Foto: (c) MARIUS POPESCU/ AGERPRES ARHIVA
Una dintre cele mai iubite mărci românești, Farmec, a câștigat de-a lungul anilor și o faimă europeană, la un moment dat produsele companiei fiind folosite inclusiv de mari actori ai filmului precum Charlie Chaplin sau Greta Garbo.

Istoria companiei începe în 1889 când, la Budapesta, sunt înființate Laboratoarele Molnar Moser. La sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial, din acestea se desprinde un mic laborator, Mol-Mos, care își va desfășura activitatea în Cluj-Napoca. Acesta producea apă de colonie și pudră pentru copii. În 1949, laboratorul este naționalizat și redenumit Fabrica de Produse Cosmetice Cluj nr. 21. Din acest moment începe producția de creme, rujuri și uleiuri de păr. Un an mai târziu, structura portofoliului de produse suferă o serie de modificări succesive, ele ajungând astfel să cuprindă 50 de repere, în majoritate creme și loțiuni.

În 1965 s-a produs pentru prima dată laptele demachiant Doina, care continuă, și după aproape 50 de ani, să fie cel mai bine vândut demachiant de pe piața din România.

Foto: (c) MARIUS POPESCU/ AGERPRES ARHIVA

Întreprinderea fuzionează, în 1967, cu Fabrica de uleiuri vegetale Flacăra Cluj. Prin decizia profesorului Ana Aslan, creatoarea primei rețete antiîmbătrânire din lume, de a încredința companiei dezvoltarea invenției sale, în toamna anului 1968 aceasta devine primul producător de creme și emulsii Gerovital H3 din România. Astăzi, liniile de produse Gerovital au ajuns cunoscute pe toate continentele lumii.

În 1995, compania este privatizată cu capital 100% românesc. Primii ani de după privatizare au fost dificili, existând greutăți privind asigurarea cu fond valutar, aprovizionarea cu materii prime și ambalaje sau politica fiscală descurajantă. Cu toate acestea, au avut loc numeroase investiții ? în mărirea capacității de producție, îmbunătățirea calității produselor și extinderea companiei în țară, care au condus la creșterea constantă a cifrei de afaceri. Tot atunci a fost dezvoltat exportul, care s-a extins în țări precum Spania, Italia, Japonia sau Thailanda, în paralel fiind formată propria rețea de distribuție națională ale cărei baze sunt puse în 2000, prin deschiderea unor noi reprezentanțe și puncte de lucru.

În 2001, este lansată gama Aslavital, bazată pe 30 de ani de cercetări asupra argilei din Munții Apuseni, apoi în 2004 este modernizată gama Gerovital Plant, iar în 2006 este lansată gama Gerovital H3 prof. dr. Ana Aslan. În 2008, Farmec preia integral drepturile de utilizare a mărcii Gerovital și după doi ani lansează gama antiaging Gerovital H3 Evolution, cu un complex revoluționar de ingrediente.

Dacă în 1968 Farmec nu era decât o fabrică cu 40 de angajați care producea aproximativ 20 de produse cosmetice, în prezent este cel mai mare producător autohton de cosmetice, cu peste 600 de angajați și un portofoliu de peste 400 de produse. Înființate în urmă cu peste 40 de ani, laboratoarele de cercetare Farmec au stat la temelia unei direcții devenită ulterior tradiție în cosmetica românească, de a da viață unor cercetări originale. Rodul acestor cercetări poartă astăzi numele unor mărci de renume, care au făcut carieră pe piața românească și externă: Gerovital H3, Gerovital Plant, Aslavital, Farmec etc. Produsele Farmec’ acoperă o arie largă de domenii și cerințe ale consumatorilor, de la produse chimico-casnice până la produse cosmetice de întreținere pentru corp și ten.

La începutul acestui an, crema Gerovital, primul produs antiîmbătrânire din lume, a obținut titlul de Superbrand 2013 la categoria ‘Îngrijire personală’ în cadrul evaluării pe care Superbrands România o realizează în fiecare an pentru recunoașterea brandurilor cu performanțe deosebite.

Un alt nume care important în economia locală a ultimului secol este Clujana. Înființată mai mult de 100 de ani, Clujana este una dintre companiile cu cea mai zbuciumată existență. Compania a fost fondată în 1911, sub numele de ‘Fabrica de Piele — Frații Renner & CO’.

După primul război mondial a devenit societate pe acțiuni, schimbându-și denumirea în “Dermata” și devenind cea mai mare fabrică de încălțăminte din România. A fost confiscată de guvernul comunist în 1948 și redenumită “Fabrica de încălțăminte Janos Herbak”, apoi “Fabrica de Pielărie și încălțăminte Cluj”, iar în final “SC Clujana SA”.

În anii ’80 fabrica de încălțăminte ajunge cea mai mare de acest gen din Estul Europei. Avea 8.000 de angajați, cu secții proprii de tăbăcărie, fabrici de tălpi, de încălțăminte și articole din cauciuc și chiar și o tipografie. Aceia au fost anii de glorie ai fabricii care reșea să exporte încălțăminte făcută la Cluj în cele mai diverse colțuri ale lumii — în afară de spațiul ex-sovietic, pantofii Clujana ajungeau chiar și în Canada și Australia.

