Foto: (c) VLAD STAVRICA / AGERPRES ARHIVĂ

Potrivit Paulei Popoiu, care a trecut în revistă activitatea muzeului din anul care se încheie, cele mai multe dintre acțiunile instituției au fost expozițiile, la care au venit în special elevi și studenți, atelierele pentru copii și festivalurile.

Foto: (c) ALEX TUDOR / AGERPRES ARHIVĂ

“În 2014 au trecut pragul Muzeului Satului 346.718 vizitatori, printre activitățile cu număr mare de vizitatori numărându-se ‘Școala Altfel’, cu 12.000 de oaspeți, și ‘Ziua internațională a păsărilor’, cu 8.333 de vizitatori într-o zi, ‘După-amiaza muzeului’, cu 8.000 de vizitatori, ‘Festivalul Culturii Indiene’, cu 6.989 de vizitatori în două zile, ‘Târgul de Sfântă Mărie’, cu 4.000 de vizitatori în două zile”, a spus Popoiu, care își propune ca în 2015 instituția să atingă 400.000 de vizitatori.

Înființat în 1936, Muzeul Satului a fost unul dintre primele muzee etnografice în aer liber din România și din lume. În anii ’30, în Europa existau două astfel de muzee: muzeul Skansen, înființat la Stockholm în 1891, și muzeul Bigdo din Lillehamer, Norvegia. În România, profesorul Romulus Vuia înființase la Cluj Muzeul Etnografic al Transilvaniei (1929).

Printre cele mai vechi exponate care pot fi văzute în muzeu se numără o gospodărie de la 1775 din Berbești, județul Maramureș, una de la 1800 din județul Hunedoara și o biserică din lemn de brad de la 1722 din Dragomirești, județul Maramureș. 

Foto: (c) ALEX TUDOR / AGERPRES ARHIVĂ

Dincolo de patrimoniu, galeria de artă populară contemporană a muzeului reunește în expoziția permanentă cu vânzare obiecte realizate de țărani anonimi, meșteri populari: ceramică, textile, icoane pe lemn și sticlă, obiecte de lemn, jucării și mobilier.

În anul 2008, muzeul a intrat în posesia a trei hectare de teren, destinate amenajării de construcții tradiționale specifice principalelor minorități din România. Proiectele de dezvoltare privesc, pe de o parte, amenajarea sectorului nou al muzeului, respectiv a unui teren de 2,85 hectare, cuprins între Palatul Elisabeta și Arcul de Triumf.

AGERPRES/(AS, A — autor: Daniel Popescu, editor: Florin Marin)a

Muzeul Național de Istorie al României
Foto: (c) LUCIAN TUDOSE / AGERPRES ARHIVA

Clădirea ce adăpostește muzeul, aflată în administrarea Muzeului Național de Istorie a României, a fost concepută în stil neoclasic după planurile arhitectului Alexandru Săvulescu și a fost sediul Poștei centrale a orașului până în anul 1970, când au început lucrările de renovare a clădirii și de amenajare a muzeului.

Muzeul Național de Istorie al României (Palatul Poștelor) — 1967
Foto: (c) MIHAI ALEXE / AGERPRES ARHIVA

Începuturile existenței muzeului filatelic se regăsesc în jurul anului 1900, când directorul general al Poștelor de la acea vreme, arhitectul Grigore Cerchez, a construit un vechi han de poștă în care au fost expuse piese de istorie poștală și timbre ale Direcției Generale a Poștelor și Telegrafului. Existența acestuia a fost însă de scurtă durată și abia în anul 2004 instituția a renăscut prin dorința și eforturile celor apropiați filateliei și poștei.

Expoziție găzduită de Palatul Poștelor — 1969
Foto: (c) RADU CRISTESCU / AGERPRES ARHIVA

Muzeul Național Filatelic a fost inaugurat la 1 octombrie 2004 și expune, în trei săli, pe o suprafață de peste 600 de metri pătrați, piese din tezaurul Poștei Române.

Sala “George Lahovary” poartă numele semnatarului din partea României al actului de fondare a Uniunii Poștale Universale, în 1874. Aici sunt expuse o parte a celor peste 11 milioane de timbre din patrimoniul Poștei Române, constituind aproximativ 3 milioane de serii filatelice, unele unicate mondiale.

Printre piesele rare care pot fi văzute în această sală se regăsesc: celebrele “Cap de Bour” emise în Moldova în anul 1858 — simbol al independenței Principatului Moldovei față de Imperiul Otoman; Carol I cu favoriți sau cu barbă, datând din perioada 1866-1872.

“Cap de Bour” — prima emisiune de timbre 1858
Foto: (c) GRIGORE POPESCU / AGERPRES ARHIVA

Tot aici sunt expuse matrițele originale din oțel cu care s-au tipărit cele patru valori din prima emisiune “Cap de Bour”, precum și probe, machete, diverse stadii de realizare a timbrelor din anul 1872 pană în prezent.

Cea de a doua sală — “Dimitrie C. Butculescu” poartă numele președintelui fondator al Societății Filatelice Române și expune o bibliografie cuprinzătoare (cărți, cataloage, articole etc.) despre istoria filatelică românească, precum și diplome și medalii obținute de Poșta Română de-a lungul anilor, la expoziții interne și internaționale. De asemenea, găzduiește expoziții temporare.

Vernisajul expozitiei ‘Sporturile de iarnă in timbre și imagini’ organizat de Poșta Română, Muzeul Național Filatelic, Muzeul Sporturilor — 2010
Foto: (c) LUCIAN TUDOSE / AGERPRES ARHIVA

În Sala “Cezar Librecht”, denumită astfel după primul director general al poștei și telegrafului din Moldova și Muntenia, pot fi admirate tablouri vechi, tipărituri și efecte poștale, mobilier din oficiile poștale, trăsuri de poștă, lăzi de valori. Piesele datează din a doua jumătate a secolului al XIX-lea și prima jumătate a secolului al XX-lea, ilustrând evoluția Poștei Române în această perioadă.

Foto: (c) www.muzeulfilatelic.ro

Printre piesele reprezentative expuse în această sală se regăsesc costume de surugii, o ladă de valori metalică cu emblema Principatului Moldovei (1840), documente ale Congresului Uniunii Poștale Universale de la Viena (1891), cartea poștală din coajă de mesteacăn expediată în timpul bătăliei de la Mărășești (Primul Război Mondial) sau hărți poștale stale din anii 1849 și 1873.

