Jurnalul Iuliei Moldovan, o învățătoare din satul Boziaș, localitate care acum aparține de municipiul Târnăveni, fiica unuia dintre cei cincisprezece prefecți ale legiunilor conduse de Avram Iancu, continuă să stârnească emoții celor care îi află povestea, deși a trecut mai bine de un secol și jumătate de la scrierea acestuia.

‘Unul dintre cele mai semnificative exponate ale Muzeului Municipal Târnăveni este jurnalul olograf al Iuliei Moldovan, învățătoare în satul Boziaș, fiica lui Vasile Moldovan, prefectul Legiunii a III-a, Legiunea de Câmpie în armata lui Avram Iancu. Aspectul jurnalului Iuliei Moldovan este deosebit, este îmbrăcat în catifea neagră, brodat de mâna ei și conține însemnări aproape zilnice ale acesteia, din tinerețe și până aproape de moarte, precum și poezii scrise de ea, amintiri despre gloriosul ei părinte. A fost o persoană care a idealizat totul.

Foto (C): Dorina MATIȘ / AGERPRES

Și-a idealizat tatăl, și-a idealizat iubitul, pe profesorul Ioan Paul, care, trecând prin Boziaș și având o întrevedere cu tatăl ei, zăbovește câteva zile în casa lui Vasile Moldovan. Iulia se îndrăgostește, Ioan Paul se îndrăgostește și în acest jurnal, așa cum biserica comemorează în fiecare an anumite evenimente, în fiecare an ea comemorează întâmplările celor 3 zile petrecute cu acesta: jurămintele de lângă masa de piatră, din curte, schimbul de șuvițe. Întreaga viață îl va iubi, îl va aștepta și se va plânge jurnalului că este nefericită’, a declarat pentru AGERPRES, muzeograful Lucia Petru.

Din jurnalul Iuliei aflăm că iubitul ei, profesorul Ioan Paul, emigrează în Regat, apoi activează mulți ani ca profesor universitar la Iași, iar în tot acest răstimp ea îl așteaptă și îl iubește ca în prima zi.

‘Bătrâni amândoi se vor reîntâlni la un concert în București, la Atheneul Român, Iulia iubindu-l cu aceeași prospețime, cu aceeași patimă, ca și atunci când au stat amândoi în grădina lui Vasile Moldovan, pe banca de piatră. Acesta este jurnalul Iuliei, o dragoste dusă la extreme, știind că acel bărbat este însurat, știind că acel bărbat este tată’, a arătat Lucia Petru.

Din jurnal mai reiese că, dincolo de dragostea pătimașă pentru Ioan Paul, tatăl ei, Vasile Moldovan, ‘era punctul central al vieții ei’.

‘L-a îngrijit, împreună cu sora ei, Leontina, până la moarte. L-a stimat extraordinar de mult, fusese implicat în 1848-1849 în întreaga revoluție, se retrăsese la Târnăveni, a fost președintele Sedriei Orfanale, a fost o personalitate acest Vasile Vasiliu Moldovan. Iulia l-a iubit ca pe un tată dar, în același timp, l-a tratat ca pe un erou. A avut conștiința faptului că tatăl ei este într-adevăr un erou. Jurnalul descrie un mod de viață ieșit din tipar, ieșit din obișnuit, dar un mod de viață’, a precizat muzeograful.

Lucia Petru a precizat că jurnalul Iuliei a ajuns în Muzeul din Târnăveni grație donației făcute de Ioan Hora Pop din Brașov, care a întocmit și un arbore genealogic olograf a pașoptistului Vasile Moldovan.

‘Donația a fost făcută Muzeului din Târnăveni pentru că aici a trăit și a murit Vasile Moldovan, pentru că fetele lui, cele care nu s-au măritat, au rămas la Boziaș, au fost învățătoare în Boziaș și apoi tot aici și-au sfârșit viața, sunt îngropate alături de tată în cimitirul din Boziaș. Acolo a fost casa lor, școala din Boziaș se numește Vasile Moldovan’, a mai arătat Lucia Petru.

Foto (C): Dorina MATIȘ / AGERPRES

Alături de însemnările fiicei sale, Vasile Moldovan (1824-1895) se bucură de un loc de cinste în Muzeul din Târnăveni, de unde aflăm că a condus Legiunea de câmpie, care își avea centrul la Cetatea de Baltă. În 1848 era student în anul III la Teologie și a participat de la început la Revoluție alături de Avram Iancu, Alexandru Papiu Ilarian, Samoil Poruțiu și Florian Micaș.