Perioada aceasta prosperă nu a ținut decât până la Revoluție, deoarece odată cu comunismul au picat și înțelegerile comerciale pe care compania de stat le avea cu diferite state ale lumii. Conducerile care au urmat nu au reușit să țină firma pe linia de plutire, iar la un moment dat, la începutul anilor 2000, firma a scos la vânzare inclusiv stocurile de pantofi vechi de zeci de ani și a vândut aparatura către alte fabrici, în încercarea de a mai fructifica cât se putea din moștenirea de altă dată.

În 1998 fabrica se afla pe lista companiilor care urmau să fie lichidate din cauza pierderilor foarte mari. După doar un an, Clujana intră oficial în faliment, cu o datorie de 16 milioane de dolari, iar cei aproape trei mii de angajați pe care îi avea sunt trimiși în șomaj colectiv.

Din anul 2003 noii acționari hotărăsc reluarea activității. Tot în 2003, Guvernul a decis trecerea pachetului de acțiuni majoritar în proprietatea județului Cluj și administrarea Consiliului Județean. În 2004 este redeschisă o secție, cu doar 35 de angajați, iar datoria de 5 milioane de euro față de stat a fost convertită în acțiuni, AVAS devenind acționar majoritar, cu 80% din acțiuni. Administrarea companiei a fost cedată apoi de către AVAS către Consiliul Județean Cluj, care deține 93,16% din acțiuni, 6,83% din acțiuni fiind deținute de alți acționari.

Astăzi, Clujana are 400 de angajați, o unitate de producție și câteva magazine în Cluj-Napoca, dar și în Dej, Bistrița, Zalău și Târgu-Mureș. Capacitatea de producție este de 2.000 de perechi pe zi în secțiile de croit — cusut și încă 1.300 de perechi pe zi la tălpuit. De asemenea, compania are planuri de extindere pe piața locală și pregătește deschiderea, în acest an, a unui magazin în București. Aproximativ 90% din producția actuală este exportată, compania încercând să câștige noi piețe în țări precum Olanda, Italia și Japonia.

Dacă în cazurile Farmec și al Clujana au fost salvate, prin diferite soluții, atât fabricile cât și mărcile, Ursus este un brand care astăzi este produs în alte fabrici din țară, deoarece fabrica din Cluj a fost demolată de curând, după 135 de ani de existență.

Fabricarea berii, care este cunoscută încă din antichitate, are o tradiție îndelungată și în inima Transilvaniei. În așezarea numită Napoca, în timpul colonizării romane, oamenii pregăteau o băutură numită sabaia sau cervisia, care era o băutură asemănătoare cu berea. Cu timpul, prepararea acestei băuturi s-a transformat într-o activitate casnică, dar în timpul Evului Mediu a început să fie produsă pentru comercializare. O referință la un oarecare Iacob berarul există, în Cluj, din anul 1362. Două secole mai târziu, în anii 1573-1574, alte două mențiuni vorbesc despre Martin Seres și Martin Serfezeo (serfezeo, în maghiară, înseamnă berar). Un amănunt interesant este acela că alături de aceste mențiuni se găsesc și prețurile la care se vindea berea. Unitatea de măsură folosită atât pentru vin cât și pentru bere era ‘eitelul’ , care reprezenta 1,35 litri. Prețul unui eitel de bere era de 1-2 dinari.

Conform informațiilor găsite în Arhivele Naționale, la începutul secolului al XVIII-lea a fost înființată în Cluj o berărie. Ordinul călugărilor iezuiți, care își avea sediul în Conventul de la Mănăștur, Calvaria, a înființat aici o casă a berii (Sorhaz în limba maghiară), exploatată prin interpuși care o luau în arendă. Era o practică obișnuită în acea perioadă, și alte episcopii din țară având în proprietate mai multe berării. Călugării iezuiți au fost expulzați în anul 1773, iar Statusul Romano — Catolic a preluat domeniile călugărești din Mănăștur, inclusiv berăria. În perioada secolelor XVIII — XIX, la Cluj au existat două berării: una aflată pe Canalul Morii, demolată odată cu lucrările de amenajare urbanistică în prima jumătate a secolului al XIX-lea și berăria călugărilor iezuiți (peluată apoi de Statusului Româno — Catolic), apreciată ca fiind una din cele mai vechi din Transilvania, conform istoricului Octavian Buzea.

Totuși, bazele a ceea ce se poate considera o adevărată fabrică de bere sunt puse doar în 1878. La începutul anilor 1900, ultimul arendaș al fabricii a fost un brașovean, Czell Friedrich, care la începutul secolului XX a cumpărat-o și a dezvoltat-o. Între anii 1909 — 1912 s-au construit clădirea principală cu secțiile de fermentare, pivnițele, secțiile de umplere a sticlelor și butoaielor, clădirile secției de mașini și ale celei de fierbere, precum și birouri sau locuințe.

