Foto: (c) Nona JALBĂ / AGERPRES ARHIVĂ

Insula, o adevărată oază de verdeață unde funcționează un cochet complex turistic, este locul preferat de cei care vor să se desprindă, măcar pentru câteva ore, de agitația litoralului.

Conform cercetărilor făcute pe insulă, cele mai vechi așezări ale oamenilor în zona respectivă datează din timpul traco-geților și a geto-dacilor, de-a lungul timpului aici locuind și populații daco-getice-scitice și coloniști greci.

Cu timpul, în jurul insulei create de natură cu mii de ani în urmă, s-au țesut o serie de legende, una dintre ele spunând că ea este locul legendar unde poetul Publius Ovidius Naso a fost exilat de împăratul Augustus și unde ar fi scris operele “Tristele” și “Ponticele”.

În secolele trecute, insula era populată de pescari, dar și de grădinari care profitau de solul fertil al acesteia.

Odată cu identificarea potențialului său turistic, insula Ovidiu a fost transformată într-un loc de relaxare pentru turiști, ceea ce este și în prezent.

Turiștii pot ajunge pe insulă cu vaporul sau șalupa, ambarcațiuni care pleacă zilnic între orele 10.00 — 24.00, în funcție de solicitări, de la un ponton special amenajat în stațiunea Mamaia. Costul unui bilet tur-retur este de 25 de lei pentru adulți și de 20 de lei pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 10 și 14 ani, tarife majorate cu 5 lei comparativ cu cele din 2013.

Foto: (c) Nona JALBĂ / AGERPRES ARHIVĂ

În plin sezon estival, zilnic se vând sute de tichete, călătoria din stațiunea Mamaia pe insula Ovidiu durând aproximativ 20 de minute. O perioadă de relaxare în care turiștii pot să se bucure de frumusețea luciului apei și de zborul pescărușilor, dar pot vedea și dezvoltările urbane de pe malurile lacului, constând în sute de construcții apărute în număr tot mai mare atât în zona Mamaia — Constanța, cât și în cea a localităților Ovidiu și Năvodari.

Odată ajuns pe insulă, te trezești parcă într-o altă lume, într-un spațiu verde care te îmbie la meditație, insula având circa 26.000 de metri pătrați, din care aproximativ jumătate sunt amenajați în scop turistic de către un investitor privat, cu posibilitate de cazare și de a servi masa.

La restaurantul cu circa 400 de locuri, prevăzut cu terase construite preponderent din stuf, decorate rustic și împânzite cu îmbietoare aranjamente florale, cu circa 150 de locuri, turiștii pot mânca în principal preparate din pește, la prețuri pentru toate buzunarele în funcție de meniu, cu degustări de vinuri din podgorii autohtone.

Spațiile de cazare constau în zece căsuțe cu pridvor, un total de 20 de locuri, ce oferă tot confortul necesar. Potrivit personalului de la recepție, cazarea la o căsuță costă 150 de lei pe noapte, în prezent toate fiind ocupate de turiști după ce și-au făcut cu mult timp înainte rezervări. “Toate căsuțele sunt ocupate, începând cu 1 mai și până în septembrie. Turiștii dorm pe insulă, iar ziua o petrec de obicei în stațiunea Mamaia”, a afirmat un reprezentant al complexului, menționând că cei care înnoptează în oaza de verdeață beneficiază zilnic de o călătorie gratuită dus-întors insulă — stațiunea Mamaia. Pentru mai multe călătorii în timpul unei zile, turiștii trebuie să plătească pentru fiecare ieșire de pe insulă suma de 25 de lei pentru fiecare adult.

Pe insula Ovidiu se mai află un spațiu de joacă pentru copii, o minigrădină zoologică unde păuni cu penajul lor atrăgător, fazani, prepelițe și lebede atrag mai ales copiii, un ponton pentru pescari, dar și un spațiu unde se poate face plajă, amenajat cu șezlonguri.

