Romania on TOP 10

Romanian director Cristian Mungiu will preside the Cinéfondation and Short Films Jury at this year’s edition of the Cannes Film Festival, taking place between May 17 and May 28.

Mungiu, a 2007 Palme d’Or winner, was also part of the Cannes main competition jury in 2013. Steven Spielberg’s presided over the jury that year. Previous jury presidents of the Cinéfondation and Short Films section, which looks at and supports the new generations of filmmakers, include Naomi Kawase, Abderrahmane Sissako, Abbas Kiarostami, and Jane Campion.

Spanish director Pedro Almodóvar is this year’s president of the jury of the Cannes International Film Festival.

Besides the Palme d’Or won for the film 4 months, 3 weeks and 2 days, Mungiu landed several other awards in Cannes. In 2012 he won the Best Screenplay award for Beyond the Hills, while the leading actresses in the film shared the Best Actress award. Last year, he got the Best Director award for the film Graduation

“Value and originality have never achieved easy recognition in the cinema. And it’s even harder to recognize the value and originality of very young directors. But the Cinéfondation is known for having succeeded in doing just that to great effect. The Cinéfondation has always given young directors the help and recognition they needed at the very outset of their career, so that they could express themselves with courage and find their own voice. Long may that continue to achieve the same impact. It’s an endeavor in which I’m proud to be playing a part,” Mungiu said of his appointment.

The Cannes press release announcing Mungiu will preside over the Cinéfondation jury describes the Romanian director as “an eminent representative of the Romanian New Wave,” who “enjoys a long and glittering history with the Festival.”

“The filmography of this demanding and socially engaged director has been widely acclaimed by successive juries because it offers such an uncompromisingly sharp and exacting view of Romanian society, but packs a universal message. His ambitious works take a scalpel to human nature and treat it with rare intelligence: a gentle satire on the dreams of young Romanians in the post-communist period (Occident, 2002); a chilling tale of a clandestine small-town abortion (4 months, 3 weeks and 2 days, 2007); surreal and  deadpan urban legends under the Ceauşescu system (Tales from the Golden Age, 2009); exorcism against a background of religious fundamentalism and communist heritage (Beyond the Hills, 2012); and a moral tale of dishonest compromises and corruption in Romanian society (Graduation, 2016),” the release reads.

“Cristian Mungiu is a glorious member of that Romanian school showcased by Thierry Frémaux in the 2000s,” said Gilles Jacob, president of the Cinéfondation. “Just to look at the intelligence and interactive ramifications of a screenplay like Graduation is to understand that Cristian is the dream examiner for the big Festival exam – the Cinéfondation and the short films. I wonder who will pass? Good luck to all the candidates!”

Sources: romania-insider

Naționala feminină Under 17 de handbal a României, cu pivotul oneștean Ștefania Jipa în componență, a încheiat victorioasă Jocurile Mediteraneene, după ce a dispus în finală, aseară, de reprezentativa Tunisiei, nimeni alta decât țara gazdă a competiției.

România a învins Tunisia în ultimul act al competiției cu scorul de 34-14. Turneul a avut loc la Nabeul (Tunisia).

În finala competiției, România s-a calificat după ce s-a situat pe locul 2 în grupă, la egalitate de puncte cu Franța, având însă avantajul victoriei din meciul direct.

Rezultatele obținute de România în cadrul Jocurilor Mediteraneene, care a avut loc în perioada 27 martie – 2 aprilie: 27-17 cu Turcia, 21-8 cu Muntenegru, 18-16 cu Franța, 24-6 cu Algeria, 17-22 cu Tunisia, 22-13 cu Italia, 23-13 cu Egipt și 34-14 în finala contra Tunisiei, o revanșă luată în fața echipei gazdă, după înfrângerea din grupe.

Ștefania Jipa (17 ani împliniți la 1 martie) a ajuns în Tunisia cu echipa Under 17 a României după ce a luat parte la turneul de calificare de la Under 19 (echipa de tineret), care a avut loc în Spania. De altfel, naționala de tineret a României s-a calificat la turneul final european.

Sursa: unupetrotus

Olandezii Ray şi Jenny Dorgelo şi-au lăsat ţara natală şi s-au mutat în satul Ocnița din județul Bistriţa-Năsăud. Tot aici au făcut şi o nuntă în stil românesc, ca acum 100 de ani, la o stână de la poalele Munţilor Călimani, relatează adevarul.ro.

Ray şi Jenny Dorgelo s-au mutat în România în luna aprilie a acestui an. Mai întâi în Bistriţa, iar apoi la țară, în Ocnița.

Jenny are 31 de ani şi lucrează în comunicare la o companie bistriţeană care produce materiale PVC. Ray este dresor de câini şi expert în comportament şi alimentaţie canină.