AGERPRES (Documentare — Cerasela Bădiță, editor foto: Vlad Rușeanu, editor: Horia Plugaru)

Foto: (c) turism.bzi.ro

Întemeiat de Aurel Flutur, senzaționalul muzeu, găzduit de casa familiei Flutur, cuprinde peste 2000 de exponate, obiecte vechi de peste 30 de ani.

Atelier complet de rotar
Foto: (c) suntemromania.blogspot.ro

Încă din anul 1980, pe când Aurel Flutur era taximetrist în orașul Stei, a salvat un răboj agricol de la 1860, unic în Eruropa. Astfel, a început să colecționeze piesele reușind să salveze de la dispariție o serie de obiecte de artă populară, vestigii istorice și etnografice.

Port popular
Foto: (c) irina.ebloguri.ro

Impresionanta colecție a muzeului cuprinde utilaje, piese de port popular, de ceramică, obiecte de uz gospodăresc, obiecte de olărit, picturi, timbre vechi și unice sau monede de neprețuit, toate, mostre ale evoluției umane, ale tehnologiei, culturii și tradiției românești. Fiecare exponat are, pe lângă valoarea inestimabilă, și o istorie proprie incitantă și interesantă.

Colecție ceramică
Foto: (c) suntemromania.blogspot.ro

Cea mai valoroasă piesă din colecție este o locomobilă fabricată în Ungaria care datează din anul din 1910. Utilajul secular este o mașină de forță, deplasabilă, pe roți și încă funcțională.

Locomobila
Foto: (c) suntemromania.blogspot.ro

Muzeul Etnografic La Fluturi rămâne unul dintre cele mai interesante obiective turistice din Crișana, și poate fi vizitat gratuit.

AGERPRES (Documentare — Cerasela Bădiță, editor: Horia Plugaru)

Casa memorială George Călinescu din București (12 noiembrie 1971)
Foto: (c) MIHAI ALEXE/ AGERPRES ARHIVA

Printre punctele de atracție ale casei memoriale se numără mobila în stil Aubusson și Empire, covoarele orientale, obiecte de artă din China, icoanele pe sticlă. Vizitatorul se poate delecta admirând tablouri pictate de Ioan Andreescu, Ștefan Luchian, Theodor Pallady, Gheorghe Petrașcu, Iosif Iser, Alexandru Ciucurencu, o bibliotecă de mare valoare, biroul decorat după procedeul marchetăriei, acoperit cu cristal, precum și mulajul în ghips al mâinii drepte al scriitorului.

Casa Memorială George Călinescu din București; interior (12 noiembrie 1971)
Foto: (c) MIHAI ALEXE/ AGERPRES ARHIVA

În camera de birou se află piese de mobilă Biedermeier, pe masa de scris a rămas stiloul deschis, alături de câteva rânduri din ”Cronica optimistului”. Biblioteca din casa memorială George Călinescu este o adevărată enciclopedie, cu numeroase exemplare din literatura universală. Biblioteca cuprinde și ediții rare de carte italiană, germană, franceză alături de opere ale poeților români.

Casa Memorială George Călinescu din București; interior (12 noiembrie 1971)
Foto: (c) MIHAI ALEXE/ AGERPRES ARHIVA

Este expusă și o colecție de autografe primite de George Călinescu. Astfel, Tudor Arghezi semnează pe volumul ”Versuri” (1936) următoarele: ”Domnului George Călinescu, pentru mintea, pentru pana, pentru însuflețirea autorului”. La rândul său, Ion Barbu notează, în data 25 iunie 1930, pe un exemplar din ”Joc secund”: ”Din partea celui capabil chiar de prietenie, o caldă nelumească prețuire”.

Casa Memorială George Călinescu din București; interior (12 noiembrie 1971)
Foto: (c) MIHAI ALEXE/ AGERPRES ARHIVA

Pe peretele din hol, se află o fotografie care îl reprezintă pe George Călinescu profesor la curs, în amfiteatrul Odobescu. Camera din partea stângă dezvăluie noi tablouri deosebite, o ladă venețiană orientală, un scrin din lemn de palisandru, o lădiță chinezească, un sipet cu încrustații în sidef. Vioara expusă amintește de aplecarea scriitorului și pentru muzică.
***
George Călinescu, critic și istoric literar, publicist, prozator și poet, traducător și dramaturg, s-a născut la 19 iunie 1899, în București.

Efectuează studii de filologie și paleografie la Facultatea de Litere din București (1919-1923). Între 1928-1935, se dedică activității didactice, ca profesor de filosofie sau limba italiană la licee din Timișoara și București.

Odată cu doctoratul în Litere luat la Universitatea din Iași (1936), cu o lucrare pe tema operei eminesciene, începe cariera sa universitară: conferențiar la catedra de Estetică și Critică Literară din Iași, din 1942 devine profesor titular.

Transferat la București ca șef al Catedrei de Literatura Română Modernă, la Facultatea de Litere (1945), continuă activitatea de editor: conduce periodicele ”Tribuna poporului” (1944), ”Lumea” (1945) și ”Națiunea” (1946). Din 1949, preia conducerea Institutului de Istorie literară și folclor, al cărui director rămâne până la sfârșitul vieții.

A fost ales, în 1946, deputat în primul parlament de după război, mandatul său va fi reînnoit pentru toate legislaturile următoare până la sfârșitul vieții.

Debutul editorial îl reprezintă monografia ”Viața lui Mihai Eminescu” (1932). Opera sa fundamentală este monumentala lucrare ”Istoria literaturii române de la origini până în prezent” (1941).

Romanele ”Cartea nunții” (1933), ”Enigma Otiliei” (1938), ”Bietul Ioanide” (1953) și ”Scrinul negru” (1960) atestă virtuțile unui prozator de excepție, cu vocație de caracterolog, și pun în practică propriile idealuri estetice și idei de critică literară.

A fost membru titular activ al Academiei Române, ales la 29 mai 1948. Pentru întreaga activitate a fost distins cu Premiul de Stat (1964). S-a stins din viață la 12 martie 1965, la București.

