Agricultură de top

 Multe ferme de acest fel sunt organizate și conduse de străini, unii dintre aceștia venind din țări cu tradiție agricolă, precum Italia, oameni care știu cum să facă o agricultură profitabilă.

 În astfel de ferme se pot găsi cele mai noi tehnologii agricole – a se înțelege sisteme de irigații eficiente, sisteme de dirijare prin GPS a tractoarelor și a mașinilor agricole sau folosirea elecopterelor pentru dispersarea la punct a erbicidelor sau insecticidelor.

 Toate aceste aprecieri apar într-un articol publicat de ziarul francez pe 25 august.

 În România poți face mai mult decât bani

 ”În țara mea totul este deja făcut, aici trebuie reconstruit totul. Poți face afaceri bune în România, dar este ceva mai mult ceea ce oferă această țară. Diferența față de Europa de Vest, unde nu avem timp pentru altceva decât pentru făcut bani, aici este un alt ritm. Viața în România îți lasă timp să faci și altceva decât bani. Asta m-a făcut să imi întemeiez aici o familie, România este pentru mine acasă” spune Sebastiano Steppa, un venețian ce a lasăt dulcea Italie pentru meleagurile mioritice.

Autor: Costel Stroescu | Sursa: Money.ro |

Foto: (c) MARIUS POPESCU/ AGERPRES ARHIVA
Una dintre cele mai iubite mărci românești, Farmec, a câștigat de-a lungul anilor și o faimă europeană, la un moment dat produsele companiei fiind folosite inclusiv de mari actori ai filmului precum Charlie Chaplin sau Greta Garbo.

Istoria companiei începe în 1889 când, la Budapesta, sunt înființate Laboratoarele Molnar Moser. La sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial, din acestea se desprinde un mic laborator, Mol-Mos, care își va desfășura activitatea în Cluj-Napoca. Acesta producea apă de colonie și pudră pentru copii. În 1949, laboratorul este naționalizat și redenumit Fabrica de Produse Cosmetice Cluj nr. 21. Din acest moment începe producția de creme, rujuri și uleiuri de păr. Un an mai târziu, structura portofoliului de produse suferă o serie de modificări succesive, ele ajungând astfel să cuprindă 50 de repere, în majoritate creme și loțiuni.

În 1965 s-a produs pentru prima dată laptele demachiant Doina, care continuă, și după aproape 50 de ani, să fie cel mai bine vândut demachiant de pe piața din România.

Foto: (c) MARIUS POPESCU/ AGERPRES ARHIVA

Întreprinderea fuzionează, în 1967, cu Fabrica de uleiuri vegetale Flacăra Cluj. Prin decizia profesorului Ana Aslan, creatoarea primei rețete antiîmbătrânire din lume, de a încredința companiei dezvoltarea invenției sale, în toamna anului 1968 aceasta devine primul producător de creme și emulsii Gerovital H3 din România. Astăzi, liniile de produse Gerovital au ajuns cunoscute pe toate continentele lumii.

În 1995, compania este privatizată cu capital 100% românesc. Primii ani de după privatizare au fost dificili, existând greutăți privind asigurarea cu fond valutar, aprovizionarea cu materii prime și ambalaje sau politica fiscală descurajantă. Cu toate acestea, au avut loc numeroase investiții ? în mărirea capacității de producție, îmbunătățirea calității produselor și extinderea companiei în țară, care au condus la creșterea constantă a cifrei de afaceri. Tot atunci a fost dezvoltat exportul, care s-a extins în țări precum Spania, Italia, Japonia sau Thailanda, în paralel fiind formată propria rețea de distribuție națională ale cărei baze sunt puse în 2000, prin deschiderea unor noi reprezentanțe și puncte de lucru.

În 2001, este lansată gama Aslavital, bazată pe 30 de ani de cercetări asupra argilei din Munții Apuseni, apoi în 2004 este modernizată gama Gerovital Plant, iar în 2006 este lansată gama Gerovital H3 prof. dr. Ana Aslan. În 2008, Farmec preia integral drepturile de utilizare a mărcii Gerovital și după doi ani lansează gama antiaging Gerovital H3 Evolution, cu un complex revoluționar de ingrediente.

Dacă în 1968 Farmec nu era decât o fabrică cu 40 de angajați care producea aproximativ 20 de produse cosmetice, în prezent este cel mai mare producător autohton de cosmetice, cu peste 600 de angajați și un portofoliu de peste 400 de produse. Înființate în urmă cu peste 40 de ani, laboratoarele de cercetare Farmec au stat la temelia unei direcții devenită ulterior tradiție în cosmetica românească, de a da viață unor cercetări originale. Rodul acestor cercetări poartă astăzi numele unor mărci de renume, care au făcut carieră pe piața românească și externă: Gerovital H3, Gerovital Plant, Aslavital, Farmec etc. Produsele Farmec’ acoperă o arie largă de domenii și cerințe ale consumatorilor, de la produse chimico-casnice până la produse cosmetice de întreținere pentru corp și ten.

La începutul acestui an, crema Gerovital, primul produs antiîmbătrânire din lume, a obținut titlul de Superbrand 2013 la categoria ‘Îngrijire personală’ în cadrul evaluării pe care Superbrands România o realizează în fiecare an pentru recunoașterea brandurilor cu performanțe deosebite.

Un alt nume care important în economia locală a ultimului secol este Clujana. Înființată mai mult de 100 de ani, Clujana este una dintre companiile cu cea mai zbuciumată existență. Compania a fost fondată în 1911, sub numele de ‘Fabrica de Piele — Frații Renner & CO’.

