Aria Naturală Protejată Valea Cetății protejează și conservă elementele naturale cu valoare și semnificație ecologică, științifică, peisagistică deosebite, reprezentate de fenomene carstice (Peștera Valea Cetății, stâncăriile și lapiezurile din Poiana Dracului), arborii seculari, flora, pierderile de apă în ponorul Fundățica, potrivit site-ului oficialwww.pestera-valeacetatii.ro.

Peștera, cu o lungime de aproximativ 958 de metri, a fost deschisă în 1949, când în urma unei explozii hidraulice i-a fost descoperită intrarea. Primul studiu complex al Peșterii Valea Cetății, menționează sursa amintită mai sus, a fost realizat de Margareta Dumitrescu și Traian Orghidan, în 1958, fiind publicate o descriere și o schiță a peșterii. În 1981, 857 m cu o denivelare de 36 m au fost topografiați de o o echipă a clubului de speologie ”Emil Racoviță” din București. În 1988 și 1989 s-au mai adăugat 63 m, respectiv 38 m, cu o denivelare de 38,5 m și o dezvoltare de 958 m.

De-a lungul anilor, datorită accesului necontrolat al vizitatorilor, peștera a suferit un continuu proces de distrugere. Începând cu 2010, peștera a fost supusă unor impresionante lucrări de amenajare. Astfel, au fost construite scări, trotuare, balustrade și a fost instalat un sistem pentru iluminat rece, unic în România, care poate să păstreze același microclimat de 8-9 grade Celsius indiferent de anotimp, au fost montate, totodată, data loggere pentru monitorizarea continuă a temperaturii și umidității relative, dar și a concentrației de CO2 din peșteră.

Site-ul www.pestera-valeacetatii.ro arată că formațiunea se încadrează în categoria cavităților cu ventilație unidirecțională, ceea ce înseamnă că sensul curentului de aer se inversează în funcție de sezon: ascendent iarna și descendent vara. Formele exocarstice observate în interiorul peșterii sunt: lapiezuri, trepte antitetice, ponoare temporar sau permanent active, vale oarbă și depresiune de captare carstică, vale cu aspect de cheie.

Captură Foto: (c) Horatiu Cojan / YouTube

Cel mai important spațiu din peșteră este Sala Mare, cu o înălțime de peste 20 m și aproximativ 2.500 mp. Tavanul Sălii Mari și-a păstrat relativ intactă gama de stalactite, diverse ca aspect și dimensiuni. Pereții sunt acoperiți, în general, cu scurgeri de calcit. În jumătatea sud-vestică a sălii există mari blocuri prăbușite. Tot aici se remarcă un planșeu stalagmitic, cu grosimi de 10 — 40 cm. De aici pleacă, în diferite direcții, galerii secundare de mai multe mărimi.

Pe teritoriul Ariei Naționale Protejate ”Peștera Valea Cetății din Râșnov” sunt întâlnite specii de mamifere: lupul cenușiu, ursul brun, linxul, cerbul, căprioara, jderul de piatră, vidra; de păsări, printre care corbul, cocoșul de munte; specii de amfibieni și reptile: tritonul cu creastă, buhaiul de baltă cu burta galbenă, șopârla, salamandra de uscat (una dintre cele mai colorate specii de salamandră).

În interiorul peșterii, datorită degradării la care a fost supusă aceasta, mai pot fi întâlniți doar liliecii. În prezent, este semnalată o singură specie: liliacul mare cu potcoavă (Rhinolophus ferrumequinum) reprezentat de indivizi izolați.

Peștera Valea Cetății este localizată pe povârnișul vestic al Masivului Postăvaru, în bazinul Țării Bârsei, la 3,5 km distanță de Râșnov, la 1,5 km distanță de Cetatea Râșnov și la o altitudine de 790 m (intrarea principală).

Accesul cu mijloace auto se face dinspre șoseaua DN1E Brașov-Poiana Brașov-Râșnov, urmând Valea Cetății, până la confluența ei cu Valea Fundata, unde la kilometrul 19,4 există o parcare special amenajată pentru deservirea ariei naturale protejate. Accesul cu bicicleta și pe jos se poate face din parcarea amenajată, urmând drumul sau poteca de acces amenajată în lungul Văii Fundata sau pe traseele turistice sau tematice dinspre Poiana Brașov, Cetatea Râșnov-Valea Cetății, Bisericuța Păgânilor.

