Nu doar în lumea artei este suficient să amintești de Nicolae Grigorescu ca să captezi atenția, dacă nu asupra talentului artistic cu siguranță asupra valorii tablourilor sale, cotate cu zeci sau chiar sute de mii de euro la licitații.

Mai multe detalii pe agerpres

Sursa: marasilva.ro

Declarată arie protejată pin Legea nr. 5 din 6 martie 2000 rezervația se află în parte de nord a orașului Baia Mare, cartierul Ferneziu, la capătul străzii Barajului, colț cu strada Luncii, spre Lacul Firiza, așa cum precizează site-urile www.prinmaramuresbucovina.info, www.marasilva.ro.

Sursa: peterlengyel.wordpress.com


Întinsă pe o suprafață de 3 hectare, la o altitudine medie de 300 metri, stâncăria are mici terase pe care se constată existența unor petece de vegetație ierboasă, astfel că locul duce cu gândul la perioada preistorică, când toată natura era sălbatică, neatinsă de om.

Sursa: romanianturism.com

În arealul său se află roci metamorfice de andezit și dacite piroxenice, constituite din felspați — minerale de silicați de potasiu, sodiu și calciu, de tip dom de lavă — în care, în partea centrală, apar coloanele paralelipipedice, ca rezultat al răcirii lavelor. Pe fisurile de răcire apar filonașe de calcit scalenoedric, cu geode și zeoliți.

Sursa:peterlengyel.wordpress.com


La Coloanele de la Limpedea a fost carieră de andezit, căutată astăzi de alpiniști, având organizate trasee cu grad de dificultate ridicat.

Accesul spre rezervație se face de pe DN18 (confluența Firizei cu Sasarul), din partea estică a municipiului Baia Mare, se urmează drumul spre nord, pe Valea Firizei, prin cartierul Ferneziu, circa patru kilometri.

Rezervația naturală Coloanele de la Limpedea rămâne un interesant obiectiv turistic al orașului Baia Mare. În vecinătatea rezervației se află mai multe obiective de interes turistic: lăcașuri de cult, monumente istorice, arii protejate, zone naturale printre care Centrul istoric, Catedrala Adormirea Maicii Domnului, Turnul Ștefan, sau Rezervația naturală Tăul lui Dumitru.

AGERPRES (Documentare-Cerasela Bădiță, editor: Marina Bădulescu)

Fotografii: (c) Dorina Matiș / AGERPRES

El a prezentat vineri în cadrul Expoziției Mineralia de la Târgu Mureș câteva mostre de diamant de Maramureș, găsite la Bocicoiu Mare, localitate renumită pentru această bogăție pe vremea Imperiului Habsburgic.

“Diamantele de Maramureș sunt niște cristale de cuarț perfect fațetate, cu o strălucire ca a diamantului șlefuit. Ele au fost descrise în geologie pentru prima oară în lume ca diamante Herkimer. Ele apar și în altă parte, Bristol, Mirabeau, Kerch și Maramureș. Diamantele de Maramureș se găsesc la Bocicoiu Mare și în timpul Imperiului Habsburgic erau adunate după ploaie de către locuitori, trimise la Viena, iar împăratul le dădea oamenilor surplus la pășunat și la pădure. Din ele se încrustau mânerele de la săbii, se făceau broșe, deci era folosite în tehnica de metal și orfevrărie”, a spus Emil Șpiac.

Acesta a precizat că la Ojdula, în județul Covasna, se mai găsesc astfel de diamante, de dimensiuni ceva mai mari, însă mult mai rare, în același tip de roci.

“Ele au fost folosite în jurul anului 1900 ca lagăre în ceasornicărie. Ceasornicarii le cumpărau în Brașov și le foloseau. Acum se găsesc foarte greu. La Bocicoiu Mare pe niște drumuri făcute de capre, care urcă pe acolo, după ploaie ele mai pot fi culese. Strălucesc, dar găsiți două-trei bucăți”, a spus inginerul geolog.

La Expoziția Mineralia, care a debutat vineri la Muzeul de Etnografie și Artă Populară din Târgu Mureș, printre alte exponate remarcabile prezentate de Emil Șpiac au fost și bijuteriile din coral roșu natural.

“Mai deosebit ar fi coralul roșu natural a cărui exploatare este interzisă de 20 de ani, dar unii pasionați au reușit să obțină în laborator coralul acesta. După o muncă de 30 de ani a unui profesor din Spania am reușit să cumpăr de la el coral produs în laborator și acesta ar fi o noutate. Este natural, dar în condiții de mare. Brut era la gram, ceva în jur de 1 euro gramul, deci este scump, e ceva ce nu găsești în altă parte, ci găsești un produs vopsit, cu numele de coral”, a precizat Emil Șpiac.

Coordonatorul expoziției Mineralia, Andrei Gorduza, a precizat că la fiecare ediție se dorește crearea unei feerii minerale, prin expunerea unor produse interesante, unele deosebit de valoroase, până la cele care se regăsesc destul de rar în natură.

“Încercăm să facem o feerie minerală, de la structuri cu totul deosebite, ajungând la culori care se întâlnesc rar în natură și în piatră, cum ar fi un albastru de Lapis Lazuli, care este și tema expoziției, un verde Malachit, o culoare aurie a rutilului din cuarț, toată gama încercăm să o aducem. Pentru această ediție bijuteria cea mai remarcabilă este o bijuterie de obsidian maro, în general are culoare neagră dar foarte rară, poate să apară și culoarea maro și o considerăm cea mai interesantă bijuterie din această ediție. Piatra se găsește în Aia, cumpărată în stare brută, se duce la șlefuit după care apelăm la bijutier ca să o monteze”, a precizat Andrei Gorduza.

AGERPRES/(A — autor: Dorina Matiș, editor: Cristian Anghelache)

Photo credit: (c) baiamare.ro

The building where the Mint functioned, constructed near the defence wall of the city, is kept intact after hundreds of years and in time it underwent multiple improvements, in the ?90s having become the headquarters of the Maramures County Museum of History and Archaeology.

Located in the older area of the Baia Mare city, the current Millennium Square, the Mint and Museum represent one of the attraction points for tourists wanting to discover the history of Maramures.

‘Baia Mare benefitted from one of the most important privileges of the time: the right to mint coins. The area was known as having plenty of resources and non-ferrous mineral deposits, rich in gold and silver, which most likely led to the establishment of the mint that functioned uninterruptedly over 450 years. The documents show that the first coins were minted towards the end of the 14th century, the beginning of the 15th century, being a complex activity for that period,’ said Lucia Pop, museographer at the Maramures County History and Archaeology Museum.