La câțiva ani după Primul Război Mondial, în 1927 fabrica a funcționat sub denumirea “Fabrica de bere Czell”. În clădirea din Cluj se producea numai bere, malțul necesar fiind primit de la o altă unitate aparținând Concernului “Dr. Wilhelm Czell” din Brașov, din care făcea parte și fabrica. Conform istoricului Octavian Buzea, în anul 1927 s-a înființat firma “Ursus” Fabrica de Bere S.A. care și-ar fi început activitatea sub acest nume începând cu 1 ianuarie 1928.

După 1929, concernul “Dr. Wilhelm Czell” a vândut acțiunile sale către Fabrica de Bere din Turda, cu care a fuzionat. Utilajele fabricii din Turda au fost mutate apoi la Cluj, iar aceasta și-a mărit capacitatea de producție producând bere blondă (albă) specială, și marca “Gloria”, bere neagră din malț dublu, specialități apreciate nu numai local, ci și în împrejurimi. Totuși, pentru ceva timp, Fabrica Ursus desfăcea bere în Cluj numai într-un local aflat din centrul orașului, care purta același nume cu cel al fabricii. Localul a fost vândut după Revoluție, dar și-a păstrat numele.

În anii celui de-al Doilea Război Mondial, din cauza situației economice din acea perioadă, compania a încheiat o convenție cu Dreher — Haggenmacher S.A din Oradea, pentru a comercializa și vinuri și lichioruri. Astfel a fost înființată în incinta fabricii o secție de lichior și un mare depozit de vinuri. Convenția a fost însă reziliată după cedarea părții de N-V a Transilvaniei, în anul 1941, dată de la care a început, din nou, o producție de bere mărită.

În 11 iunie 1948, Fabrica de Bere Ursus din Cluj și secția ei producătoare de malț din Turda (care a revenit în cadrul fabricii clujene încă din anul 1945) au fost naționalizate. Ajunsă în proprietatea statului, fabrica a fost organizată sub numele de Întreprinderea “Înainte”, cu principal domeniu de activitate fabricarea berii. Din 1951 a intrat în componența firmei și “Clujeanul”, fabrică de spirt și oțet, “Gherla”, fabrică de spirt, și secțiile de malț din Turda și Bistrița.

În 1958, datorită perfecționării liniilor de producție, a început fabricarea primei beri pasteurizate din România.
După Revoluție, Ursus a fost prima companie privatizată prin ofertă publică. Distribuția a început să se extindă către București și Constanța. Tot atunci s-a lansat noul Premium, Ursus fiind prima bere românească etichetată “Premium”, dar și prima care și-a făcut reclamă la TV. Câțiva ani mai târziu, în 1996, a devenit prima bere românească la cutie.

În toamna anului 2009, compania SABMiller a scos de pe etichetă sintagma ‘Bere Cluj’ care însoțea binecunoscutul Urs, care este imaginea berii, spre stupefacția clujenilor. Explicația companiei a fost aceea că astfel produsul capătă un plus de globalitate care se dorea a fi atribuit berii produse la Cluj de mai mult de 100 de ani.

În acea perioadă fabrica avea vânzări de 1,4 hectolitri de bere, ceea ce reprezenta 10 la sută din piața berii din România. La scurt timp însă, în noiembrie 2010, compania a decis închiderea fabricii clujene din cauza costurilor prea mari de operare. În anul 2013 Ursus Breweries a decis inclusiv demolarea fabricii cu o tradiție de 135 de ani. Una dintre problemele majore a fost aceea că la momentul construirii ei fabrica se afla la marginea orașului. Cu timpul însă, locația a ajuns una chiar centrală pentru Cluj-Napoca, făcând foarte dificilă orice fel de dezvoltare sau extindere.

Pe locul fostei fabrici a fost deschisă o berărie care este decorată cu elemente care fac parte din procesul de producție a berii, lucru care face din acest local unul inedit pentru Cluj. Astăzi Berea Ursus se produce în alte fabrici din România ale companiei sud-africane SABMiller.

În ultimii ani Ursus a câștigat nenumărate medalii mondiale care i-au adus o recunoaștere internațională.

O altă companie clujeană veche, cunoscută pe plan național, al cărei brand funcționează și astăzi este Napolact. Firma a fost creată pe bazele unui vechi atelier de prelucrare a laptelui, atestat documentar în anul 1905, despre care se spune că se numea “Atelierul lui Vlad”. Ulterior, la naționalizarea din 1948, societatea a devenit întreprinderea de Industrializare a Laptelui Cluj, iar mai apoi, Napolact, după Revoluție. Acționarul majoritar al companiei este astăzi firma olandeză FrieslandCampina. Compania produce diverse sortimente de lapte, iaurt, brânzeturi, smântână și unt. Firma a renunțat anul trecut la producerea cunoscutei brânze de Năsal. Legenda spune că niște săteni au furat din brânza boierului Macavei și au ascuns-o într-o grotă, unde au lăsat-o o vreme, iar brânza a prins un strat de mucegai, care i-a conferit un gust deosebit. De atunci, se pare, întâmplarea a fost exploatată pentru crearea unei rețete pe baza căreia boierul a scos un nou tip de brânză pe care o vindea în magazinele din Cluj. Rețeta a fost folosită inclusiv de țărani și după naționalizare, până în 2013 când olandezii au închis fabrica de la Țaga.