Peștera Valea Cetății este, totodată, și o destinație culturală. Aici, aproape la fiecare sfârșit de săptămână, artiștii de la Filarmonica Brașov susțin câte un concert, în special de muzică clasică, în Sala Mare supranumită și ”Catedrala”, pentru acustica sa deosebită.

AGERPRES/(Documentare-Irina Andreea Cristea; editor: Marina Bădulescu)

Peștera Măgurici (jud. Sălaj)

Declarată arie naturală protejată de interes național prin Hotărârea de Guvern Nr. 2151 din 30 noiembrie 2004, Peștera Măgurici se află în partea nord-vestică a Podișului Someșan (în versantul sudic al Dealului Măguriței), pe teritoriul satului Răstoci, comuna Ileanda, din județul Sălaj, în imediata apropiere a drumului european E58.

Întinsă pe o suprafață de un hectar, peștera reprezintă o rezervație speologică dezvoltată în roci atribuite erei geologice a oligocenului, cu galerii, săli circulare, diaclize, săritori, cu depuneri parietale de calcit și este inclusă în rețeaua ecologică europeană Natura 2000, potrivit site-urilor natura2000.mmediu.ro, enciclopediaromaniei.ro,www.infopensiuni.ro.

Peștera Măgurici, cunoscută și sub numele Peștera de la Răstoci, se deschide cu o galerie de acces care ajunge în Sala Bifurcației, din care se intră în mai multe galerii: Galeria Ascendentă, Galeria cu Lilieci, Galeria cu Guano. Peștera a fost explorată și topografiată în octombrie 1978. Atunci, speologii care au pătruns și au executat măsurători au descoperit bogata faună de lilieci. Așa cum relevă sursele amintite, între galeriile peșterii se face remarcată Galeria cu Lilieci, întrucât peștera este un spațiu de hibernare, reproducere și creștere a puilor, pentru lilieci, precum și un loc de întâlnire pentru colonia de împerechere a speciei Miniopterus schreibersii.

În arealul rezervației se află colonii de sute sau mii de exemplare, în funcție de specie, sezon și de biologia lor. Au fost identificate cinci specii dintre care trei sunt unicat în Europa: liliacul mare cu potcoavă (Rhinolophus ferrumequinum), liliacul mic cu potcoavă (Rhinolophus hipposideros) și liliacul cu aripi lungi (Miniopterus schereibersii).

La suprafață, pe întreaga întindere de lângă peșteră există terenuri arabile, pășuni, păduri de foioase, astfel că zona reprezintă un teritoriu de hrănire bun pentru populațiile de lilieci.

Una dintre cele mai cunoscute peșteri din județul Sălaj, Peștera Măgurici rămâne un important obiectiv turistic din Transilvania. Aceasta reprezenta un punct de atracție și pentru căutătorii de comori, care extrăgeau cristale de ghips, cu efect negativ asupra populațiilor de lilieci.

AGERPRES/(Documentare-Cerasela Bădiță, editor: Andreea Onogea)

Aflată pe Dealu Farcu din zona cu același nume, în apropierea comunei Roșia din județul Bihor, peștera a fost descoperită în 1978, în urma avansării frontului de lucru a Galeriei miniere Farcu. A fost amenajată și deschisă în anul 2012, oferind turiștilor și posibilitatea de a vizita o veche galerie de mină, în care sunt expuse numeroase obiecte legate de munca oamenilor din subteran.

Sursa: Facebook

Zona Farcu este situată în partea central-sudică a Munților Pădurea Craiului, în bazinul superior al Văii Roșia (bazinul Crișului Negru), pe teritoriul administrativ al comunei Roșia din județul Bihor, fiind parte a sitului Natura 2000 Defileul Crișului Repede — Pădurea Craiului (ROSCI 0062), potrivit prezentării făcute pewww.facebook.com/PesteraFarcu și www.welcometoromania.ro. Platoul carstic Dealul Farcu are o altitudine de 375 metri și este delimitat de Valea Steazelor la nord și Valea Lazuri la sud.

