Foto: (c) Anamaria TOMA/AGERPRES ARHIVĂ

Versiunea în limba engleză

El își dorește ca această țară, dar și valorile ei să fie mai mult promovate, pentru că, spune acesta, România merită și are cu ce să se mândrească. Reza Taheri sau Sebi, cum îi spun apropiații, locuiește în comuna prahoveană Florești, el fiind cunoscut datorită faptului că și-a făcut aici o mini fermă de animale exotice în care crește de toate, de la găini, la șerpi și maimuțe, unele dintre acestea apărând în videoclipuri ale unor vedete autohtone precum Delia sau Deepcentral.

Sebi a venit în România la începutul anilor ’90 la studii, cu gândul să facă masteratul în București, la Politehnică, însă, tânăr fiind, a fost luat de val și a intrat în lumea afacerilor, mai ales că, în acea perioadă, ”totul mergea ca pe roate”, după cum el însuși mărturisește. A ales țara noastră datorită calității ridicate a învățământului de aici, dar și pentru faptul că, la acea vreme, România era ieftină. Pe scurt, pentru el România era o țară a tuturor posibilităților.

Foto: (c) Anamaria TOMA/AGERPRES ARHIVĂ

”Ca orice străin, am pornit cu tot ce mi-a picat la îndemână, de la încălțăminte, îmbrăcăminte, baruri, restaurante, de toate. Orice făceai tot mergea. (…) În principiu, este adevărat că nivelul de studii a fost și este ridicat în România, dar și partea financiară m-a atras aici, pentru că, pe plan internațional, pe perioada respectivă, era una dintre țările care erau mult mai ieftine: studiile, chiria, totul. În perioada aceea, chiar a fost o țară a tuturor posibilităților. Practic, cu foarte puțini bani, 300-500 de dolari, puteai să te apuci de propria ta afacere. Puteai să deschizi o tarabă, orice.

Totul era la început de drum atunci în România. Pentru un student care venea cu 1.000-2.000 de dolari era foarte ușor”, explică Sebi, descriind începuturile sale aici ca fiind ”roz și foarte frumoase”.

Nu doar partea financiară l-a atras pe iranian și l-a făcut să rămână aici, ci și felul de a fi al românilor, căldura lor și ”lipiciul” acestora în raport cu oamenii din jur. Din punctul lui de vedere, românii nu pot fi puși în categoria europenilor, ci mai degrabă a asiaticilor.

”Românii nu îi poți băga în categoria europenilor. Am umblat foarte mult în Europa, dar românii sunt mult mai mult asiatici decât europeni. Sunt mult mai calzi, mai primitori, mai calmi, un popor care se lipește de tine să îi povestești din lumea ta, de unde vii, prin ce ai trecut. Căldura asta te atrage”, recunoaște Sebi.

Foto: (c) Anamaria TOMA/AGERPRES ARHIVĂ

Încet, încet, acesta a decis să rămână în România, iar spre sfârșitul anilor 1990 a întâlnit-o pe Marilena, o frumusețe de București, înaltă, cu ochi verzi, care l-a vrăjit și cu care s-a căsătorit, aceștia având acum un băiețel de zece ani și o fată de 16 ani care, alături de pasiunea pentru animale, le ocupă tot timpul. Întreaga familie a fost ”contaminată” cu acest microb pe care Sebi îl poartă încă din copilărie, perioadă în care, își amintește el cu un zâmbet în colțul gurii, avea divergențe cu tatăl său din cauza faptului că tot timpul aducea acasă diverse animale.

”Pasiunea cu animalele este de mic copil. Nu știu câtă bătaie am luat de la tata pentru că umblam de la târg la târg și cumpăram porumbei, găini, pisici, câini, tot ce mișca. Microbul ăsta se transferă foarte rapid, de la mine la soție, de la ea la copii și toți suntem bolnavi, drogați cu animalele astea, că, dacă nu stăm cu ele, parcă am pierdut ceva pe ziua respectivă.

Cine are suflet pentru animale are suflet și pentru semenii lui. Când vorbim de suflet înseamnă dragoste. Când ai dragoste și faci lucrurile necondiționat cum face o mamă pentru un copil, atunci ai spor, atunci te duci înainte”, mărturisește iranianul.

De altfel, soția sa, tehnician dentar de profesie, a renunțat la meseria ei pentru a-l susține pe soțul ei în această pasiune și pentru a-i crește pe cei doi copii ai lor. Mulți îl întreabă dacă nu îi este teamă să stea în preajma animalelor exotice pe care le crește, iar răspunsul este de fiecare dată unul categoric: Nu. Explicația este aceea că orice animal te simte și, fiind crescut de mic, între el și om se creează o legătură puternică.

Foto: (c) Anamaria TOMA/AGERPRES ARHIVĂ

”Dacă eu dispar două zile, să plec la o expoziție, undeva, papagalul ăsta, care acum strigă așa tare și strică discuția noastră, imediat nu mai vorbește două zile, dar când deschid ușa începe să spună ‘baba, baba’ (adică tata — n.r.). Nu știu, simte, miroase, dar imediat mă strigă. Este o legătură care se fixează între tine și animal”, povestește Sebi.

Nu trăiește de pe urma mini fermei care este mai degrabă o pasiune, ci are și o afacere de care se ocupă. Totuși, nu își poate imagina viața fără animale pe lângă casă. A crescut animale și în perioada în care a stat în București, și în anii pe care i-a petrecut ulterior la Snagov. Viața l-a purtat apoi spre Ploiești și, pentru că la acea vreme nu avea unde să țină animalele în oraș, a decis să se mute la Florești, la 20 de kilometri de acest municipiu.

Dacă vreo vedetă autohtonă vrea să folosească animale exotice în videoclipurile ei, știe unde să sune: la Sebi! Printre cei care au apelat la mini ferma iranianului se numără artista Delia și băieții de la Deepcentral. Sebi spune că ceea ce a realizat în România nu ar fi putut face în nicio altă țară, pentru că nicăieri nu ar fi găsit pământul pe care noi îl avem și nici clima potrivită. 
Foto: (c) Anamaria TOMA/AGERPRES ARHIVĂ

”Ce am făcut în România nu aș fi putut face în nicio altă țară. De aia vin străinii aici în România, pentru că nu ar găsi nicăieri pământul românesc, natura și mulți alți factori care sunt la mijloc. Nu poți să faci așa ceva în Anglia, de exemplu. Aici e pământ destul, avem o climă bună și aici se poate face orice. Cine spune că din zootehnie sau din agricultură nu poți să trăiești, din punctul meu de vedere acela nu e nici grădinar, nici fermier. Imposibil!”, crede acesta.