Napolact mai deținea și marca de înghețată Napoca, care se fabrica în unitatea din comuna Baciu, aflată la doar câțiva kilometri de Cluj. Fabrica a renunțat la două treimi dintre salariați în 2005-2006 și a rămas cu un efectiv de 500 în 2008.

După Revoluție, în Cluj au apărut și alte firme, dintre care unele au crescut constant și au ajuns astăzi la o dezvoltare impresionantă și la o recunoaștere europeană. Printre cele mai cunoscute branduri noi ale Clujului se numără producătorul de lenjerie Jolidon, Banca Transilvania, producătorul de confecții Carmens, fabrica de băuturi Prodvinalco, compania IT Arobs sau Electrogrup, care are ca domeniu de activitate infrastructura energetică.

AGERPRES / (A — autor: Elena Stanciu, editor: Marius Frățilă)

Foto: (c) Constantin DUMA / AGERPRES ARHIVĂ

Potrivit sursei citate, alte două medalii de aur, pentru vinul Chateau Cotnari din producția anului 2012 și pentru Grasa de Cotnari 1992, și o medalie de argint pentru Grasa de Cotnari 2005, s-au înscris în palmaresul companiei, după participarea la acest concurs de prestigiu creat în 1983, care se desfășoară anual în Quebec, sub înaltul patronaj al Organizației Internaționale a Viei și Vinului (OIV), Uniunii Internaționale a Oenologilor (UIOE) și a Federației Mondiale de Vinuri și Băuturi Spirtoase (VINOFED).

“Cu un juriu impresionant, alcătuit din 39 de membrii din întreaga lume, după patru zile de degustări a peste 1.700 de probe, se poate afirma că “Selections Mondiales des Vins” este printre cele mai ‘mari’ concursuri internaționale. Am concurat alături de podgoriile cele mai renumite din țări precum Franța, Chile, Canada, Ungaria. Să fii prezent la o astfel de competiție și să îți dorești o medalie în lupta cu cele mai reprezentative vinuri ale lumii este visul fiecărui producător. Medalia de aur din acest concurs reprezintă o certitudine a calității și a locului pe piață, dar să fii încoronat cu Marea Medalie Aur într-un Concurs de o asemenea amploare este maximul ce poate fi atins de un producător”, a declarat jurnaliștilor, în cadrul unei conferințe de presă, Constantin Deleanu, președintele companiei Cotnari SA.

Acesta și-a exprimat bucuria că firma pe care o conduce de aproximativ 10 ani “exportă” în continuare cu succes imaginea României în lume și “promovează brandul de țară la nivel internațional”.

AGERPRES/(A, autor: Daniela Malache, editor: Diana Dumitru)

În general, utilizarea nămolurilor ca factor terapeutic are un efect cunoscut de mii de ani, fiind unul din cele mai vechi tratamente folosite încă din Egiptul antic și, apoi, tot mai mult în decursul vremii, iar unele metode de aplicare a nămolului s-au moștenit până în ziua de azi.

Proprietățile terapeutice ale nămolului de la Techirghiol sunt recunoscute în întreaga lume.

Potrivit unor documente, se pare că acestea au fost descoperite de legiunile romane staționate în regiunea Dobrogei. În zona lacului s-au descoperit monede romane și alte elemente care atestă activități economice pe malul Techirghiolului.

Lacul a fost consemnat în scrierile antice ca un popas pe drumul principal ce lega cetățile Tomis și Callatis. Primele atestări scrise privind utilizarea nămolului în scopuri curative aparțin însă armatei otomane, ai cărei comandanți obișnuiau să facă, la începutul anilor 1 800, împachetări cu nămol.

O legendă de prin partea locului, spune, însă, că beneficiile nămolului au fost descoperite de un bătrân olog și orb, pe nume Techir, care călătorea pe un măgar.Acesta ar fi ajuns, din greșeală, în mâlul lacului care îi poartă numele. Ore în șir s-a chinuit bătrânul să iasă din noroiul mirositor, iar când a reușit să scape, și-a dat seama că ochii săi puteau distinge o geană de lumină, iar picioarele sale, până atunci neputincioase, începuseră să îl asculte. Cât despre tovarășul său de călătorie, plăgile îi dispăruseră complet.

Prin așezarea sa geografică, România dispune de o mare bogăție de factori naturali (ape minerale, mofete, nămoluri, lacuri terapeutice) care sunt răspândiți aproape pe întreaga suprafață a țării.

