Romania on TOP 10

Facebook Twitter Email

GURA DE RAI BUCEGIIn muntii Bucegi exista o zona de un kilometru patrat in care organismul nu oboseste, iar functiile fizico-chimice se revigoreaza brusc .Specialistii spun ca avem de-a face cu legendarul loc dintre cer si pamant.

In 1999, un institut de cercetari particular din Bucuresti, angajat de o firma straina pentru a studia subteranul unei zone din Bucegi, a gasit ceva care poate fi asimilat cu legendara “Gura de Rai”. E vorba despre o panta cu o suprafata de aproximativ un kilometru patrat, unde se manifesta o anomalie magnetica atipica, dupa cum o definesc specialistii, zona care are efecte benefice uluitoare asupra organismului uman. Este, foarte probabil, cea mai ciudata descoperire facuta vreodata in Romania.

In traditia populara romaneasca, Gura de Rai este un mediu intre cer si pamant cu un caracter sacru, un drum spre Rai, un loc benefic. Ca pozitionare geografica, Gura de Rai este situata pe un picior de munte si se deschide intr-o pajiste inalta sau un gol de munte. Conform “Mitologiei Romane”, cartea lui Romulus Vulcanescu, Gura de Rai este sinonima cu “plaiul”, iar autorul considera ca acestor zone mirifice li se releva caracterul sacru si prin titulatura mitropolitilor romani, denumiti “exarhi ai plaiurilor”. Romulus Vulcanescu subliniaza ca in zona Gurilor de Rai s-au incuibat cu timpul Nedeiele, sarbatori populare si institutii complexe etnoculturale satesti cu implicatii mitologice.

Sabina Ispas, cercetator la Institutul de Etnografie si Folclor, considera ca termenul de “Gura de Rai” exprima o realitate simbolica a sacrului si una metaforica, in poezia populara, ca imagine artistica a atingerii armoniei absolute. Cu alte cuvinte este vorba doar despre o traditie populara, fara o baza in realitatea concreta, palpabila.

Locul in care organismul nu oboseste

Acestor date li s-a adaugat insa si o imagine fizica, concreta, a unei “Guri de Rai”, un loc cu o suprafata de aproximativ un kilometru patrat, care are efecte terapeutice exceptionale asupra organismului uman. In 1999, Institutul particular de cercetare “Terra” a fost angajat de o firma romano-franceza sa studieze o zona din Bucegi, situata in apropierea Pesterii Ialomicioara. Societatea era interesata de stabilirea detaliilor din subsolul acestei zone si a oportunitatii de a construi un complex hotelier. La studiu au participat specialisti din mai multe domenii, in special fizicieni si geofizicieni. Cercetarile s-au facut cu aparatura de geodetectie.

Dupa mai multe zile de urcat si coborat pe acele coclauri pentru sondaje, geofizicianul Dumitru Stanica, unul dintre membrii echipei, a descoperit ceva senzational in preajma varfului Doamnei: ajuns intr-un anume loc, i-a disparut oboseala. “Ne-am speriat cand ne-a strigat alertat, nu stiam ce s-a intamplat. Evident ca am privit cu neincredere fenomenul, la inceput. In timp insa am constatat, pe propria noastra piele, ca el este real. Abia apoi am demarat investigatiile asupra acestui loc“, spune Vasile Rudan, coordonatorul echipei.

Primul stadiu al investigatiilor a constat in verificarea tuturor versantilor din zona. “Am constatat ca oricat ai urca, oricat de obosit ai fi dupa mers, in momentul in care ai ajuns in zona respectiva dispare oboseala, lucru care nu se manifesta pe alti versanti. Este vorba de o revigorare a functiilor fizico-chimice cu o rapiditate iesita din comun“, declara Dumitru Stanica.

O anomalie geomagnetica atipica

A doua faza a constat in testarea medicala. A fost adus un medic, care a verificat tensiunea fiecarui subiect care urca panta cu “ciudatenii”. Testele medicale au fost reluate si pe o alta culme din apropiere, cu o inaltime aproximativ similara. Rezultatele au condus catre o singura concluzie: in zona cu pricina, exclusiv, se intampla ceva deosebit. Nu numai ca ritmul cardiac isi revine uluitor de repede, desi urcusul se face pe o panta abrupta, dar oamenii in varsta care au fost supusi testelor au declarat o stare de bine general cand stau in acel loc.

S-a trecut apoi la testarea zonei prin magnetometrie diferentiala, respectiv radiografierea subsolului cu aparate de tip Partington, care pot masura, printre altele, magnetismul Pamantului. Asa a fost depistata o anomalie magnetica atipica, pe o suprafata de aproximativ un kilometru patrat. “Anomaliile geomagnetice cunoscute de specialistii din domeniu apar in rupturile de falii, in reflexii ale scoartei terestre sau in alte asemenea fenomene geologice care se inregistreaza intr-o forma atipica pe diagrame. Aici e vorba insa despre ceva necunoscut, un profil al diagramelor pe care nici profesorul Stanica, unul dintre cei mai buni geofizicieni de la noi, nu a stiut sa-l interpreteze. In acel moment am facut legatura cu alt gen de anomalii atipice, pe care le cercetam de mai mult timp si care se manifesta printr-o emisie de radiatii patogene, inca ramase cu o origine necunoscuta“, ne-a spus Vasile Rudan.

De la coltii dragonului la retelele malefice Hartmann

Problema zonelor geopatogene – sau a anomaliilor magnetice atipice malefice – a fost ridicata de Institutul “Terra” cu mai multi ani in urma. Un nod geopatogen inseamna un loc in care se manifesta fenomene de natura necunoscuta care sunt ostile vietii.

Trebuie mentionat insa ca existenta acestor zone “rele” este cunoscuta de societatea omeneasca de foarte mult timp.

In China antica, spre exemplu, nimeni nu avea voie sa construiasca o locuinta pana ce zona nu era testata de specialistii imperiali, oameni inzestrati cu capacitati paranormale, pentru a vedea daca subsolul are sau nu are “coltii dragonului”. Daca acesti “colti” subpamanteni erau detectati de functionarii imperiali, locul respectiv era etichetat malefic, pe el nu se putea construi nici o casa.

Pornind de la aceeasi idee, in perioada interbelica, o serie de experiente dintr-un orasel din Elvetia au condus la teoria “Retelelor Hartmann”. Doctorul Ernst Hartmann a observat ca soarecii aflati intr-o anumita incapere stateau grupati dupa directia liniilor si nodurilor unei retele invizibile. Aceiasi soareci se comportau insa normal intr-o incapere diferita. Acest tip de reactie al animalelor i-a dat de gandit si astfel a inceput sa studieze fenomenul si sa traga concluzii interesante. Conform teoriei Hartmann, interiorul scoartei terestre ascunde retele longitudinale si latitudinale malefice. Fenomenul se manifesta insa ca atare doar in nodurile de la intretaierea acestor retele.

Armata este interesata de subiect

Descoperirea absolut intamplatoare a zonei benefice din Bucegi, “Gura de Rai” in traditie populara, vine sa rotunjeasca ceea ce stiam pana acum despre anomaliile magnetice atipice. In primul rand ne intareste ideea ca nimic din ceea ce avem lasat ca memorie colectiva prin folclor nu este gratuit, are cel putin un sambure de adevar“, declara Vasile Rudan.

Ceea ce am gasit noi in Bucegi are o dispozitie geografica identica cu cea descrisa in folclor. In al doilea rand, stim acum ce si cum sa cautam. Pe diagrame, harti ale subsolului, profilele micromagnetice ale zonelor malefice, despre care avem mai multe date, sunt ascutite, pe cand cele ale zonei benefice sunt liniare, aproape drepte. Timp de mai multi ani am fost ocupati cu alte proiecte de cercetare si am suspendat investigatiile din Bucegi, dar intentionam sa reluam cercetarile si sa facem chiar o demonstratie publica. Apoi vom largi zona investigatiilor, deoarece avem semnale ca asemenea locuri deosebite se mai gasesc, cel putin in zona Masivului Retezat. Interesant este faptul ca din informatiile de pana acum rezulta ca fiecarei zone malefice trebuie sa ii corespunda, undeva in apropiere, o zona benefica, la o distanta de cel mult cateva sute de metri. Deocamdata nu vom divulga locatia exacta“, spune Rudan.

Acesta mai sustine ca, pe tema cercetarii anomaliilor magnetice atipice din Romania, bune sau rele, urmeaza sa apara o carte si ca Ministerul Apararii se arata foarte interesat de acest domeniu.

Cercetatorii de la Institutul “Terra” spera sa se realizeze, cu concursul Armatei, o harta a Romaniei care sa puna in evidenta aceste zone iesite din comun.

Sursa:sinceline

Facebook Twitter Email
Facebook Twitter Email

Comuna Bozioru, cu satul Fisici şi cătunul Nucu, aproape de Lacul Goteș, are deasupra cupola unui cer de o claritate neverosimilă, ale cărui nuanţe intense contrariază lumea ştiinţifică.

Demersurile ştiinţifice au evaluat în măsurători sticlirile cerului de Bozioru la 23 000 de grade Kelvin, în timp ce pentru un cer senin acesta ajunge de regulă la 6 000 de grade Kelvin.

Asemenea unui vortex, unei spirale care te absoarbe către o altă dimensiune, cerul din Bozioru îţi amorţeşte simţurile hipnotic şi te transporta în străfundurile fiinţei cu vehicule neştiute. Cercetătorii extrasenzoriali îl considera fără dubiu, una dintre porţile energetice ale Universului, în care spaţiul şi timpul se acordă cu axa infinitului.

