Sursa foto: tnb.ro

A absolvit, în 1968, Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică ”I.L. Caragiale” din București, la clasa profesorului Costache Antoniu.

A jucat în numeroase spectacole pe scena Teatrului Național București. Printre rolurile pe care le-a interpretat aici se numără: Polițistul din ”A patra soră” de Janusz Glowacki (regia Alexandru Colpacci, 2006); Pârcălabul Costea din ”Apus de soare” de Barbu Ștefănescu Delavrancea (regia Dan Pița, 2004); Invalidul în ”Revelion la Terzo Mondo” de Ovidiu Moldovan (regia Mihai Manolescu, 2003); Șeful în ”Biroul informații eterne” de Mircea Radu Iacoban (regia Mihai Manolescu, 2002), Adjunctul în ”Ispita” de Václav Havel (regia Mihai Manolescu, 2002), Avocatul în ‘Țăranul baron” de Ludvig Holberg (regia Lucian Giurchescu, 2000); Paznicul Herrick în ”Vrăjitoarele din Salem” de Arthur Miller (regia Felix Alexa, 1992) etc.

Potrivit site-ului TNB, Ovidiu Moldovan a mai jucat în piesele ”Avram Iancu” de Lucian Blaga (regia Horea Popescu, 1991), ”Marea” de Edward Bond (regia Horea Popescu, 1987), ”Moștenirea” de Titus Popovici (regia Mihai Manolescu, Horea Popescu, 1989), ”Salonul” de Paul Everac (regia Paul Everac, 1983), ”Ploșnița” de Vladimir Maiakovski (regia Horea Popescu, 1982), ”Un fluture pe lampă” de Paul Everac (regia Paul Everac, 1982), ”Însemnările unui necunoscut” de Fiodor Mihailovici Dostoievski (regia Ion Cojar, 1979), ”Infernalul mecanism” de Jean Cocteau (regia Mihai Berechet, 1979), ”A treia țeapă” de Marin Sorescu (regia Sanda Manu, 1979), ”Ifigenia” de Mircea Eliade (regia Ion Cojar, 1981), ”Cyrano de Bergerac” de Edmond de Rostand (regia N.Al. Toscani, 1977), ”Marele soldat” de Dan Tarchilă (regia Mihai Berechet, 1977), ”Richard al III-lea” de William Shakespeare (regia Horea Popescu, 1976), ”Îmblânzirea scorpiei” de W. Shakespeare (regia Mihai Berechet, 1975), ”Săptămâna patimilor” de Paul Anghel (regia George Teodorescu, 1971), ”Surorile Boga” de Horia Lovinescu (regia Sorana Coroamă-Stanca, 1971), ”Regele Lear” de W.Shakespeare (regia Radu Penciulescu, 1970), ”Travesti” de Aurel Baranga (regia Aurel Baranga, 1969).

În afara Teatrului Național București a mai jucat în spectacole pe scena Teatrului Sică Alexandrescu din Brașov, la Academia de Teatru și Film București (”Bacantele” de Euripide, regia Cătălina Buzoianu, 1969), pe scena Teatrului Național ”Mihai Eminescu” din Timișoara (în 1965), a Teatrului Mic (”Simple coincidențe” de Paul Everac, regia Constantin Anatol, 1965 — Debut) sau la Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică “I.L.Caragiale” București (”Război cu Troia nu se face” de Jean Giraudoux, regia Petrică Vasilescu, 1967; ”Frații Karamazov” de F.M. Dostoievski, regia Constantin Codrescu, 1968; ”Cum vă place” de W. Shakespeare, regia Octavian Cotescu, 1963).