Peștera se dezvoltă pe o lungime de 251 de metri și o denivelare de 16 metri. La momentul descoperirii a fost considerată o adevărată bijuterie, prin prisma bogăției speleotemelor, diversității și formelor cristalelor deținute, însă peștera a fost în nenumărate rânduri deteriorată prin ruperea și distrugerea cristalelor.

În prezent, în Peștera cu Cristale sunt amenajate două sectoare, unul turistic și altul speoturistic. Traseul vizitabil traversează 200 de metri de galerii miniere, unde poate fi vizitat și un muzeu minier și 100 de metri de galerii de peșteră cu pereți modelați de apă și împodobiți cu formațiuni și cristale inedite.

Întregul parcurs este amenajat, cu poteci, scări și balustrade din plastic ranforsat cu fibră de sticlă, cu sistem de iluminare LED, care ghidează turistul spre misterele uimitoare ale peșterii. Temperatura în interiorul peșterii este de 9-12 grade Celsius. Traseul se încheie cu aven subteran ce coboară la 80 de metri sub nivelul de circulație al minei, de unde poate fi admirată rezervația cu cristale cu celebrele discuri de Farcu și “libelulele de cristal”, așa cum arată www.tarabeiusului.ro și sursele menționate mai sus.

Pe lângă cele două sectoare, în peșteră există și un sector cu statut de rezervație științifică ce poate fi vizitat numai cu programare prealabilă.

AGERPRES/ (Documentare-Cerasela Bădiță; editor: Irina Andreea Cristea)

Stalactite, stalagmite și coloane în Peștera Șugău, din Munții Giurgeului, jud. Harghita
Foto: (c) Gina ȘTEFAN / AGERPRES FOTO

Renumele peșterii se datorează galeriilor strâmte, formațiunilor și formelor de peșteră, cum ar fi stalactite conice, stalagmite, stalactite și stâlpi cu guler (tip buzdugan deosebit de rare), stalactite fistulare, coralite, stalactite lumânări și altele. Sub aspect mineralogic se pot studia spectaculoasele cristalizări ale calciului în formă aragonitică, precum și formațiuni helictite (formațiune calcitică ce se ramifică în toate direcțiile, neținând cont de gravitație). În timpul iernii, zonele de la intrare sunt folosite de specii de fluturi (precum Scoliopterix libataix), iar în perioadele de toamnă târzie, iarnă și în lunile reci de primăvară, peștera adăpostește mai multe specii de lilieci, ca Plecotus auritus, Miniopterus schreibersi, Myotis myotis.

Foto: (c) Gina ȘTEFAN / AGERPRES FOTO

Accesul la peșteră, potrivit aceluiași site, se realizează dinspre Gheorgheni de pe DN 12 (Gheorghieni — Miercurea Ciuc) km 8 +200 m pe drumul forestier Heveder (localitate componentă a comunei Voșlobeni) sau din comuna Voșlobeni apoi pe drumul forestier sus menționat (6 km de pe DN).

Dezvoltată într-o klippă de calcar cristalin cu intruziuni dolomitice, potrivit site-ului dedicat acestei peșteri — www.sugo.ro, acest strat petrografic are o lungime de 10 km, o lățime de 2 km și o înălțime care pe alocuri depășește 200 m. Lungimea vizitabilă este de 1.021 m, cu o diferență de nivel de 67 m. Altitudinea de intrare în Galeria Principală este de 1 060 m, ieșirea fiind la 993 m. Doar o porțiune a peșterii poate fi vizitată, în alte zone fiind permis doar accesul speologilor. În peșteră, temperatura medie este de 7-9°C, cu o umiditate de peste 90% și conține dioxid de carbon CO2 într-o concentrație mai mare decât cea normală.

Primele lucrări de derocare au fost efectuate în 1934, când a fost lărgită galeria de intrare. În 1961 a început o cercetare sistematică speologică a arealului carstic. În 1965, s-a realizat intrarea în Galeria Principală (etajul superior), fiind executată prima hartă topografică. Tot în acest an, specialiștii Margareta Dumitrescu și Traian Orghidan cercetează sub aspect biospeologic peștera. Începând cu 1974, se fac lucrări de amenajare a traseului turistic în Galeria Principală.

