În proiectul de hotărâre privind acordarea distincției, căruia i-a dat citire președintele administrației județene, se arată că ‘în ultimii ani, prin prezența sa în cadrul evenimentelor culturale derulate în județul Arad, dar și prin activitatea desfășurată, rezultatele de excepție și valoarea artistică dovedite în domeniul muzicii în care activează, doamna Felicia Filip promovează cu succes imaginea județului Arad’.

După prezentarea activității cunoscutei artiste lirice de către Rodica Tălmaciu, fost director al Filarmonicii de Stat Arad, președintele CJ Arad, Nicolae Ioțcu, i-a conferit Feliciei Filip Distinția de Onoare a județului Arad, respectiv o diplomă și o medalie care atestă primirea acestei distincții.

Cu acest prilej, Felicia Filip a susținut înființarea Clubului Centrului Cultural Județean Arad, pentru susținerea culturii județului, afirmând că dorește să fie prima persoană care semnează pentru înființarea acestuia.

‘Mulțumesc Aradului pentru această distincție și pentru onoarea ce mi s-a făcut. Mă onorează și, la rândul meu, sunt omul care sunt onorat în obligația de a reprezenta Aradul peste tot în țară și în lume, pentru că aici sunt lucruri minunate pe care le-am trăit pe pielea mea. Am fost invitată să particip la diverse festivaluri, întâlniri cu liceul de artă, apoi am fost invitată cu Opera comică pentru copii. Am fost fericită să văd, la spectacol, că sala este plină și că nu mai sunt locuri. Asta înseamnă că aici este nevoie, ca peste tot, de evenimente de calitate, de evenimente culturale. Noi, oamenii, avem nevoie de hrană spirituală, de cultură și aici, la Arad, acest lucru se întâmplă. Este un fel de miracol pe care îl simt, cu care mă mândresc. Dorim ca aici, la Arad, să existe Clubul susținătorilor culturii, susținătorilor Centrului Cultural Județean’, a spus Felicia Filip.

La rândul său, Nicolae Ioțcu, a făcut un apel către instituțiile și oamenii politici din România să-și îndrepte atenția către susținerea culturii și valorilor.

‘Fiecare instituție a statului român este obligată să facă în așa fel încât valorile să fie promovate. Faptul că astăzi avem onoarea să acordăm această distincție doamnei Felicia Filip este un lucru minunat pentru Arad. Este un lucru minunat pentru că, dincolo de activitatea noastră, prin spectacolele Teatrului de Vară facem în așa fel încât artiștii valoroși din România, oamenii de cultură, să fie evidențiați pentru a crea acel loc în care să se poată face educație prin cultură. Cred că este momentul în România să promovăm valorile și să promovăm tot ce are mai bun poporul român’, a afirmat Nicolae Ioțcu.

La finalul festivității, soprana Felicia Filip le-a oferit consilierilor un cadou simbolic, un puzzle pentru copii cu vârsta peste 3 ani, în care trebuie construită o imagine din povestea ‘Fetița cu chibriturile’, de Hans Christian Andersen, îndemnându-i pe aceștia ‘să fie copii’. 

Felicia Filip s-a născut în municipiul Slatina, la 20 martie 1959, unde a urmat Școala de Muzică, după care a urmat Liceul de Muzică din Pitești, cântând la vioară.

După ce a a absolvit Conservatorul ‘Ciprian Porumbescu’ din București, a debutat ca solistă vocală, în anul 1985, la Teatrul Liric din Brașov, în ‘Rigoletto’ și ‘Traviata’, apoi anul următor, la Opera Națională din București, în ‘Povestirile lui Hoffmann’.

În calitate de prim-solistă a Operei Naționale din București, artista are un repertoriu extrem de vast, care cuprinde lucrări ale marilor compozitori de operă, operetă, lieduri și muzică vocal simfonică — Verdi, Rossini, Donizetti, Bellini, Mozart, Bizet, Puccini, J. Strauss, J. Offenbach, Beethoven, Schubert, Schumann. Însă rolul cel mai important al carierei sale solistice este Violetta din ‘La Traviata’ de Verdi.

Felicia Filip a cântat pe mai toate marile scene ale lumii, colaborând în spectacole și concerte cu soliști ca Monserrat Caballe, Roberto Alagna, Francesco Araiza, Juan Pons, Franco Farina, Salvatore Fisichella, Marcelo Alvarez, Fabio Armiliato și mulți alții.

AGERPRES/(A, AS — autor: Ioan Weisl; editor: Diana Dumitru)

Dincolo de muzică, pe care a abordat-o în diferite genuri — ușoară, pop, jazz, lăutărească—, este actriță, om de radio, om de televiziune. Vorbim despre și cu Monica Anghel, un artist cu multe valențe.

AGERPRES: Monica, te apropii de împlinirea a 30 de ani de carieră.
Monica Anghel: Exact.

AGERPRES: O carieră frumoasă, de succes, bogată în premii, bogată în șlagăre lansate, dar cred eu și bogată în amintiri.
Monica Anghel: Categoric, pentru că, până la urmă, cu asta rămânem, cu amintirile, și din fericire, cum spuneai și tu, anul viitor se împlinesc 30 de ani de carieră. Și eu consider că în acești 30 de ani am strâns foarte multe amintiri frumoase.

AGERPRES: Îți propun să facem o incursiune în timp, răsfoind albumul tău cu amintiri, să privim împreună fotografii din diferite etape artistice…
Monica Anghel: Abia aștept!

AGERPRES: … și am să te rog să ne împărtășești ce amintiri te leagă de fiecare moment surprins în aceste fotografii. De acord?
Monica Anghel: Sper să-mi aduc aminte toate momentele pentru că s-ar putea ca voi să aveți niște poze de care eu să nu-mi aduc aminte sau să nu țin minte contextul, dar sunt convinsă că și cu ajutorul tău o să-mi reîmprospătez memoria și cu siguranță vom putea povesti lucruri interesante și speciale.

AGERPRES: O să începem cu Festivalul de la Mamaia care a fost și pentru tine, dar și pentru alți artiști, o rampă de lansare. La Mamaia ai obținut premiul I la Interpretare chiar de la prima participare, cu o piesă compusă de Marius Țeicu…
Monica Anghel: Da, era o piesă deja lansată a lui Marius…

AGERPRES: ”Voi cânta pentru mileniul trei”.
Monica Anghel: Exact, pe care o cânta Angela Similea, eram fan și sunt în continuare, îmi admir toți colegii din breaslă și îi respect foarte mult pentru tot ceea ce au făcut în cariera lor profesională.

AGERPRES: Înainte de a-ți arăta prima fotografie te rog să-mi spui cum a fost la prima participare.
Monica Anghel: Eram foarte mică, aveam 14 ani și jumătate, am cântat această piesă a lui Marius Țeicu, ”Voi cânta pentru mileniul trei”, și trebuia să am și o piesă în primă audiție care era compusă de Ionel Tudor. Piesa se numea ”Te iubesc, te voi iubi”. N-am să uit niciodată că avea un text de dragoste, ”te iubesc, te voi iubi, ești viața mea, ești sufletul meu, nu pot trăi fără tine” și ultimul vers era ”țara mea”. (râde — n.r.) Și astăzi îmi iubesc țara foarte mult, sunt mândră că m-am născut în această țară, simt și conștientizez faptul că avem o țară absolut superbă, trebuie doar să avem mai multă grijă de ea.

AGERPRES: În anii următori, mai ales după ’90, ai participat la mai toate edițiile festivalului și de fiecare dată ai cucerit premii, dar la secțiunea Creație. Cum spuneam, mulți compozitori talentați ți-au încredințat piesele lor. Am pregătit o retrospectivă a participării tale la Mamaia. Prima fotografie e din ’92.
Monica Anghel: Ha, ha, vai de mine, ce mică eram… incredibil… asta e din ’92?

AGERPRES: Da, și în ’92 a fost o mare veselie pe scenă…
Monica Anghel: Fac o paranteză, văd aici în poză unghiile false, am avut o perioadă în care eram înnebunită să am unghiile lungi, dar mi se rupeau foarte repede. Și atunci mi-am pus unghi false. Acum dacă mi-ar spune cineva să-mi pun unghii false n-aș mai vrea, e foarte comod așa, cu unghiile scurte. Foarte frumoasă. Cred că sunteți singurii care au astfel de fotografii.

AGERPRES: Aici sunteți foarte mulți colegi pe scenă, și e o veselie la voi… Dan Bittman…
Monica Anghel: Oho…Elena Cârstea, Horia Moculescu, Silvia Dumitrescu…

AGERPRES: Mai avem, uite și Gabi…
Monica Anghel: Gabi Cotabiță, Tino Furtună, Adi Daminescu, recitalul asta există undeva pe youtube, l-am văzut la un moment dat. Nu mai știu ce cântam, dar ne leagă amintiri foarte frumoase. Ne aducem aminte cu mare plăcere. Sunt atâția ani în care am fost alături unii de alții și ne-am bucurat cu adevărat de acest dar pe care ni l-a oferit Dumnezeu.

AGERPRES: Tot Mamaia, ’94.
Monica Anghel: Asta e un pic mai recentă, să zicem, cântam ”Dau viața mea pentru o iubire” la secțiunea Șlagăre și atunci am câștigat cu această piesă compusă de Marius Țeicu, pe versurile lui Eugen Rotaru, marele premiu, trofeul. Și tot în acel an am avut și primul meu recital la Mamaia. Până atunci nu mai avusesem, atunci a fost extraordinar de frumos, am cântat și piese de-ale mele dar și coveruri celebre — ”My Way”, ”Feelings”, ”New York, New York” și publicul era extraordinar de încântat.

AGERPRES: Din anul următor, din ’95, avem multe fotografii.
Monica Anghel: Ăsta este anul în care am participat la Creație cu piesa lui Cornel Fugaru, pe versurile Mirelei Fugaru, piesa ”Spune-mi”, cu care am obținut 11 trofee internaționale. Peste tot prin lume pe unde am fost împreună am obținut acest suprem premiu.

AGERPRES: Tot atunci ai cântat cu Vlăduț Fugaru, băiețelul lor.
Monica Anghel: Bine, acum nu mai e băiețel, e bărbat. Aici se și vede Vlăduț. A fost tot un recital, Vlad a fost extraordinar de vesel, de fapt se și vede în poza asta, vesel, drăguț și talentat.

AGERPRES: Aici ești cu Silvia Dumitrescu.
Monica Anghel: Da, mă gândeam ce cântam, cred că era o piesă pe care cântau împreună Barbra Streisand și Donna Summer. Foarte frumoase amintiri.

AGERPRES: Tot la Mamaia…
Monica Anghel: Aici erau fetele din cor… Vai, ce amintiri, chiar foarte frumoase. Încă o dată subliniez, sunteți singurii care au pozele astea…

AGERPRES: Tocmai pentru că le avem vrem să facem o bucurie celor care apar în ele, prin aceste interviuri.
Monica Anghel: Chiar reușiți!

AGERPRES: Ai coborât la un moment dat în public.
Monica Anghel: Da, mi-a plăcut întotdeauna să cobor în public la concerte, pentru că simțeam mai bine suflul, energia publicului, eu le transmiteam un fel de emoție, iar ei îmi transmiteau o energie fantastică, dragostea publicului așa se manifestă, simți bucurie venind din partea lor.

AGERPRES: Aici erați mai mulți artiști pe scenă, undeva e și Eugen Mihăescu…
Monica Anghel: Da, eram cu Krypton și cu corul cu care am cântat la acel recital.

AGERPRES: Tot ’95, dar altă ținută.
Monica Anghel: Aaa, dar asta nu mai știu… Probabil că a fost din seara galei. Întotdeauna când am fost la festivaluri mi-am ales ținute pentru dimineață, pentru după amiază, pentru seară, pentru ziua întâi, ziua a doua, gală și așa mai departe.

AGERPRES: Și din câte știu o mână de ajutor îți dădea mama…
Monica Anghel: Mama întotdeauna mi-a dat și îmi dă în continuare, eu din fericire fac parte dintr-o familie de artiști. Bunicul meu a fost sculptor și profesor de sculptură la marele voievod Mihai, l-a avut la un moment dat elev și pe Majestatea Sa Regele Mihai, avem și o poza acasă, tatăl meu este sculptor, a învățat această meserie de la bunicul meu, iar mama este designer vestimentar. Deci nu mi-a dat doar o mană de ajutor la ținutele de scenă, chiar le-a creat și mi le creează în continuare.

AGERPRES: Tot Mamaia, tot ’95.
Monica Anghel: Da, după zâmbet eram mulțumită, ceea ce e un lucru bun.

AGERPRES: Și erai și foarte bronzată.
Monica Anghel: Eram, deși nu stăteam la plajă, pentru că eram foarte atentă cu tot ce fac în perioada concursului. De fiecare dată când am fost într-un concurs parcă eram un sportiv în cantonament. Nu stăteam seara târziu, terminam repetițiile, mă duceam la hotel, poate mai stăteam o jumătate de oră-o oră de vorbă afară, în fața hotelului, cu Ion Cristinoiu, cu Bebe (Cornel — n.r.) Fugaru, cu Mirela, cu Paul Enigărescu, cu Sanda Cepraga. Dar relaxat, plăcut, nu în gălăgie, când te duci într-un spațiu gălăgios nu faci altceva decât să-ți strici corzile vocale. Aveam mare grijă de lucrul acesta, mai ales că întotdeauna când am ajuns la mare am fost ușor răgușită, am avut un soi de răceală, era schimbarea de aer, umezeală. Am fost foarte atentă cu lucrurile astea.


AGERPRES: În ’96, tot Mamaia, alături de Mihaela Mihai.
Monica Anghel: A fost un recital… ia uite, ce frumos! Sunt unele fotografii pe care stau așa, să le savurez, retrăiesc momentele. Iar Mihaela arată senzațional, are niște picioare absolut superbe. Și stilul ei vestimentar îmi place foarte mult.

AGERPRES: Aici ești cu Gabi Cotabiță.
Monica Anghel: Cu Piso, așa îi spun eu. E un bun prieten, îmi este foarte drag, ne leagă foarte multe amintiri și sunt convinsă că or să le mai lege, pentru că este din ce în ce mai bine Gabi, asta înseamnă că Dumnezeu a vrut ca el să-și continue misiunea de artist pe acest pământ. Avem nevoie de el, îl iubim foarte tare, el știe lucrul acesta. Aici nu știu ce făceam, cântam, dansam..


AGERPRES: Asta este din ’96, de la festivitatea de premiere, ești lângă Ionel Tudor…
Monica Anghel: Da, și Paul Enigărescu, el este cel care ține trofeul, Ionel era foarte tânăr, eu arăt mai bine acum decât atunci (râde — n.r.) sau nu știu, asta e părerea mea… dar nu cred că mă înșel.

AGERPRES: Între aceste etape ale festivalului de la Mamaia, în ’95 ai lansat primul tău album.
Monica Anghel: Într-adevăr, ”Dau viața mea pentru o iubire”. Eu n-am scos albume pe bandă rulantă…

AGERPRES: Dar ai scos șlagăre pe bandă rulantă.
Monica Anghel: Da, toate piesele care au fost incluse pe albumele acestea sunt piese pe care le poate cânta oricine fără orchestră. Dacă poți să cânți un cântec fără orchestră și sună bine, înseamnă că acela se poate numi șlagăr. Aici eram alături de Adrian Ștefănescu, el m-a ajutat foarte mult în producerea acestor albume. M-am întâlnit cu el de Revelion, are aproape 80 de ani și arată aproape la fel ca în poza aceasta. Este extraordinar de puternic, are un spirit tânăr și asta îl face să arate probabil atât de bine. Iar aici eram împreună cu directorul magazinului Muzica.

AGERPRES: Lansările, la acea vreme, acolo se făceau, la Muzica.
Monica Anghel: Da, acolo, și într-un fel era bine, era spațiu destinat, acum sunt prea non conformiste… mie îmi plăcea spațiul de acolo, de la Muzica.

AGERPRES: Erați ca acasă acolo, aveați și albumele…
Monica Anghel: Exact, era frumos. Nu că acum nu ar fi, dar e diferit, mi se pare că totul acum e comercial, ar trebui să ne gândim la lucrurile valoroase și să păstrăm, să reținem momentele importante din istoria muzicii pop, de exemplu. Pentru că toate pleacă de undeva, și fără istorie nimic nu poate să existe.

AGERPRES: Ai 11 trofee muzicale cucerite la festivaluri internaționale foarte prestigioase, printre ele și Cerbul de aur, festivalul de la Brașov. Avem fotografii și de la participările tale la Cerb. Aici cred că este prima ta participare la Cerbul de aur, în ’93.
Monica Anghel: Când eram mică mititică, ca o floricică (râde — n.r.).

AGERPRES: Un an mai târziu, în ’94.
Monica Anghel: A, da, aici era la recital, înaintea concertului lui Ray Charles, care a aflat despre România și despre Cerbul de aur de la mine. În același an, când ne-am întâlnit la un concert al lui Ray Charles pe care l-a avut în Germania, în Baden-Baden. M-a întrebat de unde sunt, i-am spus că din România, i-am spus că avem un festival foarte frumos, au primit invitația la festival, li s-a trimis o lista de artiști care ar putea să cânte în deschidere. Eu nu eram pe acea listă, dar managerul lui a cerut ca eu să fiu cea care va cânta în deschiderea concertului lui.

