biserci
Filmări aeriene, realizate cu drone, în trailerul filmului ‘Biserici de lemn din România’, de Kiki Vasilescu
January 26th, 2016 |
Filmări aeriene, realizate cu drone, sunt prezentate în trailerul filmului “‘Biserici de lemn din România”, de Kiki Vasilescu, documentar care va avea premiera pe ecranele românești în februarie, informează un comunicat al producătorilor transmis marți AGERPRES.
Documentarul “Biserici de lemn din România” are, din ianuarie, trailer oficial. O mostră din filmările aeriene realizate cu drone — filmări prezentate de producători ca fiind fără precedent pentru obiectivele din film — pot fi văzute în cele trei minute și jumătate ale trailerului. Muzica este special compusă pentru documentar de către Brian Katona.
Mai multe detalii pe agerpes
Articol din 
LĂCAȘURI DE CULT: Biserica Domnească de la Curtea Veche și-a serbat ocrotitorul – Sfântul Antonie cel Mare
January 20th, 2016 |
Biserica Sfântul Antonie (Domnească) de la Curtea Veche a fost construită pe locul alteia mai vechi, din lemn, și a servit drept capelă pentru Curtea Domnească, potrivit site-ului oficial al așezământului.
Procesiune religioasă cu icoana făcătoare de minuni a Sfântului Cuvios Antonie cel Mare și cu moaștele Sfântului Efrem cel Nou, manifestare organizată cu prilejul sărbătorii Sfântului Antonie cel Mare (17 ianuarie)
LĂCAȘURI DE CULT: Catedrala episcopală “Sf. Nicolae” din Tulcea
January 5th, 2016 |
Catedrala “Sf. Nicolae” se află în centrul orașului Tulcea, la întretăierea străzilor Frumoasă, Babadag și Progresului, vizavi de Muzeul “Delta Dunării”.
Catedrala Sf. Nicoale din Tulcea
Construcția monumentală, în stil bizantin și în formă de cruce, domină prin măreție împrejurimile, iar în zilele de sărbătoare, sunetul deosebit de melodios al vestitelor sale clopote, turnate în Bavaria la 1882, se aude până departe, potrivit site-ului oficial al Episcopiei Tulcea.
Mai multe detalii pe agerpres
Casele de oaspeți din Cincșor. Sau cum transformi un sat (uitat) într-un exemplu de turism autentic, sustenabil
October 17th, 2015 |
By Mădălina Georgescu /
| Cum poți da unui sat aproape uitat o perspectivă de dezvoltare sănătoasă, sustenabilă? În primul rând prin turism, mai ales dacă locul respectiv are o poveste și o istorie ce pot genera un interes autentic. Cum poate rămâne o comunitate prosperă? Atâta timp cât știe să-și cultive resursele și să-și păstreze centrul spiritual – valorile ce o țin unită, care mișcă lucrurile: de la cele de zi cu zi, economice, până la cele legate de mentalitate.
Despre sate frumoase din Transilvania și case restaurate ce sunt un exemplu de dezvoltare turistică v-am mai povestit prin tururile noastre de vacanță în România. Exemplele nu sunt multe, inițiativele individuale și mai puține. Iar starea generală a națiunii este, de ce să n-o recunoaștem, aceea de deplângere a vieții de la sat – tradițiile și valorile se degradează cu viteaza deteriorării peisajului pe care îl străbați observând frumusețea unor detalii lăsate de izbeliște în paragina prezentului imediat.
Suntem acum în Cincșor, un sătuc transilvănean, la mijlocul distanței dintre Brașov și Sibiu, de care nu am știut că există până nu am descoperit Casele de oaspeți din Cincșor. Centrul cultural și spiritual al satului – reprezentat de Biserica fortificată din secolul XIII; de școala evanghelică Art Nouveau de o frumusețe rară, din 1910; și de fosta casă parohială din secolul XVI – a fost restaurat datorită implicării doamnei Carmen Schuster. Iar cele două clădiri – fosta școală evanghelică, ce devenise groapa de gunoi a satului, și casa parohială – au fost transformate într-unele dintre cele mai frumoase case de oaspeți din România.
Carmen Schuster s-a născut în România, la Cincșor, a învățat la școala evanghelică din sat, a făcut carieră în Germania, dar s-a întors în România, după Revoluție, pentru a-și continua drumul aici. Iar acum a reușit să pună pe Harta Designist a României, cum îi spunem noi, satul natal. Să-i redea centrul și, ușor, ușor, speranța unui mai bine ce poate fi atins. Și a făcut-o “fără mult zgomot”, cu conștiința datoriei pe care a văzut-o ca o șansă. În interviul de mai jos veți vedea cum povestea capătă profunzimi și sensuri noi, care vă vor contura acea fărâmă de Românie în care frumosul trainic, construit să dăinuie, a fost posibil.
Când v-aţi întors în Cincșor şi care a fost impulsul ce v-a determinat să începeţi salvarea complexului biserică – şcoală – casă parohială din sat? Prima oară m-am întors în 1992, apoi am revenit în 1998. În ambele cazuri a fost o revenire generată de activitatea mea profesională. De fiecare dată am vizitat şi locurile unde m-am născut – adică satul Cincșor. Şi de fiecare dată m-am simţit – după câţiva ani buni petrecuţi în străinătate – din nou acasă. Datorită acestui sentiment de “acasă” am început să mă implic în restaurarea ansamblului din Cincșor: vechea biserică fortificată din secolul XIII, vechea parohie din secolul XV şi fosta şcoală evanghelică din 1910. Este un ansamblu care te confruntă cu propria istorie, cu propria biografie şi cu valorile locului. Te face să reflectezi asupra lor.
Clădirile cu o istorie specifică, cu o poveste specială şi cu un destin care merită descoperit sunt o pasiune mai veche de-ale mele. Îmi place să descopăr aspecte inedite şi mi se pare important să cunoaștem universul care ne-a format, să ştim de unde venim şi încotro ne îndreptăm, adică să ne cunoaştem istoria – atât cea individuală, cât şi cea a generaţiei şi a ţării în care ne-am născut. Fără o istorie asumată – cu bune şi cu rele – nu cred că poţi să te ancorezi corect în prezent şi nici nu poţi să-ţi asumi un set valori în viaţă – atât pe cele individuale, cât şi pe cele ale comunităţii.
Cât a durat procesul de restaurare şi reconversie a şcolii şi a casei parohiale în case de oaspeţi? Prima decizie am luat-o în 2008, când am început să mă implic în proiectul de restaurare a bisericii fortificate din Cincșor. Aceasta a fost o decizie bazată pe necesitatea şi oportunitatea de moment – starea clădirilor bisericii şi a fortificaţiei era destul de precară. A apărut oportunitatea unui proiect de restaurare a bisericii fortificate iniţiat de Biserica Evanghelică din Sibiu care m-a făcut să mă implic. Acesta a fost începutul. A doua decizie am luat-o în 2010: îmi era foarte clar că doar păstrarea bisericii fortificate nu va schimba foarte multe în viaţa comunităţii. Sunt zeci de biserici fortificate restaurate. Oricât de frumoasă ar fi o biserică fortificată – şi cea din Cincșor este frumoasă – potenţialul ei turistic trebuie completat cu zona în care se află, cu poveştile locului şi ale oamenilor. Astfel, am început să restaurez – de data aceasta ca iniţiativă privată – şi cele două clădiri: fosta şcoală şi fosta parohie evanghelică.
