Castelul Bran
Foto: (c) BOGDAN BARBULESCU / AGERPRES ARHIVA

La Râșnov și Rupea se vorbește despre existența unor cetăți țărănești și înainte de venirea teutonilor pe aceste meleaguri, iar la Făgăraș a existat o fortificație înainte de preocuparea lui Ștefan Mailat de a ridica cetatea pentru a avea o reședință întărită care să-i ofere siguranță.

Brașovul, un adevărat oraș-cetate, dovedește cu tărie trecutul militar al sașilor din Transilvania pentru că bastioanele poartă până azi numele breslelor de meseriași care le-au construit, înzestrat și le-au întreținut.

În ceea ce privește Castelul Bran, primul document care pomenește locul vine de la cancelaria lui Ludovic I de Anjou, care în anul 1377 acordă sașilor brașoveni privilegiul de a construi, pe cheltuiala lor, o cetate nouă din piatră, iar fortificația a fost înzestrată cu un domeniu, ale cărui sate de iobagi erau obligate să întrețină construcția și garnizoana.

Dincolo de valoarea lor istorică, în situațiile în care autoritățile au făcut efortul să le restaureze și să le întrețină, monumentele au devenit o sursă pentru dezvoltarea așezărilor. Brașovul și Branul sunt exemple de notorietate în acest sens, iar Râșnovul cu cetatea țărănească atrage peste 200.000 de turiști pe an. La fel se întâmplă și cu Cetatea Rupea, care după ce a fost o ruină mai mulți ani, a fost reabilitată în totalitate cu fonduri europene în anul 2009, iar acum atrage zeci de mii de turiști pe an și a fost inclusă în circuitele turistice internaționale.

Cetatea Râșnov
Foto: (c) SIMION MECHNO / AGERPRES ARHIVA

Mulți dintre turiștii care vin spre Castelul Bran sau spre Poiana Brașov dinspre zona Bran-Moieciu poposesc și la Cetatea Râșnov, care stă de strajă deasupra orașului și a drumurilor care vin și pleacă din zonă. Privirea celor care străbat această parte a Țării Bârsei este atrasă de departe de cetatea parcă crescută din munte. Sunt voci care susțin că înainte de venirea teutonilor a existat o cetate țărănească, la ridicarea căreia au participat nu numai râșnoveni, ci și vecinii lor din localitățile Vulcan și Cristian. După anul 1225, cavalerii teutoni părăsesc Țara Bârsei, iar în urma lor rămâne o cetate din lemn, care e întreținută și apoi reconstruită din piatră de comunitatea locală, cel mai probabil în a doua jumătate a secolului al XIII-lea. Cu toate acestea, prima atestare documentară a cetății este legată de năvălirea tătarilor care au pârjolit întreaga Țară a Bârsei în anul 1335.

În mai multe rânduri, cetatea a rezistat și în fața turcilor. Prima dată, în anul 1421 când turcii se îndreaptă spre Brașovul neîntărit încă de cetate și fac prăpăd. Zidurile cetății nu depășeau cinci metri înălțime și erau întărite cu opt bastioane, iar intrarea în cetate era puternic fortificată. Întreg ansamblul fortificat de la Râșnov era împărțit în curtea sau grădina cetății, iar în interiorul incintei erau spațiile de locuit și cămările. Până acum s-au descoperit mai bine de 80 de astfel de încăperi. Sute de ani cetatea nu a avut o sursă de apă în interior, iar acest lucru s-a dovedit fatal în anul 1612, când oastea principelui Gabriel Bathory a luat-o cu asalt. Câțiva ani mai târziu, la 1623, meșteri sași sunt tocmiți să sape o fântână, la care s-a lucrat timp de 17 ani până s-a găsit apă, adâncimea acesteia fiind de 146 de metri.

Cetatea Râșnov este în prezent un obiectiv turistic foarte vizitat de turiștii din țară și din străinătate, pe tot parcursul verii până la începutul toamnei primăria orașului organizând un număr mare de evenimente culturale — festivaluri și târguri medievale, festivaluri de film istoric și muzică pentru copii. În prezent, Cetatea Râșnov este cel mai vizitat obiectiv din județ după Castelul Bran și Biserica Neagră.

Cetatea Făgăraș a fost zidită pe locul unei fortificații de lemn, ridicată în secolul al XII-lea, întărită cu un șanț și un val de pământ. Un incendiu năprasnic distruge această cetate, iar la sfârșitul secolului al XIV-lea începe construirea fortificației din piatră și cărămidă, un patrulater cu turnuri la colțuri, un avanpost în partea de răsărit. Între anii 1520-1541, Ștefan Mailat întărește cetatea dublând zidul de incintă în care introduce barbacana porții, fortificație ce întărea intrarea. El ridică încă un etaj peste latura sudică, iar această zonă a construcției va fi cunoscută drept “casele lui Mailat”. Ștefan Mailat a ajuns voievod al Ardealului în anul 1534, dar nu a izbutit mai departe cu planul său și a murit întemnițat la Istanbul.

Cetatea Făgăraș
Foto: (c) SIMION MECHNO / AGERPRES ARHIVA

În această perioadă, Cetatea Făgărașului dobândise deja renumele unei cetăți greu de cucerit, însă în secolul al XVII-lea suportă noi lucrări de întărire a fortificațiilor și amenajări interioare potrivite noului statut de reședință a principilor transilvăneni. Gabriel Bethlen (1613-1629) și Gheorghe Rackozi (1633-1648) își leagă numele de această etapă. Turnurile devin bastioane puternice, zidurile nordice și cele sudice sunt dublate prin interior, iar în spațiul dintre cele două rânduri de zidărie se pune pământ. Se construiește un corp de gardă și șanțul de apărare este extins și umplut cu apă din Olt. Aspectul de fortăreață militară este îndulcit de amenajările din interior unde își fac apariția balcoane deschise, arcuri și stâlpi, decorații din zidărie. În registrele cetății sunt pomenite peste 80 de camere. Domeniul cetății cuprindea 50 de sate, iar despre forța și importanța pe care a dobândit-o Făgărașul pe parcursul Evului Mediu, cetatea vorbește și în prezent. Cetatea Făgăraș a fost renovată în mare parte în ultimii ani, iar numărul turiștilor care îi trec pragul este tot mai mare de la un an la altul.

Bastioanele și turnurile Brașovului sunt alte monumente istorice care atrag din ce în ce mai mulți turiști. Bastionul Țesătorilor, construit între anii 1421-1573 pe o suprafață de 1.600 de metri pătrați, este considerat o fortificație unică în sud-estul Europei, datorită configurației și arhitecturii sale. Din anul 1950, Bastionul Țesătorilor găzduiește Muzeul Țării Bârsei, iar printre piesele de rezistență ale expoziției sunt machetele tridimensionale care arată Cetatea Brașovului și cartierul Schei așa cum erau spre sfârșitul secolului al XVI-lea. De asemenea, Bastionul Țesătorilor găzduiește în perioada verii o serie de concerte camerale și festivaluri medievale.

Bastionul Postăvarilor, care, în ciuda numelui, a fost construit între anii 1450-1455 de breasla aurarilor, are 20 de metri înălțime și 16 metri în diametru. Abia în anul 1640 postăvarii preiau bastionul de pe linia fortificațiilor de la baza Tâmpei. Bastionul Fierarilor stă de strajă în colțul de nord-vest al orașului și a înlocuit unul dintre turnurile distruse de inundația din anul 1526. A mai suportat distrugeri în urma inundației și a incendiului din anul 1667, fiind nevoie de refacerea parțială. După ce și-a pierdut importanța militară, a avut mai multe utilizări, iar din anul 1938 găzduiește Arhivele Statului.

Vedere panoramică, Biserica Neagră din Brașov.
Foto: (c) ALEX TUDOR / AGERPRES ARHIVA

Numele Bastionului Graft a fost dat după apa care coboară din Schei, pentru că, după canalizarea ei, sașii îi ziceau Graft — canal de apă. Breasla șelarilor a ridicat această fortificație cu două niveluri de apărare între anii 1515-1521. Bastionul a suportat deteriorări și mai multe modificări, dar a fost renovat între anii 2004-2005, când a fost refăcută și posibilitatea de acces spre Turnul Alb printr-un șir de trepte ce urcă dealul.