A participat la Marea Adunare Națională din 15 mai 1848 de pe Câmpia Libertății din Blaj și la constituirea rezistenței militare formată din cele 15 legiuni ale lui Avram Iancu, după ce s-a hotărât nerecunoașterea unirii Transilvaniei cu Ungaria.

Revoluționarul a luat parte la luptele dintre armatele maghiare și forțele militare ale moților, care nu au putut fi înfrânte, iar după înfrângerea revoluției maghiare cu ajutorul armatei ruse, Vasile Moldovan se reîntoarce în Cetatea de Baltă, iar după câțiva ani, în 1861, se stabilește la Boziaș.

Moldovan a devenit vicecomite al orașului Târnăveni, fiind unul din puținii români care a deținut o funcție de conducere în acele vremuri. El a murit în data de 1 ianuarie 1895 în satul Boziaș.

Muzeul Municipal Târnăveni care funcționează în conacul Beldi, o construcție din secolul al XIX-lea, adăpostește 4.000 de exponate, majoritatea repere importante ale memoriei colective locale.

AGERPRES/(A — autor: Dorina Matiș, editor: Diana Dumitru)

Captură Foto: (c) Adrian Stef / YouTube

Amplasat pe bulevardul Dr. Vasile Lucaciu nr. 21 din Satu Mare, muzeul este adăpostit de o clădire monument istoric, construită în anul 1936, după planurile arhitectului G.P. Liteanu. Aceasta a fost, în perioada interbelică, sediul administrativ al Prefecturii, iar apoi a servit ca sediu administrativ Consiliului Popular Județean sau Comitetului Județean Satu Mare. Muzeul funcționează în acest sediul din anul 1984 având organizate expozițiile de bază și sălile de expoziții temporare, așa cum arată www.muzeusm.ro, www.portalsm.ro șiwww.ghidulmuzeelor.cimec.ro.

Captură Foto: (c) Adrian Stef / YouTube

Colecția muzeală are la bază, potrivit surselor amintite, obiectele adunate în anul 1890, în cadrul Cercului Kolcsey, o societate cu profil cultural ce funcționa pe lângă Gimnaziul Reformat din Satu Mare. Pe baza noilor cercetări a fost reorganizată în anii 1905, 1918 și 1958. În anul 1968, odată cu reforma administrativă, muzeul a dobândit statutul de muzeu județean, dar a continuat să funcționeze în centrul istoric al orașului până în anul 1984, când a a fost mutat în clădirea unde se află și în prezent.

Expoziția permanentă de arheologie preistorică, dacică, medievală, structurată cronologic și tematic, prezintă fiecare epocă istorică insistându-se asupra manifestărilor specific zonale ale culturii materiale, pentru o înțelegerea cât mai exactă a modului de viață al vechilor comunități din regiune. Expoziția a fost reorganizată între anii 2002-2007 și a fost distinsă cu premiul Ministerului Culturii și Cultelor, constituind principalul obiectiv vizitabil al instituției muzeale.

Captură Foto: (c) Adrian Stef / YouTube

Expoziția de istorie și etnografie continuă și completează cu aceeași concepție pe cea de arheologie. Sunt prezentate exponate legate de istoria breslelor, unelte, lăzi, sigilii, documente, carte veche, memorialistică, dar și instalații țărănești, mobilier tradițional românesc, șvăbesc, ucrainean și maghiar, podoabe, icoane pe sticlă și lemn, costume populare, textile utilitare și decorative, ceramică, sau fotografii.

Ambele expoziții permanente își propun să evidențieze specificul multicultural al civilizației sătmărene, să redea cât mai fidel imaginea trecutului zonal astfel încât fiecare membru al comunității să se simtă reprezentat.

Pot fi admirate de la căsuța neolitică, rugul funerar germanic, sanctuarul gotic al unei biserici medievale, atelierul fierarului sau al dogarului, biroul intelectualului, salonul monden, linia de front din cel de al doilea război mondial și până la interioarele unor case țărănești din diverse zone etnografice, toate reprezentând secvențe de viață din diverse medii sociale, reconstituite la scară reală în sălile expoziției.

