O ţară completă, cu toate formele de relief, aşezate cu o perfecţiune de maestru – România trebuie descoperită, dezvăluită şi admirată în toată splendoarea ei.

Arcul muntos care adăposteşte ţara noastră are o lungime de 900 de kilometri, fiind cu adevărat un spectacol al naturii.

Ne vom opri astăzi în Munţii Retezat, locul în care se oglindesc spectaculos, la înălţimi ameţitoare 85 de lacuri glaciare ce ascund în ele mii de ierni aspre şi primăveri în cel mai impresionant parc naţional montan al României.

Vestigii ale perioadei de glaciaţiune cuaternară, căldările de la 2000 de metri au pierdut urma gheţarilor de odinioară în adâncimile tăurilor cu unde sclipitoare.

Cel mai mare iezer glaciar este Bucura, cu un luciu de apă de 11 ha, iar cel mai adânc lac glaciar din România este Zănoaga – 29 de metri, din acelaşi Retezat, ambele lacuri fiind unice în Europa.

Traseele montane sunt spectaculoase şi extrem de apreciate de turiştii pasionaţi de alpinism: “Frumuseţea acestui loc îţi taie respiraţia, îl vei iubi şi ţi se va întipări în minte şi în suflet” – este doar una din mărturiile celor care au urcat pe culmi.

sursa: antena3

Cea de-a cincea ediţie a concursului International Earth and Sky, care este organizat de The World at Night (TWAN), National Optical Astronomy Observatory şi Global Astronomy Month from Astronomers Without Borders, a avut două categorii: “Beauty of The Night Sky” şi “Against The Lights”, potrivit washingtonpost.com.

Alex Conu, din România, s-a situat pe poziţia a doua la categoria “Against the Light”, cu fotografia “Reflected Aurora”.

Această fotografie a fost realizată de Alex Conu în Insulele Lofoten din nordul Norvegiei, pe 15 martie. “După câteva zile furtunoase, Aurora a revenit în Reine, un sat pitoresc de pescari din Norvegia”, a spus Alex Conu. “Îmi plac cu adevărat nopţile când apare luna. Peisajul este frumos luminat şi imaginile realizate sunt mult mai interesante“, a adăugat acesta.

Câştigătoarea categoriei “Against the Light” a fost Giorgia Hofer, din Italia, cu fotografia “Light in the Sky”.

Pe locul al treilea la aceeaşi categorie s-a situat Majid Ghohroodi, din Iran, cu fotografia “Unlimited Sky”, pe locul al patrulea – Mark Gee, din Noua Zeelandă, cu “Fog Below And The Stars Above”, iar pe locul al cincilea – Song Hongxiao, din China.

GALERIE FOTO cu fotografiile câştigătoare

Pe de altă parte, categoria “Beauty of The Night Sky” a fost câştigată de Luc Perrot, din insula franceză La Réunion, din Oceanul Indian, cu fotografia “Over the Top”.

Pe locul al doilea s-a situat Ben Coffman, din Portland, SUA, cu fotografia “False Dusk and Falls at Oregon Coast”, pe locul al treilea – Nicholas Roemmelt, din Austria, cu “Kirkjufell Nights”, pe locul al patrulea – Ibrahim Elawadi, din Egipt, cu “Little Explorer”, iar pe locul al cincilea Phil Hart, din Australia, cu “Bioluminescence & Star Trails”.

“The World at Night” este un program lansat în 2007, care aduce un tribut celor mai spectaculoase imagini ce prezintă combinaţii de peisaje şi porţiuni ale cerului şi care sunt realizate la nivel internaţional.

Fotografiile câştigătoare la ediţia din acest an au fost selectate din imagini înscrise şi realizate în 55 de ţări şi teritorii, conform universetoday.com.

Fotograful român Alex Conu este pasionat de astronomie. A studiat astrofizică la Universitatea din Bucureşti şi în prezent locuieşte în insulele Lofoten din Norvegia. Fotografiile sale au fost publicate în reviste precum National Geographic, Sky şi Telescope, conform site-ului său, colorsoflofoten.com.

Sursa: mediafax

Captură Foto: (c) Rich Boden / YouTube

Epocala descoperire realizată de cercetătorul Cristian Lascu a fost certificată zece ani mai târziu de către cercetătorii de la NASA, care au adus la Mangalia un laborator mobil ultrasofisticat și o echipă de savanți ce au lansat un proiect de cercetare în colaborare cu omologii români.

