Istorie
Părintele Arsenie Papacioc: Pentru adevăr trebuie să ştii să mori
In capitolul 2, versetul 11 de la Facere se spune ca Dumnezeu a facut raiul. Iar din Eden iesea un rau care uda gradina raiului si se impartea in patru brate (Tigru, Eufratul, Gosen şi Phison). Numele unuia dintre ele era Phison. Acesta inconjura toata tara Havila in care se afla..Arheologii sustin sus si tare ca raul acesta este Dunarea si ca tara asta, Havila, este Valahia noastra. Asta inseamna ca avem de-a face cu prima mentiune a unei tari, a unui tinut in Sf. Scriptura. Exista studii intregi despre textul acesta, versetul 11 cap.2 Facere. Asta ca sa vorbim mai adânc e mai complicat. Pentru ca daca este asa, e greu de Europa, de Uniunea asta Europeana Pentru ca atunci nu mai trebuie sa intram noi la ei si trebuie sa vina ei la noi Ca vechimea noastra inseamna ca este 7500 si un pic de ani. Dar mai multe lucruri sunt asa si nu se iau in seama. Spre exemplu Sarmisegetuza are 3000 de ani vechime, î.H., iar Roma are 749.Va sa zica Sarmsegetuza e mai veche decat Roma cu 2300 de ani.
Din pacate aceste lucruri nu ne scuza. Nu ne inalta decat in masura in care ne prezentam la inaltime. Noi spunem: Suntem botezati de 2000 de ani, suntem crestini de 2000 de ani. Pe cand ungurii sunt de 1000 de ani si rusii tot de 1000 de ani. Sa fim seriosi, suntem crestini fiecare de la botezul nostru propriu si putem sa facem caz de asta in masura in care ne insiram si noi in sirul acesta de ctitori si voievozi, de oameni seriosi in Romania. Părintele Nicolae Tănase
SARMIZEGETUSA. AGITATIE MARE IN JURUL SARMIZEGETUSEI. SE FOLOSESTE TEHNOLOGIE DE VARF, DAR SE PASTREAZA SECRETELE. ORASUL SECRET DE SUB SARMIZEGETUSA? BBC ŞI DISCOVERY, SCANEAZĂ SARMIZEGETUSA ASCUNSĂ! MINISTRUL CULTURII, SE AGITA SI EL. CE SA FIE TOTUSI?
In 1993, Romania demara o ampla campanie de punere in valoare a cetatilor dacicede la Gradistea. Un studiu multidisciplinar efectuat la fata locului a pus in evidentafaptul ca sub ceea ce este acum decopertat exista un urias ansamblu arhitectonic,un ansamblu militaro – civil compact, cu mai multe nuclee, intins pe o suprafata de peste 200 de kilometri patrati.
“Din punct de vedere tehnic, dispunem de capacitatea de a fabrica arme nucleare”, îşi începea fostul lider comunist, Nicolae Ceauşescu, declaraţia rostită la Plenara Frontului Democraţiei şi Unităţii Socialiste, în mai 1989. Cuvintele dictatorului au fost preluate de aproape toate ziarele străine, printre care “Washington Post” şi “The Times”. Şapte luni mai târziu Ceauşescu era executat…
Ruşii au afirmat că în anii ’70, România, sprijinită de Statele Unite, ar fi început să lucreze la propria armă atomică, proiectul fiind aproape de finalizare în vara anului 1989. Mai precis, publicaţia Rossiiskaia Gazeta aborda în anul 2009, în ediţia sa electronică, un subiect incendiar: programul nuclear al lui Nicolae Ceausescu.
În articolul intitulat “Bomba din Carpaţi”, publicaţia rusă nota că în urmă cu două decenii “România a fost cât pe ce să se doteze cu arma nucleară”, dar acest lucru nu ar fi fost, desigur, în beneficiul URSS. Potrivit Rossiiskaia Gazeta, deja la mijlocul anilor ’70 România începuse să lucreze la propria sa arma atomică, cu ajutorul SUA şi nu numai, iar în vara anului 1989, Bucureştiul era aproape de a obţine propria bombă atomică, deoarece reuşise să produca plutoniu în scopuri militare.
SPECIAL EVZ.RO: Adevărul despre ASASINAREA făuritorului PRIMEI UNIRI. Cum a fost ucis Mihai Viteazul | VIDEO
“Occidentalilor nu le păsa de regimul dictatorial al lui Ceauşescu, preferând să îl treacă deliberat cu vederea, deoarece avea interese”. Tot publicaţia rusească cita rapoartele declasificate de SVR (Serviciul de Informaţii Externe al Federaţiei Ruse) în 1995, care dezvăluiau activităţile din platforma secretă de la Măgurele desfăşurate de un grup de fizicieni români din domeniul nuclear, cu sprijin internaţional.
A început în 1974
Potrivit unor date menţionate de publicaţia rusă, la sfârşitul anilor ’80 Ceauşescu ar fi solicitat RDG, Chinei şi Israelului să contribuie la grăbirea lucrărilor pentru fabricarea bombei atomice româneşti. Dând asigurări că astfel, România, RDG şi alte ţări din “lagărul sovietic”, se puteau apăra de perestroika lui Mihail Gorbaciov. “Este greu de imaginat că Bucureştiul ar fi devenit un aliat…nuclear al Moscovei şi al Tratatului de la Varşovia” mai nota Rossiiskaia Gazeta, care continua cu derularea poveştii începute se pare în 1974.
SPECIAL EVZ.RO: New York Times: “România este o ţară mutilată, o Românie unită va fi extrem de dificilă”
Când la Piteşti fusese înfiinţat Institutul de Cercetări Nucleare, iar Ceauşescu respinsese propunerea Moscovei cu privire la creşterea bugetului militar al ţărilor din Tratatul de la Varşovia. In acest context, Rossiiskaia Gazeta aminteste ca “România se opunea criticilor sovietice la adresa lui Stalin, Chinei, Albaniei, Israelului. Se pronunţase împotriva invaziei ‘trupelor frăţeşti’ în Cehoslovacia în 1968 (…)”.
DESCOPERIREA misterioasă a Serviciului SECRET American în Munţii BUCEGI | VIDEO
“Ceauşescu nu ezita să-i predea URSS pe separatişti”
Enumerarea publicaţiei continua: “…În anii ’70, Ceauşescu a sprijinit ideea Chinei privind crearea unei aşa-numite organizaţii de securitate în contrapondere la Tratatul de la Varşovia, din care urmau să facă parte România, Iugoslavia, Albania şi chiar a încercat să îndemne să adere la aceasta şi unele ţări socialiste prosovietice. În acelaşi timp, Ceauşescu nu ezita să-i predea URSS pe separatiştii din Republica Socialistă Sovietică Moldovenească.
A văzut trecutul, viitorul şi SFÂRŞITUL LUMII. Previziunile ultimului PROFET al omenirii | VIDEO
Inclusiv pe cei care pledau pentru România Mare nu doar cu Moldova vecină, ci şi cu regiunile care au intrat în componenţa Ucrainei sovietice, cu tot cu Insula Şerpilor în 1947″, mai amitea Rossiiskaia Gazeta. Ziarul menţionat încearcă să îşi surprindă cititorii cu adevărat: “Moscova răspundea prin susţinerea subterană a separatiştilor din Transilvania, încercând să îl răstoarne pe Ceauşescu la plenarele CC ale Partidului Comunist Român. În plus, URSS şi-a construit gazoductele şi oleoductele spre Europa ocolind teritoriul român.