Cu cine ați colaborat pentru amenajarea interioarelor și restaurare? Am colaborat cu arhitecţi diferiţi. Fiecare a contribuit la descoperirea potenţialului clădirilor. Ne-am dorit însă foarte mult ca intervenţiile moderne să rămână reduse, deci şi arhitecţii au fost mai degrabă precauţi. Ne-au ajutat însă să scoatem în evidenţă specificul fiecărei clădiri. Cele două clădiri – fosta parohie şi fosta şcoală – sunt ele însele foarte frumoase, ceea ce ne-a făcut să dorim să înţelegem foarte bine intenţia celor care le-au construit. Abia după aceea am intervenit, însă foarte puţin şi numai atât cât să integrăm noile funcţionalităţi – cele ale unei case de oaspeţi. Cred că cel mai complicat lucru este să te abţii, să eviţi decizii rapide şi spectaculoase. Am dorit să realizăm o conversie atentă a clădirilor, astfel încât spaţiul să devină în mod natural unul primitor, uman, fără spectacol şi artificialităţi, dar interesant şi autentic.
Pentru vechea parohie intenţia iniţială a celor care au construit-o şi care au trăit în ea a fost să se protejeze. Vorbim de anii 1500–1600. Această intenţie este foarte bine redată în cea mai veche cameră, cea care face legătura cu beciul – ambele foarte solide, cu ziduri de 80–90 de centimetri, cu elemente de protecţie evidente. Pe parcursul istoriei, casa a devenit mai generoasă, mai încăpătoare, grădina s-a extins. Astfel, stilurile perioadelor de construcţie şi-au pus amprenta pe casă, pe camere. Poţi să urmăreşti povestea casei şi a familiilor de-a lungul a câteva sute de ani. Ştim care au fost familiile care au stat în această casă încă din 1470 până astăzi!
Regândirea spaţiului a fost necesară mai ales datorită faptului că într-una dintre încăperi am descoperitfresce, dar şi pentru că structura fragilă a clădirii nu permitea mansardarea, pe care am avut-o în vedere iniţial. Am regândit așadar funcţionalităţile: am redus numărul camerelor şi am lăsat acces liber pentru oaspeți în camerele cu fresce. Astfel am creat un spaţiu public suplimentar, un spaţiu care invită oaspeţii să experimenteze generozitatea locuitului într-o casă parohială autentică.
Clădirea fostei şcoli evanghelice din Cincșor ne-a oferit o experienţă diferită: ea este construită de un arhitect transilvănean renumit, însă aproape uitat – Fritz Balthes. Anul trecut s-au împlinit 100 de ani de la moartea lui, în 1914. A fost un architect înzestrat. A studiat la Berlin, München şi Karlsruhe. În scurta lui activitate a proiectat şcoli, cămine culturale, hoteluri, a fost urbanist şi conservator, şi a pledat pentru o arhitectură “sustenabilă”, care păstrează şi conservă patrimoniul şi care integrează noul. Este un exponent al Jugendstil-ului (Art Nouveau) pe care a încercat să-l facă cunoscut în Transilvania. Am avut colaborări cu arhitecţi foarte buni, care ne-au ajutat să găsim soluţii parţiale. Nici unul dintre ei însă, din păcate pentru noi, nu a fost suficient de interesat să ducă acest proiect până la capăt. Motivele le înţeleg: din punct de vedere economic este un proiect cu un buget limitat, cere foarte multă răbdare, foarte multă muncă, durează şi nici nu poţi să-ţi pui amprenta personală foarte puternic pe lucrările de restaurare. Deci, într-un fel, ca architect ai foarte multe limitări – estetice şi economice. Soluţia noastră a fost să ne implicăm noi, să decidem pragmatic şi să ne bazăm şi pe simţul nostru estetic format în timp.
Ceva mai simplă a fost restaurarea bisericii fortificate – regulile de restaurare la monumentele istorice sunt clare. Important este să ai un constructor-restaurator cu experienţă, cu simţ artistic şi să fie onest. Altfel pot apărea surprize neplăcute. În cazul nostru, am avut un constructor bun cu personal de calitate şi cu experienţă în restaurare acumulată în Italia.
Multe obiecte provin din familia mea. Altele din colecţia mea de textile. Însă în Casele de oaspeţi de la Cincșor avem şi foarte multe “objets trouvés” sau “obiecte orfane”. Într-un fel, obiectele ne-au găsit pe noi. Oamenii din zonă ni s-au adresat, ne-au oferit spre păstrare obiecte dragi lor care nu-şi mai găseau locul într-o casă nouă sau în familie. În alte cazuri am găsit obiecte valoroase pur şi simplu aruncate sau uitate de foştii proprietari. Fiecare obiect are istoria lui, povestea lui specială.
Ce rol a jucat substratul emoțional în acest proiect? Simțiți cum perspectiva personală – pe care nimeni din afară, chiar dacă şi-ar fi propus să salveze aceste clădiri, nu o putea avea – a contribuit la rezultatul atât de armonios, autentic? În mod sigur că emoţia legată de acel “acasă” a jucat un rol foarte important. Perspectiva copilăriei mele – adică acea fereastră prin care priveşti zilnic lumea din jur până devii adult – a fost într-adevăr o fereastră care dădea spre biserica fortificată şi spre clădirile fostei şcoli evanghelice. În aceste clădiri mi-am petrecut o parte din copilărie. Revenind după mulţi ani, această fereastră deschisă spre biserica fortificată şi spre lumea din jur mi-a dat dat din nou acel seniment de “acasă”. Însă, şi aş dori să subliniez acest lucru, nu mi-am dorit un proiect nostalgic, emoţional. Îmi doresc ca acest proiect să fie unul care să ofere perspective – dezvoltarea unui turism autentic, în consonanţă cu natura şi cultura locului pentru un sat uitat din Transilvania, care se redescoperă şi care are potenţial de dezvoltare. Suntem la început de drum promiţător.
Şi la noi se simte apropierea sezonului turistic – avem deja multe rezervări şi evenimente programate. Vă sugerez să contactaţi echipa de la Cincșor din timp. Capacitatea caselor de oaspeţi este limitată şi va rămâne aşa. Această limitare este necesară pentru a le asigura oaspeţilor noştri un maximum de confort şi o calitate ridicată a serviciilor.
Cum resimțiti acum experienţa turismului sustenabil, sănătos, slow, ce promovează valori locale şi ajută la dezvoltarea unei comunităţi şi a unei zone? Feedback-ul comunităţii şi al turiştilor s-a ridicat la aşteptările dumnevoastră sau le-a depăşit? Suntem în plină transformare la Cincșor în sensul unui turism slow, autentic, sănătos, sustenabil şi onest – nu vrem să părem altceva decât ce suntem, nu dorim să oferim altceva decât ceea ce putem oferi prin propriile forţe, nu promitem mai mult decât ceea ce putem realiza, nu suntem perfecţi. Învăţăm să devenim mai buni, ne dezvoltăm. Cred că avem multe de oferit: o poveste autentică, o istorie bogată, oameni pricepuţi şi prietenoşi, produse sănătoase, o bucătărie autentică de calitate şi o echipă dedicată întru totul oaspeţilor noştri. Produsele pe care le folosim sunt în majoritatea cazurilor cele din grădinile noastre şi ale vecinilor sau sunt din zonă. Oaspeţii noştri apreciază această abordare. Cei care vin pentru prima oară la noi sunt surprinşi: nu se aşteaptă la o asemenea experienţă într-un mic sat din Transilvania. Mulţi dintre ei se întorc şi între timp ne-au devenit prieteni. Cea mai frumoasă confirmare pentru noi este când aleg să-şi serbeze cele mai personale evenimente din viaţa lor la Cincșor şi ne încredinţează organizarea acestora.
