Decretul — lege prin care regele Ferdinand I a consfințit unirea Bucovinei cu România, apărut în Monitorul Oficial nr. 217, din 19 decembrie 1918/1 ianuarie 1919 Foto Arhivele Naționale ale României/ AGERPRES
Foto: (c) ARHIVELE NATIONALE ALE ROMANIEI/AGERPRES ARHIVĂ

Acesta este al doilea mare moment din procesul de reîntregire națională a statului unitar român. Un prim act se săvârșise la 27 martie/9 aprilie 1918, când teritoriul cuprins între Prut, Nistru, Marea Neagră cunoscut sub numele de Basarabia se unise, prin voința Sfatului Țării, cu România.

În toamna anului 1918, superioritatea economico-militară a Antantei a devenit tot mai evidentă. Deși autoritățile de la Viena încercau cu disperare menținerea Imperiului austro-ungar, prin mai multe concesii acordate naționalităților, cursul evenimentelor a dus spre un alt deznodământ.

Casa Memorială ‘Aron Pumnul’ și bustul poetului Mihai Eminescu din Cernăuți.
Foto: (c) ADRIAN CUBA/AGERPRES ARHIVĂ

Evenimentele din Bucovina au avut o strânsă legătură cu evoluția situației din imperiu și cu acțiunile românilor din Transilvania. În octombrie 1918, au avut loc, la Liov, lucrările Adunării Naționale Constituante, convocate de Consiliul Național Ucrainean. Cu această ocazie, s-a pus problema ”independenței” teritoriului austriac în cadrul Austro-Ungariei, urmând să înglobeze inclusiv Bucovina nord-vestică. Proclamația de la Liov a produs îngrijorare în rândul românilor din Bucovina.

Fruntașii mișcării naționale de aici — Iancu Flondor și Sextil Pușcariu — au luat inițiativa organizării unei adunări naționale. Manifestarea a avut loc la 14/27 octombrie 1918, la Cernăuți, și s-a bucurat de participarea deputaților români din Parlamentul de la Viena și a foștilor deputați din ultima Dietă bucovineană.

Participanții au adoptat o Moțiune, care aproba funcționarea unei Adunări Constituante, ce hotăra ”unirea Bucovinei integrale cu celelalte țări românești într-un stat național independent” și instituia un Consiliu Național. Acest Consiliu era alcătuit din 50 de membri și avea misiunea de ”a conduce poporul român din Bucovina și a-i apăra drepturile și spre a stabili o legătură între toți românii”. Moțiunea citită de Iancu Flondor a fost acceptată în unanimitate.

Bust al poetului Mihai Eminescu dezvelit în localitatea Holboca (Republica Ucraina)
Foto: (c) CRISTIAN LUPAȘCU/AGERPRES ARHIVĂ

Consiliul Național a instituit Consiliul Secretarilor de Stat, compus din 14 membri și un Comitet Executiv, prezidat de Iancu Flondor și în componența căruia mai intrau Dionisie Bejan, Doru Popovici, Sextil Pușcariu, Vasile Bodnărescu, Radu Sbierea și L. Tomoioagă. Deciziile Adunării au fost prezentate guvernatorului Ezdorf, căruia i s-a cerut să predea puterea administrativă noului guvern. Inițiativa Adunării Constituante din Bucovina a avut o importanță deosebită în desprinderea provinciei de imperiul Austro-Ungar pe baza principiului autodeterminării naționale.

Acest organ reprezentativ pentru Bucovina a decis, în deplină unanimitate, ”unirea Bucovinei cu celelalte țări românești într-un singur stat național independent și va purcede în acest scop în deplină solidaritate cu românii din Transilvania și Ungaria”.

Congresul a decis în unanimitate:
”Noi, Congresul general al Bucovinei, întrupând suprema putere a țării și fiind investit singur cu putere legiuitoare, în numele Suveranității Naționale,
Hotărâm

Unirea necondiționată și pentru vecie a Bucovinei în vechile hotare până la Ceremuș, Colacin și Nistru, cu Regatul României”.

În numele Consiliului Național Polonez a vorbit Stanislas Kwiatowski care a spus ”Noi recunoaștem, în întregime, drepturile imprescriptibile ale poporului român asupra teritoriilor de la sud de Nistru în general, și în special asupra Bucovinei”.

În numele Consiliului Național German, delegatul Alois Lebouton a declarat: ”Consiliul Național German, în numele germanilor din Bucovina, se pronunță pentru unirea Bucovinei cu Regatul României”.

