Tulpina este dreaptă, striată, ramificată în partea superioară, terminându-se cu inflorescențe, poate atinge o înălțime de 60-80 cm. Frunzele, puține și rare, cele de la bază sunt ovale, cu margini zimțate, iar cele din partea superioară a tulpinii se divizează în fâșii înguste. Înflorește în lunile iunie-august. Florile mici și albe sunt dispuse în umbrele dense. Fructele (semințele) cenușii aromate au un gust ușor dulce și pot fi culese de la sfârșitul lunii august până la sfârșitul lunii septembrie. Acestea au dimensiunea de 3-5 mm, o formă aproximativ ovoidală, mai subțire la unul din poli, au un miros caracteristic, plăcut, aromat.

Mai multe detalii pe agerpres

Agrișul (Ribes grossularia) este un arbust, care aparține familiei grossulariaceae, ordinul saxifragales, din specia grossularia, fiind înrudit cu coacăza. Este originar din Europa, nord-vestul Africii, vestul, sudul și sud-estul Asiei.

Mai multe detalii pe agerpres

Menta (Mentha, din greacă: míntha), denumită popular izmă de grădină, izmă bună, camfor, diană, iarbă creață, izmă de leac, piperiță, face parte din familia Lamiaceae, extinsă, alături de alte plante aromatice, precum cimbrul, măghiranul, salvia și levănțica.

Mai multe detalii pe agerpres

Foto: (c) Simion MECHNO / AGERPRES FOTO

Sălățica, numită și untișor sau grâușor (Ranunculus ficaria), aparține familiei Ranunculaceae, fiind o plantă ierboasă, perenă, destul de măruntă, care înflorește la începutul primăverii, în martie-aprilie, potrivit site-ului bioterapi.ro. Frunzele sunt cărnoase, lucitoare, cu marginile rotunjite, complet lipsite de perișori. Floarea este galbenă.

Este răspândită în Europa și în Asia Centrală. La noi în țară, untișorul se găsește atât la câmpie, cât și la munte. Acolo unde găsește condiții prielnice, se dezvoltă în masă.

Părțile aeriene și subpământene ale untișorului conțin anemonină, protoanemonină, acid ficaric, ficarină, tanin, săruri minerale. Primăvara devreme, înainte de înflorire, în frunze se acumulează cantități apreciabile de vitamina C, precum și de vitamina E, calciu, potasiu și fibre, potrivit sursei citate.

Se folosește atât în bucătărie, cât și ca plantă medicinală. Frunzele crude de grâușor se utilizează în alimentație, mai ales sub formă de salată. Ele pot fi și preparate ca spanacul sau folosite în supe și ciorbe. Frunzele sunt comestibile doar înainte de înflorire, după care devin toxice din cauza conținutului de protoanemonină, un iritant sever.

Frunzele tinere și proaspete sunt antiscorbutice, antiastenice și depurative. Combat astenia de primăvară și ajută la refacerea calitativă și cantitativă a sângelui, drenându-l în același timp de toxine.

Datorită conținutului de potasiu și de fibre alimentare, untișorul ajută la reducerea nivelului colesterolului în sânge și la reglarea tensiunii arteriale, potrivit site-ului biaplant.ro.

Curele cu frunze de untișor sunt un stimulator al circulației venoase, ajutând totodată la tonifierea pereților capilari.

Consumul de salată din frunze de untișor scade riscul de cataractă și ajută la menținerea sănătății creierului datorită acidului folic, pe care îl are în compoziție.

Frunzele de untișor sunt renumite pentru proprietățile lor anestezice și antiinflamatoare. Reduc sensibilitatea alergică, previn agravarea problemelor respiratorii, care apar în timpul polenizării.

Principiile active din salata de untișor calmează iritațiile la nivelul epidermei, drenează tubul digestiv, favorizând eliminarea masivă a toxinelor și curățarea pielii, în special a tenului.

Din martie până în mai, se recoltează întreaga plantă, cu rădăcini, tuberi, tulpini, frunze și flori. Sălățica înflorită, cu sau fără rădăcini, este toxică, utilizându-se doar pentru prepararea unor produse fitoterapeutice cu aplicație externă.