Pe lângă cerul aparte, organizaţii oficiale sau mai puţin oficiale au fost atrase de evenimentele devenite obişnuite, aici, care au depăşit de mult eticheta coincidentei.

Dispariţii misterioase de persoane, care s-au făcut nevăzute sub ochii celor care le însoţeau şi care, fie nu au mai apărut niciodată, fie s-au trezit în cu totul alt loc, fără să ştie ce au păţit; defectarea inexplicabilă a aparaturii electronice; izvoarele radioactive, aşa-zisele ape vii; anomaliile magnetice; apariţia unor Obiecte Zburătoare Neidentificate; activarea bruscă a fenomenelor telepatice şi a altor manifestări extrasenzoriale, la oameni obişnuiţi care traversează locul, sunt numai câteva dintre ciudăţeniile Boziorului.

sursa: obiectiv.info

Facebook Twitter Email
Facebook Twitter Email

Antena 3 a demarat o campanie de promovare a celor mai frumoase locuri turistice din România. Sigur că astfel de campanii s-au mai făcut, numai că aceasta este filmată în mod deosebit.

Toate cadrele sunt filmate cu o dronă, ceea care conferă o perspectivă deosebită monumentelor sau locurilor. Vor fi astfel prezentate zeci de obiective turistice de sus, prin imagini care te lasă fără cuvinte.

Cetatea Enisala a fost ridicata de puterea imperiala bizantina si de cea comerciala genoveza la sfarsitul secolului al XIII-lea si la inceputul secolului al XIV-lea si ulterior inclusa in sistemul defensiv al Tarii Romanesti, iar mai apoi fiind transformata in garnizoana a Imperiului Otoman.

Abandonata de catre turci, cetatea s-a ruinat in urmatoarele veacuri, dar este singura cetate medievala care a supravietuit confruntarilor armate ruso-turce desfasurate pe teritoriul Dobrogei. Partial reconstruita si avand un cochet drum de acces ce duce calatorul pana la poarta de intrare, Enisala, singura cetate medievala din Dobrogea, este pregatita sa isi redobandeasca, de aceasta data in pace, gloria de odinioara.

Este situată în vecinatatea satului Enisala, pe un deal ce domină peisajul, la intersectia unor importante drumuri de apă si de uscat, fiind construită pe cel mai înalt promontoriu situat între lacurile Babadag si Razim.

Denumirea cetatii provine de la turcescul “yeni” (nou), respectiv regionalismul dobrogean “sale” (asezare, sat), adica asezare noua. Se pare ca turcii au preluat aceasta denumire de la unitatea administrativa de langa cetate, careia i se spunea Vicus Novus (Satul Nou), apoi Novoe Selo. In acelasi timp, cetatea este cunoscuta si sub denumirile Heraclia sau Heracleea. Cetatea Enisala a fost construita cu scop militar, defensiv si de supraveghere de la inaltime a drumurilor de pe uscat si mai ales de pe apa, intr-o perioada in care gurile Cernet si Dunavat nu erau inca blocate, iar actualul lac Razim era inca golf al Marii Negre.

Cetatea a fost ridicata de puterea imperiala bizantina si de cea comerciala genoveza la sfarsitul secolului al XIII-lea si la inceputul secolului al XIV-lea, secol in care a avut rol militar, politic si administrativ si mai putin economic, facand parte din lantul de colonii genoveze care cuprindea orasele Chilia si Likostomion din Delta Dunării, Cetatea Albă de la gurile Nistrului, Caffa si Balaclava din sudul Crimeei.

Antena 3 şi ghidvideoturistic.ro promovează o Românie spectaculoasă, pe care cârcotaşii din străinatate nu o vor putea contesta. Cele mai frumoase locuri din ţara noastră vor putea fi văzute de la înălţime, filmate cu ajutorul dronelor.

DE S.T.   •
Sursa antena3
Facebook Twitter Email
Facebook Twitter Email

Vinul este artă, fie că este într-o ediție limitată, fie că reprezintă tot ceea ce are mai bun o cramă la un moment dat, îți deschide o lume aparte, exprimă și se exprimă prin fiecare picătură, încălzește spiritul și sufletul deopotrivă, întocmai ca produsele Casei de Vinuri Cotnari.

Foto: (c) ADRIAN CUBA/ AGERPRES FLUX

Casa de Vinuri Cotnari este un proiect început în anul 2007, prin înființarea de noi plantații, cu soiuri precum Busuioacă de Bohotin și Fetească Neagră. Istoric vorbind, podgoria era cunoscută ca având aceleași soiuri de struguri cultivate încă dinainte cât și după atacul filoxerei, respectiv Grasă de Cotnari, Tămâioasă Românească, Fetească Albă, Frâncușă. Prin înființarea noilor plantații s-a păstrat și se duce mai departe tradiția soiurilor românești de viță de vie, iar în România puțini producători de vinuri s-ar putea mândri cu acest lucru.

Creșterea consumului de vin roșu, rose și mai ales cererea din ce în ce mai mare de vinuri albe seci și demiseci de calitate, urmare a apariției vinurilor din “Lumea Nouă”, deschiderea granițelor după 1990, evoluția segmentului HoReCa (acronimul pentru industria ospitalității: Hoteluri, Restaurante, Catering) sunt doar câteva dintre motivele ce au determinat apariția pe piața românească a Casei de Vinuri Cotnari.

Apariția unui număr important de magazine specializate, prezentarea vinurilor cu ocazia diferitelor evenimente ce promovează arta, cultura și civilizația vinului cu o tradiție și o cultură milenară, însoțind omul alături de dezvoltarea și progresul său continuu, toate aceste direcții au condus treptat la educarea și rafinarea consumatorilor.

Foto: (c) ADRIAN CUBA/ AGERPRES FLUX

Casa de Vinuri Cotnari este un proiect distinct, fondatorii fiind acționarii de la SC Cotnari SA, cu sediu și echipă de vânzări proprie. S-a mers pe încrederea acordată copiilor acestora, în primul rând a unui oenolog tânăr, George Măluțan, care la cei 27 ani ai săi a fost distins în 2008 cu titlul de oenologul anului, un tânăr de perspectivă și cu pregătire solidă, dar mai ales pasiune și dragoste pentru vie, demonstrată prin vinurile de calitate realizate; a unui jurist, a unui director de plantații, a unui șef de distribuție.

În prezent, la Casa de Vinuri Cotnari sunt în exploatare 350 hectare plantate cu vie, din care 100 de hectare cu soiul Fetească Neagră, câte 75 de hectare cu Busuioacă de Bohotin și Tămâioasă Românească și câte 50 de hectare Grasă de Cotnari și Fetească Albă.

Dedicate exclusiv segmentului HoReCa, adresat unui public tânăr, cu venituri mari și cunoștințe ridicate despre vinuri, produsele premium pun accentul pe calitate. Cele două game de vinuri ale Casei Cotnari, Domenii și Colocviu, sunt prezentate într-un concept modern, cu elemente de noutate și mai ales cu mesajul clar către cultură și artă.

Foto: (c) ADRIAN CUBA/ AGERPRES FLUX

Istoria, arta, știința și inovația se regăsesc în proiectul Casei de Vinuri Cotnari cu elemente care fac trimitere directă către cultură și civilizație, regăsite pe etichetele gamei Colocviu, gamă ce se remarcă prin simboluri puternice.

Roma — care sugerează tehnologia avansată, inovația (prin investițiile în tehnologiile de ultimă generație regăsite la Casa de Vinuri Cotnari); Athena — cu Partenonul, recunoscută ca leagăn al politicii și filosofiei, ce subliniază noua filosofie pe care se bazează proiectul Casei de Vinuri Cotnari, respectiv schimbarea de politică din podgoria Cotnari cu accentul pus pe calitate, orientarea vânzărilor către segmentul HoReCa, cu vinuri premium și super premium; Moscova — reprezentată grafic prin Catedrala Sfântul Vasile din Piața Roșie, considerată capitala artelor, arta fiind cea care definește cel mai bine elitele; Paris — cu Turnul Eiffel, orașul luminilor, una dintre cele mai cosmopolite și romantice destinații ale îndrăgostiților de pretutindeni.

În mai puțin de un an de la momentul lansării vinurilor sale, Casa Cotnari a obținut numeroase medalii la concursurile de profil, primind astfel o binemeritată recunoaștere națională și internațională: Colocviu, la Roma, a obținut cu Tămăioasă Românească Premiile de Excelență Vinul.ro în noiembrie 2012, International Wine Contest Bucharest în iunie 2012, Strugurele de Aur — Alba Iulia în septembrie 2012, Vinalies Internationales Paris în martie 2013, International Wine Contest Chișinău în februarie 2012, International Wine Contest Bucharest în iunie 2014. De asemenea, s-au obținut premii cu Cotnari Domenii — Busuioacă de Bohotin, la International Wine Contest Chișinău în februarie 2012, International Wine Contest Chișinău în februarie 2011, Budapesta — Vinagora 2011, Berliner Wein Trophy—Berlin 2013, International Wine Contest Bucharest în iunie 2014.

Foto: (c) ADRIAN CUBA/ AGERPRES FLUX
Foto: (c) ADRIAN CUBA/ AGERPRES FLUX

Noul producător de vinuri premium din podgoria Cotnari urmărește realizarea unui proiect unicat prin includerea în circuitul turistic a Castelului Vlădoianu, unde se află sediul firmei viniviticole.