Iranianul, care se simte aici ”ca orice român”, după ce și-a petrecut în România mai mult de jumătate din viață, are însă o durere în suflet, aceea că străinii nu mai vin în țara noastră așa cum o făceau odinioară, dar și că românii nu își mai promovează țara și valorile așa cum ar trebui să o facă.

”Fiecare dintre noi ar trebui să ne trezim din visul ăsta de lux, să fim realiști, să facă fiecare pentru copiii lui, pentru familia lui, să nu devină consumator și să ia hormoni de peste tot.

Nu! Mănâncă și bea românește, de la tine, din curtea ta, cum făcea bunicul acum o sută de ani. Șunca afumată să fie din porcul tău și ceapa din grădina ta. Ăsta este traiul românesc.

Foto: (c) Anamaria TOMA/AGERPRES ARHIVĂ

Să nu îi mai copiem pe italieni, pe francezi. Cioara a vrut să învețe cum merge păunul și s-a împiedicat. Mergeți mersul pe care îl aveți, mersul românesc, promovați România, nu Spania, Anglia, Italia. Toată lumea vine în România că s-a săturat de lux. Se duce la Maramureș pentru că acolo e pătură de lână ca acum o sută de ani, aer curat. Te duci doi ani în Spania și întrebi: cum se zice la asta? Păi, e mămăligă de care ai mâncat o viață întreagă. Cum adică ai uitat?”, mai spune iranianul, care se declară, acum, român.

Dacă ar lua-o de la capăt, Sebi nu ar schimba nimic din viața sa, ar merge pe același drum, pentru că, spune el, nu regretă nimic din ceea ce a făcut până acum.

AGERPRES/(AS — autor: Anamaria Toma, editor: Georgiana Tănăsescu)

Foto: (c) DORINA MATIS / AGERPRES FOTO

Tinerele au cumpărat castelul în 2007 de la moștenitorii familiei Haller, au angajat un arhitect specializat în restaurarea de monumente, iar din anul 2011 au reușit să deschidă aici o pensiune, un restaurant și o cramă, toate păstrând amprenta inițială.

‘Castelul a aparținut familiei nobiliare Haller, care avea rădăcini în Germania, iar apoi, după naționalizare, a avut mai multe destinații. În anul 2007, după ce l-au recâștigat, moștenitorii familiei Haller ni l-au vândut. Suntem investitori și am dorit să ne dezvoltăm pe această parte turistică. Împreună cu sora mea conducem afacerea întrucât amândouă am terminat turismul și am dorit să refacem acest castel. Nu a fost foarte ușor, dar cred că cine vrea ceva cu adevărat își poate realiza visul, dar cu multă muncă’, a declarat, pentru AGERPRES, Kinga Foris.

Foto: (c) DORINA MATIS / AGERPRES FOTO

Tânăra a povestit că prima oară când a vizitat castelul — care se afla într-o stare avansată de degradare — a intrat în cramă, unde era o mizerie de nedescris, ambalaje, sticle goale și era multă umezeală, dar a observat farmecul și utilitatea acesteia pentru visele lor. ‘Acum ne bucurăm că am ajuns să o deschidem publicului. Am avut un arhitect din acest domeniu, ne-am luat după poze, după descrieri și am reușit să aducem castelul la starea inițială. Au fost perioade frumoase, dar foarte grele, însă am reușit. Investiția în cea mai mare parte se datorează familiei, părinților noștri, ei ne-au ajutat și noi credem că am reușit să conducem afacerea bine. Am dorit să păstrăm specificul castelului, să nu fie afectat istoricul familiei. Am beneficiat și de fonduri europene, dar încă nu am ajuns la final cu investiția. Încă avem planuri foarte multe, de anul viitor dorim amenajarea unui wellness. Când am absolvit turismul nu ne-am gândit că o să avem un castel, nici acum nu știm ce ne rezervă viitorul. Noi încă învățăm cum să facem lucrurile bine, pentru că noi personalizăm orice — restaurant, meniuri etc. — facem totul cu suflet’, a spus Kinga Foris.

Aceasta a precizat că dacă vreun prieten i-ar cere sfatul în ce să investească, nu i-ar recomanda să investească într-un astfel de castel, întrucât ‘nu e chiar așa de ușor, pentru că turistul de la noi nu știe ce anume redă un castel-pensiune și astfel suntem într-o balanță, muncă foarte multă, investiții mari, iar venituri, așa, între’. ‘Dacă ar fi să o luăm de la capăt probabil că tot asta am alege… dar poate că nu. Când lucrezi cu oamenii nu e deloc ușor’, a susținut Kinga.

Kinga și Reka au la castelul din Ogra 12 angajați, însă necesitățile impun creșterea numărului acestora, în special în perspectiva deschiderii centrului wellness, întrucât castelul are posibilități de cazare în 13 camere și un apartament, un restaurant cu 120 de locuri și o cramă cu 100 de locuri.

Kinga Foris a arătat că înainte ca familia sa să investească în castelul de la Ogra, s-a ocupat de florării și de decorațiuni de nuntă, iar din acest motiv a apărut și conceptul de ‘Nuntă la castel’, pe care îl promovează. ‘Organizăm și nunți pe stil occidental, adică în tot castelul, putem ține nunți care să dureze mai multe zile, în interior, în exterior…e foarte romantic aici. Seara se servește meniul în restaurant, partea de petrecere este peste noapte, jos, în cramă. Oricine vine la noi și își dorește o nuntă nu primește numai nunta în sine, ci și vise. Avem experiență și știm ce își dorește o mireasă. Așa că încercăm să le îndeplinim toate visurile, de la decoruri, mâncăruri. La noi nu vin doar cei din jurul nostru, aici organizează nunți și străini’, a precizat Kinga.

Foto: (c) DORINA MATIS / AGERPRES FOTO

Pentru ca istoria castelului să nu fie uitată, surorile Foris au recuperat o serie de lucruri care au aparținut familiei Haller — mobilier, un pian, picturi, manuscrise, cărți vechi, fotografii și o serie de obiecte personale — și au amenajat o mică expoziție.

