De altfel, Universitatea de Vest din Timișoara se numără printre cele mai bune 50. Metodologia utilizată pentru evaluarea universităților din această regiune a fost alcătuită de QS Global Academic Advisory Board și de experți din regiune.

Criteriile au fost selectate astfel încât să reflecte aspectele relevante ale vieții și activităților universităților din această regiune. Astfel, s-a ținut cont de: reputația academică – 30%; reputația angajatorului – 20%; corp universitar/studenți – 15%; corp universitar internațional – 2.50%; studenți internaționali – 2.50%; angajați cu doctorat – 5%; impact online – 10%; lucrări per cadru universitar – 10%; citări per lucrare – 5%.

„Universitatea de Vest din Timișoara este o prezență continuă în topurile internaționale ocupând poziții cu adevărat onorabile în rândul celor mai bune instituții de educație și cercetare de pe plan mondial. Competiția nu mai este una internă, ci ne comparăm cu universități de renume de peste graniță. Aceste reușite se datorează și faptului că ne dorim mereu să fim mai buni, mai performanți, mai competitivi”, a spus Rectorul Universității, prof. univ. dr. Marilen Pirtea.

Regiunea luată în considerare în acest nou clasament constă în următoarele 30 de țări: Albania, Armenia, Azerbaidjan, Belarus, Bosnia și Herțegovina, Bulgaria, Croația, Cehia, Estonia, Georgia, Ungaria, Kazahstan, Kosovo, Kârgâzstan, Letonia, Lituania, Macedonia, Moldova, Muntenegru, Polonia, România, Serbia, Slovacia, Slovenia, Taidjikistan, Turcia, Turkmenistan, Ucraina, Uzbekistan.

În procesul de elaborare a acestui clasament pilot 100 s-a intrat în contact cu 368 de universități din cele 30 de țări menționate mai sus.

Printre statele din Europa Centrală, pe primele locuri se află Cehia și Ungaria, urmate îndeaproape de România, care are 5 universități în Top 100. Slovacia figurează pentru prima dată în clasamentele QS cu o universitate în Top 50 și una în Top 100.

sursa: digi

Intre 18 si 21 noiembrie, MCA participa pentru a doua oara la Targul Equip’ Baie Paris, intensificandu-si astfel activitatea in Franta, cea mai mare piata de usi de garaj din Europa, cu un volum anual de 300.000 de unitati.

Equip’ Baie se afla in 2014 la cea de-a 14-a editie, desfasurandu-se odata la doi ani, si reuneste 320 de expozanti din domeniul solutiilor de inchidere a spatiilor (usi, ferestre, rulouri si produse destinate protectiei solare).

Potential. Franta, o piata de 300.000 de unitati pe an

Tinuturile Europei de Vest sunt foarte atractive pentru profesionistii din domeniul usilor sectionale, numai Franta cumuleaza un volum anual al vanzarilor de aproximativ 300.000 de unitati, cu 30% mai ridicat comparativ cu piata germana, spre exemplu.

MCA exporta in Franta din 2012, prin intermediul unei retele de dealeri, iar eforturile de extindere continua de la an la an, una din directiile strategice fiind participarea la targuri de profil. in prezent, compania se concentreaza pe intarirea pozitiei pe piata, prin intemeierea unei echipe de vanzari cu radacini francofone.

“Exportul reprezinta o piata mare, dar foarte competitiva. Putem spune ca se observa un declin al pietei din Europa de Vest, insa pentru noi mai este mult loc de crestere, deoarece exista cerere pentru produse calitative, la preturi corecte, ceea ce corespunde ofertei MCA. Am mai expus la Equip Baie si in 2012, iar acum participam pentru a doua oara la acest eveniment pentru a ne intari pozitia si pentru a ne prezenta atat distribuitorilor francezi, cat si celor din tarile francofone, precum cei din Africa. Ne pregatim deja de cateva luni si pentru expozitia internationala R+T, de la Stuttgart, ce va avea loc in februarie 2015”, a declarat Ciprian Oprea, CEO al MCA Grup.

Potrivit estimarilor interne, pana la finele anului 2014, MCA va comercializa in Franta aproximativ 1.000 de usi sectionale si 3.000 de rulouri de aluminiu.

Ce preferinte au francezii

Cel mai bine vandut produs al brandului MCA in Franta este usa sectionala Optima, cu arcuri de torsiune si motor din gama superioara. in general, comenzile vin pentru dimensiuni customizate pentru fiecare caz constructiv in parte. Se poarta panouri netede in culori precum gri antracit, alb si negru sau din gama RAL.

Compania tinteste sa ajunga la o cifra de afaceri de 5 milioane de euro anual in aceasta zona de export.

In 2013 MCA Grup Romania a realizat o cifra de afaceri de 8,2 milioane de euro, mentinandu-se la un nivel similar cu anul anterior. Pentru finele anului curent, MCA tinteste un avans al afacerilor de pana la 10%.

Producatorul roman cu o experienta de 16 ani exporta regulat in opt state europene, respectiv Belgia, Franta, Austria, Serbia, Bulgaria, Ungaria, Republica Moldova si Italia.

