Foto: (c) SEBASTIAN OLARU/AGERPRES ARHIVĂ

Porumbele sunt fructe ale porumbarului (Prunus Spinosa), un arbust sălbatic din familia rozaceelor, ce crește la câmpie, în zonele montane și atinge 3 metri înălțime, având ramuri spinoase, flori albe și fructe mici sferice, care se culeg în noiembrie.

Dintre toate fructele de pădure, porumbele sunt cele mai bogate în tanin. Conțin totodată minerale importante precum calciu, potasiu, zinc, fier, cupru, sodiu, magneziu, dar și vitamine precum provitamina A, vitamine din complexul B și vitamina C.

Pentru proprietățile lor terapeutice, se folosesc sub formă de decoct, suc, compot, sirop, gem, cidru, ceaiuri, vinuri, must sau combinate cu miere.

În scop medicinal, de la porumbar se mai folosesc florile, mugurii, frunzele și coaja arbustului. Florile se culeg imediat după înflorire, una câte una. Ele conțin flavone, acizi organici, glicozide, kemferol, săruri de magneziu și potasiu și sunt recomandate ca sedativ și diuretic în tratamentul nefritelor, cistitelor și enteritelor. În homeopatie, florile porumbarului se folosesc în preparatele pentru combaterea durerilor de cap și în afecțiunile cardiace.

Mugurii au acțiune tonică generală, de stimulent al mecanismelor de creștere și dezvoltare și în dizarmoniile hormonale. Toate acestea îi recomandă în caz de: deficit imunitar, convalescențe postgripale sau după boli pulmonare, debilitate psiho-fizică, anorexie, inapetență, astenie generală, neurastenie, anemie, dizarmonii de creștere la copii, acnee juvenilă și furunculoză provocate de poluarea atmosferică.

Frunzele se culeg prin luna iulie și se recomandă în erupții tegumentare, boli de rinichi, vezică, pentru eliminarea toxinelor din corp.

Din coaja arbustului se prepară ceai care ajută la curățarea plămânilor.

Fructele au acțiune astringentă și diuretică, efect antidiareic și antidizenteric și sunt recomandate în dureri de stomac, diaree, dizenterie, afecțiuni renale, dischinezii biliare, gută, tuse convulsivă, stimularea digestiei. Sunt folositoare și ca dezinfectant al căilor urinare și în tratamentul artritelor.

Conținutul mare de tanin, acesta fiind un antioxidant puternic, care acționează asupra imunității organismului, le conferă porumbelor calitatea de dezinfectant puternic. Taninul acționează în locurile pe unde trece, începând cu cavitatea bucală unde îndepărtează tartrul de pe dinți, apoi în esofag unde acționează ca un ulei asupra unor amigdale bolnave și ajungând în stomac unde devine un pansament pentru toată flora stomacală.

Porumbele stimulează imunitatea, ferind organismul de răceală și gripă, tonifică oasele, dinții și unghiile. Potasiul conținut de acestea ajută la o stabilizare a pulsului inimii și reglarea hipertensiunii arteriale. Consumul de porumbe crește pofta de mâncare.

Porumbele au și un conțin redus de glicozid al acidului cianhidric și nu trebuie consumate în cantități mari. De asemenea, fructele nu trebuie consumate crude, deoarece conțin amigdalină, un acid hidrocianic, din cauza căruia ele devin toxice.

Această substanță este distrusă prin supunerea fructelor la temperaturi foarte scăzute (primul îngheț) sau prin fierbere.

AGERPRES/(Documentare-Daniela Dumitrescu, editor: Marina Bădulescu)

Foto: (c) www.trazimsmjestaj.com

Fosta republică din componența Iugoslaviei este compusă din două entități: Federația Bosnia și Herțegovina (care ocupă aproximativ 51% din teritoriu și este formată din 10 cantoane), Republika Srpska (circa 49%). Pe lângă aceste entități, districtul autonom Brcko se află sub suveranitatea conducerii centrale.

Capitala statului este la Sarajevo, cel mai mare oraș, cu o populație estimată la aproximativ 370.000 de locuitori.

Populația totală a statului este de aproximativ 3.8 milioane de locuitori (conform recensământului din octombrie 2013), dintre care 62,55% în Federația BiH, 35% în Republica Srpska și 2,45% în districtul Brcko. Structura etnică cuprinde: bosniaci (48%), sârbi (37,1%), croați (14,3%). Limbile vorbite sunt bosniacă, sârbă și croată.

Ca repere geografice, Bosnia și Herțegovina se întinde între râul Sava și Marea Adriatică. Linia de coastă se întinde pe o distanță de circa 20 km, în apropierea orașului Neum. Relieful, dominat de munți și dealuri, este brăzdat de văile adânci ale râurilor, dintre care Drina, Urbas și Neretva sunt cele mai importante. În vest se află Munții Metaliferi (altitudine medie de 1.000 m) și cei mai înalți munți din țară, Alpii Dinarici (Vârful Maglic 2.386 m). În nord, pe valea Savei se întinde Câmpia Posavina.

