Mistere Romanesti

Într-o lume agitată, în care bunăstarea e pe primul plan, oamenii calcă ţara în lung şi-n lat, în căutarea unui leac miraculos. Şi adesea uită că minunea vindecării e poate chiar în ei.
În ţara asta a noastră, de care unii s-au plictisit şi vor să plece, în timp ce alţii, din afară, ar da oricât numai să păşească în unele regiuni, sunt zone unde ne simţim mai aproape de divinitate. Cercetătorii au descoperit unul dintre aceste locuri în punctul de întâlnire al paralelei 45, la jumătatea nordică a globului, cu meridianul 25, ce marchează jumătatea Europei. Se pare că peticul de pământ care începe pe la Dealul Negru şi se întinde până spre Sibiu atinge perfecţiunea.

Nu întâmplător sunt renumite staţiunile Călimăneşti, Căciulata, Olăneşti, Govora. Se spune că bolnavii care se “încarcă” o vreme aici cu energie se pot vindeca şi fără curele de apă. Pe lângă acestea, sunt la noi multe locuri minunate.

În judeţul Bihor, la Mănăstirea Izbuc sălăşluieşte un izvor cu apă tămăduitoare. Firicelul de apă izvorăşte chiar în incinta lăcaşului. Curge intermitent, la intervale de 15-30 de minute, şi se transformă în leac vindecător în Vinerea Luminată. Oricât de gravă ar fi suferinţa cuiva, la Izbuc îşi găseşte alinarea.

Ţinutul Dobrogei e bogat în locuri făcătoare de minuni. Unul  e Schitul Crucii de la Coslogeni. Mulţi bolnavi şi-au găsit vindecarea, cei ce nu puteau vorbi au primit grai, orbii şi-au recăpătat vederea. În timp, Sfânta Cruce a crescut în înălţime şi, numai Dumnezeu ştie cum, la zi mare, Crucea se umple de mir.

Mănăstirea armenească de la Hagigadar

Puţină lume ştie că în Româniai există o singură mănăstire armenească şi aceea se află în apropierea oraşului Suceava, la Hagigadar. Credincioşii ştiu însă că aici se împlinesc şi cele mai ascunse dorinţe. Dar pentru aceasta trebuie să urci dealul mănăstirii în genunchi, să înconjori biserica de trei ori, apoi să mergi la preot pentru a-ţi citi rugăciunile.

Troiţa de la Ioneşti

Satul Ioneşti, din judeţul Argeş, poziţionat între Piteşti şi Roşiorii de Vede, este deja foarte cunoscut pentru miracolele înfăptuite în faţa renumitei sale Troiţe. Deşi îndelung controversate, miracolele din acest lăcaş sfânt nu pot fi nicicum contestate.

Schitul Şatra Pintii

Schitul Şatra lui Pintea sau Şatra Pintii, cum i se spune în Ţara Lăpuşului, are izvoarele făcătoare de minuni păzite de un munte sfânt şi o fântână cu apă tămăduitoare de pe vremea haiducului Pintea. Bătrânii povestesc cum apa se făcea odată “ca untu’” şi vindeca orice boală a celor ce veneau în lăcaşul de lângă Târgu Lăpuş.

Unul dintre cele mai fascinante monumente ale naturii de pe teritoriul ţării noastre, situat în comuna Baia de Fier din judeţul Gorj, scobit de vreme în pântecele muntelui de calcar de lângă râul Galbenul, este Peştera Muierilor. Vorbeşte lumea că în acest loc s-ar vindeca boli şi s-ar înfăptui miracole. S-a auzit despre această bijuterie din piatră peste mări şi ţări, căci umblă zvonul că în interiorul ei femeile ce nu pot avea copii capătă darul procreerii. Mai mult, cum păşeşti înăuntru, de eşti obosit, prinzi vigoare şi chef de viaţă. Astmul, diabetul, reumatismul, depresia, insomnia, dereglările hormonale dispar ca prin minune după câteva ceasuri în Peştera Muierilor. Se mai spune că şi cele mai puternice farmece de dragoste şi de moarte se fac cu apa care se prelinge pe stalactitele din peşteră.

