Foto: (c) CONSTANTIN DUMA / AGERPRES ARHIVA

În această săptămână vă propunem ”Piept de vițel umplut (rece)” și ”Baghete cu brânză dulce de vacă și stafide” rețete care au fost publicate în volumul ”Bufet rece și cofetărie” (1936) scrisă de doamna Lucreția Dr. Opreanu, profesoară de gospodărie la Liceul ”Regina Maria” din Cluj, licențiată în științe.

Piept de vițel umplut (rece) 
Cantități: 1 kg piept de vițel curățit de oase, 150 gr. ficat de vițel fript și trecut prin mașina de tocat, 3 ouă răscoapte și tăiate în bucăți pătrate, 2 ouă crude, 1 linguriță ceapă tocată și prăjită, 1 linguriță pătrunjel verde tocat, miezul dela 1 franzelă a 4-5 lei, înmuiat în lapte și trecut prin sită, sare, piper. Pieptul de vițel format pungă (la măcelărie i se dă această formă bineînțeles la cererea noastră), se sărează bine înăuntru, se umple cu cantitățile de mai sus amestecate bine, iar părțile dela margine pe unde s ‘a pus umplătura se coase cu ac și ață albă.

Se pune în tavă, se unge bine cu untură fierbinte, se adaugă o jumătate de pahar apă caldă și se frige în cuptor la foc potrivit. Cu sosul lui se udă mereu. Când e fript și rumenit, se pune pe farfurie să se răcească. Când s ‘a răcit, se scoate ața. Rece, se taie în bucăți, se pune pe farfuria de servit, se garnisește cu aspic tocat mărunt, felii de lămâie, ridichi de lună tăiate în rozetă, sau după gustul gospodinei.

Foto: (c) PAULA NEAMTU / AGERPRES ARHIVA

Baghete cu brânză dulce de vacă și stafide
Cantități: 200 gr. unt, 280 gr. făină, 40 gr. zahăr praf, 1 lingură smântână, 1 gălbenuș de ou. Ingredientele se pun pe planșetă, se amestecă, se frământă bine, se împart în două și se întind două foi egale dându-le mărimea unei tăvi potrivit de mare.

O foaie se pune în tavă, iar deasupra ei compoziția următoare: 1 kg. brânză dulce de vacă se învelește într ‘un șervet curat și se apasă bine, ca să se scoată zărul care-l mai are. Se trece prin sită de păr, se pune într ‘un castron de porțelan în care am frecat 5 gălbenușe de ou cu 200 gr. zahăr praf. Se mai adaugă 1 lingură de pesmet fin, coaja rasă dela jumătate de lămâie, 1 praf vanilat, 100 gr. stafide și albușele dela cele 6 ouă, bătute spumă tare.

Peste compoziția aceasta pusă în tavă punem a doua foaie și dăm tava la cuptor să se coacă la foc potrivit. Recomandăm a nu deschide ușa dela cuptor cel puțin o jumătate de oră. Rece se taie în baghete. Cantitățile se pot reduce la jumătate.

AGERPRES/(Documentare-Irina Andreea Cristea; editor: Horia Plugaru)

Foto: (c) CRISTIAN NISTOR / AGERPRES ARHIVĂ

În această săptămână vă propunem ”Pâine pentru Anul Nou”, ”Potroace de curcan sau gâscă” și ”Morun și nisetru” rețete care au fost publicate în seria ”Buna Menajeră — Carte de bucate, practică” (1907) scrisă de doamna Ecaterina Colonel Steriad.

Pâine pentru Anul Nou
Ia patru kilograme și 800 grame de făină, pune-le într’o copaie (covată) la căldură și fă plămădeala în modul următor: moaie drojdie de casă cu apă caldă, strecoar-o, vântur-o, plămădește-o cu 1200 grame din făina de mai sus, amestec-o, acoper-o pe deasupra cu puțină făină și pune-o să dospească.

Ia 1200 grame de unt clocotit și lămurit, opărește cu el cealaltă cantitate de 1200 grame de făină și freac-o în palme, până când se preface iar în făină; toarnă după aceasta peste ea plămădeala de mai sus, amestec-o iar, pune-i sarea necesară, 1200 grame de lapte cald, 25 ouă bătute bine cu 600 grame de zahăr (cine vrea mai dulce, să pună zahăr mai mult), un păhărel de rom, coaja rasă dela o lămâe și 30 de grame de apă de flori, frământă bine toate acestea timp de două ore, învelește apoi aluatul acesta cu un șervet cald și cu o blană și lasă-l să dospească din nou și să crească.

