Foto: (c) GEORGE CALIN / AGERPRES ARHIVA

“Am intrat în posesia unui document care atestă faptul că aceste cete de feciori din Țara Făgărașului sau zona Rupea datează de la 1765. El prevede că au fost înființate pentru întâia oară cetele de tineri, care erau organizate în preajma solstițiului de iarnă. De asemenea, acest document arată că în Comăna de Jos de lângă Făgăraș obiceiul “Obcina” se ținea la o gazdă unde se juca. Se mai precizează unele amănunte legate de port. Acestea erau straie românești, cioareci, zeche, căciulă și ceea ce era extrem de interesant este faptul că menționează că bărbații purtau părul înodat în două părți. Sigur că în timpul acelor vremuri bărbații aveau părul lung, motiv pentru care era purtat împletit în cozi”, a precizat, pentru AGERPRES, Ioan Pumnea, etnograf.

Cetele de feciori se constituie în ajunul Sf. Nicolae și se desfac în ziua de Sf. Ioan când în municipiul Făgăraș are loc festivalul cetelor de feciori, anul viitor va avea loc a X-a ediție.

Ceata este compusă din tineri, care își aleg o gazdă, de regulă din rândul celor care formează ceata de feciori, gazda fiind locul de întâlnire până la Sf. Ioan.

În ziua de Sf. Nicolae se aleg funcțiile pe care le îndeplinește fiecare fecior din ceată: vătaf, purtătorul de steag, specific fiecărei cete de feciori, responsabil cu organizarea balurilor de Crăciun și de Sf. Vasile, casier și alte funcții care sunt îndeplinite cu mare strictețe. Când ceata este la gazdă, steagul, care de regulă este o prăjină foarte înaltă, decorată cu diverse ștergare cu motiv național, este amplasat la poartă, cât mai bine ancorat pentru a nu fi furat de alți tineri, care nu fac parte din ceata de feciori.

În seara de Crăciun se umblă la colindat în tot satul începând de la casele celor mai importanți oameni din sat, primar, preot, apoi la fetele nemăritate, până se termină toate familiile. Ceata de feciori este însoțită la colindat de unul, doi lăutari.

În prima zi a Crăciunului, Ceata de feciori merge la slujba de la biserică unde colindă, apoi organizează un mare bal la Căminul Cultural, la care de regulă participă toată comunitatea. Poate fi organizat și a doua și a treia zi de Crăciun, dacă tinerii din ceată nu sunt obosiți, având în vedere că încep pregătirile pentru a merge cu uratul în 31 decembrie, după care în ziua de Sf. Vasile se organizează din nou un bal la Căminul Cultural.

“Este cel mai bine păstrat obicei din Țara Făgărașului. Am observat că tinerii încă se preocupă destul de mult pentru ca acest obicei să se păstreze în continuare așa cum l-au lăsat strămoșii lor. Anul trecut au participat la festivalul cetelor de feciori de la Făgăraș un număr de 34 de cete, ceea ce este extraordinar, în condițiile în care știm foarte bine că o mare parte a tinerilor de la sat studiază sau lucrează la oraș și nu mai au timp pentru acest obicei”, a precizat pentru AGERPRES, Adrian Vălușescu de la Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Brașov.

În ziua de Sf. Ioan toate cetele de feciori participă în municipiul Făgăraș la festivalul dedicat acestui obicei. Înainte de parada cetelor, acestea participă la slujba de Sf. Ioan de la Catedrala ortodoxă, unde fiecare cântă câte un colind specific zonei de unde vine.

Obiceiul colindatului de ceată bărbătească a fost inclus pe lista patrimoniului imaterial mondial UNESCO, în luna decembrie 2013. Municipalitatea din Făgăraș încearcă să acceseze fonduri europene pentru înființarea unui muzeu al cetelor de feciori, pentru costume, dar și pentru editarea textelor colindelor specifice fiecărui sat din zona Făgărașului.