Foto: (c) Gina ȘTEFAN / AGERPRES FOTO

Peștera Șugău, potrivitwww.sugo.ro, este împărțită în patru etaje de galerii dispuse pe mai multe nivele. Galeria Principală are intrarea protejată. Există mai multe săli, printre care ”sala Vestiar”, ”sala Sfatului”, ”Culoarul Descoperitorilor”, unde se pot observa interesante speleoteme cu forme specifice: Meduza, Șirul de stâlpi, Bastionul, Broasca țestoasă cu Delfinul, Lumea fermecată. În tavan se pot admira forme de coroziune ce poartă denumirea de ”Ochii bufniței uriașe”. Ramificația sudică continuă cu ”sala Hornurilor”, ”sala lui Edmund” și ”sala Muzicii”. O altă ramificație se deschide din ”sala Buzduganelor” denumită ”Brațul Preaplin”, care adăpostește stalactite, stalagmite și coloane cu aspect gulerat.

”Brațul Preaplin” are o lungime de 40 metri, care continuă cu săli deosebit de ornamentate: ”sala Stâlpului” cu o coloană înaltă de 4 metri și diametrul de 0,8 metri, cea mai înaltă formațiune din peșteră. Tot aici pot fi admirate speleotemele ”Candelabrul Minunat” și ”Pagoda”. Dorindu-se conservarea acestei zone, această parte a peșterii a fost declarată rezervație interioară și ocrotită.

Nivelurile inferioare sunt greu accesibile, fiind deschise doar celor care doresc să practice un turism extrem.

Foto: (c) Gina ȘTEFAN / AGERPRES FOTO

În 1980, Consiliul Popular al județului Harghita, conform deciziei nr.12 din 14 aprilie, a declarat rezervația naturală Șugău pe o suprafață de 17 hectare. În 1995, Hotărârea nr. 13 a Consiliului județean Harghita stabilea din nou protecția zonelor naturale și a monumentelor naturii de pe zona județului Harghita.

Rezervația Naturală Șugău totalizează 18,30 ha, unde pe lângă diferite specii de rășinoase și foioase pot fi întâlnite și alte specii deosebit de rare din familia orhideelor: ”Papucul Doamnei” — Cypripedium calceolus (specie rară de orhidee, unică în Europa, aflată pe cale de dispariție, ocrotită prin lege), Cephalantera rubra, Epipactis atrorubens, Epipactis helleborine, Gimnadenia conopseea, Gimnadenia adoratissima.

În prezent, Rezervația Naturală Șugău este administrată de Asociația ”Lacu roșu Adventure”, fondată în 2005 cu scopul de a promova turismul ecologic, turismul sportiv-extrem (canyoning, alpinism, ciclism montan, turism speologic).

AGERPRES/(Documentare-Irina Andreea Cristea; editor: Marina Bădulescu)

Stalactite, stalagmite și coloane în Peștera Șugău, din Munții Giurgeului, jud. Harghita
Foto: (c) Gina ȘTEFAN / AGERPRES FOTO

Renumele peșterii se datorează galeriilor strâmte, formațiunilor și formelor de peșteră, cum ar fi stalactite conice, stalagmite, stalactite și stâlpi cu guler (tip buzdugan deosebit de rare), stalactite fistulare, coralite, stalactite lumânări și altele. Sub aspect mineralogic se pot studia spectaculoasele cristalizări ale calciului în formă aragonitică, precum și formațiuni helictite (formațiune calcitică ce se ramifică în toate direcțiile, neținând cont de gravitație). În timpul iernii, zonele de la intrare sunt folosite de specii de fluturi (precum Scoliopterix libataix), iar în perioadele de toamnă târzie, iarnă și în lunile reci de primăvară, peștera adăpostește mai multe specii de lilieci, ca Plecotus auritus, Miniopterus schreibersi, Myotis myotis.

Foto: (c) Gina ȘTEFAN / AGERPRES FOTO

Accesul la peșteră, potrivit aceluiași site, se realizează dinspre Gheorgheni de pe DN 12 (Gheorghieni — Miercurea Ciuc) km 8 +200 m pe drumul forestier Heveder (localitate componentă a comunei Voșlobeni) sau din comuna Voșlobeni apoi pe drumul forestier sus menționat (6 km de pe DN).