După ce aluatul va crește bine, pune-l pe o masă uscată, adună-l și lățește-l în forma unei lipii; apoi ia o sinie unsă cu unt, pune aluatul pe ea ca să se mai ridice, pune din distanță în distanță câte un sorț (bilete de plăcintă) și câte un ban; unge-l cu ou pe deasupra, presară-l cu susan și dă-l la cuptor. Când această pâine e coaptă, se scoate și se pune pe o masă, se taie felii de persoana cea mai venerabilă și se dă câte o felie fiecărui membru din familie.

Potroace de curcan sau gâscă 
Foto: (c) ADRIAN CUBA / AGERPRES ARHIVĂ

Ia aripile, ficații, pipotele, picioarele și șoldurile unui curcan sau ale unei gâști, taie-le în bucăți potrivite, pregătește borș cu ceapă tocată mărunt, foi de leuștean, cu o bucățică mică de pătrunjel și o bucățică de coajă de lămâie.
Pune borșul să fearbă cu toate acestea vreo două clocote, ia spuma, pune bucățelele în el să fearbă (dacă vrei îl bați cu ou și cu smântână), și dă-l la masă simplu cu grăsimea lui naturală. Tot în modul acesta poți prepara și borșul de clapon.

Morun și nisetru
Foto: (c) 1.bp.blogspot.com

Taie nisetru și morun în bucăți, lasă-le să stea vreo două ore în puțin untdelemn, sare, piper, foi de dafin pisate, ceapă mare tăiată rotund, pune-le într’o frigare de lemn, învârtește-le iute la foc și unge-le bine cu o pană cu untdelemnul în care a stat. Când sunt fripte, dă-le iute la masă, fără sos sau cu următorul sos. Ia o farfurie pregătită cu zeama strecurată dela 10 lămâi, sare, piper, vreo 10 boabe de ienibahar, felii de lămâe curățate de coaja galbenă și tăiate în opt bucățele, 150 de grame de untdelemn bun, vreo patru foi întregi de dafin și puțin pătrunjel tocat mărunt.

AGERPRES/(Documentare-Irina Andreea Cristea; editor: Horia Plugaru)

Foto: (c) NICOLAE BADEA/AGERPRES ARHIVĂ

Săptămâna aceasta vă propunem ”Piftie de porc”, ”Caltaboșii” și ”Șoriciu fript” rețetele fiind publicate în ”Carte de bucătărie — 1501 feluri de măncări” (1935), cu o prefață de Constantin Bacalbașa.

Piftie de porc
Luați de la 4 la 6 picioare de porc, 2 urechi, 2 codițe, le spălați, le curățați. Apoi sunt puse în apă pe foc și când au dat în clocot aruncați apa. Apoi le mai spălați odată cu apă rece, le puneți iarăși în apă ca să fiarbă, cu o căpățână de usturoi, o ceapă, câteva boabe de piper. La 3 kg picioare se pun 6 litri apă.

Să fiarbă foarte încet, până se vor lua cărnurile de pe oase. Trageți oala de pe foc, lăsați să se răcească puțin. Luați usturoiu, îl pisați, strecurați zeama, puneți usturoiul în ea și strecurați din nou printr’o strecurătoare deasă ca să iasă limpede. Carnea o așezați în farfurii, turnați zeama deasupra și lăsați să se răcească. Să nu acoperiți până nu s-a închegat.

Caltaboșii
Ia 500 gr. carne slabă de porc de tocătură și 100 gr. slănină, 30 gr. orez, sare, piper, ceapă rasă, enibahar, coconari. Toci carnea și slănina, moi cu 100 gr. zeamă de carne, amesteci iarăși, pui și celelalte elemente; amesteci din nou.

Iei mațe de grosimea consacrată, le cureți și le speli bine, le lași să se usuce, apoi introdu tocătura umpli până la 15 centrimetri, legi deschizăturile și pui să fiarbă până ce cârnatul are umflătura caracteristică. Se mănâncă cald.

