Va  propunem o finantare nerambursabile de 100% pentru conservare si revitalizare patrimoniu cultural si national.

Valoarea finantarii este de min. 200.000 euro si max. 2.000.000 euro. 

Solicitanti eligibili sunt:   

– institutii publice: autoritati publice, institutii culturale si arhivele statului;
– organizatii neguvernamentale, inclusiv filiale ale asociatiilor si fundatiilor internationale recunoscute in conformitate cu legislatia in vigoare in Romania, active in domeniile vizate de program (e.g. patrimoniu cultural, minoritati etnice)
– culte si asociatii religioase recunoscute potrivit legislatiei in vigoare in Romania;
– institutii de invatamant superior si institute de cercetare;
– alte entitati fara scop lucrativ active in domeniile vizate de program (e.g. patrimoniu cultural, minoritati etnice).

Finantator

Norvegia, Islanda, Liechtenstein prin Mecanismul Financiar SEE 2009-2014

Buget

9.821.004 euro alocat pe componente dupa cum urmeaza:.

• Componenta 1: Conservarea, renovarea si protejarea patrimoniului cultural – 9.097.474 euro.
• Componenta 2: Dezvoltarea comunitatilor locale si asigurarea unor mijloace de trai durabile din punct de vedere economic prin revitalizarea patrimoniului natural si cultural – 723.530 euro.

Obiective

Obiectivul general al Programului este protejarea si conservarea patrimoniului cultural si natural pentru generatiile viitoare si facilitarea accesului la patrimoniu a publicului larg.

Programul urmareste indeplinirea urmatoarelor obiective specifice:

• protejarea si valorificarea patrimoniului cultural din Romania;
• dezvoltarea comunitatilor prin cresterea atractivitatii turistice si investitionale a oraselor si regiunilor, datorita conservarii, restaurarii si valorificarii patrimoniului cultural si natural;
• conservarea si valorificarea patrimoniului imaterial in vederea consolidarii identitatii culturale a minoritatilor etnice si culturale, inclusiv a populatiei rome.
• intarirea relatiilor bilaterale intre operatorii culturali din Romania si cei din statele donatoare cu privire la patrimoniul cultural

Activitati eligibile (lista indicativa)

• Protectia, restaurarea, conservarea si punerea in valoare a monumentelor istorice;
• Amenajari peisagistice pentru punerea in valoare a monumentelor istorice;
• Modernizarea utilitatilor aferente monumentelor istorice (energie electrica, alimentare cu apa, canalizare);
• Dotari interioare (instalatii, echipamente si dotari pentru asigurarea conditiilor de climatizare, siguranta la foc, antiefractie) pentru monumente istorice/muzee;
• Dotari pentru expunerea si protectia patrimoniului cultural mobil si imobil;
• Amenajarea zonelor de protectie prin delimitarea si imprejmuirea monumentelor istorice;
• Constructia utilitatilor anexe (marcaje, grupuri sanitare, puncte de informare, reclame si indicatoare) pentru monumente istorice/muzee;
• Constructia/reabilitarea/amenajarea caii de acces catre monumente istorice/muzee;
• Protectia, restaurarea, conservarea si punerea in valoare a patrimoniului mobil;
• Crearea infrastructurii pentru digitizarea bunurilor de patrimoniu, actiuni de digitizare a bunurilor de patrimoniu si creare de baze de date, precum si de facilitare a accesului publicului larg la acestea;
• Realizarea de platforme si solutii tehnologice de punere in valoare a patrimoniului mobil si imobil, inclusiv prin digitizare;
• Conservarea, amenajarea si punerea in valoare a patrimoniului natural, asigurarea accesului si facilitarea introducerii acestuia in circuitul public;
• Realizarea de studii, analize, rapoarte privind patrimoniului material si imaterial, inclusiv proiecte tehnice, analize de impact, inventare, etc.;
• Realizarea de documente strategice, de planificare si management integrat pentru obiectivele de patrimoniu;
• Activitati de conservare si promovare a patrimoniului imaterial al comunitatilor etnice si culturale, inclusiv a populatiei rome;
• Realizarea de cataloage si inventare a colectiilor care vizeaza mostenirea culturala a minoritatilor etnice si promovarea acestora;
• Organizarea de expozitii si evenimente care sa valorifice patrimoniul apartinand minoritatilor etnice si culturale

Va rugam sa ne transmiteti rezumatul proiectului si datele de contact, cat se poate de repede.

Pentru detalii va stau cu placere la dispozitie.

Sansa Romaniei in dezvoltarea turismului nu sta in litoral sau in concepte precum “The Carpathian Garden”, ci intr-o descentralizare a brandingului de tara. O piesa importanta in aceasta descentralizare o constituie turismul alternativ, axat pe nise care atrag ca un magnet anumite categorii de turisti si care devin tot mai cautate.