Foto: (c) DORINA MATIS / AGERPRES FOTO

Temeliile castelului din Ogra au fost puse în secolul al XVII-lea, după cum reiese din datarea cramei, iar ceea ce se vede astăzi la suprafață a fost construit între secolele XVIII-XIX, în stilul post-baroc, de către familia Haller, care avea reședința în comuna Sânpaul, la câțiva kilometri distanță. După naționalizarea din 1949, castelul a funcționat ca școală, internat, depozit, sediu al Miliției, sfat popular și chiar ca ciupercărie, iar în 2007 acesta era o dărăpănătură cu lacăt pe poartă.

Foto: (c) DORINA MATIS / AGERPRES FOTO

În anul 1609 domeniile Sânpaul și Ogra au intrat în posesia familiei Haller Istvan, care a avut ca reședință de bază castelul din Sânpaul, aflat acum în ruină. Ulterior, familia a construit castelul din Ogra, care păstra luxul celui din Sânpaul, avea camerele boltite, încăperile decorate cu stucatură și picturi murale, luminate de candelabre aduse din Viena și avea mobilier din lemn masiv adus din Paris. Ultima moștenitoare a Castelului din Ogra a fost Ilona Haller, care s-a căsătorit, în 1948, cu Harmat  Francisc Ferentz, iar un an mai târziu proprietatea a fost naționalizată.

Spre deosebire de castelul aceleiași familii Haller, din Sânpaul, care a fost reconstruit până acum de trei ori și tot de atâtea ori a ajuns în ruină — o legendă spune că o vrăjitoare a blestemat familia și castelul la ‘pustiire veșnică’ — castelul din Ogra a fost salvat și a devenit una dintre atracțiile turistice de bază ale județului Mureș.

AGERPRES / (A — autor: Dorina Matiș, editor: Marius Frățilă)

Foto: (c) Dorin IVAN / AGERPRES FOTO

Localitatea Pleșcoi, menționată pentru prima dată într-un document emis de voievodul Vlad Călugărul la 24 aprilie 1484 în cetatea de scaun Târgoviștei sub numele de Plăcicoi, satul care va păstra, va conserva și va folosi rețeta celor mai vestiți cârnați din zona Buzăului, este una din cele mai vechi localități în Țara Românească, cu peste 528 de ani de existență atestată documentar. Vechimea este principalul argument al păstrării secretului cârnaților de Pleșcoi, susține istoricul Marius Constantinescu.

Mai târziu, după secolul XVII, acest produs se realizează aproape exclusiv în satul Pleșcoi (azi înglobat în comuna Berca), de la care și-au luat numele și renumele actual. Numiți inițial cârnați de Buzău, prepararea lor (din carne de oaie) a fast legată de numărul mare de oi ce pășteau pe dealurile și pe pășunile din Munții Buzăului. Produsul era realizat mai în fiecare casă, se păstrau afumați și uscați și, împreună cu carnea sărată și afumată, cunoscută astăzi sub numele de pastramă, erau, pentru localnici, unele dintre principalele produse ce constituiau rezerva de hrană conservată, care nu se altera.

‘Acești cârnați au apărut în vremuri foarte vechi, în orice caz mai vechi de 2000 — 2500 de ani. Cu ce erau condimentați în acele timpuri, este greu de precizat, dar, cu siguranță, se foloseau condimente adunate din flora zonei — usturoi, cimbru, busuioc, măcriș, pur, mărar, hrean, semințe de mac’, a mai explicat Marius Constantinescu.

Istoricul buzoian consideră că acești cârnații erau deja bine cunoscuți în secolele XIII-XIV și mai ales după întemeierea Țării Românești sub Basarab I (1324-1352), fiind vânduți în Târgul Drăgaica zis și Târgul dintre țări, ce se desfășura timp de două săptămâni, între 10 și 24 iunie, înainte de nașterea Sfântului Ioan Botezătorul, la poalele Penteleului, din 1778, la Buzău.

‘În târgul Drăgaica veneau cu pește pescarii din bălțile Dunării, veneau cu cereale cei din Bărăganul plin de grâne, delenii cu vinuri alese, muntenii cu renumita țuică de Buzău, alții cu brânzeturi gustoase, veneau cizmarii, croitorii, cojocarii și alți negustori și meseriași de-și vindeau lucrurile confecționate, veneau țărăncile cu pânzeturi de casa ori maicile cu mohairuri, veneau grădinarii cu zarzavaturi. Nu lipseau nici pleșcoienii (s.n.) cu pastrama lor renumită și nici tarafurile de lăutari din Buzău ori din Cândești(…)’, consemnează o sursă a timpului.

La rândul său, Cristina Partal, președintele filialei Buzău a ANTREC, înclină către o altă explicație.

‘Spre sfârșitul secolului al XVIII-lea, ca urmare a războaielor ruso — turce care au devastat Peninsula Balcanică, mulți locuitori bulgari și sârbi au trecut Dunărea și s-au așezat în zona Buzăului, unde au creat cunoscutele sârbării. Ei au adus și au implantat aici cultivarea legumelor, contribuind la dezoltarea economică a zonei. Între legumele cultivate de sârbi se afla și ardeiul iute, mult folosit de aceștia în hrana zilnică și în conservarea alimentelor. Unii sârbi s-au așezat și în zona Berca-Pleșcoi, ei au introdus ardeiul iute în condimentarea cârnaților locali, contribuind astfel la definitivarea gustului acestora, precum și la apariția salamului local — babicul, preparat din carne de vită și de porc, de asemenea puternic condimentat. Cu timpul, acești cârnați au ajuns să fie cunoscuți drept cârnați de Pleșcoi, sub această denumire erau vânduți și consumați nu numai în timpul Drăgăicii, ci și de-a lungul anului, fiind unul din deliciile vestitelor crâșme din Buzău și din toată zona’, spune președintele ANTREC Buzău.

Cristina Partal deține rețeta originară a cârnaților: ‘După ce carnea de oaie este curățată de pe oase, într-un ceaun, se fierb oasele și cu zeama rezultată, călduță, se frământă carnea tocată, cu usturoi, cimbru și ardei iute tocat. Compoziția se lasă să stea 1-2 ore, după care se face o ultimă condimentare. Cu această compoziție vor fi umplute mațele de oaie. Cârnații vor fi uscați și afumați, iar aceștia vor putea fi serviți atât cruzi, cât și prăjiți’.

