Produse romanesti in lume

Facebook Twitter Email

Andrei Trifan din Vărzăreşti, Nisporeni, inspirat de mirosul prunelor uscate din copilărie, a dezvoltat o afacere de succes pe care o consideră o moştenire de nepreţuit pentru copiii săi, scrie ziarulnational.md.

Aroma prunelor uscate şi cuptorul de lut i-au marcat copilăria lui Andrei Trifan, care nu s-a gândit că această îndeletnicire specifică locurilor îi va servi drept sursă de venit şi îi va umple inima de mândrie. A lucrat inginer-mecanic, iar ulterior a decis să se orienteze şi spre alt gen de activitate.

  • Copilărie cu prune afumate

„Nu pot să uit cuptoarele în care ardea domol focul, iar după puţin timp plutea o aromă de nedescris a prunelor afumate. Cred că am ales anume să investesc în acest gen de activitate, pentru a nu mă despărţi de amintirile frumoase. Am început acum 20 de ani şi uscam prunele exact cum o făceau părinţii mei, în cuptor făceam focul cu lemne, dar a început să scadă cererea pentru astfel de prune. Toţi voiau să cumpere prune prelucrate în condiţii de fabrică şi am decis că e timpul să dezvolt afacerea”, povesteşte prunarul.

 

  • Cum sunt uscate prunele

Andrei Trifan îşi aminteşte că, în urmă cu 12 ani, a investit 30 de mii de dolari în modernizarea uscătoarelor pentru prune şi spune că aceasta i-a înlesnit munca şi i-a mărit capacitatea de producţie. Înainte de a cumpăra utilaj special, munca era mai migăloasă.

Este vorba despre nişte vagonete cu rotile care circulă pe şine înguste ca pentru tren. În interiorul vagonetei sunt 25 de poliţe din aluminiu pe care sunt aşezate prunele.Vagonetele intră în cuptorul încălzit până la maximum 80°C şi peste două ore sau două ore şi jumătate prunele ies prin cealaltă parte a cuptorului gata uscate”, a explicat Andrei Trifan mecanismul de uscare a prunelor.

“Insist ca totul să fie curat şi frumos”

Capacitatea cuptorului este de până la 900 de kilograme de prune, iar în 24 de ore sunt uscate cca 10 tone de fructe. Agricultorul spune că până acum cumpăra prune de la săteni, însă în acest an a reuşit să culeagă prima roadă de pe cele zece hectare de pruni sădiţi între timp. Din cele 200 de tone de prune culese se obţin 45-50 de tone de fructe uscate. Toată cantitatea este comercializată pe piaţa rusească şi, indiferent de cerinţe, gospodarul susţine că îşi doreşte să ofere produse calitative şi competitive.

„Insist foarte mult ca totul să fie curat şi fructele să fie ambalate frumos, în cutii de carton. Prunele sunt calibrate şi aranjate frumos. Muncim cu mai mulţi lucrători la cuptoare, iar eu am grijă ca totul să fie igienic”, afirmă Andrei Trifan

  • Ruşii caută nod în papură

Întreprinzătorul vinde producţia la o bază angro, dar şi la o piaţă. „A fost mai dificil în acest an, deoarece am trecut prin controale suplimentare, dar şi în piaţa unde vindeam stăteau poliţişti care căutau nod în papură. Din şase exportatori de la noi din sat care exportau în Rusia, am rezistat doar eu”, zice Andrei Trifan.

Preţurile medii oferite pe piaţa rusească la achiziţionarea angro sunt de circa trei dolari pe kilogram. Omul de afaceri spune că nu poate să vorbească de profit, deoarece tot ce face investeşte în dezvoltarea afacerii. „Tot ce fac investesc în utilaje şi avem şi cheltuieli foarte mari. Pentru a transporta un tir încărcat cu 21 de tone de prune uscate eu cheltuiesc circa 12 mii de dolari”, a precizat agricultorul.