AGERPRES/(AS-autor: Jana Pintili, editor: Diana Dumitru)

Foto: (c) RADU TUTA / AGERPRES ARHIVĂ

Cristina Grigoraș, cu un total de 305 puncte, a devansat-o în clasamentul celor mai buni 10 sportivi la seniori și tineret, pe Laura Oprea, de la CS Știința Constanța, coechipiera ei de barcă (255 puncte).

Pe locurile 3-8 s-au clasat șase componente ale ambarcațiunii de 8 rame plus cârmaci, medaliată cu aur la Europene și locul patru la Mondiale: Mihaela Petrilă (CS Dinamo București), Ioana Crăciun (CS Dinamo), Adelina Cojocariu (CS Dinamo), Irina Dorneanu (CS Dinamo), Andreea Boghian (CS Dinamo), Daniela Druncea (CS Olimpia București), toate cu câte 240 p.

Pe locul 9 s-a clasat Roxana Cogianu (CSA Steaua/190 p), iar Nicoleta Albu și Cristina Ilie, ambele de la CS Dinamo, au împărțit locul 10, ultimele trei făcând parte de asemenea din barca de 8+1.

Iată și lista celor mai buni sportivi la juniori:
1-2. Robert Gheorghe Dedu (CS Știința Constanța) 215 p
1-2. Ciprian Tudosă (C.N. Nicu Gane Fălticeni) 215
3-4. Cristina Popescu (Liceul Teoretic Traian Lalescu Orșova) 200
3-4 Denisa Tîlvescu (Liceul Teoretic Traian Lalescu Orșova) 200
5. Roxana Parașcanu (CS Dinamo București) 160 p
6. Nicoleta Pașcanu (Liceul Teoretic Traian Lalescu Orșova) 155
7. Elena Logofătu (Liceul Teoretic Traian Lalescu Orșova) 150
8. Beatrice Parfenie (CS Dinamo București) 140
9-11. Sergiu Bejan (Liceul Teoretic Traian Lalescu Orșova) 128
9-11. Mihăiță Iliuț (Liceul Teoretic Traian Lalescu Orșova) 128
9-11. Alexandru Macovei (Liceul Teoretic Traian Lalescu Orșova) 128

AGERPRES/(AS/autor: Teodor Ciobanu, editor: Mihai Țenea)

Foto: (c) SILVIU MATEI / AGERPRES FLUX

Născută la Timișoara pe 12 decembrie 1936, Ioli Balaș, cea care deschide Galeria gloriilor, Hall of Fame, a IAAF, a fost dublă campioană olimpică, în 1960, la Roma, și 1964, la Tokyo, intrând în istoria sportului nu numai prin performanțele sportive (a stabilit nu mai puțin de 14 recorduri mondiale, ducând peformanța supremă de la 1,75 m, până la 1,91 m, într-o perioadă în care se sărea prin foarfecă, în groapa cu nisip), dar și ca imagine de referință pentru triumful unui sportiv: deși concursul atletic din acea zi se încheiase de mai bine de 2 ore, zecile de mii de spectatori au rămas neclintiți în tribunele Stadionului olimpic din capitala niponă doar pentru românca rămasă singură la înălțimea de 1,80 m, dar și-a continuat patetica luptă cu ea însăși, câștigând cu 1,90 m. Imaginea ei, așezată în nisipul ud, dar cu figura zâmbitoare și brațele ridicate într-un “V”, al victoriei, pe fundalul unor tribune înțesate în toiul nopții reprezintă și acum unul dintre simbolurile sportului mondial.

Pentru a-i depăși recordul mondial, de 1,91 m, stabilit în 1961, a fost nevoie ca sportivele, antrenorii, specialiștii în biomecanică să studieze și să schimbe, de două ori, stilul de săritură, trecând de la clasica foarfecă, la răsturnarea laterală și apoi, la Fosbury Flop, cu care s-a trecut la 1,92 m în 1971, după 10 ani de la isprava româncei.

