Pe rand, cei mici au intrat in viata ei si, impreuna, destinul li se schimba. Sau li se implineste, caci impreuna scriu o poveste adevarata despre succes.
“Elvis, Ionut, Roxana, Oana, Teresa, Rafael si Cati, mama lor, mama grasilor”.
La numai 30 de ani e mama pentru copiii altora. N-are o casa a ei. N-are nici prea multi bani. N-are masina, n-are terenuri. Pe scurt n-are averi, dar are ceva mult mai de pret: sase copii.
“Daca stai sa pui lucrurile pe hartie, daca te gandesti la confortul personal, la cheltuieli, chiar nu faci asta. Eu sunt un om normal si ei sunt copii normali, doar cred ca am o mila mai mare, o compasiune care depaseste intelegerea si ma depaseste si pe mine si am simtit copiii care au fost in nevoie mai mult decat toti ceilalti”, spune Cati Guguianu.
Copiii au intrat in viata lui Cati pe rand. Nu i-a asteptat ci au venit cumva singuri spre ea. Primii au fost fratii Elvis si Rafael din Timisoara, pe care i-a luat de pe strada unde-i trimiteau parintii la cersit. A urmat Teresa pe care a scos-o dintr-un orfelinat. Acum trei ani a luat-o dintre-un centru de plasament peRoxana, iar la inceputul anului si Oana care crestea intr-o casa de tip familial si-a gasit loc in casa si in sufletul ei. Ultimul venit, Ionut, este un baietel pe care parintii prea saraci l-au lasat intr-un centru de plasament.
A adunat in jurul ei sase copii. Cu sase povesti, cu traume si frici. Primii trei sunt salvati. Ultimii inca au nevoie de confirmare si de validarea ei ca mama.
Noi am ajuns in casa lor intr-o zi de sarbatoare. In vizita erau veniti copiii ei mari: Elvis si Rafael care astazi locuiesc in Timisoara. Cel mic, Ionut, cauta atentie. Si, cand n-o gasea si-o lua singur.
In mica lor sufragerie Cati ne spune povestea vesela, inserand cand si cand informatii despre potentialul tata al copiilor: un englez care vine si pleaca si care inca isi cauta argumente pentru a o intelege.
“Posibilul tata a zis sa ma duc la psihiatru. A zis: colectezi copii toata ziua”, povesteste Cati.
Desi pare coplesitor, Cati stie exact la ce s-a inhamat. E singura la cei 30 de ani, insa nu regreta nimic.
“Da, cred ca copiii au tinut la distanta potentialii soti, dar a fost alegerea mea. Mi-ar fi greu sa fac de una singura asta, sa fiu insarcinata, apoi sa nasc si sa fiu singura, asta n-as face. Dar sa iau un copil si sa-l cresc, nu sunt atat de vulnerabila”, spune Cati.
Absolventa a doua facultati, drept si psihologie, Cati e alchimistul care transforma un copil fara sanse intr-un adult responsabil, independent si sigur pe el.
“Ne-a placut de ea cum a riscat cu noi cand era tanara, eu acum nu as risca sa iau doi”, isi aminteste Raphael.
Dintre toti, doar Teresa e adoptata. Restul sunt luati in plasament, forma simpla prin care omaenii pot lua acesti copii acasa, fara sa primeasca insa bani din partea statului. E modalitatea prin care acesti copii pot avea parinti fara sa fie adoptati.
Despre ea, Stirile PROTV au vorbit prima data in 2004. Pe atunci avea doar 21 de ani, trei copii si o povestea care odata aflata merita spusa si respusa. Avea 19 ani cand se afla in Timisoara la iubitul ei student la medicina. De masa lor s-a apropiat un baietel care le-a cerut bani. N-a avut sa-i dea, insa i-a oferit de mancare.
A inceput sa vorbeasca cu el si asa a aflat ca sunt sapte frati si ca parintii traiesc de pe urma lor. S-a dus acasa la ei cu gandul sa le duca cate ceva, iar acolo a aflat ca alocatiile copiilor si ce aduna din cersit erau toti banii cu care se intretin.
“L-am intrebat cati bani aduc ei pe luna, a spus ca un million jumate, am spus ca o sa le dau 750 mii. N-a mai fost o problema, i-am chemat sa-si faca bagajele sa plece la Brasov cu o necunoscuta”
Au ajuns la Brasov in casa parintilor ei. N-a inteles-o nimeni atunci. Nici ea nu avea un rapuns pentru noua-i viata, insa stia ca si-a asumat o mare responsabilitate. Crescuse in acest spirit: sa ajute copiii nevoiasi. In plus, la randul lor, parintii adoptasera un copil desi aveau trei acasa.
“In 90, am luat un baietel de 2 luni si acum are 15 ani. Atmosfera din casa a facut-o sa iubeasca copii”, povesteste mama Ecaterinei.
I-a inscris la scoala, i-a invatat sa scrie si sa citeasca si mai ales le-a oferit siguranta de care aveau nevoie.
Dupa ce s-au mutat singuri intr-un apartament gol, pe care l-a utilat cu mobila primita de la prieteni, a venit si ziua in care a stiut ca mai e loc de un copil. Mai exact o fetita. Teresa, pe care au intalnit-o intr-un centru de plasament.
“Chiar in ziua in care am fost eu acolo implinise un an si m-a sensibilizat si m-am gandit ce viata duc copiii care implinesc un an intr-o familie obisnuita”
Nu s-a gandit prea mult nici cand a plecat cu baietii cu trenul la Brasov, nici cand a luat-o pe Teresa din patutul in care de ziua ei statea singura. Daca ar fi facut-o, era ea astazi SINGURA.
Ii e greu sa se imagineze asa si deseori s-a intrebat ce s-ar fi intamplat daca l-ar fi ignorat pe Elvis sau daca ar fi trecut pe langa salonul in care Teresa isi petrecea ziua de nastere intr-un patut. Despre asta avea sa ne vorbeasca intr-un alt reportaj, la Romania, te iubesc, acum cinci ani.
“Cred ca le-am daruit siguranta si stiu ca intotdeauna este mancare in casa si nu e responsabilitatea lor sa aduca bani pentru chirie, intretinere. Siguranta ca mama e acolo si cand mama e acolo si cand sunt bolnavi, mama e acolo. Cred ca e important si ajuta la stabilitatea lor”
Are un serviciu stabil la casa de tip familial pe care o conduce. Ca sa-si suplimenteze veniturile mai face cursuri de limba romana cu strainii din Brasov sau le obtine acte de rezidenta daca vor sa zaboveasca mai mult timp in tara noastra.
Aproape jumatate din salariu de la fundatie se duce pe chiria pe care o plateste pentru cele doua camera inchiriate de la familia care detine casa in care locuieste.
E fericita acolo mai ales pentru ca proprietarii au fost de acord ca cei mici sa se joace in voie in curtea lor. Asezati in jurul mamei, copiii isi asculta povestile care spuse de ea parca mai pierd din dramatism.
Baietii, Elvis si Rafael, locuiesc acum in Timisoara dupa ce Cati le-a dat de inteles ca odata cu implinirea majoratului e momentul sa fie pe picioarele lor.
“Erau deja mari, la 18 si 19 ani, aveam eu 20 si un pic. Voiam sa invete ca sunt barbati si ca sunt responsabili. Le-am zis ca atunci cand aveam 19 ani, deja aveam grija de ei”
Sursa: Pro TV
December 5th, 2015 |
Articol din 