Captură Foto: (c) Adrian Stef / YouTube

Sălile de expunere sunt prevăzute cu ghidaj sonor în patru limbi, accesibil printr-un panou de comenzi ușor de utilizat. De asemenea, fiecare sală este prevăzută cu un fundal sonor permanent, ales în deplină concordanță cu tematica sălii — muzică clasică în salonul monden, muzică populară în sala reconstituirilor de interioare țărănești.

Complexul Muzeului Județean actual cuprinde și o clădire anexă ce adăpostește Laboratorul Zonal de Restaurare și Conservare, cu multiple specializări: ceramică, metal, hârtie, lemn, textile și investigații.

În ultimii ani, expozițiile permanente ale muzeului s-au transformat într-unul dintre cele mai puternice obiective de interes pentru turismul cultural regional, instituția asigurându-și un rol de coordonator al vieții culturale din județ. Activitățile științifice, culturale și educaționale desfășurate în paralel asigură continuitatea relațiilor dintre muzeu și publicul vizitator.

AGERPRES (Documentare — Cerasela Bădiță, editor: Mariana Zbora-Ciurel)

Începând din această săptămână, Muzeul Casa Filipescu Cesianu, parte a Muzeului Municipiului București, va fi deschis pentru public și se va putea vizita, GRATUIT, de miercuri până duminică, în intervalul orar 10:00 – 18:00.

Calea Victoriei din București, loc de promenadă al capitalei, ne invită să redescoperim o bijuterie arhitecturală, un monument istoric plin de povești: Casa Filipescu Cesianu, reședința avocatului Constantin Cesianu.

Situată în apropiere de Piața Victoriei, la intersecția dintre Calea Victoriei și strada Sevastopol, Casa Filipescu-Cesianu, reprezintă amenajarea unei reședințe mai vechi, din perioada anilor 1846-1850 și este una dintre puținele reședințe aristocratice ale Bucureștilor din la Belle Epoque, rămasă fidelă proiectului inițial.

Pentru o bună perioadă de timp, după 1990, Casa Filipescu-Cesianu a fost depozitul de patrimoniu al Muzeului Municipiului București.

În curînd, Muzeul Municipiului București va organiza aici o expoziție cu caracter de durată având ca tematică istoria familiei, a copilăriei și a vieții intime în Bucureștiul ultimilor 300 de ani.

În prezent, expoziția de fotografii și documente “București: un portret NOVECENTO, povestea unui secol din 555 de aniversări”, este gazduită de spațiul noului muzeu.

“Orașul trăiește prin mai multe suflete. Avem un oraș care se prezintă, un oraș cu mesaj, ale cărui detalii se modifică aproape cu fiecare generație. Orașul comunică prin glasul tuturor vârstelor, având astfel mai multe voci sincronizate cu atitudini, fapte, proiecții de viitor.” dr. Adrian Majuru.

Sursa: agentia de carte

Amplasat pe strada Infanteriei nr. 185 din Șiria, muzeul este adăpostit de un castel construit în stil neoclasic în anul 1838, care a aparținut familiei nobiliare Bohuș, un monument arhitectonic și istoric. Baronul János Bohuș a fost înalt funcționar public al județului Arad, care a jucat un rol important în lupta pentru definirea națională din anii 1848-1849. Castelul Bohuș a fost transformat în muzeu în anul 1970, așa cum arată www.descoperimlumeaimpreuna.ro și www.cesavezi.ro.

Expoziția permanentă a muzeului, dedicată scriitorului Ioan Slavici (1848-1925), este prezentată în trei săli, prin fotografii de familie, diplome, premii, decorații, manuscrise, cărți, ziare, tablouri. Acestea evocă personalitatea complexă a scriitorului și prezintă succint viața sa, în diferite perioade, începând cu 18 ianuarie 1848 — data la care Slavici se năștea la Șiria; continuând cu perioada studiilor la Arad, Timișoara, Pesta și Viena; prietenia cu Eminescu și activitatea în cadrul României June; activitatea publicistică la ziarul Tribuna din Sibiu marcată de procesele de presă  și întemnițarea la Vacz; cariera didactică marcată de ocuparea funcției de profesor la Azilul Elena Doamna, și de cea de director al Institutului Oteteleșanu din Măgurele și profesor la Liceu German din București. De asemenea, un important segment al expoziției este dedicat operei scriitorului — nuvele, povești și romanul “Mara”— publicată în diferite limbi.