AGERPRES (Documentare — Horia Plugaru, editor: Cerasela Bădiță, editor foto: Vlad Rușeanu)

Foto: (c) ANGELO BREZOIANU / AGERPRES ARHIVĂ

“Regiunea Baia Mare este cunoscută în țară și în lume datorită activității miniere, care are pe meleagurile maramureșene o istorie de peste 680 de ani. De-a lungul timpurilor această activitate a avut o intensitate fluctuantă, cunoscând o dezvoltare maximă între anii 1960-1990, când importante cantități de minereuri de plumb, zinc, cupru aur și argint au fost extrase din cele 11 exploatări miniere subterane, alături de faimoasele eșantioane minerale cu calități estetice deosebite numite flori de mină’, a spus directorul muzeului, prof. Ioan Denuț.

Ideea achiziționării de eșantioane minerale, care să stea la baza constituirii unei colecții și eventual a unui muzeu, a aparținut muzeografului Victor Gorduza, care în anul 1969 realiza prima achiziție a 533 de eșantioane pentru Muzeul Județean Maramureș.

În anul 1976 se decide înființarea unei Secții de Științe Naturale, care urma să gestioneze cele aproximativ 6.000 de eșantioane existente deja. Datorită dezvoltării și conjuncturii favorabile, în anul 1989, această secție, cu un patrimoniu de 14.000 de piese, se mută într-o locație nouă, unde se deschide la 6 noiembrie Expoziția permanentă ce funcționează și astăzi.

Trei ani mai târziu, la 10 decembrie 1992, Secția de Științe Naturale se desprinde din cadrul Muzeului Județean și se înființează Muzeul de Mineralogie Baia Mare — Maramureș. Ca o recunoaștere a prestigiului național și internațional dobândit și răspunzând unor necesități obiective de modernizare și dezvoltare, pentru îndeplinirea funcțiilor fundamentale ale unui muzeu — cercetarea științifică, valorificarea culturală și educația, autoritățile județene decid extinderea Muzeului printr-o construcție anexă, ce este inaugurată în anul 2011.

Astăzi, Muzeul Județean de Mineralogie “Victor Gorduza” Baia Mare conservă, studiază și valorifică științific, expozițional și educațional o colecție ce cuprinde 16.927 de eșantioane minerale, cu o mare diversitate varietate tipologică, 2.405 eșantioane fosile, 435 eșantioane de roci și 569 eșantioane de minereuri, însumând un patrimoniu de 20.336 piese.

Expoziția permanentă din clădirea actuală găzduiește peste 1.000 de eșantioane minerale și este organizată pe patru secțiuni: Secțiunea petrografie cuprinde prezentarea, sub forma unei machete mobile, a structurii geologice de ansamblu a zonei de nord-vest a României, precum și principalele filoane din zăcămintele bazinului minier Baia Mare. Rocile magmatice neogene formează cele mai semnificative depozite din regiune și intră în alcătuirea munților Oaș-Gutâi-Țibleș și a masivului Toroioaga. Sunt prezentate clasificarea și principalele tipuri petrografice — andezite, bazalte, dacite, riolite — precum și utilizările acestora ca roci ornamentale în construcții. Un loc aparte îl ocupă flora fosilă din Rezervația Științifică Chiuzbaia, situată la poalele masivului Igniș, cuprinzând eșantioane de diatomite cu impresiuni foliare, mărturia unei păduri de o excepțională bogăție, reprezentând unul dintre cele mai mari depozite de plante fosile neogene din Europa.

La secțiunea mineralogie informațiile prezentate se referă la procesele geologice de formare a mineralelor, prezentarea celor 7 sisteme cristalografice și a principalelor proprietăți fizice ale mineralelor: morfologie și concreșteri, culoare, luciu, transparență, clivaj și duritate. Eșantioanele minerale din colecția muzeului sunt prezentate în concordanță cu clasificarea generală pe clase, reliefându-se cele mai deosebite trăsături.

Elementele native sunt piesele de mase spongioase de aur de la mina Cavnic atrag atenția în mod deosebit, alături de eșantioane de cupru nativ și arsen nativ botroidal de mari dimensiuni.

Sulfurile și sulfosărurile sunt prezente majoritar în regiune, remarcându-se ca frumusețe: galena argentiferă de la mina Herja, blenda neagră lucioasă de la Rodna, calcopirita cu cristale mari strălucitoare de la Cavnic, cristale perfect cubice de pirită de la Țibleș, pirotina, arsenopirita și marcasita sub formă de cristale hexagonale tipice minei Herja, cinabru roșu aprins, cristale centimetrice de tetraedrit, singulare sau maclate de la mina Cavnic, jamesonitul — ‘vata minerală’ de culoare cenușiu-neagră de la mina Herja, auripigment și realgar în prisme transparente perfecte crescute pe cuarț de la mina Baia Sprie sau marcasita în combinație cu ametist de la mina Săsar sunt la fel de spectaculoase.

Un loc aparte în regiune îl ocupă stibina, cu eșantioane considerate dintre cele mai spectaculoase din lume: prisme groase lucioase de la mina Băiuț, agregate radiare de la mina Herja și, mai ales, cristalele aciculare foarte lungi, în parageneză cu baritină transparentă, provenite de la mina Baia Sprie.

Carbonații — calcitul apare într-o inimaginabilă gamă de forme și culori: incolor sau alb, galben, roz, roșcat, brun, cenușiu sau negru — varietate care apare numai în eșantioanele de la mina Herja. Formele ‘dantelate’, mamelonare, radiare cu aspect de petale de flori, dar mai ales formele sferice de la mina Herja de culoare alb/negru sunt unicate mondiale. Rodocrozitul, de culoare roz intens, în cristale romboedrice este excepțional reprezentat de eșantioanele de la mina Cavnic.

 Sulfații — baritina este unul din mineralele care au dus faima regiunii Baia Mare, culorile acesteia fiind foarte variate: incolor, alb-lăptos, galben, brun, roșu, cenușiu, albastru. Culoarea roșie intensă, unică pe plan mondial, se întâlnește numai la eșantioanele de la mina Baia Sprie. Baritinele albastre sau cristalele mari de culoare galben/negru de la mina Cavnic sunt eșantioane cu totul aparte. Gipsul se remarcă prin cristale transparente, sub formă de prisme de mari dimensiuni, de până la un metru, apărute la mina Cavnic. Cristale de culoare neagră pot fi văzute la eșantioanele de la mina Herja.

