Statistica prezentată cu ocazia împlinirii a 25 de ani de mediu indică faptul că, la sfârșitul anului trecut, pe plan național existau 13 parcuri naționale și 15 parcuri naturale. De asemenea, Rețeaua Natura 2000 din România cuprindea 383 de Situri de Importanță Comunitară (SCI), respectiv 148 de Situri de Protecție Avifaunistică (SPA).

Mai multe detalii pe agerpres

Lacul Bucura, aflat în Căldarea Bucura, sub Vârful Peleaga și Șaua Bucurei, are o lungime de 550 m, o lățime medie de 160 m și un perimetru de circa 1.390 m. Lățimea maximă este de 225 m, iar volumul estimat este de 625.000 mc. Adâncimea maximă a lacului este de 15,5 m, în dreptul intrării Izvorului Pelegii în lac. Cinci izvoare principale alimentează lacul, care la rându-i deversează, printr-o singură sursă, spre Lacul Lia, se arată pe www.cazaretarahategului.ro.

Mai multe detalii pe agerpres

Pietrele Doamnei din Masivul Rarău

Rezervația naturală ”Pietrele Doamnei”, al cărei nume provine tocmai de la formațiunea de stânci calcaroase aflate pe teritoriul său, se dezvoltă altitudinal între 1.150 m și 1.550 m.

Mai multe detalii pe agerpres

Captură foto: ConsiliulJudeteanBN / YouTube

Situată pe teritoriul comunei Mărișelu, satul Domnești, din județul Bistrița-Năsăud, Rezervația naturală ”Râpa cu păpuși” se întinde pe o suprafață de două hectare și reprezintă un perete aproape vertical (afloriment), format din concrețiuni grezoase de vârstă sarmațiană. Acestea sunt formate din nisipuri compacte, straturi de argile arnoase, gresii, marne și gresii concrecționare, cimentate cu carbonat de calciu, luând diferite mărimi și forme, de la sferice și eliptice, până la turtite sau neregulate asemănate cu păpuși rusești, dar și cu capete de animale, sau ciuperci.

Captură foto: ConsiliulJudeteanBN / YouTube

Concrețiunile ies în evidență din peretele de pământ și nisip, iar din cauza eroziunii solului, multe dintre acestea se desprind și se rostogolesc la baza peretelui lung de circa 50 m și înalt de circa 20 m. Grosimea succesiunii acestor forme enigmatice depășește 50 m.

Solul de la “Râpa cu păpuși” are culoare cenușiu-gălbuie, iar pietrele, sau păpușile, în număr de 46, sunt răspândite pe mici creste care duc spre partea superioara a dealului. Câteva dintre păpușile căzute și-au găsit locul în spații publice din Bistrița, iar altele au fost sustrase de persoane din localități apropiate, unele dintre ele fiind recuperate și reașezate la baza acesteia. Printre cele mai expresive formațiuni se numără “Soldatul” și “Femeia de piatră”care sunt păstrate la Muzeul Județean Bistrița-Năsăud.

Captură foto: ConsiliulJudeteanBN / YouTube

Rezervația a fost descoperită de cercetătorul Ioan Chintăuan, cel care a dat și denumirea zonei unde se află aceste curiozități ale naturii. Zona are o deosebită valoare științifică întrucât contribuie la descifrarea condițiilor în care au fost depuse sedimentele, evoluția fenomenelor de singeneză, diageneză și epigeneză. Locuri cu astfel de pietre, au mai fost descoperite în țara noastră, însă aceasta are un caracter special datorită concentrării tuturor acestor formațiuni într-o singură arie, pe malul drept al râului Șieu.

”Râpa cu păpuși”, declarată arie protejată de interes național, rămâne un important obiectiv turistic din Transilvania. Accesul spre această zonă se face prin Bistrița, pe DN 17, spre satul Domnești.

AGERPRES (Documentare — Cerasela Bădiță, editor: Marina Bădulescu)

Sursa foto: youtube.com

Rezervația geologică se întinde pe o suprafață de 0,025 hectare. Cu o formă piramidală inconfundabilă, stânca are o înălțime de 18 metri și un diametru de 15 metri, având în vârf o cruce care poate fi observată de la depărtare. Este alcătuită dintr-o rocă formată prin eroziune eoliană și hidraulică și prin acumularea marnei albe cinerite. Silueta sa piramidală este lipită de o altă rocă formată din tufuri dacitice, provenite din erupții vulcanice, de culoare alb-cenușiu-gălbuie, de vârstă tortoniană (perioadă din Miocen — în urmă aproximativ 20 de milioane de ani), dar și din gresii cu poziție aproape verticală și aspect de micropediment.