Tinctura de untișor și unguentul au efecte antiinflamatorii, antihemoroidale, astringente și acaricide. Ele se aplică în zonele afectate de: eczeme, flebită, varice, hemoroizi, mușcături de păianjeni, râie, căpușe înfipte în piele.

AGERPRES /(Documentare — Daniela Dumitrescu, editor: Cerasela Bădiță )

Foto: (c) Cristian NISTOR / AGERPRES FOTO

Arborele ce produce fructele de rodii se numește rodiu sau rodier și este originar din Iran și se cultivă în Asia Centrală, Georgia, Armenia, Azerbaidjan și regiunea Mediteranei de câteva milenii. Există nu mai puțin de 760 de soiuri de rodii.

Fructul, cu dimensiunea mai mare decât portocala și mai mică decât grapefruit-ul, are o coajă groasă de culoare galbenă-intens, maroniu-roșiatică până la roșu aprins și în jur de 600 semințe. Semințele și pulpa ce le înconjoară, numită fruct fals, sunt comestibile. Unele soiuri au pulpa de culoare violet.

Rodia, pe lângă originalitatea sa ca structură, este și extrem de bogată în nutrienți. Are puține calorii, este bogată în vitaminele B (B3, B5, B6, B2, B1) Vitamina C, Vitamina E, Vitamina K și minerale: sodiu, potasiu, calciu, cupru, fier, magneziu, mangan, fosfor, seleniu, zinc și acid folic. Acest fruct conține de 3 ori mai mulți antioxidanți decât vinul roșu sau ceaiul verde. Rodia este considerată unul din fructele bogate în fibre.

Acest fruct este consumat în mai multe moduri: în starea sa naturală, în diverse mâncăruri calde, în salate, în deserturi, dar mai ales sub formă de suc sau condiment. Rodia este folosită și pentru producerea unui vin. Semințele de rodie sălbatică daru din Munții Himalaya sunt considerate cele mai bune pentru condimente. Sucul de rodie este unul dintre cele mai nutritive sucuri naturale și poate fi păstrat în recipiente din sticlă, în frigider, maxim 3 zile, iar în congelator poate fi păstrat maxim 1 an.

Încă din antichitate, rodiei i s-au atribuit calități curative. Deși rădăcinile, frunzele și scoarța sunt bogate în anumiți alcaloizi fiind folosite în scopul întăririi sănătății, fructele au reprezentat cel mai mare interes. În ultimul deceniu, oamenii de știință au luat în calcul proprietățile benefice pentru sănătate atribuite rodiilor și au început să le studieze și să le certifice.

Rodia conține antioxidanți puternici precum polifenoli, tanini și antocianini, esențiali pentru sănătatea inimii și a organismului. Sucul de rodie îmbunătățește fluxul de sânge la persoanele cu boli ale miocardului. Rodiile ajută la scăderea colesterolului LDL, prevenind acumularea lui în artere, scăzând astfel riscurile în cazul bolilor de inimă. În plus, aceste fructe ajută la întărirea musculaturii cardiace.

De asemenea, acest fruct este indicat a fi folosit datorită efectelor anti-îmbătrânire, dar și pentru a preveni apariția maladiilor precum Alzheimer. Cercetătorii au descoperit o reducere semnificativă a deteriorării celulelor creierului, a mușchilor și a pielii în cazul persoanelor care au consumat timp de o lună, în fiecare zi, o anumită cantitate de fruct.

Rodia are proprietăți antiinflamatorii protejând împotriva astmului și a durerilor în gât. Sucul de rodie ar putea avea, de asemenea, efecte antivirale și antibacteriene împotriva plăcii dentare.

Noi cercetări au scos la iveală că un extract din rodii protejează rinichii de toxine periculoase.

Potrivit unor cercetări realizate recent, sucul de rodie are un efect semnificativ în prevenirea mai multor tipuri de cancer, precum cel de sân, cel de plămâni și de cel de prostată. Alte studii arată că sucul de rodie poate chiar să inducă apoptoza — proces prin care celulele canceroase se auto-distrug.

