Romania on TOP 10

Facebook Twitter Email

 

modelmic+editorial-Recovered

Munții Banatului oferă întregului mapamond apă minerală cu coloizi de aur și argint, vândută la preț de lux peste hotare, dar îmbuteliată la doi pași de Reșița, la Ocna de Fier.

Mai exact, este vorba despre afacerea Aur’a, pusă pe picioare de trei investitori din Timișoara care au decis să valorifice bogățiile naturii cărășene. Aceștia au demarat o adevărată afacere de lux cu nimic mai mult decât apă minerală din izvorul Ursoarea din Munții Dognecea, apă bogată în coloizi de aur și argint.

De asemenea, apa din Munții Dognecea are un pH ridicat, adică este natural alcalină, proprietăți care o fac din apă minerală naturală,  apă de lux comercializată la prețuri bombă. Mai mult, pentru a-i fi păstrate calitățile, apa nu va fi îmbuteliată în plastic, ci doar în sticlă, la 0,75 litri şi 0,33 litri.

Investiţia în fabrica de apă de lux din localitatea cărăşeană Ocna de Fier a fost pusă pe picioare în luna iunie a acestui an, având o valoare de 5.000.000 de euro şi o capacitate de două milioane de sticle lunar.

„Prima etapă, care a inclus lucrările de proiectare, documentele, analizele, avizele, autorizaţiile, hala de producţie, linia de îmbuteliere, realizarea branding-ului, dar şi construcţia efectivă şi amenajările, a fost gata în luna februarie a acestui an. Fabrica a început să producă în luna iunie şi are o capacitate de 2 milioane de sticle pe lună”, a declarat Horaţiu Rada, unul dintre investitorii timişoreni, citat de adevărul.ro.

Cu toate că provine și este îmbuteliată chiar în inima județului, cărășenii nu se pot bucura pe deplin d luxul de a consuma apa pe care străinii dau zeci de euro, și asta pentru că aproximativ 80% din producţie se duce la export.

De asemenea, cu toate că o sticlă iese pe poarta fabricii cu 5 euro, ea ajunge să coste și până la 25 de euro la distribuitorii străini, și asta pentru că adaosul comercianților este de la 200 la 500 la sută.

Apa de la Ocna de Fier cucerește piața externă! China, principala țintă!

Cei trei afaceriști care au pus pe picioare brandul de lux născut în inima munților cărășeni se axează în principal pe piața externă, având deja câteva contracte serioase în China, Germania, Cehia, Slovacia, Belgia şi Austria.

UPDATE: Apă cu aur și la Reșița

Cu toate că mare parte din producție se duce spre piața externă, apa de lux se găsește și la Reșița, incepand cu data de 29 septembrie prin intermediul magazinului de produse naturiste PRO HOLISTIC PLUS SRL (Bd-ul Revoluția din Decembrie , nr.5, zona Complex). Prețul unei sticle de 0,75 litri este de 10 lei.

627x0

Alexandra JURCA

Sursa: reper24

Facebook Twitter Email
Facebook Twitter Email

 

14914662_334067100294167_979331451_n

Raiul are chipul României, crede Miya Kosei, un japonez de 78 de ani, care şi-a lansat la Cluj, recent, un album de fotografii alb-negru cu oameni şi obiceiuri din pitorescul Maramureş. Albumul se numeşte ”Maramureşul Meu”, titlu care exprimă – ca şi pozele din el – frumuseţea şi căldura sufletească pe care le-a găsit în nordul României. Albumul niponului nu este prima colecţie de imagini despre România. Portrete de maramureşeni pe care se citeşte bucuria sau suferinţa, bărbaţi cosind, oameni mulgând oile, copii jucându-se în iarbă, vâltoare, chipuri triste la înmormântare sunt câteva dintre ipostazele surprinse de camera fotografului Miya Kosei, în jumătate de secol.

”Îmi doresc ca, prin aceste fotografii monocrome, să simţiţi culorile şi să aflaţi direcţia vântului, să vă bucuraţi de balada luminilor şi a umbrelor.

Mi-aş dori să vă gândiţi la ce înseamnă fiinţa umană şi viaţa ei, cea de zi cu zi. Aceasta e povestea spiritului, prinsă în fotografii. Mi-aş dori să priviţi acest album cu inima.

Având în vedere că e monocrom, veţi vedea culorile cu inima. Am încercat să reţin obiectele cu inima. Mai multe decenii am încercat să surprind mai degrabă lucruri invizibile.

Dacă din adâncurile imaginii se va ivi ceva în timp ce-o priviţi, scopul meu va fi fost atins”, mărturisea Miya Kosei, citat de adevarul.ro,  (78 de ani), un japonez care a venit de circa 160 de ori în România, pentru cei de la Muzeul Etnografic al Transilvaniei din Cluj-Napoca.

Acesta locuieşte la Tokyo şi a studiat Literatura, Arta, Istoria, Etnologia, Economia şi Sociologia. A lucrat o perioadă la o revistă săptămânală de critică literară, apoi a devenit liber profesionist.

Din 1965 a tot venit în România, loc despre care spune că este paradisul, şi căruia i-a dedicat mai multe cărţi şi volume de fotografie.  ”Rumanian Rhapsody” (1986) si ”Europa Orientalis” (1991) sunt două albume foto despre România. ”Maramureşul meu” este ultimul.

Sursa: romani-buni

Facebook Twitter Email
Facebook Twitter Email

 

 

luminița voica
Luminița Voica. Foto: Atelier Maria (Facebook)

În vârstă de 39 de ani, Luminița Voica a renunțat la locul de muncă din corporație pentru a-și urma pasiunea și a face bijuterii home-made. La ora actuală, a ajuns la o cifră de afaceri de 35.000 de euro pe an, relatează „Ziarul financiar”.