Prin promovarea produselor, a mestesugurilor si a traditiilor dintr-o anumita zona va creste si economia locala, iar spiritul locului se va mentine.Despre potentialul turismului romanesc alternativ am stat de vorba cu Cristian Cismaru, fondator si managing partner Reky Travel, o agentie de turism specializata pe incoming si care aduce pana la 1.000 de turisti straini anual in Romania.  Alte agentii care aduc turisti straini in Romania sunt Danubius Travel, Atlantic Tour, Karpaten Turism, Invitation Romania.

DailyBusiness.ro: Ce presupune turismul alternativ?
Cristian Cismaru: In sens larg, turismul alternativ inseamna ca nu incerci sa te adresezi unui public mainstream, adica nu esti interesat sa faci turism de masa. Mai degraba, te adresezi vizitatorilor in functie de interesele, hobby-urile si curiozitatile lor si structurezi o zi de calatorie pe una sau mai multe teme clar stabilite. Dramaturgia zilei este o insiruire de atractii date de aceste interese si teme, care pot fi clasice (patrimoniu construit sau natural, traditii, mestesuguri) sau mai noi (gastronomie, miscare, ecologie). Ideea de baza este sa incerci sa prezinti destinatia tinand cont, pe de o parte, de ceea ce il intereseaza pe vizitator si, pe de alta parte, de ceea ce iti ofera locul in autenticitatea si originalitatea lui.

DB: Cat de cautata/apreciata este aceasta nisa de catre romani?
CC: In Romania, interesul pentru aceste nise este in crestere, dar inca sunt destul de putini cei care stiu de dinainte la ce sa se astepte, ce vor sa descopere sau ce ii intereseaza cu adevarat. De trei ani incoace, avem din ce in ce mai multi oaspeti romani care provin din orasele mari ale tarii. Zona rurala este punctul cel mai important si puternic de atractie.

Mai dureaza cativa ani pana ce va creste aceasta masa critica de turisti din Romania, care sa-si aloce mai mult timp pentru a vizita si descoperi propria tara.

DB: Din ce tari au venit in Romania anul trecut strict pentru acest concept de turism alternativ?
CC: Marea majoritate a vizitatorilor sunt straini, cu preponderenta vorbitori de limba germana. Acestia sunt foarte deschisi la turismul alternativ si chiar il solicita cu precadere atunci cand isi fac planuri sa viziteze Romania. Cei mai multi dintre ei aleg circuite pentru o saptamana.

Exista, insa, si o piata mare a strainilor care locuiesc in Romania: familii care locuiesc in multe sate din Transilvania (emigranti) si care si-au deschis afaceri mici, strainii care lucreaza in marile fabrici din Sibiu, Cluj si Sebes sau alte zone industralizate, dar si expatii din Bucuresti. Aceasta categorie este, la momentul actual, cea mai fidela si mai interesata de evenimentele din spatiul rural si de turismul de weekend.

DB: Cati jucatori sunt pe aceasta piata in Romania? La ce valoare estimativa se situeaza piata turismului alternativ in Romania?
CC: Valoarea nu se poate cuantifica atat de usor la nivel de tara. Sunt nise atat de diferite, incat sunt greu de masurat ca valoare. La nivel regional, ma refer la sudul Transilvaniei, exista, dupa estimarile mele, aproximativ 10–15 agentii de turism care incearca sa promoveze aceste tipuri de programe. Este o piata mica inca, dar dinamica.

DB: Ce trebuie sa stie un antreprenor care vrea sa isi deschida o agentie/un business in aceasta zona?
CC: Daca vorbim strict despre turismul alternativ, noi mergem pe ideea ca hobby-ul sau pasiunea fiecaruia sunt baza de start a unei afaceri de succes. Daca iti place sa vizitezi pesteri, poti sa faci turism speologic, daca iti plac pasarile, poti sa faci birdwatching s.a.m.d. E important, insa, sa iti placa ceva anume, restul vine de la sine, daca te bucuri sa cunosti si sa lucrezi cu oamenii care iti sunt clienti. Ca agentie, recomand foarte mult specializarea. Sa incerci sa faci tot pentru toata lumea e greu si se pierde din calitate.

Citind monografia unui sat, gasesti aproape toate informatiile de care ai nevoie cand construiesti o oferta.