Construit în anul 1901 de boierul Vlădoianu, fost guvernator al Băncii Naționale, căsătorit cu Ralița Balș, descendentă a boierului Balș, castelul de la Cârjoaia a fost proiectat de un arhitect italian și ridicat cu materiale aduse din Italia. În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, Castelul Vlădoianu a fost folosit de ruși ca spital. Între anii 1945 și 1950 în castel a funcționat un orfelinat, după care a fost preluat de CAP apoi de IAS Cotnari. În anul 2000 a fost retrocedat moștenitorilor de drept, de la care a fost cumpărat doi ani mai târziu.

În spatele castelului se află beciul unde guvernatorul Vlădoianu producea și stoca vinurile obținute de pe cele aproximativ 50 de hectare de vie pe care le administra. Beciul, adânc de 15 metri, înalt de șase metri și lung de 30 de metri, putea adăposti 100.000 de litri de vin. În toamna anului 2013, cei de la Casa de Vinuri Cotnari au vinificat pentru prima dată la Crama Vlădoianu soiul Fetească Neagră, urmare a unei prime investiții de aproximativ un milion de euro dintr-un proiect de investiție estimat la 2,5 milioane de euro. O cramă nouă, construită pe amplasamentul vechii crame, dotată cu tehnologie de ultimă generație unde se vor obține vinurile roșii premium și super premium.

AGERPRES / (A, AS — autor: Daniela Malache, foto: Adrian Cuba, editor: Ștefan Gabrea)

Facebook Twitter Email
Facebook Twitter Email

O localitate clujeană cu numai 1.100 de locuitori, Sâncraiu, a ajuns să fie cunoscută pe aproape toate continentele și circa 15.000 de turiști vin aici anual, unii doar ca să învețe cântecele și dansurile populare ale zonei.

Foto: (c) panoramio.com

Evenimentul central vizat de turiști e un festival internațional de cântece și dansuri populare, organizată anual, pe parcursul unei săptămâni, la fiecare început de august.

Primarul comunei Sâncraiu, Andrei Poka, a declarat pentru AGERPRES, că în acest an tabăra a ajuns la a 24-a ediție și că au fost peste 450 de participanți, inclusiv din Japonia, Mexic, Canada și mai multe țări europene.

‘La ediția din acest an, a 24-a, au fost 450 de participanți plus mai mulți participanți din microregiune, Asociația localităților Sf. Ștefan din Bazinul Carpatic. Au fost musafiri din Japonia, Mexic, Canada, Argentina, țările vest europene și Ungaria. Din afara României și a Ungariei, străini au fost circa 150. Stau o săptămână. Nu stau, că învață cântece, dansuri. Sunt cursuri cu acte în regulă. Festivalul de cântece și dansuri populare maghiare se desfășoară pe diferite grupe de vârstă, avansați, începători etc, cei care învață pe instrumente muzicale, se predau cântece etc.

E în prima săptămână din august și se încheie cu o gală. Szep Gyula, directorul Operei Maghiare, care are rădăcini de aici, a făcut la început o tabără, iar acum sunt instructori renumiți și această tabără a ajuns la ediția 24. Nu trebuie făcut reclamă că își face singură’, se mândrește primarul cu evenimentul internațional organizat de comuna sa.

Akiko și Shinichiro Tanaka au zburat cu avionul circa 9.000 de kilometri, tocmai din Tokyo, numai pentru a ajunge la Sâncraiu, la ediția de anul trecut, ca să învețe dansurile populare. La 54 de ani, Shinichiro Tanaka are o afacere proprie în Tokyo și a venit împreună cu soția sa, Akiko Tanaka, dar și cu câțiva prieteni. S-a arătat încântat de ceea ce a învățat la Sâncraiu.

‘Sunt pentru a doua oară în România. Primul meu contact cu dansul unguresc a fost în 1978, când domnul Timar Șandor, fostul director al ansamblului folcloric din Ungaria, a venit în Japonia și de atunci eu învăț și particip la lecții de dans unguresc. Este unul din cele mai frumoase dansuri. Are conținut profund spiritual, nu doar forma dansului, dar include și motivare, și cultură, vine din inimă. De asta este dificil, dar foarte frumos’, spunea Shinichiro Tanaka.

O japoneză, Junko Yoshida, este programator medical, și din 2003, când a fost prima dată în România, face în continuare dansuri ungurești în Japonia, alături de încă 12 japonezi, câți sunt într-o trupă de dans.

Un alt participant, Nicholas Kerekes, argentinian cu rădăcini în Cluj, a venit și de mai departe, de la 12.000 de kilometri, din Buenos Aires, ca să învețe și el să cânte la contrabas melodiile populare ale zonei folclorice Călata.

‘Sunt pentru a patra oară în România — 2002, 2005, 2009, 2013. De fiecare dată îmi vizitez un prieten bun de aici din Sâncraiu. În 2005 am venit pentru prima dată cu grupul de dans unguresc, în Transilvania. Acum 15 ani am luat prima dată contact cu dansul unguresc. M-am născut în Argentina, dar bunicii mei sunt maghiari, au plecat în Argentina după al doilea război mondial. Unul dintre bunici este născut în Cluj, celălalt este născut în Ungaria. Ei m-au învățat să vorbesc maghiara, m-au învățat totul despre cultura maghiară.

Familia mea face parte dintr-o comunitate de 30-40 de familii maghiare sau cu descendenți maghiari. Locul unde ne întâlnim și dansăm, povestim, este ca a doua noastră casă. Avem un grup de folk unguresc, cântăm la instrumente, în fiecare sâmbătă avem un fel de școală în maghiară. În Argentina, în jur de 10.000 de nume ungurești se găsesc în cartea de telefon’, spunea, anul trecut, Nicholas Kerekes.

Printre particpanții străini care vin în fiecare an sunt juriști, medici, ingineri, studenți, profesori, unii de chiar peste 60 de ani, și în vacanță aleg, cu tot costul de chiar câteva mii de euro numai pentru drum, să vină din diferite colțuri ale lumii până la Sâncraiu, doar ca să învețe dansul și cântecul popular al zonei.

Foto: (c) welcometoromania.ro

Programul zilnic de repetiții începe la ora 9 cu dansuri sau, după caz, interpretare la instrumente populare. Atelierul ține până la ora 12, iar de la 12 la 13 se învață cântecul popular. După pauza de masă urmează alte repetiții, între 16-18, iar de la ora 19, la ‘casa jocului popular’, fiecare pune în practică ce a învățat până atunci, în cadrul unei petreceri care ține până la miezul nopții. Nu atunci se încheie însă distracția, ci, în funcție de puterea și disponibilitatea fiecăruia, la orele târzii ale nopții, într-o crâșmă, pentru ca în următoarea dimineață la ora 9.00 toți să fie apți pentru o nouă zi plină de repetiții.

Primarul Andrei Poka explică, pentru AGERPRES, că de la tabăra inițială, ajunsă acum la a 24-a ediție, a început să se dezvolte și agroturismul în localitate. În prezent, în Sâncraiu există 46 de pensiuni cu acte în regulă, clasificate de Ministerul Turismului. Iar capacitatea de cazare a celor 46 de pensiuni se ridică la peste 300 de locuri.

‘Tot de la tabără a crescut și s-a dezvoltat agroturismul. Cei care vin la tabără o parte vin cu corturi, dar mulți se cazează la internatul școlii, la cele 46 de pensiuni clasificate de Ministrul Turismului. De aici a început agroturismul și dezvoltarea rețelei de pensiuni agroturistice’, spune Andrei Poka.

Pe parcurs, pe lângă festivalul de dansuri și cântece populare, au fost inițiate și alte evenimente pentru atragerea turiștilor, astfel încât să existe activitate și venituri pe tot parcursul anului. Așa s-a ajuns la circa 15.000 de turiști anual, iar Sâncraiu a ajuns pe primul loc între comunele clujene în ceea ce privește turismul.

‘Tot timpul anului se face agroturism în zonă, avem și o agenție de turism, proprietarul agenției merge la diverse târguri naționale și internaționale, de unde aduce musafiri, pe care apoi îi împarte la cei care sunt în asociația pensiunilor, cele 46 clasificate de minister. Deci, în tot cursul anului facem agroturism, cu diverse ocazii pe care le avem. Avem tabără de creație, Festivalul strugurilor, Festivalul măceșelor, zilele comunei, apoi avem peisajele turistice în imediata apropiere — Cascada Răchițele, acumularea de la Fântânele, Muntele Vlădeasa, bisericile monument istoric, atât ortodoxe, cât și reformate. Trebuie create condiții și program turiștilor. Cel mai mult facem însă turism de tranzit, pentru că noi ne situăm cumva între Budapesta și Secuime, la mijloc de drum. Deci vin, se cazează cu demipensiune și pleacă mai departe. Același lucru când vin înapoi.

Dar asta nu înseamnă că nu avem și turiști care vin pentru o săptămână, inclusiv turiști din Letonia, Estonia, Finlanda, Franța etc. Interesul nostru este ca turistul să stea cât mai mult la noi, că atunci cheltuie banii la noi. Anual avem undeva la 15.000 de turiști’, explică, pentru AGERPRES, ca un agent de turism, primarul Poka.

Turismul a devenit o importantă ramură a economiei locale, dar primarul spune că nu atât veniturile care revin administrației sunt importante, cât veniturile pe care le realizează localnicii.

‘Fiecare pensiune plătește la stat impozitul și statul ne virează nouă cotă parte. E puțin pentru primărie. Dar turismul este o ramură a economiei locale și mergem pe principiul ‘dacă nu curge, picură’. E mai puțin pentru administrație, mai mult e pentru familiile de aici. Pentru noi e mai multă bătaie de cap, pentru că trebuie să avem curățenie, confort, iluminat public, siguranță și tot restul’, spune primarul.