Crucile “de leac” de la Dervent

Pe malul drept al Dunării, aproape de paradisul antic de la Vicina, din cetatea “Păcuiul lui Soare”, se înalţă cu semeţie un loc încărcat cu o puternică forţă spirituală, Mănăstirea Dervent. Se spune că pe aceste meleaguri s-ar fi săvârşit fapte miraculoase. Credinţa celor ce s-au rugat la “crucile de leac” le-a adus vindecarea, lăsând în urmă cârjele, ca mărturie a tămăduirii lor. Unii au mărturisit chiar în declaraţii oficiale, în faţa autorităţilor, felul în care şi-au găsit leacul. Nu e nimic altceva decât puterea slujbelor speciale şi a Moliftelor Sfântului Vasile cel Mare, rostite cu mult har de preoţii mănăstirii. Până şi animalele şi-au găsit vindecarea aici, iar apa din Izvorul Sfântului Andrei a ajutat nevăzători să vadă lumina zilei. Minunile de la Dervent dovedesc fără strop de îndoială că Dumnezeu a întins aripi de îngeri asupra acestui loc, căci orice credincios ce a păşit o dată pragul mănăstirii simte nevoia lăuntrică de a reveni iar şi iar.

Colţul Chiliilor

După un urcuş anevoios, ce parcă nu te lasă să renunţi la visul de a atinge vârful muntelui, ajungi într-o poiană luminată, în mijlocul căreia ţâşneşte un izvor. Fără să-i cunoşti puterile miraculoase, sorbi însetat un căuş de apă proaspătă şi rece şi simţi că ceva s-a schimbat în interiorul trupului tău. Poate că de aceea pelerinajul spre Piatra Mică din Zărneşti a devenit în timp una dintre cele mai importante procesiuni ortodoxe pentru aducerea ploii.

Dumnezeu nu a lăsat niciodată aşteptările credincioşilor fără răspuns după ce au păşit în lăcaşul spiritual scobit în inima muntelui, în piatră. Nouă cruci încadrează drumul spre Colţul Chiliilor, unde se află o peşteră ce ascunde o bisericuţă deosebită. Şi se pare că, pe lângă apa izvorului de afară, chiar frigul din interiorul peşterii contribuie la vindecarea sufletească şi trupească.

Icoane făcătoare de minuni

Iată unde se află unele icoanel făcătoare de minuni din România: Mănăs-tirea Hodoş-Bodrog din jud. Arad, Schitul Cetăţuia din jud. Argeş, Biserica Vovidenia din jud. Bacău, Mănăstirea Gorovei din jud. Botoşani, Bisericile Colţea, Doamnei, Grădina Icoanei şi Buna Vestire din Bucureşti, Mănăstirea Călugăra din Caraş Severin, Mănăstirea Dălhăuţi din Focşani, Mănăstirea Nicula din Cluj, Mănăstirea dintr-un lemn din Vâlcea, Biserica Madona Dudu din Dolj, Mănăstirea Adam din Galaţi, Biserica Letca Nouă din Giurgiu, Mănăstirea Golia din Iaşi, Mânăstirile Căldăruşani şi Pasărea din Ilfov, Mănăstirea Dragomireşti din Maramureş, Mănăs-tirea Icoanei din Neamţ, Mănăstirea Pissiota din Prahova, Mănăstirea Bixad din Satu Mare, Mănăstirea Strâmba din Sălaj, Mănăstirea Râşca din Suceava, Mănăstirea Pantelimon din Teleorman.

Mâna Sfântului Ciprian

Se întâmplă să treci pe lângă Biserica Zlătari fără să ştii măcar ce comoară ascunde: mâna Sfântului Ciprian, ocrotitorul de vrăji şi blesteme. Moaştele sfinte se odihnesc de sute de ani într-o raclă de sticlă şi reprezintă pavăza lăcaşului de cult şi a celor ce îi trec pragul. Se spune că aici Moliftele Sfântului Vasile sunt mai puternice ca oriunde, că nicăieri altundeva nu poţi găsi mai degrabă ajutorul divin la necaz.

