Fotografii: (c) Liviu POPESCU / AGERPRES FOTO

Chiar dacă teoria este controversată, există indicii că la Drăgoești ar avea adevăratele origini domnitorul primei uniri. Biserica Sfinții Trei Ierarhi a fost recent reabilitată pe un grant european, Primăria comunei reușind să argumenteze prin documente că este locul de botez al marelui domnitor.

Cozia, mănăstirea care “liniștește” Oltul după ieșirea acestuia din defileu, este locul unde Mircea cel Bătrân a ales să își doarmă somnul de veci și unde mii de pelerini vin săptămânal să se reculeagă la mormântul singurului domn din istoria noastră care a învins armata unui sultan și nu oricare, chiar Baiazid, cuceritorul Constantinopolului.

Arnota, unde domnitorul Matei Basarab, cel care a adus carte, tipar și a înnobilat școala monahală românească, a ales să fie înmormântat, pe versantul sudic al munților Buila, într-o bijuterie arhitecturală cochetă, mănăstire situată la 700 de metri altitudine.

Și nu în ultimul rând, “perla coroanei”, Hurezii, mănăstirea sfântă pe care Constantin Brâncoveanu a ales-o să-i fie mormântul și unde o parte din rămășițele sale pământești au fost aduse în vara anului trecut, de către PF Daniel.

Dar mai există și Biserica Sfinții Trei Ierarhi din Drăgoești, unde, după anumiți istorici, ar fi adevăratele origini ale lui Mihai Viteazul, unde acesta ar fi fost botezat.

Povestea începe pe malul stâng al râului Olt, la limita dintre Subcarpați și dealurile viilor. Comuna Drăgoești, așezată pe malul stâng al Oltului, este “localitatea boierilor”, cum o cunosc istoricii vâlceni, de aici începând podgoriile, în jos, spre Drăgășani, iar în sus, pădurile, spre munte.

“Aici începe povestea pe care istorici cum ar fi E.M. Krețzulescu o certifică la Arhivele Naționale și chiar documente aflate în custodia Râmnicului o confirmă. Și anume faptul că Mihai Viteazu s-a născut la Drăgoești, după care este dus în secret, adică după botezul de aici, de la biserică, la Târgul de Floci. Oricum, în legătură cu originea marelui voievod sunt și acum multe neclarități, unele izvoare spun că, de fapt, nu este fiul lui Pătrașcu, ci al unui grec, alte izvoare îl certifică pe Mihai ca fiind fiul lui Pătrașcu Vodă și al Teodorei. Cei mai mulți însă merg spre varianta că Mihai este fiul lui Pătrașcu Vodă”, declară, pentru AGERPRES, primarul comunei Drăgoești, Gheorghe Melente.
Istoricii vâlceni vin să argumenteze, la rândul lor, acest aspect, că locul de naștere al lui Mihai Viteazu este în Drăgoeștii Vâlcii, bazându-se nu doar pe datele episcopului Râmnicului de la sfârșitul veacului al XIX-lea, Ghenadie Enăceanu, dar și pe faptul că toate rudele lui Mihai sunt înmormântate la Vâlcea.

“Nici cei din Ialomița nu au dovezi clare că Mihai s-ar fi născut în Târgul de Floci, dar la Vâlcea există câteva repere care nu pot fi ignorate. De exemplu, la Proieni există biserica unde sunt documente că Mihai s-a căsătorit cu doamna Stanca. Doamna Stanca a murit de ciumă în 1603, iar mormântul ei este la Arhiepiscopia Râmnicului. Mama lui Mihai, Teodora, este înmormântată la Mănăstirea Cozia, după ce a murit în anul 1605. Iar faptul că Pătrașcu Vodă a stat un an la Râmnic, anul de dinaintea morții, toate vin ca argumente să susțină teoria că Mihai s-a născut la Drăgoești”, a declarat pentru AGERPRES prof. dr. Sorin Oane.

În acest sens vine ca un ultim argument faptul că Mihai Viteazu a terminat de construit biserica Cuvioasa Paraschieva din Râmnicu Vâlcea, biserică începută de Pătrașcu Vodă, iar în actele acestei biserici menționează faptul că a terminat “zidirea tatălui său”.

Așadar, în anul 1557, varianta care apare și în înscrisurile lui Kretzulescu și ale episcopului Enăceanu, Pătrașcu Vodă fiind grav bolnav, se retrage cu o parte din curtea sa la Râmnicu Vâlcea. Alături de Pătrașcu se aflau Socol Vornicul, Tudor vel Logofăt, Dragomir Vistier, Stanciu Spătar, Radu Stolnic, Vlad Comis dar și soția sa de a doua, Teodora, însărcinată. Pătrașcu moare, iar Mihai este fiu postum.

Acesta este ținut în secret la Drăgoșeti și botezat la biserica Sfinții Trei Ierarhi.

“Cum vedem, Mihaiu Vodă a rămas mic de tot și, date fiind împrejurările vremei, el a fost crescut departe și de bună seamă nu sub nume de voevod, ci sub alt nume”, se arată în cronicile lui Enăceanu de la Râmnic.

Astfel, biserica din Drăgoești ca și cea din Proieni, unde Mihai s-a căsătorit cu doamna Stanca, vin să întărească alături de Cozia, Arnota și Hurezi, că Vâlcea a fost un județ domnesc, unul ales de marii voievozi ai Țării Românești să fie loc de spiritualitate, de cultură și loc de odihnă de veci.

“Nu-i puțin să spui că Mircea cel Bătrân, Matei Basarab, Mihai Viteazu, Neagoe Basarab, Radu de la Afumați și Constantin Brâncoveanu au ales Vâlcea ca loc privilegiat al domniei lor, au ales să facă aici adevărate academii ecleziaste, au ales loc de închinăciune, au ales să fie înmormântați în acest frumos județ, primul din țară, atestat documentar”, conchide profesorul Oane.

AGERPRES/(AS-autor: Liviu Popescu, editor: Diana Dumitru)

Foto: (c) LIVIU POPESCU/AGERPRES ARHIVĂ

“Pentru comuna Berislăvești, faptul că acest schit vechi de patrimoniu va fi reabilitat și redat circuitului de pelerinaj este un mare câștig. Alături de bijuteriile ecleziaste ale Călimăneștiului — Cozia, Turnu, Ostrov, Stânișoara, iată că Bersilăveștiul revine ce a fost odată. Noi ca primărie am încercat tot ce am putut dar investiția care ar fi trebuit făcută depășea cu mult posibilitățile bugetului nostru.

Schitul a primit 8 hectare de pământ, noi am asfaltat drumul de acces până la poarta mănăstirii. Berislăveștiul intră astfel pe circuitul monahal al Vâlcii”, a precizat Bușagă.