Fabrica de la Jilava are o capacitate de productie de 10.000 unitati anual si o retea de distributie proprie de 1.200 de dealeri (nivel national si international, cumulat). Oferta de produse este imbunatatita si extinsa cu servicii de montaj, consultanta tehnica si service specializat. In prezent, 30% din productia MCA merge la export.

Fiul lui, Aurel, deşi a terminat facultatatea de construcţii, vrea să continue afacerea de familie.

Lipsa subvenţiilor şi importurile necontrolate i-au descurajat pe mulţi agricultori să mai cultive varză.

De câţiva ani, familia Ştefănesc cultivă varză Beverly Hills, un soi preferat de cumpărători pentru că e mai mare şi mai rezistent. Acum se gândesc să îşi dezvolte afacerea şi să vândă murăturile în pungi vidate. Spun că au învăţat să se adapteze, altfel ar fi îngroşat rândurile agricultorilor care îşi vând marfa pe marginea drumului.

Photo credit: (c) Ioan ROSCA / AGERPRES ARCHIVE

The Voinesti inhabitants boast of this variety and of the fact there are foreigners, especially Hungarian and Polish people, expressing interest in this variety.

Although the “Frumosul de Voinesti” is appreciated and famous, the locals often complain that it’s a difficult apple to grow, which is why many of them have opted for disease-resistant varieties.

”It is a medium to large fruit, bearing red stripes over a yellow background. It’s a tasty and fragrant fruit. It ripens in early September. Unfortunately it is very sensitive, especially to scab, which is the biggest problem in apple plantations that is why this variety became less popular. For the same reason, the locals gave up growing this variety. It is a scab-sensitive variety, it is necessary to apply a large number of treatments, which are expensive, financially speaking, it’s no longer cost effective,” Director of the Voinesti Fruit Tree Growing Research and Development Station, Daniel Comanescu said.

Neither the station cultivates the Frumosul de Voinesti anymore, it can be found only in the variety collection. The Voinesti tree growing unit includes a collection of over 70 apple varieties, being Romania’s most important genetic base for fruit varieties.

”Frumosul de Voinesti is no longer used either in our plantations, because there is no interest, it’s not cost—effective. And because of climate change, the scab spreads widely due to humidity. Given the high rainfall amounts this year, believe me, tress are very affected. There are a few who remained nostalgic, me included, I still have about 100 apple trees of this variety, I like them a lot, these apples are really flavoured and tasty. I don’t believe the name Frumosul de Voinesti was registered with the Romanian State Office for Inventions and Trademarks. The station deals with big financial problems, so we cannot do much about it. We were not able either to register the apple varieties developed by the tree growing station after 2000,” Comanescu also said.

He argues that many fruit growers have replaced the Frumosul de Voinesti with new disease-resistant varieties.

”It was replaced by the locals with new varieties, such as Florina, Golden, Real, which are developed at the same station, Remar, other Golden varieties. The Ionatan variety is also near extinction, because it’s a difficult to grow variety,” says Comanescu.

To promote the Frumosul de Voinesti and their organic apple juices, each year the locals organize the Apple Fair in the autumn. They put up for sale fruit varieties, cars and agricultural equipment, organic apple juices and traditional products.

The local producers tried to promote the Frumosul de Voinesti in partnership with a retail chain interested in selling the apple varieties grown in the region. Talks have so far concluded with no clear outcome.

The Voinesti fruit growers are known for their products in the big agri-food markets across the country. They sell their apples especially in markets from Targoviste, Bucharest and Brasov.

Photo credit: (c) Ioan ROSCA / AGERPRES ARCHIVE

Fruit growing made Voinesti stand out for decades, especially apple cultivation. Almost every household in Voinesti includes an apple orchard.

Last year, the Voinesti fruit tree growing station got an ownership title for a 91 ha area. When founded, the area stretched over 580 ha, but a large part of the land was returned to its rightful owners.

More than 60 years ago, when it was founded, the Voinesti fruit tree growing station covered an area of about 580 hectares, but in 2000 a large part of the land was given back to the former landowners. Last year, the property title of the Station was drawn up for an area of 91 ha. AGERPRES

Foto: (c) Dorin IVAN / AGERPRES FOTO

Localitatea Pleșcoi, menționată pentru prima dată într-un document emis de voievodul Vlad Călugărul la 24 aprilie 1484 în cetatea de scaun Târgoviștei sub numele de Plăcicoi, satul care va păstra, va conserva și va folosi rețeta celor mai vestiți cârnați din zona Buzăului, este una din cele mai vechi localități în Țara Românească, cu peste 528 de ani de existență atestată documentar. Vechimea este principalul argument al păstrării secretului cârnaților de Pleșcoi, susține istoricul Marius Constantinescu.

Mai târziu, după secolul XVII, acest produs se realizează aproape exclusiv în satul Pleșcoi (azi înglobat în comuna Berca), de la care și-au luat numele și renumele actual. Numiți inițial cârnați de Buzău, prepararea lor (din carne de oaie) a fast legată de numărul mare de oi ce pășteau pe dealurile și pe pășunile din Munții Buzăului. Produsul era realizat mai în fiecare casă, se păstrau afumați și uscați și, împreună cu carnea sărată și afumată, cunoscută astăzi sub numele de pastramă, erau, pentru localnici, unele dintre principalele produse ce constituiau rezerva de hrană conservată, care nu se altera.