O copie a documentului ce atestă prima mențiune documentară a orașelor Cernăuți, Iași, Bacău și Dorohoi expusă la Muzeul de Artă din Cernăuți.
Foto: (c) SILVIA MARCU/AGERPRES ARHIVĂ

Actul istoric săvârșit la Cernăuți repara, după spusele lui Constantin Kirițescu, ”nelegiuirea de la 1775. Coroana lui Ștefan cel Mare, pătată de sângele de mucenic al lui Grigore Vodă Ghica, se așază strălucitoare pe fruntea lui Ferdinand I, rege al tuturor românilor”.

Unirea Bucovinei cu patria-mamă a fost urmată și încununată de actul istoric de la 1 decembrie 1918, când avea loc Marea Adunarea Națională de la Alba Iulia care decidea Unirea Transilvaniei, Banatului, Crișanei și Maramureșului cu România.

AGERPRES/ (Documentare-Anca Pandea, Irina Andreea Cristea; editor: Marina Bădulescu)

Ortodoxe
Sf. Ap. și Evanghelist Matei
Duminica a 25-a după Rusalii

Greco-catolice
Duminica 25 dR (a Samarineanului milostiv). Sf. ap. și ev. Matei

Romano-catolice
Duminica a 33-a de peste an
Ss. Margareta a Scoției, regină; Gertruda, fc.

Foto: (c) Cristian NISTOR / AGERPRES ARHIVĂ

Sfântul Apostol și Evanghelist Matei este pomenit în calendarul creștin ortodox la 16 noiembrie.

Este unul dintre cei doisprezece apostoli, numit de către ceilalți evangheliști Levi al lui Alfeu, pentru a-i acoperi viața de vameș, așa cum era cunoscut, pentru cinstea apostoliei în care a ajuns mai târziu.

 Dar Sfântul Apostol Matei, din multă smerenie, scrie singur despre sine în Evanghelia sa și arată pe față numele său, povestind înaintea tuturor viața pe care a avut-o mai înainte, nerușinându-se a-și mărturisi păcatele. Ocupația de vameș era disprețuită de evrei, căci vameșii strângeau dările ce se cuveneau stăpânirii romane săvârșind adeseori abuzuri “Și plecând Iisus de acolo, a văzut un om care ședea la vamă, cu numele Matei, și i-a zis acestuia: Vino după Mine. Și sculându-se, a mers după El” (Matei cap. 9,9).

Sfântul Apostol Matei locuia în Capernaum pe vremea când Iisus Hristos propovăduia în ținutul Galileii. Martor al minunilor săvârșite de Iisus, a urmat chemării: “Vino după mine” pe care i-o adresează Mântuitorul.

Fiind învățat, a scris el însuși o relatare a faptelor și învățăturilor lui Iisus, în limba aramaică, aceasta fiind una dintre cele patru Evanghelii ce alcătuiesc Noul Testament, aceasta fiind cea dintâi în ordine cronologică (anii 43-44).

A propovăduit Evanghelia în țara sa, apoi în Parția, Midia, Etiopia, vestind tuturor mântuirea prin Iisus Hristos. A suferit moarte martirică în Etiopia, fiind ars pe rug.

AGERPRES /(Documentare — Mariana Zbora-Ciurel, editor: Marina Bădulescu)

Foto: (c) Grigore POPESCU / AGERPRES ARHIVĂ

Muzeul adăpostește colecția soților Serafina și Gheorghe Răut, în cadrul căreia se evidențiază câteva remarcabile pânze semnate de Theodor Pallady, precum și un fond important de peste 800 de desene și gravuri ale marelui pictor român, reprezentative pentru perioada lui pariziană. Acestea sunt expuse periodic în serii tematice.

Foto: (c) Grigore POPESCU / AGERPRES ARHIVĂ

Gheorghe Răut, director al filialei Băncii ”Marmorosch Blank” din Paris și cunoscut colecționar de artă, a fost prietenul și admiratorul lui Theodor Pallady, pe care l-a găzduit în locuința lui din Place Dauphine nr. 12. După întoarcerea artistului în România, Răut i-a păstrat desenele și picturile din atelier, pe care le-a donat Statului român la sfârșitul anilor ’60, împreună cu propria colecție de artă.

