Prezent cu mai multe creații proprii în celebra colecție muzicală Budhha Bar, Mihai Toma i-a surprins foarte plăcut pe organizatorii Festivalului Internațional George Enescu, care începe din acest week-end, cu șase prelucrări moderne foarte inspirate ale creațiilor lui George Enescu. În consecință, viziunea lui asupra opereleor enesciene va putea fi ascultată de bucureșteni cel puțin în pasajul de la Universitate, începând de duminică, iar pentru cititorii noștri, de astăzi, la playerul de mai jos.

Iată cum este prezentată de organizatorii festivalului realizarea sa:

„Cum sună muzica lui George Enescu în viziunea unui compozitor român, ale cărui piese au ajuns pe cunoscutele compilaţii Buddha Bar?

Pornind de la Suita pentru vioară și pian ‘Impresii din Copilărie’ de George Enescu, compozitorul și producatorul Mihai Toma prelucrează sunetul clasic, îi adaugă teme celebre din Rapsodia 1, Rapsodia 2, Poema Romana sau din Balada pentru vioara și orchestră pentru o experienţă de 30 de minute de muzica electro-fantastica de ultimă generaţie.

Piesa va fi difuzată pe durata Festivalului George Enescu în Pasajul de la Universitate, intre 30 August si 20 Septembrie.”

Daniel Roxin

Pagina de facebook a lui Mihai Toma: https://www.facebook.com/Mihai.Tomma

George Enescu în tinerețe

Astăzi, comuna în care a copilărit poartă numele său. A fost al 12-lea copil al Mariei Cozmovici-Enescu și al lui Costache Enescu, ceilalți unsprezece frați ai săi murind la vârste foarte fragede.

În 1884, după stabilirea la Cracalia (Botoșani) a părinților săi, Enescu va studia pianul și își va confecționa singur o primă vioară. Aici va fi în contact permanent cu muzica și cu lăutarii satului. La patru ani primește o vioară și începe să cânte, la început, sub îndrumările tatălui său, mai apoi, după ureche, de la un vestit lăutar din Dorohoi, Niculae Chiorul.

La cinci ani compune o primă lucrare, “Țara Românească, operă pentru vioară și pian”.

În 1886, viitorul artist îl întâlnește pe renumitul compozitor Eduard Caudella, de la Iași, care îi va îndruma primii pași în muzică, marcându-i hotărâtor destinul. Despre această întâlnire, mărturisea, într-un interviu acordat preotului Hodoroabă, în ziarul ieșean ”Opinia”, din 21 martie 1927: “…La vârsta de cinci ani m-a dus tatăl meu la el și i-am cântat așa cum învățasem după ureche. Mi-a spus că am talent și m-a trimis acasă să învăț notele. Le-am învățat de la un inginer din Dorohoi care studiase în Germania, iar la 7 ani tatăl meu m-a dus din nou la Iași de am cântat înaintea profesorului, de astă dată însă pe note “.

Casa Memorială “George Enescu” din Liveni (jud. Botoșani)

În toamna anului 1888, la sfatul profesorului Eduard Caudella, George Enescu se înscrie la Conservatorul de Muzică din Viena. Aici a studiat cu mari profesori ca Siegmund Bachrich și Joseph Hellmesberger jr. (vioară) și Ludwig Ernst (pian). De la J. Hellmesberger jr. va învăța și își va fixa elementele de bază ale studiului instrumentului care îl va face cunoscut mai târziu în lumea întreagă, precum și tradiția de interpretare a operelor lui Beethoven și Schubert. Director al Operei Curții de la Viena, profesorul său avea să-l ajute să cunoască întreaga tehnică a dirijării unei orchestre. Au urmat apoi cursurile teoretice muzicale cu profesorul de armonie Robert Fuchs.

Din această perioadă datează și primele sale interpretări, ca violonist. Astfel, la 11 ani, George Enescu a urcat pe podiumul de concert al sălii “Bösendorfer” din Viena, acompaniat de orchestra Conservatorului. Pe afișul din 26 ianuarie 1892, numele său figura cu “Faust-Fantasie”, de Pablo de Sarasate, o piesă considerată mai mult de efect tehnic decât componistic.

Enescu, în copilărie

Surprinzătoarea polivalență a lui George Enescu a fost imediat recunoscută. Criticii muzicali vienezi l-au numit “un Mozart român”, fiindcă stăpânea vioara și pianul cu o maturitate și o virtuozitate neverosimile pentru un copil. Ecourile vieneze au ajuns și în țară, iar de acum cronicile din gazetele străine aveau să fie reproduse periodic în ziarele românești.

Prima ieșire în afara Conservatorului a micului virtuoz a venit la 13 aprilie 1892, odată cu concertul “Fantasie”, de Henri Vieuxtemps, în compania organistului Eduard Kremser. Consacrarea micului violonist se va produce însă o săptămână mai târziu, când îl va înlocui pe concert-maistrul berlinez, Fritz Strauss, interpretând strălucit un “Capriciu”, de H. Vieuxtemps.

În 1894, considerat ultimul an “vienez”, în cadrul unui concert de binefacere, Enescu a interpretat prima parte din “Concertul pentru vioară și orchestră în mi minor”, al lui F. Mendelssohn-Bartholdy. A fost din nou menționat elogios de către cronicari. Astfel, perioada din “orașul muzicii” se încheie triumfător pentru Enescu, el cunoscând aici succesul ca interpret. Întâlnirile cu marii virtuozi și cu principalele formații europene în sălile de concert l-au îmbogățit cu noi experiențe legate de actul artistic.

Părăsind capitala Austriei, ajunge, în 1895, la Paris, unde rămâne până în 1899. Aici își va continua studiile la Conservatorul de Muzică, sub îndrumarea unor maeștri precum Jules Massenet, Gabriel Fauré (compoziție), M.P.J. Marsick (vioară).

La Paris, tânărul artist își impresionează profesorii, colegii și criticii muzicali. La 14 ani cânta la fel de strălucit la vioară, ca și la pian și era autorul mai multor “uverturi”. A fondat, tot aici, un “Trio instrumental” (1902), alături de Alfredo Casella și Louis Fournier, și cvartetul de coarde “George Enescu” (1904), împreună cu Henri Cassadesus, Louis Four­nier și Fritz Schneider, pe care le-a și condus.

În această perioadă au avut loc două evenimente importante în viața artistică a lui George Enescu. Un moment excepțional nu numai pentru biografia sa, ci și pentru istoria muzicii românești a fost primul recital de autor al unui creator român peste hotare, la numai 16 ani, care a avut loc la 11 iunie 1897, în cadrul unui concert cameral la Petite Salle Pleyel din Paris. Muzicologul Viorel Cosma consideră acest moment drept “confirmarea apariției unui creator român de excepție în context internațional”. Cel de-al doilea eveniment are loc la 6 februarie 1898, când suita simfonică pentru orchestră ”Poema română”, compusă la 17 ani, este executată în primă audiție absolută, la Paris, având un imens succes.

Până la 24 de ani, avea în palmares următoarele compoziții: “Poema română” (1898), suită care întruchipează tablouri sugestive ale vieții rustice, cele două “Rapsodii” (1901-1902) pe teme naționale românești, “Suita nr.1 pentru de orchestră” (1903), “Simfonie” (1905). Alături de acestea, creația sa muzicală se va împlini și cu alte lucrări pentru orchestră: “Simfonia concertantă pentru violoncel și orchestră”, “Simfonia de cameră pentru 12 instrumente soliste”, “Uvertura pentru concert”, “Uvertura triumfală”; concerte pentru pian și orchestră, pentru vioară și orchestră; poemul simfonic “Vox Maris”; trei suite, dintre care se remarcă mai ales cea de-a treia, “Săteasca”. A mai compus lucrări pentru formații de cameră (două cvartete de coarde și două cu pian, un octet pentru coarde și un dixtuor pentru instrumente de suflat), pentru pian, pentru violoncel și pian, pentru vioară și pian (sonate), precum și piese vocale cu acompaniament de pian, muzică corală, muzică vocal-simfonică (cantatele “La Vission de Saul”, “L’Aurore” și lieduri).

Drumul afirmării mondiale a lui George Enescu, în creația simfonică, a fost marcat de “Rapsodiile române” (1901 și 1902), prin acestea contribuția sa artistică în secolul XX fiind de necontestat. În țară, prima audiție a “Rapsodiei române nr. 1 în la major” a avut loc, la 21 ianuarie 1912, cu Orchestra “Philarmonia” din Arad. Cea de-a doua rapsodie a fost auzită, pentru prima oară, la 7 februarie 1908, în sala Gaveau din Paris. Compozitorul dirijează în premieră cele două rapsodii, la 22 martie 1908, la Roma, la Academia de muzică ”Santa Cecilia”.