Printre exponatele ce pot fi admirate în cadrul acestei expoziții, se numără: fotocopia extrasului de naștere, o notiță a sa, scrisă de mână la vârsta de 10 ani, fotocopii după actele de școală, diplomele obținute la absolvirea cursurilor liceale, ediții princeps ale operei lui, manualele sale școlare (“Istoria universală”, “Evul mediu” și “Gramatica limbii române, etimologia”, unele numere din Revista copiilor și a tineretului, în care publica povestiri didactice.

Tot aici pot fi admirate, potrivit surselor amintite, documente despre istoricul comunei Șiria, manuscrise, fotografii, ziare, reviste, dar și biblioteca cu ediții valoroase ale operei lui Ioan Slavici. De o valoare deosebită rămâne însă o parte din mobilierul care s-a aflat biroul său din casa din București a scriitorului, mobilier ce a fost donat de familia sa, muzeului arădean.

Expoziția dedicată compozitorului Emil Monția (1887-1965), este prezentată în două săli și cuprinde mobilierul camerei sale de lucru, pianul și violoncelul compozitorului, partituri, precum și culegeri de folclor și diferite ediții ale principalelor sale lucrări: “Fata de la Cozia”, “Cercel”, “Moștenitorul”, “La fântâna cu găleată”.

În parcul muzeului sunt amplasate busturile lui Ioan Slavici — realizat în anul 1967 de sculptorul Ioan Tolan, Mihai Eminescu, Ioan Russu Sirianu, Nicolae Stefu, Emil Monția și statuia Antoniei Bohus.

Muzeul Memorial “Ioan Slavici și Emil Monția” se află sub administrarea Complexului Muzeal Arad și rămâne un important obiectiv turistic în Crișana.

AGERPRES (Documentare — Cerasela Bădiță, editor: Horia Plugaru)

Sursa: Captură foto / youtube.com

Muzeul a fost inaugurat în aprilie 2012, anul în care se împlineau 106 ani de la momentul (18 martie 1906) când Aurel Vlaicu a urcat pe culmile gloriei, realizând primul zbor autopropulsat cu un aparat mai greu decât aerul, fără a folosi catapulte sau alte mijloace exterioare, pe terenul de la Montesson, în Franța așa cum arată muzeulbanatului.ro. și www.cjtimis.ro

Traian Vuia (17 aug.1872—3 sept.1950) a fost susținut în proiectul ce avea să schimbe istoria omenirii de familia avocatului și politicianului Coriolan Brediceanu. Anul 1902 îl găsea pe Vuia la Paris, unde se dedica studiului zborului mecanic și al construcției aeronavelor mai grele decât aerul, știință revoluționară la momentul respectiv. Rezultatul cercetărilor s-a concretizat în concepția unui monoplan cu elice tractivă, aripi de pânză pliabile și echipat cu un motor cu anhidră carbonică. Aparatul, denumit și “Liliacul”, a fost o descoperire epocală, fiind primul avion din lume mai greu decât aerul, care decolează și zboară exclusiv prin forța motorului. Primul zbor cu acest aparat revoluționar a avut loc la 18 martie 1906, pe terenul de la Montesson, în Franța.

Traian Vuia în fața monoplanului său

Continuând studiul și experimentele din domeniul zborului mecanic, a construit și experimentat noi tipuri de avioane perfecționate, între care două tipuri de elicoptere cu mai multe reactoare cu propulsie, care vor aduce o contribuție esențială la progresul zborului vertical (1918-1921). “Eu nu am căutat niciodată gloria, fiindcă știu că gloria pierde adesea pe om. Eu nu lucrez pentru gloria mea personală, ci lucrez pentru gloria geniului uman. Ce importanță are cine a făcut aceste lucruri, important este că ele există”, spunea românul care a revoluționat lumea. Aurel Vlaicu a murit la 3 septembrie 1950 la București fiind înmormântat la cimitirul Bellu.

Sursa: Captură foto / youtube.com

Muzeul care-i poartă numele ilustrează viața și activitatea lui Traian Vuia. Potrivit surselor amintite colecțiile sunt prezentate în două săli. Într-una dintre ele vizitatorii pot admira o copie redată în mărime naturală, funcțională, a primului aparat de zbor realizat de inventatorul timișean care a zburat în 1906, la Montesson, pe o distanță de 12 metri, la o înălțime de 1 metru, după o accelerație pe o distanță de 50 metri. Această machetă a fost realizată de Fundația Academică Culturală Timișoara. Primele teste de zbor cu acest aparat au fost efectuate în anul 2005 în România, iar în anul următor aparatul a fost transportat la Montesson, lângă Paris, Franța pentru a se marca 100 de ani de la primul zbor mecanic. Ulterior acest model a fost donat Muzeului Banatului din Timișoara, iar începând cu anul 2012 este găzduit de cel mai nou muzeu dedicat aviației din România.