Dulap din secolul al XVIII-lea, artă franceză; muzeul ”Theodor Pallady” din Capitală.
Foto: (c) Armand ROSENTHAL / AGERPRES ARHIVĂ

Alături de lucrările lui Pallady, colecția soților Răut prezintă pictură europeană din secolele XVI-XIX (franceză — Lubin Baugin, Edmond Aman Jean, Carolus Duran, olandeză — Jan van de Capelle, engleză, spaniolă, românească), sculptură antică greco-romană, egipteană, indiană, dar și sculptură renascentistă italiană și franceză, textile, piese de mobilier, ceramică orientală și alte obiecte de artă decorativă, totul într-un ansamblu complex și heteroclit. Prin diversitatea ei, colecția întregește sugestiv perspectiva asupra colecționismului românesc și european de la sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea.

În curtea muzeului se găsește statuia lui Theodor Pallady, realizată din bronz, operă a sculptorului român Gheorghe D. Anghel.

ceramică, artă persană; muzeul ”Theodor Pallady” din Capitală.
Foto: (c) Armand ROSENTHAL / AGERPRES ARHIVĂ

Cunoscută și sub numele de Casa Melik, clădirea în care funcționează muzeul este una dintre cele mai vechi și frumoase din București. Datând din a doua jumătate a secolului al XVIII-lea, ea este caracteristică pentru arhitectura civilă tradițională românească prin cerdacul de la etaj, închis cu geamuri, scara interioară din lemn sau acoperișul cu streașină lată.

Casa a fost construită în jurul anului 1790 de către un boier cu rang de spătar (de aici și numele de Strada Spătarului), iar în 1815 aceasta a fost cumpărată de un negustor armean, Chevorc Nazaretoglu, care a recondiționat-o și a lăsat-o moștenire fiului Agop, acesta lăsând-o la rândul său, moștenire fiicei sale Ana, care s-a căsătorit cu arhitectul Iacob Melik.

Foto: (c) Grigore POPESCU / AGERPRES ARHIVĂ

Arhitectul Iacob Melik, un susținător al acțiunilor revoluționare de la 1848 și autor al lucrării ”L’Orient devant L’Occident”, s-a ocupat de renovarea casei în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, păstrându-i stilul original.

Văduva Ana Melik a lăsat prin testament casa pentru a fi folosită drept azil pentru văduvele bătrâne ale comunității armene. După un șir lung de procese, un nepot a câștigat casa. După ce a renovat-o între 1920 și 1921 cu ajutorul arhitectului Paul Smarandescu, a pierdut-o, aici organizându-se azilul. După 1944, autoritățile comuniste au desființat azilul și au adus în casă mai multe familii de chiriași.

Foto: (c) Grigore POPESCU / AGERPRES ARHIVĂ

Ulterior donată statului, în 1970, s-a luat hotărârea ca în Casa Melik să fie expusă colecția Serafina și Gheorghe Răut, alături de lucrări semnate de Theodor Pallady. În acest scop, casa a intrat într-un proces de restaurare sub Direcția Monumentelor Istorice, ultima acțiune în acest sens fiind încheiată în 1973 de către arhitectul Eugen Chefneux.

Foto: (c) Grigore POPESCU / AGERPRES ARHIVĂ

Totodată, s-a reluat programul școala de sâmbătă în cadrul căruia se organizează săptămânal cursuri de inițiere în artele plastice pentru preșcolari și elevii din ciclul primar, urmărindu-se dezvoltarea sensibilității, a imaginației și creativității, precum și familiarizarea copiilor cu mediul muzeal.

***

Pictorul Theodor Pallady s-a născut la 11/24 aprilie 1871, la Iași.

A studiat la Școala de poduri și șosele din București, apoi la Politehnica din Dresda (1887-1889). Ia, în particular, lecții de desen și pictură de la Erwin Oehme, care, intuindu-i înzestrarea artistică, îl sfătuiește să plece la Paris. În capitala Franței a lucrat în atelierul lui Arman Jean (1889-1891), intrând apoi la Școala de arte frumoase. În 1892 a trecut în atelierul lui Gustave Moreanu, unde i-a avut colegi, printre alții, pe Matisse, Rouault, Manguin, Camoin, Jean Puy. După moartea lui Moreanu (1897), a lucrat în atelierele lui Aime Morot și Fernand Cormont, frecventând, în același timp, clasa lui Puvis de Chavannes.

Tabloul ”Golf (Hendaye)”, de Theodor Pallady
Foto: (c) Grigore POPESCU / AGERPRES ARHIVĂ

Întors în țară (1904), a expus la Ateneul Român și în cadrul saloanelor oficiale, dar a menținut legătura cu Parisul, unde a deschis mai multe expoziții personale, până în 1940. A expus și la Bienala de la Veneția în anii 1924, 1940, 1942.

