melodi
Poate cea mai cunoscută și îndrăgită piesă a trupei Phoenix este ”Andrii Popa”, care a fost lansată în fața publicului la 19 noiembrie 1973, la Sala Palatului, într-un concert Phoenix, alcătuit la acea vreme din muzicienii Nicu Covaci, Iosif Kappl, Mircea Baniciu, Costin Petrescu și Valeriu Sepi. Textul piesei este scris de Vasile Alecsandri, iar muzica este semnată de Mircea Baniciu.
Sursa foto: Captură YouTube
Cel care l-a inspirat pe poetul Vasile Alecsandri să scrie poezia a fost Andrei Popa (sau Andri Popa), un haiduc originar din Seaca, județul Dolj, care a luptat alături de Iancu Jianu în atacurile de la Vidin și Plevna. Conform legendei, ceata lui avea sarcina să recupereze din seraiul vânzătorilor de cadâne, câteva sute de fete furate de turci. Andri Popa a urcat toate cadânele găsite, peste 500, în mai multe căruțe, și le-a trecut Dunărea în Oltenia. Apoi, fetelor li s-a dat drumul să mergă acasă, dar unele au fost vândute ca neveste, pe prețuri uneori simbolice — o șa, o armă — alteori pe sume mari de bani.
Mai multe detalii pe agerpres