La rândul său, publicistul Viorel Frâncu, autorul mai multor lucrări despre istoria locală, crede că ‘acești cârnați sunt o invenție haiducească’.

‘Haiducii aveau nevoie de provizii bine conservate mai multe săptămâni la rând, iar pleșcoii sunt ideali pentru aventurierii care n-au casă sau masă’, a mai spus Viorel Frâncu.

Pe data de 1 aprilie 2014, Direcția Agricolă Județeană Buzău împreună cu Asociația pentru Protejarea Cârnaților de Pleșcoi a demarat acțiunea de protejare a mărcii tradiționale ‘cârnații de Pleșcoi’, în vederea obținerii atestatului Indicația Geografică Protejată (IGP).

‘Cârnații de Pleșcoi vor deveni prima marcă tradițională din județul Buzău reatestată conform noilor reglementări europene. Zona Berca, patria cârnaților de Pleșcoi, și comunele limitrofe vor avea un brand cu mențiunea I.G.P. cu care vor putea intra pe piața europeană, iar documentația va fi trimisă la Bruxelles’, au declarat oficialii Direcției Agricole Județene Buzău.

Aceștia au salutat inițiativa prin care materia primă pentru mărcile tradiționale va trebui să fie produsă doar în zonă.

‘Până în prezent, oricine putea să producă vestiții cârnați de Pleșcoi, chiar dacă aducea materie primă din orice colț al lumii. Conform noilor norme europene, cum de altfel este și normal, materia primă trebuie să provină din zonă, ceea ce va contribui la stimularea investițiilor și a ocupațiilor tradiționale’, a declarat Marian Grigoraș, fost director al DAJ Buzău.

AGERPRES/(A — autor: Dorin Ivan, editor: Diana Dumitru)

Foto: (c) DORIN IVAN / AGERPRES FOTO

Istoricul dr. Marius Constantinescu susține că Drumul vinului are acest nume încă de pe vremea domnitorului Constantin Brâncoveanu. Acesta era unul dintre cei mai mari proprietari de plantații viticole, primind de la unchiul său, Preda Brâncoveanu, întinse vii între satele Vernești Feliești și Mizil, iar la căsătoria sa cu Marica, ca zestre, alte întinse moșii și vii situate între Săhăteni-Tohani și Urlați-Iordăcheanu-Scăieni. ‘Toamna târziu, după al doilea pritoc, domnitorul încărca vinul din cramele de pe Istrița și Dealul Mare în butii de câte 200 de vedre, circa 2.000 de litri fiecare, cetluite pe care trase de câte două perechi de boi, în total se forma un convoi de 150-200 de care cu butii, care pleca spre nordul Italiei. Primăvara, convoiului păzit de un detașament de călăreți înzăuați se întorcea în țară cu una din butii plină cu bani de aur din vinul vândut’, a explicat Marius Constantinescu.

În județul Buzău, Drumul vinul străbate câteva obiective turistice de mare valoare situate între localitățile Pietroasele și Măgura.

* Castrul roman
‘Castrul de la Pietroasele a fost construit înainte de 330 după Hristos și făcea parte, împreună cu castrul de la Barboși și Valul lui Traian, din sistemul de apărare a graniței dunărene a Imperiului roman’, a explicat profesorul Marius Constantinescu. Între materialele arheologice descoperite aici se află fragmente de cărămizi și țigle ștampilate cu sigla Legiunii a Xl-a Claudia.

Foto: (c) DORIN IVAN / AGERPRES FOTO

În urma ocupării zonei de către armata romană, în castru se instalează Legiunea a XI-a Claudia venită de la Durostorum. În necropola alăturată castrului s-au descoperit monede din perioada împăratului Constantin al II-lea. În situl arheologic din apropiere au fost găsite fragmente de olane romane, provenind din rețeaua de alimentare cu apă a castrului și așezării civile din sec. IV p. Hr., precum și o instalație de aducțiune și de distribuire a apei săpată în piatră.

Castrul roman de la Pietroasa (124 m x 158 m) cuprinde și termele romane. Castrul roman va fi prezentat parțial publicului, prin amenajarea unui muzeu ce va cuprinde termele și zidul sudic de apărare.

* Locul descoperiri Tezaurului ‘Cloșca cu puii de aur’
La un kilometru nord-vest de castrul de la Pietroasa, în punctul Grădina Crudului, sub platoul Via Ardelenilor, la 400 m vest de biserica din Ochiu Boului, actualul sat Pietroasa Mică, se află locul unde, la 25 martie 1837, în ziua de Buna Vestire, doi țărani, Stan Avram și Ion Lemnaru, au descoperit faimosul Tezaur ‘Cloșca cu puii de aur”.

Tezaurul de la Pietroasa
Foto: (c) VIOREL LAZARESCU / AGERPRES ARHIVA

Cloșca cu puii de aur, considerat timp de aproape 100 de ani, până la descoperirea tezaurului lui Tutankamon cel mai mare tezaur din lume, rămâne piesa a rezistență a afirmării României moderne în lume, susține arheologul Marius Constantinescu, doctor în istorie.

Tezaurul a avut o istorie foarte zbuciumată. El a fost cumpărat de la țăranii care îl descoperiseră de un antreprenor ‘veros’, pe nume Verussi. Acesta a zdrobit cu toporul piesele, pentru a le face mai compacte. A fost recuperat parțial de banul Mihalache Ghica, vornic al Departamentului Trebilor Dinăuntru, frate al domnitorului Alexandru D. Ghica, care l-a și adus în atenția lumii științifice a vremii.

Popularitatea internațională a dobândit-o în urma Marii Expoziții Universale de la Paris, din 1867, când a fost restaurat și expus sub supravegherea lui Alexandru Odobescu. Ulterior, Odobescu a publicat monumentala monografie arheologică Le Trésor de Pétrossa (1887-1900). Era pentru prima dată când România participa cu un pavilion propriu la o expoziție internațională, iar autorul, cunoscutul scriitor Alexandru Odobescu, cel care și-a dedicase viața studierii comorii, s-a sinucis câțiva ani mai târziu.

