Photo credit: (c) mehedinti.djc.ro

Historians confirm a well-circulated legend of the early 18th century that the Wallachian ruler, also known as the ‘prince of Carpathians gold,’ was among Europe’s richest princes, but there were no indications about the circumstances in which he would have decided to protect his huge wealth by burying it.

Baia de Arama, elevation 300 m, is located 80 km north-east of Drobeta Turnu Severin, the capital city of Mehedinti County. Local archaeological research over the past 100 years have unearthed traces of human settlements from the Neolithic that went into the Bronze Age and the Icon Age and into the Roman Conquest, when mining was developed in the area. In 1392, royal decrees mention copper mining, with the first written record of the settlement going back to 1581.

Historian Cornel Boteanu says he has found written evidence attesting to the fact that in 1671-1863, Baia de Arama was a burg, and in 1864-1892 it became an urban commune.

‘It was to gain a special relevance under the rulers Mircea the Old, Matei Basarab and Constantin Brancoveanu. In fact, Brancoveanu was to lend the settlement an enviable shine among those time’s settlements in Wallachia,’ says Boteanu.

He believes Baia de Arama won historic resonance after 1806, when Tudor Vladimirescu was made the bailiff of Closani and boyars Glogoveni, prince Bibescu and official Draghicescu Hergot built here some structures for the ‘peace of the mind and the body.’ In Hergot’s fortified mansion, Hungarian revolutionary Kossuth was once hidden.

‘Traders and boyars were so much attracted by the mountainous area of Mehedinti County that they gave a helping hand to grand ruler Cornea Brailoiu, customs officer Milco Baiesul and, of course to Brancoveanu, with building, on the ruins of a former monastic settlement that apparently belonged to Nicodim the Saint of Tismana, a club-shaped monastery in a Brancovenesc style with an outside staircase, a belfry over the narthex and Byzantine painting,’ says Boteanu.

The Sts. Voivodes Monastery of Baia de Arama has been shrouded in legend as people claim that inside it or at the base of its walls ruler Constantin Brancoveanu (1688-1714), which the Ottomans nicknamed ‘the prince of Carpathian gold,’ would have hidden a treasure.

‘We could admit that the ruler’s treasury dating back from Dacians is just a legend, but locals claim that a priest discovered in the church’s walls a document issued by Constantin Brancoveanu himself alluding to the place where the royal gold had been stored,’ says Boteanu.

In the circles of so-called treasure hunters, there are some incomplete rough maps with markings of some of the alleged hiding places for the gold, which has determined many amateurs to dig in the thick of the night in the altar area of the church. In autumn 2013, the Culture Ministry issued a permit for diggings at the northern outer foundations of the church, endangering the monument.

‘Should we trust some written records, Brancoveanu himself would have been very interested in Decebal’s treasures. It has been alleged that at his court, Cantacuzino had established a secret chancellery to collect information, study and interpret old maps acquired or simply stolen by covert agents who would travel the country to find out stories about hidden treasures. It should not be ruled out that the wealth on display at the princely court was the cause of his death in 1714, given the Ottomans’ greed and the worry that the Wallachian ruler possessed endless treasures that he would use to equip his armies,’ Boteanu explains.

It is not known how much of it is fact and how much fiction. What is certain is that the mystery of the treasure could not be solved yet, as it was taken to the tomb by seven devoted servants of the ruler who, after hiding it, were killed.

Brancoveanu’s gold has even piqued communist ruler Nicolae Ceausescu’s curiosity. The dictator asked his political police Securitate to look for the gold in the former estates of Brancoveanu.

‘The mirage of Brancoveanu’s treasure will not deter adventurers from digging for it at the Baia de Arama Monastery, despite the fact that the Bishopric of Severin and Strehaia has decided to place this valuable monastic compound under video surveillance,’ says professor and historian Cornel Boteanu. AGERPRES

Photo credit; (c) cazaneledunarii.com.ro

It is the only worship place built during the communist regime and was intended for the German, Czech and Hungarian communities living in the surroundings of the Danube Gorges. The holy place, which enjoys Europe-wide fame, is dedicated to the “Immaculate Conception” and was raised under the strict supervision of architect Hans Fackelmann. Its unique look is given by the interior in the shape of a tent and the roof symbolizing a cross.

Father Mihai Sima explained for AGERPRES that despite its nonconformist appearance, the architecture of the church where he serves complies with the standards that apply to religious sanctuaries.

“Gabriel Popa’s watercolor and gouache paintings that cover the interior walls depict Calvary Road in a modern vision, with Pontius Pilate represented in the guise of Bolshevik leader Lenin, and portrayed in the crowd that witnesses the appearance of the Risen Christ are gymnast Nadia Comaneci, Beatles member John Lennon, actors Florin Piersic and Ana Szeles,” said the parish priest Mihai Sima.

He considers that the rather unconventional images do not affect the biblical scenes, but confer them more significance. For instance, the scene with Pilate represented with Lenin’s features far more powerfully suggests the persecution against Jesus Christ, while John Lennon embodies the joy over the Resurrection of the Lord.

“He who does not know the Holy Scripture cannot correctly interpret the Way of the Cross. This is where the innumerable disputes over the painter’s courage to portrait contemporaries arise from,” said father Sima.

He also stressed that quite often, towards the end of the twentieth century, Catholic Church painters resorted to such artifices to better illustrate the far from astronomical distance between the mortal and the divine world.

The Roman Catholic Church in Orsova where the religious service is celebrated in German, Czech, Hungarian and Romanian, is one of the most important tourist attractions in the region of the Danube Gorges. Its construction was funded by the German Caritas Association based in Freiburg.