Luminița Voica a fondat magazinul online de bijuterii home-made Atelier Maria, care îşi propune să ducă mai departe meş­teşuguri tradiţionale româneşti precum con­fec­ţionarea bijuteriilor artizanale din pastă de lut. Atelierul poartă numele fiicei sale.

Luminiţa Voica şi-a descoperit pasiunea pentru arta meşteşugului în momentul în care a găsit în casa străbunicii sale mărgele de lut pictate manual. Impresionată, a început şi ea să confecţioneze astfel de bijuterii din lut.

„Acum 3 ani, din dorința de a avea o amintire cu amprenta mânuței și piciorușului Mariei, am cumpărat un pachet de pastă de lut alb, umed și ușor de modelat. După ce am realizat în urma modelării un tablou, au rămas câteva resturi și m-am tot gândit ce să fac cu ele. Am modelat câteva bile și le-am pus la uscat! Peste ceva timp, făcând ordine printre lucrurile bunicii mele din casa de la țară, am găsit un șirag de mărgele din lut, pictate manual, pe care ea îl purta cu mare drag, și am zis…asta este !…asta pot să fac cu acele bile… bijuterii pictate manual”, povestește Luminița Voica pe site-ul atelierului.

„Citind în liceu despre cultura dacică, mi-am amintit că modelarea și pictarea mărgelelor este un meșteșug vechi. Asemenea mărgele au fost descoperite la Ocnița, în Vâlcea, datând din sec. II î.Hr. Și așa am început! A fost o mare provocare pentru mine să reinventez tot procesul. Prietenele mele au fost tare încântate de bijuteriile pe care le primeau cadou din partea mea cu diverse ocazii. Ele au fost cele care m-au îndemnat să continuu. Într-o lume a tiparelor și a producției în serie, mi-am propus realizarea unor bijuterii unicat, inspirate din motive tradiționale, povești și tot ce este în jurul nostru”, mai arată ea.

luminița voica
Foto: Atelier Maria (Facebook)
luminița voica
Foto: Atelier Maria (Facebook)
luminița voica
Foto: Atelier Maria (Facebook)
luminița voica
Foto: Atelier Maria (Facebook)
luminița voica
Foto: Atelier Maria (Facebook)
luminița voica
Foto: Atelier Maria (Facebook)
luminița voica
Foto: Atelier Maria (Facebook)
luminița voica
Foto: Atelier Maria (Facebook)

Bijuteriile confecţionate de Atelier Maria – coliere, cercei, brățări – sunt unicate. Prețul unui colier, a cărui realizare durează 3 zile, pornește de la 36 de lei. O brățară costă 24 de lei. Atelierul face și alte produse: decorațiuni, magneți sau mărțișoare.

De asemenea, Luminița Voica organizează și ateliere pentru copii, unde cei mici pot învăţa să facă ei înşişi bijuterii din lut. Partici­parea unui copil la atelier costă între 15 şi 20 de lei.

Fondatoarea Atelierului păstrează în mod intact o ie veche de peste 100 de ani, care a aparținut străbunicii sale: „Este o ie pe care o port cu mândrie, este a străbunicii mele şi printr-un noroc a ajuns la mine. Nu a fost modificată, exact aşa a fost cusută. Este veche de 100-110 ani. O spăl cu mare grijă“.

„Din punct de vedere financiar, anul acesta am avut o creştere fantastică faţă de anul trecut şi avem o cifră de afaceri de 35.000 de euro“, a mai povestit ea pentru „Ziarul financiar”.

de Andreea Dogar –

Sursa: greatnews

 

Facebook Twitter Email
Facebook Twitter Email

Filipineza Kylie Verzosa a fost încoronată Miss International 2016, joi 27 octombrie, la Tokyo, în timp ce Alina Chirciu, reprezentanta Republicii Moldova, a fost desemnată Miss Perfect Body (Miss Corp Perfect), unul dintre premiile speciale ale acestui concurs de frumuseţe.

Cea de-a 56-a ediţie a concursului internaţional de frumuseţe s-a desfăşurat la Tokyo Dome City Hall din Tokyo, Japonia, unde au fost reprezentate şaptezeci de ţări. Anul trecut, competiţia a fost câştigată de concurenta din Venezuela, Edymar Martínez.

Alina are 20 de ani şi este studentă la Jurnalism. Tânăra a obţinut şansa să reprezinte Moldova la Miss International, după ce a obţinut titlul de I Vice Miss în cadrul concursului Miss Moldova 2016.

Sursa: gazetaromaneasca

Facebook Twitter Email
Facebook Twitter Email

Actrița Alexandra Maria Lara a avut o copilărie aparte. La vârsta de patru ani, părinții ei – Valentin și Doina Plătăreanu – s-au decis să fugă din România și de regimul crunt al lui Ceaușescu și să își caute refugiu în Germania, pentru a-i oferi fiicei lor un viitor mai bun.

Astăzi, Alexandra Maria Lara e una dintre actrițele cele mai cunoscute din Germania. Potrivit cotidianului german Bild, la festivalul internațional de film „Film ohne Grenzen“ care a avut loc la Bad Saarow și-a făcut apariția alături de tatăl ei.

Valentin Platareanu a povestit despre decizia dificilă pe care a trebuit s-o ia în anul 1984: „Am fugit din țară pentru a-i oferi Alexandrei un viitor mai bun. Hotărârea însă a fost greu de luat. Pe atunci, fusesem un actor celebru în România. Am purtat discuții lungi cu soția mea: Să părăsim, de dragul Alexandrei, această închisoare? Până la urmă, pentru ea, ne-am decis să alegem libertatea.”

Alexandra Maria Lara e extrem de recunoscătoare că părinții ei au luat această hotărâre.

