PUBLICITATE

Foto: (c) Dan PAIC / AGERPRES FOTO

Inițial, biserica a fost construită din lemn, la începutul secolului al XVII-lea. Ulterior, în 1647, lăcașul de cult a fost reconstruit din zidărie, folosind piatră de Barboși, chiar și piatră masivă din castrul roman de la Tirighina-Barboși.

Biserica Precista a suportat toate vitregiile vremurilor, fiind arsă de turci în anul 1711, distrusă în războaiele ruso-otomano-austriece din anii 1735-1739 și 1769-1774. Construcția a fost restaurată pentru prima dată în anul 1831, căpătând o nouă înfățișare.

În anul 1940, biserica a fost atât de grav avariată de un cutremur, încât a fost închisă. Între anii 1952-1966 ea a fost restaurată în forma actuală după proiectul arhitectului Eugen Chefneux și a funcționat ca muzeu de artă religioasă medievală. Ultima consolidare a fost efectuată între anii 1991 și 1994, biserica fiind iarăși afectată de cutremurele din 1977 și 1986.

Biserica-fortăreață ‘Precista’ întâmpină călătorul de peste 365 de ani, pe malul Dunării, la kilometrul zero al Galaților. Este cartea de vizită și ‘Poarta’ de intrare aici, la ‘Poarta Porților’ dintre Occident și Orient. Actuala biserică a fost ridicată de frații Dia și Șerbul, fiii lui Coman, și de Constantin, feciorul lui Teodor’, ne spune Moise N. Pacu, în ‘Cartea județului Covurlui’, editată la 1891. Nu se cunoaște anul când au început lucrările, însă se știe că a fost sfințită în septembrie 1647, în vremea domnitorului Vasile Lupu. Confruntările dintre ruși, turci și tătari au distrus de mai multe ori zidul bisericii fortificate.

Despre Biserica-fortăreață ‘Precista’ din Galați — ‘ctitorie de negustori’ — au scris istoricii noștri, dar și călători străini care au ajuns prin vechiul port de la sud de Moldova. La mijlocul secolului al XVII-lea, “când este zidită Biserica-fortăreață Precista, târgul Galați este caracterizat ca un târg prosper, format ‘în mare parte din negustori’, ne relatează istoricul gălățean Paul Păltănea.

Cetatea ‘Precista’ este zidită în plină epocă culturală a domnitorului Vasile Lupu, iar din punct de vedere arhitectural este ‘o remarcabilă sinteză de arhitectură moldo-vlaho-transilvăneană’, ridicată după modelul bisericilor-fortărețe. A fost închinată Mănăstirii Vatoped de la Muntele Athos.

Pe vremea comuniștilor, bisericii fortificate “Sf. Precista”, cea mai veche construcție gălățeană păstrată, monument unic, i se interzisese menirea pentru care fusese creată, cea religioasă, fiind transformată în muzeu. După Revoluție i-a revenit menirea, dar și-a pierdut-o pe cea pur muzeală.

Arsă de câteva ori, biserica și-a schimbat înfățișarea. Ar putea fi trecută, simbolic, pe orice efigie a orașului. Avea crucile aurite, iar în ziduri are și piatră adusă de la ruinele castrului roman de Bărboși.

“În ´86, s-a descoperit un fragment de zid cu un fragment de capitel roman, iar Miron Costin văzuse în biserică o piatră cu inscripție, acum dispărută, “Severus imperator romanorum”, ne-a declarat directorul Muzeului de Istorie Galați, Cristian Căldăraru.

Istoricul Cristian Căldăraru a definit în cartea ‘Biserica fortificată ‘Precista’, monument de cultură românească’, elementele mai puțin cunoscute publicului.

‘Construcție unică arhitectural, o remarcabilă sinteză de arhitectură moldo-valaho-transilvăneană, prin dozajul mai multor stiluri împletite, cu ziduri groase până la 1,8 metri, dublate la nord, cu o scară secretă între ele, în stil săsesc, care-i silea pe atacatori să urce în șir. Găsim și o capcană, pe la mijlocul scării — o groapă de șapte metri. Treptele de deasupra erau trase în sus pe scripeți, putând opri astfel înaintarea. Exista și o ‘tainiță’, un fel de seif medieval. Creneluri, locuri de tragere: exact ca o cetate’, arată istoricul.