AGERPRES/(AS — autor: Nona Jalbă, editor: Adrian Drăguț)

Foto: (c) Luisiana BÎGEA / AGERPRES FOTO

Iată însă că din vara anului viitor incursiunile submerse la situri arheologice de pe platoul continental dobrogean al Mării Neagre, atât cât se întinde el pe litoralul românesc și bulgăresc, vor fi accesibile turiștilor, iubitorii de mare și istorie, grație proiectului HERAS — ‘Moștenirea arheologică submarină din partea de vest a Mării Negre’, inițiat de Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Geologie și Geoecologie Marină (GeoEcoMar) în colaborare cu Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța, Clubul de Scufundări Subacvatice Respiro, Muzeul de Istorie Cavarna și Institutul de Oceanologie din Varna, prin Programul de Cooperare Transfrontalieră România — Bulgaria 2007-2013 și finanțat cu peste 1, 4 milioane de euro.

Coordonatorul proiectului HERAS, conf. dr. Glicherie Caraivan, mărturisește că asistăm, de fapt, la încununarea visului de la începutul anilor ’60, al pionierului arheologiei subacvatice în România, comandorului Constantin Scarlat, cel căruia îi datorăm și prima hartă a reliefului submarin și a resurselor platoului continental al Mării Negre. ‘HERAS este un proiect interdisciplinar geo-arheologic prin care se vor studia siturile arheologice din bazinul de vest al Mării Negre ce urmează a fi introduse în patrimoniul cultural. În fapt, obiectivul principal îl reprezintă indentificarea unor ținte localizate până acum din observațiile primare, chiar empirice, ale unor martori precum pescarii spre exemplu, întocmirea hărților și promovarea ulterioară a acestora ca obiective de interes patrimonial subacvatic, ce vor fi oferite celor care caută turismul de aventură, scufundătorilor. Vizitarea acestor situri poate avea atât scop științific, cât și de agrement, de palmares — pentru unii dintre scufundători sau de vizualizare a obiectivelor de patrimoniu’, spune Glicherie Caraivan.

Harta incursiunilor submerse la situri arheologice de pe platoul continental dobrogean al Marii Neagre, atât cât se întinde el pe litoralul românesc și bulgăresc, ce vor fi accesibile turiștilor, iubitorilor de mare și istorie, grație proiectului HERAS — ‘Moștenirea arheologică submarină din partea de vest a Mării Negre’
Foto: (c) DAN MIHAESCU/ AGERPRES FLUX

Cea mai mare a proiectului constă în derularea campaniilor de teren, ceea ce incumbă cam 90% din munca specialiștilor români și bulgari. Și ca să înțelegem mai bine ce înseamnă această muncă, să facem referință doar la faptul că opinia generală a arheologilor și cercetătorilor marini, până la lansarea acestui demers, era că patrimoniul cultural submers este cunoscut, localizat și cercetat în procent de maxim 5%, în zona litoralului româno-bulgar.

La rândul său, dr. Constantin Chera, cercetător al Muzeului de Istorie Națională și Arheologie, din Constanța opinează că în prima etapă, munca echipei HERAS, de culegere a informațiilor, de catagrafiere și cartografiere, a început din zonele cele mai nordice ale litoralului românesc, acolo unde se știe că au fost așezări omenești din cele mai vechi timpuri. ‘Și este cazul Cetății Histria — unde există un veritabil oraș imers, la Corbu-pe plajă, unde investigațiile magnetometrice și electrometrice ne indică continuitatea siturilor pe linia țărmului, la Năvodari, pe Insula Ostrov de pe Lacul Tașaul unde este o așezare inundată ce datează din preistorie, la Tomis — cartiere ale cetății ce se află sub nivelul mării, ca și la Callatis, la Tuzla, 23 August, la Eforie și dincolo de frontieră, începând de la Durankulak unde se află prima așezare umană, din lume, construită din piatră, de către oameni’ — subliniază Chera. Dar cât de mult vor fi extinse cercetările pe platoul continental al Mării Negre? ‘Până la izobata de 40 de metri, adică până unde pot ajunge scafandri autonomi experimentați. Facem investigații electromagnetice și de magnetografie cu aparatură de geofizică, cu sonar lateral, ROV și chiar un submarin — utilizat de colegii bulgari. Pornim de la circa 1000 de posibile ținte semnalate de pescari ca așa zise ?agățători’ — acestea fiind primele indicii că în zonele respective există potențiale obiecte de interes pentru arheologia submarină, epave de nave, avioane sau zone antice de locuire. Apoi mai sunt și zonele cavernicole, mai puține pe teritoriul românesc, mai multe la bulgari care pot fi de interes pentru pasionații de scufundări, și acestea reprezentând premise pentru un turism de aventură’ — a conchis dr. Glicherie Caraivan.