Dezvoltată într-o klippă de calcar cristalin cu intruziuni dolomitice, potrivit site-ului dedicat acestei peșteri — www.sugo.ro, acest strat petrografic are o lungime de 10 km, o lățime de 2 km și o înălțime care pe alocuri depășește 200 m. Lungimea vizitabilă este de 1.021 m, cu o diferență de nivel de 67 m. Altitudinea de intrare în Galeria Principală este de 1 060 m, ieșirea fiind la 993 m. Doar o porțiune a peșterii poate fi vizitată, în alte zone fiind permis doar accesul speologilor. În peșteră, temperatura medie este de 7-9°C, cu o umiditate de peste 90% și conține dioxid de carbon CO2 într-o concentrație mai mare decât cea normală.

Primele lucrări de derocare au fost efectuate în 1934, când a fost lărgită galeria de intrare. În 1961 a început o cercetare sistematică speologică a arealului carstic. În 1965, s-a realizat intrarea în Galeria Principală (etajul superior), fiind executată prima hartă topografică. Tot în acest an, specialiștii Margareta Dumitrescu și Traian Orghidan cercetează sub aspect biospeologic peștera. Începând cu 1974, se fac lucrări de amenajare a traseului turistic în Galeria Principală.

Foto: (c) Gina ȘTEFAN / AGERPRES FOTO

Peștera Șugău, potrivitwww.sugo.ro, este împărțită în patru etaje de galerii dispuse pe mai multe nivele. Galeria Principală are intrarea protejată. Există mai multe săli, printre care ”sala Vestiar”, ”sala Sfatului”, ”Culoarul Descoperitorilor”, unde se pot observa interesante speleoteme cu forme specifice: Meduza, Șirul de stâlpi, Bastionul, Broasca țestoasă cu Delfinul, Lumea fermecată. În tavan se pot admira forme de coroziune ce poartă denumirea de ”Ochii bufniței uriașe”. Ramificația sudică continuă cu ”sala Hornurilor”, ”sala lui Edmund” și ”sala Muzicii”. O altă ramificație se deschide din ”sala Buzduganelor” denumită ”Brațul Preaplin”, care adăpostește stalactite, stalagmite și coloane cu aspect gulerat.

”Brațul Preaplin” are o lungime de 40 metri, care continuă cu săli deosebit de ornamentate: ”sala Stâlpului” cu o coloană înaltă de 4 metri și diametrul de 0,8 metri, cea mai înaltă formațiune din peșteră. Tot aici pot fi admirate speleotemele ”Candelabrul Minunat” și ”Pagoda”. Dorindu-se conservarea acestei zone, această parte a peșterii a fost declarată rezervație interioară și ocrotită.

Nivelurile inferioare sunt greu accesibile, fiind deschise doar celor care doresc să practice un turism extrem.

Foto: (c) Gina ȘTEFAN / AGERPRES FOTO

În 1980, Consiliul Popular al județului Harghita, conform deciziei nr.12 din 14 aprilie, a declarat rezervația naturală Șugău pe o suprafață de 17 hectare. În 1995, Hotărârea nr. 13 a Consiliului județean Harghita stabilea din nou protecția zonelor naturale și a monumentelor naturii de pe zona județului Harghita.

Rezervația Naturală Șugău totalizează 18,30 ha, unde pe lângă diferite specii de rășinoase și foioase pot fi întâlnite și alte specii deosebit de rare din familia orhideelor: ”Papucul Doamnei” — Cypripedium calceolus (specie rară de orhidee, unică în Europa, aflată pe cale de dispariție, ocrotită prin lege), Cephalantera rubra, Epipactis atrorubens, Epipactis helleborine, Gimnadenia conopseea, Gimnadenia adoratissima.

În prezent, Rezervația Naturală Șugău este administrată de Asociația ”Lacu roșu Adventure”, fondată în 2005 cu scopul de a promova turismul ecologic, turismul sportiv-extrem (canyoning, alpinism, ciclism montan, turism speologic).

AGERPRES/(Documentare-Irina Andreea Cristea; editor: Marina Bădulescu)

Foto: (c) Simion MECHNO / Arhiva AGERPRES

Declarată arie protejată, aceasta se află în arealul comunei Limanu, în apropiere de satul cu același nume din județul Constanța, și se întinde pe o suprafață de cinci hectare. Are o lungime de 3,64 kilometri, una dintre ieșiri fiind localizată în Bulgaria. Este cea mai mare peșteră din Dobrogea, numită deseori peștera fără capăt, și cel mai mare labirint subteran din România. Seamănă cu Peștera Mamut din Statele Unite ale Americii — cea mai lungă peșteră din lume — și datorită unicității sale, Peștera Limanu a fost declarată rezervație speologică în 1959.