Campioană europeană de 3 ori, deținătoare a recordurilor în 100 de stadioane din întreaga lume (cel de la Rio de Janeiro este și acum în vigoare), Iolanda Balaș-Soter este, poate mai mult decât o mare sportivă, o animatoare în acest domeniu pe care continuă să-l slujească și astăzi, cu toată forța, priceperea, civilitatea și inefabilul ei farmec. A fost președintă a Federației române de atletism între 1988 și 2005, postură din care a sprijinit mulți atleți și atlete să facă dificilul pas de la activitatea sportivă la cea “civilă”, unii au ajuns miniștri, președinți de federație, la rândul lor, reprezentând un veritabil model de viață. La Mulți Ani, doamnă Ioli!

AGERPRES (autor: Lucian Oprea, editor: Teodora Oprea)

Foto: (c) SIMION MECHNO / AGERPRES FOTO

A doua în această ierarhie publicată de WTA este americanca Serena Williams, liderul mondial, locul al treilea este ocupat de rusoaica Maria Șarapova, a patra este Eugenie Bouchard (Canada), poloneza Agnieszka Radwanska a cincea, chinezoaica Na Li, retrasă anul acesta din activitate, a ocupat locul șase, sârboaica Ana Ivanovic a șaptea, daneza Caroline Wozniaci a opta, Petra Kvitova (Cehia) a noua, ”top ten” fiind încheiat de Victoria Azarenka (Belarus).

Simona Halep (23 ani) a jucat anul acesta prima sa finală de Mare Șlem, la Roland Garros, a mai disputat finala turneului de la Madrid, a câștigat la Doha și București, încheind anul cu finala Turneului Campioanelor, pierdută în fața Serenei Williams.

AGERPRES (editor: Mihai Țenea)

Fotografii: (c) Liviu Popescu / AGERPRES FOTO

Unul din aceste daruri sfinte, zestre a spiritualității românești, este Mănăstirea Surpatele, ctitoria doamnei Maria Brâncoveanu, care în 1706 — 1707 a construit pentru ”călugăricioarele’ de aici o biserică nouă și a împodobit-o cu pictură, tâmplărie sculptată din lemn de tei aurit, icoane, candelabru de aramă făcut de meșterul Hans Georg Beck, odoare și averi din care să se poată întrețină obștea de călugărițe. Pictorii pe care i-a ales Doamna Maria au fost Andrei, Iosif ieromonahul, Hranite și Ștefan, ai renumitei echipe de zugravi hurezeni conduși de Constantinos.

Pisania de deasupra ușii de la intrare amintește că mai înainte mănăstirea avea o biserică ce ”zidită a fost oareș-cându de Buzești, însă mică și prost lucrată’—(Constantin Bălan, ‘Inscripții medievale și din epoca modernă a României. Județul istoric Vâlcea’).

“Deși mică și neînsemnată, mănăstirea de la Surpatele apare înainte de a se ocupa doamna Maria Brâncoveanu de ea, într-un număr mare de documente ale vremii, peste 30, care îi leagă istoria de boierii Drăgoești și potrivit legendei chiar de voievodul Ștefan Surdul (1591 — 1592), după cum afirmă Doru Căpătaru în cartea pe care o dedică mănăstirii. Tehnic vorbind, biserica mănăstiri Surpatele este armonios construită, are planul triconic cu turla înălțată deasupra naosului și pridvor deschis susținut pe stâlpi legați între ei prin arcade în acoladă”, spune sociologul Ligia Rizea, specialist în patrimoniu.

Decorațiunea exterioară este simplă, dar plină de rafinament, brâul floral în relief, ancadramente de piatră la ferestre, înconjurate de chenare decorative. Inițial incinta era compusă din corpuri de chilii care formau în jurul bisericii un patrulater cu cerdace și galerii elegante.

După secularizarea averilor mănăstirești, așezământul monahal de la Surpatele a fost abandonat din lipsa posibilităților materiale și financiare de a mai fi întreținut. Începând cu anul 1927, prin strădania unor maici venite de la Mănăstirea Dintr-un Lemn, ansamblul a fost refăcut.