The functioning of the mint, historians say, brought advantages to the upper class, but the labour force coning from the villages near the city was drastically exploited in the works of mining the non-ferrous ores, rudimentary back then, and in processing the raw material. The natural resources rich in gold and silver created for kings, emperors and princes a state of perpetual conflict from one generation to another, difficult to solve, but the great benefit, the gold and silver resources also determined the development of the city, trade and education.

The organisation structure of the mint seems to have been well-thought and coordinated and the authorities of the time strictly followed its activities.

‘The first signs engraved by craftsmen on the coins minted were R-I and R-P. The letters I and P could have represented the name of the person authorised to run the mint and the letter R probably came from the Rivulus Dominarum name (the River of Ladies in Latin), the supposed former name of Sasar River. The N and B letters are also frequent, which could mean the Hungarian name of the city of Baia Mare — Nagy Bany. Sometime during the 18th century Austria’s Emperor Joseph the Second introduces the signs standardisation in alphabetical order, the mint of Baia Mare being thus attributed the letter G,’ Lucia Pop said.

The documents of the time also show that around 1600 the mint of Baia Mare was going to issue a golden medal with the effigy of voivode Michael the Brave, at the initiative of the mint’s governor, Felician Herberstein, as a sign of acknowledgement for erasing some debts had to Michael.

During the 18th century, the administration of the city expands the working space of the mint, which would include the headquarters of the first newly established mining companies. Since 1784, the activities of non-ferrous ore mining, already undergoing in Baia Mare and Baia Sprie, would be run by the first Superior Mining Inspectorate, with the mint going under its coordination.

Historians say that between 1850-1860, following some repeated fires, the mint ceased its activity for good, and the bodies of the salvaged buildings would host for many years the institutions coordinating the mining activity. After these activities moved to other buildings in the city, the mint was turned into the current headquarters of the Maramures County History and Archaeology Museum.

The mint is seen as a landmark of the past of Baia Mare city and enjoys the appreciation of Romanian and foreign tourists visiting the Maramures area.AGERPRES

Turismul cu trenul Mocănița pe Vaser a ajuns să fie promovat în anii ’90, odată cu redeschiderea accesului spre una dintre cele mai interesante destinații din județ. Trenul cu aburi, dar și drezinele își transportă pasagerii pe linia cu ecartament îngust construită din perioada Primului Război Mondial de nemți și de țipțerii din Austria care au colonizat Vișeul la începutul secolului al XIX-lea, dezvoltând industria forestieră și plutăritul pe Vaser, îndeletnicire care s-a mai păstrat până prin 1960. Stabilirea coloniștilor țipțeri la Vișeu a dus la o îmbunătățire imediată a tehnicilor de exploatare și prelucrare a lemnului, dar și o ridicare a nivelului de trai a întregii comunități.
Tehnologiile de exploatare a lemnului au fost îmbunătățite continuu, iar după Al Doilea Război Mondial, odată cu naționalizarea bunurilor, statul român a preluat modalitățile de lucru și intensificat exploatarea lemnului, determinând formarea în trei localități — Vișeul de Sus, Vișeul de Jos și Vișeul de Mijloc — a unei industrii forestiere, industrii a mobilei, implicit a exportului, creând mii de locuri de muncă și o altă industrie pe verticală care a deservit acest domeniu.

Din anul 1995, turismul cu trenul Mocănița intră într-o nouă perioadă care de la un an la altul cunoaște îmbunătățiri substanțiale, iar zona devine o destinație preferată a mii de români și străini care se aventurează chiar și pentru o singură zi cu trenul pe cei aproape 40 de kilometri, parcurși leneș de trenul martor al unor timpuri de mult apuse. În jurul trenului cu aburi s-a construit la Vișeul de Sus o întreagă rețea agro-turistică rurală ce ademenește călătorii cu oferte tentante și destinații de vacanță prin întreg Maramureșul spre cele mai puțin cunoscute locuri.

“E greu de spus dacă trenul Mocănița ține neapărat de un anume sezon pentru că avem turiști tot timpul anului. Pe durata verii se înregistrează o creștere a numărului de turiști, fiind și perioada concediilor atât pentru români dar și pentru străini. Apoi, în preajma Paștelui, Crăciunului, dar îndeosebi de Anul Nou organizăm ieșiri pe munte cu trenul, petreceri în aer liber, concerte de muzică populară, clasică și chiar muzică rock. Deja avem o tradiție în a organiza Revelionul în aer liber, la foc de tabără, eveniment la care participă numeroși doritori ce vor să schimbe radical modul de a petrece trecerea dintre ani într-un mod cu totul inedit. Anual, vedem o creștere a interesului pentru un asemenea mod de a petrece Revelionul așa cum prea puține persoane se gândesc că l-ar putea face. Sigur, un asemenea eveniment presupune un efort sporit din partea noastră ca organizatori în a oferi un confort plăcut și o mâncare adecvată stropită cu vinuri de calitate și nelipsita țuică maramureșeană’, a spus directorul Căilor Ferate Forestiere din Vișeul de Sus, Ioana Coman Karsten, compania care organizează sejururile pe Valea Vaserului cu Mocănița.

Trenul cu aburi Mocănița e doar pretextul de a vizita și alte obiective turistice învecinate cum ar fi: cartierul Țipțerai, locul unde au trăit coloniști țipțeri din Austria, bisericile locale dar și a pleca spre alte destinații care te pot duce până în zona de frontieră româno-ucraineană.

Odată ajunși în stația terminus Făina, turiștii care intenționează să urce în Munții Maramureșului pot alege variantele Valea Soacrei, Novăț, Valea Peștilor, Valea Babii, Catarma și Șuligul, câteva dintre punctele de reper alpine. Din nefericire, în zona alpină nu mai funcționează nici unul dintre punctele de cazare a cabanelor forestiere încât pentru cei care intenționează să rămână pe munte e nevoie de cort, dacă nu aleg să coboare în aceeași zi la Vișeu de Sus.