După primul război mondial a devenit societate pe acțiuni, schimbându-și denumirea în “Dermata” și devenind cea mai mare fabrică de încălțăminte din România. A fost confiscată de guvernul comunist în 1948 și redenumită “Fabrica de încălțăminte Janos Herbak”, apoi “Fabrica de Pielărie și încălțăminte Cluj”, iar în final “SC Clujana SA”.

În anii ’80 fabrica de încălțăminte ajunge cea mai mare de acest gen din Estul Europei. Avea 8.000 de angajați, cu secții proprii de tăbăcărie, fabrici de tălpi, de încălțăminte și articole din cauciuc și chiar și o tipografie. Aceia au fost anii de glorie ai fabricii care reșea să exporte încălțăminte făcută la Cluj în cele mai diverse colțuri ale lumii — în afară de spațiul ex-sovietic, pantofii Clujana ajungeau chiar și în Canada și Australia.

Perioada aceasta prosperă nu a ținut decât până la Revoluție, deoarece odată cu comunismul au picat și înțelegerile comerciale pe care compania de stat le avea cu diferite state ale lumii. Conducerile care au urmat nu au reușit să țină firma pe linia de plutire, iar la un moment dat, la începutul anilor 2000, firma a scos la vânzare inclusiv stocurile de pantofi vechi de zeci de ani și a vândut aparatura către alte fabrici, în încercarea de a mai fructifica cât se putea din moștenirea de altă dată.

În 1998 fabrica se afla pe lista companiilor care urmau să fie lichidate din cauza pierderilor foarte mari. După doar un an, Clujana intră oficial în faliment, cu o datorie de 16 milioane de dolari, iar cei aproape trei mii de angajați pe care îi avea sunt trimiși în șomaj colectiv.

Din anul 2003 noii acționari hotărăsc reluarea activității. Tot în 2003, Guvernul a decis trecerea pachetului de acțiuni majoritar în proprietatea județului Cluj și administrarea Consiliului Județean. În 2004 este redeschisă o secție, cu doar 35 de angajați, iar datoria de 5 milioane de euro față de stat a fost convertită în acțiuni, AVAS devenind acționar majoritar, cu 80% din acțiuni. Administrarea companiei a fost cedată apoi de către AVAS către Consiliul Județean Cluj, care deține 93,16% din acțiuni, 6,83% din acțiuni fiind deținute de alți acționari.

Astăzi, Clujana are 400 de angajați, o unitate de producție și câteva magazine în Cluj-Napoca, dar și în Dej, Bistrița, Zalău și Târgu-Mureș. Capacitatea de producție este de 2.000 de perechi pe zi în secțiile de croit — cusut și încă 1.300 de perechi pe zi la tălpuit. De asemenea, compania are planuri de extindere pe piața locală și pregătește deschiderea, în acest an, a unui magazin în București. Aproximativ 90% din producția actuală este exportată, compania încercând să câștige noi piețe în țări precum Olanda, Italia și Japonia.

Dacă în cazurile Farmec și al Clujana au fost salvate, prin diferite soluții, atât fabricile cât și mărcile, Ursus este un brand care astăzi este produs în alte fabrici din țară, deoarece fabrica din Cluj a fost demolată de curând, după 135 de ani de existență.

Fabricarea berii, care este cunoscută încă din antichitate, are o tradiție îndelungată și în inima Transilvaniei. În așezarea numită Napoca, în timpul colonizării romane, oamenii pregăteau o băutură numită sabaia sau cervisia, care era o băutură asemănătoare cu berea. Cu timpul, prepararea acestei băuturi s-a transformat într-o activitate casnică, dar în timpul Evului Mediu a început să fie produsă pentru comercializare. O referință la un oarecare Iacob berarul există, în Cluj, din anul 1362. Două secole mai târziu, în anii 1573-1574, alte două mențiuni vorbesc despre Martin Seres și Martin Serfezeo (serfezeo, în maghiară, înseamnă berar). Un amănunt interesant este acela că alături de aceste mențiuni se găsesc și prețurile la care se vindea berea. Unitatea de măsură folosită atât pentru vin cât și pentru bere era ‘eitelul’ , care reprezenta 1,35 litri. Prețul unui eitel de bere era de 1-2 dinari.

Conform informațiilor găsite în Arhivele Naționale, la începutul secolului al XVIII-lea a fost înființată în Cluj o berărie. Ordinul călugărilor iezuiți, care își avea sediul în Conventul de la Mănăștur, Calvaria, a înființat aici o casă a berii (Sorhaz în limba maghiară), exploatată prin interpuși care o luau în arendă. Era o practică obișnuită în acea perioadă, și alte episcopii din țară având în proprietate mai multe berării. Călugării iezuiți au fost expulzați în anul 1773, iar Statusul Romano — Catolic a preluat domeniile călugărești din Mănăștur, inclusiv berăria. În perioada secolelor XVIII — XIX, la Cluj au existat două berării: una aflată pe Canalul Morii, demolată odată cu lucrările de amenajare urbanistică în prima jumătate a secolului al XIX-lea și berăria călugărilor iezuiți (peluată apoi de Statusului Româno — Catolic), apreciată ca fiind una din cele mai vechi din Transilvania, conform istoricului Octavian Buzea.