„Când ești copil și te muți într-o țară străină, ai mult mai puține griji și probleme decât ai avea dacă ai face asta ca adult. A trecut o perioadă destul de îndelungată până să încep să pun întrebări despre originile mele românești. Deja trecusem de vârsta de 20 de ani când am ajuns să lucrez în România. Iar atunci, pentru prima dată, am simțit că de acolo vin și că acolo este locul de care aparțin. Odată cu înaintarea în vârstă înțelegem tot mai bine ce înseamnă conceptul de „acasă” și sentimentele pe care le asociem cu acesta”, a declarat actrița.

Românca a călătorit cu fiul ei Ben, în vârstă de doi ani, până în România. În timp ce se afla cu acesta în casa în care și-a petrecut primele veri din viață, a înțeles că a încheiat circuitul, a ajuns de unde a plecat.

Faimoasa actriță de origine română e fericită: și soțul ei, Sam Riley (36), care, la rândul lui, a părăsit Marea Britanie pentru persoana iubită, s-a îndrăgostit, la fel ca ea, de capitala germană.

Sursa: ziarulromanesc

Facebook Twitter Email
Facebook Twitter Email

calin-pantea2

Bârlădeanul cu IQ-ul lui Einstein, singurul membru Mensa din județ – Călin Pântea, printre cei 2% cei mai inteligenți oameni de pe planetă

de Simona MIHĂILĂ

La vârsta de 2 ani știa literele, iar la 4 ani își citea singur poveștile. La 17 ani a devenit membru Mensa, calificându-se printre extrem de puținii oameni care reușesc să treacă de cele mai exigente teste de inteligență din lume.

Mensa este organizația din care fac parte oamenii cu un coeficient de inteligență IQ) de minimum 132, adică acel nivel în care se plasează doar 2% din populația planetei.

pantea-calinVorbim de bârlădeanul Călin Pântea, de 21 de ani, singurul membru Mensa din județul Vaslui și printre cei mai tineri din țară. Diversele teste de inteligență pe care le-a făcut de-a lungul anilor i-au indicat un IQ cuprins între 140 și 160. În acest interval s-a plasat IQ-ul câtorva dintre cele mai de seamă personalități ale umanității: Albert Einstein, Bill Gates, Honore de Balzac, Napoleon Bonaparte Abraham Lincoln, Al Gore.

Sistemul românesc de Învățământ nu l-a lăsat nici să plece în străinătate, dar nici n-a fost în stare să-l păstreze

Călin a fost elev la Colegiul Național “Gh. R. Codreanu”, iar acum ar fi putut fi student în anul doi la o universitate din Danemarca, acolo unde a vrut să plece după ce a absolvit liceul. Însă statul român, prin Ministerul Educației, a avut grijă să-i pună bețe în roate. Genialul tânăr nu a putut pleca în străinătate din cauză că nu a intrat la timp în posesia diplomei de Bacalureat. Statul român s-a oferit să-i dea, până una-alta, o bucată oarecare de hârtie (“adeverință”) și nu diploma pe care băiatul o merita. Însă o țară exigentă precum Danemarca nu ia în serios bâlbele sistemului românesc de Învățământ.

Ca să nu piardă vremea, Călin s-a înscris la Facultatea de Biologie din cadrul Universității București, dar sistemul nu s-a lăsat până nu l-a alungat și de aici. E adevărat, în mod indirect. Anul pe care Călin l-a dedicat cursurilor de la noi ar fi putut fi pentru România șansa de a-l descoperi, de a ține cu dinții de el. Dar facultatea nu a fost capabilă nici măcar să-l deosebească de ceilalți. Călin s-a plictisit îngrozitor la cursuri și, după anul întâi (pe care l-a terminat între primii patru), s-a întors la Bârlad hotărât să plece la învățătură în străinătate.

“Nu mi-au plăcut profesorii. Sunt prea severi cu studenții slabi și mult prea indiferenți față de cei buni, față de cei cu potențial. Primilor le cer prea mult, iar pe noi nu ne ajută cu nimic. Există și excepții, dar cei mai mulți profesori nu sunt interesați să-i ajute pe studenți să învețe. Vin la cursuri, spun ce au de spus și pleacă. Nu m-am simți stimulat. Plus că se pune accent foarte mult pe teorie. Nejustificat de multă. Nu se lucrează aproape deloc în laborator. Iar puținul care se face nu are prea mare legătură cu subiectele predate la cursuri. Sunt foarte multe materii care nu folosesc pe viitor. În Danemarca, de exempu, se pune foarte mult preț pe tractică, pe munca în laborator, pe cercetare”.

Două universități din Anglia îl vor, deja

calin-panteaÎn momentul de față, Călin este admis la două universități din Marea Britanie, însă nu se gândește să plece deocamdată. Acum, că i s-a dat, într-un sfârșit, diploma de Bacalaureat, va putea aplica și în țara unde visează să studieze, însă va putea face acest lucru abia după 1 februarie, când se deschide sesiunea de aplicări pentru Danemarca.

În viitor, se vede cercetător. Nu în România, evident, căci la noi acest domeniu nu este susținut nicicum. Dar nici în Danemarca, ci în Elveția, țara lui de suflet

“Este o zonă splendidă. Elvețienii sunt oameni deosebiți, foarte deschiși la minte și îi acceptă pe străini, chiar dacă mai întâi așteaptă ca aceștia să confirme. Eu abia aștept să confirm”, mărturisește Călin.

Domeniul de cercetare va fi genetica, de care nu se simte doar atras, ci fascinat: “Vreau să merg pe genetică umană. Nu știu ce poate fi mai captivant decât să urmărești comportamentul anumitor gene”.