Marea provocare este să dezvoltăm împreună o perspectivă pe termen lung pentru acest sat. Turismul oferă această şansă. Cea mai dificilă transformare este însă cea de mentalitate. Pentru a dezvolta un turism sustenabil este nevoie de răbdare, să faci lucrurile bine, pas cu pas, să nu te grăbeşti să obţii câştig imediat în detrimentul unei bunăstări viitoare şi de durată. Aici mai avem de lucru.
Da, biserica fortificată din Cincșor este integrată în iniţiativa Bisericii evanghelice din România – “Descoperă Sufletul Transilvaniei”. Iniţiativa pune în centrul atenţiei bisericile fortificate din Transilvania şi turismul sustenabil, non-agresiv, cultural şi autentic. Anul acesta, această iniţiativă oferă şi Transilvanian Card, un card care acordă acces gratuit în mai mult de 40 de biserici fortificate. Biserica fortificată din Cincșor poate fi vizitată cu acest card.
Pe lângă experienţa de a-ţi petrece câteva zile de vacanţă într-o fostă şcoală, o bijuterie de arhitectură în stil Art Nouveau, de la începutul secolului XX, sau într-o casă parohială cu o istorie de secole, ce alte experienţe cu savoare locală ne mai aşteaptă la Cincșor? Oferim oaspeţilor noştri nu numai experienţa caselor în care vor locui, ci şi cea a unor îndeletniciri speciale: coptul pâinii în cuptorul de pâine, cursuri de gătit, cursuri de fotografie. De asemenea, pot explora împrejurimile Cincșorului prin drumeţiile pe Valea Oltului; pe colinele de la Cincșor spre Făgăraş, cu panorama splendidă a Văii Oltului şi a Carpaţilor; la cabana Sâmbăta; la stânele din jurul satului. Sau pot face tururi cu bicicleta la bisericile fortificate din jur – Cincu, Rodbav, Dealu Frumos – sau la Mânăstirea Sâmbăta de Sus, ce organizează ateliere de pictură pe sticlă. Cincșorul se află în centrul Transilvaniei, de aceea este locul ideal pentru cei care vor să combine câteva zile de relaxare cu explorarea centrelor culturale transilvănene – Sibiu, Braşov, Sighişoara, Mediaş. Toate se află la aproximativ 1 oră–1oră și jumătate de Cincșor (cu maşina). Ne dorim foarte mult – pe lângă tururile culturale şi istorice – să dezvoltăm tururi şi evenimente personalizate care pun în centrul atenţiei dezvoltarea comunităţii din Cincșor şi din împrejurimi: experienţa individuală istorică, mecanismele de convieţuire paşnică de-a lungul secolelor (la Cincșor trăiesc români, maghiari, saşi, rromi, respectiv evanghelici, ortodocşi, reformați, adventişti), experienţa comunităţii în transformarea ultimilor 25 de ani, poveşti de viaţă şi perspective.
Povestiţi-ne mai multe despre meniul pe care îl pregătiţi oaspeţilor şi despre Cursurile de gătit: cât de des au loc, de la cine şi ce vom învăţa? Noi dezvoltăm un turism bazat pe o experienţă autentică. Folosim în mare parte produse locale. Meniurile noastre reflectă tradiţia săsească, adaptată la condiţiile actuale – bucătărie uşoară, ingrediente de calitate. Aşadar este vorba de o bucătărie reinterpretată modern. Pe lângă faptul că avem un bucătar foarte bun, Adrian Boscu, colaborăm şi cu Daniel Wendorf, Chef Société Gourmet, pentru tot ce înseamnă bucătărie – de la design, la reţete. Împreună cu el oferim cursuri de gătit gourmet. Unul dintre cursuri a fost integrat în sejurul de Paşte şi s-a adresat adulţilor, iar pentru copii vom organiza un curs special.
Ce fel de evenimente aţi găzduit până acum la Cincșor? Ne place să organizăm evenimente unde putem să fim originali, creativi şi să oferim experienţe inedite. Astfel, am organizat împreună cu Reky Travel anul trecut Transilvanian Brunch, un eveniment care pune specificul locului şi comunitatea pe prim plan. Pe urmă ne-a plăcut să organizăm Întâlnirea Cincșorenilor de pretutindeni, un eveniment foarte emoţionant, care ne-a permis să revigorăm tradiţii demult uitate. Sărbătoarea cu ocazia Reinaugurării bisericii fortificate şi a orgii a fost de asemenea un eveniment la care am lucrat cu plăcere. Pentru oaspeţii noştri fiecare eveniment trebuie să fie o experienţă personală unică, fie că este vorba de o nuntă, un picnic în aer liber, de un candle-light-dinner, de celebrarea Anului Nou, a zilei de naştere.
Spaţiul şi povestea ansamblului joacă un rol foarte important. Credem că evenimentele mai mici, mai intime se pretează cel mai bine Caselor de oaspeţi din Cincșor. Astfel evenimentul îşi păstrează aura de personal, inedit, autentic. De aceea ne luăm timp şi vorbim cu fiecare oaspete în parte, înainte să vină la noi, dar şi pe perioada şederii lui aici – fie pentru o discuţie la un pahar de vin în faţa şemineului; fie oferind o seară de poveşti pentru cei mici. Vrem să le cunoaştem aşteptările pentru un sejur la noi cât mai plăcut!
Pentru că ne plac tururile şi recomandările, va rugăm să ne recomandaţi un tur de weekend (2 zile) pe care l-am putea savura cazându-ne la Cincșor? Recomand, cum ar putea fi altfel, ceea ce-mi place mie cel mai mult: un weekend de relaxare, cu descoperirea în tihnă a spaţiului bisericii fortificate din Cincșor, cu o plimbare pe dealurile Cincșorului savurând Valea Oltului şi panorama Carpaţilor, cu meniuri inedite şi un vin pe măsură şi cu clipe de răgaz în faţa şemineului sau în bibliotecă… Bineînţeles că există multe alte variante posibile, în funcţie de interesele fiecăruia.
Satisfacţia acestei transformări atât de importante a reușit să şteargă din dificultăţile inerente unui astfel de traseu şi să aducă entuziasmul ce poate însufleţi un nou proiect capabil să schimbe frumos o zonă, un sat, speranţa unei comunităţi? Efortul a fost untr-adevăr foarte mare. Însă, dacă mă raportez la oamenii care au trăit de-a lungul secolelor în acest sat, atunci efortul meu devine relativ. Imaginaţi-vă că în 1600 în Cincșor trăiau doar 27 de familii: în mod sigur trăiau cu grija zilei de mâine, în condiţii de muncă fizică extrem de grea, sub ameninţarea foametei şi a bolilor, supravieţuind atacurilor turcilor. Şi cu toate acestea au reuşit să lase în urma lor o biserică fortificată, să-şi întreţină familiile, să creeze fresce renascentiste de o frumuseţe rară. Ce vreau să spun prin această relativizare: este important să facem ceea ce simţim că trebuie să facem, fără să considerăm că facem ceva excepţional, fără să facem prea mult zgomot în jurul nostru. Satisfacţia pentru mine va fi aceea că, privind după 20–30 de ani acest proiect, voi considera că mi-am îndeplinit cumva datoria faţă de acest loc dacă oamenii vor trăi mai bine aici, dacă zona se va fi dezvoltat turistic, dacă va există un viitor economic. Consider un asemenea proiect de redescoperire a trecutului o şansă, un privilegiu şi o binecuvântare.