Totuși, bazele a ceea ce se poate considera o adevărată fabrică de bere sunt puse doar în 1878. La începutul anilor 1900, ultimul arendaș al fabricii a fost un brașovean, Czell Friedrich, care la începutul secolului XX a cumpărat-o și a dezvoltat-o. Între anii 1909 — 1912 s-au construit clădirea principală cu secțiile de fermentare, pivnițele, secțiile de umplere a sticlelor și butoaielor, clădirile secției de mașini și ale celei de fierbere, precum și birouri sau locuințe.

La câțiva ani după Primul Război Mondial, în 1927 fabrica a funcționat sub denumirea “Fabrica de bere Czell”. În clădirea din Cluj se producea numai bere, malțul necesar fiind primit de la o altă unitate aparținând Concernului “Dr. Wilhelm Czell” din Brașov, din care făcea parte și fabrica. Conform istoricului Octavian Buzea, în anul 1927 s-a înființat firma “Ursus” Fabrica de Bere S.A. care și-ar fi început activitatea sub acest nume începând cu 1 ianuarie 1928.

După 1929, concernul “Dr. Wilhelm Czell” a vândut acțiunile sale către Fabrica de Bere din Turda, cu care a fuzionat. Utilajele fabricii din Turda au fost mutate apoi la Cluj, iar aceasta și-a mărit capacitatea de producție producând bere blondă (albă) specială, și marca “Gloria”, bere neagră din malț dublu, specialități apreciate nu numai local, ci și în împrejurimi. Totuși, pentru ceva timp, Fabrica Ursus desfăcea bere în Cluj numai într-un local aflat din centrul orașului, care purta același nume cu cel al fabricii. Localul a fost vândut după Revoluție, dar și-a păstrat numele.

În anii celui de-al Doilea Război Mondial, din cauza situației economice din acea perioadă, compania a încheiat o convenție cu Dreher — Haggenmacher S.A din Oradea, pentru a comercializa și vinuri și lichioruri. Astfel a fost înființată în incinta fabricii o secție de lichior și un mare depozit de vinuri. Convenția a fost însă reziliată după cedarea părții de N-V a Transilvaniei, în anul 1941, dată de la care a început, din nou, o producție de bere mărită.

În 11 iunie 1948, Fabrica de Bere Ursus din Cluj și secția ei producătoare de malț din Turda (care a revenit în cadrul fabricii clujene încă din anul 1945) au fost naționalizate. Ajunsă în proprietatea statului, fabrica a fost organizată sub numele de Întreprinderea “Înainte”, cu principal domeniu de activitate fabricarea berii. Din 1951 a intrat în componența firmei și “Clujeanul”, fabrică de spirt și oțet, “Gherla”, fabrică de spirt, și secțiile de malț din Turda și Bistrița.

În 1958, datorită perfecționării liniilor de producție, a început fabricarea primei beri pasteurizate din România.
După Revoluție, Ursus a fost prima companie privatizată prin ofertă publică. Distribuția a început să se extindă către București și Constanța. Tot atunci s-a lansat noul Premium, Ursus fiind prima bere românească etichetată “Premium”, dar și prima care și-a făcut reclamă la TV. Câțiva ani mai târziu, în 1996, a devenit prima bere românească la cutie.

În toamna anului 2009, compania SABMiller a scos de pe etichetă sintagma ‘Bere Cluj’ care însoțea binecunoscutul Urs, care este imaginea berii, spre stupefacția clujenilor. Explicația companiei a fost aceea că astfel produsul capătă un plus de globalitate care se dorea a fi atribuit berii produse la Cluj de mai mult de 100 de ani.

În acea perioadă fabrica avea vânzări de 1,4 hectolitri de bere, ceea ce reprezenta 10 la sută din piața berii din România. La scurt timp însă, în noiembrie 2010, compania a decis închiderea fabricii clujene din cauza costurilor prea mari de operare. În anul 2013 Ursus Breweries a decis inclusiv demolarea fabricii cu o tradiție de 135 de ani. Una dintre problemele majore a fost aceea că la momentul construirii ei fabrica se afla la marginea orașului. Cu timpul însă, locația a ajuns una chiar centrală pentru Cluj-Napoca, făcând foarte dificilă orice fel de dezvoltare sau extindere.

Pe locul fostei fabrici a fost deschisă o berărie care este decorată cu elemente care fac parte din procesul de producție a berii, lucru care face din acest local unul inedit pentru Cluj. Astăzi Berea Ursus se produce în alte fabrici din România ale companiei sud-africane SABMiller.

În ultimii ani Ursus a câștigat nenumărate medalii mondiale care i-au adus o recunoaștere internațională.

O altă companie clujeană veche, cunoscută pe plan național, al cărei brand funcționează și astăzi este Napolact. Firma a fost creată pe bazele unui vechi atelier de prelucrare a laptelui, atestat documentar în anul 1905, despre care se spune că se numea “Atelierul lui Vlad”. Ulterior, la naționalizarea din 1948, societatea a devenit întreprinderea de Industrializare a Laptelui Cluj, iar mai apoi, Napolact, după Revoluție. Acționarul majoritar al companiei este astăzi firma olandeză FrieslandCampina. Compania produce diverse sortimente de lapte, iaurt, brânzeturi, smântână și unt. Firma a renunțat anul trecut la producerea cunoscutei brânze de Năsal. Legenda spune că niște săteni au furat din brânza boierului Macavei și au ascuns-o într-o grotă, unde au lăsat-o o vreme, iar brânza a prins un strat de mucegai, care i-a conferit un gust deosebit. De atunci, se pare, întâmplarea a fost exploatată pentru crearea unei rețete pe baza căreia boierul a scos un nou tip de brânză pe care o vindea în magazinele din Cluj. Rețeta a fost folosită inclusiv de țărani și după naționalizare, până în 2013 când olandezii au închis fabrica de la Țaga.