Berislăvești este un ansamblu monahal început în secolul al XVIII-lea de Alexandru Bucșenescu, mare paharnic, și finalizat de egumenul Nicodim Beligrădeanu în 1762. Ansamblul se compune dintr-o biserică, cândva impunătoare, amintind Biserica cu hramul ‘Toți Sfinții’ din Râmnicu Vâlcea, ridicată în aceeași perioadă, inclusiv în ceea ce privește turlele mici de pe pronaos torsate după modelul turlelor de la Mănăstirea Curtea de Argeș, o incintă pătrată, generoasă, având chilii pe două laturi, la est și nord, o frumoasă clopotniță dominând valea spre vest și o stăreție cu o impresionantă pivniță boltită spre nord.

Istoria mănăstirii s-a împletit strâns cu cea a Mănăstirii Cozia, căreia i-a adăpostit în vremuri tulburi documentele și odoarele de preț, motiv pentru care ‘la leatul 1788, în războiul ce au avut Poarta Otomanicească cu Poarta Chesearecească, când s-au ars mănăstirea Cozia s-au ars și Berislăveștii’, cum stă menționat pe un clopot din 1801, refăcut de Teodosie, arhimandritul Coziei.

Mănăstirea a fost refăcută și, un fapt important de menționat, autoritățile comuniste au sprijinit renovarea ei, astfel că au fost făcute reparații în anii 1949, 1966 și 1976.

În ultimii 25 de ani, schitul s-a degradat fiind aproape de prăbușire.

AGERPRES/(AS—autor: Liviu Popescu, editor: Adrian Drăguț)

Foto: (c) Liviu POPESCU / AGERPRES

Dar din cele aproape 300 de biserici de patrimoniu din județul Vâlcea, o însemnătate aparte revine celor 88 de biserici de lemn, mici bijuterii arhitecturale, care au înfruntat vitregiile timpului și au rămas dovadă a credinței oamenilor locului.

Multe dintre actualele biserici de lemn nu se află pe locul inițial. Majoritatea însă se regăsesc pe o culme de deal sau într-un loc ferit, acestea fiind “totemul” satului românesc din secolele XV — XVIII.

O astfel de biserică se găsește și în comuna Stoilești, o așezare care numără nu mai puțin de 4000 de suflete. “Comuna Stoilești nu este la drumul mare, comuna Stoilești mângâie coamele dealurilor moi care despart Vâlcea de Argeș și Olt, Stoileștiul fiind locul de refugiu deasupra Oltului, aici venind în vremuri de restriște cei de jos din Galicea sau Olanu, în caz de invazie”, spune primarul Florin Ionescu.

Foto: (c) Liviu POPESCU / AGERPRES

Așa și este, de jos de la Olt drumul urcă aproape 10 km pe serpentine și prin pădure până se ajunge la Stoilești. De aici de pe platoul Stoileștiului se vede departe Oltul, coama estică a Munților Căpățânii și sus, în dreapta muntele dacilor, Cozia. În spate Costeștiul este deja Argeșul și un pic mai la sud județul Olt. Dar comuna are ceva mai scump aici, are două biserici de preț, două bijuterii de lemn care au povestea lor.

“Prima dintre ele, biserica cu hramul Sfântul Ierarh Nicolae, nu este din partea locului. Are alt lemn. Un lemn care vine de la sute și sute de kilometri depărtare din Țara Maramureșului. Este lemn sfânt ca și cel din care sunt făcute bisericile de acolo”, spune preotul Vasile Cristea.

Taina stă în modul cum a fost adusă. Se spune că în secret, un mic boier din partea locului, pe numele său Duminică Pleșa a tocmit în secret meșteri maramureșeni pentru a face o biserică cu “lemn sfânt” de dincolo de Baia Mare. Numai că problema era la transport. Cum puteai să păcălești autoritățile imperiale că transporți în caravană o biserică, într-un imperiu în care la acea oră, mijlocul secolului al XVIII-lea, religia ortodoxă nu era bine văzută.

Foto: (c) Liviu POPESCU / AGERPRES

“Și uite așa s-a găsit soluția. Lemnele deja croite pe dimensiuni pentru biserică au fost transportate pe ape. De sus de la Maramureș, biserica a venit pe Someș, pe Mureș și a ajuns la Sibiu, la vama de la Turnu, pe Olt. Aici lemnele au fost lăsate pe apă și au ajuns aici, după ce au trecut pe Valea Oltului la Topolog unde căruțașii tocmiți de Duminică au încărcat lemnele și le-au adus în inima comunei. Biserica se spune că a fost ridicată foarte repede, meșterii maramureșeni au tăiat cum trebuie lemnele”, a mai adăugat preotul Cristea care slujește aici jumătate din sărbătorile anului.

Biserica a fost reabilitată în anul independenței României, 1878, și apoi în 1883 și din nou în 1923. “Din păcatele autoritățile comuniste nu au mai acordat atenție acestor bijuterii de lemn iar preoții care slujeau s-au descurcat cum au putut. Părintele Tudosie deși a cerut să fie înlocuită șița originală cu o alta tratată nu a primit niciun răspuns și atunci împreună cu sătenii, în 1967, au pus mână de la mână și au făcut un acoperiș de tablă pentru ca apa să nu mai pătrundă în interior deoarece înăuntru deja pictura se degradase și mai era și Icoana Mântuitorului, care are 75 pe 52 ca dimensiuni, este din anul 1875 și care se puteau distruge complet”, a menționat preotul.

Dar Biserica Sf. Ierarh Nicolae nu este singura “venetică” din Stoilești. Ea mai are o ”soră”, tot din secolul al XVIII-lea, în satul Stănești.

“Este vorba despre biserica Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril, adusă de această dată din Moldova de un fiu al satului, pe nume Lascu Ostroveanu, iubitor de credință care a cumpărat din nordul Moldovei lemn sfânt pentru biserică. Lemnele însă aici au venit pe uscat. Și azi această mândră bijuterie strălucește ca dovadă că Dumnezeu a binecuvântat mult comunitatea din Stoilești”, conchide preotul Vasile Cristea.

Cele 2 biserici românești aduse din Transilvania și Moldova cu mult înaintea unirii s-au alăturat bisericilor existente din Stoilești, înfăptuind poate mai repede cu o sută de ani, o unire în credință a celor trei regiuni istorice ale României.

AGERPRES/(AS—autor: Liviu Popescu, editor: Adrian Drăguț)

Foto: (c) Sebastian OLARU / AGERPRES FOTO

Situat la periferia orașului, cartierul Dumbrava Nord a luat naștere înainte de 1989, peste noapte, în zona industrială a Zalăului, din necesitatea de a oferi un acoperiș deasupra capului miilor de angajați ai fabricilor de atunci. Ca o săgeată aruncată spre cer, clădirea bisericii reformate din acest cartier este una care cu siguranță nu se încadrează în peisajul tern al blocurilor din jur, apărute ca ciupercile după ploaie în perioada comunistă. Este poate, așa cum crede și preotul paroh care slujește acum în ea, una dintre cele mai reușite biserici de după 1989. Lângă ea a crescut, în ultimii ani, cu o aceeași arhitectură nonconformistă, o grădiniță pentru copiii enoriașilor, dar nu numai.