PLANUL SECRECT. Armatele se pregătesc de INVAZIA EXTRATEREȘTRILOR | VIDEO
România lui Ceauşescu deţinea active în extracţia de cărbune în partea estică a SUA. Toată această situaţie a condus la adularea României în Occident, care îi returna serviciilor secrete române pe transfugii politici…”. Rossiiskaia Gazeta nota în continuare că “în confruntarea cu URSS, Ceauşescu a ales nici mai mult nici mai puţin decât bomba atomică, ca şi China în 1963″.
Data limită: anul 2000
Publicaţia vorbeşte despre arhivele sovietice, conform cărora în 1976 a fost creat un grup naţional de fizicieni din domeniul nuclear care erau ajutaţi de specialişti din SUA, China, Franţa şi Israel. Acest grup ar fi activat într-un centru secretizat, la Măgurele… În raportul Serviciul de Informaţii Externe al Federaţiei Ruse, amintit de publicaţia rusă, se menţionează că “în 1985, autorităţile române îşi trasaseră ca sarcină studierea posibilităţii fabricării armei atomice, specialiştii români din domeniul fizicii nucleare însuşindu-şi tehnologiile de obţinere a plutoniului din combustibil nuclear prelucrat.
Informaţii referitoare la faptul că, în cadrul programului său de energie nucleară, România ar fi dispus de un proiect concret destinat fabricării, până în anul 2000, a bombei circulau încă din 1980″. Probabil că binecunoscutul refren “Noi în anul 2000, când nu vom mai fi copii” avea un tâlc anume…
Încercări pentru fabricare
Pe de altă parte, publicaţia rusă nu este prima care punea pe tapet aceste dezvăluiri şocante. În anul 2007, un jurnalist al Chicago Tribune, care a avut acces la arhivele Razboiului Rece, făcea dezvăluiri pe acelaşi subiect, dezvăluirile posibile datorită lui Armando Travelli- savant american de origine italiană care, la începutul anilor 60, a făcut recensământul tuturor reactoarelor nucleare care foloseau uraniu îmbogăţit în scopuri civile. Şi tot el a descoperit cum folosea regimul comunist din România uraniul furnizat de SUA.
Povestea lor se bazează pe evenimente reale? Răpiţi de EXTRATEREŞTRI. Mărturii sub hipnoză | VIDEO
“Faptele” descrise de el arată o America…înfricoşată de posibilitatea ca ţări pe care le-a ajutat, precum România, să devină puteri nucleare. Ideile principale ale mărturisirilor lui Travelli sunt următoarele: în anii 50, SUA au iniţiat un program de furnizare a uraniului îmbogăţit pentru ţările care voiau să îşi construiască centrale nucleare; În anii 70, programul a scapat e sub control, iar România a fost una dintre ţările în care uraniul a început să fie utilizat pentru fabricarea bombei atomice; Revoluţia din 1989 a pus capăt încercărilor României de a deveni o putere nucleară. Travelli a explicat şi cum a ajuns uraniul american în România.
O prostie imensă
Atoms for Peace este numele unui program al guvernului SUA, prin care Washingtonul a început să furnizeze în întreaga lume uraniu îmbogăţit. A fost iniţiativa administraţiei Eisenhower, la începutul anilor 50. Atunci, ţărilor care voiau să îşi construiască centrale nucleare, SUA le furnizau uraniu slab îmbogăţit, aproape imposibil de utilizat pentru realizarea bombei atomice. Dar în anii 60, când ţările partenere s-au plâns că acest tip de uraniu nu era eficient, guvernul SUA a început să le ofere ceea ce voiau.
“O prostie imensă – să le oferi materia primă pentru bombe nucleare”, a susţinut în Chicago Tribune Matthew Bunn, expert în fizică nucleară şi fost consilier al ex-preşedintelui SUA, Bill Clinton. Iniţial, SUA furnizau uraniul îmbogăţit doar după ce ţările partenere dădeau înapoi materia primă deja uzată. Dar, în 1964, administraţia Johnson a început să vândă uraniul fără această condiţie. Iar după ce India a detonat prima bomba nucleară, totul s-a schimbat. SUA au pus la punct un program de recuperare a uraniului odată cu venirea la putere a preşedintelui Jimmy Carter. Dar ţările partenere nu voiau să îl dea înapoi, pentru că era în proprietatea lor.Una dintre aceste ţări era România…
Aici s-a oprit
Armando Travelli a venit în România în anii 80, şi a realizat ce consecinţe a avut politica americana de cimentare a relaţiilor cu Ceauşescu prin intermediul uraniului îmbogăţit. “Românii începuseră să folosească tot mai puţin uraniul îmbogăţit pentru obţinerea de energie. În schimb, îl foloseau la separarea plutoniului – primul pas spre fabricarea bombei nucleare”, dezvăluia Travelli în 2007. Reporterul american care a scotocit prin arhivele Razboiului Rece nota că România a raportat la Agenţia Internaţionala pentru Energie Atomică tot ceea ce făcuse Ceausescu. Conform Chicago Tribune, “aici s-a oprit procesul de fabricare a bombei nucleare româneşti”…
Video Film
Autor: Roxana Roseti
When he said he was a descendant of Tepes, the British crown prince was not kidding. The Windsor family can be traced back to the dynasty of the Basarabi rulers of Muntenia. Our historiography did not pay attention to this aspect, while the Hungarian one, interested in outlining the Hungarian ancestors of the British royal house, blurred out the genealogic tree where it intersected with Romanian rulers. Using documentary sources, Formula AS magazine restored the historical truth. The British crown prince can call himself Charles of Romania and not as a joke!
Prince Charles: I have Transylvanian roots!
My genealogy shows I hail from Vlad Tepes (the Impaler), Prince Charles recently told a British journalist who had come to Transylvania to convince himself of the British crown prince’s passion for the region. “So I have some roots here,” the prince added. The journalist smiled and probably thought, “Prince Charles hails from the blood-thirsty Dracula! This will sound so good in the movie, British tabloids will rage about it before the launch!”
He was not wrong. The newspapers both in Romania and in the UK raged about it. All sorts of scenarios were published, some even suggested that he could claim the Romanian throne. Most, however, took Prince Charles’s words as an attempt to promote Transylvania with its most commercial “product,” Dracula’s myth.
Leo van de Pas: Vlad Tepes is certainly a great-great uncle of Charles
A genealogic investigation by Formula AS shows that this was not a marketing trick, but the naked truth: Prince Charles does hail from Vlad Tepes, also known as Dracula. The magazine resorted to the help of Leo van de Pas, coordinator of one of the most important genealogy databases in the world, collector of a vast library in the field and owner of the website www.genealogics.org.
The tenth generation before Queen Mary, grandmother of Queen Elizabeth II, led to the Draculesti family, to Vlad Tepes, his brother Vlad III Calugarul (the Monk), his father Vlad Dracul, Mircea cel Batran, going back to the 1300s, to Basarab Voievod.
“Nowaday, people use words like ancestor and descendant too easily. Genealogically speaking, the ancestor of Prince Charles is not Vlad Tepes, but his brother, Vlad the Monk. But yet, Vlad Tepes is certainly a great-great uncle of Charles,” van de Pas explained.