Cuvintele lui Pallady, ”Nu sunt modern, sunt din toate timpurile”, luminează creația sa atât de implicată în actualitate, dar sustrasă, totodată, oricărei referințe incidentale și înguste. Prin cromatică și perspectivă artistul asigură unitatea și continuitatea imaginii, menținând materialul reprezentat în convenția bidimensionalității. Prospețimea, luminozitatea adeseori exuberantă a tonurilor, în pictură, ca și accentele grafice, în desene, sunt supuse unei compoziții cu legi severe. Niciun detaliu, oricât de intens colorat, nu sparge armonia ansamblului. În seriile sale de nuduri în atelier, în naturi statice, în flori, în peisaje, în portrete și autoportrete, elementele imaginii aparțin unei observații atente a ambianței, fiind totodată convertite într-o atmosferă ce solicită mai complex privitorul.

Din creația sa, apreciată atât de public, cât și de critică, amintim lucrările: ”Citind din Baudelaire”, ”În fața șemineului”, ”Nud în fotoliu”, ”Fotoliu albastru”, ”Nud”, ”Armonie”, ”Odaliscă”, ”Autoportret”, ”Nud interior”, ”Compoziție”, ”Infinit”, ”Natură moartă cu pepene și smochine”, ”Natură moartă cu flori roșii”.

Lucrarea ”Halatul potocaliu” de Theodor Pallady
Foto: (c) Lucian TUDOSE / AGERPRES ARHIVĂ

A fost distins cu Marele Premiu al Juriului Salonului Oficial din 1926. La împlinirea a 85 de ani, în 1956, a primit titlul de Maestru emerit al artei, organizându-se Expoziția retrospectivă ”Theodor Pallady”.

Theodor Pallady a murit la 16 august 1956.

În 2012 a fost numit membru post-mortem al Academiei Române.

AGERPRES/(Documentare-Irina Andreea Cristea; redactor Arhiva Foto: Elena Bălan; editor: Marina Bădulescu)

Foto: (c) Alex TUDOR / AGERPRES ARHIVĂ

Proiectul de lege privind decretarea acestei zile a fost aprobat de Senat la 21 mai 2012, ulterior de Camera Deputaților, la 23 aprilie 2013, aceasta din urmă fiind for decizional. Decretul pentru promulgarea legii a fost semnat de președintele Traian Băsescu la 15 mai 2013, legea fiind publicată în Monitorul Oficial nr. 280 din 17 mai 2013.

La 16 noiembrie 1972, la Paris, în cadrul celei de-a XVII-a sesiuni a Conferinței generale a Organizației Națiunilor Unite pentru Educație, Știință și Cultură (desfășurată între 17 oct.-21 nov 1972), statele membre ale UNESCO au adoptat Convenția privind Protecția Patrimoniului Mondial Cultural și Natural. La cea de-a 34-a sesiune a Comisiei pentru Patrimoniu Mondial s-a hotărât ca data de 16 noiembrie să fie sărbătorită ca Ziua Patrimoniului Mondial.

Prin declararea la nivel național a Zilei Patrimoniului Mondial, se promovează elementele noastre de patrimoniu mondial, pentru o mai bună cunoaștere a acestora, precum și locul pe care îl ocupă cultura română în cadrul valorilor culturale internaționale. De asemenea, se evidențiază necesitatea protejării și conservării acestora, oferindu-se, în același timp, și un plus de imagine la nivel internațional.

România are 10 poziții (31 de monumente istorice și naturale) și 14 candidaturi pe Lista Patrimoniului Mondial, precum și 2 elemente pe Lista Patrimoniului Imaterial (Călușul și Doina), ceea ce ne plasează pe locul 42 din 122 de țări. 

Foto: (c) Alex MICSIK / AGERPRES ARHIVĂ

Cu prilejul Zilei Patrimoniului Mondial UNESCO din România sunt organizate activități culturale, sociale și artistice și sunt difuzate, prin mijloacele de informare în masă, materiale care vizează promovarea și protejarea patrimoniului mondial UNESCO din România.

AGERPRES/(Documentare — Andreea Onogea, editor: Marina Bădulescu)

Foto: (c) Cornel CEPARIU / AGERPRES ARHIVĂ

Odată cu înființarea celui de-al doilea batalion de geniu, prin Înaltul Decret nr. 2550, la 16 noiembrie 1880 s-a constituit și câte o companie de căi ferate, primele subunități de acest fel din Armata Română.

Apariția primelor structuri de transporturi militare în Armata Română și evoluția lor ulterioară au fost impuse de nevoile asigurării cantităților din ce în ce mai mari de materiale necesare sprijinului logistic, creșterii distanțelor, concomitent cu necesitatea reducerii timpului de reacție.