Turnul Negru este numit astfel după 23 iulie 1559, când a fost incendiat de trăsnet. Se spune că a fost construit încă din secolul al XIV-lea, iar poziția sa pe o porțiune stâncoasă a orașului l-a făcut să fie un punct de observație atât pentru apărare, cât și pentru paza din interior. Izolarea sa a fost folosită în timpul epidemiei de ciumă din anul 1756, când era adăpostul paznicilor care mențineau carantina impusă orașului. După renovarea din anul 2003 se înscrie între obiectivele turistice ale Brașovului, la fel ca și Turnul Alb, care a intrat în circuitul turistic după renovările din anii 2000.

Turnul Negru
Foto: (c) GEORGE CALIN / AGERPRES ARHIVA

Turnul Alb este cel de al doilea turn de apărare construit pe Dealul Warthe, fiind menționat în documentele locale din 1460 și 1494. La început,Turnul Alb era întreținut de două bresle, cea a cositorarilor și cea a arămarilor, dar din 1678 cositorarii ies din asociere, nu înainte de a-și răscumpăra această obligație.

Între castelele renumite ale județului, Castelul Bran este de departe cel mai cunoscut, fiind pe primul loc în județ și pe locul doi în țară după Castelul Peleș ca număr de turiști care îl vizitează, peste 450.000 anual, dovadă că mirajul legendei bate istoria. Nimic nu dovedește că Vlad Țepeș ar fi locuit aici, însă numele locului este purtat de identitatea de castel a lui Dracula. Crescută parcă din stâncă, fortăreața străjuiește semeață drumul care leagă Muntenia de Ardeal, iar în vechime pasul Bran-Rucăr era străbătut de negustorii din Orientul Mijlociu care veneau cu mărfuri în zona Brașovului.

Primul document care pomenește locul vine de la cancelaria lui Ludovic de Anjou, care în 1377 acordă sașilor brașoveni privilegiul de a construi, pe cheltuiala lor, o cetate nouă din piatră. Cetatea a fost terminată repede, cel mai probabil pe la 1382. Cetatea a cunoscut mai mulți stăpâni, fiind supusă schimbărilor politice ale vremurilor. Sigismund de Luxemburg, împăratul Germaniei și rege al Ungariei, folosește castelul în 1395 ca bază pentru oastea care-l sprijină pe Mircea cel Bătrân, în disputa cu Vlad Uzurpatorul. În 1407, Sigismund îi încredințează Branul lui Mircea, ca semn al întăririi alianței lor în fața turcilor. 20 de ani mai târziu, Scaunul Brașovului cedează proprietatea Coroanei Ungariei care finanțează o serie de lucrări de extindere și întreținere. La sfârșitul aceluiași secol, brașovenii închiriază cetatea de la coroana maghiară, pentru ca pe parcursul secolului al XVII-lea să o răscumpere de la principele Transilvaniei, deoarece administrația autonomă a Ardealului se confrunta cu probleme financiare. În anul 1920, consilierii brașoveni donează castelul Reginei Maria, ca semn de recunoștință pentru implicarea acesteia în realizarea Marii Uniri de la 1918. Din anul 2009, Castelul Bran administrat până atunci de statul român a revenit moștenitorilor, Arhiducele Dominic de Habsburg, fiind menținut în circuitul turistic. Colecțiile care au aparținut statului au fost mutate din Castelul Bran în Muzeul Vămii, aflat în apropierea castelului.

Aflată în orașul Rupea, la granița județului Brașov cu județul Mureș, Cetatea Rupea este martora trecerii vremurilor peste ținuturile din jur. Dacii au ridicat aici prima întăritură în jurul așezării Ramidava sau Rumidava.

Cetatea Rupea
Foto: (c) SIMION MECHNO / AGERPRES ARHIVA

Romanii au clădit un castru pe care l-au numit Rupes, de la stâncă. De aici se trage și numele românesc al locului, Rupea. Mai târziu, în secolul al X-lea, a început construcția cetății, care secole de-a rândul a crescut într-o spirală de piatră, cu incinte succesive, întărite cu turnuri poligonale. Fortificația se înscrie în rândul cetăților țărănești, iar cele trei incinte distincte sunt numite cetatea de sus, cetatea de mijloc și cetatea de jos. Cetatea a fost prima dată părăsită după incendiul din 1643, dar este loc de refugiu în fața epidemiei din 1716. Abandonarea fortificației de către localnici are loc în 1790, când se spune că o furtună devastatoare smulge acoperișurile acesteia. O încercare de restaurare a fost lansată în anul 1954, dar autoritățile comuniste nu au fost departe de a o demola, căci au văzut în cetate doar o sursă importantă de bazalt. Din fericire, cetatea a supraviețuit acestei intenții și a rămas strajă deasupra orașului, fiind vizibilă de toți cei care se află pe drumul DN13 spre Sighișoara. Reabilitarea cu fonduri europene după anul 2009 a făcut ca Cetatea Rupea să aibă în prezent o altă înfățișare și să fie tot mai vizitată.

Cetatea Feldioarei
Foto: (c) SIMION MECHNO / AGERPRES ARHIVA

Autoritățile locale și județene au alocat fonduri pentru reabilitarea Cetății Feldioarei, iar lucrările se află în desfășurare. Un document datat din anul 1439 spune că locuitorii comunei Feldioara au construit o cetate “cu mari cheltuieli și cu mare osteneală”, iar numele localității vine de la cuvântul maghiar “foldvar”, care înseamnă cetate de pământ.

AGERPRES/(AS — autor: Jana Pintili, editor: Marius Frățilă)

Foto: (c) facebook.com/7scari

Aflat în Masivul Piatra Mare, Canionul “Șapte Scări” reprezintă niște chei săpate în calcar având o lungime de 160 de metri și o diferență de nivel de 60 de metri, la o altitudine de 950 de metri. Defileul este format din șapte trepte între 2,5 și 15 metri, ce îi dau numele, și care se transformă în cascade când volumul de apă al pârâului Șapte Scări, afluent al râului Șipoaiei este crescut. În cuprinsul canionului există șapte cascade, cea mai înaltă fiind de 35 de metri. Frumusețea canionului constă în desele schimbări de direcție, care împiedică privirea să cuprindă în ansamblu tot canionul, astfel că nu știi la ce să te aștepți în continuare.

Canionul “Șapte Scări” a fost reabilitat în totalitate anul trecut în perioada iulie-octombrie, fiind redeschis la începutul lunii noiembrie 2013.

Scările și pasarelele sunt din fier zincat, 100% mai sigure pentru turiști, s-au refăcut panourile de informare și cabinele PSI, iar pe traseul dintre Cabana Dâmbu Morii și Canionul “Șapte Scări” de peste doi kilometri au fost montate 20 de seturi de mese și bănci, precum și vetre de foc pentru turiștii care fac popasuri. Investiția a fost de 330.000 de euro, din partea Regiei Pădurilor Săcele care administrează Canionul “Șapte Scări”.

Turiștii copii primesc la intrarea în canion echipament de protecție și siguranță format din hamuri și căști pentru a-i feri de eventuale accidentări. Începând din luna octombrie, turiștii care ajung la Canionul “Șapte Scări” au la dispoziție și o tiroliană al cărei traseu măsoară 2.174 de metri și pornește de la baza canionului până la capătul drumului forestier Șipoaia.