Sursa foto: Captură YouTube

De asemenea, a jucat în numeroase filme: ”Patima” (regia George Cornea, 1975), ”Pe aici nu se trece! (regia Doru Năstase, 1975), ”Misterul lui Herodot” (regia Geta Doina Tarnavschi, 1976), ”Pentru patrie” (regia Sergiu Nicolaescu, 1977), ”Râul care urcă muntele” (regia Cristiana Nicolae, 1977), ”Războiul de independență” (regia Doru Năstase, Sergiu Nicolaescu, Gheorghe Vitanidis, 1977, serial TV), ”Burebista” (regia Gheorghe Vitanidis, 1980), ”Un saltimbanc la Polul Nord” (regia Elisabeta Bostan, 1981), ”Acțiunea Zuzuc” (regia Gheorghe Naghi, 1983), ”Orele unsprezece” (regia Lucian Bratu, 1983), ”Din prea multă dragoste” (regia Lucian Mardare, 1985), ”Secretul lui Nemesis” (regia Geo Saizescu, 1986), ”Francois Villon — poetul vagabond” (regia Sergiu Nicolaescu, 1986), ”Egreta de fildeș” (regia Gheorghe Naghi, 1987), ”Kilometrul 36” (regia Anghel Mora, 1989), ”Terente, regele bălților” (regia Andrei Blaier, 1995), după cum sunt enumerate în volumul ”1234 cineaști români” (Ed. Științifică, 1996).

AGERPRES (Documentare: Ruxandra Bratu, editor: Cerasela Bădiță)

Dramaturgul Tudor Mușatescu, 12 martie 1969

A absolvit Facultatea de Litere și Facultatea de Drept din cadrul Universității București, în 1924.

În intervalul 1930-1940, a fost profesor de franceză și avocat, inspector general al teatrelor.

A condus mai multe companii teatrale efemere: Teatrul din Sărindar (1940), Teatrul “Tudor Mușatescu” (1941-1942), Teatrul “C.A. Rosetti”, Teatrul Nostru și Teatrul Colorado (1943-1944). A fost membru în comitetul de conducere al Societății autorilor dramatici români, ales în 1945.

A scris schițe, romane, piese de teatru, însă adevărata sa vocație s-a dovedit a fi teatrul, în special comedia, Tudor Mușatescu fiind considerat de critici “un fidel continuator, în perioada interbelică, al comediei caragialiene de moravuri” (Ovid S. Crohmălniceanu), prin tipologie, situații și dialoguri spirituale.

A colaborat regulat, din 1919, la revista “Rampa”, precum și la reviste umoristice și magazine ilustrate.

Ca dramaturg, a debutat în 1923 cu piesa “Focurile de pe comori”, scrisă în limba franceză și reprezentată la Paris. În 1925 au fost jucate pe scena Teatrului din Craiova alte două piese, “T.T.R.” și “Datoria”. Au urmat “Panțarola” (1928) și “Sosesc deseară” (1931), piese prin care a încercat o reabilitare a vodevilului.

S-a impus cu comedia în trei acte, “Titanic Vals”, care a avut premiera la 21 noiembrie 1932, la Teatrul Național din București, fiind reprezentată și în multe orașe europene.

În 1926 a publicat primul și singurul volum de versuri, “Vitrinele toamnei”. A continuat cu schițe (“Nudul lui Gogu”, 1928; “Ale vieții valuri”, 1932), proză de experiment sub formă epistolară (“Doresc ca micile mele rândulețe”, 1934; “Fiecare cu părerea lui”, 1970), romanul “Mica publicitate” (1935).

Piese la fel de apreciate au fost și satira dedicată politicii și politicienilor, “…Escu” (1933), dar și “Visul unei nopți de iarnă” (1937).

Actorul Dan Bordeianu la conferința de presă prilejuită de lansarea proiectului ‘Actor si Regizor’, la Teatrul Nottara din București (12 martie 2014)

Din primul an de facultate începe să meargă la teatrul studențesc ”Podul”, regizorul Cătălin Naum fiindu-i mentor în această perioadă, după cum mărturisește actorul însuși.

Tot în perioada facultății este distribuit în roluri diverse, în spectacole precum: ”Steaua fără nume” de Mihail Sebastian; ,”Ultima oră” de Mihail Sebastian; ”Jocul ielelor” de Camil Petrescu; ”De veghe în lanul de secară” de J. D. Salinger; ”Hamlet” , ”Romeo și Julieta’ și ”Visul unei nopți de vară” de William Shakespeare; ”Platonov” de A.P. Cehov; ”O scrisoare pierdută” de I.L. Caragiale; ”Micii burghezi” de Maxim Gorki; ”Harap-Alb” de Ion Creangă.