Peștera Movile, de lângă Mangalia, avea să uimească întreaga lume științifică o dată cu descoperirea vieții într-un ecosistem chemoautotrof unic, total izolat de atmosfera terestră și perpetuat într-o lume subterană ostilă oamenilor, animalelor sau plantelor de la suprafață. Pentru prima dată când se descoperea viața în cele mai ascunse cotloane ale pământului, viața subterană nu depindea de cea de la suprafață.

Larry Lemke, de la NASA, care lucrează la o misiune de cercetare a existenței vieții pe Planeta Roșie, a asemănat condițiile de viață din peștera Movile cu cele de pe Marte și a avansat supoziția că ar fi fost posibil să fi existat forme de viață pe această planetă, în urmă cu 3,5 miliarde de ani, când Marte era mai caldă. Cazul peșterii Movile a readus speranța găsirii unor forme de viață incipiente în subteranul planetei roșii, unde există surse de apă lichidă caldă.

Descoperirea de la Movile i-a inspirat și pe scenariștii americani, care au turnat filmul “The cave”, în 2005, în regia lui Bruce Hunt.

Însă, la Movile, biologii de la Institutul Național de Speologie au descoperit un cerc complet închis, un ecosistem stabil alcătuit din viețuitoare și fungi, total izolat și independent de suprafața terestră, la doar 20 de metri adâncime ce funcționează pe baza chimiosintezei și a fost separat complet de mediul exterior timp de circa 5,5 milioane de ani. Acest lucru l-a făcut pe unul dintre cercetătorii care au descoperit și studiat flora și fauna de aici să concluzioneze că, dacă în urma unui război nuclear viața de pe pământ ar dispărea, acest ecosistem ar fi un supraviețuitor.

Explorarea științifică a Peșterii Movile, mărturisește Cristian Lascu, a început abia în 1990, timp în care peștera a fost izolată. “În total, aici s-au descoperit 35 de specii complet noi care trăiesc într-un mediu foarte bogat în hidrogen sulfurat, cu o atmosferă foarte săracă în oxigen, dar bogată în dioxid de carbon și metan, asemănătoare oarecum cu fosele vulcanice de pe Planeta Marte, după cum au apreciat ulterior cei de la NASA”, spune Lascu.

Lucrările explorative de cercetare (biospeologică și gelogică) au fost conduse de Cristian Lascu, Ștefan Sârbu și Radu Popa (membri GESS). Pe suprafața apei sulfuroase din peșteră s-a observat prezența unui strat de câțiva milimetri grosime de substanță albă, cremoasă despre care s-a constatat că era vorba despre o substanță organică nutritivă, în care se aflau numeroase organisme, îndeosebi melci mici și viermi.

Potențialul științific al Peșterii Movile nu este epuizat, a declarat Cristian Lascu pentru AGERPRES. De altfel, observațiile continuă aici și se fac explorări în fiecare an, dar integritatea habitatului este pusă în pericol în fiecare zi, inclusiv de către “căutătorii” de fier vechi, care atentează constant la imensa ușă metalică ce obturează accesul de la suprafață.

“Mai există un pericol constant, pe care autoritățile locale trebuie să-l ia în calcul și este chiar în sarcina lor… Acela al extinderii zonei urbanizate din Mangalia către perimetrul în care este localizată peștera și care este definit drept rezervație științifică cu regim strict protejat. Ei bine, în cartierul nou construit ce se extinde trebuie racordate toate locuințele la rețeaua de canalizare, căci orice fosă septică clandestină poate provoca infiltrații în subsol ce ar ajunge, prin pânza freatică, în mediul special din Peștera Movile, care se pare că păstrează secretul originii vieții. Prezență umană în acest loc amenință serios existența ecosistemului, deoarece simplul proces respirator poate cauza dezechilibre ireversibile, prin modificarea nivelului de oxigen și de dioxid de carbon din peșteră. De altfel, pentru protejarea habitatului și ecosistemului perioada de lucru în interiorul peșterii este limitată la doar două ore și accesul este permis de maxim două ori pe lună, pentru specialiști și limitat la maxim trei persoane, într-o incursiune. În plus, trebuie purtate încălțăminte și costume curate, pentru a evita contaminarea”, avertizează Lascu.