Sursa: unica

Un mormânt traco-getic, vechi de 2.500 de ani, a fost descoperit de un ţăran din localitatea Peretu, în urmă cu mai bine de trei decenii. Coiful de argint aurit descoperit la Peretu, asemănător cu cele dgăsite în alte colţuri ale ţării, a lansat în rândul unor istorici ipoteza unei misterioase Frăţii a Regilor Traci, existente pe teritoriul României cu mult înaintea epocii lui Burebista.

Tezaurul de la Peretu a fost descoperit întâmplător de un localnic în 1971. Lama tractorului cu care săteanul lucra pe pământul CAP-ului din localitate s-a împiedicat în obiectele metalice vechi de mii de ani. Spre uimirea localnicilor care cunoaşeau de ani de zile movila din curtea CAP-ului şi n-au bănuit niciodată ce s-ar putea ascunde sub ea, locul s-a dovedit a fi un mormânt traco-getic vechi de aproximativ 2500 de ani.

După ce ţăranul Alexandru Trână a făcut descoperirea în locul cunoscut de săteni ” La izvoare”, arheologilor le-a revenit sarcina de a data obiectele şi de a dezlega misterul. ”Tezaurul a fost recuperat de un inginer agronom şi predat profesorului Petre Voievozeanu.

În acelaşi an, Emil Moscalu, arheolog în cadrul Institutului de Arheologie „VasilePârvan” din Bucureşti, a realizat o săpătură de salvare în ceea ce mai rămăsese din mormânt. Pentru completarea informaţiei despre contextul îngropării tezaurului, în 1971 s-au mai efectuat cercetări în jurul tumulului”, amintesc specialiştii de la Muzeul Judeţean de Istorie Teleorman.

 Mormântul traco-getic descoperit la Peretu este vechi de aproximativ 2500 de ani şi a fost catalogat ca aparţinând unei civilizaţii precreştine, au concluzionat arheologii. S-a presupus că mormântul a aparţinut unui reprezentant de seamă al aristocraţiei locale.

Arheologii au descoperit două camere funerare. În prima se afla un schelet înconjurat de diverse obiecte din ceramică, de la cuţite din fier sau vârfuri de săgeţi până la obiecte de argint aurit, vase de bronz. Războinicul aristocrat de la Peretu nu fusese înmormântat singur. În a doua cameră mortuară s-au găsit scheletele a doi cai, doi câini de vânătoare, o vacă, un car cu patru roţi de fier. Au fost descoperite în mormântul de la Peretu 50 de obiecte de argint placate cu aur, printre care şi un coif de argint aurit de aproximativ 750 de grame. Coiful a tras atenţia arheologilor şi a deschis seria multor ipoteze şi teorii, unele dintre ele în contradictoriu cu ceea ce admit manualele de istorie.

Coiful misterios

Coiful, expus în prezent la Muzeul de Istorie din Bucureşti, este împodobit cu reprezentari animaliere în relief, având în frunte doi ochi cu sprâncene mari. Pe cele doua obrăzare ale coifului apa însemne diferite. Pe obrazul stâng al coifului este reprezentat un ţap sau un cerb, iar pe cel drept un vultur care tine un peşte în cioc si un animal în gheare.

Pe toata portiunea coifului ce protejeaza ceafa sunt trei cerbi. Arheologii şi istoricii au găsit asemănări între misteriosul coif descoperit la Peretu şi alte coifuri aurite descoperite în colţuri îndepărtate ale ţării, cum ar Porţile de Fier, Aghighiol, Cucuteni, Coţofeneşti.