AGERPRES: Tot în ’94, dar nu pe scenă…
Monica Anghel: Uite-l și pe George Stanca, era nelipsit George. Eram puțin cam obosită sau mi se pare? (râde — n.r.)

AGERPRES: Și ajungem la 1996, tu pe scenă.
Monica Anghel: Asta-i de la repetiții probabil.

AGERPRES: Se poate. Aici ești cu Adi Daminescu.
Monica Anghel: Da, sigur era de la repetiții, nu-mi recunosc ținuta de scenă și cu siguranță nici Adi n-ar fi apărut în maieu. În timpul zilei era foarte cald iar seara era foarte frig. Probabil de-asta eram îmbrăcați destul de lejer.

AGERPRES: Aici sunt fotografiile de la decernarea trofeului, ești alături de Anton Șuteu.
Monica Anghel: De Toni, da, Dumnezeu să-l odihnească. În fotografia asta se vede cât de emoționat era și el.

AGERPRES: Iar în fotografia asta se vede cât de emoționată erai tu…
Monica Anghel: Da, am plâns teribil de tare…

AGERPRES: Se vede, ai ochii în lacrimi.
Monica Anghel: Și cu rimelul curs… (râde — n.r.). Dar nu mai conta, era perfect. Mi-am asumat o responsabilitate foarte mare în momentul în care am participat la Cerb, pentru că eram deja cunoscută. Sigur, trebuie să fii nebun să crezi că toată lumea te iubește, că toată lumea îți vrea binele și toată lumea e alături de tine. Știam clar că sunt și oameni care sunt împotriva mea și eram conștientă că abia așteptau să iau locul I, și chiar dacă luam locul I tot n-ar fi fost bine. Atunci am plecat de acasă croită pe drumul acesta, că trebuie să câștig trofeul la Cerb. Așa am fost de altfel la toate festivalurile pe care le-am câștigat. Poate doar așa am și reușit să le câștig pe toate. Pentru că este o încărcătură emoțională foarte mare, un consum extraordinar de mare, n-am să uit niciodată că în ’96, la Cerb, când s-au deschis porțile, am avut senzația că am paralizat și că n-am să mă pot mișca din locul acela, că n-am să pot să merg, darămite să cânt. Dar Dumnezeu m-a încremenit pentru câteva secunde și m-a făcut să-mi concentrez energia pentru a putea cânta impecabil.

AGERPRES: Adică un artist de valoarea ta încă are emoții când urcă pe scenă?
Monica Anghel: Da. Și emoțiile sunt din ce în ce mai mari. Atunci când ești foarte tânăr ți se pare un soi de joacă, dar cu cât trece timpul, cu atât conștientizezi responsabilitatea actului artistic. Cel puțin așa sunt eu construită. Sigur că faci cu pasiune, faci cu plăcere această profesie, dar nu ai voie să greșești, nu ai voie s-o faci oricum. Trebuie să fii impecabil în permanență. Și mai am o nebunie, vreau să mă aud cântând ca atunci când ascult un CD. Vocea trebuie să sune la fel de clar, la fel de curat, pentru că de-asta vin oamenii la un concert. Nu să cânte CD-ul bine și tu să cânți fals. Nu știu, dacă ai, Doamne ferește, ceva, anulezi concertul.

AGERPRES: Îmi amintesc un interviu al tău în care spuneai că erai invitată la un eveniment și erai foarte bolnavă. Ai rămas fără voce și ai vrut să nu te duci. Dar pentru că oamenii te așteptau și atât de mult și-au dorit să vii, te-ai pus pe picioare și ai cântat.
Monica Anghel: La Timișoara era. Nu, nu m-am pus pe picioare, m-am dus acolo îngrozitor de greu, dar înainte să ies și să cânt, a fost salvarea, mi-a făcut perfuzii. Sigur, n-am putut să cânt o oră, am cântat 6 piese, dar nu pot spune cât de fericiți erau oamenii că m-am dus acolo, că m-au văzut și că în starea în care eram am cântat live, cum cânt de fiecare dată, cât de emoționați au fost și cât de fericiți. Mi-am dat seama că oamenii apreciază lucrurile astea.

AGERPRES: Și că ești un artist foarte iubit.
Monica Anghel: Da, din fericire încă mai sunt.

AGERPRES: Și vei mai fi…
Monica Anghel: Doamne ajută, cât o vrea Dumnezeu.

AGERPRES: Tot la Cerbul de aur, un an mai târziu după câștigarea trofeului, în ’97.
Monica Anghel: Nu mai știu ce era cu ținuta asta, dacă nu mă înșel mi-a făcut-o Catinca Roman. A fost un recital, uite, era și Silvia, și Ștefan… parcă. Nu mai văd bine, că n-am ochelarii… (râde — n.r.)

AGERPRES: Rămânând tot la Cerbul de aur, sărim câțiva ani mai târziu, mai precis în 2008, când ați fost un grup mai mare de artiști care ați susținut recitaluri, avem o poză cu tine la conferința de presă, aici o fotografie cu voi, toți cei care erați în recital. Paula Seling, Nico, Angela Similea…
Monica Anghel: Luminița (Anghel — n.r.), Laurențiu Cazan, Gabi Cotabiță, Marcel Pavel și Nicola. Am avut un recital și au fost și Iris și Direcția 5.


AGERPRES: ”Recitalul vedetelor” s-a numit…
Monica Anghel: Da, da, a fost un recital foarte frumos.

AGERPRES: Aici ești cu Gabi Cotabiță pe scenă.
Monica Anghel: Da, cântam amândoi piesa ”Spune-mi”.

AGERPRES: Dar tu ai și o piesă pe care o cânți în duet cu Gabi.
Monica Anghel: Este o piesă compusă de Dan Iagnov, ”Continent pierdut”, o piesă absolut superbă, textul este scris de Andreea Andrei, e o piesă de film, nu e o piesă comercială.

AGERPRES: Vorbind despre duete, ai mai realizat niște duete cu Ștefan Iordache, cu Cornel — Aurelian Temișan—, dar cel mai cunoscut partener al tău de dialog muzical rămâne Marcel Pavel, cu care ai participat în 2002 la ediția de la Tallin a concursului Eurovision. Avem o fotografie cu tine și cu Marcel într-un concert la Ateneul Român. 
Monica Anghel: Eram la un concert de Crăciun…

AGERPRES: Te rog să ne spui câte ceva despre colaborările cu fiecare artist de care am amintit.
Monica Anghel: Am să încep cu Gabi, care este un tip extraordinar de sensibil. Se fac foarte multe glume pe seama faptului că el transpiră foarte mult. Dar transpiră pentru că este extrem de emotiv. Nu știu câtă lume știe că al nostru prieten Gabi este emotiv, dar noi și când mergeam într-un studio tv și aveam de făcut un playback Gabi avea palmele transpirate și îi tremurau mâinile de emoție. Și nu întâmplător suntem prieteni. Gabi, după mama mea, este cel mai mare critic al meu, întotdeauna când am vrut o părere sinceră. Dar Gabi are și un anume stil de a pune problema și spune lucrurile foarte tranșant, dar totodată foarte elegant, ceea ce e foarte frumos. E un om special Gabi și deși nu suntem genul acela de prieteni care să ne vedem sau să vorbim des, atunci când ne vedem știm clar din priviri că suntem în continuare la fel de buni prieteni. Și sunt lucruri care ne leagă, categoric.

AGERPRES: Ștefan Iordache…
Monica Anghel: O, cu Ștefan Iordache am avut o experiență cu totul specială. L-am cunoscut mai bine în casă la Ionel Tudor. Și eram foarte necăjită, la un moment dat scria presa nu știu ce aberații despre mine și m-am dus destul de supărată. M-a văzut necăjită, m-a întrebat ce am, i-am spus și mi-a zis: ”Hai, măi Monica, nu mai băga în seamă toate lucrurile astea, important este că se vorbește despre tine, înseamnă că reprezinți ceva”. Și după aceea, în studio, piesele pe care le-am cântat împreună, acea perioadă, acel timp pe care l-am petrecut împreună a fost ca un basm. Era genul de om care te făcea realmente să te îndrăgostești de el în prima clipă după ce l-ai cunoscut. Era atât de cald și atât de prietenos și generos în sentimente, în trăiri, în gânduri, în tot. Extraordinar. Iar lucrurile pe care le-am făcut împreună erau ca o comunicare între două suflete.

AGERPRES: Piesele la care ai colaborat cu Ștefan Iordache erau compuse tot de Dan Iagnov?
Monica Anghel: Da, Dan avea un parfum anume, știa să compună într-un fel anume piesele. Sunt piese de stare, de atmosferă, foarte sensibile, asculți piesa, închizi ochii și-ți trec prin minte tot soiul de imagini pe care le-ai trăit sau își creezi tu imaginile tale. Sunt lucruri foarte frumoase și speciale pe care ți le dă muzica.

AGERPRES: Aurelian Temișan, alt colaborator muzical de-al tău…
Monica Anghel: Cu Cornel (Aurelian Temișan — n.r.) am făcut o piesă scrisă de Dragoș Docan. O piesă foarte frumoasă, ”Uită-te în ochii lor” se numește, o piesă pe care am cântat-o pentru copiii din orfelinate. Foarte sensibilă și chiar am ascultat-o acum vreo lună împreună cu mama și mi-am dat seama cât de actuală este piesa. Și ca stare, și ca sound, și ca mesaj, tot ce se întâmplă.

AGERPRES: Și am ajuns la Marcel Pavel.
Monica Anghel: Cu Marcel la fel. Mă leagă de Marcel o prietenie veche, de 30 de ani, ne știm de când eram foarte tineri, copii, am crescut frumos împreună. Ne-am dezvoltat armonios și am păstrat această relație de prietenie și această colaborare foarte frumoasă. Eu îl apreciez foarte mult pe Marcel, are o voce speciala, puternică, are o personalitate a timbrului. Sunt foarte bucuroasă pentru el și am fost mândră pentru el în momentul în care s-a hotărât să urmeze Conservatorul și nu numai că l-a urmat, dar un om cu responsabilități, cu familie, cu griji, ca fiecare dintre noi, să reușească să facă o facultate cum este Conservatorul și să termine cu nota 10 mi se pare un lucru extraordinar. Și-a dorit să facă acest lucru atât de mult încât este de apreciat.

AGERPRES: Trebuie să mai spunem că participarea la Eurovision împreună cu Marcel nu a fost prima, tu ai mai concurat la Eurovision cu o piesă compusă de Cornel Fugaru împreună cu formația lui, cu Sincron.
Monica Anghel: Nu, nu cu Sincron, era doar o piesă compusă de el.

AGERPRES: Știu că ai avut o relație deosebită — și profesională, și de prietenie — nu doar cu Bebe Fugaru, și cu Mirela, cu familia lui. Cum era colaborarea cu el? Ați colaborat foarte mult…
Monica Anghel: Am colaborat într-adevăr foarte mult și am fost plecați împreună la atâtea festivaluri. Bebe era un tip foarte vesel, foarte deschis și tot timpul când mergeam la ei Mirela pregătea ceva de mâncare, și Bebe îmi spunea ”Hai, vino să-ți pun nu știu ce piesă” sau ”Hai să vedem un concert împreună”. ”Hai, mai tată, mai treci și tu pe la noi, tatiți, să mai stăm de vorbă, să mai ascultăm muzică, să ascultăm concerte”. La toate petrecerile la care am fost în casa lor Bebe era cel mai mare dansator. Nu exista femeie care să nu fie dansată de Bebe. Mirela pregătea absolut toată mâncarea delicioasă, e o gospodină desăvârșită, știa să facă din nimic niște lucruri de întrebam ”cum le-ai făcut?”. Am fost foarte apropiați, Mirela și Bebe de altfel au fost nașii mei din prima căsătorie. Dar nu de asta am devenit prieteni, ci pentru că așa a fost să fie. Mi-aduc aminte că aveam 15 ani și m-a sunat Bebe, mi-a spus să mă duc pe la ei și atunci am cântat niște piese de pe coloana sonoră a filmului ”Liceeni rock’n’roll”. Pe Ștefan Bănică îl cunoșteam de mai înainte, au fost lucruri frumoase pe care le-am făcut împreună.

AGERPRES: De multe ori oamenii v-au confundat. Alteori spuneau că ați fi rude, pentru că aveți același nume de familie. V-am văzut de câteva ori împreună și senzația mea a fost nu doar de colegialitate, ci chiar de prietenie. Recent într-un interviu Luminița spunea ”doar eu și prietena mea bună Monica Anghel ne recunoaștem vârsta la televizor”. Avem o poză cu tine și cu Luminița Anghel pe care chiar tu o numești uneori ”sora mea”.
Monica Anghel: Da, așa ne spunem, ”surioară”.

AGERPRES: Cum percepi aceste confuzii legate de nume? Te amuză?
Monica Anghel: Da, și pe mine și pe Luminița ne amuză. Ei de multe ori i se spune Monica, mie mi se spune Luminița, dar nici nu mai încercăm să corectăm lucrul acesta (râde — n.r.). Ne-am asumat acest lucru, cum spunea ea că ne asumăm și vârsta la televizor și nefiind niciun grad de rudenie, suntem foarte bune prietene. În general, ne înțelegem bine noi între noi, colegii de breaslă, așa mi se pare firesc.


AGERPRES: Am observat asta și e chiar de admirat. Cel puțin la generația voastră, cei mai tineri nu sunt chiar așa.
Monica Anghel: Eei, sunt și ei mai tineri, când or să mai crească or să fie mai înțelegători unii cu alții, n-or să mai fie atât de…


AGERPRES: Vulcanici…
Monica Anghel: Da, să tragă cu dinții…


AGERPRES: Tu ești absolventă de teatru, deci actriță cu diplomă. Marius Țeicu spunea în interviul din același ciclu pe care l-am făcut cu el — Albumul cu amintiri — uitându-se la o fotografie în care erai alături de el, că ești, dincolo de talent, o persoană foarte studioasă. Ești de acord cu domnul profesor?
Monica Anghel: Da, sunt de acord, pentru că așa trebuie să fii dacă vrei să faci ceva în viață, un om foarte studios. Repetiția este mama învățăturii. Sigur, spui că ești talentat. Dar talentul ăsta trebuie susținut și de foarte multă muncă, pentru că la un moment dat talentul se pierde pe parcurs, dacă nu-l întreții, nu-l șlefuiești, dacă nu-l îmbraci corespunzător.

AGERPRES: Talentul tău de actriță s-a confirmat și prin colaborarea cu grupul Divertis, care ți-a adus un plus de simpatie din partea publicului, din acest punct de vedere. Nu e greu de presupus de ce te-ai alăturat acestui grup știind că tu ai un simț al umorului cu totul aparte. Te rog să ne povestești despre colaborarea cu grupul Divertis, întâmplări haioase, amintiri drăguțe…
Monica Anghel: A fost o colaborare foarte frumoasă, care a durat foarte mulți ani, mi-aduc aminte că i-am cunoscut pe toți din grup când am plecat într-un turneu în America împreună cu ei. Îl știam pe Gyuri Pascu foarte bine, cu care eram foarte bună prietenă, și pe Cătălin Mireuță, dar colaborarea mea cu ei a început după ce am fost în America. Eram singura femeie din grup și văzând ei că rezist la toate glumele pe care le făceau cu mine și nu numai că rezistam, dar le și răspundeam…

AGERPRES: Le dădeai și replici…
Monica Anghel: Exact, le-a plăcut foarte mult tuturor acest stil al meu. Mai mult, în acea deplasare pe care am avut-o în America, Toni Grecu m-a întrebat la un moment dat: ”Auzi, dar tu de ce nu faci teatru?” I-am zis: ”Nu știu” (râde — n.r.). Datorită lui l-am cunoscut pe domnul Gelu Colceag cu care m-am pregătit și ulterior i-am fost și studentă domnului Colceag în facultate. Deci iată că până la urmă nimic nu e întâmplător, sunt oameni potriviți în viața fiecăruia dintre noi și oameni care într-un fel sau altul ne ghidează viața.

AGERPRES: Pe lângă emisiunile tv despre care vorbeam, cu Divertis, tu ai jucat și pe scena teatrului. Te-am văzut în ”O noapte furtunoasă”. Avem o fotografie de la repetițiile pentru piesa ”Derby”, în regia lui Hausvater, unde Gyuri ți-a fost coleg de distribuție. Aici, erați o echipă îmbrăcată în albastru…
Monica Anghel: Și una în roșu, da. Eu eram în echipa albastră și Gyuri era în echipa roșie. Foarte interesant spectacolul acesta de la Sibiu. Și mai interesant a fost că am făcut naveta cu Gyuri un an la Sibiu, chiar m-a sunat acum câtva timp domnul Constantin Chiriac, directorul Teatrului ”Radu Stanca” din Sibiu și m-a întrebat dacă aș vrea să reluăm acest spectacol. I-am spus ”dragul meu, mi-ar face mare plăcere, dar să mai fac naveta nu cred că aș mai putea”. Mai ales acum, când vreau să am cât mai mult timp pentru fiul meu.