Cercetătorii români spun că nu există dovezi ale provenienței apei din exterior și că apa din caverne provine cel mai exact dintr-o rezervă subterană care ar fi fost păstrată aici timp de peste 2500 de ani.

În peșteră au fost identificate două spații cu aer. În primul se aflau specii de nevertebrate cunoscute, iar în cel de-al doilea a fost descoperit un strat ce avea o consistență lăptoasă, compus din materiale organice. Aerul nu era respirabil, fiind otrăvit cu gaze nocive vieții, hidrogenul sulfurat și dioxidul de carbon, nivelul oxigenului fiind foarte scăzut. Absența luminii solare duce la eliminarea posibilității de a obține hrana prin fotosinteză, iar organismele de aici s-au adaptat la condițiile de mediu utilizând energia chimică rezultată din oxidarea hidrogenului sulfurat. Microorganismele folosesc chimiosinteza (sau chemosinteza) pentru a-și procura hrană. Acest procedeu a dus la formarea stratului cu aspect lăptos, plin cu microorganisme, care au constituit hrană pentru celelalte animale aflate în peșteră, ei fiind ultima verigă a lanțului alimentar. Vietățile din subteran au culoare pală, iar ceea ce îi diferențiază complet de rudele lor de la suprafață este lipsa totală a vederii și antenele de proporții gigantice pe care le folosesc pentru a se deplasa pe întuneric.

“Expediții ulterioare aveau să identifice alte trei zone cavernicole, oarecum asemănătoare ca morfologie cu Peștera Movile, alimentate cu ape sulfuroase și termale unde există viață, în Italia, în Munții Apenini, în Grecia și la Marea Galileii, în Israel, unde există adevărate oaze subterane cu viețuitoare înrudite cu fauna de la noi, dar Movile își păstrează unicitatea absolută”, a subliniat dr. Cristian Lascu.

Din punct de vedere geologic peștera este cuprinsă în Platforma Moesică și datează din Cuaternar. Cu o lungime de 300 de metri și o suprafață totală de doar 12.000 mp, peștera este relativ mică, având pasaje înguste ce alcătuiesc un labirint de galerii joase, de 1-2 metri, cu profil rotunjit, săpate în călcare oolitice și lumaselice, sarmațiene. Se crede că populația peșterii a fost izolată în urmă cu cinci milioane jumătate de ani, când nivelul Mării Negre a scăzut simțitor, o perioadă în care cei mai apropiați strămoși ai omului de azi erau maimuțele din sudul Africii.

AGERPRES/(AS — autor: Dan Mihăescu, editor: Cristian Anghelache)

Peștera Casian — interior
Foto: (c) Simion MECHNO / AGERPRES ARHIVĂ

Dobrogea, pământul acesta dintre Dunăre și Marea Neagră, atât de plin de contraste; aspru și secetos, fecund și mănos, deșertic, selvic, deltaic și stâncos, acvatic și teluric — în egală măsură, totul face ca aici, în mod paradoxal, mitul platonician al peșterii să capete valența sinergiei temporale între trecut, prezent, viitor — căci ce alt tâlc poate avea antica Legendă a Peșterii Keirys.

Trecutul este consemnat în anale. Dio Cassius, în a sa ‘Istoria romană’, amintește poporul unei întregi cetăți ce și-ar fi căutat salvarea din fața romanilor — pierzându-și urma în mitica peșteră Keirys, undeva în Scithya Minor.