Sâncraiu e acum o localitate de nivel european și numai din 2010, de când a devenit primar Andrei Poka, au fost atrase circa 7 milioane de euro din fonduri europene și echivalentul în lei a altor 5-6 milioane de euro din fonduri guvernamentale. De altfel, Sâncraiu este la mai multe capitole în topul comunelor clujene.

‘Nu numai pentru turism, ci și pentru confortul oamenilor din cele cinci sate aparținătoare comunei am reușit, și din fonduri europene, și guvernamentale, construirea rețelelor de apă, respectiv de canalizare, cu stație de epurare în toate cele cinci sate, asfaltarea a două drumuri comunale de 18 km, construirea unei baze sportive, construirea unei săli de sport, acum a unui internat cu sală de mese și cu o investiție de aproximativ un milion de euro. Acum sunt în derulare modernizările infrastructurii forestiere și agricole prin asfaltarea unui drum forestier și pietruim niște drumuri de câmp. Deci, turistul are toate condițiile de confort. Din punct de vedere al turismului, suntem pe primul loc în județ între comune. Dar nu numai al turismului, că avem și diplomă de cea mai bine gospodărită comună din județul Cluj, și de cea mai curată comună. Suntem, cu acte în regulă, în mai multe privințe pe primul loc în județ’, se mândrește, îndreptățit, primarul.

Dar și locuitorii comunei încearcă să se ridice la nivelul așteptărilor turiștilor, mai ales că pentru mulți agroturismul este principala sau unica sursă de venit.

‘Mulți s-au orientat spre agroturism. Mai avem o fabrică de peleți, mai avem o fabrică de mobilă, mulți sunt tâmplari, zidari, dulgheri, au ateliere mici. Dar acum și turismul a devenit o ramură a economiei locale și pe principiul pașilor mărunți fiecare încearcă să mai construiască, să mai lipească o casă, să le mai dichisească pe cele existente cu băi separate la fiecare cameră etc’, mai spune Andrei Poka.

El a adăugat că proiectele sale nu se opresc aici și că în continuare va încerca să atragă cât mai mulți bani, mai ales din fonduri europene.

‘Mai avem un proiect pe turism, pe POR, axa V, ‘O vacanță plină de tradiție și folclor în ținutul meșteșugarilor’, de 200.000 de euro, prin care vrem să promovăm zona. E o asociație de dezvoltare intercomunitară, împreună cu Izvorul Crișului și Almașu, prin care facem pliante, site-uri, dvd-uri etc și diferite organizări de evenimente. Acum, noi avem toată infrastructura, apă, canal, ulițe asfaltate, șanțuri betonate, trotuare amenajate, bază sportivă, sală de sport, cantină, avem toate dotările. Avem flori pe stâlpi în toate satele aparținătoare, parcuri amenajate etc. Ne străduim să fim la standarde europene’, conchide Andrei Poka.

AGERPRES / (A — autor: Marius Septimiu Avram, editor: Marius Frățilă)

Facebook Twitter Email
Facebook Twitter Email
  • Salina Turda va fi subiectul unui reportaj despre minunile naturale ale Lumii, difuzat de... Salina Turda va fi subiectul unui reportaj despre minunile naturale ale Lumii, difuzat de... 
  • Salina Turda va fi subiectul unui reportaj despre minunile naturale ale Lumii, difuzat de Televiziunea Națională Japoneză NHK la jumătatea lunii septembri, o echipă de reporteri a Nippon Hoso Kyokai (NHK), din care face parte și o româncă stabilită în Japonia, filmând în aceste zile pentru realizarea materialului, care va avea o durată de 50 de minute.

Foto: (c) MARIUS AVRAM/AGERPRES ARHIVĂ

‘Echipa NHK se află la Turda pentru a realiza un documentar care va fi difuzat într-o emisiune care are ca temă fascinația lumii înconjurătoare. Este vorba despre un program săptămânal difuzat pe canalul BS-1 al televiziunii naționale japoneze, în care prezintă minuni ale naturii din toată lumea. Referitor la modul în care doresc ei să prezinte salina, din ceea ce ne-au spus chiar cei din echipă reiese că în Japonia nu există decât metroul sau magazine ca și construcții subterane. Materialul va prezenta felul în care subteranul este valorificat aici, la Salina Turda, și pe care ei îl apreciază ca fiind spectaculos’, a declarat consilierul de imagine al salinei, Gianina Ciobanca.

Înființată pe bazele primului post radio din Japonia, apărut în 1925, NHK a devenit în 1953 prima rețea de televiziune, având studiourile în Tokyo. Între timp, NHK a devenit una dintre cele mai puternice și mai respectate televiziuni din Japonia.

Reporterul care va realiza materialul este Naofumi Tsuchiya, iar din echipă face parte și Olivia Berghianu, care locuiește de foarte mulți ani în Japonia.

Pentru ca echipa de filmare japoneză să poată surprinde și alte aspecte ale culturii românești, conducerea salinei a organizat și un concert de muzică folclorică, care poate fi vizionat și de turiștii care vizitează joi salina.

Acest gen de evenimente sunt considerate foarte importante de către conducerea salinei, deoarece cresc vizibilitatea obiectivului în zone foarte îndepărtate ale lumii.

‘Considerăm că acest tip de promovare va aduce un anumit segment de turiști către salină și va întări relațiile noastre cu Japonia’, a mai spus Gianina Ciobanca, care a precizat că se dorește atragerea către salină a grupurilor de turiști care provin din această zonă a mapamondului.

Se presupune că exploatarea zăcămintelor de sare din Turda a început în epoca romană. Transilvania deține în subteran unele dintre cele mai bogate zăcăminte de sare și ape geotermale din Europa, acestea fiind intens exploatate în secolele XVI-XVII. În anul 1690 sunt începute primele lucrări miniere de deschidere pe amplasamentul salinei actuale, care are acum câteva mine și galerii săpate de-a lungul timpului.

Cea mai importantă încăpere, înaltă de 120 de metri, este mina Rudolf, care este și principala mină a salinei.

Foto: (c) MARIUS AVRAM/AGERPRES ARHIVĂ

După 1840 salina începe să decadă, din cauza deschiderii Minei de la Ocna Mureș iar după Primul Război Mondial exploatarea sării devine monopol de stat. După 1918 declinul activității este continuu, iar în 1932 salina se închide. În timpul celui de-al Doilea Război Mondial minele sunt folosite ca adăpost anti-aerian, iar după 1950 salina a fost deschisă publicului ca obiectiv turistic. În aceeași perioadă o parte a unei galerii de transport era folosită ca depozit de brânzeturi.

Din 2009, cu sprijinul unui proiect european în valoare de 6 milioane de euro, salina a fost modernizată în sensul amenajării în mina principală — Rudolf — a unor zone de agrement. A fost construit aici un mic amfiteatru pentru concerte, un teren de minigolf și a fost instalat un carusel imens care îi aduce pe vizitatori foarte aproape de stalactitele de sare din tavan. De asemenea, unul dintre lacurile interne ale minei de sare a fost amenajat cu ponton, iar turiștii se pot da cu barca.

În cursul anului trecut, Salina Turda a fost vizitată de 343.000 de turiști, cifră care, conform estimărilor celor care se ocupă de acest obiectiv turistic, va fi depășită anul acesta.

AGERPRES / (A — autor: Elena Stanciu, editor: Marius Frățilă)

Facebook Twitter Email
Facebook Twitter Email
  • Locul "misterios" unde cuplurile au renunţat la divorţ timp de 300 de ani

În România, aproape de Sibiu există un loc “misterios” unde cuplurile care nu mai doreau să trăiască împreună din diverse motive şi voiau să se despartă de partener găseau remediul pentru situaţia dificilă în care se află: “închisoarea matrimonială”.

În localitatea Biertan de lângă Sibiu este o fortăreaţă în stil gotic, construită în secolul al XVI-lea şi înconjurată cu turnuri şi ziduri puternice, care poate fi vizitată de turişti. Cetatea este celebră deoarece în turnul fortăreţei se află o cameră benefică cuplurilor care erau în prag de despărţire. Soţul şi soţia care nu se mai înţelegeau şi voiau să divorţeze erau trimişi să stea împreună timp de două săptămâni într-o celulă, o încăpere izolată din spatele bisericii.

În “temniţă”, cuplurile aveau la dispoziţie un pat de o persoană, o farfurie, o lingură, o furculiţă – dar nu aveau cuţit -, o cană, un singur scaun şi o masă, fiind obligaţi să se descurce în aceste condiţii. După câteva zile de trai în această “închisoare”, cuplurile nemulţumite nu mai doreau să se despartă.

Acesta este rezultatul că timp de trei secole, între 1500 şi 1800, în localitatea Biertan a avut loc un singur divorţ, a povestit ghidul Muzeului din localitate.

Această “metodă”, aparent simplă, a dat rezultate în comuna sibiană, înlocuind birourile şi şedinţele de consiliere psihologică, la care aplează în prezent cuplurile din mediul urban pentru a găsi soluţii de împăcare şi evitare a divorţului.

Facebook Twitter Email
Facebook Twitter Email

izvor

În aceste zile de secetă cumplită, apa poate fi considerată la fel de preţioasă ca şi aurul. Ştiaţi însă că există cu adevărat apă care conţine particule aurifere? Este considerată elixirul vieţii. O astfel de apă izvorăşte şi din Munţii Rodnei. Se spune că ar fi capabilă să vindece toate bolile şi că ar avea proprietăţi regenerante şi întineritoare. Din păcate pentru noi, ia drumul străinătăţii.