În 2002 este angajat la Teatrul Nottara, unde a jucat în spectacolele: ”I-auzi ce întâmplare caraghioasă s-a petrecut pe drumul spre Forum” de Plaut (r.Petre Bokor); ”Uzina de plăceri S.A.” de Valentin Nicolau (r.Alexandru Berceanu, 2002); ”Război și pace”, după Lev Tolstoi (r. Petre Bokor, 2003); ”Aniversarea” de Thomas Vinterberg și Mogens Rukov (r.Vlad Massaci, 2009); ”O noapte furtunoasă” de I.L.Caragiale (r. Alexandru Mâzgăreanu, 2012); ”Un pic prea intim” de Rajiv Joseph (r.Cristi Juncu, 2013); ”Funcționarul destinului” de Horia Gârbea (r. Anca Maria Colțeanu, 2014).

Dan Bordeianu și Monica Axente la Gala Premiilor Tv Mania.(2009)

În toamna anului 2011 spectacolul “Aniversarea” s-a bucurat de un mare succes la Londra, unde s-a jucat câteva zile cu sălile pline la Barbican Centre. Cronicile din cotidienele naționale și din presa de specialitate au apreciat interpretarea extraordinară a actorilor români și montarea Teatrului Nottara, după cum se menționa într-un comunicat de presă al Institutului Cultural Român Londra. “Principala calitate a spectacolului este interpretarea actorilor: Alexandru Repan în tatăl amenințător, Ion Grosu în rolul fiului care pune totul la îndoială și Dan Bordeianu în rolul fratelui turbulent. Jocul actorilor este construit cu dibăcie, cu câteva momente de fizicalitate palpitantă, iar povestea este prezentată într-un mod puternic. Massaci este evident un meseriaș plin de talent”, nota, astfel, Evening Standard la 11 noiembrie 2011.

A mai fost distribuit în spectacolele ”Haensel și Graetel” de Frații Grimm (Teatrul de Păpuși din Craiova, r.Cătălin Naum), ”Irozii” (Teatrul Național Timișoara, r. Cătălin Naum) și ”Militarul fanfaron” (Teatrul de Copii și Tineret din Craiova, r. Cătălin Naum).

Face parte, de asemenea, din distribuția spectacolului de teatru pentru televiziune ”Năpasta” de I. L. Caragiale (regia artistică Mihai și Mara Manolescu), în rolul Gheorghe, piesa fiind filmată în vara anului 2010 pe platourile TVR.

În prezent, conform site-ului Teatrului Nottara, Dan Bordeianu face parte din distribuția spectacolelor ”Un pic prea intim”, ”Aniversarea” , ”Funcționarul destinului”, ”O noapte furtunoasă”.

Dan Bordeianu a jucat și în mai multe filme și telenovele. Astfel, primul său contact cu actoria a avut loc la vârsta de 11 ani când a fost ales să joace în filmul ”Promisiuni” (1985, regia Elisabeta Bostan), alături de Maria Ploae, Mircea Diaconu și Ion Caramitru, după cum menționează site-ul cinemagia.ro.

Din filmografia sa mai amintim: ”Vlad the Impaler” (r. Joe Chappelle, 2000), ”17 minute întârziere” (r.Cătălin Mitulescu, 2002), ”Modigliani” (r. Mick Davis, 2004), ”Răzbunarea” (r. Adrian Sitaru, 2006), “Portretul luptătorului la tinerețe” (r. Constantin Popescu, 2010), ”București Non Stop” (r. Dan Chișu, 2013). A interpretat roluri în telenovelele ”Numai iubirea” (2004), ”Lacrimi de iubire” (2005), ”Iubire ca în filme”. (2006).

La 12 martie 2014, Dan Bordeianu alături de alți doi colegi ai săi, actorii Andi Vasluianu și Ada Navrot, au fost aleși ambasadori onorifici ai Teatrului Nottara, pentru a reprezenta instituția în presă “și în tot ce înseamnă vizibilitatea teatrului”, după cum anunța la acea dată Marinela Țepuș, director al teatrului.

AGERPRES/(Documentare: Ruxandra Bratu; editor: Horia Plugaru)

În perioada 1982-1992, a colaborat cu Teatrul de Comedie din București, iar în intervalul 1992-2002, a fost angajat la Teatrul din Petroșani, la cel din Sibiu, apoi în București, la Odeon. Din iunie 2002, a colaborat cu Teatrul Național București (TNB).