Șoriciu fript


Foto: (c) NICOLAE BADEA/AGERPRES ARHIVĂ

Iei o bucată de șoriciu, mai ales de purcel, și o pui într’o cratiță peste apă fierbinte. Când șoricul s-a muiat, îl crestezi în lung și în lat, și-l pui să se frigă, stropindu-l mereu în grăsimea ce se topește peste el. Această friptură se dă la masă cu varză roșie, sau acră, cu cartofi sau alte zarzavaturi.

AGERPRES/(Documentare-Irina Andreea Cristea; editor: Horia Plugaru)

Foto: (c) GRIGORE POPESCU / AGERPRES ARHIVA

Pentru a intra în atmosfera pregătirilor culinare specifice Crăciunului și Anului Nou, vă propunem în această săptămână ”Turte pentru ajunul Crăciunului și Bobotezei” și ”Sarmale de gușă de curcan”, rețete care au fost publicate în seria ”Buna Menajeră — Carte de bucate, practică” (1907) scrisă de doamna Ecaterina Colonel Steriad.



Turte pentru ajunul Crăciunului și Bobotezei
Ia patru kilograme și 800 grame de făină de cea mai bună, pune-le într’o cameră caldă pe o masă uscată, fă o fântânică în mijloc, pune în ea sarea necesară și apă caldă, frământă aluatul un sfert de oră, învelește-l cu un șervet și lasă-l să se odihnească un alt sfert de oră.

Împarte aluatul acesta în șease bucăți, întinde fiecare bucată pe o masă presărată cu puțină făină, deschide foaiea cu vergeaua (ciucitorul), ia-o pe mâini și întinde-o ca hârtia de țigară pe o față de masă, astfel ca capetele ei să atârne în jos, și las-o puțin să se sbicească; ia apoi o farfurioară de ceașcă, cât vei vrea de mare, și taie foițele cu ea una după alta. Pune pe foc o tavă curată de tinichea fără margini, coace pe ea foițele într’o clipă, pune-le într’un paner și lasă-le să stea la răcoare până a doua zi.

În ajunul Crăciunului, topește la foc două kilograme și 400 grame de zahăr cu șease grame de vanilie și apă de flori, fierbe-le și le leagă ca de sirop; ia apoi 1200 grame de migdale pisate, puțină scorțișoară cernută sau fisticuri curățite și pisate, 1200 grame de zahăr pisat și cernut prin sită rară, și amestecă toate acestea la un loc. După aceea moaie turtele în sirop și pune-le într’o farfurie, două câte două, presărându-le cu amestecătura de migdale și celelalte, până ce se isprăvesc.

Asemenea turte se fac și din făină de casă cu miere, julfă (lapte) de sămânță de cânepă și nuci sau sămânță de mac în loc de zahăr, sirop și migdale sau fisticuri, opărite de mai multe ori și lăsate în gustul lor natural, adică fără mirodenii.

Sarmale de gușă de curcan
Ia gușa, pieptul unui curcan și carnea macră dela picioare, toacă-le bine cu o felie de pâine muiată în lapte, sare, piper, 120 grame de orez și două cepe albe bătrâne, tocate bine. Apoi ia foi de varză acră, stoarce-o de zeamă, clătește-o în apă rece și apoi fă sărmăluțe cât nucșoarele; pune-le în tingire, toarnă peste ele 300 grame de vin și 300 grame de apă, după câtimea lor, o lingură de unt proaspăt și o creangă de cimbru deasupra, acopere-le și lasă-le să scadă; iar când le dai la masă, scoate cimbrul. Dacă n-ai varză acră, poți să le faci cu varză dulce, opărind frunzele cu borș și punând în fertură un pahar de vin.

AGERPRES/(Documentare-Irina Andreea Cristea; editor: Marina Bădulescu)

Foto: (c) Florin MATEI / AGERPRES ARHIVĂ

Săptămâna aceasta vă propunem ”Salată de chrysanteme” și ”Mazăre uscată bătută” ambele rețete fiind publicate în ”Carte de bucătărie — 1501 feluri de măncări” (1935), cu o prefață de Constantin Bacalbașa.

Salată de chrysanteme 
Spală bine mai multe flori de chrysanteme, apoi opărește-le în apă sărată cu oțet. Apoi scoate-le și șterge-le cu o cârpă. După aceea le așezi într’un castron unde se află cartofi fierți, funduri de anghenarii, cozi de crevete și capere ținute în oțet. Se mai adaogă sfeclă fiartă și ouă răscoapte. Sare, piper, oțet, untdelemn. Amestecă.