Rodiile ajută la reglarea glicemiei, cresc sensibilitatea la insulină fiind un fruct indicat persoanelor care suferă de diabet.

Sunt excelente pentru cei care suferă de anemie și stări de astenie. Protejează împotriva depresiei și a osteoporozei.

Sucul de rodie crește apetitul astfel încât poate fi folosit cu succes în cazul copiilor, pentru a crește pofta de mâncare.

Rodiile sunt indicate în tratarea diferitelor afecțiuni intestinale. Decoctul din scoarță de rodiu se recomandă în tratarea teniei, a diareei și a ascarizilor. Scoarța este unul dintre cele mai eficiente tratamente contra dizenteriei (boală infecțioasă contagioasă care se manifestă prin ulcerații intestinale, dureri abdominale violente și diaree cu sânge). Rodia conține o cantitate semnificativă de fibre, care ajută la o bună funcționare a sistemului digestiv și la reglarea digestiei, calmând și durerile de stomac. Studiile au demonstrat că sucul de rodii nu doar că protejează ficatul, dar ajută și la regenerarea lui.

Rodia, un fruct bogat în vitamine, antioxidanți și fibre și cu foarte puține calorii, este frecvent recomandată de nutriționiști în curele de slăbire.

Atunci, când cumpărăm rodii este indicat să le alegem pe cele mai grele și cu coaja strălucitoare, astfel ne asigurăm că fructele sunt coapte. Acest lucru este important deoarece după culegere rodiile nu se mai coc.

AGERPRES/(Documentare — Daniela Dumitrescu, editor: Irina Andreea Cristea)

Foto: (c) SEBASTIAN OLARU/AGERPRES ARHIVĂ

Porumbele sunt fructe ale porumbarului (Prunus Spinosa), un arbust sălbatic din familia rozaceelor, ce crește la câmpie, în zonele montane și atinge 3 metri înălțime, având ramuri spinoase, flori albe și fructe mici sferice, care se culeg în noiembrie.

Dintre toate fructele de pădure, porumbele sunt cele mai bogate în tanin. Conțin totodată minerale importante precum calciu, potasiu, zinc, fier, cupru, sodiu, magneziu, dar și vitamine precum provitamina A, vitamine din complexul B și vitamina C.

Pentru proprietățile lor terapeutice, se folosesc sub formă de decoct, suc, compot, sirop, gem, cidru, ceaiuri, vinuri, must sau combinate cu miere.

În scop medicinal, de la porumbar se mai folosesc florile, mugurii, frunzele și coaja arbustului. Florile se culeg imediat după înflorire, una câte una. Ele conțin flavone, acizi organici, glicozide, kemferol, săruri de magneziu și potasiu și sunt recomandate ca sedativ și diuretic în tratamentul nefritelor, cistitelor și enteritelor. În homeopatie, florile porumbarului se folosesc în preparatele pentru combaterea durerilor de cap și în afecțiunile cardiace.

Mugurii au acțiune tonică generală, de stimulent al mecanismelor de creștere și dezvoltare și în dizarmoniile hormonale. Toate acestea îi recomandă în caz de: deficit imunitar, convalescențe postgripale sau după boli pulmonare, debilitate psiho-fizică, anorexie, inapetență, astenie generală, neurastenie, anemie, dizarmonii de creștere la copii, acnee juvenilă și furunculoză provocate de poluarea atmosferică.

Frunzele se culeg prin luna iulie și se recomandă în erupții tegumentare, boli de rinichi, vezică, pentru eliminarea toxinelor din corp.

Din coaja arbustului se prepară ceai care ajută la curățarea plămânilor.

Fructele au acțiune astringentă și diuretică, efect antidiareic și antidizenteric și sunt recomandate în dureri de stomac, diaree, dizenterie, afecțiuni renale, dischinezii biliare, gută, tuse convulsivă, stimularea digestiei. Sunt folositoare și ca dezinfectant al căilor urinare și în tratamentul artritelor.