Utilizarea nămolurilor în terapie a început în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, la Techirghiol (sapropelic) și Vatra Dornei (nămol de turbă de la Copăceni și Poiana Stampei). Apoi ea s-a extins la terapia practicată în diferite stațiuni balneo-climaterice de pe litoralul Mării Negre. La începutul secolului al XX-lea, echipe de specialiști români și străini au studiat beneficiile tratamentului cu nămol de Techirghiol. Astfel, în 1924, nămolul sapropelic de la Techirghiol a primit medalia de aur la Expoziția Universală de la Paris.

Lacul Techirghiol, situat pe țărmul Mării Negre, între localitățile Techirghiol, Eforie Nord și Eforie Sud, este cel mai întins lac salin din România, cu lungimea de 7.500 m, adâncimea de maximum 9 m și salinitatea de peste 90 g/l.

El se deosebește fundamental de celelalte lacuri prin aspectele sale fizico-geografice cu toate că geneza este aceeași (liman fluvio-marin). Temperatura medie a apei este în general apropiată de cea a aerului. Datorită mineralizării ridicate, temperatura apei lacului Techirghiol poate scădea sub 0°C fără să înghețe.

Fauna nevertebratelor ce populează lacul Techirghiol este dominată de crustaceul Artemia salina, care împreună cu alga Cladophora cristalina furnizează materia primă pentru producerea nămolului sapropelic cu componenți minerali activi care îi dau o valoare terapeutică deosebită.

Vânzările masive de supozitoare cu glicerină în Rusia au adus această piaţă pe locul trei în topul celor mai mare pieţe externe pentru Antibiotice Iaşi

„Cea mai mare piaţă de export este China, cu vânzări anuale de 3,5 milioane de dolari. Apoi, este SUA şi urmează Rusia. În acest moment, avem o comandă de 2 milioane de dolari pentru supozitoare cu glicerină, în Rusia. Supozitoarele sunt unele dintre cele mai vândute produse ale noastre. Vindem 10 milioane de bucăţi anual, în ţară şi străinătate”, a spus Nani, pentruECONOMICA.NET, adăugând că şi Ucraina este o piaţă în creştere pentru supozitoarele Antibiotice.

Piaţa externă contează într-o proporţie de 30% în vânzările fabricii ieşene, iar piaţa locală 70%. Anul trecut, potrivit unui comunicat, vânzările Antibiotice au fost de 317 milioane de lei, circa 70 de milioane de euro. Cele mai vândute produse sunt nistatina, injectabilele antibacteriene şi supozitoarele.

„Antibiotice Iaşi este prezentă pe 72 de pieţe, 72 de ţări ale lumii. Am câştigat 25 de noi pieţe, în ultimii trei ani, nordul Africii, sudul şi sud-estul Asiei, cu Vietnam, China şi Malaiezia, nordul Europei”, arată directorul fabricii ieşene.

Supozitorul cu glicerină este un medicament ce se foloseşte contra constipaţiei, provocând scaunul relativ repede după aplicare. Antibiotice Iaşi este singura fabrică mare de medicamente ce mai aparţine statului român.

Sursa: ECONOMICA.net

Many times, the only difference in how these and other “traditional” foods are made in Romania compared to other countries is the spices used, which may give a unique flavor to local preparations. Besides these, there are a few Romanian specialties that are known only in certain regions of the country, such as smoked bacon, a poultry and cabbage soup called ”ciorba de potroace”, corn meal with salty sheep cheese aka. “bulzul cu brânză de burduf” and so on.

Romanian cuisine may have unique techniques and methods as far as the combination of common ingredients goes. Unfortunately, however, there is a lack of refinement in using seasonal produce in traditional foods, despite the fact that Romania is one of the few countries in Europe where organic fruits and vegetables are widely available at farmers’ markets at very affordable prices.

Below, I will present a list of 28 foods that are considered traditional or at least specific to various regions in Romania. Of course, the list can be extended much further.

1. Smoked bacon – “Slănina afumată”

Smoked bacon is made from the fat found either in the abdominal area or on the back of a pig. In various regions of the country, bacon is flavored in various ways with garlic, paprika, pepper and other spices, but the most widely used flavoring method, which also acts as a preserver, is the smoking process.

2. Cabbage rolls – “Sarmale”

Cabbage rolls are made of ground meat (usually pork, but also beef, sheep, poultry, or even fish) mixed with rice and other ingredients and rolled into cabbage leaves. In some regions cabbage rolls are served with cooked corn meal and sour cream. This specialty is known under the same name “sarmale” in Turkey, Bulgaria, Serbia, Macedonia, Palestine, Jordan, Syria, Lebanon, Greece and the Republic of Moldova as well.

Gourmets consider that cabbage rolls are much tastier if they are cooked in a cast iron cauldron over a small fire. Also, they need to sit for 2-3 days to gain a special flavor.

3. Corn meal with salty cheese and sour cream – “Mămăligă cu brânză și smântână”

“Mămăligă” is the name of a food made from boiled corn meal similar to polenta. Traditionally, cornmeal is used to be cooked in salty water in a cast iron cauldron. Layers of cheese added to the cooked cornmeal and a sour cream topping make this specialty a delicious entrée or side dish.