DB: Care ar fi principalele zone de exploatat in Romania de aceasta nisa si de ce? Ce au ele de oferit? Ce avantaje are Transilvania fata de alte zone?
CC: Depinde foarte mult de ceea ce cauta turistul si de oferta pe care o construiesti: de exemplu, o oferta de observare a naturii se potriveste cel mai bine in zone protejate (Delta Dunarii, Carpatii); o oferta de participare la muncile agricole in zonele rurale active sau un program de invatare de dansuri populare maghiare functioneaza mai bine pentru Secuime.
Transilvania are marele avantaj al multiculturalitatii si al pozitiei geografice foarte bune.

Un program in care vrem sa gatim cu turistii si sa descoperim prin mancare mozaicul cultural care s-a dezvoltat de-a lungul secolelor se poate face foarte bine aici, dar mai greu in zone unde influentele sunt reduse. De asemenea, o tura de descoperit covoarele anatoliene sau altarele proliptice din bisericile fortificate nu se poate face in alte zone in afara Transilvaniei.

DB: Va ramane o nisa care se va concentra pe incoming sau se va incerca si atragerea romanilor?
CC: Turismul alternativ se poate dezvolta in Romania prin crearea unor oferte de weekend si deja functioneaza pe acest tipar, intr-o oarecare masura. Nu cred ca vom ajunge foarte curand sa vindem circuite de o saptamana in Transilvania sau Bucovina. Mai dureaza cativa ani pana ce va creste aceasta masa critica de turisti din Romania, care sa-si aloce mai mult timp pentru a vizita si descoperi propria tara.

Amprenta locala este ceea ce cauta toti, autenticitatea si specificul locurilor vizitate trebuie prezentate cat mai accentuat.

DB: Ce tari au dezvoltat cel mai mult aceasta nisa si cum au facut-o? De unde va inspirati pentru proiecte?
CC: Noi ne uitam foarte mult la tarile de unde provin cei mai multi clienti ai nostri, adica Austria, Elvetia si Germania. Firul rosu al dezvoltarii turistice este, insa, incercarea de a atrage vizitatorii in sate. Dezvoltarea sustenabila a acestora este ceea ce dorim cu adevarat. Citind monografia unui sat, gasesti aproape toate informatiile de care ai nevoie cand construiesti o oferta. Ceea ce faceau oamenii inainte este un mod bun de a vedea ce iti perimite teritoriul sa faci. Lucrurile stau la fel ca in cazul vinului – zona si tipicul ei dau gustul.

DB: Cat costa, in medie, un pachet si in ce consta acesta?
CC: Circuitele de 8 zile/7 nopti sunt cele mai bine vandute pachete. Concediul pe care turistii il fac in Romania este, de regula, al doilea ca importanta din an, iar turistii isi aloca pentru el in jur de o saptamana. Costul lor variaza, insa, destul de mult, in functie de mijlocul de deplasare: pe jos (drumetie), cu bicicleta sau cu masina, si costa intre 500 si 650 de euro de persoana. Majoritatea grupelor beneficiaza de ghid turistic.

DB: Ce apreciaza cel mai mult turistii straini cand vin in Romania?
CC: Amprenta locala este ceea ce cauta toti, autenticitatea si specificul locurilor vizitate trebuie prezentate cat mai accentuat. Peisajele noastre sunt, deobicei, comparabile cu cele din restul Europei, diferenta o fac oamenii si activitatile lor. La fel de mult sunt apreciate si toate initiativele de implicare in viata comunitatii, diverse proiecte mici de salvare, conservare sau dezvoltare a zonelor rurale.

Ca turist austriac, nu imi doresc un schnitzel vienez sau o bere germana, vreau mancare si bautura locala, de aceea calatoresc.

DB: Ce nu le place la noi?
CC: In primul rand, lipsa curateniei, care este nu doar vizibila, ci pare si acceptata ca atare peste tot in tara. Pe de alta parte, nu cunosc personal nicio zona unde sa nu fie o problema legata de acest aspect. Apoi, mai exista o tendinta de standardizare gresita: ca turist austriac, de exemplu, nu imi doresc un schnitzel vienez sau o bere germana, vreau mancare si bautura locala, de aceea calatoresc.

DB: Cum va promovati in afara?
CC: Promovarea se face destul de tintit, incercam sa fim vizibili in diverse medii online, structurate in functie de interesul vizitatorilor. Bugetul de promovare online este cel mai important. Participam, insa, si la targurile de specialitate, colaboram cu agentii partenere care ne preiau in cataloagele lor si, in masura in care reusim, ne promovam povestea si prin articole, filme sau clipuri video. Acestea au calitatea majora ca reusesc sa creeze o cerere noua – oameni care nu se gandeau la Transilvania sau Romania ajung sa ne viziteze dupa vizionarea lor.

