Nu știu alții cum sunt, dar pe mine m-au fascinat dintotdeauna farmaciile de modă-veche, cele în care bunica mă purta în copilărie și pe care mi le amintesc aievea și după mai bine de 20 de ani. Cu mirosul lor înțepător de plante și substanțe, cu imaginea farmacistelor în halate albe și cu infinitele sertărașe din care ieșeau pliculețe, flacoane și cutiuțe.
Am crescut imaginându-mi universul din culise, laboratoarele cu pahare Berzelius, unde aceleași doamne în halate albe amestecau substanțe și testau ingrediente, pentru a obține creme și leacuri pentru aproape orice. Pe vremea când nu existau brandurile de lux la care râvnim în prezent, mamele și bunicile noastre foloseau unguente, tincturi și creme preparate în farmacie, după rețete ieșite din imaginația unor femei inspirate și pasionate de munca lor. Femei precum Maria Ardelean, o farmacistă de 84 de ani, care și-a petrecut ultimii 60 de ani preparând creme și produse din ingrediente naturale.
Înainte s-o cunosc pe viu, am cunoscut-o din poveștile Suzanei Vasilescu, cea mai tânără protagonistă a poveștii numite „NN Natural Nutrition“ și cea care a făcut posibilă apariția brandului în sine. Având probleme cu tenul și fiind dezamăgită de produsele de pe piață, a încercat o mostră primită de la o prietenă… care avea o prietenă a cărei mamă își prepara singură cremele, în bucătărie, în Germania.
După ce starea tenului i s-a schimbat radical, tânăra de profesie istoric de artă și manager cultural a pus mâna pe telefon și a solicitat o întâlnire cu Cristina, fiica „doamnei cu cremele“. Fără vreun background în domeniu și fără nicio prospectare de piață, a abordat-o direct: „Nu vrei să investim și să facem un brand din aceste creme?“. Privind înapoi, știe că a fost un gest din impuls, care nu avea nimic de-a face cu planurile ei de viitor – o galerie de artă, respectiv un muzeu de istorie recentă – dar se felicită acum pentru inspirație.
În mai puțin de un an, apăreau pe piață produsele „NN Natural Nutrition“, realizate manual într-un laborator înființat de Suzana, Cristina și Maria la București. Creme nutritive cu ulei de argan și acid hialuronic, cu ulei de rosa mosqueta și colagen, ulei de chimen negru, pepene kalahari, extract de acmella și alte denumiri absolut fascinante, care populează lumea farmacistei Mariei Ardelean.
Cu ele în brațe, Suzana a bătut la ușa farmaciilor din București, pentru a le convinge să așeze pe rafturi și produsele „NN“. Chiar dacă, spre deosebire de alte branduri de cosmetice, cremele lor naturale expiră în jumătate de an, tocmai istoria lor și ingredientele inedite au convins marile lanțuri farmaceutice, precum Sensiblu, să le dea o șansă. „Mi-au spus că alte branduri se chinuiesc să creeze câte o poveste în jurul produselor lor, în timp ce noi avem povestea de-a gata, autentică“, explică Suzana, bucuroasă. Maria fiind, după cum aveam să aflu curând, o poveste în sine.
„Să știi că e mai modernă, conectată la nou și plină de energie decât oameni care au un sfert din vârsta ei“, mi-a zugrăvit-o Suzana, iar în momentul în care a apărut în fața mea, în cafeneaua bucureșteană în care ne-am dat întâlnire, mi-am dat seama că „modern“ era cuvântul corect, dar totuși incomplet. Unul mai potrivit fiind „cool“. Relaxată, cu ochelari mari de soare și purtând un compleu primăvăratic, s-a așezat la masă și mi s-a prezentat, cu un zâmbet larg, „Maria Ardelean, fostă farmacistă“. N-am îndrăznit s-o corectez, dar – va afla acum – nu sunt de acord nicidecum cu termenul de „fostă“.
Pentru cineva pentru care farmacia a fost o aspirație din copilărie, apoi o carieră și un mod de viață, o asemenea vocație nu poate deveni niciodată „fostă“. Niciodată. Absolventă a Facultății de Farmacie din Cluj, promoția 1956, doamna Maria recunoaște că și-a dorit de mică să lucreze cu substanțe, sticluțe și prafuri, o carieră care – i se părea ei atunci – i-ar fi asigurat independența.
„Tata fusese deportat, mama rămăsese cu doi copii, iar farmacia mi-a părut o profesiune potrivită pentru o femeie“, își amintește ea. „În plus, mă fascinau cele două farmacii din Făgăraș, unde am făcut liceul“. A intrat cu bursă la facultate și a avut ocazia să învețe de la unii dintre cei mai buni specialiști ai vremii – Erwin Popper, Cristian Maiorovici, Ionescu Stoian Petre – adevărate somități în domeniu.