Diferența de nivel este de 300 de metri, pleacă de la altitudinea de 995 de metri și ajunge la o altitudine de 680 de metri. Sistemul este compus din 21 de segmente, cel mai lung măsoară 307 metri, iar cel mai scurt 60 de metri, capacitatea de transport fiind de 60-70 de persoane. Copiii au la dispoziție propriile segmente de 50 de metri, în apropierea cabanei de jos. Greutatea minimă a unei persoane care folosește tiroliana este de 45 kg și 1,40 înălțime, iar greutatea maximă de 95 kg. Cablul tirolienei este de 12 milimetri și rezistă la o greutate de 16.800 kg. Investiția a costat 200.000 de lei, bani din bugetul Regiei Pădurilor Săcele. După reabilitarea Canionului “Șapte Scări”, numărul turiștilor a crescut considerabil.

“În acest an 47.900 de turiști plătitori de bilet au vizitat Canionul ‘Șapte Scări’, dar putem spune că numărul total a fost de peste 50.000 având în vedere că au fost zile când am avut o serie de evenimente, iar intrarea a fost liberă. Noi am prognozat în acest an să avem 22.000 de vizitatori, dar văd că numărul este dublu, ceea ce înseamnă că orice îmbunătățire adusă unui obiectiv turistic, orice investiție indiferent de cât a costat face ca numărul turiștilor să crească. Până la primăvară vizitarea Canionului ‘Șapte Scări’ se face doar în zilele de sâmbătă și duminică între orele 10.00 și 16.00. Din cauza stratului gros de zăpadă, de peste un metru, în aceste zile Canionul ‘Șapte Scări’ este închis. Dacă ninsoarea se va opri și ne va permite să facem o cale de acces până la intrarea în canion, atunci în cursul săptămânii, în zilele libere până în 4 ianuarie, va fi deschis turiștilor”, a declarat pentru AGERPRES Popa Cristian, șeful Serviciului Investiții din cadrul Regiei Pădurilor Săcele.

Accesul până la Canionul “Șapte Scări”, care se află în partea vestică a Masivului Piatra Mare, se face din DN1, zona Dâmbu Morii, pe un drum marcat, în lungime de 2,8 kilometri, ce se parcurge în 45 de minute.

AGERPRES/(AS — autor: Jana Pintili, editor: Ștefan Gabrea)

Foto: (c) CRISTIAN NISTOR / AGERPRES ARHIVĂ

“Ținând cont că Biserica Neagră are o conotație religioasă, dacă vorbim strict de istoria locală, Casa Sfatului fiind sediul primăriei în Evul Mediu, sediul magistratului și locul unde se țineau valorile orașului, arhiva orașului, are o însemnătate deosebit de importanță pentru fiecare brașovean și este obligatoriu un punct de reper pentru cei care vizitează Brașovul”, a declarat pentru AGERPRES istoricul Nicolae Pepene, director al Muzeului Județean de Istorie Brașov.

În data de 23 decembrie 1420 s-a încheiat un acord între Breasla Blănarilor și Administrația Districtului Țara Bârsei privind construcția Casei Sfatului, prin care acesteia din urmă i se îngăduie să-și construiască, deasupra bolții de vânzare a breslei, o cameră pentru “acordarea dreptății” și pentru ședințele sfatului orășenesc. Din cauza invaziei otomane din 1421, a distrugerii în mare parte a orașului, precum și a arestării magistratului, proiectul a fost anulat.

Pe măsură ce orașul se dezvoltă, clădirea se transformă în primărie, i se adaugă noi încăperi, iar turnul este prevăzut cu un orologiu cu cadrane pe toate cele patru laturi ale sale. Următoarea mențiune despre Casa Sfatului apare în anul 1503, fiind menționată sub numele de Praetorium.

Foto: (c) CRISTIAN NISTOR / AGERPRES ARHIVĂ

Construcția edificiului a cunoscut de-a lungul anilor numeroase modificări, mare parte dintre ele fiind datorate distrugerilor provocate de evenimente naturale, trăsnete, cutremure, iar în anul 1689 de marele incendiu provocat de forțele habsburgice care asediau orașul distrugând o mare parte a clădirii.

În anul 1780 se încheie lucrările de construcție a Casei Sfatului, în stil baroc, aproximativ în forma actuală. Tot atunci, pe loggia din față a Casei Sfatului se adaugă Stema Brașovului. Administrația orașului se mută în clădire în anul 1876. La începutul secolului XX, Casa Sfatului urma să fie demolată și înlocuită cu o clădire administrativă modernă, dar acest lucru s-a evitat în urma unei campanii puternice de presă pentru menținerea monumentului.

Ultima modificare arhitecturală a Casei Sfatului a avut loc între anii 1909-1910, când acoperișul a fost înlocuit de actualul acoperiș piramidal acoperit cu țigle colorate, negru și galben, care se mai observă și în zilele noastre. Din 1950, în incinta Casei Sfatului funcționează Muzeul Județean de Istorie.

“Este un monument foarte important pentru Brașov, iar dacă este să folosim o formulă care este puțin legată de turnul ceasului, pentru că de aici se dădea ora exactă în acest oraș, secole de-a rândul s-a dat ora exactă. Acum are o importanță deosebită pentru că aici sunt strânse cele mai importante mărturii istorice locale. Intenția noastră în viitor este să facem o actualizare a expoziției de bază a Muzeului Județean de Istorie, care va avea această tematică obligatorie ‘Istoria Brașovului și a județului’, pentru că nu trebuie să uităm că Brașovul a fost un centru administrativ, economic, politic pentru Țara Bârsei și apoi pentru județul Brașov”, a mai afirmat istoricul Nicolae Pepene.

Turnul cu ceas din Piața Sfatului
Foto: (c) SORIN LUPSA / AGERPRES ARHIVĂ

Casa Sfatului are poveștile sale frumoase, dincolo că este spectaculoasă datorită așezării sale în mijlocul Pieții Sfatului, dar și pentru cele câteva lucruri care demonstrau, cel puțin pentru Evul Mediu, intențiile administrației locale de a nu lăsa nimic la întâmplare. De exemplu, turnul Casei Sfatului s-a numit o bucată de timp și turnul trâmbițașilor pentru că în Evul Mediu exista un program foarte strict în privința circulației prin oraș. De asemenea, vitregiile naturii, accidentele provocate de mâna omului, de natură, trebuiau anunțate. Acest lucru se făcea prin intermediul unor funcționari, trâmbițașii care stăteau în balconul turnului Casei Sfatului și anunțau aceste momente ale vieții cotidiene.

În sezonul estival, locul trâmbițașilor a fost luat de trei instrumentiști care cântau la oră fixă trei melodii specifice celor trei etnii ale Brașovului: români, germani și maghiari. Odată cu regulile impuse de Imperiul Austriac, brașovenii nu au fost prea încântați, dar au trebuit să le respecte. Obiceiul simpatic al trâmbițașilor încă mai exista, dar cronica medievală spune că pe atunci comandantul Garnizoanei orașului își avea sediul într-o clădire foarte apropiată de Casa Sfatului, avea un papagal care “înnebunea” în momentul în care trâmbițașii sunau, așa că generalul a ales să scape de aceștia, și să păstreze papagalul, după cum a menționat istoricul Nicolae Pepene.

Balconul Casei Sfatului oferă o imagine amplă asupra Brașovului medieval, monumentul fiind vizitat în toate anotimpurile. Casa Sfatului și Piața Sfatului reprezintă locul de întâlnire al grupurilor de turiști, locul unde se organizează evenimentele culturale ale orașului, iar Muzeul Județean de Istorie găzduiește periodic nenumărate expoziții, concursuri și întâlniri cu caracter istoric.

Tot în Brașov există și Strada Sforii, una dintre cele mai vizitate străzi din oraș.

Strada Sforii
Foto: (c) SIMION MECHNO / AGERPRES ARHIVĂ

Strada Sforii din Brașov, inclusă de publicația Huffington Post în topul celor mai înguste străzi din lume, este una dintre cele mai căutate străzi de către turiștii care vin să viziteze orașul. Construită în secolul al XV-lea ca un coridor de urgență pentru pompierii cetății medievale Brașov, strada Sforii are între 110 și 135 de centimetri lățime și 83 de metri lungime, ceea ce îi conferă titlul de cea mai îngustă stradă din Brașov și din Europa de Est. Este situată între străzile Cerbului și Poarta Șchei, astfel că se intră dintr-o stradă și imediat se ajunge în altă stradă. Ea a fost restaurată în anul 2003 pentru a arăta ca în urmă cu o sută de ani.