Coiful aminteşte de poemele lui Homer Potrivit specialiştilor de la Muzeul Judeţean de Istorie Teleorman, motivul ochilor figuraţi pe partea frontală a coifurilor de la Peretu, Agighiol, Porţile de Fier, ca şi pe cele de la Poiana Coţofeneşti şi Cucuteni Băiceni are un stil şi o formă unică:”

Aceştia aveau un rol deosebit, ţinând cont că materialul din care erau confecţionate coifurile, chiar dacă era valoros, nu putea asigura protecţia necesară în război, iar datorită lui, purtătorul devenea o ţintă principală. Foarte probabil, coifurile de acest gen erau purtate numai cu ocazia unor scene de cult şi de investitură, căsătorie, turnee regale, ospeţe şi, eventual, la vânătoare.

Prezenţa unor coifuri din metale preţioase în cadrul tezaurelor getice din sec. IV. î. Chr. se încadrează în lunga serie a existenţei acestor tipuri de artefacte. Coifuri de paradă sau care asigură creşterea prestigiului purtătorului datează încă din epoca bronzului. În lumea minoică şi cea miceniană existau astfel de artefacte făcute din defense de mistreţ”.

Coifurile amintesc de eroii descrişi de Homer în Iliada şi Odissea: „Neteda-i piele ferind, căci ea e păzită de coiful cel cu plăci de metal şi cu ochi, dăruit de Apolon…”; „Pune şi coiful de aur crestat şi cu patru gurguie, care-ar putea ocroti pedestrime-a o sută de-oraşe…”.

Legenda Frăţiei regilor traci

Legenda spune că, la începuturile istoriei, regii traci, despre care Homer a scris ca erau stăpânitorii Lânii de aur, erau uniţi între ei printr-un jurământ tainic. Legenda mai spune că , pe teritoriul României, triburile tracice erau unite înainte de Burebista. Unii istorici admit existenţa unei Frăţii regale a tracilor.

Cei aleşi erau iniţiaţi în ” Taina Jurământului”, un jurământ care garanta tăcerea în faţa duşmanilor. Ei purtau coifuri de aur sau de argint aurit cu însemne anume , care aveau o anumită semnificaţie. Legenda vorbeşte despre o Frăţie a coifurilor.

Cinci coifuri tracice precum cel de la Peretu au fost descoperite pe teritoriul României. Toate conţin aceleaşi motive încrustrate. Coifurile misterioase care seamănă între ele au fost descoperite la sute de kilometri distanţă în locuri diferite. După cel de la Peretu a urmat cel de la Coţofăneşti, un altul la Cucuteni, lângă Iaşi, altul la Aghighiol şi ultimul lângă Porţile de Fier.

Cât este legendă şi cât adevăr în povestea legată de Frăţia tracilor? A existat pe meleagurile actuale româneşti o civilizaţie cu mult timp înainte de Hristos despre care nu se ştie mai nimic? Să fie cele cinci coifuri o dovadă a existenţei primei regalităţi în zonă? Acestea sunt întrebări pe care şi le-au pus istoricii care au studiat problema coifurilor aurite.

sursa: romania misterioasa

1.
2.
3.
4.
5.
7.
8.
9.
10.
11.

Un masiv înconjurat de mistere încă neelucidate aprinde imaginaţia a sute de turişti, care vin anual să viziteze unul dintre cei mai ciudaţi munţi din Valea Jiului. Este vorba despre Muntele Gugu, sau Vârful Gugu cum este cunoscut, despre care se spune că, la anumite ore din zi, dispare privirii. Misterul se adânceşte şi mai tare atunci când poveştile spun că tot aici s-au semnalat tot felul de fenomene stranii.