Statul și-a declarat independența de Fosta Iugoslavie la 1 martie 1992, în urma unui referendum boicotat de bosniacii sârbi. Declararea independenței a fost urmată de tensiuni și incidente militare care au condus, la 6 aprilie 1992, la izbucnirea războiului. Sârbii au vizat partiția statului în funcție de liniile etnice de demarcație, interesul Croației s-a orientat spre securizarea teritoriilor locuite de croați, iar bosniacii musulmani au rămas loiali guvernului bosniac. În martie 1994, bosniacii musulmani și cei croați au semnat un acord prin care a fost creată Federația Bosnia și Herțegovina, punându-se astfel capăt conflictului croato-musulman. În decembrie 1995, războiul s-a încheiat prin semnarea Acordurilor de Pace de la Dayton, ce au consacrat structura actuală a statului.

Ziua de 25 noiembrie sărbătorește statalitatea și este aniversată în Federația Bosnia și Herțegovina. La această dată, în 1943, Consiliul anti-fascist al Bosniei și Herțegovinei (ZAVNOBiH) a adoptat rezoluția, care declara Bosnia și Herțegovina o comunitate a sârbilor, musulmanilor și croaților.

Bosnia și Herțegovina are o președinție alcătuită din trei membri (un bosniac, un croat și un sârb), aleși prin votul direct al poporului pentru un mandat de patru ani. Conducerea președinției tripartite se stabilește prin rotație, la fiecare opt luni. Președintele este șeful statului. Consiliul de Miniștri este însărcinat cu supravegherea politicilor externe, economice și fiscale, reprezentând guvernul național. Președintele consiliului, denumit și premier, este, în prezent, Vjekoslav Bevanda.

Vjekoslav Bevanda, președintele Consiliului de Miniștri al Bosniei și Herțegovinei, membru al Uniunii Democrate Croate din Bosnia și Herțegovina, în timpul unei conferințe de presă susținută împreună cu Herman Van Rompuy, președintele Consiliului European, la finalul unei întâlniri desfășurata la Consiliul European, la Bruxelles (9 martie 2012)
Foto: (c) Ștefan MICSIK / AGERPRES ARHIVĂ

Principala instituție a Comunității Internaționale în țară, potrivit MAE, este Oficiul Înaltului Reprezentant (OHR), creat prin Acordul de la Dayton. OHR are ca principală atribuție supravegherea implementării aspectelor civile ale Acordului. Din 1997, OHR are puteri speciale de intervenție (Bonn Powers), care conferă Înaltului Reprezentant (HR) dreptul de a demite oficiali, de a impune legi, dacă constată că au fost încălcate Acordurile de la Dayton. La 16 iunie 2008, Uniunea Europeană a semnat Acordul de Stabilizare și Asociere (ASA) cu Bosnia și Herțegovina.

Relații bilaterale între România și Bosnia și Herțegovina

Relațiile diplomatice dintre România și Bosnia și Herțegovina au fost stabilite la 1 martie 1996, ambasada României la Sarajevo fiind deschisă la 28 martie 1998. Bosnia și Herțegovina a deschis ambasada la București la 20 noiembrie 2006.

La 18 noiembrie 1998, președintele Emil Constantinescu a efectuat o vizită de lucru în Bosnia și Herțegovina, prilej cu care a avut convorbiri cu cei trei membri ai președinției colegiale bosniace, musulmanul Alia Izetbegovici, croatul Ante Jelavici și sârbul Zivko Radisici. De asemenea, în iulie 1999, președintele Emil Constantinescu a participat, la Sarajevo, la Reuniunea de lansare a Pactului de Stabilitate.

La 30 aprilie 2001, președintele Ion Iliescu a efectuat o vizită la Sarajevo, unde a avut o întâlnire cu președintele conducerii colective a Bosniei și Herțegovinei, Zivko Radisici.

La 11 mai 2005, președintele României, Traian Băsescu s-a întâlnit cu președintele în exercițiu al Bosniei și Herțegovinei, Borislav Paravac, în marja Summit-ului SEECP de la București. La 7 iunie 2007, la București, a avut loc o întâlnire a președintelui Traian Băsescu cu omologul său bosniac, Nebojsa Radmanovic, în marja Summit-ului țărilor din Europa de Sud-Est — ‘Diversitatea culturală, punte între patrimoniu și cultura viitorului’. La 20 martie 2008, președintele României, Traian Băsescu, a efectuat o vizită oficială în Bosnia și Herțegovina.

La 2-4 aprilie 2008, delegația oficială a Bosniei și Herțegovinei, condusă de președintele Haris Silajdzic, a participat la Summit-ul NATO de la București, iar la 20 martie 2013, președintele Bosniei și Herțegovina, Nebojsa Radmanovic, s-a aflat în vizită de stat în România.

