Romani azi

Facebook Twitter Email

cristian_mungiu_506267l_poza_01035400

Romanian director Cristian Mungiu will preside the Cinéfondation and Short Films Jury at this year’s edition of the Cannes Film Festival, taking place between May 17 and May 28.

Mungiu, a 2007 Palme d’Or winner, was also part of the Cannes main competition jury in 2013. Steven Spielberg’s presided over the jury that year. Previous jury presidents of the Cinéfondation and Short Films section, which looks at and supports the new generations of filmmakers, include Naomi Kawase, Abderrahmane Sissako, Abbas Kiarostami, and Jane Campion.

Spanish director Pedro Almodóvar is this year’s president of the jury of the Cannes International Film Festival.

Besides the Palme d’Or won for the film 4 months, 3 weeks and 2 days, Mungiu landed several other awards in Cannes. In 2012 he won the Best Screenplay award for Beyond the Hills, while the leading actresses in the film shared the Best Actress award. Last year, he got the Best Director award for the film Graduation

“Value and originality have never achieved easy recognition in the cinema. And it’s even harder to recognize the value and originality of very young directors. But the Cinéfondation is known for having succeeded in doing just that to great effect. The Cinéfondation has always given young directors the help and recognition they needed at the very outset of their career, so that they could express themselves with courage and find their own voice. Long may that continue to achieve the same impact. It’s an endeavor in which I’m proud to be playing a part,” Mungiu said of his appointment.

The Cannes press release announcing Mungiu will preside over the Cinéfondation jury describes the Romanian director as “an eminent representative of the Romanian New Wave,” who “enjoys a long and glittering history with the Festival.”

“The filmography of this demanding and socially engaged director has been widely acclaimed by successive juries because it offers such an uncompromisingly sharp and exacting view of Romanian society, but packs a universal message. His ambitious works take a scalpel to human nature and treat it with rare intelligence: a gentle satire on the dreams of young Romanians in the post-communist period (Occident, 2002); a chilling tale of a clandestine small-town abortion (4 months, 3 weeks and 2 days, 2007); surreal and  deadpan urban legends under the Ceauşescu system (Tales from the Golden Age, 2009); exorcism against a background of religious fundamentalism and communist heritage (Beyond the Hills, 2012); and a moral tale of dishonest compromises and corruption in Romanian society (Graduation, 2016),” the release reads.

“Cristian Mungiu is a glorious member of that Romanian school showcased by Thierry Frémaux in the 2000s,” said Gilles Jacob, president of the Cinéfondation. “Just to look at the intelligence and interactive ramifications of a screenplay like Graduation is to understand that Cristian is the dream examiner for the big Festival exam – the Cinéfondation and the short films. I wonder who will pass? Good luck to all the candidates!”

Sources: romania-insider

Facebook Twitter Email
Facebook Twitter Email

Naționala feminină Under 17 de handbal a României, cu pivotul oneștean Ștefania Jipa în componență, a încheiat victorioasă Jocurile Mediteraneene, după ce a dispus în finală, aseară, de reprezentativa Tunisiei, nimeni alta decât țara gazdă a competiției.

România a învins Tunisia în ultimul act al competiției cu scorul de 34-14. Turneul a avut loc la Nabeul (Tunisia).

În finala competiției, România s-a calificat după ce s-a situat pe locul 2 în grupă, la egalitate de puncte cu Franța, având însă avantajul victoriei din meciul direct.

Rezultatele obținute de România în cadrul Jocurilor Mediteraneene, care a avut loc în perioada 27 martie – 2 aprilie: 27-17 cu Turcia, 21-8 cu Muntenegru, 18-16 cu Franța, 24-6 cu Algeria, 17-22 cu Tunisia, 22-13 cu Italia, 23-13 cu Egipt și 34-14 în finala contra Tunisiei, o revanșă luată în fața echipei gazdă, după înfrângerea din grupe.

Ștefania Jipa (17 ani împliniți la 1 martie) a ajuns în Tunisia cu echipa Under 17 a României după ce a luat parte la turneul de calificare de la Under 19 (echipa de tineret), care a avut loc în Spania. De altfel, naționala de tineret a României s-a calificat la turneul final european.

Sursa: unupetrotus

Facebook Twitter Email
Facebook Twitter Email

Andrei Iliescu este cel mai bun din lume la materia Chimie, iar după numeroase medalii câştigate la Olimpiade a decis să studieze la una dintre cele mai celebre universităţi din lume, Harvard, anunta capital.ro.

Fiul unor economişti, Andrei Iliescu, 19 ani, originar din Bucureşti, a început să meargă la olimpiadele de Chimie începând din clasa a VII-a. El a avut întotdeauna o înclinaţie către ştiinţele exacte şi atunci când a început să studieze Chimia, lucrurile păreau logice şi simple. A decis în scurt timp că acesta este domeniul pe care vrea să îl urmeze, iar anul următor au început să apară şi rezultatele. Prima olimiadă câştigată a fost în clasa a VIII-a. A urmat liceul Teoretic Internaţional de Informatică Bucureşti pe parcursul căruia a participat la şase olimpiade de Chimie. A călătorit în ţări precum Rusia, India, Azerbaidjan, Georgia, Grecia sau Iran. „Când am fost în Rusia, am avut şansa să stăm într-un complex dintr-un sat în aproprierea oraşului Yakutsk. Acolo noaptea, pe timpul verii, durează circa două ore dintre care maxim una este de întuneric complet. În Iran a fost un şoc cultural, e foarte diferit de ce vedem pe stradă în România. Nu mi s-a părut periculos, lumea era calmă, nu era deloc cum mă aşteptam”, îşi aminteşte Iliescu.