Comisiunea Monumentelor Istorice a restaurat complexul monahal între anii 1927-1935. Au urmat lucrări de consolidare între anii 1958-1959 și în anul 1984, când biserica a fost învelită cu tablă de plumb, din îndemnul și sub conducerea episcopului Râmnicului, Gherasim Cristea, și tot prin strădania acestui adevărat ctitor pentru multe dintre mănăstirile din Vâlcea și Olt, fresca și iconostasul de la Surpatele au fost restaurate în anul 2004, de Simona Cătălina Petrescu și Anca Corina Nicolaescu.

Dar amintirile și legendele mănăstirii leagă acest lăcaș de suflet al doamnei Maria Brâncoveanu de perioada în care i-a servit ca loc de reculegere după martiriul soțului și copiilor, împreună cu cealaltă văduvă a tragediei, soția lui Ianache Văcărescu, decapitat și el alături de Brâncoveni, dar și de trei povești de iubire care îi au ca protagoniști pe zugravul Gheorghe Gherontie, Iancu Jianu și Anton Pann.

La această mănăstire, Maria Brâncoveanu și-a plâns, în ultimii ani ai vieții, soarta crudă care-i răpise, în mod dramatic, bărbatul și copiii. De altfel, drumul care leagă acest mic așezământ monahal de Mănăstirea ‘Dintr-un Lemn’, aflată nu foarte departe, se numește chiar Drumul Doamnei și se spune că Maria Brâncoveanu parcurgea des, mergând pe jos, acest drum de vreo 5—6 km., care străbate comuna Frâncești de la un cap la altul, rugându-se printre lacrimi pentru sufletele răposaților.

Legenda zugravului Gherontie spune că acesta a iubit toată viața pe fiica unui boier de-al locului, dar fără niciun rezultat, domnița respectivă nu i-a răspuns sentimentelor, ba mai mult artistul a fost chiar invitat la nunta domniței. Nesuportând această durere a sufletului, zugravul mănăstirii, Gheorghe Gherontie, a decis să se călugărească.

Cea de a doua poveste care are legătură cu Iancu Jianu ascunde de fapt o tragedie. Circulă de fapt două variante. O primă variantă ar fi cea în care Florica, sora lui Iancu Jianu și logodnică a lui Tudor Vladimirescu, în timpul răscoalei, a fost siluită de guvernatorul Olteniei, serdarul Stoica. Florica a preferat să se sinucidă, nu înainte de a-i povesti fratelui cele petrecute. Iancu Jianu l-a prins pe serdar și ca pedeapsă l-a înjunghiat chiar pe mormântul Floricăi, aflat în curtea Mănăstirii Surpatele. În cea de-a doua variantă, în cauză, victima serdarului Stoica ar fi fost chiar logodnica lui Iancu Jianu, Lenuța Golfineanu.

Ultima legenda are legătură cu Anton Pann, unde lucrurile sunt clare și fac parte din biografia poetului și muzicianului. La Surpatele, poetul s-a îndrăgostit de călugărița Anica, nepoata stareței Platonida de la mănăstirea ”Dintr-un Lemn”, și a convins-o să fugă cu el, trecând-o munții prin Pasul Bran, deghizată în bărbat.

Sunt și alte povești care pot fi auzite de pelerinul sau turistul care alege, preț de un ceas sau mai multe, să se oprească la una dintre cele mai frumoasă mănăstiri, ctitorie a Mariei Brâncoveanu, soția martirului voievod.

AGERPRES/(AS—autor: Liviu Popescu, editor: Adrian Drăguț)

Foto: (c) VIOREL LAZARESCU / AGERPRES ARHIVA
Vernisajul expoziției ‘O civilizație ‘necunoscută’ Gumelnița’; Zeița de la Vidra

Continuitatea de locuire pe teritoriul ilfovean de astăzi este strâns legată de existența triburilor tracice și, apoi, geto-dacice, care au deprins meșteșugul topirii și prelucrării bronzului și, mai târziu, a fierului. Epocile bronzului timpuriu și mijlociu (secolele XX-XVI î.Hr.), aparținând Culturii Glina III, ca și cele din prima (Hallstatt) și a doua (La Tene) Epocă a fierului sunt bine ilustrate de descoperirile de pe teritoriul comunei Glina, din care s-au recuperat vase ceramice din pastă fină, multe dintre ele ornamentate cu decor pictat în culori ”crude” (roșu și alb), figurine antropomorfe și zoomorfe din lut ars, precum și o mare cantitate de obiecte de uz gospodăresc sau arme de luptă (topoare din bronz, râșnițe, lame, răzuitoare etc.).