Opera “Oedipe” a fost scrisă de George Enescu după libretul lui Edmond Fleg, pornind de la subiectul bine cunoscut al tragediei clasice grecești. Orchestrația tragediei lirice în patru acte a fost terminată la 27 aprilie 1931, premiera absolută având loc cinci ani mai târziu, la 13 martie 1936, la Palais Garnier din Paris. Opera a fost primită cu un foarte mare entuziasm de public și de criticii muzicali, fiind considerată drept una dintre capodoperele muzicii dramatice ale secolului al XX-lea. În țară, “Oedip” a văzut lumina rampei la 22 seăptembrie 1958, la Opera Română din București, sub bagheta lui Constantin Silvestri, în cadrul primei ediții a Festivalului național “George Enescu”.

Prima editie a Festivalului International George Enescu, 1958

“Oedipe” a fost dedicată de compozitor Mariei Rosetti-Tescanu (1879-1968), cea care avea să-i devină soție, la 4 decembrie 1937.

Lucrările sale au fost distinse cu prestigioase premii internaționale: Premiul de compoziție Pleyel din Paris, în 1903, Premiul discului, oferit de revista “Candide” din Paris, în 1933.

Creația sa componistică abordează aproape toate formele și genurile muzicale. Prin lucrările sale, a reușit sinteza între tradiția muzicală orientală, unde este inclusă și cea arhaică populară românească, și cultura muzicală europeană. Muzica populară, auzită în tinerețe mai întâi de la lăutari vestiți, apoi prin cunoașterea directă, a constituit întotdeauna pentru George Enescu un foarte bun aluat din care și-a plămădit operele. El a rămas atașat și interesat de arta “lăutarului”, de repertoriul lui și mai ales de… doină.

Enescu se mândrea cu tripla sa ipostază de compozitor, violonist și dirijor. “Nu mi-am servit țara decât cu armele mele: condeiul, vioara și bagheta”, declara artistul.

A fost unul dintre cei mai de seamă dirijori contemporani, sub bagheta sa evoluând orchestre renumite din întreaga lume. Măiestria sa dirijorală se caracteriza prin profunzimea redării sensului operei artistice și prin limpezimea concepției, prin sobrietatea, suplețea și expresivitatea gestului.

În țară, a dirijat pentru prima oară, Filarmonica din București, la 1 martie 1898, iar în 1921, la 8 decembrie, a dirijat “Lohengrin” de Richard Wagner, în cadrul spectacolului care a inaugurat Opera Română din București. Până la plecarea din țară, a concertat cu Orchestra simfonică “George Enescu” din Iași (1918-1920) și cu Filarmonica din București (1920-1946), al căror dirijor era.

Statuia lui George Enescu de la Tescani

Turneele întreprinse în străinătate, în Europa și SUA, aveau să-i aducă faima mondială. Remarcabil tălmăcitor al creației lui Bach, Mozart, Beethoven, R. Strauss, Brahms, Ceaikovski sau Wagner, George Enescu a propagat peste hotare, alături de lucrările sale, care căpătaseră un incontestabil prestigiu internațional, creațiile unor compatrioți ai săi, atrăgând astfel atenția asupra tinerei școli muzicale românești.

Pentru încurajarea tinerelor talente și a promovării artei componistice românești a înființat, în 1912, premiul național de compoziție “George Enescu”, din beneficiul concertelor sale. Premiul a fost acordat, aproape anual, până în 1946, anul plecării sale definitive din țară.

În 1920 a fost unul dintre întemeietorii Societății compozitorilor români și primul ei președinte (până în 1948). Tot lui George Enescu i se datorează montarea unei orgi în sala Ateneului Român, în care răsunau concertele filarmonicii.

În a doua parte a vieții sale, George Enescu s-a dedicat pedagogiei. A susținut cursuri la Conservatorul de Muzică, dar și în străinătate, ca profesor de interpretare muzicală, la mari instituții din Franța, Italia, Marea Britanie sau la Universitatea din Illinois (SUA), și ca profesor de compoziție, la Universitatea Harvard (SUA).

În septembrie 1946, decide să părăsească România, în care se instala cu rapiditate regimul comunist. După încheierea unui mare turneu de concerte în Statele Unite și Canada, se stabilește, cu soția, la Paris. În ultimul deceniu al vieții, continuă să fie prezent pe marile scene lirice ale lumii, ca violonist și pianist, dar mai ales ca dirijor.

În anul 1954, în noaptea de 13 spre 14 iulie, George Enescu a suferit o congestie cerebrală, urmată de paralizie parțială. Câteva luni mai târziu, maestrului îi era decernat Premiul “Paganini”, din partea organizației “Association d’entraide des auteurs de musique professionnels de la SACEM”.

Constantin Silvestri, George Enescu și Dinu Lipatti, în portrete-afiș, 26 august 1958

George Enescu a murit în noaptea de 3 spre 4 mai 1955, în apartamentul său din Rue de Clichy nr. 26 din Paris. A fost înmormântat la 7 mai, în Cimitirul “Pere Lachaise”, din capitala Franței.

Pe plan mondial, impunerea operei enesciene s-a produs lent, limitativ ca repertoriu. Este adevărat că Enescu continuă să rămână, după părerea multor interpreți și muzicologi, în ciuda cuceririlor tehnicii instrumentale, unul dintre cei mai dificili creatori. Scriitura sa muzicală, de o neobișnuită elaborare, solicită interpreți virtuoși, sensibili, compleți. Răsfoind afișele primelor audiții absolute sau cataloagele de discuri, se observă că de operele enesciene sunt legate nume prestigioase, ca Alfred Cortot, Yehudi Menuhin, David Oistrach, Jacques Thibaud, Eduard Colonne, Leopold Stokovski, Dinu Lipatti, Valentin Gheorghiu. Mulți dintre aceștia au fost elevii săi, ca Yehudi Menuhin, François Grumiaux, Ida Haendel, Cristian Ferras, Dinu Lipatti.

Sosirea lui Yehudi Menuhin la București, întâmpinat de George Enescu, 1946

Răspândirea în lume a operei enesciene se datorează, în cea mai mare parte, marelui dirijor Constantin Silvestri. De la “Rapsodiile române” până la “Suitele pentru orchestră”, de la “Octet” și “Dixtuor” până la opera ”Oedip”, el a promovat consecvent lucrările lui George Enescu. Ca dirijor al Orchestrei simfonice din Bournemouth (Marea Britanie), în mai puțin de un deceniu, Constantin Silvestri a reușit să “ducă” muzica lui Enescu din America de Sud până la Polul Nord, din Japonia și Australia până în Mexic, alături de principalele centre artistice din Franța, Marea Britanie, Olanda, Elveția, Spania, Germania, Italia, ca și din Danemarca, Suedia, Norvegia etc.

Recunoașterea lui George Enescu ca muzician complex și complet a fost întărită și prin alegerea ca membru al unor importante instituții din lume. A fost membru corespondent la Academia de Arte Frumoase din Paris (1929), al Academiei “Santa Cecilia” din Roma (1931), al Institutului francez din Paris (1936), al Academiei de Științe și Arte din Praga (1937), iar la 12 august 1948 avea să fie primit, ca membru titular onorific, în Academia Română.

AGERPRES/(Documentare — Ionela Gavril, redactori arhiva foto: Mihaela Tufega, Elena Bălan, editor: Marina Bădulescu)

În cadrul evenimentului de gală organizat cu prilejul acordării premiilor, printre câștigătorii care vor urca pe scenă alături de celebra soprană se numără și tenorul german Jonas Kaufmann și Orchestra Filarmonică de Tineret a Mării Baltice.

Soprana Angela Gheorghiu este un superstar al operei internaționale. Născută la Adjud, a absolvit Universitatea Națională de Muzică din București, sub îndrumarea profesoarei Mia Barbu. Angela Gheorghiu și-a făcut debutul internațional în 1992, la Royal Opera House Covent Garden, în “La Boheme”, la Metropolitan Opera din New York și la Opera de Stat din Viena.

De atunci, Angela Gheorghiu a cântat în toate marile scene ale lumii, la New York, Philadelphia, Londra, Paris, Milano, Salzburg, Berlin, Barcelona, Tokyo, Roma, Seul, Veneția, Atena, Monte Carlo, Chicago, Sao Paolo, Los Angeles, Lisabona, Valencia, Palermo, Amsterdam, Kuala Lumpur, Zürich, Viena, Shanghai și multe altele.

Pentru cariera sa, Angela Gheorghiu a primit mai multe distincții, printre care “La Medaille Vermeille de la Ville de Paris” și titlurile de Ofițer al Ordinului Artelor și Literelor și Cavaler al Ordinului Artelor și Literelor, acordate de guvernul francez.