Mazăre uscată bătută

Foto: (c) Angelo BREZOIANU / AGERPRES ARHIVĂ

Se pune mazărea în apă rece să stea o noapte, ca să se moaie și să elimine unele necurățenii.

A doua zi se așează la foc în apă fierbinte; când mazărea începe să crape pui un praf de sare. Când a fiert pe deplin o treci, cu zeamă cu tot, printr ‘o sită, forțând trecerea cu un instrument din lemn.
Trecută prin sită o pui iarăși la foc pentru un singur clocot, apoi o bați cu un făcăleț aproape o oră, poate și mai mult, pentru ca să se umfle.

Unii adaogă acestei mazăre și o pătrime de fasole pentru ca să-i dea coloarea mai albă și să-i modifice gustul.

Mazărea bătută se mănâncă adiționându-i la masă untdelemn sau uleiu de in.

AGERPRES/(Documentare-Irina Andreea Cristea; editor: Marina Bădulescu)

Foto: (c) Gabriel PETRESCU / AGERPRES ARHIVĂ

Prazul (Allium porum) este o plantă erbacee bienală, leguminoasă, originară din zonele vecine Mării Mediterane (Egipt, Grecia și Asia Mică). Este simbolul național al Tării Galilor. În Egiptul Antic, prazul era venerat ca un zeu. La noi este foarte renumit în Oltenia. Se cultivă din cele mai vechi timpuri, chiar de pe vremea vechilor egipteni, care îi atribuiau proprietăți afrodisiace. Apoi, l-au plantat și folosit romanii după care s-a extins în întreaga Europă.

Principala caracteristică a plantei este bulbul mare, din care se desprinde rădăcina care are forma firoasă, de ”mustăți”. Bulbul este alungit, tulpina este groasă, de culoare albă, frunzele sunt lungi, cu vârf ascuțit, iar florile au culoare albă.

Prazul conține apă 87-90%, hidrați de carbon, proteine, glucide, lipide, glucoză, fructoză, zaharoză, grăsimi, substanțe minerale (potasiu, calciu, fosfor, clor, magneziu, fier, mangan, zinc, sodiu), fibre alimentare, polifenoli, ulei volatil, saponine și vitamine A, B, C, E, K, PP, B6. Conține și un nivel important de azot ceea ce îl face un bun constructor și regenerator.

De la Hippocrate și până în zilele noastre, terapeuții au descoperit alte și alte proprietăți terapeutice ale popularei legume, devenită un remediu indicat pentru 60 de afecțiuni acute și cronice. Mai mult, în gastronomie, prazul este ridicat la rangul de rege al supelor.

Partea comestibilă este porțiunea albă a plantei, dar și frunzele. Prazul se alege în funcție de diametrul acestuia, astfel că, cu cât este mai mare în diametru, cu atât este mai fibros.Trebuie să fie drept, ferm, cu frunze verde deschis și bulbul alb. Prazul se folosește în gastronomie atât în stare crudă, alături de preparate, în salate, sau gătit pentru prepararea diverselor tipuri de mâncăruri, dar poate fi administrat și în scop terapeutic, beneficiind de numeroase substanțe cu potențial vindecător. În scop fitoterapeutic se utilizează bulbul și semințele. El face parte din acceași familie botanică cu ceapa și usturoiul și împart aceleași proprietăți terapeutice, dar ceapa și usturoiul nu sunt atât de puternice.

Planta are rol antiseptic, bacteriostatic, stimulează imunitatea, scade riscul cancerului de colon, prostată, sân, ovarian, are efecte laxative, emolient, efect expectorant, diuretic, favorizează eliminarea toxinelor din organism, lubrefiază pereții intestinali, grăbește evacuarea intestinelor, antiinflamator, antiseptic, carminativ, hipotensiv, stomahic, diuretic, expectorant, hipogliceminant, tonic și vasodilatator. Este foarte util în îndepărtarea paraziților intestinali.

Este recomandat și în boli de nutriție: rahitism, obezitate, diabet. Cercetătorii germani au descoperit că frunzele de praz conțin o substanță monozaharidică denumită ”All-Ozem” ce acționează direct asupra insulinei, crescând efectul hipoglicemiant al acesteia.