Chinezii sunt cei mai buni

Dacă la concursurile din Europa, la fiecare participare, Andrei era sigur de o medalie de aur, nu acelaşi lucru îl poate spune despre olimpiadele internaţionale. Cea mai bună ţară din lume la Chimie este China, potrivit lui Andrei. De altfel, la olimpiada organizată anul trecut în Georgia lista primilor cinci clasaţi a arătat în felul următor: România, China, China, Rusia, China. România a câştigat în total trei medalii de aur şi una de argint, rezultatul fiind cel mai bun din istoria participării româneşti la această competiţie. Ţara noastră s-a clasat pe locul I în Europa şi pe locul al II-lea în lume în clasamentul neoficial al ţărilor participante. La olimpiadă au fost prezenţi 264 de competitori din 75 de ţări.
Lui Andrei Iliescu, laureat cu aur şi la ediţia anterioară, i-a fost decernat Premiul IUPAC (The International Union of Pure and Applied Chemistry) pentru cel mai mare punctaj din concurs. El a obţinut 97 de puncte din 100. Până în prezent, palmaresul său cuprinde şapte medalii de aur şi două de argint la olimpiadele internaţionale.

De ce Harvard

După terminarea liceului, Andrei a avut de ales între Cambridge, Massachusetts Institute of Technology (MIT) şi Harvard. A ales-o pe cea din urmă datorită sistemului de învăţământ.

„Mi-a plăcut foarte mult comunitatea de la această facultate şi mi s-a părut că m-aş integra cel mai bine dintre facultăţile între care oscilam. Aici am posibilitatea de a alege cursurile pe care le fac în facultate, sistemul fiind mult mai flexibil decât cel din România şi există multe programe ale facultăţii care încurajează socializare dintre profesori şi elevi”, spune Andrei.

După ce termină facultatea, Andrei se gândeşte să devină cercetător. „Nu sunt încă foarte sigur ce vreau să fac după ce termin facultatea, dar cel mai probabil voi continua studiile, aş vrea să rămân în mediul academic ca profesor la o facultate şi cercetător”, a încheiat Andrei Iliescu. Acest articol face parte din seria “Capital 25 sub 25” prin care revista marchează 25 de ani de la apariţia primului număr.

Sursa: loon.ro

Facebook Twitter Email
Facebook Twitter Email

Fiecare dintre noi are câteva amintiri din trecutul de la țară, acele meleaguri pe care ne-am petrecut vacanțele din copilărie la bunei. V-a trecut vre-odată prin gând să cumpărați casa buneilor pentru a face din ea o casă de vacanță? Emil Părău rând pe rând a cumpărat întregul sat în care și-a petrecut copilăria, astfel păstrându-și sufletul curat și 300 de hectare de pământuri cu case vechi, care datorită lui vor duce în timp istoria satului Roșia.

Departe de lumea urbană și tehnologizată, această locație va deveni o mini-stațiune eco, care va atrage turiști din întreaga lume și doritorii de a petrece o perioadă de timp într-un mediu care și-a păstrat atmosfera neatinsă a trecutului. Turistul pășind pe aceste pământuri va gusta din bucatele tradiționale de pe timpuri, fiind totodată însoțit și de un șir de legende pe care le poarte această locație îndepărtată.

FWEQFWEFEW

Satul Roşia se află la graniţa dintre judeţele Hunedoara şi Alba, în Munţii Metaliferi, iar pentru a ajunge la el, trebuie să străbaţi un drum lung şi extrem de greu prin sălbăticie. Aproape tot satul a fost părăsit în anii 80, când la Orăştie apăreau fabricile, iar viaţa la oraş era mai uşoară, cu lumină ori apă în casă.

Emil Părău este afaceristul din Valea Jiului care în decurs de 10 ani de zile s-a trezit cu 300 de hectare de teren şi case, toate cumpărate mai mult de ruşine decât de nevoie. „Am mers într-o zi la Deva şi de acolo am zis hai să văd ce mai este în sat. Când am ajuns acolo, totul era plin de vegetaţie, drumul se împădurise, casa părintească se lăsase, era totul praf.

Am zis că dacă ar veni tata, ar muri când ar vedea ce s-a ales de munca lui. Şi m-am dus cu echipă de zidari, muncitori, eram 30 de persoane şi ne-am apucat de muncă. Două săptămâni a durat renovarea casei şi curăţarea câtorva terenuri. Am aranjat mormintele bunicilor, am venit acasă şi i-am zis lui tata să mergem să vedem ce mai e pe acolo. Când a văzut-o tata, se citea pe chipul lui bucuria”, povesteşte Emil Părău.

Cei care mai mergeau vara prin sat s-au gândit că afaceristul vrea să facă ceva cu cătunul şi pe rând, i-au cerut să le cumpere proprietăţile abandonate.

„Era unul Adam, care mai venea pe acolo prin sat, avea terenurile întreţinute, curăţate, om gospodar. Îmi zice: măi Milule, nu-mi cumperi şi mie terenul şi casa, eu nu mai vin pe aici. Păi şi eu ce să fac cu ele, îi zic. Întreb cât vrea şi-mi spune 110 milioane (n.r. lei vechi) în ideea să negociem la 100 de milioane, adică 10 mii de lei noi. A lui era cea mai frumoasă casă din sat, teren, grajduri.