AGERPRES: Cum te simți ca artist când joci pe scenă, ce e diferit în a fi pe scenă și a cânta, a fi pe scenă și a juca într-o piesă de teatru?
Monica Anghel: Este diferit pentru că atunci când ești pe scenă și cânți, în 3 minute, 4, 5 maximum, că mai mult n-are cum să dureze o piesă, în acele minute trebuie să faci un spectacol de teatru de două ore. Asta este diferența, asta se întâmplă în muzică. În teatru ești pe scenă, ai mai mult timp și poți să dai frâu liber stărilor, poți să intri în anumite stări, primești, prelucrezi, optezi, acționezi, asta se poate desfășura pe o perioadă mai lungă până ajungi la momentul pe care ți-l dorești.

AGERPRES: Mai devreme vorbeam despre premii, avem o fotografie de la gala premiilor VIP unde ești alături de alt bun prieten de-al tău — Mădălin Voicu.
Monica Anghel: A, (râde — n.r.) nu știam cine e, mă tot uitam… Mădălin e un tip extraordinar de vesel, de haios, e un om care știe muzică, să nu uităm că Mădălin a fost profesor la Conservatorul din Izmir, e un tip foarte direct, asta mi-a plăcut întotdeauna la el și l-am apreciat pentru naturalețea lui, pentru sinceritate, pentru bucuria de a trăi. Îmi place foarte mult Mădălin și-l apreciez.

AGERPRES: Și el pe tine, se vede în momentele în care vă întâlniți la diferite evenimente.
Monica Anghel: Ne-am întâlnit destul de rar în ultima vreme, dar mai vorbim la telefon.

AGERPRES: Ai făcut la un moment dat o pauză în activitatea artistică pentru că te-ai dedicat cu totul băiețelului tău. Avem o fotografie cu tine și cu el. Cum este Aviv? Cântă? Îți moștenește talentul muzical?
Monica Anghel: Nu știu, toată lumea mă întreabă dacă el cântă, nu-mi dau seama, îi place când îi cânt eu. Dar dacă el are înclinații spre acest domeniu, asta nu știu. Timpul le va decide pe toate.

AGERPRES: Aici sunteți amândoi într-o emisiune tv.
Monica Anghel: Eram la emisiunea ”Te cunosc de undeva” și a venit cu mine odată, a stat câteva ore și pentru că era foarte obosit l-am trimis acasă. E un copil foarte vesel și mi-a împlinit viața. Am câștigat 11 trofee internaționale, l-am cunoscut pe Ray Charles, am jucat în piese de teatru, am făcut radio 7 ani, am foarte multe realizări profesionale. Dar în momentul în care l-am născut pe Aviv am început să plâng și mi-am dat seama că de fapt el e cea mai mare realizare a mea și că până la el n-am făcut mai nimic. Serios, el este cea mai mare împlinire a mea și este sensul vieții mele din momentul în care mi l-a dat Dumnezeu.

AGERPRES: Și sigur că-ți faci programul în așa fel încât să fii cât mai mult cu el.
Monica Anghel: Exact, îmi fac programul în așa fel încât să pot să petrec timp cu el pentru că așa e normal.

AGERPRES: Revenind la activitatea ta muzicală, poate că una dintre colaborările la care nu multă lume s-ar fi așteptat este cea cu Mahala Rai Banda cu care ai înregistrat albumul ”Lacrimă de jar”. Cânți muzică lăutărească pe acest album, sau ceva de genul acesta, nici nu putem s-o definim foarte bine…
Monica Anghel: Da… e un fel de muzică lăutărească..

AGERPRES: Cum a fost experiența asta pentru tine?
Monica Anghel: Eu i-am cunoscut pe oamenii aceștia la una dintre filmările cu Divertis. prin Dan Păduraru, care era producătorul de atunci. Mi s-a părut foarte interesant ceea ce fac și Dan a venit cu această idee: ”De ce nu faceți un proiect împreună?”. Am zis că ar fi interesant. Am luat câteva piese cunoscute, cum ar fi ”Piatra piatră”, de exemplu, care este o piesă românească foarte veche și care mie îmi place extraordinar de mult, e foarte dramatică. Am luat și câteva piese din repertoriul lor, mi-a scris maestrul Temistocle Popa niște piese pe acel album, Ionel Tudor mi-a scris și el niște piese, Andreea Andrei mi-a făcut versurile, la piesele pe care le avea Mahala Rai Banda mi-a refăcut Andreea Andrei textele și așa a ieșit acest proiect care e foarte interesant. Sigur, la prima mână e muzică lăutărească. Dar cine stă să asculte mai atent o să audă lucruri interesante.

AGERPRES: Da, e un gen mai greu de definit, e un mix de genuri.
Monica Anghel: E un mix. Tot acest proiect l-am făcut împreună cu Ionel Tudor, domnul Aurel Ioniță, care este șeful orchestrei, venea și stătea de vorbă cu Ionel și îi arăta ce a făcut, Ionel zicea ”aici e bine, aici hai să mai schimbăm”, și așa a ieșit acest album care mie îmi place foarte mult. Dacă nu mi-ar fi plăcut nu l-aș fi făcut. Iar muzica lăutărească autentică este foarte frumoasă. Nu știu de ce unii oameni spun muzică lăutărească și au senzația că-i ceva urât sau ceva dezagreabil, habar n-am. Dar muzica lăutărească autentică este o muzică foarte frumoasă. Și să nu uităm că aceia care cântă muzică lăutărească autentică sunt niște instrumentiști extraordinari.

AGERPRES: Să ne amintim de Barbu Lăutaru, de Fănică Luca…
Monica Anghel: Exact, și câți și mai câți. Cum spuneam la început, nu poți să trăiești ca și cum de azi a început pământul și nici nu inventăm mersul pe jos.

AGERPRES: Un aspect mai puțin cunoscut este implicarea ta constantă în foarte multe activități caritabile. Te-am văzut de foarte multe ori la evenimentele Crucii Roșii Române, ai fost desemnată ambasador al Serviciului unic de urgență 112, avem și o fotografie de la crosul ”Inimi pentru inimi” din 2004. Ce te-a impulsionat să te alături acestor cauze umanitare?
Monica Anghel: În primul rând pentru că sunt persoană publică. A fi persoană publică automat înseamnă a fi un lider de opinie. Dacă tu, ca persoană publică, nu te implici în astfel de acțiuni, atunci ce pretenții ai ca oameni care n-au treabă în spațiul public să se implice? Ăsta cred că este rolul nostru, să dăm un exemplu, să le spunem oamenilor într-un fel sau altul, acesta poate fi un mesaj subliminal, că e bine să fii alături în astfel de situații, pentru astfel de cauze. Ăsta este unul dintre rolurile noastre.

AGERPRES: Cu alte cuvinte îți asociezi imaginea pentru că ești o persoană credibilă.
Monica Anghel: Categoric, nu am fost implicată niciodată în scandaluri, sunt o persoană curată, echilibrată, ca foarte mulți români de altfel, și noi trebuie să facem ceva pentru a putea susține și astfel de lucruri.

AGERPRES: Vorbind despre evenimentele umanitare, te-am văzut de foarte multe ori implicată în proiecte care cu precădere vizau copiii.
Monica Anghel: Da, și nu numai. De exemplu, am avut câțiva ani în care am mers înainte de Crăciun la Spitalul de urgență ”Bagdasar-Arseni” și cântam în holul spitalului pentru bolnavii care nu puteau merge acasă de sărbători. N-am să uit niciodată că această serie de concerte anuale a început la etajul 9 al spitalului, domnul doctor (Florin Eduard — n.r.) Exergian m-a invitat prima dată și tot dânsul s-a ocupat după aceea în fiecare an de aceste spectacole. Aveam negativele pe vremea aceea pe o casetă audio și dânsul a venit cu un casetofon de acasă și am cântat fără microfon, fără nimic. Așa se construiesc lucrurile, la început cu ce ai, apoi ușor-ușor. Au aflat că se întâmplă astfel de lucruri bune și frumoase pentru bolnavii de acolo și au mai venit, încă un artist, încă unul, la un moment dat am avut și scenă, cu lumini, cu sunet, tot ce trebuia pentru sonorizare, acolo în holul Spitalului ”Bagdasar-Arseni” .

AGERPRES: Spuneai într-un interviu că este un drum lung și dificil pe care trebuie să-l parcurgi pentru a ajunge artist. Cât de lung și cât de dificil a fost pentru tine acest drum?
Monica Anghel: Este!

AGERPRES: Tu acum ești un artist.
Monica Anghel: Da, dar dacă vrei să te menții la acel nivel munca este constantă. Trebuie să ai un regim de sportiv. Nu știu dacă un sportiv face 8 ore de antrenament pe zi, dar un cântăreț trebuie să facă. Repetiții, vocalize, tot ce implică povestea asta.

AGERPRES: Ce ai acum în plan să faci, în ce ești angrenată în momentul de față din punct de vedere artistic?
Monica Anghel: Nu am nimic în plan, nu pot să spun că în viață am avut planuri, am știut doar că eu trebuie să fiu pregătită în orice moment și lucrurile au venit către mine. Proiectele au venit către mine, niciodată nu m-am dus să trag de cineva. Dacă a fost să se întâmple ceva s-a întâmplat. Dacă nu, nu-i nicio problemă. Asta-i frumusețea vieții, să nu știi ce ți se întâmplă mâine și să nu-ți faci planuri, că uneori îți ies, alteori nu, nu-i ok. Trebuie să știi că ești tot timpul pregătit și că poți oricând să răspunzi afirmativ unei invitații. Mie îmi place să trăiesc relaxat, în armonie și în pace în primul rând cu mine și după aceea cu toți cei din jurul meu. E simplu.

AGERPRES: Da, e simplu, dar nu toți pot proceda ca tine, alții vor să planifice totul la minut, la secundă.
Monica Anghel: Când am un proiect în derulare mi-l organizez, dar după ce l-am încheiat, nu sunt genul care să mă duc să caut proiecte. Dacă sunt proiecte pentru mine, vor veni către mine cu siguranță.

AGERPRES: Spuneai că îți place albumul nostru. Pentru că a fost recent ziua ta ți-l dăruim și îți dăruim și un buchet de flori cu întârziere, îți spunem La mulți ani și îți mulțumesc că ai găsit răgazul să ajungi la noi.
Monica Anghel: Am promis și eu mă țin de cuvânt.

AGERPRES: Îți doresc succes în tot ceea ce faci și ce vei face.
Monica Anghel: Doamne ajută, mulțumesc din suflet, mi-a făcut plăcere să stăm azi împreună și să depănăm amintiri, mulțumesc mult pentru aceste imagini pe care nu le aveam și-mi lipseau, mulțumesc că m-ați făcut să-mi aduc aminte de oameni dragi, de momente frumoase din viața mea și de o parte din viața mea de până acum. Mulțumesc mult.

AGERPRES/(autor: Marina Bădulescu, redactori arhivă foto: Mihaela Tufega, Elena Bălan, editor: Horia Plugaru)

Sursa: thisisantonia.com

Antonia s-a născut la 2 aprilie 1989, în București, dar și-a petrecut copilăria și adolescența în Statele Unite ale Americii, unde a plecat împreună cu părinții când avea doar 5 ani. Acolo a terminat studiile liceale și a început să studieze modelling-ul. A participat la sute de ședințe foto pentru cataloage și a colaborat cu agenții mari din America, potrivit site-ului bestmusic.ro.

Cântă de la 10 ani, urmând o școală de muzică în SUA, iar faptul că a copilărit acolo a influențat-o din punct de vedere muzical, fiindu-i familiare stilurile R’n’b și soul.

Concert susținut de Antonia la Iași, la finalul ”Zilei Absolventului”, 2013.

A revenit în România după 13 ani petrecuți în America. Aici l-a cunoscut pe Tom Boxer, cu care a început să colaboreze, prima piesă a lor, “Roses on Fire”, lansată în 2009, devenind hit și beneficiind de un videoclip regizat și filmat de Tom Boxer.

A urmat o altă piesă creată de Tom Boxer, “Morena”, care, potrivit barometrelor de măsurare a audiențelor radio tv, a fost la scurt timp după lansare “cea mai difuzată piesă românească a momentului” (februarie 2010).

Concert susținut de Antonia la Iași, la finalul ”Zilei Absolventului”, 2013.

În august 2010, Antonia a născut o fetiță — Maya Rosaria. Anul 2011 a însemnat revenirea pe scenă a Antoniei, după perioada în care a stat cu fetița, și lansarea unui nou single, ”Marionette”, scris de producătorul și DJ-ul olandez Afrojack. Piesa a debutat pe poziția 96 în topul celor mai ascultate piese din România, potrivit bestmusic.ro.

În toamna anului 2011, a lansat, alături de trupa Vunk, piesa ”Pleacă”. În același an a mai lansat piesa “Shake it mamma”, care a intrat pe heavy rotation la toate posturile radio din Europa, devenind un succes internațional, ceea ce a determinat-o să filmeze un videoclip.

În 2012, a lansat piesele “I Got You” și “Jameia”. Tot în 2012, a semnat cu Global Music Management, companie recunoscută pe plan internațional ca fiind cea care a propulsat-o pe scena muzicală de afară pe Inna. Single-ul ”Jameia”, un mix perfect de ritmuri orientale și sound de club, s-a bucurat de succes în România și în Bulgaria.

Sursa:facebook.com/AntoniaOfficial

Anul următor, în 2013, Antonia a scos mai multe single-uri: “Marabou”, scris de compozitorul și producătorul danez Thomas Troelsen, care a avut, de asemenea, un succes foarte mare, “We Like to Party” — la care a colaborat cu Inna, “Nu stau în Hawaii” și “Hurricane” — în colaborare cu Puya, potrivit www.facebook.com/AntoniaOfficial.

În 2014, a înregistrat și lansat melodia la care a colaborat cu Holograf, “Întoarce-te acasă”, și piesa “Wild Horses”, la care a colaborat cu Jay Sean, conform site-ului www.starmania.ro.

La 27 decembrie 2014, Antonia și Alex Velea un devenit părinții unui băiețel, Dominic.

În 2015, Antonia a lansat single-ul ”Chica Loca”.

AGERPRES/(Documentare — Marina Bădulescu, editor: Andreea Onogea)

La 14 ani a participat la o preselecție televizată la concursul ”Cântarea României”, în Focșani, unde a fost remarcată de realizatorul tv Dumitru Moroșanu și de compozitorul Jolt Kerestely, care au chemat-o la București pentru a participa la concursul ”Steaua fără nume” (al cărui trofeu l-a și câștigat), chiar dacă nu avea încă vârsta minimă prevăzută în regulament.

Loredana Groza la Festivalul Mamaia ’92

La 16 ani, în 1986, a participat pentru prima oară la Festivalul de muzică ușoară de la Mamaia, unde a câștigat Marele Premiu, fiind atunci cea mai tânără participantă și câștigătoare din istoria festivalului. A interpretat două cântece în primă audiție care au devenit în scurt timp șlagăre: ”Mă întreb ce să fac?”, de Marius Țeicu și ”Despre dragoste”, de Dan Beizadea. În următoarea perioadă, Marius Țeicu i-a încredințat spre interpretare melodiile ”Când iubești”, ”Să nu-mi spui bun rămas”, ”Nu pot trăi fără dor”, ”Cine crede în iubire?”, toate devenind șlagăre de succes.

Loredana Groza la Festivalul Mamaia ’92

La concursul ”Melodii ’86” a participat cu piesele ”Mă întreb ce să fac?” și ”Despre dragoste”. În acest an, Loredana a lansat șlagărele: ”Alege drumul” (Dani Constantin), ”Pentru iubirea ta” și ”De n-ar fi iubirile” (Jolt Kerestely).

Seria turneelor în afara țării a început în 1987, în Israel, unde a avut peste 20 de concerte. La a II-a ediție a Concursului bianual de Muzică de dans pentru tineret de la Costinești, unde a participat cu piesa ”Nu pot să cred” (Alexandru Simu), a fost remarcată de compozitorul Adrian Enescu, care i-a încredințat piesa ”O inimă de 16 ani”, devenind în scurt timp un șlagăr de mare succes. Pentru această piesă a fost realizat și primul videoclip din cariera Loredanei.

”Îți citesc în ochi”, ”Măcar o clipă”, ”Tu și eu” și ”Să-ți spun adio”, compuse tot de Adrian Enescu, sunt alte patru mari șlagăre ale Loredanei lansate în 1987. În același an, a înregistrat, împreună cu Dida Drăgan, Aura Urziceanu, Elena Cârstea, Gabriel Cotabiță, Adrian Daminescu, Cornel Fugaru, Marina Florea și alți interpreți, melodia ”Voi, oameni de mâine” (muzica Anton Șuteu).

Compozitorul Adrian Enescu i-a propus Loredanei realizarea unui întreg album, cu piese pe versurile poetului Lucian Avramescu. Așa a apărut albumul ”Bună seara, iubito!”, înregistrat în 1987 și apărut în 1988 la Electrecord. Albumul s-a vândut într-un tiraj uriaș pentru acele timpuri — peste 1 milion de exemplare.

În același an, Loredana a efectuat turnee în Germania, Bulgaria, Polonia și a participat la Festivalul de la Mamaia ’88, obținând premiul la secțiunea creație. Artista a fost prezentă pe albumul lui Mihai Pocorschi cu piesa ”Pentru voi” (muzică și text Mihai Pocorschi), cântată cu Mihai Pocorschi, Doina Matei, Ioan Luchian Mihalea și Grupul Song.