„L-am întâlnit pe Ray când am început un curs de ecologie şi viaţă în sălbăticie. Ray deja fusese în cadrul unui internship în România, pentru a lucra cu câinii de pază, în special cu ciobăneştii carpatini. S-a îndrăgostit imediat şi a revenit în România de mai multe ori, începând alături de un coleg un proiect prin care se doreşte protejarea ursului brun. La un moment dat, m-a luat cu el în România şi am avut parte de aceeaşi experienţă: m-am îndrăgostit de aceste pământuri, de oameni, de tradiţii şi de câini! Avem şi lucrăm alături de ciobăneştii carpatini, care sunt, în opinia noastră cei mai buni câini“, a povestit Jenny pentru adevarul.ro despre primul ei contact cu România.

Ray a venit prima oară în România în anul 2009, iar Jenny a început să-l urmeze de acum 3 ani şi jumătate.

„Ne place foarte mult aici. Credem că, în zonele naturale şi rurale, totul este cum ar trebui să fie. În păduri eco-sistemul este încă intact, satele şi oamenii nu au aşteptări mari, ci sunt fericiţi cu vieţile lor simple. Au tot ce le trebuie să supravieţuiască fără prea mulţi bani. Nu trebuie să ajungi la standarde înalte să te descurci. Oamenii sunt încă legaţi de rădăcini şi de natură. Este foarte important pentru mine, pentru noi, să avem parte de natură „după colţ”. În Europa de Vest nu mai avem aşa ceva“, a mai explicat Jenny.

Cuplul de olandezi a găsit o casă tradițională în Ocniţa, pe care proprietarul le-a pus-o la dispoziție fără să le ceară bani.

Cei doi s-au căsătorit tot anul acesta, iar nunta au organizat-o la o stână de la Dealul Negru, la poalele Munţilor Călimani.

„Nunta a fost exact cum ne-am dorit, cu ciobăneşti carpatini. A fost micuţă şi privată, am avut doar 30 de invitaţi, jumătate dintre ei fiind din Olanda. A fost mâncare românească şi haine tradiţionale. Ne-am simţit fantastic şi ne-am distrat foarte tare. Ofiţerul de stare civilă ne-a spus că a fost în locuri diferite, dar niciodată la o stână pentru a căsători un cuplu de olandezi“, a povestit Jenny.

Invitații au mâncat cozonac, brânză, slănină și friptură la grătar, iar toasturile s-au făcut cu ţuică. Olandezii și-au pus verighete din lemn, care au fost realizate manual tot în România, de un clujean.

Sursa:greatnews

Fiecare dintre noi are câteva amintiri din trecutul de la țară, acele meleaguri pe care ne-am petrecut vacanțele din copilărie la bunei. V-a trecut vre-odată prin gând să cumpărați casa buneilor pentru a face din ea o casă de vacanță? Emil Părău rând pe rând a cumpărat întregul sat în care și-a petrecut copilăria, astfel păstrându-și sufletul curat și 300 de hectare de pământuri cu case vechi, care datorită lui vor duce în timp istoria satului Roșia.

Satul Roşia se află la graniţa dintre judeţele Hunedoara şi Alba, în Munţii Metaliferi, iar pentru a ajunge la el, trebuie să străbaţi un drum lung şi extrem de greu prin sălbăticie. Aproape tot satul a fost părăsit în anii 80, când la Orăştie apăreau fabricile, iar viaţa la oraş era mai uşoară, cu lumină ori apă în casă.

Am zis că dacă ar veni tata, ar muri când ar vedea ce s-a ales de munca lui. Şi m-am dus cu echipă de zidari, muncitori, eram 30 de persoane şi ne-am apucat de muncă. Două săptămâni a durat renovarea casei şi curăţarea câtorva terenuri. Am aranjat mormintele bunicilor, am venit acasă şi i-am zis lui tata să mergem să vedem ce mai e pe acolo. Când a văzut-o tata, se citea pe chipul lui bucuria”, povesteşte Emil Părău.

Cei care mai mergeau vara prin sat s-au gândit că afaceristul vrea să facă ceva cu cătunul şi pe rând, i-au cerut să le cumpere proprietăţile abandonate.

„Era unul Adam, care mai venea pe acolo prin sat, avea terenurile întreţinute, curăţate, om gospodar. Îmi zice: măi Milule, nu-mi cumperi şi mie terenul şi casa, eu nu mai vin pe aici. Păi şi eu ce să fac cu ele, îi zic. Întreb cât vrea şi-mi spune 110 milioane (n.r. lei vechi) în ideea să negociem la 100 de milioane, adică 10 mii de lei noi. A lui era cea mai frumoasă casă din sat, teren, grajduri.