Aceste cerințe au devenit cu atât mai stringente pentru armată, din momentul aderării țării noastre la Alianța Nord-Atlantică, la 29 martie 2004.

AGERPRES/(Documentare-Andreea Onogea; editor: Irina Andreea Cristea)

Foto: (c) Sorin LUPȘA / AGERPRES FOTO

În 2014 tema reprezintă o concluzie de care trebuie să ținem cont: “Viteza ucide”. Tema are o strânsă legătură cu faptul că accidentele rutiere reprezintă principala cauză de deces pentru persoanele cu vârste între 15-29 ani. Peste 500 de copii sunt uciși în fiecare zi în drumul lor spre școală, spre locuri de joacă, locuințe sau prieteni. Alte milioane de alți oameni de toate vârstele cad victime sau sunt grav răniți în traficul rutier în urma accidentelor. În aceste condiții numeroase guverne s-au axat pe abordarea problemelor care decurg din excesul de viteză, având în vedere și contextul prilejuit de marcarea Deceniului Națiunilor Unite de Acțiune pentru Siguranța Rutieră (2011-2020). China, Franța, Kenya, Federația Rusă și Turcia se află printre țările care au adoptat noi legi privind reproiectarea și construirea drumurilor rutiere, acestea fiind dotate cu benzi de avertizare sonoră, dar și alte măsuri pentru încetinirea traficului, potrivit ONU.

Această temă face referire și la Pilonul 3 din Planul mondial pentru Deceniul de Acțiune pentru Siguranța Rutieră axat pe vehicule mai sigure, cu tehnologii performante de siguranță pentru evitarea accidentelor rutiere, având un nivel ridicat de protecție atât pentru persoane din afară, cât și pentru ocupanții lor.

Activitățile care se desfășoară în această zi, atât la nivel național, cât și mondial, au drept scop sensibilizarea tuturor participanților la trafic cu privire la respectarea normelor rutiere în circulația pe drumurile publice. Se urmărește conștientizarea impactului social și a costurilor pe care le presupun accidentele rutiere, subliniind, în special, riscurile la care sunt expuși conducătorii tineri și promovarea acțiunilor legate de factori-cheie, inclusiv conducerea sub influența alcoolului, depășirea vitezei legale impuse pe un anumit sector de drum public, depășirea neregulamentară sau neacordarea priorității de trecere vehiculelor sau pietonilor care au acest drept, nerespectarea obligației de a purta centura de siguranță și căștile de protecție, precum și chestiuni legate de infrastructura rutieră.

Această zi este și o zi de comemorare a victimelor, fiind organizate manifestări în acest sens.

Inițiată de RoadPeace (organizație caritabilă din Marea Britanie, ce acordă asistență victimelor accidentelor rutiere), în 1993, ONU a stabilit, prin Rezoluția privind ameliorarea siguranței rutiere, adoptată la 26 octombrie 2005, ca a treia duminică din luna noiembrie să fie desemnată — Ziua Mondială de Comemorare a Victimelor Accidentelor de Circulație, pentru a atrage atenția asupra acestui fenomen care a devenit îngrijorător.

Scopul instituirii acestei zile atrage atenția populației asupra problemei sociale extrem de grave, asupra consecințelor și costurile mari pe care trebuie să le plătim. Imprudența în trafic ne costă viața, sănătatea și banii. În această zi, guvernele, ONG-urile și alte instituții ale statului sunt chemate să promoveze atenția în trafic.

Potrivit OMS, 3.400 de oameni mor în fiecare zi pe drumurile din întreaga lume și zeci de mii de persoane sunt afectate pentru tot restul vieții. La nivel mondial, în fiecare an, 1,2 milioane de persoane sunt ucise în trafic, lăsând în urmă familii și comunități distruse. Majoritatea celor uciși sunt tineri. Impactul unor astfel de evenimente este foarte traumatic.Responsabilitatea de a salva vieți pe șosea ne privește atât în mod individual, cât și colectiv.

Potrivit Asociației Victimelor Accidentelor de Circulație, analizând statisticile actuale din România, concluzia este că situația victimelor accidentelor de circulație este îngrijorătoare. Zilnic pe șoselele țării mor circa 506 persoane, 20-25 sunt grav rănite și aproximativ 70 sunt rănite ușor și/sau sunt înregistrate pagube însemnate.