Cucerirea (101-102 și 105-106) și apoi ocupația romană (106-271/275) a Daciei au influențat meleagurile ilfovene de astăzi, iar năvălirile sau ocupațiile temporare ale altor popoare din secolele III-VII au lăsat urme în viața locuitorilor, fără însă să-i disloce din locurile pe care le ocupau. Unele dovezi arheologice atestă existența mai multor așezări omenești (cu populații stabile) înainte de năvălirile popoarelor migratoare.

În arealul satului Fundeni (comuna Dobroești) s-au descoperit urme ale populației autohtone din secolul al VI-lea, în cadrul cărora au fost identificate elemente slave aflate într-un stadiu avansat de asimilare. În Evul Mediu, printre așezările cu populații stabile, apare consemnat în hrisoavele vremii Snagovul, legat de Mănăstirea Snagov (azi pe teritoriul satului Siliștea Snagovului), ctitorie din secolul al XIV-lea a domnitorului Mircea cel Bătrân (1386-1418).

Foto: (c) RADOR / AGERPRES ARHIVA
Clădirea țesătoriei Mănăstirii Țigănești, de maici, 1939

În secolele XVII-XVIII au fost întemeiate noi mănăstiri (Cernica, Căldărușani, Țigănești ș.a.), în jurul cărora s-au format ori s-au concentrat sate de supuși sau de oameni liberi, determinând intensificarea locuirii meleagurilor ilfovene.

Prima mențiune documentară despre județul Ilfov apare într-un hrisov din 23 martie 1482, emis la Gherghița de domnul Basarab cel Tânăr (Țepeluș), prin care voievodul dăruiește Mănăstirii Snagov unele sate și munți și-i oferă unele privilegii (…”Și iarăși oricâte sate are Sfânta mănăstire în județul Elhov, iar la ele să se ia birul de la vecinii mănăstirii”…). De atunci, județul a evoluat și s-a dezvoltat în limite variate, fiind, în ultimele decenii ale secolului XX, cel mai forfecat și mai ajustat județ al țării.

Foto: (c) ADRIAN OLTEAN / AGERPRES ARHIVA
Muzeul Curtea Veche (Palatul Voievodal) din Capitală; muzeul păstrează vestigiile fostei Cetăți de Scaun a Bucureștiului, 1995

În toate formele administrative mai vechi, orașul București, aflat în partea centrală a județului Ilfov era înglobat în teritoriul acestuia. La ultima modificare administrativă-teritorială majoră, din 17 februarie 1968, orașul București (capitala) a fost declarat municipiu și a devenit unitate de sine stătătoare, cu rang de județ, evoluând în afara limitelor județului Ilfov.

Teritoriul actual al județului Ilfov, în limitele căruia sunt cuprinse 8 orașe (Buftea, Otopeni, Popești Leordeni, Pantelimon, Voluntari, Măgurele, Bragadiru, Chitila), 32 de comune și 91 de sate, cu reședința în municipiul București, reprezintă o relicvă a județului Ilfov de odinioară, cu rădăcini ancorate în secolul al XV-lea.

De-a lungul timpului, și cu precădere în a doua jumătate a secolului XX, județul Ilfov a cunoscut cele mai mari amputări teritoriale, ajungând până la cea mai mică suprafață de doar 1.593 km pătrați în prezent, față de 5.176 km pătrați în 1937 (când avea 10 plăși, 2 orașe și 419 sate) și 8.225 km pătrați în 1972 (cu 2 municipii, 2 orașe, 125 de comune și 418 sate).