 

  • “Vreau să las ceva frumos”

Andrei Trifan şi-a procurat utilaj agricol în sumă de circa 500 de mii de lei moldoveneşti, o parte prin intermediul unui program de subvenţionare şi zice că intenţionează să afle totul despre posibilităţile de export pe piaţa europeană. „Am trei copii care sunt mândria mea şi cărora vreau să le las ceva frumos în urmă. De aceea, cred că trebuie să ne gândim la viitor şi nu să aşteptăm să ne îmbogăţim imediat. Această muncă reprezintă un refugiu pentru mine, care îmi aduce multă linişte şi satisfacţie”, a conchis pe o notă optimistă prunarul.

Satul Vărzăreşti din Nisporeni este cunoscut prin faptul că uscarea prunelor reprezintă o sursă de venit pentru o mare parte dintre localnici, iar Andrei Trifan se mândreşte cu faptul că a fost primul care a ridicat această îndeletnicire la nivel de afacere de succes.

 

Sursa: financiarul

Facebook Twitter Email
Facebook Twitter Email

arctic.jpg

Arctic Gaesti a inaugurat joi, in prezenta premieruluiVictor Ponta, o noua linie de productie, investitie de 24 de milioane de euro, devenind astfel cea mai mare fabrica de productie de frigidere din Europa, avand o capacitate anuala de 2,5 milioane de unitati.

”Decizia noastra de a construi o noua linie de productie este o dovada a increderii pe care o avem noi in Arctic, dar si in echipa noastra. Cu aceasta noua investitie, Arctic a devenit cea mai mare fabrica de productie de frigidere din Europa cu o capacitate anuala de 2,5 milioane de unitati. Valoarea totala a investitiei este de 24 de milioane de euro si am primit 10 milioane de euro ca ajutor de stat”, a afirmat presedinte in cadrul grupului Koç si CEO Arcelik, Levent Çakýrodlu.

Acesta a adaugat ca, de la preluarea Arctic de catre Arcelik, capacitatea de productie si exporturile au crescut foarte mult.

”Astazi se marcheaza un moment esential in evolutia Arctic. Inaugurarea noii linii de productie este o dovada a investitiei continue a Arcelik in Arctic. De la preluarea companiei de catre Arcelik capacitatea de productie a Arctic crescut de la 300.000 de unitati la 2,5 milioane de unitati pe an. Veniturile din vanzari au crescut si ele de cinci ori ajungand la 272 de milioane de euro. Si mai important, veniturile din exporturi au crescut de noua ori”, a precizat Levent Çakýrodlu, citat deAgerpres.

El a mai spus ca, incepand cu 2002, Arctic Gaesti a contribuit cu 98 de milioane de euro impozit la bugetul de stat.

Arctic Gaesti are acum 2.500 de angajati. Reprezentantii companiei au precizat ca prin constructia noii linii de productie se creaza 500 de noi locuri de munca, plus alte 500 pe orizontala.

Compania Arctic detine in Romania trei branduri puternice — Arctic, Beko si Grundig. Arctic face parte din grupul Arcelik, al treilea jucator european in industria de electrocasnice, care este membru al celui mai mare holding privat din Turcia, Koç Group.

Facebook Twitter Email
Facebook Twitter Email

Dacia a mai spart un  record, După cele mai bune trei luni din întreaga sa istorie: a trecut de 200.000 de maşini vândute în Europa, în doar nouă luni.

...

Dacia a vândut în Europa 215.566 de maşini, în primele nouă luni ale acestui an, potrivit datelor publicate de Asociaţia Europeană a Constructorilor de Automobile (ACEA). Marca românească a consemnat cea mai mare creştere procentuală dintre toţi producătorii auto: vânzările au crescut cu nu mai puţin de 20%, în condiţiile în care piaţ europeană a scăzut cu 4%.

“Dacia a consemnat cel mai bun trimestru din întreaga sa istorie” au scris cei de la Renault în comunicatul cu rezultatele lor financiare După primele nouă luni ale anului, Dacia a consemnat o cotă de piaţă de 2,3% la nivelul întregului continent. Practic, Dacia a reprezentat un sfert din vânzările întregului grup Renault, iar Duster este cel mai bine vândut automobil din întreaga gamă Renault.