Angela Gheorghiu este Doctor Honoris Causa al Universității de Arte din Iași și al Academiei de Muzică “Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca. În 2010, a fost decorată cu Ordinul “Steaua României” în grad de Comandor — cea mai înaltă decorație acordată de către Președinția României, iar doi ani mai târziu a primit Medalia “Nihil Sine Deo” din partea Regelui Mihai I al României, pentru promovarea valorilor culturii românești în străinătate.

AGERPRES/(AS — autor: Oana Ghiță, editor: Cristian Anghelache)

Tudor Gheorghe la cea de-a doua ediție a ‘Sărbătorilor Argeșului și Muscelului’

Și-a terminat studiile liceale la Craiova la Colegiul ”Nicolae Bălcescu”, urmând apoi Institutul de Teatru din București, pe care l-a absolvit în 1966.

Cântărețul și compozitorul Tudor Gheorghe în timpul unui concert

În același an, a fost angajat la Teatrul Național din Craiova, pe scena căruia a debutat în rolul paznicului tânăr din ”Cocoșul negru”, de Victor Eftimiu, în regia lui Ion Olteanu. Au urmat atât roluri de comedie, cât și de dramă în piese ca ”Visul unei nopți de iarnă” de Tudor Mușatescu, ”D-ale carnavalului” de I. L. Caragiale, ”Doamna nevăzută” de Pedro Calderón de la Barca, ”Mitică Popescu” de Camil Petrescu, ”Filfizonul pedepsit” de John Vanbrugh, ”Unchiul Vanea” de Anton Cehov, “Năpasta” de I.L.Caragiale, “Vărul Shakespeare” de Marin Sorescu, ”Piticul din grădina de vară”, de Dumitru Radu Popescu sau “Omul din LaMancha”, regia Cezar Ghioca.

Cântărețul și compozitorul Tudor Gheorghe în timpul unui concert

Primul recital de poezie ”Menestrel la curțile dorului” a fost susținut în cadrul Festivalului Național de Teatru din 1969, cu care a câștigat Marele Premiu, urmat de un al doilea spectacol de folclor intitulat ”Șapte balade”, în 1971, potrivit revistei online de teatru www.yorick.ro.

Maestrul Tudor Gheorghe a realizat peste 40 de spectacole-recital de muzică și poezie, atât în țară, cât și în străinătate, și a fost invitat să participe la o serie de festivaluri de muzică și teatru.

Cântărețul Tudor Gheorghe, la cenaclul Flacăra

Dintre spectacolele susținute pe scenele din întreaga țară, amintim: ”Cântece cu gura închisă” (1992), ”Anotimpurile poeziei românești” (1999), în colaborare cu dirijorul Marius Leonard Hristescu; ”Primăvara simfonic”, ”Toamna simfonic”, ”Petrecerea cu taraf”, ”Diligența cu păpuși”, ”În căutarea dorului pierdut”, ”Iarna simfonic”, ”Vara simfonic” susținute sub titlul generic ”Săptămâna risipitorului de frumuseți” (2006); ”Calvarul unei inime pribegi”, cu cântece din anii 1930, cântate de artiști precum Cristian Vasile și Jean Moscopol (2006), ”Parfumul nebunelor dorințe” în care a continuat prezentarea muzicii anilor 1930 (2007), ”La margine de imperii”, un spectacol cu muzică din Bucovina anilor 1900 (2008), “Taina cuvintelor” (de la Văcărescu la Nichita) (2008), “Al cincilea anotimp, femeia” (2011), “Vremea nemâniei”, un concert pe versurile poetului Grigore Vieru (2011), ”Rapsod și lăutar” (2012), turneul ”Nu se poate cu de toate!”, pe versurile (foarte puțin cunoscute) ale lui I.L.Caragiale (2012), ”Lecția” (2014), “The Best of Taraf” (2015), potrivit paginii oficiale a maestruluihttps://ro-ro.facebook.com/Tudor.Gheorghe.Oficial.TG.

Premiera spectacolului ‘Când Dumnezeu era mai jos’, al treilea, din seria ‘Petrecere cu taraf’ susținut de Tudor Gheorghe

De-a lungul unei cariere de peste 50 de ani, cântărețul a lansat peste 20 de albume, între care: ”Viața lumii” (1974), ”Cântece de dragoste de țară” (1975), ”Veniți, privighetoarea cântă” (1976), ”Pasăre galbenă-n pene” (1978), ”Tudor Gheorghe” (1984), ”Primăvara” (1989), ”Reîntoarcerea” (1999), ”Mie-mi pasă!” (1999), ”Suflet De Român” (2000), ”Primăvara Simfonic” (2001), ”Toamna Simfonic 2001”, “Pe-un franc poet” (2002), ”Petrecere cu taraf I” (2002), ”Iarna Simfonic” (2003), ”Diligența cu păpuși” (2003), ”Petrecere cu taraf II/Trimite Vorba” (2004), ”Între râsuri și trandafiri” (2005), ”Cu Iisus în celulă” (2005), ”În căutarea dorului pierdut” (2006), ”Vara simfonic” (2006), ”Calvarul unei inime pribegi” (2007), “Petrecere cu taraf III/Când Dumnezeu era mai jos” (2007), “Parfumele nebunelor dorinți” (2007), ”Risipei Se Deda florarul” (2007), ”…de Primăvară” (2009), ”Degeaba” (dublu album, 2012), ”La margine de imperii” (dublu album, 2013), ”Mahalaua Mon Amour” (2013).

Tudor Gheorghe la concertul extraordinar intitulat ‘România de mâine — Micii ambasadori ai culturii românești’

Talentul, munca și dăruirea maestrului Tudor Gheorghe au fost răsplătite de-a lungul anilor cu numeroase premii, titluri onorifice, distincții, printre care: Ordinul național Steaua României în grad de Cavaler (2002), Premiul Omnia pentru întreaga activitate acordat de revista Mozaicul (2007), Premiul ”Muzică și Poezie” pentru arta actorului în slujba muzicii în cadrul Premiilor Revistei ”Actualitatea Muzicală” (2008), ”Ordinul Republicii”, cea mai înaltă distincție a Republicii Moldova (2010), titlul de Doctor Honoris Causa al Universității din Craiova în semn de recunoaștere a contribuției și dedicării sale în domeniul culturii românești (2011), premiul ”Arta Populară” la Gala Superlativelor VIP, organizată de Revista VIP (2011), premiul pentru o viață dedicată poeziei autentice în cadrul celei de-a XXI-a ediții a Galei Premiilor UNITER (2013), Premiul “Marin Sorescu” acordat pentru contribuția excepțională în interpretarea poeziei lui Marin Sorescu și pentru întreaga creație artistică (2013), laureat al Galei Premiilor “Constantin Brâncoveanu” pentru contribuția la istoria și cultura noastră (2014).

Actorul Ion Caramitru, președintele UNITER și director al Teatrului Național din București (TNB), și maestrul Tudor Gheorghe — premiul pentru o viață dedicată poeziei autentice, la Gala Premiilor UNITER, eveniment desfășurat la Teatrul Național ‘Vasile Alecsandri’ din Iași

În luna mai a acestui an, maestrul Tudor Gheorghe a susținut două spectacole, în premieră, pentru publicul din București, potrivit site-uluiwww.salapalatului.ro: ”Lecția”, un spectacol presărat cu fragmente din istoria noastră națională și din scrierile unor poeți români de geniu, și ”The Best of Taraf”, în care maestrul acompaniat de instrumentiștii Virgil Iordache (vioară), Floricel Gheorghe (țambal), Liviu Preda (braci) și Ionel Feraru (contrabas), au făcut o incursiune prin folclorul tradițional românesc. În 2014, spectacolul ”Lecția” a fost prezentat, în premieră, publicului din micile orașe ale țării.

Despre spectacolul ”The Best of Taraf”, maestrul Tudor Gheorghe spunea că ”am fost apostrofat, uneori, cu pseudo eleganță intelectuală, că după ce am făcut spectacole cu orchestre simfonice și coruri academice n-ar trebui să mă cobor la un amărât de taraf, fie el și tradițional. Răspund pentru cei care mă înțeleg: Mă înalț, dragilor, alături de taraf! Lângă ei mă simt mângâiat de Guguianu și Brâncuși, lângă ei îi aud pe Enescu și Zamfir care-mi șoptesc cum trebuie să rămân. Să rămânem. Credeți-mă!”.

În noiembrie 2015, maestrul Tudor Gheorghe va prezenta un nou eveniment cultural intitulat ”Adio, doamnă!”, la Sala Palatului din București, care va readuce în peisajul actual un tablou muzical veritabil al Bucureștilor din perioada interbelică.