Foto: (c) Simion MECHNO / Arhiva AGERPRES

Primele date concrete despre acest monument al naturii datează din 1916, când a fost studiată pentru prima dată de speologul C. M. Ionescu. Potrivit acestuia, și altor speologi care au studiat-o ulterior, Peștera se remarcă prin ramificarea de-a dreptul amețitoare a galeriilor. Coridoarele sunt lungi, întortocheate, cu pereții și tavanele rectangulare ca și cum ar fi fost cioplite de om, așa cum arată siteu-rile www.afla.ro și www.natgeo.ro. Unele sectoare de galerie chiar au fost cioplite de oameni, fiind vizibile urmele de daltă.

Foto: (c) alpinet.org

Peștera Limanu face parte din rețeaua de galerii subterane prin care se drenează apele provenite din plăcile de calcare. Are o morfologie specifică peșterilor dezvoltate în calcare cu stratificație orizontală denumite de geologi structuri tabulare. Planul Peșterii realizat de Institutul de Speologie ”Emil Racoviță” arată că au fost descoperite în subteran calcare sarmatiene cu stratificație orizontală, fragmentate de fracturi verticale.

Intrarea este amplasată la 25 de metri altitudine și are o lățime de 3,4 metri. Temperatura în subteran este de aproximativ 12 grade Celsius, iar umiditatea de 80 — 90%, încurajând dezvoltarea unei faune bogate din care nu lipsesc peștii și coloniile de lilieci, dar pot fi întâlniți și șerpi, vulpi, dihori sau broaște țestoase. În fața intrării sunt amplasați bolovani sculptați cu forme umane, de unde și denumirea de “Peștera La Icoane”.

În afară de galeriile bizare, Peștera are și camere a căror funcționalitate pare a fi fost bine determinată, potrivit surselor amintite. Astfel, sunt întâlnite aici două camere-altar, oase încastrate în pereți, unele dintre ele neputând fi explicate nici până astăzi, obiecte de ceramică geto-dacice, romane sau grecești, cruci simple și răsturnate din perioada primilor creștini, inscripții, incizii, simboluri și desene ce redau viața și portul oamenilor.

Legendele spun că Limanu ar fi peștera Keirys, despre care relata consulul roman de origine greacă Dio Cassius în “Istoria Romană”. El susținea că în anul 28-29 î.Hr. în războiul dintre regii dobrogeni Rholes și Dapyx, daco-geții lui Dapyx s-au refugiat, cu toată agoniseala lor, din fața romanilor care se aliaseră cu Rholes, într-o peșteră. Proconsulul roman Marcus Licinius Crassus, chemat în ajutor de Rholes, i-au zidit acolo, transformând peștera într-un uriaș cavou.

Foto: (c) descopera.ro


Alte legende avansează ipoteza potrivit căreia creștinii asupriți de păgâni veneau deseori aici, construindu-și un coridor ce ducea chiar sub biserica satului, dar și mici altare de rugăciune. Astfel s-ar explica și existența celor două camere altar, ale căror tavane erau afumate.

Foto: (c) Simion MECHNO / Arhiva AGERPRES

Pe lângă Peștera Limanu trec anual sute de mii de turiști, în drum spre Vama Veche, și nu bănuiesc tainele pe care le ascunde acest obiectiv turistic din zona Litoralului, un loc aproape mistic. Accesul spre se face prin Drumul Județean Mangalia, către Albești, satul Limanu, Balta Limanu, sau din drumul principal care unește Mangalia de 2 Mai, spre șantierul naval, satul Limanu, Balta Limanu.

AGERPRES/(Documentare — Cerasela Bădiță; editor: Irina Andreea Cristea)

Transfăgărșan
Foto: (c) Sorin LUPȘA / AGERPRES ARHIVĂ

În această categorie se găsesc și Peșterile de la Piscul Negru, obiective mai puțin cunoscute, cercetate până acum doar de pasionații de speologie.