În anul 29-28 a.Ch., proconsulul roman Marcus Licinius Crassus a pornit, în fruntea unei armate, spre ținuturile Moesiei Inferioare, pentru a-i pedepsi și supune pe dacii conduși de Dapyx, rege viteaz, urmaș al lui Burebista. Se dorea acordarea ajutorului unui șef de trib local, Rholes, supus Romei dar în conflict cu Dapyx. În realitate, Marcus Licinius voia să recupereze steagurile de luptă pierdute de Caius Antonius în bătălia de la fortăreața Genucla, de lângă cetatea Histria și să spele astfel o rușine mai veche. Conducătorul militar dac ce-i învinsese pe romani la Genucla, Zyraxes era un aliat al regelui Dapyx. În realitate, Imperiul Roman urmărea supunerea deplină a dacilor de la sud de Dunăre, bogățiile ținutului, aurul, vitele, grânele și sclavi. Dio Cassius spune clar că Licinius nu a cruțat pe nimeni, indiferent de atitudinea pe care o avea față de imperiu. Nu există iertare sau îngăduință, iar ‘barbarii’, cum erau etichetați dacii, trebuiau trecuți prin foc și sabie. Dapyx a murit eroic în lupta cu ‘civilizatorii’ romani, iar cetatea lui Zyraxes a fost și ea cucerită în urma unei trădări. Speriați de urgia abătută asupra lor, dacii, spune istoricul roman, și-au adunat ce au putut și ‘s-au refugiat sub pământ, împreună cu femeile, copiii și bătrânii lor, prin gura unei peșteri amenajată și ca lăcaș de cult cu totemuri benefice cioplite la intrare ‘. Au luat cu ei în adâncuri și grânele, conform istoricului Dio Cassius, oile, caprele, vacile, dar și aurul și bijuteriile pe care le aveau, galeriile întunecoase ale peșterii Keirys, devenind astfel casa lor. Licinius, ar fi dat ordin pentru zidirea celor trei intrări în peșteră pentru a transforma astfel izbăvitorul refugiul, într-un uriaș cavou pentru poporul care și-a cautat salvarea sub pământ. Tot istoria menționează că pentru a recupera bogățiile cu care dacii s-ar fi ascuns în peșteră și pentru a prinde cât mai mulți sclavi, după câteva zile romanii ar fi deschis borțile zidite și au afumat mult timp galeriile peșterii pentru a-i scoate afară pe supraviețuitori. Dintre cei refugiați, nimeni însă nu a mai putut fi găsit și scos la suprafață … Astfel, în Dobrogea de astăzi s-a perpetuat legenda miticei Peșteri Keirys, în care cei prigoniți și-ar fi găsit salvarea, trecând spre tărâmul de la capăt, ca print-un pasaj cu două ieșiri. Și … unii spun că peștera Keirys ar fi avut ieșiri secrete în Bulgaria de astăzi, alți spun că ar fi avut galerii corespondente ce ajungeau până în Bizanț. Paradoxal, sau nu, această poveste circulă și pe teritoriul Bulgariei, în localitățile de la granița cu România unde deseori sunt văzuți căutători de comori, arheologi sau turiști amatori de aventură. Legendele localnicilor spun că peștera ar fi o poartă către lumea de dincolo de moarte.

Arheologul Vasile Boroneanț, unul dintre istoricii preocupați de acest mister, a localizat Peștera Keirys la Limanu, unde localnicii au denumit inspirat labirintul cavernicol de aici drept Peștera ‘La icoane’ sau ‘Caracicola’, după ce au descoperit incizii, desene în cărbune și chipuri de idoli ciopliți, urme de viețuire apreciate a data din neolitic. Altele, posibil dacice. Peștera Limanu este un adevărat labirint subteran, a cărui lungime exactă încă nu se cunoaște, doar 3,2 km de galerii și coridoare fiind cartografiate. Aici au fost descoperite urme de viețuire, pereți și tavane cioplite, încăperi amenajate, firide pentru opaițe, existând dovezi că vechii locuitori ai peșterii foloseau chiar și un sistem de marcaje pentru a nu se rătăcii. Pe pereți apar desene și inscripții (romane și chirilice) care dovedesc locuirea începând din sec. I a.Chr. până în sec. X p.Chr. Un interes deosebit prezintă figurile de călăreți; caii văzuți din profil sunt redați în galop, iar călăreții au chipurile privite din față. Ca siluete și mod de prezentare seamănă în mod izbitor cu cele ale călăreților daci, de pe ceramica descoperită în multe așezări din aria locuită de traco-daci. Cele mai vechi desene aparțin însă foarte probabil perioadei de maximă înflorire a culturii geto-dacice, de când datează, conform arheologilor, amenajarea peșterii. Celelalte desene — simbolurile religioase creștine, literele sau cuvintele în caractere chirilice — aparțin perioadei romano-bizantine și celei ulterioare, fiind o dovadă că peștera de la Limanu a constituit un adăpost pentru populația locală până târziu, către sec. X-XI p. Chr. — menționează dr. Boroneanț, în lucrările sale.