DB: Cum credeti ca ar trebui promovata Romania in afara?
CC: Promovarea ideala ar urmari chiar interesele personale despre care vorbeam inainte si pe care le are vizitatorul, nu o promovare generalizata, pentru intreaga destinatie. Imaginea publica a tarii este atat de controversata (coruptie, emigratie, criminalitate, slaba dezvoltare, caini comunitari, mizerie etc.), incat destinatia Romania nu atrage, ci mai mult alunga clientii.

Pentru a reusi sa trecem de prima impresie negativa a strainilor, este nevoie de o descentralizare a gandirii din turism

DB: Daca ar trebui sa faceti un nou brand de tara pentru Romania, pe ce v-ati axa? Cum credeti ca ar trebui sa arate strategia de promovare a Romaniei in afara? Ce periodicitate ar trebui sa aiba principalele teme care sa alcatuiasca brandul de tara?
CC: In primul rand, cred ca la baza oricaror programe noi de branding sau promovare trebuie sa stea creativitatea si originalitatea. Multe dintre nisele care astazi functioneaza durabil si sustentabil in turism au reusit acest lucru. Daca reusim sa trecem de prima impresie (imaginea destinatiei noastre este, in presa internationala, predominant nefavorabila), potentialul client descopera foarte multe motive pentru care sa ne viziteze, motive sutinute de pachete competitive deja existente.

Pentru a reusi, insa, sa trecem de aceasta prima impresie negativa, este nevoie de o descentralizare a gandirii din turism. E foarte greu sa promovezi litoralul in acelasi fel in care promovezi Maramuresul, Transilvania la fel ca orasul Bucuresti sau Delta la fel cu Bucovina. Nu poti face aceeasi campanie pentru doua destinatii atat de diferite.

Multe destinatii interne au reusit deja sa isi creeze o imagine buna si sa se specializeze, insa ele nu sunt sutinute singular si structurat, la noi predomina principiul hei-rup. Din pacate, cred ca nu avem prioritati pe termen lung in ceea ce priveste turismul si branding-ul de tara. De exemplu, o solutie posibila ar fi infiintarea unor agentii de dezvoltare si promovare regionale, dupa modelul austriac. Reprezentantii acestora ar trebui, apoi, sa alcatuiasca un consiliu care sa se autoguverneaze.

autor(i): Andra Troasca

Sursa :Daily business

Denumirea localităţii, toponimie românească cu rezonanţă particulară, a dat naştere la multe interpretări. Unii au pus-o în legătură cu o plantă numită povragă sau polovragă, folosită ca medicament; alţii au derivat-o de la un cuvânt grecesc compus, care ar însemna mult stâncoasă (Ghenadie Enăceanu); sau de la cuvintele slave indicând o jumătate de vale cu maluri râpoase (Iorgu Iordan); iar alţii au văzut în ea o vale diabolică sau o câmpie vrăjită (Aurelian Sacerdoţeanu). Cu toate acestea n-ar fi exclus ca denumirea să fie de origine geto-dacă, cuprinzând în sine o criptogramă nedescifrată încă, referitoare la credinţele religioase şi practicile medicale răspândite în viaţa strămoşilor noştri. Profesorul Nicolae Simionescu dezvaluie o parte din denumirea de Polovragi, sugerând că se trage din existenţa unei câmpii “Poleo” unde se adunau vracii şi iniţiaţii dacilor… Ce ştiau dacii şi noi nu ştim?! Greu de spus…

Practica geto-dacă se va regăsi în terapeutica isihasmului ortodox de mai tîrziu, iar faptul că, aici, pe plaiul Marelui Vraci, se înalţă Mănăstirea Polovragi, cu bolniţa sa, este semnificativ. Există, de asemenea, în această zonă, un obicei tradiţional a cărui origine este însăşi geto-dacă: vestita Nedee de la Polovragi (“din vremea dacilor”), ţinută mai întîi pe Vîrful Nedeea, la cca 2111 m, la care participau geto-dacii de pe ambelii versanţi ai Carpaţilor. Ca multe alte datini şi credinţe, şi această Nedee a fost preluată de creştinism, astfel că la 20 iulie, în fiecare an, se desfăşoară aici, timp de o săptămână, vestitul Tîrg de Sfîntul Ilie. Aici, mai mult ca oriunde, s-au preluat tradiţii precreştine…

Mistere… Despre toate acestea, dar şi despre existenţa unor coridoare pe întreaga zonă a munţilor Carpaţi, dar şi pe sub Dunăre sau Bucureşti, despre pământul viu se aude din ce în ce mai des. Totuşi sunt multe mistere neelucidate, fie pentru că nu s-a vorbit, considerându-se, probabil, că impactul informaţiei asupra oamenilor ar fi prea mare, fie pentru că încă nu îşi pot afla dezlegarea… Sau printr-o “conspiraţie a tăcerii”!