AGERPRES/(Documentare — Roxana Mihordescu, Doina Lecea; editor: Irina Andreea Cristea)

Foto: (c) GEORGE CALIN/ AGERPRES ARHIVA

În cei 17 ani dedicați sportului de performanță a câștigat peste 40 de titluri de campion național și peste 30 de campion balcanic. A fost campion european în 1969. A cucerit de opt ori medalia de aur, de șapte ori pe cea de argint și de alte șapte ori pe cea de bronz la Campionatele Mondiale. Cele mai mari performanțe le-a obținut la Jocurile Olimpice, la care a fost prezent la cinci ediții (1968 — 1984), cucerind de patru ori aurul olimpic: Mexic 1968 (C2 1.000 m), Munchen 1972, (C1 1.000 m), Moscova 1980, (C2 1.000 m) și Los Angeles 1984 (C2 1.000 m) și de trei ori medalia de argint (1972, 1980 și 1984).

Ivan Patzaichin la Jocurile Olimpice de la Munchen, 1972
Foto: (c) REPRODUCERE/ AGERPRES ARHIVA

Ivan Patzaichin la Jocurile Olimpice de la Munchen, 1972
Foto: (c) RADU CRISTESCU/ AGERPRES ARHIVA

La sosirea sportivilor români de la Jocurile Olimpice de vară de la Los Angeles, 1984
Foto: (c) CORNEL MOCANU/ AGERPRES ARHIVA

La sosirea sportivilor români de la Jocurile Olimpice de vară de la Los Angeles, 1984. (Ivan Patzaichin, stânga)
Foto: (c) CORNEL MOCANU/ AGERPRES ARHIVA

În 1984 se retrage din activitatea competițională, dedicându-se antrenoratului, la început la clubul unde și-a desfășurat întreaga carieră, Dinamo. În 1983 a terminat Institutul de Educație Fizică și Sport, iar în anul 2008 a susținut lucrarea de dizertație la masterul Educație fizică și managementul structurilor și activităților sportive. În 1986 este promovat, ca antrenor, la lotul național, pentru ca din 1995 să fie numit antrenor coordonator al lotului național olimpic.

Marele campion în 1984, în timpul unui antrenament pe lacul Snagov
Foto: (c) CORNEL MOCANU/ AGERPRES ARHIVA

A reușit să câștige peste 100 de titluri ca antrenor al lotului național și olimpic de kaiac-canoe, calitate în care a fost prezent la Olimpiadele din 1992 — Barcelona, 1996 — Atlanta, 2000 — Sydney, 2004 — Atena, 2008 — Beijing. În perioada 1990-1998 a contribuit la obținerea a două medalii la Jocurile Olimpice, 23 la Campionatele Mondiale și zece la cele europene. În 2000, sportivii pregătiți de Patzaichin au cucerit trei medalii de argint la Campionatele Europene de la Poznan și o medalie de aur și una de bronz la Jocurile Olimpice de la Sydney. A fost vicepreședinte al Federației Române de Kaiac-Canoe și vicepreședinte al Comitetului Olimpic Român (ales în 1990).

La sosirea sportivilor români de la Jocurile Olimpice de Vară de la Barcelona, întâmpinat de premierul Petre Roman, 1992
Foto: (c) EUGEN ENACHESCU/ AGERPRES ARHIVA

Ivan Patzaichin la festivitatea de premiere a olimpicilor de la Barcelona, 1992 
Foto: (c) EUGEN ENACHESCU/ AGERPRES ARHIVA

Ivan Patzaichin la prezentarea delegației olimpice a României pentru JO de vară de la Beijing, 2008
Foto: (c) CRISTIAN NISTOR/ AGERPRES ARHIVA

La data de 1 decembrie 2004, colonelul în rezervă Ivan Patzaichin din Ministerul Administrației și Internelor a fost înaintat la gradul de general de brigadă (cu o stea), în rezervă. În septembrie 2009, Ivan Patzaichin a anunțat că a renunțat la funcția de la lotul național de kaiac-canoe. Este Maestru Emerit al Sportului și Antrenor Emerit. Este președinte de onoare al Federației Române de Sport Columbofil și al Asociației Hipice Eclipse Racing, asociație privată a crescătorilor de cai de curse.

A înființat Asociația ”Ivan Patzaichin — Mila 23” și Rowmania, organizații care se ocupă de promovarea ecoturismului și a zonelor din Delta Dunării.

Ivan Patzaichin la prima ediție a Festivalului Internațional al bărcilor cu vâsle Rowmania, la Tulcea, 2011
Foto: (c) SORIN LUPSA/ AGERPRES ARHIVA

Marele campion la Concursul de vâslit în canotca de 10+1, desfășurat pe râul Dâmbovița, în zona cuprinsă între Piața Unirii și Biblioteca Națională, 2013
Foto: (c) SORIN LUPSA/ AGERPRES ARHIVA

Ivan Patzaichin a fost distins cu Ordinul Național ‘Pentru Merit’ și ‘Serviciul Credincios’ în grad de ofițer, ordin conferit de președintele Emil Constantinescu, 2000
Foto: (c) ALEX TUDOR/ AGERPRES ARHIVA

