Lucrările executate după cutremurul din 1977 pentru construcţia noilor blocuri de locuinţe au scos la iveală un altfel de Focşani. Unul subteran, cu catacombe lungi de sute de metri, folosite pentru a feri de ochii lumii sau ai autorităţilor mărfuri şi, de ce nu, oameni. Din păcate, oraşul subteran a fost distrus de comunişti în parte, fiindcă aceştia au vrut cu orice preţ să ducă socialismul „pe culmile gloriei“…
Tunelurile şi beciurile care se ascund sub Focşaniul de astăzi vorbesc despre originea şi întemeierea oraşului. Îngrijorător este faptul că cele mai multe dovezi ale unei civilizaţii subterane au fost astupate fără milă, iar gurile de intrare sau ieşire au fost date uitării. Singurii care au mai protejat istoria veche a Focşaniului sunt câţiva patroni de baruri sau restaurante, care le-au conservat pentru a oferi consumatorilor o atmosferă specială.
Puţini mai sunt cei care mai ştiu unde sunt tunelurile sau beciurile din Focşaniul vechi, iar cei mai mulţi vorbesc din auzite. Focşaniul este un oraş binecuvântat, cu o istorie pe măsură.
Rezultat al contopirii satelor Stăieşti şi Brătuleşti, aflate pe hotar, aşezarea cu numele Focşani este atestată documentar într-o condică negustorească de la Braşov, în 1456, şi într-un document semnat de domnitorul Ţării Româneşti, Alexandru Vodă, la 1575.
În urmă cu sute de ani, Focşaniul era un important punct comercial şi militar. Astăzi este municipiu reşedinţă de judeţ. Oraşul subteran este brăzdat de tuneluri şi beciuri care se întâlnesc în anumite locuri, însă nimeni nu mai ştie exact pe unde. Istoria însă îşi cere dreptul de a fi descoperită şi valorificată.
Strada Brăilei a scos la iveală, de curând, arcada unui tunel subteran, iar în faţa Restaurantului Zimbru asfaltul s-a scufundat peste noapte. „Eu am intrat într-un astfel de tunel când s-a lucrat la instalaţiile de apă şi canalizare. Pleca din faţa Colegiului «Unirea» şi mergea spre fosta Vamă a Focşaniului.
Am mers prin el câţiva metri, după care mi-am dat seama că nu pot să respir şi m-am întors“, ne-a declarat un fost cadru didactic. Administratorul Colegiului Naţional „Unirea“ nu ne-a permis accesul în tuneluri. „Pe dedesubt este o magazie în care este un cazan mare de păcură dezafectat. Nu există nicio ieşire“, a fost răspunsul acestuia. În prezent, în Focşani nu există un loc care să permită accesul într-un tunel subteran sau beci de mari dimensiuni.
Toate gurile de intrare şi de ieşire au fost astupate şi, mai mult, pe unele s-au construit clădiri sau drumuri. Două locuri mai există în Focşani unde oraşul îşi dovedeşte ca-litatea de fost nod comercial. Primul este sub un bar din Focşani, din strada George Coşbuc, unde a fost amenajată o discotecă, însă din cauza umezelii, intrarea în tunel a fost căptuşită cu lemn.
Cel de-al doilea este în strada Tăbăcari. Aici se văd clar ramificaţiile care plecau din tunel, însă capătul este betonat. Şi aici este în curs amenajarea unui restaurant cu specific turcesc. Beciul a aparţi-nut casei lui Vasile Nistor şi a fost construit de familia Popescu, la sfârşitul secolului al XIX-lea, pe două niveluri, fiind bine conservat şi având guri de aerisire.
Bolta beciului este în arce de cerc, iar zidurile sunt din cărămidă de mici dimensiuni. Beciul are 10 metri lungime, trei lăţime, trei înălţime şi un volum de 90 de metri cubi. Aici s-ar putea adăposti 23 de persoane în cazuri excepţionale.
Colonelul Jenică Lazăr, ofiţer specialist la Protecţia Civilă din cadrul Inspectora-tului pentru Situaţii de Urgenţă, şi directorul ENET, Valter Popescu, s-au arătat destul de deschişi la acest subiect şi ne-au indicat câteva locuri unde mai există astfel de fortificaţii subterane. Popescu lucrează de mai bine de 30 de ani la ENET şi spune că în toată cariera lui nu a întâlnit prea multe locuri unde Focşaniul să întoarcă pagini de istorie.