Napolact mai deținea și marca de înghețată Napoca, care se fabrica în unitatea din comuna Baciu, aflată la doar câțiva kilometri de Cluj. Fabrica a renunțat la două treimi dintre salariați în 2005-2006 și a rămas cu un efectiv de 500 în 2008.

După Revoluție, în Cluj au apărut și alte firme, dintre care unele au crescut constant și au ajuns astăzi la o dezvoltare impresionantă și la o recunoaștere europeană. Printre cele mai cunoscute branduri noi ale Clujului se numără producătorul de lenjerie Jolidon, Banca Transilvania, producătorul de confecții Carmens, fabrica de băuturi Prodvinalco, compania IT Arobs sau Electrogrup, care are ca domeniu de activitate infrastructura energetică.

AGERPRES / (A — autor: Elena Stanciu, editor: Marius Frățilă)

Universitatea Babeș Bolyai
Foto: (c) MIRCEA ROSCA/ AGERPRES ARHIVA

Conform studiului ‘Industria TIC în 2009-2010’, elaborat de Institutul de Tehnică de Calcul București, în anul 2010 Județul Cluj deținea locul doi per ansamblul industriei ITC, după București, cu peste 1.300 de firme active în domeniu, o cifră de afaceri de 1,8 md. euro și 8.500 de salariați. Astăzi în Cluj lucrează 15.000 de specialiști IT, în firme autohtone sau cu capital străin. Aproape toate comenzile pe care le execută firmele IT existente în Cluj sunt destinate pieței europene sau internaționale.

Totuși, acest extrem de bine conturat boom din domeniul IT clujean nu a apărut din neant. El are la bază o istorie mai puțin cunoscută de publicul larg, începută în urmă cu peste o jumătate de secol. Era la finalul anilor ’60 când liderii comuniști doreau ca și în România să fie introdusă informatica și în acest sens au stabilit relații atât economie, cât și de specializare și schimburi de experiențe cu Franța. O serie de profesioniști au plecat atunci la specializare în această țară și au reușit să folosească informațiile acumulate într-un mod extrem de creativ. De altfel, creativitatea trebuia să înlocuiască în acele vremuri, dar și mai târziu, lipsurile materiale și de tehnologie. De exemplu, în Cluj a fost făcut unul dintre primele calculatoare din România. Se numea ‘Dacic’ și a fost creat, după tehnologie franceză, de cercetătorii de la Institutul de Tehnică de Calcul.

Un alt calculator, ‘PRAE 1000’, a fost primul Personal Computer (PC) din România. A fost făcut în anii ’80 și era o copie a celebrului în epocă ZX81, un computer englezesc care se comercializa cu 100 de lire, ceea ce însemna un preț foare accesibil pentru piața din Anglia. PC-ul românesc ‘PRAE 1000’ era legat la un casetofon care asigura stocarea de date și la un televizor, pentru afișaj. Tastatura, prima tastatură plată, a fost inventată de unul dintre inginerii din echipă și a fost folosită chiar și în școli. Unii dintre patronii de astăzi ai firmelor de software din Cluj au văzut prima dată în viața lor acest Personal Computer, a explicat creatorul acestui calculator, Patrubany Miklos.

Ceea ce este cert este că în Cluj exista un grup de specialiști foarte inteligenți, care au pus practic bazele informaticii în această regiune.

‘Erau cercetători foarte valoroși, iar unii dintre ei sunt prezenți și acum în viața informatică. Într-adevăr Clujul a fost, încă de la sfârșitul anilor ’60, când a fost demarat un program național de introducere a informaticii, în avangarda acestui domeniu. S-a nimerit să existe atunci o echipă foarte performantă, care s-a grupat în două centre, la ‘Centrul Teritorial de Calcul’ și la ‘Institutul de Tehnică de Calcul’. Și oamenii aceștia au făcut într-adevăr lucruri de excepție și așa a început școala clujeană de informatică să se manifeste și la UBB și la Politehnică. Clujul a rivalizat încă de la începutul anilor ’70 cu Bucureștiul fără nicio problemă și fără complexe’, a explicat Alexandru Tulai, președintele Consiliului Director al Cluster-ului Cluj IT, care este cel mai important cluster de acest fel din țară.

Pe vremea comunismului informatica a fost introdusă pe scară largă în întreprinderile mari din România, după modelul folosit de americani, ceea ce a asigurat acumularea unor experiențe diverse în domeniul IT, în corelație cu toate industriile.

În 1990, când industria românească s-a topit, domeniul IT a rămas fără clienți pentru care să furnizeze soluții. Această situație nu a durat însă mult, pentru că țările vest-europene se aflau în plină dezvoltare la acel moment și aveau nevoie de specialiști în IT mai mulți decât puteau găsi.

‘Încă de prin anii ’90 unii români și-au dat seama că România ar putea deveni o puternică forță exportatoare în domeniul IT. Puterea școlii noastre venea practic dintr-o slăbiciune. Mai precis, slăbiciunea sistemului nostru de învățământ, lipsa de tehnică avansată, s-a dovedit a fi un avantaj. Învățământul unor țări ca Franța, Anglia, Germania este pragmatic. În facultăți au toată aparatura de care au nevoie. La noi se lucra mult mai mult pe hârtie, lucru care, la vârful piramidei, a generat niște specialiști cu putere foarte mare de abstractizare și de modelare. La noi condițiile au fost atât de dure că au trebuit să inoveze, sistemul acesta care nu era foarte pragmatic stimula creativitatea. E adevărat, într-un procent mic, dar se creau vârfuri’, a precizat Alexandru Tulai.