“Dintre peșterile dobrogene, cea de la Limanu este singura care se apropie de descrierea lui Cassius Dio privind legendara Keirys. Ea este singura în măsură să justifice deplasarea unei armate romane pentru asedierea unui loc de refugiu. Cercetările au scos la iveală material arheologic care atestă că peștera a fost locuită de localnicii daci chiar în acea epocă. Dovezile existente ne îndreptățesc să considerăm că labirintul de la Limanu a fost realizat de o autoritate locală geto-dacică, ca măsură de apărare în fața pericolului roman. Relatarea lui Cassius Dio arată că peștera era loc de refugiu, anume ales și pregătit, nu o cavernă întâmplătoare”, scrie prof. dr. Vasile Boroneanț, în “Labirintul subteran de la Limanu”.

Poveștile localnicilor amintesc vaiete stranii și înspăimântătoare care vin din străfundurile pământului, iar cei care le aud sunt hipnotizați de ele și pornesc în căutarea glasului. Se spune că acest glas ar fi al paznicului porții de la intrare, care vrea să îi ademenească pe cei neinițiați și care, din curiozitate, pășesc cu blasfemie pe pământul sacru al lui Zamolxis. Mai mult, s-a țesut și misterul, legat de interpretarea imaginilor ipostaziate de bolovanii prăvăliți la intrarea în peșteră, precum că ar fi fost chipurile cioplite în piatră ale lui Zamolxis, al cărui spirit păzește intrarea în tărâmul sacru, până că strămoșii daci vor reveni din genune.

Explicația științifică a acestor sunete ciudate, dată de speologi, este că vaietele sinistre sunt produse de vântul ce străbate numeroasele galerii subterane de la Limanu, zgomot care, se pare, influențează psihicul omului.

Din punct de vedere geologic, Peștera Limanu, cu lungime de aproximativ 4.000 metri este cea mai lungă peșteră dobrogeană. Peștera are o ramificație amețitoare a galeriilor, asemeni unei trame stradale dintr-un oraș antic, nesistematizat, dezvoltat haotic. De aici și impresia unui oraș subteran. Aspectul unor galerii, care au secțiune rectangulară, foarte regulată, pare că au fost cioplite de om. Unele sectoare de galerie chiar au fost cioplite de oameni, și aici se văd urme de dăltuire, iar pentru a nu risca prăbușirea bolților, au fost clădite ziduri și pilieri de sprijin, din dale de calcar. În rest este o morfologie specifică peșterilor cu stratificație orizontală, dezvoltate de calcare sarmatiene, sub formă de structuri tabulare. Într-un sector ușor accesibil a fost descoperită ceramică elenistică și opaițe, care indică faptul că locuitorii de la Callatis, în urmă cu aproape două milenii, ciopliseră aici altare unde veneau poate să se închine zeului Mithras. Este clar însă că, odată cu răspândirea creștinismului în secolul al X-lea, s-a încercat transformarea Peșterii Limanu în lăcaș de cult.

La rândul său, istoricul Constantin Daicoviciu localiza mitica Peșteră Keirys în rezervația de la ‘Gura Dobrogei’, în Podișul Casimcea, ipoteză sprijinită și de Vasile Pârvan. Aici, în ‘Peștera Liliecilor’, denumită și Peștera “Gura Dobrogei”, desfășurată pe 5 ha, cu lungimea de peste 480 de metri, dispusă pe mai multe galeri și cu trei guri de acces, au fost atestate numeroase mărturii ale prezenței umane, unelte de silex paleolitic și neolitic, fragmente de ceramică neolitică, dar și obiecte mai recente, din metal, aparținând epocii fierului. Cele mai multe galerii și încăperi ale peșterii sunt zone de adăpostire a coloniilor de lilieci în timpul verii și de hibernare în timpul iernii, ce aparțin speciei mediteraneene Rhinolophus mehelyi și Myotis mistacinus. Tot în zonă, se mai află și peșterile ‘La Adam’ și ‘Sfântul Ioan Casian’.