Urmărește și pagina de facebook a Caselor de oaspeți din Cincșor pentru ca această poveste frumoasă să te inspire în fiecare zi. Iar pe site, găsești toate detaliile despre prețuri și rezervare. Pentru întrebări suplimentare, scrie cu încredere aici.
Fotografii: Silvia Ciungu, Alexa Cătălin
|
sursa: designist
LĂCAȘURI DE CULT: 480 de ani de la înălțarea Bisericii “Sf. Dumitru” din Suceava
September 1st, 2015 |
Biserica “Sf. Dumitru”, ctitorie a domnitorului Petru Rareș, se ridică pe una din colinele Sucevei, în partea de nord-est a orașului, potrivit site-ului oficial al acestui așezământ de cult.
Zidită din piatră, cu turla împodobită cu cărămidă smălțuită, biserica este de dimensiuni destul de mari, având lungimea exterioară de 35 m, lățimea de 10 m, iar înălțimea totală de 27 m, fiind unul dintre cele mai reprezentative monumente de arhitectură din veacul al XVI-lea.
Astfel, se poate vedea din depărtare turla bisericii, precum și Turnul Clopotniță, zidit de Alexandru Lăpușneanu în anul 1861, menit să fie probabil și un punct de observare.
Potrivit istoricului acestei biserici, pe locul în care se află astăzi a fost ridicată la început o frumoasă mănăstire cu hramul “Sfântul Dimitrie”, de către Sfântul Voievod Ștefan cel Mare (1457-1504), care se întorsese victorios după lupta de la Grumăzești.
Din motive necunoscute, așezământul s-a dărâmat, iar în locul lui, Petru Rareș, domn al Moldovei (1527-1538; 1541-1546), a ctitorit biserica cu același hram, între anii 1534-1535.
Actuala biserică a fost zidită după un plan general asemănător Bisericii “Sf. Gheorghe” din Hârlău, la care s-a adăugat însă pridvorul, un element caracteristic perioadei în care a fost construită.
Planul construcției este triconic, cu o turlă pe naos, ridicată pe cele două sisteme de arce moldovenești. Are patru încăperi: altar, naos, pronaos și pridvor.
Intrarea în biserică este situată în partea dinspre miazăzi a pridvorului. Deasupra ușii, de factură gotică, în partea dreaptă, se găsește pisania bisericii, care, potrivit sursei citate, constituie un semn al influenței Renașterii asupra arhitecturii moldovenești din veacul al XVI-lea.
Inscripția prezintă în partea ei superioară doi îngeri, care țin o cunună de frunze în mijlocul căreia se găsește stema țării. Subiectul acestei sculpturi se găsește la Vatican, pe o balustradă din Capela Sixtină, unde cei doi îngeri poartă armele papei Sixt al IV-lea, opera fiind atribuită lui Nino da Fiesole.
Textul pisaniei este următorul: “Cu vrerea Tatălui și cu ajutorul Fiului și cu săvârșirea Sfântului Duh a binevoit binecinstitorul și de Hristos iubitorul Io Petru Voievod, din mila lui Dumnezeu Domn al Țării Moldovei, fiul lui Ștefan Voievod cel Bătrân, să zidesc biserica în mijlocul târgului Suceava, unde este hramul Sfântului Slăvitului marelui mucenic și purtător de biruință, Dimitrie izvorâtorul de mir.
Și s-a început a zidi în anul 7042 august 10 și s-a isprăvit în anul 7043 august 30 și s-a sfințit cu mâna preasfințitului Mitropolit Teofan”.
Biserica a fost pictată în frescă, atât în interior cât și în exterior, între anii 1537-1538, la scurt timp după zidire. În prezent, pe exterior mai există urme din vechea pictură, pe fațada sudică (fragmente din Asediul Constantinopolului, Imnul Acatist și Arborele lui Iesei) și pe turlă (câțiva sfinți cu aureolă în relief). Exteriorul a fost ulterior tencuit pe celelalte laturi.
În interior, se păstrează pictura originală, acoperită pe alocuri (calota turlei, conca altarului, glaful ferestrei din altar și luneta portalului) cu un al doilea strat de pictură din secolul al XIX-lea.
Pictura din interior, înnegrită și deteriorată, a fost restaurată, lucrarea fiind terminată în anul 2004. Biserica a fost resfințită la 20 iunie în același an. Slujba de resfințire a fost oficiată, alături de preoții slujitori, de arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, Pimen, arhiepiscopul Tomisului, Teodosie, și episcopul vicar al Episcopiei Romanului, Ioachim.
Biserica are altar, naos cu boltă moldovenească, peste care se înalță turla, pronaos și pridvor închis, cu trei ferestre mari în stil gotic spre vest.
Ferestrele pronaosului sunt mai mici decât cele ale pridvorului și tot în stil gotic. Turla octogonală aflată deasupra naosului este construită din cărămidă pe două baze: prima pătrată și a doua stelată. Pe turlă se află firide alungite, patru ferestre dreptunghiulare mici, dispuse în cele patru puncte cardinale, patru contraforturi mici și două rânduri de ocnițe (unul deasupra arcadelor și unul la baza stelată). Turla are decorații din cărămizi ceramice la partea superioară și la arcadele oarbe.
Între pronaos și naos a existat un zid despărțitor care a fost demolat, cu această ocazie fiind deteriorat și tabloul votiv în care era reprezentat ctitorul Petru Rareș. Din tabloul votiv se mai disting portrele lui Petru Rareș, ale doamnei Elena și a doi copii.
În pridvor și în pronaos se află mai multe pietre de mormânt, dintre care una aparține lui Bogdan, fiul lui Petru Rareș, mort în septembrie 1540, iar alta marelui vistiernic Toma, mort la 21 august 1543.
Dintre valoroasele odoare cu care biserica a fost înzestrată au mai fost păstrate doar câteva cărți liturgice în manuscris: un Octoih de la sfârșitul secolului al XVI-lea și un Minei pentru lunile septembrie-decembrie, din secolul al XVI-lea, ambele predate muzeului bisericesc, precum și un Evangheliar în limba slavonă din secolul al XVI-lea.
Pe lângă acestea, în altar se află o serie de obiecte de cult, precum un epitaf (1763), un felon, un antimis sârbesc (1708), un tetraevanghel și o evanghelie în limba română (1762), arată site-ul oficial al bisericii.
AGERPRES/(Documentare-Mariana Zbora-Ciurel, editor: Andreea Onogea)
Bisericuța de lemn de la Ersig, un vechi lăcaș de cult
August 26th, 2015 |
Pe drumul dintre orașele Reșița și Buziaș, departe de forfota orașului, se află Biserica de Lemn de la Ersig, declarată monument istoric, ce poartă hramul “Adormirea Maicii Domnului”.
“Bisericuța de lemn este singurul lăcaș de cult ortodox din Ersig, un sat situat la granița dintre județele Caraș-Severin și Timiș. În cei peste 300 de ani de existență, biserica a trecut prin mai multe etape de reabilitare”, spune Cătălin Florea, preot paroh la Biserica “Adormirea Maicii Domnului”.