I s-a schimbat pavajul, pereții clădirilor care străjuiesc străduța au fost renovați, iar stâlpii de iluminat au fost schimbați cu unii cu aspect medieval, pe care s-au montat felinare. Strada Sforii este o temă provocatoare pentru fotografi, datorită spațiului îngust pentru obiectivul de filmat. Cine vizitează strada Sforii trebuie să știe că se află destul de aproape de Biserica Neagră, de Piața Sfatului, Bastionul Țesătorilor sau Masivul Tâmpa.

AGERPRES/(AS — autor: Jana Pintili, editor: Cristian Anghelache)

Cetatea și biserica fortificată Prejmer din județul Brașov
Foto: (c) ALEX TUDOR / AGERPRES ARHIVĂ

Se cunoaște faptul că în aceste așezări sașii au pus bazele administrării locale și că aveau un statut privilegiat și cu totul binemeritat. Nu există vreun episod în care sașii să închidă cetatea în fața românilor sau secuilor, atunci când așezarea lor a fost amenințată.

Biserica fortificată Prejmer din județul Brașov
Foto: (c) ALEX TUDOR / AGERPRES ARHIVĂ

Ansamblul Bisericii evanghelice fortificate din Prejmer, în cadrul căruia se află biserica-cetate bine conservată, ce deține un puternic sistem de fortificații, este inclusă în Patrimoniul mondial UNESCO, iar catalogul Michelin, prin acordarea a trei stele, îi atestă statutul de cel mai bine cotat obiectiv românesc. Cetatea din Prejmer este legată de cavalerii teutoni, nu numai datorită momentului așezării acestora în Țara Bârsei, ci chiar prin zidirea bisericii realizată de cavalerii teutoni care au pus temelia. Prima atestare a localității Prejmer este legată de Cancelaria Ungariei și de regele Bela al IV-lea, care la 1240 cedează biserica cu toate veniturile și drepturile ei mănăstirii din Citeaux, Bourgogne, abația ordinului cistercian, pentru folosul obștesc al întregului ordin. Documentul explică legătura puternică, atât administrativă, cât și arhitecturală, cu mănăstirea cisterciană de la Cârța.

Cetatea și biserica fortificată Prejmer din județul Brașov
Foto: (c) ALEX TUDOR / AGERPRES ARHIVĂ

Biserica este ridicată pornind de la un plan de cruce greacă, cu brațele egale, centrată pe un turn octogonal. Fiecare braț al clădirii era compus din două travee, una pătrată, iar cealaltă poligonală. Planul inițial al crucii grecești a fost modificat prin intervențiile din secolul al XVI-lea. Altarul Poliptic este pictat pe ambele părți ca unul dintre cele mai valoroase și mai vechi altare gotice din România. În fața pericolului năvălirilor turcești, Sigismund de Luxemburg, Împărat al Imperiului Romano-German, rege al Germaniei și al Ungariei, a ordonat fortificarea Țării Bârsei, Prejmerul fiind prima așezare expusă datorită apropierii de pasul Buzău.

Însuși Sigismund a supravegheat lucrările de fortificare a bisericii din Prejmer. Aceasta a avut loc în secolul al XV-lea, când s-a înălțat o centură de ziduri groase de 3-4 metri, înaltă de 12 metri, întărită cu bastioane, porți de fier și poduri mobile și șanț cu apă. Zidul cetății era căptușit cu încăperi pentru locuit și cămări pentru provizii, iar un drum de strajă bine protejat permitea aprovizionarea posturilor de luptă. Fortificațiile sunt prevăzute cu goluri de tragere, guri de smoală. Era și o armă teribilă, de fapt un dispozitiv de tragere neobișnuit denumit “orga morții”, formată din mai multe archebuze care trăgeau simultan. Zgomotul produs era neobișnuit, iar “orga morții” provoca pierderi grele în rândul asediatorilor. Un element special se păstrează la intrarea bisericii. Este vorba despre piatra cu inel de fier de care erau legate de picior “muierile necredincioase sau făcătorii de rele”, iar duminica după slujbă, toți cei care ieșeau de la biserică treceau pe lângă ei înjurându-i și scuipându-i. Pe parcursul verii, la Cetatea fortificată din Prejmer se organizează diverse concerte de orgă sau festivaluri de muzică clasică.

Cetatea Hărman (Biserica evanghelică din Hărman)
Foto: (c) SIMION MECHNO / AGERPRES ARHIVĂ

Ansamblul Bisericii evanghelice fortificate din localitatea Hărman aflată la cinci kilometri de municipiul Brașov, datează de la 1240, când în Hărman era în construcție o bazilică romantică cu trei nave, pentru că biserica de mai târziu păstrează aceste elemente structurale. În ansamblu, interiorul bisericii este eterogen din punct de vedere arhitectonic, iar un element inedit îl constituie cămările de provizii ridicate deasupra colateralelor. Accesul spre cămări se făcea cu niște scări mobile. Etapa de construcție din secolul al XV-lea aduce bisericii un turn înalt de 45 de metri. Același secol îi atribuie în mod covârșitor atributul de cetate, pentru că acum se ridică centura de fortificații, cu adevărat impresionantă având în vedere că cuprinde trei rânduri de ziduri concentrice, șapte turnuri și un șanț cu apă. Zidul exterior cel mai scund avea 4-5 metri înălțime, stabilea limita șanțului cu apă și proteja baza următorului zid. Acesta avea înălțimea maximă de 12 metri, iar pe perimetrul lui erau construite cele șapte turnuri devansate. Pe latura nordică, învecinată cu o mlaștină, zidul era ceva mai scund. Metereze, goluri de tragere și guri de păcură completau structura fortificațiilor.

Cetatea a fost asediată de armate creștine și, în mai multe rânduri, de turci, dar nu a fost cucerită, suferind distrugeri importante atunci când asediatorii au incendiat-o. Localnicii au folosit-o ca refugiu nu numai în fața năvălirilor, ci și în fața altor stihii, pentru că au trecut prin cinci epidemii de ciumă, patru perioade de inundații și două incendii.

O altă biserică evanghelică fortificată ridicată sub conducerea cavalerilor teutoni este cea de la Ghimbav, dar nu se știe dacă a fost terminată de cavalerii teutoni sau de locuitorii Ghimbavului. Este considerată o construcție gotică ce se înscrie în tiparul de bază utilizat în Țara Bârsei. În 1940, Sigismund de Luxemburg îi sfătuiește pe locuitorii din Ghimbav ca, împreună cu cei din Hărman, Bod și Sâmpetru, să ajute la fortificarea orașului Brașov. După această dată începe și fortificarea bisericii din Ghimbav la care s-au construit ziduri masive din piatră și cărămidă, iar centura circulară a fost întărită cu șapte turnuri și un șanț de apă, ce era alimentat din pârâul Ghimbășel.

Pe latura sud-estică exista un turn de trecere apărat de un turn poartă. În incinta fortificată existau cămări pentru provizii și fiecare familie avea o căsuță mică, ridicată lângă zid, pentru vreme de asediu. În anul 1876, în locul turnului poartă a fost ridicată primăria, iar cămările și locuințele au fost demolate târziu, în secolul al XX-lea. Astăzi, cinci din cele șapte turnuri au rămas în picioare.

În anul 1422, turcii au făcut prăpăd devastând localitatea, iar oamenii au murit pe capete. Dezastrul a fost atât de mare încât Sigismund de Luxemburg a iertat Ghimbavul de plata impozitelor pentru ca puținii supraviețuitori să rămână aici și să atragă noi locuitori. În anul 1686 cetatea și biserica au fost refăcute, se spune, de către o săsoaică înstărită din Brașov, despre care se cunoaște că se numea Schmidt, care a donat bani ca să ajute la reconstrucția bisericii-cetate.

