Fotografii: (c) EUGENIA PAȘCA/AGERPRES ARHIVĂ

Printre culmile domoale, specifice Apusenilor, se ascund chei abrupte, săpate în stâncă de pâraie ce-și caută de milenii drumul spre Crișuri. Cheile Lazurilor ori cele ale Cuții sunt locuri ce trebuie călcate de oricine se pretinde iubitor al naturii.

‘Pădurea Craiului e prinsă, ca într-o fundă de ape, între cursul Crișului Negru, la sud, și cel al Crișului Repede, spre nord. Una din zonele cele mai căutate de turiști este legată tocmai de cursul Crișului Repede. De la Bratca până la Vadu Crișului, râul străbate o serie de defileuri în ai căror pereți abrupți, ape demult pierdute în carsturi au săpat peșteri de o rară frumusețe. Deasupra, acvilele sunt singurii stăpâni ai cerurilor’, a declarat Florin Budea, reprezentant al Centrului pentru Arii Protejate și Dezvoltare Durabilă (CAPDD) Bihor.

Județul Bihor deține cele mai multe peșteri amenajate pentru turism din România, reunite în singura rețea de peșteri amenajate în acest scop din țară: Peștera Urșilor, Peștera Meziad, Peștera Vadu Crișului, Peștera Ungurului, Peștera cu cristale din mina Farcu, altele fiind în curs de amenajare dintr-o listă de peste 20.

Peștera Vântului, cel mai lung labirint subteran din România, dezvoltat pe mai multe niveluri, nu este nici până astăzi cunoscută în întregime, fiind cartați peste 45 de kilometri de galerii.

Mult mai vizibile și accesibile iubitorilor de aventură, Peștera Ungurul Mare, Peștera Vadu Crișului și Peștera Zmăului păstrează fiecare amintiri ale diferitelor epoci istorice care și-au pus amprenta asupra acestor meleaguri. 
În Peștera Unguru Mare s-au descoperit obiecte și fragmente de vase ceramice datând din perioada dacică.

Peștera Vadu Crișului a fost una dintre primele peșteri amenajate din țara noastră. La începutul secolului XX, un nobil maghiar, mare proprietar de pământuri, a construit aici un ponton pentru bărcile care pluteau pe lacul subteran, în lumina tremurătoare a torțelor.

Ceva mai în aval, la marginea impresionantului portal al Peșterii Zmăului, pot fi văzute încă ruinele unui turn de veghe. În urmă cu două-trei sute de ani, aici făceau de veghe vameșii care își luau partea din transporturile de sare ce coborau pe Crișul Repede, venind din centrul Transilvaniei, până la Oradea.

Peștera Ciur Izbuc este perla cea mai prețioasă din acest șirag de o neprețuită valoare. Aici se păstrează cele mai vechi urme ale omului preistoric modern Homo sapiens, din Europa, apreciate recent de o echipă de cercetători români și americani ca având o vechime de 37.135 de ani. În Sala Pașilor Pierduți, pășeau alături un bărbat, o femeie și un copil, probabil membri ai aceleiași familii. Urmele lor se mai văd și astăzi, la fel ca și cele ale urșilor de cavernă ale căror oase zac acolo în straturi subterane vechi de 10-12 mii de ani.

Deasupra maiestuoșilor pereți de stâncă ai defileului se întinde un tărâm aproape uitat de timp. Păduri întinse, sate izolate, peisaje patriarhale și oameni care parcă se încăpățânează să trăiască în timpuri de altădată. Damiș, Roșia, Remetea și alte sate din împrejurimi sunt locuri unde turismul de masă nu a ajuns încă.

Un loc de cazare e mai greu de găsit, pensiunile sunt încă puține, dar oamenii sunt ospitalieri, iar liniștea deplină.

Peștera cu cristale din mina Farcu se găsește la o aruncătură de băț de centrul comunei Roșia. Descoperită în anii ’80, în urma unor lucrări de minerit, această peșteră este singura din România unde oricine poate să admire de la foarte mică distanță frumusețea, pe cât de strălucitoare pe atât de delicată, a cristalelor de calcit.

Peștera a fost amenajată recent astfel că, pe lângă condițiile de maximă siguranță, ea oferă turiștilor și posibilitatea de a vizita o veche galerie de mină, în care sunt expuse o mulțime de obiecte legate de munca oamenilor din subteran.

Tot aici, cei mai îndrăzneți își pot arunca privirea spre adâncurile pământului, într-un aven subteran ce coboară la 80 de metri sub nivelul de circulație al minei. La suprafață, temerarii se pot aventura într-un lung ‘zbor’ cu tiroliana, pe deasupra unor vârfuri de brazi și a adâncimilor nevăzute ale unei doline.

Decenii la rând, Peștera Meziad a fost considerată cea mai mare peșteră din România. Însă cu adevărat impresionantă nu este lungimea sa, ci dimensiunea sălilor de sub pământ. Golurile subterane al căror plafon se pierde în întuneric, undeva la aproape 50 de metri deasupra solului, au fost adeseori comparate cu spațiul interior al unei catedrale.

Aici poate fi trecut cu piciorul singurul pod natural subteran cunoscut în peșterile din România. Această rarisimă formațiune subpământeană s-a format în urma prăbușirii tavanului unei săli ce se afla sub o altă peșteră, la fel de mare. Rezultatul acestui proces natural este impresionant.

De pe podul Peșterii Meziad, până la nivelul galeriei inferioare, care, fiind iluminată cu cele mai moderne surse, se etalează la picioarele trecătorilor, în toată măreția ei, o diferență de nivel de peste 40 de metri. Văzută de sus, poteca turistică ce străbate peștera lasă asupra vizitatorilor o impresie de neuitat.

Aproape de intrarea în Peștera Meziad a fost amenajat un traseu de cățărare, de tip via-feratta, care pornește chiar din adânc, urcă de-a lungul unui perete de stâncă și își are punctul terminus tocmai deasupra portalului imensei caverne, portal care nu este cu nimic mai modest decât interiorul. Tot în această peșteră au loc, în anumite momente ale anului, concerte de muzică folk.

Întreaga zonă este un adevărat paradis pentru speologi. Zeci, poate sute de goluri subterane, cunoscute sau încă neexplorate, îi cheamă aici pe practicanții acestei arte fără spectatori. Dacă lumile subterane sunt, adeseori, accesibile numai speologilor încercați, frumusețea lumii exterioare este la dispoziția oricărui turist dornic să o descopere. De puțin timp, aici au fost înființate două centre de închiriat biciclete.