‘Acești cârnați au apărut în vremuri foarte vechi, în orice caz mai vechi de 2000 — 2500 de ani. Cu ce erau condimentați în acele timpuri, este greu de precizat, dar, cu siguranță, se foloseau condimente adunate din flora zonei — usturoi, cimbru, busuioc, măcriș, pur, mărar, hrean, semințe de mac’, a mai explicat Marius Constantinescu.

Istoricul buzoian consideră că acești cârnații erau deja bine cunoscuți în secolele XIII-XIV și mai ales după întemeierea Țării Românești sub Basarab I (1324-1352), fiind vânduți în Târgul Drăgaica zis și Târgul dintre țări, ce se desfășura timp de două săptămâni, între 10 și 24 iunie, înainte de nașterea Sfântului Ioan Botezătorul, la poalele Penteleului, din 1778, la Buzău.

‘În târgul Drăgaica veneau cu pește pescarii din bălțile Dunării, veneau cu cereale cei din Bărăganul plin de grâne, delenii cu vinuri alese, muntenii cu renumita țuică de Buzău, alții cu brânzeturi gustoase, veneau cizmarii, croitorii, cojocarii și alți negustori și meseriași de-și vindeau lucrurile confecționate, veneau țărăncile cu pânzeturi de casa ori maicile cu mohairuri, veneau grădinarii cu zarzavaturi. Nu lipseau nici pleșcoienii (s.n.) cu pastrama lor renumită și nici tarafurile de lăutari din Buzău ori din Cândești(…)’, consemnează o sursă a timpului.

La rândul său, Cristina Partal, președintele filialei Buzău a ANTREC, înclină către o altă explicație.

‘Spre sfârșitul secolului al XVIII-lea, ca urmare a războaielor ruso — turce care au devastat Peninsula Balcanică, mulți locuitori bulgari și sârbi au trecut Dunărea și s-au așezat în zona Buzăului, unde au creat cunoscutele sârbării. Ei au adus și au implantat aici cultivarea legumelor, contribuind la dezoltarea economică a zonei. Între legumele cultivate de sârbi se afla și ardeiul iute, mult folosit de aceștia în hrana zilnică și în conservarea alimentelor. Unii sârbi s-au așezat și în zona Berca-Pleșcoi, ei au introdus ardeiul iute în condimentarea cârnaților locali, contribuind astfel la definitivarea gustului acestora, precum și la apariția salamului local — babicul, preparat din carne de vită și de porc, de asemenea puternic condimentat. Cu timpul, acești cârnați au ajuns să fie cunoscuți drept cârnați de Pleșcoi, sub această denumire erau vânduți și consumați nu numai în timpul Drăgăicii, ci și de-a lungul anului, fiind unul din deliciile vestitelor crâșme din Buzău și din toată zona’, spune președintele ANTREC Buzău.

Cristina Partal deține rețeta originară a cârnaților: ‘După ce carnea de oaie este curățată de pe oase, într-un ceaun, se fierb oasele și cu zeama rezultată, călduță, se frământă carnea tocată, cu usturoi, cimbru și ardei iute tocat. Compoziția se lasă să stea 1-2 ore, după care se face o ultimă condimentare. Cu această compoziție vor fi umplute mațele de oaie. Cârnații vor fi uscați și afumați, iar aceștia vor putea fi serviți atât cruzi, cât și prăjiți’.

La rândul său, publicistul Viorel Frâncu, autorul mai multor lucrări despre istoria locală, crede că ‘acești cârnați sunt o invenție haiducească’.

‘Haiducii aveau nevoie de provizii bine conservate mai multe săptămâni la rând, iar pleșcoii sunt ideali pentru aventurierii care n-au casă sau masă’, a mai spus Viorel Frâncu.

Pe data de 1 aprilie 2014, Direcția Agricolă Județeană Buzău împreună cu Asociația pentru Protejarea Cârnaților de Pleșcoi a demarat acțiunea de protejare a mărcii tradiționale ‘cârnații de Pleșcoi’, în vederea obținerii atestatului Indicația Geografică Protejată (IGP).

‘Cârnații de Pleșcoi vor deveni prima marcă tradițională din județul Buzău reatestată conform noilor reglementări europene. Zona Berca, patria cârnaților de Pleșcoi, și comunele limitrofe vor avea un brand cu mențiunea I.G.P. cu care vor putea intra pe piața europeană, iar documentația va fi trimisă la Bruxelles’, au declarat oficialii Direcției Agricole Județene Buzău.

Aceștia au salutat inițiativa prin care materia primă pentru mărcile tradiționale va trebui să fie produsă doar în zonă.

‘Până în prezent, oricine putea să producă vestiții cârnați de Pleșcoi, chiar dacă aducea materie primă din orice colț al lumii. Conform noilor norme europene, cum de altfel este și normal, materia primă trebuie să provină din zonă, ceea ce va contribui la stimularea investițiilor și a ocupațiilor tradiționale’, a declarat Marian Grigoraș, fost director al DAJ Buzău.