Primul rol pe care l-a jucat în București a fost în piesa “Niște țărani” de Dinu Săraru, la Teatrul Mic. Dintre piesele celebre în care a jucat pe scena TNB, menționăm: “Revizorul”, în regia lui Serghei Cerkasski (2002); “Crimă pentru pământ”, după romanul lui Dinu Săraru, în regia lui Grigore Gonța (2002); “O scrisoare pierdută” de I.L. Caragiale, în regia lui Grigore Gonța (2003); “Apus de soare” de Barbu Delavrancea, în regia Dan Pița (2004), “Dineu cu proști”, în regia lui Ion Caramitru (2010).

Șerban Ionescu, în spectacolul “O scrisoare pierdută”, de I.L. Caragiale, 2003

A interpretat, între altele, rolurile: Savelov, în “Gândirea” de Leonid Andreev, în regia Felix Alexa (2005); Schwonder din “Inimă de câine”, după Mihail Bulgakov — spectacol regizat de Yuriy Kordonskiy (2005); ministrul de interne din “Comedie roșie”, de Constantin Turturică, în regia Alexandru Tocilescu (2006); Regele Ioan al II-lea din “Eduard al III-lea”, de William Shakespeare, în regia lui Alexandru Tocilescu (2008).

Șerban Ionescu și Dan Tudor la a VI-a ediție a Premiilor Confidențial, februarie 2009

A făcut parte din distribuția alternativă a spectacolului “Molto, gran’ impressione”, în regia lui Dan Tudor, a cărui premieră oficială a avut loc la 10 ianuarie 2010. A jucat și rolul lui Gaev din “Livada de vișini”, de A.P. Cehov, în regia Felix Alexa (premiera — 23 aprilie 2010).

După debutul cinematografic, ca protagonist în ecranizarea după Liviu Rebreanu a romanului “Ion” — ”Blestemul pământului, blestemul iubirii”, în regia lui Mircea Mureșan, din 1979, a fost considerat revelația anilor ’80, reușind să se impună prin forța și expresivitatea interpretării.

Sursa foto: captură YouTube

Regizorul filmului “Ion”, Mircea Mureșan, spunea, pentru adevarul.ro, la 22 noiembrie 2012, că i-a urmărit cu interes pe Șerban Ionescu și pe Valentin Teodosiu încă din facultate: ”Îi urmăream zi de zi, pas cu pas. Iar cu Șerban Ionescu am avut mare noroc. Nu mi-am imaginat vreodată că filmul ar fi putut să fie cu altcineva decât cu el. Era cel mai indicat în rolul lui Ion”.

De-a lungul carierei, numeroasele roluri din filmografia sa i-au confirmat prestigiul de care s-a bucurat încă de la debut: “Lumini și umbre” (1979-1982, serial TV), “Burebista” (1980), “Capcana mercenarilor” (1981), “Țapinarii” (1982), “Imposibila iubire” (1983), “Horea” (1984), “Pădureanca” (1986), “Mircea” (1988).

După 1989 s-a remarcat în filmele: “Șobolanii roșii” (1990), “Rămânerea” (1990), “Oglinda — Începutul adevărului” (1993), “Chira Chiralina” (1993), “Prea târziu” (1996), “Maria” (2003), “Sindromul Timișoara” (2004), “15” (2005), “Visuri otrăvite” (2006), “Păcală se întoarce” (2006), “Beyond America” (“Dincolo de America”, 2008). A jucat în filmul lui Dan Chișu, “WebSiteStory” (2010).

A jucat și în filme de televiziune și telenovele precum: “Om sărac, om bogat” (2006), “Anticamera” (2008) sau “Fetele marinarului” (2008).

În februarie 2011, a fost lansat filmul “Umilința”, în care Șerban Ionescu a avut, potrivit declarațiilor regizorului Cătălin Apostol, un rol de compoziție, un rol total. Regizorul a mai declarat, pentru adevarul.ro, la 22 noiembrie 2012, că personajul interpretat de Șerban Ionescu, un medic veterinar care alege să plătească pentru un păcat, este un fel de “Ion întors pe dos”.

A primit Premiul de excelență al UCIN pe 2002 și Ordinul Național “Serviciul Credincios” în Grad de Cavaler, în același an.

A fost căsătorit cu actrița Magda Catone. A murit la 21 noiembrie 2012.