Cu ajutorul acestora, turiștii pot vizita, mai repede și mai curat, mai multe obiective turistice. A fost nevoie de centrele deschise la Roșia și Remetea pentru că în zonă sunt multe de văzut și de făcut.

La intrarea în comuna Roșia, pe pârâul ce poartă același nume, există o moară de apă ce macină grâne de aproape două sute de ani. Proprietarul ei, în același timp ghid al acestui obiectiv turistic, este un neîntrecut cântăreț la vioară cu goarnă, un instrument specific numai acestei regiuni din județul Bihor.

Pitorescul cătun Runcuri, aflat deasupra comunei Roșia, se mândrește cu un grup de case tradiționale, reamenajate astfel încât să poată oferi turiștilor cele mai confortabile condiții de cazare. Case vechi de peste o sută de ani, chiar și un coteț, au în interior tot ce trebuie pentru a îi primi și găzdui pe călătorii obosiți de drum. Frumusețea acestor construcții tradiționale și împrejurimile dau naștere unui peisaj de poveste.

Zestrea comunei Remetea adaugă un plus de valoare locului în care Dumnezeu a pus Peștera Meziad. Stejarul secular, bătrân de peste 400 de ani, ce se află chiar la marginea drumului către sat, e o rămășiță a codrilor de odinioară.

Micuțul muzeu etnografic din comună prezintă, în cele două camere ale sale, modul de viață tradițional al românilor și al maghiarilor, comunități ce împart de secole aceste păduri și pământuri. Biserica din Remetea, monument istoric, se apropie de o vârstă milenară. Frescele descoperite sub straturile de var și legendele legate de ea vorbesc despre un lăcaș care, la origini, a fost bizantin, apoi catolic, a servit pentru o scurtă perioadă de timp ca loc de închinare pentru cuceritorii otomani, devenind în cele din urmă biserică reformată.

Bogăția culturală a zonei este întregită de îndeletniciri specifice zonelor montane, precum prelucrarea lemnului, creșterea animalelor sau cusutul straielor populare. Obiecte de podoabă specifice zonei, realizate din minuscule mărgele de sticlă colorată, zgărdanele au devenit accesorii vestimentare foarte căutate chiar și de turiști.

Devenit deja tradiție, târgul de produse tradiționale ‘Straița plină’, care are loc la mijloc de octombrie în comuna Roșia, este locul unde se pot degusta și achiziționa delicatese cum numai aici se pot găsi: plăcintele coapte după rețete locale, brânza de capră — pregătită cu cele mai surprinzătoare ingrediente, dulceața de ardei iute ori de ceapă roșie și, desigur, nelipsita pălincă de Bihor.

La vremea sărbătorilor pascale, oamenii din Drăgoteni obișnuiesc să ‘împistreze’ (să încondeieze, să picteze) ouă, la fel cum odată cu începutul postului de Crăciun prin Roșia se aud colinde păstrate din moși-strămoși.

Acestea toate sunt doar o frântură din frumusețea acestui colț de rai al Bihorului, iar cei dornici să le vadă sau să descopere mai mult sunt așteptați cu drag în Munții Pădurea Craiului.

AGERPRES/(AS — autor: Eugenia Pașca, editor: Marius Frățilă)

Fotografii: (c) EUGENIA PAȘCA/AGERPRES FOTO

Cele mai multe au dispărut, unele s-au păstrat, aproape nealterate — precum târgul de joia de la Binș (Beiuș), ori Târgul de la Vama sării din Vadu Crișului, azi doar un prilej de amintire a plutelor ce coborau pe apele Crișului cu bulgării de sare din ocnele mari ale Transilvaniei înspre Vest. Altele, precum Târgul Meșterilor Populari în România, apar și se perpetuează, an de an, prin munca dăruită a specialiștilor

“Se spune că schimbul este la fel de vechi ca și istoria oamenilor, numai că formele lui de manifestare au diferit de la o societate la alta. Cu cât o societate este mai dezvoltată economic cu atât și relațiile de schimb ale acesteia sunt mai bine închegate. Un rol important în dezvoltarea relațiilor de schimb de ieri, dar și de azi l-au avut târgurile”, a declarat, pentru AGERPRES, criticul de artă prof.univ. Aurel Chiriac, directorul Complexului Muzeul Țării Crișurilor (MTC) Oradea.

Târgurile, a explicat acesta, au particularitatea — prin care se diferențiază net de piețele cotidiene din mediul urban — că sunt organizate mai rar, doar la anumite intervale de timp, de câteva ori pe an sau săptămânal și sunt cunoscute, ca atare, sub numele de târguri săptămânale sau anuale (ori de țară).

Ritmicitatea cu care erau organizate în trecut, ‘ca și adunări în afara obișnuitului’, era determinată cel mai adesea fie de o serie de manifestări culturale sau spirituale cu impact zonal sau comunitar — de sărbători, hramuri etc., fie de priorități economice de interes obștesc, condiționate de anumite faze ale muncilor agricole, de creșterea animalelor etc.. Așa se face că pe lângă târguri sezoniere (de primăvară, vară, toamnă, iarnă) sau de sărbători religioase importante (Sf. Petru, Sf. Ilie, Sf. Dumitru, Sf. Nicolae), au existat și târguri de seceriș, de cules sau de tunsul oilor (menite să faciliteze vânzarea sau cumpărarea unor produse specifice sau să procure forța de muncă necesară derulării muncilor agricole sezoniere).

‘Poate fi dat aici ca exemplu târgul de la Beiuș al ‘sluguțelor’ de la Sângeorz și cel de ‘secere’ de la Sâmpetru, când se tocmeau (angajau) slugile pentru semănatul culturilor de primăvară și formatul turmelor, respectiv pentru secerișul grâului. Asemenea manifestări, mai ales în cazul celor organizate în zona montană, cu populație risipită, erau și un loc de cunoaștere, de socializare și petrecere, mai ales pentru tineri, unde se înfiripau relații care adesea duceau la căsătorii’, a precizat Chiriac.