I-am zis, mă Adam e munca ta, munca a generaţii întregi aici. Bineînţeles că nu era mult cât a cerut şi i-am dat fără să negociem, ba i-am dat chiar mai bine decât a cerut. Ca să înţelegeţi, ca investiţie financiară n-a fost mult, alţii dau banii aceştia cât am dat pe sat, pe o maşină bună.

Am pus mult suflet, dar nici nu am simţit când am cumpărat satul, pentru că a fost în decursul anilor”, povesteşte Emil Părău.

Aşa se face că din 2003 şi până astăzi, la Părău au mers rând pe rând cei care aveau proprietăţi în Roşia pentru a-l convinge să cumpere. S-a trezit anul trecut că este proprietar pe toată aşezarea, mai puţin o gospodărie în care trăieşte Aron Truţă, singurul locuitor al satului până acum un an.

Când s-a trezit cu 300 de hectare de teren şi o mulţime de ruine, Părău n-a ştiut ce va face cu ele, dar îi era ruşine să-şi refuze foştii săteni cu care a copilărit.

Visează acum să transforme toată aşezarea într-un fel de staţiune, un fel de Valea Zălanului, cum este cea a prinţului Charles, unde oamenii să trăiască în comuniune cu natura şi departe de tot ce înseamnă tumultuoasa lume modernă. Să participe la acţiuni comune care să-i apropie, la clacă şi şezători, unde gospodarii se uneau şi povesteau.

De anul trecut, s-a apucat de renovarea caselor, iar trei vor fi gata în iunie anul acesta. „Pentru început, o să fac 10 case în satul turistic.

De fapt, vreau să fie o întoarcere în timp, pentru că obiceiurile de acum 100 de ani care s-au păstrat sunt aproape identice cu cele ale dacilor. Fiecare casă are o poveste, iar turiştii o pot afla.

Ca un exemplu, în sat, trăia unul foarte avut, Bogatul se numea. Fiind foarte bogat, a fost omorât de fiica sa, nevasta şi ginerele lui, pentru avere. Vezi, dacă ai prea mult şi dacă nu-l ai şi pe Dumnezeu cu tine, vezi unde ajungi”, spune Părău.

Turiştii, practic, în sejurul lor devin stăpânii caselor. Se vor gospodări singuri şi cel mai important, vor avea posibilitatea de a se apropia unii de alţii, informează Mesagerul Hunedoarean preluat de cunoastelumea.ro.

„Vreau ca turistul când intră în cămară să găsească tot ce aveau în sat pe vremuri. Să aibă acea carne la garniţă, castraveţii la murat, butoiul cu ţuică, toate produsele tradiţionale. Acum nu o să-l ia şi să-l pună în portbagaj, mergem pe bun simţ.

Să mănânce roşia, dimineaţa, din grădina casei. La sfârşit să cumpere dacă doreşte, să-şi ducă şi acasă, pentru că ştie că sunt naturale. Ideea este să-l prind în program, să-l duc la secerat, nu să doarmă.

Cine vrea să doarmă, să doarmă. Vor avea oi, când intră în casă, ei sunt practic ca şi gospodarii de pe vremuri. O să meargă să-şi măsoare oile, atunci ei vor participa şi vor vedea cum se trăia odinioară.

Îşi fac acel răboj pentru a-şi ţine evidenţa, cu un cuţit îşi ţin socoteala la tot, fără calculator, fără pix, asta este esenţa.

Şi atunci aveau greutăţi, dar treceau peste ele cu ajutorul celorlalţi, ceea ce este foarte important. În ziua de azi nu se mai întâmplă să ne ajutăm, pentru că punem pe primul plan individualismul, egoismul, răutatea. Numai dacă gândeşti negativ, primeşti tot negativ înapoi. Ei nu erau egoişti, ei nu erau invidioşi unul pe celălalt. Din contră, se ajutau şi foarte important, fiecărui gospodar nu-i trebuia mai mult.

Sunt nişte concluzii pe care să le tragi, după ce ai stat o săptămână acolo, asta vreau eu şi poate că după aceea va fi mai bun”, mai spune Emil Părău.

“Kuwait Oil Company” vrea pana la sfarsitul anului 270 de unitati de pompare a petrolului. Ca sa reuseasca sa execute comanda, cei de Uzina Vulcan din Bucuresti lucreaza deja in doua schimburi si au in plan sa angajeze mai multi muncitori.

Pana in 1989 aici munceau 10 mii de oameni. Astazi mai sunt 500. De cand a venit comanda din Kuweit, uriasul industrial a prins viata. Se lucreaza in 2 schimburi si urmeaza angajari.

Gheorghe Iordache are 62 de ani si este la pensie, dar pentru ca sunt putini specialisti ca el in Romania, inca mai vine la strung. Inainte de 1989 mergea in tarile arabe pentru mentenanta zecilor de mii de utilaje vandute de Romania.