În urma Legii nr. 5 din 8 septembrie 1950, când au fost desființate vechile județe, teritoriul fostului județ Ilfov a fost integrat (alături de porțiuni din județele vecine) și a evoluat (până la 17 februarie 1968) în cadrul regiunii București (cu unele pendulări ale teritoriilor limitrofe în limitele altor regiuni), care se extindea pe o suprafață de 20.480 km pătrați (în 1964) și cuprindea 15 raioane, 10 orașe și câteva sute de sate.

Prin Legea nr. 2 din 17 februarie 1968 au fost reînființate județele (înlocuind regiunile și raioanele), între care și județul Ilfov, cu reședința în municipiul București. Sub această formă a evoluat până la 23 ianuarie 1981, când, prin Decretul Consiliului de Stat nr. 15, județul Ilfov a fost desființat, cele mai mari suprafețe din teritoriul său trecând în componența județelor nou înființate (Călărași și Giurgiu), o mică porțiune din suprafața sa fiind înglobată în județul Ialomița, iar ceea ce a rămas a fost trecut sub administrarea municipiului București ca sector de sine stătător, numit Sectorul Agricol Ilfov (la 23 ianuarie 1981, acest sector avea un oraș — Buftea—, 26 comune și 73 de sate), cu reședința la Balotești.

Ulterior, prin mai multe Decrete ale Consiliului de Stat (nr. 368/27 noiembrie 1985, nr. 209/18 iunie 1986 ș.a.), Sectorul Agricol Ilfov a pierdut sau a primit mai multe comune cu satele aferente. Ca urmare a Legii nr. 24 din 12 aprilie 1996 (Art. 124), denumirea Sectorului Agricol Ilfov a fost înlocuită cu cea de județul Ilfov, iar în urma aplicării Legii nr. 50 din 10 aprilie 1997 a fost trecut în categoria județelor, fiind cel mai mic dintre cele 41 de județe ale țării.

AGERPRES/(Documentare-Irina Andreea Cristea; redactor Arhiva foto: Mihaela Tufega; editor: Anca Pandea

Foto: (c) Paul BUCIUTA / AGERPRES ARHIVĂ

Ortodoxe
Sf. Ier. Dosoftei, mitropolitul Moldovei;
Sf. Mari Mc. Eustratie, Auxentie, Evghenie, Mardarie și Orest;
Sf. Mc. Lucia, fecioara din Siracuza (Dezlegare la pește)

Greco-catolice
Sf. m. Eustratie, Axentie, Eugen, Mardarie și Orest; Sf. m. Lucia

Romano-catolice
Ss. Lucia, fc. m.; Otilia, călug.

Sfântul Ierarh Dosoftei, mitropolitul Moldovei, este pomenit în ziua de 13 decembrie.

Mitropolitul Dosoftei s-a născut în anul 1624 la Suceava, primind la botez numele Dimitrie. A studiat pentru început acasă, apoi la Iași, la Colegiul de la Trei Ierarhi. De aici a plecat la Liov, unde va studia la Școala Frăției Ortodoxe “Adormirea Maicii Domnului”. În anul 1649 s-a călugărit la Mănăstirea Probota, primind numele Dosoftei. În anul 1658 a fost ales și hirotonit episcop de Huși, apoi episcop la Roman, iar în 1671 a fost ales mitropolit al Moldovei.

A fost unul dintre cei mai mari cărturari români din secolul al XVII-lea, fiind cunoscut ca primul poet național, primul traducător în limba română al cărților de slujbă religioasă, primul versificator al Psaltirii în tot Răsăritul ortodox, primul traducător în românește al unor cărți din literatura dramatică și istorică universală, primul cărturar roman care a copiat documente și inscripții. Mai este cunoscut drept o personalitate a vieții culturale și spirituale românești și pentru traducerile sale din literatura patristică și pentru contribuția sa la formarea limbii literare românești.