The genealogic tree drawn by van de Pas is also confirmed by an important work published in England in 1982, shortly after the birth of Prince Charles’s son William. “Royal Highness: Ancestry of the Royal Child” by reputed heraldic and genealogy specialist Sir Iain Moncreiffe of that Ilk clearly states that Prince Charles’s ancestry leads all the way to Stephen the Great and his ancestors, up to Bogdan I Voievod, through Lady Chiajna, the wife of Mircea Ciobanu Basarab.
Ancheta EXPLOZIVA : Prinţul Charles chiar este urmaşul lui Dracula !
Cand a spus ca este urmas al lui Tepes, mostenitorul tronului britanic n-a glumit. Familia regala a Windsorilor coboara genealogic pana la dinastia voievozilor Basarabi din Muntenia. Istoriografia noastra nu a dat importanta acestui aspect, in vreme ce istoriografia maghiara, interesata sa scoata la iveala stramosii unguri ai casei regale britanice, a obturat arborele genealogic, exact acolo unde el se intersecta cu domnitorii romani. “Formula AS” a refacut, din surse documentare, adevarul istoric. Mostenitorul monarhiei britanice isi poate spune, nu doar in gluma, “Charles de Romania”.
Printul Charles: Am radacini in Transilvania !
“Genealogia mea arata ca ma trag din Vlad Tepes”, i-a spus recent Printul Charles unui jurnalist englez, care venise pana in Transilvania, pentru a se convinge de pasiunea mostenitorului coroanei britanice pentru aceste locuri minunate. “Asa ca am ceva radacini pe aici”, a adaugat printul, plimbandu-si oaspetele in decorul de vis al gradinii sale. Nonconformistul jurnalist si-a varat mainile in buzunarele blugilor si a zambit. “Printul Charles se trage din sangerosul Dracula! Ce bine va suna asta in film, ce vor mai vui tabloidele britanice inainte de lansare! Ce reclama fantastica!”, si-o fi spus.
Nu s-a inselat. Ziarele au vuit, si in Romania, si in Marea Britanie. S-au tesut scenarii stiintifico-fantastice, unii de la noi l-au pus deja pe tronul Romaniei, apoi englezii l-au dat jos cat ai clipi, cu un sarcasm tipic, care nu mai mira pe nimeni. Multi au scris, putini au crezut. Majoritatea au luat vorbele Printului ca pe o gluma sau, cel mult, ca pe un gest de curtoazie la adresa Romaniei, ca pe o incercare cam stangace de promovare a Transilvaniei, prin intermediul celui mai comercial “produs” al sau, mitul lui Dracula.
Leo van de Pas : Vlad Tepes e in mod cert un unchi stravechi al lui Charles
O anchetă genealogică realizată de Formula AS arată însă că n-a fost vorba de un truc de marketing de promovare a Transilvaniei sau o afirmaţie hazardată, ci purul adevăr: prinţul Charles al Marii Britanii se trage din Vlad Ţepeş, supranumit Dracula. Jurnaliştii revistei autohtone au apelat la ajutorul lui Leo van de Pas, coordonatorul uneia dintre cele mai importante baze de date de genealogie din lume, colecţionar al unei vaste biblioteci de profil şi proprietar al site-ului de internet www.genealogics.org.
Intr-un arbore genealogic atat de stufos precum cel al familiei regale britanice, a zecea generatie de dinaintea Reginei Mary, bunica Reginei Elisabeta a II-a, e neverosimil de scurta, doar o “crenguta”. O bizarerie trecuta cu vederea. Caci nici unul dintre istoriografii maghiari care incercau sa demonstreze originea ardeleana a mostenitorilor coroanei britanice nu avea interesul sa arate ca acea “crenguta” ducea, intregita, tocmai la familia munteana a Draculestilor, la Vlad Tepes, la fratele sau Vlad al III-lea Calugarul, la tatal sau, Vlad Dracul, la Mircea cel Batran, pana hat, departe, pe la 1300, la Basarab Voievod! Printul Charles nu glumise. Chiar se trage din familia lui Vlad Tepes! Documentele o confirma!
“In ziua de azi, lumea foloseste cu prea multa lejeritate termeni ca “stramos” si “urmas”. In sens strict genealogic, stramosul Printului Charles nu e Vlad Tepes, ci fratele sau, Vlad Calugarul. Insa, da, Vlad Tepes e in mod cert un unchi stravechi al lui Charles”, a explicat Leo van de Pas.
Acesta a trimis si genealogia clara, cu descendenta Reginei Elisabeta a II-a si a Printului Charles din Vlad Dracul, prin fiul sau, Vlad al III-lea Calugarul, fratele vitreg, de tata, al lui Vlad Tepes. De la mijlocul secolului al XV-lea si pana la inceputul secolului al XVII-lea, vreme de cinci generatii, stramosii contesei Claudine Rhedey din Transilvania si, deci, si ai Printului Charles, au fost nobili munteni, voievozi si inalti dregatori din neamul Basarabilor.
Descendenta Printului Charles duce direct si spre Stefan cel Mare
Arborele genealogic oferit de Leo van de Pas e confirmat si de o importanta lucrare aparuta in Anglia in 1982, la scurt timp dupa nasterea Printului William, fiul lui Charles si al Dianei, urmatorul la coroana britanica pe linie succesorala, dupa Printul de Wales. “Alteta Sa: stramosii tanarului print” (“Royal Highness: Ancestry of the Royal Child”, in original), se cheama cartea semnata de Sir Iain Moncreiffe of that Ilk, un nume de referinta in domeniile genealogiei si heraldicii. Sir Iain a scris, practic, o carte-cadou la nasterea Printului William. ..Paginile 100-102 din cartea sa stau marturie. Ba mai mult: prin intermediul doamnei Chiajna, sotia lui Mircea Ciobanu Basarab, descendenta Printului Charles duce direct si spre Stefan cel Mare si inaintasii sai, pana la Bogdan I Voievod.
Istoricul clujean Tudor Salagean, specialist in istoria medievala a Transilvaniei si autor al unor lucrari referitoare la radacinile ardelene ale familiei regale britanice, sustine si el genealogia lui Iain Moncreiffe of that Ilk, despre care vorbeste Leo van de Pas. “Intr-adevar, personajele care fac legatura dintre Basarabi si nobilimea ardeleana apar la sfarsit de secol XVI, in jurul anului 1600. Este vorba, in special, de logofatul Ivan Norocea si de fiica sa Zamfira, cea care va deveni, mai tarziu, sotia lui Peter Racz de Galgo. Mama Zamfirei era nimeni alta decat Stanca Basarab, fiica domnitorului muntean Mircea Ciobanu si a cunoscutei doamne Chiajna” … prin casatoria Zamfirei cu marele ambasador al Transilvaniei la Inalta Poarta, Peter Racz de Galgo, Zamfira este cea care duce sangele Basarabilor munteni in spectaculoasa increngatura de relatii la capatul careia se gaseste azi Printul Charles.
Nici un strain nu a vorbit vreodata atat de mult si de bine despre Romania si nici o mare personalitate contemporana nu a dovedit atata tenacitate in sustinerea unor valori romanesti. Desi a vizitat prima oara tara noastra abia in 1997, devenind un obisnuit al evadarilor in Transilvania dupa 2004, Printul Charles, mostenitorul tronului Marii Britanii, este ambasadorul cel mai fervent, nu doar al frumusetilor Ardealului, de care este absolut fascinat, ci si al traditiilor, al patrimoniului si al comorilor naturale ale tarii noastre.