O particularitate a Văii Vaserului ce încântă turiștii p reprezintă urmele lăsate din loc în loc de-a lungul căii ferate înguste, adăposturile de apărare din timpul războiului, cât și micile baraje care odinioară veneau în ajutorul plutașilor care aduceau brazii tăiați pentru prelucrare la fabrica de lemn din Vișeu.
Pe apele de munte, pe micile pârâuri, pot fi văzuți păstrăvii și lipanii, iar turiștii mai norocoși dotați cu binocluri pot vedea râsul sau pisica sălbatică. Chiar și la altitudini de peste 1.800 metri pot fi găsite izvoare de apă minerală, iar odată ajunși pe platoul Munților Maramureșului se pot distinge în adâncime pe teritoriul ucrainean fostele stații radar sovietice de urmărire a spațiului aerian din Europa Apuseană, acum dezafectate.

Compania care exploatează linia ferată forestieră din Vișeu de Sus a introdus recent și un serviciu special pentru cei care doresc să înnopteze în tren: cazarea pe linia fixă în vagoanele Carpatia, dotate cu restaurant.
Trenul Mocănița și Valea Vaserului au fost de-a lungul anilor subiectul unor reportaje în presă română și străină, chiar și Travel Channel și National Geographic ilustrând farmecul unei călătorii cu trenul pe munte.

Turiștii care au vizitat Valea Vaserului susțin că anotimpul toamnei este cel mai prielnic pentru o călătorie cu trenul, dar cu condiția să fie o zi frumoasă, scăldată de razele soarelui.

AGERPRES/(autor: Leontin Cupar, editor: Marius Frățilă)

Foto: (c) AGERPRES ARHIVA

Potrivit reprezentanților administrației locale și sectorului turistic din zonă, orașul Baia Mare, căutat ani îndelungați de străini pentru aerul ozonat, deține acum șansa ca după închiderea mineritului și metalurgiei să revină în turismul climateric care i-a creat un renume în mai multe țări din Europa.

“Cunosc povestea orașului din perioada celor două războaie mondiale, știu că un număr apreciabil de turiști veneau special aici pentru a beneficia de tratamente cu ape minerale și a petrece timp îndelungat plimbându-se prin parcuri, dar și urcând prin munții Gutâiului, explorând flora și fauna montană. Din nefericire, zona cea mai cunoscută, Valea Borcutului, unde a existat un castel, cu greu ar putea fi recuperată, însă ne gândim să punem în valoare apele minerale care ar putea încă exista în subsol, în zona de deal a orașului și localitățile învecinate. Cred că avem o mare posibilitatea să reașezăm orașul Baia Mare pe harta destinațiilor turistice climaterice din România, cred că avem acest potențial pe care îl vom exploata în timp”, a declarat primarul municipiului Baia Mare, Cătălin Cherecheș.

Edilul orașului spune că până la efectuarea unor studii geologice pentru a identifica posibile resurse de ape minerale, administrația a pornit un amplu program de refacere a zonelor verzi, a unor parcuri și arhitectonicii orașului pentru a-l face îmbietor turiștilor români și străini.

“Avem în vedere declanșarea unor studii geotermale pentru a vedea cât se mai păstrează din resursele minerale, cum putem să le pune în valoare, exploatăm, pune în circuit și a oferi un sens a tot ceea ce gândim în dezvoltarea armonioasă a orașului. Reintrarea orașului Baia Mare într-un posibil circuit climateric depinde și de felul cum vor arăta parcurile, zonele verzi, străzile, drumurile, dar și ce servicii vom fi în măsură să generăm plecând de la acest proiect ambițios. Primul pas făcut constă în extinderea Parcului Regina Maria spre colinele apropiate, modernizarea și reabilitarea aleilor din parc, dar și lansarea unui proiect împreună cu Ocolul Silvic municipal de a reamenaja zonele învecinate și a introduce în circuitul turistic locuri mai puțin cunoscute”, a spus Cătălin Cherecheș.

Transformarea municipiului Baia Mare într-o posibilă destinație climaterică alături de alte variante turistice deja funcționale ar putea spori interesul operatorilor din turism români dar și străini, îndeosebi din țările învecinate cum sunt Ungaria sau Ucraina.

Reprezentantul ANTREC Maramureș, Victoria Berbecaru, consideră că turismul de factură climaterică e căutat în Europa, iar Baia Mare are posibilitatea să îmbine acest gen de turism cu cel rural. “În apropiere există câteva localități unde avem pensiuni rurale deschise indiferent de sezon. O cuplare a turismului climateric urban cu posibilități de cazare la țară ar putea întregi deja oferta existentă. Orașul oferă multiple posibilități celor interesați pentru relaxare, cultură, petrecere în aer liber, dar și scurte escapade pe munte. E un lucru care trebuie avut în vedere când te gândești să promovezi un turism integrat. Din Baia Mare se poate ajunge în timp scurt spre mai multe destinații interesante de vizitat, muzee, locuri de agrement sau pârtii de schi”, a spus Victoria Berbecaru, președintele ANTREC Maramureș.

AGERPRES/(AS — autor: Leontin Cupar, editor: Marius Frățilă)

Foto: (c) baiamare.ro

Cercetările arheologilor și muzeografilor întreprinse de-a lungul timpului arată că orașul Baia Mare s-a format și s-a dezvoltat dintr-o veche așezare minieră situată pe malul râului Săsar, la poalele munților Gutâi. Bogăția subsolului în zăcăminte cu o mare concentrație de metal prețios, aur și argint, a determinat configurarea unui oraș în care cea mai marte parte a locuitorilor a practicat, sute de ani la rând, meșteșugul mineritului. Nivelul de trai al membrilor comunității urbane era strâns legat de evoluția mineritului, cunoscând astfel atât prosperitatea, cât și stagnarea sau regresul economic.

Cele mai vechi documente scrise păstrate, care transmit valoroase informații despre trecutul orașului Baia Mare, sunt două diplome privilegiale emise de cancelaria regelui Ungariei Carol Robert de Anjou (1307-1342), din anul 1327, respectiv din anul 1329. În lumina acestor documente și a altora emise în secolul al XIV-lea și în secolele următoare, Baia Mare a fost un oraș bogat și prosper, bine organizat, un ‘oraș liber regal’, a cărui comunitate beneficia de numeroase libertăți și privilegii. Astfel, orașul avea dreptul de a-și alege liber judele, jurații și parohul, avea dreptul de a judeca, de a pronunța și aplica pedeapsa capitală, de a organiza anual târg de 15 zile, de a se apăra cu ziduri trainice de piatră, precum și alte privilegii, în special economice, care asigurau locuitorilor o oarecare bunăstare și o accentuată autonomie în organizarea internă.