I-am zis, mă Adam e munca ta, munca a generaţii întregi aici. Bineînţeles că nu era mult cât a cerut şi i-am dat fără să negociem, ba i-am dat chiar mai bine decât a cerut. Ca să înţelegeţi, ca investiţie financiară n-a fost mult, alţii dau banii aceştia cât am dat pe sat, pe o maşină bună.

Am pus mult suflet, dar nici nu am simţit când am cumpărat satul, pentru că a fost în decursul anilor”, povesteşte Emil Părău.

Aşa se face că din 2003 şi până astăzi, la Părău au mers rând pe rând cei care aveau proprietăţi în Roşia pentru a-l convinge să cumpere. S-a trezit anul trecut că este proprietar pe toată aşezarea, mai puţin o gospodărie în care trăieşte Aron Truţă, singurul locuitor al satului până acum un an.

Când s-a trezit cu 300 de hectare de teren şi o mulţime de ruine, Părău n-a ştiut ce va face cu ele, dar îi era ruşine să-şi refuze foştii săteni cu care a copilărit.

Visează acum să transforme toată aşezarea într-un fel de staţiune, un fel de Valea Zălanului, cum este cea a prinţului Charles, unde oamenii să trăiască în comuniune cu natura şi departe de tot ce înseamnă tumultuoasa lume modernă. Să participe la acţiuni comune care să-i apropie, la clacă şi şezători, unde gospodarii se uneau şi povesteau.

De anul trecut, s-a apucat de renovarea caselor, iar trei vor fi gata în iunie anul acesta. „Pentru început, o să fac 10 case în satul turistic.

De fapt, vreau să fie o întoarcere în timp, pentru că obiceiurile de acum 100 de ani care s-au păstrat sunt aproape identice cu cele ale dacilor. Fiecare casă are o poveste, iar turiştii o pot afla.

Ca un exemplu, în sat, trăia unul foarte avut, Bogatul se numea. Fiind foarte bogat, a fost omorât de fiica sa, nevasta şi ginerele lui, pentru avere. Vezi, dacă ai prea mult şi dacă nu-l ai şi pe Dumnezeu cu tine, vezi unde ajungi”, spune Părău.

Turiştii, practic, în sejurul lor devin stăpânii caselor. Se vor gospodări singuri şi cel mai important, vor avea posibilitatea de a se apropia unii de alţii, informează Mesagerul Hunedoarean preluat de cunoastelumea.ro.

„Vreau ca turistul când intră în cămară să găsească tot ce aveau în sat pe vremuri. Să aibă acea carne la garniţă, castraveţii la murat, butoiul cu ţuică, toate produsele tradiţionale. Acum nu o să-l ia şi să-l pună în portbagaj, mergem pe bun simţ.

Să mănânce roşia, dimineaţa, din grădina casei. La sfârşit să cumpere dacă doreşte, să-şi ducă şi acasă, pentru că ştie că sunt naturale. Ideea este să-l prind în program, să-l duc la secerat, nu să doarmă.

Cine vrea să doarmă, să doarmă. Vor avea oi, când intră în casă, ei sunt practic ca şi gospodarii de pe vremuri. O să meargă să-şi măsoare oile, atunci ei vor participa şi vor vedea cum se trăia odinioară.

Îşi fac acel răboj pentru a-şi ţine evidenţa, cu un cuţit îşi ţin socoteala la tot, fără calculator, fără pix, asta este esenţa.

Şi atunci aveau greutăţi, dar treceau peste ele cu ajutorul celorlalţi, ceea ce este foarte important. În ziua de azi nu se mai întâmplă să ne ajutăm, pentru că punem pe primul plan individualismul, egoismul, răutatea. Numai dacă gândeşti negativ, primeşti tot negativ înapoi. Ei nu erau egoişti, ei nu erau invidioşi unul pe celălalt. Din contră, se ajutau şi foarte important, fiecărui gospodar nu-i trebuia mai mult.

Sunt nişte concluzii pe care să le tragi, după ce ai stat o săptămână acolo, asta vreau eu şi poate că după aceea va fi mai bun”, mai spune Emil Părău.

Facebook Twitter Email
Facebook Twitter Email

Că noi, românii, suntem muncitori și ne facem apreciați peste tot în lume, o știm cu toții demult dar mai greu este să o și dovedim. Totuși, poveștile unor români plecați la muncă peste hotare, care au reușit să impresioneze atât de tare străinii pe la care au lucrat încât aceștia să nu vrea să renunțe la serviciile lor, dovedesc acest lucru cu vârf și îndesat.

O astfel de poveste este cea a lui Vasile Constantin, maistru prelucrător de metale cu o experiență de peste 20 de ani în domeniu, însă, într-un domeniu pe care în România nu se prea pune preț.

Vasile Constantin a lucrat la Fortus Iași, o fabrică producătoare de utilaj tehnologic greu, însă cu câțiva ani în urmă a decis să plece la muncă în străinătate, ca noi toți, pentru un viitor mai bun. Așa a ajuns în Italia, la Treviso mai exact, unde s-a făcut remarcat prin muncă, profesionalism și seriozitate și unde el și cu colegii săi români au reușit să mărească în mod considerabil profitul firmei italiene.