Cum altfel, legendele leagă Vârful Gugu de daci, de mistica acestora, dar mai ales de comoara lui Decebal. Legenda spune că pe muntele Gugu şi-ar fi avut sălaşul Zamolxe şi din acest motiv muntele era considerat un loc sfânt de către daci. Tot aici se spune că Decebal şi-a ascuns o mare parte din comoară, fiind convins că spiritul Înaltului Preot o va păzi de urgiile vremurilor. Legendele vin din moşi strămoşi, dar chiar şi în zilele noastre sunt destui care mai cred în veridicitatea lor. Locuitorii de la baza muntelui sunt renumiţi pentru longevitatea lor, aceştia punând totul pe seama zonei misterioase în care locuiesc şi a încărcăturii energetice mari.
Pentru a ajunge pe vârful Gugu sau « Muntele care se ascunde privirii », cum este cunoscut, trebuie să te pregăteşti pentru o zi întreagă de mers. Se porneşte din zona Câmpuşel, către izvoarele Jiului de Vest, iar de acolo se urcă panta spre Şaua Paltinul, vârful Paltinul, către Platoul Borăscu. De aici mai este doar un „pas” către Vf. Gugu, care este cel mai înalt vârf din Munţii Godeanu (2.291 m). “Mulţi dintre turiştii veniţi în zonă pot să jure că au văzut vârful dispărând sau că au văzut explozii de lumină ţâşnind chiar din munte. La începutul anilor ’90, au aflat şi cercetătorii despre misterele Gugului şi au venit în zonă. La finalul expediţiei au declarat că au văzut « luminile (de fapt nişte fulgere globulare) care “au furat” vârful spre cer şi nu au putut dormi deloc din cauza unor energii inexplicabile », povesteşte Sorin Sanda, un salvamontist pasionat de drumeţiile montane.

El spune că în zonă a mai venit o comisie de cercetători, după ce aici s-ar fi semnalat dispariţia unui avion, iar ceea ce li s-a întâmplat a fost şi mai straniu. «S-au confruntat cu stări nemotivate de spaimă, senzaţii de sufocare, impresia că sunt priviţi, explozii luminoase în vârf. În plus, nimeni nu a putut explica de ce nu a reţinut nimic pelicula din câteva ore de înregistrare», mai spune Sanda. Vârful Gugu este amintit şi de Victor Kernbach în lucrarea sa “Enigmele miturilor astrale”, care spune că acest munte plin de mistere este centrul unuia dintre “punctele energetice esenţiale” ale Planetei. Renumele Vârfului Gugu a depăşit graniţele ţării. Anual aici vin turişti din Germania, Franţa sau Suedia, care vor să surprindă pe obiectivul aparatului de fotografiat exploziile luminoase.

Misterele din jurul Vârfului Gugu

Şi, ca de obicei în astfel de cazuri, părerile sunt împărţite. Unii tind să creadă că totul este doar o legendă, frumoasă, ce-i drept, dar nu mai mult decât atât. Alţii în schimb povestesc că au fost acolo de mai multe ori tocmai pentru că sunt convinşi că, în cele din urmă, misterele li se vor înfăţişa chiar lor şi le vor putea cuprinde pe obiectivul aparatului de fotografiat. Dar iată ce-ar putea pe cei din urmă să-i determine să creadă în veridicitatea teoriilor care vin să sprijine afirmaţia că Masivul Godeanu, cu tot cu vârful său Gugu, ar fi muntele sacru al dacilor. Unul dintre principalele aspecte care ar indica Godeanu drept muntele sacru îl reprezintă peştera situată aproape de vârf, despre care se zice că ar fi fost locul de retragere al lui Zamolxe şi care juca rol de observator astronomic, chiar şi pe timp de zi.

Se spune că densitatea diferită a straturilor de aer, combinată cu drenarea nebulozităţii sub formă de condens ar creea această iluzie optică, dar oricum rămâne atracţia fenomenului de neînţeles pentru cei mai mulţi dintre privitori sau spectaculozitatea lui, dincolo de orice explicaţie ştiinţifică. Apoi mai sunt întâmplările stranii care se leagă de acest munte plin de mistere, descrise chiar de cei care le-au trăit. Stări de surescitare, nesomn, apăsare, senzaţia permanentă că ar fi urmăriţi, explozii neobişnuite de lumină şi energie, izvorâte din interiorul muntelui. Şi, poate, cea mai şocantă ar putea fi surpriza oferită de aparatele de fotografiat şi camerele de luat vederi, care nu au înregistrat nimic, deşi fuseseră focalizate sute de cadre, după cum spun cei care au trăit acest fenomen.