Cea de a doua încăpere găzduiește o parte din invențiile sale, machete ale aparatelor de zbor construite de inventatorul român, planșe, publicații referitoare la începuturile aviație mondiale, copii după schițele realizate la Paris, fotografii și documente de la primul zbor din 1906, dar și brevete, tablouri, cărți sau corespondențe.

Sursa: Captură foto / youtube.com

Nu lipsesc nici documente care evidențiază activitatea politică a lui Vuia,un patriot înflăcărat ce a militat pentru cauza românească atât în timpul primului, cât și al celui de-Al Doilea Război Mondial. Între 1916-1918 a activat pentru desăvârșirea statului unitar român, organizând la Paris Comitetul național al românilor din Transilvania, care edita revista “La Transylvanie”, și în paginile căreia a semnat numeroase articole.În anii celui de-Al Doilea Război Mondial, a fost ales președintele primului comitet legal al Frontului Național Român și a publicat articole în “La Roumanie libre”, militând pentru eliberarea și revenirea la România a nord-vestului Transilvaniei, răpit în urma dictatului de la Viena, din 1940.

Muzeul organizează periodic diferite simpozioane în cadrul cărora iubitorii aviației pot viziona pas cu pas etapele construirii unui aparat de zbor sau pot lua parte și la zboruri demonstrative cu avioane mici și cu parapanta.

AGERPRES (Documentare — Cerasela Bădiță, editor: Horia Plugaru)

Oravița și localitățile din zonă au reprezentat, la mijlocul anilor 1800, importante centre în care erau bătute monedele vremii. În Banatul imperial, pentru prima dată s-a bătut monedă în 1811 la Ciclova Montană, care acum aparține de orașul Oravița. Aici resursele erau importante, astfel că s-a hotărât ridicarea unei monetării, pentru moneda ieftină din Imperiu, adică de aramă, categoriile fiind argintul și florinii de aur. În acest fel, orașul Oravița, care la vremea aceea era un habitat extrem de important, a intrat sub un control și un interes mai direct al Vienei.

Așadar Monetăria imperială din Oravița (“Bănăria” de la Ciclova Montană), prima de acest gen, a fost înființată prin decret imperial, în anul 1811, pe când când primar al orașului era Ion Constantin, având la bază Ordonanță Imperială din 1809. Monedele erau realizate din cupru extras din zona Oraviței, aveau imprimate pe ele semnul ”O” și aveau mai multe diviziuni. În 1811 s-au imprimat peste 3500 de bucăți în valoare de 3 creițari, iar în anul următor, alte 3.585 de monede în valoare de o coroană. În anul 1816 s-au imprimat 3.587 de monede în valoare de jumătate coroană și alte 3.588 de bucăți, cu valoarea de un sfert de coroană, așa cum relata, la inaugurarea muzeului, directorul Ionel Bota.

Monetăria a funcționat până în anul 1855, având ca stemă un ciocan și un târnăcop încrucișate în interiorul unei roți dințate înconjurată de o cunună formată, pe o parte, din frunze de laur, iar pe cealaltă parte, din frunze de stejar. În perioada interbelică, în locul acesteia a funcționat celebra moară a lui Iacob Stoian.

În Muzeul Monetăriei Imperiale de la Oravița sunt expuse sute de monede și de bancnote, documente ale vremii, înscrisuri oficiale care certifică o importantă activitate de natură monetară în această parte a fostului imperiu. Expozițiile cuprind și monede bătute între anii 1815 și 1854 la “Bănăria” din Ciclova.

AGERPRES (Documentare — Cerasela Bădiță, editor: Marina Bădulescu)

Sursă foto: captură YouTube

Amplasat pe malul stâng al râului Prahova, în cartierul Posada al orașului Comarnic, lângă DN 1 și la circa 4 km de orașul Sinaia, deține o colecției impresionantă de trofee de vânătoare medaliate la concursuri naționale și internaționale, așa cum arată și siteul oficial al muzeului www.muzeulcinegeticposada.ro. De asemenea, prezintă numeroase trofee provenite din cunoscutele expediții cinegetice ale fostului dictator Nicolae Ceaușescu, precum și o gamă diversă de arme de vânătoare dar și de animale și păsări sălbatice împăiate, înfățișate în mediul lor natural, cu ajutorul dioramelor.