Călin și-a descoperit pasiunea pentru biologie în primul an de liceu. În egală măsură, îl atrăgea și fizica. În clasa a IX-a, a participat pentru prima dată la olimpiada de biologie. Fără să se străduiască prea mult și fără să ia lucrurile foarte în serios, a obținut locul trei la faza județeană: “Nu ar fi fost cine știe ce performanță pentru un om care a tras din greu, dar pentru unul ca mine, care a citit materia ca pe orice altă lectură, adică lejer și fără intenția de a memora, a fost o reușită. În clasele a X-a, a XI-a șI a XII-a am ajuns la faza națională”.

“Uneori, inteligența poate fi o povară”

calin-pantea1O persoană cu un IQ de 160 este o raritate oriunde pe mapamond, nu doar la Bârlad, însă Călin a avut norocul, la liceu, să învețe într-un colectiv care nu l-a tratat ca pe un “ciudat”. Recunoaște, însă, că sunt puține cercurile în care se simte confortabil.

“Cu timpul, am ajuns la concluzia că oamenii inteligenți sunt mai nefericiți în viață. Cred că un om inteligent are tendința de a trece prin filtrul rațiunii absolut orice. Uneori poate fi o povară, pentru că te simți neînțeles. Tind să abordez subiecte în conversație pe care nu toată lumea le apreciază. Eu mă simt bine să discut despre ce vor ceilalți, dar când vreau și eu să discut despre ceva, nu prea am cu cine. Nu sunt mulți de vârsta mea care sâ discut, cu bucurie, de exemplu, despre încălzirea globală”, explică, sincer, Călin.

Conștient de toate aceste lucruri, el nu se crede, totuși o persoană supradotată: “Nu am abilități speciale, sunt obișnuit. Despre mine cred că am o memorie foarte bună și gândesc lucrurile din mai multe perspective, iau în calcul mai multe variante, analizez”.

Faptul că la 2 ani știa deja literele, îl pune tot pe seama memoriei sale ieșite din comun: “Eram curios. Tot timpul sunt curios. Vreau să aflu lucruri, să descopăr”.

Testele Mensa, acele teste pe care doar două procente din populația lumii reușește să le treacă, le-a rezolvat cu o asemenea ușurință încât a simțit dorința unui grad mai mare de dificultate. Așa că a căutat setul de teste Mensa în limba engleză, dar nici pe acelea nu i-a fost greu să le biruiască.

Programele TV nu sunt pe gustul său, dar n-ar schimba nimic

Călin preferă literatura științifică, dar citește și beletristică. În gimnaziu l-au atras nuvelele lui Slavici, însă marea lui slăbiciune rămâne dramaturgia, în special a lui Caragiale și a lui Moliere.

La televizor nu se mai uită demult. Motivul: “Nu am ce să văd. Nu mă interesează ce văd acolo”. Paradoxal însă, nu ar schimba nimic, considerând că asta ar fi o formă de egoism care nu-l caracterizează. Pur și simplu, acceptă că nu toți oamenii sunt la fel și că nu e obligatoriu ca emisiunile TV să fie realizate pe placul lui.

“Nu cred că e potrivit să fie schimbat ceva. Televiziunea e pentru divertisment. E pentru mase, pentru omul mai puțin preocupat de știință, de studiu. Dacă, totuși, aș avea puterea, atunci aș limita vulgaritatea, mahalaua, suburbanul, trivialitățile. Acestea nu sunt divertisment” – iată explicația lui Călin.

“Unii se supără pe nedrept pe generația tânără. Tinerii nu s-au crescut pe ei înșiși. Adulții sunt cei care i-au educat”

Despre lipsa masivă de bun-simț din rândul generațiilor tinere, Călin are o opinie care-l separă total de majoritate: nu ei sunt de vină.

“Nu poți fi făcut responsabil la această vârstă pentru ceea ce ești. Ei nu au avut niciun cuvânt de spus în propria lor educație. Adulții sunt cei care i-au educat, a fost treaba lor să vegheze, să găsească modalitatea cea mai bună pentru a-și supraveghea copiii. Nu cred că suntem înzestrați cu acea capacitate formidabilă de a ne controla singuri evoluția în timpul copilăriei și a adolescenței. Un adolescent este rezultatul felului în care a fost lăsat să evolueze de către părinții lui. Până la urmă, nu mă pot întoarce în timp ca să mă cresc singur. Familia este baza, acolo ne formăm. E greșit să avem așteptări mai mari de la alții decât de la noi înșine”.

Sursa: estnews.ro

 

Facebook Twitter Email
Facebook Twitter Email
• elevul de clasa a XI-a de la “Bălcescu” a demonstrat încă o dată că este printre cei mai buni tineri informaticieni din Europa • la competiţia la care au participat 76 de concurenţi, din 8 ţări, România s-a clasat pe primul loc în topul naţiunilor după numărul de medalii

O nouă performanţă pentru Alex Tatomir, elevul de clasa a XI-a al Colegiului “Nicolae Bălcescu”. După ce vara aceasta a luat medalia de bronz la Olimpiada de Informatică a Ţărilor Europei Centrale, în weekendul abia încheiat Alex a demonstrat încă o dată că este printre cei mai buni tineri informaticieni din Europa şi a câştigat o nouă medalie: AUR, la Concursul Internaţional “Romanian Master of Informatics”.

“Aceasta a fost a doua participare a mea, după ce anul trecut am obţinut o medalie de argint. La ediţia aceasta, problemele au avut un grad ridicat de dificultate şi mă bucur că am reuşit să câştig o medalie de aur şi să îmi îmbunătăţesc rezultatul de anul trecut”, ne-a spus proaspătul medaliat.

De altfel, echipa din care a făcut parte Alex şi-a mai adjudecat două medalii de aur şi una de argint, rezultate ce le-a adus Cupa “Romanian Master of Informatics”. În urma rezultatelor obţinute de elevii români, ţara noastră s-a clasat pe primul loc în topul naţiunilor după numărul de medalii, urmată de Polonia şi Bulgaria.