Sunt foarte puţine izvoare în lume care conţin particule de aur coloidal. Din fericire, unul se află în Munţii Rodnei, mai precis pe teritoriul comunei Maieru, şi a fost descoperit în urmă cu şapte ani de către o familie din Banat care căuta marmură. E greu de spus cum a ajuns Mihai Bucovan tocmai în Bistriţa-Năsăud. Sursele noastre spun că la mijloc ar fi o legătură a acestuia cu fostul senator PRM Ioan Aurel Rus. Aşa se explică probabil de ce fiul senatorului, Sergiu Rus, a mers împreună cu Mihai Bucovan la Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale să obţină licenţele de exploatare.

Potrivit unor informaţii postate pe bloguri, în 2005, familia Mihai Bucovan a venit în Bistriţa-Năsăud cu gândul de a face afaceri cu marmură din Munţii Rodnei sau poate că acesta era doar pretextul. Cert este că a cumpărat 30-40 de ari de teren la Maieru, pe Valea Caselor, exact în locul în care ţâşnea izvorul cu pricina.

„Căutam marmură în Munţii Rodnei, când am dat peste acest izvor. Am zis că nu e normal să stricăm aşa frumuseţe, mai ales că nu am mai văzut aşa ceva, să iasă apă din marmură”, a declarat pentru cotidianul Adevărul Terezia Bucovan, care a spus că a gustat apa şi ar fi descoperit că are un gust plăcut, deosebit.

Imediat după aceea, familia Bucovan a decis să trimită mostre din apa izvorului la teste în străinătate. De la Institutul Frezenius din Germania, li s-a spus că apa este magnezică, uşor mineralizată şi conţine particule de aur coloidal şi nu îngheaţă niciodată. În urma descoperirii, Mihai Bucovan, a cumpărat terenul din Maieru, a scos o licenţă de la Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale (ANRM) şi a devenit, astfel, proprietarul izvorului. „Apa de aur” a fost botezată  „Dora”, capată într-un bazin, îmbuteliată în recipiente din sticlă şi exportată în Austria ca apă de izvor pentru care nu este nevoie de prea multe autorizaţii. Sunt suficiente avize de la Direcţia de Sănătate Publică şi de la Apele Române.  Familia Bucovan a spus iniţial că face demersuri să vândă apa şi în România, dar acest lucru nu s-a mai întâmplat.

Valerian Sălăgen (foto), şef al Inspectoratului Teritorial pentru Resurse Minerale Bistriţa, este cel care ştie întreaga poveste. El a declarat, marţi, pentru Timp Online că Mihai Bucovan a obţinut iniţial o licenţă de exploatare pentru izvorul cu aur coloidal care era valabilă timp de trei ani, perioadă în care trebuia să monitorizeze apa pentru a-i testa calităţile. A prelungit această licenţă, după care nu a mai dus la capăt operaţiunea.

„La început a venit la mine cu fiul senatorului Ioan Aurel Rus, cu Sergiu Rus. Au primit licenţă pe trei ani, apoi au prelungit perioada, dar nu au dus proiectul până la capăt. El avea obligaţia să ducă apa la teste timp de trei ani şi să o monitorizeze. Am înţeles că a făcut-o, dar nu în ţară, ci în Germania. Dacă are sau nu particule de aur, eu nu am de unde să ştiu. El aşa susţine. Mi-a spus că o clarvăzătoare i-a indicat faptul că ar izvorî de sub Vârful Ineu. De aceea are debit constant, nu e influenţată de precipitaţii, nu îşi schimbă proprietăţile. Eu nu sunt clarvăzător să spun dacă e aşa sau nu, dar am putut constata că, da, într-adevăr, are debit constant, nu îngheaţă, e clar că nu are legătură cu apele de suprafaţă”, a spus Valeria Sălăgean.

La ultima sa vizită la Maieru, când a stat de vorbă cu Mihai Bucovan, el a aflat că bărbatul a renunţat la ideea de a vinde apa în România din cauza numeroaselor licenţe şi avize pe care trebuie să le obţină şi care sunt extrem de scumpe.

„Mi-a spus că nu are bani să obţină licenţe pentru vândut apa aceasta în ţară ca plată sau minerală. Aşa că el o captează, o îmbuteliază pe baza unor avize de la Direcţia de Sănătate Publică şi de la Sistemul de Gospodărire a Apelor şi o vinde în străinătate ca apă de izvor. Dacă i-o cumpără cineva, foarte bine. Nu are nevoie decât de o autorizaţie să facă comerţ. Pentru a vinde apă în ţară, îi trebuie mai mult decât atât”, a declarat Valerian Sălăgean.

Potrivit sursei citate, izvorul din Munţii Rodnei are un debit de 20 de litri pe secundă. În cea mai mare parte, el este captat de familia Bucovan într-un bazin şţi îmbuteliat. Totuşi, o ţeavă a rămas la suprafaţă, iar dacă cineva doreşte apă, îşi poate lua.

„Tot ce trebuie să facă cei care vor apă este să intre în curtea omului, dar nu este o problemă. Îi lasă”, a spus Valerian Sălăgean.

Conform blogurilor citate, apa de aur ar putea revoluţiona tratamentele pentru boli neurologice, neuropsihice, depresiile şi psihozele. Printre altele, această apă stimulează forţa vitală, îmbunătăţeşte activitatea celulelor, creşte capacitatea de concentrare, este cel mai bun antibiotic, are multiple efecte anti-aging, este un excelent antioxidant, foarte rezistent la radiaţiile UV. Cunoscută în trecut ca „Aurum potabile”, această apă este considerată de celebrul alchimist Paracelsus (1493 – 1541) ca fiind un elixir medieval, capabil să vindece toate bolile şi să păstreze trupul indestructibil, având proprietăţi regenerante şi întineritoare, informaţia fiind menţionată în mai multe cărţi de specialitate.

„Mihai Bucovan spune că trimite apa în străinătate şi se fac experimente în clinici şi că ar avea într-adevăr proprietăţi care ajută la vinderea unor boli”, a mai spus Valerian Sălăgean.

Ca şi în cazul altor resurse, statul român a preferat să nu fie el cel care exploatează bogăţiile pământului, iar românii să nu se bucure de ele. Şi „apa de aur” ia astfel drumul străinătăţii, discret, în timp ce noi ne tratăm bolile cu medicamente scumpe din farmacii.

Timp Online a încercat să ia legătura cu Mihai Bucovan, dar acesta nu a putut fi contactat.

Cristiana Sabău

sursa: timponline

Facebook Twitter Email
Facebook Twitter Email

2

Dacă în ultimii patru ani Cosmin Crihan era considerat copilul remarcabil al Dorohoiului în domeniul IT, matematică și engleză, datorită premiilor obținute la olimpiadele și concursurile școlare, acum, recentul medialiat cu aur la Olimpiada de Tehnologia Informației, 2014, este unul dintre absolvenții eminenți ai Colegiului Național „Grigore Ghica”, care-și va continua studiile la Facultatea de Automatică și Calculatoare „Gheorghe Asachi” din Iași, fiind primul pe lista admișilor, singurul din Dorohoi în această „ipostază”.

Proaspătul student dorește ca într-o zi să lucreze pentru Google, Microsoft, Bitdefender, sau orice altă companie celebră din acest domeniu. Întrebat de când a descoperit pasiunea pentru calculatoare, Cosmin a mărturisit, cu bucuria aducerilor aminte. „Pasiunea în ceea ce privește domeniul informaticii m-a acaparat încă de la vârsta de 6 ani, când am primit primul calculator. Ca un paradox, când a venit cineva să îl instaleze la mine acasă, m-am speriat, am început a plânge și m-am încuiat în cameră… După ce am prins curaj, totul a mers bine, până la primele stricăciuni făcute și la o multitudine de erori afișate, evident „nu din cauza mea”. Verișorul meu, Manuel Popa, m-a ajutat de mic să descifrez tainele acestei lumi virtuale ale calculatoarelor, explicându-mi pe îndelete fiecare operațiune făcută de un calculator și arătându-mi cum anume pot face diverse lucruri. Cu alte cuvinte, la început, eu stricam, tata plătea reparațiile, bucuros pentru faptul că din toate aceste stricăciuni, învățam câte ceva, iar vărul meu îmi „preda” câte o introducere în IT, pe înțelesul meu.” Și așa a început drumul în lumea calculatorului.

Care este secretul succeselor sale, care, să recunoaștem, nu sunt puține, aflăm din cele povestite de autor.
Primii pași… odată cu intrarea la liceu.
„Informatica, mărturisește Cosmin,  a fost o adevărată plăcere, dar și totuși un șoc la început de clasa a 9-a, când abia făceam o introducere în definiția algoritmilor la orele de informatică. Am reușit să înțeleg cum trebuie să gândești algoritmic, să creezi o rezolvare a unei probleme într-o succesiune de pași logici, cu ajutorul cărora să implementezi programul pe calculator. Când am rulat primul meu program, m-am intrebat: „Eu am făcut asta? Am pus calculatorul să facă ce vreau eu??”. Dar există o lege a lui Murphy care spune: „Calculatorul face ceea ce îi spui tu să facă, nu ceea ce vrei tu să facă.” Mi-am dat seama imediat de aplicabilitatea acestei sintagme, odată cu viitoarele programe pe care le-am creat, fiind fascinat de programarea în C++. Ca și o constatare generală: mi-a plăcut dintotdeauna să descopăr.”