Sursă foto: captură YouTube

Muzeul a fost inaugurat la 26 noiembrie 1996, ca secție a Muzeului Național Peleș, înființarea sa reprezentând un act de educație în cunoașterea și ocrotirea faunei țării, cu o bogată biodiversitate, vânatul românesc fiind valoros nu numai din punct de vedere numeric dar și al calității trofeelor. Ulterior, printr-o hotărâre de guvern, muzeul a fost trecut în patrimoniul Regiei Naționale a Pădurilor — ROMSILVA. A fost supus unui amplu proces de renovare și redecorare și a fost redeschis publicului la 25 aprilie 2004.

Sursă foto: captură YouTube

Muzeul este adăpostit de o clădire pe două nivele din curtea Castelului Posada, sau Castelului Bibescu. Castelul a fost ridicat din porunca domnitorului Gheorghe Bibescu în anii premergători revoluției de la 1848, ca un conac tradițional de munte, fiind construit din piatră de râu. Ulterior, după cincizeci de ani a fost extins și transformat în castel, de nepotul său, George Valentin Bibescu. În timpul Primului Război Mondial a fost incendiat (septembrie 1915) de trupele germane, pentru a distruge arhiva Legislației Britanice, depozitată aici de Lordul Thomson despre care se spune că era amantul principesei Martha Bibescu, soția prințului Valentin Bibescu (din 1905). După Primul Război Mondial castelul a fost renovat și amenajat ca reședință princiară pentru familia Bibescu. În 1941, prințul a murit, iar după cel de Al Doilea Război, Mondial Martha Bibescu a părăsit România și s-a stabilit la Paris, astfel încât Castelul Posada a intrat in posesia statului român având diverse utilizări, potrivit siteului muzeului.

Colecțiile muzeale cuprind peste 2000 de trofee de vânătoare, animale împăiate, arme de vânătoare și obiecte cu specific vânătoresc. Uneltele și armele de vânătoare prezentate în cadrul expoziției variază de la pumnale, buzdugane, vârf de lance, sabie până la pistoale cu cremene și pușca cu cremene și capsă. De asemenea, o încăpere a muzeului este dedicată scriitorului Mihail Sadoveanu, un vânător și pescar pasionat.

Centrul de interes al expoziției îl prezintă trofeele etalate pe specii, după criteriul importanței cinegetice și spectaculozității lor: capra neagră, căprior, cerb comun, cerb lopătar, mistreț, urs, lup, vulpe, pisica sălbatică și râsul, sau muflonul. Sunt etalate și anomalii — mutații genetice care reflectă rolul vânătorului în gestionarea echilibrată a fondului cinegetic românesc.

Sursă foto: captură YouTube

Aici se află cele mai valoroase trofee de capră neagră, cerb comun dar și blănuri de urs brun medaliate cu aur la diverse concursuri internaționale. Cea mai mare dintre ele provine de la un exemplar vânat în anul 1984, în Harghita, de Nicolae Ceaușescu. Alte exponate deosebite ce pot fi admirate aici sunt cele capră neagră, vânat în Munții Făgăraș, în anul 1934 sau cerb comun, vânat în 2003. România a obținut: recordul mondial la capra neagră în 1937 la Expoziția Internațională de la Leipzig, record mondial la cerb în 1981 la Expoziția de la Plodiv, recorduri mondiale la craniu și blana de urs, cât și la blana de lup în 1985 la Expoziția de la Brano etc.

De asemenea, pot fi văzute aici exemplare ale unor specii dispărute din mediul natural, precum bourul sau zimbrul (exemplare ale acestuia din urmă păstrându-se doar în câteva rezervații), dar și numeroase exponate de coarne de cerb, de ciută, blănuri de urs, diorame cu mistreți, râși sau cu pisici sălbatice. O mare atracție o reprezintă blana de zimbru.

