ROMANIA

inventi

Submarinul-avion – o invenţie românească

În continuare, vom vedea un model de avion submersibil american, testat la începutul anilor ’60, dar care era mult mai rudimen­tar, net inferior „udovilului” (sub)marin şi aerospaţial propus de Nicolae Văideanu.

Centrajul şi organizarea internă a acestui aparat erau realizate de aşa natură, încă să permită flotabilitatea dar şi navigaţia în imersiune la mică adâncime (aşa-numita „adâncime periscopică”), la care tubul Pitot al avionului putea fi utilizat ca periscop.

Submarinul-avion

În acest regim de funcţionare, compresorul lucra ca elice hidraulică aspirând şi ejectând apa de mare şi în acest fel realizând propul­ sia maritimă dar şi submarină. La comanda pilotului, aparatul ieşea din imersiune şi accelera la suprafaţa apei până la o anumită viteză la care se punea în valoare aşa-numitul „efect de sol”(aplicat aici la luciul apei), moment din care se trecea în regimul de funcţionare aeroreactor iar aparatul, prinzând viteză, decola rapid (deoarece alunecarea pe apă generează o fre­care mult mai redusă decât aceea de la rulajul avionului pe sol) pentru aceasta fiind utilizată un fel de „sanie” de rulaj pe apă (escamota-bilă), dispusă în regiunea ventrală a avionului.

La amerizare, aparatul de zbor îşi scotea „schiurile” de rulaj pe apă, venea normal (asemănător cu aterizarea clasică) pe suprafaţa apei şi, după un scurt „rulaj pe schiuri”, era gata de navigaţie maritimă şi intrare în imersiune la adâncimea periscopică.

Important de menţionat este şi faptul că acest „submavion” chiar a fost testat, nu doar adus ca idee. Rezultatele oficiale au fost neconcludente, însă ceea ce s-a arătat oficial este departe de adevă­ rata tehnologie aplicată la un astfel de aparat polivalent.

Am arătat mai înainte „udovilul” lui Nicoale Văideanu, acela con­ ceput pentru navigaţie pe apă şi sub apă, dar tot Văideanu a con­ ceput şi varianta polivalentă a Udovilului: aceea care putea intra în imersiune dar şi accelera în păturile superioare ale atmosferei până la uriaşele viteze hipersonice.

lată de pildă sistemul de propulsie propus de Henri Coandă în cadrul brevetului american nr. 2.699.644 (cu titlul „Hidropropulsor”) din 18.01.1955.

1- admisia apei în cadrul unei conducte axiale având profilul tipic ajuta­ jului de tip Laval(convergent-divergent);
2 – elicea internă;
3 – jeturile de apă antrenate de elice în cadrul unui dispozitiv inelar;
4 – axul elicei prin care se face antrenarea acesteia;
5 – fanta inelară prin care apa antrenată de elice este suflată în exterior;
6 – porţiunea de perete curbat, pentru aplicarea efectului Coandă (jeturile de apă suflate prin fanta inelară ade­ ră la carenajul dispozitivului submarin şi se deplasează chiar pe supra­ faţa acestuia, ca şi cum ar curge pe acest perete);
7 – datorită depresiunii formate în jurul corpului fuselat imers, este antrenată şi apa din mediul ambient.

Un astfel de sistem hidropropulsiv aduce cu sine următoarele mari avantaje:

– este perfect silenţios, nedetectabil de către sonar;
– corpul imersat are o minimă rezistenţă la înaintare, deoarece în jurul acestuia se creează un strat-limită depresionar; aceasta con­ duce la obţinerea de viteze mari şi reducerea cosumului energetic;
– apa din mediul ambient, în loc să acţioneze ca un impediment, opunând rezistenţă deplasării vehiculului, participă la propulsarea acestuia!
Submavionul testat de US Navy în prima jumătate a anilor ’60 ar fi trebuit să reprezinte soluţia tehnologică pentru renunţarea la costisi-toatele portavioane în favoarea unor… platforme submarine, mult mai ieftine şi mai rentabile decât portavioanele.

S-a dorit ca acestea să poată purta întregi flotile de avioane cu rază de acţiune nu prea mare (spre deosebire de avioanele de luptă ac­ tuale) dar care să se fi putut infiltra până în relativa apropiere a ţăr­ mului inamic pentru a declanşa masive atacuri-surpriză, urmate de… retra­ gerea avioanelor de atac şi ascunderea lor înapoi sub valurile Oceanului!
Spre deosebire de modelul oficial american, vehiculele inventate de Coandă şi Văideanu aveau o multitudine de avantaje, fiind net supe­ rioare în performanţe şi capacitate de navigaţie în aer ori în imersiune.

Având în vedere faptul că URSS a preluat lucrările lui Văi­ deanu iar SUA lucrările lui Coandă (…şi pe Coandă însuşi) este les­ ne de bănuit faptul că în ambele „imperii” ale Războiului Rece s-au creat aparate polivalente capabile de deplasare în imersiune, pe su­ prafaţa apei, în aer şi spaţiul cosmic.

l-compresorul motorului, turboreactor;
2-rezervorul spate pentru balast;
3-motoruI de start;
4-admisia apei la motor;
5-tambuchiul;
6-ecranul radar;
7-aparatura de navigaţie;
8-perete dublu;
9-rezervor faţă pentru balastul de asietă;
10-rezervorul de aer comprimat;
1l-pompa de asietă;
12-camera foto;
13- periscopul;
14-aparatul optic;
15-mecanismul de ma­nevrare a periscopului;
16-antena radio;
17-radarul;
18-priza de admisie pentru apă;
19-volet comandabil pentru aer/apă;
20-priza de admisie aer;
21- proiectorul pentru navigaţie submarină;
22- rezervorul de com­bustibil;
23-suprafeţe de comandă pentru zbor şi lucrul în imersiune;
24-dublu volet posterior;
25-motor electric pentru deplasarea în imer­siune;
26-motorul aeroreactor;
27-deriva cu direcţia.

Este clar că tehnologia necesară există de cel puţin 60 ani şi la fel de clar faptul că, încă de la finele anilor ’50 se făceau teste ale unor astfel de vehicule având capacităţi uimitoare de deplasare. Ar mai trebui să precizăm şi faptul că marile aparate cilindrice de care se vorbeşte în această lucrare, ca fiind capabile de zbor la mare înălţime şi în spaţiul cosmic cu ajutorul învelişului magnetohidrodinamic, pot la fel de bine să navigheze în acelaşi regim MHD şi în mediul submarin, apa de mare fiind un fluid natural ionizat dar şi lesne ionizabil…

Sursa: http://ro.social-media-romania.eu