AGERPRES/(A — autor: Dorin Ivan, editor: Diana Dumitru)

Foto: (c) Gil PIETRAR / AGERPRES ARHIVĂ

Se știe că pălinca se fabrică din cele mai vechi timpuri, metoda preparării s-a transmis din generația în generație ca un ritual, însă doar din secolul al XVI-lea apare în documentele oficiale din Satu Mare. Astăzi, procedeul producerii pălincii este unul cunoscut de specialiști până în cele mai mici detalii, fiind scrise mai multe cărți. Una dintre acestea este ‘Producerea băuturilor alcoolice tradiționale în Țara Pălincii’ coordonată de prov. univ. dr. Nicolai Pomohaci, în care doctorul în oenologie Ioan Cioltean descrie metodele folosite de producătorii din Satu Mare. De asemenea, directorul Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Satu Mare., Felician Pop, a încercat să afle secretele pălincii, dar să și explice rolul licorii în comunitățile din județ, scriind Povestea Pălincii.
Aflăm astfel că specialiștii sunt de părere că în Țara Oașului sunt cei mai buni pruni pentru pălincă, datorită poziției geografice și condițiilor pedoclimatice. Felician Pop susține că în mod obligatoriu românii trebuie să se definească prin produsul tradițional pălincă, așa cum rușii au vodca, grecii au ouzo, iar scoțienii whiskey.

Pălinca ‘Zetea de Transilvania’, produsă în Medieșu Aurit de către actualul primar al comunei, Silviu Zetea, ce a învățat tainele pălincii de la tatăl său, a obținut numeroase distincții pe plan național și internațional, chiar și medalia de argint de la Concursul Mondial de la Bruxelles din 2001. Prin urmare, Zetea a început să producă o gamă de lux, foarte des întâlnită la nivel de ambasade sau protocoale de nivel înalt.

În județul Satu Mare sunt aproape 5.000 de hectare de plantații de prun, mai mult decât celelalte specii de pomi împreună, din soiuri precum peneghei, albuțe, căiești, marghite sau coucine. Una din cele mai renumite, mai ales în perioada comunistă, era ‘pălinca de Turț’, obținută prin dubla distilare a prunelor peneghei având o tărie de 50 de grade. La începutul anilor 2000, Județul Satu Mare nu a reușit să țină pasul cu dezvoltarea piețelor, cu noutățile din marketing, și din cauza lipsei unor reglementări legislative s-a ajuns ca pălinca de Turț să fie produsă în Maramureș. Pur și simplu unii producători din județul vecin au profitat de brandul construit la nivel național în vechiul regim de către micii producători din Turț. Și-au înregistrat numele și au vândut ‘pălincă de Turț’ pe bani frumoși.

Pălinca din Țara Oașului are câteva caracteristici inconfundabile, este tare, dură și are o aromă aparte. Orice consumator știe că trebuie gustată cu măsură. Nu se știe nici astăzi cum s-a ajuns ca omul să distileze fructe pentru a obține această licoare. Autorul Poveștii Pălincii crede că distilarea ar fi fost inventată de călugării de la începutul Evului Mediu pentru obținerea de elixiruri și poțiuni în scop medicinal și că probabil alambicurile sunt creația neobosiților alchimiști în căutarea unor instalații care să le producă aur.

Foto: (c) Gil PIETRAR / AGERPRES ARHIVĂ

Cea mai bună și cea mai recunoscută este pălinca de prune, însă în ultimii ani se fabrică pălincă dintr-un mare sortiment de fructe. Foarte mare succes are pe plan local pălinca de pere pădurețe, care este însă și foarte rar întâlnită. Se mai face în cantități mici pălincă de gutui, vișine, piersici, caise, cireșe, mere, soc, măceșe, sau în ultima perioadă pălincă cu nuci.

Totuși, cea mai bună este pălinca de prune, asta deoarece, susțin specialiștii, condițiile pedoclimatice din județ conferă acestor fructe o savoare deosebită bazată pe o bogată compoziție în vitamine necesare organismului. ‘Calitatea pălincii este determinată în primul rând de calitatea prunelor. Solul din această zonă, ariditatea lui, pantele mai mult sau mai puțin însorite și umiditatea au un important efect asupra prunelor, de unde rezultă pălinca. O teorie spune că pălinca din această zonă este cea mai bună din lume, datorită condițiilor pedoclimatice și a soiurilor arhaice. Nordul țării este limita nordică în care crește prunul. Fructele se culeg la 100 de zile, când s-au copt integral. Astfel, se obține o pălincă având un timbru original, o anumită savoare și culoare ce nu se pot întâlni în altă parte”, spunea Felician Pop.

Calitatea fructelor nu este însă suficientă pentru un produs de calitate. Este nevoie de o distilare după metoda tradițională făcută de un specialist care știe cum și cu ce lemne se fierb prunele. În pălincile tradiționale unitatea de măsură a tăriei este numărul mărgelelor de pe marginea paharului. “În micile pălincii nu prea există posibilitatea determinării exacte a tăriei, a cantității de apă ce se adăugă în timpul fierberii. Pălincaroșii știu că atunci când după ce agită pălinca într-un pahar, iar mărgelele sunt multe, mărunte, se învârt și se deplasează spre margine, procesul de fierbere se apropie de final. Mărgelele trebuie să reziste cel puțin un minut într-un pahar agitat”, a mai arătat autorul Poveștii Pălincii.