Baia Mare a beneficiat de statutul privilegiat acordat orașelor libere regale până în anul 1876 când pierde și dreptul de judecată, trecând în administrația publică a județului Satu Mare.

“Pentru că vorbim despre un monument istoric de interes național, inclus în Lista Monumentelor Istorice din România, la categoria A, respectiv de Bastionul Măcelarilor, aș vrea să spun câteva cuvinte despre sistemul de fortificații al orașului medieval Baia Mare. Încă din secolul al XV-lea acesta era format din ziduri de piatră și cărămidă întrerupte din loc în loc de turnuri puternice, adică bastioane, care măreau considerabil capacitatea de apărare în fața unor atacuri venite din afara cetății, sporind astfel siguranța locuitorilor din interior. Documentele scrise, păstrate în patrimoniul arhivistic al județului Maramureș, consemnează existența în structura vechii centuri de apărare a orașului a mai multor astfel de turnuri. Astăzi, din fostele fortificații medievale ale orașului se mai păstrează doar două fragmente din zidul nordic de apărare și un turn de apărare, care s-a aflat în întreținerea breslei măcelarilor, cunoscut sub denumirea de Turnul Măcelarilor”, a declarat, pentru AGERPRES, muzeograful șef de la Bastionul Măcelarilor din Baia Mare, Oana Leșiu.

Potrivit acesteia, bastionul a fost construit probabil în secolul al XV-lea, monumentul este menționat pentru prima dată în anul 1636, sub numele de Bastionul Mare Rotund, iar în documente ulterioare sub numele de Bastionul Măcelarilor și Turnul de Sânge, aflându-se în preajma Porții de Sud a orașului, numită și Poarta Maghiară.

Tot în această zonă, la sud de Turnul Măcelarilor era și locul unde se executau pedepsele capitale. “Breasla măcelarilor, numeroasă și puternică vreme îndelungată, avea îndatorirea administrativă de a întreține turnul și obligația militară de a apăra orașul din acest punct strategic, când era atacat. În caz de primejdie, locuitorii orașului erau avertizați cu trei focuri de armă. Acest monument mai este cunoscut și sub numele de Bastionul de Muniții deoarece încăperea aflată la parter a servit într-o anumită perioadă la depozitarea muniției folosite în apărare”, a spus Oana Leșiu.

Are două nivele și o înălțime totală de 13 m. Parterul are o încăpere circulară, boltită și cu pereții străpunși de trei guri de aerisire. Grosimea zidului este de 1,5 m la bază și se diminuează până la o grosime de 1 m în partea superioară. Primul etaj al bastionului corespunde nivelului defensiv al turnului, astăzi având opt metereze (creneluri) care datează probabil din perioada unei intervenții din secolul al XVII-lea. Pentru protecția soldaților, meterezele erau prevăzute cu obloane din lemn sau metal. Accesul la etaj este asigurat de o scară de lemn dispusă în diagonală în partea exterioară a turnului. Acoperișul este în formă de con.

De-a lungul timpului, Bastionul Măcelarilor a fost afectat de evenimente, consemnate în documente, fiind refăcut de mai multe ori. Parțial a fost deteriorat în anul 1567, iar distrugeri mai mari, la fel ca și celelalte turnuri de apărare, a suferit în anii 1672 și 1689, când orașul a fost atacat de trupele imperiale austriece.

Bastionul a mai fost restaurat și în anii 1961 și 1962 și, recent, în perioada cuprinsă între 2009 și 2011.

Tot de Bastionul Măcelarilor se leagă, potrivit documentelor, și moartea vestitului haiduc Grigore Pintea, cunoscut sub numele de Pintea Viteazul, la 14 august 1703, în timpul răscoalei antihabsburgice.

Ultima restaurare s-a făcut între 2009-2011 prin proiectul “Restaurarea și revitalizarea Bastionului Măcelarilor din Baia Mare, Maramureș”, proiect finanțat prin Mecanismul Financiar al Spațiului Economic European (SEE), prioritate Conservarea patrimoniului cultural european. Proiectul a fost elaborat și implementat de Consiliul Județean Maramureș, respectiv de Biroul de Relații Internaționale împreună cu partenerii din România: Muzeul Județean de Istorie și Arheologie Maramureș, Muzeul de Etnografie și Artă Populară Baia Mare, Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Maramureș, precum și cu partenerii din Norvegia: Consiliul Județean Telemark, Muzeul Vest-Telemark și Colegiul universitar Telemark, Facultatea de Artă, Folclor, Cultură și Pedagogie.

Prin proiect s-a realizat restaurarea constructivă a Bastionului Măcelarilor și s-a amenajat și dotat un spațiu expozițional la primul nivel. “În curtea exterioară s-au realizat lucrări de construcții ale unor spații cu dublă funcțiune: ateliere demonstrative pentru 10 meșteșuguri populare tradiționale (olărit, țesătorie, broderie, pielărie, fierărie, tâmplărie, pictură icoane pe sticlă, păpuși tradiționale, etc.) și standuri de vânzare artizanat și produse tradiționale, precum și clădiri cu dublă funcțiune punct de informare, dirijare turistică și grup social. Meșterii populari care își desfășoară activitatea aici transmit generațiilor mai tinere și tuturor celor care sunt interesați și doresc cunoștințe despre niște meșteșuguri care, din păcate, azi sunt pe cale de dispariție”, a afirmat Oana Leșiu.

Bugetul proiectului a fost de 1.788.028 euro, din care grantul a fost de 1.518.124 euro, iar co-finanțarea Consiliului Județean Maramureș a fost de 269.904 euro.

Bastionul Măcelarilor se află în administrarea Muzeului Județean de Istorie și Arheologie și este un spațiu vizitat, un spațiu al comunității, un loc în care s-au desfășurat, de la inaugurare și până în prezent, multe evenimente și activități culturale, destinate diferitelor segmente de public. Dovadă stau numeroasele colaborări și parteneriate încheiate cu instituții de cultură din țară și din străinătate, cu ONG-uri care activează în domeniul cultural, precum și cu instituții de învățământ etc.