Foto: (c) Sebastian OLARU / AGERPRES FOTO

Arhitectul bisericii a fost Galvacsy Laszlo, din Zalău. El și echipa sa au proiectat clădirea, inclusiv grădinița de lângă biserică. Este o biserică modernă, dar totodată una clasică, cu amvonul plasat în mijloc. În bisericile protestante e important ca locul unde se predică să fie într-un loc central. Eu cred că este una dintre cele mai reușite biserici de după 1989. S-au construit multe, dar aceasta este una foarte reușită. La noi nu există canoane privind modul cum trebuie realizată o biserică. Lucrările au început în 1998 și au fost finalizate în 2004. Fondurile pentru biserică au fost de la Secretariatul de Stat pentru Culte, de la partenerii noștri din Olanda și din Elveția, de la Guvernul Ungariei și, bineînțeles, contribuția enoriașilor”, afirmă Olah Mihaly, preotul paroh al Bisericii Reformate Dumbrava.

Foto: (c) Sebastian OLARU / AGERPRES FOTO

Clădirea nu impresionează numai la exterior. Odată ce treci pragul lăcașului de cult intri într-un univers sobru, caracteristic cultului reformat, îmblânzit însă de razele soarelui ce pătrund prin vitralii viu colorate. Realizate într-o manieră clasică, gotică, cu borduri de plumb pentru micile bucăți de sticlă colorată, vitraliile dau viață unui spațiu altfel rece și auster. Viziunea artistului maghiar Hevezi Endre, care a decorat o întreagă catedrală tocmai în Etiopia, impresionează printr-o frumusețe de o simplitate extremă. Doar ghidajul preotului te poate face să înțelegi că o stea semnifică sărbătoarea Crăciunului, iar un dreptunghi înconjurat de mai multe cercuri Cina cea de Taină.

Foto: (c) Sebastian OLARU / AGERPRES FOTO

“Vitraliile au fost făcute de un artist plastic de origine maghiară, Hevezi Endre, care locuiește de mulți ani la Londra, în atelierul său din capitala britanică, în paralel cu construcția bisericii. Este tehnica clasică pe care o puteți admira și în catedralele vechi gotice. Este o tehnică neschimbată de 1.000 de ani. Bucățile de sticlă colorată sunt fixate într-un ancadrament de plumb. Vitraliile sunt non-figurative. Fiecare reprezintă câte un simbol religios important. De exemplu Crăciunul, reprezentat printr-o stea, Cina cea de Taină, cei patru evangheliști — Matei, Marcu, Luca și Ioan, Învierea sau Rusaliile. Deasupra amvonului este un vitraliu care nu are o simbolistică, pentru că nu e voie să aibă vreo semnificație. Artistul care a realizat vitraliul nu mai are lucrări în România. În Ungaria are la un muzeu din Budapesta, dar cele mai mari sunt în Etiopia. Hevezi Endre a realizat și vitraliile și mozaicurile pentru o catedrală din Etiopia. Are lucrări și în Londra. El s-a ocupat mai mult de opere monumentale de arhitectură. Zilele acestea au finalizat de montat la grădiniță și un mozaic pe care l-a realizat tot el, cu tema ‘Pomul vieții’, o temă des întâlnită în Sălaj”, precizează Olah Mihaly.

Ridicând privirea, un alt element important al bisericii și se dezvăluie. O orgă cu peste 1.200 de tuburi, recent instalată, strălucește în soarele amiezii, filtrat de vitralii. Este opera meșteșugarului Pap Zoltan, care a lucrat la ea opt luni și alte două săptămâni pentru montarea în biserică. Rezultatul este însă unul pe măsură, instrumentul fiind unul de referință pentru Zalău, singurul din județ la care se pot susține concerte și unicul din România cu “zimbelstern”, o stea montată deasupra orgii, ce poate fi rotită și care are atașați clopoței ce sună atunci când întreg ansamblul este pus în mișcare.

“Orga are un rol liturgic în cultul bisericii reformate. Până acum am avut doar o orgă electrică, destul de bună, digitală, dat totuși nu era o orgă clasică. Acum am primit fonduri pentru această orgă. Este unica orgă din Sălaj bună pentru concerte. E de dimensiuni, nu e una foarte mare, dar nici una mică. Are două manuale, pedalier și 21 de registre (seturi de tuburi cu caracteristici constructive și sonore similare, producând frecvențele notelor muzicale — n.r.). Între aceste registre sunt și trei ancii, ce nu se regăsesc la nicio orgă din Sălaj. Ancia produce un timbru, un sunet special produs de orgă. Acestea sunt foarte scumpe și nu se fabrică în țară. Sonoritatea este una barocă, dar se pot cânta și piese romantice, și piese contemporane. Posibilitățile sunt foarte mari la această orgă. Orga a fost realizată integral la Odorheiu Secuiesc, mai puțin cele trei registre de ancii, aduse pe la Pecs, din Ungaria. În total, orga a costat 60.000 de euro, bani proveniți de la Ministerul Resurselor Umane de la Budapesta”, menționează preotul reformat.

Foto: (c) Sebastian OLARU / AGERPRES FOTO

Fiind unica ce se pretează la utilizarea în spectacole cu piese scrise special pentru acest instrument, biserica intenționează să o folosească și pentru o mai bogată viață culturală a urbei în care nu există, de altfel, un teatru sau o operă și nici măcar un cinematograf. Olah Mihaly speră că aceasta va fi folosită la cel puțin trei-patru concerte anual. În oraș mai există la principala biserică reformată, din zona centrală, o orgă mai mare, dar care n-a fost finalizată, construcția ei fiind împiedicată de al Doilea Război Mondial, și o altă orgă, mai mică, cu posibilități interpretative limitate, la un lăcaș catolic.

De sonoritățile noului instrument muzical de la biserica reformată din Dumbrava se bucură, duminică de duminică, cei 300-400 de enoriași care vin la slujbă. De parohie aparțin aproximativ 1.800 de suflete, iar preocupările bisericii au avut în vedere și copiii celor care trec pragul lăcașului de cult, în cadrul unei grădinițe moderne, inaugurată în 2014.

“Grădinița a fost inaugurată ca instituție în 2006. Atunci am început într-o altă locație, care a devenit între timp prea mică. Atunci ne-am gândit să construim o grădiniță nouă, lângă biserică. Fondurile sunt în proporție de 90% tot de la Ministerul Resurselor Umane de la Budapesta. Deocamdată avem două grupe, cu 42 de copii înscriși, dar din septembrie vor fi 50 de copii, limita maximă. Nu e vorba numai de copiii reformați. Prioritate au cei care aparțin de parohia noastră, dar dacă sunt locuri — și sunt locuri — atunci poate veni oricine, și catolici, și ortodocși. Au fost și cazuri de părinți români care și-au dorit ca cei mici să învețe limba maghiară. O grădiniță este mai mult decât un curs de limbă maghiară. Cred că și în continuare vom avea copii români”, spune tânărul preot reformat.