După câțiva ani de muncă în Italia, Vasile decide să se întoarcă definitiv în România. Dar patronii firmei italiene refuză să se lipsească de experiența și profesionalismul conaționalului nostru, motiv pentru care decid să deschidă o fabrică la Iași și să-i încredințeze gestiunea lui Vasile, drept răsplată pentru munca depusă pentru aceștia în Italia.

„Foştii colaboratori din Italia, când au văzut că nu rămân acolo şi că mă întorc definitiv au zis că, bun, atunci mutăm şi noi o parte din producţie în România. Am pornit cu investiţii destul de modeste, să vadă cumva și cum ne descurcăm aici, legislaţia destul de încâlcită la momentul respectiv…”, a declarat pentru TVR Vasile Constantin.

„Te stimăm foarte mult și avem încredere în capacitățile tale tehnice și organizatorice. Ești o persoană care a lucrat deja cu noi, cunoști filozofia noastră și știi cum să ne duci planurile la bun sfârșit”, spune Renato da Ross, managerul firmei din Italia, adresându-se conaționalului nostru prin intermediul camerelor de filmat ale Televiziunii Române.

Inițial, planul era ca italienii să investească în vechea secție de la Fortus Iași, unde Vasile a lucrat înainte de a veni în Italia, însă această secție a fost distrusă cu timpul. Așadar, italienii au investit într-o hală din comuna Lețcani, în același județ, unde au decis să deschidă o fabrică de piese auto.

Alături de Vasile, la fabrica din Lețcani, lucrează și Bogdan, un tânăr care a terminat Facultatea de Construcții de Mașini din Iași unde a fost șef de promoție și care a refuzat să se angajeze la firmele multinaționale cu care a intrat în contact, acesta dorind să i se alăture maistrului Vasile Constantin.

„Spunea că eu aș fi ultima persoană care ar putea să-l mai învețe ceva în domeniul respectiv”, citează Vasile vorbele tânărului care vrea să calce pe urmele sale.

Cât despre cum merg lucrurile în România, în comparație cu situația din Italia, Vasile Constantin spune că și-ar dori ca o parte din aceste lucruri să fie ca în Italia.

„Dintr-un singur motiv: acolo muncește toată lumea. Și asta face toată diferența”, a încheiat Vasile referitor la cum se muncește în Italia.

Scris de: Mihai Diaconu

Sursa: rotalianul.ro

Facebook Twitter Email
Facebook Twitter Email

 

 

Despre comuna Lunca Ilvei din județul Bistrița Năsăud se zice că „se află la jumătatea distanței dintre Ecuator și Polul Nord”, ceea ce îi conferă o poziție privilegiată. Prin performanțele sale universitare, una dintre fiicele acestei comune se îndreaptă cu pași hotărâți către „polul excelenței”, locul de întâlnire al tuturor celor care s-au remarcat și au devenit faimoși în domeniul loc, grație inteligenței și activității susținute.

Provenită dintr-o familie simplă de români din Lunca Ilvei, tânăra Andreea Grad urmează, în momentul de față, cursurile corespunzătoare unui dublu masterat – Universitatea Sorbona și Universitatea Pantheon-Assas, Paris. Remarcabil este faptul că, anterior, a devenit șefă de promoție la una dintre cele mai prestigioase și mai vechi universități ale lumii: Universite Paris-Sorbonne!

ag-4

Mama sa a lucrat în trecut ca secretară și apoi s-a dedicat totalmente familiei și gospodăriei, în vreme ce tatăl său desfășoară solicitanta activitate de pădurar într-o zonă montană. Ambii părinți au susținut din răsputeri eforturile tinerei de a avansa pe drumul cunoașterii. Andreea are acum 21 de ani și s-a integrat perfect în mediul universitar parizian.

Drumul care avea să o ducă la Sorbona a pornit de la dragostea deosebită a fetei pentru limba franceză, care s-a dezvoltat pe când urma cursurile C.N. „Andrei Mureșanu” din Bistrița. Marea atracție pentru graiul lui Voltaire i-a deschis cu ușurință calea către Franța, țară cu ale cărei realități culturale a avut prilejul să ia contact încă din anii de liceu. Pe de altă parte, ca elevă de liceu a fost nelipsită de la fazele naționale ale olimpiadelor de limba franceză din România.

ag-2

Să fii admis într-o facultate din cadrul Universității Sorbona nu este, s-o recunoaștem, la îndemâna oricui, dar Andreea Grad a dovedit că este suficient să știi cu claritate ceea ce vrei și să perseverezi pe drumul ales pentru a ajunge… chiar mai departe decât îți propuseseși inițial. Sorbona nu-i accesibilă tuturor și indiferent de rezultatele la învățătur, iar statutul de șef de promoție obținut în această universitate este un obiectiv la care mulți dintre tinerii Europei nici măcar nu îndrăznesc să viseze.

După cum mărturisea Andreea, acomodarea la Sorbona n-a fost deosebit de dificilă, dar mediul de instruire și de viață nou în care s-a plasat după plecarea din România i-a pus puțin la încercare abilitățile de adaptare în primul an universitar, lucru care însă n-a împiedicat-o, nici atunci, să obțină performanțe universitare aflate cu mult peste medie.

ag-3

După ce acomodarea a avut loc, tânăra plecată din Lunca Ilvei și-a arătat însă adevărata capacitate. Andreea se afla de multă vreme în competiție cu ea însăși, într-un constant efort de autodepășire, dar într-al doilea an de facultate cei mai buni dintre colegii săi își vedeau deja periclitate pozițiile din ierarhia universitară.