România se află pe primul loc în Europa în ceea ce privește numărul de accidente rutiere mortale (92 de decese la 1 milion de persoane, față de 101 decese la 1 milion de persoane în 2012 și 117 decese la 1 milion de persoane în 2011), deși rata deceselor rutiere în țara noastră a scăzut cu 9% în 2013 față de 2012, conform datelor publicate la începutul anului 2014 de fostul comisar european pentru transporturi Siim Kalas.

Pe locurile următoare, în topul țărilor cu cel mai mare număr de accidente rutiere soldate cu decese, în 2013, se află Polonia — 87 decese la 1 milion de persoane, la egalitate cu Luxemburg, Letonia la egalitate cu Croația — câte 86 de decese la 1 milion de persoane, Lituania — 85 de decese la 1 milion de persoane, Bulgaria — 82 de decese la 1 milion de persoane și Grecia — 81 de decese la 1 milion de persoane.

Totuși, fostul comisar european a evidențiat că 2013 este al doilea an consecutiv în care s-a înregistrat o scădere impresionantă a numărului de persoane ucise pe șoselele Europei. Astfel, conform statisticilor, numărul deceselor rutiere a scăzut cu 8% în 2013 în comparație cu 2012, după o scădere de 9% în 2012 față de 2011.

Ca urmare a progresului înregistrat anul trecut cu privire la o nouă definiție comună în UE pentru vătămările grave cauzate de accidentele rutiere, statele membre ale UE au început deja să colecteze primele date conform noii definiții. Datele colectate în 2014 vor fi disponibile la începutul anului 2015, când vor putea începe pregătirile cu privire la stabilirea unui obiectiv de reducere a numărului de răniți grav în traficul rutier.

Începând cu 2015, se preconizează adoptarea unui obiectiv strategic de reducere a vătămărilor grave provocate de accidentele rutiere.

AGERPRES/ (Documentare-Daniela Dumitrescu, editor: Marina Bădulescu)

Foto: (c) Alex MICSIK / AGERPRES FOTO

În mesajul său pentru 2014, secretarul general al Organizației Națiunilor Unite, Ban Ki-Moon, îndeamnă persoanele și guvernele să opteze pentru dialog, înțelegere și respect reciproc pentru a descuraja atitudinile extremiste dominate de ură.

Sunt organizate în această zi acțiuni educative, ce-i vizează atât pe copii, cât și pe adulți.

Toleranța este un principiu de bază al democrației în societățile multietnice și multiculturale. Cu toate acestea, intoleranța continuă să afecteze viețile a milioane de oameni din întreaga lume. Intoleranța poate lua forma unei marginalizări a grupurilor vulnerabile și excluderii lor din orice fel de participare la viața socială și politică. Educația este mijlocul cel mai eficient pentru prevenirea intoleranței. În centrul tuturor eforturilor de promovare a toleranței, trebuie să fie dialogul, atât dintre indivizi, cât și dintre diferite culturi și civilizații. Fără un dialog, diversitatea culturală este pusă în pericol. Trebuie să învățăm să ne respectăm și să recunoaștem drepturile și convingerile altora.

Din 1996, Adunarea Generală a ONU, prin Rezoluția 51/95, invită statele membre să celebreze în fiecare an, la 16 noiembrie, Ziua Internațională a Toleranței prin activități la care să participe atât instituțiile de învățământ, cât și publicul larg.

Primele manifestări de acest gen au debutat în cursul Anului ONU pentru Toleranță (1995), proclamat de Adunarea Generală a ONU în 1993 (rezoluția 48/126). La 16 noiembrie 1995, statele membre ale UNESCO au adoptat, în cadrul Conferinței generale a UNESCO de la Paris, ”Declarația principiilor toleranței”, enunțată în 1986, la Paris, în cadrul întrunirii reprezentanților UNESCO, care definește termenul de toleranță ca fiind respectul, acceptarea și aprecierea diversității și bogăției culturale, a modalităților de exprimare a calității ființei umane.

Toleranța este, totodată, o condiție esențială a păcii, democrației și dezvoltării durabile. Liderii mondiali au recunoscut acest lucru prin adoptarea Declarației Mileniului în anul 2000. Ei au plasat toleranța printre valorile fundamentale care stau la baza relațiilor internaționale în secolul al XXI-lea.

AGERPRES /(Documentare-Daniela Dumitrescu, editor: Marina Bădulescu)

Foto: (c) Cristian NISTOR / AGERPRES ARHIVĂ

Legendele spun că el a fost aruncat peste un hău cu apă tulbure, din care oamenii erau pândiți să fie trași în iad de ființe bizare, de Dumnezeu pentru a-l ajuta pe Sfântul Nicodim de numele căruia este legată istoria primei mănăstiri din Țara — Vodița Românească, să treacă apa Tismanei, pentru a ridica întru slavă a doua sa ctitorie — celebra Mănăstire Tismana (1377).