Acesta își amintește că la începutul anilor ’90, România, dar și Clujul, ca pepiniere de specialiști IT, erau cunoscute până dincolo de Ocean.

‘În SUA și Europa doar eu știu 20 de profesori care au fost colegi de an cu mine. Erau foarte buni, au plecat de la început. Unul dintre prietenii care a plecat după Revoluție mie mi-a povestit că un profesor de la MIT (Massachusetts Intitut of Technolgy) l-a întrebat de unde este, iar prietenul meu i-a spus că este din Europa, fără să intre în detalii. ‘De unde din Europa?’, a întrebat profesorul. ‘Păi acum, nu cred că știți țara’, i-a răspuns prietenul meu. La insistențele profesorului i-a spus că este vorba de România, iar acesta a insistat: ‘De unde din România?’ Iar când i-a răspuns că din Cluj, l-a întrebat de la ce universitate. Acest lucru arată că la acel moment, în anii ’90, școala de IT din Cluj era cunoscută chiar și în America’, a spus Tulai.

Cert este că în acest context, după exodul specialiștilor IT, care a durat câțiva ani buni între 1995 și 2000, în Cluj, cei care nu au plecat, și-au făcut firme. ‘Peisajul’ IT clujean fiind cunoscut și în afară, au venit și străini și au deschis aici companii, prin care și-au fructificat atât relațiile pe care le aveau în Europa, dar și mâna, deși mai corect ar fi să spunem de această dată ‘creierul’ de lucru local.

‘Și atunci, de prin 1995, fenomenul care s-a întâmplat este că fiind masa asta puternică de specialiști, deoarece nu mai exista producție autohtonă, a găsit acest debușeu să vândă în afară. Întâi au plecat, au plecat mulți. Dar după aceea s-au prins că nu pot pleca toți. Și-au făcut firme pentru a lucra pentru cei din afară la prețuri mult mai mici, pentru că cele mai mari costuri sunt cu oamenii’, a spus Tulai.

Acesta consideră că în acest moment domeniul IT clujean se află la cel mai înalt punct al său în ceea ce privește potențialul de dezvoltare. În prezent în Cluj există zeci de firme IT cu sute de angajați, dar care lucrează aproape exclusiv pentru firme din afara țării, din Europa sau alte părți ale lumii. Oamenii sunt bine plătiți, dar totuși salariile sunt de vreo trei ori mai mici decât ale specialiștilor de valoarea lor din Vest.

Sunt însă specialiștii care cred că au identificat o problemă în această dezvoltare teribilă: creșterea exponențială a domeniului IT nu va putea fi susținută la nesfârșit. Practic, se va întâmpla și în acest domeniu ceea ce s-a întâmplat cu lohn-ul, pentru că și outsourcingul IT este tot un fel de lohn, iar istoria a arătat care este cursul lucrurilor.

‘Aceste produse IT sunt și ele ca și alte produse. Un pantalon care se făcea mai demult în România — mă refer la textile pentru că e tot un fel de outsourcing — se făcea cu patru dolari, cu toate costurile. Apoi se vindea în Germania, în magazine, cu 28 de dolari sau mai mult. Același lucru se întâmpla și cu alte servicii, de exemplu în industria de confecții metalice, se primeau comenzi, desene tehnice, cu specificații, se făcea execuția. Da, dar marja ta de profit este minimă în ecuația asta. La fel se întâmplă și în industria sofware, pentru că nefiind tu în ecuația finală în lanțul valorii, nu poți să negociezi. Nu intri în ecuația cererii și a ofertei unde se stabilește prețul, intri în zona regiei de producție’, a afirmat Stelian Brad, care este membru în consiliul de directori al Cluster Cluj IT.

Alexandru Tulai crede chiar că în câțiva ani acest boom al domeniului IT, care în mod evident a adus mulți bani către Cluj și către regiune, va începe să dea înapoi. El crede că firmele din Cluj ar trebui să profite de această perioadă de acumulare de capital pe care o cunosc pentru a-și dezvolta și ‘planuri B’.

Una dintre cele mai mari probleme pe care unii specialiști le văd la dezvoltarea de tip outsourcing este aceea că industria IT clujeană este doar o furnizoare de soluții la probleme foarte specifice care se cer din afară, dar cei care crează aceste soluții nu dețin drepturile de proprietate pe ideile pe care le găsesc.

‘De fapt cum funcționează? Se închiriază niște oameni care sunt integrați într-o echipă a unui client din afară, a unui furnizor din afară, tu fiind subcontractor la nivelul 1, 2, 3, sau 5 și așa mai departe. Asta înseamnă că ești închiriat pentru competențele tale, dar proprietatea intelectuală rămâne afară, la fel și experiența de lucru cu clienții, contactul cu clientul, pe care tu nu îl ai. Tu livrezi exact ce ți se spune și nu ai proprietate asupra ideii, nu o poți reproduce iar, nu o poți vinde. Este un fel de lohn al ideilor’, a spus Tulai.

În aceste condiții, liderii clusterului cred că industria IT clujeană ar trebui să se reorienteze către piața locală, cea românească. Ei văd în România acel potențial pe care îl văd și străinii — una dintre cele mai mari piețe de desfacere ale Europei. Atâta doar că dacă românii ar produce pentru români, termenii contractului ar putea fi mai benefici pentru ambele părți. Firmele clujene de IT, sau pentru început măcar o parte dintre ele, ar putea lucra, în lipsa unei industrii autohtone, pentru comunitatea românească, prin intermediul administrației.