La fel ca şi la alte competiţii, de pregătirea lui Alex s-a ocupat prof. Cristian Toncea şi tatăl său, Nicolae Tatomir, cărora a ţinut să le mulţumească.

Concursul Internaţional “Romanian Master of Informatics”, ajuns la ediţia cu numărul IV, s-a desfăşurat în perioada 20 – 23 octombrie, la Bucureşti şi a fost găzduit de Colegiul Naţional “Tudor Vianu”. La maratonul de programare au participat 76 de concurenţi din România, Republica Moldova, Macedonia, Bulgaria, Elveţia, Polonia, Rusia şi Serbia.

Sursa: obiectivbr
Facebook Twitter Email
Facebook Twitter Email

erfurt-2016-13

România a scris istorie astăzi la Olimpiada Culinară ERFURT 2016. Primul aur din istoria participărilor la Olimpiadele Gastronomice.

A doua zi la Erfurt. Prima zi de concurs pentru România și echipele Belvedere – Brașov și Delice – Câmpina . O zi stresantă , mai ales prin prisma emoțiilor care ne-au copleșit în așteptarea rezultatelor.
Astăzi au concurat la bucătărie caldă echipele naționale de seniori din Canada, Finlanda, Germania, Grecia, Hong Kong, Coreea de Sud, Scoția și Țara Galilor. Acestea au trebuit să pregătească 110 meniuri complete – antreu, fel principal și desert în 6 ore. Din echipele naționale de juniori au concurat Cehia, Polonia, Coreea de Sud , Tailanda și Țara Galilor . Sarcina lor a fost să pregătească fiecare 60 de meniuri complete.
Echipele de catering au gătit fiecare pentru 150 de porții complete pe care au trebuit să le servească începând cu ora 12.00.
Echipele noastre regionale Belvedere Restaurant Brasov și Delice România au expus alături de echipele Johnson County Community College – SUA, ACPP Portugalia, Narodowa Reprezentacja Polonia, Team Verona Italia, Italbel Belgia, Consus Polonia, Culinary Team Nova Scotia Canada, Team Costa del Cilento Italia, Hajdùsàg Regionàlis Culinary Ungaria, Polish Army Team Polonia, Varazdin County Regional Team Croția , Army Culinary Arts Team – SUA si Hungarian Army Culinary Team.
Victorie la Olimpiada Culinara Erfurt 2016 : Echipa Belvedere Brasov – medalie de aur – prima medalie de aur olimpica cucerita vreodata de Romania la Olimpiada Culinara și medalie de argint la Patiserie Echipa Belvedere Brasov – – Lady Chef Ghisoi Cornelia , Ioan Florescu, Paul Holhoș, Simona Preda, Toma Gabriela și Daniel Buzea.

 

Felicitari și îmbrățișări pentru echipa Delice – medalie de bronz. Carmela Dragomir, Hriapca Irina , Petronela Ciubotaru,Liviu Preda și Alexandru Chitic. 

A fost ziua Romaniei la Olimpiada Erfurt 2016.
Nu putem să îl uităm și pe Corradi Chef Alessandro, Chef la Hotel Ramada Brașov. Aflăm mâine ce premiu a câștigat italianul nostru.
Mâine intră în concurs și echipa Casa Boierului din Deal. Suntem aici să îi susținem !
Postăm și de la alte momente ale primei zile de concurs.

 

Integral FOTO AICI!

Chef Adrian NEAG

Sursa: gazetabrasovului

Facebook Twitter Email
Facebook Twitter Email

Roger Mena – “Mexicanul” este un personaj de-a dreptul fabulos, retras în Munţii Apuseni, pe Dealul Răşinarului din localitatea clujeană Răchiţele, comuna Mărgău. Fotograf profesionist, colaborator la revista de modă OTTO şi nu numai,  deşi a trăit în S.U.A. şi în Germania, a preferat să se stabilească în urmă cu zece ani în România. De aici, din munţi, Roger călătoreşte circa o jumătate de an prin toată lumea, cu munca, iar sutele de oaspeţi străini care-l vizitează permanent pleacă de la noi cu impresii de neuitat! El spune că în România se simte ca-n Mexic, deoarece oamenii sunt la fel cu cei din ţara lui: ori săraci-săraci, ori bogaţi-bogaţi, iar instituţiile statului – în totalitate corupte!

Ghidul nostru, „Poetul Apusenilor”