Prazul consumat ca atare sau decoctul din frunze poate ajuta la înlăturarea gripei, anginei, afecțiunilor cardiace, arterite, astmului bronșic, bronșitelor, traheitelor, laringitelor, afecțiunilor respiratorii, hemoragiei nazală, constipației, enterocolitelor, atoniei digestive, fermentațiilor intestinale și a altor tulburări digestive. Este un aliment miraculos pentru persoanele ce suferă de boli cardiovasculare deoarece conține un flavonoid deosebit de important, denumit kampferol, ce protejează vasele de sânge.

Prazul este unul din alimentele care îndepărtează colesterolul într-un mod foarte eficient, deoarece conține cantități mici de siliciu care este un important dușman al colesterolului. El conține substanțe ce acționează asupra insulinei, crescându-i efectul hipoglicemiant. Bulbul crud este un remediu împotriva înțepăturilor de viespi și albine.

Frunza de praz, de asemenea, s-a dovedit a fi foarte eficace în ateroscleroză, și conține o mulțime de compuși sulfurați care distrug grăsimile de sub piele. Frunzele verzi ale prazului conțin o serie de aminoacizi esențiali care cresc eficacitatea metabolismului proteic hepatic. Cercetătorii au efectuat o mulțime de teste științifice și au descoperit capacitatea prazului de a echilibra și reechilibra funcțiile biologice ale organismului, și este de asemenea recomandat în astenii fizice și nervoase, dezechilibrări nervoase, etc.

În uz extern, sub formă de cataplasmă, compresă, spălături locale, planta ajută la vindecarea furunculelor, plăgilor, panarițiului, abceselor și piodermitei.

În cosmetică, cataplasmele din frunze de praz sunt recomandate în cazul tenurilor acneice și cuperotice. Sucul de praz cu lapte sau zer se aplică pe ten contra pielii înroșite, acneei și a erupțiilor feței. De asemenea, din sucul amestecat cu miez de pâine se obține o pastă care grăbește colectarea în abcese și furuncule. Poate fi utilizat și la îngrijirea părului, pentru oferirea unor reflexe deosebite (decoct de praz).

Încă de la vârsta de șase luni, prazul poate fi introdus în alimentația bebelușului, așadar este un aliment foarte bun pentru toate categoriile de vârstă. Un consum regulat de praz aduce beneficii pentru oameni de toate categoriile de vârstă și este indicat deoarece prazul face parte din categoria alimentelor-medicament.

Prazul și preparatele fitoterapeutice din această plantă sunt contraindicate în litiaze renale sau biliare din cauza oxalaților (acidul oxalic în contact cu calciul poate forma cristale care se depun în rinichi sau vezica biliară).

AGERPRES/(Documentare-Daniela Dumitrescu, editor: Irina Andreea Cristea)

Foto: (c) CRISTIAN NISTOR / AGERPRES ARHIVA

Săptămâna aceasta vă propunem ”Pilaf de dovlecei” și ”Fasole”, rețete care au fost publicate în seria ”Buna Menajeră — Carte de bucate, practică” (1907) scrisă de doamna Ecaterina Colonel Steriad.

Pilaf de dovlecei

Ia dovlecei fragezi, curăță-i și opărăște-i cu apă clocotită; apoi lasă-i să se recească, taie-i bucățele și amestecă-i în orez bine pregătit cu cepșoară prăjită, două linguri de bulion de pătlăgele, untdelemn bun și sarea necesară. La o măsură de orez pune una și jumătate de apă, lasă să fearbă și e gata.

Foto: (c) CRISTIAN NISTOR / AGERPRES ARHIVA

Fasole

Pregătește salată de boabe de fasole grasă, feartă. Ia apoi cartofi, sfecle, morcovi, țelină, praz și păstârnac; fierbe și taie toate acestea în bucățele mici, pune-le în sos de oțet cu untdelemn, piper și sarea necesară; amestecă toate împreună și pune-le ca garnitură împrejurul fasolii, în care vei pune o ceapă tăiată foarte mărunt și deasupra foi de pătrunjel.

AGERPRES/(Documentare-Irina Andreea Cristea; editor: Horia Plugaru)

Foto: (c) ALEX MICSIK / AGERPRES ARHIVĂ

Grâu este un termen generic, care desemnează mai multe specii aparținând genului Triticum. Acestea sunt plante anuale din familia gramineelor (Poaceae), cultivate în aproape întreaga lume. Grâul este cea mai cultivată plantă în lume și a doua cultură mondială ca producție după porumb. Fructul grâului este o cariopsă de culoare brună și formă ovală.