Kuwait Oil Company, detinuta de statul din peninsula Araba, a comandat de curand 270 de unitati de pompare a titeiului. 10 milioane de euro vor intra in conturile uzinei Vulcan. Banii vor scoate intreprinderea din insolventa si vor ajuta industria romaneasca.

Nicolae Petrisor, director general Vulcan: “Furnizorii de materiale, de materie prima sunt din Romania, dam comenzi, avem furnizori cu care lucram de ani de zile. As spune ca este un balon de oxigen.”

De altfel, pompele romanesti de petrol au fost alese pentru ca Vulcan a reusit sa inoveze in domeniul acestor instalatii.

Daca vom avea succes cu cele 270 de pompe, Kuweit ne-ar putea comanda alte cateva sute. Chiar si asa, mai avem pana la la nivelul de dinainte de revolutie.

Romania era pe locul trei mondial la producerea de instalatii de extractie a petrolului si vindea de un miliard de dolari anual in Siria, Liban, Algeria, dar si in Brazilia sau fosta URSS.

Multe erau date pe datorie, iar o parte din bani nu au fost recuperati nici pana acum. Dar nu vindeam numai pompe. Romania a livrat la cheie 5 rafinarii in Africa si in zona Araba.

Sursa: protv

Că noi, românii, suntem muncitori și ne facem apreciați peste tot în lume, o știm cu toții demult dar mai greu este să o și dovedim. Totuși, poveștile unor români plecați la muncă peste hotare, care au reușit să impresioneze atât de tare străinii pe la care au lucrat încât aceștia să nu vrea să renunțe la serviciile lor, dovedesc acest lucru cu vârf și îndesat.

O astfel de poveste este cea a lui Vasile Constantin, maistru prelucrător de metale cu o experiență de peste 20 de ani în domeniu, însă, într-un domeniu pe care în România nu se prea pune preț.

Vasile Constantin a lucrat la Fortus Iași, o fabrică producătoare de utilaj tehnologic greu, însă cu câțiva ani în urmă a decis să plece la muncă în străinătate, ca noi toți, pentru un viitor mai bun. Așa a ajuns în Italia, la Treviso mai exact, unde s-a făcut remarcat prin muncă, profesionalism și seriozitate și unde el și cu colegii săi români au reușit să mărească în mod considerabil profitul firmei italiene.

După câțiva ani de muncă în Italia, Vasile decide să se întoarcă definitiv în România. Dar patronii firmei italiene refuză să se lipsească de experiența și profesionalismul conaționalului nostru, motiv pentru care decid să deschidă o fabrică la Iași și să-i încredințeze gestiunea lui Vasile, drept răsplată pentru munca depusă pentru aceștia în Italia.

„Foştii colaboratori din Italia, când au văzut că nu rămân acolo şi că mă întorc definitiv au zis că, bun, atunci mutăm şi noi o parte din producţie în România. Am pornit cu investiţii destul de modeste, să vadă cumva și cum ne descurcăm aici, legislaţia destul de încâlcită la momentul respectiv…”, a declarat pentru TVR Vasile Constantin.

„Te stimăm foarte mult și avem încredere în capacitățile tale tehnice și organizatorice. Ești o persoană care a lucrat deja cu noi, cunoști filozofia noastră și știi cum să ne duci planurile la bun sfârșit”, spune Renato da Ross, managerul firmei din Italia, adresându-se conaționalului nostru prin intermediul camerelor de filmat ale Televiziunii Române.

Inițial, planul era ca italienii să investească în vechea secție de la Fortus Iași, unde Vasile a lucrat înainte de a veni în Italia, însă această secție a fost distrusă cu timpul. Așadar, italienii au investit într-o hală din comuna Lețcani, în același județ, unde au decis să deschidă o fabrică de piese auto.

Alături de Vasile, la fabrica din Lețcani, lucrează și Bogdan, un tânăr care a terminat Facultatea de Construcții de Mașini din Iași unde a fost șef de promoție și care a refuzat să se angajeze la firmele multinaționale cu care a intrat în contact, acesta dorind să i se alăture maistrului Vasile Constantin.

„Spunea că eu aș fi ultima persoană care ar putea să-l mai învețe ceva în domeniul respectiv”, citează Vasile vorbele tânărului care vrea să calce pe urmele sale.

Cât despre cum merg lucrurile în România, în comparație cu situația din Italia, Vasile Constantin spune că și-ar dori ca o parte din aceste lucruri să fie ca în Italia.

„Dintr-un singur motiv: acolo muncește toată lumea. Și asta face toată diferența”, a încheiat Vasile referitor la cum se muncește în Italia.

Scris de: Mihai Diaconu

Sursa: rotalianul.ro