AGERPRES/(Documentare-Irina Andreea Cristea; redactor Arhiva foto: Mihaela Tufega; editor: Horia Plugaru)

Foto (c): Operalia / Facebook

Soprana Lise Davidsen, 28 de ani, a câștigat competiția feminină, în timp ce tenorul român Ioan Hotea, 25 de ani, a fost învingător în categoria masculină a concursului desfășurat în capitala Marii Britanii.

Davidsen, proaspăt licențiată a Academiei Regale a Danemarcei, urmează să își facă în curând marele debut la Opera de Stat a Bavariei din Munchen, în rolul Ortlinde din “Walkiria”, semnată de Richard Wagner.

Ioan Hotea a interpretat rolul lui Tebaldo din “I Capuleti e i Montecchi” de Vincenzo Bellini la Opera Națională din Paris în aprilie 2014. Fostul membru al Operei Naționale din București va urca pe scenă în rolul lui Ferrando din “Cosi fan tutte” la Wiesbaden.

“Am manifestat întotdeauna mult interes pentru tinerii cântăreți care promit. M-am gândit mereu la enormele dificultăți pe care trebuie să le înfrunte acești tineri artiști când își încep cariera”, a declarat Placido Domingo, 74 de ani, care a lansat Operalia în 1993.

Din juriu au făcut parte nume prestigioase ca Rolando Villazon, Erwin Schrott, Nina Stemme și Sonya Yoncheva, toți foști laureați ai concursului.

AGERPRES/(AS — editor: Alic Mîrza)

A plecat foarte tânără din comuna natală, venind la școală în București. A urmat cursurile Liceului ”I. L. Caragiale”, iar în perioada în care era elevă s-a înscris la concursul “Floarea din grădină”. A trecut de etapele eliminatorii cu note maxime, însă la ultima etapă juriul a ezitat să-i decerneze trofeul pe motiv că glasul său seamănă cu al Mariei Tănase. În cele din urmă, juriul i-a acordat nota 10, iar tânăra Maria a obținut trofeul “Floarea din grădină”. Din acel moment colegii de liceu și profesorii îi spuneau “floricica noastră”, potrivit site-ului artistei,www.mariadragomiroiu.ro.

Când vorbește despre începuturile carierei sale artistice, artista spune că este recunoscătoare multor oameni care au ajutat-o la primii pași în muzică.

”Sunt foarte mulți oameni care m-au susținut și cărora le-am mulțumit mereu: nașa mea, Ileana Sărăroiu; realizatoarea Florentina Satmari; etnomuzicologul Harry Brauner, care, în calitate de președinte de juriu la concursuri de interpretare, m-a remarcat și m-a prezentat lui Adrian Păunescu, la Cenaclul Flacăra; jurnalistul George Stanca, ce mi-a făcut o cronică frumoasă după ce m-a urmărit la o emisiune; Dinu Săraru, care m-a ajutat să fac primul meu album; Tudor Vornicu, cel ce m-a pus în valoare în emisiunile lui. Sunt foarte mulți oameni care m-au ajutat și mi-au dat șansa să fiu ceea ce sunt astăzi”, declara Maria Dragomiroiu într-un interviu în 2010, la Etno TV.

Maria Dragomiroiu la Festivalul Cerbul de Aur de la Brașov, 2014


Primul album care i-a apărut a fost ”Floricică de pe coastă”, în 1983. Au urmat trei discuri care îi poartă numele, în 1985, 1987 și 1988. În 1991, a lansat albumul ”Of, lume, cum ești făcută”, iar din 1995 a scos an de an albume: ”Viața-i un noroc” (1995), ”Lume dragă” (1996), ”Omule, om bun să fii” și ”Cine iubește și lasă” (1997), ”Doamne, multe trag” (1998), ”Dragoste, otravă dulce” (1999).

”Eu sunt de părere că nu este bine să lansezi materiale atât de des. Marii artiști au trăit și cu un singur cântec! E bine să lași omul să înțeleagă piesele tale mai bine. Apoi, nu cantitatea contează, ci calitatea”, spunea artista în interviul amintit.

În decembrie 2002 și-a lansat, la București, cel de-al șaptelea compact disc, intitulat “Cântecul și dragostea”, fiind totodată primul album editat la propria casă de producție numită DMB. CD-ul include 16 piese selectate din vastul repertoriu al îndrăgitei cântărețe. Muzica celor 16 cântece aparține Mariei Dragomiroiu, ea fiind și autoarea a patru texte, iar celelalte 12 texte sunt semnate de Dumitru Popescu Chiselet.

Lansarea albumului ”Viața-i un noroc”, 1995

Au urmat albumele ”Viață, viață” (2003), ”Cântece de petrecere — vol. I Mai întoarce, Doamne, roata” (2004), ”Inimă” și ”Cântece de petrecere — vol. II Așa trec zilele mele” (2006), ”De la suflet — Cântece de petrecere” (2007), ”Omule, eu nu-ți port pică” — dublu CD (2009).

În 2013, a lansat un alt dublu CD — ”Femeia este trandafir”, care conține 22 de piese.

Printre cele mai cunoscute și îndrăgite piese ale Mariei Dragomiroiu se numără ”Cântecul și dragostea”, ”Singur prin străini”, ”Când ne-o fi mai rău”, ”Cine de dragoste zace”, ”Tot femeia e mai tare”, ”Toate ai să le pierzi odată”, ”Mamă scumpă”, ”Am tras de la viață multe”, ”Ce e-n lume prețios”, ”Tare greu e iubitul”, ”Măicuță, de-ai fi știut”.

Viața artistei s-a împărțit mereu între concerte, turnee și familie. Iubește muzica, își iubește meseria, îi place să le cânte oamenilor, dar dorul de casă și de copii a însoțit-o mereu când a fost departe.

Lansarea albumului ”Cântecul și dragostea”, 2002.

”Plecam foarte des în turnee alături de soțul meu (Bebe Mihu — n.r.) și cel mai mult îmi era dor de copiii mei, Mircea și Ileana. Și ei mi-au mărturisit cât de mult îmi simțeau lipsa. Mie, cel mai mult, îmi place să stau acasă, unde e cel mai liniștitor și sigur loc, de aceea mi-era greu să stau mai mult de o săptămână plecată”, mărturisea artista în interviul de la Etno TV.

Chiar dacă are o carieră de succes de mulți ani, Maria Dragomiroiu spune că nu poate scăpa nici acum de emoții când urcă pe scenă. Mai ales atunci când cântă pentru românii din afara țării.

”Orice apariție în fata publicului român din diaspora este emoționantă. Oamenii se regăsesc în cântecele noastre și apreciază mai mult muzica populară de când sunt plecați. Spectacolele noastre sunt ca niște șezători românești, unde ne întâlnim să cântam, să jucam, să depănăm amintiri”, spunea artista în interviu.

Maria Dragomiroiu are o colecție de costume populare foarte frumoase, unele foarte vechi, pe care le îngrijește cu mare atenție și spune că fiecare costum are povestea lui.

”Am foarte multe costume și mi-e drag de ele. Fiecare are povestea lui. Unele sunt cumpărate de mine, altele sunt primite de la oamenii din satele pe unde merg să cânt, cele mai vechi având cu mult peste sută de ani. Multe sunt refăcute și remodelate, întărite, dar sunt atât de firave, ca foaia de ceapă, încât nu le mai pot purta oriunde. Unul dintre cele mai dragi sufletului meu este cel făcut de mine, început în anul 1971 și pe care l-am purtat la concursul ‘Floarea din grădină’. Pe cele noi, stilizate, le imaginez și le lucrez împreună cu croitoreasa mea”, povestește Maria Dragomiroiu în interviu.

La Spectacolul ”De ziua ta, Maria”, 2006.

Un element distinctiv pentru artistă este părul — frumos, lung, bogat. Maria Dragomiroiu a declarat în repetate rânduri că acordă părului a atenție deosebită, îl scurtează de 2-3 ori pe an câțiva centimetri și folosește vitamine pentru păr. Știe că dincolo de voce, aspectul este foarte important pentru un artist și spune că orice apariție a sa este ”un examen”, pe care vrea să-l treacă neapărat ”cu 10, o notă dată de public”, pentru că ”aprecierea oamenilor reprezintă bucuria și împlinirea” sa.

De-a lungul carierei, apreciata interpretă de muzică populară a primit numeroase premii și distincții. În 1972 a cucerit Premiul I — solist vocal muzică populară, în cadrul concursului cultural-artistic al elevilor faza pe Municipiu, Inspectoratul Școlar al Municipiului București și Premiul “Frumoasa Oltului” la Festivalul folcloric ”Cântecele Oltului”.

În 1973, a primit Premiul special în cadrul Festivalului Cântecului Popular “Maria Tănase” din partea Comitetului pentru cultură și artă al Județului Dolj. Un an mai târziu, a cucerit Premiul Flacăra acordat pentru “Păstrarea purității folclorului”, din partea Cenaclului Flacăra.