De remarcat este faptul că în zonele rurale pălinca a avut și are în continuare un caracter ritualic, având un important rol în socializare, în viața comunității locale. Acest aspect este mult mai accentuat în Țara Oașului, unde viața întregii comunități este marcată de consumul de pălincă. Se servește atât la botezuri, cununii, zile de naștere, sărbători cât și la înmormântări. De asemenea, se servește la efectuarea unei tranzacții, la finalizarea unor lucrări în gospodărie, sau sunt serviți zilierii. În mod obligatoriu, pe lângă mâncare, muncitorii din Oaș trebuie să primească și un pahar de pălincă.

Din comunitățile locale lucrurile se văd puțin diferit, însă și aici părerile sunt împărțite. În general bărbații o consumă ca pe un lucru firesc, normal, dar femeile o blamează în general, deoarece consumată în exces a dus de multe ori la tragedii, la destrămarea unor familii, la crearea de dependență. “Pălinca are un caracter ritualic în Țara Oașului, spre deosebire de alte zone unde consumul de alcool este blamat. Menirea pălincii nu este să se transforme într-un viciu, printr-un pahar de pălincă se consfințea o târguială. Se bea în pahare mici pentru a sublinia rolul ei de esență, și acum există obiceiul ca bărbații să bea pe rând din același pahar, primul care servește este chiar gazda. Toată lumea consuma pălincă, dar cu măsură, iar cei care ajungeau victime ale consumului excesiv ajungeau ținta ironiei colective”, a mai punctat Felician Pop.

Dincolo de problemele vieții cotidiene, a tot ceea ce se spune despre consumul de alcool, scriitorul consideră că din când în când merită gustat un păhărel de pălincă adevărată deoarece mai are o calitate importantă: ‘dezleagă limbile și patimile’. “Oamenii se simt în general bine când au pălincă pe masă, sunt veseli. Băut cu știință și cu rost, un pahar de pălincă face parte din micile bucurii ale vieții”, susține Felician Pop.

Nici femeile din zonă nu se fereau de gustatul pălincii. În cultura populară s-au transmis și țâpurituri ale femeilor de la clacă, ironizându-se între ele când n-au știut să se oprească: ‘Pălincuță de cireșe/ Îmbătat-ai jupânese/ Și femei de cele alese’.

AGERPRES/(AS — autor: Gheorghe Pietrar, editor: Marius Frățilă)

Foto: (c) ADRIAN CUBA/ AGERPRES FLUX

Casa de Vinuri Cotnari este un proiect început în anul 2007, prin înființarea de noi plantații, cu soiuri precum Busuioacă de Bohotin și Fetească Neagră. Istoric vorbind, podgoria era cunoscută ca având aceleași soiuri de struguri cultivate încă dinainte cât și după atacul filoxerei, respectiv Grasă de Cotnari, Tămâioasă Românească, Fetească Albă, Frâncușă. Prin înființarea noilor plantații s-a păstrat și se duce mai departe tradiția soiurilor românești de viță de vie, iar în România puțini producători de vinuri s-ar putea mândri cu acest lucru.

Creșterea consumului de vin roșu, rose și mai ales cererea din ce în ce mai mare de vinuri albe seci și demiseci de calitate, urmare a apariției vinurilor din “Lumea Nouă”, deschiderea granițelor după 1990, evoluția segmentului HoReCa (acronimul pentru industria ospitalității: Hoteluri, Restaurante, Catering) sunt doar câteva dintre motivele ce au determinat apariția pe piața românească a Casei de Vinuri Cotnari.

Apariția unui număr important de magazine specializate, prezentarea vinurilor cu ocazia diferitelor evenimente ce promovează arta, cultura și civilizația vinului cu o tradiție și o cultură milenară, însoțind omul alături de dezvoltarea și progresul său continuu, toate aceste direcții au condus treptat la educarea și rafinarea consumatorilor.

Foto: (c) ADRIAN CUBA/ AGERPRES FLUX

Casa de Vinuri Cotnari este un proiect distinct, fondatorii fiind acționarii de la SC Cotnari SA, cu sediu și echipă de vânzări proprie. S-a mers pe încrederea acordată copiilor acestora, în primul rând a unui oenolog tânăr, George Măluțan, care la cei 27 ani ai săi a fost distins în 2008 cu titlul de oenologul anului, un tânăr de perspectivă și cu pregătire solidă, dar mai ales pasiune și dragoste pentru vie, demonstrată prin vinurile de calitate realizate; a unui jurist, a unui director de plantații, a unui șef de distribuție.

În prezent, la Casa de Vinuri Cotnari sunt în exploatare 350 hectare plantate cu vie, din care 100 de hectare cu soiul Fetească Neagră, câte 75 de hectare cu Busuioacă de Bohotin și Tămâioasă Românească și câte 50 de hectare Grasă de Cotnari și Fetească Albă.