Târgurile de acest fel din zona Crișana, cel de la Lespezi — care a încetat să mai ființeze în jurul anului 1830, de la Călineasa, Hălmagiu și Muntele Găina, deși aveau ca principal scop schimbul de mărfuri între locuitorii zonelor din apropriere, legate în mare parte de ocupațiile lor pastorale sau meșteșugărești, au rămas și cu asemenea valențe matrimoniale. Sunt vestite târgul de fete de pe muntele Găina, târgul de sărutat sau al nevestelor de la Hălmagiu. Datorită unor atribute de acest fel, cel de sărutat de la Hălmagiu era legat de despărțirea ciobanilor de neveste la plecarea lor cu oile la munte, iar cel de pe Muntele Găina, de mare impact zonal, era privit și ca un bun prilej de prezentare (expunere) a zestrei fetelor de măritat, au rămas în memoria populației din zona noastră, a Bihorului, cu o asemenea semnificație până astăzi.

Organizarea de târguri pe aceste meleaguri este consemnată de timpuriu. Încă în secolul al XII-lea, Mănăstirea Sâniob avea dreptul de a ține târg în satul de lângă biserică, drept ce în perioada următoare va apărea consemnat și în cazul altor localități: Oradea, Cheresig, Cefa, Ianoșda, Târgușor (din jud. Bihor), Carei (din jud. Satu-Mare), Șimand (jud. Arad).

Creșterea demografică, dezvoltarea forțelor de producție și o specializare ocupațională din ce în ce mai însemnată aduc cu sine și o intensificare a relațiilor de schimb și implicit o mărire a numărului de târguri.

Începând cu secolul al XVIII-lea, în zona Bihorului, funcționarea unor asemenea târguri va mai fi consemnată la Marghita, Săcuieni, Diosig, Gyula, Debrețin, Tileagd, Aleșd, Cefa, Salonta, Beiuș, Beliu, Vașcău, Dezna, Ineu, Zărand, Chișineu-Criș, Buteni ș.a.

În zilele noastre, pe lângă aceste târguri, au mai apărut și altele, la baza organizării cărora au stat și alte raționamente. Unul dintre acesta este Târgul Meșterilor Populari din România, organizat la Oradea, timp de trei zile, în cel mai apropiat sfârșit de săptămână de sărbătoarea Sfântului Ilie (20 iulie). Prin înființarea acestuia s-a intenționat promovarea creației meșteșugărești autentice, de înaltă calitate, dar și revitalizarea îndeletnicirii meșteșugărești prin sprijinul acordat creatorilor populari în desfacerea produselor.

Târgul Meșterilor Populari din România a apărut în anul 1994 la inițiativa unor iubitori ai creației populare — directorul MTC, Aurel Chiriac și Crăciun Parasca, etnograf, consilier în cadrul Direcției de Cultură a Județului Bihor — cu sprijinul logistic și uman al Secției de etnografie a Muzeului Țării Crișurilor.

‘Indiferent de evoluția și modul lor de desfășurare, târgurile rămân încă formele cele mai naturale în care se întâlnește cererea cu oferta, în care formele de negociere și modul de concretizare a vânzării păstrează încă multe forme tradiționale, de exemplu, ‘bătutul palmei’, rămânând o ‘oază’ cu multe particularități într-o lume din ce în ce mai globalizată. Iar arta tradițională pe care dorim să o susținem în formele sale cele mai autentice merită toate eforturile noastre’, a precizat Aurel Chiriac.

El a amintit că există, de aproape zece ani, un proiect de lege pentru statutul meșterului popular, conceput la Oradea, pe care l-a conceput împreună cu etnograful Crăciun Parasca, dar care s-a ‘împotmolit’ la Senat.

Meșterii înșiși au recunoscut că târgul de la Oradea este cel mai rentabil pentru ei, deoarece, fiind organizat o dată pe an, este așteptat de orădeni, care apreciază produsele autentice. Din acest motiv, există o concurență mare de a pătrunde în târg. Peste 10.000 de orădeni vizitează, de fiecare dată, standurile meșteșugarilor.

Târgul Meșterilor Populari a avut încă de la prima ediție un număr de 53 de participanți cu obiecte din cele mai importante domenii ale creației populare: prelucrarea lemnului, a pielii, împletituri de papură și nuiele, icoane pe lemn și sticlă, pictură naivă, instrumente muzicale, măști, olărit, ouă încondeiate, port popular și textile țărănești.

Cu timpul, datorită seriozității și a principiilor care au stat la baza organizării târgului, numărul meșterilor participanți a fost mereu în creștere. Dacă în anul 1995 au fost prezenți 70 de meșteșugari, în 2014 a ajuns la 120 de participanți. În ultimii douăzeci de ani, se vor mări nu numai numărul participanților, ci și al domeniilor de creație a meșteșugarilor, susțin organizatorii.

Grija acestora a fost ca la fiecare ediție să încerce să aducă ‘noutăți’ în târg — dar meșteșuguri foarte vechi, precum un opincar, în 2014, care confecționa încălțări de pe vremea străbunicilor ori un meșter sticlar, în 2012, o meserie cu tradiție în Bihor, dar pierdută în timp.

An de an, s-a extins și paleta domeniilor de creație, fiind invitați și creatori populari din alte centre meșteșugărești din țară. Așa se face că, dacă în 1994 erau 10 domenii ale creației meșteșugărești, în 2013 s-a ajuns la 17. Pe lângă cele deja menționate, au apărut și altele noi, precum prelucrarea osului sau a metalelor, podoabe țărănești, plante medicinale, prelucrarea sticlei și turtă dulce.

Aria zonală de participare la târg este și ea cât se poate de reprezentativă pentru o manifestare de rang național. Dacă la prima ediție cei 53 de meșteri prezenți la târg au provenit din 16 județe, inclusiv din Bihor (de unde au fost nouă), în anul 2014, cei 120 de meșteri au provenit din 35 de județe din țară, (26 fiind bihoreni).

‘În mod practic, dincolo de datele statistice, toate zonele etnografice importante din România au cel puțin un reprezentant care participă la manifestarea orădeană’, a subliniat Aurel Chiriac.

Din dorința de a da un aspect internațional târgului meșterilor populari, Muzeul Țării Crișurilor a invitat, începând cu anul 2003, meșteri populari din Ungaria (de la patru meșteri în 2003 ajungându-se la șapte, în 2014), dar și un meșter din Republica Moldova, în 1995, unul din Serbia în 2014 și chiar un camerunez în 2013 și 2014.

Foto: (c) PAUL BUCIUTA/AGERPRES ARHIVĂ

Obiectele confecționate de meșterii populari ajung în casele bihorenilor, precum și în zestrea etnografică a muzeului, care, după 20 de ani, a creat, pentru posteritate, o colecție de aproape 10.000 de piese de artă populară contemporană.