De-a lungul timpului au fost și sunt organizate expoziții tematice: expoziția “Baia Mare în imagini” organizată de muzeul județean, “Apa în centrul științei” o expoziție organizată în parteneriat cu Institutul Cultural Francez din Cluj-Napoca, “Germana — limba marilor idei” expoziție itinerantă de fotografie realizată în parteneriat cu Forumul Democrat al Germanilor din Baia Mare și cu Ambasada Republicii Federale Germania din București, “Sub semnul lui Hipocrat” — o expoziție de carte veche străină de medicină, un eveniment în cadrul Reuniunii Naționale de Istorie a Medicinei, ediția XLIII (43), prima la Baia Mare, “Pintea Viteazul — 310” — proiect cultural realizat cu sprijinul Municipiului Baia Mare, “Farmec feminin…cu un pic de ajutor”, expoziție realizată în parteneriat cu Muzeul Național de Istorie a Transilvaniei din Cluj-Napoca, “Consonanțe istorice ruso-române. Centenarul vizitei Împăratului Nicolae al II-lea la Constanța 1/14 iunie 1914” — expoziție temporară de fotografie realizată în parteneriat cu Ambasada Federației Ruse la București și Centrul Cultural Rus din cadrul Academiei de Studii Economice București, “685 — Civitas Rivulus Dominarum 1329-2014” (685 de ani de la atestarea documentară a orașului Baia Mare) în parteneriat cu Municipiul Baia Mare și Liceul de Arte Baia Mare.

Spațiul expozițional s-a transformat într-o cochetă sală de cinema atunci când au fost proiectate o serie de lungmetraje, filme artistice, câștigătoare de premii la festivaluri de specialitate din Europa și de peste ocean, cele mai multe oferite de ambasadele diferitelor țări în România, dar și de institute culturale, adică seria de filme norvegiene, spaniole, franceze, italiene, suedeze, olandeze, rusești, unele aflate chiar și la a doua ediție.

Nu puține au fost întâlnirile meșterilor populari cu tinerii designeri din Baia Mare dar și din țară în cadrul unor evenimente precum Festivalul Recreativ ediția I și a II-a, organizat de Asociația Re/Creativ împreună cu noi, “Târg de meșteșuguri tradiționale” în cadrul evenimentului Toamna Băimăreană, Expoziția cu vânzare MANUFAKTURA CU POVEȘTI două ediții, “Primăvara cu idei”, “Cămașa maramureșeană — Ziua Universală a Iei” două ediții, “Meșter Mărțișor — Târg de mărțișoare și daruri de primăvară”, a mai spus Oana Leșiu.

Spațiul verde din curtea Bastionului a mai căpătat o valență în ultimul an prin înființarea unei mici grădini de fluturi, mai precis o grădină care încurajează biodiversitatea și care îndeamnă pe cei mici, în mod special, să privească lumea care-i înconjoară în mod direct, nu doar în fața unui ecran sau a unui monitor.

În prezent, în grădină cresc peste 140 de specii de plante ornamentale, medicinale și aromatice, iar cele două proiecte de promovare sunt “Săptămâna fluturilor la Bastion” și “Scoate capul din computer-Curs de explorare și dez-plictisire”, al doilea fiind desfășurat în parteneriat cu Biblioteca Județeană “Petre Dulfu” din Baia Mare.

AGERPRES/(AS — autor: Leontin Cupar, editor: Marius Frățilă)

Foto: (c) baiamare.ro

Clădirea în care a funcționat Monetăria, construită în apropierea zidului de apărare a orașului, se păstrează intactă după sute de ani, iar de-a lungul vremii a avut multiple întrebuințări, în anii ’90 ea devenind sediul Muzeul Județean de Istorie și Arheologie Maramureș.

Situată în zona veche a orașului Baia Mare, actuala Piață Millenium, Monetăria și Muzeul reprezintă unul din punctele de atracție a turiștilor dornici să descopere trecutul Maramureșului.
“Baia Mare a beneficiat de unul dintre cele mai importante privilegii ale timpului: dreptul de a bate monedă. Zona a fost cunoscută ca una bogată în resurse și zăcăminte minerale neferoase, bogate în aur și argint, care e posibil să fi dus la înființarea monetăriei ce a funcționat fără întrerupere peste 450 de ani. Documente arată că primele monede s-ar fi bătut la sfârșitul secolului al XIV-lea, începutul secolului al XV-lea, fiind o activitate complexă pentru acea perioadă”, a spus Lucia Pop, muzeograf al Muzeul Județean de Istorie și Arheologie Maramureș.

Funcționarea monetăriei, spun istoricii, a adus avantaje clasei bogate, însă forța de muncă provenită din satele apropiate orașului erau drastic exploatată în muncile de extragere a minereurilor neferoase, atunci rudimentare și la prelucrarea materiei brute. Bogățiile naturale în aur și argint au constituit pentru regi, împărați, principi o stare de veșnic conflict de la o generație la alta, greu de soluționat, însă marele beneficiu, bogățiile în aur și argint, au determinat și dezvoltarea urbei, a comerțului și a educației.

Structura de organizare a monetăriei pare să fi fost una bine gândită, organizată, iar respectarea activităților riguros urmărită de autoritățile vremii.
“Primele însemne gravate de meșteri pe monedele bătute a fost R-I și R-P. Literele I și P ar fi putut reprezenta numele persoanei autorizate să conducă monetăria, iar litera R, probabil de la denumirea Rivulus Dominarum (râul Domnițelor — denumirea în limba latină), numele care l-ar fi purtat râul Săsar cum e acum. Frecvent mai apar însemne N și B, litere ce ar însemna denumirea în limba maghiară a orașului Baia Mare — Nagy Banya. Prin secolul XVIII-lea, împăratul Iosif al II-lea al Austriei introduce uniformizarea însemnelor în ordine alfabetică, monetăriei din Baia Mare fiindu-i atribuită litera G”, a spus Lucia Pop.

Documentele vremii mai arată că, prin anul 1600, monetăria din Baia Mare va emite o medalie din aur cu efigia voievodului Mihai Viteazu, inițiată de guvernatorul monetăriei, Felician Herberstein ca semn de recunoaștere pentru iertarea unor datorii avute față de Mihai.

Prin secolul al XVIII-lea, administrația orașului extinde spațiul de lucru al monetăriei ce va avea în componență sediul pentru primele instituțiile miniere nou înființate. Din anul 1784, activitățile mineritului neferos, activ deja în localitățile Baia Mare și Baia Sprie, vor fi conduse din primul Inspectorat Superior Minier, în subordinea căruia intră și monetăria.