Cu această cotă de piaţă, Dacia este peste mărci mult mai cunoscute, precum Mazda, Chevrolet, Volvo, Suzuki, iar producătorul nu pare că se va opri aici, cel puţin în ceea ce priveşte piaţa europeană, deservită de fabrica din Romînia.

Şeful Renault, Carlos Ghosn, a fost recent în vizită la Palatul Cotroceni, unde l-a informat pe Traian Băsescu despre obţinerea la uzina din Piteşti a unei producţii-record de 343.000 de autovehicule în acest an.

Dacia ajunge la aceste rezultate de excepţie exact în anul în care a împlinit 45 de ani de existenţă. Pe 20 august 1968 ieşea pe poarta fabricii de la Mioveni prima Dacie, un model 1.100. Producţia se apropie de cinci milioane de automobile, maşina cu acest număr urmând să iasă pe piaţă la începutul anului 2014.

Sursa: | ECONOMICA.net

Facebook Twitter Email
Facebook Twitter Email

Dacia enjoyed the most rapid growth in sales in Europe, given a European market on the decrease. The Romanian brand’s accomplishment is more significant the more we take into account the fact that it managed to compensate for the much poorer results of investor Renault, money.ro notes. Thus, Dacia sales in Europe went by 40 percent in September to 22,000 cars and by 20 percent in the first nine months of the year to over 200,000 cars. Dacia has become the car brand with the most rapid growth, considering the European market’s 5 percent decrease. “When Dacia Logan started production, our sale figures started growing both in exports and on emerging markets. So far, Dacia 2013 has sold only 7.5 percent in Romania and 92 percent in exports, particularly on Western European markets,” Constantin Stroe, vice-president of Dacia, stated.

Dacia’s success in Europe is also due to a very young range of models. “The Duster, which still could have been successfully sold on the export market, was replaced one month ago and introduced in Europe and Romania; this proves we are not content only with enjoying our success,” Constantin Stroe said further. Dacia’s performance has kept the Renault Group afloat. Renault sales in Europe have dropped by 5 percent while Dacia’s have gone up by 20 percent, allowing overall sales of the French Group to remain on the plus.

Sources:BUSINESS | NINEOCLOCK | OCTOBER 28TH, 2013 AT 9:00 PM


Facebook Twitter Email
Facebook Twitter Email


The British Top Gear team included Dacia Duster in a ranking drafted in honor of celebrating 20 years since the magazine’s first publication. Although the car model did not occupy a position in the first half of the ranking – it was ranked 48th – its inclusion in this top 50 is an acknowledgement of the Romanian SUV’s high quality, adevarul.ro notes. In the Top Gear ranking, Dacia managed to outrank models like Opel Ampera orAudi R52, but it lost to legendary cars like Ford GT, Lancia Delta Integrale, Porsche Carrera GT, Ferrari Enzo, Porsche 911 or Bugatti Veyron. Despite the limited edition of the model being mentioned during the TV show’s more upbeat moments, the following was concluded regarding the Dacia SUV: “The Duster is the quintessence of cars. No other car in the world will give you as much freedom for this price.” This was not the only instance when the car, which is produced at Mioveni, was praised. The Duster was also mentioned in many positive articles in the British press, since it was first launched.
Dacia Duster reported surprising results in an off-road test conducted by AutoExpress in Great Britain, managing to match the performance of a Land Rover Defender. Although it did not rise to the standards of Great Britain’s 4×4, the Romanian SUV made an impression. It also drew the attention in Scotland, as it won the title of “Scottish Car of the Year 2012” and first place in “SUV” and “Budget” categories. The Duster’s success was also confirmed by an unexpectedly high demand of no less than 400,000 clients in less than three years since it was introduced on the market. This fall was an important milestone in Duster’s existence because it underwent a significant facelift for the Auto Show in Frankfurt.