Coridoarele secrete?!

Vizitând peştera, se ajunge în faţa Tronului lui Zamolxe, unde se spune că a stat Marele Vraci. Legendele locului povestesc despre starea de bine pe care o simt cei mai mulţi dintre vizitatori, dar şi despre cei pe care peştera îi respinge. Urmează apoi locul unde călugărul Pahomie, care a sălăşuit în peşteră prin secolul al XIX-lea, a trasat cu fum de lumînare chipul întunecat al Morţii. Mai sunt şi alte minuni, chipuri de daci, animale mitologice, iar din tavan „Lacrimile lui Zamolxis” continuă să cadă. Desigur, trebuie menţionată tentaţia permanentă la care peştera îi supune pe căutătorii de comori, în căutarea tezaurelor dacice. De multe ori, ghizii au găsit sparte porţile metalice de la intrare. “Turişti” cu detectoare de metal s-au făcut pierduţi prin galeriile neelectrificate. Şi nu s-au mai întors! Se spune că blestemul lui Zamolxis păzeşte comorile dacice ascunse aici… Şi locul nu este singular… Despre blestemele care se abat asupra celor care găsesc comori, se ştie…. Dar cum “acţionează” blestemul în contextul acesta? Încă nimeni nu poate spune!

Necopolele de uriaşi

Cea mai uimitoare descoperire din România, necropola de uriaşi de la Argedava – Popeşti-Novaci, este şi cea mai tăinuită. Este vorba de scheletele roz (ca în urma unei iradieri) a 80 de uriaşi, apreciaţi de localnici ca având o înălţime de peste 5 metri, deshumate la Nucet, de la Necropola Zeilor, din vestul cetăţii. Necropola a fost pomenită pentru prima oară în 2003, la Congresul III de Dacologie, de către profesorul de istorie şi filosofie, Gheorghe Bardan Raine, şi cercetătorul Gheorghe Şerbana. O probă accesibilă a acestor descoperiri este doar caseta video înregistrată la congres. În România, schelete de uriaşi au mai fost descoperite la Polovragi, în mai multe etape de săpături, finalizate până în 1994, la Cetăţeni, două schelete, deshumate în 2005, din dealul de sub mănăstirea Negru Vodă. Nu s-au continuat cercetările.

Din Pantelimon – Lebada, în octombrie 1989, au fost scoase 20 de schelete de uriaşi. La Scăieni, necropola de uriaşi a fost descoperită de localnici, în 1985. Au fost scoase două schelete, dar situl nu a fost niciodată cercetat. Acelaşi tip de schelete s-au găsit în reţeaua de peşteri din Colorado… Aşadar, Argedava -Valea Morţii, Polovragi – situri arheologice descoperite în România şi dincolo de Ocean, în Deşertul Colorado, sunt învăluite într-un mister ce durează de cel puţin 60 de ani. Schelete de uriaşi, artefacte ciudate, aparţinând unei civilizaţii necunoscute, simboluri mistice, confiscate de lumea ştiinţifică şi învăluite în tăcere. Într-o emisiune TV, generalul Emil Străinu confirmă existenţa acestor descoperiri, precum şi existenţa uriaşilor în arealul respectiv…

Cercetînd zona, Nicolae Densuşianu identifica aici câteva “dolmene” alcătuind “o întinsă necropolă preistorică” şi reconstituită grafic “Obeliscul de la Polovragi” – considerat unul din “monumentele preistorice ale Daciei”. Istoricul făcea totodată referiri la locul numit “Oborul Jidovilor” (Uriaşilor), comparabil cu “Masa Jidovilor” din Munţii Sebeşului. Ce este atat de neobisnuit la acest loc, Polovragi?

Sursa: Istoria dacilor

De-a lungul timpului, şi alţi români, influenţaţi de realizările lui Henri Coandă, sau de literatura ştiinţifico-fantastică, s-au apucat să proiecteze aparate de zbor de tipul farfuriilor zburătoare. Astfel, inginerul Grigore Nica, în vîrstă de 69 de ani, absolvent al Facultăţii de Transporturi în anul 1976, este convins că poate să pună în practică proiecte legate de zborul în spaţiu şi de mersul pe teren accidentat cu vehicule neconvenţionale, dar mult mai eficiente. El este de părere că toate maşinile de zbor au la bază legile cunoscute ale fizicii, neexistînd nimic paranormal. Conform teoriei sale, se pot construi vehicule care pot avea un zbor inerţial în zig-zag, obţinîndu-se viteze ce ar putea depăşi, cu mult, viteza luminii. Potrivit proiectului său, frînarea vehiculului s-ar face din mers, prin rotirea navei cu 180 de grade. Asemenea maşini de zbor, avînd o propulsie nouă şi neconvenţională, ar fi unice în lume, fapt pentru care Grigore Nica şi-a pus la adăpost invenţia, scriind la Oficiul European al Brevetelor, care i-a răspuns că, pînă în prezent, nu există nimic asemănător în lume. Autorul şi-a înscris invenţia şi la OSIM, dar şi pe plan internaţional.