Bisericuța din Ersig este unul dintre cele mai vechi lăcașuri de cult din lemn din Banat, care încă se mai păstrează și în ziua de astăzi și se află pe lista monumentelor istorice.
La Ersig, de peste 300 de ani întreaga viață spirituală a micii comunități este legată de această bisericuță. Una dintre sătence, Mărioara Foale, știe întreaga “rânduială” a bisericii, pe care o îngrijește de peste 25 de ani.
“La sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului, bisericuța noastră a împlinit 302 ani. În anii 1978 — 1979 a fost renovată din temelie. Noi ne ocupăm de ea, o îngrijim, pentru că vine destulă lume aici să se roage, dar șindrila ar trebui din nou schimbată, iar bolta refăcută. Steagurile au fost schimbate, icoanele sunt noi… Aceasta este, de fapt, și singura biserică din sat unde se fac și nunți, și botezuri și înmormântări”, a declarat Mărioara Foale.
Biserica a fost construită în anul 1713, iar prima renovare a avut loc în anul 1888. În 1950 s-a schimbat acoperișul acesteia, când din șindrilă s-a pus hârtie gudronată, ceea ce a făcut să se deterioreze pictura din interior. În anul 1979 s-au executat lucrări pentru încă o reparație capitală la acest monument istoric. Mai exact, s-a schimbat din nou acoperișul, s-a săpat o nouă fundație și s-au ridicat noi pereți din lemn. Boltă și iconostasul din altar au rămas aceleași.
“Scaunele au fost cumpărate. Așa e la noi, la sat. Cei care vor să stea și să participe la slujbe, își cumpără scaunul, practic, și-l plătește anual. De asemenea, în 2010 a fost refăcută și clopotnița. Chiar eu bat clopotele. Așa anunț toate momentele importante din sat, că a doua zi e sărbătoare, ori dacă a murit cineva. Dacă a murit un bărbat, bat clopotul mare de trei ori, întrerupt, iar dacă e femeie, bat la fel, dar clopotul mic. Lumea știe toate astea”, spune Mărioara Foale.
Bisericuța este o mândrie pentru toți localnicii și atrage, pe tot parcursul anului, vizitatori.
În Caraș-Severin mai sunt încă trei biserici de lemn, la Calina, Valea Mare și Surducu Mare, însă doar cea de la Ersig este declarată monument istoric, după cum a declarat, pentru AGERPRES, Liubița Raichici, directorul Direcției pentru Cultură Caraș-Severin.
AGERPRES (AS — autor: Paula Neamțu, editor: Marius Frățilă)
Haiducii au însemnat personajele a sute de legende ale Țării Românești, la acest capitol folclorul având multe povești despre acei “tâlhari de codru” sau “de drumul mare”, care atacau poștalioanele, curțile boierești și trăiau ca răzvrătiții.
Județul Vâlcea, fiind situat pe drumul de legătură între Ardeal și Oltenia și ca zonă de trafic comercial, nu putea să nu aibă un rol important în această istorie a haiducilor. În Vâlcea, haiducii s-au numit lotrii, celebrii tâlhari de pe Valea Oltului care atacau comercianții și caravanele cu mărfuri.
În zona subcarpatică legendele cetelor de haiduci ai lui Irimia, Cotoșman, Dragu au stat la baza unui întreg repertoriu de doine, legende. Au dat denumiri de locuri și mai mult de atât, sunt cunoscute zeci de lăcașe de cult construite din banii acestor haiduci. Numai lui Dragu îi sunt atribuite cel puțin zece biserici de lemn, iar schitul Pahomie este cunoscut prin faptul că primii călugări au fost haiduci care la un moment dat în viață au înlocuit pistolul cu crucea.
Dar dacă despre haiduci s-a scris mult, alte personaje strâns legate de viața haiducilor au fost mai puțin descrise și deși au jucat un rol important, lumea se pare că nu le-a îndrăgit.
“Potecașii sau vătafii nu prea au fost la inima omului de rând, al creatorului de folclor, potecașul fiind dușmanul hoțului de codru, al răzvrătitului, deși în realitate este vorba tot de un tânăr, dar unul care să spunem era de partea legii, al autorității”, spune sociologul Ligia Rizea.
Potecașii sau vătafii erau vânătorii de haiduci, vânători de recompensă, buni luptători și erau angajați fie de boieri, fie de curtea domnească sau negustori pentru a curăța codrii și pădurile de haiduci. Potecașii au lăsat și ei la rândul lor ctitorii de cult, au apărut în istorii și în legende, dar înfățișați de multe ori ca personaje negative, deși în realitate, din punct de vedere legal, era invers.
“Un reper de marcă pe harta culturală a județului Vâlcea este Biserica din Urșani, sat aflat pe teritoriul orașului Horezu. Este o biserică armonioasă ca proporții, are planul treflat și două turle svelte cu elegante arce în retragere, în dreptul ferestrelor. Renumele de care se bucură se datorează amplei dezvoltări a tabolului votiv pe trei pereți ai pronaosului (sud, vest, nord), în care, practic, este înfățișată întreaga comunitate ce și-a adus aportul, după posibilități, la ridicarea bisericii în anul 1800 și înfrumusețarea ei cu pictură murală interioară și exterioară, lucrare realizată în 1805-1806”, spune Ligia Rizea.
Ctitorul principal al bisericii este “cunoscutul vătaf de plai al Hurezilor, Ioan Popescu, (…), alături de mulți alți ctitori mărunți pictați în emblematicul lăcaș al cărui interior adăpostește, în pronaos, pe pereții de sud, vest și nord, 37 de personaje rurale, rânduite parcă voievodal, unele numite ‘prisoase’, într-un tablou ctitoricesc colectiv unic pe care l-am comentat de mai multe ori”, spune acad. Răzvan Theodorescu în ‘Episcopi și ctitori în Vâlcea secolului al XVIII-lea’.
Pentru că potecașii (vătafii) nu erau însă peste tot urâți de comunitate, în zona comunelor înstărite din depresiunea Horezu — Slătioara, Măldărești, Vaideeni, Tomșani, Costești — aceștia erau chiar apreciați și plătiți de oamenii din localitate ale căror gospodării erau prădate de haiduci.
Astfel, biserica din Urșani, ca orice biserică a cărei vârstă se numără în secole, are legenda ei. Preotul paroh Constantin Mănescu, datorită strădaniei căruia biserica a fost consolidată, iar pictura interioară restaurată, vorbește despre această legendă, menționând consemnările unui țăran luminat din Urșani, Petre Dichel. Acesta povestește că pe vremuri trăiau în zonă doi haiduci, Corcodel și Florea Urșanu, care jefuiau boierii și negustorii bogați și își țineau banii împreună. La un moment dat, cei doi haiduci s-au despărțit, Corcodel și-a ascuns partea sa în scorbura unui fag, iar Florea Urșanu într-o nișă săpată în peretele bisericii sub chipul unuia dintre ctitori.
Cei doi haiduci au fost prinși de potecași, au fost uciși, iar banda lor a fost trimisă la ocnă. Se mai spune că I. G. Duca, pornind de la această legendă, ar fi descoperit banii ascunși în perete, o parte din ei ar fi fost folosiți pentru construirea căminului cultural, iar altă parte pentru acțiunile filantropice făcute în Urșani de soția sa, Nadia Duca. Lucru adevărat este însă că, în pronaos, unde își are mormântul și I. G. Duca, pe peretele de vest, chipul pictat al unuia dintre ctitori a fost, la un moment dat, desprins din perete.