Anul 1989 este încă un an de succes pentru Loredana, care lansează noi piese compuse de Adrian Enescu, pe versurile lui Lucian Avramescu — ”Un buchet de trandafiri”, ”Zăpada palmei tale”, ”Iubirea, cartea mea de oftat”, ”Scrisoare simplă”. A efectuat turnee în Germania și Coreea de Nord. În Germania, a concertat o săptămână, la un Festival de muzică etno, unde a interpretat și cântece tradiționale românești, ceea ce l-a determinat pe Adrian Enescu să facă prelucrări de muzică lăutărească, prima dintre ele fiind ”Cip-cirip”, care s-a bucurat de succes în Germania.

La începutul lunii decembrie 1989 a apărut al doilea album al Loredanei, în colaborare cu Adrian Enescu și Lucian Avramescu — ”Un buchet de trandafiri”.

Până în 1990, a imprimat zeci de piese aparținând unor compozitori de renume precum: Marius Țeicu, Adrian Enescu, Dan Beizadea, Marcel Dragomir, Jolt Kerestely, Mihai Pocorschi, Aurel Manolache, Ion Cristinoiu, Cornel Fugaru, Mircea Drăgan ș.a.

Cunoaște un succes deosebit cu piesa ”Bună seara, iubite!”, o compoziție a lui Adrian Enescu, care a dat și titlul primului album al Loredanei Groza, apărut în 1988. A avut lungi turnee în țară și în străinătate, mai ales în Italia, și a cântat alături de Rita Pavone și Tedi Reno.

În 1992 a obținut locul I la secțiunea șlagăre a Festivalului de la Mamaia, cu piesa ”Ce va fi iubirea mea” a lui Marius Țeicu.

Loredana alături de compozitorul Marius Țeicu și prezentatorii festivalului Mamaia ’92, Ștefan Bănică jr. și Cristina Țopescu.

Cu trupa Direcția 5 realizează mai multe albume, dintre care ”Atitudine” (1994) și ”Tomilio” (1996, Discul de Aur decernat de Electrecord). Multe dintre piesele de pe albumul ”Atitudine” se bucură de succes — ”Lili și puștiul”, ”O fată singură-n noapte”, ”Nu adio”, ”Exit-stage”, ”Iar”. Loredana a început să se implice din ce în ce mai mult în partea de creație a pieselor și a textelor, versurile albumului ”Atitudine” purtând semnătura Loredanei.

Artista la Festivalul Mamaia 1993.


Loredana la Festivalul Mamaia 1993.

În 1995, a susținut, alături de Direcția 5, concerte live în toată țara. Împreună au participat la Festivalul de la Mamaia cu ”O fată singură-n noapte”, care obține Premiul la secțiunea șlagăre. În același an, a lansat un nou album în colaborare cu Direcția 5: ”Născută toamna”, urmat de un alt turneu prin țară.

Anul 1998 a fost cel în care Loredana a lansat maxi-single-ul ”Lumea e a mea”, înregistrat cu B.U.G. Mafia, piesa care dă titlul acestui maxi-single având un succes fantastic. Anul 1999 aduce un nou album, care va însemna pentru Loredana un nou succes: ”Aromaroma”, la care a lucrat cu Marijuana, Sișu și Puya. Pe 10 iunie, cu prilejul lansării albumului ”Aromaroma” (care a avut loc de ziua ei de naștere), Loredana a susținut concertul ICoTOPIAti. Ea a câștigat Premiul Asociației Profesioniștilor de Televiziune din
România și al criticilor muzicali. În 2000, Loredana a colaborat cu formația Șuie Paparude, fiind invitată să cânte două piese de pe albumul ”Urban”.

Artista la Festivalul Mamaia 1995.

În același an, Loredana a reluat colaborarea cu Adrian Enescu, care semnează partea de creație a noului album al Loredanei, ”Diva Inamorata”. Albumul conține patru cântece noi (care sunt redate folosind teme muzicale clasice: opera ”Turandot” de Puccini, Simfonia a 9-a de Dvorjak, ”Lacul lebedelor” al lui Ceaikovski și lucrarea ”Variațiuni pe o temă de Paganini”, semnată de Rahmaninov) și câteva remix-uri ale unor șlagăre mai vechi ale Loredanei, inclusiv ”Bună seara, iubito!”

Artista la Festivalul Mamaia 1996.

Începând din 2001, Loredana a reușit să surprindă cu fiecare nou album, la mare parte din ele colaborând cu ”Banda Agurida” — ”Agurida” (2001), ”Zaraza, vânzătoarea de plăceri” (2002), ”Fata cu șosete de diamant” (2003), ”Zig Zagga Extravaganza” (2004) — Premiul Radio România pentru cel mai bun album, ”Jamparalele” ( 2006) — Discul de Aur, ”My Love” (2007), ”Made in Romanie” (2007), ”Nana nanino” (2007), ”Șatra în apus” (2007), ”Tzuki” (2008), ”Sundance” (2009), ”Iubi Land” (2010), ”Apa” (2012).

Loredana a susținut în vara lui 2006 un concert la Londra, dar și în cluburile din Ibiza. La Hippodromme Park, în inima Londrei, a incendiat atmosfera, alături de o celebră trupă britanică lansată în anii ’90, N-Joi. În  august 2006, Loredana și N-Joi au susținut un concert transmis live în toată lumea de BBC Radio 1.

Loredana la Revelionul 2006.

În anul 2007, Loredana cântă ca special guest star în concertul lui George Michael, susținut pe stadionul ”Lia Manoliu” din București.

A avut apariții sau roluri principale în multe filme și seriale de televiziune. A început cu un rol mic în ”Cuibul de viespi” (1987), au urmat roluri principale în ”A doua cădere a Constantinopolului” (1994) și ”Paradisul în direct” (1995). A mai avut roluri în ”Asfalt tango” (1997), ”Modigliani” (2003), ”Supraviețuitorul” (2008), ”Fire and Ice: Cronica Dragonilor” (2008), ”Minte-mă frumos” (2012).

Loredana și Banda Agurida, 2007.

Loredana și Connect-R în concert, 2007.

A jucat în serialele de televiziune ”Lori, Dan și Tanti Mili” (2003), ”Daria, iubirea mea” (2006), ”Inimă de țigan” (2007-2008), ”Regina” (2008-2009), ”Aniela” (2009-2010), ”Moștenirea” (2010), pentru unele interpretând coloana sonoră.

Dintre premiile obținute de artistă de-a lungul timpului mai menționăm: Marele Premiu la Festivalul București 1991, Premiul Ballantine’s pentru cea mai bună interpretă pop și cel mai bun album — ”Tomilio” (1998), Premiul Criticilor de Muzică (1999), MTV Music Awards — Best Female Singer (2004 și 2006), Premiul Radio România pentru cel mai bun album (ianuarie 2007), Premiul Radio România pentru cea mai bună interpretă a anului 2007 (martie 2008), Premiul Radio România pentru artistul anului (martie 2008).

Loredana Groza și-a lansat cartea ‘Sexting by Loredana’, 2009.

A susținut concerte în Germania, Israel, SUA, Canada, Bulgaria, Polonia, Rusia, Marea Britanie, Italia, Franța, Turcia, Austria, Belgia, Mexic etc.

La finalul anului 2013, a lansat single-ul ”Lumea ta”, interpretat împreună cu Carla’s Dreams. În 2014, a înregistrat piesa ”Nu știu cine ești”, la care a colaborat cu Cornel Ilie (Vunk), a susținut două concerte în București, la Sala Palatului, și a efectuat turneul național ”Magic — Un turneu de Super Star”, care a cuprins 15 dintre cele mai importante orașe ale țării.

Anul 2015 a început cu un alt turneu, ”Reveria”, cu spectacole în marile orașe ale țării — București, Botoșani, Bacău, Iași, Brașov, Ploiești, Galați, Constanța, Pitești, Deva, Timișoara, Arad, Cluj-Napoca, Suceava.

Noul single al Loredanei, la care a colaborat cu Nadir, se numește ”Te iubesc”, iar videoclipul a fost lansat în aprilie 2015.

Artista este angrenată în proiectul ”Atelierul de voce și muzică”, un program inedit pentru copii și părinți, de inițiere în muzica vocală și în cea instrumentală.

Loredana în recital la a IV-a ediție a Galei Crucii Roșii, 2011.

Loredana alături de Andreea Esca și Mihaela Geoană la a XIV-a ediție a programului ‘Iluminarea în roz’, organizată de Fundația Renașterea, la Muzeul Țăranului Român, 2014.

De-a lungul anilor, Loredana s-a implicat și în activități umanitare, declarând în repetate rânduri că iubește oamenii. În anul 2011, ea a devenit voluntar al Crucii Roșii Române, iar un an mai târziu, în 2012, a fost aleasă ambasador împotriva discriminării, la Marșul Diversității. De asemenea, este susținător al Fundației Renașterea în lupta împotriva cancerului de sân.

În 1998, Loredana s-a căsătorit cu Andrei Boncea și împreună au o fiică — Elena.

AGERPRES/(Documentare — Marina Bădulescu, redactor arhiva foto: Mihaela Tufega, editor: Andreea Onogea)

Foto: (c) Mihai GEORGESCU / Arhiva AGERPRES

A făcut sport de performanță, fiind coleg de clasă cu Fița Lovin (campioană europeană la 800 m și mondială la cros). După liceu, a absolvit Facultatea de Educație Fizică a Universității din Galați, cu specializarea înot. Timp de 7 ani a fost profesor de educație fizică în Galați.

”Am ‘învățat’ să cânt la chitară la Casa Pionierilor din Galați, unde de fapt n-am învățat nimic. Am fost autodidact. Învățam cântece de la radio, din filme și de pe discuri. Prin clasa a 7-a, am avut prima chitară (de fapt, părinții voiau să-mi cumpere un acordeon, dar eu l-am refuzat). Pe la 16 ani am avut și prima trupă de rock, ‘Atletic’. Cântam piese din Beatles și din repertoriul altor trupe la modă pe atunci”, mărturisește artistul pe site-ul personal, www.seicaru.ro.

În 1968 a intrat ca solist vocal în formația Cristal, alături de care, din 1970, a câștigat toate Festivalurile Artei Studentești și au început să cânte vara la mare, la Costinești.

Artistul în 2000
Foto: (c) Geanina MILU / Arhiva AGERPRES

Cenaclul Flacăra a fost o rampă de lansare pentru Vasile Șeicaru. Aici a cântat din 1978 până în 1984, devenind cunoscut ca interpret și compozitor de muzică folk. ”În Cenaclu am compus cele mai apreciate de public, dar și cele mai valoroase cântece din repertoriul meu. Într-un mare procent, pe vremea aceea cântam cântece scrise pe versurile lui Adrian Păunescu”, spune artistul.

Prima piesă compusă (versuri și muzică) de Vale — cum îi spun prietenii — a fost ”Pădurea” (1968), urmată de “O clipă de aur”, cu care a câștigat mai multe premii. A compus, apoi, pe versuri ale unor cunoscuți poeți — Adrian Păunescu, George Țărnea, Dan Verona.

De-a lungul anilor a colaborat cu mulți artiști, compozitori, instrumentiști renumiți — Adrian Ordean, Eugen Mihăescu, Mircea Drăgan, Victor Socaciu, Mircea Baniciu, Mircea Vintilă, Vlady Cnejevici, Ștefan Hrușcă, Zoia Alecu, Iulian Vrabete, Nicu Pațoi, A.G.Weinberger.

Împreună cu regretata Tatiana Stepa, în 2004
Foto: (c) Cristian NISTOR / Arhiva AGERPRES

La scurt timp după lansarea albumului “Nu trântiți UȘA”, autori fiind Mircea Vintilă și Florian Pittiș, a fost invitat să cânte cu ei la concertul de lansare și în turneul de promovare, alături de Mircea Baniciu și Vlady Cnejevici. Mai târziu, cei patru s-au reunit sub numele Pasărea Colibri.

”Am fost pe scenă cu ei la Râmnicu Vâlcea, orașul de care este legat actul de naștere a acestei formații! Am făcut multe concerte și turnee împreună, cu sălile pline! În acea perioadă însă, a trebuit să plec urgent într-un turneu mai lung în Canada și Statele Unite împreună cu Hrușcă și la revenirea în țară, n-am mai reintrat în trupa condusă de Pittiș, care între timp devenise ‘Pasărea Colibri’!…din păcate, colegii mei uită să spună acest lucru, de asta mulți nu știu! (…) …cu toate astea, am rămas și suntem în continuare prieteni și deseori cântăm împreună”, spune Vasile Șeicaru pe site-ul personal.

De-a lungul anilor a compus sute de piese, dintre care amintim ”Aruncarea în valuri”, ”La adio”, ”Antiprimăvara”, ”Actorul”, ”Iancu la Țebea”, ”Dragostea destin străvechi”, ”Citește numai la final”, ”Tango retoric”, ”Îmbrățișarea mării”, ”Domnule maior”, ”Viața-i viață banu-i ban”, ”Din prea mult sau prea puțin”, ”Copilul de pripas”, ”În orașul cu floare de tei”, ”Un înger pereche”, ”Grafitti”, ”Nici n-am știut, nici n-am aflat”, ”Lumea pentru toți”.

Din 1990 cântă singur, efectuând numeroase turnee în țară și în străinătate (Germania, China, R. Coreea, Rusia, SUA, Canada, Suedia). Participă la cele mai importante manifestări folk naționale (Festivalul ”Primăvara Baladelor”, Festivalul Național de Muzică Folk ”Om Bun”).

Începând din 1996 reia sporadic colaborarea cu Ștefan Hrușcă, dar și cu Victor Socaciu, împreună cu care concertează în țară și în SUA, Canada, Irlanda, Germania, Austria, Franța, Belgia, Grecia, Italia etc.

Cariera sa a fost răsplătită cu numeroase premii: 1970 — locul 1 la Festivalul Artei Studențești; în Cenaclul Flacăra a primit Marele Premiu al Cenaclului Flacăra și de două ori Premiul pentru Creație; 1988 — Premiul Special al Presei la Festivalul de muzică pop de la Soci (URSS), împreună cu Ștefan Hrușcă; 2010 — Premiul pentru cel mai bun album folk ”În orașul cu floare de tei” și “Premiul Omul cu chitara” (sau Cel mai bun cântăreț folk al anului 2009), la Premiile Radio Romania; 2014 — “Premiul pentru cel mai bun cântec folk” pe anul 2013, cu piesa “Sentimente”, la Gala Premiilor Radio România.

În 2006 a fost decorat cu “Ordinul Cultural în Grad de Cavaler” oferit de președintele României. În 2009 a devenit “Cetățean de Onoare” al municipiului Galați, iar în 2012 — “Cetățean de Onoare” al orașului Bușteni.

Din discografia cantautorului folk amintim: ”Aruncarea în valuri” (1984 LP), ”Iubirea noastră” (1986 LP), ”Călător, visător” — cu Ștefan Hrușcă (1988 LP, ”Citește numai la final” (1991 LP), ”Implicat în social” (1995 LP), ”Romanță între două trenuri” (1997 CD), ”Viața-i viață, banu-i ban” (1999 CD), ”Best Of” (2001 CD), ”Până seara, voi veni” (2003 CD), ”Colecția Folk — nr. 1” (2006 CD), ”În orașul cu floare de tei” (2009 CD), ”Rătăcire” (2014 CD).

Vasile Șeicaru a primit premiul secțiunii ”Folk”, în cadrul celei de-a a XIX-a ediții a Galei premiilor anuale ale revistei ”Actualitatea Muzicală” a Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor din România, 2010
Foto: (c) Alex TUDOR / Arhiva AGERPRES

AGERPRES/(Documentare — Marina Bădulescu, editor: Irina Andreea Cristea)

Foto: (c) Alex TUDOR / Arhiva AGERPRES

”Eu m-am născut la Reșița, dar când aveam 2 ani părinții mei s-au mutat la Timișoara, așa că sunt mai mult timișorean, acolo am făcut grădinița, școala elementară de muzică și liceul de muzică, venind mai apoi la Conservator în București. (…) În ’68 am terminat Conservatorul din București, fiind numit profesor co-repetitor la clasa reputatei și regretatei profesoare Florica Orăscu, unde am avut marele noroc să am o serie întreagă de elevi extraordinar de talentați care deveneau apoi mari vedete în muzica ușoară românească — Angela Similea, Mihai Constantinescu, Olimpia Panciu, Dida Drăgan, Mirabela Dauer, Ioan Luchian Mihalea și alții”, mărturisea Marius Țeicu într-un interviu acordat AGERPRES.

S-a remarcat în 1966 ca membru al grupului Dixie 67, devenit Modern grup, alături de Petre Magdin și Marcel Dragomir. Modern grup îi lansează primele compoziții, care atrag atenția realizatorilor de emisiuni muzicale de la radio și televiziune. Devine astfel un nume și o figură familiară a programelor de divertisment ale televiziunii.