„Singurul loc unde am găsit un tunel pe sub pământ a fost între Teatru şi fosta Prefectură. Ni s-au rupt atunci ţevile şi a fost nevoie de intervenţie rapidă. A fost astupată cu pământ gaura de intrare“, ne-a spus Valter Popescu. Jenică Lazăr ştie, din auzite, că există astfel de tuneluri, însă cunoaşte cu exactitate doar buncărele şi gurile de evacuare din zona Pieţei Unirii. „Am auzit şi eu că sunt astfel de tuneluri, dar nu am găsit niciunul până acum. Am intrat odată într-un tunel, dar era foarte strâmt, se mergea în el culcat.
Între Consiliul Judeţean şi Hotelul Unirea a fost închisă trecerea pentru că hotelul este mai sus şi apa intra la Consiliul Judeţean“, ne-a spus colonelul Lazăr. Ce a rămas din toată această zestre subte-rană lăsată moştenire de fostul Târg Stăieşti? Mai nimic.
Primarul Decebal Bacinschi susţine că în cazul în care va găsi urme ale unor tuneluri sau beciuri îşi va da tot interesul să le promoveze într-un circuit turistic. Singurul loc unde edilul a găsit astfel de „mistere subterane“ este locul unde este acum amplasat Magazinul Milcov. „Când se construia la Milcov, am găsit un tunel înalt cam de un stat de om şi lung de circa 25 de metri. În rest nu ştiu să fie tuneluri pe sub Focşani. Dacă are cineva o hartă a lor, îl aştept la primărie şi dacă se identifică tunelurile sigur că vom lua în calcul promovarea lor“, ne-a declarat Decebal Bacinschi.
Prea puţin a rămas dintr-o zestre atât de mare Despre secretele oraşului de pe Milcov am vorbit cu eco-nomistul Vasile Vîlcu, fost director al Direcţiei Comerciale a judeţului Vrancea. Acum are puţin peste 80 de ani şi ştie cel mai bine unde şi de ce s-au construit fortificaţiile subterane. De unele ne-a povestit şi nouă, de altele a preferat să nu-şi aducă aminte. A găsit şi scuza perfectă pentru a nu face acest lucru. „De la o vârstă, mintea îmi este ca de copil“, ne şopteşte. Focşaniul a fost nodul comercial aflat pe drumul mătăsii, dintre Asia şi Centrul Europei. Aici se făceau schimburi de produse, ca ţesături din bumbac, mohair, mirodenii, scorţişoară, cuişoare, piper, smirnă şi altele.
Tot în Focşani se făcea comerţ cu blănuri, haine, gulere, căciuli sau încălţăminte din piele. De aici, negustorii cumpărau vinul vechi de peste 100 de ani, îmbuteliat în sticlă neagră, cu dop de ceară şi câlţi, care era depozitat în beciuri cu o umiditate şi temperatură constantă. Toate aceste mărfuri care tranzitau Târgul Stăieşti trebuiau depozitate la loc sigur, ferite de hoţi, sau transportate prin locuri ferite, astfel că au apărut beciurile.
15.000 de locuitori se pot adăposti sub Focşani
Custodele de la sala de studiu a Direcţiei Judeţene Vrancea a Arhivelor Statului, Florin Dîrdală, a studiat mai multe documente care i-au întărit bănuiala că sub Focşani se află un oraş subteran, distrus în parte de comunişti. „…Pe locul unde se află astăzi hotelul Unirea era un beci imens, pe care echipele de lucru l-au aruncat în aer cu dinamită, pentru că nu au reuşit să-l dărâme. Un tunel a fost găsit şi la construcţia complexului Zimbru.
De asemenea, în faţa fostei biserici «Domnească», aflată pe locul Farmaciei 24 de astăzi, au fost descoperite 6 beciuri, fiecare cu lungimea de 12 m, lăţimea de 8 m şi înălţimea de 2,80 m. Acestea comunicau între ele şi cu exteriorul printr-un gang“, a arătat Florin Dîrdală. Şi Colegiul „Cuza“ şi Ateneul Popular au fost construite pe beciuri, deşi cercetări amănunţite pentru desluşirea misterului nu s-au făcut.
Cu zeci de ani în urmă, în caz de necesitate, catacombele de sub Focşani puteau adăposti 15 mii de oameni. „Oraşul a fost, se pare, plin de asemenea beciuri care, conform unei corespondenţe purtate între Primăria oraşului Focşani şi Cercul de Recrutare Judeţean Putna, în anul 1934, erau în număr de aproximativ 280 încăperi. Ce anume a determinat Cercul de Recrutare Putna să solicite o astfel de evidenţă? Nimic mai simplu. Comisia Superioară de Apărare Pasivă a României a solicitat încă din anul 1933, întocmirea de către organismele abilitate din întreaga ţară a regulamentelor de apărare pasivă care prevedeau, printre altele şi indicarea obligatorie a numărului, dimensiunilor şi locurilor unde sunt amplasate adăposturile subterane din întreaga ţară de orice fel ar fi acestea.