Foto: (c) ALEX MICSIK / AGERPRES ARHIVĂ

Există mai multe tipuri de grâu, dintre care menționăm grâul de iarnă, fiind cultivat mai ales în regiunile mediteraneene și în cele temperate; grâul de vară care suportă cu greu temperaturile scăzute; grâul dur, cultivat mai ales în zonele calde și uscate (Italia, sudul Franței); grâul comun, cea mai importantă varietate de grâu, fiind cultivat la latitudini mai ridicate (Canada, Ucraina), fiind principala sursă de făină de panificație.

Cele mai vechi dovezi arheologice referitoare la cultivarea grâului au fost descoperite în așa numitul Corn al Abundenței (regiune fertilă în vestul Asiei, care cuprinde teritoriul Siriei, Iordaniei, Turciei, Armeniei și Irakului de astăzi).

Foto: (c) GRIGORE POPESCU / AGERPRES ARHIVĂ

La începuturi, boabele de grâu se pare că erau consumate crude, mai apoi fiind prăjite sau fierte în apă, sau sub formă de turte, făcute din făina grosieră rezultată prin măcinarea lor între două pietre. Având în vedere că grâul în forma lui naturală era nepotrivit pentru consum, omul primitiv a descoperit repede modul de măcinare a acestuia în făină, utilizând mojare, pistile și alte unelte manuale, în cele din urmă inventând mori puse în funcțiune de mâna omului sau animale de povară, apoi de energie generată de apă, vânt și, în final, electricitate. Primele mori în Europa datează de pe vremea Imperiului Roman, trecând printr-o perioadă remarcabilă de dezvoltare în Evul Mediu.

În țara noastră, suprafața cultivată cu grâu reprezintă aproximativ 25% din suprafața arabilă și 40% din suprafața semănată cu cereale. Grâul, cea mai importantă plantă cultivată, cu mare pondere alimentară, este semănat în peste 100 de țări și reprezintă o importantă sursă de schimburi comerciale.

Foto: (c) GRIGORE POPESCU / AGERPRES ARHIVĂ

Grâul se impune ca aliment de bază în cultura occidentală, fiind prezent în mesele zilnice sub formă de pâine, griș, paste făinoase, produse de patiserie, biscuiți, etc. Grâul este cultivat mai ales ca aliment, dar și ca plantă medicinală.

Grâul conține o paletă largă de nutrienți: fosfor, magneziu, fier, zinc, cupru, seleniu, potasiu, complexul de vitamine B (B1, B2, B3, B5, B6), vitaminele E și K. Asemenea fructelor și legumelor, grâul contribuie semnificativ la aportul zilnic de antioxidanți, compușii care ne protejează celulele de acțiunea negativă a radicalilor liberi. Scade riscul de boli cardiovasculare, diabet și obezitate. Grâul și produsele pe bază de grâu sunt și o importantă sursă de fibre alimentare. Grâul conține, în principal, fibre insolubile, esențiale pentru buna funcționare a tranzitului intestinal. Se știe că, în general, o dietă bogată în fibre poate contribui la prevenirea bolilor cardiovasculare și la controlul diabetului de tip 2. În același timp, se pare ca un aport ridicat de fibre ar fi asociat cu un risc diminuat de cancer de colon și cu o mai mare senzație de sațietate. Planta are și calități mineralizante, tonice, diuretice, antiinflamatorii.

Doctorul francez Jean Valnet în lucrarea sa, “Tratamentul bolilor prin legume, fructe și cereale”, scria: “[…] excepționala bogăție a constituenților lui (a grâului — n.r.) autorizează cercetătorii care s-au aplecat asupra problemelor sănătății să afirme că ar da o grea lovitură dezvoltării tot mai accentuate a diabetului, a asteniilor, a nevrozelor, a nevritelor, a bolilor cardiovasculare, a cazurilor de cancer’.