“Revenind însă la Biserica din Urșani, ‘acestea ce se nunesc prinoase au ajutatu, cine cu ce au putut, mai multu cu (a)lergătura’ — stă scris deasupra celor 15 personaje înșiruite de-a lungul peretelui de nord, preoți, diaconi, țărani și soțiile acestora, ceea ce te duce cu gândul la o exemplară mobilizare a întregii comunități pentru a construi o biserică mare și frumoasă (de altfel, înscrisă în Lista monumentelor istorice, la categoria valorică A — ce indică patrimoniul cultural construit de valoare națională excepțională). Din inscripțiile păstrate în biserică se cunosc mai multe nume de zugravi: Milcu zugrav, Gheorghe ucenicul, Preda zugravul din județul Gorj, zugravul Dinu din Craiova. Cel din urmă semnează fresca ce împodobește registrul superior al fațadelor, unde sunt pictați prooroci, sibile și filosofi, după tradiția statuată deja la începutul secolului al XIX-lea în pictarea bisericilor vâlcene și, probabil, și ampla scenă a Judecății de apoi, plină de detalii surprinzătoare, creionate de o mână cu vădit talent și unde, în Paradis, este pictată o acvilă cruciată în zbor deschis, amintind stemele valahe”, spune prof. Ligia Rizea, specialist în patrimoniu.
În prezent ceea ce aduce, deopotrivă, în prim plan Biserica din Urșani este faptul că în pronaosul ei a fost reînhumat ilustrul om politic I. G. Duca, parlamentar, ministru al educației (1914-1918), ministru al agriculturii (1919-1920), ministru al afacerilor externe (1922-1926), ministru al afacerilor interne (1927-1928), președinte PNL (1930 — 1933), prim-ministru (14 noiembrie și 30 decembrie 1933), asasinat de legionari pe peronul gării din Sinaia, în 29 decembrie 1933, după ce fusese într-o audiență la regele Carol al II-lea. Tot aici se află și mormântul soției sale, Nadia Duca, iar de câțiva ani comemorarea marelui om politic a devenit o manifestare la care participă întreaga localitate.
Biserica din Urșani nu este singura ctitorie ridicată de vătafi în județul Vâlcea, mai sunt cunsocute cinci astfel de biserici de zid în zona Horezu și pe Valea Oltețului. “Însă evident că sunt mai puține astfel de ctitorii decât cele construite de haiduci, vătafii sau potecașii era plătiți cu simbrie, spre deosebire de haiduci care aveau tot interesul să câștige popularitate și simpatie între oamenii simpli”, conchide prof. Ligia Rizea.
AGERPRES / (AS — autor: Liviu Popescu, editor: Marius Frățilă)
Bisericile fortificate din județul Brașov intră, începând din acest an, într-un amplu proces de restaurare, consolidare și reabilitare cu fonduri europene, lucrări care se vor întinde pe o perioadă de trei-patru ani, a declarat pentru AGERPRES directorul Direcției Județene pentru Cultură, Gheorghe Mitran.
Biserica fortificată din Rotbav
Sursa: brasov.ro
Este vorba despre bisericile din Cincu, Codlea, Cristian, Prejmer, Hărman, Homorod, Roadeș, Rotbav, Rupea, Sânpetru, Seliștat și din Vulcan.
“Episcopia Sibiului, împreună cu Decanatul Brașov — care le administrează din punct de vedere al patrimoniului — au intrat într-un proiect european de reabilitare a acestor biserici fortificate. Deocamdată suntem în faza în care Sibiul are două biserici fortificate care urmează să intre într-o restaurare generală, iar județul Brașov un număr de 12. Vor fi mai multe etape. În prima fază, vor fi reparații curente asupra lor și, mai ales, se vor gândi niște programe turistice cu un aspect programatic funcțional, cu implicarea lor într-un turism național și internațional. În faza a doua, vor fi lucrări de restaurare, consolidare și reabilitare integrală, pe baza unei cercetări interdisciplinare deosebite, începând de la arhitectură, structură, pictură, istoria artelor, arheologie”, a precizat Gheorghe Mitran.
Lucrările vor începe în acest an și se vor întinde pe o perioadă de trei-patru ani, aceste biserici fiind “puse pe picioare” în așa fel încât să reprezinte niște nuclee istorice foarte bine conservate, puse în valoare, care să slujească turismul, cu un potențial economic deosebit.
Valoarea lucrărilor este estimată la peste 15 milioane de euro.
“Eu gândesc în felul următor: Aceste nuclee istorice pot deveni motoarele dezvoltării economice ale comunităților respective și acestea trebuie să graviteze ca interes în jurul lor”, a mai subliniat directorul Direcției pentru Cultură a Județului Brașov, afirmând că ar trebui luat modelul localității Cristian, unde autoritățile locale, împreună cu sașii din Germania care se întorc vara în localitate și oameni de cultură organizează concerte muzicale la Biserica Evanghelică, manifestări care atrag numeroase persoane.
Direcția pentru Cultură a județului Brașov este preocupată de promovarea valorilor culturale, istorice ale acestor obiective, publicând în acest sens două lucrări intitulate “Arhitectura Bisericilor Fortificate” și Cetăți, Castele, Palate”, în limba română, într-un număr de 500 de exemplare, care sunt puse la dispoziția tinerilor, a elevilor, studenților, turiștilor, istoricilor.
“Am realizat aceste lucrări mai ales pentru cei care iubesc istoria, pentru a fi cunoscute îndeaproape datele istorice primare ale acestor monumente extraordinar de valoroase, fotografii aeriene pentru a se putea identifica valoarea lor istorică și arhitecturală. Mai mult, având în vedere cercetările care se vor face în aceste biserici fortificate, în vederea reabilitării, restaurării, consolidării, cel mai valoros și important lucru după sistemul constructiv este pictura murală foarte valoroasă, de excepție, care a fost acoperită sau martelată de-a lungul timpului, cu toate că în anumite locuri s-a păstrat în stare foarte bună, iar punerea acestor picturi în valoare, descoperirea, restaurarea, consolidarea și conservarea lor va revaloriza din punct de vedere național și internațional cultura acestor biserici fortificate. Vor fi tot atât de valoroase, după părerea mea, ca și sistemul de construcție fortificat și aceste valori imagistice au o însemnătate extraordinară pentru toată literatura de specialitate europeană. Pentru prima dată, vor apărea picturi de o valoare necunoscută în Transilvania”, a explicat sursa citată.
Aceasta a precizat că refacerea picturilor va fi îndelungată și costisitoare, dar merită, pentru că sunt niște valori extraordinare imagistice pentru patrimoniul național.
Cele mai valoroase biserici fortificate din județul Brașov sunt amplasate în Țara Bârsei, în zona Rupea și în partea de nord a Făgărașului. Cele din Țara Bârsei sunt cele mai mari și cele mai frumoase și pot reprezenta un potențial turistic cultural deosebit.