Anul 1976 i-a adus Premiul I și trofeul festivalului în cadrul Festivalului muzical — coregrafic “Toamna muzicală băcăuană” și Premiul special în cadrul festivalului — concurs “Toamna culturală buzoiană”. În 1977 a obținut Trofeul “Floarea din grădină” al concursului cu același nume organizat de Televiziunea Română.

În 1995, a primit Diploma “Vedeta Cântecului Popular” din partea revistei “Vedete”, în 1996 — Premiul Criticii Muzicale pentru “Arta interpretării cântecului românesc” din partea Uniunea Criticilor, Redactorilor și Realizatorilor Muzicali din România “Mihail Jora”.

Anul 2000 i-a adus Premiul special al Societății Academice “Titu Maiorescu”. În 2004, a fost decorată cu Premiul Meritul cultural în grad de Comandor de Președinția României.

Lista premiilor a continuat cu Diploma — pentru Doamna cântecului popular românesc din partea Primăriei Urlați și Diploma jubiliară cu prilejul “Zilelor Municipiului Călărași” (2005), Diploma de excelență cu ocazia jubileului TVR 50, pentru rolul avut în istoria Televiziunii Române și Diploma de excelență pentru “Vocea de aur a folclorului românesc” (2006), Diploma “Simfonia Lalelelor” — pentru Doamna Cântecului Popular Românesc din partea Primăriei Pitești (2007), “Premiul de Excelență” pentru dragostea și devotamentul cu care a slujit muzica populară românească pe parcursul a 30 de ani de carieră din partea Asociației Cultural-Artistică BEST ART și “Discul de Aur” pentru albumul “Cântecul și Dragostea” apărut la Casa de discuri “DMB Music Records” (2009).

În spectacolul aniversar cu ocazia împlinirii a 30 de ani de activitate, 2009. 
Sursa foto: www.mariadragomiroiu.ro

Tot în 2009 a primit Diploma pentru 30 de ani de activitate în slujba folclorului românesc, acordată de TVR, iar în 2013 i-a fost decernată Diploma CECILIA CUTESCU-STORK, cu ocazia Centenarului Academiei de Studii Economice din București, conform site-uluiwww.mariadragomiroiu.ro.

Iubește muzica, florile și îi place să aibă grijă de florile din propria curte. Când merge la țară, la casa părintească, îi place să aibă grijă de curte și grădină.

Este bunică și se mândrește cu cei patru nepoți: trei fetițe — Ilinca, Maria și Ana și un băiețel — Daniel.

Pentru toamna anului 2015 Maria Dragomiroiu pregătește un concert care va marca 35 de activitate artistică.

AGERPRES/(Documentare — Marina Bădulescu, redactor Arhiva foto: Elena Bălan, editor: Horia Plugaru)

„În anul 2003, într-un turneu in Germania, Ovidiu Komornyik mi-a propus o colaborare în vederea realizării unui album.Fondul era prielnic: acumulasem mult dor de cântec și adunasem suficientă «ocară» din partea publicului, care ma dojenea pentru «abandon». Așa ca am pornit lucrul și, exact dupa nouă luni, s-a nascut «Lumea mea». O dată cu aceasta am revenit pe scenă, iar publicul m-a așezat pe același loc, al meu: așa am simțit! Avându-l pe Ovidiu alături mi-a fost mai ușor să mă adaptez în noua formă de întâlnire dintre artist și publicul de azi!”

Articol principal: Discografia Angelei Similea.

1. ^ ^a b Meridianele cântecului, Ed. Muzicală, București, 1989, pag. 244
2. ^ Muzică pentru sufletul tău pag. 3
3. ^ ^a b Muzică pentru sufletul tău pag.4
4. ^ ^a b c „Totul despre Angela Similea”.
5. ^ ^{a b c d e} Muzică pentru sufletul tău pag.5
6. ^ en youtube.com Angela Similea -interviu- “Imi doream sa devin medic!”. Accesat pe 25 ianuarie 2010
7. ^ 50 de autografe Cerbul de aur,Brașov, 1970, pag. 13
8. ^ Jurnalul Național
9. ^ „Soțul Angelei Similea, Victor Surdu, a murit!”. Cancan.
10. ^ Angela Similea a lansat “Anii 70”. Revista Felicia. Accesat pe 1 mai 2009.
11. ^ Decretul nr. 1094 din 10 decembrie 2004 privind conferirea unor decorații, text publicat în Monitorul Oficial nr. 1177 din 13 decembrie 2004.

O trecere în revistă a activității Margaretei Pâslaru pe anul 2014 și prima jumătate a anului 2015 uimește și impresionează în același timp prin diversitatea preocupărilor, dar și prin perseverența și atenția cu care le duce la finalizarea dorită.

Un moment emoționant a fost reîntâlnirea, după 45 de ani, cu Mireille Mathieu, cu ocazia concertului pe care doamna muzicii franceze l-a susținut la 23 martie 2014 la Sala Palatului. Mireille Mathieu a invitat-o în scenă pe Margareta Pâslaru, alături de care, în 1969, a fost prezentă la Cannes, unde ambele artiste au primit Trofeul MIDEM.

”Doamnelor, domnișoarelor și domnilor, sunt onorată să vă prezint o foarte mare doamnă. O cunosc de foarte mult timp. Este cineva pe care admir și pe care sunt onorată de a o avea în seara asta printre noi. Este prietena mea, prietena dumneavoastră, este Margareta Pâslaru”, spunea Mireille Mathieu pe scena Sălii Palatului.

Margareta Pâslaru i-a oferit lui Mireille Mathieu o fotografie înrămată ce amintea de reuniunea marilor nume ale muzicii europene pe scena de la Cannes, în 1969.

Vorbind despre acest moment într-un interviu acordat AGERPRES, Margareta Pâslaru spunea: ”La Cannes, am primit trofeul MIDEM, pe care mi l-a înmânat Maurice Chevalier, care avea 80 de ani. Ne-a felicitat pe toți, a dat mâna cu noi, a fost o aliniere extraordinară, pe aceeași scenă am fost cu Mireille Mathieu, Amalia Rodrigues, Dalida, Adriano Celentano, Udo Jurgens și alții. A fost un moment de neuitat și imaginați-vă că după 45 de ani, ceea ce nu s-a întâmplat cu niciun alt interpret de pe scenă, m-am revăzut cu Mireille Mathieu la Sala Palatului”.

Sursa:margaretapaslaru.blogspot.ro

Margareta Pâslaru a fost mereu un reper din punct de vedere al ținutelor de scenă, asupra cărora și-a pus amprenta, creându-le pentru fiecare eveniment cu multă atenție, împreună cu arhitecții Ghițulescu, iar uneori a cusut cu mâna sa mărgele, paiete. O parte dintre aceste creații vestimentare au fost expuse, în septembrie 2014, la expoziția ”Haina îl face pe om” de la Muzeul Național de Istorie, alături de trofee, afișe, discuri, amintiri de familie ale artistei, toate intrând în patrimoniul muzeului.

De asemenea, o parte dintre obiectele personale ale Margaretei Pâslaru au fost donate în noiembrie 2014 licitației ”Dăruind vei dobândi” organizată la Casa de Licitații Artmark, unde s-au adjudecat discul vinil din 1981 cu șlagărele ”Lasă-mi toamnă, pomii verzi” și ”Păsările nu mor niciodată”, afișul turneului din Canada cu recitalul extraordinar “Vine, vine … Margareta” prin care în 1998 a serbat 40 de ani de activitate și un anteriu creat special pentru spectacolul de gală al Festivalului ”Maria Tănase”, ediția XX, Craiova 2009.

Sursa: margaretapaslaru.blogspot.ro

Pe tot parcursul anului 2014 a fost difuzată rubrica radiofonică ”Margareta Pâslaru prezintă pe…” la Radio România Cultural, inclusă în emisiunea ”Espresso de week-end”, prin care susține tineri artiști din diferite domenii. Din 2010 artista oferă tinerilor excepționali un Premiu Anual pentru ”Originalitate Interpretativă”, premiu care îi poartă numele și care, în 2014, a fost câștigat de pictorița Eva Radu. Vineri, 10 iulie 2015, Margareta Pâslaru îi va înmâna premiul pentru acest an regizorului producător Dan Iliuță, elev în clasa XI-a la Colegiul Național ”Gheorghe Lazăr”, cu ocazia premierei filmului său ”Tibi”.

Sursa: margaretapaslaru.blogspot.ro

A fost solicitată de televiziune și radio în diferite emisiuni, dar și în interviuri la publicații, între care amintim: ”Interviul Săptămânii” la AaRC, ”Bucureștiul în pagini și imagini sonore”, ”Povestiri din studioul artelor” la Radio România Cultural, interviuri pentru AGERPRES, revista OK Magazine (”Evit Turnul de Fildeș”), revista Dilema Veche (”Porniri rebele izbucneau prin muzică”) și site-ul România pozitivă, emisiunile ”Drumul lui Leșe” la TVR2, ”Nocturne” la TVR 1.