AGERPRES/(autor: Eugenia Pașca, editor: Diana Dumitru)

Photo credit: (c) EUGENIA PASCA/AGERPRES STREAM

‘It is said that exchanging things is as old as the history of the humankind, just that its manifestation has been different from one society to another. The more economically developed a society, the better put together exchange relations are. An important part in the development of yesteryear as well as today’s exchanges has been played by fairs,’ Ph.D. Aurel Chiriac, an art critic and director of the Cris Land Museum Compound (MTC) Aurel Chiriac tells AGERPRES.

What set neatly apart fairs from the daily marketplaces in urban areas is that the former are held less often, just in some periods of time, with yearly or monthly frequency, subsequently known as weekly or annual fairs. Their past frequency, as gatherings out of the ordinary, was most often than not determined by cultural or spiritual events with impact on an area or community, on holidays, religious feasts, or by economic priorities of community interests conditioned by certain stages in agricultural works, animal farming. That explains why besides the seasonal fairs (spring, summer, autumn and winter fairs) or important religious feasts (St. Peter, St. Elijah, St. Dmitry, St. Nicholas) there were fairs at reaping or harvesting times or when sheep were shorn (to facilitate trade in specific products or get the farm hands needed for seasonal agricultural works).

‘We can mention to the point the example of the Beius fair, the Sangeorz fair of ?little servants,’ the ?reaping fair’ at Sampetru, where servants were hired for harvesting spring crops and setting up herds and reaping wheat. Such events, particularly those in mountain areas with a sparse population, were an occasion for people to get to know each other, to socialise and party, especially for young people, where personal relations would bud that would led to marriages,’ said Chiriac.

Although the main aim of the fairs in the Crisana area, for instance the fair at Lespezi — which last edition was held in 1830, the fairs at Calineasa, Halmagiu and Gaina Mountain was commercial exchanges among the people of the nearby areas, mostly related to their sheepherding or crafts making occupations, they were also known for their matrimonial valences as well. The maiden fair on Gaina Mountain and the wife-kissing fair at Halmagiu are famous fairs. Because of such traits — the wife-kissing fair at Halmagiu related to the shepherds kissing their wives goodbye for the time they would go up in the mountains with the sheep, while the fair on Gaina Mountain, with a great local impact, was seen also as a good opportunity for the marriageable girls’ dowries to be exhibited — they have gone down in the locals’ memory for their initial significance.

Fair holding in these areas was mentioned very early. As far back as the 12th century, the Saniob Monastery was allowed to hold trade fairs in the village near the church, a right that was later on awarded to more settlements: Oradea, Cheresig, Cefa, Ianosda, Targusor (Bihor County), Carei (Satu Mare County), Simand (Arad County).

Demographic increase, the development of the means of production and increasingly more important occupational specialisation generated in their turn an intensification in trade and implicitly an increase in the number of trade fairs.

Starting with the 18th century, the operation of such fairs was also mentioned at Marghita, Sacuieni, Diosig, Gyula, Debretin, Tileagd, Alesd, Cefa, Salonta, Beius, Beliu, Vascau, Dezna, Ineu, Zarand, Chisineu-Cris and Buteni.

Today, besides those fairs, others emerged for other reasons. One of them is the Trade Fair of Romanian Masters, a three-day event in Oradea, in the closest weekend to the feast of St. Elijah (July 20). The reason for its establishment was the promotion of genuine high-quality craftspeople work and reviving crafts by providing support for the craftspeople to sell their products.

The Trade Fair of Romanian Masters was first held in 1994 at the initiative of some lovers of folk products — MTC Director Aurel Chiriac and ethnographer Craciun Parasca, a councillor with the Bihor County Culture Directorate — with logistic and human support from the Ethnography Department of MTC.

‘Irrespective of their development and organisation, fairs are still the most natural ways for supply and demand to meet, where negotiations and the conclusion of trade still follow traditional ways, such as shaking hands, being an oasis with many particular features amidst a world that is increasingly more globalised. And the traditional arts we want to support in their most genuine forms, deserve all our efforts,’ said Chiriac.

He mentioned that nearly 10 years ago a draft law was drawn up for the statutes of folk masters designed in Oradea by him and ethnographer Parasca that got stuck with the Senate.

The masters themselves have acknowledged that the Oradea fair is the most profitable for them because, since it is held once a year, the people of Oradea appreciating genuine products anxiously wait for it. For that reason, competition to get in the fair is high. More than 10,000 Oradea people visit the stalls of the exhibiting craftspeople.

The first edition of the Trade Fair of Romanian Masters attracted 53 exhibitors that displayed products from the most important areas of folk creation: wood and leather processing, wicker works, wooden and glass icons, naive art, musical instruments, masks, pottery, painted eggs, folk costumes and countryside textiles.

Because of the seriousness of the principles underpinning the organisation of the fair, the number of exhibiting craftspeople has increased continually, from 70 in 1995, to 120 in 2014. In the next two decades, the number of exhibitors will increase along with the number of folk creation areas, organisers say.

Their care has always been bringing in novelties to the fair that relate to very old crafts, such as a shoemaker at the 2014 edition who makes shoes just like in the times of the ancestors, and a glassware master at the 2012 edition who stands for what once was a traditional occupation in Bihor area that was lost in the meantime.

The range of creation areas has expanded from one year to the other. While in 1994 there were 10 areas of crafts, in 2013 they increased to 17. Besides the ones mentioned above, there were some new ones, such as bone and metal processing, countryside ornaments, medicinal herbs, glass processing and gingerbread making.

Representativeness of the national area covered by the participants in the fair has increased from one edition to the other. While the 53 craft masters in the first edition came from 16 of Romania’s 41 counties, Bihor County included, the 120 participants in the 2014 edition came from 35 counties, 26 of them from Bihor County.

‘All the important ethnographic areas of Romania have at least one representative taking part in the event in Oradea,’ Chiriac underscores.

Out of the desire to give an international aspect to the fair of folk masters, the Cris Land Museum has since 2003 invited folk masters from Hungary (which number increased from four in 2013 to seven in 2014), one from Moldova in 1995, one from Serbia in 2014 and even one from Cameroon in 2013 and 2014.