Poposim în Răchiţele, după circa o oră şi jumătate de condus „strâns” de la Cluj-Napoca şi ne întâlnim cu renumitul Teofil Răchiţeanu, supranumit şi “Poetul Apusenilor”. Cel care a fost vizitat de-a lungul timpului, de cei mai importanţi scriitori ai ţării, inclusiv de Geo Bogza, “tatăl” reportajului românesc. De altfel, Răchiţeanu reprezintă “atracţia” culturală a zonei, aşa cum cea turistică este cascada “Vălul miresii” aflată la doar câţiva kilometri de sat. Poetul urcă în maşina noastră, chiar din faţa clădirii impozante, cu etaj, a punctului sanitar – unde şi locuieşte, împreună cu soţia, medicul oamenilor de aici – nu înainte însă de a ne cere permisiunea să cumpere o pâine de la brutăria aflată la doar câţiva metri de locuinţa sa. Asta, pentru că, pe drumul spre gospodăria lui Roger, doreşte să i-o lase bătrânei lui surori. „Am fost zece copii la părinţi şi numai noi doi am mai rămas” – ne mărturiseşte poetul, ajuns la vârsta de 73 de ani, dar care arată mai tânăr cu cel puţin douăzeci. El este, de altfel şi părintele spiritual al „Mexicanului”, cel care l-a ajutat pe acesta să se stabilească în zonă. Începe poetul, avertizându-ne că avem de parcurs circa şase kilometri până la „obiectivul” nostru: “L-am cunoscut pe Roger în urmă cu circa 14 ani, când a venit să viziteze cascada “Vălul miresii”. Se împotmolise în troienele de zăpadă chiar în apropierea cabanei mele, situată lângă cascadă. L-am ajutat să se deszăpezească, apoi în alte câteva rânduri l-am găzduit la mine, fiindcă se îndrăgostise de zonă. Era împreună cu prietena lui de atunci, iar la un moment dat mi-a solicitat să-i găsesc o locuinţă ca s-o cumpere. I-am găsit o casă de lemn în Dealul Răşinarului, a unei rudenii de-a mele, unde s-a instalat apoi definitiv după ce-a cumpărat-o”. Poetul mărturiseşte în continuare că între timp Roger s-a despărţit de vechea prietenă şi acum trăieşte cu o tânără minunată, cu care se înţelege foarte bine. Adaugă, apoi, cu o notă de admiraţie în glas: “Îi place enorm să muncească, la el acasă şi pe la oamenii din sat – dar, la fel, îi pune pe oaspeţii săi străini, la cosit, tocmai ca să-i deprindă cu traiul în natură. Astă vară au fost mai mulţi asiatici la el, pe care i-a învăţat să cosească şi în funcţie de hărnicia lor le şi dădea de mâncare. Cine nu munceşte nu capătă de mâncare – spunea el, mai în glumă, mai în serios. Cât despre relaţia lui cu mine, aceasta e excelentă: politicos, săritor, îmi cumpără toate cărţile când acestea apar şi mi-e foarte recunoscător, fiindcă îmi datorează totul aici”.   Maşina şerpuieşte pe serpentinele „Dealului Răşinarului” şi-l rugăm pe poet să ne evoce istoria numelui dealului. Acceptă şi ne-o povestește, ea reprezentând dealtfel şi un capitol dintr-o carte a sa: „Răchiţele se întinde pe şapte văi şi şapte dealuri, precum Roma. Acest deal, al Răşinarului este cel mai înalt şi a fost locuit la început prin 1514 – în mijlocul pădurilor virgine – de răsculaţii lui Gheorghe Doja care s-au ascuns aici de autorităţi. După multă vreme urmaşii lor au primit din partea autorităţilor nume, gen Răşinaru Ion, Răşinaru Maria, etc., pornind de la ocupaţia lor de bază: colectarea răşinilor de brad. Şi de atunci dealul a căpătat această denumire”.

poetul-teofil-rachiteanu-jpg

“Străinii învaţă tot ce-i românesc şi să ducă o viaţă simplă”

Ajunşi la gospodăria “Mexicanului”, acesta ne întâmpină şi ne indică locul unde să parcăm. Apoi ne pofteşte, amabil, în locuinţa sa rustică şi ne aşezăm la o masă din lemn masiv, nu fără să remarcăm laptop-ul, prezent pe un scaun alăturat, la îndemâna artistului. În încăpere trebăluieşte şi Mores, un tânăr voluntar suedez, pe care mi-l prezintă. Începe Roger, fără prea multe introduceri: “Prietenul meu a venit să cunoască în amănunt experienţa noastră de la ţară, în cadrul unui program pe care îl derulăm, în totalitate privat. Până acum au fost aici circa 150 de oaspeţi, din întreaga lume şi cu toţii au învăţat – la mine şi la prietena mea Suzana – despre tot ce-i românesc şi cum este să ai o viaţă simplă, pentru că noi nu ne-o complicăm. Au plecat cu idei minunate despre ţara noastră, cea reală”. Râde cu poftă de butada lui.  Îl rog să înceapă cu începutul şi să ne povestească parcursul său, început chiar în ţara natală, Mexicul. La care, la fel de dezinvolt şi binevoitor, Roger răspunde: “M-am născut în urmă cu 46 de ani la Ciudad de Mexico şi de acolo m-am dus la studii la Universitatea din Arizona, la “small business management”, adică managementul micilor afaceri. Nu am lucrat în domeniu, ci am preferat să abordez fotografia comercială, astfel că de douăzeci de ani lucrez la cataloage de modă, în Austria, Germania şi Spania. Colaborez cu renumita revistă de modă OTTO, dar şi cu altele. Iar ca şi fapt divers, cu ani în urmă le-am făcut fotografii primului ministru de atunci al Angliei, Margaret Thatcher şi fotomodelului Claudia Schiffer, ca să dau doar două din numele personalităţilor pe care le-am imortalizat la viaţa mea”. Arată apoi că România a vizitat-o pentru prima dată în 1998, când muncea în Germania, iar după aceea, încântat de frumuseţea locurilor şi oamenilor s-a hoărât să se stabilească la noi. Zâmbeşte din nou şi continuă: “După ce-am prospectat în câteva rânduri locul, fiind găzduit la domnul profesor Răchiţeanu, am reuşit totuşi, în 2006 să mă stabilesc aici, pe Dealul Răşinarului – tot cu ajutorul său – după lungi formalităţi birocratice legate de cumpărarea casei şi terenului. Atunci eram cu altcineva, însă între timp ne-am despărţit. Ei i-am lăsat apartamentul de la Cluj iar eu am păstrat gospodăria de aici. Apoi mi-am continuat viaţa la munte, cu munca pământului, cules de plante, cosit, etc… De altfel, ca să-mi pot găzdui prietenii, am transformat o şură într-un dormitor, iar ceilalţi dorm în corturile pe care le instalăm în curte. Avem şi un work-shop legat de panouri solare, energie eoliană şi alte surse neconvenţionale de energie – lansat prin site-ul meu – dar şi despre plante, păsări şi viaţa în natură. Iubita mea stă la Cluj de marţi până vineri, fiind profesoară de engleză acolo – iar restul zilelor stă aici, cu mine – aşa că avem treabă până-n noiembrie. Când vine însă iarna ne bucurăm la gura sobei de viaţa de aici împreună cu vecinii şi sătenii”.

roger-iubita-lui-susana-si-un-oaspete

“Străinii pleacă de la mine cu o altă idee despre România”!