Tânăra mărturisește că nu satisfacția oferită de notele mari a impulsionat-o cel mai mult, ci puternica dorință de a fi admisă la programul masteral pe care îl urmează în prezent. Un program masteral la care, de asemenea, accesul este condiționat de rezultatele excelente la învățătură, numărul de locuri fiind redus… și concurența acerbă.

ag-2

Anul ultim de facultate l-a petrecut pregătindu-se pentru admiterea la acest dublu masterat, ce are ca obiect de studiu relațiile internaționale și științele politice. Statutul de șefă de promoție l-a dobândit doar ca un efect colateral și ca o încununare a muncii asidue de autoinstruire, nefiind vreodată unul dintre obiectivele sale principale. Cu puțină vreme înainte de absolvire, Andreea a aflat că este șefă de promoție la Sorbona, lucru pe care nu l-a considerat extraordinar… Cu toate că este!

Tinerii de acest fel sunt cei mai buni ambasadori ai României peste hotare. Poate că, într-o zi, ei vor conduce ambasadele unei Românii demne și respectate în comunitatea internațională!

ag-1

Autor: Tomi Tohaneanu

Sursa: cunoastelumea

 

Facebook Twitter Email
Facebook Twitter Email

Click aici pentru VIDEO

Echipa "Impulsive", alături de profesorii coordonatori

Elevii Colegiului Naţional „Petru Rareş” Suceava s-au întors triumfători de la cea mai amplă competiţie de robotică şi tehnologie organizată în România – „First Tech Challenge”, de la finele săptămânii trecute, eveniment în cadrul căruia s-au întrecut peste 800 de liceeni din 33 de oraşe.

54 de echipe de tineri pasionaţi de cunoaştere, cercetare, tehnică şi inventică s-au confruntat la “First Tech Challenge” pentru miza cea mare – calificarea la Campionatul Mondial de Robotică din St. Louis, Statele Unite ale Americii, programat în luna aprilie.

Echipa suceveană „Impulsive” şi-a adjudecat Premiul I în cadrul competiţiei de la Bucureşti, câştigându-şi totodată dreptul de a reprezenta România la Campionatul Mondial de Robotică de peste ocean.

Componenţa echipei sucevene este următoarea: Tudor Andronic – coordonatorul echipajului, Raul Alexandru Hănţăscu, Robert Policiuc, Dragoş Sălăgean, Cristian Gherman, Miruna Chirilă, Irina Elena Popescu, Bogdan Tailup, Matei Barbă, Daniel-Cristian Policiuc, Filip Mihăluţ, Ştefan Şovea. Aceştia sunt din clasele IX-XII.

Echipa este coordonată de Anca Viorica Greculeac, profesor de fizică şi director adjunct al colegiului, şi de Victor Şutac, profesor de fizică.

 

Maşinărie construită de la zero

Cei 12 adolescenţi au proiectat, construit şi programat de la zero un robot care a intrat în ring (16 metri pătraţi), într-o întrecere cu roboţii aparţinând altor echipe. Fiecare robot a făcut parte dintr-o alianţă constituită din doi roboţi, iar în arenă au concurat câte două alianţe (patru roboţi).

Punctele au putut fi cumulate pe mai multe căi: prin cucerirea de „teritorii din ring”, prin capturarea unor mingi mici din ring sau capturarea mingii mari (cu diametrul de 50 de centimetri) şi ridicarea ei de la sol.

„E asemănător unui joc de baschet”, ne explică Tudor Andronic, coordonatorul echipajului „Impulsive”. Acesta mărturiseşte că în toamna anului trecut a aflat că România a obţinut licenţă pentru a organiza acest concurs de robotică, iar la scurt timp echipajul Colegiului „Petru Rareş” era deja alcătuit şi înscris în cursă.

„Concursul este unul cunoscut, se adresează celor dornici să-şi aplice cunoştinţele, să vadă rezultate efective ale muncii lor. Totodată, acesta promovează modul de învăţare STEAM (Science, Technology, Engineering, Art and Math), aplicarea cunoştinţelor din mai multe domenii”, a precizat Tudor.

Pentru conceperea, construcţia şi programarea maşinăriei, liceenilor li s-au pus la dispoziţie un kit de robotică din Statele Unite, o imprimantă 3D şi câteva luni de zile.

„Iniţial am avut un robot destul de basic, un fel de prototip. Am folosit componentele din kit, însă cum acesta era din State, toate erau în inch şi a fost un dezavantaj important. Am refăcut câteva ansamble”, a povestit Alexandru Hănţăscu.

După proiectarea robotului, a urmat prelucrarea pieselor, asamblarea lor şi programarea robotului, astfel încât acesta să asculte la comenzile date.

Robotul a fost structurat pe mai multe module, iar fiecare component al echipajului a avut sarcini bine definite în cadrul proiectului (marketing, software, asamblare etc.).

Însă „Piuliţă”, aşa cum l-au botezat adolescenţii, nu a fost tot timpul prietenos, ba chiar a trecut şi prin momente mai grele. Astfel că episoade în care maşinăria le-a dat mari bătăi de cap nu au lipsit pe parcursul celor câteva luni.