Sursa: Nineoclock

Facebook Twitter Email
Facebook Twitter Email

Ce au in comun braşovenii de la Allview şi americanii de la Google

 

Smart2View permite transferul de conținut de pe smartphone sau tabletă pe orice televizor de ultima generaţie prevăzut cu porturi HDMI şi USB prin intermediul unui adaptor. Asemănător dispozitivului Chromecast, lansat de gigantul american la sfârşitul lunii trecute, Smart2View redă de pe anumite dispozitive atât conţinutul audio cât şi cel video, iar datorită portabilităţii, tehnologia este foarte utilă atât pentru mediul business (device-ul se poate conecta la un proiector pentru a realiza prezentări) cât şi pentru viaţa de zi cu zi.

Dispozitivele  compatibile cu Smart2View sunt smartphone-urile H2Qubo, V1 Viper şi tableta VIVA H8.

„Suntem bucuroşi să anunţăm lansarea în premieră a tehnologiei Smart2View. Tot ce poţi face pe telefonul sau tableta Allview poate fi de acum vizionat pe orice televizor cu port HDMI. Jocuri, filme, videoclipuri, poze, browsing, apeluri video, toate se pot vedea pe un ecran mai mare, oferind o experienţă complexă. Alături de noua tehnologie am lansat două noi terminale quad core compatibile cu aceasta: smartphone-ul H2 Qubo şi tableta VIVA H8”, a declarat Lucian Peticilă, general manager Allview.

Telefonul dual SIM H2 Qubo are procesor quad core de 1,2 GHz, procesor grafic VR SGX 544 şi cameră foto OV 5647 de 5MP. Tableta VIVA H8 dispune de un ecran de 7,9 inch, procesor Quad Core de 1,2 GHz, o placă video Power VR cu 8 nuclee şi 1 GB memorie RAM.  Ambele device-uri rulează sistemul de operare Android 4.2.2. Jelly Bean.

Atât smartphone-ul H2 Qubo cât şi tableta VIVA H8 au preinstalată aplicaţia marca Allview, AllClick. Cu ajutorul acesteia, utilizatorii îşi pot seta shortcut-uri către aplicaţiile preferate, având astfel acces mai rapid la acestea, fără să mai acceseze meniul. Prin activarea unui buton care se află permanent pe ecran, în partea de jos a ecranului apare o bandă cu 18 aplicaţii, ce poate fi personalizată în funcţie de preferinţe. Pachetul H2 Qubo cu Smart2 View poate fi achiziţionat la preţul de 949 lei, iar pachetul Viva H8 cu Smart2View are un preţ de 1.099 lei. Noile terminale pot fi achiziţionate şi fără tehnologia Smart2View, la preţul de 849 lei (H2Qubo), respectiv 999 lei (Viva H8).

 Sursa: Capital
Facebook Twitter Email
Facebook Twitter Email

Uzbekistanul îşi doreşte să cumpere medicamente din România, iar recent Antibiotice Iaşi a semnat un memorandum cu Agenţia uzbekă pentru medicamente, care creează premisele colaborării în acest domeniu, a declarat, la Taşkent, directorul Direcţiei Europa de Est şi Asia Centrală din MAE, Vasile Soare.

Medicamente (

Diplomatul face parte din delegaţia care îl însoţeşte pe premierul Victor Ponta în turneul asiatic, ce include Azerbaidjan, Kazahstan, Uzbekistan şi China.

El a relatat despre o misiune economică româno-uzbekă, desfăşurată recent la Taşkent, la care au participat companii ce activează în domenii de interes pentru ambele state.

“Uzbekistanul produce foarte puţine medicamente. Au studiat experienţa noastră în materie şi au găsit ca interesant importul de medicamente, antibiotice, din România şi la acest capitol a răspuns Antibiotice Iaşi. S-a semnat un memorandum care creionează posibilitatea de colaborare. Probabil că documentul presupune şi vânzarea de medicamente. De fapt, aceasta a fost solicitarea părţii uzbece”, a afirmat Vasile Soare, într-o declaraţie pentru presa română.