Ancheta EXPLOZIVA : Prinţul Charles chiar este urmaşul lui Dracula !
Ancheta EXPLOZIVA : Prinţul Charles chiar este urmaşul lui Dracula !
Sensational archeological discovery near Sibiu: A storm will raise in the international world !
A ceramic piece engraved with unknown symbols that could prove the existence of writing in early Neolithic was discovered by archaeologists on site Orastie – Sibiu motorway, north of Miercurea Sibiului, has announced Mr. Sabin Luca, the manager of Brukenthal Museum. The ceramic piece was found in a housing complex dating from before the year 6000 BC.
The piece could prove that at that time there writing systems and, according to Sabin Luca, is “the only known fragment, in this moment, chronologically, with such symbols.”
“I am shocked … Obviously it’s a system of putting something in an order, with different types, and will be an opportunity for disputes. When it will appear in the international world, a storm will raise,” said the manager of the National Museum Brukenthal.
Housing complex was discovered in the archaeological site called “Miercurea Sibiului 2”, located in north of the city Miercurea Sibiului, on Valea Grabovei, and it sets the first wave of Neolithic in Romania.
“We had the chance to discover yet another site of the first wave of Neolithic in Romania. (…) This is due to some communities who came at that time from somewhere from Macedonia, the closest analogies for the discovered materials are in Serbian Macedonia and the Greek side of Macedonia, so northern Greece.It’s strange, but that is history. Scientifically speaking, it is a great discovery, “said Sabin Luca.
Archaeologists from Sibiu have explored the three dwellings, along with ovens and thousands of fragments of ceramic, but it could be, after their calculations, another three to four houses of this period which were left unexplored nearby.
“These findings show that these communities suddenly came with the new known technology from Neolithic: agriculture, animal raising, other types of architecture, other social relations, comparing to hunters who were standing by and they became the owners this area first – Oltenia, a part of Banat and the western half of Transylvania”, said Sabin Luca.
Excavations were done at a depth of about five meters, from March to June this year.
On site Miercurea Sibiului 2, 29 complexes with archaeological material were found, belonging to Early Neolithic – Starcevo-Cris culture, the first Iron Age and early medieval period.
DESCOPERIRE arheologică de SENZATIE langa Sibiu: Va stârni o furtună în lumea internaţională !
Un fragment ceramic inscripţionat cu simboluri necunoscute, ce ar putea dovedi existenţa scrisului în neoliticul timpuriu, a fost descoperit de arheologi pe şantierul autostrăzii Sibiu-Orăştie, la nord de Miercurea Sibiului, a anunţat, miercuri, directorul Muzeului Naţional Brukenthal, Sabin Luca.
Sabin Luca, directorul Muzeului Naţional Brukenthal din Sibiu, instituţie care a coordonat lucrările de cercetare arheologică pe traseul autostrăzii Sibiu – Orăştie – lotul 3, a prezentat, într-o conferinţă de presă, un fragment ceramic descoperit într-un complex de locuinţe datate de dinainte de anul 6.000 i. Hr.
Fragmentul ar putea dovedi că în perioada respectivă existau sisteme de scriere şi, potrivit lui Sabin Luca, este “singurul fragment cunoscut, din acest moment cronologic, cu astfel de simboluri”.
“Eu sunt zguduit. Am organizat nu ştiu câte simpozioane, am publicat nu ştiu câte volume internaţionale cu semne, simboluri, căutând să destructurez ideea după care în perioada asta existau sisteme de scriere. Eu tot timpul am zis că există sisteme de comunicare care nu înseamnă scriere, ci simboluri. Nu ştiu ce să zic în cazul acesta, e ceva ordonat, cu simboluri variabile, dar vă daţi seama că nu e ornament. E clar că e un sistem de punere a ceva într-o ordine, cu tipuri diverse şi va rămâne un prilej de dispute. Când va apărea în lumea internaţională va stârni o furtună”, a afirmat directorul Muzeului Naţional Brukenthal.
Complexul de locuinţe a fost descoperit în situl arheologic denumit “Miercurea Sibiului 2”, localizat la nord de oraşul Miercurea Sibiului, pe Valea Gârbovei, şi atestă primul val de neolitizare din România.
“Am avut şansa să descoperim încă un sit din primul val de neolitizare din România. (…) Acesta se datorează unor comunităţi care au venit în vremea aceea undeva dinspre Macedonia, cele mai apropiate analogii pentru materialele descoperite se află în Macedonia sârbă şi cea grecească, deci nordul Greciei. E ciudat, dar asta este istoria. Din punct de vedere ştiinţific este o descoperire deosebită”, a declarat Sabin Luca.
Arheologii sibieni au explorat trei locuinţe, alături de cuptoare şi mii de fragmente de ceramică, dar ar mai putea fi, după calculele lor, alte trei – patru locuinţe din această perioadă rămase neexplorate, în apropiere.
“Aceste descoperiri ne arată că aceste comunităţi au venit năvalnic cu noua tehnologie a neoliticului cunoscută: agricultură, creşterea animalelor, arhitectură de alt tip, alte relaţii sociale, faţă de vânătorii ce stăteau pe aici, şi au stăpânit locul, mai întâi în această zonă – Oltenia, o parte din Banat şi jumătatea de vest a Transilvaniei”, a explicat Sabin Luca.
Săpăturile au fost realizate la o adâncime de aproximativ cinci metri, în perioada martie – iunie a.c.
“Oricât ne-am fi căznit nu am fi reuşit să descoperim situl prin mijloace academice fiindcă au fost 4 – 5 metri adâncime, la un moment dat a căzut drumul tehnologic din cauza adâncimii mari a săpăturilor. Cu niciun mijloc de detecţie actual nu se putea descoperi acest sit. Nimeni nu sapă cu hârleţul la patru metri sperând că va descoperi ceva”, a mai spus directorul muzeului din Sibiu.
În situl Miercurea Sibiului 2 au fost găsite, în total, 29 de complexe cu material arheologic, ce aparţin neoliticului timpuriu – cultura Starcevo-Criş, primei epoci a fierului şi perioadei Evului Mediu timpuriu.
dacia preistorica
Cu Lumina si Caldura
Dar cine erau ei? Cum traiau? Ce nivel de cunostinte aveau? In ce credeau? Marturiile istorice sint putine si noi nu facem nimic pentru a le valorifica si imbogati. Erau cei de pe aceste paminturi doar “cei mai viteji si mai drepti”, agricultori, mineri si crescatori de albine?
Cum ramine cu informatiile care vorbesc despre darul lor de vindecatori? Dar cu sanctuarul si calendarul astronomic de la Sarmizegetusa Regia? Cum au fost ziditi muntii, cum s-au realizat betoane si cuie care nu au ruginit pina astazi? Piramida lui Keops se inscrie perfect in reconstituirea piramidei de pe Toaca
Isi aminteste si acum un cintec despre Ceahlau, cintat de invatatorul sau la vioara, pe care ulterior nu l-a mai auzit niciodata.
Soarta a facut sa-si petreaca o parte din copilarie linga acest munte, cind s-a mutat la Bicaz pe santierul unde tatal sau era inginer constructor. Revenit in Bucuresti, nu si-a uitat prima dragoste, asa ca, in fiecare vara, face excursii cu familia in munti. In cursul unei astfel de expeditii, a facut o descoperire care, daca va fi confirmata, este cu adevarat senzationala.