AGERPRES (Documentare — Ionela Gavril, editor: Marina Bădulescu)

Porecla ”Bibanul” i se trage din copilărie, de la faptul că tatăl său prindea pești. În 1943, a văzut primul spectacol din viața lui, ”Gioconda iubește”, cu Maria Tănase. Cel care l-a îndemnat să dea examen la Teatru a fost Aurel Rogalski.

A absolvit Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică din București, ca bursier pe toată perioada studiilor, în 1954, cu rol în spectacolul ”Cei din urmă”, jucând alături de profesoara de la clasă, Irina Răchițeanu-Șirianu, potrivit site-ului www.ziarulmetropolis.ro.

Fiind șef de promoție, a fost repartizat să joace pe scena Teatrului Național din Capitală, alături de mari actori, îndrumat de mari regizori, rezultând spectacole memorabile. A rămas fidel acestui teatru, dar a mai avut colaborări cu Teatrul Bulandra și cu Teatrul de Comedie.

În 1956, a câștigat premiul I pentru interpretare cu piesa ”Steaguri pe turnuri” (îl interpreta pe ”banditul” Rijikov), la un concurs pentru tineri actori, unde a fost remarcat de Sică Alexandrescu.

Alături de actorul Jorj Voicu, în 1988.

A creat foarte multe roluri, îndeosebi de comedie, care l-au transformat într-o legendă a teatrului românesc. Rămâne celebru și prin rolurile interpretate în numeroase filme, dintre care amintim doar câteva: ”Un surâs în plină vară” (1963), ”Serbările galante” (1965), ”Brigada Diverse în alertă / B.D. în alertă” (1971), ”B.D. la munte și la mare” (1971), ”Veronica” (1972), ”Serenadă pentru etajul XII” (1976), ”Premiera” (1976), ”Eu, tu și Ovidiu” (1977), ”Expresul de Buftea” (1978), ”Grăbește-te încet” (1981), ”Saltimbancii” (1981), ”Șantaj” (1982), ”Secretul lui Bachus” (1984), ”Primăvara bobocilor” (1985), ”Conu Leonida față cu reacțiunea” (TV) (1985), ”Chirița la Iași” (1987) ș.a.

În teatru, s-a remarcat întruchipând personaje în piese de I.L.Caragiale (”O scrisoare pierdută” — Cațavencu, Farfuridi, Cetățeanul turmentat, ”Conu Leonida față cu reacțiunea”, ”D’ale Carnavalului”), Mihail Sebastian, Aurel Baranga (”Siciliana”, jucată de 1.600 ori), Maiakovski (”Ploșnița”), Bernard Shaw, Shakespeare, Hașek (”Soldatul Sveik”) etc.

Prin rolurile pe care le-a interpretat a devenit în scurtă vreme unul dintre cei mai populari actori, iubit de publicul larg de toate vârstele și categoriile. Umorul său natural, cizelat prin studiu, a devenit marca inconfundabilă a personalității sale.

A fost prieten cu Ion Cojar și Liviu Ciulei, acesta din urmă fiind cel care l-a numit ”un actor de geniu”, precizează site-ul www.cinemagia.ro.

A fost profesor la Universitatea de Artă Teatrală și Cinematografică, secția actorie, unde a îndrumat și format generații de actori, grație talentului său pedagogic și a bogatei sale experiențe creatoare în activitatea didactică.

A fost distins cu Ordinul Meritul Cultural clasa a IV-a (1967) ”pentru merite deosebite în domeniul artei dramatice”.

A fost căsătorit cu actrița Adriana Șchiopu, cu care a avut o fiică, născută la 14 octombrie 1986, Irina Rădulescu, aceasta fiind actriță la Teatrul Mic din 2008.

Actorul a murit la vârsta de 69 de ani, la 10 septembrie 2000. Este înmormântat la cimitirul Bellu.

Dem Rădulescu a fost primit post-mortem cu titlul de cetățean de onoare al municipiului Râmnicu Vâlcea.

”O zi în care n-ai râs e o zi pierdută. Omul are nevoie de râs, la nivelul celulei. Buna dispoziție, se știe, dizolvă adrenalina pe care o provoacă durerea, supărarea, enervarea. (…) Comedia e salvarea. Mi se pare un medicament extraordinar pentru că omenirea e bolnavă. Și câte situații de comedie adevărată există în viață! Suntem clovni într-un mare circ”, spunea actorul într-un interviu publicat în Almanahul Cinema 1987.