Din misiunea economică a făcut parte şi Compania Siveco, lider regional în integrarea de software, dat fiind interesul părţii uzbece în dezvoltarea domeniului IT.

Echipamentele de securizare a frontierelor, produse la companii specializate în România, au prezentat, de asemenea, interes pentru Uzbekistan, ţară care se învecinează la sud-est cu Afganistanul.

“Întâlnirile acestea vor continua, pentru că astăzi s-a semnat acordul economic care creează posibilitatea reluării activităţii comisiei mixte, care este o componentă interguvernamentală, care va fi dublată, din câte am înţeles, şi de o componentă a companiilor private, care pot fi sprijinite să intre pe alte pieţe”, a spus diplomatul.

Vasile Soare a afirmat că autorităţile de la Taşkent văd în România o posibilă poartă de intrare pentru mărfurile uzbece, cum ar fi bumbacul. Acest stat din Asia Centrală se clasează pe locul trei în lume la producţia de bumbac.

“Este un potenţial uriaş, dar neavând o ieşire la mare, Uzbekistanul are o problemă în acest sens – apelează la terţi ca să-i ajute să-şi ducă producţia de bumbac brut şi fibre, de exemplu, pe piaţa internaţională. Majoritatea importurilor ajung în prezent prin ţările baltice, iar noi am fi interesaţi să-i atragem şi pe coridorul acesta de care se vorbeşte Asia Centrală – Europa, cu tranzit prin România, respectiv Constanţa. E o propunere care datează din 1996, când preşedintele uzbek a vizitat România. Atunci s-a discutat despre operaţionalizarea acestui proiect, însă el nu s-a materializat. Însă astăzi este la fel de valabil ca şi în 1996”, a detaliat diplomatul.

El a amintit că Uzbekistanul este, în Comunitatea Statelor Independente, al doilea producător de gaze naturale, după Federaţia Rusă.

“Are un potenţial extraordinar în acest sens. E o chestiune de timp până să fie dezvoltată şi o infrastructură necesară”, a adăugat Vasile Soare.

Guvernele de la Bucureşti şi Taşkent au semnat vineri un acord de cooperare economică, industrială şi tehnologică.

Sursa: Incomemagazine

Facebook Twitter Email
Facebook Twitter Email

Trei tinere mizeaza pe "autentic romanesc" si lanseaza un business de genti premium

Trei tinere din Moldova au lansat in primavara un business inedit – genti sculptate in lemn cu broderii lucrate manual din piele naturala, avand „povestea autenticului romanesc construita in jurul lor”. Ce urmaresc antreprenoarele cu proiectul Iutta.ro, dupa investitia initiala de circa 15.000 de euro.

Cele trei tinere sunt Nicoleta Chirica (29), din Piatra-Neamt, Raisa Beicu (22), din Bacau, Olivia Sandu (22), tot din Bacau.

Nicoleta, Raisa si Olivia au aflat de initiativa Wall-Street.ro de a incuraja antreprenoriatul din Romania si au trimis povestea Iutta.ro pe adresa AfacereaMea@Wall-Street.ro Ai si tu un business la inceput de drum, cu elemente si poveste originale? Scrie-ne si vei avea sansa de a aparea in cel mai citit cotidian de business online din Romania.

„Am avut mereu o inclinatie artistica si-mi plac gentile, motiv pentru care am ales sa fac genti care spun o poveste. Desi la baza sunt economist, am urmat cursuri de design si un MBA in sociologie, am ales in final tot latura artistica. Prin urmare, fac creatie de 3 ani, cu participari la diferite expozitii, insa Iutta este primul meu proiect mare, pentru care m-am pregatit cu mult inainte de implementare”, spune Nicoleta.

Raisa lucreaza ca PR specialist la agentia Shake Advertising avand in portofoliu cateva conturi majore. Anterior a colaborat cu The Practice si National Geographic. Ea a studiat un an de zile in Barcelona.

Olivia Sandu vine de asemenea din zona relatiilor publice, absolvind Facultatea de Comunicare si Relatii Publice.