La sfârșitul lunii noiembrie 1875, a fost furat din Muzeul de Antichități din București. A fost recuperat în 1876, însă colanul cu inscripția a fost deteriorat. În anul 1884, acesta este la un pas de a fi distrus în urma unui incendiu, pentru a fi salvat fiind aruncat pe fereastră. În toamna aceluiași an, a fost restaurat la Berlin de Paul Telge, un orfevrier german, și a căpătat aspectul actual.

În 1917, Cloșca cu puii de aur a fost trimis în Rusia, împreună cu restul tezaurului, reîntorcându-se în 1956, iar din 1971 este expus la Muzeul Național de Istorie al României.

* Cetatea dacică de la Gruiu Dării

La 2,5 km nord de castrul de la Pietroasa, în punctul Gruiu Dării, se află vestigiile singurei Cetăți dacice cu zid de piatră de la Curbura Carpaților. Folosită încă din epoca pietrei — neolitic, în epoca bronzului — cultura Monteoru, în prima epocă a fierului — Hallstatt, până în Evul Mediu, cetatea de la Gruiu Dării a cunoscut cea mai intensă locuire în vremea dacilor. Locuirea dacică din Grui a început cândva în secolul IV î. Chr. și a durat până după cucerirea Daciei de către romani, la începutul secolului II d. Chr. Apărată natural dinspre sud și est, cetatea dacică a fost fortificată, în secolul II î. Hr., cu un zid gros de 2 metri pe laturile de vest și nord, mai expuse datorită pantei ușoare a terenului. După ce au folosit-o un timp ca așezare, dacii au transformat cetatea într-un centru de cult frecventat, foarte probabil, de locuitorii multor așezări geto — dacice din zonă. În această vreme au fost amplasate pe platoul cetății numeroase complexe cu caracter magico-ritualic, amenajate sub forma unor ringuri cu depuneri succesive, constând dintr-o mare aglomerare de materiale arheologice.

* Termele romane

Clădirea este amplasată la circa 400 de metri de castrul roman și reprezintă un adevărat palat cu o incintă construită de circa 900 de metri pătrați pe fiecare nivel. A fost destinat unui înalt demnitar roman, probabil lui Dalmatianus, fiul lui Dalmatius, fratele vitreg al împăratului Constantin cel Mare.

Foto: (c) DORIN IVAN / AGERPRES FOTO

Potrivit arheologului Marius Constantinescu, ‘edificiul cu hipocaust a fost construit cu materiale asemănătoare castrului roman ridicat de împăratul Constantin cel Mare între anii 324-330, și dispunea de multiple facilități cum ar fi bazinete mari pentru igiena trupei din garnizoana castrului militar, de bazinete mici pentru tratamente și uzul personajelor importante, de săli pentru practici rituale, lectură, muzică și dans, dar și pentru exerciții sau antrenamente’.

* Cetatea dacică de Cârlomănești

Muzeul județean Buzău a lansat în această lună proiectul ‘Parcul arheologic Cârlomănești’. În zona cetății dacice de la Cârlomănești vor fi reconstituite mai multe case, cuptoare de ars ceramică, sanctuare de cult și o parte din zidul cetății.

‘Zona Cârlomănești a fost locuită peste cinci milenii. În urma săpăturilor arheologice, putem reconstitui o locuință și anexele din Epoca pietrei, una, două locuințe din Epoca bronzului, cultura Monteoru, precum și o locuință din perioada migrației popoarelor’, a explicat pentru AGERPRES directorul Muzeului județean Buzău, Sebastian Matei.

Potrivit aceleiași surse, campania arheologică 2014 a scos la iveală zeci de morminte de inhumație vechi de peste 4.000 de ani, cu numeroase vase ceramice de ofrandă, mărgele de chihlimbar și de caolin, piese rare din bronz.

Cercetarea arheologică de la Cârlomănești a debutat în 1967, apoi a fost reluată în 2001, după o pauză de 20 de ani. Din perioada dacică au fost cercetate cinci sanctuare și numeroase construcții civile, a fost descoperit un tezaur de monede de argint și celebrele statuete din lut, cunoscute astăzi în toată lumea drept ,,plastica de la Cârlomănești’. Celebra statuetă zoomorfă cunoscută drept ,,Lupul de la Cârlomănești’ a fost găsită în această locație.

* Mănăstirea Ciolanu

La 34 kilometri depărtare de orașul Buzău, în comuna Tisău, înconjurată de păduri seculare, își duce existența, din jurul anului 1570, dar atestată documentar abia la 15 ianuarie 1600, o mare a așezare monahală, mănăstirea Ciolanu.

Se practica aici și pustnicia, cum o dovedește azi topicul ‘la pustnici’, departe de mănăstire, unde existau peșteri locuite de pustnici, azi dispărute prin exploatarea pietrei. Tradiția afirmă că acești viețuitori veneau la slujba de noapte cu torțe aprinse. S-a împletit aici rugăciunea cu munca, monahii practicând, în deceniul al treilea al secolului al XIX-lea, diverse meșteșuguri: pictura, sculptura, gravura (cu o veche tradiție, pentru că monahul Damaschin, în 1868, săpa literele latine pentru tipografia Episcopiei Buzăului). Exista și o școală practică pentru pregătirea cântăreților bisericești de la sate.

Biblioteca are un fond de 1530 de volume, printre ele figurând în trecut și Tetraevanghelul lui Coresi (azi la Biblioteca Academiei), Carte sau lumină (Snagov, 1699), multe tipărituri din secolul al XVIII-lea și o Panihidă ce a aparținut lui Veniamin Costache de pe vremea când era episcop al Romanului. Cea mai veche, situată în incintă, are hramul Sfântul Gheorghe, cu o inscripție târzie (1857) în care se consemnează că, ,,fiind prea veche nu s-a găsit nici o inscripție de cine s-a zidit și în ce an, numai din tradiție se zice că s-a zidit de Doamna Neaga soția lui Mihnea Vodă Turcitul-anul 1590 . . .”

Foto: (c) CRISTIAN NISTOR / AGERPRES FOTO

Celei de-a doua biserici, de mari dimensiuni, construită în stil neoclasic, cu pridvor deschis, i-au fost ridicate zidurile “până deasupra ferestrelor” cu fondurile mănăstirii și donațiile monahilor și ale comunității. În 1825, venind la cârma Eparhiei, episcopul Chesarie stimulează lucrarea prin ajutoare bănești și biserica este gata în 1828, dar nepictată. Pentru a strânge fondurile necesare, în același an, starețul Roman trimite doi monahi cu pantahuza pentru colectare de bani, deoarece erau ‘strâmtorați de cele spre trebuință sfântului lăcaș de a veni spre săvârșire”.