Grigore Nica este şi autorul cărţilor „Obiecte zburătoare sferice“ şi „Farfuriile zburătoare“, lucrări prin care el încearcă să lămurească diferite enigme ce persistă pe Terra.

Inginerul susţine că obiectele zburătoare, de diferite mărimi şi forme, aparţinînd unor civilizaţii cosmice, vizitează Pămîntul din cele mai vechi timpuri, implicîndu-se numai atunci cînd era cazul să ne protejeze în faţa unor pericole iminente, de care noi, cu tehnica pe care o deţinem, nu ne-am fi putut apăra.

Acesta susţine că sîntem protejaţi şi de o civilizaţie paralelă, care ar trăi în interiorul Terrei, civilizaţia din adîncuri intervenind, şi ea, să ne apere de anumite pericole, cum s-a întîmplat la 30 iunie 1908, pe Rîul Tunguska.

Inginerul Grigore Nica este convins că există farfurii zburătoare, el istorisind, în acest sens, mai multe întîmplări, pe care le-a trăit personal. Povesteşte că obiectele zburătoare au străbătut cerul, iar fluxul energetic al OZN-ului a excitat bobina de la demaror, după care i-a pornit, singur, autoturismul ARO, deşi avea maneta de viteze în treapta I, iar cheile pentru contact erau în buzunar. Grigore Nica aminteşte şi de alte întîmplări ce au ca numitor comun aceste fiinţe extraterestre, care ne supraveghează atent. În judeţul Buzău, între localităţile Murgeşti şi Greabănu, a observat, într-o noapte, cu ajutorul unui binoclu militar, siluetele întunecate ale unor obiecte zburătoare ciudate, ce făceau prospecţiuni asupra solului. În cărţile sale, inginerul Nica încearcă să lămurească şi misterul de pe Dealul Măgura Bacăului, pe care maşinile urcă singure, cu motorul oprit. El este şi proiectantul unei farfurii zburătoare care, după părerea sa, ar fi capabilă să atingă „viteze infinite“.

Un alt împătimit al discurilor zburătoare este  şi focşăneanul Aristide Balcu, un fost şofer de autobuz, care, deşi are doar 7 clase, după o muncă de 4 decenii, timp în care a făcut mii de schiţe şi de calcule, a obţinut un brevet de invenţie pentru o maşină de zbor ce seamănă cu un OZN. Aparatul, numit „aeronavă cu dislocarea fluidului prin învîrtire“, este o farfurie zburătoare care, în opinia inventatorului, oferă o mai mare siguranţă în zbor decît avioanele. Aristide Balcu explică modul de funcţionare a aparatului său de zbor, format dintr-un ansamblu de turbine cuplate la un complex de axe concentrice, astfel că maşina pluteşte în aer, deplasîndu-se prin rotire. Obiectul zburător are o cabină rotativă, pentru a-i asigura o vizibilitate cît mai bună pilotului, şi o sală în care pot încăpea de la cîteva persoane pînă la cîteva sute. Aparatul, care se poate întoarce cu 180 de grade într-o secundă, funcţionează cu ajutorul unui motor clasic, pe motorină, sau pe benzină.

Aristide Balcu se consideră un autodidact, este pasionat de fizică, el visînd, încă din copilărie, să construiască un OZN. Înainte de 1989, i-a scris o scrisoare lui Nicolae Ceauşescu, după care a fost chemat la Comitetul Judeţean de partid, unde dosarul cu schiţele farfuriei zburătoare a fost reţinut şi depus la „documente secrete“. Abia în 2011, reprezentanţii OSIM au declarat proiectul viabil şi i-au acordat lui Aristide Balcu brevetul de invenţie. Autorul noutăţii ştiinţifice consideră că proiectul său ar costa circa 300.000 de euro, în funcţie de materialele folosite, însă, conform spuselor acestuia, aparatul poate fi folosit în multe scopuri, fiind uşor de manevrat. În ceea ce priveşte decolarea şi aterizarea pe verticală, inventatorul precizează că obiectul zburător nu are nevoie de pistă.