Cetatea Codlea
Foto: (c) SIMION MECHNO / AGERPRES ARHIVĂ

Biserica evanghelică din Codlea a fost construită în secolul al XIII-lea ca o biserică-sală romanică. Este singura biserică din Țara Bârsei ridicată fără turn-clopotniță. Greu încercată de valul năvălitorilor, biserica a fost refăcută în secolul al XV-lea. În anul 1432 au fost începute lucrările de fortificare ale bisericii, etapă care se întinde până în secolul următor. Se ridică o centură de ziduri întărită cu cinci turnuri și un zwinger. Turnurile sunt denumite după breslele meseriașilor din oraș: țesători, fierari, dogari, cizmari și rotari. Acest lucru presupunea că întreținerea și înzestrarea turnurilor revenea breslei respective. Cel mai spectaculos este Turnul Fierarilor sau al Fierarului, înalt de 65 de metri care devine și clopotniță. În anul 1892, turnul primește patru clopote noi ce cântăreau în total peste 3.700 kg. Orașul pierde trei dintre aceste piese grele în anul 1916, rechiziționate de armata austro-ungară pentru a fi topite. Șapte ani mai târziu, în 1923, orașul comandă alte trei clopote montate și sfințite în același an.

AGERPRES/(AS — autor: Jana Pintili, editor: Cristian Anghelache)

Foto: (c) SIMION MECHNO / AGERPRES ARHIVA

” Principala problemă este că stațiunea Bran nu are stație de ambulanță și, de asemenea, DN73 între Bran și Râșnov, în lungime de 12 km, nu este reabilitat. Am discutat deja la Casa Județeană de Asigurări de Sănătate și este posibil ca anul viitor să deschidem stația de ambulanță, iar acest lucru va duce la depășirea punctajului necesar și am putea primi titulatura de stațiune turistică de interes național chiar dacă porțiunea de drum dintre Bran și Râșnov nu va fi reabilitată”, a spus primarul Branului, Gheorghe Hermeneanu.

Pe lângă cele două condiții, localitatea trebuia să aibă și un spațiu corespunzător desfășurării manifestărilor culturale, lucru care a fost rezolvat, a mai precizat edilul.

În ceea ce privește pregătirile pentru sezonul de iarnă, Gheorghe Hermeneanu a punctat faptul că se fac deja verificări la instalațiile de transport pe cablu și a celor de nocturnă, precum și a tunurilor pentru zăpada artificială, la pârtia de schi Zănoaga, aflată la o distanță de patru km de centrul localității, în zona Valea Porții. Pârtia are o lungime de 1000 de metri, o diferență de nivel de 150 de metri, fiind accesibilă pentru toate categoriile de schiori atât începători cât și avansați. La bază se află un centru de închiriere echipament sportiv, un centru de prim ajutor, precum și antrenori de schi pentru cei care vor să învețe acest sport.

Pârtia este destul de fecventată de schiori, având în vedere că prețurile sunt la jumătate față de cele practicate în Poiana Brașov sau la Predeal, dar și mai puțină aglomerație pe pârtie.

Primarul Branului a mai arătat că localitatea este pregătită pentru turiștii care vor veni aici să petreacă sărbătorile de iarnă “pentru că avem obiceiuri foarte frumoase în zonă, iar proprietarii de pensiuni se pregătesc intens pentru această perioadă de sfârșit de an, cu tot felul de surprize”, a subliniat sursa citată.

În județul Brașov, există, în prezent, trei stațiuni turistice de interes național — Poiana Brașov, Predeal și din anul 2013, orașul Râșnov. De asemenea, în urmă cu trei luni, orașul Zărnești a obținut titlul de destinație ecoturistică a României, alături de zona Mara-Cosău-Creasta Cocoșului din Maramureș.

AGERPRES/(AS-autor: Jana Pintili, editor: Diana Dumitru)

Fotografii: (c) SIMION MECHNO/ AGERPRES ARHIVA

“Cumidava — Cetatea medievală, Biserica Ortodoxă Sf. Nicolae, Biserica Evanghelică, Promenada, Parcuri de distracție, Peștera Valea Cetății, Baza Olimpică, este o ofertă care vă poate ocupa în mod plăcut și foarte activ câteva zile la Râșnov. Chiar în vecinătatea mitului comercial Dracula, Râșnovul vrea să propună oaspeților săi altceva. O poveste aparte, în care legende romantice cu prințese și cavaleri sunt reconstituite în Cetatea medievală, muzica istoriei care se aude în bisericile orașului — ‘aer bun, mâncare bună, treabă chibzuită’, după cum citim de pe spatele unei cărți poștale trimise din Râșnov în anul 1921. Toate ne întâmpină în pensiunile stațiunii, renăscute după o jumătate de secol, prin hărnicia și priceperea râșnovenilor, iar sub pavăza munților, sportivi din toată lumea se întrec pe cea mai mare bază de sărituri cu schiurile din Râșnov. Inspirați de emblema veche a orașului nostru, Râșnov — Rosenau dorim să devină Roza turismului național”, a declarat pentru AGERPRES primarul Râșnovului, Adrian Veștea.

Încă din Evul Mediu, trandafirul a fost ales ca emblema Râșnovului, iar rădăcina toponimului german Rosenau pare a fi cuvântul roză, trandafir. Trandafirul devine simbolul comunității râșnovene, al istoriei și culturii orașului Râșnov, un element de identificare, reprezentativ, inedit, spectaculos, artistic și unic în oferta turistică națională.

Prima atestare documentară a Râșnovului medieval, sub numele de “Rosnou”, într-un documernt emis de regele Ungariei, Carol Robert de Anjou, care se referă la locul de origine al nobilului Nicolaus Magnus. Râșnovul este vizitat de regele Ungariei, Sigismund de Luxemburg, și primește dreptul de a ține târg. Ramura cea mai importantă a economiei locale a fost agricultura. Cele mai cunoscute și bogate bresle râșnovene erau breasla lemnarilor și breasla țesătorilor. Încă un meșteșug deosebit, ce a cunoscut o înflorire remarcabilă în Râșnov, a fost fabricarea sticlei, atestat documentar încă din anul 1526.

Deși în perioada interbelică sunt amintite câteva fabrici, acestea sunt afaceri mici, agricultura fiind cea mai importantă ramură economică după terminarea războiului. În anul 1924 Râșnovul a exportat spre Viena 40 de vagoane cu orz pentru bere și peste 500 de vagoane cu cartofi la fabrica de amidon din Sibiu.

În ceea ce privește populația Râșnovului, primele date detaliate sunt cunoscute abia din anul 1510. Atunci, așezarea avea 146 de gospodari, 24 de văduve, zece săraci, nouă case goale, patru oameni în serviciul public, un clopotar, 14 ciobani, opt case cu săraci. Dobridge, zona locuită de români, era o așezare separată, condusă de un preot român și un cneaz.

În timpul regimului comunist, opțiunea autorităților pentru Râșnov a fost industrializarea, Uzina Chimică, Fabrica de Scule Râșnov (FSR), denumită și “sculerul șef” al industriei de mașini din România, fiind cele mai cunoscute. Au fost construite cartiere de blocuri pentru cei veniți din alte zone ale țării să ocupe locurile de muncă, comuna Râșnov devenind oraș în anul 1950.