AGERPRES/(Documentare — Marina Bădulescu; redactor Arhiva foto: Elena Bălan; editor: Andreea Onogea)

Vine în București în 1969, fiind admis la Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică I. L. Caragiale București (secția actorie), pe care îl termină în 1973, ca șef de promoție.

După absolvire alege Teatrul Național București, unde a jucat, între anii 1973-1990, în piese precum: ”Richard al III-lea” de Shakespeare (regia Horea Popescu, 1975), ”A XII-a noapte” de Shakespeare (regia Anca Ovanez, 1984), ”Cyrano de Bergerac” de E. Rostand (regia Al. Toscani), ”Destine” de R. Waiker (regia Ion Cojar, 1976), ”Fata din Andros” de Terentiu (regia Grigore Gonța, 1977), ”Romulus cel mare” de Durenmatt (regia Sanda Manu,1977), ”Alexandru Lăpușneanu” de V. Stoenescu (regia Cristian Munteanu, 1978), ”Filumena Marturano” de Ed de Fillippo (regia Sanda Manu) ș.a. Tot la Teatrul Național București semnează regia spectacolului ”Mantaua” de Gogol, precum și scenariul și regia spectacolelor ”Clovnii” și ”Actorul”.

Este, de altfel, absolvent, tot la IATC, al secției ”regie teatru”, în 1984, precum și doctor în Istoria teatrului (1995). În 1981 a beneficiat de o bursă de studii la Școala de teatru ”Jacques Lecoq” din Paris. A fost profesor la IATC, secția actorie, între anii 1984-1989, și a predat, de asemenea, în străinătate, la Școala de Teatru Pygmalion din Viena (pantomimă) și la Gallaudet University (Washington, SUA), în calitate de profesor invitat (arta și cultura românească).

Se remarcă, în paralel, prin rolurile interpretate în piese de teatru la radio și televiziune, precum și în numeroase filme.

Astfel, în 1974 debutează la Radio, invitat fiind de Dan Puican să joace în ”Mușcata din fereastră” de V. Ion Popa, după cum menționează însuși actorul pe site-ul său (www.malaimare.ro). În anii următori avea să lucreze aici cu regizorii Grigore Gonța, Titel Constantinescu, Constantin Dinischiotu, Nicoleta Toia, Ion Vova, Val Moldoveanu, Manole Pavel Dan și Vasile Manta. Despre Radio Mihai Mălaimare spune că ”este o școală de viață și de meserie fantastică”.

Dintre spectacolele de teatru de televiziune amintim : ”Omul de catifea” (1973), ”Regele Ioan”, ”Evantaiul” (1974), ”Doctor fără voie”, ”Marii maeștri ai farselor” (1975), ”Omul cu umbrela” (1977), ”Castelul din Carpați” (1980) ș.a.

A jucat și în numeroase filme, precum: ”Veronica” (1972, r Elisabeta Bostan), ”Explozia” (1972, r.Mircea Drăgan), ”Filip cel bun” (1974, r. Dan Pița), ”Tufă de Veneția” (1976, r. Petre Bokor ), ”Falansterul” (1978, r.Savel Stiopul ), ”Nea Mărin miliardar” (1978, r. Sergiu Nicolaescu), ”Speranța” (1978, r. Șerban Creangă), ”Ora zero” (1979, r. N. Corjos), ”Grăbește-te încet” (1981, r. Geo Saizescu ), ” Întâlnirea” (1982, r. Sergiu Nicolaescu), ”Secretul lui Nemesis” (1985, r. Geo Saizescu) ș.a.

Spectacol al Teatrului Masca în anul 1994

La 24 mai 1990, Mihai Mălaimare a înființat Teatrul Masca, singurul teatru de gest, pantomimă și expresie culturală din România, al cărui director este, fiind, de asemenea, și regizorul multor spectacole de aici. Teatrul Masca s-a dezvoltat în două direcții: cea a teatrului de stradă (spectacole cu clovni, commedia dell arte, teatru medieval, statui vivante etc.) și cea a spectacolelor de interior, cu scenariu elaborat, inspirat de mari autori (Gogol, Marquez, Goldoni, Briusov, Borjes).

”Teatrul rămâne singura artă vie, capabilă să răspundă mereu aceluiași deziderat — emoția”, a declarat Mihai Mălaimare într-un interviu acordat AGERPRES, în noiembrie 2014.