 

Trei săptămâni până la concursul din America

Doar ce s-a întors de la concursul de la Bucureşti, că „Piuliţă” a şi întrat în revizie. Au mai rămas trei săptămâni până la competiţia din Statele Unite, perioadă în care elevii trebuie să aducă mai multe îmbunătăţiri robotului.

„Aceşti copii îşi completează educaţia formală printr-o educaţie de tip non-formal. Ei au libertatea de a hotărî cui cer ajutorul, cum îşi integrează cunoştinţele, cum îşi dezvoltă abilităţile. Astfel de competiţii, de activităţi, completează tipul de cunoaştere pe care şcoala îl promovează”, a menţionat prof. Anca Greculeac.

Cât despre competiţia naţională, aceasta a menţionat că a fost cu totul excepţională, de nivel internaţional, competitorii având sprijinul Asociaţiei „Naţie prin educaţie”, al sponsorilor naţionali şi locali.

La rândul său, prof. Victor Şutac a arătat că acest rezultat se datorează şi faptului că  la Colegiul „Petru Rareş” se încurajează lucrul în echipă, cercetarea în echipă, o abordare diferită comparativ cu cea din competiţiile clasice.

 

Sponsorii trebuie să susţină echipa suceveană

Directoarea adjunctă a colegiului sucevean, Anca Greculeac, a făcut un apel în rândul potenţialilor sponsori de a sprijini proiectul şi participarea la etapa internaţională a echipei „Impulsive”.

”Urmează să mai investim în roboţelul nostru pentru a fi robust, rezistent, fiabil, uşor de comandat, potrivit planurilor noastre, iar asta şi într-un timp scurt”, a explicat aceasta.

Pentru doi dintre componenţii echipei, Tudor Andronic şi Raul Alexandru Hănţăscu, urmează o perioadă cu totul şi cu totul specială, aceştia urmând să petreacă o lună de zile în SUA. Între 26 şi 29 aprilie vor fi la Sf. Louis, pentru competiţia roboţilor, iar în intervalul 3-8 mai vor fi în Houston, la concursul I-Sweep.

de 


Sursa: monitorulsv.ro

Facebook Twitter Email
Facebook Twitter Email

thumbs

La 28 de ani, Mihai Ivascu a pus bazele Moneymailme, o aplicatie de transfer de bani despre care spune ca va putea fi folosita in toata lumea. Dupa mai putin de un an de la lansare, aplicatia este folosita in 130 de tari si a atras finantari de 2,5 milioane de euro.

“De la microtranzactii intre studenti pana la transferurile expatilor catre familiile care depind de ei sau impartirea notei de plata intre colegi de birou, am vazut, de atatea ori, componenta sociala a acestor tranzactii si frictiunile sociale la care aceste transferuri pot duce. Practic, atunci cand vorbim despre transferuri regulate intre prieteni apropiati sau familie, inevitabil ne referim la mult mai mult decat plati sau imprumuturi”, descrie Mihai Ivascu, fondator si CEO al Moneymailme, filosofia din spatele aplicatiei lansate in urma cu noua luni.

Incadrata in nisa produselor FinTech, Moneymailme este o aplicatie de transfer international de bani in valute diferite ce ofera, in acelasi timp, posibilitatea de comunicare intre utilizatori prin text, audio si video; este de altfel prima aplicatie din lume ce permite transfer de bani in timpul unui apel video. Aplicatia asigura realizarea de tranzactii fara costuri intre utilizatori, suma minima de transfer fiind de 1 cent, lucru posibil datorita sistemului de parteneriate cu institutii financiare autorizate la nivel global. Infrastructura tehnica permite in prezent utilizarea acesteia in 130 de tari si posibilitatea de a dona cauzelor din lista inclusa in aplicatie, intr-un mod rapid si fara costuri suplimentare, potrivit lui Mihai Ivascu. Dupa noua luni de la lansare, Moneymailme a ajuns la 100.000 de utilizatori, a primit finantari private de 2,5 milioane de euro, iar acum este evaluata la aproximativ 30 de milioane de euro, potrivit antreprenorului.

Mihai Ivascu are 29 de ani si spune ca a avut mereu un spirit antreprenorial; a incercat sa caute noi metode de a rezolva probleme sociale simple, motiv pentru care a studiat in acelasi timp in Bucuresti Relatiile Economice Internationale, Diplomatia, dar si Stiintele Politice. Dupa doua licente si doua mastere in tara, a decis sa mearga la un MBA in strainatate, continuat acum printr-un doctorat in Administrarea Afacerilor in cadrul Universitatii din Monaco, cu activitati de cercetare la Harvard, INSEEC Paris si Londra. Este si membru al Silicon Valley Innovation Center, absolvent al HIVE Global Leaders Program la Harvard si, recent, a fost admis la doua programe executive organizate de Massachusetts Institute of Technology (MIT), unul in Boston, axat pe internet of things si altul in Brisbane, Australia pe Global Leadership. Se autodescrie drept un antreprenor social – a avut in ultimii zece ani proiecte multiple, pe care le-a grupat in fondul Ambra Ventures Monaco. Acesta include in prezent dezvoltare de software, cibersecurity, digital media, publishing, presa, FinTech, turism, consultanta; fondul are ca scop dezvoltarea unei retele de investitori profesionisti activi care investesc in proiecte de perspectiva, atat in faza initiala, cat si in crestere, pe care – cu expertiza si reteaua creata – le pot creste. Participa frecvent ca speaker la evenimente de FinTech si antreprenoriat si spune ca incearca sa-i ajute pe tineri cu idei inovatoare, pe care sa si le transpuna in produse si businessuri functionale.