Biserica este, deci, o ctitorie obștească, cum de altfel se menționează și în pisanie, unde se consemnează că ‘multă silință și osteneală și ajutor puind și părinții schitului și cu ajutorul de la mai mulți provoslavnici creștini’. În fața acestei realități, nu se mai poate afirma că ,,prin osârdia și cheltuiala episcopului Chesarie s-a făcut și biserica Sfinții Apostoli din Ciolanu’.

A treia biserică a acestei mănăstiri, cu hramul Schimbarea la Față, a fost zidită din piatră, la 1854, pe dealul numit Cetățuia, o fostă așezare dacică, de către Iosif Singhelul cu ucenicii săi, Eftimie și Isidor. La zidirea acestui locaș, episcopul Filotei a donat 500 galbeni.

Biserica a fost pictată pe tablă de Costache Dumitrescu, în 1868, costul suportându-1 domnitorul Carol I, care vizitase această frumoasă zonă în căutare de o viitoare reședință de vară. Pictura a fost renovată în 1898, de către ieromonahul Eftimie Georgescu-Obrogea din mănăstirea Ciolanu.

* Tabăra de sculptură de la Măgura

Tabăra de sculptură în aer liber de la Măgura constituie un început de drum pentru sculptura românească, dar și pentru alte creații asemănătoare care au avut loc pe plan național. Aceasta s-a desfășurat între anii 1970 și 1985, iar la finalul taberei, în poienile Măgurei au rămas pentru eternitate 256 lucrări de artă monumentală, reprezentative pentru cei 163 de sculptori care au participat la cele 16 ediții.

Foto: (c) DORIN IVAN / AGERPRES FOTO

Pisanie cioplită în piatră la intrarea în tabără are dăltuit următorul mesaj: ,,Această piatră s-a înălțat azi ziua de 18 luna august anul 1970 la hotarul de început al acestei așezări dăruite sculpturii de județul Buzău’.

Inițiativa constituirii taberei aparține celebrului sculptor George Apostu. Potrivit unor martori ai vremii, sculptorul George Apostu, sosit din Iugoslavia, (Serbia de astăzi), în anul 1969, unde a vizitat o tabără de sculptură, s-a dus la Brăduț Covaliu, președinte al Uniunii Artiștilor Plastici din România și i-a propus ca și în România să fie creată o tabără de sculptură în piatră. Brăduț Covaliu era la acea vreme deputat de Buzău în Marea Adunare Națională și s-a gândit să facă o bucurie alegătorilor săi, mai ales că în colegiul său electoral era prim-secretar Ion Sârbu, un om aplecat spre actul cultural, iar secretar cu problemele de cultură, Lazăr Băciucu, un ziarist cu multiple inițiative în plan cultural. Așa s-a născut în județul Buzău tabăra de sculptură în piatră de la Măgura.

Pentru că George Apostu a fost cel care a avut inițiativa înființării Taberei, el a deschis ediția I-a din 1970 cu sculptura nr.1, intitulată ‘Tatăl și fiul’. Marele sculptor a mai participat la ediția a VI-a, 1975, cu lucrarea ‘Lapone’.

AGERPRES/(AS — autor: Dorin Ivan, editor: Diana Dumitru)

Foto: inromania.info

În acest izvor de tămăduire ‘orbii câștigau vederile, surzii auzul, ologii picioarele, bărbații puterile’, nota bardul de la Mircești.

‘Vestitorul românesc’ nu mai contenea cu știrile despre persoane ilustre care făceau cure balneare pe malul lacului.
Care erau principalele ‘suferințe’ pentru care medicii vremii recomandau apele lacului? Într-un articol publicat în ziarul ‘Românul’ la sfârșitul secolului, intitulat ‘Băile țării noastre’, se enumerau calitățile curative ale apelor lacului Balta Albă. De altfel, acesta a acumulat cele mai multe nominalizări.

‘Emoroizii’ se tratau la Călimănești, Strunga, Balta Albă ș.a. O altă categorie de boli tratabile în această stațiune se referă la ‘ficat, umflătură, învârtoșare’. Tot la Balta Albă, doamnele din înalta societate bucureșteană puteau ameliora ‘Ipocondria’ și ‘Migrena’. Pentru ‘Nervozitate’ erau recomandate localitățile Constanța și Bălțățești.

Singura zonă balneară care vindecă psoriazisul și bolile de piele era considerată Balta Albă. Lacurile din Câmpia Râmnicului erau recomandate și pentru ‘tumorile albe’, reumatism, paralizii periferice, dar și pentru … neputință bărbătească.

Stațiunea propriu-zisă a fost înființată în anul 1838, primul hotel a fost construit în anul 1872, iar al doilea în anul 1884. C. Heptes a făcut prima analiză a apei în 1847, iar Carol Davila în 1873, dar adevărata probă a apei și nămolului o face doctorul Ionescu Călinești, inventatorul Pell-amarului.

În 1847, la Balta Albă veneau circa 15.000 de oameni magnetizați de ideea apei ,,făcătoare de minuni’, cifră astronomică, dacă ne gândim că drumul se făcea pe jos sau cu ,,caroutza’, acel vehicol cu efect special asupra sistemului nervos.

Nu numai Alecsandri, dar și Odobescu și mulți alții s-au grăbit să ne lase impresiile lor despre Balta Albă, impresii construite pe contrastul dintre satul cu stuf pe acoperișuri și mirarea călătorului care găsea aici salon cu ruletă. Dar nimeni nu s-a gândit să spună posterității dacă apa sau nămolul fuseseră bune la ceva. Astfel că după 1873, an când râul Buzău se revarsă peste lac, renumele Bălții Albe începe să scadă, iar redobândirea Dobrogei și a litoralului românesc de către statul român o fac să cadă într-o uitare vrednică de civilizațiile antice.