Privind Ceahlaul dinspre Est, de pe soseaua ce margineste lacul de acumulare de la Bicaz, Ioan Ticleanu a fost surprins de aspectul piramidal al virfului Toaca, inalt de 1900 de metri.
Asa ca s-a apucat sa investigheze, impreuna cu sotia sa, ca orice cercetator care se respecta.
Geometric, virful este constituit la partea inferioara dintr-un trunchi de piramida, continuat cu un virf piramidal tesit.
Primul semn de intrebare l-a ridicat baza absolut patrata a trunchiului de piramida, cu latura de 296 de metri, inaltimea totala a acestei forme de relief fiind astazi de 107 metri. In al doilea rind, este aproape imposibil ca doua creste sa se intersecteze, in mod natural, la exact 90 de grade.
Si nu in ultimul rind, unghiul pantei de pe partea de Nord a virfului (mai ferita de eroziune decit celelalte) este de 52 de grade, acelasi ca si la faimoasa piramida a lui Keops.
“Piramida lui Keops se inscrie perfect intr-o reconstituire a piramidei initiale de pe Toaca. Egiptenii au construit mai intii piramida in trepte, apoi asa-numitele piramide strimbe, apoi pe cele drepte.
Toate cele trei modele se regasesc pe Toaca.
Exista elemente care duc la ipoteza ca piramidele egiptene isi au arhetipul in Ceahlau.
Posibila interventie a omului este sustinuta si de faptul ca conglomeratele din care este format virful se pot ciopli mult mai usor decit granitul sau calcarul.
Linga Toaca se afla virful Panaghia si Piatra Ciobanului, toate trei asezate pe aceeasi axa.
Stinca Piatra Ciobanului se afla la Vest de Toaca, situata la fel ca si mormintul lui Osiris, divinitate suprema a egiptenilor, care era cioban, fata de templul aflat in apropierea sa.
Credinta spune ca daca vezi soarele rasarind peste munte, iti merge bine tot anul.
“Am motive sa cred ca Ceahlaul este unul dintre muntii sfinti ai dacilor.
Stramosii dacilor si chiar dacii insisi practicau, cum o arata numeroase dovezi arheologice, o religie in care Soarele ocupa un loc central.
Aceasta credinta ne-ar putea fi transmisa pina astazi prin cuvintul “raza”: RA – numele zeului (identic la egipteni) si ZA – zeu.
Apoi, intre credinta dacilor in viata de apoi, prezentata de Herodot si cea a egiptenilor antici, prezentata de Diodor, nu exista practic nici o deosebire” explica Ioan Ticleanu.
In Muntii Vrancei exista chiar o zona numita Valea Serapusului.
“Serapus” este un cuvint inexistent in limba romana, dar obisnuit in limba egipteana.
In conceptia popoarelor antice, zeii traiau sau intrau in legatura cu oamenii pe virful muntilor. Piramidele puteau reprezenta dorinta faraonilor de a fi cit mai aproape de zeul suprem RA, zeul soarelui.
“S-au descoperit margele, care puteau fi obiecte de cult.
Este posibil ca pe munte sa fi existat o comunitate de sacerdoti.
Traind in aceste asezari, dimineata aveau exact aceeasi priveliste, cea a Soarelui rasarind de dupa piramida de pe Toaca. Pe de alta parte, grecii spuneau despre hiperboreeni ca merg pe nori. Or, imaginea unui om care merge in diminetile cu neguri dese si albe pe platoul de pe Ceahlau este cea a unui calator pe nori”.
Ioan Ticleanu cauta indicii, semne, marturii in sprijinul ipotezei sale care, ca orice ipoteza, ramine in domeniul incert al posibilitatilor, pina la confirmarea stiintifica.
Nu neglijeaza, ca argumente in favoarea statutului special al Ceahlaului, nici cetatea dacica de la Piatra Neamt, care apara intrarea pe valea spre muntele sfint si nici faptul ca toate invaziile pe teritoriul vechii Dacii au ocolit Ceahlaul, desi era usor de trecut.
Desi in sinea noastra sintem mindri ca sintem romani si ca traim in acest spatiu, ne-am resemnat, sau poate ne-au ajutat altii sa ne resemnam, precum ciobanul din Miorita, in fata sortii implacabile.
Romanul zice “noi nu vom ajunge niciodata ca ei”, “noi nu vom putea face niciodata ca ei”, “noi nu avem ce au ei”.
Poate ne vom explica aceasta lipsa de incredere in noi insine dupa ce vom explica cum am trecut de la faimoasa cultura Cucuteni, cu case mari si ferestre, la bordeiele sapate in pamint.
Puţini dintre noi cunosc astăzi faptul că, în simbolistica antică, medievală şi chiar modernă şi contemporană, anumite elemente îşi au originea in cultura dacilor.
Acestea sunt preluări si adaptări fie ale unor simboluri militare dacice, cum este cazul draconesului (despre care am vorbit într-un articol postat recent), fie a anumitor practici religioase ale acestora sau cu inspiraţie din elemente de vestimentaţie purtate de strămoşii noştrii daci.
Pileusul dacic, de pildă, caciulă cunoscută şi sub numele de “bonetă frigiană”, semn al nobleţei şi al statutului social, fiind purtat de tarabostes, numiţi în sursele antice şi pileati, poate fi regăsit, în prezent, în simbolistica drapelurilor şi a stemelor de stat sau militare a unei serii întregi de ţări şi instituţii.
Dacii şi frigienii erau înrudiţi
Numeroşi autori antici vorbesc despre înrudirea dinre daci şi frigieni, ca aparţinători ai aceluiaşi mare neam al tracilor. Amintiţi iniţial de Homer, în Iliada, frigienii locuiau în Anatolia, Turcia de azi.
Despre primii regi ai acestui popor, printre care şi Midas, aflăm că erau din Tracia. Lui Midas, printre altele, i se atribuie inventarea naiului, instrument atât de drag românilor de astăzi.
Mai mult, autori precum Diodor din Sicilia, Herodot, Hyginius, Plinius sau Xenofon atestă faptul că însuşi Priam, regele Troiei de la momentul confruntării militare a troienilor cu grecii, era şi el, la rândul sau, trac.
Istoricul Iordanes relatează că dacii de neam s-au numit, la început, tarabostes, (probabil termenul dacic iniţial) iar apoi pileati, iar dintre ei se alegeau regii şi preoţii.
Aceste informaţii, coroborate cu însăşi legenda descendenţei romane din traco-troienii lui Eneas, ne poate duce cu gândul că, în cultura romană mai târzie, boneta frigiana a rămas simbol la libertăţii şi nobleţei, simbol moştenit de la strămoşii lor traci.
Caciula purtată de daci şi frigieni a devenit, în zona Imperiului Roman, un simbol al libertăţii, fiind purtată de sclavi în ziua eliberării lor, simbol care, în epocile urmatoare, până în prezent, s-a propagat păstrându-şi mesajul şi semnificaţia iniţiale.
De asemenea, în primele secole ale creştinismului, căciula dacică pătrunde şi în simbolistica religioasă, multe fresce bizantine înfăţisându-i pe cei trei magi, de pildă, purtând pileusul, obiect vstimentar inconfundabil şi clar de origine daco-tracă.