Antrenorul-coordonator al lotului național de canoe, Ivan Patzaichin, a fost decorat, de președintele Traian Băsescu, cu ‘Meritul Sportiv’ clasa I pentru performanțele avute de-a lungul anilor, 2008
Foto: (c) SORIN LUPSA/ AGERPRES ARHIVA

Regele Mihai I i-a conferit Decorația regală ‘Nihil Sine Deo’ pentru merite deosebite aduse sportului românesc lui Ivan Patzaichin, laureat cu aur la Jocurile Olimpice de vară din 1968, 1972, 1980 și 1984, în cadrul unei ceremonii desfășurate la Palatul Elisabeta din București, 2010
Foto: (c) RADU TUTA/ AGERPRES ARHIVA


În 1990, președintele Comitetului Olimpic Internațional, Juan Antonio Samaranch, i-a conferit ordinul Olimpic de argint, iar în anul 2000 a fost distins cu Ordinul național ”Serviciul Credincios” în grad de ofițer, iar în 2008 i-a fost conferit ‘Meritul Sportiv’ clasa I, de președintele Traian Băsescu. Regele Mihai I i-a conferit, la 13 septembrie 2010, în cadrul unei ceremonii desfășurate la Palatul Elisabeta din București, Decorația regală “Nihil Sine Deo”, pentru merite deosebite aduse sportului românesc.

Împreună cu soția, Georgiana, la Gala ‘Zece pentru România’, 2006
Foto: (c) CRISTIAN NISTOR/ AGERPRES ARHIVA

Este căsătorit cu Georgiana și au împreună o fiică, Ivona Beatrice.

AGERPRES/(Documentare, redactor arhiva foto :Elena Bălan, editor: Marina Bădulescu)

Cetatea medievală Oradea
Foto: (c) EUGENIA PASCA/ AGERPRES ARHIVA

În această zonă, o deosebită înflorire a cunoscut civilizația din Epoca bronzului, ilustrată nu numai prin marile așezări de la Otomani, Sălacea, Săcueni, Chereșeu ș.a. (secolele XIX-XII î.Hr.), ci și prin dezvoltarea remarcabilă a culturii materiale din aceste așezări (ateliere de turnătorie, ustensile, tezaure de aur etc.).

Pentru Epoca fierului (1300-1200 î.Hr.), vestigiile arheologice atestă o oarecare dezvoltare economică și culturală în zona celor trei Crișuri, descoperindu-se mai multe tezaure monetare dacice, mari vase rituale decorate (la Valea lui Mihai), tezaurul de podoabe de argint (la Oradea) etc.

În secolul al IV-lea î.Hr., în această regiune au pătruns celții, care s-au stabilit în zona de câmpie, alături de populația dacă, așa cum atestă descoperirile unor cimitire birituale de la Tărian și Curtuișeni.

În timpul stăpânirii Daciei de către romani (106-271/275), teritoriul actual al județului Bihor rămăsese în afara granițelor provinciei romane, el continuând să fie locuit de daci liberi, care își ridicaseră cetăți la Oradea, Tășad, Suplacu de Barcău ș.a., și unde s-au descoperit mai multe tezaure de podoabe de argint (Oradea, Drăgești, Tășad ș.a.) și tezaure monetare (Vaida, Drăgești ș.a.).

Prezența neîntreruptă a comunităților dace pe aceste meleaguri, în secolele IV-VI, este atestată de numeroasele așezări autohtone în care au fost descoperite materiale arehologice (Biharea, Giriu de Criș, Tinca, Râpa, Chereșeu ș.a.), printre care se remarcă ceramica neagră, fibule, monede etc.

În secolele VII-XI, comunitățile românești de aici au supraviețuit populațiilor migratoare de slavi, reușind, totodată, să-și edifice o formațiune statală proprie, cu centrul la Cetatea Biharea, cunoscută sub numele de voievodatul lui Menumorut, unul dintre voievozii români care a opus o puternică rezistență împotriva cuceririi maghiare.

În ciuda împotrivirii populației românești, Bihorul a fost cucerit de regatul ungar și transformat în comitat, atestat ca atare în 1111. Cu toate acestea, stăpânirea efectivă s-a realizat mult mai târziu, Bihorul cunoscând o intensă activitate economică și comercială, dezvoltându-se mai multe orașe și târguri, printre care Oradea, Beiuș, Tileagd, Săcueni ș.a.

Năvălirea tătarilor în 1241 a frânat procesul de feudalizare în Bihor și a slăbit, pentru moment, dominația ungară, favorizând consolidarea elementelor autohtone. Astfel, documentele amintesc de dezvoltarea voievodatelor lui Maxim și Tihomir pe valea Gepișului, de Ocolul Borodului, condus de voievodul Ioan Comorzovan, districtul românesc al Beiușului ș.a.

Ulterior, așezările omenești cu aspect și funcție de ”târguri de câmpie” (Salonta, Beiuș, Tileagd ș.a.) au căpătat o dezvoltare accentuată fiind prevăzute cu cetăți și ziduri de apărare. Între acestea, Oradea, care a căpătat caracter urban în secolul al XI-lea, cu o puternică cetate de apărare, a constituit în Evul Mediu un important centru economic, comercial și cultural de anvergură europeană, cu însemnat rol în răspândirea culturii umaniste în Transilvania. Totodată, meșteșugarii din Oradea, organizați în bresle, contribuiau cu produsele lor la întărirea comerțului din Transilvania.