4. Smoked sausages – “Cârnați afumați”

To obtain smoked sausages, ground meat is pressed into pieces of animal intestine, and then placed over smoke. Traditionally, this delicious specialty is flavored with sweet and hot paprika, salt, garlic and cumin.

5. Fried dough with sweet cheese – “Plăcinte cu brânză dulce”

Fried dough is an ancient traditional food in Romania. This delicious dessert is usually filled with sweet cheese and it is sprinkled with powdered sugar.

6. Pork feast – “Pomana porcului”

Pork feast is an ancient tradition, involving a thank-you dinner to honor those friends and relatives who helped in processing food obtained from butchering a farm-raised pig. For the feast, the meat, liver, bacon, ribs and hocks of the pig are fried in its own fat.

7. Greaves with onions – “Jumări cu ceapă”

We all know that this food, obtained by frying pieces of bacon, is not recommended because of its high cholesterol content. Nevertheless, around Christmas many people enjoy some golden colored greaves with some salt and red onions.

8. Bean soup with hocks – “Ciorba de fasole cu ciolan”

Bean soup is one of the core foods in Romanian cuisine, even though there are noticeable differences in the way it is prepared in various regions. In the South, bean soup is prepared with several kinds of vegetables added; in Moldova it is flavored with dill or tarragon; in Transylvania, it is thickened with flour cooked in oil and with sour cream, with some vinegar added to it. Despite the differences, however, bean soup remains a national treasure.

9. Vegetable soup from Radauti – “Ciorba rădăuțeană”

This food is somewhat similar to tripe soup, except it is made of poultry meat and lots of vegetables, which makes it a lighter version of tripe soup.

10. Boiled Corn on Cobs – “Porumb copt”

Corn on cobs is a delicacy fondly remembered from our childhood summers spent with our grandparents in the country. With a bit of butter added, the taste of corn will become especially addictive.

11. Bean paste with smoked meat – “Iahnie de fasole cu afumătură”

Bean paste, a traditional culinary delicacy originating from Transylvania can’t be missing from festive lunches and dinners. Besides, this dish is a fasting period favorite as well.

12. Baked potatoes – “Cartofi copți”

Oven baked potatoes are another food fondly remembered from our childhood. They can be prepared with rosemary, onions or bacon, but probably baked potatoes with butter remain the greatest favorite.

13. Cabbage a la Cluj – “Varză a la Cluj”

Even though cabbage a la Cluj is simply considered “messed up cabbage rolls” by many, this prejudice is not entirely true. This food is traditional in Transylvania, but has become very popular in other regions as well.

14. Potato goulash with smoked meat – “Gulaș de cartofi cu afumătură”

This traditional Transylvanian goulash is very special. It is basically a kind of stew, but the ingredients used confer an interesting flavor to it. In its original location, potato goulash is usually served with potato noodles, but cream of wheat or flour noodles are a customary side dish added to it as well.

15. Sweet bread – “Cozonac de casă”

To bake a truly delicious sweetbread always represents a challenge. Old experts say that the quality of the flour used is very important, but kneading the dough with a firm hand and baking the bread in a tightly closing oven make a significant difference as well.

16. Transylvanian vegetable soup with pork – “Ciorbă ardelenească de porc”

This Transylvanian favorite contains tarragon, which, combined with pork, adds a very special flavor to the soup.
Oven baked bread “Pâine de casă în cuptor”

Nobody would be able to resist crunchy crusted homemade bread freshly out of the oven. Traditionally, bread used to be made from whole wheat ground at a stone mill, mixed with water, salt and leaven.

17. Sweet dough figurines – “Mucenici moldovenești”

Sweet dough figurines are a dessert baked for a traditional holiday to celebrate the first 40 martyrs of Jesus. In the honor of the martyrs, women from Moldova bake 40 figurines from dough using a recipe resembling that of sweetbread.

18. Beef salad – “Salată boeuf”

Despite its French name, this food is traditional in Romania, and it originates from the Salade a la Russe or Russian salad. The Romanian beef salad consists of boiled and cubed carrots, parsley roots, eggs, potatoes and beef, enriched with pickles and peas, and mixed with mayonnaise.

19. Baked pumpkin – “Dovleac copt”

We all can remember the taste of pumpkins baked in our grandparents’ kitchen. Baked pumpkin is one of the healthiest desserts due to its rich antioxidant and vitamin content.

20. Tripe soup – “Ciorba de burtă”

There are two common recipes of tripe soup traditional in Romania; one of them is made with sour cream, and the other one is served with garlic sauce and vinegar. Besides tripe, which is calf stomach cut into strips, this soup contains carrots, turnip cabbage, celery roots and beef hocks.

21. Papanash with cow cheese and blueberries – “Papanași cu brânză de vaci și affine”

Papanash is a dessert made from sweet cow cheese, served with marmalade or jam, and powdered sugar.

22. Lamb haggis – “Drob de miel”

Lamb haggis is a Romanian food traditionally served at Easter referring to the sacrifice of Jesus, the Lamb of God.