Cel mai important și cunoscut obiectiv turistic al Râșnovului rămâne Cetatea Râșnov, vizitată anual de peste 200.000 de turiști plătitori de bilete, și alte câteva mii care participă la manifestările culturale organizate în cetate, unde intrarea este liberă. În anul 2004, noua conducere a primăriei a trecut la recuperarea cetății, după ce în perioada 2000-2008 asupra acestui monument s-a desfășurat cea mai amplă și agresivă succesiune de intervenții neautorizate de către un cetățean străin, noul stăpân al Cetății Râșnov. Au fost distruse iremediabil capelele cetății, în cetatea de jos, atât situl dacic, cât și cel medieval, s-a intervenit în zidurile cetății s-au construit pe ziduri diverse balcoane, care în final au dus chiar la prăbușirea unuia dintre zidurile Cetății. Distrugerea Cetății a fost oprită pe 3 iulie 2008, când Primăria Râșnov a reluat în administrare monumentul istoric. În anul 2009 au fost demolate construcțiile ilegale, iar în 2011 a început restaurarea cetății de jos, în prezent desfășurându-se mai multe lucrări la monumentul istoric. Cetatea Râșnov a intrat în istoria cinematografiei românești, aici fiind turnate filmele Dacii (1966), Columna (1967), Nemuritorii (1974). Anual, în cetate au loc numeroase festivaluri medievale, de film istoric, pentru copii, de muzică, de rock, care atrag mii de turiști români și străini. Anul viitor va fi finalizat parcul tematic de distracții privind evoluția dinozaurilor, primul de acest fel din țară, care se întinde pe 1,4 ha, aproape de Cetatea Râșnov.

Cheile Râșnoavei, Valea Glăjeriei sunt alte zone deosebit de pitorești, care pot fi vizitate de turistul ce ajunge la Râșnov.

AGERPRES/(AS — autor: Jana Pintili, editor: Cristian Anghelache)

Photo credit: (c) Alex TUDOR / AGERPRES ARCHIVE

Edifying traces (coins, jewelry etc.) dating from the Iron Age (800 BC — the 1st to the 3rd century AD), corresponding to the Dacian period, have been identified in the area of Brasov, Harman, Brasov, Codlea, Rasnov. Testimony from the time of the Roman rule was preserved in the form of the Rasnov (the ancient Cumidava) and Hoghiz castra, whereas the period of the completion of the formation of the Romanian people is illustrated by the findings at Cristian and Sercaia (4th century), Feldioara (4th — 9th century), Harman (6th — 13th century), Comana de Jos (8th — 9th century), Brasov (9th — 12th century). which all bear testimony to an intense habitation of the Barsa Land before the Saxon colonists settled here in the middle of the 12th century.

The territory of Brasov is mentioned in the documents of the 13th and 14th centuries as a separate administrative unit, with some of the Romanian districts and counties here carrying on until 1920, when, following the accomplishment in 1918, of the Romanian unitary national state, the new state of play called for the administrative reorganization of the Greater Romania.

It should be noted that a great part of the territory of Brasov County overlaps some old forms of territorial organization called ‘lands’. In this regard, the oldest distinct administrative unit is Barsa Land, which is mentioned in a document in 1211 under the name of ‘Terra Borza’, then Fagaras Land or Olt Land — which appears in documentary records in 1222 under the name of ‘Terra Blachorum’.

At the end of the 12th century and the beginning of the 13th century, craft centers, especially the market town of Brasov, became Moldavia and Wallachia’s main suppliers of craft products. The development of Brasov’s trade connections with Wallachia and Moldavia, facilitated by the multiple natural passes that cross the Carpathians (Giuvala, Predeal, Predelus, Bratocea, Boncuta, a.s.o.) is also illustrated by the fact that the rulers of Walachia owned Fagaras Land until 1452, and voivode Mircea the Elder and his son, Mihail I, owned the Bran Castle for several decades (1395 — 1425).

An important document of the time is the letter the Brasov townsmen addressed on April 26, 1479 to Stephen the Great, Prince of Moldavia, praising his victories against the Turks, as he had thus safeguarded the interests of the three Romanian principalities; they also entreated the brave voivode to ”… graciously stay closer to this country and defend it against the horrendous Turks.”

In 1541, Transylvania, the present day territory of Brasov County included, became an autonomous principality under Turkish suzerainty.

During the battles for the unification of the three Romanian principalities, Michael the Brave lived in the fortress of Fagaras and after the battle of Miraslau (September 18, 1600) he retired with his family at Rasnov, which he considered as a fortress duly belonging to him.

In 1688 the Brasov townsmen opposed the entry of the Austrian armies and the incorporation of Transylvania by the Habsburg Empire, seeking to this end help from Wallachia ruler Serban Cantacuzino.

Yet the great rebellion of the Brasov craftsmen against the instatement of the Austrian rule was quashed and their leaders were sentenced to death. The uprising also marked the beginning of the anti-Habsburg battles of Transylvania’s population.

The middle of the 19th century is marked in Transylvania by the Revolution of 1848 — 1849 during which more than 3,000 people from Fagaras Land, acting under the command of Iovian Bradu and Nicolae Orhidan, set fire to many houses of the Hungarian aristocrats.

The dominant feature of the second half of the 19th century and the early 20th century was the continuation of the political and cultural struggle of the Romanian intelligentsia of Transylvania for having the Romanians delivered from the ‘demeaning situation of tolerated people’ and granted democratic rights and freedoms equal to those enjoyed by other nationalities.

At the National Assembly of the Great Union of December 1, 1918 held in Alba Iulia, the county of Brasov was represented by 52 citizens from all social categories. After the unification of Transylvania with Romania on December 1, 1918, the economic, social and cultural life of Brasov County saw a considerable development, with the city of Brasov becoming one of the most powerful industrial and cultural centers of the country.

The population of Brasov County revolted against the fascist Vienna Award of August 30, 1940. Four years later, after August 23, 1944, when Romania joined the United Nations coalition, these realms witnessed fierce military confrontations. The Mountain Corps stationed here, acting under the command of General Ion Dumitrache, courageously engaged in the battles for the release of the city. Fierce battles also took place at Bod for the defence of the radio-broadcasting station, at Teliu, Prejmer and other localities.

As for the administrative divisions of Brasov County, a map published by E.A. Bielz in 1854 had the district (Kreis) of Brasov figured in south-eastern Transylvania, made up of ten sub-units (Bezirk) governed by praetors. In 1876 there was a reorganization of Transylvania that saw the establishment of Brasov County (1,499 sq km) that included the former district of Brasov and a part of the district of Fagaras and the Seat of Cohalm.

After the creation of the Greater Romania (1918), an administrative and territorial overhaul took place in 1921, when Brasov County was established; the new entity included the city of Brasov, 3 rural divisions (Barsa de Jos, Barsa de Sus, Sacele) and 23 communes.

Following the changes occurred in 1926, Brasov County incorporated Brasov city and 48 communes grouped into rural divisions (Barsa de Jos, Barsa de Sus, Sacele and Zarnesti). This structure was maintained until September 8, 1950, when an administrative-territorial reorganization was carried out after the Soviet model: the Stalin region was created (composed of 8 rayons, 20 towns and communes), whose name was changed on December 24, 1960 into that of Brasov region.

Under Law No. 2 of February 17, 1968 on Romania’s administrative and territorial organisation (as amended on January 23, 1981) Romania’s division into counties was restored and the region of Brasov became Brasov County, yet within narrower boundaries, and including 4 municipalities — Brasov, Fagaras, Sacele and Codlea. AGERPRES

Photo credit: (c) Bogdan DUMITRESCU / AGERPRES ARCHIVE

It was given the name of the Black Church after the Great Fire that swept through the city in 1689 left its walls blackened by the smoke and also severely damaged.

While there are many white churches in this area, such as the Bela Crkva in the southern Banat, Biserica Alba [the White Church] in Albesti Tarnava near Sighisoara, Biserica Alba in Viscri, near Rupea, there is only one ‘Black Church’, the one in Brasov, according to the representatives of the evangelical community here.

Photo credit: (c) Alex TUDOR / AGERPRES ARCHIVE

The things that would highlight the importance of the Black Church the best would be: the largest church building existing in Romania, measuring 90 metres in length, 27-37 metres in width, 21 metres in height, 42 metres the roof apex and 65 metres the height of the tower, including the cross. The Black Church is also the largest hall church east of Vienna, with all its aisles of the same height and also one of the largest medieval churches in between the St. Stephen’s Dome in Vienna and the Hagia Sophia in Constantinople. It also has the largest pipe organ in Romania, with approximately 4,000 pipes and an especially beautiful timbre, also advantaged by the good acoustic of the church. The Black Church also has the largest collection of old oriental rugs from the Small Asia that exists outside Turkey. Moreover, it has the biggest mobile bell in Romania, weighting no less than 6,000 kilograms. The bell of the Orthodox Patriarchy’s Church in Bucharest is bigger, but it is fixed, with only its tongue moving.