Halogenurile — sunt reprezentate de fluorină care apare în cristale cubice de culoare verde, violet și galben, cele mai mari provenind de la mina Cavnic.
Fosfații și wolframații — sunt expuse specii rare de wolframit, sub formă de cristale mari, prismatice, scheelit cu cristale bipiramidale de până la trei centimetri de la mina Baia Sprie și vivianit de la mina Ilba oferind unul dintre cele mai mari cristale din lume.
Silicații — cuarțul reprezentantul, cel mai de seamă, apare în zona Baia Mare sub cele mai diverse forme: dendritic cu aspect de coral, prisme lungi transparente, cuarț ‘brăduleț’ de la mina Cavnic sau ametistul de la valea Roșie sunt câteva dintre ele. Calcedonia de la trestia, de culoare albastră, jaspul și agatul roșu completează seria.
Există, de asemenea, un grup de mineralele descrise pentru prima dată ca specii noi, în urma studiilor pe eșantioane din minele regiunii Baia Mare: semseyitul cu agregate în rozete de 2-3 centimetri de cristale gri, fizelyitul în cristale lamelare, fuloppitul, andoritul și klebelsbergitul. Un loc aparte este dedicat mineralelor fluorescente — prin expunerea în lumină ultravioletă, calcitele roz și fluorinele oferă un spectacol de lumini.

Secțiunea zăcăminte — prezintă informații (localizare, hartă și secțiune geologică, forma și tipul de zăcământ, geneza, compoziția mineralogică) și eșantioane reprezentative de minereuri din zăcămintele hidrotermale, polimetalice și auro-argentifere, asociate magmatismul neogen, din județul Maramureș și arealele limitrofe: Turț, Ilba, Nistru, Săsar, Dealul Crucii, Herja, Valea Roșie, Baia Sprie, Șuior, Cavnic, Băiuț și Toroioaga, azi, mine închise.

De asemenea, sunt expuse, pentru a scoate în evidență pe lângă valoarea estetică și valoarea economică a acestor minerale, produse semifabricate și finite rezultate prin procesarea minereurilor: lingouri de aur și argint, bare, catozi și oxizi de cupru, țevi, table și lingouri de plumb, clorură cuproasă, seleniu și telur.

În secțiunea ‘flori de mină’ a muzeului sunt prezentate într-o manieră inedită și pot fi admirate unele din cele mai valoroase eșantioane minerale, cu valoare estetică deosebită — așa numitele ‘flori de mină’. Elementele surprinzătoare pentru vizitatori sunt concreșterile de cristale, mărimea acestora, morfologia exterioară (care uneori se prezintă ca forme geometrice perfecte sau duc cu gândul la diverse animale sau sculpturi moderne), jocuri de culori și străluciri, inimaginabile pentru lumea minerală.

Eșantioanele minerale din colecția Muzeului Județean de Mineralogie ‘Victor Gorduza’ Baia Mare sunt spectaculoase din punct de vedere estetic, dar și rare pe plan mondial, motiv pentru care unele din acestea sunt clasate în categoria tezaur a patrimoniului cultural mobil al României.

În cei 40 de ani de activitate, din care 25 în locația și structura actuală (sărbătoriți în 6 noiembrie 2014), Muzeul de Mineralogie a organizat 115 expoziții temporare în țară și străinătate. Din cele 41 de expoziții realizate în străinătate amintim: Viena (1982, prima expoziție organizată în străinătate), Austria (expoziție itinerantă în 10 localități, în perioada 1984 — 1986), Germania (1990, 2001 și 2002), Franța (1991), Austria (1991-1993), Franța (expoziție itinerantă la 8 muzee, în perioada 1995 — 1997, precum și 1999 și 2002), Monaco (2004), Ungaria (2005, expoziție itinerantă între 2006 — 2007 la 4 muzee și 2014), Belgia — Bruxelles (2007), Olanda (2008) și Chișinău (2013).

Activitatea Muzeului de Mineralogie din Baia Mare a fost recunoscută și apreciată pe plan local, național și internațional.

Astfel, Ministerul Culturii și Cultelor acordă Muzeului, în anul 2001, Premiul ‘Grigore Antipa’, primul de acest fel acordat unui muzeu din domeniul științelor naturii.

În anul 2004, Ion Iliescu, președintele României, conferă directorului Muzeului ‘Victor Gorduza’ Ordinul Meritul Cultural în Grad de Cavaler, iar în anul 2009 Consiliul Județean Maramureș îi conferă Diploma de Excelență.

Muzeul e unul dintre principalele puncte de atracție turistică din municipiul Baia Mare, fiind vizitat anual de mii de turiști români și străini.

AGERPRES/(AS — autor: Leontin Cupar, editor: Marius Frățilă)

Photo credit: (c) Angelo BREZOIANU / AGERPRES ARCHIVE

“The Baia Mare Region is known in the country and worldwide due to the mining activity, carried out for over 680 years in the county of Maramures. Over the years, this activity has had a fluctuating intensity, reaching the pinnacle between 1960 and 1990, when significant quantities of ores of lead, zinc, copper, gold and silver were extracted from the 11 underground mines, as well as the famous mineral samples of outstanding esthetic features called mine flowers,” said the director of the museum Prof. Ioan Denut.

The idea of purchasing mineral samples to underpin the establishment of collections and possibly of a museum, belonged to curator Victor Gorduza, who decided in 1969 to buy 533 samples for the Maramures County Museum.

In 1976 the Natural Science section was founded, its main task being to manage the nearly 6,000 samples already purchased. Due to the favourable development and circumstances, this section hosting a heritage of 14,000 items was moved in 1989 to a new location, where the permanent exhibition, still functional nowadays, was opened on Nov. 6.

Three years later, on December 10, 1992, the Natural Science section pulls out from the county museum, turning into the Baia Mare-Maramures Mineralogy Museum.

Today, the “Victor Gorduza” County Museum of Mineralogy in Baia Mare preserves, examines and exploits in scientific, exhibitional and educational terms a collection of 16,927 mineral samples characterized by a wide typological diversity, 2,405 fossil samples, 435 samples of rocks and 569 samples of ores, representing a collection of 20,336 items.

The permanent exhibition in the current building is home to over 1,000 mineral samples and is organized in four sections: the petrography section that includes a mobile model showing the overall geological structure of Romania’s north-western area, as well as the main leads in the deposits of the Baia Mare mining basin. The Neogene magmatic rocks form the largest deposits in the region and are part of the geologic composition of the Oas-Gutai-Tibles Mountains and the Toroioaga massif. The visitors can also find out interesting information about the classification and the main types of rocks — andesite, basalt, dacite, rhyolite, as well as their use as ornamental rocks in construction. Emphasis in put on the fossil flora in the Chiuzbaia Scientific Reserve, located at the foot of the Ignis massif, including samples of diatomite with leaf impressions, the testimony of an extremely rich forest, representing one of the largest deposits of Neogene fossil plants in Europe.