Conținutul mare de tanin, acesta fiind un antioxidant puternic, care acționează asupra imunității organismului, le conferă porumbelor calitatea de dezinfectant puternic. Taninul acționează în locurile pe unde trece, începând cu cavitatea bucală unde îndepărtează tartrul de pe dinți, apoi în esofag unde acționează ca un ulei asupra unor amigdale bolnave și ajungând în stomac unde devine un pansament pentru toată flora stomacală.

Porumbele stimulează imunitatea, ferind organismul de răceală și gripă, tonifică oasele, dinții și unghiile. Potasiul conținut de acestea ajută la o stabilizare a pulsului inimii și reglarea hipertensiunii arteriale. Consumul de porumbe crește pofta de mâncare.

Porumbele au și un conțin redus de glicozid al acidului cianhidric și nu trebuie consumate în cantități mari. De asemenea, fructele nu trebuie consumate crude, deoarece conțin amigdalină, un acid hidrocianic, din cauza căruia ele devin toxice.

Această substanță este distrusă prin supunerea fructelor la temperaturi foarte scăzute (primul îngheț) sau prin fierbere.

AGERPRES/(Documentare-Daniela Dumitrescu, editor: Marina Bădulescu)

Foto: (c) CRISTIAN LUPASCU / AGERPRES FOTO

Cătina albă, cunoscută în unele părți și sub numele de cătină de râu sau simplu cătină (Hippophaë rhamnoides L.), este un arbust foarte ramificat și spinos care crește în România începând de la nisipurile și pietrișurile litorale până în regiunile muntoase, alcătuind uneori crânguri și tufișuri destul de întinse. Planta crește până la 2-5 m, are scoarța brun-închis, care se transformă în ritidon brăzdat. Face lujeri anuali solzo și, cenușu-argentii, ramuri laterale cu spini numeroși și puternici, cu muguri mici, păroși, cu gust amărui. Când clima zonei geografice unde crește este totuși prea aspră, cătina se adaptează la acest factor extern devenind un arbust târâtor. Înflorește în lunile martie-aprilie, în funcție de temperatură. Fructifică anual, însă abundent doar după vârsta de 4-5 ani, și atunci o dată la doi ani.

Conform cercetărilor efectuate de specialiști, cătina care crește în țara noastră are un conținut chimic de excepție, poate cel mai bogat din întreaga lume. Niciunde în lume nici varietatea naturală, nici soiurile ameliorate nu conțin atât de multe principii active, vitamine, minerale, microelemente, flavonoizi și aminoacizi cât cele întâlnite la nivelul cătinei care crește în țara noastră, mai ales în zona subcarpatică.

Fructele sunt ovoide sau globuloase de culoare verde la început și galben-portocalie la completa lor maturitate. Arbustul fructifică 20-25 ani și lăstărește în fiecare an foarte puternic. Fructele de cătină, cea mai utilizată parte a plantei, se recoltează la sfârșitul lunii august și în luna decembrie, dar în funcție de substanțele pe care le dorim, epoca de recoltare se difențiază, astfel: la sfârșitul lunii august-septembrie, cătina conține cantități mari de vitamina A și C; în lunile noiembrie și decembrie crește conținutul de substanțe din complexul B. Culegerea se face cu tot cu rămurele.

Fructul de cătină conține de două ori mai multă vitamina C decât măceșul și de 10 ori mai mult decât citricele, de asemenea, conține o cantitate de trei ori mai mare de vitamina E decât germenii de grâu, de trei ori mai multă vitamina A decât morcovii și de 4 ori mai multe enzime, care protejează corpul de radicalii liberi, în comparație cu ginsengul. În fructele coapte conținutul de vitamina C depășește 400-800 mg la 100 g suc proaspat. Alte vitamine prezente în fruct sunt A, B1, B2, B6, B9, E, K, P, F. Mai regăsim celuloza, betacaroten (într-un procent net superior celui din pulpa de morcov), microelemente ca fosfor, calciu, magneziu, potasiu, fier si sodiu, uleiuri complexe, aminoacizii esențiali, acizii grași esențiali. Printre cei dintâi care i-au descoperit multiplele beneficii au fost tracii, hindușii, grecii, chinezii, mongolii, celții și slavii.