Compozițiile sale, peste 500 la număr (”Am alergat după o stea”, ”Iubire”, ”Doar pacea”, ”Clipe de viață”, ”Da, da, da”, ”O portocală”), marchează cariera unor interpreți de succes ai muzicii ușoare românești — Mihai Constantinescu, Olimpia Panciu, Anda Călugăreanu, Margareta Pâslaru, Marina Voica, Dida Drăgan, Angela Similea, Adrian Romcescu, Carmen Trandafir, Silvia Dumitrescu, Anca Țurcașiu, Mirabela Dauer, Monica Anghel, Corina Chiriac — dar și repertoriul unor soprane ca Bianca Ionescu sau Daniela Vlădescu.

”Am avut parte de norocul să găsesc niște interpreți care să-mi pună în valoare piesele. Marele Enescu spunea la un moment dat că actul de creație se termină odată cu interpretarea. Toți artiștii mi-au fost colegi extraordinari, ne-am înțeles bine, am cântat cu pasiune, cu plăcere, uneori cu sacrificii, dar era o bucurie să vedem că publicului îi place ce facem”, își amintea compozitorul în interviu.

A semnat partiturile muzicale pentru filme artistice de lung metraj, filme muzicale, musicaluri (”Omul care a văzut moartea”, ”Divanul Persan”, ”Micuța Dorothy”), show-uri de televiziune, spectacole de teatru, muzică pentru copii, spectacole de revistă, operetă etc.

În perioada 1968-1974 a fost profesor al Școlii Populare de Artă — secția canto-muzică ușoară. Aici i-a avut elevi pe Angela Similea, Dida Drăgan, Olimpia Panciu, Mirabela Dauer, Adrian Romcescu, Mihai Constantinescu, Ioan Luchian Mihalea.

De-a lungul anilor, a interpretat 40 dintre propriile compoziții, singur sau în duet cu Olimpia Panciu, Angela Similea, Corina Chiriac.

”Prima piesă pe care am cântat-o a fost în duet cu Olimpia, ‘Frumoasele duminici’. Aveam niște emoții groaznice, în loc să mă țin de stativul microfonului, mă țineam de ea. Apoi am mai scris o piesă în duet cu Olimpia și abia apoi am avut curaj să cânt o piesă singur. Acum, când te gândești la 40 de piese, par multe, dar 40 din 500 nu mai par așa de multe…”, spunea Marius Țeicu în interviul acordat AGERPRES.

Din 1974 este membru al Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor și are numeroase participări la concursuri și festivaluri muzicale de gen, precum și premii în țară sau străinătate. În aprilie 2002, a fost ales membru în Consiliul de conducere al Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor din România, la secția muzică ușoară și jazz. Din același an, a fost profesor al Facultății de Teatru din cadrul ”Universității Spiru Haret” din București, unde i-a avut studenți pe Monica Anghel, Anca Țurcașiu, Fuego, Daniela Gyorfi și Narcisa Suciu.

Rememorând amintiri… 
Foto: (c) Angelo BREZOIANU / Arhiva AGERPRES

Marius Țeicu a obținut sute de premii la secțiunile Creație și Șlagăre ale tuturor festivalurilor și concursurilor de gen și a lansat o mulțime de albume (discuri, CD-uri, casete de autor). ”Plouă cu soare”, ”Telegrame”, ”Fotografii”, ”Angela Similea și Marius Țeicu” (volumele I și II), ”Guliver în Țara Piticilor”, ”Parada vedetelor”, ”Te aștept draga mea”, ”Chemarea dragostei” sau ”Flacăra nestinsei iubiri” sunt doar câteva dintre acestea.

La ediția din 2003 a Festivalului de la Mamaia, Marius Țeicu, alături de alte ”legende” ale muzicii ușoare românești, a primit Premiul special, o distincție aniversară, prilejuită de împlinirea a 40 de ani de la începerea festivalului.

În septembrie 2004 a lansat CD-ul ”Chemarea dragostei”, album ce conține 20 de piese din creația proprie, interpretate, printre alții, de Aurelian Andreescu, Angela Similea, Marina Voica, Mirabela Dauer, Corina Chiriac. I-au mai apărut albumele ”Best of Marius Țeicu” (2006) și ”The Best Romanian Music Collection — Marius Țeicu”.

Semnează muzica pentru comedia muzicală “O premieră furtunoasă”, adaptată după piesa “O noapte furtunoasă” de I.L.Caragiale (Teatrul de Revistă “Constantin Tănase”, 2010), precum și pentru spectacolul pentru copii ”Prostia omenească”, după Ion Creangă (Teatrul ”Jean Bart” din Tulcea, 2011).

În studioul unde se ”nasc” șlagărele, 2015
Foto: (c) Angelo BREZOIANU / Arhiva AGERPRES

A fost, în ultimii ani, președintele juriului Festivalului Internațional de Muzică Ușoară “George Grigoriu”, care are loc anual la Brăila și care a ajuns în 2014 la ediția a X-a.

În mai 2004 a fost decorat de președintele țării, Ion Iliescu, cu Ordinul ”Meritul Cultural” în grad de Cavaler.

La Gala de premiere a Festivalului Callatis din august 2009, Marius Țeicu a fost răsplătit pentru întreaga sa activitate cu Premiul de Excelență al UCMR-ADA (Uniunea Compozitorilor și Muzicologilor din România și Asociația Drepturilor de Autor).

Se numără printre câștigătorii Premiilor UCMR pe anul 2010, decernate la 25 februarie 2011 (premiul pentru spectacolul muzical — “O premieră furtunoasă”). A primit, la 7 noiembrie 2011, Premiul de Excelență la cea de-a 108-a ediție a Galei Premiilor VIP și, de asemenea, se numără printre artiștii care au primit diplome de excelență la Gala Premiilor de Excelență Electrecord din 9 decembrie 2011.

În 2014, a fost lansată, la Târgul Gaudeamus, cartea ”Marius Țeicu — compozitor de top”, scrisă de Daniela Caraman Fotea, despre care compozitorul spune: ”E o mare bucurie de-a mea, e o realizare, e prima și ultima carte”.

Compozitorul prezintă cartea ”Marius Țeicu — compozitor de top”, 2015
Foto: (c) Angelo BREZOIANU / Arhiva AGERPRES

La 70 de ani, Marius Țeicu este un om împlinit, cu o familie frumoasă — alături de Rodica, soția sa, se bucură de cei doi nepoți pe care li i-a dăruit Patricia, fiica lor — este un compozitor plin de idei și de creativitate.

”Acum compun niște piese pentru câțiva copii care îmi plac mie, trebuia să mai compun și un musical, dar e vreme de criză și e cam greu cu decoruri, cu costume… (…), am compus două piese pentru Mirabela (Dauer — n.r.), pentru Monica Anghel, mai muncesc la un site, am compus un duet pentru Fuego și Mirabela, adică nu stau. Sunt și dublu bunic, am o nepoțică de 5 ani, un nepot de 8 ani, familie mare, am grijă de toți”, mărturisea Marius Țeicu în interviu.

AGERPRES/(Documentare — Marina Bădulescu, editor: Andreea Onogea)

Foto: (c) Facebook

A absolvit Liceul de muzică și arte plastice din Buzău ca șefă de promoție. În 1972 a câștigat premiul I la concursul ”Tinerețea Buzoiană” cu piesa ”Anilor” de Petre Magdin, prima recunoaștere publică a vocației de solist de muzică ușoară, potrivit site-ului bestmusic.ro. A urmat Conservatorul de muzică ”Ciprian Porumbescu”, unde a fost admisă, în 1974, cu media 9,95, și, în paralel, cursurile Școlii Populare de Artă din București, clasa de canto, condusă de profesoara Nina Bercaru.

În 1975, câștigă trofeul Festivalului “Steaua litoralului” de la Constanța și obține premiul I la Festivalul “Constelații vâlcene” de la Râmnicu Vâlcea. În același an a debutat la radio cu o piesă, în primă audiție, a compozitorului George Grigoriu.

Pe 8 aprilie 1976 a participat la un spectacol organizat în sala de concerte a Radioteleviziunii alături de unii dintre cei mai în vogă cântăreți ai momentului. ”Acesta a fost adevăratul meu debut ca solist profesionist de muzică ușoară”, avea să spună Mihaela Runceanu, potrivit site-ului amintit. Cu o voce aparte în peisajul muzical autohton, Mihaela Runceanu obține o serie de premii la diverse concursuri muzicale de gen, precum Festivalul ”Lotca de aur” (Brăila), ”Festivalul artei studențești” (Galați), precum și trofeul la ediția a IX-a a ”Festivalului tinereții” de la Amara (1976).

După absolvirea, în 1978, a Conservatorului ”Ciprian Porumbescu”, Facultatea de pedagogie, muzicologie, compoziție, a fost profesoară de vioară la școala generală de muzică din Brăila, apoi, în perioada 1979-1980, la Liceul de muzică și arte plastice din Buzău. Din 1980 devine profesoară de canto la Școala Populară de Artă din București (până în 1989), avându-i ca elevi, între alții, pe Marina Florea, Silvia Dumitrescu, Dana Dorian, Gianina Olaru, Carmen Trandafir, Adrian Enache, Mădălina Manole, Nicola, Ovidiu Baciu, Paula Mitrache.

Interpretează piese aparținând compozitorilor George Grigoriu, Ion Cristinoiu, Marcel Dragomir, Cornel Fugaru, Jolt Kerestely, Anton Șuteu, Laurențiu Profeta, Horia Moculescu, Aurel Giroveanu, Mișu Iancu, Camelia Dăscălescu, Alexandru Willmany, Virgil Popescu, Ion Bratu-Voicescu, Dinu Giurgiu, Dan Beizadea, Zoltan Boroș, Dan Dumitriu, Gheorghe E. Marian, Alexandru Simu, Viorel Gavrilă, Dan Ardelean, Dan Pavelescu, Eugen Mihăescu ș.a.

În anii ’80, efectuează turnee peste hotare, având, de asemenea, participări de succes la festivaluri și concursuri în țară (concursul ”Melodii ’84”, unde obține premiul I cu melodia ”Să crezi în dragostea mea” la categoria creație, Festivalul Mamaia, concursul TV ”Steaua fără nume”) și din străinătate (Festivalul ”Gala ’85”, Cuba; Festivalul de la Rostock, în fosta R.D.Germană,1986).

Amintim dintre piesele sale de succes: ”E-adevărat iubirea mea”, ”Nu, nu mai vreau să știu”, ”Să crezi în dragostea mea”, ”De-ar fi să vii”, ”Să fim copii”, ”Haide spune!”, ”Viața începe cu tine”, ”Să învingă dragostea”, ”Iartă”, ”Acasă”, ”Cât aș fi vrut să te chem”, ”De câte ori îți spun la revedere”, ”Conga”, ”Deschideți poarta soarelui” (interpretată alături de mai multe mari vedete ale muzicii ușoare românești), ”Pentru voi, muguri noi”, ”Clipe ce dor”, ”Eu nu te-am uitat”, ”Fericirea are chipul tău”, ”Dacă totuși vei pleca”, ”Cântă iubirea”.

Primul album al solistei Mihaela Runceanu a apărut în decembrie 1987, la Electrecord.

La 29 octombrie 1989, participă la spectacolul ”Start Melodii ’89”, de la Sala Radio, bucurându-se de un foarte mare succes. Acesta a fost ultimul său spectacol. Cel de-al doilea album — ”Pentru voi, muguri noi” — va apărea, tot la Electrecord, pe 30 octombrie 1989. “Cântecul este modul prin care dăruim oamenilor tot ce avem mai bun și mai frumos în noi…” spunea Mihaela Runceanu, după cum citează site-ulmugurinoi.ro.

Viața și cariera în plină ascensiune i-au fost curmate brusc, Mihaela Runceanu fiind asasinată în noaptea de 31 octombrie spre 1 noiembrie 1989, în garsoniera sa din București. A fost înmormântată în cimitirul ”Dumbrava” din Buzău.

Spectacol de muzică ușoară, organizat de clubul “Mihaela Runceanu” (1990).
Foto: (c) Mihai SAVU / Arhiva AGERPRES

În 1990, a fost înființat fan-clubul ”Mihaela Runceanu” (primul fan-club din România), care a organizat în același an un spectacol de muzică ușoară în memoria îndrăgitei interprete.

De asemenea, la Buzău este organizat, începând din anul 2012, Festivalul național de muzica ușoară pentru copii și tineret ”Mihaela Runceanu — Pentru voi, muguri noi”.

AGERPRES (Documentare — Ruxandra Bratu; editor: Horia Plugaru)

Foto: (c) Mircea KESSLER / Arhiva AGERPRES

Marele compozitor și dirijor român George Enescu s-a născut la 7/19 august 1881 în comuna Liveni din județul Botoșani, ce astăzi îi poartă numele. A fost al ”optulea copil și totuși unic” al Mariei Cozmovici-Enescu și al lui Costache Enescu, ceilalți șapte frați ai săi stingându-se din viață la vârste fragede.

După ce familia s-a stabilit la Cracalia, în 1884, a început să descopere tainele pianului și și-a confecționat singur prima vioară. Aici, a fost într-o legătură permanentă cu muzica și cu lăutarii satului. La patru ani, a primit o vioară și a început să cânte, la început, sub îndrumările tatălui său, mai apoi, după ureche, după un vestit lăutar din Dorohoi, Niculae Chiorul. ”Considerat a fi un copil-minune, micul Jurjac, așa cum îi spuneau familia și apropiații, visa să devină compozitor încă de la vârsta de cinci ani”, consemnează datele biografice publicate de Muzeul Național ”George Enescu”.

”…mama era, ca și soțul ei, nepoată de preot ortodox. Așa se face că port o dublă pecete, de țăran și de mistic. Pământul și religia au fost divinitățile copilăriei mele. Le-am rămas credincios transferându-le în muzică”, mărturisea George Enescu în lucrarea ”Amintirile lui George Enescu”, de Bernard Gavoty.

George Enescu copil
Foto: (c) Arhiva AGERPRES

La cinci ani, în 1886, a compus o primă lucrare — ”Țara Românească, operă pentru vioară și pian”. În același an, George Enescu l-a cunoscut pe renumitul compozitor Eduard Caudella, de la Iași, care i-a îndrumat primii pași în muzică, marcându-i hotărâtor destinul. Despre această întâlnire, a mărturisit într-un interviu acordat preotului Nicolae Hodoroabă, în ziarul ieșean ”Opinia”, din 21 martie 1927: ”…La vârsta de cinci ani m-a dus tatăl meu la el și i-am cântat așa cum învățasem după ureche. Mi-a spus că am talent și m-a trimis acasă să învăț notele. Le-am învățat de la un inginer din Dorohoi care studiase în Germania, iar la 7 ani tatăl meu m-a dus din nou la Iași de am cântat înaintea profesorului, de astă dată însă pe note”.

În toamna anului 1888, la sfatul profesorului Eduard Caudella, George Enescu s-a înscris la Conservatorul de Muzică din Viena. Aici a studiat cu mari profesori ca Siegmund Bachrich și Joseph Hellmesberger jr. (vioară) și Ludwig Ernst (pian). De la J. Hellmesberger jr. a învățat elementele de bază ale studiului instrumentului și a deprins tradiția de interpretare a operelor lui Beethoven și Schubert. Director al Operei Curții de la Viena, profesorul său avea să-l ajute să cunoască întreaga tehnică a dirijării unei orchestre. Au urmat apoi cursurile teoretice muzicale cu profesorul de armonie Robert Fuchs. Din această perioadă datează și primele sale interpretări ca violonist. Astfel, la 11 ani, George Enescu a urcat pe scena de concert a sălii Bösendorfer din Viena, acompaniat de orchestra Conservatorului.

Îi plăcea foarte mult studiul armoniei, la 11 ani lucra deja pe forme precum: rondoul, sonata, variațiunea. ”Dar n-am așteptat să le cunosc pentru a le compune”, mărturisea el. Surprinzătoarea polivalență a lui George Enescu a fost imediat recunoscută. Criticii muzicali vienezi l-au numit ”un Mozart român”, fiindcă stăpânea vioara și pianul cu o maturitate și o virtuozitate neverosimile pentru un copil. Ecourile vieneze au ajuns și în țară, iar cronicile din gazetele străine aveau să fie reproduse periodic în ziarele românești. ”Când iubesc ceva, mi se gravează în inimă pentru tot restul vieții. După opinia prietenului meu, Bernard Gavoty, împart cu Mozart acest privilegiu”, mărturisea George Enescu.

Prima ieșire în afara Conservatorului a avut loc la 13 aprilie 1892, în cadrul concertului ”Fantasie” de Henri Vieuxtemps, în compania organistului Eduard Kremser. Consacrarea tânărului violonist este legată de un alt moment, o săptămână mai târziu, când l-a înlocuit pe concert-maistrul berlinez Fritz Strauss, interpretând un ”Capriciu” de H. Vieuxtemps. În ultimul an la Viena, 1894, în cadrul unui concert de binefacere, George Enescu a interpretat prima parte din ”Concertul pentru vioară și orchestră în mi minor” de F. Mendelssohn-Bartholdy. Perioada din ”orașul muzicii” s-a încheiat triumfător pentru Enescu.

La 20 martie 1894, a susținut un concert ca violonist, la Ateneul Român din București, acompaniat la pian de profesorul J. Hellmesberger Jr., interpretând lucrări de Mendelssohn-Bartholdy, Vieuxtemps, Benjamin, Godard, Sarasate.