Unul dintre scopurile principale pentru care a fost creat Clusterul Cluj IT este acela de a asigura cadrul de dezvoltare pentru proiecte care să vizeze comunitatea locală, dar și condițiile pentru dezvoltarea cercetării.

Cluj IT este, practic, o asociație de tip cluster inovativ înființată în octombrie 2012, având ca membri fondatori 23 de companii IT, două instituții de învățământ superior — Universitatea Tehnică Cluj-Napoca și Universitatea Babeș-Bolyai, 7 instituții publice și organizații catalizator. Clusterul încearcă să coalizeze mediul universitar, cu mediul de afaceri și cu administrația, pentru conturarea unui peisaj în care să se poată susține acele idei și acei oameni capabili de inovare, într-un mediu autohton și pentru beneficiul României. Cu alte cuvinte, ideile românești să poată fi patentate aici și apoi exportate, cu profit, nu să fie create sub umbrela și în beneficiul unei entități străine.

Unul dintre cele mai importante proiecte ale Clusterului Cluj IT este ‘Cluj Innovation City’. Proiectul are sprijinul municipalității clujene, care a identificat și un teren de 200 de hectare, care ar putea servi drept suport pentru dezvoltarea acestui proiect, care presupune crearea unor institute de cercetare, a unor incubatoare de afaceri, a unor laboratoare și, în general a unei întregi infrastructuri necesare cercetării, dar și condițiilor de trai. Proiectul presupune și construirea unui cartier de locuințe, cu hoteluri și magazine, alături de clădirile destinate cercetării.

‘Cluj Innovation City’ presupune crearea a nu mai puțin de 17 institute care vor fi grupate pe tematici diferite pe patru domenii principale: bioeconomie, sănătate, energii verzi și mediu și IT. Aceste domenii au fost stabilite în concordanță cu Strategia 2020 a Comisiei Europene, care înseamnă practic acele direcții de dezvoltare stabilite pentru întreaga Uniune, pe care și România trebuie să le respecte.

Domeniul IT însă va funcționa ca domeniu de suport pentru celelalte, respectiv sănătate, mediu și bioeconomie.
‘Domeniul IT fiind o industrie de suport, nu va fi un domeniu distinct, ci va funcționa pentru toate celelalte, pentru că le poate ajuta să se dezvolte. IT-ul este instrumentul care împachetează soluția și o duce în piață. IT-ul este vehiculul de transfer tehnologic, care este soluția de trecere a inovării în economie, ca soluție și valorificarea proprietății intelectuale, inclusiv la scară intelectuală. Institutele acestea de cercetare nu țin de o instituție anume și de un domeniu, ci de o problematică’, a spus Alexandru Tulai.

De exemplu, unul dintre institute va fi destinat dezvoltării rurale și va putea ajuta la dezvoltarea satelor din Transilvania, cu soluții specifice la problemele pe care comunitățile le au, fie că este vorba de învățământ, societate sau economie.

Un alt proiect pe care Clusterul Cluj IT l-a pornit, cu fonduri europene, este un proiect pilot care are ca scop conceperea și apoi realizarea unor soluții pentru Cluj, care sunt specifice orașelor ‘brained city’. Mai pe românește, proiectul va pune la dispoziția comunității o serie de soluții IT menite să le facă viața mai confortabilă sau să afle mai ușor anumite lucruri. Unul dintre produsele care vor rezulta din acest proiect sunt așa numitele hărți dinamice, care vor oferi utilizatorilor informații corelate. De exemplu, harta va putea oferi date despre o clădire din centrul Clujului, care să acopere atât informații de localizare, dar și culturale sau istorice.

“Un exemplu mai deosebit este informatizarea mediului cultural. Vom folosi paradigme extrem de avangardiste care modelează foarte bine ceea ce înseamnă folosirea datelor culturale și geografice. Aceste depozite de date culturale pot fi accesate de pe calculatoare sau mobile, dar nu vor fi depozite de date brute, ci vom genera hărți dinamice pentru a-i ghida pe turiști, pe cetățeni, pe cei care doresc să le folosească. Prin ele se vor găsi informații foarte ușor date despre cultura locală, corelate cu date istorice, dar și cu cele legate de spațiu. Dacă te afli într-un anumit loc sistemul îți furnizează o paletă de informații din punct de vedere cultural, istoric, geografic. Este vorba de o navigare în spațiu, dar și în timp”, a explicat managerul proiectului, Paulina Mitrea.

Alte soluții introduse deja în Cluj-Napoca, care țin de domeniul soluțiilor inteligente de administrație, sunt plata parcării sau a biletelor pentru transportul în comun prin SMS sau plata on-line a taxelor și impozitelor.

AGERPRES / (A — autor: Elena Stanciu, editor: Marius Frățilă)

Foto: (c) Cristian NISTOR/AGERPRES ARHIVĂ

Succesul incontestabil al sportivei românce este ilustrat și de faptul că această medalie de argint egalează cea mai bună performanță din istoria judo-ului românesc, veche de 33 de ani, de când Constantin Nicolae devenea vicecampion al lumii, la Maastricht.

La Mondiale, România are în prezent un palmares de 2 medalii de argint și 9 de bronz.

Clasată pe locul 6 în ierarhia mondială a judo-ului, Andreea Chițu a eliminat-o în semifinale pe numărul 2 în acest clasament, brazilianca Erika Miranda, iar în finală a avut-o drept adversară pe Majlinda Kelmendi, o fostă sportivă albaneză, care concurează pentru Kosovo, însă sub drapelul IJF, deținătoarea titlului suprem, de anul trecut, de la Rio de Janeiro, și numărul 1 mondial.