În curând, micuții de la grădinița patronată de biserică vor beneficia de o salină, ce va fi amenajată la subsolul, cu sare de la Praid. Mai este nevoie de circa 10.000 de lei pentru această nouă investiție, însă Olah Mihaly este încrezător că se va rezolva și problema banilor. Până atunci, la grădiniță a fost finalizat, chiar în aceste zile, pe un perete aflat în fața ușii principale de intrare, un impresionant mozaic reprezentând “Pomul vieții”, realizat de același artist maghiar care s-a ocupat și de vitralii.

Foto: (c) Sebastian OLARU / AGERPRES FOTO

Într-o zi de început de săptămână, chiar dacă biserica este goală la orele amiezii, grădinița freamătă sub ropotul pașilor mici și deși ai micuților. Un semn vine totuși și din lăcașul Domnului. E miezul zilei și clopotele au început să bată.

AGERPRES/(A — autor: Sebastian Olaru, editor: Ștefan Gabrea)

Cetatea și biserica fortificată Prejmer din județul Brașov
Foto: (c) ALEX TUDOR / AGERPRES ARHIVĂ

Se cunoaște faptul că în aceste așezări sașii au pus bazele administrării locale și că aveau un statut privilegiat și cu totul binemeritat. Nu există vreun episod în care sașii să închidă cetatea în fața românilor sau secuilor, atunci când așezarea lor a fost amenințată.

Biserica fortificată Prejmer din județul Brașov
Foto: (c) ALEX TUDOR / AGERPRES ARHIVĂ

Ansamblul Bisericii evanghelice fortificate din Prejmer, în cadrul căruia se află biserica-cetate bine conservată, ce deține un puternic sistem de fortificații, este inclusă în Patrimoniul mondial UNESCO, iar catalogul Michelin, prin acordarea a trei stele, îi atestă statutul de cel mai bine cotat obiectiv românesc. Cetatea din Prejmer este legată de cavalerii teutoni, nu numai datorită momentului așezării acestora în Țara Bârsei, ci chiar prin zidirea bisericii realizată de cavalerii teutoni care au pus temelia. Prima atestare a localității Prejmer este legată de Cancelaria Ungariei și de regele Bela al IV-lea, care la 1240 cedează biserica cu toate veniturile și drepturile ei mănăstirii din Citeaux, Bourgogne, abația ordinului cistercian, pentru folosul obștesc al întregului ordin. Documentul explică legătura puternică, atât administrativă, cât și arhitecturală, cu mănăstirea cisterciană de la Cârța.

Cetatea și biserica fortificată Prejmer din județul Brașov
Foto: (c) ALEX TUDOR / AGERPRES ARHIVĂ

Biserica este ridicată pornind de la un plan de cruce greacă, cu brațele egale, centrată pe un turn octogonal. Fiecare braț al clădirii era compus din două travee, una pătrată, iar cealaltă poligonală. Planul inițial al crucii grecești a fost modificat prin intervențiile din secolul al XVI-lea. Altarul Poliptic este pictat pe ambele părți ca unul dintre cele mai valoroase și mai vechi altare gotice din România. În fața pericolului năvălirilor turcești, Sigismund de Luxemburg, Împărat al Imperiului Romano-German, rege al Germaniei și al Ungariei, a ordonat fortificarea Țării Bârsei, Prejmerul fiind prima așezare expusă datorită apropierii de pasul Buzău.

Însuși Sigismund a supravegheat lucrările de fortificare a bisericii din Prejmer. Aceasta a avut loc în secolul al XV-lea, când s-a înălțat o centură de ziduri groase de 3-4 metri, înaltă de 12 metri, întărită cu bastioane, porți de fier și poduri mobile și șanț cu apă. Zidul cetății era căptușit cu încăperi pentru locuit și cămări pentru provizii, iar un drum de strajă bine protejat permitea aprovizionarea posturilor de luptă. Fortificațiile sunt prevăzute cu goluri de tragere, guri de smoală. Era și o armă teribilă, de fapt un dispozitiv de tragere neobișnuit denumit “orga morții”, formată din mai multe archebuze care trăgeau simultan. Zgomotul produs era neobișnuit, iar “orga morții” provoca pierderi grele în rândul asediatorilor. Un element special se păstrează la intrarea bisericii. Este vorba despre piatra cu inel de fier de care erau legate de picior “muierile necredincioase sau făcătorii de rele”, iar duminica după slujbă, toți cei care ieșeau de la biserică treceau pe lângă ei înjurându-i și scuipându-i. Pe parcursul verii, la Cetatea fortificată din Prejmer se organizează diverse concerte de orgă sau festivaluri de muzică clasică.

Cetatea Hărman (Biserica evanghelică din Hărman)
Foto: (c) SIMION MECHNO / AGERPRES ARHIVĂ

Ansamblul Bisericii evanghelice fortificate din localitatea Hărman aflată la cinci kilometri de municipiul Brașov, datează de la 1240, când în Hărman era în construcție o bazilică romantică cu trei nave, pentru că biserica de mai târziu păstrează aceste elemente structurale. În ansamblu, interiorul bisericii este eterogen din punct de vedere arhitectonic, iar un element inedit îl constituie cămările de provizii ridicate deasupra colateralelor. Accesul spre cămări se făcea cu niște scări mobile. Etapa de construcție din secolul al XV-lea aduce bisericii un turn înalt de 45 de metri. Același secol îi atribuie în mod covârșitor atributul de cetate, pentru că acum se ridică centura de fortificații, cu adevărat impresionantă având în vedere că cuprinde trei rânduri de ziduri concentrice, șapte turnuri și un șanț cu apă. Zidul exterior cel mai scund avea 4-5 metri înălțime, stabilea limita șanțului cu apă și proteja baza următorului zid. Acesta avea înălțimea maximă de 12 metri, iar pe perimetrul lui erau construite cele șapte turnuri devansate. Pe latura nordică, învecinată cu o mlaștină, zidul era ceva mai scund. Metereze, goluri de tragere și guri de păcură completau structura fortificațiilor.

Cetatea a fost asediată de armate creștine și, în mai multe rânduri, de turci, dar nu a fost cucerită, suferind distrugeri importante atunci când asediatorii au incendiat-o. Localnicii au folosit-o ca refugiu nu numai în fața năvălirilor, ci și în fața altor stihii, pentru că au trecut prin cinci epidemii de ciumă, patru perioade de inundații și două incendii.

O altă biserică evanghelică fortificată ridicată sub conducerea cavalerilor teutoni este cea de la Ghimbav, dar nu se știe dacă a fost terminată de cavalerii teutoni sau de locuitorii Ghimbavului. Este considerată o construcție gotică ce se înscrie în tiparul de bază utilizat în Țara Bârsei. În 1940, Sigismund de Luxemburg îi sfătuiește pe locuitorii din Ghimbav ca, împreună cu cei din Hărman, Bod și Sâmpetru, să ajute la fortificarea orașului Brașov. După această dată începe și fortificarea bisericii din Ghimbav la care s-au construit ziduri masive din piatră și cărămidă, iar centura circulară a fost întărită cu șapte turnuri și un șanț de apă, ce era alimentat din pârâul Ghimbășel.