La recomandarea profesorului Hellmesberger Jr., George Enescu a fost trimis de tatăl său sa studieze la Paris, la Conservator (1895-1899), unde a fost îndrumat de profesorii José White și Martin-Pierre-Joseph Marsick la vioară, Jules Massenet și Gabriel Fauré la compoziție, Ambroise Thomas și Théodore Dubois la armonie și André Gédalge la contrapunct, potrivit biografiei prezentate de Muzeul Național ”George Enescu”. La 13 ani, artistul scrisese deja trei simfonii. A fondat un ”Trio instrumental” (1902), alături de Alfredo Casella și Louis Fournier, și cvartetul de coarde ”George Enescu” (1904), împreună cu Henri Cassadesus, Louis Four­nier și Fritz Schneider.

Un moment excepțional pentru istoria muzicii românești a fost primul recital de autor al unui creator român peste hotare, la numai 15 ani, care a avut loc la 11 iunie 1897, în cadrul unui concert cameral la Petite Salle Pleyel din Paris. Muzicologul Viorel Cosma consideră acest moment drept ”confirmarea apariției unui creator român de excepție în context internațional”. La 23 decembrie 1897, interpretează pentru întâia oară muzică de cameră, în sala Pleyel din Paris. Din program a făcut parte ”Sonata op. 12” de A. Gedalge, profesorul său, lucrare ce îi este dedicată. Din perioada studiilor la Paris datează cele patru ”simfonii de școală”: ”Poema Română op. 1” (1897) pentru orchestră și cor bărbătesc, ”Sonata nr. 1 pentru pian și vioară în Re major, op. 2” (1897), ”Suita nr. 1, în sol minor, în stil vechi pentru pian, op. 3” (1897), ”Sonata nr. 2 pentru pian și vioară în fa minor, op. 6” (1899), conform Muzeului Național ”George Enescu”. La 6 februarie 1898, suita simfonică pentru orchestră ”Poema Română” este cântată în primă audiție absolută, la Paris, având un imens succes, iar la 13 martie, în primă audiție la București, la Ateneul Român, interpretată de Orchestra simfonică a lui Eduard Wachmann, dirijată de tânărul compozitor.

Muzeul Național ‘George Enescu’
Foto: (c) Cristian NISTOR / Arhiva AGERPRES

La 17 decembrie 1898, la un concert de binefacere la Ateneul Român, la care participă Elena Bibescu, D. Dinicu, E. Loebel, Th. Fuchs, George Enescu cântă pe noua vioară “Stradivarius”, cumpărată cu bani în parte obținuți prin subscripție publică.

La 24 iulie 1899, a absolvit clasa de vioară la Conservatorul din Paris, ocazie cu care a primit o vioară Bernardel, inscripționată cu numele său.

La 11 și 18 februarie 1900, cântă pentru prima oară ca solist cu Orchestra Colonne din Paris, dirijată de Edouard Colonne, interpretând ”Concertul pentru vioară în re major” de Beethoven și ”Concertul nr. 3 pentru vioară în si minor” de Saint-Saens. La 8 aprilie 1900, orchestra simfonică din București, dirijată de George Enescu, cântă, la Ateneul Român, în primă audiție, lucrarea sa ”Fantezia pentru pian și orchestră”, solist Theodor Fuchs.

”De altfel, încă de atunci, nu mă prea mai gândeam la vioară. Eram beat de muzică și nu de performanțe la instrument. Nu visam decât să compun, să compun și iar să compun. (…) Cum poți să te îndrăgostești de o simplă vioară când iubești muzica în întregime? Or, eu nu iubesc decât un lucru pe lume: muzica, imensa muzică. Adică sunt un om cu idei foarte înguste…”, spunea artistul în ”Amintirile lui George Enescu”, de Bernard Gavoty.

Până la 24 de ani, între compozițiile sale simfonice se numărau și cele două ”Rapsodii” pe teme naționale românești, o ”Suită de orchestră”, alături de care creația sa muzicală s-a desăvârșit și cu alte lucrări pentru orchestră: ”Simfonia concertantă pentru violoncel și orchestră”, ”Simfonia de cameră pentru 12 instrumente soliste”, ”Uvertura pentru concert”, ”Uvertura triumfală”, concerte pentru pian și orchestră, pentru vioară și orchestră, poemul simfonic ”Vox Maris”, trei suite, dintre care se remarcă mai ales cea de-a treia, ”Săteasca”. A mai compus lucrări pentru formații de cameră (două cvartete de coarde și două cu pian, un octet pentru coarde și un dixtuor pentru instrumente de suflat), pentru pian, pentru violoncel și pian, pentru vioară și pian (sonate), precum și piese vocale cu acompaniament de pian, muzică corală, muzică vocal-simfonică (cantatele ”La Vission de Saul”, ”L’Aurore” și lieduri).

Evoluția în creația simfonică a fost marcată de ”Rapsodiile române” (1901 și 1902). În țară, prima audiție a ”Rapsodiei române nr. 1 în La major” a avut loc la 21 ianuarie 1912, cu Orchestra ”Philarmonica” din Arad. Cea de-a doua rapsodie a fost ascultată, pentru prima oară, la 7 februarie 1908, în sala Gaveau din Paris. Compozitorul dirijează în premieră cele două rapsodii, la 22 martie 1908, la Roma, la Academia de muzică ”Santa Cecilia”.

Opera ”Oedip” a fost scrisă de George Enescu după libretul lui Edmond Fleg, pornind de la subiectul bine cunoscut al tragediei clasice grecești. Orchestrația tragediei lirice în patru acte a fost finalizată la 27 aprilie 1931, premiera absolută având loc cinci ani mai târziu, la 13 martie 1936, la Palais Garnier din Paris. Opera a fost primită cu un foarte mare entuziasm de public și de criticii muzicali, fiind considerată drept una dintre capodoperele muzicii dramatice ale secolului XX. În țară, ”Oedip” a văzut lumina rampei la 22 septembrie 1958, la Opera Română din București, sub bagheta lui Constantin Silvestri, în cadrul primei ediții a Festivalului național ”George Enescu”. ”Oedip” a fost dedicată de compozitor Mariei Rosetti-Tescanu (1879-1968), cea care avea să-i devină soție, la 4 decembrie 1937.

Fotografie la premiera oficială a filmului “Oedipe: premiera americana”, documentar de Mihai Cosma. (2006)
Foto: (c) Alex TUDOR / Arhiva AGERPRES

A fost unul dintre cei mai de seamă dirijori contemporani, sub bagheta sa evoluând orchestre renumite din întreaga lume. Măiestria sa dirijorală se caracteriza prin profunzimea redării sensului operei artistice și prin limpezimea concepției, prin sobrietatea, suplețea și expresivitatea gestului. În 1921, la 8 decembrie, a dirijat ”Lohengrin” de Richard Wagner, în cadrul spectacolului care a inaugurat Opera Română din București. Până la plecarea din țară, a concertat cu Orchestra simfonică ”George Enescu” din Iași (1918-1920) și cu Filarmonica din București (1920-1946), al căror dirijor era.

Remarcabil tălmăcitor al creației lui Bach, Mozart, Beethoven, R. Strauss, Brahms, Ceaikovski sau Wagner, George Enescu a propagat peste hotare, alături de lucrările sale, care căpătaseră un incontestabil prestigiu internațional, creațiile unor compatrioți ai săi, atrăgând astfel atenția asupra tinerei școli muzicale românești. Pentru încurajarea tinerelor talente și a promovării artei de compoziție românești a înființat, în 1912, premiul național de compoziție ”George Enescu”, din beneficiul concertelor sale. Premiul a fost acordat, aproape anual, până în 1946, anul plecării sale definitive din țară. În 1920 a fost unul dintre întemeietorii Societății compozitorilor români și primul ei președinte (până în 1948). Tot lui George Enescu i se datorează montarea unei orgi în sala Ateneului Român.

În a doua parte a vieții sale, George Enescu s-a dedicat pedagogiei. A susținut cursuri la Conservatorul de Muzică, dar și în străinătate, ca profesor de interpretare muzicală, la mari instituții din Franța, Italia, Marea Britanie sau la Universitatea din Illinois (SUA), și ca profesor de compoziție, la Universitatea Harvard (SUA).

În septembrie 1946, decide să părăsească România, în care se instala cu rapiditate totalitarismul comunist. După încheierea unui mare turneu de concerte în Statele Unite și Canada, se stabilește, cu soția sa, la Paris. În ultimul deceniu al vieții, continuă să fie prezent pe marile scene lirice ale lumii, ca violonist și pianist, dar mai ales ca dirijor.

În anul 1954, termină la Paris ”Simfonia de cameră pentru 12 instrumente solo, op.33”. În noaptea de 13 spre 14 iulie 1954, George Enescu a suferit un atac cerebral. Câteva luni mai târziu, maestrului îi era decernat Premiul ”Paganini”, din partea organizației ”Association d’entraide des auteurs de musique professionnels de la SACEM”. La 23 ianuarie 1955, are loc prima audiție a ”Simfoniei de cameră”, la Paris.

George Enescu s-a stins din viață la 4 mai 1955 (5 mai 1955, conform unor surse), în apartamentul său din Rue de Clichy nr. 26 din Paris. A fost înmormântat la 7 mai, în Cimitirul ”Pere Lachaise”, din capitala Franței. ”S-a sfârșit… Povestea aceasta începe departe, pe plaiurile moldave, și se termină aici, în inima Parisului. Ca să ajung din satul meu natal în marele oraș unde îmi termin drumul, am luat-o pe o cale prăfuită, străjuită de copaci până departe, departe, la nesfârșit. Drumul a fost lung, desigur. Ce scurt mi s-a părut!”, se încheie ”Amintirile lui George Enescu” (”Les Souvenirs de Georges Enesco/ Amintirile lui George Enescu”, Bernard Gavoty).

La 4 mai 1955, un comunicat al Ministerului Culturii și Uniunii Compozitorilor din R.P.R, transmis de Agerpres, anunța: ”Prin moartea lui George Enescu, creator și interpret de excepțională valoare, care și-a dăruit poporului munca sa neobosită de peste o jumătate de veac, arta patriei noastre pierde pe unul din cei mai iluștri maeștri ai ei. Opera lui George Enescu, muzician de seamă al timpurilor noastre, va rămâne pentru totdeauna ca o contribuție a geniului artistic al poporului nostru la patrimoniul muzicii universale”.

La 7 mai 1955, articolul ”’Înălțătoarea pildă a artei lui Enescu” de Alfred Alesssandrescu, maestru emerit al artei din RPR”, din ziarul ”Scânteia” prezenta un nou omagiu: ”Enescu a fost învățătorul compozitorilor români, arătând cât de minunate roade se pot obține prin prelucrarea muzicii noastre populare cu mijloacele artistice cele mai desăvârșite. În același timp el a fost apreciat de către lumea muzicală de pretutindeni (…) drept unul dintre cei mai desăvârșiți interpreți ai vremii noastre. La aceste însușiri s-au adăugat farmecul personal, nesfârșita bunătate și generozitate care l-au caracterizat pe omul Enescu. Posedând o cultură și o memorie muzicală neobișnuit de vastă, Enescu stăpânea un repertoriu imens de muzică simfonică și de cameră, din toate epocile istoriei muzicii universale”.

La 11 mai 1955, în ”România Liberă”, Tudor Arghezi evidenția: ”Întâia zămislire muzicală puternică a lui George Enescu a fost Rapsodia Românească, inspirată din cântecele plugarului și baciului nostru, înzestrați pentru poezie cu o formă de geniu excepțională. Rapsodia lui era o replică la Rapsodia maghiară a lui Liszt. Amândoi compozitorii și-au luat motivele de la popor înălțându-le până la ce s-ar numi clasicism”.

După moartea marelui artist, Marea Adunare Națională și Consiliul de miniștri al RPR au decis instituirea Concursului Internațional ”George Enescu” și organizarea unui concurs pentru ridicarea unei statui lui Enescu. În 1956, este inaugurat, la București, Muzeul ”George Enescu”, în clădirea din Calea Victoriei, unde a locuit un timp marele muzician.

Festivalul George Enescu, ediția a IX-a. (1981)
Foto: (c) Marian HUDEK / Arhiva AGERPRES

La 4 septembrie 1958, are loc deschiderea solemnă a primului Concurs și Festival Internațional ”George Enescu”, la București. În ultima zi a festivalului, 22 septembrie, la Opera Română, are loc premiera operei ”Oedip”, sub bagheta lui Constantin Silvestri. ”Trecătorul ce-și poartă pașii prin fața sălii Dalles ori a Ateneului R. P. Române se oprește de bună seamă câteva clipe și în fața marilor panouri care vorbesc despre Festival. Sunt atât de numeroase și atât de bogate manifestațiile muzicale respective încât îți este pur și simplu greu să te decizi. Căci artiști de valoare din mișcarea muzicală internațională și-au dat întâlnire la București”—așa suna un fragment de articol publicat în cotidianul ”România liberă” din 31 august 1958, cu câteva zile înainte de deschiderea primei ediții a Festivalului Internațional ”George Enescu”.

Festivalul George Enescu, ediția a XVI-a (2003)
Foto: (c) Artur MUSTAȚĂ / Arhiva AGERPRES

Primul dintre oaspeții străini care a sosit în România, la 3 septembrie 1958, David Oistrah, declara Agenției Agerpres: ”Sunt fericit că am venit (…) cu prilejul unui însemnat eveniment în viața internațională muzicală — Concursul și festivalul internațional ‘George Enescu’. Această mare sărbătoare muzicală va contribui la întărirea prieteniei între muzicienii țărilor lumii. Alegerea mea în juriul concursului internațional ‘George Enescu’ m-a bucurat foarte mult, deoarece sunt convins că acest concurs este una dintre cele mai importante întreceri ale tinerilor muzicieni din ultimii ani. Prin participarea lor la această manifestare a culturii românești, muzicieni din numeroase țări ale lumii aduc mărturia înaltei lor prețuiri pentru arta marelui muzician român”.

În 2015, se va desfășura ediția cu numărul 22 a Festivalului ”George Enescu”, între 30 august și 20 septembrie.

Răsfoind afișele primelor audiții absolute sau ale cataloagele de discuri, se observă că de operele enesciene sunt legate nume prestigioase, ca Alfred Cortot, Yehudi Menuhin, David Oistrach, Jacques Thibaud, Eduard Colonne, Leopold Stokovski, Dinu Lipatti, Valentin Gheorghiu. Mulți dintre aceștia au fost elevii săi, ca Yehudi Menuhin, François Grumiaux, Ida Haendel, Cristian Ferras, Dinu Lipatti.

Sosirea lui Yehudi Menuhin la București, întâmpinat de George Enescu. (1946) 
Foto: (c) Arhiva AGERPRES

Recunoașterea lui George Enescu ca muzician complex și complet a fost întărită și prin alegerea ca membru al unor importante instituții din lume. A fost membru corespondent la Academia de Arte Frumoase din Paris (1929), al Academiei ”Santa Cecilia” din Roma (1931), al Institutului francez din Paris (1936), al Academiei de Științe și Arte din Praga (1937), iar la 12 august 1948 avea să fie primit, ca membru titular onorific, în Academia Română.

”Mulți oameni de bună credință își imaginează că un compozitor ar fi un fel de muritor privilegiat al cărui drum în viață este așternut cu trandafiri. Ce iluzie! Personal, l-aș descrie mai bine ca pe un om ce îndură supliciile impuse altădată martirilor.” (George Enescu, ”Les Souvenirs de Georges Enesco/ Amintirile lui George Enescu”). Prefața lucrării citate, semnată de Bernard Gavoty, se încheie astfel: ”Scriind despre un om pe care îl iubesc și îl admir în egală măsură, am avut mereu în minte două fraze cu un înțeles ascuns: ‘Ca să vorbești despre Mozart, spunea Diderot, ar trebui să-ți poți muia penița în curcubeu’. ‘Ca să vorbești de Enescu, adaugă contele de Saint-Aulaire, ar trebui să o moi în fulger, eclipsă și rouă”’.

AGERPRES/ (Documentare—Roxana Mihordescu,editor: Marina Bădulescu)

Foto: (c) Alex TUDOR / AGERPRES FOTO

AGERPRES: Doamnă Margareta Pâslaru, aveți o carieră impresionantă. O viață dedicată muzicii și nu numai. Sunteți cântăreață, compozitoare, textieră pentru muzică ușoară, ați cântat și folclor, ați jucat în filme, ați făcut și teatru. Ați realizat emisiuni tv și radio și ați scris cărți. Pe parcursul acestei jumătăți de veac și ceva ați adunat multe melodii, dar și multe amintiri. Vă propun să răsfoim împreună albumul dumneavoastră cu amintiri, să ne uităm împreună la fotografii mai vechi, mai noi, să ne povestiți ce amintiri vă leagă de acele momente.
Margareta Pâslaru: E o idee splendidă, să ne uităm pe fotografii… care fotografii?

AGERPRES: Am pregătit noi niște fotografii, pe unele poate le știți, pe altele nu.
Margareta Pâslaru: E un concept interesant, m-ați făcut curioasă deja. Și venisem pregătită să vă fac eu o surpriză, n-am știut că veți avea fotografii, așa că vroiam să vă arăt a doua ediție a primei înregistrări făcute cu ”Chemarea mării” de George Grigoriu. Eram încă elevă pe vremea aceea, iată coperta sugerează cumva acest aspect.