La întrebarea despre greutăţile pe care le-a întâmpinat în viaţă, Roger îmi răspunde următoarele: “Nu am avut probleme nici în Mexic, după cum n-am avut niciunde în lume. Şi nu am avut greutăţi în viaţă, aşa cum am văzut la conaţionalii mei. Şi-n Mexic, şi-n România oamenii sunt la fel: tot săraci, muncesc non-stop şi nu rămân cu nimic după aceea. De asemenea, la fel ca-n România şi mexicanilor copiii le pleacă la oraş pentru o viaţă mai bună. Identică e situaţia şi-n politică – exact ca-n România, corupţia din Mexic e totală şi de aceea în România mă simt, practic, acasă. Doar că în România nu există criminalitate mare, bande care să ucidă şi droguri la vedere, deşi începe şi aici treaba asta. Însă acolo e cu adevărat cumplit. It-s safer for me in România (n.n.- În România e mai sigur pentru mine). Oricum, în România nu văd alte fenomene negative în afară de factorul politic.” Referindu-se la felul cum îşi câştigă banii necesari traiului, Roger mărturiseşte: “Eu îmi câştig banii prin fotografiile cataloagelor de modă. Nu-mi fac banii aici şi nu am primit nimic, de la nimeni, în România – decât prietenie şi ospitalitate, ceea ce nu-i puţin deloc. Mă duc în străinătate, câştig bani şi-i cheltuiesc aici. Iar când vin străinii la noi, cumpărăm doar produse de la localnici – lapte, brânză, cartofi, miere, etc. Ne deplasăm maxim până la Huedin ca să ne procurăm ce ne trebuie, însă numai de la producătorii din zonă. Desigur, de toate în afară de zahăr, sare, ulei sau cafea. Aşa ajutăm noi comunitatea şi toată lumea se miră de ce nu intrăm vreodată în magazine. O facem pentru că tocmai aici se găsesc de toate iar localnicii, din păcate, nu ne urmează sfatul. Ei se miră de ce nu cumpăr banane. Nu le cumpăr pentru că filosofia mea spune să mâncăm numai fructe locale. De asemenea consider că fiecare zonă ne poate oferi o dietă excelentă, nefiind nevoie să se cumpere lucruri exotice, care costă bani mulţi şi nu ajută la nimic. Deci, repet, viaţa nu mi-a fost niciodată grea pentru că gândesc permanent pozitiv ”.   Recunoaşte totuşi că a întâmpinat anumite probleme –  însă doar când a emigrat dintr-o ţară în alta, fiind nevoit să-şi schimbe modul de viaţă – şi asta s-a petrecut când a părăsit Mexicul pentru S.U.A., apoi S.U.A. pentru Germania – şi, în fine, când a ales România şi a renunţat să mai locuiască în Germania. Remarcă, totuşi că adaptarea la România i-a fost cea mai uşoară, invocând asemănările dintre oameni mărturisite anterior. “Însă, un lucru excepţional e faptul că românii n-au avut prejudecăţi faţă de mine – ce caut eu, un mexican, aici, în munte. Acum, realmente, pot să mă bucur: uitaţi-vă ce frumos îşi schimbă natura culorile şi deja îmi închipui cât de frumos va fi aici de Crăciun şi de Revelion! Iată ce-mi doresc eu să obţin prin proiectul meu: după o vizită la mine străinii să plece cu o altă idee despre România! Şi până acum cred că am reuşit pe deplin acest lucru”! Iar mesajul său, adresat românilor este unul cu adevărat tulburător: “Aş vrea să le transmit românilor că nu trebuie să lase România şi să plece în străinătate, la muncă şi la un alt mod de viaţă. România e fabuloasă şi le poate oferi foarte multe – doar că trebuie să aibă ochii deschişi şi mintea limpede. Aici se poate realiza tot ce-şi doreşte un om. Dacă eu am venit aici fără aproape nimic, fără avere şi-am realizat atâtea, nu se poate ca ei să nu reuşească”!

alaturi-de-toderas

Toderaş, profesorul de “răchiţeleano-spaniolă”