Sursa: orange

Facebook Twitter Email
Facebook Twitter Email

O poveste de succes MADE IN ROMANIA! Uite cum a reușit un ROMAN să devină milionar într-o vară!

Secretul succesului în afaceri a fost deconspirat de mult: o idee extraordinară, multă ambiție și muncă. Ioan Iakob din Ocna Mureșului, județul Alba, le-a avut pe toate. Și a reușit! Este miliardar, iar profitul a fost obținut după prima recoltă de „lavandă”. De atunci au trecut șapte ani.

14683960934fdc77bf

A început afacerea cu ”aurul mov” după ce și-a dat seama că având posibilitatea de a lua doar o suprafață mică de teren și nefiind mecanizat, singura sa șansă de profit în agricultură era să se orienteze către o cultură profitabilă, dar de nișă. Așa a ajuns să investească în cultura de lavandă!

În 2009 a descoperit „aurul mov”
Ioan Iakob a cumpărat câteva semințe de lavandă pe care le-a adus din Franța. După mai multe încercări, unele încununate de succes, altele sortite eșecului, Iakob a reușit să-și facă butașii de care avea nevoie pentru a înființa 1,7 hectare de lavandă.

1468396098c1ed73d9


”Am încercat diverse metode de obținere a butașilor din semințe de lavandă: am pus semințele la germinat în seră, în solar și în cele din urmă mi-am dat seama că cel mai bine le merge în câmp deschis, acolo am obținut cel mai mare procent de germinare. Am încercat să plantez semințele toamna și primăvara și cel mai bine a fost în câmp deschis.

Exercițiu de sinceritate: „Totul a fost un experiment!”
Acum șapte ani când m-am apucat eu nu prea aveam de unde să mă informez, am mers mai mult pe experiment. Am încercat din pas în pas până am ajuns unde sunt acum. Încă de atunci am mers numai pe soiul Lavandula Angustifolia True sau Vera. Aici unde am pus lavanda am cumpărat terenul cu 2.400 lei pentru 1,7 ha la vremea respectivă”, a declarat pentru Agrointeligența Ioan Iakob, cultivator de lavandă din Ocna Mureș.

1468396090a8e5f3b2

Povestea cultivatorului de lavandă din Alba a inspirat și pe alți Români. Lavanda este extrem de căutată de cumpărători, mai ales de producătorii din industria cosmetică și a uleilor aromatice.

Sursa: onlinepeulita

Facebook Twitter Email
Facebook Twitter Email
  • Povestea Zinaidei Chilari se deosebește de cea a miilor de basarabence, nevoite să zboare peste mări și țări în căutarea unor condiții mai bune de trai. De când s-a stabilit în orașul german Offenbach am Main, visează în fiecare zi că se va întoarce în Moldova și crede cu tărie că acest lucru se va întâmpla. Alături de soț, Zinaida și-a deschis o „plăcintărie pe roți”. Dragostea și dăruirea o ajută să-i încânte pe nemți cu plăcinte moldovenești, care se bucură de tot mai multă popularitate. Noi am găsit-o după o apariție a sa într-o publicație locală din Germania. „Să revenim acasă este cel mai mare vis pe care îl avem”, ne-a mărturisit iscusita moldoveancă, în interviul oferit pentru EA.md.

Dragă Zinaida, cum s-a întâmplat să ajungeți în Germania și cum v-a întâmpinat acest stat aparent „rece”, din spusele celor deja ajunși acolo?

15825846_2007207486086951_702898979718361374_n

Draga mea Daniela, vreau să încep cu aceea că niciodată nu mi-am dorit să plec de acasă, Moldova e locul meu drag, în care mereu revin cu dor. Am ajuns peste hotare pentru că acolo era soțul meu, am plecat cu gândul că stăm 1-2 ani și venim acasă, dar nu a fost să fie.

Toți mă întreabă „Cum e Germania? Este rece?” Nu… este doar un stat în care se simte ordine, stat în care te simți în siguranță. Da… nu sunt așa petrecăreți ca noi, sunt mai conservatori, au alte tradiții, deprinderi, alt stil vestimentar, dar în schimb eu aici am întâlnit oameni foarte buni, oameni care m-au susținut, oameni simpli.

Necunoscând limba germană, îmi venea greu să mă exprim, dar ei cu răbdare îmi explicau totul, încurajându-mă că vorbesc foarte bine și că sunt bravă; oameni cărora le povestesc cu drag de unde venim.

O a doua întrebare firească e legată, evident, de bucătăre. Cine v-a învățat să gătiți cu atâta măiestrie și de la cine ați moștenit „taina” plăcintelor moldovenești autentice?

Măiestrie nu se poate numi, pentru că nu am atins acest nivel, fac doar ceea ce-mi place și o fac cu mare drag. La noi în familie, cea mai gustoasă pâine și cele mai bune plăcinte le făcea bunica. Sunt cu ea la telefon dacă nu știu cum să fac ceva; ea de mică mă lua pe lângă cuptor și poate de acolo s-a început tot.

page

Presupun că nu e nici pe departe ușor să lansezi o afacere în străinătate. Cum v-a venit ideea lansării unui start-up gastronomic și cu ce succese se pot „lăuda” astăzi arătoasele plăcinte by Zinaida Chilari?