Următorii pași i-a făcut singur în fața calculatorului, căutând, încercând, studiind…
„Nu eram mulțumit deloc cu faptul că noi, la clasă, implementam doar programe într-o consolă, care făceau doar niște calcule, procesări și în final afișări. Voiam mai mult, astfel încât să văd cu adevărat rezultatele învățării sintaxei acestui limbaj de programare. Astfel, descoperind programarea web, m-am indepartat putin de limbajul C++, și m-am apucat de învățat HTML, CSS, Javascript, PHP, MySQL, astfel încât să pot crea un site interactiv, nu doar un schelet cu imagini, culoare și text, cum ni se preda la orele de TIC. Aceeași reacție am avut-o când am scris prima pagină de procesare a unei logări adevărate, cu nume de utilizator și parolă, pe o pagină web: „Am făcut eu cu adevărat asta? DA! M-am logat pe site-ul meu!”. Și aici a început pasiunea pentru o programare aplicabilă, care să mă ajute în viitor să realizez ceva practic.”

Drumurile lui Cosmin nu s-au rezumat la lumea calculatorului, alte pasiuni , alte cărări ale cunoașterii a străbătut de-a lungul anilor de școală. Iată ce își amintește cu mare drag:
„Sunt pasionat, de asemenea, de matematică și de limba engleză. În clasa a 5-a, am descoperit și o altă lume minunată, pe care și acum o ador: matematica. Alt paradox ar fi faptul că eu în clasele primare scriam povești și incurajat de d-na invatatoare Mihaela Burlacu le publicam în școală si nu numai,chiar imi amintesc ca am luat si un premiu la o revista din Pitesti.Dar, din momentul în care domnul profesor Marcel Angheluș, care mi-a fost și diriginte, ne-a predat prima lecție de matematică de clasa a 5-a, pur și simplu am știut că acesta va fi domeniul meu: cel real. Chiar dacă am fost la concursuri și olimpiade și la alte discipline, m-am axat, în principal, pe matematică, limba engleză și informatică. La limba engleză am participat an de an la olimpiadă, până în clasa a 11-a, inclusiv, și, de fiecare dată, am obținut câte un premiu (ultimul în clasa a XI-a, premiul I la etapa judeteană) pentru că, deși fiind la profilul matematică-informatică, îmi place foarte mult limba engleză.”

De unde și de ce limba engleză, l-am întrebat curioasă.
„Pasiunea pentru limba engleză am moștenit-o de la mama mea, care m-a învățat încă de când eram la grădiniță, cuvinte și expresii, pe care le asimilam în joacă, cu plăcere. În școala generală, am avut in clasa a III-a ore cu un voluntar american si pot spune ca am absorbit efectiv gramatica explicată de mama, doamna profesoară Elena Pochișcan și doamna profesoară Otilia Puiu, cu ajutorul cărora am reușit să îmi însușesc într-atât limba engleză, încât, atunci când vorbeam, gândeam din reflex în engleză și traduceam (dacă puteam) în limba română.”

Și matematica?
„Și la matematică am participat anual la olimpiadă și la diferite concursuri, din clasa a 5-a, până la sfârșitul liceului. A fost o experiență deosebită, care m-a ajutat foarte mult în a acumula cunoștințe noi, mai avansate. Concursul de matematică „Euclid” m-a pregătit, la fiecare etapă la care am participat, pentru următoarea teză sau testare la matematică, astfel încât îmi făceam recapitularea în mod indirect, fără acel stres care apare în ultimele clipe, și, în același timp, obținând diplome și medalii. Matematica m-a pasionat încă din clasa întâi, când învățam noțiunile elementare. În școala generală, curios fiind, abia așteptam următoarea lecție pe care domnul profesor Angheluș Marcel ne-o preda într-un mod inimaginabil de plăcut. Eram nevoit să caut pe internet următoarele lecții, deoarece eram ținut în suspans de domnul diriginte, care pur și simplu mă făcea să vreau să aflu tot mai mult.” 
Se știe că oamenii au avut și au întotdeauna nevoie de modele. Modele pe care și le aleg sau le sunt sugerate, de obicei de către părinți, în cazul copiilor. De asemenea, știm că de când lumea elevii își aleg ca modele pe unul sau mai mulți dintre profesori.

Dacă a avut sau nu un astfel de model care să-i influențeze creșterea lăuntrică și linia vieții,  ne spune, în cele ce urmează, Cosmin.
„Da, am avut modele dintre dascălii mei. Aș dori să le mulțumesc: doamnei profesoare Luminița Morariu, care mi-a trezit dorința de a învăța adevărata informatică, explicându-mi noțiunile elementare din limbajul HTML și din structura sistemelor de calcul; domnului profesor (și diriginte) Marcel Angheluș, care mi-a fost un dascăl de neegalat, predând matematica de gimnaziu așa cum nimeni nu cred că va reuși vreodată; domnului profesor Georgel Șlincu, care m-a ajutat tot timpul când am avut nevoie, m-a îndrumat la o mulțime de concursuri și olimpiade, fiind ca și al doilea diriginte pentru mine, matematica cu dumnealui fiind într-atât o plăcere, încât învățam unele lucruri dinainte, doar din curiozitate, neavând răbdare să îmi fie predate la ore, când rămâneam efectiv lipit cu ochii de tablă și mai reprimam câte un „Aaaa!” involuntar când domnul profesor explica noțiuni noi; doamnei profesoare Cristina Drăghici, fără de care informatica ar fi fost o enigmă, dumneaei ajutându-mă să-mi hrănesc curiozitatea în domeniul IT prin participarea la concursuri dedicate și să-mi dezvolt gândirea prin toate problemele algoritmice lucrate, și, nu în ultimul rând, doamnelor directoare Otilia Puiu și Gretti Cucoreanu care m-au încurajat şi susţinut precum și celorlalți profesori ai mei, pentru toate lucrurile pe care le-am învățat de la dumnealor și pentru tot ajutorul oferit în anii de liceu.” 
A participat la multe concursuri de informatică și a adus mândrie și recunoaștere liceului în care a învățat prin rezultatele obținute. Ce-am aflat despre aceste concursuri? Mi-a povestit chiar el cu lux de amănunte.

„Acumulând cunoștințe în acest domeniu, am participat în fiecare an la Concursul de Informatică Aplicată (CIA), care s-a transformat, începând din 2012, în Olimpiada de Tehnologia Informației (OTI), obținând, de fiecare dată, locul I la etapa județeană. La etapele naționale am obținut, în ordine, 2 mențiuni, cu medalii de bronz și argint, și un premiu III, cu medalie de aur, în ultimul an. Toate acestea m-au ajutat să capăt încredere și să nu renunț niciodată la ceea ce îmi doresc cu adevărat. Mai am și un principiu important, cum că experiența e un factor indispensabil al învățării. În cazul meu, un procent mare din cunoștințele din domeniul IT pe care le-am acumulat se bazează pe experiențe. Spre exemplu, un procesor scos de mine pentru a-i înlocui pasta termoconductoare, era cât pe ce să sfârșească într-un mod teribil, după ce i-am îndreptat cu un ac câțiva pini îndoiți din cauza neatenției mele. Acum, fac această operație fără probleme, întrucât experiența își spune cuvântul, iar partea hardware a unui PC mă fascinează la fel de mult ca cea software.”

Dintre toate concursurile la care a participat unul l-a marcat, l-a inpresionat, i-a plăcut cel mai tare. De ce, am aflat dim mărturisirile lui.
„Am participat în clasele a XI-a și a XII-a la Concursul Național „InfoEducație”, un concurs de proiecte, diferențiat pe secțiuni. Scopul este să faci un proiect, pe care să-l prezinți în fața comisiei și a publicului, pentru care primești apoi întrebări și ești jurizat conform unor criterii, după care obții un punctaj, pe baza căruia ești departajat. În ambele etape județene am obținut premiul I, participând cu un site dedicat colegiului meu (vechiul GhicaUpload, respectiv actualul nextGen Social Network). Am trecut astfel la etapa națională a concursului, unde miza a fost foarte mare, întrucât participă elevi din toată țara, pasionați de informatică. Deci, am plecat în tabăra Gălăciuc, un adevărat „rai al informaticienilor”, aș putea-o numi. Aici am avut ocazia să socializez cu alți elevi şi care sunt fascinați de lumea IT aşa cum sunt şi eu. Am avut ocazia să întâlnesc și să discut cu reprezentanți (studenți sau angajați) ai Bitdefender, Mozilla, Microsoft, Cisco, Intel, Google, etc. Chiar dacă nu am obținut un loc printre primii, a fost o adevărată experiență, un câștig enorm pentru mine, deoarece, chiar dacă la început am avut impresia că juriul nu este foarte impresionat de proiectul meu și mă critică într-atât încât să mă simt stânjenit, mi-am dat seama că ei nu doreau decât să mă ajute, să îmi explice ce e bine și ce nu e, ca în cazul viitoarelor mele creații, să nu mai fac aceleași greșeli și astfel să progresez. Mi-au dat sugestii, explicații, etc. pentru a putea îmbunătăți lucrurile pe viitor și a crea ceva mai bun, mai sigur și mai util. „Vom critica cartea, iară nu persoana.” – Mihail Kogălniceanu.

După cum am spus, chiar dacă nu am obținut un premiu oferit pentru participanții de pe primele locuri, tricourile și abțibildurile cu BitDefender, Java și Mozilla Firefox și ochelarii de soare de la Google nu au fost deloc „de lepădat”. Pe lângă concursul propriu-zis, distracția și-a spus cuvântul, fiind o cale de recreație după un an de școală, deoarece tabăra se organizează anual, în vară, iar campionatele de jocuri în rețea între aproximativ 20 de inși, într-o cabană în aer liber, toți alimentându-și laptopurile de la o singură priză, era un mod extraordinar de a te distra și de a râde copios.