Și pentru că cercetătorii sunt de regulă oameni chibzuiți și principalul comandament al muncii lor este punerea în valoare a comorilor de patrimoniu și mai ales prezervarea siturilor identificate, proiectul HERAS are și o importantă componentă de formare a ghizilor ce vor fi autorizați să lucreze cu viitoarea ‘hartă a comorilor’ submarine care este întocmită acum. ‘În România sunt în evidențele oficiale cam vreo 20 de cluburi de scufundători și pentru că magia comorilor subacvatice naște întotdeauna pasiuni — uneori chiar periculoase, am gândit acest proiect și cu o latură formativă și astfel pregătim și atestăm scufundători care vor avea acces la harta siturilor de patrimoniu imers și care vor fi singurii autorizați să asiste amatorii de turism de aventură la imersiunile de la situri. Ei parcurg un instructaj de arheologie submarină, de legislație de patrimoniu național protejat și aprofundează un ghid de bune practici astfel că după susținerea examenului de atestare vor fi singurii ce vor avea responsabilitatea vizitării acestor obiective, alături de cei care practică turismul subacvatic, de agrement’, a explicat Caraivan.

Intenția autorităților este ca la final, Proiectul HERAS — ‘Moștenirea arheologică submarină din partea de vest a Mării Negre’ să poată fi interconectat unui circuit de agrement turistic pe litoralul Mării Negre ce combină evenimente sau obiective de relevanță culturală, religioasă, folclorică, festivaluri, situri arheologice terestre sau muzee din România și Bulgaria, inclusiv realizarea unei expoziții permanente cu descoperiri arheologice, artefacte și metode de investigare obținute în urma derulării acestui proiect.

Acest lucru îl reliefează, de altfel, și președintele Societății de Scufundări Subacvatice RESPIRO, Mircea Popa, care opinează că cea mai importantă latură a acestui proiect rezidă în conservarea, restaurarea, catalogarea artefactelor și analizarea rezultatelor de către specialiști, datele obținute urmând a fi prezentate în publicațiile științifice și informative precum și în expoziții tematice organizate cu materialul colectat de la fiecare sit arheologic (de exemplu zona Tomis) sau de la mai multe situri arheologice în funcție de o temă specifică, cum ar fi rutele maritime comerciale din bazinul Mării Negre, spre exemplu.

‘HERAS este un proiect comun între oamenii de știință români și bulgari, în care ne propunem să investigăm platoul de vest a Marii Negre de la Dunăre până la Capul Kaliakra. Obiectivele proiectului sunt de a descoperi, conserva și promova patrimoniul arheologic subacvatic din această regiune. Zeci, poate sute de epave și situri arheologice așteaptă să fie explorate. Pornind de la siturile din perioada elenă și romană și până la epavele moderne, această zona nu a fost niciodată explorată într-o manieră științifică și exhaustivă. Ca mod de abordare a problematicii, etica proiectului HERAS constă în analizarea arhivelor și a documentelor vechi, în scopul de a determina locații probabile ale vestigiilor arheologice. În acest scop folosim tehnologii nonintruzive pentru cartarea siturilor iar lucrările arheologice se realizează la cele mai înalte standarde, folosind baze de date specifice, inventariere arheologică, desene, cartografiere, fotografiere, filmare și analiză fotogrametrică’, a declarat, pentru AGERPRES, Mircea Popa.