Photo credit: (c) PAUL BUCIUTA/AGERPRES ARCHIVE

The objects crafted by the folk masters get to the homes of Bihor people, as well as to the ethnographic heritage of the museum, which has put together a collection of nearly 10,000 items of contemporary folk arts for the future generations to see. AGERPRES

Photo credit: (c) Eugenia Pasca / AGERPRES

‘With several unique, gorgeous things, protected in zones of special preservation, Padis is sheltering on almost 25 square kilometres the biggest density of reserves and monuments of Apuseni. Naturally this is a reason of pride for the Bihor citizens and Romanians in general, because they are representative at European level through the natural potential they have at hand,’ professor Lucian Nistor, technical director with the County Rescue Salvamont Service — Salvaspeo Bihor told Agerpres.

In his opinion, tourism in such an area should be conceived through three characteristics: ecological, economic and educational. As karstic phenomena, says he, they are the most impressive of Romania, but as they have a natural park status, and not a national park one, which excludes any human intervention, a more favourable symbiosis is requested of the environment with the local community.

‘The need of the nature and the need of the community should be both considered. Although the forest was exploited from ancient times, naturally — otherwise it dies, here, unfortunately it is exploited without wisdom, in an exaggerated way, both against the natural regeneration potential of the forest and against the reforestation activities. This is the aspect noticed in Padis. Yet what tourism can one perform if one has no accommodation?’ Nistor said.

The first step for the Padis tourism was the county road’s rehabilitation connecting it with the DN 76 Oradea-Deva, close to Beius. The 29 km were asphalt-covered by the Bihor County Council, for this major tourist project through a 76 million lei European financing. The road was completed in 2012.

Although the access to Padis is feasible on a “like in the palm” road, up there, on the mountain lack the accommodation infrastructure and facilities for now. There exist only three half boards under construction, remained at red brick stage. Here, in this area the construction is allowed, yet special approvals should be obtained to prevent the special conservation areas. Such areas are several, as Poiana Ponor or the oligotrophic bogs.

Tourists could stroll, by foot, the Catatile Ponorului, Cheile Galbenei, Cetatile Radesei circuits or the Lumea pierduta (The lost world) trail where the mountain fans could discover karstic valleys, sinks, karstic close depression, Poiana Ponor, caves and potholes, cascades.

In the Padis area, the deepest cave in Romania exists, the Valea Rea cave, at minus 600 metres depth, with an up to 800-metre potential.

The most visited, unarranged from the tourist point of view cave is the Cetatile Ponorului karstic complex, with the highest gateway in Europe, 120 metres. The underground side is not included in the tourist tour, as it is reserved only to the amateur and professional speleologists with certain training.

The wild Cheile Galbenei, with their famous tunnel, its fan-like cascade and even the gorges themselves are of a remarkable complexity and grandeur. The Catatile Radesei is an old cave, a true geological laboratory, in the last evolutionary phase of a cave, following that within a few thousands of years, should the man doesn’t accelerate this process, the cave would transform itself in a gorge, experts say.

The Padis Plateau, of a rare beauty still just a little touched by the anthropic influence is famous through its characteristic micro-climate through a so-called Padis-fog which forms itself in the warm period of the year, a phenomenon studied by meteorologists and climatologists, which confer a certain magic to the area.

Mandatory, in Padis one should remind the five ice caves of Romania: Scarisoara, Barsa, Focul Viu (Living Fire), Zapodie and Avenul Negru (The Black Ravine). They could be visited but, unfortunately the ice volume diminishes year-by-year, in front of a not so encouraging perspective that within a few years the ice will disappear, especially in the Zapodie and Barsa caves.

“We cannot cut tourism, we cannot protect the environment but trying to protect it actively. To shut down an area is both an utopia and counter-productive, it is easier to control it than impose it by force. From my viewpoint, the creation of the Natural Park of Apuseni including areas from three counties is beneficial, but this body should enforce its rules in order to control the tourist flow, to make an ecological education, to establish certain regulations and least but not last to set up the punitive means,’ the mountain rescuer said.

As regards the tourist routes, the Salvamont Service technical director says everything that means tourist marking was being restructured and aligned with the European norms. From a tourist artery, with a red belt crossing the Oriental Carpathians from North to South, tourist routes were opened or re-arranged to the main tourist objectives in the area, yet in order to cut the anthropic impact all of those are circuits. The Padis is connected through a red belt with the artery which starts from the Vladeasa Mts, and passes through the Stana de Vale, then through the Padis, Glavoi, Vartop, the Bihorul Mare Peak and the Gaina Mt.

All Padis circuits are marked and approved in accordance with the procedure issued by the Tourism Ministry. Each route has its own file and it corresponds entirely to the legal norms.

For the tourists’ security, the mountain rescuers have made technical safety arrangements in the area. So, in the gateway of the Cetatile Ponorului, on the access trail steps and a cable were put for the tourists to help themselves when climbing up or down. Other technical arrangements are in the third sink, on the Galbenei Gorges with balustrades, in the Cetatile Radesei — a cable, steps and chains, and in the Vartop area, the rescuers have participated in arranging a via-ferrata route in the Pietrele Negre area.

Accomodation in Padis with tents, is only agreed in places especially dedicated, meaning around the Padis cottage and in the area of the Glavoi clearing; in the rest, camping is forbidden. The Apuseni Natural Park Administration has itself rangers as employees in this respect. The Salvamont Service ensures the preventive patrol and first-aid granting through its fixed permanent posts at Stana de Vale, Poiana Glavoi and Vartop. The Salvamont Service could be appealed at 112 emergency number or at the national dispatcher, calling 0 Salvamont.

‘The mountain hikes have recreational, spiritual and of physical nature features, meaning movement, which is so necessary to the modern mankind. Let’s not forget that this area of Apuseni of maximum landscape and cultural value should be known, appreciated and protected in a beneficial communion both to the man and to the Mother Nature,’ Lucian Nistor highlighted. AGERPRES

Photographies by Eugenia PASCA / AGERPRES PHOTO

A local legend has it that by around 1095, King Ladislaw himself, while travelling through these lands allegedly discovered the thermal therapeutic springs. The oldest witness to the existence of the baths dates from 1221, from the time of Hevius de Magno-Varadina Abbey, that lasted in these places till the Turks. The name of Felix is supposed to come from the monk who discovered the beneficial effect of the very warm water springing from the ground.

Thanks to the thermal waters, Felix spa and its ?little sister’, 1 Mai saw tourists flocking to visit them in the second half of the 19th century, thus becoming a new highly sought for therapeutic place. In recognition of its therapeutic qualities, the thermal waters in this area were awarded the gold medal and the honorary diploma at the World Exhibition in Paris, in 1896.