Pe latura sud-estică exista un turn de trecere apărat de un turn poartă. În incinta fortificată existau cămări pentru provizii și fiecare familie avea o căsuță mică, ridicată lângă zid, pentru vreme de asediu. În anul 1876, în locul turnului poartă a fost ridicată primăria, iar cămările și locuințele au fost demolate târziu, în secolul al XX-lea. Astăzi, cinci din cele șapte turnuri au rămas în picioare.

În anul 1422, turcii au făcut prăpăd devastând localitatea, iar oamenii au murit pe capete. Dezastrul a fost atât de mare încât Sigismund de Luxemburg a iertat Ghimbavul de plata impozitelor pentru ca puținii supraviețuitori să rămână aici și să atragă noi locuitori. În anul 1686 cetatea și biserica au fost refăcute, se spune, de către o săsoaică înstărită din Brașov, despre care se cunoaște că se numea Schmidt, care a donat bani ca să ajute la reconstrucția bisericii-cetate.

Cetatea Codlea
Foto: (c) SIMION MECHNO / AGERPRES ARHIVĂ

Biserica evanghelică din Codlea a fost construită în secolul al XIII-lea ca o biserică-sală romanică. Este singura biserică din Țara Bârsei ridicată fără turn-clopotniță. Greu încercată de valul năvălitorilor, biserica a fost refăcută în secolul al XV-lea. În anul 1432 au fost începute lucrările de fortificare ale bisericii, etapă care se întinde până în secolul următor. Se ridică o centură de ziduri întărită cu cinci turnuri și un zwinger. Turnurile sunt denumite după breslele meseriașilor din oraș: țesători, fierari, dogari, cizmari și rotari. Acest lucru presupunea că întreținerea și înzestrarea turnurilor revenea breslei respective. Cel mai spectaculos este Turnul Fierarilor sau al Fierarului, înalt de 65 de metri care devine și clopotniță. În anul 1892, turnul primește patru clopote noi ce cântăreau în total peste 3.700 kg. Orașul pierde trei dintre aceste piese grele în anul 1916, rechiziționate de armata austro-ungară pentru a fi topite. Șapte ani mai târziu, în 1923, orașul comandă alte trei clopote montate și sfințite în același an.

AGERPRES/(AS — autor: Jana Pintili, editor: Cristian Anghelache)

Photo credit: (c) Bogdan DUMITRESCU / AGERPRES ARCHIVE

It was given the name of the Black Church after the Great Fire that swept through the city in 1689 left its walls blackened by the smoke and also severely damaged.

While there are many white churches in this area, such as the Bela Crkva in the southern Banat, Biserica Alba [the White Church] in Albesti Tarnava near Sighisoara, Biserica Alba in Viscri, near Rupea, there is only one ‘Black Church’, the one in Brasov, according to the representatives of the evangelical community here.

Photo credit: (c) Alex TUDOR / AGERPRES ARCHIVE

The things that would highlight the importance of the Black Church the best would be: the largest church building existing in Romania, measuring 90 metres in length, 27-37 metres in width, 21 metres in height, 42 metres the roof apex and 65 metres the height of the tower, including the cross. The Black Church is also the largest hall church east of Vienna, with all its aisles of the same height and also one of the largest medieval churches in between the St. Stephen’s Dome in Vienna and the Hagia Sophia in Constantinople. It also has the largest pipe organ in Romania, with approximately 4,000 pipes and an especially beautiful timbre, also advantaged by the good acoustic of the church. The Black Church also has the largest collection of old oriental rugs from the Small Asia that exists outside Turkey. Moreover, it has the biggest mobile bell in Romania, weighting no less than 6,000 kilograms. The bell of the Orthodox Patriarchy’s Church in Bucharest is bigger, but it is fixed, with only its tongue moving.

Photo credit: (c) Bogdan BARBULESCU / AGERPRES ARCHIVE

Since Brasov used to be located on the southeastern boundary of the Western world and it was under the influence of the Roman-Catholic Church, its representatives sought to impress the foreign visitors who were coming to Brasov by building large churches. The one who had this vision first was Pastor Thomas Sander, who worked here from 1377 until 1419, being the main founder of this building, of both the altar and the aisle. He started to build the church, under the protection of Saint Mary, in 1383, and in 1385 the first letter of indulgence was issued to reactivate the construction works at the future church, signed by the Archbishop of Strigoniu (Esztergom-Hungary), for Brasov was under the subordination of this Diocese back then.

Photo credit: (c) Ion DUMITRU / AGERPRES ARCHIVE

The first partial damage to the yet unfinished church took place during the Turkish invasion of 1421. However, two centuries after its construction started, the church building was almost complete. In the 16th century, during the Protestant Reformation in Transylvania, the Latin language — that was the tongue of the Saxon faithful — was replaced by the German language, with the first Lutheran [Evangelical Church of Augustan Confession in Romania] service in German language having been held here in 1542. In the spring of 1544 they elected the first Lutheran priest, in the person of the great humanist and reformer Johannes Honterus (1498-1549). It was then when the icons and the altars that were used by the Catholics were removed from the church.

The many earthquakes that occurred during the 16th and 17th centuries also damaged the building, but not that severely, since it only needed small repairs. Several hundreds of dead bodies were buried in the church during the Great Plague of 1602-1603. Also, the Great Fire that swept through the Brasov City on April 21, 1689, affected the church too. The bells in the tower melted because of the heat and fell, destroying thus the famous tower clock. Only the baptistery that was built in 1472 remained untouched and the church treasures in the sacristy. A temporary roof was built, with new bells, and the first religious service after the fire was held in 1691.

Photo credit: (c) Aurel VIRLAN / AGERPRES ARCHIVE

They built the new roof over 1693-1694 and two years later they also built the pulpit and the choir. Over 1710-1714, they built the galleries over the lateral aisles and in 1729 they started building the columns for the vaults of the choir. The new altar, the new pews and the spiral stars ensuring the access to the lateral galleries were built between 1865 and 1866.

In the years before the World War I, they started the restoration works of the church, but they were interrupted by the war. The heating with hot air began in 1937, thanks to a generous donation made by Guardian Samuel Sachiel. The restoration works started again and they were again interrupted, this time by the World War II. They were resumed as late as in 1969, by the Direction of Historic Monuments, taking eight years to complete. The southern façade and the roof were being restored on this occasion, while the inside was restored between 1981 and 1984, with support from the Evangelical Church of Renania. The rebuilding of the northern façade continued until 1987, when they started rebuilding the western façade and the tower, until 1999. Since 2000, the Black Church is also illuminated at night. The large pipe organ was also restored in 2001.