În 1686, în urma campaniei de retragere din Moldova, soldații polonezi au luat cu ei ca ostatic și pe mitropolitul Dosoftei. Rămâne în exil până la sfârșitul vieții. A trecut la Domnul la 13 decembrie 1693 și a fost înmormântat în Biserica “Nașterea Domnului” din Zolkiew (Ucraina).

Canonizarea Sfântului Ierarh Dosoftei a fost aprobată de membrii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române în ședința de lucru din 5-6 iulie 2005, la propunerea Sinodului Mitropolitan al Mitropoliei Moldovei și Bucovinei. Proclamarea solemnă a canonizării Sfântului Ierarh Dosoftei, Mitropolitul Moldovei, a avut loc la 14 octombrie 2005, la Catedrala mitropolitană din Iași.

Tot astăzi sunt pomeniți în calendarul creștin ortodox Sfinții Mari Mucenici Eustratie, Auxentie, Evghenie, Mardarie și Orest, care au trăit în timpul persecuției anticreștine ordonată de Dioclețian (284-305).

Eustratie era soldat în trupele grănicerești ale imperiului din Armenia, creștin în taină. Văzând chinurile la care erau supuși creștinii de către autorități și fiind îndemnat la mucenicie printr-o descoperire, și-a mărturisit deschis credința. A fost supus la torturi, în urma cărora ieșind sănătos din mâinile călăilor, l-a adus la credință și pe prietenul său, Evghenie. Au fost amândoi duși din Sevastia la Nicopole în lanțuri. Un creștin cu numele Mardarie, văzându-i suferind cumplit, l-a mărturisit și el pe Hristos și a fost ucis în chinuri grele.

Preotul Auxentie, cel prin care Eustratie primise îndemnul de a merge la mucenicie, a fost de asemenea adus la judecată și decapitat.

Sfântului Evghenie i s-a tăiat limba, i s-au zdrobit fluierele picioarelor și a murit în acea teribilă suferință.

Un soldat cu numele Orest, vrând să lovească pe unul dintre prigonitori, a fost cunoscut că era creștin și a fost dus împreună cu Sfântul Eustratie în Capadocia unde au fost omorâți, unul pe un pat încins, Sfântul Orest, iar celălalt, Sfântul Eustratie, a fost aruncat într-un cuptor.

AGERPRES/(Documentare — Mariana Zbora-Ciurel, editor: Marina Bădulescu)

Foto: (c) AGERPRES ARHIVA

La 13/26 decembrie 1918, la București, a avut loc o mare manifestație a tipografilor din București, care au demonstrat pașnic pentru revendicările lor social-economice, precum și pentru ceea ce numim astăzi libertatea presei.

În acea zi, cei aproape 600 de muncitori tipografi din Capitală au încetat lucrul, îndreptându-se spre Ministerul Industriei și Comerțului, alături de reprezentanții desemnați de ei să le revendice drepturile. Cu aceștia s-au solidarizat și muncitori de la alte fabrici din București. Manifestația urma să aibă loc în fața Teatrului Național. Ajunși în Piața Teatrului, manifestanții au fost întâmpinați cu focuri de armă de forțele de ordine, după ce, în prealabil, șeful garnizoanei București, Nicolae Mărgineanu, telefonase primului ministru Ion I.C. Brătianu, cerându-i autorizația de a interveni împotriva demonstranților.

Manifestația s-a soldat cu victime, morți și răniți, sute de manifestanți fiind arestați și schingiuiți.

Personalități de seamă ale vieții culturale, artistice și politice (Ion Slavici, Nicolae Tonitza, Gala Galaction) au condamnat cu asprime actul represiv al guvernului.

Eforturile celor care și-au cerut drepturile nu au rămas fără rezultat. Breasla tipografilor a fost prima din România care a reușit să încheie un contract colectiv unitar, la nivel de ramură, pe o durată de un an și jumătate, la data de 22 decembrie 1921. Prin contractul colectiv erau reglementate condițiile de muncă, timpul de lucru, concediile, zilele de sărbătoare plătite de patroni, plata orelor suplimentare, numărul ucenicilor, dreptul de a alege delegați (bărbați de încredere), care să vegheze la îndeplinirea contractului colectiv.