AGERPRES: Mi-ați ghicit prima întrebare… Aveați 15 ani…
Margareta Pâslaru: Și jumătate…

AGERPRES: … când ați debutat pe scenă și vă rog să ne povestiți despre acest debut, dar și despre debutul la radio. George Grigoriu a compus special pentru dumneavoastră ”Chemarea mării”, iar în 1960 Electrecord a înregistrat cântecul….
Margareta Pâslaru: L-a înregistrat în 1960 dar a apărut în 1961, când a bătut și recordul de vânzare, la vremea aceea 26.000 de discuri era într-adevăr ceva special. Dar amintirile sunt de tot felul, trebuie să derulăm o jumătate de veac într-o oră… (râde)

AGERPRES: Povestiți-ne cum a fost debutul și pe scenă, și la radio.
Margareta Pâslaru: A fost foarte imprevizibil, într-un fel, pentru că fiind elevă, cântam doar pentru colegii mei de clasă și într-o zi una dintre prietene îmi spune: ”Trebuie să mergem neapărat să mergem să vedem un film, este o actriță care are o aluniță exact ca tine, ai să vezi tu și muzica, și ceea ce cântă”. Era vorba despre ”Vârsta dragostei”, cu Lolita Tores, o actriță și cântăreață extraordinară la vremea aceea, și am și memorat una dintre piese, pe care niște ani mai târziu am înregistrat-o în limba română cu Marina Voica, ”Pe aripa vântului” s-a intitulat. Dar revenind, la Casa de cultură era Paul Ghențer și împreună cu trupa lui de muzicieni deosebiți dădeam diferite spectacole pentru ceferiști din raionul Grivița Roșie, pentru că acolo locuiam atunci, și se făceau transmisii la televiziune cu artiști amatori. Acolo m-au văzut pentru prima oară doamna Ileana Pop și Vlad Bâtcă și după aceea, tot la unul dintre spectacolele acelea, George Grigoriu, care cânta cu Trio Grigoriu. Erau în mare vogă, aveau câteva șlagăre — ”La cabana Trei brazi”, ”Broscuța Oac” și multe altele — și după ce m-a auzit cântând mi-a spus: ”Fetițo, o să scriu ceva pentru tine”. Eu am rămas puțin… Zic: Glumește! Ei, așa a fost. Ca să comprim cumva toată perioada aceea, într-o bună zi tata îmi spune când m-am întors de la școală: ”Vezi, aici, un număr de telefon, te-a căutat maestrul George Grigoriu, a scris o piesă pentru tine”. Iar restul este istorie. Am înregistrat în 1959 la radio… și acum când intru la Radio (Radio România — n.r.) sunt emoționată, parcă-l văd pe maestrul Sile Dinicu pe culoar. Era extrem de sever, dar foarte drept cu toată lumea, adică nu se punea problema că a făcut o observație degeaba. Și am tras, cum se spunea atunci, în studioul T6 împreună cu orchestra, deodată cu Paul Urmuzescu, care este unul dinte pilonii radioului și pionier, pentru că pe lângă faptul că știa să fonotocheze, era uluitor. De asemenea, el este și compozitor. Deci, maestre, dacă ne urmărești, o să-ți facă plăcere să-ți amintești de T6, de înregistrarea noastră de atunci cu ”Chemarea mării”, care a bătut recordul Electrecord. În anii următori George Grigoriu mi-a scris cele mai multe piese, urmat de Radu Șerban îndeaproape, care mi-a scris douăzecișiceva de piese. M-ați emoționat, m-a tulburat un pic…

AGERPRES: Am să vă arăt prima fotografie, pentru că se leagă de debutul din televiziune, care a fost un an mai târziu după debutul în radio, și un rol important l-a avut un mare realizator de emisiuni — Valeriu Lazarov.


Foto: (c) Alex TUDOR / AGERPRES FOTO


Margareta Pâslaru: A, da! Aici eram la Brașov, când s-a aniversat Festivalul (Cerbul de aur — n.r.), atunci l-am revăzut. Îmi face mare plăcere să-mi amintesc de debut, se sărbătorea succesul sportivilor de la Olimpiada de la Roma, în care Iolanda Balaș bătuse toate recordurile și așa se face că mi-au dat voie să cânt în limba italiană, altfel nu s-ar fi putut pe vremea aceea. Am interpretat ”Piccolissima serenata” în onoarea acelor sportivi și după aceea au urmat alte și alte emisiuni tot cu Lazarov, plin de idei, mână de fier, ținea pe toată lumea în frâu, de altfel el a filmat și primul festival de la Brașov — Cerbul de aur, și primul festival de la Mamaia, în 1963, ne-au legat niște ani înfloritori. Ca și de doamna Ileana Pop, cea care m-a remarcat.

AGERPRES: Următoarea fotografie este alături de un mare actor, care v-a fost la un moment dat și partener în film. Este vorba despre maestrul Marin Moraru.

Foto: (c) Alex TUDOR / AGERPRES FOTO

Margareta Pâslaru: Oooo, Marinuș!

AGERPRES: Trebuie să spunem că din primii ani de carieră ați luat contact și cu teatrul, și cu filmul, e drept, mai întâi cu teatrul, în 1964 ați fost aleasă de maestrul Liviu Ciulei pentru a juca în piesa ”Opera de trei parale” a lui Bertholt Brecht.
Margareta Pâslaru: Eram studentă la Drept, pe vremea aceea, când am primit un telefon: ”Aici Teatrul ‘Lucia Sturdza Bulandra’, domnul director Vrabie și regizorul Liviu Ciulei vă invită la o audiție”. Și în clipa aceea am știut, am intuit că se va întâmpla ceva. Am dat acea audiție care a fost extraordinară — eu acum le vizualizez precum un film, cred că într-o bună zi voi încerca să fac un mic scenariu despre toate aceste povești — și după acea audiție au trecut câteva zile și am primit un alt telefon: ”Sunteți așteptată la prima repetiție”. Și atunci am spus că facultatea de Drept poate să mai aștepte, pot s-o termin după aceea, dar nu pot să ratez această șansă de a juca pe scenă așa cum visasem. Dreptul nu l-am terminat, dar nu regret. Sau e un mic regret, dacă aș fi absolvit facultatea de Drept aș fi putut să apăr drepturile soliștilor de muzică ușoară referitor la drepturile de autor și altele. Deci n-a fost să fie să ajung avocat.

AGERPRES: Acest început în teatru a fost un succes, pentru că piesa s-a jucat patru stagiuni la rând, peste 400 de spectacole.
Margareta Pâslaru: Da, și a mai fost ceva interesant. La teatru m-au descoperit regizorii de film, au spus ”uite, poate să joace” și așa a urmat debutul în film, despre care am vorbit la fotografia cu Marin Moraru, dar el a fost în al doilea film. Debutul a fost în ”Tunelul”, în regia lui Francisc Munteanu.

AGERPRES: Pentru care ați premiul pentru debut în cinematografie.
Margareta Pâslaru: Într-adevăr. Un premiu care obligă. Apoi au fost alte filme, cu sau fără muzică, cel cu Marin Moraru și cu Ștefan Iordache, ”Un film cu o fată fermecătoare”, a fost în regia lui Lucian Bratu, în care n-am cântat deloc, și aceasta a fost o performanță. Era foarte generos rolul, un rol negativ aș putea spune, din primul moment până la ultima scenă n-am părăsit ecranul, a fost scris în așa fel încât a trebuit să susțin…iarăși a fost un examen pe care a trebuit să-l dau, fără muzică. Apoi a fost filmul ”Împușcături pe portativ” și a venit seria ”Veronicilor”.

AGERPRES: Ceva mai târziu, până atunci ați mai făcut câteva lucruri importante.
Margareta Pâslaru: Apropo de ”Opera de trei parale”, mai trebuie să spun că tot în 1964, a apărut albumul de muzică populară. În cadrul acelor repetiții (de la Teatrul Bulandra — n.r.) am cunoscut-o pe Maria Tănase, în 1962. Maria Tănase trebuia să joace rolul care a fost preluat apoi de marea actriță Clody Berthola, împreună cu Toma Caragiu avea de făcut un dans, un tablou, dar Maria avea fler și atât de puțin cât am lucrat cu ea — s-a prăpădit în 1963 — a intuit ceva ce eu poate n-aș fi avut curaj să abordez: muzica populară. În stilul ei caracteristic, m-a tras deoparte după o repetiție și mi-a spus: ”Ascultă, fă, tu trebuie să cânți muzică populară, ascultă-mă că sunt vulpe bătrână!”, și am fost uluită de această sugestie, dar se pare că a avut dreptate. Abia după ce s-a prăpădit am avut curajul să-i urmez sfatul, pentru că având timbrul grav, ca Maria, n-am vrut să se creadă că o imit. Și am abordat piesele din Oaș, cu totul altceva.

Foto: (c) Alex TUDOR / AGERPRES FOTO

AGERPRES: Festivalurile muzicale erau un prilej de lansare pentru noi talente, dar și de recitaluri ale numelor consacrate. Avem câteva fotografii de la festivalul Mamaia, dar și de la Cerbul de aur.
Margareta Pâslaru: Legat de Mamaia, este un lucru pe care puțini îl știu. Festivalul de la Mamaia a fost festival de creație. Ulterior a apărut și o secțiune de interpretare, dar acestea mergeau mână în mână, pentru că interpretul putea să contribuie sau nu. Maestrul Sile Dinicu spunea: ”Tată, să lansezi o primă audiție e greu, poate să fie prima sau ultima audiție”. Și avea dreptate, era riscant.

AGERPRES: Aici sunteți la festivalul de la Mamaia în 1964.

Foto: (c) Alex TUDOR / AGERPRES FOTO

Margareta Pâslaru: Excepțional! Ilinca Cerbacev, Doina Badea, nu știu cine-i doamna de acolo, probabil e regizorul de platou…Vai, ce mă bucur! Trebuie să subliniez ceva legat de Mamaia. În doar opt ediții m-au solicitat 38 de compozitori pentru piesele lor. De ce doar opt ediții — pentru că într-un an am filmat, într-un an am avut-o pe Măriuca (fiica Margaretei Pâslaru — n.r.) și au fost niște pauze. Dar chiar și la Mamaia, nu toate piesele au răzbit. Fiecare interpret se străduiește să le dea viață în versiunea cea mai luminoasă, cea mai bună și totuși unele se pierd pe parcurs. Dar ce a rămas… mă uimește și în ziua de azi, mă întâlnesc cu anumite persoane care își amintesc de ”Două rândunici”… Nu pot să cred… (râde)

AGERPRES: Am să vă arăt niște fotografii de la Cerbul de aur, sunt din 1969 — anul 1968 îl las puțin, vreau să discutăm separat despre prima ediție. La Cerbul de aur din 1969 aveți o ținută absolut superbă.


Foto: (c) Alex TUDOR / AGERPRES FOTO


Margareta Pâslaru: Erau creații vestimentare pe care le gândeam împreună cu arhitecții Ghițulescu, tocmai pentru a sublinia creațiile muzicale.

AGERPRES: Tot de acolo, încă una…
Margareta Pâslaru: Da, tot cu Valeriu Lazarov, iar trupa aceasta era a lui Rolf Albrecht, trompetistul. Tot Lazarov a creat această coloană de televizoare pe scenă, el a cerut-o. Am cusut cu mâna mea câteva mărgeluțe pe această vestă și trebuie să vă spun că elementele folclorice au fost nelipsite în costumația pe care am creat-o, mai ales pentru străinătate. De ce? Oriunde mă duceam aceasta spărgea gheața, cineva venea către mine și-mi spunea: Vai, ce frumos, de unde e? Din România, spuneam. Și așa începeam să discutăm despre România și despre mesajul pe care îl aveam când mergeam la acel festival.

AGERPRES: Aici sunteți tot la Cerbul de aur, alături de o concurentă din Japonia, cred, după cum este îmbrăcată…
Margareta Pâslaru: La prima ediție de la Brașov a fost foarte interesant faptul că au venit vedete, nu concurenți, ca de obicei. Orice festival e o rampă de lansare pentru tineri interpreți. Ei bine, la prima ediție au fost vedete una și una, Kalinka, Jacques Hustin…

AGERPRES: Avem o fotografie în care sunteți alături de Rita Pavone.


Foto: (c) Alex TUDOR / AGERPRES FOTO


Margareta Pâslaru: Da… Rita a fost în recital. Mențiunea care mi-a fost acordată de juriul internațional a făcut ca numele României să fie menționat în prima ediție a festivalului, a fost scris în palmaresul primei ediții și aceasta m-a urcat cu o treaptă, de la nivelul de interpret la cel de vedetă în recital, cum se spunea atunci. Din ’69 eu n-am mai concurat, m-am dus ca invitat în recital.

AGERPRES: Mai avem de la prima ediție două fotografii cu dumneavoastră.
Margareta Pâslaru: Da… mă uit cum se schimbă moda, ce se purta pe atunci (râde).

AGERPRES: Și aici e o ținută deosebită…
Margareta Pâslaru: Aceasta a fost partea din concurs, acest costum din catifea neagră, care a fost aspru criticat, s-a spus ”Cine a îmbrăcat-o pe Margareta așa, ca pe o ‘grande dame’, când tinerețea ei…”. Aceeași ținută — pentru că atunci nu exista internetul și posibilitatea de a ști cu ce ai fost îmbrăcat într-o parte și în alta — am avut-o la Cannes, alt mare succes, acolo unde am obținut trofeul MIDEM, pe care mi l-a înmânat Maurice Chevalier, care avea 80 de ani. El a luat supertrofeul, după aceea ne-a felicitat pe toți, a dat mâna cu noi, a fost o aliniere extraordinară, pe aceeași scenă au fost Mireille Mathieu, Amalia Rodrigues, Dalida, Adriano Celentano, Udo Jurgens și alții. A fost un moment de neuitat și imaginați-vă că după 45 de ani, ceea ce nu s-a întâmplat cu niciun alt interpret de pe scenă, m-am revăzut cu Mireille Mathieu la Sala Palatului (râde). Cine și-ar fi imaginat, după atâția ani? Din păcate Dalida nu mai este, nici Amalia Rodrigues… I-am făcut o surpriză lui Mireille cu o fotografie din acel moment și i-am spus: ”Îți mai aduci aminte?” S-a uitat pe ecranul mare de la Sala Palatului și a enumerat câteva persoane, câțiva artiști.

Foto: (c) Alex TUDOR / AGERPRES FOTO

AGERPRES: Anul 1968 a fost special pentru dumneavoastră și pentru că ați sărbătorit zece ani de carieră într-un spectacol, un recital ”One woman show”… și aveați doar 25 de ani. Dar e drept, asta venea după succesul obținut la Festivalul de la Sopot, după recitalurile de la televiziunea din Berlin.
Margareta Pâslaru: Da, și în Cuba, la alt festival… Într-adevăr, s-au legat în mod firesc, treaptă după treaptă, s-au legat foarte frumos și tot cu Rolf Albrecht am interpretat și acel recital extraordinar de la Casa Armatei, am avut în repertoriu 23 de piese fără invitați pe scenă, cum se obișnuia. De pildă, Gică Petrescu, care avusese recital la Sala Dalles, ne-a invitat pe Constantin Drăghici, pe mine și pe Marina Voica și spunea: ”Trebuia să vă aduc, să-mi trag și eu sufletul între o repriză de piese și alta”… Am îndrăznit să-l duc la bun sfârșit fără invitați. La Brașov însă, în recital, pentru că timpul era limitat, am avut doar 12 piese și cu introducerea 13. Astăzi mi se pare foarte ciudat când vine cineva cu trei melodii și spune ”recital”. Voi nu știți ce înseamnă să faci un recital? Divers, cu piese de tot felul, trebuie să fie de la opt piese în sus…

AGERPRES: Am să vă arăt două fotografii care au legătură cu perioada în care ați făcut film. Mai precis ”Veronica”, ”Veronica se întoarce”. Sunteți cu doamna Elisabeta Bostan, regizorul filmului…


Foto: (c) Alex TUDOR / AGERPRES FOTO


Margareta Pâslaru: Și Temistocle Popa, eram la Palatul Copiilor, acolo a fost o aniversare, în 1996. Sigur, Temistocle Popa cu nemuritoarea lui muzică. Ce amintiri frumoase…

AGERPRES: Și după ”Veronica” și ”Veronica se întoarce” a urmat ”Gloria nu cântă”, deci din nou o perioadă de film.
Margareta Pâslaru: ”Gloria nu cântă” a fost cu Alexandru Bocăneț (regizor — n.r.) și acolo jucam rolul unei frizerițe, trebuia să-l bărbieresc pe Toma Caragiu. Și pe Diplan (actorul Constantin Diplan — n.r.), în dreapta, care mă aștepta. Personajul lui Toma Caragiu avea o tendință de a filozofa, mă învăța câte ceva, la care frizerița zice, la un moment dat: ”Vreau să vă spun sincer, eu cred că nu are nici un nonsens ceea ce spuneți”…(râde). A fost o replică așa bine scrisă și comică…Ne bufnea râsul de fiecare dată când filmam, ne opream și ne spunea: ”Măi, fiți serioși, spuneți replica așa cum trebuie, pentru că ea este absolut neștiutoare, nu-și dă seama că nu e corect ce spune”.