‘The Black Church has changed a lot since the old times. So much that we could almost change its name into the ‘Motley Church.’ These many colours, however, that appeared in time on its walls, will for sure darken again, to show the future generations a new image of it closer to the old one,’ the church representatives say.

Photo credit: (c) Ion DUMITRU / AGERPRES ARCHIVE

The pipe organ, which is considered to be one of the most treasured items that belong to the Black Church, was built between 1836-1839 by the Bucholz company in Berlin, and then thoroughly restored by a Swiss company between 1998-2001. Tourists who visit the Church during the summer can listen here to special concerts performed by famous organists from Romania and abroad, accompanied by the Bach Choir of the Black Church, founded in 1933 by musician and music teacher Victor Bickerich, who also played the pipe organ here between the years 1922 and 1962. The choir is led by organist Steffen Schlandt.

The banks with a mobile back from the main nave were installed in the church in 1937, once with the heating system. These banks allow the visitor who in the beginning of the religious service stands looking at the altar, to change his position during the homily or during the concerts and look towards the pulpit or the organ.

Photo credit: (c) Alex TUDOR / AGERPRES ARCHIVE

In May this year, the Black Church received the visit of Prince Charles, the Heir-apparent to the British Throne, who was impressed by the building and said he would come again. “One visit to the Black Church can not be sufficient. Only by returning here several times we can understand this site’s history and we can feel more at home and also more able to appreciate more this valuable part of the cultural heritage of the Brasov City,’ the representatives of the Black Church also said.AGERPRES

Foto: (c) BOGDAN DUMITRESCU / AGERPRES ARHIVA

Se numește Biserica Neagră pentru că a ars la marele incendiu al orașului din anul 1689 și după aceea a rămas un timp o ruină înnegrită de fum. Acest nume, inițial numai popular, s-a impus în secolul al XX-lea ca denumire oficială a monumentului, edificiul fiind catedrala comunității parohiale “Honterus” din cadrul Bisericii Evanghelice din România.

În acest spațiu sunt cunoscute mai multe biserici albe, cum ar fi Bela Crkva în Banatul sârbesc, Biserica Albă în Albești Târnava de lângă Sighișoara, Biserica Albă de la Viscri de lângă Rupea, însă există o singură “Biserică Neagră”, cea din Brașov, spun reprezentanții comunității evanghelice.

Foto: (c) ALEX TUDOR / AGERPRES ARHIVA

Superlativele care subliniază cel mai bine importanța Bisericii Negre sunt: cea mai mare clădire de cult din România cu o lungime de 90 de metri, lățime 27-37 de metri, înălțimea zidurilor 21 de metri, coama acoperișului de 42 de metri, înălțimea turnului la cruce de 65 de metri. Biserica Neagră este și cea mai mare biserică-hală de la răsărit de Viena, având toate navele la aceeași înălțime, dar și una dintre cele mai mari clădiri de cult medievale în spațiul dintre Domul Sf. Ștefan din Viena și Hagia Sofia din Constantinopol. Biserica Neagră deține și cea mai mare orgă mecanică din România, cu circa 4.000 de tuburi, având un timbru deosebit de frumos, potențat de acustica bună a bisericii. La Biserica Neagră se află și cea mai mare colecție din Europa de covoare orientale vechi din Asia Mică, aflată în afara Turciei. De asemenea, Biserica Neagră are și cel mai mare clopot mobil din România, în greutate de 6.000 de kg. Clopotul Bisericii Patriarhiei ortodoxe din București este mai mare, dar este fix și numai limba este mișcată.

Foto: (c) BOGDAN BARBULESCU / AGERPRES ARHIVA

Deoarece Brașovul era situat la extremitatea sud-estică a Occidentului și a sferei de influență a Bisericii romano-catolice, reprezentanții acesteia au căutat să impresioneze în plus străinii care veneau la Brașov prin ridicarea unei biserici mari. Cel care a avut această viziune a fost parohul Thomas Sander, care a activat între anii 1377-1419 la Brașov, el fiind întemeietorul principal al construcției, atât a altarului cât și a navei. În anul 1383 a început construcția bisericii cu hramul Sfintei Fecioare Maria, iar în anul 1385 s-a emis prima scrisoare de indulgență pentru sprijinirea construcției bisericii de către arhiepiscopul de Strigoniu (Esztergom-Ungaria), în eparhia căruia se afla atunci Brașovul. Prin scrisoarea de indulgență le erau iertate păcatele celor care contribuiau la construcția bisericii le erau iertate păcatele. În anul 1399 a fost emisă o primă scrisoare de indulgență și de către Papa Bonifaciu IX, altele similare emise la Roma urmând în anii 1422, 1450, 1475,1516.

Foto: (c) ION DUMITRU / AGERPRES ARHIVA

La invazia turcească din anul 1421 biserica încă neterminată a fost distrusă cel puțin în parte, însă după aproape un secol de la începerea ei, construcția a fost în mare parte terminată. În secolul XVI, în perioada introducerii Reformei bisericești în Transilvania, a fost înlocuită limba latină limba maternă a credincioșilor sași, în luna octombrie 1542 fiind ținută prima slujbă evanghelică luterană în limba germană în biserică. În primăvara anului 1544 a fost ales cel dintâi prim-preot evanghelic luteran, marele pedagog și umanist Johannes Honterus (1498-1549), atunci fiind îndepărtate din biserică icoanele și altarele care până atunci serviseră slujbelor catolice.

Numeroasele cutremure din secolele al XVI-lea și al XVII-lea au afectat construcția și au produs pagube mai mici, înlăturate prin reparații, iar în timpul marii epidemii de ciumă dintre anii 1602-1603 au fost înmormântați în biserică mai multe sute de morți. La marele incendiu al orașului Brașov din 21 aprilie 1689 a ars și biserica. Mai întâi a ars acoperișul, care s-a prăbușit asupra bolților și le-a distrus parțial, iar apoi a ars interiorul bisericii cu întreg mobilierul: orga, altarul, amvonul, stranele, covoarele. Clopotele din turn s-au topit din cauza căldurii și au căzut, distrugând și vestitul ceas din turn. Numai cristelnița din anul 1472 și tezaurul bisericii din sacristie au rămas intacte. S-a construit un acoperiș provizoiu, s-au turnat clopote noi, iar în anul 1691 s-a ținut prima slujbă în biserică după incendiu.

Foto: (c) AUREL VIRLAN / AGERPRES ARHIVA

În anii 1693-1694 s-a ridicat noul acoperiș, iar doi ani mai târziu s-au făcut și amvonul și stranele senatorilor. În perioada 1710-1714 au fost construite galeriile din navele laterale, iar în anul 1729 a început construcția coloanelor pentru bolta corului. Altarul nou, stranele noi și scările în spirală pentru accesul la galeriile laterale s-au construit între anii 1865-1866.