As for the mineralogy section, the information regards the geological processes concerning the formation of minerals, the seven crystallographic systems and the main physical properties of the minerals: morphology and accretion, color, brilliancy, transparency, cleavage and hardness. The mineral samples in the collection of the museum are presented according to the general classification by categories.

The sulphides and sulphosalts are some of the main minerals in the region, standing out for their spectacular beauty: the argentiferous galena at the Herja mine, the shiny sphalerite (also known as zinc blende) from Rodna, the chalcopyrite with big shiny crystals at Cavnic, the perfectly cubic pyrite crystals at Tibles, the pyrrhotite, arsenopyrite and marcasite as hexagonal crystals at Herja mine, the bright red cinnabar, the crystals of tetrahedrite, single or twinned crystals at the Cavnic mine, the dark grey jamesonite at the Herja mine, the orpiment and realgar at Baia Sprie mine or the marcasite combined with amethyst at the Sasar mine.

Very particular in the region is the stibine, its samples being considered among the most spectacular in the world: shiny thick prisms at Baiut mine, radial aggregates at the Herja mine and especially, the very long acicular crystals in paragenesis with transparent barite, from Baia Sprie mine.

Photo credit: (c) Constantin CIOBOATA / AGERPRES ARCHIVE

The calcite (carbonates) appears in an unimaginable array of shapes and colors: colorless or white, yellow, pink, red, brown, gray or black — a variety one can see only at the Herja mine. The dented forms, similar to flower petals, but mostly the spherical shapes at the Herja mine in black/white are unique in the world. The pink rhodochrosite as rhombohedral crystals is exceptionally represented by the samples at the Cavnic mine.

The baryte (sulfates) is one of the minerals that have brought fame to the Baia Mare region. This mineral covers a wide range of colours: colorless, milky white, yellow, brown, red, gray, blue. The intense red color, unique in the world, can be seen only at the samples from the Baia Sprie mine. The blue barytes or the yellow / black big crystals at the Cavnic mine are very special. The gypsum stands out as transparent crystals under the form of large prisms up to a meter, discovered at the Cavnic mine. Black crystals can be seen at the samples from the Herja mine.

The halides are represented by fluorite that is included in green, purple or yellow cubic crystals, the biggest having been discovered at the Cavnic mine.

As for the phosphates and wolframates, rare species of wolframite are displayed, as big, prismatic crystals, scheelite with bipyramidal cristals up to 3 cm at the Baia Sprie mine and vivianite at the Ilba mine, revealing one of the biggest crystals in the world.

As regards the silicates, the quartz can be seen across the Baia Mare region in various forms: the dendritic similar to a coral, long transparent prisms, the fir-tree-shaped quartz at the Cavnic mine or the amethyst at the Red Valley are included in this category. The blue chalcedon, the jasper and red agate completes the series.

There is also a group of minerals described for the first time as new species following studies on the samples from the mines in the Baia Mare region: the semseyte with rosette aggregates of 2-3 inches of gray crystals, the fizelyite as lamellar crystals, the fuloppite, the andorite and klebelsbergite. As for the fluorescent minerals, by exposure to ultraviolet light, the pink calcites and fluorine minerals reveal some amazing lights.

The ores section includes information (location, map and geological section, shape and type of deposit, genesis, mineralogical composition) and the representative samples of ore from hydrothermal, polymetallic gold-silver deposits, associated to the Neogene magmatism in Maramures County and surrounding areas: Turt, Ilba, Nistru, Sasar, Dealul Crucii, Herja, Valea Rosie, Baia Sprie, Suior, Cavnic, Baiut and Toroioaga (all these mines are shut down).

In order to bring to the fore the aesthetic and economic value of these minerals, also exhibited are semi-finished and finished products that resulted from the processing of minerals: gold and silver ingots, cathodes and copper oxides, pipes, plates and lead ingots, copper chloride, selenium and tellurium.

As regards the “mine flowers” section, this includes one of the most valuable mineral samples, the so called “mine flowers”.
The minerals samples included in the collection of the “Victor Gorduza” County Mineralogy Museum in Baia Mare are spectacular aesthetically, but also rare in the world, which is why some of them are classified in the treasury category of Romania’s movable cultural heritage.

Photo credit: (c) Angelo BREZOIANU / AGERPRES ARCHIVE

Photo credit: (c) Angelo BREZOIANU / AGERPRES ARCHIVE

Over the 40 years of activity, of which 25 years at the current location and structure (celebrated on November 6, 2014), the Mineralogy Museum has organized 115 temporary exhibitions in the country and abroad.

The museum is one of the main tourist attractions in Baia Mare, being annually visited by thousands of Romanian and foreign tourists.AGERPRES

Foto: incomod.ph

Foto: amfostacolo.ro

Inaugurat la 13 mai 2003, prezintă evoluția metodelor de extracție și prelucrare a sării, formarea zăcămintelor, unelte și utilaje, cristale de sare și planșe geologice, dar și floră și faună din zonă.

Muzeul este găzduit de “Casa Cămărășiei”, clădire monument istoric construit la sfârșitul secolului al XVIII-lea, reședință a funcționarului domnesc, cel care se ocupa cu strângerea taxelor pe sare, aflate sub monopol domnesc.

Foto: infopensiuni.ro

Casa a fost complet refăcută între anii 2002-2003, folosindu-se tehnici și metode tradiționale așa cum s-au folosit în vechime, cu pământ bătătorit între cofraje de nuiele împletite și cu cuie de lemn.

Într-una din încăperile de la etaj a fost reconstituit biroul cămărașului. Cămărașul, echivalentul managerului de azi, era tezaurarul particular al domnitorului, mai marele peste ocne, cel care răspundea direct în fața domnitorului.

Foto: wikimapia.org


În prezent, muzeul expune documente și reconstituiri privind istoria prelucrării sării la Slănic, unelte și utilaje ale vremii, cristale de sare diverse, planșe geologice ale zonei, precum și date despre flora și fauna din zonă.