Mai mult decât atât, s-au întocmit hărţi ale oraşelor, în care aceste locuri subte-rane erau marcate cu puncte de diverse culori, în funcţie de capacitatea lor de a adăposti la nevoie, un anume număr de persoane.
În hârtiile vremii s-a calculat şi numărul persoanelor care se vor putea refugia în aceste adăposturi, în cuprinsul oraşului Focşani fiind posibilă protejarea a aproximativ 15.000 de locuitori“, ne-a precizat angajatul Arhivelor Naţionale.
Cele mai multe adăposturi se găseau pe strada Brăilei în număr de 25, 24 beciuri erau amplasate pe strada Mare a Unirii, 18 pe strada Cuza Vodă, 18 pe strada Carol I (azi B-dul Unirii), 10 pe strada I. C. Brătianu (azi Republicii ), 9 pe strada Grigore Bălănescu, azi strada Oituz, 7 pe strada Regina Elisabeta, azi parţial strada Independenţei, 7 pe strada Sublocotenent Madgearu, azi parţial strada Argeş şi 8 pe strada Vrancei. Restul adăposturilor se găseau împrăştiate în întreg oraşul. În aceste vremuri în care asigurarea financiară ţine loc de orice, chiar şi de cultură, puţini mai sunt cei care manifestă interes pentru restaurarea, promovarea şi exploatarea unei comori adânc îngropate…
Sursa: 2012en
November 13th, 2014 |
Articol din 
Corpul dragonului reprezenta furtuna insasi. Denumirea de dragon a fost preluata de credintele populare sub forma zmeilor. Zmeii erau intruparea unor puteri negative care faceau rau oamenilor. Catind cu atentie povestile romanesti, constatam ca zmeii nu aveau, in principiu nimic cu oamenii. daca ii atacau, faceau asta doar in masura in care oamenii intrau in posesia unor obiecte sau informatii extraordinare, deosebite de cunoastere si nivelul de dezvoltare al oamenilor. Asadar, zmeii erau doar paznicii unor secrete care nu trebuiau sa intre pe mana oricui. Nu trebuie sa uitam ca doar un erou, un Fat Frumos – asadar un individ diferit de cei din jurul lor – reusea sa descopere secretele respective, nimeni altcineva. Originea etimologica a cuvantului “zmeu” pare imprumutata de la vecinii nostri bulgari, in a caror limba “zei” inseamna “sarpe inaripat”. Cine sa fi fost zmeii pe care poporul nostru i-a dotat cu o forta extraordinara? Care calareau niste cai nazdravani si care nu puteau fi invinsi de toata lumea? De ce mereu zmeii coborau din cer ca sa ia ceea ce le apartinea? De ce nu locuiau, pur si simplu, pe pamant, asemeni tuturor oamenilor? Probabil ca la aceste intrebari vom gasi, intr-o buna zi, raspunsuri. Pana atunci insa, sa ne multumim sa catim cu ochi de adulti povestile copilariei noastre si vom vedea ca putine sunt basmele care nu au un mesaj mistic, initiatic.
Balaurii sunt de mai multe feluri. Unii sunt cu adevarat monstruosi, au de la 2 pana la 9 capete, fiecare cu cate o limba de foc, cu gheare lungi si puternice si o coada pe masura monstruozitatii lor si uneori chiar si aripi. Altii aveau un aspect cu totul diferit. La acestia din urma “ corpul este asemanator cu al serpilor. El este acoperit cu solzi rosii, verzui sau galbeni. Dupa alte relatari balaurii ar fi fost pe jumatate oameni jumatate sarpe cu solzi de peste. In Muntii Apuseni se crede ca are capul unui cal si corpul unui sarpe, iar in alte zone romanesti are capul unui taur. Balaurul care are multiple forme ale capului nu este un balaur nascut. Credinta generala este ca ei provin din serpi care nu vad oameni timp de un numar mare de ani. Serpii care se transforma in balauri produc o piatra pretioasa, mare cat un ou, pe care o tin in stomac. Piatra le tine de foame si de sete pana cand se transforma in balauri. Daca un om ar fi inghitit piatra se va transforma la randul sau in balaur. Acesti balauri sunt produsul autohton al credintelor noastre populare, iar locuintele lor sunt mereu fie fundul unui lac sau iaz, fie lacurile de munte, insulele mici sau padurile unde nu patrunde suflet de muritor.