La mijlocul secolului al XVI-lea, partea de vest a Principatului Transilvaniei a fost amenințată de pericolul otoman, în 1598 turcii încerând să asedieze, fără succes, Cetatea Oradei; în schimb, aceasta, împreună cu întreg ținutul Bihor au căzut sub suzeranitatea habsburgică (1598-1606).

Ulterior, supunerea treptată a satelor din Bihor de către otomani s-a încheiat prin cucerirea, în 1660, a cetății Oradei, și transformarea ei în sediul unui pașalâc (până la 5 iunie 1692), după care stăpânirea otomană a fost înlocuită cu cea habsburgică.

Creșterea fiscalității, însoțită de măsurile administrative represive practicate de Imperiul Habsburgic au determinat izbucnirea, în 1703, a răscoalei antihabsburgice condusă de Francisc Rakoczi al II-lea, cunoscută și sub numele de răscoala curuților, care a durat până în 1711; la această răscoală au participat mulți români bihoreni, între care s-a remarcat un detașament de 300 de oameni conduși de colonelul Marcu Hațeganu.

În 1784, părțile sudice ale județului Bihor au fost cuprinse de marea răscoală țărănească condusă de Horea, Cloșca și Crișan. În 1848, intelectualii orădeni au menținut contacte permanente cu fruntașii politici din Transilvania, întreprinzând numeroase demersuri pentru obținerea drepturilor firești ale națiunii române.

În preajma Primului Război Mondial, mișcarea culturală și națională din această parte a țării s-a concentrat cu precădere asupra obiectivului ei principal — acela al ieșirii de sub dominația străină habsburgică și realizarea unității statale.

La 12 octombrie 1918, în casa dr. Aurel Lazăr din Oradea, a fost redactată ”Declarația de la Oradea”, prin care se proclama dreptul românilor transilvăneni la autodeterminare; ea a fost citită la 18 octombrie același an, în parlamentul ungar de la Budapesta.

La 3 noiembrie 1918, la Oradea s-a constituit Consiliul Național Român din Oradea și Bihor, al cărui președinte a fost ales dr. Aurel Lazăr, iar la 18 noiembrie/1 decembrie 1918, Bihorul a trimis la Adunarea Națională de la Alba Iulia, 109 reprezentanți pentru a participa la Actul Unirii Transilvaniei cu România.

La 1 septembrie 1940, după pronunțarea Dictatului de la Viena din 30 august 1940, la Oradea a avut loc o puternică manifestație de protest împotriva acestei nedreptăți, prin care Germania hitleristă și Italia fascistă cedau partea de nord-est a Transilvaniei Ungariei horthyste (aproape 2/3 din suprafața județului Bihor a fost răpită în acest context, de către Ungaria, centrul politico-administrativ al județului Bihor devenind în acel moment, orașul Beiuș).

Ocupația a provocat din partea autorităților maghiare mari tulburări de ordin economic, cultural și social (majoritatea românilor salariați au fost concediați, mulți intelectuali au fost arestați și deportați, învățământul românesc a fost mutilat prin desființarea școlilor în limba română, s-a înăsprit procesul de deznaționalizare a românilor, ca urmare a aplicării Legii lui Apponyi din 1907 etc.).

La 12 octombrie 1944, trupele naziste și horthyste au fost alungate de către Diviziile 2 Vânători de Munte și 180 Infanterie române în cooperare cu unități ale armatei sovietice, marcând eliberarea județului Bihor de sub ocupație străină.

Începând cu martie 1945, a fost restabilită administrația română și în nordul Transilvaniei. Limitele județelor sunt restabilite la cele din august 1940, neținându-se cont de schimbările în delimitarea administrativă efectuate de administrația maghiară între 1940-1944. Circumscripțiile administrative au fost și ele modificate în aprilie 1945 pentru a cuprinde și județele din nordul Transilvaniei.

În prezent, județul Bihor cuprinde: 4 municipii, 6 orașe și 91 de comune. Principalele localități ale județului Bihor sunt: municipiul Oradea (care este și reședință de județ), municipiile Salonta, Beiuș și Marghita, orașele Aleșd, Nucet, Secuieni, Ștei, Valea lui Mihai și Vașcău.

AGERPRES/(Documentare-Irina Andreea Cristea; redactor Arhiva foto: Vlad Rușeanu; editor: Anca Pandea)

Photo credit: (c) CAMELIA BIGAN / AGERPRES STREAM

The 33-year-old Dutch has inherited his love for animals from his parents, as it has been handed down from generation to generation. After working in the Netherlands and the US, the young man decided to come to Romania, where he used his experience to open a farm at Naipu and another one in Slobozia.