Dintre proiectele de anvergură pe care acest teatru le-a promovat amintim: ”Târgul de Jucării”, ”Festivalul Internațional de Statui Vivante”, ”Festivalul Măști Europene la… Masca”, ”Orașul de sub oraș” (acesta din urmă reprezentând spectacole de teatru în stații de metrou).

A jucat la Teatrul Masca în spectacolele: ”Medievale”, ”Clovnii”, ”Mantaua”, ”Oina” (scenariul și regia Mihai Mălaimare), ”Gardienii veseli”, ”Cabaretul Națiunilor”, ”Fior d’amor în Bucuresci”, ”Cafeneaua” ș.a., potrivit site-ului amintit. Semnează, totodată, regia spectacolelor : ”Concert de promenadă”, ”Cabaretul Națiunilor”, ”La Romani”, ”Gardienii veseli”, ”Domnul de Pourceaugnac”, ”Parada”, ”Cafeneaua”, ”Acul Cumetrei Gurton”, ”Cocktail”,”Comedia erorilor”.

‘Fior d’amor in Bucuresci’, spectacol al Teatrului Masca în stația de metrou Piața Unirii 2 (2009)

Teatrul Masca a devenit cunoscut și iubit, atât în țară, cât și peste hotare, acest lucru datorându-se și numeroaselor turnee în Franța, Germania, Austria, Ungaria, Cehia, Slovacia, Statele Unite ale Americii, Luxemburg, Belgia, Bulgaria, Danemarca, Turcia, Albania, Macedonia.

Mihai Mălaimare a fost membru al Consiliului Național al Audiovizualului între 2008-2013 și membru al Consiliului de Administrație al TVR între 1998-2000.

A fost membru al PDSR din 1995, ulterior, din 2001, al PSD. A demisionat din PSD, la 25 mai 2005, devenind membru al PNL, din 29 mai 2005. A fost deputat PSD de Botoșani în legislatura 2000-2004 și președintele Comisiei pentru Cultură, arte, mijloace de informare în masă a Camerei Deputaților în aceeași legislatură. A fost reales deputat de Botoșani pe listele PSD la alegerile parlamentare din noiembrie 2004, devenind apoi membru al grupului parlamentar al PNL (2004-2008). A fost, de asemenea, președinte al Comisiei Parlamentare pentru UNESCO (2008).

A scris cărțile ”Maidane cu teatru” (1998), ”Demisia” (2004) și ”Șansa” (2007).

Președintele Ion Iliescu i-a conferit lui Mihai Mălaimare Ordinul Național ”Serviciu credincios” în grad de Cavaler (2002)

Mihai Mălaimare a fost decorat în 2002 cu Ordinul Național ”Serviciu credincios” în grad de Cavaler. În 2008, a primit Premiul UNITER, pentru teatru nonverbal.

Mihai Mălaimare la cea de-a XVI-a ediție a Galei Premiilor UNITER (2008)

La 9 iunie 2010, Teatrului Masca i-a fost atribuit ”Ordinul Cultural în grad de Cavaler”, la categoria ”Arta spectacolului”, fiind confirmată astfel valoarea trupei condusă de Mihai Mălaimare, precum și valoarea tipului de discurs teatral propus în spațiul teatrului românesc.

Mihai Mălaimare a mai primit, între altele, Diploma de Excelență și Trofeul “România 2000” în cadrul celei de-a XIII-a ediții a Galei laureaților “România 2000″ din 15 mai 2013, ”pentru rezultate de excepție în activitatea sa, pentru promovarea artei dramaturgice românești în țară și străinătate, la cele mai înalte standarde ale măiestriei artistice”, iar din partea Academiei de Teatru și Arte Plastice din Chișinău — titlul onorific de Doctor Honoris Causa, în cadrul Festivalului Class Fest ce s-a desfășurat în perioada 11-16 aprilie 2014.

La 1 iulie 2015, președintele Klaus Iohannis a conferit Ordinul “Meritul Cultural” în grad de Ofițer, Categoria D — “Arta spectacolului” Teatrului Masca din București, cu ocazia sărbătoririi a 25 de ani de la înființare, “în semn de înaltă apreciere pentru dăruirea și talentul puse în slujba artei dramatice, impunându-se atât în țară, cât și în străinătate drept un veritabil ambasador al culturii românești”.