“The paintings in the church, genuine masterpieces, attract by their discreet colors and the message they convey; tens of thousands of beauty loving faithful come here aboard the ships that call in the port of Orsova,” said father Mihai Sima.

The Church of Orsova also hosts organ recitals, as the building has an electronic organ and an old mechanical organ, both brought from as far as Germany, with the great efforts of the approximately 150 Catholic city residents. AGERPRES

Photo credit: (c) mehedinti.djc.ro

The water tower was built between 1910 and 1914, and arguments for its construction had already become evident in 1890, when the local government started identifying groundwater sources in the northeast of the present day locality. Since the geothermal studies indicated an insufficient water flow, the system of water intake wells kept running with wind-powered pumps was given up and the decision was made to supply the drinking water network from the Danube River.

Drobeta Turnu Severin mayor Constantin Gheorghe says that the tower was not randomly placed, “but was established at the highest point of the town, at an elevation of 104 m. It was built of reinforced concrete, in medieval style, after the plans of Craiova-born engineer Elie Radu. It is 27 meters high, measures about 10 meters in diameter and has four turrets at the top, which served as lookout points for the firemen and also for the army during World War II.

“Two water tanks with a total capacity of 1,025 cubic meters were incorporated in the castle. Due to financial problems, the outer finishing of the building was not completed and it stayed like this until 2012,” Mayor Constantin Gherghe told AGERPRES.

 Time rolled over the majestic water tower too, just like for all the other historic monuments of the city. After having heroically survived 11 bomb attacks by the Germans and the Soviets during WW II, under the communist regime it was several times in danger of being demolished. But it braved the looming threats to bear testimony to the young generations that daring projects and brilliant minds capable of dreaming high have always existed.

“For almost 50 years, the water tower, or the ‘Eiffel Tower’ as it was called in local folklore, was abandoned. In 2009, writers Ileana Roman and Florin Grigore, who are offspring of the town, came up with a downright brilliant idea: turn it into an arts castle. That’s how we got to carry out a European project in partnership with a municipality from Serbia, for its transformation into a cultural and tourist product,” Gherghe recalls.

The rehabilitation works took almost one year and cost nearly one million euros; 90 percent of the amount is EU non-reimbursable funding.

“The building’s outside was finished, a lift was also installed. We organised permanent exhibitions on the three floors of the tower and there’s a literary café on top of it, right under the roof. Now dubbed the Arts Castle, the tallest building in Drobeta Turnu Severin is visited daily by nearly 300 tourists, eager to soak up the panoramic view,” Gherghe relates.

The former water tower has now become a symbol, it features on all tourist maps and guides: “the most beautiful picture of it was taken at night, when time seems to let its wings of light down over the fantasy world Drobeta was blessed with following its inclusion in the international tourist circuit.”AGERPRES

Photos taken by: (c) Cristian NISTOR / AGERPRES ARCHIVE

The fortress was raised on the bank of the Danube, 500 metres away from the Roman castrum and the Roman bridge built by Apollodorus of Damascus. In the 19th century the area was discovered to also host a previous Dacian citadel that was depicted on Trajan’s Column in Rome. Archeological digs done over time have established as fact the citadel’s construction in several stages. Its heyday lasted from the 13th century until the year 1524, when the Ottomans under Suleiman the Magnificent destroyed the citadel. Its history is also tied to that of the Knights Hospitaller that name it Castrum Zewrini on the diploma issued in 1247 that granted them the right to settle in Severin.

History notes that in order to keep its status as a strategic point of defence on the Danube border, ruler Litovoi died in battle against the forces of Ladislaus IV of Hungary and later on, in 1330, Basarab I humiliated Charles Robert of Anjou in the battle of Posada.

The citadel of Severin would play, over time, an important role for Wallachia. When the Hungarians attacked Oltenia they would organise here the Banat of Severin, the first Ban (e.n. — High Steward) known to history being Luca who, it appears, had continued the construction of the citadel on top of the ruins of the citadel-colony of Drobeta. In 1259 the Knights Hospitaller retreat and the walls of the citadels remain in the sights of the Tatar, Bulgarian and Ottoman cannons.

‘The first citadel on the Danube, in 1524, when it was in the care of ruler Neagoe Basarab, was so devastated by the Turks that only the Tower of Sever, measuring 22 meters high, 9 meters long and 2.5 meters wide, was left standing. Within, in 1406, Mircea the Elder (…) signed a treaty of alliance with Sigismund of Hungary, Pippo Spano being the one chosen to restore the walls of the citadel’, said the Mayor of the City of Drobeta Turnu Severin, Constantin Gherghe.

The plan of the citadel was reconstituted, in 1936, by Professor Al. Barcacila who was executing archeological digs within the ruins, where he found a trove of archeological materials (iron bars, stone cannonballs, the bronze barrel of a cannon, etc.).

The citadel was rectangular in shape, the walls being built out of raw river stones bound by mortar. In the center of the citadel a chapel built using materials taken from the Roman castrum of Drobeta was discovered, as well as several graves, a forge, an Orthodox church, a Catholic Church and a fountain.

‘After its destruction at the hands of the Turks, the Citadel of Severin is attributed the emblematic mourning name of Cerneti (e.n. — blackened). The people of Severin built another settlement that was more protected from Turkish incursions about three kilometers north-east, across the Topolnita River. As such, the locality of today — Cerneti, that around 1602 was an estate of the Buzesti brothers, will become the commercial and administrative capital of the Mehedinti region, being used both by the Austrians and the Russians. In the years that followed, the walls of the citadel would crumble, covering up, in a sense, the history and memory of those who have sacrificed themselves for their defence’, said Gherghe.