Ideea lansarii Iutta a existat de mult timp, „de cand Nicoleta a initiat business-uri punctuale prin care se pregatea pentru proiectul final, care, impreuna cu noi, s-a concretizat prin tot ceea ce reprezinta Iutta acum. Asadar, nu a fost o idee nascuta deodata, la o cafea, ci a fost dezvoltata pe parcurs, ca business plan”, povesteste inceputurile start-up-ului Raisa Beicu.

Tocmai perioada lunga de planificare si cercetare a pietii a ajutat, considera ele, la luarea unor decizii echilibrate si potrivite situatiilor intalnite pe parcurs.

In ceea ce priveste concurenta majora de pe piata, tinerele nu considera ca ar fi un impediment pentru evolutia business-ului. „Gentile Iutta sunt sculptate in lemn, au broderii lucrate manual din piele naturala si au povestea autenticului romanesc construita in jurul lor. Unicitatea creatiilor, constituie, asadar, unul din punctele noastre forte”, puncteaza Raisa.

Gentile sunt produse in Romania, colaborand cu furnizori de materiale autohtoni. Preturile variaza de la 200 de lei la peste 1.000 de lei pentru gentile sculptate manual, din lemn.

 Inceputul, mai dificil

„Principala dificultate pe care am intampinat-o a fost aceea ca am construit tot businessul de la zero si l-am sustinut prin bootstrapping. A fost si este destul de dificil acest aspect, insa suntem constiente ca tocmai in asta consta farmecul intregii povesti cu antreprenoriatul”, mai spune Raisa.

O alta dificultate a fost publicul nisat caruia se adreseaza business-ul. Intre timp, tinerele antreprenoare au realizat ca tocmai aceasta nisare ar putea sa delimiteze business-ul de concurenta.

In prezent, mare parte din vanzari au loc pe site-ul Iutta.ro. Dupa lansarea din aprilie 2013, tinerele au inceput discutii cu platforme de vanzare online, dar si concept store-uri si galerii de arta care s-au aratat interesate sa expuna produse. „Latura online o vom dezvolta cu precadere pentru extinderea internationala, insa dorim si publicul local sa poata interactiona cu brandul, de aici importanta punctelor de desfacere fizice. Un prim loc in care se pot vedea fizic gentile este Galateca”.

Ca orice business nou, primul an este si cel plin de situatii neasteptate, spun tinerele. Atentia lor este canalizata catre etapa de maturizare a conceptului afacerii.

„Din punct de vedere financiar, pana la sfarsitul acestui an ne-am propus sa ajungem la break-even si avem in plan sa accesam o sursa de finantare prin care sa putem creste business-ul spre un alt nivel. Sper sa si reusim cat mai degraba posibil”, incheie Raisa Beicu.

Iutta.ro a atins 30% din target-ul de vanzari pe acest an.

Fotografie principala realizata de Stefan Alin.

Autor:Alex Goaga

Sursa: Wall Street

 

 

 

Facebook Twitter Email
Facebook Twitter Email

O fabrică din Sighişoara cu o istorie de 56 de ani aprovizionează cu milioane de farfurii, ceşti şi pahare din ceramică cele mai mari lanţuri de retail din lume. Cesiro SA este de anul trecut unul dintre furnizorii Tesco, liderul pieţei de retail din Europa Centrală.  

Fabrica de ceramica Cesiro
Fabrica de ceramica Cesiro

Produse made in România în cele mai mari lanţuri de retail din lume. O fabrică din Sighişoara cu o istorie de 56 de ani  aprovizionează lunar cu milioane de produse din ceramică magazine precum Carrefour, Tesco sau IKEA din toată Europa. Cesiro, compania a cărei acţionari sunt salariaţii, s-a “bătut” în timp cu chinezii, dar şi cu ceilalţi mari producători de talie internaţională, câştigând un loc în clasamentul celor mai mari producători de ceramică colorată din Europa. “Deocamdată acoperim destul de mulţi retaileri de talie internaţională. Dacă consolidăm relaţia cu ei este foarte bine. “, răspunde Aurelian Voia, directorul Cesiro întrebat dacă există vreun mare comerciant căruia ar dori să-i vândă din produse, dar nu a reuşit încă.