Aspectul stâncii se datorează, potrivit surselor amintite, unor modelări exercitate, continuu, de apa provenită din precipitații, dar și de apa râului Slănic, care la niveluri mari năpustește asupra Grunjului, cum îi spun localnicii. Denumirea de “Grunj” are sensul de “grumaz”, “îngustare”. Prin forma sa, comparabilă la altă scară, Piatra Albă amintește de Copacabana — Căpățâna de Zahăr din Brazilia.

DJ 203 K, traseul Beceni — Vintilă Vodă — Mânzălești — Lopătari. Odată ajunși în această zonă, turiștii pot vizita și alte obiective turistice din județul Buzău, la fel de interesante, cum ar fi Platoul Meledic, Vulcanii Noroioși, Focurile Vii de la Lopătari sau Lacul Mocearu și Lacul Limpede din Bisoca.

AGERPRES (Documentare — Cerasela Bădiță, editor: Marina Bădulescu)

‘În urma acestei hotărâri, toate geoparcurile internaționale din Rețeaua Globală a Geoparcurilor, inclusiv Dinozaurilor Țara Hațegului, devin situri UNESCO de importanță geologică, în cadrul unui program nou creat și intitulat Programul Internațional pentru Geoștiințe și Geoparcuri’, se arată într-un comunicat al GDTH remis miercuri AGERPRES.

Prin noul program, UNESCO și Rețeaua Globală a Geoparcurilor vor susține statele membre în dezvoltarea unor noi geoparcuri internaționale, în toată lumea, pentru o mai bună conștientizare asupra importanței geodiversității și promovării celor mai bune practici în educație, geoturism și în conservarea patrimoniului geologic.

‘Județul Hunedoara devine astfel una dintre puținele regiuni din lume în care pot fi vizitate toate cele trei tipuri de situri de importanță internațională, recunoscute și promovate de UNESCO: un sit cuprins în Lista Patrimoniului Mondial, reprezentat de Cetățile Dacice din Munții Orăștiei, un teritoriu protejat în Programul Omul și Biosfera, respectiv Rezervația Biosferei Retezat și un geoparc internațional UNESCO, reprezentat de Geoparcul Dinozaurilor Țara Hațegului’, se precizează în comunicat.

Geoparcul Dinozaurilor Țara Hațegului, administrat de Universitatea din București, a devenit membru al Rețelei Globale a Geoparcurilor și al Rețelei Europene în anul 2005, statut reconfirmat apoi în urma unor evaluări internaționale, realizate de experții UNESCO.

În prezent, Rețeaua Globală a Geoparcurilor cuprinde 120 de teritorii din 33 de țări și fiecare nou geoparc ce urmează să fie acceptat în cadrul Rețelei va deveni Geoparc Internațional UNESCO.

AGERPRES/(AS — autor: Sorin Blada, editor: Diana Dumitru)

Întinsă pe o suprafață de cinci hectare, aria protejată reprezintă un masiv stâncos compus din andezite — roci de culoare brun-cenușie, rezultate în urma unor erupții vulcanice. Aceste roci au fost supuse, de-a lungul timpului, mai multor transformări naturale — erodare, dezagregare, șiroire, spălare — ce au dat stâncii forma unui cap de corb, sau a unei ruine de cetate, după unele păreri, potrivit site-uluiwww.cesavezi.ro.

Stânca aspră, cu o formă neregulată, cu turnuri ascuțite, ace și abrupturi, indică locurile de unde pe parcursul timpului s-au desprins blocuri imense de rocă. De asemenea excavațiile în stâncă păstrează urmele galeriilor antice și medievale săpate prin tehnica focului și a apei, o tehnică tradițională veche constând în încălzirea stâncilor în care se găseau firicele de aur. Apoi, stânca încălzită era stropită cu apă și cu oțet și rezultau bucăți de rocă ce erau sparte cu ciocanul.

Aria de la Piatra Corbului este ocrotită prin lege încă din 1969, datorită frumuseții stâncilor de aici. Aproape de Piatra Corbului există o altă formațiune geologică protejată, între Dealul Cârnic și Dealul Cetății: Piatra Despicată, o stâncă bizară, considerată a fi unicat din punct de vedere geologic deoarece e aproape desprinsă de pământ, iar tipul de rocă din care este formată nu mai este întâlnit în această zonă. Asupra modului în care ar fi ajuns aici s-a țesut o adevărată legendă care spune că, demult, un uriaș ar fi scăpat piatra în timp ce o purta pe brațe peste Munții Apuseni.