Through a project financed by the Regional Operational Programme 2007-2013 of the European Union, the Drobeta Turnu Severin received 14 million euro to restore the Citadel of Severin and the Teodor Costescu Cultural Palace.

‘The reconstruction and preservation works, started nearly three years ago, will be finished by 2015. Then, the Citadel of Severin will regain the glory bestowed upon it, over time, by its builders. It is known that they were many, given that for 300 years, after each battle fought here against the Turks and Hungarians for the defence of Wallachia, the Citadel’s ?body’ was torn apart.

The Citadel of Severin is visited, daily, even now when it’s a construction site, by nearly 300 tourists coming from all corners of the world’, added Gherghe.

sources: agerpres

Photo credit: (c) Cristian NISTOR / AGERPRES ARCHIVE

The legends say God threw this bridge over an abyss with troubled waters, where bizarre beings were lurking to pull people into hell, in order to help Saint Nicodemus, whose name is connected with the history of the first monastery of Wallachia — Vodita, cross the water of Tismana River, so he could raise for Gods’ glory his second foundation — the renowned Tismana Monastery (1377).

‘God’s Bridge’ is located on County Road 670, linking Baia de Arama town to all the rural localities of the mountain area of Mehedinti County. It has been revamped by the Mehedinti County Council with European funds received via the Oltenia South-West Regional Development Agency.

The interim president of the institution, Aladin Georgescu, confessed that if the intervention hadn’t been done in time, the bridge, actually created by the Ponoare Cave ceiling collapse, would have crumbled and no one would have known of this piece of ‘jewellery’ which brings thousands of tourists to the area, some drawn by the legends or by the landscapes portrayed in various tourist guides and magazines worldwide.

‘The value of the works on a 35-kilometre segment of the road infrastructure going over the bridge, its consolidation, included, amounted to over 44 million lei, out of which 31 million represented non-refundable money, from European structural funds,’ Aladin Georgescu told AGERPRES.

Photo credit: (c) Cristian NISTOR / AGERPRES ARCHIVE

The road traffic no longer goes on the structure of ‘God’s Bridge,’ although it is made of massive rock, but on a winding built at the exit from Ponoarele village, for about 5 kilometres, which allows the preservation of the bridge.

‘God’s Bridge’ is a natural protected monument, the largest natural bridge of Romania and the second in Europe (30 metres long, 13 metres wide, 22 metres high and 9 metres thick), being the only one open for road traffic for over 200 years.

Underneath the bridge there flows a river which is said to have lacked life, as Nicodemus cursed the inhabitants of these areas not to have drinking water from this river, because they didn’t let him build a monastery nearby. This way, banished from these places, he miraculously reached the place of Tismana, where he built the monastery that appeared in his dreams.

Due to the project conducted by the Mehedinti County Council, the traffic in the mountain area of the counties of Mehedinti, Gorj and Caras Severin increased from 1,196 to 2,500 vehicles per day. Many tourists come to cross the bridge by foot, being positive that only this way they can enter a communion with God and thus heal from sicknesses and sadness. Maybe not by chance Saint Nicodemus, the founder of the Bishopric of Severin and Strehaia, agreed to the construction at the end of ‘God’s Bridge’ of a church with the patron ‘Saint Nicodemus of Tismana,’ for bringing the mortals to mind that God has been here, as a miracle.

Photo credit: (c) Cristian NISTOR / AGERPRES ARCHIVE

No one really knows where the legend begins and where it ends. It is certain that ‘God’s Bridge’ exists and, for millions of years, since the birth of the Earth, it allowed man to step over a wonderful valley, to the universe of ancestral tales, where time revealed fields with limestone pavement and lilac, stars and magnificent statues carved in the limestone by winds and rains.AGERPRES

Un amfiteatru roman a fost descoperit la Drobeta Turnu Severin

Foto: (c) Florin COPCEA / AGERPRES FLUX

Consolidarea stăpânirii romane în Peninsula balcanică la sfârșitul secolului I î.Hr., a făcut ca Imperiul roman să se fixeze definitv pe malul drept al Dunării. Această apropiere a romanilor de triburile geto-dace de la nordul Dunării a contribuit la dezvoltarea relațiilor de schimb dintre aceștia. După ce împăratul Tiberiu a transformat Moesia în provincie romană, în anul 15 d.Hr., a început construirea drumului militar din Cazanele Dunării.

Expedițiile legiunilor romane pe teritoriul Daciei, care pătrundeau prin teritoriul mehedințean de azi, au culminat cu cele două războaie (101-102 și 105-106 d.Hr.), punând stăpânire pe aceste meleaguri o perioadă de 165 de ani. După încheierea primul război dintre daci și romani (101-102), aceștia din urmă au concentrat trupe și materiale și au început construirea unui gigantic pod peste Dunăre la Drobeta. Punctul Pontes-Drobeta a fost ales ținânu-se seama de necesitățile strategice, economice și tehnice ale Imperiului și ale noii provincii Dacia. Construcția terminată în 105 d.Hr., avea 1.135 m lungime, 14,55 lățime și 20 de piloni în apa Dunării, fiind una dintre mai îndrăznețe lucrări de inginerie romană ale renumitului arhitect Apolodor din Damasc.

Picior pod construit de Apolodor din Damasc

Foto: (c) NICOLAE BADEA / AGERPRES ARHIVĂ

În timpul stăpânirii romane, datorită prezenței unor importante drumuri care traversau teritoriul actual al județului Mehedinți, s-au dezvoltat mai multe așezări, printre care Drobeta (azi Drobeta-Turnu Severin), Dierna (Orșova), Ad Mutrium (azi Butoiești) ș.a.