Istoricii afirmă că între anii 1850-1860, în urma unor incendii repetate, monetăria își încetează definitiv activitatea, iar în corpurile clădirilor salvate timp de mulți ani vor funcționa instituțiile de coordonare a mineritului, iar după mutarea activităților în alte clădiri din oraș, monetăria va deveni sediul actual al Muzeului Județean de Istorie și Arheologie Maramureș.

Monetăria este considerată un reper din trecutul municipiului Baia Mare și se bucură de aprecierea turiștilor români și străini care vizitează Maramureșul.

AGERPRES/(AS — autor: Leontin Cupar, editor: Marius Frățilă)

Foto: (c) ANGELO BREZOIANU / AGERPRES ARHIVĂ

“Regiunea Baia Mare este cunoscută în țară și în lume datorită activității miniere, care are pe meleagurile maramureșene o istorie de peste 680 de ani. De-a lungul timpurilor această activitate a avut o intensitate fluctuantă, cunoscând o dezvoltare maximă între anii 1960-1990, când importante cantități de minereuri de plumb, zinc, cupru aur și argint au fost extrase din cele 11 exploatări miniere subterane, alături de faimoasele eșantioane minerale cu calități estetice deosebite numite flori de mină’, a spus directorul muzeului, prof. Ioan Denuț.

Ideea achiziționării de eșantioane minerale, care să stea la baza constituirii unei colecții și eventual a unui muzeu, a aparținut muzeografului Victor Gorduza, care în anul 1969 realiza prima achiziție a 533 de eșantioane pentru Muzeul Județean Maramureș.

În anul 1976 se decide înființarea unei Secții de Științe Naturale, care urma să gestioneze cele aproximativ 6.000 de eșantioane existente deja. Datorită dezvoltării și conjuncturii favorabile, în anul 1989, această secție, cu un patrimoniu de 14.000 de piese, se mută într-o locație nouă, unde se deschide la 6 noiembrie Expoziția permanentă ce funcționează și astăzi.

Trei ani mai târziu, la 10 decembrie 1992, Secția de Științe Naturale se desprinde din cadrul Muzeului Județean și se înființează Muzeul de Mineralogie Baia Mare — Maramureș. Ca o recunoaștere a prestigiului național și internațional dobândit și răspunzând unor necesități obiective de modernizare și dezvoltare, pentru îndeplinirea funcțiilor fundamentale ale unui muzeu — cercetarea științifică, valorificarea culturală și educația, autoritățile județene decid extinderea Muzeului printr-o construcție anexă, ce este inaugurată în anul 2011.

Astăzi, Muzeul Județean de Mineralogie “Victor Gorduza” Baia Mare conservă, studiază și valorifică științific, expozițional și educațional o colecție ce cuprinde 16.927 de eșantioane minerale, cu o mare diversitate varietate tipologică, 2.405 eșantioane fosile, 435 eșantioane de roci și 569 eșantioane de minereuri, însumând un patrimoniu de 20.336 piese.

Expoziția permanentă din clădirea actuală găzduiește peste 1.000 de eșantioane minerale și este organizată pe patru secțiuni: Secțiunea petrografie cuprinde prezentarea, sub forma unei machete mobile, a structurii geologice de ansamblu a zonei de nord-vest a României, precum și principalele filoane din zăcămintele bazinului minier Baia Mare. Rocile magmatice neogene formează cele mai semnificative depozite din regiune și intră în alcătuirea munților Oaș-Gutâi-Țibleș și a masivului Toroioaga. Sunt prezentate clasificarea și principalele tipuri petrografice — andezite, bazalte, dacite, riolite — precum și utilizările acestora ca roci ornamentale în construcții. Un loc aparte îl ocupă flora fosilă din Rezervația Științifică Chiuzbaia, situată la poalele masivului Igniș, cuprinzând eșantioane de diatomite cu impresiuni foliare, mărturia unei păduri de o excepțională bogăție, reprezentând unul dintre cele mai mari depozite de plante fosile neogene din Europa.

La secțiunea mineralogie informațiile prezentate se referă la procesele geologice de formare a mineralelor, prezentarea celor 7 sisteme cristalografice și a principalelor proprietăți fizice ale mineralelor: morfologie și concreșteri, culoare, luciu, transparență, clivaj și duritate. Eșantioanele minerale din colecția muzeului sunt prezentate în concordanță cu clasificarea generală pe clase, reliefându-se cele mai deosebite trăsături.

Elementele native sunt piesele de mase spongioase de aur de la mina Cavnic atrag atenția în mod deosebit, alături de eșantioane de cupru nativ și arsen nativ botroidal de mari dimensiuni.

Sulfurile și sulfosărurile sunt prezente majoritar în regiune, remarcându-se ca frumusețe: galena argentiferă de la mina Herja, blenda neagră lucioasă de la Rodna, calcopirita cu cristale mari strălucitoare de la Cavnic, cristale perfect cubice de pirită de la Țibleș, pirotina, arsenopirita și marcasita sub formă de cristale hexagonale tipice minei Herja, cinabru roșu aprins, cristale centimetrice de tetraedrit, singulare sau maclate de la mina Cavnic, jamesonitul — ‘vata minerală’ de culoare cenușiu-neagră de la mina Herja, auripigment și realgar în prisme transparente perfecte crescute pe cuarț de la mina Baia Sprie sau marcasita în combinație cu ametist de la mina Săsar sunt la fel de spectaculoase.

Un loc aparte în regiune îl ocupă stibina, cu eșantioane considerate dintre cele mai spectaculoase din lume: prisme groase lucioase de la mina Băiuț, agregate radiare de la mina Herja și, mai ales, cristalele aciculare foarte lungi, în parageneză cu baritină transparentă, provenite de la mina Baia Sprie.

Carbonații — calcitul apare într-o inimaginabilă gamă de forme și culori: incolor sau alb, galben, roz, roșcat, brun, cenușiu sau negru — varietate care apare numai în eșantioanele de la mina Herja. Formele ‘dantelate’, mamelonare, radiare cu aspect de petale de flori, dar mai ales formele sferice de la mina Herja de culoare alb/negru sunt unicate mondiale. Rodocrozitul, de culoare roz intens, în cristale romboedrice este excepțional reprezentat de eșantioanele de la mina Cavnic.