Cătina albă se utilizează deopotrivă în industria alimentară, în silvicultură, în farmacie dar și ca plantă ornamentală. Din cătină se obțin numeroase produse, precum ceaiuri din fructele, mugurii, frunzele și chiar scoarța arbustului, siropuri din fructe, ulei din fructe. Uleiul de cătină este, poate, cel mai apreciat și mai căutat preparat din lista preparatelor. Acesta conține la rândul său, în proporție de circa 80-90% acizi grași esențiali, licopen, tocoferoli și fitosteroli. Semințele de cătină sunt bogate în acizi grași nesaturați, iar frunzele și scoarța arbustului conțin tocoferol și sitosterol. Mugurii se recoltează primăvara atunci când sunt suficient de dezvoltați dar nedesfăcuți. Mugurii de cătină sub formă de tinctură sunt un excelent remediu împotriva procesului de îmbătrânire. Se pare că au și un efect afrodisiac. Scoarța se recoltează primăvara atunci când începe să circule seva. Frunzele se recoltează numai pe timp însorit și uscat în perioada de dinainte de înflorire și din timpul înfloririi plantei.

Datorită conținutului bogat în vitamine și minerale, cătina este considerată o polivitamină naturală. Fructele de cătină sunt utilizate atât în scopuri terapeutice, în anemie și convalescență, cât și în scopuri alimentare sub formă de sucuri, siropuri, marmeladă etc. Fructele de cătină se utilizează în prevenirea răcelilor. Infuzia de cătină este recunoscută în principal pentru efectul său asupra bolilor de ficat și lipsei de vitamine în organism.

Consumul de cătină albă duce la scăderea colesterolului, fapt care previne îngroșarea arterelor. Ea conține o cantitate mare de antioxidanți, care protejează inima și vasele de sânge. La aceste două proprietăți se adăugă și efectul ei anticoagulant. Prin urmare, cătina este recomandată și-n afecțiunile cardiovasculare (în special hipertensiune arterială, ateroscleroză, sindromul Raynaud).

În cătina albă se găsesc o seamă de substanțe cu efect hormonal prin ele însăși, sau substanțe care reprezintă precursori ai anumitor hormoni. În uleiul de cătină se găsesc acizi grași nesaturați cu două sau trei duble legături, care sunt precursorii siguri ai prostaglandinelor. O altă substanță cu efect hormonal care se găsește în cantități mari în cătină este serotonina. Ea are ca precursor triptofanul — aminoacid esențial care se găsește în cantități mari îndeosebi în fructele uscate și pulverizate de cătină. Uleiul de cătină are efecte benefice și împotriva stresului.

Uleiul de cătină este folosit și în tratamentul ulcerului gastric și duodenal, diareei, urticariei și stărilor alergice, maladiilor neuroendocrine, reumatismului, afecțiunilor circulatorii și hepatice, alcoolismului, anemiei, asteniei și chiar stresului. Uleiul de cătină ajută la reglarea tranzitului intestinal, fiind de folos persoanelor care suferă de constipație. Are un efect protector asupra gingiilor. Extractele din frunze și ramuri au acțiune diuretică.

Cătina conține o diversitate de nutrienți care au grijă de sănătate fiind recomandată și în situațiile când dorim să scăpăm de câteva kilograme. Acest fruct este printre puținele surse naturale de acizi grași omega-7, care ne poate ajuta să rămânem slabi.

Uleiul de cătină, presat la rece, încetinește îmbătrânirea pielii. Pe lângă vitamina C, vitaminele E și A face din cătină și uleiul extras din ea, cea mai bună soluție naturală pentru regenerarea pielii. Este potrivit pentru toate tipurile de ten, având un puternic efect antirid. Datorită ingredientelor active din conținutul său, uleiul de cătină presat la rece vindecă pielea de arsuri (inclusiv solare), răni, psoriazis, dermatite, eczeme, acnee, herpes.

Vinul de cătină poate fi considerat un remediu natural, deoarece ajută organismul vitaminizându-l, având în același timp și o acțiune tonică.

Precauții sau contraindicații în consumul de cătină nu există.

AGERPRES/(Documentare-Daniela Dumitrescu, editor: Mariana Zbora-Ciurel )