,,Podul lui Dumnezeu’ se află amplasat pe drumul județean DJ 670, care leagă orașul Baia de Aramă de toate localitățile rurale situate în zona montană a județului Mehedinți, reabilitat de Consiliul Județean (CJ) Mehedinți cu bani primiți de la Uniunea Europeană prin Agenția de Dezvoltare Regională Sud-Vest Oltenia.

Președintele interimar al instituției, Aladin Georgescu, a mărturisit că dacă nu s-ar fi intervenit la timp, podul, în realitate format prin prăbușirea tavanului Peșterii Ponoare, s-ar fi năruit și nimic nu s-ar mai fi știut de această ,,bijuterie’ care aduce zilnic în zonă mii de turiști, unii atrași de legendele sau peisajele care circulă prin diverse ghiduri și reviste cu profil turistic din lume.

‘Valoarea lucrărilor executate pe o porțiune de 35 de kilometri din infrastructura rutieră care trecea peste pod, inclusiv consolidarea acestuia, s-a ridicat la peste 44 milioane de lei, din care 31 milioane au fost nerambursabili, proveniți adică din fonduri europene structurale’, a precizat, pentru AGERPRES, Aladin Georgescu. 

Foto: (c) Cristian NISTOR / AGERPRES ARHIVĂ

În prezent traficul rutier nu se mai desfășoară pe structura ,,Podului lui Dumnezeu’, deși este alcătuit din piatră masivă, ci pe sub o serpentină construită la ieșirea din satul Ponoarele, cale de aproximativ cinci kilometri, situație care permite conservarea lui. 

,,Podul lui Dumnezeu’ este monument natural protejat, fiind cel mai mare pod natural din România și al doilea ca mărime din Europa (30 metri lungime, 13 metri lățime, 22 metri înălțime și 9 metri grosime), fiind timp de peste două sute de ani singurul din lume deschis traficului rutier.

Pe sub el curg, cum o fac de la începutul lumii, apele unui râu care, se povestește, este sterp, fără vietăți în el, din cauză că Nicodim i-a blestemat pe locuitorii de aici să nu aibă apă de băut din vadul lui fiindcă nu l-au lăsat să construiască în preajmă o mănăstire. Așa s-a întâmplat că el, izgonit fiind, a ajuns în locul miraculos de la Tismana și a zidit mănăstirea ce îi apăruse cândva în vis.

Datorită proiectului derulat de Consiliul Județean Mehedinți, traficul în zona montană a județelor Mehedinți, Gorj și Caraș-Severin a crescut de la 1.196 la 2.500 de vehicule zilnic. Mulți turiști vin pentru a trece la pas podul, convinși fiind că numai astfel intră în comuniune cu Dumnezeu și astfel se vindecă de boli și tristețe. Poate nu întâmplător Prea Sfințitul Nicodim, întâiul întemeietor al Episcopiei Severinului și Strehaiei, și-a dat consimțământul să fie construit la capătul ,,Podului lui Dumnezeu’ un lăcaș de cult cu hramul ,,Sfântul Nicodim de la Tismana’, spre învățătură și aducere aminte muritorilor că pe aici a trecut, ca un miracol, Dumnezeu.

Foto: (c) Cristian NISTOR / AGERPRES ARHIVĂ

Unde începe și unde se sfârșește legenda nimeni nu știe cu adevărat. Cert este că ,,Podul lui Dumnezeu’ există și de milioane de ani, de când este Pământul, a lăsat omul să pășească peste o vale minunată, către universul poveștilor ancestrale unde timpul a așezat câmpuri cu lapiezuri și liliac, stele și statui minunate săpate în piatra de calcar, vânturi și ploaie.

AGERPRES/(AS — autor: Florian Copcea, editor: Marius Frățilă)

Foto: (c) mehedinti.djc.ro

Istoria confirmă teza vehiculată în epocă, la începutul secolului al XVIII-lea, că voievodul muntean, supranumit ,,prințul aurului din Carpați’, era unul dintre cei mai bogați principi ai Europei, însă nu există indicii asupra împrejurărilor în care acesta a decis să-și protejeze imensa bogăție, îngropând-o.