Pileusul, ca simbol al revoluţiei franceze
Marianna este numele dat Republicii Franceze în amintirea societăţii republicane “La Marianne”, care a activat pe la mijlocul secolului al XIX-lea. Era o societate secretă, călăuzită de un comitet democratic refugiat la Londra, în frunte cu Ledru – Rollin, unul dintre conducătorii burgheziei radicale în timpul şi după revoluţia de la 1848 din Franţa, condamnat la deportare pentru acţiunile conspirative.
Cum această grupare lupta pentru înlăturarea regalităţii (Napoleon al III-lea) şi instaurarea republicii, cercurile reacţionare au botezat republica franceză cu numele societăţii “Marianna”. Şi acest nume, după victoria republicanilor, s-a impus şi s-a păstrat. Marianna este grafic reprezentată printr-o semănătoare care poartă bonetă frigiană.
Această bonetă, de culoare roşie, a fost adoptată şi de revoluţionarii francezi ca un semn de patriotism, ca o emblemă a luptei pentru libertate.
Simbolul dac, preluat de SUA şi America de Sud
În zilele noastre, pileusul dacilor, ca simbol al libertăţii, nobleţei şi independenţei poate fi regăsit pe stemele unor instituţii extrem de importante, precum cea a Senatului Statelor Unite ale Americii, a statului Iowa sau cea a Departamentului Apărării din aceeaşi ţară. De altfel, pileusul este utilizat ca simbol de armata SUA încă din anul 1793.
De asemenea, imaginea căciulii dacice a fost preluată de multe ţări din America Latina şi de Sud, ca simbol al eliberării de sub domniaţia spaniolă.
De altfel, la nivelul întregului continent sud-american, simbolul despre care vorbim este unul asociat cu noţiunea de libertate, egalitate de şanse şi independenţă.
Dintre ţările ce folosesc astăzi acest simbol amintim Argentina, Nicaragua (stema adoptată în 1823), Haiti (simbol adoptat în 1986), El Salvador (simbol adoptat în 1912), Cuba (din 1906), Columbia (din 1834), Bolivia, dar şi Paraguay, stat ce a preluat, pe reversul drapelului său, imaginea despre care vorbim.
Referitor la pileusul dacic, mai trebuie să spunem că imaginea sa fost utilizată şi în cazul unor emisiuni monetare, mai ales în Mexic între sfârşitul secolului 19 şi mijlocul secolului 20.
De asemenea, imaginea căciulii dacilor poate fi regăsită, ca simbol, şi pe unele monede franceze din perioada contemporană.
un articol de Valentin Roman
Sursa: Adevarul despre daci
Împăraţii romani de origine dacică sunt un subiect foarte puţin cunoscut. Poate numele lor le sunt familiare multora, dar cu privire la originea lor dacică s-a păstrat tăcerea.
De-a lungul timpului, cei mai mulţi istorici români, dar şi unii străini, le-au contestat originea, în ciuda documentelor care ne garantează obârşia lor dacică. Totuşi, fără aceşti daci ajunşi la cârma Imperiului, istoria Daciei, a Europei şi chiar a întregii creştinătăţi ar fi fost alta. Istoria oficială le contestă dacismul şi astăzi, din motive greu de înţeles.
Regalian, strănepotul lui Decebal?
Nu ştim ce s-a întâmplat cu dacii după cucerirea Daciei de către romani. Dacă ar fi să dăm crezare manualelor, ei s-au romanizat rapid şi fără cale de întoarcere, în decursul a doar un secol şi jumătate. Totuşi, amintirea lui Decebal a rămas vie în secolele următoare, iar numele de “dac” este purtat cu mândrie de mai multe personaje istorice, ajunse pe cele mai înalte trepte ale ierarhiei militare sau politice a Imperiului roman. După constituţia lui Caracalla din 212, prin care toti cetăţenii imperiului născuţi liberi deveneau cetăţeni romani cu drepturi depline, orice dac devenit cetăţean roman putea urca în ierarhiile vremii.
Regalian este cel dintâi dac care a urcat în această ierarhie. Documentele epocii spun că dacul cel ambiţios a intrat în istorie în preajma anului 260 d.Cr. Şi susţineau că este un urmaş al lui Decebal, un strănepot al marelui rege martir. Poate fi întru totul adevărat, sau poate fi doar o genealogie imaginară. Ceea ce însă nu se poate pune la îndoială este originea dacică a lui Regalian.
În anul 260, în vreme ce pe tronul Romei se afla Gallienus, dacul Regalian, general cu talent de strateg, se afla în fruntea trupelor din zona Dunării, din Pannonia şi Moesia. Nu mult după anul 260, el pune la cale o rebeliune, în urma căreia este proclamat împărat de către trupele sale. Monedele emise de el şi de soţia (sau mama) sa, Sulpicia Dryantilla, o femeie cu nume dacic, s-au limitat la zona dunăreană. După preluarea puterii, duce lupte împotriva sarmaţilor, dar Gallienus vine de la Roma împotriva lui şi îl invinge. Conform surselor scrise, Regalian este ucis într-un complot de propriii săi partizani, aliaţi cu roxolanii.
Dacia – abandonată sau eliberată?
Figura lui Regalian este deosebit de importantă în istoria provinciei Dacia, deoarece coincide cu un moment-cheie: abandonarea provinciei de catre Gallienus. Deşi Aurelian este considerat autorul retragerii trupelor şi administraţiei romane din Dacia, totuşi, izvoarele istorice şi arheologice ne confirmă faptul că provincia Dacia a fost abandonată mai devreme, în vremea lui Gallienus, iar Aurelian nu a făcut decât să consemneze în acte un fapt deja consumat şi pe care oficialităţile multă vreme nu au avut curajul să-l recunoasca.
Scrierile vechi ne informează că “Dacia a fost pierdută” în vremea adversarului lui Regalian, iar arheologia ne arată că tot în vremea acestui împărat au încetat inscripţiile romane din Dacia, precum şi baterea de monede. Acest moment coincide şi cu o serie de atacuri dure ale carpilor (daci liberi) asupra provinciei.
Contextul acesta este rareori invocat de istoricii noştri, care pun retragerea romanilor doar pe seama atacurilor pricinuite de barbari şi de goţi (chiar dacă izvoarele subliniază că este vorba de carpi, istoricii insistă că prin “carpi” trebuie să înţelegem “goţi”). Uzurparea puterii lui Gallienus în zonă, prin rebeliunea dacului Regalian şi atacurile dacilor liberi, ne poate sugera că retragerea armatei şi a administraţiei romane din provincie nu reprezintă un abandon al Daciei ci, din contră, o eliberare.
Deci, romanii au fost, efectiv, alungaţi din provincie de către daci şi au susţinut apoi, ca justificare, că Dacia este greu de apărat, din pricina atacurilor barbare. Ulterior, Aurelian a creat, în sudul Dunării, o altă Dacie, numită “Dacia Aureliana” şi mai apoi “Dacia Ripensis”, pentru a păstra aparenţa unei Dacii romane. Ce s-ar fi întâmplat dacă Regalian nu l-ar fi uzurpat pe Gallienus sau dacă dacii liberi nu ar fi venit în ajutorul fraţilor lor din ţinutul ocupat de romani? Poate că Dacia ar fi continuat, pentru cine ştie câtă vreme, să fie provincie romană. În acest fel, Dacia a fost prima provincie a imperiului din care romanii au fost nevoiţi să se retragă.