 Sulfații — baritina este unul din mineralele care au dus faima regiunii Baia Mare, culorile acesteia fiind foarte variate: incolor, alb-lăptos, galben, brun, roșu, cenușiu, albastru. Culoarea roșie intensă, unică pe plan mondial, se întâlnește numai la eșantioanele de la mina Baia Sprie. Baritinele albastre sau cristalele mari de culoare galben/negru de la mina Cavnic sunt eșantioane cu totul aparte. Gipsul se remarcă prin cristale transparente, sub formă de prisme de mari dimensiuni, de până la un metru, apărute la mina Cavnic. Cristale de culoare neagră pot fi văzute la eșantioanele de la mina Herja.

Halogenurile — sunt reprezentate de fluorină care apare în cristale cubice de culoare verde, violet și galben, cele mai mari provenind de la mina Cavnic.
Fosfații și wolframații — sunt expuse specii rare de wolframit, sub formă de cristale mari, prismatice, scheelit cu cristale bipiramidale de până la trei centimetri de la mina Baia Sprie și vivianit de la mina Ilba oferind unul dintre cele mai mari cristale din lume.
Silicații — cuarțul reprezentantul, cel mai de seamă, apare în zona Baia Mare sub cele mai diverse forme: dendritic cu aspect de coral, prisme lungi transparente, cuarț ‘brăduleț’ de la mina Cavnic sau ametistul de la valea Roșie sunt câteva dintre ele. Calcedonia de la trestia, de culoare albastră, jaspul și agatul roșu completează seria.
Există, de asemenea, un grup de mineralele descrise pentru prima dată ca specii noi, în urma studiilor pe eșantioane din minele regiunii Baia Mare: semseyitul cu agregate în rozete de 2-3 centimetri de cristale gri, fizelyitul în cristale lamelare, fuloppitul, andoritul și klebelsbergitul. Un loc aparte este dedicat mineralelor fluorescente — prin expunerea în lumină ultravioletă, calcitele roz și fluorinele oferă un spectacol de lumini.

Secțiunea zăcăminte — prezintă informații (localizare, hartă și secțiune geologică, forma și tipul de zăcământ, geneza, compoziția mineralogică) și eșantioane reprezentative de minereuri din zăcămintele hidrotermale, polimetalice și auro-argentifere, asociate magmatismul neogen, din județul Maramureș și arealele limitrofe: Turț, Ilba, Nistru, Săsar, Dealul Crucii, Herja, Valea Roșie, Baia Sprie, Șuior, Cavnic, Băiuț și Toroioaga, azi, mine închise.

De asemenea, sunt expuse, pentru a scoate în evidență pe lângă valoarea estetică și valoarea economică a acestor minerale, produse semifabricate și finite rezultate prin procesarea minereurilor: lingouri de aur și argint, bare, catozi și oxizi de cupru, țevi, table și lingouri de plumb, clorură cuproasă, seleniu și telur.

În secțiunea ‘flori de mină’ a muzeului sunt prezentate într-o manieră inedită și pot fi admirate unele din cele mai valoroase eșantioane minerale, cu valoare estetică deosebită — așa numitele ‘flori de mină’. Elementele surprinzătoare pentru vizitatori sunt concreșterile de cristale, mărimea acestora, morfologia exterioară (care uneori se prezintă ca forme geometrice perfecte sau duc cu gândul la diverse animale sau sculpturi moderne), jocuri de culori și străluciri, inimaginabile pentru lumea minerală.

Eșantioanele minerale din colecția Muzeului Județean de Mineralogie ‘Victor Gorduza’ Baia Mare sunt spectaculoase din punct de vedere estetic, dar și rare pe plan mondial, motiv pentru care unele din acestea sunt clasate în categoria tezaur a patrimoniului cultural mobil al României.

În cei 40 de ani de activitate, din care 25 în locația și structura actuală (sărbătoriți în 6 noiembrie 2014), Muzeul de Mineralogie a organizat 115 expoziții temporare în țară și străinătate. Din cele 41 de expoziții realizate în străinătate amintim: Viena (1982, prima expoziție organizată în străinătate), Austria (expoziție itinerantă în 10 localități, în perioada 1984 — 1986), Germania (1990, 2001 și 2002), Franța (1991), Austria (1991-1993), Franța (expoziție itinerantă la 8 muzee, în perioada 1995 — 1997, precum și 1999 și 2002), Monaco (2004), Ungaria (2005, expoziție itinerantă între 2006 — 2007 la 4 muzee și 2014), Belgia — Bruxelles (2007), Olanda (2008) și Chișinău (2013).

Activitatea Muzeului de Mineralogie din Baia Mare a fost recunoscută și apreciată pe plan local, național și internațional.

Astfel, Ministerul Culturii și Cultelor acordă Muzeului, în anul 2001, Premiul ‘Grigore Antipa’, primul de acest fel acordat unui muzeu din domeniul științelor naturii.

În anul 2004, Ion Iliescu, președintele României, conferă directorului Muzeului ‘Victor Gorduza’ Ordinul Meritul Cultural în Grad de Cavaler, iar în anul 2009 Consiliul Județean Maramureș îi conferă Diploma de Excelență.

Muzeul e unul dintre principalele puncte de atracție turistică din municipiul Baia Mare, fiind vizitat anual de mii de turiști români și străini.

AGERPRES/(AS — autor: Leontin Cupar, editor: Marius Frățilă)

Foto: (c) AGERPRES ARHIVĂ

Parcul Național Munții Rodnei și Parcul Natural Munții Maramureșului sunt două dintre atracțiile turiștilor români care îndeosebi pe timpul verii străbat potecile munților pentru a ajunge la înălțimi de peste 2.000 de metri, admirând peisajul mirific, iar cei mai norocoși au parte de întâlniri, chiar și de la mare distanță, cu caprele negre, renumite pentru dibăcia lor de a se cățăra în căutarea hranei pe cele mai înalte stânci.

“Turiștii care se încumetă să urce pe munte sunt atrași de sălbăticia zonei, dificultatea traseelor și de posibilitatea de a ajunge la înălțimi de peste 2.000 de metri, unde vremea se schimbă destul de repede din cauza curenților de aer puternici. Cei mai norocoși ar putea să se bucure, dacă vizibilitatea atmosferică e bună, de întâlnirea cu ciopoarele de capre negre aflate în căutarea hranei pe stâncării. Asta e doar o chestiune de noroc pentru că sunt greu de întâlnit și și mai greu de fotografiat’, spune directorul Parcului Natural Munții Maramureșului, Cătălina Bogdan.