Sursă foto: captură YouTube

Seria exponatelor se încheie cu păsări răpitoare, de interes cinegetic precum bufnița, corbul, dropia, cocoșul de munte, fazanul, dar și câteva păsări de apă. Atractivă este diorama din Delta Dunării prezentată la etajul muzeului, într-o încăpere dedicată Deltei, unde pot fi văzute: cormorani, țigănuși, stârci, lebăda de vară sau gâsca de semănătură.

Sursă foto: captură YouTube

Muzeul Cinegetic al Carpaților “Posada” rămâne un adevărat sanctuar al trofeelor vânătorești, vizitat anual de peste 20 de mii de vizitatori.

AGERPRES (Documentare — Cerasela Bădiță, editor: Horia Plugaru)

Aproape 200 de instrumente muzicale aparținând colecționarului Viorel Cordoș pot fi văzute, începând de vineri, la Muzeul Județean Argeș, în cadrul expoziției “Loja Chitarelor”.

Viorel Cordoș, prezent la vernisaj, a declarat că a expus la Pitești doar jumătate din colecția sa, care cuprinde aproximativ 400 de instrumente muzicale, cele mai multe chitare, unele piese fiind extrem de rare.

Expoziția prezintă instrumente muzicale din perioada 1800 — 1980, achiziționate din Romania, Suedia, SUA, Austria și Germania.

“Sunt piese clasice și moderne, cu mărci precum Epiphone (Gibson), Fender, Ibanez, Crucianelli, Hauser, Hofner, prin intermediul cărora poate fi urmărită evoluția chitarei, a formelor și performanțelor ei, de-a lungul timpului”, se arată într-un comunicat al Muzeului Județean Argeș.

Expoziția poate fi vizitată până pe 19 septembrie, în sala Galeriei Naționale de Artă Naivă a Muzeului Județean Argeș.

AGERPRES / (AS — autor: George Onea, editor: Marius Frățilă)

Considerată o bijuterie arhitecturală, clădirea muzeului este amplasată pe strada Mihai Eminescu nr. 8 din Oravița, județul Caraș-Severin. A fost construită în anul 1817, în stil baroc vienez, după modelul teatrului din Viena și după planul arhitectului imperial Ion Niuni. Se remarcă și ca fiind prima clădire din România executată din piatră și prima din țară și din Europa care a fost luminată cu lămpi de acetilenă, așa cum arată și siteul www.descoperimlumeaimpreuna.ro.

Clădirea are o lungime de 36 m și o lățime de 15 m. La parter se găsește “cercul locurilor bune” și o sală mare, pentru recepții și baluri, iar alături, un foaier de unde se ajunge și la balconul sprijinit pe coloane. Sala de spectacole, în formă de semicerc, are loji, atât la parter, cât și la etaj. Cortina mare a fost pictată de Francisc Zech, directorul Școlii Gimnaziale din Oravița, iar o ornamentele sunt în stil rococo, în culorile roșu și auriu.

Muzeul de Istorie a Teatrului și a Orașului Oravița funcționează în această clădire din anul 1968, când a luat ființă expoziția permanentă de istoria culturii, reorganizată în anii 1973 și 1982. Expoziția valorifica tipărituri, manuscrise, afișe, documente, costume, recuzită, accesorii, texte, fotografii. Muzeul are secții de istorie, etnografie-folclor, geografie istorică, arhive documentare și biblioteca de carte și presă veche intitulată “Sim Sam Moldovan — Ionel Bota”.

Sunt expuse tipărituri, manuscrise, afișe, documente, costume, recuzită, obiecte casnice, accesorii, texte, fotografii. Printre piesele de excepție se remarcă lista originală de subscripție pentru construcția teatrului (1817) și afișele trupei G. A. Petculescu, prima trupa profesională din Ardeal și Banat. De asemenea, este expusă Cartea de oaspeți care are prima însemnare din anul 1870, potrivitwww.welcometoromania.ro. și www.hoinari.ro.

Unul dintre cei care și-au dedicat viața cercetării istoriei culturii și tradițiilor artistice din Caraș-Severin este profesorul Ionel Bota, director al Teatrului Mihai Eminescu. Acesta a scris, potrivit surselor amintite, numeroase cărți și articole esențiale pentru descoperirea istoriei celui mai vechi teatru din țară, de la etapele construirii, la renovările de care a avut parte, de-a lungul timpului și până la felul în care s-a impus și s-a păstrat ca un loc central în viața culturală a Banatului.

AGERPRES (Documentare-Cerasela Bădiță, editor: Horia Plugaru)