Dedicate exclusiv segmentului HoReCa, adresat unui public tânăr, cu venituri mari și cunoștințe ridicate despre vinuri, produsele premium pun accentul pe calitate. Cele două game de vinuri ale Casei Cotnari, Domenii și Colocviu, sunt prezentate într-un concept modern, cu elemente de noutate și mai ales cu mesajul clar către cultură și artă.

Foto: (c) ADRIAN CUBA/ AGERPRES FLUX

Istoria, arta, știința și inovația se regăsesc în proiectul Casei de Vinuri Cotnari cu elemente care fac trimitere directă către cultură și civilizație, regăsite pe etichetele gamei Colocviu, gamă ce se remarcă prin simboluri puternice.

Roma — care sugerează tehnologia avansată, inovația (prin investițiile în tehnologiile de ultimă generație regăsite la Casa de Vinuri Cotnari); Athena — cu Partenonul, recunoscută ca leagăn al politicii și filosofiei, ce subliniază noua filosofie pe care se bazează proiectul Casei de Vinuri Cotnari, respectiv schimbarea de politică din podgoria Cotnari cu accentul pus pe calitate, orientarea vânzărilor către segmentul HoReCa, cu vinuri premium și super premium; Moscova — reprezentată grafic prin Catedrala Sfântul Vasile din Piața Roșie, considerată capitala artelor, arta fiind cea care definește cel mai bine elitele; Paris — cu Turnul Eiffel, orașul luminilor, una dintre cele mai cosmopolite și romantice destinații ale îndrăgostiților de pretutindeni.

În mai puțin de un an de la momentul lansării vinurilor sale, Casa Cotnari a obținut numeroase medalii la concursurile de profil, primind astfel o binemeritată recunoaștere națională și internațională: Colocviu, la Roma, a obținut cu Tămăioasă Românească Premiile de Excelență Vinul.ro în noiembrie 2012, International Wine Contest Bucharest în iunie 2012, Strugurele de Aur — Alba Iulia în septembrie 2012, Vinalies Internationales Paris în martie 2013, International Wine Contest Chișinău în februarie 2012, International Wine Contest Bucharest în iunie 2014. De asemenea, s-au obținut premii cu Cotnari Domenii — Busuioacă de Bohotin, la International Wine Contest Chișinău în februarie 2012, International Wine Contest Chișinău în februarie 2011, Budapesta — Vinagora 2011, Berliner Wein Trophy—Berlin 2013, International Wine Contest Bucharest în iunie 2014.

Foto: (c) ADRIAN CUBA/ AGERPRES FLUX
Foto: (c) ADRIAN CUBA/ AGERPRES FLUX

Noul producător de vinuri premium din podgoria Cotnari urmărește realizarea unui proiect unicat prin includerea în circuitul turistic a Castelului Vlădoianu, unde se află sediul firmei viniviticole.

Construit în anul 1901 de boierul Vlădoianu, fost guvernator al Băncii Naționale, căsătorit cu Ralița Balș, descendentă a boierului Balș, castelul de la Cârjoaia a fost proiectat de un arhitect italian și ridicat cu materiale aduse din Italia. În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, Castelul Vlădoianu a fost folosit de ruși ca spital. Între anii 1945 și 1950 în castel a funcționat un orfelinat, după care a fost preluat de CAP apoi de IAS Cotnari. În anul 2000 a fost retrocedat moștenitorilor de drept, de la care a fost cumpărat doi ani mai târziu.

În spatele castelului se află beciul unde guvernatorul Vlădoianu producea și stoca vinurile obținute de pe cele aproximativ 50 de hectare de vie pe care le administra. Beciul, adânc de 15 metri, înalt de șase metri și lung de 30 de metri, putea adăposti 100.000 de litri de vin. În toamna anului 2013, cei de la Casa de Vinuri Cotnari au vinificat pentru prima dată la Crama Vlădoianu soiul Fetească Neagră, urmare a unei prime investiții de aproximativ un milion de euro dintr-un proiect de investiție estimat la 2,5 milioane de euro. O cramă nouă, construită pe amplasamentul vechii crame, dotată cu tehnologie de ultimă generație unde se vor obține vinurile roșii premium și super premium.

AGERPRES / (A, AS — autor: Daniela Malache, foto: Adrian Cuba, editor: Ștefan Gabrea)

Foto: (c) panoramio.com

Evenimentul central vizat de turiști e un festival internațional de cântece și dansuri populare, organizată anual, pe parcursul unei săptămâni, la fiecare început de august.

Primarul comunei Sâncraiu, Andrei Poka, a declarat pentru AGERPRES, că în acest an tabăra a ajuns la a 24-a ediție și că au fost peste 450 de participanți, inclusiv din Japonia, Mexic, Canada și mai multe țări europene.

‘La ediția din acest an, a 24-a, au fost 450 de participanți plus mai mulți participanți din microregiune, Asociația localităților Sf. Ștefan din Bazinul Carpatic. Au fost musafiri din Japonia, Mexic, Canada, Argentina, țările vest europene și Ungaria. Din afara României și a Ungariei, străini au fost circa 150. Stau o săptămână. Nu stau, că învață cântece, dansuri. Sunt cursuri cu acte în regulă. Festivalul de cântece și dansuri populare maghiare se desfășoară pe diferite grupe de vârstă, avansați, începători etc, cei care învață pe instrumente muzicale, se predau cântece etc.