Farfurii româneşti pentru mesele britanicilor

“Cu Tesco lucrăm de anul trecut. Le livrăm cam 15-16% din producţie. Către Carrefour livrăm, de asemenea, de 3-4 ani, fiind unul dintre cei mai mari clienţi ai noştri. Trimitem marfa în diverse locaţii unde aceste companii îşi au depozitele”, mai spune Voia. Totodată, potrivit site-ului companiei, unul dintre clienţii fabricii de ceramică este şi retailerul suedez de mobilă IKEA. Cum au reuşit? “În general participăm la cele mai importante târguri de profil, cel de la Frankfurt fiind cel mai important. Acesta este o modalitate prin care facem rost de noi clienţi. Însă cei mai mulţi cumpără de la noi pentru că suntem foarte cunoscuţi pe piaţă. Sunt puţini producători mari de ceramică colorată din Europa, iar noi suntem printre cei mai importanţi”, mai explică Voia.

85% din produse pentru export

De altfel, din cele aproximativ 4 milioane jumătate de articole din ceramică realizate de cei aproximativ 1500 de salariaţi ai fabricii de la Sighişoara, 85% sunt destinate pieţei externe. ” Livrăm în toată Europa, principalele pieţe de destinaţie fiind Franţa, Spania, Olanda, Polonia. În România comercializăm  printr-o firmă de-a noastră în toate marile magazine”, spune Voia încântat că anul acesta a scăpat în mare parte de unul dintre principalii factori de pericol pentru compania sa : marfa ieftină din China. “Anul acesta afacerile au crescut cu aproximativ 30% faţă de perioada similară a anului trecut, pe fondul implementării unei legi anti-dumping prin care UE a impus taxe pentru importurile de produse din ceramică din China. Înainte, niciun european nu se putea apropia de preţurile oferite de fabricile din China. Erau cu 40-50% mai mici”, mai explică directorul Cesiro.

Investiţii de 1,5 milioane de euro

Faptul că avântul chinezesc a fost stopat prin schimbarea legislaţiei nu este însă singurul motiv de creştere pentru Cesaro. În ultimii doi ani producătorul a investit în jur de 1,5 milioane de euro cu scopul de a creşte capacitatea de producţie cu aproximativ 30%, cele mai importante sume fiind alocate pentru achiziţionarea de utilaje. “În 2013 vom finaliza procesul de extindere, în urma căruia vom avea o creştere a producţiei cu 10-15%, ceea ce înseamnă un plus de aproximativ 200.000 de euro în vânzări”, a mai declarat directorul companiei potrivit căruia, anul trecut a angajat în jur de 300 de persoane.

Afaceri în creştere

Pentru anul acesta, Voia estimează o creştere a afacerii cu aproximativ 30-35% şi trecerea pe profit, după doi ani în care compania a raportat o uşoară scădere. “În 2011 şi 2012 am avut mici pierderi ca urmare a creşterii foarte mari a costurilor utilităţilor şi a materiei prime. Spre exemplu, în 2012  costul gazului a crescut cu 35% faţă de anul anterior. Nimeni nu a prevăzut o creştere aşa mare de la un an la altul. Este vorba despre majorări pe care niciun client nu o poate accepta. Noi am majorat preţurile la clienţii noi”, mai spune Vuia.

Din datele Ministerului de Finanţe, Cesiro a raportat în 2011 o cifră de afaceri de peste 90,1 milioane de lei şi o pierdere netă de aproximativ 565.000 de lei, iar 2012 situaţia financiară a fost similară.