Cei mai mulți dintre nutriționiști consideră grâul încolțit ca fiind un “ou” natural, care poate vindeca numeroase afecțiuni. Încă din cele mai vechi timpuri, grâul germinat a fost folosit în terapia naturistă, fiind privit și, în prezent, ca un leac miraculos pentru renașterea organismului. Boabele de grâu încolțit fac minuni pentru sănătate, adunând în ele cele mai bune substanțe folositoare organismului uman.

Cura cu grâu germinat și-a câștigat reputația de terapie cu efecte excepționale în vindecarea bolilor și revitalizarea organismului. Vitaminele, mineralele și substanțele nutritive conținute de acest aliment minune ajută la dezvoltarea celulară și menținea unui tonus de viață ridicat. Consumul grâului încolțit este indicat și în curele de slăbire. Proteinele se transformă în amino-acizi, grăsimile în acizi grași esențiali. Proteinele, vitaminele, enzimele și urmele de minerale se multiplica de la 300% pana la 1200%. Bobul încolțit conține maximum de ingrediente vitale. 100 grame germeni de grâu conțin fosfor (1.050 mg%), magneziu (342 mg%), calciu (71 mg%). La aceste minerale se adaugă vitaminele: A, B, E, K, D, PP, enzime și anumiți hormoni vegetali, cu structura foarte puțin cunoscută, dar care au efecte terapeutice extraordinare. În coaja lui există aminoacizi esențiali, proteine ce nu pot fi sintetizate de organism și ar trebui consumate ca atare. Ele dispar în urma procesului de fabricare a făinii albe. Germinarea dublează cantitatea de calciu, magneziu și fosfor conținut în bobul de grâu.

Grâul încolțit poate fi folosit și fără a urma o cură propriu-zisă. Boabele germinate se pot adăuga în salate de legume, au un gust foarte bun alături de roșii, ciuperci, salată verde, ceapă.

Datorită conținutului ridicat de vitamine, acest aliment devine un stimulator important al numeroaselor procese din corpul uman. În cele mai multe dintre cazuri, după doar două săptămâni de consum al boabelor încolțite cele mai multe dintre boli încep să prezinte ameliorări importante.

Grâul încolțit este indicat în: tratamentul întârzierilor de creștere la copii, boli de piele (acnee, eczeme, afecțiuni infecțioase recidivante), îmbătrânire sau îmbătrânire prematură, afecțiuni hepatice, subponderalitate, tromboflebită, arterită, tumori ale stomacului, tumori în general, cancer, afecțiuni oculare, afecțiuni respiratorii recidivante (inclusiv astm și bronșită), impotența și sterilitatea masculină, amenoree, dismenoree, anemie, lipsa de calciu și magneziu, dureri de cap, migrene, insomnie. Femeilor însărcinate sau care alăptează, le asigură o mai bună vitalitate, la fel și celor care se refac după o boală, accidente, tăieturi, arsuri.

Germenii de grâu sunt indicați și în curele de slăbire. Se poate face pâine în casă, folosind apă, făină integrală și germeni de grâu, din care se mănâncă două felii la fiecare masă. Pentru a slăbi cu ajutorul fibrelor, va trebui să consumați și foarte multă apă pentru a le activa, altfel, ar putea să aibă un efect contrar.

Totuși, există câteva contraindicații pentru aceasta cură. Nu e bine să aplice această terapie persoanele care se confruntă cu dezechilibre cauzate de excesul de hormoni estrogeni. Bărbații cu tendință de îngrășare sau efeminare este bine să evite acest remediu.

AGERPRES/(Documentare-Daniela Dumitrescu, editor: Irina Andreea Cristea)

Foto: (c) LUISIANA BIGEA/ AGERPRES ARHIVA

Săptămâna aceasta vă propunem ”Crap rasol special” și ”Cartofi cu ardeiu și tomate” ambele rețete fiind publicate în ”Carte de bucătărie — 1501 feluri de măncări” (1935), cu o prefață de Constantin Bacalbașa.

Crap rasol special 
Iată o preparație delicioasă și ea, care se deosebește de tot ceea ce cunoaștem. Este o combinație cu totul particulară a noastră. Cureți crapul ca de obicei, îl sărezi, îl piperezi. Într’o cratiță pui ceapă și morcovi tăiați rotogoale, sare, boabe de piper negru, un buchet, apă cât să acopere neapărat peștele și a patra parte din lichid untdelemn cât și pătlăgele roșii.