Aureolus, ciobanul din Carpaţi
Tot în vremea lui Gallienus a trăit şi Marcus Acilius Aureolus, dac dintr-o familie de ciobani, el însuşi păstor în tinereţe. Istoricul bizantin Zonaras spune despre el: “Aureolus era din ţara getică, numită mai târziu Dacia, şi de neam obscur, fiind mai întâi păstor…”. Intrat ca soldat de rând în armata romanâ, a câştigat simpatia împaratului Valerianus şi a ajuns îngrijitor al cavaleriei. După ce a caştigat şi încrederea lui Gallienus (succesorul lui Valerian la tron), a fost trimis de împărat în anul 265 să lupte împotriva unui uzurpator din Galia, Postumus, dar Aureolus s-a aliat cu acesta împotriva împăratului de la Roma. A fost proclamat suveran la Mediolanum de către armatele sale, în anul 268.
Totul se petrecea în plină criza politică a imperiului, celebra criză a secolului al III-lea, când s-au succedat la tronul Romei o mulţime de împăraţi, mai toţi provinciali, mai adesea sprijiniţi de armată. Gallienus a pornit împotriva celui de-al doilea dac autoproclamat împărat, Aureolus, care i-a cerut ajutor lui Postumus. Acesta însă l-a refuzat, trădând prietenia care îi lega. Totuşi, cel care a murit în asediul de la Mediolanum a fost Gallienus, iar Aureolus a reuşit să-şi păstreze titlul, până în vremea lui Aurelian, dar a fost trădat şi ucis, ca şi Regalian, de propriii lui soldaţi.
Împăratul Galeriu, “olteanul” care i-a răzbunat pe daci
Galerius Maximianus (292-311) i-a urmat la domnie lui Diocleţian, al cărui protejat a fost. S-a născut într-un sat din apropiere de Serdica (Sofia), dintr-o mamă dacă, venita din nordul Dunării, din Dacia Traiană. Se crede că, după numele său romanizat, Romula, mama sa ar fi venit de undeva din Oltenia, din Dacia Malvensis, poate chiar din oraşul Romula (astăzi Reşca, jud. Olt). Lactantiu, scriitorul creştin care ne confirmă originea dacică a împăratului Galeriu, ne mai dă câteva informaţii uluitoare despre acest dac ajuns împărat.
În primul rând, a vrut să supună la obligaţia plăţii impozitelor Roma şi întreaga Italie, drept răzbunare pentru umilirea dacilor de către Traian, care le-a impus tribut dacilor. În al doilea rând, a vrut să schimbe numele Imperiului roman în Imperiul dacic. Înainte de a muri, împăratul s-a retras în satul său natal, care a fost numit Romulianum, după numele mamei sale. Galeriu a rămas în istorie pentru persecuţiile sale împotriva creştinilor, atât în vremea lui Diocleţian, cât şi după urcarea sa pe tron.
Totuşi, înainte de a muri, a dat primul edict de toleranţă din istoria creştinilor, reeditat apoi de Constantin cel Mare. Pe arcul său de triumf de la Salonic apar figuri de daci cu steagul lor naţional în formă de şarpe cu cap de lup. Specialiştii încă nu s-au dumirit ce caută aceşti daci pe arcul lui Galeriu, dar unii dintre ei au presupus că este vorba de soldaţi daci din regiunea natală a împăratului. Dacismul lui Galerius este incontestabil, la fel şi adversitatea sa faţă de romani şi de numele de “roman”, declarată deschis de împărat. Nu ar fi exclus ca seria lungă de documente ce relatau cucerirea Daciei, toate dispărute astăzi, să fi fost cenzurate sau distruse în vremea lui Galeriu sau a altor împăraţi de mai târziu, care au încercat să apere, astfel, memoria dacilor.
Daia şi Licinius
Maximinus Daia (sau Daza) era nepotul împăratului Galeriu. S-a nascut în Dacia Aureliană, la sud de Dunare, având-o ca mamă pe sora împăratului. A ajuns să fie adoptat de unchiul său, dar chiar şi după adopţie, a ţinut să-şi păstreze numele dacic. În schimb, despre Licinius, izvoarele spun că se trăgea dintr-o familie de ţărani daci din Moesia Superior. S-a născut în anul 265 şi a ajuns prieten foarte bun cu Galeriu. Împăratul Galeriu i-a conferit lui Licinius titlul de “Augustus” în vestul imperiului, în anul 308, în timp ce Daia, nepotul împăratului, şi Constantin (şi acesta de origine moeso-dacică) au fost numiţi “fiii augustilor”.
În felul acesta, toţi cei patru suverani care formau tetrarhia (formă de conducere cu patru împăraţi, doi de rang superior şi doi de rang mai mic), erau de origine dacică. După moartea lui Galeriu, în 311, Licinius şi-a împărţit imperiul frăţeşte cu Daia, dar în 313, s-a aliat cu Constantin, căsătorindu-se cu sora lui vitrega, la Mediolanum (Milano). Constantin şi Licinius se reuniseră la Milano pentru un eveniment extrem de important: promulgarea edictului prin care religia creştină devenea egală în drepturi cu celelalte religii ale imperiului.
De cealaltă parte, Daia s-a aliat cu uzurpatorul Maxenţiu. Conflictul dintre Licinius şi Daia era previzibil. Daia a fost înfrânt şi, spun unele surse, a preferat să se sinucidă. Locul sau a fost luat de Constantin, cumnatul lui Licinius. Dar trădarea a fost plătită. Licinius şi Constantin au intrat într-un conflict, în urma căruia cel din urmă a ieşit învingător şi a devenit unic împărat al imperiului. Cu aceşti patru împăraţi de origine dacică, ce au condus imperiul simultan, a început o nouă epocă în istoria Imperiului roman.
Constantin şi Elena. Enigma dacilor de pe Arcul lui Constantin
Dar cel mai mare împărat roman de origine dacică este Constantin, primul împărat creştin din istorie. S-a născut la sud de Dunare, la Naissus, în Serbia de astăzi, pe atunci provincia Moesia Superior. Tatăl său, împăratul Constantius Chlorus, era tot din Naissus. În anul 325, în vremea conciliului de la Niceea, la Naissus este atestat un episcop care îşi spune “Dacus”. Prezenţa dacilor la sudul Dunării, atât înainte de cucerirea Daciei cât şi după aceea, este incontestabilă. Deci, Constantin era, mai exact, un moeso-dac.
Deşi nu ştim în ce fel dacismul său i-a influenţat acţiunile, ştim sigur un lucru: el este cel care, la doar două secole după cucerirea Daciei, spoliază monumentele din splendidul for al lui Traian. Marea friză de piatră a lui Traian, măsurând peste 30 de metri (după alţii mult mai mult) şi fiind a treia ca mărime din întreaga antichitate, este spartă în bucăţi de Constantin. Patru bucăţi sunt încastrate în arcul său de triumf de la Roma, după ce figura lui Traian este ştearsă din reprezentările reliefurilor. Mai mult, opt din grandioasele statui de daci, înalte de trei metri, care împodobeau forul lui Traian, sunt scoase de la locul lor şi urcate pe Arcul împăratului Constantin.
Ce logică să aibă dislocarea unor statui colosale de daci şi plasarea lor pe un monument al unui împarat roman, dacă nu faptul că acesta era născut tot în ţara dacilor? Cu siguranţă, Constantin avea o mare preţuire pentru strămoşii săi. Documentele ne spun chiar că ar fi încercat să aducă Dacia sub stăpânirea sa şi a refăcut podul de peste Dunăre. Totuşi, cum de a fost posibilă această “profanare” a forului lui Traian? Specialiştii spun că era nevoie de material de construcţie şi că, în acelaşi timp, nu mai existau artişti talentaţi ca în vremurile anterioare, arta romană aflându-se într-un declin evident.