Piatra Corbului este printre cele mai vizitate puncte ale Roșiei Montane, fiind inclusă în circuitul turistic și reprezentând deopotrivă monument istoric și natural. Accesul către formațiunea geologică se face din centrul comunei Roșia Montană, pe un drum industrial.

AGERPRES (Documentare — Cerasela Bădiță, editor: Marina Bădulescu)

Peisaj din Arieșeni

În termeni de specialitate, izbucul este un izvor cu activitate intermitentă, funcționând pe principiul sifonului: apa adunată într-un gol carstic iese brusc la suprafață în momentul în care atinge nivelul cotului sifonului. Este caracteristic ținuturilor carstice.

Sursă foto: captură YouTube

Apele intrate în subteran prin imensa deschidere a peșterii Coiba Mare, și mai, apoi, prin peștera Coiba Mică, ies la suprafață prin Izbucul Tăuzului situat la 2,5 km în aval, aflat la baza unui perete stâncos ce se îndreaptă aproape vertical către cer.

Primele tentative de pătrundere în acest mare sistem de peșteri, au fost făcute în 1982, potrivit www.speosub.ro, când scufundatorul maghiar Czako Laszlo, sprijinit de Liviu Vălenaș și Halasi Gábor, a reușit să treacă de primul sifon. Ajungând într-un clopot de aer, el a reușit să parcurgă și al doilea sifon până la adâncimea de 47 m.

Următoarele tentative au aparținut unui grup de scufundători cehi, care prin Lubomir Benysek au atins adâncimea de 70 m, după ce au trecut de mici îngustări ale galeriei în zona dintre cotele — 60 și—70 m (1988). În 1993, speologul elvețian Jean-Jaques Bolanz s-a scufundat până la adâncimea de 32 m.

La începutul anului 2001, polonezul Wiktor Bolek a reușit să atingă recordul de 79.4 m. În luna august a aceluiași an a atins adâncimea de 85 m, aflată la 250 m de la intrare.

După accidentul din octombrie 2002, când speologul polonez Rafał Garsk și-a pierdut viața, eforturile au fost reluate în august 2003. În toamna lui 2004, un alt cunoscător al locului, Włodzmierz Szymanowski depășește vechiul terminus, și străbate sala de la — 85 m, care se înalță vertiginos. Reușește să urce în hornul scufundat, cu un diametru de 20 m, până la circa—50 m. În ianuarie 2005, Szymanowski revine și reușește să urce până la adâncimea de—30 m.

În septembrie 2014, în cadrul unei tabere de explorare româno-finlandeze organizată de Societatea Națională de Speologie, Sami Paakkarinen și Patrik Grönqvist reușesc trecerea sifonului 2. După parcurgerea unei scurte galerii aerate ajung la sifonul 3, adânc de circa 5 m și lung de 20 m. Explorarea s-a oprit după 300 m în sifonul 4, la adâncimea de 60 m.

Izbucul Tăuzului se află în Parcul Natural Apuseni situat în vestul României, în partea central-nord-vestică a Munților Apuseni și se întinde pe o parte din masivele Bihor la sud și Vlădeasa la nord, pe teritoriul administrativ a trei județe — Cluj 40%, Bihor 32% și Alba 28%), potrivit site-ului oficial www.parcapuseni.ro.

Primele inițiative în vederea constituirii unui parc în această zonă îi aparțin omului de știință Emil Racoviță, care la primul Congres al Naturaliștilor din România din aprilie 1928, a formulat clar scopul și obiectivele creării unei arii protejate de dimensiuni mari în Munții Apuseni. În anii ’70 s-a pregătit prima documentație științifică privind declararea parcului. Aceasta era însoțită și de o primă hartă prin care se evidenția faptul că această zonă este printre ultimele zone naturale de carst împădurit de asemenea dimensiuni din Europa.

Primul act normativ prin care a fost declarat parcul, inițial ca și “Parcul Național Apuseni” a fost Ordinul de Ministru 7/1990, urmat, după zece ani, de Legea 5/2000 privind amenajarea teritoriului, Secțiunea a III-a, arii protejate, unde este menționat ca ”Parcul Natural Munții Apuseni”. Prin Hotărârea de Guvern 230/2003 s-au stabilit limitele Parcului Natural Munții Apuseni, care au dat și suprafața totală de 75.784 ha.

AGERPRES/(Documentare-Irina Andreea Cristea; editor: Cerasela Bădiță)