În jurul anului 324, împăratul Constantin cel Mare reactivează politica de cucerire și consolidare a stăpânirii romane la nord de Dunăre. În cadrul acestor acțiuni a fost construit marele val de pământ, cunoscut sub numele de ”Brazda lui Novac”, care pornea de la gura râului Topolnița, traversa Oltenia și Muntenia prin zona subcarpatică până la Mizil.

Ruinele castrului roman de la Drobeta Turnu Severin

Foto: (c) Cristian NISTOR / AGERPRES ARHIVĂ

Chiar dacă în secolele IV-VII populația autohtonă daco-romană a avut de înfruntat atacuri ale popoarelor migratoare, stabilitatea sa în perioada secolelor VIII-XI, a fost demonstrată de descoperirile arheologice de la Orșova, Drobeta-Turnu Severin, Ostrovu Banului, Ostrovu Mare ș.a. (așezări de tip rural cu bordeie, ceramică, unelte de fier, podoabe din bronz etc.).

Izvoarele documentare ale Evului Mediu, între care Gesta Hungarorum, cronica notarului Anonymus al regelui Bella al IV-lea, cât și lucrarea cu caracter hageografic ”Legenta Santi Gerhardi Episcopii” îi menționau pe românii din Banat sub numele de vlahi, fiind organizați politic, având așezări, conducători (voievozii Gelu, Glad și Menumorut) și cetăți întărite, precum Orșova (Castrum Urscia).

Andrei al II-lea, rege al Ungariei (1205-1235), a luptat sub zidurile Vidinului, cucerind vechiul pământ românesc al Țării Severinului, organizându-l ca ”Banat”. Cel dintâi ban de Severin amintit este Luca (1233). Slăbirea influenței bulgare, dar și a celei maghiare, a constituit un prilej potrivit pentru întărirea organizațiilor românești dintre Carpați și Dunăre, al cărei rezultat a fost recunoașterea lui Basarab I ca mare voievod al Țării Românești. Vlaicu Vodă (1364-1376) a fost ban al Severinului în 1366, fiind ctitor al Mănăstirii Vodița.

Cetatea Severinului se află în parcul Dragalina din orașul Drobeta Turnu — Severin


Foto: (c) Cristian NISTOR / AGERPRES ARHIVĂ

Mircea cel Bătrân a reintrat în posesia Severinului în 1389, intitulându-se și al ”Banatului de Severin domn”. A întemeiat o dregătorie special cu caracter militar ”Bănia Severinului”. Aici s-a întâlnit Mircea cu Sigismund regele Ungariei, în 1406, pentru a pune bazele unei alianțe și a hotărî măsurile ce trebuiau luate împotriva pericolului turcesc. După 1432, misiunea apărării Dunării este încredințată lui Iancu de Hunedoara, care este și Ban al Severinului.

După căderea Constantinopolului, în 1453, atacurile turcești asupra cetăților dunărene necucerite (Belgrad, Severin) se întețesc. În 1521, Soliman Magnificul cucerește Belgrad, iar în 1524, Severin.

După 1495, când la Craiova este atestată documentar o bănie a întregii Oltenii, în cetatea de la Strehaia a continuat să funcționeze o bănie de Mehedinți, subordonată celei de la Craiova. Această bănie a jucat un rol militar important (până la sfârșitul secolului al XVI-lea), în politica voievozilor români, de apărare a țării.
Unul dintre cele mai remarcabile momente, în această perioadă, l-a constituit, și pentru Mehedinți, domnia lui Mihai Viteazul. Marele domn a inclus în acțiunile sale politice și militare și Oltenia, supranumită, la acea vreme, ”Țara Mehedințiului”, deoarece acest județ se întindea până la Predești lângă Craiova, până dincolo de Calafat, la Dunăre, și până dincolo de Rogojel și Ciuperceni, înspre Gorj.

Începând cu deceniul al VI-lea al secolului al XVII-lea, Mehedinți și, respectiv, Cerneți devin loc de popas și tabără pentru domnitorul țării și oastea sa chemată să ia parte la luptele angajate de otomani spre centrul Europei. Totodată, transformarea Timișoarei și a împrejurimilor în pașalâc turcesc la 1658, apoi a Orăzii, au sporit temerile voievozilor și partidei boierești care se formase. În acest context, în timpul domniei lui Mihnea al II-lea Radu (1658-1659) ființează, la Cerneți, una dintre căpităniile de margine ale țării, iar așezarea cunoaște o însemnată dezvoltare, devenind oraș și reședință a județului până la 1841.

Ridicarea acesteia la rang de mare căpitănie de către voievodul martir Constantin Brâncoveanu a fost motivată de faptul că țara trebuia apărată, mai ales în partea sa vestică, aflată în calea armatelor otomane spre Viena, și după 1683, în calea armatelor imperiale habsburgice.

Lupta de interese și războaiele dintre cele trei mari imperii vecine — otoman, țarist și habsburgic — au avut în secolele al XVIII-lea și al XIX-lea, urmări din cele mai grave asupra Mehedințiului. Județul a devenit câmp de luptă pentru confruntările militare din zona strategică a Porților de Fier și a Dunării, a fost prădat și ars. Între 1718 și 1739, teritoriul mehedințean, împreună cu întreaga Oltenie, s-au aflat sub dominație habsburgică.

Conducătorul Revoluției de la 1821, Tudor Vladimirescu, dar și cei mai mulți panduri din oastea sa erau mehedințeni. În 1826, sub comanda căpitanului Lupu Mehedințeanu, locuitorii acestor meleaguri au continuat lupta împotriva asupririi naționale și sociale. Înrolați în armata tânărului general Gheorghe Magheru, mehedințenii au înfruntat, în 1828, pe turci la Sisești, dar și în alte localități ale județului.