Să fiarbă o jumătate de oră la foc iute acoperit. Atunci pui peștele și 3-4 păhăruțe de vin alb. Lași să fiarbă cât e necesar pentru ca peștele să fie pătruns. În același fel poate fi gătit șalăul, plătica și scrumbia de mare, cât și ceilalți pești grași precum morunul și nisetrul.

Cartofi cu ardeiu și tomate
Tai mărunt cartofi, tomate, ceapă și ardeiu grași, sau din cei lungi, după gust. Proporția legumelor e la voia fiecăruia. Ungi cu untdelemn o cratiță de pământ. Pune legumele alternând în straturi și lasă să fiarbă pe foc domol. Dacă tomatele nu lasă destulă zeamă pune puțină apă.

AGERPRES/(Documentare-Irina Andreea Cristea; editor: Horia Plugaru)

Foto: (c) SEBASTIAN OLARU/AGERPRES ARHIVĂ

Porumbele sunt fructe ale porumbarului (Prunus Spinosa), un arbust sălbatic din familia rozaceelor, ce crește la câmpie, în zonele montane și atinge 3 metri înălțime, având ramuri spinoase, flori albe și fructe mici sferice, care se culeg în noiembrie.

Dintre toate fructele de pădure, porumbele sunt cele mai bogate în tanin. Conțin totodată minerale importante precum calciu, potasiu, zinc, fier, cupru, sodiu, magneziu, dar și vitamine precum provitamina A, vitamine din complexul B și vitamina C.

Pentru proprietățile lor terapeutice, se folosesc sub formă de decoct, suc, compot, sirop, gem, cidru, ceaiuri, vinuri, must sau combinate cu miere.

În scop medicinal, de la porumbar se mai folosesc florile, mugurii, frunzele și coaja arbustului. Florile se culeg imediat după înflorire, una câte una. Ele conțin flavone, acizi organici, glicozide, kemferol, săruri de magneziu și potasiu și sunt recomandate ca sedativ și diuretic în tratamentul nefritelor, cistitelor și enteritelor. În homeopatie, florile porumbarului se folosesc în preparatele pentru combaterea durerilor de cap și în afecțiunile cardiace.

Mugurii au acțiune tonică generală, de stimulent al mecanismelor de creștere și dezvoltare și în dizarmoniile hormonale. Toate acestea îi recomandă în caz de: deficit imunitar, convalescențe postgripale sau după boli pulmonare, debilitate psiho-fizică, anorexie, inapetență, astenie generală, neurastenie, anemie, dizarmonii de creștere la copii, acnee juvenilă și furunculoză provocate de poluarea atmosferică.

Frunzele se culeg prin luna iulie și se recomandă în erupții tegumentare, boli de rinichi, vezică, pentru eliminarea toxinelor din corp.

Din coaja arbustului se prepară ceai care ajută la curățarea plămânilor.

Fructele au acțiune astringentă și diuretică, efect antidiareic și antidizenteric și sunt recomandate în dureri de stomac, diaree, dizenterie, afecțiuni renale, dischinezii biliare, gută, tuse convulsivă, stimularea digestiei. Sunt folositoare și ca dezinfectant al căilor urinare și în tratamentul artritelor.

Conținutul mare de tanin, acesta fiind un antioxidant puternic, care acționează asupra imunității organismului, le conferă porumbelor calitatea de dezinfectant puternic. Taninul acționează în locurile pe unde trece, începând cu cavitatea bucală unde îndepărtează tartrul de pe dinți, apoi în esofag unde acționează ca un ulei asupra unor amigdale bolnave și ajungând în stomac unde devine un pansament pentru toată flora stomacală.

Porumbele stimulează imunitatea, ferind organismul de răceală și gripă, tonifică oasele, dinții și unghiile. Potasiul conținut de acestea ajută la o stabilizare a pulsului inimii și reglarea hipertensiunii arteriale. Consumul de porumbe crește pofta de mâncare.

Porumbele au și un conțin redus de glicozid al acidului cianhidric și nu trebuie consumate în cantități mari. De asemenea, fructele nu trebuie consumate crude, deoarece conțin amigdalină, un acid hidrocianic, din cauza căruia ele devin toxice.

Această substanță este distrusă prin supunerea fructelor la temperaturi foarte scăzute (primul îngheț) sau prin fierbere.

AGERPRES/(Documentare-Daniela Dumitrescu, editor: Marina Bădulescu)