The first treatment facilities were built in mid-last century. Today, the nearly 30-hectare Felix Spa hosts eight big hotels, guest houses and smaller hotels, holiday villas, a medical recuperation hospital and a host of outside pools.

Baile Felix mineral waters have a temperature between 40-49 degrees Celsius when springing from the ground and the salt concentration of a little over one gram per litre offers the waters miraculous properties for most diseases of the muscle-skeletal system, degenerative and inflammatory diseases, as well as partial paralysis, paralysis, post-traumatic recuperation, neurological diseases (slipped disc etc.).

Felix Wellness&Spa lies eight kilometres from the city of Oradea, in an area covered by oak and beech forests, in a moderate continental climate specific of the plain and hills, with warm summers and mild winters. Under the influence of the Mediterranean-origin elements, Baile Felix is a most fit destination for holidays, leisure, entertainment and treatment as well as for business events.

Starting 1995, the largest share in the technical-material base of Baile Felix resort has been held by SC Turism Felix SA, the most experienced and largest player in the Romanian spa&wellness tourism. The eight hotels in the company’s portfolio offer conditions ranging from two—to four-stars and will soon offer five-star facilities. Nearly 2,500 accommodation places are available and the services are provided by 700 personnel, specialised medical staff and dedicated and professional therapists.

Aware of the tourists’ needs and increasing demands, SC Turism Felix SA is conducting a major investment plan. Thus, in spring the resort will be able to boast the opening of Lotus Therm Hotel, the only five-star thermal complex in Romania, which is billed to be the jewel in the crown of Felix Spa and an international point of attraction, the company managers say.

‘The new hotel will be quite spectacular and will be a modern architectural objective, the novelty of which will be the removable glass dome covering the indoor pools. The hotel will have conference rooms, restaurant-lounges, a state-of-the-art Wellness&Spa centre, a treatment centre with all the equipment one can wish for, 14 indoor and outdoor swimming pools with re-circulation and thermal and thermal-mineral water, and, of course, accommodation in single, double rooms and suites’, SC Turism Felix SA managing director Florin Serac told AGERPRES.

Baile Felix is a dynamic resort, with garden restaurants, shops and a bazaar. At night, the tourists may enjoy traditional Romanian parties and in summer, the swimming pools are seeing quite a buzz thanks to aqua-zumba, aqua-fitness and foam and DJ parties, games for children, volleyball and football. The forest surrounding the resort is the ideal spot for the sport fans, for horse-riding, paintball, mountain-biking, trail running or merely walking.

A major attraction is offered by the lake covered in water lilies in central resort. It is a thermal lake where the India Lotus and the White Water Lily (Nymphaea alba) grow and flower in the warm season.

Apollo-Felix swimming pool is the most modern thermal aquatic complex in western Romania and is open year-round, having been completely rehabilitated in 2008; it is the only one in Romania having a wave pool. It boasts ten thermal water pools, two of them for children.

The stateliest building so far, Hotel International, a four-star unit is the only hotel in Romania having been awarded the EUROPESPA-med excellence certificate given by the Brussels-based European Spas Association (ESPA). It certifies the fulfilment of the standards relating the general infrastructure of therapies, hygiene and the tourists’ security. It re-opened in 2007 after extensive upgrading and starting this year it offers a saline facility with enhanced effects — a 50-minute session here equals three to four hours spent in an usual salt mine.

The athletes prefer the two-star hotels Poienita and Mures thanks to the facilities they offer and the impressive recuperation treatment base. The professional running trail in the forest near the resort is seeing various Romanian national teams training every year. Former Olympian and world running champion Gabriela Szabo, today a Minister of Youth and Sport ran thousands of kilometres on the forest trails around the resort.

Only two kilometres away lies Baile 1 Mai spa with Venus Swimming Pool, located in a green area and impressive by the special architecture and the arrangement of the swimming pools in the form of a lotus flower. The tourists may relax here in one of the 13 pools, ranging from the diving pool to the children’s pools and thermal pools. The old Bishopric Baths in 1 Mai still shelter the renowned thermal water lily Nymphaea lotus, breed thermalist that had been declared a natural monument as far back as in 1931.

Also operating in Baile Felix spa is the Medical Recuperation Clinical Hospital set up in 1988 on an initiative of the local authorities.

A multi-discipline team headed by medical doctors specialising in recuperation and physical medicine is conducting such activities as medical assistance, research and education in medical recuperation and organises annual scientific events, either regional or national, meant to promote the medical recuperation specialisation as well as the natural healing factors that Baile Felix benefits from.AGERPRES

Photo credit: (c) EUGENIA PASCA / AGERPRES ARCHIVE

The smooth slopes of the Apuseni Moutains conceal steep gorges dug deep into rocks by streams that for millennia have been seeking their way to the Cris rivers. The Lazurilor and the Cutii canyons are worthy places for everyone calling themselves nature lovers.

‘Padurea Craiului [literally,the King’s Forest] is caught like a ribbon between the Crisul Negru to the south and Crisul Repede to the north. One of the most sought after areas is related to the Crisul Repede. From Bratca to Vadu Crisului, the river crosses a series of canyons which steep walls have been modelled into stupendous caves by streams long lost in karsts. Eagles are the only masters of the skies above,’ says Florin Budea, an official of the Bihor Centre for Protected Areas and Sustainable Development (CAPDD).

Bihor County houses the largest number of caves planned for tourists in Romania gathered in a network that comprises Ursilor Cave (Bears’ Cave), Meziad Cave, Vadu Crisului Cave, Ungurului Cave (Hungarian’s Cave), the crystal cave at the Farcu mine, with 20 more being currently planned for the same purpose.

The Vantului Cave (Wind’s Cave), the longest underground labyrinth in Romania, stretches over several levels is yet to be fully known, after more than 45 km of its galleries have been mapped.

Much more visible and accessible to adventure seekers, the Ungurul Mare Cave (Big Hungarian Cave), the Vadu Crisului Cave and the Zmaului Cave (Dragon’s Cave) have preserved memories of various historical eras that left their imprints on the realm.

In the Ungurul Mare Cave objects and pieces of pottery vessels going back to the Dacian times have been found.

The Vadu Crisului Cave is one of the first planned caves in Romania. In the early 20th century, a Magyar nobleman, owner of large swathes of land, built here a pontoon for the boats that were floating on the underground lake, in the trembling light of torches. A little bit downstream, at the edge of the impressive portal of the Zmaului Cave, the ruins of a lookout tower are still visible. Two or three hundred years ago, customs officers would keep watch over the place and collect tax on the salt shipments going down to the Crisul Repede, coming from Transylvania en route to Oradea.