Majoritatea nemților pe care i-am întâlnit nu știau de Moldova; nici chiar unde se află. Încercam mereu să le explic și neapărat pomeneam de bucătăria noastră. Astfel, mi-a venit ideea să le vorbesc altfel despre Moldova, nu doar geografic, dar și gastronomic. Sper să-mi reușescă și mai departe.

17264219_1110071682471555_5912215024413518245_n

Intuiesc că germanii văd, în plăcintele noastre, o formă de fastfood. Cu ce impresii rămân băștinașii, ori de câte ori vă gustă capodoperele?

Nu m-am așteptat că nemților o să le placă; sunt impresionați de plăcintele noastre cu cartofi și vișină, spun unii că așa le faceau și bunicile lor pe timpuri, doar că se numeau altfel și aveau altă formă.

Este adevărat că aluatul combinat cu diferite legume sau fructe este baza comună a istoriei culinare a multor neamuri; spun că le aduce aminte de copilarie. Așa am început să caut rețete vechi ale nemților și am găsit una aproape identică cu a noastră. Se numește „punga cu cartofi” și era consumată cu mousse de măr. Ei vizual poate nu înțeleg, dar după ce gustă, spun că simt gust de casă.

15940894_2011572102317156_1136194725584590514_n

Care sunt cele mai mari provocări cu care vă confruntați? Sunteți adepta „credinței în vis” – ca și formulă a succesului?

Da, sunt o visătoare, eu cred foarte mult în Dumnezeu și cred că tot ceea ce-ți dorești cu adevărat, dacă ai scop frumos în care investești dragoste și suflet, neapărat o să se îndeplinească.

Noi nu am făcut nimic deosebit, este o simplă rulotă în care facem plăcinte; este ceva mic, după puterile noastre, care cu mare drag ne trezește dimineața să mergem la muncă. Asta mă face fericită și-mi dă un imbold să cred că orice provocare merită acestă satisfacție pe care o am, când un client este mulțumit.

15826485_147893709037596_4307112331006692119_n

Nu vom pătrunde acum în „taina comercială”. Vă rugăm doar să ne spuneți un secret al celor mai bune plăcinte din lume.

Secretul este același: „tot ceea ce faci, să faci cu drag”Credeți-mă: eu nu fac plăcinte deosebite de cele ale altor gospodine și nu folosesc o rețetă mai specială; doar că le fac în felul meu și o fac din inimă.

17362602_1110073442471379_7314659432216718452_n

Vorbiți-ne despre colaborarea recentă cu o publicație germană, pe paginile căreia ați apărut grație poveștii de succes.

17155801_1110080532470670_6277484259742838104_n

Da, a fost o zi interesantă pentru mine. Inițial credeam că a venit vreun control, nu-mi puteam explica altfel de ce doamna, cu un pix și o foaie, îmi punea atâtea întrebări. Dar când mi-a spus că este jurnalistă, a mâncat plăcinte de la noi, i-au plăcut și a decis să scrie un asticol despre asta, am rămas foarte surprinsă.

După ce a ieșit articolul în ziar, au venit nemți care cumpărau plăcinte și încercam să le explic că acesta este un produs tradițional, că se numește „plăcintă”, la care ei îmi răspundeau: „Dar noi știm, noi am citit”.

Mă bucură faptul că acest articol, dacă nu a făcut un neamț să vină să guste plăcintele, măcar a provocat pe cineva să caute pe Google unde este Moldova.

16507913_1079634732181917_9054223601293746784_n

Cine sunt oamenii cărora ați dori să le mulțumiți pentru tot sprijinul, inspirația și umărul pe care vi l-au oferit ori de câte ori ați simțit nevoia?

În primul rând vreau să-i mulțumesc bunului Dumnezeu că mi-a dat familia pe care o am, familie care m-a susținut și mă susține, iar pentru asta îi mulțumesc enorm. Sper că într-o zi o să le întorc osteneala și să pot să le dau copiilor mei atâta susținere, câtă îmi dau ei mie.

15965794_147893702370930_5661299897655281860_n

Admiteți că ați putea reveni acasă, pentru a continua aceeași idee de business?

Să revenim acasă este cel mai mare vis pe care îl avem și sunt sigură că asta se va întâmpla. Pentru că acolo-mi sunt rădăcinile, acolo-mi am părinții care vorbesc în limba maternă!

ds

17308942_1110079579137432_3620594058485450874_nPentru că înțelegeți nu din auzite cât de important este sprijinul cuiva, atunci când ești departe, vă rog să lăsați un mesaj pentru toate femeile din diasporă, care au ajuns să citească aceste rânduri.

Desigur… fiți așa cum sunteți, găsiți lucrul care vă face plăcere, pentru că nimic nu este imposibil atunci când este dorință și dăruire. Nimic și niciunde nu e rece, depinde din ce colț ne uităm și cum vrem să vedem noi lucrurile.

Zinaida, vă mulțumim pentru acest interviu! Fie ca orice vis pe care îl aveți încolțit în inimă să înflorească și să vă aducă roade bogate!

Foto: Arhiva personală, Plăcinte Moldovenești

 

Facebook Twitter Email
Cauta
Articole - Romania pozitiva