Legendele locului creează însă o aură aparte peșterii ‘Canaraua Fetei’, ce-i conferă toate atributele pentru a glisa peste faima anticei peșteri Keirys, tărâm subteran pentru evadări salvatoare către o altă lume, în vreme de restriște. Considerată de geologi drept canionul românesc, cu pereți de calcar de până la 40 de metri înălțime, brăzdați de fisuri, nișe, grote și peșteri, Rezervația naturală, faunistică, floristică ‘Canaraua Fetei’ se întinde pe 170 hectare, la granița de sud-vest a județului Constanța cu Bulgaria.

La tot pasul, turistul descoperă uimit păduri de stejari xerofili, tei argintii, vișini turcești, liliac sau migdali pitici, sânziene galbene, șofran roșu și alb-azuriu, irișii sălbatici albăstrii, bujori dobrogeni și bobițel. Ochiul ager poate distinge cu ușurință pe câte un vârf de stâncă crenelat, dalbii vulturi egipteni care cuibăresc aici în tihnă sau furișându-se pe înserat câte-o vulpe cărbuneasă, ori veghind atenți, jderii de piatră și dihorii pătați. La răcoare, spre seară, în valea tihnită și generoasă a canionului apar majestuoși cerbii lopătari al cărui tropăit cadențat poate ”pune pe fugă” până și vipera cu corn. Bătrânii din satele învecinate, Dumbrăveni sau Olteni, încă mai pomenesc poveștile aflate de părinți lor, cum că pe aici ar fi trecut un vechi braț al Dunării, apa năvalnică a fluviului săpând peșterile de aici, cu multe galerii și ieșiri. În peștera din ‘Canaraua Fetei’, se spune că locuitorii și-ar fi ascuns în siguranță soțiile și fecioarele, la năvălirea turcilor.

Ascunzătoarea ar fi fost descoperită până la urmă și pentru a nu fi răpite, mai multe fete s-au aruncat de pe stânci plătind cu viața onoarea pe care și-au păstrat-o nepătată.

Tot aici, la ‘Canaraua Fetei’, în pereții calcaroși, a fost ascuns de ochii iscoditori, un complex monahal paleo-creștin săpat în pereții verticali, de o frumusețe ireală. Bisericuțe din piatră, cu altare și galerii de comunicare, lavra de aici a avut două etape de locuire: prima în secolele IV-VII d. Chr, iar cea de a doua, în evul mediu timpuriu (sec. IX-X) — situl prezentând analogii cu cel de la Basarabi. Aici au fost descoperite oseminte a doi monahi necunoscuți, dar și alte trei morminte jefuite cu multe secole în urmă. Localnicii povestesc că, în trecutul înnegurat, pe pereții de calcar ai celor două bisericuțe din interior se puteau identifica desene și inscripții în graiuri neștiute (probabil rune protobulgare). Au fost descoperite și monede din vremea împăratului roman Constanțiu (sec IV d.Ch), fiul lui Constantin cel Mare.

Se mai crede și că peșterile de la Dumbrăveni, din ‘Canaraua Fetei’, aflate în vecinătatea platoului pe care s-a dat bătălia daco-romană de la Adamclisi, au fost lăcașuri de cult, cu mult înainte de sosirea primilor monahi creștini și chiar un altar al lui Zamolxe. O altă poveste, despre complexul monahal de aici, vorbește despre un culoar lung, săpat pe sub stâncă până la Cetatea Tropaeum Traiani, de la Adamclisi, sau că noaptea, călugării de aici, de la Canaraua Fetei, deveneau lotrii care jefuiau gospodăriile turcilor și le răpeau soțiile și fiicele.

AGERPRES/(AS — autor: Dan Mihăescu, editor: Adrian Drăguț)

Foto: (c) GRIGORE POPESCU / AGERPRES FOTO

Cîrstea, cap de serie nr. 8, a avut nevoie de două ore și 12 minute pentru a trece de Bertens, la capătul unui meci în care a comis 12 duble greșeli.

Românca (24 ani, 35 WTA) și-a asigurat un cec de 3.420 dolari ș 30 puncte WTA și o conduce cu 2-0 pe batavă (22 ani, 77 WTA), pe care a mai învins-o anul trecut, în primul tur la Roland Garros, cu 5-7, 7-5, 6-2.

În optimi, Sorana o va înfrunta pe câștigătoarea meciului dintre sârboaica Bojana Jovanovski și australianca Olivia Rogowska.