În finală, Kelmendi s-a impus cu două procedee reușite, punctate cu waza-ari și yuko, câștigând la puncte o luptă în care și-a valorificat din plin experiența competițională la vârf.

Până în finală, Andreea Chițu (născută pe 7 mai 1988, la Bolintin Vale, județul Giurgiu) a avut un parcurs perfect, câștigând toate meciurile prin ippon: cu Christianne Lagendel (Insulele Maurițius), Odette Giuffrida (Italia) și Mareen Kaeff (Germania), iar în semifinale și-a luat o splendidă revanșă față de brazilianca Erika Miranda, care o învinsese, în aceeași fază a competiției supreme, anul trecut, la Rio de Janeiro. Această semifinală a avut o desfășurare dramatică, Miranda conducând încă din primul minut printr-un waza-ari. Chițu a atacat decisiv, însă, cu 22 de secunde de final, reușind un ippon de kinogramă.

Medaliile de bronz au fost obținute de Erika Miranda (Brazilia) și Natalia Kuziutina (Rusia).

Cealaltă sportivă româncă înscrisă la categoria 52 kg, Larisa Florian, a fost eliminată în primul tur din grupe, fiind învinsă prin ippon de belarusa Daria Skrîpnik.

AGERPRES (autor: Teodora Oprea, editor: Teodor Ciobanu)

Foto: (c) LEONTIN CUPAR/ AGERPRES ARHIVA
“Acum câteva zile a fost redescoperit de botanistul Matis Attila și colegii, în Parcul Național Munții Rodnei, celebrul păiuș a lui Porcius (Saussurea porci), o floare de culoare albastră ce a fost colectată ultima dată în anul 1902 de botanistul și academicianul rodnean Florian Porcius. Acesta a colectat un exemplar din păiușul ce îi poartă numele din Poarta Corongișului, a cultivat-o în propria grădină și apoi a transmis Grădinii Botanice ‘Alexandru Borza’ din Cluj câteva exemplare presate, care se găsesc și azi în colecția muzeului acestei grădini. Încă din anii 1900, această plantă era pe cale de dispariție datorită supra-pășunatului, exemplarul colectat de Porcius fiind deja afectat de pășunat, neavând floare”, se arată în comunicat.

Planta declarată endemit rodnean a fost descoperită ulterior și în Carpații Ucraineni, unde există și azi o populație semnificativă.

Administrația Parcului Național Munții Rodnei precizează că, în perioada următoare, zona unde a fost redescoperită specia păiușul lui Porcius va fi inclusă în regim de strictă protecție în vederea conservării fondului genetic.

Parcul Național Munții Rodnei este al doilea ca suprafață din țară și, din punct de vedere administrativ, se întinde pe raza județelor Bistrița-Năsăud și Maramureș. De asemenea, se numără printre cele trei rezervații ale biosferei din România, alături de Parcul Național Retezat și Delta Dunării.

Parcul este situat în nordul Carpaților Orientali și ocupă peste 47.000 de hectare, din care 80% se află în județul Bistrița-Năsăud, și aici au fost identificate peste 6.000 de specii de floră și faună.

AGERPRES/(AS — autor: Tina Țucui, editor: Ștefan Gabrea)

Foto: (c)
Arheologii au găsit urme de opinci datând din anul 2500 î.Hr, pe care le purtau geto-dacii, chiar și cei configurați pe Columna lui Traian. Vestigiile arheologice denotă că populația locală vâna și animale sălbatice: vulpi, cerbi, bursuci, ale căror piei erau prelucrate. Cei mai bogați purtau opinci din piele de vânat, cei mai săraci purtau opinci din piele de vită sau porc.

În trecut opincile se făceau manual din piele prelucrată în condiții casnice. Bucata de piele trebuie să fie mai mare decât talpa, are pe margine găuri prin care trece o curelușă (nojiță) de piele ce adună această bucată de piele în jurul piciorului, dându-i formă de încălțăminte. Încrețiturile de la opinci formau un vârf ascuțit. Opincile se încălțau peste ciorapi de lână sau obiele albe. În prezent ele sunt des folosite de unele ansambluri folclorice și de artiștii care cântă folclor și țin la costumul popular tradițional.

Răspândirea atât de largă printre români a opincii a făcut ca acest tip de încălțăminte să fie confecționat și în zilele noastre, intrând și în atenția designerilor, care le aplică diferite ornamente — pietre, șireturi multicolore.

AGERPRES/(Documentare, editor: Marina Bădulescu)

Foto: (c) Constantin DUMA/AGERPRES ARHIVĂ

Descoperirea are o importanță mondială, susțin arheologii dâmbovițeni.

”Chiar astăzi (marți, n.r.) am descoperit o statuetă din os, este prima statuetă de paleolitic descoperită în România. Statueta provine dintr-un nivel de 20.000 de ani, asta însemnând ultimul maxim glaciar, nivelul este specific unor vânători de ren. Așezarea este exact focusată pe așa ceva, pe vânătoarea renului din ultimul maxim glaciar.

Statueta este descoperită într-un context mai amplu, pentru că tot astăzi s-au mai descoperit încă două obiecte de artă: un pandantiv din dinte de vulpe și o rondea perforată care se purta pe veșminte”, a precizat dr. Elena-Cristina Nițu.

Arheologii subliniază importanța descoperirii acestei statuete, fiind cunoscute pe plan mondial puține astfel de obiecte vechi.