A studiat cinci ani, cu tot cu stagiile în farmacie, partea practică reprezentând, de la bun început, cea mai mare atracție pentru tânăra farmacistă. „Studiam despre tincturi, cataplasme, pulberi, dar marele meu interes era pentru ceea ce în latină se numea unguenta“. Altfel spus, unguente medicinale, diferite de cremele clasice prin faptul că au mai puțină apă și principii active mai puternice.
Plăcerea de a lucra printre mensuri din porțelan și mojare nu avea legătură doar cu lumea substanțelor, ci și cu cochetăria nativă a Mariei. „Recunosc, mi-au plăcut mereu femeile aranjate“, zâmbește ea. „Nu femeile frumoase, ci acelea care știau cum să-și facă charisma, dregându-și neajunsurile prin creme“.
După un stagiu făcut la Târgul Cărbunești și mai multe experiențe ca diriginte de farmacie, atât în circuit închis (spital), cât și deschis, Maria a fost aleasă pentru a deschide și a conduce o farmacie nou-nouță în Craiova. Farmacia 13, cea mai mare din oraș. Regretă și acum că, după Revoluție, nu a reușit să-și îndeplinească visul de a o cumpăra, dar încă visează cu ochii deschiși la cele 14 încăperi largi, unde existau inclusiv un laborator, depozite, o cameră de spălat halatele și absolut tot ce trebuie într-o farmacie adevărată.
Deși făcea muncă de diriginte, momentele preferate din zi erau cele în care, odată terminate sarcinile administrative, se putea așeza la „receptură“, pentru a prepara rețetele. „Făceam foarte mult ceea ce se chema elaborare“, își amintește ea. „Când nu primeam medicamente și loțiuni, le preparam chiar noi în farmacie“. Făcea de toate, de la banalul Extraveral și până la ape de păr, infuzii sau preparate pentru transpirația picioarelor.
Fiindcă și produsele cosmetice erau puține la număr și se reduceau în principiu la paste de dinți și săpun, Maria a început, în anii ‘70, să prepare creme de față. „Făceam cremă de întreținere și așa-numita cremă de albit“ își amintește ea. „La acea vreme nu apăruse încă moda bronzului, iar femeile își doreau creme care să le facă pielea cât mai albă și curată“.
După ce s-a pensionat, la 55 de ani, Maria a plecat în Germania, luând viața – și studiile – de la capăt. Pentru că acolo vârsta de pensionare era mai înaintată, iar diploma ei era recunoscută doar pe jumătate, s-a înscris la facultate, unde a învățat, în germană, cot la cot cu studenți care aveau jumătate din vârsta ei. Și-a găsit apoi de lucru la o farmacie din Nürenberg, unde a continuat să lucreze încă zece ani, până la vârsta nemțească de pensionare, apoi încă vreo câțiva ani în regim de colaborare, în weekenduri. „A fost un efort pentru mine să bat la uși și să-mi caut job, în condițiile în care în România, pe vremea mea, totul se întâmpla cu repartizare“, recunoaște ea. „A fost o treabă cam aspră, dar m-am descurcat“.
La 84 de ani, Maria încă își dedică cel puțin 45 de minute pe zi masajului facial cu propriile creme („Foarte-foarte rar mai încerc câte ceva de la Shiseido, în rest nu“, zâmbește ea) și se plimbă ore în șir prin pădurea din apropierea casei. Întâlnirea noastră a avut loc de Paști, când venise pentru câteva zile în România, și mi-a mărturisit din start că în București îi lipsesc cel mai mult plimbările. Descoperise un parc frumos, dar de la ultima vizită încoace l-a găsit schimbat în rău, aproape distrus. E fericită, însă, că toate cremele pe care le lucrează de-o viață se găsesc acum în rafturile farmaciilor moderne. „Farmaciștii din ziua de azi au niște condiții extraordinare“, crede ea.
„Poți lucra atât de frumos, ai atâtea lucruri la dispoziție“. Din nefericire, acel gen de activități la care visează Maria s-a pierdut în prezent, în lumea brandurilor mari și a laboratoarelor industriale care aduc totul „de-a gata“. În timpurile pe care le-a trăit ea, farmacistul încă mai avea prestanța „poticarului“ de altădată, care știa exact ce să dea și să prepare ca să vindece diferite afecțiuni.
Își iubește amintirile, tot așa cum iubește să vindece în continuare, prin cremele ei, mici sau mari probleme ale tenului. „Am fost mereu ambițioasă, ceea ce în viață e bine și rău în același timp“, zâmbește ea. „Miza e foarte mare când îți dorești mult, pentru că și dezamăgirile pot fi pe măsură“.
Autor Diana-Florina Cosmin,
Sursa: forbes
March 14th, 2016 |
Articol din 