The Ciur Izbuc Cave is the most precious gem in this priceless string. The earliest traces of the Homo sapiens, the modern prehistoric man, have been found here that a team of Romanian and American scientists has recently said are 37,135 years old. In the Hall of Lost Steps, the traces of a male, a woman and a child walking together, probably members of the same family, were found. Their footsteps are visible even today, the same as traces of cave bears, which bones lie there in underground layers 10-12,000 years old.

Above the majestic rock walls of the canyon, there is a realm that time has almost forgotten. Large forests, isolated villages, patriarchal landscapes and people who seem adamant about living in bygone eras. Damis, Rosia, Remetea and other close villages are places where mass tourism has not reached yet. Accommodation is hard to find because boarding houses are still few, but people are welcoming and peace supreme.

The crystal cave at the Farcu mine is a stone’s throw from the centre of the commune of Rosia. Discovered in the 1980s, during mining works, this cave is the only one in Romania where anyone can discover from a very short distance the beauty of the calcite crystals that are as bright as they are brittle. The cave has been recently planned and besides enjoying maximum safety, tourists can visit an old mining gallery where on display are objects related to underground quarrying. The most daring tourists can take a look down toward the innards of the earth, to an underground pitch that goes down 80 m below the circulation level of the mine. On the outside, tourists can take a long fly on the zip line, above fir tree peaks and the concealed depths of a dale.

For decades, the Meziad Cave was considered to be the biggest cave in Romania. What is really impressive about it is not its length, but the size of its underground galleries. The underground hollows which ceiling is lost in the dark, somewhere 50 metres above soil, have frequently been compared to the interior of a cathedral.

Here the only known underground natural bridge in Romania can be crossed by foot. This highly rare underground formation is the outcome of the collapse of the ceiling of a hall that used to be under another equally large cave. From the bridge in the Meziad Cave to the level of a lower gallery tourists witness a level difference of more than 40 m. Seen from above, the tourist path that crosses the cave leaves an indelible impression on visitors.

Close to the entrance to the Meziad Cave, there is a via-ferrata climbing trail that starts right from below, climbs up a rock wall and ends just above the portal of the immense cave, a portal that is no less impressive than the interior of the cave. Also in this cave, folk rock concerts are staged.

The entire area is a heaven for speleologists. Tens, maybe hundreds of underground hollows, both known and undiscovered, entice the practitioners of this art that has no spectators. While underground worlds are most often than not accessible to tried speleologists only, the beauty of the world outside the caves comes in handy to any tourist wanting to discover it. Recently, two cycle hire centres have been opened. Tourists can use the bikes to move quicker and cleaner around. The two centres, at Rosia and Remetea, were needed because there is a lot to see and do in the area.

At the entrance to the commune of Rosia, a water mill is standing on a homonymous stream, grinding grains for almost two hundred years. Its owner, who is also a guide for the tourists visiting the mill, is also an unrivalled player of a violin-cum-bugle instrument that is specific only to this part of Bihor County.

The picturesque hamlet of Runcuri, above Rosia commune, boasts itself of a group of traditional houses that have been redesigned to provide tourists with the most comfortable accommodation conditions. Houses more than one hundred years old, even a sty, have everything a tired traveller could wish for in terms of accommodation. The beauty of these traditional structures and the environs seem cut off from a fairy tale.

The heritage of the commune of Remetea adds more value to the place where God made the Meziad Cave. An oak tree, more than 400 years old lining the path to the village, is a leftover of the past forests. A small ethnographic museum in the commune describes in its two rooms the traditional life style of Romanians and Hungarians, two communities that have for centuries shared the land and woods here. The church at Remetea, a historical monument, nears a millennial age. The frescoes uncovered below layers of lime reveal a church that originally was Byzantine, then it became Catholic; it shortly served as a place of worship for the conquering Ottomans, ending up a Protestant church.

The cultural riches of the area is rounded up by crafts specific of mountainous areas, such as wood processing, animal farming and sewing of folklore costumes. The ornaments specific of the area are made of coloured glass beads and are called zgardane.

Already a tradition, the Straita Plina (Full Bag) trade fair of traditional wares in mid-October at Rosia is the place where special treats can be tasted and purchased, including pies baked according to local recipes; goat cheese prepared using the most surprising ingredients; chilli pepper and red onion jam, as well as the unforgettable Bihor palinka.

On Easter, the people of Dragoteni will paint eggs, while on the first day of the Nativity fast Christmas carols start being sung, handed down from one generation to the next.

This is just a smidgen of the beauty of this heavenly realm of Bihor County. Anyone wanting to find out more is warmly welcomed to the Padurea Craiului Mountains. AGERPRES

Cetatea medievală Oradea
Foto: (c) EUGENIA PASCA/ AGERPRES ARHIVA

În această zonă, o deosebită înflorire a cunoscut civilizația din Epoca bronzului, ilustrată nu numai prin marile așezări de la Otomani, Sălacea, Săcueni, Chereșeu ș.a. (secolele XIX-XII î.Hr.), ci și prin dezvoltarea remarcabilă a culturii materiale din aceste așezări (ateliere de turnătorie, ustensile, tezaure de aur etc.).

Pentru Epoca fierului (1300-1200 î.Hr.), vestigiile arheologice atestă o oarecare dezvoltare economică și culturală în zona celor trei Crișuri, descoperindu-se mai multe tezaure monetare dacice, mari vase rituale decorate (la Valea lui Mihai), tezaurul de podoabe de argint (la Oradea) etc.

În secolul al IV-lea î.Hr., în această regiune au pătruns celții, care s-au stabilit în zona de câmpie, alături de populația dacă, așa cum atestă descoperirile unor cimitire birituale de la Tărian și Curtuișeni.

În timpul stăpânirii Daciei de către romani (106-271/275), teritoriul actual al județului Bihor rămăsese în afara granițelor provinciei romane, el continuând să fie locuit de daci liberi, care își ridicaseră cetăți la Oradea, Tășad, Suplacu de Barcău ș.a., și unde s-au descoperit mai multe tezaure de podoabe de argint (Oradea, Drăgești, Tășad ș.a.) și tezaure monetare (Vaida, Drăgești ș.a.).