Autor Gheorghe BraŞoveanu

Sursa: Romaniamare

Negoțul cu oi era înfloritor înaintea izbucnirii Primului Război Mondial. Dobrogenii creșteau mii de oi pentru a le duce în Imperiul Otoman și a câștiga bani frumoși. Interesant este faptul că exportul nu se realiza nici pe uscat și nici cu vasele, ci prin două tuneluri de dimensiuni impresionante pe sub Marea Neagră.

Conform relatării dintr-o cronică de peste 100 de ani, din sudul Dobrogei actuale și din Cadrilater pornesc două tuneluri subterane care traversează Marea Neagră. Acestea erau folosite cu precădere de țărani pentru a-și transporta turmele de oi în Imperiul Otoman și în țările din Peninsula Asia Mică.

În anii 80, soldații care erau concentrați la muncă pe Canalul Dunăre – Marea Neagră, din pură întâmplare au descoperit o altă gură de acces ale tunelurilor cu pricina. Ea se află într-un cimitir din Murfatlar și a fost folosită în nenumărate rânduri de muncitorii de la canal pentru a trece în Bulgaria în mod regulat.

Misterul acestor două tuneluri este unul fascinant, în condițiile în care se presupune că aceste construcții au fost realizate cu mii de ani înaintea erei noastre, probabil de către o civilizație extrem de avansată din punct de vedere tehnologic pentru că altfel nu se poate explica complexitatea construcției unor asemenea tuneluri pe sub o mare întreagă.

Sursa: efemeride

Inițial un deal întreg a fost înghițit de pământ și s-a format un val de saramură care a inundat satele din vecinătate. Reacțiile oamenilor în fața viiturii au fost felurite. Dacă cei mai mulți dintre ei au ales să părăsească zona, câțiva mai curajoși au continuat să-și ducă viața ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Acei curajoși sunt cei care înfruntă iadul pentru că lucruri inexplicabile se petrec în adâncurile pământului și nimeni, nici până în ziua de astăzi nu are o explicație clară.

Localnicii relatează chiar și în ziua de astăzi că parcă pământul este blestemat și la anumite intervale de timp înghite tot ce ăi iese în cale de parcă ar fi viu.

Fenomenele stranii nu se rezumă doar la aceste fapte, ci încă din trecut lucrurile luau uneori o întorsătură demnă de filmele horror. Unul dintre cei care a muncit o viață în mină susține că într-o zi, s-a auzit o bubuitură puternică care semăna cu deschiderea unei uși metalice de dimensiuni considerabil. Din senin a apărut un cadavru în stare perfectă de conservare. Nu se știe de unde venea corpul uman și nici de cât timp zăcea în interiorul pământului.

“Evenimentul s-a petrecut în 1986, când mina era în stare de funcționare. Dintr-o dată s-a auzit o bubuitură puternică, care semna cu deschiderea unei uși metalice. Imediat s-a văzut o lumină care provenea din interiorul pământului. Era orbitoare, nu te puteai uita la ea. Dintr-o dată corpul unui om straniu a ieșit prin acea lumină. Era mort, dar părea viu. Avea peste 2 metri înălțime și o culoare aurie. Avea ochii larg deschiși, trăsături frumoase, dar fața sa inspira teroare. Unii dintre colegii mei au spus că stăpânul întunericului s-a arătat.”, susține N.D., unul dintre foștii muncitori în mina Ocnele Mari.

Imediat după acest eveniment, o echipă de specialiști de la București s-a prezentat la fața locului pentru a ancheta evenimentul straniu. La puțin timp după, și securitatea și-a trimis reprezentanții pentru a clarifica situația. Li s-a spus muncitorilor că omul auriu era de fapt un spion motiv pentru care nimeni nu avea voie să sufle o vorbă pentru că altfel urma să suporte consecințele.

Interesant este că spionul purta haine desprinse dintr-o altă epocă și avea pe mână un pumnal care părea să provină din Antichitate.

Diavolul de la Ocnele Mari

Într-o cronică de la 1821, se vorbește despre un preot de la Tismana care fusese trimis să-i spovedească pe rău făcătorii care erau condamnați la muncă silnică în mina de sare de la Ocnele Mari. Ocnașii erau terorizați de evenimentele stranii care se petreceau în mină și de cele mai multe ori preferau să moară decât să meargă la muncă.

Într-un raport, preotul descria teama pe care o avea ocnașii față de evenimentele demonice la care asistau zilnic. Cei mai mulți susțineau că oamenii dispăreau pur și simplu în mină și că o forță invizibilă îi făceau să dispară de parcă se dezintegrau. În acele vremuri se vorbea despre Diavol, care ieșea printr-o poartă care se regăsea undeva la capătul minei. Cei care i se împotriveau dispăreau fără să se mai întoarcă vreodată.