Baia de Aramă este situată la altitudinea de 300 metri, la 80 de kilometri nord-est de Drobeta Turnu Severin. Cercetările arheologice efectuate în ultimii 100 de ani pe aceste meleaguri au scos la iveală urme de locuire neolitică continuate în epocile bronzului și fierului, în perioada cuceririi romane în zonă au fost dezvoltate câteva exploatări miniere.În anul 1392 în câteva zapisuri ale cancelariei domnești se fac mențiuni despre extracția cuprului, prima atestare documentară ca sat datând din 1581.

Istoricul Cornel Boteanu susține că a descoperit izvoare scrise care indică faptul că, în perioada 1671-1863, Baia de Aramă avea statut de târg, iar între 1864 și 1892 a devenit comună urbană.

,,Aceasta avea să capete o importanță deosebită în timpul domnitorilor Mircea cel Bătrân, Matei Basarab și Constantin Brâncoveanu. De fapt, cel din urmă voievod avea să-i dea o strălucire de invidiat de către celelalte localități ale vremii din Țara Românească’, a istorisit Boteanu.

El este de părere că urbea avea să capete o rezonanță istorică aparte după 1806, când vătaf al Plaiului Cloșani este ,,așezat’ Tudor Vladimirescu, iar boierii Glogoveni, prințul Bibescu și pitarul Drăghicescu Hergot, își construiesc aici câteva ,,acareturi spre odihna trupului și a minții’, în cula celui din urmă fiind găzduit revoluționarul maghiar în exil Kossuth.

,,Atât de mult au fost atrași de zona montană a județului Mehedinți negustorii și boierii încât le dau o mână de ajutor marelui ban Cornea Brăiloiu, vameșului Milco Băieșul și, bineînțeles, lui Brâncoveanu, să înalțe, pe ruinele unui vechi așezământ, aparținând se pare lui Nicodim cel Sfânt de la Tismana, o mănăstire în stil brâncovenesc, în formă de treflă, cu scară exterioară, clopotniță peste pronaos și pridvor și pictură bizantină’, a spus Boteanu.

În jurul mănăstirii cu hramul ,,Sfinții Voievozi’ din Baia de Aramă s-a creat un adevărat mit, în interiorul ei sau sub talpa zidurilor bănuindu-se că domnitorul Constantin Brâncoveanu (1688-1714), considerat de turci ,,prințul aurului din Carpați’, ar fi ascuns o comoară.

,,Am putea admite că tezaurul voievodal, provenind de la daci, este doar o legendă, dar localnicii susțin că un preot ar fi descoperit în zidul bisericii un document emis chiar de Constantin Brâncoveanu care ar face aluzie la locul unde a fost depozitat aurul domnesc’, a afirmat Boteanu.

În unele medii frecventate de așa-numiții căutători de comori circulă chiar și câteva copii ale unor hărți sumare, întocmite rudimentar, în care sunt însemnate, într-adevăr, câteva presupuse locuri în care s-ar ascunde aurul, lucru care i-a determinat pe mulți amatori să sape în toiul nopții, ani de-a rândul, în altarul bisericii, iar în toamna anului 2013, cu un acord al Ministerului Culturii, la temelia exterioară dinspre nord a acesteia, punând monumentul în pericol.

,,Dacă ar fi să dăm crezare unor înscrisuri, însuși Brâncoveanu manifesta un interes deosebit pentru comorile lui Decebal. Se spune că la curtea sa, Cantacuzino înființase chiar și o ,,cancelarie secretă’, unde se colectau informații și se studiau și se interpretau hărți vechi achiziționate sau pur și simplu sustrase de agenți deghizați care umblau în țară să afle povești despre comori ascunse. Nu este exclus ca bogăția etalată la curtea domnească să-i fi atras acestuia moartea, în 1714, cunoscută fiind lăcomia turcilor și teama că dacă voievodul muntean posedă comori fără sfârșit și le va folosi pentru înzestrarea armatei’, a explicat Boteanu.

Cât este realitate, cât este fantezie nu se știe. Cert este că taina comorii nu a putut fi până acum dezvăluită, ea fiind dusă probabil în mormânt de cele șapte slugi devotate care, după ce au ascuns-o, au fost omorâți.

Aurul brâncovenesc a stârnit și curiozitatea lui Nicolae Ceaușescu. Dictatorul ceruse Securității să scormonească pământurile domeniilor brâncovenești.

,,Mirajul comorii lui Brâncoveanu nu va înceta să-i determine pe aventurieri să continue să o caute la Mânăstirea din Baia de Aramă, chiar dacă Episcopia Severinului și Strehaiei a decis să supravegheze video acest valoros lăcaș monahal’, a fost de părere profesorul și istoricul Cornel Boteanu.

AGERPRES/(A — autor: Florian Copcea, editor: Diana Dumitru)