AGERPRES/(Documentare, editor: Marina Bădulescu)

Ziua etniei tătare din România
Foto: (c) MIHAI POZIUMSCHI / AGERPRES ARHIVA

Proiectul de lege privind consacrarea zilei de 13 decembrie ca sărbătoare a etniei tătare din România a fost adoptat de plenul Camerei Deputaților la 14 noiembrie 2006, cu 230 de voturi pentru, unul împotrivă și o abținere.

Această dată a fost aleasă ca Zi a etniei tătare datorită faptului că pe 13 decembrie 1917, parlamentul tătarilor crimeeni a proclamat Republica Populară Crimeea și a aprobat constituția. Tătarii care s-au stabilit în România, în urmă cu mai bine de 800 de ani, sunt originari din Crimeea.

Acest proiect de lege a fost inițiat de deputatul Uniunii Democrate a Tătarilor Turco — Musulmani din România (UDTTMR) Amet Aledin, după ce propunerea fusese discutată încă de la Congresul UDTTMR din 2002. Cu ocazia Zilei tătarilor din România, UDTTMR organizează o serie de manifestări festive, cultural-artistice.

La 11 februarie 2014, deputații au aprobat un proiect de lege privind consacrarea zilei de 13 decembrie ca sărbătoare a etniei tătare din România, astfel încât angajatorii să poată acorda liber persoanelor aparținând acestei etnii care doresc să participe la manifestările organizate cu acest prilej. Actul normativ, inițiat de deputatul minorităților naționale Varol Amet, fusese adoptat de Senat pe 19 noiembrie 2013, Camera Deputaților fiind for decizional în acest caz.

AGERPRES/(Documentare-Andreea Onogea, editor: Marina Bădulescu)

Photo credit (c) Luiza ABU-SALEM / AGERPRES PHOTO

However, the monastery impresses not only through its history, but also through the mysterious phenomena that have occurred right under its roof. For instance, a few years ago, when the icons at monastery started shedding tears of myrrh and blood. The tracks are still visible up to this day.

‘The history of the monastery is quite beautiful. For what I understood, the walls were erected in 1945-1947, meant for hosting four military units. But that only lasted until the commander of the unit folded the flag and with it in his bag fled abroad. Within 48 years since that episode, the military base was closed and the building became an orphanage, having been used for that purpose from 1960 until 1988. However, in 1988, one of the units, the one by the side of the road, was abandoned and in 1998 it was taken over by the Diocese of Alexandria and Teleorman. His Holiness came to Teleorman in 1996, when the Diocese got first established,’ abbot Antonie Lita told AGERPRES.

According to him, there are two buildings occupied by the monastery at the present, among the four of the former military base.

‘The Monastery was established in 1998. In 2004 I asked for the blessing of his Holiness Galaction to allow us to read from the Book of Psalms day and night without ever stopping and we started to do that, and on February the 2nd the icons started shedding tears, especially the one in the church that is older. Before, in 2003, it was father Maximilian who said that he saw teardrops on that icon. He came to tell me that was a myrrh streaming icon. Later, on February 2, 2004, on the day of the Presentation of the Redeemer Jesus Christ, precisely on the night between February 2 and 3, myrrh started to flow from this icon and it continued to flow until a small lake of myrrh was formed. They were priests who came from Rosiori, the police in the village, the mayor, the faithful, since it was during the Lent. Then there were several icons who started to shed myrrh and three icons from the iconostasis also started to shed tears plus an icons that we have here in the house,’ said abbot Antonie Lita.

The monks share the little that they have with those who crossed their threshold. Tourists are welcomed with love, accommodation is free of charge. Tourists come here in great number on St Pantelimon Day, when the church celebrates its patron saint and also on November 13, when we celebrate St John Chrysostom.

Around the St Pantelimon Monastery there is also a former airport that is part of the military base. Tourists are free to take a walk on the runaway and also they are free to visit the other monasteries in the area, situated on the field of the former military base.

AGERPRES