Preotul era sceptic cu privire la aceste apariții demonice, dar în cele din urmă, după mai multe zile petrecute în ocnă a ajuns la concluzia că pământul de acolo este viu și că ceva inexplicabil se petrece.

Nu se știe cu adevărat ceea ce se putea întâmpla la Ocna Mare, nici atunci și nici cu câțiva ani în urmă, dar este cert că evenimentele stranii și inexplicabile continuă să se petreacă și din ce în ce mai puțini oameni au curajul să vorbească despre ele.

Sursa: Efemeride

Profesorul Constantin Bursuc afirmă că a pătruns într-o vastă reţea de galerii subterane artificiale. „Există o reţea de tunele fizice, reale, sub toată România. Eu am cartat, prin măsurători la faţa locului, doar unele dintre aceste căi de comunicaţie subterane, care se află la 4-5 km adâncime sub pământ,” afirmă profesorul Constantin Bursuc.

Deocamdată domnia sa nu poate spune cu precizie cine şi cu ce scop a făcut aceste construcţii misterioase, dar continuă cercetările, urmând a face publice rezultatele obţinute. Susţine însă că în realizarea acestora sunt implicate inteligenţe din alte lumi din Univers sau din alte dimensiuni spaţio-temporale.

Profesorul relatează: „Am fost contactat de anumite entităţi subtile din Univers care mi-au comunicat că trebuie să facem un sistem de semnalizare pentru aterizarea navelor extraterestre de mare capacitate, să-i zicem un fel de aeroport aerospaţial. Pentru a îndeplini acest lucru, mi s-a permis să pot face decorporalizări şi salturi în spaţiu şi timp. Am început investigaţiile în urmă cu trei ani, timp în care am fost însoţit de două entităţi terestre care au contact permanent cu civilizaţiile extraterestre”. Nu putem publica momentan detaliile tehnicilor de dedublare, nici informaţii despre entităţile respective sau despre locaţiile exacte unde se desfăşoară cercetările. Printre preocupările profesorului şi ale entităţilor care îl ghidează se află şi localizarea reţelei de tuneluri din subsolul României.

Labirintul subteran

„Am început cercetările din Suceava, unde se află o poartă de intrare spre aceste construcţii. Trebuie să vă spun că există, la 5km sub pământ, un «Centru spiritual», în care am avut acces numai în urma unei comenzi speciale, transmisă de entităţile care m-au însoţit,” a precizat dl Bursuc. Apoi, a descris o sală imensă, luminoasă, cu pereţii din bazalt lustruit, luminescenţi şi cu un soare mare, de aur, pe peretele dinspre răsărit.

Profesorul susţine că a intrat efectiv (nu prin dedublare) într-un tunel din Ceahlău, însoţit fiind până la intrare de prof. Traian Stănciulescu, director tehnic la Institutul de Inventică, filiala Iaşi. Tunelul respectiv era în pantă, avea cam 10m lăţime şi 15m înălţime, cu boltă, iar în el gravitaţia se anula parţial, astfel că deplasarea în interior se făcea în salturi. Acest fenomen, pe care nu îl poate explica deplin, i-a permis să parcurgă distanţe destul de mari într-un timp scurt prin aceste labirinturi subterane. Conform hărţilor profesorului, un asemenea tunel misterios, aflat la o adâncime de 1.500 m sub pământ, leagă Munţii Retezat (Sargesia) de Bucegi(Buşteni), Ceahlău (Sucidava) şi Satu Mare, iar toate aceste tuneluri ar avea forma unui cap de lup, simbolul dacilor. În vara anului 2007, dl profesor Bursuc a efectuat cercetări în Masivul Godeanu, la vest de Mânăstirea Tismana, unde a găsit alte construcţii subpământene.

Există mai multe afirmaţii privitoare la existenţa unor enigmatice construcţii în adâncurile pământului României, unele dintre ele fiind cunoscute şi păzite cu străşnicie chiar de autorităţi. Modul în care au fost realizate din punct de vedere tehnic aceste tuneluri este o enigmă. În ceea ce priveşte destinaţia lor, cea mai plauzibilă ipoteză este că ele fac parte din reţeaua de tuneluri care există pe întreaga planetă şi care fac legătura cu lumea misterioasă a Shambalei.

Profesorul ieşean Constantin Bursuc este posesorul unor inedite brevete de invenţie, printre care menţionăm motorul reactiv cu plasmă turbionară folosit cu succes în construcţia rachetelor. El este şi autorul volumului „Construiţi-vă cu mijloace proprii un OZN”, apărut la editura Miracol.

Sursa: World