Unul dintre cele mai îndrăznețe proiecte artistice ale artistei, inițiat și finalizat cu mare succes, a fost CD-ul ”Actorii cântă”, lansat în iunie 2014, care cuprinde compoziții ale Margaretei Pâslaru pe texte proprii sau pe versurile unor poeți români, special alese și interpretate de unii dintre cei mai valoroși și îndrăgiți actori. Toate drepturile de autor din vânzarea acestui CD merg la Fondul de Solidaritate Teatrală, fond special deschis la UNITER pentru actori în vârstă și bolnavi care s-au retras de pe scenă.

Pentru promovarea acestui CD Margareta Pâslaru a participat la sesiuni de autografe împreună cu actorii, în perioada 24 oct — 30 nov. 2014 în pasajul de la Universitate, și în perioada 14-21 dec. 2014 în foaierul Teatrului de Comedie.

În noiembrie 2014 a fost prezentă la Târgul Internațional de Carte Gaudeamus pentru sesiuni de autografe, participând cu audiobook-ul ”Basme fermecate” — ediția a II-a la standul ”Curtea Veche”, editură care a publicat și cartea ”Eu și Timpul”.

Sursa: margaretapaslaru.blogspot.ro

Tot în 2014, i s-a împlinit un vis pentru care a luptat din 2007 — instalarea unor difuzoare în saloanele Spitalului pentru copii ”Grigore Alexandrescu” programul pilot ”Vise frumoase, copii”. Micii pacienți ascultă la culcare povești interpretate de Margareta Pâslaru, pe audiobook-ul ”Basme fermecate”.

”Eu joc rolul povestitorului, iar micuții uită de durere; asta e foarte important”, spunea artista în interviul acordat AGERPRES în martie 2015.

Margareta Pâslaru, membru de onoare al Crucii Roșii Române, oferind daruri copiilor internați in Spitalul Clinic pentru Copii ”Grigore Alexandrescu”, cu ocazia zilei de 1 Iunie, 2012

În septembrie 2014, cu ocazia împlinirii a 555 de ani de atestare documentară a orașului București, a compus piesa “Veniți la București”, muzică și text Margareta Pâslaru.

Mulți s-au întrebat cum îi vin artistei ideile când compune sau scrie texte pentru cântece.

”Ceea ce mă duce la pian este o anume trăire, o anume emoție, o amintire, fie veselă, fie tristă, de cele mai multe ori tristă dacă textul îmi aparține. Citesc versuri și găsesc anumite pasaje care mă tulbură pentru că mă regăsesc în ele, sau descopăr un alt univers și exact asta se întâmplă: încercuiesc acele versuri, fac semne, încep deja să mă gândesc la melodia care-mi sună potrivită versurilor și îmi notez: uite, asta poate să fie prima strofă, asta poate să fie refrenul. În clipa în care mă așez la pian, se contopesc aceste emoții, zbuciumul”, mărturisea Margareta Pâslaru în interviul AGERPRES.

În decembrie 2014 artista a fost invitată la Gala Crucii Roșii Române unde i-a fost oferit Trofeul galei și a interpretat propria compoziție, muzică și text, ”Sărbători fericite”. De asemenea, a fost invitata de onoare la a 40-a aniversare a grupului Allegretto, unde a interpretat propria compoziție — muzică și text — ”Setea de a cunoaște” împreună cu sărbătoriții. Artistei i s-a oferit Diploma de Excelență pentru merite deosebite în colaborarea cu  Corul de copii Allegretto.

În preajma sărbătorilor, a fost invitată la evenimentul ”Seri de poveste” organizat de Fundația Principesa Margareta a României, unde a citit copiilor basmul ”Saboții lui Moș Crăciun” de H.Ch. Andersen. De asemenea, a mers la Spitalul ”Grigore Alexandrescu” și a împărțit copiilor internați daruri din partea Crucii Roșii Române (CRR) și Reprezentanței Comisiei Europene din România (RCER).

Anul 2015 este la fel de activ pentru artistă. În martie a fost invitată în spectacolul ”Clipe de viață 2015″ organizat de UNITER în beneficiul Campaniei Naționale ”Artiștii pentru Artiști”, unde împreună cu un grup din Corul Divina Armonie, Margareta Pâslaru a interpretat compoziția proprie “Veniți la București”.

În mai 2015 a fost invitată la Gala Premiilor UCIN 2015, unde în calitate de membru al juriului, a înmânat Premiul pentru cea mai bună muzică originală compozitorului Paul Ilea pentru filmele ”Planșa” și ”Shakespeare by& by Căciuleanu”, la Gala EUROPAfest 2015 unde a înmânat premiile la categoria de vârstă până în 14 ani, precum și la Gala UNITER 2015.

Ca în fiecare an, în preajma Zilei Internaționale a Copiilor, Margareta Pâslaru a oferit copiilor internați la Spitalul ”Grigore Alexandrescu” daruri din partea CRR și RCER.

În 4 iulie 2015 a fost invitată la sărbătorirea a 130 de ani de activitate umanitară a CRR la Palatul Elisabeta, în prezența Principesei Margareta, președintele Crucii Roșii Române, a Principelui Radu și a conducerii CRR.

Margareta Pâslaru la evenimentul organizat de Ziua Crucii Roșii Române, cu ocazia împlinirii a 139 de ani de activitate umanitară și a aniversării centenarului acordării Înaltului Patronaj organizației de către Regina Maria, la Palatul Elisabeta

Tot pentru 2015 Margareta Pâslaru pregătește al doilea CD ”Actorii cântă”, pe noul album fiind prezenți artiști cu nume sonore: Maia Morgenstern, Ștefan Velniciuc, Stela Popescu, Ștefan Bănică, Valentin Teodosiu, Adriana Trandafir, Jeanine Stavarache, Eugen Cristea, Andreas Petrescu, Marian Râlea, Monica Davidescu, Aurelian Temișan, Alexandru Arșinel, Alexandra Velniciuc, care interpretează 19 compoziții reorchestrate de tânărul George Popa. Margareta Pâslaru va cânta și pe acest CD compoziții proprii — “Veniți la București” și o piesă tribut adus regretatei poete Constanța Buzea—”Și viața merge mai departe”, versuri pe care artista le-a primit cu dedicație.

”Vom culege la toamnă ceea ce am sădit primăvara, CD-ul de autor ‘Actorii cântă’ — nr. II produs de UCIN. Efortul comun, solidaritatea artistică, lucrul cizelat în studioul Jolt și Andrei Kerestely poate fi considerat unul dintre piscurile anului muzical-caritabil. Este darul care dăinuie! În 2015 au răspuns chemării înregistrând pro bono alți 14 artiști valoroși, cărora le mulțumim din suflet în numele beneficiarilor, colegii vârstnici cu probleme de sănătate care s-au retras din lumea filmului”, a declarat pentru AGERPRES Margareta Pâslaru.

Margareta i-a felicitat pe colegii de breaslă care sunt născuți tot la 9 iulie — Angela Similea, Mirabela Dauer, Daniel Iordăchioaie: ”La Mulți Ani fructuoși colegilor care își serbează ziua astăzi!”.

***
Margareta Pâslaru s-a născut la 9 iulie 1943, în București. Și-a făcut debutul, elevă fiind, în muzica ușoară, în 1958, la Casa de Cultură Grivița Roșie. În acea perioadă a obținut Premiul I pe Capitală, la Festivalul artiștilor amatori.

În 1959, tânărul compozitor George Grigoriu compune pentru ea ”Chemarea mării”, care marchează și debutul radiofonic al Margaretei, bătând toate recordurile de vânzare la Electrecord în 1961—26.000 de discuri.

A inaugurat Festivalul de la Mamaia în 1963. În anii ’63 și ’64, două publicații, una din Germania și alta din Ungaria, spuneau ”Margareta Pâslaru, vedeta României, vindea 300.000 de discuri în Europa” (țările socialiste).

În 1966, pentru rolul Iulia din filmul ”Tunelul” primește Diploma pentru debut în cinematografie.

Discul de Aur — primit în 1968 — o catapultează la Cannes, anul următor, unde i se decernează Trofeul MIDEM. Ascensiunea continuă pentru tânăra cântăreață, care lansează șlagăr după șlagăr. De-a lungul anilor, 65 de compozitori i-au încredințat creațiile lor artistei. Astfel Margareta Pâslaru își creează un repertoriu vast, la care se adaugă șlagăre internaționale. Apreciata cântareață evoluează ca actriță în teatru și film, abordează muzica populară la îndemnul Mariei Tănase, începe să compună muzică și text.