În anii dinaintea Primului Război Mondial s-au început cu sprijinul statului maghiar lucrări de restaurare, întrerupte însă din cauza războiului. Încălzirea cu aer cald a bisericii se realizează în anul 1937 în urma unei donații generoase făcută de epitropul Samuel Sachiel. Și al Doilea Război Mondial întrerupe lucrările de restaurare, care sunt reluate abia în anii 1969-1977 de Direcția Monumentelor Istorice, fiind renovate atunci fațada de sud și acoperișul bisericii, iar interiorul este renovat între anii 1981-1984 cu sprijin din partea Bisericii Evanghelice din Renania. Restaurarea fațadei de nord a continuat în anul 1987, apoi au început lucrări la fațada de vest și a turnului bisericii, acțiunea fiind încheiată în anul 1999. Un an mai târziu Biserica Neagră beneficiază de o iluminare ornamentală nocturnă, iar în 2001 a fost încheiată și renovarea orgii mari.

“Biserica Neagră a schimbat patina ei veche, astfel încât numele ei aproape că ar putea fi schimbat în ‘Biserica pestriță’. Însă această coloristică variată probabil cu trecerea timpului se va întuneca din nou, oferind generațiilor viitoare din nou o imagine mai apropiată de noțiunea veche de Biserica Neagră”, mai spun reprezentanții acesteia.

Foto: (c) ION DUMITRU / AGERPRES ARHIVA

Orga Bisericii Negre, una dintre comorile bisericii, a fost construită între anii 1836-1839 de către firma Bucholz din Berlin, fiind apoi temeinic restaurată de o firmă elvețiană specializată, între anii 1998-2001. Turiștii care vizitează vara acest obiectiv turistic deosebit pot asculta concerte de orgă susținute de organiști renumiți din țară și din străinătate alături de corul Bach al Bisericii Negre, înființat în anul 1933 de muzicologul și profesorul Victor Bickerich, care între anii 1922-1962 a fost organistul Bisericii Negre. În prezent corul este condus de organistul Steffen Schlandt.

Băncile cu speteze mobile din nava principală au fost instalate în biserică în anul 1937, odată cu introducerea încălzirii. Aceste bănci permit vizitatorului, care la începutul serviciului divin stă cu fața la altar, să se așeze în timpul predicii sau la concerte cu fața spre amvon sau orgă.

Foto: (c) ALEX TUDOR / AGERPRES ARHIVA

Biserica Neagră a fost vizitată în luna mai a acestui an și de moștenitorul tronului Marii Britanii, Prințul Charles, care s-a arătat impresionat de edificiu și a spus că va reveni. “O singură vizită a Bisericii Negre nu poate fi suficientă, deoarece acest monument uriaș nici nu poate fi cuprins dintr-o singură dată. Doar vizite repetate ne pot apropia de istoricul, frumusețile și valorile bisericii, astfel ca noi să ne simțim tot mai acasă și să apreciem tot mai mult și mai bine această parte valoroasă a moștenirii culturale brașovene”, mai spun reprezentanții Bisericii Negre.

AGERPRES/(AS — autor: Jana Pintili, editor: Marius Frățilă)

Biserica de lemn din Poienile Izei, județul Maramureș
Foto: (c) BOGDAN BARBULESCU / AGERPRES ARHIVĂ

“Bisericile din lemn sunt adevărate monumente de arhitectură rurală ce definesc identitatea Maramureșului arhaic, dar eu cred că aceste biserici din lemn au devenit de mulți ani un brand al județului. Bisericuțele din lemn atrag privirea călătorului prin zveltețea lor, prin forma suplă și turla înaltă din lemn care se înalță ca o săgeată spre cer. Toate aceste bisericuțe au fost construite din lemn în urmă cu sute de ani, iar în unele se mai slujește la marile praznice, reprezintă legătura omului cu sentimentul puternic al credinței și al rostului său pe pământ. Mai bucură faptul că aceste bisericuțe din lemn acoperite cu draniță au rezistat atâția ani și continuă să fie un reper în lumea satului aflat în schimbare’, a spus purtătorul de cuvânt al Episcopiei Ortodoxe a Maramureșului și Sătmarului, pr.dr. Cristian Ștefan.

Cele opt bisericuțe din lemn sunt situate în localitățile Șurdești, Rogoz, Poienile Izei, Plopiș, Ieud Deal, Desești, Budești și Bârsana.

Biserica din lemn de la Desești, județul Maramureș
Foto: (c) BOGDAN BARBULESCU / AGERPRES ARHIVĂ

Biserica de lemn din comuna Desești care poartă hramul Cuvioasei Paraschiva a fost construită în anul 1770. Legenda locului spune că în anul 1717, în urma invaziei, tătarii au incendiat biserica, iar noul loc de construcție a lăcașului ar fi fost ales de piatra altarului, singura păstrată după dezastru. Sătenii ar fi încercat să ridice piatra altarului în mai multe locuri pentru a construi din nou biserica, însă de fiecare dată a căzut. După cinci încercări fără prea mare folos, piatra a rămas în picioare pe locul unde se află și acum biserica.

Documentele lăcașului și textul găsit pe pronaosul lăcașului de cult menționează că pictura a fost executată în anul 1780, într-o formă simplă, populară. E o pictură naivă, sinceră, care arată legătura omului cu divinitatea. Arhitectura din lemn se înscrie în linia clasică, tradițională Maramureșului. Îmbinările din lemn, echilibrul și armonia elementelor de arhitectură, impresia de simplitate și eleganță conduc spre o cunoaștere a artei lemnului. Totuși, un ochi atent poate găsi o notă de originalitate dată de bârnele situate în partea superioară ce susțin șarpanta acoperișului, prelungite și sculptate în scară, fapt ce oferă construcției un aspect diferit față de bisericuțele clasice din lemn. De asemenea, în cimitirul bisericii pot fi admirate câte zeci de cruci celtice din piatră, înscrise în cerc sau semicerc. Biserica e situată pe DN 18, drum ce asigură legătura municipiului Baia Mare cu municipiul Sighetu Marmației.

Biserica de lemn “Sfantul Nicolae” din Budești-Josani, judetul Maramureș
Foto: (c) BOGDAN BARBULESCU / AGERPRES ARHIVĂ

Biserica de lemn din comuna Budești a fost construită în anul 1643 și poartă hramul Sfântului Nicolae. Lăcașul e construit din bârne de lemn groase așezate pe un soclu din piatră masivă de râu. În incinta bisericii se păstrează cămașa din zale și coiful haiducului Pintea Viteazu, care potrivit folclorului local ar fi fost aduse aici chiar de către haiduc.

Pictura interioară a fost executată în culori calde, luminoase, bine armonizate pentru a conferi lăcașului o atmosferă distinsă. Desenele cu tematică religioasă au fost realizate cel mai probabil în anul 1762 de Alexandru Ponehalschi și sunt vizibile doar pe partea vestică a pereților până spre altar. Biserica păstrează bine conservate icoane pe lemn și sticlă din secolul al XVII-lea, iar una dintre cele mai însemnate icoane îl înfățișează pe Sf. Ioan Botezătorul, purtând inscripția în limba slavonă “mult greșitul Gheorghe”. Biserica de lemn din comuna Budești se distinge prin cele patru turnuri din lemn așezate la baza clopotniței, lucru rar întâlnit la bisericile din Maramureș.