‘I have chosen Romania of all the countries. I graduated from an animal husbandry faculty in 2003, after which I practised for six months in the US and six month in Romania, in Deva, but in the end I chose Romania because I like it very much as a country; I like its people and opportunities. In the Netherlands and the US there are full-blown systems with strict rules where it is hard to get. Everything is well established there and there is no more room to get in the system. The opportunities in Romania are greater than in the US or the Netherlands,’ the Dutch farmer says.

He says he first came to Giurgiu County in Romania as a manager and opened his first farm in the village of Naipu, after which he acquired another farm in Slobozia. He admits that prices are also much smaller in Romania: one hectare of land costs 80,000 euros in the Netherlands, while in Romania he paid up to 3,000 euros for one hectare.

‘I started up with a farm in 2004, at Naipu, where we own 1,000 hectares, and two years later we bought land in Slobozia as well, where we now have 200 hectares of land, we started with 100 own cows from the family’s farm, money from our parents, no bank loan, and now we have 1,600 cows with calves,’ he says.

To reach Harry’s farm in Slobozia we followed the indications of a local villager, who waxes poetic about the Dutch young man, saying he is proud to know him, because the farmer is employing some 20 locals, paying them European wages, because ‘Dutch people mean business.’

Photo credit: (c) CAMELIA BIGAN / AGERPRES STREAM

Harry’s farm was set up in the former communist collective farm of Slobozia that was abandoned after the December 1989 Revolution. His office is modest, located right near the cattle halls — a small, concrete floor room without floor covering. The young man follows on a display everything that happens in the farm. Nothing escapes him. A white coat and a bonnet stay at hand that he puts on when entering the halls. His feet are shod in leather clogs with wooden soles.

Harry says he has fallen in love with the places, he feels good here and he cannot be away for long. Romania has become his home country. ‘I have made my home here, but I also go to the Netherlands. Last time I went there it was as short while ago, for my Grandpa’s funeral, but I arrived there by plane at 09:00 o’clock in the evening and the next day at 09:00 o’clock in the morning I took the train back to Romania. I call this place my home; it is here where I feel good; I have my own family, my own business. We also spend our holidays here in Romania, but in the mountains. I like Romanian villages because in the Netherlands there are no more houses with pigs and cows; the animals are staying at farms only,’ adds Harry.

He is married to a Romanian woman and together they have a daughter. ‘I met my wife at Naipu, where I opened my first farm. It was love at first sight, at least on my part. I believe now it is on the part of both of us, because we have a 10-month daughter who received Romanian names,’ says Harry.

In fact, the only picture he keeps on his desk is a picture of his wife and his daughter, confessing that he loves his family and traditions a lot, and that he has a respect for his forerunners. ‘Our daughter is called Andreea Maria: Andreea because that is also the name of my sister, and Maria because that is my mother-in-law’s name. I like the children to bear the names from one generation to the other; my wife does not like it, but I am traditionalist and I insisted on that,’ he says.

After almost ten years in Romania, Harry van der Bruk has got to know the country and its people. ‘Romanian workers know a little something of everything — agriculture, soldering, computers. Dutch employees are specialised and if some unspecialised comes to a cattle farm he or she knows nothing; I cannot say which is the better, but that is what sets the Romanian and Dutch workers apart. Workers knowing a little of everything could be an advantage. For the rest, my cooperation with the local officials goes on well, but there is a lot of red tape,’ the young farmer says.

When he arrived in Romania, he had 100 cows from his family’s farm, but now Harry has 1,600 and has managed to access two European projects — one worth 600,000 euros, under which he bought equipment for his arm at Naipu, and another one worth 2 million euros, under which he wants to set up a 400-cow hall at his farm in Slobozia.

Photo credit: (c) CAMELIA BIGAN / AGERPRES STREAM

Asked about what else he wants, he says everything revolves around family, children and health, and less so around wealth. Talking with Harry goes on smoothly, but his eyes are glued to the displays on his desk.

When we left, he volunteered to give us a bottle of milk. A worker explains his gesture, ‘He is of Germanic origins, but he has borrowed some of the Romanians’ customs: he has become more welcoming, more giving.’

Here in Romania, Harry has found his peace and he knows he has made a decision he will never regret. To him, the Netherlands is a pleasant memory, but the book of his life is being written in Romania. AGERPRES

Foto: (c) GRIGORE POPESCU / AGERPRES FLUX

* Echipa masculină de handbal HC Odorhei s-a calificat în optimile de finală ale Cupei Challenge, duminică, după ce a dispus de formația engleză Cambridge HC cu scorul de 43-21 (21-10), pe teren propriu, în manșa secundă a turului al treilea al competiției. Sâmbătă, în prima manșă, jucată tot la Odorheiu Secuiesc, formația antrenată de Vlad Caba s-a impus cu 35-14.

* Stadionul “Ilie Oană” din Ploiești a găzduit duminică seară meciul dintre Petrolul și ASA TG. Mureș, din cadrul etapei a 15-a a Ligii I la fotbal, victoria revenind gazdelor cu scorul de 2-0 (2-0). Golurile echipei ploieștene, care a folosit, din cei 14 jucători introduși în teren, cu toate schimbările permise, un singur fotbalist român, pe Filip, au fost marcate de Albin (min. 16) și Geraldo (21). Tot duminică, FC Botoșani a câștigat în deplasare, cu 2-1 în fața formației Pandurii Tg. Jiu, în timp ce CFR Cluj-Napoca a dispus cu 4-0 de CSMS Iași.