Este remarcabil și sistemul acustic de la baza turlei Pantocratorului — cupola de deasupra naosului pe care este pictat Iiisus. ‘Olanele acustice’, oale ascunse în zid, îi dau cea mai bună acustică dintre bisericile gălățene.

Dar cea mai interesantă este povestea tunelului subteran de sub Precista. Delegatul ministrului Instrucțiunei Publice și Cultelor, V. A. Urechia, Pantazi Ghica, îi semnala acestuia, în 1882, povestea unui tunel subteran care pornea din preajma altarului, până la Brateș. De negăsit, însă, în biserică. Ghica n-a găsit nici martori: erau ‘invențiuni’ sau oamenii tăceau din teamă de expropriere? — se întreba delegatul.

Istoricul Paul Păltănea a precizat cândva că nu s-a descoperit nicio galerie când a făcut practică arheologică studențească în afara bisericii și nici nu s-au găsit mențiuni privind retragerea la vreun asediu. Acum două decenii, un fost milițian, Ion Constantin, a povestit însă că a urmărit un infractor care s-a pierdut printr-un tunel larg, cât pentru o căruță, pe sub altar, iar inginera Margareta Bălan a descoperit un tunel dinspre Brateș spre oraș. Poveștile despre tunel continuă și astăzi… ca și despre ,,comoara fabuloasă a turcului’.

În timpul părintelui Anton Velichi, care a păstorit până în 1920, ‘s-a încercat descoperirea odoarelor bisericești furate și ascunse de turci în 1821’ în curtea mănăstirii, spune Cristian Căldăraru. Preotul ar fi înștiințat în 1908 Protoieria că un enoriaș de origine bulgară, Marin Gheorghiu, i-a povestit că un angajat al său, ‘un bătrân turc care a luat parte la revoluția Eteriei Greco-Turcă din 1821, a îngropat în cimitirul bisericii Precista, care pe vremea aceea a servit ca hambar al armatei turcești, la o distanță anumită de la zidul bisericii dinspre răsărit, într-o ladă mare, foarte multe odoare bisericești de o valoare însemnată, prădate de la bisericile din Galați cu ocazia acelei revoluții’.

Părintele a obținut acordul ministrului Cultelor pentru efectuarea săpăturilor arheologice. Fără rezultat, deși turcul indicase și un semn pe zid. Dar ‘poate că viitoare campanii de săpături arheologice deschise la biserica Precista, efectuate sistematic, vor scoate la lumină acest tezaur’, a spus Căldăraru. De altfel, săpături arheologice au scos în anii ´80 fragmente ceramice, podoabe din aur și argint, monede etc.

Direcția Județeană pentru Cultură menționează despre biserica “Precista”, aflată pe Lista Monumentelor Istorice: ‘Bijuterie defensiv bisericească, este o veritabilă operă de artă a genului, remarcabilă atât prin expresivitatea formelor și plastica arhitecturală, cât și prin eficacitatea sistemului defensiv.’ Amestec arhitectonic: turla de pe naos e moldovenească, zidul are un element de arhitectură bizantină, rar în Moldova, ‘dinți de ferestrău’ etc. În 1829 se ridică cele două turnuri actuale, pătrate, inițial hexagonale. După cutremurul din 1940, în ´52 începe consolidarea, cu arhitectul Eugen Chefneaux: mai existau doar zidurile, o parte a bazei turlei și a turnului de apărare.

‘Ne stă înainte un monument impresionant, pe care nu îl mai regăsim astăzi’, scria în 2013 academicianul Răzvan Theodorescu, despre ‘cel mai cunoscut lăcaș gălățean’, care ‘nu mai păstrează astăzi decât puțin din structura originară, așa cum o indică și planul etajului, publicat în lucrări de specialitate’.

AGERPRES/(AS — autor: Dan Paic, editor: Mihai Simionescu)

Foto: (c) Vasile MOLDOVAN / Arhiva AGERPRES

Relieful are aspectul unui platou, care se înclină ușor, de la 250-300 m altitudine în N și NV până la 80-100 m altitudine în E și SE.