Și întrebarea firească, ce va urma odată cu plecarea la facultate?
„În cazul facultății, m-am orientat pe partea de informatică aplicată, adică pe automatică și calculatoare, secțiunea calculatoare și tehnologia informației, deoarece pentru mine practica primează și nu aș vrea să devin un programator care petrece ore întregi în fața calculatorului; nici chiar așa. Voi continua să particip la concursuri și în facultate și sper să obțin rezultate la fel de bune ca și în liceu, pentru că acestea mă ajută să mă pregătesc pentru viață.”

P.S.: Precizez că aceste răspunsuri sunt date de un absolvent mate-info și nu filologie.

Întâlnirea cu Cosmin s-a încheiat cu un zâmbet de bucurie în privirea acestuia, iar pentru mine cu satisfacția de a fi stat de vorbă cu unul dintre copiii excelenți ai Dorohoiului, cu un „absolvent de mate –info” care povestește foarte frumos. Îl aștept pe Cosmin în prima venire acasă după începerea cursurilor la facultate cu impresii de ”boboc”. (Ana Maria Gîbu – colaborator DorohoiNews.ro)


Facebook Twitter Email
Facebook Twitter Email

NATO cauta in Romania legendara apa a nemuririi 

Fara indoiala ca serviciile de informatii ale NATO, cea mai puternica alianta politico-militara din toate timpurile, sunt mereu pe faza. Astfel se explica cum au aflat de apa cu proprietati curative care tasneste dintr-o stanca pe coclauri putin umblate din muntii aflati la 13 km de Comarnic, pe Valea Prahovei, din izvorul Sapte Bolovani, cunoscut mai bine doar de cativa padurari.

Izvorul Sapte Bolovani, vizitat de experti ai Atlanticului de Nord

Expertii NATO din Berlin s-au aventurat in primavara anului trecut pana la Bolovani, recoltand apa in niste recipienti, continut ce a aratat, in urma unor analize sofisticate de laborator, ca lichidul nu contine deloc nitrati, fiind cel mai pur din Europa. In decembrie 2006, compania FURRY INFOR SRL din Campina a concesionat prin licitatie izvorul si terenul aferent de la Bolovani, pe o perioada de 49 de ani. Directorul firmei respective i-a declarat ziaristei Laura Pistol de la „Ziua”: „Nici nu am castigat bine licitatia – asta se intampla la inceputul acestei luni – si ne-am pomenit cu o scrisoare prin care ni se propunea o colaborare. Reprezentantii NATO doreau ca noi sa imbuteliem si sa distribuim apa de la Bolovani trupelor aflate in misiune pe teritoriul tarii noastre. Proiectul va fi demarat in vara anului viitor, iar in prima faza va trebui sa cumparam utilaje pentru captarea si transportul apei din munte. Acest lucru presupune montarea unei conducte de 15 km care sa strabata intreaga zona muntoasa. Investitia va ajunge la cel putin un milion de euro. Apoi, in etapa a doua, vom construi pe DN 1, la kilometrul 108, o fabrica moderna de imbuteliere” . Investitia poate redresa simtitor bugetul local si rata somajului din orasul Comarnic. In afara de gradul exceptional de puritate a apei de la izvorul Sapte Bolovani, despre proprietatile curative ale lichidului pentru diverse maladii nu se stie aproape nimic. Cu totul altfel stau lucrurile in zona numita SAPTE IZVOARE de pe versantul estic al muntilor Bucegi, pe Valea Ialomitei, intre Lacul Bolboci si Scropoasa, cu cele de la Sapte Izvoare, aflat la circa 7 km de Herculane, pe drumul spre Baia de Arama, sau cu Izvorul Tamaduirii de la Sambata de Sus, de la Poalele Muntilor Fagaras. Pentru a radiografia proprietatile curative ale apelor respective trebuie sa coboram cu opt milenii intr-o istorie care ne va rezerva in viitor multe surprize.

Nucleul spiritual al contestatului Imperiu Pelasgic

Nicolae Densusianu, membru corespondent al Academiei Romane la sectiunea istorica, si-a petrecut 40 de ani din viata pentru a dovedi, in 1913, in monumentala sa lucrare „Dacia prehistorica” , ca suntem stramosii celui mai mare imperiu din istoria omenirii – Imperiul Pelasgic. Teoriile si interpretarile lui Densusianu sunt in mare parte depasite, multe sunt eronate, dar sunt si elemente confirmate de sapaturile arheologice. DACIA PREISTORICa indica un nucleu spiritual al Imperiului Pelasgic, perimetrul cuprins intre Portile de Fier, Muntii Bucegi si Muntii Buzaului. In afara de izvorul de la Sambata de Sus, care nu se afla in respectivul perimetru, celelalte doua locatii mentionate sunt. Densusianu, plecand de la rationamentul ca termenul „Coloanele lui Heracles (Hercule)” reprezinta numai un simbol legat de templul legendarului erou semizeu, localizeaza extrema de vest a Centrului spiritual neolitic al pelasgilor la Portile de Fier, nu departe de statiunea Baile Herculane. Cu prilejul construirii in cooperare romano-iugoslava la Portile de Fier a cunoscutei hidrocentrale, a fost scoasa la iveala o asezare urbana veche de 80 de secole. Este vorba de LEPINSKI-VIR, descoperita pe malul sarbesc, care a fost mutata, portiune cu portiune, pe o platforma speciala aflata la 20 de metri deasupra nivelului Dunarii.

Aceasta descoperire locala, neindeajuns de cunoscuta marelui public, a echipei de arheologi din tara vecina, condusa de D. Strejovic, constituie o dovada de necontestat ca civilizatia europeana nu isi are geneza in cea din Orientrul Apropiat. In 1968, s-a stabilit ca asezarea avea trei straturi de cultura, un urbanism dezvoltat, cu o deosebita dezvoltare artistica vadita in „protorealismul” sculpturilor, iar studiul scheletelor duce la concluzia ca acestea apartin unui tip european robust, varianta a lui Cro-Magnon, dar specialistii sunt de parere ca a avut si precursori. „Urbea” era prevazuta cu doua axe principale, fiind o inovatie extraordinara, locuintele, de dimensiuni iesite din comun pentru perioada respectiva, erau captusite cu o tencuiala hidrofuga. Casele sunt dispuse intr-o perfecta simetrie, toate avand forma trapezoidala, sau mai precis sectiune tronconica de 60 de grade, care se putea realiza numai prin cunostinte matematice precise, in opinia academicianului Nicolae Teodorescu.

Cu cele opt milenii vechime, Lepinski-Vir e cu 1.160 de ani mai „batrana” decat prima asezare urbana din istoria omenirii, atestata arheologic in apropierea Ierihonului, „orasul preistoric” de la Portile de Fier fiind in plina inflorire cand Sumerul nici nu exista. Nu este exclus ca varianta Cro-Magnonilor de langa Herculane sa se fi tratat de intinderi musculare si de lovituri la oase in mofetele naturale cu apa care atinge 80º in unele locuri, de pe Valea Cernei, pe marginea soselei de la Herculane la Baia de Arama, zona cunoscuta de mosi-stramosi ca Sapte Izvoare. La mijlocul anilor ’80, un batran staroste de ciobani din Vama Strunga de pe Valea Ialomitei, Baci Farcas, a istorisit unor turisti cateva legende sacre ale dacilor, legende care coborau la stra-strabunicii acestora in timpuri imemoriale; o piatra (probabil un meteorit – n.n.) a cazut din inaltul cerului, aprinzand o parte din padurea din muntii de basm, un singur om avand curajul sa se apropie de roca infricosatoare si sa o duca in pestera sa, fiind folosita la iscarea focului si la iluminat, apoi la vanatoare. Proprietatile sale erau magice: stapanea timpul si dirija destinele. Brusc, au disparut si piatra, si posesorul ei, dar acesta aparea cateodata in plina noapte ca o aura luminoasa care lua forma unui batran. Cu timpul, oamenii au inceput sa ii aduca ofrande ciudatei aratari numite de Baci Farcas Zeul Necunoscut sau Zeul din Grota. Pornind de la maxima ca orice legenda are un sambure de adevar, Strabon din Amaseia, cel mai important geograf al antichitatii, scria in al doilea deceniu al erei noastre despre preotii sau „profetii” pelasgi ca acestia erau oameni atotstiutori, priceputi la interpretarea viselor, a oracolelor si a semnelor divine, locuind in lacasuri subterane, „Katagoian” sau „Kagoian”. Povestitorul si-a depanat in continuare legenda, mentionand ca Zeul din Grota a devenit Mos Timp, pentru ca acesta, fiind nemuritor, putea sa stapaneasca timpul.

Ceausescu era foarte interesat de Tinerete Fara Batranete

In ciclul de legende de la Vama Strunga se numara si cea a lui Zamolxis, cel ales de Steaua-Mama, care a dat nastere Pietrei Sacre, sa fie initiat din randul celor mai destoinici geto-daci liberi. La porunca Duhului Pietrei Sacre din Muntele Ascuns, Zalmoxis a colindat lumea larga, singura cale spre a intelege puterea pietrei. La plecare, Sfinxul, paznicul cu chip de granit al Triunghiului Sacru si a Pietrei Sacre, l-a povatuit: „Timpul este prietenul tau. Inca nu-l poti stapani, dar el te asteapta sa inveti asta “. Intors in patrie, Zamolxis a inceput sa propovaduiasca printre geto-daci despre intelepciune, credinta si suflet si, impartind dreptatea, fapte ce au ajuns la urechile regelui care l-a numit Mare Preot. Dupa sute de ani, Zamolxis a fost coborat in inima muntelui, devenind zeu nemuritor, iar dupa alte sute de ani, un ostean care a pazit toata viata hotarele Daciei a fost transformat in OMU, cel mai inalt munte pentru eternitate, „prevestind prin mugetul de bucium al vantului cand dusmanii se apropie de tara lui draga”.