O altă legendă poveşteşte despre omul Quetzalcoatl care venise din “ţinutul de la Soare-răsare”, şi “care purta barbă şi o robă lungă, albă. El dădu învăţături poporului despre ştiinţe, bunele obiceiuri şi legile înţelepte… Dar, dintr-un motiv oarecare, a fost nevoit să părăsească ţara. El adună legile, scrierile, imnurile sale şi plecă pe drumul pe care venise. Se opri la Cholula (Mexic-Puebla) unde predică buna învăţătură. Apoi cobori pe plajă, începu să plângă şi îşi dădu foc trupului… Inima lui deveni luceafărul de ziua (v. Sirius). Alţii spun că s-ar fi urcat în corabia lui (“o barcă fără vâsle, cu un sistem propriu de deplasare / cu care venise / după un mare potop”) şi s-ar fi întors în ţara de unde venise. Legendele însă sunt de acord asupra unui singur punct: acela că a promis că se întoarce.”

Dupa N. Densuşianu, “în familia giganţilor din muntele Pregleda (comuna Izverna, judeţul Mehedinţi), se afla şi Gyges identificat cu regele Gog din ţara Magog, pe care Sf. Augustin îi considera a fi geţii şi mesageţii. În oracolele Sybiline Gog şi Magog sunt localizaţi în nordul Traciei (III.V.508-513), în acele locuri sunt menţionaţi şi în legendele epice despre Alexandru cel Mare, legendarii Gog şi Magog fiind citaţi şi de profeţii Ieremia (4-6) şi Iezechiel (Vechiul şi Noul Testament.)”

Gyges, este reprezentat prin cele trei masive muntoase: Godeanu-Retezat-Ţarcu, cuprins între actualele vai: Cerna-Bistra-Strei-Jiu care îl desparte de fraţii săi mai mici, mijlociul Cottus (Munţii Sureanu) şi mezinul Briareus (Munţii Poiana Ruscă). S-a spus că depresiunea Carpaţilor Meridionali – între 45.0 – 46.0 lat. N / 23.0-26.0 long. E, unde apar lumini ciudate în miez de noapte, este numită “zona crepusculară a Europei”.

Referindu-se la această zonă, Gligor Hasa menţionează: “Muntele Gugu – sau al Uriaşilor – închipuind un urieşesc cap de bour” aflat în apropirea “Bătrânului Boreas” şi a muntelui “cu vârful retezat, ca o vatră de foc, unde cei vechi îşi aveau marele altar de sacrificii şi comunicare cu marele Zalmoxis”, locul unde se afla “tarabostele Duras, ajuns la bătrâneţe ducele triburilor ce-şi aveau reşedinţa în Muntele Gugu”, locul unde “într-o seară de popas au ieşit flăcări din pământ”.

sursa : 2012en.ro

Muntii Calimani constituie bariera de stânca intre Ardeal si Moldova. Este simbolul de piatra care uneste patru judete – Harghita, Suceava, Mures si Bistrita. Atlasele geografice spun ca este cel mai inalt si cel mai spectaculos munte din Carpatii Orientali. In anii ’80, la porunca Elenei Ceausescu, aici, la 2.000 de metri, trebuia sa se fabrice acid sulfuric. De câtiva ani a primit, prin lege, titlul de „parc national”. Calimanii ascund insa, dincolo de flora si fauna lor, unice in România, câteva mistere greu de explicat: „megalitii”. O scriere si simboluri ciudate sapate in stânca.

Sursa: obiectiv.info

Fenomen spectaculos, şi spun unii, vindecător, pe platoul munţilor Bucegi, la poalele Sfinxului. Oamenii spuncă o singură dată pe an, pe data de 28 noiembrie, soarele apune peste munţi, formând o piramidă magică, ce are puteri incredibile asupra celor care sunt pe platou la acel moment.

Peştera Izverna este una dintre cele mai renumite rezervaţii speologice din Europa. A devenit celebră, şi căutată de străini, după ce Jacques Yves Cousteau a realizat, prin galeriile ei, un film pe care l-a prezentat în secţiunea “Explorări ale secolului XX’ din serialul “Muzeul Smithsonian din Washington”, scrie Agerpres.