Cei care i-au păstrat renumele au fost totuși oamenii locului, care s-au zbătut mereu să-i lămurească pe alții că Balta e cu adevărat miraculoasă, mai bună chiar decât lacurile numite ,,ghiol’. Și, timid la început, a pornit din nou pelerinajul. După anii ’60 ai secolului al XX-lea a apărut Stațiunea Balta Albă cu un hotel, camping cu căsuțe, tratament supravegheat de medici specialiști, cu împachetări, vibromasaj, aerosoli și cu cea mai modernă aparatură de electroterapie din țară.

Dr. Ionescu-Călinești este omul de știință care s-a bătut toată viața pentru victoria ,,pell-amar’-ului de Balta Albă, posesor al patentului de fabricație. În 1977, doctorul Călinești era deja expert ONU pentru dezvoltarea centrelor de reabilitare și primul medic din lume care a obținut un extract pur din nămoluri terapeutice. Conducea Centrul Pell Amar din Hotelul Parc din București și coordona 12 stațiuni balneare, unde aplica propriile terapii pe bază de extracte din nămol. Lucra deja la Ministerul Turismului.

După ce Lacul Amara a fost inundat cu apă dulce în urma inundațiilor de la începutul anilor ’70, profesorul a descoperit nămoluri similare în lacul Balta Albă, lângă șoseaua dintre Buzău și Brăila. În perioada anilor 1989 — 1996, doctorul Ionescu-Călinești a lucrat în Uruguay, la o clinică de boli reumatice și de piele, făcând cunoscute produsele Pell Amar în toată America.

În anul 2010, nămolul de Balta Albă a revenit în atenție odată cu crearea unei societăți comerciale care să pună în valoare invențiile profesorului Ionescu-Călinești.

Fabrica de la Băile, de lângă Balta Albă, livrează produse de specialitate pentru cabinetele dermatologice pentru proceduri de întinerire și împotriva acneei și pare să scoată fosta baltă vindecătoare dintr-un nedrept anonimat.

Lacul Balta este o arie naturală protejată cu o suprafață de 1.167 hectare, aflată în Câmpia Râmnicului pe raza comunei cu același nume. Rezervația naturală a fost declarată arie protejată prin Legea nr.5 din 6 martie 2000 și reprezintă un lac natural, luciu de apă, și zona împrejmuitoare, turbării și pajiști, care asigură condiții de hrană, cuibărit și viețuire pentru mai multe specii de păsări migratoare, de pasaj sau sedentare. ‘Mii de păsări își fac cuibul în zona lacului, pescăruși, lebede, fazani, rațe sălbatice și gâște sălbatice, din cauza sărurilor ce se depun pe marginea lui în timp de secetă unele dintre ele mor, dar cele mai multe s-au adaptat noilor condiții’, a declarat, pentru AGERPRES, primarul localității Balta Albă, Georgian Calotă.

Stațiunea Balta Albă își are numele de la lacul din apropiere care datorită sărurilor ce se depun în anii secetoși crează iluzia albului infinit. Nămolul de Balta Albă are proprietăți curative datorate sărurilor și mineralelor. Apa din lac este clorurată, sodică, slab magnetizată și sulfatată, ajutând în tratamentul bolilor locomotorii, dermatologice, reumatismale, ginecologice sau neurologice. Nămolul are proprietăți biotrofice, regeneratoare, antiinflamatoare, analgezice, sedative și vasodilatatoare, demonstrate în cercetări clinice.

Potrivit tradiției, localitatea a fost atestată în secolul al XVIII-lea, când un boier al locului, Dumitru Seceleanu, a ridicat un campus pentru tratamentul afecțiunilor reumatice, pentru ca în 1872 să fie ridicat primul hotel.

După 1989, stațiunea a intrat în anonimat, doar câțiva turiști străini care se ghidau după hărți turistice vechi nimerind din greșeală la baza de tratament. De câțiva ani însă, în satul Băile funcționează o fabricuță de Pell-amar, iar baza de tratament a fostei stațiuni a fost cumpărată recent de doi investori germani.

‘Baza de tratament a fost privatizată prin metoda Mebo și mai apoi abandonată. În 2013, doi investitori germani au preluat o parte din construcții și vor să redea stațiunii măreția de altădată’, a declarat, pentru AGERPRES, primarul Georgian Calotă.

Potrivit acestuia, circa 20 de căsuțe au fost redate circuitului turistic, iar un motel găzduiește 20-30 de turiști pe serie. “Sunt semnale că se vor face investiții majore, plaja este amenajată, iar turiștii au tot confortul: umbreluțe de stuf, șezlonguri, piscină, locuri de joacă pentru copii, teren de fotbal pe nisip, dușuri cu apă caldă, nămol terapeutic cu sare și iod, hotel, terase — dintre care una pe pontoane, în mijlocul bălții — două restaurante, căsuțe cu băi proprii, parcare și un chioșc”, mai spune cu optimism primarul Bălții Albe.

AGERPRES / (AS — autor: Dorin Ivan, editor: Marius Frățilă)

Foto: (c) Xiao Yijiu / XINHUA FLUX

Intrate în concurs după ce în calificări au fost doar pe 7, gimnastele românce au fost nevoite să se concentreze perfect (de altfel, au avut o singură ratare, la bârnă, care, din păcate s-a dovedit decisivă, Alina Ștefania Stănilă căzând, în deschidere, de pe aparat), reușind cu brio acest lucru față de experiența redusă a majorității dintre ele la senioare. În cele din urmă, nu au reușit să urce pe podium, dar au avut o comportare dătătoare de speranțe mai ales în perspectiva Jocurilor Olimpice de la Rio, de peste 2 ani.

Impresionantă și încurajatoare în perspectiva concursului individual compus de vineri a fost evoluția Larisei Iordache, cu note mai bune decât în calificări la toate aparatele, deci într-un sensibil progres de la o zi la alta — 14,708 la sol, 15,066 la sărituri, 14,466 la paralele și, mai ales, 15,500 (cu dificultate 6,5, execuție 9,00) la bârnă.

Intangibile, sportivele americance (Simone Biles, Alyssa, Madison Kocian, Ashton Locklear, Kyla Ross, Mykayla Skinner) nu au avut nicio problemă în adjudecarea titlului, în timp ce China (Yawen Bai, Siyi Chen, Huidan Huang, Chunsong Shang, Jianxin Tan, Jinnan Yao) a dat, adesea, semne de slăbiciune, deși evolua acasă. Mai familiarizate cu atmosfera marilor concursuri, rusoaicele (Aliya Mustafina, Maria Harenkoa, Ekaterina Kramarenko, Tatiana Nabeva, Alla Sosnițkaia, Daria Spiridonova) și-au îndeplinit obiectivul, un loc pe podium.