AGERPRES/ (AS — autor: Dan Mihăescu, editor: Adrian Drăguț)

Foto: (c) CORNEL CEPARIU/AGERPRES ARHIVĂ

Într-un spectacol de sunet, culoare și mișcare, ”ursul” și ursarii dansează într-un ritm frenetic pe ulițele satelor și pe străzile orașelor din zonă.
Obiceiul este unic în România. Rădăcinile sale, spun cercetători în etnografie și istorici băcăuani, se află, cel mai probabil, în cultul geto-dac al ursului și puterii pe care o insuflă acesta.
Cetele au un număr variabil de piei de urs, între șase și 24, cărora li se alătură irozi, mascați și toboșari. Spectacolul începe cu o chemare a ursului, continuând, în ritmul sacadat al tobelor, cu bătaia, moartea, reînvierea animalului, apoi hora ursului și, în final, dansul irozilor. Pentru fiecare etapă, toboșarii bat ritmul diferit, completând acustic atât desfășurarea de culoare, dar și incantațiile dresorului.

Foto: (c) CORNEL CEPARIU/AGERPRES ARHIVĂ

Pregătirea unui viitor ”urs” începe de la 6-7 ani însă doar tinerii care împlinesc 18 ani sunt acceptați în ceata mare ca să poarte blana ursului.
Includerea în jocul cetei îmbrăcate în blănuri de urs adult presupune un lung antrenament, început cu aproximativ trei luni înainte de reprezentațiile din timpul sărbătorilor de iarnă.
Foto: (c) CORNEL CEPARIU/AGERPRES ARHIVĂ

În funcție de experiență, dar și de numărul de piei de urs pe care le deține, în unele cete chiar șapte asemenea blănuri, este desemnat ”căpitanul cetei” sau ”ursarul șef” cum mai este denumit.
Regizor al spectacolului, de el depinde sincronizarea tobelor în timpul jocului, pantomima irozilor și mai ales coregrafia dansului ritualic al urșilor și mascaților care întregesc ceata. Tot el este cel care desemnează purtătorii blănurilor, dar alege și oamenii care compun alaiul: toboșari, mascați, irozi, precum și ursarii ajutori. De asemenea, el dă tonul și ritmul tobelor.
Cel mai reprezentativ asemenea spectacol, incluzând chiar și câte 30 de cete de ursari se desfășoară în ajun de An Nou în centrul orașului Dărmănești, locul unde obiceiul este cel mai bine păstrat. Cetele de ursari pornesc cu doar câteva ore înaintea pragului dintre ani pe artera principală a localității, în fața primarului, a oficialităților locale și a miilor de participanți la sărbătoare.

Foto: (c) CORNEL CEPARIU/AGERPRES ARHIVĂ

Evenimentul reprezintă un ”unicat în peisajul etno-folcloric românesc, atât prin dimensiuni, specific, cât și prin varietatea programelor prezentate”, a declarat, pentru AGERPRES, Florin Zăncescu, directorul Centrului Județean pentru Valorificarea Creației Populare și Patrimoniului Național.
În perioada interbelică, povestesc bătrânii ”căpitani” din Dărmănești, cetele plecau dimineața de la Palatul Știrbey, după care erau primiți de prințesa Marina. Traseul actual al alaiului include artera principală a localității, care pornește din zona drumului național Onești—Comănești, trece prin centrul orașului, și se ”stinge” tot la o periferie a urbei, în zona fostei rafinării.
Foto: (c) CORNEL CEPARIU/AGERPRES ARHIVĂ

 În alai, mai întâi vin cetele de ”urși” mici, pentru a încălzi publicul spectator, făcându-le loc mai apoi cetelor de ”urși” mari, care pot avea în componență un număr total de până la 300 de participanți. 