Photo credit: (c) Bogdan BARBULESCU / AGERPRES ARCHIVE

Since Brasov used to be located on the southeastern boundary of the Western world and it was under the influence of the Roman-Catholic Church, its representatives sought to impress the foreign visitors who were coming to Brasov by building large churches. The one who had this vision first was Pastor Thomas Sander, who worked here from 1377 until 1419, being the main founder of this building, of both the altar and the aisle. He started to build the church, under the protection of Saint Mary, in 1383, and in 1385 the first letter of indulgence was issued to reactivate the construction works at the future church, signed by the Archbishop of Strigoniu (Esztergom-Hungary), for Brasov was under the subordination of this Diocese back then.

Photo credit: (c) Ion DUMITRU / AGERPRES ARCHIVE

The first partial damage to the yet unfinished church took place during the Turkish invasion of 1421. However, two centuries after its construction started, the church building was almost complete. In the 16th century, during the Protestant Reformation in Transylvania, the Latin language — that was the tongue of the Saxon faithful — was replaced by the German language, with the first Lutheran [Evangelical Church of Augustan Confession in Romania] service in German language having been held here in 1542. In the spring of 1544 they elected the first Lutheran priest, in the person of the great humanist and reformer Johannes Honterus (1498-1549). It was then when the icons and the altars that were used by the Catholics were removed from the church.

The many earthquakes that occurred during the 16th and 17th centuries also damaged the building, but not that severely, since it only needed small repairs. Several hundreds of dead bodies were buried in the church during the Great Plague of 1602-1603. Also, the Great Fire that swept through the Brasov City on April 21, 1689, affected the church too. The bells in the tower melted because of the heat and fell, destroying thus the famous tower clock. Only the baptistery that was built in 1472 remained untouched and the church treasures in the sacristy. A temporary roof was built, with new bells, and the first religious service after the fire was held in 1691.

Photo credit: (c) Aurel VIRLAN / AGERPRES ARCHIVE

They built the new roof over 1693-1694 and two years later they also built the pulpit and the choir. Over 1710-1714, they built the galleries over the lateral aisles and in 1729 they started building the columns for the vaults of the choir. The new altar, the new pews and the spiral stars ensuring the access to the lateral galleries were built between 1865 and 1866.

In the years before the World War I, they started the restoration works of the church, but they were interrupted by the war. The heating with hot air began in 1937, thanks to a generous donation made by Guardian Samuel Sachiel. The restoration works started again and they were again interrupted, this time by the World War II. They were resumed as late as in 1969, by the Direction of Historic Monuments, taking eight years to complete. The southern façade and the roof were being restored on this occasion, while the inside was restored between 1981 and 1984, with support from the Evangelical Church of Renania. The rebuilding of the northern façade continued until 1987, when they started rebuilding the western façade and the tower, until 1999. Since 2000, the Black Church is also illuminated at night. The large pipe organ was also restored in 2001.

‘The Black Church has changed a lot since the old times. So much that we could almost change its name into the ‘Motley Church.’ These many colours, however, that appeared in time on its walls, will for sure darken again, to show the future generations a new image of it closer to the old one,’ the church representatives say.

Photo credit: (c) Ion DUMITRU / AGERPRES ARCHIVE

The pipe organ, which is considered to be one of the most treasured items that belong to the Black Church, was built between 1836-1839 by the Bucholz company in Berlin, and then thoroughly restored by a Swiss company between 1998-2001. Tourists who visit the Church during the summer can listen here to special concerts performed by famous organists from Romania and abroad, accompanied by the Bach Choir of the Black Church, founded in 1933 by musician and music teacher Victor Bickerich, who also played the pipe organ here between the years 1922 and 1962. The choir is led by organist Steffen Schlandt.

The banks with a mobile back from the main nave were installed in the church in 1937, once with the heating system. These banks allow the visitor who in the beginning of the religious service stands looking at the altar, to change his position during the homily or during the concerts and look towards the pulpit or the organ.

Photo credit: (c) Alex TUDOR / AGERPRES ARCHIVE

In May this year, the Black Church received the visit of Prince Charles, the Heir-apparent to the British Throne, who was impressed by the building and said he would come again. “One visit to the Black Church can not be sufficient. Only by returning here several times we can understand this site’s history and we can feel more at home and also more able to appreciate more this valuable part of the cultural heritage of the Brasov City,’ the representatives of the Black Church also said.AGERPRES

Photos by Simion MECHNO / AGERPRES ARCHIVE

‘Cumidava — the medieval fortress, the St. Nicholas orthodox Church, the Evangelical Church, the Promenada, the entertainment parks, the Valea Cetatii Cave, the Olympic Base — is an offer which could fill a few days in Rasnov in a pleasant, active way. Right in the vicinity of the commercial myth of Dracula, Rasnov wants to propose its visitors something else. A particular story, where the romantic legends with princesses and knights are restored in the medieval Citadel, the music of the history which is heard in the city’s churches — ?good air, good food, wise work’ as we could read on the back of a postcard sent from Rasnov in 1921. All this welcome us in the spa’s guest houses, brought back to life after half a century through the diligence and skills of the Rasnov citizens, and underneath the mountains’ shield, sportspeople from all over the world race on the biggest ski jumping base in Rasnov. Inspired by our city’s old crest, Rasnov — Rosenau we wish it became the Rose of the national tourism,’ the mayor of Rasnov, Adrian Vestea told Agerpres.

Ever since the Middle Ages, the rose used to be the emblem of Rasnov, and the German toponym’s root Rosenau seems to be also rose. The rose becomes the symbol of the Rasnov community, of the Rasnov city’s history and culture, an element of identification, representative, novel, spectacular, artistic and unique in the national tourist offer.

The first official attestation of the medieval Rasnov, under the name of ‘Rosnou’, is noted in a document issued by Hungary’s King, Charles Robert of Anjou, that refers to the place of origin of nobleman Nicolaus Magnus. Rasnov is visited by Hungary’s King, Sigismund of Luxembourg, and receives the right to hold fairs. The most important branch of the local economy used to be agriculture. The most renowned and rich guilds based in Rasnov were the Carpenters’ guild and the Weavers’ guild. Another special craft which knew a remarkable development in Rasnov was the glass manufacturing, attested back in 1526.

Although in the inter-war period several plants are remembered, they were small businesses, agriculture being the most important economic branch after the end of the WW II. In 1924, Rasnov exported to Vienna 40 wagons of barley for beer and over 500 wagons of potatoes to the Sibiu-based starch mill.

As regards the Rasnov population, the first detailed data are barely known since 1510. Then, the locality counted for 146 households, 24 widows, 10 poor, nine empty houses, four public servants, one ringer, 14 shepherds, eight houses with poor people. Dobridge, an area inhabited by Romanians, was a separate place, headed by a Romanian priest and a cneaz (the Slavic name for a local nobleman).

During the communist regime, industrialisation was the authorities’ option for Rasnov, the best known being the Chemical Plant, the Rasnov Tools Plant (FSR), also known as the ‘chief toolman’ of the machines industry of Romania. Neighbourhoods of blocks of flats were erected for the incomers from all over Romania to work here, in Rasnov, as the commune became a city in 1950.