* Universitatea Cluj a ratat duminică obținerea calificării în optimile de finală ale Cupei Cupelor la handbal feminin, fiind învinsă în retur în deplasare de echipa sârbă Radnicki Kragujevac cu scorul de 24-19 (14-7). În meciul-tur, disputat săptămâna trecută la Cluj-Napoca, scorul a fost egal, 29-29 (14-14).

* La Miercurea Ciuc, într-un meci contând pentru Liga MOL la hochei pe gheață, echipa locală HSC, înscrisă în competiție ca HSC Csikszereda, a fost învinsă din nou, de data aceasta de formația ungară Ujpest, de data aceasta cu scorul de 5-4, după prelungiri.

* Echipa de handbal feminin ASC Corona Brașov s-a calificat în optimile de finală ale Cupei EHF, învingând și duminică, în Sala Sporturilor “Dumitru Popescu-Colibaș” din Brașov, cu scorul de 34-27, formația Iuventa Michalovce, din Slovacia. În prima manșă a turul 3, săptămâna trecută, în deplasare, brașovencele câștigaseră cu 31-28.

AGERPRES (editor: Mihai Dragomir)

Foto: (c) Cristian NISTOR / AGERPRES ARHIVĂ

Ortodoxe
Sf. Sfințiți Mc. Clement, episcopul Romei, și Petru, episcopul Alexandriei

Greco-catolice
Sf. pp. m. Clement; Sf. Petru al Alexandriei

Romano-catolice
Ss. Martiri din Vietnam

Sfinții Sfințiți Mucenici Clement, episcopul Romei, și Petru, episcopul Alexandriei, sunt pomeniți în calendarul creștin ortodox la 24 noiembrie.

Sfântul Sfințit Mucenic Clement, episcopul Romei, s-a născut în Roma, părinții săi fiind iudeii romanizați Faustin și Matidia. Sfântul Clement a fost ucenicul Sfinților Apostoli Petru și Pavel, fiind al treilea episcop al Romei (96-101).

În timpul păstoririi sale a organizat Biserica Romei în șapte parohii. A scris o epistolă către Biserica din Corint, aflând că aici există primejdia dezbinării. După ce a fost citită epistola în biserici, corintenii și-au recunoscut vina. Sfântul Irineu vorbește și de alte două scrisori ale Sfântului Clement cu privire la celibat și la feciorie.

Sfântul Clement a suferit în timpul prigoanei lui Traian (98-117), fiind surghiunit în Cherson (Crimeea de astăzi). Acolo a fost aruncat în mare, fiindu-i legată de gât o ancoră de corabie.

Tot astăzi este pomenit și Sfântul Sfințit Mucenic Petru, episcopul Alexandriei. Acesta a păstorit în timpul persecuției împotriva creștinilor ordonate de Dioclețian. Fiind izgonit din scaun, a mers în Fenicia și Palestina, întărind pe creștini prin scrisori și rugăciune.

A pătimit moarte martirică, prin tăierea capului, la porunca împăratului Maximin (305-313), pentru că a reușit să aducă pe mulți păgâni la creștinism.

AGERPRES /(Documentare — Mariana Zbora-Ciurel, editor: Cerasela Bădiță)

We are both quite convinced that there exists a wide spectrum of opportunities in which we can collaborate and work together.

In the coming week we have a few meetings with potential channel partners from India and for that we require certain information regarding :

A) Setting up a medium sized call centre in an area close to Bucharest which qualifies for EU Funds.

B) Setting up a medium sized clothes manufacturing factory, again in an area close to Bucharest which qualifies for EU Funds.

We don’t want you to make something specially for us .The best would be if we can get a copy of a project report which already exists with respect to these two sectors.

Foto: (c) Camelia BIGAN / AGERPRES ARHIVĂ

‘Turnul Ceasornicului, situat în Piața Unirii din municipiul Giurgiu, datează de la sfârșitul secolului al XVIII-lea, din timpul ocupației otomane. În acea perioadă, turcii au construit din piatră un foișor cu o înălțime de 22 de metri, pentru a putea supraveghea împrejurimile și puțini știu că din subsolul acestuia pornea o rețea de tuneluri și arcade cu ieșiri în diferite locuri ale orașului și mai ales spre malurile Dunării — din motive lesne de înțeles pentru acele vremuri, tuneluri ce se mai păstrează în parte și astăzi’, a declarat, pentru AGERPRES, unul dintre cei care au condus destinele Muzeului Județean Giurgiu, Petre Mimiș.

Turnul a fost folosit ca punct de observație, de pază și ca foișor de foc și abia ulterior, după ce turcii au fost alungați, această construcție a suferit unele modificări și a fost adăugat un ceasornic.