Fiecare ceată este deschisă de un grup de mascați care joacă pe sunetele unei singure tobe. Ei încearcă să satirizeze și ridiculizeze societatea prezentă, apelând la o coregrafie caraghioasă. Cu mare tam-tam mascații poartă și numele cetei.
”Urșii” din cete au blănuri frumoase, în cvasitotalitate din jupuirea unor exemplare care au crescut în pădurile bogate în vânat din zonă. Blănurile sunt împodobite cu șiraguri de canafi mari și roșii. Cel ce joacă ursul, bărbați în special, dar în ultimii ani au apărut în ceata de ursari și femei, trebuie să fie un om puternic, căci pielea cântărește și peste 50 de kg.
”Urșii”, cu boturile larg deschise oferind imaginea unor dinți fioroși, vin mormăind, târându-se ori încercând să sperie lumea. Însă sunt stăpâniți de ursari, cam trei pentru fiecare purtător de blană, care îi trag aprig de lanț și îi amenință cu bâtele.

Foto: (c) CORNEL CEPARIU/AGERPRES ARHIVĂ

Ursarii sunt în spectacol personaje fără mască. Ținând în mână bâte cu ținte de fier, ei îndeamnă ”urșii” să danseze într-un ritm din ce în ce mai alert, în concordanță cu vibrația tobelor.
Originalitatea cetei este dată de irozi, care vin în urma toboșarilor, aliniați pe două rânduri. Aceștia, băieți și fete, în general adolescenți, sunt îmbrăcați strălucitor cu fuste lungi plisate, au barete cu fir aurit legate în diagonală peste ie ori peste bluzele de un alb imaculat, coifuri cu panglicuțe din hârtie colorată, un detaliu important fiind sabia.
Foto: (c) CORNEL CEPARIU/AGERPRES ARHIVĂ

Pe scenă, în fața oficialităților, ”urșii” se ridică în două picioare și joacă în ritmul alert al tobei ajutorului de căpitan, etalându-și forța și vitalitatea în toată splendoarea. Purtătorul celei mai frumoase blăni de urs, ridicat de ursari, își continuă dansul deasupra capetelor celor prezenți. O ceată poate interpreta până la 12 dansuri diferite.

Jocul Ursului reprezintă o mare sărbătoare pentru oamenii de pe Valea Trotușului. ”Păstrătorii tradițiilor populare de iarnă se prezintă, în ciuda înnoirilor și tentațiilor vremii, parcă mai autentici și mai pregătiți ca oricând. Iar acest fapt se reflectă și în entuziamul spectatorilor, mulțumiți că vor încheia, în acest fel tonic, un an greu, cu speranțe pentru mai bine în cel viitor”, spune Petre Vase, coregraful ansamblului folcloric ”Busuiocul” din Bacău, care a preluat în repertoriul său acest dans ancestral.
La finele anului 2013 s-au aflat la Dărmănești specialiști care, după ce au urmărit evoluția celor 30 de cete de urși și au efectuat cercetări în câteva localități din zona băcăuană a Văii Trotușului, discutând cu oamenii locului despre acest obicei tradițional, urmează să decidă dacă vor susține ca ”Jocul urșilor”, tradiție specifică zonei de munte din județul Bacău, să fie inclus în patrimoniul UNESCO.

Foto: (c) CORNEL CEPARIU/AGERPRES ARHIVĂ

Cetele de călăreți, capre, căiuți, ori membri în ”Ceata lui Jianu”, precum și alte spectacole de teatru popular în care apar mascați, dansatori, urători, stârnesc curiozitatea și aplauzele a mai bine de 10.000 de turiști români, venind din străinătate ori locuitori din zonă care urmăresc, în satele de pe Valea Trotușului, derulările unor alaiuri colorate și entuziaste.

AGERPRES/(AS — autor: Cornel Cepariu, editor: Adrian Drăguț)

Foto: (c) Simion MECHNO / AGERPRES ARHIVĂ

Bătrânii locurilor spun că în zilele senine de vară, Ceahlăul putea fi admirat chiar de la gurile Dunării. Cel mai înalt vârf al muntelui este considerat Ocolașul Mare, cu 1907 metri în timp ce vârful Toaca măsoară 1.900 metri. Masivul Ceahlău, în cuprinsul căruia se încadrează Parcul Național Ceahlău, este situat în grupa centrală a Carpaților Orientali, în partea de sud-est a Munților Bistriței, la întretăierea paralelei de 47 grade latitudine nordică și meridianul de 26 grade longitudine estică.