The most important and known tourist objective of Rasnov remains the Rasnov Citadel, visited annually by over 200,000 ticket payers, and other thousands who participate in cultural events organized in the citadel, free of charge. In 2004, the new leadership of the city hall commenced to retrieving the citadel, following the 2000-2008 period when this monument was aggressively intervened upon without authorization by a foreign citizen, the new owner of the Rasnov Citadel. The citadels’ chapels were ruined irremediably, in the lower citadel, in both the Dacian and the medieval sites, it has been intervened to the citadel’s walls where various balconies were built, which finally led to the crush of one of the walls. The ruining of the citadel was stopped on July 3 2008, when the Rasnov City Mayor took back into administration the historical monument. In 2009, the illegal constructions were put down, and in 2011 the lower citadel’s reconstruction was commenced. Currently, several works are under way at the historical edifice. The Rasnov Citadel has entered Romanian cinema, as here were shot several movies, such as Dacii (1966), Columna (1967), Nemuritorii (1974). Annually, numerous medieval festivals take place here, historic movies, festivals for children, music festivals, rock events which attract thousands of Romanian and foreign tourists. Next year an entertainment theme park on dinosaurs’ evolution will be opened, a first of this kind in Romania, which stretches on 1.4 ha, close to Rasnov Citadel.

The Gorges of Rasnoava, the Valley of Glajeria are other particularly spectacular areas to be visited by tourists who get to Rasnov.AGERPRES

Mănăstirea “Brâncoveanu” de la Sâmbăta de Sus
Foto: (c) SORIN LUPSA / AGERPRES FOTO

Este imposibil să ajungi în această zonă și să nu vizitezi Mănăstirea “Brâncoveanu” de la Sâmbăta de Sus, Mănăstirea Rupestră și Schitul de la Șinca, Mănăstirea Bucium din satul cu același nume.

După intrarea sub ocupație austriacă au început și persecuțiile religioase pentru românii din Ardeal. În anul 1762 a început catolicizarea forțată, dar bisericile și mănăstirile Făgărașului au adunat mereu oamenii în jurul lor, chiar și după ce au fost incendiate sau dărâmate cu tunul.

Oamenii locului nu au abandonat învățătura primită, potrivit căreia orice stăpânire nu are voie să strice rostul locului și astfel și-au apărat credința și nu au cedat în fața asupritorilor.

Vechi sat românesc din Țara Făgărașului, atestat documentar din secolul al XII-lea, Șinca Veche este cunoscut localnicilor, dar și turiștilor, prin enigma ce înconjoară o veche mănăstire aflată în apropierea satului. Atunci când împărăteasa MariaTereza a pornit campania de catolicizare a Transilvaniei și înființarea regimentelor grănicerești formate din localnici, oamenii din Șinca au refuzat înrolarea și nu au renunțat la ortodoxie. Ei pur și simplu au mutat satul mai spre munte, ducându-l cât mai departe de autorități.

Mănăstirea rupestră de la Șinca Veche este monument unic în Transilvania, prin scobirea în gresie a două biserici alăturate și a anexelor, dar mai ales prin turla săpată în piatră de jos până sus. Turla, înaltă de 10,5 metri, deschisă în partea de sus cu o lunetă, face legătura de taină între bisericile de sub pământ și cer. Înscrisuri din anul 1204 atestă faptul că mănăstirea a avut o obște monahală formată din călugări. În anul 1762, în timpul prigoanei generalului Bucow, în peștera din Dealul Pleșu s-au refugiat călugări care au trăit și au slujit aici. Există numeroase controverse privind originea acestui locaș dar majoritatea cercetătorilor afirmă că este o mănăstire creștin-ortodoxă, realizată probabil în jurul anului 1700.

Un alt loc de rugăciune din Țara Făgărașului este mănăstirea Bucium din satul Bucium, comuna Șinca. În anul 1737 este pomenit Ambrozie, un monah care la mănăstirea Bucium copia “Viețile Sfinților”, fapt care dovedește că sălașul fusese clădit cu mult înainte.

În veacul al XVIII-lea, mănăstirea a fost trecută prin foc de stăpânirea habsburgică. La două sute de ani după acest moment, autoritățile comuniste au folosit tot focul pentru a opri refacerea așezământului. Cu toate acestea, oamenii satelor din jur și-au dus înainte dorința de a reclădi mănăstirea în satul Bucium.

Sunt o serie de legende care vorbesc despre dărâmarea mănăstirii de către armatele austriece. Se spune că, în fața tunurilor, starețul Isaia și călugării s-au închis în mănăstire și au început să se roage. Ghiulele nu au reușit să dărâme zidurile și atunci s-a ordonat incendierea mănăstirii. Cu câteva icoane și odoare bisericești, starețul Isaia a reușit să fugă spre munte. Cu rugăciuni fierbinți, el a reușit să urnească lespedea unei peșteri și a ascuns cele sfinte înăuntru. În cele din urmă a fost prins de urmăritori și i s-a tăiat capul. Corpul i-a fost aruncat în fântână în poiana mănăstirii. Se spune că din acea fântână a izvorât, a doua zi, apă limpede și tămăduitoare.

Prima încercare de reconstruire a mănăstirii este în anul 1928, când Regina Maria a început aici zidirea sub numele “Întregirea Neamului Românesc”. Moartea reginei și vremurile tulburi care au urmat au oprit reconstrucția.

În anul 1953, Moș Ilie, așa cum îl știu sătenii care își mai amintesc întâmplările, obține aprobarea și binecuvântarea mitropolitului Nicolae Bălan pentru lăcașul de cult. Proiectul este blocat însă de comuniști și va fi reluat în 1976 de Moș Ilie ajutat de Ioan și Elisabeta Șandru care reușesc să construiască o cabană de lemn sub pretextul înființării unei stupine, cabană în care reușesc să ascundă o mică biserică. Securitatea află iar flăcările mistuiesc cabana și bisericuța, rămânând doar o singură cruce. Crucea stă astăzi la loc de cinste în altarul de vară al mănăstirii. Biserica a fost reconstruită, iar mitropolitul Antonie Plămădeală a sfințit-o cu hramul Schimbării la Față, în anul 1995.

În satul Berivoii Mari din comuna Recea se află Mănăstirea Sfântul Apostol Andrei. Vechea mănăstire este pomenită încă din prima jumătate a secolului al XVIII-lea, iar aici trăiau mulți călugări, duhovnicul așezământului fiind vestit pentru harul său. Lăcașul a dispărut sub prigoana habsburgilor însă sătenii din Recea și din satele apropiate au continuat să spună locului “la mănăstiri” apoi au rezidit lăcașul de cult.

În anul 1992, preotul Andrei Răduleț, ajuns vicar la Arhiepiscopia Sibiului, a dat glas dorinței oamenilor de a reclădi mănăstirea și astfel, un an mai târziu, pune piatra de temelie. Prima dată s-a ridicat un paraclis de vară, cu hramul Sf. Apostol Andrei, apoi s-a clădit al doilea, câteva chilii și gospodăria mănăstirii. În anul 1997 s-a început ridicarea unei noi biserici, zidită în formă de cruce și cu trei turle.

Mănăstirea Acoperământul Maicii Domnului din Dejani, comuna Recea, este pomenită în cărți bisericești la începutul veacului al XVIII-lea. Se știe că aici era o biserică mică din lemn, așezată pe o temelie de piatră. Chiliile călugărilor erau colibe, tot din lemn, risipite în pădurea din jurul bisericii. După anul 1990, în poiana mănăstirii sătenii au așezat o troiță, iar după doi ani câțiva călugări s-au așezat aici venind de la mănăstirile moldovenești Sihăstria și Sihla. Când au vrut să facă o fântână, au dat repede de vechea fântână. Apoi, când au curățat locul pentru zidirea unei temelii, a fost regăsită chiar cea veche. Locul a fost însemnat, și se vede în pardoseala noii biserici, ridicată tot din lemn, însă mult mai mare decât cea dintâi. Pentru înzestrarea locașului s-au mai găsit câteva dintre odoarele străvechi, salvate și păstrate de săteni. Dintre acestea, cele mai prețioase sunt icoana Sf. Ierarh Nicolae și clopotul cel mic. Despre clopot se spune că este mult mai vechi decât biserica dintâi, și că ar fi fost turnat la începutul secolului al XIV-lea.

Toate aceste locuri, de liniște și rugăciune, atrag numeroși turiști români și străini care sunt impresionați de modul în care oamenii știu să prețuiască și să ducă mai departe tradițiile zonei.

AGERPRES/(AS — autor: Jana Pintili, editor: Adrian Drăguț)