AGERPRES (editor: Mihai Țenea)

Foto: (c) Constantin DUMA / AGERPRES ARHIVĂ

Potrivit sursei citate, alte două medalii de aur, pentru vinul Chateau Cotnari din producția anului 2012 și pentru Grasa de Cotnari 1992, și o medalie de argint pentru Grasa de Cotnari 2005, s-au înscris în palmaresul companiei, după participarea la acest concurs de prestigiu creat în 1983, care se desfășoară anual în Quebec, sub înaltul patronaj al Organizației Internaționale a Viei și Vinului (OIV), Uniunii Internaționale a Oenologilor (UIOE) și a Federației Mondiale de Vinuri și Băuturi Spirtoase (VINOFED).

“Cu un juriu impresionant, alcătuit din 39 de membrii din întreaga lume, după patru zile de degustări a peste 1.700 de probe, se poate afirma că “Selections Mondiales des Vins” este printre cele mai ‘mari’ concursuri internaționale. Am concurat alături de podgoriile cele mai renumite din țări precum Franța, Chile, Canada, Ungaria. Să fii prezent la o astfel de competiție și să îți dorești o medalie în lupta cu cele mai reprezentative vinuri ale lumii este visul fiecărui producător. Medalia de aur din acest concurs reprezintă o certitudine a calității și a locului pe piață, dar să fii încoronat cu Marea Medalie Aur într-un Concurs de o asemenea amploare este maximul ce poate fi atins de un producător”, a declarat jurnaliștilor, în cadrul unei conferințe de presă, Constantin Deleanu, președintele companiei Cotnari SA.

Acesta și-a exprimat bucuria că firma pe care o conduce de aproximativ 10 ani “exportă” în continuare cu succes imaginea României în lume și “promovează brandul de țară la nivel internațional”.

AGERPRES/(A, autor: Daniela Malache, editor: Diana Dumitru)

Foto: (c) ADRIAN CUBA / AGERPRES ARHIVA

Data de 29 iulie a fost proclamată, în conformitate cu Legea nr. 99/1998, Ziua Imnului Național al României — ”Deșteaptă-te române!”, simbol al unității Revoluției Române de la 1848.

La 29 iulie 1848, ‘Deșteaptă-te române!’ a fost cântat pentru prima dată în Parcul Zăvoi din Râmnicu Vâlcea. La originea Imnului Național al României se află poemul patriotic ”Un răsunet” de Andrei Mureșanu, publicat în numărul iunie-iulie 1848 al suplimentului ”Foaie pentru minte, inimă și literatură”, pe o melodie culeasă de Anton Pann. Conținutul profund patriotic și național al poeziei a fost de natură să însuflețească numeroasele adunări ale militanților pașoptiști, pentru drepturi naționale, mai ales din Transilvania, Nicolae Bălcescu numind acest imn ”o adevărată Marsilieză românească”.

Imnul a fost intonat în timpul Războiului de Independență, în Primul Război Mondial și la Marea Unire din 1918. A fost, de asemenea, intonat în al Doilea Război Mondial.

”Deșteaptă-te române!” a fost interzis după instaurarea regimului comunist, timp de aproape o jumătate de secol. A fost cântat, însă, în timpul revoltei de la Brașov din 15 noiembrie 1987 și în timpul Revoluției din decembrie 1989.

Imediat după Revoluția din decembrie 1989, ”Deșteaptă-te române!” a fost ales Imn Național al României, fiind consacrat prin Constituția din 1991. Conform Constituției României, Imnul Național este considerat simbol național, alături de drapelul tricolor, stema țării și sigiliul statului.

AGERPRES/(Documentare-Andreea Onogea, editor: Marina Bădulescu)

Exista zone in Romania unde, inexplicabil pentru omul de rand, turistii simt o stare de bine, liniste si echilibru, unde plantele cresc miraculos si clima este echilibrata.

Sunt locuri cu o incarcatura energetica extraordinara, locuri in care pamantul “pulseaza”. Cercetatorii le-au studiat ani la rand si au scris tratate peste tratate, ajungand la concluzia ca Romania beneficiaza de unul dintre cele mai puternice scuturi energetice de pe planeta.

Stramosii nostri cunosteau toate punctele energetice de mare putere ale Romaniei si le insemnasera cu megaliti si altare ciclopice, dedicandu-le zeilor primordiali. Cercetatorul Gheorghe Serbana si un fost ofiter in unitatea de extrasenzoriali ai generalului Ilie Ceausescu ne ajuta sa construim aceasta harta energetica a Romaniei.