După Pacea de la Adrianopol (1829), datorită relațiilor comerciale externe tot mai intense, precum și a poziției geografice pe Dunăre, județul Mehedinți începe să se dezvolte în mod armonios din punct de vedere economic și social-cultural.

Începutul revoluției de la 1848 și citirea proclamației de la Islaz au avut un puternic ecou și la Mehedinți. În cadrul armatei conduse de generalul Gheorghe Magheru s-a format un contingent de 1.300 de mehedințeni, însă sub presiunea armatelor ruso-turce, tabară militară a fost dizolvată. Chiar dacă a fost înăbușită, revoltele împotriva nedreptăților au fost continuate.

Unirea Principatelor Române a fost primită cu mult entuziasm de mehedințeni, la Turnu Severin și Cerneți. Și primirea domnului Al. I. Cuza la 25 iunie 1859, când a vizitat județul, și a principalului său sfetnic, Mihail Kogălniceanu, aflat de asemenea în vizită în județ, în 1864, au fost întâmpinate cu tot atât de mult entuziasm.

Participanți activi la războiul de independență, mehedințenii s-au distins în mod deosebit pe câmpurile de luptă de la sudul Dunării. În bătăliile de Plevna, Grivița, Rahova și Smârdan numeroși soldați s-au remarcat prin curajul lor.

Patru decenii mai târziu, în anii grei ai Primului Război Mondial, ostașii din Mehedinți au luptat cu eroism la Orșova și Cerna, în Munții Mehedințiului, în câmpia Severinului, la Mărăști, Mărășești și Oituz.

Și în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, județul Mehedinți a fost grav afectat, atât uman, cât și material. La 26 august 1944 au loc lupte grele la Turnu Severin, iar între 26-28 august a avut loc eliberarea Orșovei, în contextul actului de la 23 august 1944, când Armata Română a început lupta de eliberare a teritoriului național. În septembrie 1944 au loc luptele de apărare a Clisurii Dunării, dar și a fruntariilor naționale din această parte a țării.

În ceea ce privește organizarea teritorial-administrativă a țării, județul Mehedinți apare atestat documentar, pentru prima oară, la 27 ianuarie 1483, iar până în al patrulea deceniu al secolului al XIX-lea figura drept cel mai mare județ (între toate cele 17) al Țării Românești.

După 1838, peste 50 de sate ale județului Mehedinți, învecinate județelor Dolj și Gorj, au fost arondate acestora, micșorându-i substanțial suprafața. Totuși, în 1878, județul Mehedinți (cu reședința la Turnu Severin din 1841) se situa pe locul 4 ca mărime între județele țării.
O dată cu împărțirea pe regiuni a țării în 1950, fostul județ Mehedinți (5.320 kmp), cu opt plăși, trei orașe și 428 de sate, a devenit regiunea Severin, cu reședința la Caransebeș, în 1952 a intrat în componența regiunii Oltenia, iar la 17 februarie 1968 a redevenit județul Mehedinți, cu reședința la Turnu Severin (numit din 15 mai 1972 Drobeta-Turnu Severin) — dată la care orașul a fost declarat municipiu.

AGERPRES/(Documentare-Irina Andreea Cristea; redactor arhivă foto: Vlad Rușanu; editor: Marina Bădulescu)

Foto: (c) SIMION MECHNO / AGERPRES ARHIVĂ

Directorul acestuia, Marian Jiplea, a declarat pentru AGERPRES că, datorită complexității geologice, diversității biologice, vestigiilor cultural-istorice identificate în cuprinsul său, Parcul Natural Porțile de Fier constituie un patrimoniu științific și peisagistic unic în lume, aici existând 18 rezervații cu protecție integrală.

“În perimetrul acestora sunt identificate jumătate din numărul speciilor cunoscute în flora țării noastre, iar diversitatea habitatelor în care trăiesc numeroase specii de pești, reptile, mamifere și păsări asigură echilibrul ecologic al Europei”, a spus Marian Jiplea.

El a adăugat că mai ales sectorul riveran al Dunării prezintă, din perspectivă geologică, trăsături rare din punct de vedere morfologic, paleontologic și structural.

“La tot pasul, în ținutul Dunării dintre Drobeta Turnu Severin și Moldova Veche, se întâlnesc unități istorice deosebit de valoroase pentru civilizația omului, aici descoperindu-se urmele celei mai vechi așezări umane stabilite în Europa, a cărei vechime este datată acum 9.000 de ani”, a menționat Marian Jiplea.

Muzeul Regiunii Porților de Fier din orașul Drobeta Turnu — Severin

Foto: (c) CRISTIAN NISTOR / AGERPRES ARHIVĂ

Printre primele repere care îl impresionează pe călătorul avid de istorie, și nu numai, se află Muzeul Regiunii Porților de Fier înființat în anul 1912 și care deține peste 100.000 de obiecte de patrimoniu, apoi ruinele podului lui Traian, Castrul roman, Cetatea Severinului, Cetatea feudală de pe Insula Banului, situl arheologic de la Schela Cladovei, Mănăstirea Vodița, chipul regelui dac Decebal, Tabula Traiana, Mănăstirea Mraconia, Cetatea Tri Kule.

“Rezervațiile paleontologice Saraorski și Bahna furnizează informații prețioase despre trecutul geologic al întregii regiuni. Se găsesc aici indicii indubitabile privind geneza defileului Cazanelor și care demonstrează că Dunărea este mai nouă în această parte de țară decât bazinul hidrografic al râului Jiu, formațiunile geologice conținând din abundență calcare cuarțoase, mezozoice și jurasice, calcit, roci metamorfice și vulcanice”, a afirmat Marian Jiplea. 