Munții Făgăraș, vedere aeriană
Foto: (c) Cristian NISTOR / AGERPRES ARHIVĂ

Peșterile de la Piscul Negru sunt o arie protejată de interes național, ce corespunde categoriei a IV-a IUCN (rezervație naturală de tip speologic), situată în județul Argeș, pe teritoriul administrativ al comunei Arefu. Rezervația naturală declarată prin Legea nr. 5 din 6 martie 2000 (privind aprobarea Planului de amenajare a teritoriului național — Secțiunea a III-a — zone protejate) se află în Munții Făgăraș și are o suprafață de 0,50 hectare. Aria naturală reprezintă o serie de cavități în abruptul Vârfului Piscul Negru (2.248 m), străbătută de cursuri de apă, cu cascade și galerii cu diferite forme concreționare de ghirlande, coloane, pânze, cristale, stalactite, baldachine, etc.

Accesul către peșterile de la Piscul Negru se face doar de pe Transfăgărășan, din Nord — prin tunelul de la Bâlea, iar din Sud — dinspre localitatea Curtea de Argeș, cu excepția lunilor de iarnă, perioadă în care partea alpină a traseului este închisă.

Foto: (c) www.facebook.com/pesterile.piscul.negru/photos

Peșterile de la Piscul Negru au fost descoperite în timpul lucrărilor în galeria de prospecțiune minieră din această localitate, în anii ’80. Această galerie a fost săpată la baza muntelui de pe versantul drept al Văii Capra, unde se intersectează cu valea Izvorului Sec.

La suprafață, urcând din dreptul intrării în galerie (1.195 m) de-a lungul văii Izvorului Sec, mergând pe deasupra galeriei, există câteva ponoare între 1.220 m și 1.320 m. Continuând urcarea, la cca. 1.510 m se află o zonă ce se întinde spre sud cu formațiuni calcaroase specifice, precum lapiezurile și dolinele.

Peșterile sunt accesibile din interiorul galeriei de prospecțiune, acum dezafectată. Galeria este parțial inundată de un pârâu care curge în interior. Peșterile sunt dezvoltate într-un bloc de roci dolomitice, calcare cristaline și roci impermiabile și se intersectează în mai multe puncte cu galeria de prospecțiune.

Foto: (c) www.facebook.com/pesterile.piscul.negru/photos

Peștera 1 se găsește la aproximativ 310 m de la intrarea în galerie, pe o ramificație spre dreapta. Declarată ca fiind cea mai lungă din munții Făgăraș, cu o lungime cartată inițial la 447 m, peștera a ajuns, astăzi, la o desfășurare cunoscută de 791 m, o denivelare de cca. 43 m și o extensie laterală de 182 m.

Foto: (c) www.facebook.com/pesterile.piscul.negru/photos

Este străbătută de două cursuri de apă, pe cele două ramuri ale peșterii, care se unesc mai jos. Pe ramura vestică, care are și debitul cel mai mare, s-au creat câteva cascade spectaculoase, una dintre ele atingând aproximativ 8 m înălțime. Cursul de apă din galeria estică are un debit mai mic și dispare brusc la un moment dat.

Foto: (c) www.facebook.com/pesterile.piscul.negru/photos

Peștera 2 se află în apropierea primei, pe o galerie lateral stânga, la 348 m de la intrare. Datorită poziționării intrării, respectiv la baza galeriei de prospecțiune, aceasta a fost folosită de mineri pentru deversarea apei, care venea din amonte. Ea are o dezvoltare de cca. 150 m și o denivelare de 22 m. Peștera 3 se află la 165 m de la intrarea în galerie și a necesitat, la început, eforturi considerabile pentru derocare, dezvoltându-se pe ambele părți ale galeriei, dar în special spre Sud. Are 115 m dezvoltare și cca. 7 m denivelare, cu o extensie de aproximativ 47 m. Este în mare parte joasă, strâmtă, cu acces anevoios. Speologii consideră că ea s-a format prin curgere sub presiune și remodelată apoi prin curgere liberă.

