Dragă Zinaida, cum s-a întâmplat să ajungeți în Germania și cum v-a întâmpinat acest stat aparent „rece”, din spusele celor deja ajunși acolo?

Draga mea Daniela, vreau să încep cu aceea că niciodată nu mi-am dorit să plec de acasă, Moldova e locul meu drag, în care mereu revin cu dor. Am ajuns peste hotare pentru că acolo era soțul meu, am plecat cu gândul că stăm 1-2 ani și venim acasă, dar nu a fost să fie.

Toți mă întreabă „Cum e Germania? Este rece?” Nu… este doar un stat în care se simte ordine, stat în care te simți în siguranță. Da… nu sunt așa petrecăreți ca noi, sunt mai conservatori, au alte tradiții, deprinderi, alt stil vestimentar, dar în schimb eu aici am întâlnit oameni foarte buni, oameni care m-au susținut, oameni simpli.

Necunoscând limba germană, îmi venea greu să mă exprim, dar ei cu răbdare îmi explicau totul, încurajându-mă că vorbesc foarte bine și că sunt bravă; oameni cărora le povestesc cu drag de unde venim.

O a doua întrebare firească e legată, evident, de bucătăre. Cine v-a învățat să gătiți cu atâta măiestrie și de la cine ați moștenit „taina” plăcintelor moldovenești autentice?

Măiestrie nu se poate numi, pentru că nu am atins acest nivel, fac doar ceea ce-mi place și o fac cu mare drag. La noi în familie, cea mai gustoasă pâine și cele mai bune plăcinte le făcea bunica. Sunt cu ea la telefon dacă nu știu cum să fac ceva; ea de mică mă lua pe lângă cuptor și poate de acolo s-a început tot.

Presupun că nu e nici pe departe ușor să lansezi o afacere în străinătate. Cum v-a venit ideea lansării unui start-up gastronomic și cu ce succese se pot „lăuda” astăzi arătoasele plăcinte by Zinaida Chilari?

Majoritatea nemților pe care i-am întâlnit nu știau de Moldova; nici chiar unde se află. Încercam mereu să le explic și neapărat pomeneam de bucătăria noastră. Astfel, mi-a venit ideea să le vorbesc altfel despre Moldova, nu doar geografic, dar și gastronomic. Sper să-mi reușescă și mai departe.

Intuiesc că germanii văd, în plăcintele noastre, o formă de fastfood. Cu ce impresii rămân băștinașii, ori de câte ori vă gustă capodoperele?

Nu m-am așteptat că nemților o să le placă; sunt impresionați de plăcintele noastre cu cartofi și vișină, spun unii că așa le faceau și bunicile lor pe timpuri, doar că se numeau altfel și aveau altă formă.

Este adevărat că aluatul combinat cu diferite legume sau fructe este baza comună a istoriei culinare a multor neamuri; spun că le aduce aminte de copilarie. Așa am început să caut rețete vechi ale nemților și am găsit una aproape identică cu a noastră. Se numește „punga cu cartofi” și era consumată cu mousse de măr. Ei vizual poate nu înțeleg, dar după ce gustă, spun că simt gust de casă.

Care sunt cele mai mari provocări cu care vă confruntați? Sunteți adepta „credinței în vis” – ca și formulă a succesului?

Da, sunt o visătoare, eu cred foarte mult în Dumnezeu și cred că tot ceea ce-ți dorești cu adevărat, dacă ai scop frumos în care investești dragoste și suflet, neapărat o să se îndeplinească.

Noi nu am făcut nimic deosebit, este o simplă rulotă în care facem plăcinte; este ceva mic, după puterile noastre, care cu mare drag ne trezește dimineața să mergem la muncă. Asta mă face fericită și-mi dă un imbold să cred că orice provocare merită acestă satisfacție pe care o am, când un client este mulțumit.

Nu vom pătrunde acum în „taina comercială”. Vă rugăm doar să ne spuneți un secret al celor mai bune plăcinte din lume.

Secretul este același: „tot ceea ce faci, să faci cu drag”. Credeți-mă: eu nu fac plăcinte deosebite de cele ale altor gospodine și nu folosesc o rețetă mai specială; doar că le fac în felul meu și o fac din inimă.

Vorbiți-ne despre colaborarea recentă cu o publicație germană, pe paginile căreia ați apărut grație poveștii de succes.

Da, a fost o zi interesantă pentru mine. Inițial credeam că a venit vreun control, nu-mi puteam explica altfel de ce doamna, cu un pix și o foaie, îmi punea atâtea întrebări. Dar când mi-a spus că este jurnalistă, a mâncat plăcinte de la noi, i-au plăcut și a decis să scrie un asticol despre asta, am rămas foarte surprinsă.

După ce a ieșit articolul în ziar, au venit nemți care cumpărau plăcinte și încercam să le explic că acesta este un produs tradițional, că se numește „plăcintă”, la care ei îmi răspundeau: „Dar noi știm, noi am citit”.

Mă bucură faptul că acest articol, dacă nu a făcut un neamț să vină să guste plăcintele, măcar a provocat pe cineva să caute pe Google unde este Moldova.

Cine sunt oamenii cărora ați dori să le mulțumiți pentru tot sprijinul, inspirația și umărul pe care vi l-au oferit ori de câte ori ați simțit nevoia?

În primul rând vreau să-i mulțumesc bunului Dumnezeu că mi-a dat familia pe care o am, familie care m-a susținut și mă susține, iar pentru asta îi mulțumesc enorm. Sper că într-o zi o să le întorc osteneala și să pot să le dau copiilor mei atâta susținere, câtă îmi dau ei mie.

Admiteți că ați putea reveni acasă, pentru a continua aceeași idee de business?

Să revenim acasă este cel mai mare vis pe care îl avem și sunt sigură că asta se va întâmpla. Pentru că acolo-mi sunt rădăcinile, acolo-mi am părinții care vorbesc în limba maternă!

Pentru că înțelegeți nu din auzite cât de important este sprijinul cuiva, atunci când ești departe, vă rog să lăsați un mesaj pentru toate femeile din diasporă, care au ajuns să citească aceste rânduri.

Desigur… fiți așa cum sunteți, găsiți lucrul care vă face plăcere, pentru că nimic nu este imposibil atunci când este dorință și dăruire. Nimic și niciunde nu e rece, depinde din ce colț ne uităm și cum vrem să vedem noi lucrurile.

Zinaida, vă mulțumim pentru acest interviu! Fie ca orice vis pe care îl aveți încolțit în inimă să înflorească și să vă aducă roade bogate!

Foto: Arhiva personală, Plăcinte Moldovenești

•  de Daniela David Sursa: ea