Dunărea la Cazanele Mari

Foto: (c) CRISTIAN NISTOR / AGERPRES ARHIVĂ

Toate acestea au devenit destinații atractive atât pentru turismul științific, cât și pentru cel de aventură, care, prin peisajele endocarstice de o nebănuită frumusețe oferite, adună în regiune, anual, zeci de mii de oameni. Peștera Punicova, Cazanele Mici, Cazanele Mari, Punctul fosilifer Bahna, vârful vulcanic Trescovăț, amfiteatrul Zeliște-Veligan sunt doar câteva dintre comorile naturale ale Parcului Natural Porțile de Fier.

Peștera Punicova, din apropierea Cazanelor Mari ale Dunării

Foto: (c) CRISTIAN NISTOR / AGERPRES ARHIVĂ

“În ceea ce privește flora, se poate arăta că specialiștii au descoperit în acest areal 171 de asociații vegetale de cormofite, cuprinse în 20 de clase de vegetație, dintre care 26 sunt endemice. Cât despre faună, putem semnala 34 de specii aparținând clasei Mammalia, șapte carnivore, patru ierbivore, 14 specii de amfibieni și 17 specii de reptile dintre care emblematică pentru parc este țestoasa lui Hermann (Testudo hermanni boettgeri). Dintre speciile de reptile amintim șopârla de pădure (Darevskia pontica), șopârla de ziduri (Podarcis muralis), șopârla de câmp (Podarcis taurica), gușterul (Lacerta viridis), balaurul (Dolychophis jugularis) și vipera cu corn (Vipera ammodytes). De asemenea, au fost identificate 205 specii de păsări, 133 dintre acestea strict protejate”, a explicat Marian Jiplea.

Eșelnița

Foto: (c) NICOLAE BADEA / AGERPRES ARHIVĂ

El a spus că toate comunitățile locale situate în zona riverană a fluviului Dunărea se deosebesc între ele din punct de vedere etnografic. O notă aparte fac satele Eșelnița și Svinița, unde, anual, au loc evenimente culturale la care participă mii de turiști veniți din toate colțurile Europei să fie martori la târgul de produse alimentare și meșteșugărești, la festivalul smochinului și, nu în ultimul rând, să ia munții în piept pe cele aproape 20 de trasee turistice existente, marcate pe hărțile turistice internaționale.

“În zonă există aproximativ 50 de pensiuni și minihoteluri. Administrațiile acestora organizează permanent croaziere pe Dunăre cu ambarcațiuni ușoare care permit accesul la monumentele naturale și istorice transfrontaliere aflate pe ambele maluri”, a conchis directorul Parcului Natural Porțile de Fier, Marian Jiplea.

AGERPRES/(A — autor: Florian Copcea, editor: Ștefan Gabrea)

Foto: (c) CRISTIAN NISTOR/ AGERPRES ARHIVA

Actul de naștere al acestuia îl constituie o primă expoziție cu materiale arheologice scoase la lumină din incinta Castrului roman Drobeta, situat nu departe de ruinele piciorului Podului lui Apolodor (103-105), organizată la 12 mai 1912 într-o aripă a Liceului “Traian” și care avea un caracter permanent. Odată cu înmulțirea inventarului de piese de patrimoniu, unele descoperite în diferite șantiere arheologice din zonele riverane Dunării, altele achiziționate, muzeul s-a mutat în sala I.C. Frimu a Palatului Cultural “Teodor Costescu”, unde va rămâne până în anul 1972, când s-a transferat definitiv în clădirea de azi.

Directorul instituției, Doina Chircu, a declarat, pentru AGERPRES, că la inaugurare muzeul cuprindea patru secții în care, astăzi, se află peste 100.000 de exponate, jumătate dintre acestea provenind din paleoliticul superior, celelalte traversând epocile următoare până în secolul XX.

“Cea mai senzațională piesă aflată în colecțiile muzeului este scheletul celui mai vechi Homo Sapiens din Europa descoperit la Schela Cladovei, cea mai veche așezare umană de pe continent, azi cartier al municipiului Drobeta Turnu Severin, dezvoltată între anii 8.000-5.500 î.Hr.”, a afirmat Chircu.

Potrivit directoarei, tot în acest sit arheologic unic în lume, au fost scoase la iveală vestigii de o importanță covârșitoare pentru istoria civilizației umane. Este vorba de ruinele unui atelier de produs mărgele din malachite și de o parte din uneltele din silex utilizate la fabricarea acestor podoabe, ale unui altar de cult și a peste 65 de morminte datând din perioada 7.300-6.300 î.Hr.

În urma studierii acestor relicve, profesorul Vasile Boroneanț a tras concluzia în 1960 că o parte din aceste vestigii arheologice, unele conservate la Muzeul “Regiunii Porțile de Fier”, sunt o adevărată comoară pentru patrimoniul istoric național și internațional. Datarea cu carbon radioactiv a așezării Schela Cladovei confirmă vârsta de circa 8.750 de ani.

“Piesele descoperite la Schela Cladovei și aflate în tezaurul muzeului nostru au căpătat o recunoaștere mondială, figurând în tratatele preistorice și în cursurile universitare din întreaga lume. Ele confirmă că ne aflăm în posesia unor dovezi clare ale identificării unei civilizații încă necunoscută, comparabilă cu cele ale lumii preistorice din Valea Nilului, a Tigrului și Eufratului”, a precizat Chircu.