Povestea unui business de 56 de ani

Cesiro derivă din fosta  Întreprindere de Sticlă şi Faianţă Sighisoara, fondată în anul 1957, una dintre primele societăţi din România în acest domeniu. În anul 1990 compania s-a divizat în trei noi entităţi: Fabrica de sticlă „Stimet”, Fabrica de porţelan „Artfil” şi Fabrica de ceramica „CESIRO” (Ceramică, Sighişoara, România), acestea primindu-şi noile denumiri începând cu 1 ianuarie 1991. În 1995 Cesiro a fost privatizată prin metoda MEBO, astfel că în prezent societatea este deţinută de angajaţi şi foşti angajaţi. “Secretul nostru constă în  faptul că toţi acţionarii ne focalizăm asupra aceloraşi obiective şi luăm decizii împreună”, mai spune directorul companiei.

 Autor  |

Sursa: ECONOMICA.net

Facebook Twitter Email
Facebook Twitter Email

Porumb MG_2007.jpg

Gigantul american Monsanto, specializat in productia de seminte modificate genetic, a realizat anul trecut exporturi in valoare de 60 milioane de dolari din Romania.

“Suntem cel mai mare exportator de samanta certificata al Romaniei. Anul trecut, din ceeea ce s-a produs la nivel local, exporturile au reprezentat 80%, destinatia fiind state membre UE si tari terte. In cifre, aceste exporturi s-au ridicat la mai mult de 60 milioane de dolari”, au declarat pentru DailyBusiness.ro reprezentantii Monsanto.

Compania Monsanto este prezenta in Romania inca din anul 1975, moment la care a fost deschisa o reprezentanta pentru vazanzarea erbicidelor.

Ulterior compania a inceput sa comercializeze seminte de porumb, soia si rapita. La acest moment, din portofoliul Monsanto pentru Romania fac parte seminte conventionale de porumb si rapita care sunt comercializate sub marca Dekalb.

“In Uniunea Europeana este aprobat o singura varietate de porumb modificat genetic, MON810. Acest fel de porumb prezinta rezistenta la daunatorul Sfredelitorul European al Tulpinilor de porumb (Ostrinia Nubilalis)”, au spus reprezentantii Monsanto.

Ei au adaugat ca suprafetele cultivate cu plante modificate genetic in Europa sunt minime, dar, pentru a asigura necesarul de proteina se importa cantitati foarte mari de soia din state precum SUA, Brazilia si Argentina.

Monsanto are 115 angajati in Romania, la care se adauga in fiecare sezon de recoltare a porumbului inca 300 de lucratori sezonieri.

Activistii de la Avaaz acuza companiile precum Monsanto ca incearca acum sa patenteze soiuri de fructe si legume din cosul zilnic, cum ar fi castravetele, broccoli-ul si pepenele, fortand practic cultivatori sa plateasca pentru seminte, sub amenintarea de a fi dati in judecata daca nu o fac.

“Monsanto & Co. isi permit sa faca astfel de abuzuri din cauza unor ambiguitati din legea europeana care le confera drepturi exclusive asupra semintelor conventionale, deci tot ce trebuie sa facem e sa inchidem aceste portite legislative inainte de a se crea un precedent periculos la nivel global”, atrag atentia activistii.

In replica, reprezentantii Monsanto spun ca nu este nicio ambiguitate in lege privind obtinerea brevetelor respective. Ei mai spun ca “oponentii unor astfel de brevete, din care unii au motive comerciale clare, se opun radical la orice proprietate intelectuala a plantelor. Daca s-ar alege varianta lor, rezultatul ar fi reducerea inovarii si a beneficiilor consumatorilor”.

In plus, brevetele ofera transparenta si nu este vorba despre monopol, potrivit Monsanto. “Toate brevetele, inclusiv cele referitoare la plante, sunt limitate ca si perioada de timp, perioada in care Monsanto si competitorii sai importanti licentiaza aceste inventii brevetate”, au mai spus reprezentantii companiei.

Activistii care militeaza impotriva organismelor modificate genetic atrag atentia ca produsele pe baza de astfel de plante sunt daunatoare pentru sanatatea umana. De asemenea, acestia anunta ca vor organiza marti o demonstratie impotriva companiei in Bucuresti, in paralel cu alte 400 de actiuni similare la nivel international, in 50 de tari.

autor(i): Madalina Pana |

Facebook Twitter Email
Cauta
Articole - Romania pozitiva