AGERPRES (Documentare — Cerasela Bădiță, editor: Andreea Onogea)

Foto: (c) VIOREL LAZARESCU / AGERPRES ARHIVĂ

Cercetările arheologice de amploare începute în 1953 au dezvăluit rămășițele Curții Voievodale a Țării Românești la București. Treptat, au ieșit la iveală tot mai multe urme ale istoriei. Orășenii care străbăteau în drumul lor ulițele Centrului Vechi de la Hala Unirii spre Lipscani sau invers, parcurgeau, de fapt, Strada Soarelui o veche alee a Curții Domnești, consemnată în documentele din 1790.

București-Muzeul Curtea Veche — 1972

Foto: (c) DAN SIMION / AGERPRES ARHIVĂ

Descoperirile din zonă, alături de documente și atestări, au scos la suprafață un ansamblu de aproximativ 25.000 mp, care reprezenta noua curte domnească, din secolul al XVIII-lea. Aici se afla palatul, construcțiile ce găzduiau familia voievodală și cele ale instituțiilor centrale ale țării: Sfatul, Logofeția, Visteria, Spătăria, Vornicia.

București-Muzeul Curtea Veche — 1972

Foto: (c) DAN SIMION / AGERPRES ARHIVĂ

Curtea Domnească a Bucureștilor a fost reședința domnitorilor Țării Românești timp de aproape trei secole și jumătate, polarizând întreaga viață politică, socială, economică și culturală a capitalei, după cum consemnează istoricul Palatului Voievodal.

București-Muzeul Curtea Veche — 1995

Foto: (c) ADRIAN OLTEAN / AGERPRES ARHIVĂ

Existența reședinței domnești începe la sfârșitul secolului al XIV-lea cu o construcție având fundații din cărămidă și o întindere de aproximativ 160 mp. Din cancelaria domnească a acestei reședințe a fost emis documentul de la 20 septembrie 1459, care atestă, pentru prima dată, numele de București. Ajuns la domnie, Vlad Tepeș (1448; 1456-1462; 1476) poruncește ridicarea peste vechea construcție a unei cetăți noi cu ziduri de piatră de râu, cu o suprafața estimată de cercetările arheologice la aproximativ 700 mp.

Manifestări dedicate ‘Zilelor Bucureștiului’; evenimente de artă medievală la Curtea Veche

Foto: (c) GRIGORE POPESCU / AGERPRES ARHIVĂ

În perioada 1459-1660, Bucureștiul a fost reședința domnilor Țării Românești, în paralel cu vechea capitală a Târgoviștei, iar după anul 1660 rămâne capitala unică. Domnul Mircea Ciobanul (1545-1554; 1558-1559) transformă vechea cetate într-un ”palat cu pivnițe vaste, poruncind și ridicarea bisericii domnești a cârei târnosire se va face câțiva ani mai târziu, în vremea fiului său Petru Cel Tânăr, atribuindu-se hramul Bunavestire”.

București-Muzeul Curtea Veche — 1995

Foto: (c) ADRIAN OLTEAN / AGERPRES ARHIVĂ

Vicisitudinile vremii își lasă urma asupra Curții Domnești, astfel că Matei Basarb (1632-1654) poruncește reconstrucția. Alți conducători ai Țării Românești, Grigore Ghica (1660-1664, 1672-1673 ), Gheorghe Duca (1668-1672, 1678-1683) și Serban Cantacuzino (1678-1688) contribuie și ei cu lucrări de reamenajare, dar perioada de maximă strălucire îi este atribuită lui Constantin Brâncoveanu (1682-1688). Palatul și construcțiile din jur au căpătat, în vremea lui, o nouă înfățișare, lucrându-se cu cărămidă, piatră și marmură. Palatul propriu-zis avea în componență: ”sala divanului, cele două spătării, apartamentul voievodului, iatacul doamnei, camerele coconilor și baia”, după cum arată documentele. Ultima perioadă din existența Curții Domnești se leagă de numele lui Constantin Hangherli (1797-1799).

Cea de-a III-a ediție a Carnavalului Lolelor, organizată de Centrul Cultural ‘Petre Țuțea’, în Centrul Istoric al Bucureștiului (2010)

Foto: (c) CRISTIAN NISTOR / AGERPRES ARHIVĂ

Suprafața Curții Domnești s-a extins treptat: de la 3.000 mp, în secolul al XVI-lea, la 5.000 mp la sfârșitul veacului al XVII-lea, iar în secolul al XVIII-lea ocupa, împreună cu anexele, perimetrul delimitat, în prezent, de străzile Smârdan și Șelari, artera comercială Lipscani și bulevardul I.C. Brătianu. Schimbările făcute de-a lungul timpului au făcut aproape imposibilă încadrarea într-un anumit stil arhitectonic. Doar zidirea lui Constantin Brâncoveanu exprimă apartenența la stilul denumit ”brâncovenesc”.

Cea de-a III-a ediție a Carnavalului Lolelor, organizată de Centrul Cultural ‘Petre Țuțea’, în Centrul Istoric al Bucureștiului (2010)

Foto: (c) CRISTIAN NISTOR / AGERPRES ARHIVĂ

Astăzi, în cadrul Muzeului Curtea Veche, în subsolurile fostului Palat Voievodal, pot fi admirate vestigiile cetății din secolul al XIV-lea, o parte din zidul cetății lui Vlad Țepes realizat din piatră de râu, precum și o mărturie neprețuită a tehnicii de construcție, după vechea metodă romano-bizantină, care constă în etalarea unor rânduri de cărămidă ce separă și încasetează bolovani sau dale de piatră, potrivit descrierii de pe pagina de prezentare a muzeului.

Vernisajul expoziției “30 de ani de viață a muzeului Palatului Voievodal Curtea Veche”

Foto: (c) VIOREL LAZARESCU / AGERPRES ARHIVĂ

Scoase la lumină în perioada 1967-1972, urmele trecutului istoric infățișează fragmente ale sistemului de alimentare cu apă, baia turcească a palatului, decorațiuni arhitectonice exterioare, geometria interioară inițiala și picturi murale.

AGERPRES/ (Documentare—Roxana Mihordescu, redactor arhivă foto: Mihaela Tufega, editor: Horia Plugaru)

Foto: (c) www.muzeulartabv.ro

Situat pe Bulevardul Eroilor nr. 21, lângă Hotel Capitol, muzeul este adăpostit de o clădire concepută în stil neobaroc, realizată după proiectul lui M. Wagner în anul 1902 pentru Asociația Meseriașilor din Brașov (Kronstadt Gewerbeverein). Clădirea a fost reamenajată și adaptată în vederea destinației actuale între anii 1969-1970.