E în prima săptămână din august și se încheie cu o gală. Szep Gyula, directorul Operei Maghiare, care are rădăcini de aici, a făcut la început o tabără, iar acum sunt instructori renumiți și această tabără a ajuns la ediția 24. Nu trebuie făcut reclamă că își face singură’, se mândrește primarul cu evenimentul internațional organizat de comuna sa.

Akiko și Shinichiro Tanaka au zburat cu avionul circa 9.000 de kilometri, tocmai din Tokyo, numai pentru a ajunge la Sâncraiu, la ediția de anul trecut, ca să învețe dansurile populare. La 54 de ani, Shinichiro Tanaka are o afacere proprie în Tokyo și a venit împreună cu soția sa, Akiko Tanaka, dar și cu câțiva prieteni. S-a arătat încântat de ceea ce a învățat la Sâncraiu.

‘Sunt pentru a doua oară în România. Primul meu contact cu dansul unguresc a fost în 1978, când domnul Timar Șandor, fostul director al ansamblului folcloric din Ungaria, a venit în Japonia și de atunci eu învăț și particip la lecții de dans unguresc. Este unul din cele mai frumoase dansuri. Are conținut profund spiritual, nu doar forma dansului, dar include și motivare, și cultură, vine din inimă. De asta este dificil, dar foarte frumos’, spunea Shinichiro Tanaka.

O japoneză, Junko Yoshida, este programator medical, și din 2003, când a fost prima dată în România, face în continuare dansuri ungurești în Japonia, alături de încă 12 japonezi, câți sunt într-o trupă de dans.

Un alt participant, Nicholas Kerekes, argentinian cu rădăcini în Cluj, a venit și de mai departe, de la 12.000 de kilometri, din Buenos Aires, ca să învețe și el să cânte la contrabas melodiile populare ale zonei folclorice Călata.

‘Sunt pentru a patra oară în România — 2002, 2005, 2009, 2013. De fiecare dată îmi vizitez un prieten bun de aici din Sâncraiu. În 2005 am venit pentru prima dată cu grupul de dans unguresc, în Transilvania. Acum 15 ani am luat prima dată contact cu dansul unguresc. M-am născut în Argentina, dar bunicii mei sunt maghiari, au plecat în Argentina după al doilea război mondial. Unul dintre bunici este născut în Cluj, celălalt este născut în Ungaria. Ei m-au învățat să vorbesc maghiara, m-au învățat totul despre cultura maghiară.

Familia mea face parte dintr-o comunitate de 30-40 de familii maghiare sau cu descendenți maghiari. Locul unde ne întâlnim și dansăm, povestim, este ca a doua noastră casă. Avem un grup de folk unguresc, cântăm la instrumente, în fiecare sâmbătă avem un fel de școală în maghiară. În Argentina, în jur de 10.000 de nume ungurești se găsesc în cartea de telefon’, spunea, anul trecut, Nicholas Kerekes.

Printre particpanții străini care vin în fiecare an sunt juriști, medici, ingineri, studenți, profesori, unii de chiar peste 60 de ani, și în vacanță aleg, cu tot costul de chiar câteva mii de euro numai pentru drum, să vină din diferite colțuri ale lumii până la Sâncraiu, doar ca să învețe dansul și cântecul popular al zonei.

Foto: (c) welcometoromania.ro

Programul zilnic de repetiții începe la ora 9 cu dansuri sau, după caz, interpretare la instrumente populare. Atelierul ține până la ora 12, iar de la 12 la 13 se învață cântecul popular. După pauza de masă urmează alte repetiții, între 16-18, iar de la ora 19, la ‘casa jocului popular’, fiecare pune în practică ce a învățat până atunci, în cadrul unei petreceri care ține până la miezul nopții. Nu atunci se încheie însă distracția, ci, în funcție de puterea și disponibilitatea fiecăruia, la orele târzii ale nopții, într-o crâșmă, pentru ca în următoarea dimineață la ora 9.00 toți să fie apți pentru o nouă zi plină de repetiții.

Primarul Andrei Poka explică, pentru AGERPRES, că de la tabăra inițială, ajunsă acum la a 24-a ediție, a început să se dezvolte și agroturismul în localitate. În prezent, în Sâncraiu există 46 de pensiuni cu acte în regulă, clasificate de Ministerul Turismului. Iar capacitatea de cazare a celor 46 de pensiuni se ridică la peste 300 de locuri.

‘Tot de la tabără a crescut și s-a dezvoltat agroturismul. Cei care vin la tabără o parte vin cu corturi, dar mulți se cazează la internatul școlii, la cele 46 de pensiuni clasificate de Ministrul Turismului. De aici a început agroturismul și dezvoltarea rețelei de pensiuni agroturistice’, spune Andrei Poka.