23. Rissoles from Moldova – “Pârjoale moldovenești”

Made mostly in Moldova but in other regions of the country as well, rissoles are fried meat balls made from ground pork occasionally mixed with ground sheep meat, beef or poultry, with eggs, dried bread crumbs, garlic, herbs and salt added to it.

24. Grilled ground beef rolls – “Mici”

“Mici” or “mititei” meaning “little ones” are a kind of grilled sausages that usually come in a cylindrical shape, consisting of ground beef, which is often mixed with ground pork and ground sheep meat. Garlic, black pepper and hot paprika are used to flavor this tasty food, usually served with mustard. According to an urban legend, “mici” were invented at Iordachi’s Inn in Bucharest, well known for its sausages, when, one night, the kitchen ran out of animal intestines used to press sausage meat into.

25. Eggplant paste – “Zacuscă de vinete”

“Zacuscă” is a paste made of fresh baked or roasted vegetables. The main ingredients used to make this spread are ripe eggplants, fleshy round red peppers and onions. There exist many varieties of “zacuscă” according to the ingredients added, the most common ones being pepper and bay leaves.

26. Peasant’s platter “Platou țărănesc”

Peasant’s platter is always a great success at festive meals. The advantage of this platter is that it is a combination of foods of both animal and vegetable origin such as feta cheese, the tangy cheese called “burduf”, pork rinds, bacon, head cheese, greaves, fresh tomatoes and plenty of onions.

27. Gingerbread – “Turtă dulce”

Gingerbread is a cookie or cake made with fresh or dried ginger and pure sugar.

28. Crepes with jam – “Clătitele cu gem”

Crepes are a round and thin pan-fried dessert made from batter containing wheat flour, eggs, milk, water and salt, filled with marmalade, jam, chocolate, sweet cheese or a special Ricotta-type cheese made from the tasty protein-rich substance that remains in the curds after making sheep cheese.

Sources: onejive

Romania se mandreste cu o bogata istorie viticola si cu soiuri de vin unice in lume. Cu toate acestea, unele podgorii, aflate in zone incarcate de traditie, nu sunt atat de cunoscute precum ar trebui. In spiritul Pastelui, o sarbatoare legata simbolic de aceasta licoare magica, va propunem un mic tur al dealurilor care ascund, la umbra vitei-de-vie, locuri pline de legende.

Podgoria Cotesti are o istorie de peste 600 de ani, fiind o podgorie in totalitate valaha. Este compusa din localitatile Faraoane, Cirligele, Budesti, Cotesti, Urechesti, Popesti si Tamboiesti, suprafata viticola fiind de circa 12.000 hectare. Centrul podgoriei, comuna Cotesti, este atestat documentar din 1471, localitatea capatandu-si acest nume de la capitanul Stan Cotea Odobescu, care a primit un domeniu in aceasta zona ca danie din partea domnitorului Tarii Romanesti. In satul Odobasca, capitanul a construit o biserica de lemn, care mai exista si astazi, putand fi vizitata.

Podgoria este cunoscuta din secolul XVI, in anul 1580 aparand primele mentiuni referitoare la ea pe vremea domnitorului Mihnea Turcitul. Zona s-a bucurat de o dezvoltare deosebita dupa anul 1900, cand, pe langa soiurile de vita traditionale, au fost aduse si soiuri straine.

Aici au fost construite, de-a lungul secolelor, unele dintre cele mai frumoase manastiri din Vrancea – manastirea Dalhauti, manastirea Varzaresti, manastirea Cotesti si manastirea Recea. Podgorenii din Cotesti sunt nu doar oameni priceputi la vinuri ci si mari iubitori ai traditiilor si obiceiurilor din zona. Asa se face ca aici exista si o colectie muzeala particulara a uneltelor agricole folosite in viticultura.

In Podgoria Cotesti exista mai multe societati comerciale de vinificatie. Una dintre acestea a reabilitat crama boierului Duiliu Zamfirescu, cu ajutorul unui program al Uniunii Europene. Din sortimentele de vin autohton mai putin cunoscute se cultiva aici Francusa si Sarba.

Podgoria Nicoresti este o podgorie veche (secolele XIV-XV), in care isi are originea soiul Babeasca Neagra (foto). Rezultat al selectiei populare, se presupune ca vechimea acestui soi este din perioada geto-dacilor. La începutul secolului XVII, vinul rosu de Nicoresti (din soiul Babeasca neagra) era elogiat de cardinalul Frantei, Richelieu.

Podgoria e situata in partea de nord-vest a judetului Galati, pe partea stanga a Siretului. Plantatiile sale de vii, intinse pe o suprafata de 2.800 hectare, se grupeaza in doua centre viticole: Nicoresti in sud si Buciumeni, in nord.