Roger se uită la ceas şi adaugă, elegant, că în curând trebuie să meargă până la vecinul său preferat, Toderaş, ca să-l ajute la tăiatul lemnelor pentru iarnă. Bărbatul de 76 de ani este singur, soţia i-a murit în urmă cu câţiva ani, iar cei şapte copii i s-au stabilit în Arad, Germania şi numai o fată de-a lui a rămas în sat, aşa că s-a oferit, împreună cu prietenul său din Suedia să pună umărul la tăierea lemnelor de iarnă. Îi propun să ne ia cu ei, ca să-l cunoaştem şi noi pe Toderaş. Roger acceptă cu plăcere, însă nu înainte de a ne povesti o întâmplare ieşită din comun trăită împreună cu vecinul său: “Eu îi vizitez permanent pe vecini şi pot spune că până acum le-am făcut fotografii tuturor. Odată, când vecinul Toderaş făcea pălincă am dat şi eu o mână de ajutor. Două zile am stat să-l ajut iar treaba mea era să pun lemne şi să amestec  tot timpul conţinutul din cazan. La un moment vine vecinul Toderaş – însă s-a apropiat prea tare de foc, fiind pe cale să i se aprindă pantalonii. I-am spus într-o spaniolă amestecată cu româna – fiindcă atunci nu ştiam o boabă româneşte: domnule aveţi grijă să nu CHEMEAZĂ (n.n. – de la CHEMAR – A ARDE, în spaniolă). Iar el a înţeles ce i-am spus şi a doua zi când cazanul era cald mi-a adus o pereche de mănuşi şi mi-a zis: asta te ajută să nu te CHEMEAZĂ. Şi aşa am început, împreună cu vecinul Toderaş să fabricăm cuvinte pe care la început numai noi le înţelegeam, iar acum le ştiu şi alţii. De fapt, împreună cu vecinul Toderaş şi cu dl. profesor Răchiţeanu am învăţat limba română. Şi îndrăznesc să gândesc puţin mai departe: poate se va afla peste decenii că limba română de la Dealul Răşinarului s-a schimbat puţin şi datorită influenţei lui Roger – Mexicanul ”. Râde, din nou, cu aceiași poftă şi pornim spre gospodăria lui Toderaş. Însă îl mai rog un lucru: să-i fac o fotografie, cu sombrero-ul “Made in Huedin” pe cap. Acceptă şi-l scoate dintr-o debara, apoi facem fotografia. “Pentru că nu există pălării mexicane în România, m-am dus la un meşter din Huedin şi l-am rugat să-mi facă una cu boruri mai mari, ca să o pot folosi când muncesc la câmp. Şi mi-a făcut-o”, mărturiseşte el. Ajungem la Toderaş care deloc meşter la cuvinte, s-a mulţumit să ne mărturisească puţine lucruri – însă din suflet – despre Roger:   “Om bun, corect, ajută la orice şi pe oricine i-o cere. Toată lumea îl cunoaşte, iar noi ne petrecem Crăciunul şi Revelionul împreună, când îmi vin copiii acasă. Astăzi o să mă ajute să tai lemnele pentru iarnă”. Îi mulţumesc lui Toderaş şi fac împreună cu Roger câţiva paşi spre maşina care ne aşteaptă, pe drumul noroios de pe buza prăpastiei. Decorul toamnei ne taie respiraţia, iar Roger îmi mai spune ceva: “Pentru mine viitorul se leagă de viaţa mea de aici, simplă, austeră, pe care o consider un mare succes. Nu mă concentrez pe probleme globale fiindcă ştiu un lucru: la Răchiţele mă pot dezvolta firesc – din toate punctele de vedere – şi pot trece mai uşor de greutăţile ce întotdeauna apar. Fac tot ce trebuie ca să fiu sigur că atunci când moartea va veni la mine aceasta să mă găsească fericit”!

Autor Sorin Grecu

Sursa: gazetadecluj

Facebook Twitter Email
Facebook Twitter Email

 

 

FELICITĂRI! O româncă născută în Canada, câștigătoarea premiului Emmy pentru cea mai bună actriță. Tatiana Maslany a strălucit pe covorul roșu

Serialul fantastic ”Game of Thrones”, seria ”The People v. O.J. Simpson: American Crime Story” și comedia ”Veep” au fost marii câștigători, duminică, la cea de-a 68-a ediție a Premiilor Emmy, cea mai înaltă distincție din lumea televiziunii americane.

Tatiana Maslany, care de doi ani este considerată marea favorită la premiile Emmy pentru cea mai bună actriţă în rol principal datorită prestaţiei ei din serialul de succes “Orphan Black”, a luat în sfârșit mult râvnitul premiu în cea de-a 68-a ediție anuală a galei de decernare a prestigioselor trofee, ce a avut loc duminică seara, la Microsoft Theatre, în Los Angeles, SUA, scrie libertatea.ro și preluat de antena3.ro.

o-romanca-castigatoarea-premiului-emmy-pentru-cea-mai-buna-actrita-tatiana-maslany-a-stralucit-pe-405971

După ce anul trecut premiul de cea mai bună actriță în rol principal într-o dramă i-a fost suflat de actrița Viola Davis, starul din „How to Get Away With Murder”, românca, în sfârșit, și-a luat revanșa și a plecat acasă cu prestigiosul trofeu pentru rolul din serialul de succes “Orphan Black”, unde aceasta interpretează într-un mod remarcabil nu mai puțin de 12 clone.

Talentul ei a fost lăudat şi apreciat din 2013 şi de criticii de la marile publicaţii americane, precum New York Times, Vanity Fair sau The Hollywood Reporter.

Tatiana s-a născut în Canada, având bunici care au emigrat din România. Ea a debutat în actorie la vârsta de 9 ani, vorbeşte perfect engleza, germana şi franceza, iar pentru fiecare episod din “Orphan Black” este plătită cu 50.000 de dolari. Din 2013, a jucat în patru sezoane cu zece episoade fiecare şi deja au început pregătirile pentru noul sezon, reuşind să strângă doar din serial o avere de 2.000.000 de dolari.

September 18, 2016 - Los Angeles, CA, USA - James Cullen, left, and Tatiana Maslany arrive at the 68th Annual Emmy Awards at the Microsoft Theater in Los Angeles, California on Sunday, September 18, 2016. September 18, 2016
September 18, 2016 – Los Angeles, CA, USA – James Cullen, left, and Tatiana Maslany arrive at the 68th Annual Emmy Awards at the Microsoft Theater in Los Angeles, California on Sunday, September 18, 2016. September 18, 2016

Cu toate acestea, serialul „Game of Thrones” a fost marele câștigător al serii, adjudecând nu mai puțin de 12 premii, făcând istorie și devenind cel mai premiat serial. Acesta a fost urmat de „The People v. O.J. Simpson: An American Crime Story” care a luat 9 trofee

Sursa: onlinepeulita

Facebook Twitter Email
Cauta
Articole - Romania pozitiva