”Importanța descoperirii statuetei este mondială. Este mondială pentru că sunt foarte puține statuete de 20.000 de ani vechime care au fost descoperite în Europa și Asia (…) Statueta de aici are exact caracteristicile gravețianului estic, este similară cu ce s-a descoperit în așezări din Rusia”, a mai spus Elena-Cristina Nițu.

Tot în luna august a fost descoperit, în același sit, un pandantiv de piatră, vechi de circa 20.000 de ani.

Cercetările de la Poiana Cireșului se desfășoară sub egida Complexului Național Muzeal Curtea Domnească Târgoviște, prin responsabil de șantier dr. Elena-Cristina Nițu și directorul instituției, dr. Ovidiu Cîrstina, cu participarea studenților Universității Valahia din Târgoviște și sub coordonarea prof. univ. dr. Marin Cârciumaru.

AGERPRES / (A — autor: Cornelia Dumitru, editor: Marius Frățilă)

Foto: (c) ALEX MICSIK/ AGERPRES ARHIVA

Gheorghe Grigore Cantacuzino, poreclit “Nababul” pentru fabuloasa sa avere, preconiza inițial că suma necesară ridicării acestei clădiri era de 400.000 lei (în acea vreme, leul era la paritate cu francul francez). La final, cheltuielile au însumat peste 700.000 lei. La inaugurarea oficială din 1906, cei 600 de invitați aleși de proprietar cu mare grijă au fost rugați să respecte o serie de reguli: bărbații urmau să poarte toate decorațiile, iar femeile trebuiau să fie împodobite ca la un bal al Curții regale. Oaspeții de onoare au fost perechea princiară moștenitoare: Ferdinand și Maria.

Îmbinând robustețea stilului baroc cu gingășia rococo și cu elemente Art Nouveau, clădirea respiră și astăzi măreție și opulență. Marmură albă și verde, piele de Cordoba, onix, statuete din bronz, pereți lambrisați, ceramică pictată, parchet american de stejar și multe altele, în cele mai opulente stiluri, împodobesc Palatul Cantacuzino. Piesele de mobilier se înscriu în aceeași tendință. Interiorul este decorat cu picturi monumentale realizate de G.D. Mirea, Costin Petrescu, Arthur Verona, Nicolae Isidor Vermont, precum și sculpturi realizate de Fr. Storck și Em. W. Becker. Palatul era recunoscut în Bucureștiul de altădată prin marile baluri pe care Mihail G. Cantacuzino împreună cu Maruca Rosetti le organizau aici. Seratele și audițiile muzicale, la care George Enescu era un obișnuit, erau binecunoscute și se bucurau de prezența numelor sonore din aristocrația română și străină.

Foto: (c) CRISTIAN NISTOR/ AGERPRES ARHIVA

După moartea “Nababului”, clădirea a revenit fiului său Mihai care, decedând în 1929, a lăsat-o prin testament soției sale Maruca, recăsătorită în decembrie 1939 cu George Enescu. Edificiul — cunoscut și sub numele “Palatul Cantacuzino” — a găzduit în preajma celui de Al Doilea Război Mondial, președinția Consiliului de Miniștri.

Între 15 aprilie 1943 și 26 august 1944 palatul a găzduit serviciile speciale ale Ministerului de Interne.

Aici, în 1954, s-a instalat Institutul de studii româno-sovietice. În anul următor, clădirea a fost inclusă pe lista monumentelor de patrimoniu; iar la Paris George Enescu înceta din viață. În anul 1956, în Palatul Cantacuzino a fost inaugurat Muzeul Memorial “George Enescu”, dedicat marelui compozitor român, devenit după 1990 muzeu național. Actul de donație din 1967 oferea Muzeului ”George Enescu” întreaga clădire, deși Societatea Compozitorilor Români, azi UCMR, își avea sediul tot aici. Noul proprietar era statul român, care gestiona acest imobil prin Comitetul de Stat pentru Cultură și Artă, în subordinea căruia Muzeul ”George Enescu” trebuia să fie permanent.

Palatul Cantacuzino în 1956
Foto: (c) BOTEA/ AGERPRES ARHIVA

Muzeul expune documente și obiecte personale ale muzicianului, aici se află, alături de vioara pe care Enescu a primit-o cadou la vârsta de 4 ani, partituri ale operelor sale, diplome și medalii ce i-au fost conferite, printre care și cea a Legiunii Franceze de Onoare.

Edificiul — declarat monument de arhitectură — are patru niveluri: un subsol înalt alcătuind soclul construcției, un parter cu ferestre în arc de cerc și cu balustrade de piatră, un etaj cu ferestre drepte prevăzute cu balconașe din fier forjat și o mansardă cu lucarne bogat ornamentate. Fațada sa are ca element dominant intrarea, ușor decroșată, precedată de trepte ample, din marmură, străjuită de doi lei din piatră și ocrotită de o marchiză în formă de scoică.

Intrarea în Palat, străjuită de leii din piatră
Foto: (c) CRISTIAN NISTOR/ AGERPRES ARHIVA

Interior al Palatului Cantacuzino, 2009
Foto: (c) LIVIU SOVA/ AGERPRES ARHIVA

Dintre spațiile prevăzute în somptuosul interior al clădirii se remarcă sala centrală de la parter, cu picturi murale de N.Vermont și G.D. Mirea și coloane de marmură roz.

AGERPRES/(Documentar — Marina Bădulescu, redactor foto: Vlad Rușeanu, editor: Mariana Zbora-Ciurel)