Foto: (c) CRISTIAN NISTOR/ AGERPRES ARHIVA

Dar nu numai aceasta dă unicitate Muzeului “Regiunii Porților de Fier”. În sala I, unde s-a amenajat expoziția de istorie a comunei primitive de la paleoliticul superior (aproximativ 30.000 de ani î.Hr.), sunt expuse unelte din silex colectate din peștera lui Climente și Cuina Turcului, săpăligi din corn de cerb utilizate în agricultură, săgeți din os și dinți de animale, vase unicat pentru serviciul religios și păstrarea hranei.

O atracție deosebită o reprezintă urnele, statuetele și podoabele specific culturii Gârla Mare, ornate cu motive spiralice și incizate, ceramica respectivă rivalizând cu cea cucuteniană.

Tot în această sală este expus, în copie, fiindcă originalul se află la Muzeul Național de Istorie București, marele tezaur de la Hinova (sec. XII î.Hr.), descoperit de fostul director al muzeului, Mișu Davidescu, în greutate de aproximativ 5 kilograme de aur de puritate 980? (24 de carate), compus din podoabe pentru frunte (diadema), pentru păr (inele de buclă), pentru gât (coliere din elemente romboidale, sferoidale, clopoței, cercei, gheruțe) și mâini (brățările) și un manșon cu butoni în greutate de 580 grame.

“Sala II este rezervată civilizației fierului. Întâlnim aici ceramică geto-dacică, unelte agricole și arme din fier, podoabe din argint și două vase din metal prețios pentru serviciul religios (Rhytonul de la Poroina Mare și Vasul de la Porțile de Fier), amândouă în replică (originalele se află la București și New York). Avem aici terme romane, chipul regelui Decebal și steagul de luptă al dacilor”, a spus Chircu.

Potrivit directoarei, în sala III este continuată istoria daco-romană, aici aflându-se scene de luptă de pe Columna lui Traian de la Roma, o hartă cu drumul săpat în stâncă de romani în Clisura Dunării, Tabula Traiană și cu șenalul navigabil amenajat printre stânci, în Cazane, pentru a permite trecerea corăbiilor cu militari romani. Tot aici mai sunt expuse în vitrine țintarul descoperit la Castrul roman Drobeta, care adăpostea o mie de soldați a căror unică responsabilitate era apărarea podului de peste Dunăre, obiectiv reconstituit în 1906, în miniatură, în sala IV, după macheta inginerului francez Edgar Duperrex.

“Sala V este destinată zeităților. Întâlnim aici statuete sculptate în piatră și marmură, turnate în bronz, acestea corespunzând întregului panteon deistic roman, realizate în ateliere locale ale provinciei nord-dunărene. O parte dintre acestea au fost aduse de coloniștii din provinciile orientale ale Imperiului Roman, printre ele: Isis, Osiris, Serapis, Apis și Mithras și Cybele. De un loc aparte se bucură aici reprezentările cultului Cavalerilor danubieni sau Cavalerului trac”, a mai arătat Chircu.

“Artefactele din sălile VI, VII, VIII și IX ne dau informații prețioase despre cetățile antice Drobeta și Dierna, despre cavalerii ioaniți, despre Cetatea medievală a Severinului, despre Cronica pictată de la Viena din 9-12 noiembrie 1330, despre domnitorii Țării Românești — Vlaicu Vodă, Mircea cel Bătrân, Mihai Viteazul, Iancu de Hunedoara și Tudor Vladimirescu. Spații generoase sunt destinate secolelor XIX și XX, un periplu bine argumentat cu piese de o inestimabilă valoare patrimonială, permițându-ne astfel să aflăm amănunte despre istoria acestui colț de țară”, a adăugat directorul muzeului, Doina Chircu.

Tocmai de aceea, în perioada 23 decembrie 2009 — 23 decembrie 2014, Consiliul Județean Mehedinți, administratorul Muzeului “Regiunii Porților de Fier”, a implementat un proiect european “Reabilitarea complexului Muzeul Regiunii Porților de Fier și valorificarea lui ca produs turistic”, al cărui obiectiv este restaurarea și valorificarea durabilă a patrimoniului cultural, precum și crearea/modernizarea infrastructurilor conexe. Proiectul are o valoare de 53.838.383,46 lei, din care 36.140.672,41 lei reprezentând valoarea eligibilă nerambursabilă a Uniunii Europene, 5.527.396,96 lei contribuția Guvernului României, iar 850.368,76 lei a Consiliului Județean Mehedinți.

“Proiectul în cauză urmărește dezvoltarea durabilă a infrastructurii de turism și punerea ei în valoare prin reconstituirea elementelor de civilizație romană (castrul roman Drobeta — prima cetate de piatră în Dacia Romană), Podul lui Traian, Thermele romane cu palestra și a elementelor de civilizație medievală (fortificația medievală din colțul de sud-vest al castrului roman și ruinele bisericii medievale cu contraforturi)”, a tras concluzia Doina Chircu.

Foto: (c) VIOREL LAZARESCU/ AGERPRES ARHIVA

Ea a mai arătat că și acvariul și exponatele din etnografia, fauna și flora regiunii Porților de Fier sunt ținte la fel de căutate de vizitatorii și cercetătorii care ajung la Drobeta Turnu Severin și vor să se întoarcă în timp, în lumile păstrate de memoria istoriei.

AGERPRES/(A — autor: Florian Copcea, editor: Cristian Anghelache)

Photo credit: (c) Cristian NISTOR / AGERPRES ARCHIVE

The birth certificate of the museum is a first exhibition of archaeological finds from the Drobeta Roman camp located close to the ruins of the foot of the Bridge of Apollodorus (103-105), opened on May 12, 1912 in a wing of the Traian High School as a permanent exhibition. With the addition of more artefacts, some discovered at various archeological sites in Danube riparian areas and others acquired, the exhibition relocated to the I. C. Frimu Hall of the Teodor Costescu Culture Palace, where it remained until 1972, when it relocated for good to its today’s address.