Margareta Pâslaru cu primul disc pe care cântă muzică populară

Margareta Pâslaru este distribuită de maestrul Liviu Ciulei, alături de Toma Caragiu, în 1964, în piesa ”Opera de trei parale” de Bertold Brecht, în rolul Polly Peachum, la Teatrul “Lucia Sturdza Bulandra”. Piesa s-a jucat în patru stagiuni, aproximativ 400 de reprezentații.

În 1968, juriul internațional al Festivalului Cerbul de Aur îi oferă Margaretei Pâslaru Mențiunea ”Cerbul de Aur”, ceea ce înscrie numele României în palmaresul primei ediții. Tot în 1968, la numai 25 de ani, artista sărbătorește 10 ani de activitate printr-un ”One Woman Show” cântând 23 de piese, unele compoziții proprii, acompaniată de orchestra sa, Rolf Albricht. La ediția 1969 a Festivalului Internațional Cerbul de Aur artista face un salt de la statutul de concurent la cel de vedetă în recital.

Margareta Pâslaru în recital la Festivalul Cerbul de aur 1969

Continuă aparițiile la televiziune, Sala Palatului, Teatrul ”Constantin Tănase”, Sala Polivalentă, grădini de vară (”Boema”). Este invitată la Teatrul Radiofonic, face înregistrări la radio și pe disc. Joacă în filme (”Tunelul”, ”Un film cu o fată fermecătoare”, ”Împușcături pe portativ”, ”Veronica”, ”Veronica se întoarce”, ”Gloria nu cântă”, ”Melodii, melodii”).

Este premiată la festivaluri internaționale, efectuează turnee în 28 de țări.

De-a lungul anilor, Margareta le-a dăruit colegelor Anda Călugăreanu, Păunița Ionescu, Eva Kiss, Corina Chiriac, Angela Similea, Maria Nagy, compozițiile sale în semn de apreciere.

În 1981 lansează ”Lasă-mi, toamnă, pomii verzi”, piesa care a devenit cel mai longeviv șlagăr componistic, dar este premiată pentru compoziția ”Diamant fermecat”.

În 1983, se stabilește în SUA, unde își continuă activitatea artistică pe diverse planuri. În paralel cu lucrul la galeriile de artă compune și înregistrează la ”Q Sound Studio NY”. În 1998 și 1999 efectuează turnee în SUA și Canada cu recitalul “Vine, vine… Margareta” prin care marchează 40 de ani de activitate artistică, acompaniată de Radu Goldiș și trupa acestuia.

Devine voluntar și activează în cadrul numeroaselor proiecte precum “The Food Bank”, “Meals on Wheels”, “Bridges”. Trece de cealaltă parte a camerei de filmat în calitate de regizor artistic, producător, scenarist, editor, la TV și “M Soul Productions”, creând documentare și programe cultural educative.

Organizează “Ziua Internațională a Copilului” — 1 Iunie în Summit NJ, formând orașe surori cu San Francisco CA, Washington DC și alte state. Toate aceste contribuții la mai binele comunității i-au adus în 2002 premiul ”Women of Excellence” categoria Arts & Humanities — oferit de Senatul statului New Jersey.

În 1996, revine în România, pentru a-și lansa o caseta audio și un CD — ”The best of…”, donând Comitetului Român UNICEF toate încasările rezultate din vânzarea în România a acestora, iar în 2000 lansează CD-ul ”40 de ani de la primul disc” și caseta, direcționându-și drepturile către Crucea Roșie.

În 2005 este invitată la TIFF unde îi înmânează actorului Gheorghe Dinică Premiul de Excelență pentru întreaga activitate.

În 2006 a lansat albumul ”Margareta Forever”, cu o parte dintre cele mai reprezentative melodii din repertoriul său de aproximativ 700 de înregistrări inclusiv compoziții. În 2007 TVR Media a lansat DVD-ul ”Margareta Pâslaru — de dragul copiilor”, pentru UNICEF, încasările din vânzarea acestuia sprijinind un proiect în favoarea copiilor de la un centru de reabilitare.

În 2007 primește ”Steaua Margareta Pâslaru” dezvelită la Mangalia pe Aleea Stelelor de Mare.

Sursa: margaretapaslaru.blogspot.ro

La 22 septembrie 2008 Margareta Pâslaru este sărbătorită în Aula Uniunii Compozitorilor la împlinirea a 50 de ani de carieră artistică, iar la 1 noiembrie 2008 are loc lansarea CD-ului ”Bucuria de a cânta” editat de Fundația Radio. Artista a donat drepturile de autor în beneficiul pensionarilor Orchestrei Radio dirijată de Sile Dinicu.

La 20 noiembrie 2010, în cadrul celei de-a 17-a ediții a Târgului Internațional Gaudeamus, Margareta Pâslaru a sărbătorit 50 de ani de la lansarea primului său disc, printr-o altă lansare, un CD de autor — ”Lasă-mi, toamnă, pomii verzi”. Pentru acesta, a fost recompensată cu “Trofeul Electrecord” creat special pentru Margareta Pâslaru la împlinirea a 50 de ani de la prima sa înregistrare discografică.

Fiind implicată în acțiuni umanitare, interpreta a filmat în 2010 un clip publicitar, în cadrul campaniei ”Școala te face mare”, pentru a descuraja abandonul școlar. În septembrie 2009 Crucea Roșie Română lansează proiectul ”Banca de Alimente” implementat în țara noastră la inițiativa Margaretei Pâslaru care a ”importat” conceptul din SUA. Pentru implicarea sa și în acest proiect de succes, în 2011 a primit Trofeul ”Crucea Roșie 135 ani de Umanitate”, în același an fiind numită și Ambasador al Anului European al Voluntariatului 2011 în România.

Margareta Pâslaru a primit Trofeul ”Crucea Roșie 135 ani de Umanitate”, 2011

În 2012, artista și-a lansat propria carte ”Eu și Timpul” la editura Curtea Veche. Fundația Radio România editează, în 2013, CD-ul aniversar ”Margareta 70” — 55 de ani de activitate artistică. Artista donează încasările și drepturile de autor programului “Banca de Alimente” al Crucii Roșii Române.

Margareta Pâslaru a primit, la 12 mai 2013, în cadrul unei ceremonii la Castelul Peleș, Ordinul Coroana României în grad de Cavaler, decorația fiind înmânată de principesa Margareta, în numele regelui Mihai I.

Ce înseamnă pentru Margareta Pâslaru premiile, trofeele, diplomele? ”Fiecare premiu contează, într-un fel sunt diamantele trudei recunoscute, aurul valorii și platina longevității ”, spunea Margareta Pâslaru în interviu.

AGERPRES/(Documentare — Marina Bădulescu, redactor Arhiva foto: Mihaela Tufega, Vlad Rușeanu, editor: Cerasela Bădiță)

Într-o zi, profesoara de balet de la clubul sportiv școlar la care se antrena a trimis-o la Casa de Cultură ”Turturele”. La început cânta muzică populară, la Școala Populară de Artă a intepretat piese folclorice din repertoriul Angelei Moldovan, potrivit site-ului artistei, www.mirabeladauer.ro. Ulterior a studiat la această școală la clasa profesoarei Florica Orăscu, avându-i corepetitori pe Marius Țeicu și Marius Popp.

”La Casa de Cultură ‘Turturele’ am cântat cu Big-bandul — radio — care cânta la serile de dans joia și sâmbăta. Cu Miki Ampoitan. Ce formație! Ca să pot cânta m-am înscris la toate cercurile! (…) Pe mine nu poate spune că m-a făcut cineva cântăreață. George Grigoriu spunea: Asta mică, Piticuta, poate să fie mândră, că pe asta nu a ajutat-o nimeni. Ba, din contră, toată lumea i-a pus piedici”, mărturisește artista pe site-ul său.

Primul său nume de scenă a fost Bella Scory, de la Scorțaru, numele de fată, iar prima piesă de muzică ușoară care i-a fost încredințată de compozitorul Ion Cristinoiu este ”Taina nopții”. A colaborat apoi cu Iuliu Merca, cu piesa ”Padidadam”, și cu Marius Țeicu, acesta încredințându-i melodia ”De când te-am întâlnit”. Cu piesa lui Marius Țeicu a debutat oficial în anul 1970, în cadrul emisiunii TV Tele-top. În același an a obținut și prima distincție artistică — Premiul special al juriului—, pe scena Festivalului de Muzică Ușoară de la Mamaia, următorul an câștigând, pe scena aceluiași festival, Premiul de interpretare.