Vita de vie se cultiva aici din timpuri indepartate, acest fapt fiind dovedit de vestigiile arheologige descoperite la Poiana Nicoresti, vechea Periboridava getica. Asezarea cunoscuta astazi sub denumirea de Nicoresti s-a numit in trecut Policin. Cel care a hotarat schimbarea acesteia in cea de Nicoresti a fost Stefan cel Mare, care, dupa lupta de la Podul Inalt, in care oastea moldovenilor a biruit-o pe cea a turcilor, facand un popas pe dealul comunei Tepu, in punctul „Cornul Dracului”, a fost intampinat de hatmanul Nicoara cu un vin rosu produs in regiune. Lui Voda Stefan i-a placut atat de mult vinul, incat a hotarat pe loc, in onoarea hatmanului, ca asezarea sa poarte numele de Nicoresti.

Nicorestiul a avut de-a lungul timpului mai multi proprietari, printre care familile boieresti Catargiu, Sturza, Racovita, Donici, Papadopol, Conachi, fiind o perioada si in proprietatea manastirilor Varatec si Agapia. Pe istorie pariaza si reprezentantii podgoriei, care o promoveaza in cuvinte inspirate de vechimea locului: “Deasupra si dedesubtul pamantului, prin fiecare varf de deal, pajiste, troita sau cruce, prin fiecare zid sau poarta respira trecutul; fiecare bucata de pamant de aici sopteste povesti de demult: durere, bucurie, schimbare sau sarbatoare: la Nicoresti mostenirea  este fara seaman. Prin mestesugul vinului vechi de sute de ani, traditia si voia buna stralucesc din nou laolalta”.

Podgoria Sarica Niculitel este cel mai vechi areal viticol cunoscut pe pamantul Dobrogei. Macin, Niculitel si Tulcea sunt centrele viticole care formeaza aceasta podgorie, fiecare cu specificul lui, ceea ce ofera vinurilor trasaturi distincte. Insa zona este recunoscuta in special pentru vinurile albe din soiul Aligote.

Exista dovezi istorice care atesta ca in aceasta zona, in Evul Mediu, se aflau plantatii viticole. Corabiile genovezilor si ale grecilor poposeau adesea in porturile dunarene ale vremii din preajma acestei podgorii de unde incarcau licorile obtinute din viile din nordul Dobrogei. La Niculitel, localnicii vorbesc chiar despre o legenda potrivit careia Noe ar fi fost cel care ar fi pus temelia podgoriei Sarica.

Conform marturiilor istorice, respectiva podgorie, care se intinde, in prezent, pe cateva mii de hectare, ar fi fost infiintata de niste calugari care au ctitorit actuala manastire Cocos. Cert este ca aceasta podgorie a rezistat pana astazi, iar in ultimii ani comunitatea locala si-a propus sa o modernizeze pentru a duce toate vinurile sub marca Sarica Niculitel pe pietele europene.

Este o zona cu un pitoresc aparte, ce-si intinde trecutul dincolo de perioada colonizarii romane. In nordul Dobrogei romanii s-au instalat temeinic in acele vremuri, inca din secolul II, construindu-si o serie de castre pentru apararea imperiului de atacurile populatiilor barbare, marturie stand castrele Arrubium (localitatea Macin), Noviodunum (Isaccea), Aegesius (Tulcea), Troesmis (Turcoaia), etc.
Sursa: Daily Business

Componente auto, maşinile, cablajele pentru maşini şi carburanţii sunt cele mai căutate produse la export

Exporturi

Componentele auto, inclusiv cele pentru autovehicule speciale, tractoare şi basculante au reprezentat, anul trecut, principalul export al României, cu o valoare de 3,4 miliarde de euro, potrivit datelor de la Statistică. România are sute de fabrici şi făbricuţe care produs piese auto pentru marile nume din domeniu, de la noi şi din Vest.

La foarte mică distanţă, 3,2 miliarde de euro, vin exporturile de autovehicule Dacia şi Ford, iar pe locul trei găsim firele, cablurile şi conductorii electrici izolaţi, cu 2,75 miliarde de euro.

Locul patru în topul exporturilor sunt produsele petroliere, în special carburanţi, cu 2 miliarde de euro. Pe locul cinci găsim anvelopele, cu 1,15 miliarde de euro, pe şase scaunele şi canapelele externsibile, cu 1,1 miliarde de euro.

Nou intrat în top este exportul de grâu. În condiţiile unui an agricol foarte bun, România a putut să exporte 4,7 milioane de tone de grâu, dintr-o producţie totală de 7 milioane de tone, pentru 90 de milioane de euro. Locurile 8, 9, 10 sunt ocupate de medicamente, telefoane şi pompe de aer sau vid.

Cei mai mari parteneri la export ai României sunt Germania, cu 9,2 miliarde de euro, Italia, cu 5,7 miliarde de euro şi Franţa, cu 3,35 miliarde de euro. Mari parteneri la export mai sunt Turcia şi Ungaria.

Exporturile nostre au totalizat 49 de miliarde de euro, anul trecut, cel mai bun rezultat din istorie. Importurile au fost de 55 de miliarde de euro.

31 mar, 00:07 | Florin Cojocaru | ECONOMICA.net