Muzeul a luat ființă în anul 1949 ca secție a Muzeului Regional, iar din 15 februarie 1950 a fost deschisă la primul etaj al Casei Sfatului prima expoziție permanentă de artă plastică. Secția de Artă s-a mutat din anul 1970 în spațiul în care funcționează și în prezent. Ca instituție de sine stătătoare, s-a constituit la 1 iunie 1990, prin desprinderea din Muzeul Județean Brașov a Secției de Artă.

Foto: (c) www.muzeulartabv.ro

Principala expoziție permanentă a muzeului — Galeria Națională — reunește în cele șase săli de la etajul clădirii o selecție reprezentativă de peste 150 de lucrări de artă (pictură și sculptură) ilustrând evoluția picturii transilvănene din secolele XVIII-XIX și a artei românești din intervalul cuprins între prima jumătate a secolului al-XIX-lea și perioada postbelică. Expoziția se deschide cu portrete aparținând unor anonimi transilvăneni din secolele XVII-XVIII. În primele două săli este expusă o amplă și valoroasă colecție Nicolae Grigorescu, cuprinzând peste 30 lucrări din toate etapele de creație. Printre cele mai reprezentative creații se numără: “Convoi de prizonieri turci”, “Femeie îmbrobodită”, “Boi odihnindu-se”, “Plajă la ocean”, “Țărancă franceză”, “Flori de cireș”.

Nicolae Grigorescu — Convoi de prizonieri turci
Foto: (c) www.muzeulartabv.ro

Mai pot fi văzute aici lucrări de Theodor Aman, Iona Andreescu, Ștefan Luchian, Theordor Palady, Ștefan Popescu, Nicolae Tonitza, Octavian Băncilă, Iosif Iser, Alexandru Ciucurencu, Nicolae Dărăscu, Ion Irimescu, Dimitrie Paciurea.

Alături de operele maeștrilor artei românești figurează în expunere și creațiile artiștilor avangardiști brașoveni precum: Hans Eder și Hans Mattis-Teutsch, Maxy Hermann. Arta contemporană, caracterizată printr-o pronunțată varietate stilistică și tematică, este ilustrată prin lucrări aparținând lui: Sever Frențiu, Ion Pacea, Horia Bernea, Friedrich von Bömches, Ion Gheorghiu, Eftimie Modâlcă, Ion Vrăneanțu, Ovidiu Maitec, Zina Blănuță, Theodor Rusu.

Hans Eder — Piața de pește din Bruges
Foto: (c) www.muzeulartabv.ro

Patrimoniul muzeului cuprinde și Colecția de Grafică cu peste 1000 de lucrări reprezentative pentru grafica transilvăneană din secolele XIX-XX și pentru grafica românească modernă și contemporană. Printre artiștii ce figurează în cadrul său se numără: Franz Neuhauser Jr., Robert Krabs, Carol Popp de Szathmary, Wilhelm Kamner, Hans Bulhardt, Ștefan Luchian, Fritz Kimm, Hans Mattis-Teutsch, Iosif Iser, Hans Eder, Gheorghe Petrașcu, Ernst Honigberger, Hans Hermann, Alexandru Phoebus, Rodica Maniu, Victor Vassarely.

Iosif Iser — Balerină
Foto: (c) www.muzeulartabv.ro

Muzeul de Artă Brașov mai deține și o Expoziție de Artă Decorativă (momentan închisă), amenajată din anul 1995 într-un spațiu situat la subsolul muzeului. Aceasta reunește piese reprezentative pentru spațiul oriental, european și românesc axându-se pe ilustrarea evoluției artei porțelanului și a sticlăriei.

Evoluția sticlăriei este exemplificată prin obiecte provenind din centre cu o îndelungată tradiție, atelierele din Murano și Boemia, sticlărie transilvăneană de factură populară, produsă în secolele XVIII-XIX în ateliere precum cele de la Porumbacu, Avrig sau Pădurea Neagră.

Vase Art Nouveau (România)
Foto: (c) www.muzeulartabv.ro

Sunt expuse piese de porțelan reprezentative pentru cele mai importante manufacturi europene din secolele XVIII-XIX: Meissen, Delft, Sčvres, Capo di Monte, Wegdgood, Talavera de la Reina, Rosenthal etc.

Vas Talavera de la Reina (Spania)
Foto: (c) www.muzeulartabv.ro

Extremul Orient este reprezentat prin vase de porțelan din China și Japonia, produse în secolele XIX-XX, completat de o colecție de figurine și vase de metal, provenind din China, India, Persia.

Zeul vieții lungi (China) 
Foto: (c) www.muzeulartabv.ro

Sălile de la parterul muzeului sunt destinate organizării expozițiilor temporare și diverselor de manifestări culturale (concerte, lansări de carte, mese rotunde, conferințe etc.).

În ultimii ani, Muzeul de Artă Brașov s-a făcut remarcat prin organizarea a numeroase expoziții cu caracter național și internațional (Salvador Dali, Francisco de Goza, Max Ernest) precum și prin participarea cu lucrări la expoziții internaționale importante.

AGERPRES (Documentare — Cerasela Bădiță, editor: Horia Plugaru)

Foto: (c) Grigore POPESCU / AGERPRES ARHIVĂ

Muzeul adăpostește colecția soților Serafina și Gheorghe Răut, în cadrul căreia se evidențiază câteva remarcabile pânze semnate de Theodor Pallady, precum și un fond important de peste 800 de desene și gravuri ale marelui pictor român, reprezentative pentru perioada lui pariziană. Acestea sunt expuse periodic în serii tematice.

Foto: (c) Grigore POPESCU / AGERPRES ARHIVĂ

Gheorghe Răut, director al filialei Băncii ”Marmorosch Blank” din Paris și cunoscut colecționar de artă, a fost prietenul și admiratorul lui Theodor Pallady, pe care l-a găzduit în locuința lui din Place Dauphine nr. 12. După întoarcerea artistului în România, Răut i-a păstrat desenele și picturile din atelier, pe care le-a donat Statului român la sfârșitul anilor ’60, împreună cu propria colecție de artă.