Dupa foarte multi ani, functia de Mare Preot trecuse la mai multi alesi de ursitoare, pana la Deceneu, inzestrat si el de Zamolxis cu darul nemuririi. La un an dupa ce Decebal murise in luptele cu cotropitorii romani, geto-dacii au trimis un sol la Zamolxis, care era primit numai daca avea sufletul curat, dovedit prin ritualul de a fi aruncat in sus cazand in sulite, iar atunci cand cel ales murea pe loc, se considera ca este cel ales. Apoi, insusi Deceneu s-a dus la Zamolxis sa obtina iertarea geto-dacilor, care se abatusera de la dreapta credinta.
Lasand la o parte legendele care s-au transmis pe cale orala timp de milenii pana in zilele noastre, sa trecem in revista ce spun istoricii despre „miezul” celor relatate.

Herodot, supranumit si parintele istoriei, declara ca getii se cred nemuritori, iar cei care pier se duc la Zamolxis sau Gebeleizis, o fiinta divina. Comentand „soliile” periodice, din patru in patru ani, la Zamolxis, Mircea Eliade, unul dintre cei mai mari specialisti ai istoriei religiilor, concluzioneaza ca sacrificiul „reactualiza raporturile directe dintre geti si zeul lor”. Geograful Strabon scrie ca Zamolxis s-a retras pe culmea muntelui sacru Kogaion, in apropierea unui rau cu apa limpede. Dupa unii cercetatori, KOG-A-ION insemna „Capul Magnificului” , fiind si denumirea Bucegilor. Aici se afla si Pestera Ialomitei, pe langa care trece raul cu apa limpede si Sfinxul romanesc, situate pe platoul din apropierea cabanei Babele. Acesta a suferit numai in ultima suta de ani serioase modificari, in urma actiunii agentilor naturali, dar si a turistilor needucati, megalitul fiind, in urma analizei unor fotografii si desene mai vechi, mult mai aproape de o imagine in profil a unui urias chip uman, mai bine conturat sub anumite unghiuri de lumena. Asupra uriasei stanci sunt pareri pro si contra in randurile cercetatorilor, unii optand pentru un capriciu al naturii, altii, pentru o sculptura gigantica. Remarcand ca cercetarile nu s-au facut la baza Sfinxului romanesc, acesta a revenit in actualitate la sfarsitul anilor ’70, cand cunoscutul cercetator peruan Daniel Ruzo – care a descoperit in Peru sculpturi uriase, pentru realizarea carora un popor necunoscut a folosit in urma cu circa douazeci de milenii stanci naturale – a „radiografiat” Sfinxul si Varful Omu, un adevarat focar de energie spirituala, dupa aprecierea unor persoane cu perceptii extrasenzoriale. Cercetatorul sud-american nu a exclus posibilitatea ca unele megalite din Bucegi sa fi fost prelucrate de oameni, ceea ce in lucrarile de specialitate poarta denumirea de origine antropica, ipoteza sustinuta si de profesorul Traian Naum.

Anul 1968, cand au loc cercetarile lui Daniel Ruzo, trebuie coroborat cu un alt eveniment important pentru investigatiile la care ne referim. Este vorba de mulajul executat fidel dupa cele 125 de tablouri reliefate in marmura de Cararra pe originalul Columnei lui Traian care, dupa un lung stagiu de depozitare la Roma, in subsolurile Lateranului, ale Forului Roman si ale Vaticanului, intarzierea pricinuita de vitregia ultimului razboi mondial, a ajuns in sfarsit la Bucuresti. Copia realizata din ciment-armat dupa originalul atribuit celui mai mare architect al antichitatii, Apollodor din Damasc, ofera, dupa cum scrie prof. univ. dr. Dumitru Tudor, „documentatia directa si vasta privitoare la studierea tuturor problemelor legate de momentul cuceririi regatului dac si inceputurile romanitatii de la nordul Dunarii”.

Ceausescu a fost informat ca exista o sursa de apa foarte pura, cunoscuta de peste doua mii de ani, care se gaseste in zona initiatica a dacilor din Bucegi, scrierile antice pomenind de apa miraculoasa din care a baut Zamolxe(Zamolxis) inainte de a deveni zeu. Mai mult, ca exista un simbol al celor sapte izvoare pe scuturile dacice. Este chiar zona de care am vorbit, de pe versantul estic al masivului Bucegilor, apa ciudata de aici constituind obiectul unui studiu de laborator inca din 1927, studiu continuat in perioada interbelica de catre academicianul Gheorghe Murgeanu si de catre o societate franceza. Testele au dovedit ca apa de la „Sapte Izvoare” are toti indicatorii calitativi, un standard superior tuturor surselor de apa cunoscute in lume, numarul bacteriilor fiind zero, ca si poluarea cu azotati si azotiti. Ceausescu a fost placut impresionat ca, in urma ultimelor studii facute la Hidrotehnica, in zona Cheilor Zanoagei, la Izvoarele Ialomitei ar exista un nucleu energetic pozitiv al nemuririi. Este imposibil ca dictatorul sa nu fi discutat cu Tovarasa problema, mai ales ca acesteia i se aducea in fiecare zi cu elicopterul de la Olanesti apa minerala proaspata pentru afectiunile de care suferea, in special ale tubului digestiv, fapt confirmat si de marturiile militarilor care au intrat in contact cu aceasta in orele dinaintea executiei si care arata ca, neavand spray-uri asupra sa sau parfumuri, degaja un miros foarte greu, ca de cadavru. Camil Roguski, care a fost arhitectul de interior al familiei Ceausescu vreme de cateva decenii, isi aminteste ca in fiecare zi se aducea o cisterna de apa plata de la Campulung, folosita numai la spalarea vaselor, cu toate ca la casa principala din Primaverii exista un put adanc de o suta de metri, cu apa pura. In consecinta, Ceausescu a cerut ca perimetrul in care se afla SAPTE IZVOARE de la Scropoasa sa fie inchis circuitului turistic si sa se limiteze accesul la datele cercetarilor.

Anomaliile magnetice, de la extaz la agonie

Dr. ing. Ion Olteanu declara in vara anului 2003 pentru cotidianul Libertatea ca dosarele de la „Sapte Izvoare” au fost redeschise in 1990, iar testele moderne confirma ca apa izvoraste dintr-o grota, unde se afla un imens lac subteran, cu un debit de 4.000 litri/secunda. Izvoarele sunt intr-adevar unele dintre cele mai pure surse naturale de apa plata din lume, datorate unor anomalii ale magnetismului Terrei, inca nestiindu-se cauza si efectele ce le pot avea anomaliile respective asupra organismului uman. Gheorghe Marmureanu, directorul Institutului National de Fizica a Pamantului, a precizat recent ca, in urma studiilor de cercetare a rocilor, ultima inversare a polilor magnetici a avut loc acum 780.000 de ani. Conform cotidianului Ziarul, unii cercetatori situeaza fenomenul la sfarsitul anului 2012, marcat de schimbarile dramatice de climei, iar radiatiile solare mult mai puternice sunt o consecinta ce va afecta in special persoanele care simt campul electromagnetic al Pamantului, respectiv paranormalii. Investigatiile facute de noi au dus si la descoperirea partii pline a paharului, deoarece exista un dispozitiv caruia, din motive de publicitate, nu ii dam numele, care, combinand elemente de radionica si organicitate, focalizand un flux energetic extrem de puternic asupra unui subiect, are efecte benefice asupra unor maladii, apa distilata isi schimba gustul, iar plantele tratate cu apa incarcata de respectivul aparat cresc remarcabil mai repede decat celelalte plante.

Un alt loc unde ar trebui cercetat efectul benefic al anomaliilor magnetice este Izvorul Tamaduirii de la Sambata de Sus, de la poalele Fagarasilor, unde incepand din secolul al XVI-lea crestinii ortodocsi au descoperit un izvor cu proprietati miraculoase. De atunci, mii de credinciosi suferind de boli psihice, printre care depresiile si epilepsia, si-au gasit videcarea. Revenind la Sapte Izvoare de la Cheile Zanoagei, un grup de cercetatori bucuresteni a intocmit un proiect de captare si imbuteliere a apei „sacre” si totodata, in cooperare cu consiliile locale, cu cateva organizatii nonguvernamentale din strainatate si cadre ale Universitatii Valahia din Targoviste, au demarat actiunea de realizare in partea estica a Masivului Bucegi a unui „antipolis”. Mai precis, o statie-pilot in care sa se testeze o forma de civilizatie rurala, cu diminuarea factorilor urbani nocivi, dar cu pastrarea unor cuceriri ale civilizatiei citadine, cum ar fi internetul si telefonia mobila. Vorbim de apa pura, care necesita sute de milioane de euro, bune de investit intr-o tara membra UE, unde, in mileniul trei, comune intregi din judete precum Tulcea sau Vaslui sunt lipsite complet de surse obisnuite de apa potabila, sau aceasta nu se poate folosi din cauza poluarii. Festivismul sarbatoririi Zilei Mediului a trecut neobservat de omul de rand, in conditiile in care toti suntem vinovati intr-o mica sau mare masura de poluare. Pana cand?!

sursa: esoterism

Facebook Twitter Email
Cauta
Articole - Romania pozitiva