“Aceste obiective, în ansamblu, își păstrează caracteristicile de epocă, volumetria, substanța istorică. Cele mai valoroase sunt cele de la Prejmer care, alături de biserica fortificată de la Viscri, sunt monumente UNESCO. Biserica de la Prejmer se păstrează cel mai bine fiind cea mai amplă cetate fortificată cu o bogată istorie medievală. Trebuie să se știe că aceste cetăți fortificate sunt unice ca ansamblu în Europa, s-au născut datorită unei strategii deosebite a localnicilor și, fiind o creație a mediului local, sunt o sinteză constructivă între sacru și spiritul pragmatic de a se apăra împotriva invaziei tătarilor și a turcilor, în perioada secolelor XIV, XV, XVI. Inițial, au fost biserici catolice, iar de la jumătatea secolului al XVI-lea, după reforma lui Luther, comunitățile și preoții au fost convinși și au devenit evanghelici”, a mai arătat directorul Direcției pentru Cultură Brașov.
Conform acestuia, cele mai frumoase biserici fortificate ar fi cele din zona Brașovului, de la Prejmer, Hărman, Sânpetru, Hălchiu, Bod, Codlea și Râșnov, care merită să fie vizitate de turiști, fiind obiective deosebit de interesante, cu o istorie de secole.
AGERPRES/(A-autor: Jana Pintili, editor: Diana Dumitru)
Satul Archita, care adăpostește cea mai mare biserică fortificată din județul Mureș, construită în secolul al XIII-lea, reclădită și întărită în jurul anului 1500, a fost salvat de la izolare și uitare după două secole de către prințul Charles de Wales, alături de co-fondatorii Fundației “Maria Nobrega”, Elizabeth Nobrega de Araujo Tsakiroglou și colonelul Michael R. Carrington.
Fundația “Maria Nobrega”, care derulează proiecte în Brazilia, Italia și Libia, s-a implicat în România într-o serie de proiecte, două dintre acestea în Archita, pentru protejarea și restaurarea patrimoniului construit și pentru relansarea vieții economice a localității, căzută în izolare și uitare încă din secolul al XIX-lea.
Archita, care era o comună liberă recunoscută pentru bogăția ei, una dintre dovezi fiind și faptul că dispunea de cea mai mare fortificație din zonă, a rămas izolată după ce Sighișoara a devenit un centru puternic, iar la începutul anilor 1800 a decis schimbarea cursului drumului comercial peste Târnava Mare către Secuime, fapt ce a aruncat-o într-o completă izolare.
“Datorită poziției sale geografice a devenit o localitate izolată — acum trece calea ferată prin zonă, dar în vechime era mai izolată. De exemplu, sighișorenii râdeau de cei din Archita că în 1848 și 1849 au aflat abia după trei ani că au trecut rușii prin zonă. Deci, nu i-a căutat nimeni. La un moment dat Archita era foarte bogată, fiindcă se afla pe vechiul drum care făcea legătura între prima capitală a scaunului, care era Saschiz, cu zona Secuimii. Ulterior, traseul s-a modificat și datorită dezvoltării Sighișoarei, drumul spre Secuime a început să treacă pe la Vânători, peste Târnavă, către Cristuru Secuiesc. Din această cauză Archita decade, devine un apendice din cauza poziționării geografice”, a declarat directorul Muzeului de Istorie a Sighișoarei, Nicolae Teșculă.
Decăderea Architei a fost stopată în 1873 când a fost inaugurată calea ferată Sighișoara-Brașov, însă niciodată nu a mai redevenit ceea ce a fost, iar declinul localității s-a accentuat din nou odată cu exodul sașilor, începând cu anul 1987, anii 2000 găsind-o în cea mai avansată stare de degradare.
Revitalizarea Architei a început în urmă cu mai bine de cinci ani, când colonelul englez Michael R. Carrington a închiriat și restaurat Casa von Sternburg, situată chiar în apropierea bisericii fortificate și a început implementarea de proiecte de protejare și regenerare a patrimoniului săsesc, pe educație, ocuparea forței de muncă, protecția mediului, sănătate și dezvoltarea unor forme tradiționale de artă.
În anul 2011 a început și reabilitarea bisericii fortificate din Archita în cadrul proiectului “Tezaure Fortificate Redescoperite — Dezvoltarea durabilă a Regiunii Centru prin punerea în valoare a potențialului turistic al rețelei de biserici fortificate săsești din Transilvania”, în urma unei investiții de 16,9 milioane de lei, realizată din fonduri europene.
Fortificația din Archita a făcut parte din proiectul Consistoriului Superior Evanghelic, în valoare totală de 5,25 milioane de euro, în care au fost restaurate și consolidate în total 18 biserici fortificate din județele Sibiu, Mureș și Alba. La finalul proiectului de reabilitare a bisericii fortificate, în 2014, la Archita — care deși este situată la doar 11 kilometri de satul Mureni și de intersecția cu Drumul European 60 este izolată în special din cauza drumului greu practicabil — a fost deschisă prima farmacie și un centru medical, la care și-a adus contribuția Consiliul Județean Mureș, cu o investiție în valoare de 386.130 euro.
Prințul Charles de Wales, care patronează o organizație aflată în parteneriat cu Fundația “Maria Nobrega”, s-a aflat la Archita în 2013, unde a discutat cu autoritățile județene despre posibilitățile inventarierii și protejării patrimoniului din Transilvania, înființării unei clinici multifuncționale care să asigure asistența medicală pentru întreaga zonă și despre posibilitatea creării de locuri de muncă.
Datorită interesului manifestat de Prințul Charles pentru satele săsești din Transilvania, viața în Archita — fondată în jurul anilor 1200, dar menționată în documente abia în 1356 sub denumirea de Ercud — a început să se schimbe, biserica evanghelică fortificată, construită în secolul al XIII-lea, devenind axa în jurul căreia gravitează totul.
“Probabil că biserica a fost fondată mult mai devreme, în preajma anului 1200 de către sași, într-o zonă mai îndepărtată de vatra satului de azi, denumită Dosul Cetății, unde s-au găsit urme de locuire care datează din preistorie. Satul este într-adevăr celebru acum prin ansamblul fortificației care se găsește în centrul localității. Aceasta este o incintă dublă, cu șase turnuri, cu rol de apărare, din cele nouă turnuri care au fost ridicate inițial. Lucrările de consolidare și fortificare fosta bazilică romană cu trei nave a fost transformată în biserică gotică de tip hală. Interesantă este și clopotnița bisericii, care a fost edificată înaintea fortificării, probabil în secolul al XIV-lea. Prezența acestei biserici fortificate se datorează faptului că în 1504, odată cu fortificarea bisericii, satul a fost scutit de impozite. Astfel s-a putut reface biserica și să se construiască sistemul de apărare care salva satul de atacul turcilor”, a arătat Nicolae Teșculă.
Potrivit acestuia, turnurile au suferit modificări în anul 1802, după modelul turnurilor construite în Țara Bârsei, fiind prevăzute cu un foișor exterior, dar fortificația păstrează încă intacte numeroase elemente inițiale.
“Dubla fortificație cuprinde drumurile de strajă exterioare care prezintă o formă dreptunghiulară, caracteristică fortificațiilor din secolul al XVI-lea. Cele nouă turnuri erau poziționate pe colțurile incintelor, zidurile incintelor au o înălțime de șapte metri, de aici straja află la o înălțime de patru metri, sprijinită pe console de lemn. Meterezele au fost zidite aproape în totalitate, turnurile comunicau cu curțile interioare prin porți aflate fie prin domul de strajă, fie prin scări mobile. În ziua de astăzi se mai păstrează intact drumul de strajă al incintei exterioare, precum și meterezele sale distanțate una de alta la circa 3-4 metri. Prezența dublei incinte arată că Archita era o așezare puternică, care se ocupa cu creșterea animalelor, iar materialul folosit la construirea bisericii și a fortificațiilor a fost piatra, iar apoi a fost folosită și cărămida”, a arătat directorul Muzeului de Istorie a Sighișoarei.