Muntele oferă și o faună bogată, din care se disting ursul carpatin, lupul, cocoșul de munte, capra neagră sau vipera dar și o floră deosebită în care floarea de colț este la loc de cinste.

Foto: (c) Nicolae BADEA / AGERPRES ARHIVĂ

Potențialul turistic natural din Masivul Ceahlău a determinat amenajarea unor trasee și locuri de popas încă din secolul trecut. Familia Cantacuzinilor a amenajat în jurul anului 1860 prima potecă spre înălțimile Ceahlăului, iar primele adăposturi sunt construite în 1906 lângă Fântâna Rece și în 1914 la Fântânele.

Unul din principalele obiective de atracție al turiștilor îl reprezină relieful conglomeratic din zona centrală, printre cele mai spectaculoase forme numărându-se Toaca, Panaghia, Căciula Dorobanțului, Piatra cu Apă, Detunatele, Dochia, Clăile lui Miron, Piatra cu Apă. Un alt obiectiv de interes îl reprezintă, pentru cei pasionați de alpinism, ascensiunile pe traseele de escaladă din masiv.

Foto: (c) Simion MECHNO / AGERPRES ARHIVĂ

În Masivul Ceahlău funcționează două cabane, respectiv Dochia și Fântânele, însă atât în localitatea Izvorul Muntelui cât mai ales în stațiunea Durău sunt construite numeroase pensiuni și hoteluri.

Cabana Fântânele
Foto: (c) Simion MECHNO / AGERPRES ARHIVĂ

Ascensiunea până la cabana Dochia este posibilă, pe timp de vară, pe 7 trasee turistice. Traseul Cabana Izvorul Muntelui — Curmătura Lutu Roșu — Piatra cu Apă — Detunatele — Cabana Dochia are o diferență de nivel de 953 de metri și poate fi parcurs în circa trei ore și jumătate.

Cabana Dochia
Foto: (c) Simion MECHNO / AGERPRES ARHIVĂ

În circa 4 ore poate fi parcurs traseul Cabana Izvorul Muntelui — Curmătura Lutu Roșu — Pârâul Izvorul Alb — Stânca Dochiei — Jgheabul cu Hotar — Cabana Dochia.

Un alt traseu este Cabana Izvorul Muntelui — Poiana Maicilor — Clăile lui Miron — Piatra Lată — Cabana Dochia însă durata crește la circa 6-7 ore.

Din stațiunea Durău se poate realiza ascensiunea pe traseul Durău — Cabana Fântânele — Cabana Dochia în circa trei ore și jumătate. Tot din Durău se poate urca pe traseul Poiana Viezuri — Cascada Duruitoarea — Poiana Scăiuș — Curmătura Piciorul Șchiop — Cabana Dochia , în aproape 5 ore.

Mănăstirea Durău
Foto: (c) Simion MECHNO / AGERPRES ARHIVĂ

Din satul Neagra, prin Curmătura Văratec — Poiana Maicilor—Clăile lui Miron — Cabana Dochia se poate ajunge în circa 7 ore. Din comuna Bicazu Ardelean, prin satul Telec și apoi pe la confluența Bistrelor se urcă până la Curmătura Scaune, apoi Curmătura Stănile și se ajunge la Cabana Dochia în circa cinci ore și jumătate.

De muntele Ceahlău sunt legate mai multe legende.

Despre munte se spune că s-a făcut din poruncă împărătească. Dorind a-i apăra pe locuitorii acestor locuri de hoardele barbare venite de la Răsărit, împăratul roman Traian, cuceritorul Daciei, ar fi dat poruncă să se înalțe acest munte pentru a pune o stavilă în calea năvălitorilor. Pentru a fi dusă la îndeplinire porunca împărătească, au fost adunați toți robii luați de la Decebal, cărora li s-a adus la cunoștință greaua încercare la care trebuiau să facă față. Trebuiau să aducă și să așeze, pe locul viitorului munte, piatră peste piatră, stâncă peste stâncă, până când grămada se va fi ridicat suficient de înaltă pentru a-l mulțumi pe împărat. Truda a fost cumplită iar cei mai mulți au pierit datorită epuizării dar, în final, porunca a fost îndeplinită. Împăratul, mulțumit de cele făcute, a cerut ca în vârful muntelui să fie așezată o toacă. Un soldat a primit poruncă să stea de strajă și să bată toaca ori de câte ori o vedea năvălind vrăjmașii, spre a vesti pe locuitorii din vale. Aceasta până într-o zi când o săgeată vrăjmașă l-a răpus pe soldat și nu a mai avut cine să bată toaca.