Pe parcurs, pe lângă festivalul de dansuri și cântece populare, au fost inițiate și alte evenimente pentru atragerea turiștilor, astfel încât să existe activitate și venituri pe tot parcursul anului. Așa s-a ajuns la circa 15.000 de turiști anual, iar Sâncraiu a ajuns pe primul loc între comunele clujene în ceea ce privește turismul.

‘Tot timpul anului se face agroturism în zonă, avem și o agenție de turism, proprietarul agenției merge la diverse târguri naționale și internaționale, de unde aduce musafiri, pe care apoi îi împarte la cei care sunt în asociația pensiunilor, cele 46 clasificate de minister. Deci, în tot cursul anului facem agroturism, cu diverse ocazii pe care le avem. Avem tabără de creație, Festivalul strugurilor, Festivalul măceșelor, zilele comunei, apoi avem peisajele turistice în imediata apropiere — Cascada Răchițele, acumularea de la Fântânele, Muntele Vlădeasa, bisericile monument istoric, atât ortodoxe, cât și reformate. Trebuie create condiții și program turiștilor. Cel mai mult facem însă turism de tranzit, pentru că noi ne situăm cumva între Budapesta și Secuime, la mijloc de drum. Deci vin, se cazează cu demipensiune și pleacă mai departe. Același lucru când vin înapoi.

Dar asta nu înseamnă că nu avem și turiști care vin pentru o săptămână, inclusiv turiști din Letonia, Estonia, Finlanda, Franța etc. Interesul nostru este ca turistul să stea cât mai mult la noi, că atunci cheltuie banii la noi. Anual avem undeva la 15.000 de turiști’, explică, pentru AGERPRES, ca un agent de turism, primarul Poka.

Turismul a devenit o importantă ramură a economiei locale, dar primarul spune că nu atât veniturile care revin administrației sunt importante, cât veniturile pe care le realizează localnicii.

‘Fiecare pensiune plătește la stat impozitul și statul ne virează nouă cotă parte. E puțin pentru primărie. Dar turismul este o ramură a economiei locale și mergem pe principiul ‘dacă nu curge, picură’. E mai puțin pentru administrație, mai mult e pentru familiile de aici. Pentru noi e mai multă bătaie de cap, pentru că trebuie să avem curățenie, confort, iluminat public, siguranță și tot restul’, spune primarul.

Sâncraiu e acum o localitate de nivel european și numai din 2010, de când a devenit primar Andrei Poka, au fost atrase circa 7 milioane de euro din fonduri europene și echivalentul în lei a altor 5-6 milioane de euro din fonduri guvernamentale. De altfel, Sâncraiu este la mai multe capitole în topul comunelor clujene.

‘Nu numai pentru turism, ci și pentru confortul oamenilor din cele cinci sate aparținătoare comunei am reușit, și din fonduri europene, și guvernamentale, construirea rețelelor de apă, respectiv de canalizare, cu stație de epurare în toate cele cinci sate, asfaltarea a două drumuri comunale de 18 km, construirea unei baze sportive, construirea unei săli de sport, acum a unui internat cu sală de mese și cu o investiție de aproximativ un milion de euro. Acum sunt în derulare modernizările infrastructurii forestiere și agricole prin asfaltarea unui drum forestier și pietruim niște drumuri de câmp. Deci, turistul are toate condițiile de confort. Din punct de vedere al turismului, suntem pe primul loc în județ între comune. Dar nu numai al turismului, că avem și diplomă de cea mai bine gospodărită comună din județul Cluj, și de cea mai curată comună. Suntem, cu acte în regulă, în mai multe privințe pe primul loc în județ’, se mândrește, îndreptățit, primarul.

Dar și locuitorii comunei încearcă să se ridice la nivelul așteptărilor turiștilor, mai ales că pentru mulți agroturismul este principala sau unica sursă de venit.

‘Mulți s-au orientat spre agroturism. Mai avem o fabrică de peleți, mai avem o fabrică de mobilă, mulți sunt tâmplari, zidari, dulgheri, au ateliere mici. Dar acum și turismul a devenit o ramură a economiei locale și pe principiul pașilor mărunți fiecare încearcă să mai construiască, să mai lipească o casă, să le mai dichisească pe cele existente cu băi separate la fiecare cameră etc’, mai spune Andrei Poka.

El a adăugat că proiectele sale nu se opresc aici și că în continuare va încerca să atragă cât mai mulți bani, mai ales din fonduri europene.

‘Mai avem un proiect pe turism, pe POR, axa V, ‘O vacanță plină de tradiție și folclor în ținutul meșteșugarilor’, de 200.000 de euro, prin care vrem să promovăm zona. E o asociație de dezvoltare intercomunitară, împreună cu Izvorul Crișului și Almașu, prin care facem pliante, site-uri, dvd-uri etc și diferite organizări de evenimente. Acum, noi avem toată infrastructura, apă, canal, ulițe asfaltate, șanțuri betonate, trotuare amenajate, bază sportivă, sală de sport, cantină, avem toate dotările. Avem flori pe stâlpi în toate satele aparținătoare, parcuri amenajate etc. Ne străduim să fim la standarde europene’, conchide Andrei Poka.

AGERPRES / (A — autor: Marius Septimiu Avram, editor: Marius Frățilă)