Iată clasamentul final al concursului feminin pe echipe: 1. SUA — 179,280 puncte; 2. China — 172,587 p; 3. Rusia — 171,462 p; 4. România — 170,962 p; 5. Italia — 169,023 p; 6. Marea Britanie — 168,495 p; 7. Australia — 165,988 p; 8. Japonia — 165,422 p.

Joi, Campionatele mondiale continuă cu concursul individual compus masculin, unde România va fi reprezentată de Cristian Bățagă, vineri este programată competiția similară la feminin, având-o pe Larisa Iordache printre protagoniste, secundată de o altă colegă calificată în primele 24, Alina Ștefania Stănilă. Larisa Iordache urmează să mai dispute 2 finale, duminică, la bârnă și sol, în timp ce sâmbătă, în prima zi a concursului special pe aparate, figurează drept prima rezervă la sărituri.

AGERPRES (autor: Lucian Oprea, editor: Teodora Oprea)

Foto: (c) Adrian CUBA / AGERPRES ARHIVĂ

În competiția echipelor, România a obținut medalia de argint în proba de pistol liber cu un total de 1612 p, având în componență următorii sportivi: Alexandru Saucă 548 p, Ion Rareș 543 p și Vlad Săcăleanu 521 p. Alexandru Saucă, legitimat la Sportiv Politehnica Iași, și Vlad Săcăleanu, de la Clubul Sportiv Steaua București, sunt antrenați de Ioan Săcăleanu, iar Ion Rareș, de la Clubul Sportiv Universitar Brașov, este antrenat de Cristina Bălan.

Tot în aceeași probă, la individual, Alexandru Saucă a urcat pe cea de-a treia treaptă a podiumului, cu un total de 168,8 p, în timp ce Ion Rareș a terminat pe locul 6, cu un total de 111 p.

Acestea au fost primele medalii obținute de tirul românesc după o lungă perioadă de absență de la acest gen de competiție.

În proba feminină de pușcă aer comprimat, Laura Ilie s-a clasat pe locul 18 cu un total de 410,3 p. Laura Ilie, de la Clubul sportiv Dinamo București, este antrenată de Olimpiu Marin.

Echipa României, prezentă la Al Ain, este alcătuită din Laura Ilie — pușcă, Rareș Ion — pistol, Alexandru Săucă — pistol, Vlad Săcăleanu — pistol, Ioan Săcăleanu — antrenor.

AGERPRES (AS/autor: Mircea Lazaroniu; editor: Teodora Oprea)

Cei trei cercetatori au castigat Nobelul pentru dezvoltarea unor noi tehnici de observare in timp real a proceselor moleculare cu ajutorul microscopului optic.

Potrivit unui document al Universitatii Politehnice din Bucuresti, Stephen Hell s-a nascut la 23 decembrie 1962 la Arad, iar dupa varsta de 30 de ani s-a impus ca o celebritate incontestabila in lumea stiintei.

Stephen Hell si-a petrecut copilaria in comuna Santana si si-a manifestat interesul pentru stiintele exacte inca din timpul scolii generale, fiind puternic incurajat de parinti. El a parasit Romania in 1978, alaturi de parintii sai, stabilindu-se in Germania, la Ludwigshafen, unde a urmat si liceul.

In perioada 1981 -1987 a urmat cursurile Facultatii de Fizica la Universitatea din Heidelberg. La aceeasi universitate a obtinut titlul de doctor in fizica,in anul 1990,cu calificativul maxim (summa cum laude).

Hell este director la Institutul Max Planck pentru Chimie Biofizica din Gottingen, unde conduce departamentul de NanoBiofotonica. Este, de asemenea, seful departamentului de Nanoscopie Optica al Centrului German de Cercetare a Cancerului din Heidelberg, profesor onorific la Facultatea de Fizica a Universitatii din Gottingen si profesor la Facultatea de Fizica a Universitatii din Haidelberg.

• Urmatorul Nobel, cel pentru literatura, va fi atribuit joi

In 2013, premiul Nobel pentru chimie a revenit cercetatorilor Martin Karplus, Michael Levitt si Arieh Warshel, pentru dezvoltarea modelelor multiscalare aplicabile in cazul sistemelor chimice complexe, aminteste Mediafax.

Sezonul Nobel din 2014 a debutat luni, cand cercetatorii John O’Keefe, May-Britt Moser si Edvard I. Moser au fost recompensati cu premiul pentru medicina, pentru descoperirea celulelor care alcatuiesc sistemul de pozitionare din creier, supranumit “GPS-ul intern”.

Marti, cercetatorii japonezi Isamu Akasaki si Hiroshi Amano si american de origine japoneza Shuji Nakamura au castigat premiul Nobel pentru fizica, pentru inventarea diodelor electroluminiscente (LED) cu lumina albastra.

Premiul Nobel pentru literatura va fi atribuit joi.

Castigatorul premiului Nobel pentru pace – singurul atribuit de Norvegia, conform dorintei exprimate de fondatorul prestigioaselor distinctii, Alfred Nobel – va fi anuntat vineri.

Premiul Nobel pentru economie va fi decernat luni, 13 octombrie.

Laureatii vor primi cate o medalie din aur si un premiu in valoare de 8 milioane de coroane suedeze (circa 880.000 de euro), care poate fi impartit intre cel mult trei castigatori pe fiecare categorie.

Laureatii isi vor primi premiile Nobel in timpul unor ceremonii oficiale organizate la Stockholm si la Oslo, pe 10 decembrie, ziua in care se comemoreaza moartea fondatorului premiilor, Alfred Nobel, decedat in 1896.

Premiile Nobel sunt decernate din 1901, cu exceptia celui pentru economie, instituit in 1968 de Banca centrala din Suedia, cu ocazia implinirii a 300 de ani de la fondarea acestei institutii. Premiile au fost create dupa moartea inginerului sudez Alfred Nobel (1833 – 1896), inventatorul dinamitei, conform vointei sale din testament.

de Alina Neagu     HotNews.ro

• 

  Edilul din Aiton vrea să revigoreze comuna