Dulap din secolul al XVIII-lea, artă franceză; muzeul ”Theodor Pallady” din Capitală.
Foto: (c) Armand ROSENTHAL / AGERPRES ARHIVĂ

Alături de lucrările lui Pallady, colecția soților Răut prezintă pictură europeană din secolele XVI-XIX (franceză — Lubin Baugin, Edmond Aman Jean, Carolus Duran, olandeză — Jan van de Capelle, engleză, spaniolă, românească), sculptură antică greco-romană, egipteană, indiană, dar și sculptură renascentistă italiană și franceză, textile, piese de mobilier, ceramică orientală și alte obiecte de artă decorativă, totul într-un ansamblu complex și heteroclit. Prin diversitatea ei, colecția întregește sugestiv perspectiva asupra colecționismului românesc și european de la sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea.

În curtea muzeului se găsește statuia lui Theodor Pallady, realizată din bronz, operă a sculptorului român Gheorghe D. Anghel.

ceramică, artă persană; muzeul ”Theodor Pallady” din Capitală.
Foto: (c) Armand ROSENTHAL / AGERPRES ARHIVĂ

Cunoscută și sub numele de Casa Melik, clădirea în care funcționează muzeul este una dintre cele mai vechi și frumoase din București. Datând din a doua jumătate a secolului al XVIII-lea, ea este caracteristică pentru arhitectura civilă tradițională românească prin cerdacul de la etaj, închis cu geamuri, scara interioară din lemn sau acoperișul cu streașină lată.

Casa a fost construită în jurul anului 1790 de către un boier cu rang de spătar (de aici și numele de Strada Spătarului), iar în 1815 aceasta a fost cumpărată de un negustor armean, Chevorc Nazaretoglu, care a recondiționat-o și a lăsat-o moștenire fiului Agop, acesta lăsând-o la rândul său, moștenire fiicei sale Ana, care s-a căsătorit cu arhitectul Iacob Melik.

Foto: (c) Grigore POPESCU / AGERPRES ARHIVĂ

Arhitectul Iacob Melik, un susținător al acțiunilor revoluționare de la 1848 și autor al lucrării ”L’Orient devant L’Occident”, s-a ocupat de renovarea casei în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, păstrându-i stilul original.

Văduva Ana Melik a lăsat prin testament casa pentru a fi folosită drept azil pentru văduvele bătrâne ale comunității armene. După un șir lung de procese, un nepot a câștigat casa. După ce a renovat-o între 1920 și 1921 cu ajutorul arhitectului Paul Smarandescu, a pierdut-o, aici organizându-se azilul. După 1944, autoritățile comuniste au desființat azilul și au adus în casă mai multe familii de chiriași.

Foto: (c) Grigore POPESCU / AGERPRES ARHIVĂ

Ulterior donată statului, în 1970, s-a luat hotărârea ca în Casa Melik să fie expusă colecția Serafina și Gheorghe Răut, alături de lucrări semnate de Theodor Pallady. În acest scop, casa a intrat într-un proces de restaurare sub Direcția Monumentelor Istorice, ultima acțiune în acest sens fiind încheiată în 1973 de către arhitectul Eugen Chefneux.

Foto: (c) Grigore POPESCU / AGERPRES ARHIVĂ

Totodată, s-a reluat programul școala de sâmbătă în cadrul căruia se organizează săptămânal cursuri de inițiere în artele plastice pentru preșcolari și elevii din ciclul primar, urmărindu-se dezvoltarea sensibilității, a imaginației și creativității, precum și familiarizarea copiilor cu mediul muzeal.

***

Pictorul Theodor Pallady s-a născut la 11/24 aprilie 1871, la Iași.

A studiat la Școala de poduri și șosele din București, apoi la Politehnica din Dresda (1887-1889). Ia, în particular, lecții de desen și pictură de la Erwin Oehme, care, intuindu-i înzestrarea artistică, îl sfătuiește să plece la Paris. În capitala Franței a lucrat în atelierul lui Arman Jean (1889-1891), intrând apoi la Școala de arte frumoase. În 1892 a trecut în atelierul lui Gustave Moreanu, unde i-a avut colegi, printre alții, pe Matisse, Rouault, Manguin, Camoin, Jean Puy. După moartea lui Moreanu (1897), a lucrat în atelierele lui Aime Morot și Fernand Cormont, frecventând, în același timp, clasa lui Puvis de Chavannes.

Tabloul ”Golf (Hendaye)”, de Theodor Pallady
Foto: (c) Grigore POPESCU / AGERPRES ARHIVĂ

Întors în țară (1904), a expus la Ateneul Român și în cadrul saloanelor oficiale, dar a menținut legătura cu Parisul, unde a deschis mai multe expoziții personale, până în 1940. A expus și la Bienala de la Veneția în anii 1924, 1940, 1942.

Cuvintele lui Pallady, ”Nu sunt modern, sunt din toate timpurile”, luminează creația sa atât de implicată în actualitate, dar sustrasă, totodată, oricărei referințe incidentale și înguste. Prin cromatică și perspectivă artistul asigură unitatea și continuitatea imaginii, menținând materialul reprezentat în convenția bidimensionalității. Prospețimea, luminozitatea adeseori exuberantă a tonurilor, în pictură, ca și accentele grafice, în desene, sunt supuse unei compoziții cu legi severe. Niciun detaliu, oricât de intens colorat, nu sparge armonia ansamblului. În seriile sale de nuduri în atelier, în naturi statice, în flori, în peisaje, în portrete și autoportrete, elementele imaginii aparțin unei observații atente a ambianței, fiind totodată convertite într-o atmosferă ce solicită mai complex privitorul.

Din creația sa, apreciată atât de public, cât și de critică, amintim lucrările: ”Citind din Baudelaire”, ”În fața șemineului”, ”Nud în fotoliu”, ”Fotoliu albastru”, ”Nud”, ”Armonie”, ”Odaliscă”, ”Autoportret”, ”Nud interior”, ”Compoziție”, ”Infinit”, ”Natură moartă cu pepene și smochine”, ”Natură moartă cu flori roșii”.

Lucrarea ”Halatul potocaliu” de Theodor Pallady
Foto: (c) Lucian TUDOSE / AGERPRES ARHIVĂ

A fost distins cu Marele Premiu al Juriului Salonului Oficial din 1926. La împlinirea a 85 de ani, în 1956, a primit titlul de Maestru emerit al artei, organizându-se Expoziția retrospectivă ”Theodor Pallady”.

Theodor Pallady a murit la 16 august 1956.

În 2012 a fost numit membru post-mortem al Academiei Române.

AGERPRES/(Documentare-Irina Andreea Cristea; redactor Arhiva Foto: Elena Bălan; editor: Marina Bădulescu)