E adevărat, pe lângă piesele luate din forul lui Traian, pe Arcul lui Constantin există şi reliefuri atribuite de specialişti epocilor lui Hadrian şi Marc Aureliu. Deci, Constantin ar fi luat ce i-a placut de pe monumentele predecesorilor săi. Iulian Apostatul ne povesteşte că, după ce a văzut pentru prima dată forul lui Traian, Constantin a fost abătut timp de mai multe zile, spunând că el nu va avea niciodată un for atât de grandios.
Dar nu este suficientă această explicaţie. Oricât de mare ar fi fost lipsa de materiale şi de artişti talentaţi, nici un împărat nu ar fi îndrăznit să distrugă monumentele unui predecesor, dacă acesta era preţuit, memoria sa era onorată şi făcea parte din galeria sacră a părinţilor Romei. Gestul atât de neobişnuit şi de şocant al plasării celor opt statui de daci pe Arcul de triumf al lui Constantin îşi găşeste în acest fel o explicaţie. Statuile de pe arc simbolizează obârşia dacică, mândră şi iubitoare de libertate, a împăratului. Din această perspectivă, nu ar fi deloc absurd să ne gândim că scrierea de căpătâi a lui Traian despre cucerirea Daciei a dispărut, ca şi celelalte scrieri ce relatează acest eveniment dramatic din istoria dacilor, din ordinul lui Constantin. Dacă Galerius nu a contribuit la dispariţia acestor scrieri, se poate să o fi făcut Constantin.
Constantin cel Mare este cel care a mutat capitala imperiului la Byzantion, numit, după moartea sa, Constantinopol, iar după cucerirea de către turci, în sec. XV, Istanbul. Orientul a devenit astfel izvorul spiritual şi cultural al întregii Europe. În vreme ce occidentul bâjbâia în întunericul în care barbarii migratori l-au aruncat, în orient străluceau luminile Bizanţului creştin, Noua Romă.
Cât de mult a contribuit dacismul lui Constantin la această transferare a gloriei romane în orient este foarte greu de spus. Dar dacii de pe Arcul lui Constantin veghează vechea Romă şi astăzi, semn al dăinuirii spiritului dac peste timp.
Elena, mama lui Constantin, era nascută, se pare, în Asia Mica, într-o familie foarte modestă. A avut o legătura neoficială cu Constantius Chlorus, viitorul împărat, şi l-a născut pe Constantin în teritoriul dacic de la sudul Dunării. Scrierile vechi spun că Elena a contribuit foarte mult la întărirea creştinismului ca religie a imperiului. Ea a primit titlul de Augusta. Călătorind la Ierusalim, se spune că a descoperit resturile crucii lui Isus, pe care le-a adus la Roma. Descoperirea s-a făcut în urma unor săpături pe care ea însăşi le-a comandat şi coordonat.
De aceea, astăzi, Sfânta Elena este patroana arheologilor. Sarcofagul său din porfir roşu egiptean se află la Muzeul Vatican, în sala numită “Crucea grecească”. Este ornamentat, în mod destul de bizar, cu scene de luptă. Între soldaţii reprezentaţi se disting cu claritate figuri de daci, cu inconfundabilele lor căciuli. Sfinţii împăraţi Constantin şi Elena, prăznuiţi de Biserica Ortodoxă la 21 mai, au schimbat definitiv cursul istoriei.
Falsificarea istoriei
Se impune o întrebare: de ce manualele de istorie nu pomenesc nimic despre rolul dacilor în istoria imperiului roman? A existat şi continuă să existe o adevărată conspiraţie în jurul acestui subiect. Istoricii noştri, dar şi unii străini, în special maghiari, au făcut tot posibilul pentru a “demonta” originea dacică a unor personaje ajunse pe tronul împăraţiei romane. Despre mama lui Galeriu s-a spus că era o barbară, ba roxolană, ba iliră, ba, în cazul cel mai bun, dacă romanizată, deşi sursele ne spun răspicat că era dacă de la nordul Dunării, chiar dacă avea nume latin.
Despre informaţiile pe care ni le dă Lactantiu cu privire la Galeriu s-a spus că nu merită să fie luate de bune. Despre cele din “Historia Augusta”, care ne atestă originea dacică a lui Regalian, la fel, că ar fi vorba de nişte născociri. De ce toate acestea? Din doua motive diferite, dar cu un unic scop. Unii istorici maghiari, în frunte cu A. Alfldi (1940), au vrut să demonstreze că, după abandonarea provinciei, în Dacia nu a mai rămas nici un dac şi că nu a existat nici un fel de continuitate de-a lungul mileniului “întunecat”, până la venirea maghiarilor în Transilvania.
Apariţia unor personaje istorice importante, de obârşie dacică, le încurcă socotelile, şi au recurs la contestarea surselor documentare, pentru a demonstra că nu este vorba de daci autentici. Istoricii români, în schimb, au căutat să demonstreze că, după abandonarea Daciei, toată populaţia rămasă în provincie era deja complet romanizată. Prin urmare, şi împăraţii de origine dacică trebuiau să fie tot romani. La acea vreme, “nu trebuiau” să mai existe decât romani, eventual proveniţi din strămoşi daci romanizaţi.
Dar faptul că scrierile la care ne-am referit insistă asupra originii dacice a acestor împăraţi ne arată cu claritate că ei nu erau daci integral şi definitiv romanizaţi, ci originea lor etnică era foarte importantă. Cunoşteau, desigur, limba latină, erau integraţi în societatea romană provincială, dar obârşia lor era dacică. Dacă ar fi fost daci complet romanizaţi, fără să mai poarte vreo moştenire dacică, li s-ar fi spus romani, pur şi simplu, fără prea multă insistenţă pe originea etnică.
Probabil din acest motiv, istorici precum Constantin Daicoviciu, Radu Vulpe şi alţii au contestat dacismul lui Regalian ori al lui Galerius (despre Constantin nici nu se discută, dat fiind că s-a născut la sudul Dunarii). Radu Vulpe chiar a insistat asupra faptului că mama lui Galeriu, Romula, nu era dacă, ci provenea dintr-o familie de colonişti iliri stabiliţi în Dacia, deşi nici un document nu sugera aşa ceva. După trei decenii, într-o altă lucrare a aceluiaşi istoric, Romula “devenea” o dacă romanizată.
În schimb, Dimitrie Cantemir nu se sfia să-l numească pe Aureolus “hatmanul călărimii Avreulus Dacul”. Deci, atât pe istoricii maghiari, cât şi pe cei români, îi deranja existenţa unor daci după retragerea romanilor din Dacia. Şi într-un caz, si in celalalt, s-a dorit înlăturarea dacilor din istorie, prin încălcarea adevărului ştiinţific furnizat de izvoarele scrise. Această falsificare persistă până astăzi, iar istoria oficială nu recunoaşte originea dacică a acestor împăraţi. Ştergerea dacilor din istorie pare să fie urmarea unui blestem ce s-a născut demult, dar continuă şi astazi. Istoricii nostri desăvârşesc opera celor ce au ars scrierile despre daci şi i-au lăsat într-un întuneric ce pare să nu se mai sfârşească.
un articol de Aurora Peţan (preluat din Formula AS)