Parcul Național Ceahlău
Foto: (c) Nicolae BADEA / AGERPRES ARHIVĂ

Și de stânca Dochiei este legată o legendă frumoasă. Despre această stâncă se spune că ar fi pietrificarea unei bătrâne ciobănițe, care, înveșmântată cu nouă cojoace, a pornit, împreună cu oile și caprele sale spre vârful muntelui, deși vremea nu-i îngăduia. Și, cum mergea ea, a început să plouă și să ningă și deoarece cojocul de deasupra se uda mereu și se îngreuna, obosind-o la drum, bătrâna ciobăniță a lepădat, unul câte unul, opt din cele nouă cojoace. Atunci s-a pornit un ger mare de la Dumnezeu, ger care a înghețat-o împreună cu oile și caprele sale. O altă legendă o prezintă pe Dochia drept o fată de împărat care, fugind de împăratul cotropitor ce voia să o ia de nevastă, s-a travestit în păstoriță, urcând cu o turmă de oi în munți. Cum timpul era frumos, a început să lepede din cojoace unul câte unul. Dar aproape ajunsă în vârf, se lăsă deodată un frig ca iarna. Nefiind deprinsă cu frigul și temându-se să se întoarcă, începu a cârti împotriva lui Dumnezeu. Acesta a pedepsit-o prefăcând-o în stană de piatră, iar oile în bolovani. Altă variantă spune că fiind pe cale de a fi prinsă de împăratul cotropitor, fata ceru lui Dumnezeu să fie transformată în stană de piatră, rugăminte care i-a fost îndeplinită.

AGERPRES/(AS — autor: Gabriel Apetrii, editor: Adrian Drăguț)

Simona Halep, a 33-a jucătoare din istoria WTA care ocupă locul 2 mondial (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Women’s Tennis Association a luat naştere în 1973, la Londra, iar prima ierarhie oficială a fost publicată la 3 noiembrie 1975. WTA reuneşte astăzi peste 2.500 de sportive din 92 de ţări, care concurează anual în 54 de turnee WTA şi patru Grand Slam-uri, organizate în 33 de state, cu premii totale de aproximativ 120 de milioane de dolari.

De-a lungul timpului, 11 jucătoare au ocupat locul 2 WTA, aceasta fiind cea mai bună clasare din cariera lor: Virginia Wade, Billie Jean King, Andrea Jaeger, Conchita Martínez, Jana Novotna, Anastasia Mîşkina, Svetlana Kuzneţova, Vera Zvonareva, Petra Kvitova, Agnieszka Radwanska şi Na Li.

Alte 21 de jucătoare au urcat pe cea mai înaltă treaptă a ierarhiei WTA: Chris Evert, Evonne Goolagong Cawley, Martina Navratilova, Tracy Austin, Steffi Graf, Monica Seles, Arantxa Sánchez-Vicario, Martina Hingis, Lindsay Davenport, Jennifer Capriati, Venus Williams, Serena Williams, Kim Clijsters, Justine Henin, Amélie Mauresmo, Maria Şarapova, Ana Ivanovici, Jelena Jankovici, Dinara Safina, Caroline Wozniacki şi Victoria Azarenka.

Na Li are 6.960 de puncte în clasamentul WTA şi, începând din 11 august, după turneul Rogers Cup (Canada), unde a jucat în semifinale în 2013, va ceda locul doi mondial Simonei Halep (6.785 de puncte acum).

După turneul câştigat la Bucureşti la începutul lunii iulie, Simona Halep va reveni şi ea în competiţie la Cincinnati (11-17 august), turneu WTA Premier 5 unde a jucat în sferturi, la ediţia trecută.