După reabilitarea Casei von Strenburg, apoi a ansamblului fortificat din Archita, satul a început să prindă viață, să fie vizitat de grupuri de turiști, aceștia având și posibilități de cazare în unul dintre turnuri, casele din zona centrală au fost restaurate și au început să prindă culoare.
Acum satul a început să prezinte interes și din partea altor organizații neguvernamentale, care au închiriat clădiri și dezvoltă activități cu caracter social, iar anul trecut a găzduit un concert susținut de participanții la cea de-a XXI-a ediție a Academiei Sighișoara, organizată de Asociația Cultura Viva Sighișoara din Berna (Elveția), condusă de Alexandru Gavrilovici, și Academia de Muzică Gheorghe Dima din Cluj Napoca.
AGERPRES/(A — autor: Dorina Matiș, editor: Cristian Anghelache)
Prima catedrală mitropolitană din Moldova, salvată de o răzmeriță a localnicilor, după ce austriecii au vrut să o demoleze
May 19th, 2015 |
Biserica Mirăuți din municipiul Suceava, unde a fost prima Mitropolie a Moldovei și a fost înmormântată prima soție a voievodului Ștefan cel Mare, este un monument istoric prea puțin cunoscut și insuficient promovat.
Foto: (c) Bogdan BĂRBULESCU / Arhiva AGERPRES
Adjunctul Muzeului Bucovinei din Suceava, dr. Ioan Mareș (n.r. — arheolog și istoric, autor al cărții ”Biserica Sfântul Gheorghe (Mirăuți) din Suceava — prima Catedrală Mitropolitană a Moldovei”, apărută în 2009), a declarat că Biserica Mirăuți face parte dintr-o așezare fortificată din vechea vatră a orașului Suceava, din sec XIII.
Arheologii presupun că aici ar fi existat o primă așezare semiurbană, condusă de un ”mai mare al locului”, în următoarea perioadă, în acest loc a fiind ridicată biserica metropolitană a Moldovei, prima catedrală cunoscută în documente cu numele de Mitropolia veche.
Săpăturile arheologice efectuate de-a lungul anilor, în special după 1990, au scos la iveală fundația primei biserici de piatră, datată în a doua jumătate a sec XIV. Arheologii au păreri împărțite privind ctitoria bisericii, unii atribuindui-o lui Petru I Mușat, alții lui Iuga Voievod, fiu al lui Petru I Mușat, conform legendei orașului și tradiției, consemnate de Simion Florea Marian. Nu s-a putut stabili un ctitor pentru că documentele nu relatează nimic, iar pisania pusă de ctitor nu s-a păstrat.
Potrivit dr. Ioan Mareș, biserica a fost construită de Iosif I, primul mitropolit al Moldovei, rudă cu familia domnitoare (n.r. — Petru I), recunoscut canonic de Patriarhia din Constantinopol în 1401. Mareș a adus ca argumente faptul că Mitropolia a fost sediul lui Iosif I, a oficiat aici primul Sf. Liturghie și a fost mănăstire de călugări.
În interiorul bisericii, în 1992, a fost descoperit un cavou de cărămidă, cu un inventar păstrat, foarte valoros, ce reprezenta mormântul unui voievod necunoscut, din sec XVII, atribuit fals lui Petru I.
Din motive necunoscute, ci doar presupuse, catastrofe naturale (alunecări de teren, cutremure), dar și invazii, războaie, prima biserică a dispărut în timp.
”Ar fi putut fi în 1402, când la Mirăuți s-au așezat în raclă de lemn moaștele lui Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava, aduse de la Cetatea Albă de domnul Alexandru cel Bun, împreună cu mitropolitul Iosif I. Moaștele au stat aici până în 1587, când au fost mutate la biserica nouă a Mitropoliei Moldovei la acea vreme, Mănăstirea ”Sfântul Ioan cel Nou” Suceava”, a spus Mareș.
Actuala biserică de la Mirăuți a fost construită la începutul sec XVII de un ctitor necunoscut, pentru că nu are pisanie. Această biserică a suferit, în timp, degradări, așa încât în 1792 a ajuns pe punctul de a fi demolată de autoritățile austriece ale timpului. A fost salvată de locuitorii ortodocși ai Sucevei care au declanșat o ”răzmeriță”, cum a fost numită de austrieci în acte. Sucevenii au scris mai multe petiții la Consistoriu (n.r.—autoritate locală a Imperiului în teritoriu). O parte dintre ei au fost arestați, bătuți, puși în lanțuri, amenințați. Rezultatul plângerilor localnicilor a fost acela că o comisie imperială a cercetat cauza, iar guvernatorul a fost schimbat și mutat.
Astfel, biserica Mirăuți, în stare foarte avansată de degradare, cu ziduri crăpate, fără acoperiș, uși, ferestre, părăsită, uitată, a fost închiriată Erariului (n.r.—administrație financiară militară a Imperiului Austro-Ungar) drept magazie, fiind ținute acolo diverse mărfuri și fân pentru cai.
După 1887, prin grija prefectului de Suceava, Eudoxiu Hurmuzache, biserica a fost declarată pentru prima dată monument istoric și au fost înaintate documente pentru a fi restaurată. A fost restaurată între 1893 — 1904 de arhitectul austriac Karl Adolf Romstorfer și apoi picată de austriacul Karl Jobst. El a pictat ctitorii bisericii ca fiind Dragoș Voievod și Franz Josef.
Între 1904 și 1907, la Mirăuți a slujit, rar, părintele (academician, etnograf și folclorist) Simion Florea Marian, profesor pe atunci la Liceul Grup Gimnazial, actualul Colegiu Național ”Ștefan cel Mare”. După 1926, este consemnat ca preot slujitor Gheorghe Coclici.
Veșmintele voievodale descoperite la Mirăuți au fost restaurate la Laboratorul din Suceava, iar astăzi se află în colecțiile Muzeului Bucovinei. Aceste piese arheologice au o mare valoare istorică prin vechimea și starea excelentă de conservare, fiind incluse în Tezaurul Patrimoniului Mobil Național.
Totodată, în prima biserică, la Mirăuți, s-a descoperit piatra de mormânt a Evdochiei de Kiev, prima soție a lui Ștefan cel Mare. Potrivit lui Mareș, dovadă că aceasta ar fi fost înmormântată aici este și un document, mai puțin cunoscut, ce consemnează că Ștefan cel Mare dădea bisericii Mitropoliei din Suceava mai multe bunuri pentru pomenirea Evdochiei.
Mirăuți se află pe lista monumentelor istorice de categoria A, la Tezaur național.
”Biserica Mirăuți este neștiută, nefiind suficient promovată. Un asemenea monument istoric valoros trebuie să intre în circuitul turistic pentru a fi cunoscut. Numele celor care au salvat biserica de la demolare ar trebui să apară pe o placă comemorativă amplasată la acest momunent istoric spre veșnică pomenire”, a spus Ioan Mareș.
AGERPRES/(A-autor: Silvia Marcu, editor: Mihai Simionescu)