Foto: (c) www.facebook.com/pesterile.piscul.negru/photos

Peștera 4 a fost descoperită pe o laterală, spre dreapta, între peșterile 3 și 1 ale galeriei principale, și se dezvoltă paralel cu acestea. Are două accese prin două galerii mici și asemenea celei dinainte, are în general spații incomode, greu de parcurs. Cavitatea are o dezvoltare de 348 m și aproximativ 34 m denivelare. Pe toată întinderea, se constată existența unor cantități mari de sedimente. Peștera 5 se află pe prima latură spre stânga, după Peștera 3, spre Peștera 1. Pentru a fi accesibilă, a fost nevoie de decolmatări și derocări succesive pe o galerie ascendentă, ajungându-se astfel la cartarea unei dezvoltări de cca. 17 m și a unei denivelări de aproximativ 14 m.

Peșterile de la Piscul Negru sunt în curs de cercetare și cartare, și necesită măsuri majore de consolidare și întreținere ale tronsoanelor de galerii ce conduc spre ele. Debitele importante de apă ce le parcurg, dar și galeriile cu lungimi apreciabile, fac din aceste peșteri obiective turistice de interes pentru turismul de explorare și aventură.

AGERPRES/(Documentare-Irina Andreea Cristea; editor: Horia Plugaru)

Photos taken by: (c) Paula NEAMTU / AGERPRES

The bones in question refer to the skull of ‘Vasile’, as it was named by those who have discovered it, but also to the jawbone of ‘Ion’, which American anthropologists have certified it dates back to nearly 40,000 years ago.

Three amateur cavers from Timisoara, Adrian Bilgar, Stefan Milota and Laurentiu Sarcina, have discovered, in 2002, a grotto that they have named the Bone Cave, due to the large number of animal fossils found here.

In one of the galleries, however, the three also found a fragment of a human jawbone, that still held in place five molars. The jawbone was taken to dr. Oana Teodora Moldovan, of the Emil Racovita Speleology Institute of the Romanian Academy who in turn gave it to renowned American anthropologist Erik Trinkauss of the Washington University, in order to perform carbon dating on the sample.

It was here that an entire team of researchers have certified that the mandible has an age of 36,000 carbon-years, which would translate to an age of 40,000 calendar years, belonging thus to the earliest living human in Europe. As such, the jawbone is 2,000 years older than the relics found in Spain that were considered, until recently, the oldest in Europe.

Once it was brought back to Romania, the researchers here have determined it belonged to an adult male between 35 and 40 years of age which they named ‘Ion’. This discovery has also represented the starting point of a more ample project of scientific research of the grotto.

It was this research that unearthed also the skull of an adolescent between 14 and 16 years old, later called ‘Vasile’, but also a bone from the temple of a woman, named later on ‘Maria’.

The Bone Cave is situated in the karstic system of the Minis Valley, on the right slope of it, between the Plopa and Ponor caves. Plotting this gallery system was no easy task, given the complexity of the karst system of which it is part. The research project was led by dr. Sorin M. Petrescu, the coordinator of the site, in his quality as expert archeologist of the Ministry of Culture.

“The Bone Cave is made up of approximately 12 galleries, yet we may mention specifically the Lair Gallery, the Ancestors’ Slope and the Mandible Hall. The human remains were discovered in the Mandible Hall and on the Ancestors’ Slope. In the 2005 campaign, we have continued the research on the surface open in 2004, practically, on the area that yielded the human remains in the previous year. The osteological material dislocated and the entire resulting sediment were transported outside the cave for cleaning and in order to do the specific analyses. The archeological situation is no different now than in 2004, practically, with no anthropic activity being observed in the cave (artefacts, coal, parietal art or any other signs)”, said Sorin M. Petrescu.

As such, once the campaign in 2005 ended, research in this point ended too, yet in order to understand the context in which these bones have ended up underground, attention must be granted to the superior levels of the karstic system, especially on those with Pleistocene fauna and apparently untouched sediment deposits.

“Obtaining these results and corroborating them with those of the 2004 campaign on one hand, and those obtained in other sites (Mladec, Cioclovina, Muierii Cave) on the other hand, will bring new proof regarding the moment the first modern humans came to Europe and their anatomy”, said Sorin M. Petrescu, a university professor of Romanian early history and archeology.

Until recently, the presence and biological characteristics of early modern humans of southeast Europe were hypothetical, based only on paleographic theories and unfounded assumptions, tied to associations between archeological complexes and human anatomy, to which few poorly dated paleontological data or hard-to-identify human remains were added. The discoveries of human remains of early humans in the Bone Cave in 2002, 2003, and 2004, offer a far better picture on the earliest modern humans in Europe. AGERPRES