Liderul mondial este americanca Serena Williams, cu 9.231 de puncte.

Sursa : mediafax

In acatiste si rugaciuni, noi, crestinii, o numim pe Maica Domnului Floarea cea mai aleasa si inmiresmata, cea care l-a nascut si l-a purtat in brate pe Domnul nostru, Iisus Hristos. Nu intamplator, in 1999, cand a fost in vizita in Romania, Papa Ioan Paul al doilea a spus despre tara noastra ca este Gradina Maicii Domnului. In traditia poporului nostru, dar si in limbajul nostru popular, mai multe flori si plante poarta numele Maicii Domnului, multe dintre ele avand efecte tamaduitoare atat pentru bolile trupesti, cat si pentru cele sufletesti. Cea mai cunoscuta planta din aceasta categorie este si palma Maicii Domnului. Un vechi proverb roman, ajuns pana la noi, spune “Cum sa moara omul, daca are palma Maicii Domnului in gradina”, facand referire la proprietatile vindecatoare pentru multe boli si afectiuni. Legenda spune ca Maica Domnului cu micul Iisus in brate a cautat adapost la mai multe plante ca sa scape de soldatii lui Irod cand acestia o hartuiau. Singura planta care a primit-o, oferindu-i adapost in acele grele momente, a fost palma Maicii Domnului. La plecare, Maica Domnului a binecuvantat-o menind-o sa aiba puteri vindecatoare: “De azi inainte si pana in eternitate, tu vei fi floarea preferata a oamenilor. Iti dau puterea sa vindeci pe om de toate bolile si sa-l salvezi de la moarte asa cum ai facut tu pentru mine”. Potrivit ziare.com, preparatele din aceasta planta, pulberea, tinctura, otetul, uleiul volatil, infuzia, vinul, au efecte antimicrobiene, antihipertensive si antiinflamatoare, contribuind, in acelasi timp, si la scaderea nivelului de zahar din sange, calitate care o recomanda in terapia diabetului. Plata ajuta si la curatarea sangelui si poate sa previna boala Alzheimer. Ceea ce se stie mai putin despre palma Maicii Domnului este ca aceasta planta cu beneficii atat de numeroase este un ingredient des folosit in industria cosmetica datorita proprietatilor sale in cicatrizarea ranilor care o recomanda tenurilor cu probleme. E bine de stiut ca tinctura stimuleaza cresterea parului si-i intareste radacina.
Roxana Dobre, A.M.PRESS

Foto: icho2014.hus.edu.vn

Elevii români au câştigat patru medalii, una de aur şi trei de argint, la Olimpiada Internaţională de Chimie de la Hanoi, obţinînd unul dintre cele mai bune rezultate pe echipe, informează, marţi, Ministerul Educaţiei, scrie Mediafax.

Maria Andreea Filip, elevă în clasa a XII-a la Liceul Internaţional de Informatică din Bucureşti, laureată cu argint la ultimele două ediţii şi aflată la ultima participare, a reuşit să obţină în acest an medalia de aur. 

VEZI AICI REZULTATELE LA OLIMPIADĂ

Olimpicii medaliaţi cu argint sunt: Dumitru Călugăru, elev în clasa a XI-a la Colegiul Naţional “Tudor Vladimirescu” din Târgu Jiu, Vlad Mihai Mandric, elev în clasa a XI-a la Colegiul Naţional “Sfântul Sava” din Bucureşti şi Bogdan Ştefan Ivan, elev în clasa a XII-a la Colegiul Naţional de Informatică “Tudor Vianu” din Bucureşti. Dumitru Călugăru a obţinut medalia de argint şi în 2013, la Moscova.

La cea de-a 46-a ediţie a Olimpiadei Internaţionale de Chimie, care s-a desfăşurat în perioada 20-29 iulie, la Hanoi (Vietnam), au participat 291 de concurenţi din 77 de ţări.

Echipa României revine în ţară miercuri, la ora 13.05, pe Aeroportul Internaţional “Henri Coandă”, a precizat Ministerul Educaţiei.

sursa: antena3