Parcul Național Munții Rodnei se întinde pe o suprafață ce depășește 46.000 de ha în zona alpină de la interferența județelor Maramureș, Suceava și Bistrița Năsăud. Marea majoritate a traseelor alpine frecventate de turiștii români și străini au ca punct de plecare orașul Borșa. De altfel, în Borșa turiștii găsesc multiple posibilități de cazare la hoteluri, moteluri și pensiuni, iar pe durata sezonului rece, pasionații de schi își pot încerca îndemânarea pe cele cinci pârtii de schi din apropierea stațiunii montane Borșa.

Din Borșa se poate ajunge în Parcul Natural Munții Rodnei plecând pe traseul Iezerul Pietrosului (660-950 metri), marcaj cu bandă albastră până în vârful Pietrosul Rodnei ( 2.303 metri, altitudine) sau pe variantele Borșa-Tăurile Buhăescu; Borșa-Repedea-Buhăescu-Tăul Tarnița la Cruce sau Tăurile Buhăiescu; Poiana Borșa-vf. Negoiescu—ăldarea Puzdrele de unde traseul se poate împărți pe mai multe variante în funcție de timp calculat de turist, starea vremii și dotarea de escaladă: Vf. Laptelui, Arieșul Mare, Puzdre sau Tăurile Cimpoiesei, Curmătura Galațiului, Șaua și vârful Gărgălu; Borșa Fântână—vârf Zănoaga-Cascada Cailor-Șaua Știol-Tăul Știol-Iezerul-Izvorul Bistriței Aurii.

Cascada Cailor, situată în Muntți Rodnei
Foto: (c) BOGDAN BARBULESCU / AGERPRES ARHIVĂ

Administratorii parcului susțin că timpul pentru cea mai bună ieșire pe munte e luna iunie, anotimp în care se pot admira în adevărată lor splendoare câmpurile înflorite cu bujor de munte, gențiana, ochiul găinii și scânteiuțele. Unele specii de bujor pot fi întâlnite și în apropierea Lacurilor Iezerului și Tăurilor Buhăiescu.

De asemenea, în interiorul parcului, pe o suprafață de aproape 3.300 hectare în jurul versantului Pietrosul Rodnei (2.303 metri altitudine), funcționează rezervația științifică având același nume.

O altă rezervație care se întinde doar pe 50 hectare este Piatra Rea, cunoscută între montaniarzi pentru vâlcelele de un pitoresc aparte, brâurile și repezișurile ce se întind până-n vecinătatea flancului stâng a vârfului Piatra Roșie.

Parcul Național Munții Rodnei se desfășoară într-un peisaj de o frumusețe amețitoare ce prezintă urme ale glaciației, cu văi specifice, lacuri și căldări glaciare, povârnișuri, repezi, culmi prăpăstioase și cascade formate la înălțimi de aproape 1.000 de metri. Parcul a purtat inițial numele de rezervație naturală și a fost înființat în anul 1932, la momentul primilor pași întreprinși de România pentru ocrotirea mediului ambiant.

Munții Rodnei
Foto: (c) PAUL BUCIUTA / AGERPRES ARHIVĂ

Specialiștii au catalogat sute de specii de floră, unele rarisime, printre care se află și gușa porumbelului, garofița rodniană, clopoțelul, ghințura, floarea de colț, crucea pământului, floarea de smârdar, dar și o gamă variată de specii de mușchi ce pot fi întâlnite numai în țara noastră. Floarea de colț ce poate fi întâlnită la altitudini de peste 1.500 de metri a fost declarată monument al naturii și e ocrotită prin lege.

Rezervația națională Munții Rodnei este renumită pentru cele aproape 400 de capre negre care se presupune că trăiesc pe munte și sunt văzute sau fotografiate de turiști cu totul întâmplător. Primele efective de capre negre — 200 de exemplare, au populat parcul între anii 1964-1970, materialul biologic fiind adus de silvicultori printr-un program național din Munții Retezat, Bucegi și Piatra Craiului. De-a lungul zecilor de ani, colonia de capre negre a crescut, iar aclimatizarea a fost una benefică.

Din nefericire, polițiștii au constat că braconierii vânează caprele pentru calitatea cărnii, însă operațiunile sunt rare din cauza condițiilor dificile, obstacolelor naturale și vremii capricioase la mare altitudine.

În anul 1973, silvicultorii vor mai coloniza spațiul parcului și cu 13 exemplare de marmote aduse din Munții Alpi. Printre speciile rare întâlnite pe arealul parcului se mai află ursul brun, râsul — pisica de munte, cocoșul de mesteacăn, acvila de stâncă, cocoșul de munte, cerbul carpatin și foarte des întâlnită de turiști în zilele călduroase de vară, întinsă pe stânci, e vipera.

Tot pe teritoriul parcului funcționează din anii ’70 una dintre cele mai vechi stații meteorologice din țară, construită într-o căldare glaciară la 1.830 de metri altitudine, în vecinătatea sudică a Lacului Izer, lac care privit de pe coama versantului prinde conturul hărții României.

O altă arie protejată înființată la începutul anului 2000 o reprezintă Parcul Natural Munții Maramureșului, care se întinde pe o suprafață de peste 140.000 de ha de-a lungul graniței româno-ucrainene și include patru rezervații înființate pentru ocrotirea faunei și florei montane: rezervația faunistică de cocoș de mesteacăn Cornul Nedeii, rezervația Farcău—lacul Vinderel-Mihailec; rezervația Tomnatic-Sehleanu și rezervația botanică stâncăriile Sălhoi-Zâmbroslavele.

Cele mai apreciate de turiști sunt vârfurile Mihailecu, Piatra Socolăului și Culmea Rugașului, care impresionează prin originea vulcanică și vârfurile aproape golașe. Toate trasele turistice sunt deschise indiferent de anotimp, însă poliția de frontieră din comuna Poienile de sub Munte nu încurajează pasionații muntelui să urce pe timpul iernii din cauza producerii avalanșelor și animalelor sălbatice aflate în căutare de hrană mai ales în iernile lungi.

Cele două parcuri — Munții Rodnei și Maramureșului — se bucură de o largă apreciere atât în rândul cercetătorilor, cât și printre iubitorii muntelui, deși în zonele aflate în vecinătatea acestora au fost tăiate mii de hectare de pădure în ultimii 25 de ani, fără a se mai planta în loc alte specii de conifere.

AGERPRES/(AS — autor: Leontin Cupar, editor: Marius Frățilă)