Museum director Doina Chircu told AGERPRES that when it opened, the museum had four sections that today house more than 100,000 exhibits, half of them dating back to the Upper Paleolithic and the remaining covering the next eras to the 20th century.

‘The most sensational item in the museum’s collections is the skeleton of Europe’s oldest Homo Sapiens discovered at Schela Cladovei, Europe’s oldest human settlement, today part of a quarter of the city of Drobeta Turnu Severin, developed in 8,000-5,500 B.C,’ said Chircu.

She added that also at this unique archaeological site, vestiges that are of high importance to the history of human civilisation have been unearthed: the ruins of a workshop that manufactured malachite beads and part of the flint tools used for their manufacturing, a cult altar and more than 65 tombs dating from 7,300-6,300 BC.

After studying the relics, Professor Vasile Boroneant concluded in 1960 that some of these archaeological vestiges, part of which had been preserved at the Iron Gates Region Museum, are a real treasure in the historical heritage of Romania and the rest of the world. Carbon dating of the Schela Cladovei settlement confirms its age of nearly 8,750 years.

‘The artefacts found at Schela Cladovei and displayed at our museum have won world recognition, having been included in the world’s ancient history treatises and university classes. They confirm the fact that we possess clear evidence of a still unknown civilisation comparable to the ancient worlds of the Nile Valley, Tiger Valley and the Euphrates,’ said Chircu.

Photo credit: (c) Cristian NISTOR / AGERPRES ARCHIVE

That is not all that imparts uniqueness to the Iron Gates Region Museum. Displayed in Hall I, where an exhibition of Upper Paleolithic history was mounted (about 30,000 years BC), are flint tools collected from the Climente and Cuina Turcului caves, including antler hoes for agricultural purposes, arrows of animal bone and teeth, as well as unique vessels for religious services and food storage.

Especially attractive are also urns, statuettes and ornaments of the Garla Mare civilisation that carry spiral and incised motifs, with the pottery rivalling the one of the Cucuteni civilisation.

Also in Hall I is a copy of the grand treasury of Hinova (12th century BC), discovered by the museum’s former director Misu Davidescu, that weighs nearly 5 kg of gold 980? pureness (24 karats), made up of a diadem, looped rings for hair, necklaces with rhomboid and spheroid elements, bells, earrings, bracelets and a sleeve with buttons weighing 580 grams.

‘Hall II is devoted to the Iron Age. Visitors can see here Gaeto-Dacian pottery, iron farm implements and weapons, silver ornaments and two vessels of precious metal for religious services — a rhyton of Poroina Mare and a vessel of Portile de Fier [Iron Gates], both of which are replicas of the original artefacts in Bucharest and New York, respectively. Also on display are Roman thermal baths, the face of King Decebal and the Dacians’ battle flag,’ said Chircu.

She said Hall III continues the history of Dacians and Romans, with battle scenes from the Trajan Column in Rome, a map with the road carved in a rock by Romans at Clisura Dunarii, Tabula Trajana and the navigable canal through the rocks at Cazane that allowed passage of Roman ships with soldiers. Also exhibited here is the structure built at the Roman camp of Drobeta that would house 1,000 Roman soldiers, tasked exclusively with defending the bridge over the Danube that was rebuilt in miniature in 1906 after a mock-up by French engineer Edgar Duperrex.

‘Hall V is devoted to deities. Visitors find here stone, marble and bronze statuettes that cover the entire Roman pantheon that were manufactured at the local workshops of the province in northern Danube. Some of them were imported by colonists from the Eastern provinces of the Roman Empire, including Isis, Osiris, Seraph, Aphis and Mithras, as well as Cybele. A special place is reserved to the representations of the Danubian Knights also known as the Thracian Knights,’ said Chircu.

‘The artefacts in halls VI, VII, VIII and IX provide precious information about the ancient bastions of Drobeta and Dierna, the Knights of St. John, the mediaeval bastion of Severin, the Painted Chronicles of Vienna of November 9-12, 1330, the rulers of Wallachia, Vlaicu Voda, Mircea the Old, Michael the Brave, Iancu of Hunedoara and Tudor Vladimirescu. Generous spaces are set aside for the 19th and the 20th centuries, both of which are well supported by highly valuable items, allowing visitors to find out about the history of the realm,’ said museum director Doina Chircu.

That is why, the Mehedinti County Council, the administrator of the Iron Gates Region Museum, carried out, December 23, 2009 — December 23, 2014, a European project for rehabilitating the Iron Gates Region Museum and capitalising on it as a tourist product which aim is the restauration and sustainable capitalisation on the local cultural heritage as well as creating/upgrading related infrastructure. The project is worth 53,838,383.46 lei, 36,140,672.41 of which is the eligible non-returnable European funding, 5,527,396.96 lei the contribution of the Romanian Government and 850,368.76 lei the contribution of the Mehedinti County Council.

‘The project is designed to sustainably develop tourist infrastructure and to capitalise on it by restoring elements of Roman civilisation (the Roman camp of Drobeta — the first stone bastion in Roman Dacia), the Trajan Bridge, the Roman thermal baths with palestrae, as well as elements of medieaval civilisation (the mediaeval fortification in the south-western corner of the Roman camp and the ruins of a mediaeval church with buttresses),’ Chircu concluded.

Photo credit: (c) Viorel LAZARESCU / AGERPRES ARCHIVE

She also said that an aquarium as well as exhibits depicting the ethnography, flora and fauna of the Iron Gates region are equally visited by tourists and researchers who arrive in Drobeta Turnu Severin and want to get back in time to the worlds that went down in history. AGERPRES