Cum se formeaza energiile

Din punct de vedere bioenergetic, Pamantul este o formatiune cu linii geoenergetice care se intretaie, se leaga in noduri si se modifica sub influenta proceselor geofizice si cosmice. Aceste linii de putere ating forta maxima in anumite zone, care emit radiatii numite “curenti de inteligenta”.

Locurile in care “biocurentii inteligenti” ai Terrei se intalnesc cu emisiile energetice cosmice de aceeasi valoare sunt considerate puncte privilegiate sau “puncte de dragoste” si sunt marcate, in general, de megaliti.

Deloc intamplator, in acele zone a existat ocultata civilizatie a uriasilor si, mai tarziu, au aparut nucleele civilizatiei oamenilor, care au construit temple, schituri, biserici, manastiri, aparand aceste locuri divine. Asa cum constatase regretatul bioenergoterapeut Dan Seracu, deasupra Romaniei se intinde una dintre cele mai puternice “umbrele” protectoare de pe intreaga planeta.

Ce invatau paranormalii generalului Ilie Ceausescu

Unul dintre ofiterii “paranormali” ai generalului Ilie Ceausescu a precizat ca intregul lor antrenament urmarea sa le amplifice aptitudinile extrasenzoriale. Iar pentru asta erau dusi in anumite centre energetice. Din punct de vedere al randamentului extrasenzorial, aceste centre sunt: COZIA – FRUNTI – NEGOIU, GHITU – NEGOIU, IEZER – NEGOIU, denumit si TRICORNUL DACIC.

Acesta este cel mai activ si cel mai anihilant pentru multitudinea centrelor de negativare. Urmeaza NEHOIASU – PENTELEU, GORU – LACAUTI; PETROSANI – TISMANA; ABRUD – CAMPENI; INA – CALIMANI; BARGAU – GIUMALAU; TOROIAGA – ROTUNDA; GRINTIESU – RARAU; SLANIC MOLDOVA; SOVEJA – LA GROTE(!). In acest ultim punct ajungeau ofiterii care trecusera la un stadiu superior al cursurilor de perceptie extrasenzoriala.

Triunghiul divin Omu – Babele – Sfinxul

In Romania, cel mai cunoscut triunghi energetic este Omu – Babele – Sfinxul, de o putere incalculabila. In jurul acestuia apar, la anumite intervale, conuri de lumina alb-laptoasa, care se rotesc ca un vortex de nori, amplificand perceptia extrasenzoriala.

Tot atunci se inregistreaza semnale radio venite dinspre  interiorul muntelui. Un alt loc geoenergetic este Polovragi, Targu Jiu, cu a sa “pestera fara capat”, unde se crede ca Zamolxis ii invata pe vraci tehnici de tamaduire a sufletului si trupului (poli-vraci).

Bioenergoterapeutii de azi spun ca Polovragiul este cea mai buna zona pentru tonifierea generala a organismului. Sarmizegetusa era un adevarat panteon al cunoasterii spirituale. Acolo, pe un platou aproape inaccesibil, imprejmuit pe trei parti de prapastii adanci, se afla un altar megalitic pe care sunt inscriptii intr-o limba nedescifrata. Pentru bioenergoterapeuti, Sarmizegetusa este o zona ce activeaza creativitatea si aptitudinile pentru educatie.

Panteonul de la Cascioarele

Cercetatorul Gheorghe Serbana indica o alta zona a “uriesilor”, Panteonul de la Cascioarele, o vatra primara a civilizatiei. “La Cascioarele a inceput Istoria, care se trage de la Istru!”, spune Gheorghe Serbana. “Aici a existat o minunata civilizatie a zeilor tatani ai omenirii. Aici au fost gasite necropole de uriesi si pietre cu inscriptii ciudate, cu linii ce parca delimiteaza zone numai de stravechi stiute. Cu aparatura moderna se poate constata o zona geoenergetica deosebita si o acustica nemaipomenita. Cine doarme noaptea aici, in zona Panteonului de la Cascioarele, aude clar si Soaptele oamenilor de pe malul celalalt al Baltii Izvorului Catalui”.