Unicitatea și farmecul acestui loc din jurul Turnului Ceasornicului a constat în vechime în faptul că toată rețeaua de străzi a orașului pornea radial din acest loc. Monumentul se afla în centrul orașului, înconjurat de un mare parc în formă de farfurie, format doar din arbori de tei. De altfel, acest parc, păstrat parțial astăzi, era cunoscut ca “farfuria cu tei”, iar Giurgiu era cunoscut, ca urmare a acestei unicități arhitectonice, ca “Orașul soare”. Trasarea acestei rețele stradale de tip radial a fost făcută de către arhitectul Moritz von Otto, la 1831. După aceasta au apărut biserica Sfânta Treime și câteva case frumoase. Cum în acest loc de șes materialele de construcții erau mai greu de găsit, străzile din oraș au fost pavate cu piatră din zidurile cetății lui Mircea Cel Bătrân și din Dunăre.

Pe la finele secolului trecut, Turnul Ceasornicului începuse să se încline precum Turnul din Pisa și pentru că, după secole de istorie, era în pericol de prăbușire, istoricii și conducătorii orașului au decis reconsolidarea acestuia, lucrările începute în anul 2005 fiind finalizate în anul 2007.

Pentru că Turnul Ceasornicului este un monument istoric recunoscut de valoare națională și universală, el este reprezentat pe stema județului.

La numai câteva sute de metri de Turnul cu Ceas, spre malul Dunării, într-un spațiu mereu inundabil, lângă canalul Sfântul Gheorghe, se găsește un alt punct istoric al orașului, urmele Cetății lui Mircea cel Bătrân.

‘Legendele leagă numele orașului Giurgiu de cel al numelui unui cioban ardelean care, fiind cu oile la păscut în Lunca Dunării, ar fi eliberat din mâinile soldaților turci mai multe grupuri de oameni ce urmau să ia drumul Imperiului Otoman, pentru a fi vânduți ca sclavi și slugi. Oamenii eliberați s-au stabilit în Lunca Dunării, formând un târg care a fost numit după numele eliberatorului lor, San Giorgio. O altă legendă spune că numele orașului provine de la Insula Sf. Gheorghe, pe care s-au aventurat comercianții genovezi pentru a construi un mic avanpost comercial, o cetate pe această insulă. Se pare că genovezii au construit mai întâi o bancă și o piață pentru mătăsuri și catifele. Orașul s-a numit San Giorgio (Sf. Gheorghe) după numele sfântului protector al genovezilor, de altfel și astăzi protectorul municipiului Giurgiu este Sfântul Mare Mucenic Gheorghe’, mai explică Petre Mimiș.

Mai recent, însă, s-au descoperit urme mai vechi ale unei așezări omenești în arealul Giurgiului, datând din Mezolitic (mileniile 10-7 î.Hr).

De altfel, protectorul municipiului Giurgiu este și azi Sfântul Mare Mucenic Gheorghe.

Istorici spun, însă, că Giurgiu a fost menționat pentru prima dată, indirect, în Codex Latinus Parisinus din 1394, în timpul domniei lui Mircea cel Bătrân, sub numele de Zorio.

Cert este că prima atestare documentară a orașului Giurgiu a fost făcută la 23 septembrie 1403, într-un document oficial, Tratatul emis de Cancelaria Țării Românești și încheiat la Giurgiu între domnitorul Mircea Cel Bătrân și regele Poloniei, Vladislav Jagelo. Cucerit de otomani în 1420 cu scopul de controla traficul pe Dunăre, Giurgiu a fost transformat în raia pentru 400 de ani și s-a numit “Yergöěű”. Cetate fortificată, Giurgiu a jucat un rol important în războaiele dintre români și turci pentru controlul Dunării, în timpul domniei lui Mihai Viteazul, dar și în războaiele ruso — turce. În 1659, orașul Giurgiu a fost ars din temelii pentru prima dată, iar în 1829 zidurile și fortificațiile puternic afectate de bombardamente au fost complet distruse de armata rusă.

În prezent, din Cetatea lui Mircea cel Bătrân se mai cunosc doar urmele zidurilor, dar locul a fost protejat și însemnat de municipalitate printr-un gard de protecție. Municipalitatea are în vedere un proiect european prin care se urmărește punerea în valoare a acesteia. Pentru turiști, dar și pentru giurgiuveni, un alt proiect de anvergură urmează să schimbe fața locului—un parc, dotat cu un lac de agrement.

‘Municipalitatea are în vedere realizarea unui proiect european pentru reabilitarea Cetății lui Mircea Cel Bătrân prin care nu se urmărește neapărat refacerea cetății, ci punerea ei în valoare, prin amenajarea de pasarele intens luminate și circulabile pentru turiști ce vor fi însoțiți de ghizi care să îți vorbească despre istoria locului, iar la poalele zidurilor arheologii să își poată continua liniștiți cercetările’, a declarat pentru

AGERPRES primarul municipiului Giurgiu, Nicolae Barbu. AGERPRES/(AS-autor: Camelia Bigan, editor: Diana Dumitru)