Așezarea ce poartă în prezent numele de Nicorești se numea, în trecut, Policin, notează prof. Mihai Macici, în volumul ”Lumea vinurilor. Vinurile lumii”. Cel care i-a dat actualul nume se pare că a fost chiar domnul Moldovei, Ștefan cel Mare (1457-1504), care, după lupta de la Podul Înalt, în care i-a biruit pe turci, a făcut un popas pe dealul comunei Țepu, în locul numit ”Cornul Dracului”. Hatmanul Nicoară, comandantul oștirilor din ținutul de margine al Moldovei, ar fi dat un ospăț pentru a sărbători victoria, la care a servit un vin roșu produs pe acele meleaguri. Vinul i-a plăcut atât de mult domnului, încât a hotărât ca așezarea să poarte numele de Nicorești, în cinstea hatmanului.

Cea mai veche atestare documentară a Nicoreștilor datează din anul 1572, când este menționat la o vânzare din ținutul Fălciului, potrivit site-ului www.oniv.ro. De altfel, majoritatea documentelor Nicoreștilor fac referire la tranzacții cu vii. În secolul al XVIII-lea, podgoria este menționată de Dimitrie Cantemir, în lucrarea ”Descrierea Moldovei” (1716), ca fiind cea de-a IV-a din Moldova, în ordinea importanței, după Cotnari, Huși și Odobești. La vremea aceea, suprafețele cu viță-de-vie și numărul proprietarilor erau în continuă creștere. De-a lungul timpului, Nicoreștiul a avut mai mulți proprietari, printre care familiile boierești Catargiu, Sturza, Racoviță, Donici, Papadopol, Conachi, iar o perioadă a fost în proprietatea mănăstirilor Văratec și Agapia, notează site-ul experience-romania.ro.

Foto: (c) Arhiva AGERPRES

Podgoria este renumită pentru obținerea unor vinuri roșii de calitate foarte bună. Pe lângă vechile soiuri românești Băbească neagră și Fetească neagră, în sortimentul pentru vinuri roșii de la Nicorești au intrat, după invazia filoxerei, și soiurile Cabernet Sauvignon și Merlot. Într-o descriere a vinurilor produse la Nicorești, prezentată pe site-ulwww.oniv.ro, regăsim următoarele:

Băbeasca neagră este vinul cel mai reprezentativ nu numai pentru vinurile roșii, ci pentru întreaga gamă de vinuri produse în podgoria Nicorești. Este un vin sec, de culoare roșie strălucitoare de coacăze și cu aromă de strugure bine copt. Cabernet Sauvignon este un vin roșu-rubiniu închis, care se caracterizează printr-o notă robustă, ceea ce face ca acest vin să fie o excepție a vinurilor de Nicorești. Feteasca neagră are o culoare roșu-cărămiziu, intensă, care se datorează vinificării prin macerație de lungă durată, căpătând astfel tipicitatea de Nicorești. Merlot este un vin roșu, de intensitate intermediară între cea a vinului de Cabernet și cea a vinului de Băbească neagră. Este folosit și în amestec tehnologic sau cupaj, fie cu Băbeasca neagră și cu Cabernet Sauvignon, fie cu Oporto și Băbească neagră, notează www.oniv.ro. Oporto este un vin roșu, de o culoare cu o intensitate moderată, cu aromă delicată de afine și gust plăcut.

Foto: (c) Cristian NISTOR / Arhiva AGERPRES

Dintre soiurile pentru vinuri albe, cel mai reprezentativ pentru Nicorești este Feteasca albă. Se caracterizează printr-o onctuozitate gustativă și senzație de catifelare, exprimând aroma soiului. Feteasca regală este un vin alb, cu o aciditate mai ridicată decât a vinului de Fetească albă. Riesling-ul italian este, de asemenea, unul din cele mai bune vinuri ale podgoriei Nicorești, caracterizat prin fructuozitate, prospețime și o aromă deosebită. Aligote este un vin alb, de culoare galben-pai cu nuanțe verzui. De regulă este un vin sec, echilibrat și armonios, dar se recomandă a fi vinificat cu struguri din soiurile Muscat Ottonel și Chasselas, pentru obținerea unor vinuri foarte bune.

AGERPRES/(Documentare-Andreea Onogea, redactor arhivă foto: Mihaela Tufega; editor: Irina Andreea Cristea)