Prezența neîntreruptă a comunităților dace pe aceste meleaguri, în secolele IV-VI, este atestată de numeroasele așezări autohtone în care au fost descoperite materiale arehologice (Biharea, Giriu de Criș, Tinca, Râpa, Chereșeu ș.a.), printre care se remarcă ceramica neagră, fibule, monede etc.

În secolele VII-XI, comunitățile românești de aici au supraviețuit populațiilor migratoare de slavi, reușind, totodată, să-și edifice o formațiune statală proprie, cu centrul la Cetatea Biharea, cunoscută sub numele de voievodatul lui Menumorut, unul dintre voievozii români care a opus o puternică rezistență împotriva cuceririi maghiare.

În ciuda împotrivirii populației românești, Bihorul a fost cucerit de regatul ungar și transformat în comitat, atestat ca atare în 1111. Cu toate acestea, stăpânirea efectivă s-a realizat mult mai târziu, Bihorul cunoscând o intensă activitate economică și comercială, dezvoltându-se mai multe orașe și târguri, printre care Oradea, Beiuș, Tileagd, Săcueni ș.a.

Năvălirea tătarilor în 1241 a frânat procesul de feudalizare în Bihor și a slăbit, pentru moment, dominația ungară, favorizând consolidarea elementelor autohtone. Astfel, documentele amintesc de dezvoltarea voievodatelor lui Maxim și Tihomir pe valea Gepișului, de Ocolul Borodului, condus de voievodul Ioan Comorzovan, districtul românesc al Beiușului ș.a.

Ulterior, așezările omenești cu aspect și funcție de ”târguri de câmpie” (Salonta, Beiuș, Tileagd ș.a.) au căpătat o dezvoltare accentuată fiind prevăzute cu cetăți și ziduri de apărare. Între acestea, Oradea, care a căpătat caracter urban în secolul al XI-lea, cu o puternică cetate de apărare, a constituit în Evul Mediu un important centru economic, comercial și cultural de anvergură europeană, cu însemnat rol în răspândirea culturii umaniste în Transilvania. Totodată, meșteșugarii din Oradea, organizați în bresle, contribuiau cu produsele lor la întărirea comerțului din Transilvania.

La mijlocul secolului al XVI-lea, partea de vest a Principatului Transilvaniei a fost amenințată de pericolul otoman, în 1598 turcii încerând să asedieze, fără succes, Cetatea Oradei; în schimb, aceasta, împreună cu întreg ținutul Bihor au căzut sub suzeranitatea habsburgică (1598-1606).

Ulterior, supunerea treptată a satelor din Bihor de către otomani s-a încheiat prin cucerirea, în 1660, a cetății Oradei, și transformarea ei în sediul unui pașalâc (până la 5 iunie 1692), după care stăpânirea otomană a fost înlocuită cu cea habsburgică.

Creșterea fiscalității, însoțită de măsurile administrative represive practicate de Imperiul Habsburgic au determinat izbucnirea, în 1703, a răscoalei antihabsburgice condusă de Francisc Rakoczi al II-lea, cunoscută și sub numele de răscoala curuților, care a durat până în 1711; la această răscoală au participat mulți români bihoreni, între care s-a remarcat un detașament de 300 de oameni conduși de colonelul Marcu Hațeganu.

În 1784, părțile sudice ale județului Bihor au fost cuprinse de marea răscoală țărănească condusă de Horea, Cloșca și Crișan. În 1848, intelectualii orădeni au menținut contacte permanente cu fruntașii politici din Transilvania, întreprinzând numeroase demersuri pentru obținerea drepturilor firești ale națiunii române.

În preajma Primului Război Mondial, mișcarea culturală și națională din această parte a țării s-a concentrat cu precădere asupra obiectivului ei principal — acela al ieșirii de sub dominația străină habsburgică și realizarea unității statale.

La 12 octombrie 1918, în casa dr. Aurel Lazăr din Oradea, a fost redactată ”Declarația de la Oradea”, prin care se proclama dreptul românilor transilvăneni la autodeterminare; ea a fost citită la 18 octombrie același an, în parlamentul ungar de la Budapesta.

La 3 noiembrie 1918, la Oradea s-a constituit Consiliul Național Român din Oradea și Bihor, al cărui președinte a fost ales dr. Aurel Lazăr, iar la 18 noiembrie/1 decembrie 1918, Bihorul a trimis la Adunarea Națională de la Alba Iulia, 109 reprezentanți pentru a participa la Actul Unirii Transilvaniei cu România.

La 1 septembrie 1940, după pronunțarea Dictatului de la Viena din 30 august 1940, la Oradea a avut loc o puternică manifestație de protest împotriva acestei nedreptăți, prin care Germania hitleristă și Italia fascistă cedau partea de nord-est a Transilvaniei Ungariei horthyste (aproape 2/3 din suprafața județului Bihor a fost răpită în acest context, de către Ungaria, centrul politico-administrativ al județului Bihor devenind în acel moment, orașul Beiuș).

Ocupația a provocat din partea autorităților maghiare mari tulburări de ordin economic, cultural și social (majoritatea românilor salariați au fost concediați, mulți intelectuali au fost arestați și deportați, învățământul românesc a fost mutilat prin desființarea școlilor în limba română, s-a înăsprit procesul de deznaționalizare a românilor, ca urmare a aplicării Legii lui Apponyi din 1907 etc.).

La 12 octombrie 1944, trupele naziste și horthyste au fost alungate de către Diviziile 2 Vânători de Munte și 180 Infanterie române în cooperare cu unități ale armatei sovietice, marcând eliberarea județului Bihor de sub ocupație străină.

Începând cu martie 1945, a fost restabilită administrația română și în nordul Transilvaniei. Limitele județelor sunt restabilite la cele din august 1940, neținându-se cont de schimbările în delimitarea administrativă efectuate de administrația maghiară între 1940-1944. Circumscripțiile administrative au fost și ele modificate în aprilie 1945 pentru a cuprinde și județele din nordul Transilvaniei.

În prezent, județul Bihor cuprinde: 4 municipii, 6 orașe și 91 de comune. Principalele localități ale județului Bihor sunt: municipiul Oradea (care este și reședință de județ), municipiile Salonta, Beiuș și Marghita, orașele Aleșd, Nucet, Secuieni, Ștei, Valea lui Mihai și Vașcău.

AGERPRES/(Documentare-Irina Andreea Cristea; redactor Arhiva foto: Vlad Rușeanu; editor: Anca Pandea)