AGERPRES: Ați compus și ați scris versuri pentru foarte multe melodii, dar ați compus și inspirată de versurile unor mari poeți — Elena Farago, Virgil Carianopol, Lucian Blaga, Ana Blandiana, Constanța Buzea, Ion Minulescu. De unde pornește ideea, poezia vă inspiră și încercați să găsiți o linie melodică sau întâi apare linia melodică?
Margareta Pâslaru: Asta e o întrebare foarte bună, mi-au mai pus-o și alții, e foarte dificil să răspund pentru că ceea ce mă duce la pian este o anume trăire, o anume emoție, o amintire, fie veselă, fie tristă, de cele mai multe ori tristă. Citesc versuri și sunt anumite pasaje care mă tulbură pentru că mă regăsesc în ele, sau descopăr un alt univers și exact asta se întâmplă: încercuiesc acele versuri, fac semne, încep deja să mă gândesc la melodia care-mi sună potrivită versurilor și îmi notez: uite, asta poate să fie prima strofă, asta poate să fie refrenul… Cineva mă întreba de unde știu din șase strofe care va fi refrenul? Nu știu la început. În clipa în care mă așez la pian, contopirea acestor emoții și acestor trăiri, zbuciumul acesta, parcă cineva îmi conduce mâinile pe claviatură, sunt momente în care efectiv am impresia că sunt în transă, pentru că înregistrez totul și din înregistrare îmi dau seama ce se întâmplă cu mine, de abia după aceea… În momentul respectiv nu știu ce se întâmplă.

AGERPRES: Avem niște fotografii de la lansarea albumului ”Best of Margareta” …
Margareta Pâslaru: A, la magazinul ”Muzica”, mi-aduc aminte, și toate drepturile de autor au fost dăruite orfelinatelor.

AGERPRES: Acolo ați adunat multe piese, creație proprie și piese pe care vi le-au încredințat atâția compozitori despre care am vorbit.
Margareta Pâslaru: Au fost piesele pe care le-am înregistrat cu Adrian Antonescu și Antonio Petrozza, peste ocean, și le-am adus în București. Tot acolo am compus și ”Tatăl nostru” și ”Un pod peste ocean”…”Tatăl nostru” l-am înregistrat cu Radu Goldiș.

AGERPRES: În această bună perioadă în care ați fost plecată din țară, ați trecut din fața camerelor de filmare în spatele lor, ați continuat să compuneți muzică, ați promovat artiști, ați avut activități de voluntariat, ați readus în atenție Ziua Copilului în Statele Unite și Senatul statului New Jersey v-a conferit titlul ”Women of Excelence”.
Margareta Pâslaru: Da, este primul premiu de excelență pe care l-am primit. Este foarte interesant faptul că ei observă activitatea, culeg informații despre tot ce-l preocupă pe un anume artist, acest premiu a fost la categoria ”Arts and Humanities”.

AGERPRES: Văd că ați adus cu dumneavoastră cartea ”Eu și Timpul”.
Margareta Pâslaru: Am adus-o pentru că a fost un alt debut…

AGERPRES: E un alt debut, debutul literar. V-aș întreba cum ați ales titlul, știu că aveți și o melodie care se numește ”Timpul”…

Margareta Pâslaru: Așa este, ”Timpul” a fost printre primele compoziții înregistrate, în anii ’70 am compus ”Timpul” muzică și text, iar zece ani mai târziu am descoperit la poetul Virgil Carianopol poezia ”Eu și timpul” care iarăși a fost o treaptă, o altă experiență de-a lungul anilor, dar titlul cărții a fost dat de bustul acesta (pe coperta 4 a cărții — n.r.)…

AGERPRES: Care vă reprezintă…
Margareta Pâslaru: Da, este bustul pe care l-a creat sculptorul Cornel Medrea, care a fost coleg cu bunicul meu (sculptorul Ion Dimitriu Bârlad — n.r.), și în copilărie mă rugau să pozez pentru ei, nu aveau condiții în anii ’50, eu eram fetiță și-mi spuneau ”Ia stai tu acolo și joacă-te în nisip, la plajă”… copil la plajă… M-au învățat cum trebuie să pozez, cum trebuie să stai nemișcat cel puțin 10 minute ca să rămână aceeași expresie, e foarte greu de pozat pentru artiști. Anii au trecut și la un moment dat, încă trăia bunicul meu, aveam 19 ani atunci, și îi spune: ”Îmi dai voie s-o împrumut pe nepoțica ta, care iată, a crescut și vreau să-mi pozeze pentru acest bust”. Atelierul lui, nu știu dacă mai este, era lângă televiziune, pe strada Pangratti, acolo aveau artiștii plastici ateliere. M-a invitat, i-am pozat și, dacă observați, gâtul predomină în acea lucrare, pentru că el spunea că de acolo iese ceea ce încântă publicul și a vrut un simbolism.

AGERPRES: De acolo pornește vocea…
Margareta Pâslaru: De fapt vine din suflet în primul rând…dar oricum, interesant…

AGERPRES: Aici am o fotografie foarte frumoasă care marchează un eveniment important: 50 de ani de la debutul artistic.

Foto: (c) Alex TUDOR / AGERPRES FOTO

Margareta Pâslaru: Asta a fost la Uniunea Compozitorilor…atunci a fost un moment extraordinar..mă răscoliți cu aceste imagini….Pentru că mulți dintre cei 65 de compozitori nu se mai aflau atunci printre noi mi-am propus să citesc numele fiecăruia. Și așa am făcut, i-am scris pe un panou.

AGERPRES: Dar au fost alături de dumneavoastră compozitori care vă îndrăgesc și care v-au încredințat la rândul lor melodiile.
Margareta Pâslaru: Da, nu întâmplător am cântat după aceea ”Săracă inima me”, am cântat a capela și se auzea vocea lui Marius Țeicu, care a condus tot corul acolo.

AGERPRES: Una dintre melodiile compuse de dumneavoastră, devenită șlagăr, este ”Lasă-mi, toamnă, pomii verzi”. Ea dă și titlul unui CD aniversar. Avem o fotografie de la lansarea acestuia…
Margareta Pâslaru: Da, aceasta cred că a fost la magazinul ”Muzica”, pentru că am avut și la ”Gaudeamus” o altă lansare, a fost dublă lansare. Într-adevăr, discul s-a vândut foarte bine și vorbind despre disc, nu știu dacă pe acesta îl aveți, e tot pentru dumneavoastră, ”Margareta 70” — când am împlinit 70 de ani. A fost editat de Fundația Radio România, un repertoriu nou, erau melodiile maturității artistice, împreună cu alte piese compuse de Jolt Kerestely și Ovidiu Lipan Țăndărică și piese de folclor în memoria Mariei Tănase — era ”Anul Maria Tănase”. Este una dintre piese la care țin foarte mult — ”Libertatea nu se învață”, ci reflectă un fel de a fi. Dar vreau să amintesc ceva. Am primit de la cineva, acum câțiva ani, decupări din ziarele respective — în anii ’63 și ’64, două publicații, una din Germania și alta din Ungaria, menționau o cifră de albume vândute la vremea aceea și spuneau ”Margareta Pâslaru, vedeta României, care vinde 300.000 de discuri în Europa”. Când spuneau Europa se refereau la țările socialiste, cum se numeau atunci, pentru că la acea vreme era Interviziune, nu Eurovision, și să știți că ne-a făcut cunoscuți, oriunde eram invitată spuneau ”v-am văzut la televizor”, pentru că nu era deschiderea care este acum, totul era mult mai sever și nu era simplu, dar Interviziunea făcea această ”vizită” din țară în țară și schimburi artistice….Mai aveți o surpriză?

AGERPRES: Este doar o singură fotografie, pentru că ar fi imposibil să prezentăm fotografii de la toate evenimentele de acest gen, aceasta e legată de faptul că la Gala Premiile muzicale Radio ați primit premiul de excelență pentru întreaga carieră. Ați numărat vreodată câte premii aveți în palmares?
Margareta Pâslaru: Nu eu, dar fanii le-au numărat și o listă până la data la care a apărut cartea (”Eu și Timpul” — n.r.) există și este inclusă la sfârșit, alături de partituri, aproape anual a fost un premiu. Fiecare premiu contează, într-un fel sunt diamantele trudei recunoscute, argintul valorii și platina longevității care se cumulează și marchează niște puncte.

AGERPRES: Aveți un motto pe care îl regăsim de multe ori în interviuri, în carte — ”În tinerețe ne străduim să ne facem un nume, la maturitate trebuie să folosim ‘numele’ spre binele altora”. Dumneavoastră ați făcut acest lucru, implicându-vă în numeroase activități umanitare, activități caritabile, avem o fotografie de la un eveniment al Crucii Roșii Române, al cărei voluntar de onoare sunteți, tot dumneavoastră ați adus în România conceptul ”Banca de alimente”.

Foto: (c) Alex TUDOR / AGERPRES FOTO

Margareta Pâslaru: Da, îmi amintesc, e pentru ”Banca de alimente”, aici îndemnam cumpărătorii să urmărească acest raft cu sigla Crucii Roșii tocmai ca să știe produsele care pot fi donate, produse greu perisabile, mai mult, am compus un ”jingle”, un scurt apel — ”Fii voluntar! Ești liber să alegi pe cine vrei să ajuți”. Acesta e îndemnul. Voluntariatul are o importanță extraordinară și mă bucur că aceste ONG-uri înfloresc și se înmulțesc, nu am decât cuvinte de laudă pentru toți cei care au această aplecare către voluntariat, nu oricine poate să facă voluntariat. Dacă nu e autentică această chemare, rămâne fără rezultat.

AGERPRES: Tot în ipostaza de voluntar al Crucii Roșii Române — de altfel, dumneavoastră ați fost în 2011 Ambasador al Anului European al Voluntariatului în România — ați participat la o distribuire de alimente pentru oameni sărmani, înainte de sărbătorile de Crăciun.
Margareta Pâslaru: Așa este, noi mergeam împreună cu Crucea Roșie la casele beneficiarilor. Cineva mă întreba cum se procedează, cum sunt aleși. Fiecare primărie are o listă a cazurilor sociale, sunt verificate și atunci mergem, este un sprijin pentru cei care au nevoie.

AGERPRES: Tot o fotografie din zona activității caritabile, alături de micuții bolnavi internați la Spitalul ”Grigore Alexandrescu”, unde derulați un proiect…

Foto: (c) Alex TUDOR / AGERPRES FOTO

Margareta Pâslaru: Ani la rând am citit povești plimbându-mă de la pat la pat, pentru fiecare vârstă câte o poveste și, pentru că la un moment dat simțeam că nu fac față, am venit cu această idee de a spune poveștile prin difuzoare și dl director Enescu a fost de acord. A durat ceva, am fost insistentă, recunosc, pentru că știam cât de important este pentru psihicul copiilor, medicii se ocupă de trupul lor, eu am încercat să mă ocup de suflețelul lor și de latura aceasta sensibilă. Nu întâmplător programul pilot a fost la secția celor arși, pentru că acolo stau mai mult internați, suferă îngrozitor și au nevoie de a li se abate gândul de la durere, de la suferință prin aceste povești șoptite. Mulțumesc foarte mult editurii Curtea Veche pentru că a înregistrat acest disc, ”Basme fermecate”, care sunt difuzate. Eu interpretez toate rolurile, joc rolul povestitorului și schimb vocea și rolul personajelor, copiilor le place grozav pentru că e o mini-scenetă, este o piesă de teatru făcută special pe înțelesul lor. Sunt fermecați pentru câteva minute și uită de durere, asta e foarte important, pentru că nici părinții lor nu mai au resurse să-i țină departe de această problemă.

AGERPRES: De câțiva ani, din 2010, EUROPAfest este una dintre activitățile dumneavoastră.
Margareta Pâslaru: Da, și sunt foarte bucuroasă, pentru că domnul Luigi Gageos este inițiatorul și de 22 de ani face minuni. Recent, la conferința de presă, s-au anunțat 300 de tineri muzicieni care vor fi prezenți în București. Cred că este extraordinar că se întorc în țările lor, sunt vreo 40 de țări anul acesta, se întorc și vor povesti despre România. Același lucru am vrut să sugerez — mă întorc acum la Cerbul de aur — important este ca invitații să ia premii, nu tot românii, ”Cerbul” trebuie să călătorească în lume și să povestească despre România, dacă-l ținem aici n-are cine povesti despre el în alte țări.

AGERPRES: Vorbeam mai devreme despre compozitorii care v-au încredințat melodiile. La lansarea albumului ”Margareta forever” trei dintre ei v-au fost alături în această fotografie…
Margareta Pâslaru: Vai, ce bine-mi pare… acesta este Paul Urmuzescu, vorbesc des cu el la telefon, apoi Temistocle Popa, Lucica Popescu Moraru — soția actorului Marin Moraru — și Marius Țeicu. Ce plăcere îmi faceți, ar trebui să i-o dau și lui Marius…s-o vadă și el…

AGERPRES: În 2010, când a apărut CD-ul de autor ”Margareta — 50 de ani de la lansarea primului disc ‘Lasă-mi, toamnă, pomii verzi”’, ați donat 100% drepturile de autor către UNITER pentru campania ”Artiști pentru artiști”. Anul trecut, în 2014, ați lansat albumul ”Actorii cântă” care vizează tot un scop umanitar. Fotografia este de la lansarea albumului, sunt aici o parte dintre actori, v-aș ruga să ne spuneți despre ce e vorba.

Foto: (c) Alex TUDOR / AGERPRES FOTO

Margareta Pâslaru: Am să menționez repede numele lor — Emilia Popescu, Marius Manole, Maria Buză, Mihai Bisericanu, Marius Bodochi, Silviu Biriș, Mirela Jienescu, Rodica Mandache, Corina Chiriac, Florin Zamfirescu — cu care am un duet, Ovidiu Niculescu, Anca Sigartău, Gelu Nițu. Toate drepturile de autor merg la fondul de solidaritate teatrală. Și vestea bună este că s-au vândut câteva mii de unități. Aș face un apel către orice publicație care este dispusă să atașeze la revistă sau la ziar CD-ul nr. 2, cu primul am avut mare noroc, s-a vândut bine și acum lucrăm la cel de-al doilea și ar fi minunat să fie răspândit în toată țara. CD-urile ajung și la teatre. Spectatorii sunt invitați să și-l procure pentru că sunt mari actori care au cântat pro bono, au venit cu generozitatea lor și au oferit aceasta pentru actori în vârstă și bolnavi care s-au retras de pe scenă sau, pentru noul CD, actori din lumea filmului.

AGERPRES: Sunteți o persoană extrem de activă, mă uimiți cu câte faceți…
Margareta Pâslaru: Sunt un om cu idei și ideile nu se țin în sertar, trebuie să circule…

AGERPRES: V-ați implicat de-a lungul anilor și în campania lansată de Leslie Hawk, ”Școala te face mare”, scrieți al doilea volum al cărții ”Eu și Timpul”, compuneți și scrieți texte, în paralel încurajați tinerii prin rubrica săptămânală de la radio ”Margareta prezintă pe…” — emisiunea de numește ”Espresso de weekend cu Daniela Ivanov”. Cum îi selectați pe acești tineri?
Margareta Pâslaru: Aflu despre ei, fie îi văd la câte un concert și spun ”cine e cutare? hai să aflăm mai mult despre el” sau coincidența a făcut să cunosc câțiva tineri extraordinari care erau bursierii Fundației Principesa Margareta a României. Și am spus ”uite ce alegere interesantă, fără să fi știut una de alta, am remarcat aceiași tineri”, care sunt promovați în emisiunea radiofonică, împlinim șase ani de când suntem în eter cu această rubrică și cred că le deschide o portiță către public pentru a fi cunoscuți.

AGERPRES: Între atâtea activități totuși găsiți timpul necesar și pentru rolul de bunică a micuțului Luca. Povestiți-ne despre el…
Margareta Pâslaru: Luca va împlini 5 ani la vară și chiar mă gândeam cum a zburat timpul…Este adorabil, noroc cu tehnologia modernă, prin skype ne vedem zilnic, așa încât suntem la curent cu totul, nu ne scapă nimic, este o mare bucurie. Mai mult, ”Libertatea nu se învață” am compus-o pentru el, mi-am spus că atunci când va fi mai mare va înțelege și va spune: ”Uite cum gândea bunica mea”….

AGERPRES: Doamnă Margareta Pâslaru, vă mulțumesc pentru faptul că ați răspuns invitației noastre, vă facem cadou acest set de fotografii și vă oferim un buchet de flori.
Margareta Pâslaru: Mulțumesc mult, iar eu la rându-mi vreau să mulțumesc studioului Kerestely și orchestratorilor George Popa și Călin Grigoriu care susțin toate aceste CD-uri, le mulțumesc foarte mult, vă mulțumesc dumneavoastră pentru invitație și pentru emoție, îmi cer scuze că m-am pierdut la un moment dat, dar ați atins un punct sensibil.

Foto: (c) Alex TUDOR / AGERPRES FOTO

AGERPRES: Emoțiile sunt omenești și dacă v-ați amintit de niște oameni care v-au fost dragi …
Margareta Pâslaru: N-avem cum să-i uităm și nu trebuie să-i uităm niciodată.”

AGERPRES/(autor: Marina Bădulescu, redactor arhivă foto: Vlad Joel Rușeanu, editor: Horia Plugaru)