”Vasilache din 1977 mi-a încredințat toate piesele lui. Am început cu melodia ‘În zori’, apoi cu Marian Nistor. El mi-a dat prima piesă în 1977. Eram la Moscova, în Hotelul Budapesta, și mi-a cântat cinci piese: ‘Noapte de mai’, ‘Frunza mea albastră’, ‘Mulțumesc, iubită mamă’, ‘Iartă-mă’, ‘Amintiri’ și ‘Roboțel’. Și când ne-am întors din turneu le-am înregistrat toate”, își amintește Mirabela, pe site-ul amintit.

Alături de grupurile Sincron, Mondial, Savoy, Progresiv TM, Post Scriptum, Mondial ’90 a susținut mii de concerte în țară.

A întreprins turnee în Iugoslavia și, împreună cu colectivul Teatrului ”C. Tănase”, în URSS și Ungaria (1972). În 1974 a început seria colaborărilor cu televiziunea poloneză, apărând în show-urile prezentate de studiourile TV din Varșovia, Katovice și Kracovia. A participat la Festivalul ”Lira Bratislavei” din Cehoslovacia, acompaniată de formația Mondial (1975).

Când vorbește despre emisiunile de televiziune în care a apărut în perioada de debut, Mirabela spune: ”La Televiziune am debutat într-o echipă de zile mari: Aurora Andronache, Sanda Balaban, Tudor Vornicu, Alexandru Bocăneț, Titus Munteanu, Ovidiu Dumitru, Mariana Șoitu — elita televiziunii. Emisiunile de divertisment, Revelioanele erau numai în direct. Tudor Vornicu ne adora. Pe cei pe care îi iubea cel mai mult, pe ăia îi muncea cel mai mult. Și pe ăia îi plătea cel mai puțin. Dar era o onoare să lucrez cu el”, notează site-ul artistei.

În următorii ani a obținut o serie de premii: Premiul I la Festivalul Prieteniei de la Moscova ; Premiul al III-lea — ”Orfeul de bronz”, la Festivalul ”Orfeul de aur”, de la Slancev Breg din Bulgaria; Mențiunea specială a juriului la Festivalul de Muzică Ușoară de la Mamaia (1976); Premiul I pentru interpretare la Festivalul șlagărelor de la Dresda (1978); Premiul Interviziunii la Festivalul de la Sopot (1979).

În anul 1980 a editat primul disc LP, intitulat ”Voi cânta”, continuând cu ”Taina nopții” (1982), ”În zori” (1984) și ”Morărița” (1985), urmate de alte șase albume până în 1989: ”Dimineți cu ferestre deschise” (1986), ”Ești visul meu” (1986), ”Te-aștept să vii” (1987), ”De ce nu-mi spui că mă iubești (1988), ”De dragul tău” (1988), ”Bine te-am găsit (1989).

Din anul 1980 a participat la emisiunile-concurs ”Șlagăre în devenire” obținând Premiul de popularitate cu ”Taina nopții” și Premiul tinereții. Melodiile ”Vis de pace” și ”Te aștept să vii” au primit Premiul juriului și Premiul de popularitate, iar ”În zori” și ”Cântec pentru pacea lumii” — Premiul de popularitate.

Între piesele pe care le-a lansat și au devenit șlagăre se numără “Ce-mi place mie” (A. Giroveanu), “La primăvară” (Iuliu Merca), “Ești visul meu” (Marius Țeicu), “Taina nopții” (Ion Cristinoiu), “De ce nu-mi spui că mă iubești” (Vasile V. Vasilache), “Te-aștept să vii” (Ionel Tudor), “Bine-ai venit, iubire” (Temistocle Popa), “Eu cred în dragoste” (Cornel Fugaru), “Mulțumesc iubită mamă”, “Frunza mea albastră” (Marian Nistor), “Stai lângă fruntea mea” (Mircea Drăgan).

A mai reprezentat țara noastră și la Festivalul cântecului din Cuba (1983), Festivalul ”Lira Bratislavei”, unde a obținut Premiul al II-lea (1985).

A continuat să fie prezentă pe scena muzicii ușoare românești și după 1990, lansând albume foarte bine primite de public : ”Nopți albe de dor” (1990), ”Dacă nu te-aș iubi” și ”E bine, e bine, e foarte bine” (1992), ”Te iubesc, iubirea mea” (1994), ”Best of” (1995), ”Nu te părăsesc iubire” (1996), ”Plânge un artist (1997, cu Cătălin Crișan), ”Tu” (1998), ”Ești bărbatul altei femei” (2000), ”De ce oare?” (2003), ”Grădina dragostei” (2004), ”Aș vrea să-mi dai inima ta” (2005, cu Rareș Borlea — Raoul), ”Dar din Rai” (2005, cu Raoul), ”Te-aștept să vii” (2006), ”Best of” — vol.1 (2006), ”Floare albă, floare albastră” (2007, cu Raoul), ”Best of” — vol.2 (2008), ”Pentru inima mea” (2009, cu Raoul), ”În brațele tale” (2011), potrivit site-ului www.mirabeladauer.ro.

Mirabela Dauer la lansarea albumului ”Pentru inima mea”

Pentru albumul ”Best of” a primit Discul de Aur, oferit de Casa de Discuri Electrecord (1995), iar în 2002 i se decernează Diploma de Onoare a Ministerului Culturii și Cultelor, în cadrul Galei ”O zi printre stele”. A fost decorată cu Ordinul Național “Meritul Cultural” clasa I în grad de “Cavaler”, de către Președintele României (2004).

La Festivalul Mamaia 2007, alături de Raoul.

În 2006, Televiziunea Română i-a oferit ”Diploma de Onoare” și Trofeul “TVR50″. În 2002, îndrăgita cântăreață, în colaborare cu jurnalista Anca Nicoleanu, și-a lansat un volum autobiografic, intitulat ”Mirabela”.

În cadrul celei de-a XIX-a ediții a Galei premiilor anuale ale revistei “Actualitatea Muzicală” desfășurată în martie 2010, revistă lunară editată de Uniunea Compozitorilor și Muzicologilor din România (UCMR), la secțiunea “Divertisment”, Mirabela Dauer a primit premiul Excelenței Interpretative.

În decembrie 2014 Mirabela a susținut la cinematograful Patria concertul ”E nevoie de iubire”, unde a urcat pe scenă alături de Corul de copii ”Nostalgia” și Corul Seniorilor, dar și de Amna și Vizi.

Mira, cum îi spun prietenii, iubește deopotrivă colegii săi de generație, dar și generația nouă de artiști, o dovadă fiind îndelungata sa colaborare cu Raoul, dar și cu Alex Velea, Smiley, WhatsUp, Ada sau Vunk, conform site-ului www.mirabeladauer.ro

AGERPRES/(Documentare — Marina Bădulescu, editor: Horia Plugaru)

Sursa: tchaikovskycompetition.com

Competiția — care a omagiat împlinirea în 2015 a 175 de ani de la moartea marelui compozitor rus Piotr Ceaikovski — reunește o dată la patru ani aproximativ 120 de candidați la patru categorii: pian, vioară, violoncel și canto. Laureații desemnați de juriu pentru fiecare domeniu au fost anunțați într-o ceremonie desfășurată miercuri seara la Moscova, în care primii clasați au primit câte o medalie de aur și 30.000 de dolari.

Tânărul muzician Andrei Ioniță are 21 de ani și studiază la Universitatea de Arte din Berlin. Are deja un palmares important, fiind câștigătorul unor concursuri internaționale precum ‘David Popper’ de la Varpalota (Ungaria, 2009), Aram Haciaturian din Erevan (Armenia, 2013). În 2014, el a ocupat locul al doilea la concursul internațional ARD din München și la “Grand Prix Emanuel Feuermann” din Berlin. Este cunoscut pentru concertele susținute cu orchestre din Germania, Franța și Rusia, scrie Reuters, menționând că muzicianul român cântă la un violoncel realizat în 1671 de Giovanni Battista Rogeri, ce i-a fost oferit de fundația Deutsche Stiftung Mnusikleben.

Mezzo soprana Iulia Matocikina, de 32 de ani, din Rusia, de la Teatrul Mariinski din Sankt Petersburg, a fost câștigătoarea categoriei de canto, împreună cu baritonul mongol Ariunbaatar Ganbaatar, de 27, de ani, ambii fiind recompensați cu medalii de aur.

La ediția din acest an, la categoria vioară nu s-a acordat premiul I, ci doar premiul al II-lea. Aceasta a revenit taiwanezului Yu-Chien Tseng, de 20 de ani, care a primit o medalie de argint și 20.000 de dolari.

Laureații concursului vor oferi două concerte de gală în cele două mari orașe din Rusia în care s-a desfășurat competiția. Primul concert va avea loc joi seara, la Moscova, iar al doilea, care va marca și închiderea oficială a manifestării, este programat vineri, la Sankt Petersburg.

AGERPRES/(AS-autor: Cristina Mac, editor: Mariana Ionescu)