Biserica de lemn din Plopiș, judetul Maramureș
Foto: (c) BOGDAN BARBULESCU / AGERPRES ARHIVĂ

Biserica de lemn din satul Plopiș, localitatea de naștere a actualului arhiepiscop ortodox al Maramureșului și Sătmarului, Iustinian Chira, poartă hramul Sfinților Arhangheli Mihail și Gavril. Biserica a fost construită de localnici între anii 1798—1811 și a înlocuit vechiul locaș de cult. Conform unui document găsit în piciorul prestolului, unde se aflau 49 de monede, biserica a fost construită cu sprijinul fiecărei familii din sat.

Biserica din satul Plopiș atrage atenția prin dimensiunile modeste — 17 metri lungime, 7 metri lățime, 47 metri înălțime — care arată, spun istoricii Muzeului Județean de Istorie și Arheologie Maramureș, un adevărat simț al proporțiilor. Pictura interioară care reprezintă scene din Apocalipsă ocupă întreg peretele de vest al pronaosului. Biserica deține din punct de vedere arhitectonic două elemente de originalitate: streașina este înfundată, iar bârnele superioare ale pereților nu ajung în afara consolei.

Mănăstirea Bârsana din județul Maramureș
Foto: (c) CRISTIAN NISTOR / AGERPRES ARHIVĂ

Biserica de lemn din comuna Bârsana poartă hramul “Intrarea în biserică a Maicii Domnului” și a fost construită în anul 1720 pe locul numit “Podurile Mănăstirii”, fiind mutată în anul 1806 pe dealul Jbăr, unde poate fi vizitată și acum. E singura biserică din patrimoniul UNESCO care a deservit o mănăstire pentru ca ulterior să deservească o parohie.

Pictura interioară respectă rigorile artei baroce și e considerată una dintre cele mai valoroase iconografii bisericești din Maramureș prin trăsăturile profund eshatologice, moralizatoare și narațiunea ușor de perceput. Legenda bisericii spune că pe dealul Jbăr din Bârsana era un cimitir pentru ciumați, îngropați în grabă pentru a nu răspândi molima, iar lăcașul de cult a fost adus acolo având convingerea că victimele și-ar putea dormi somnul de veci doar dacă li se face slujbă religioasă.

Biserica din Deal
Foto: (c) PAUL BUCIUTA / AGERPRES ARHIVĂ

Despre biserica din Ieud Dealizvoarele vremii spun că ar fi fost construită în anul 1634 și probabil e una dintre cele mai vechi biserici din lemn din ținutul Maramureșului. Pictura și iconostasul datând din secolul al XVIII-lea respectă canoanele tradiționale și au fost bine conservate. Pereții pronaosului ilustrează ‘Judecata de Apoi’, ca un foc al infernului care-i cuprinde pe condamnați.
Biserica mai deține și o valoroasă colecție de icoane pe sticlă din secolele XVI-XVII, aduse cel mai probabil de la Mănăstirea Nicula-Cluj, covoare vopsite în culori vegetale, prapori bisericești, dar și numeroase tipărituri ce poartă semnătura Coresi cum ar fi “Întrebare creștină” și “Apostolul”, datând din secolul XV. În urmă cu sute de ani a fost descoperit în podul bisericii “Codicele de la Ieud”, manuscris de o inestimabilă valoare care are scris pe prima pagină anul bisericesc 6900 și a fost datat de unii în anul 1391, fiind considerat ca unul dintre cele mai vechi texte de limbă română, scris cu litere chirilice. Există însă și ipoteze contradictorii în privința datării acestui document, unii cercetători plasându-l cu două secole mai târziu.

Biserica de lemn de la Șurdești, județul Maramureș
Foto: (c) BOGDAN BARBULESCU / AGERPRES ARHIVĂ

Biserica de lemn din Șurdești, cu hramul Sfinților Mihail și Gavril, a fost construită în anul 1721 sub atenta îndrumare a meșterului Toma Macarie. Biserica din lemn, înaltă de 72 de metri, e considerată ca una dintre cele mai înalte construcții din lemn din Europa. Construită numai din lemn de stejar, lăcașul se remarcă prin acoperișul cu poală dublă și pridvorul cu două rânduri de arcade suprapuse.

Picturile din interior, unele pe pânză altele pe lemn, sunt opera zugravului Ștefan din localitate și reprezintă scene din Vechiul și Noul Testament. De asemenea, arhitectura lăcașului este pusă în relief de brâul în formă de funie răsucită ce înconjoară biserica, pridvorul cu arcade suprapuse având multiple deschideri ce pe alocuri capătă forma unei decorații.

Biserica de lemn din Poienile Izei, județul Maramureș
Foto: (c) BOGDAN BARBULESCU / AGERPRES ARHIVĂ

Biserica “Sfânta Paraschiva”din comuna Poienile Izei e una dintre cele mai spectaculoase ca formă arhitectonică prin altarul cu patru laturi ca în perioada creștinismului timpuriu, dar și prin picturile ce datează din anul 1794 ce abordează teme specifice iconografiei tradiționale. Atrag atenția în mod deosebit scena pictată de mari dimensiuni ‘Judecata de Apoi’ și un moment comic care reprezintă un creștin ce doarme în timpul slujbei religioase, pe un pat, iar alături, diavolul îi cântă la vioară.

Biserica de lemn de la Rogoz, județul Maramureș
Foto: (c) BOGDAN BARBULESCU / AGERPRES ARHIVĂ

Biserica ”Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril” din localitatea Rogoz fost ridicată în anul 1663 cu sprijinul locuitorilor. Originalitatea bisericii este dată de intrarea laterală și acoperișul asimetric. În dreptul crestăturilor din peretele bisericii sunt trecute numele familiilor înstărite care în zilele de sărbătoare ofereau pomană săracilor pentru sufletele morților. O altă notă distinctă a arhitecturii o reprezintă capetele grinzilor ce sprijină strașina, cioplite în formă de cap de cal — un element găsit la majoritatea caselor țărănești în acea vreme. Pictura interioară se remarcă prin motive ale mitologiei românești arhaice: Soarele, Luna, Luceferii, Stelele, care vor mai fi întâlnite peste o sută de ani la alte biserici maramureșene.

Toate cele opt biserici aflate în patrimoniul UNESCO din județul Maramureș sunt vizitate anual de mii de turiști români și străini, doritori să cunoască istoria locurilor sau să admire scenele pictate care evocă înțelegerea creștinismului în lumea satului în vremuri îndepărtate.

AGERPRES/(AS — autor: Leontin Cupar, editor: Marius Frățilă)