Pe 27 august a.c., chiar în ziua în care actorul și regizorul Mihai Mălaimare împlinește 65 de ani, Teatrul Masca susține la Cercul Militar Național de pe Calea Victoriei spectacolul aniversar ”Baroc”.

AGERPRES (Documentare: Ruxandra Bratu; editor: Horia Plugaru)

Primii ani ai copilăriei i-a petrecut în localitatea natală, iar în aprilie 1928 a venit în România împreună cu familia și s-au stabilit în Ploiești, unde Toma Caragiu a urmat ciclul gimnazial la Liceul “Sfinții Petru și Pavel”. A fost ales pentru trupa de teatru a liceului. A absolvit cursurile liceale în 1945 și s-a înscris la Facultatea de Drept, dar curând a abandonat cursurile și s-a înscris la Conservatorul de Muzică și Artă Dramatică București, clasa Victor Ion Popa, potrivit site-uluiwww.cinemagia.ro.

Debutul a avut loc în 1948, pe scena Studioului Teatrului Național din Piața Amzei, când era student în anul III, cu rolul unui scutier din ”Toreadorul din Olmado”, în regia maestrului Ion Sahighian. La 1 mai 1948, a fost angajat ca membru al Teatrului Național, iar în 1949 a absolvit Conservatorul de Muzică și Artă Dramatică.

Alături de Marin Moraru, în piesa ”D’ale carnavalului”, 1966

La 1 aprilie 1951, s-a angajat la Teatrul de Stat din Constanța, unde a jucat rolul Rică Venturiano în piesa ”O noapte furtunoasă”. În 1953, la vârsta de 28 de ani, a fost numit director al Teatrului de Stat din Ploiești, funcție pe care o va deține timp de 12 ani. A interpretat pe scena ploieșteană 34 de roluri, conform site-ului www. biografii.famouswhy.ro.

În 1965, a fost invitat de Liviu Ciulei la Teatrul Bulandra din București. Dintre numeroasele roluri în teatru amintim: Truffaldino — ”Slugă la doi stăpâni” de Carlo Goldoni; Figaro — ”Nunta lui Figaro” de Beaumarchais; Ianke — ”Take, Ianke și Cadâr” de Victor Ion Popa; Pampon — ”D’ale carnavalului” de I.L. Caragiale, ; Bertoldo — ”Bertoldo la curte” de Leunid Rahmaninov; Mackie Sis — ”Opera de trei parale” de Bertolt Brecht; Tipătescu — ”O scrisoare pierdută” de I.L. Caragiale; Primarul — ”Revizorul” de Gogol; Ion — ”Puterea și adevărul” de Titus Popovici; James Tyrone — ”Lungul drum al zilei către noapte” de Eugene O’Neill.

În piesa ”D’ale carnavalului”, 1966

A jucat în 39 de filme, printre care ”Vremea zăpezilor”, ”Șeful sectorului suflete”, ”Subteranul”, ”Răpirea fecioarelor”, ”Răzbunarea haiducilor”, ”Haiducii lui Șaptecai”, ”Zestrea Domniței Ralu”, ”Săptămâna nebunilor”, ”Facerea lumii”, ”Bariera”, ”Ciprian Porumbescu”, ”Operațiunea Monstrul”, ”Serenada pentru etajul XII”, ”Buzduganul cu trei peceți”, ”Marele singuratic”, ”Nufărul roșu”, ”Vara romantică”, ”Poveste sentimentală”, ”Străzile au amintiri”, ”Procesul alb”, ”Brigada Diverse intră în acțiune”, ”Brigada Diverse în alertă!”, ”B.D. la munte și la mare”, ”Trei scrisori secrete”, ”Actorul și sălbaticii”, ”Mastodontul”, ”Premiera”, ”Tufă de Veneția”, ”Gloria nu cântă”.

A avut zeci de înregistrări în emisiuni radio sau la televiziune, fiind celebre monologurile sale, dar și scenetele în care avea parteneri alți actori celebri, în emisiuni de divertisment tv.

A fost căsătorit de două ori și a avut o fiică adoptată.

A murit în urma tragicului cutremur din 4 martie 1977, împreună cu prietenul său, regizorul Alexandru Bocăneț. Cei doi sărbătoreau finalizarea filmului ”Gloria nu cântă”, regizat de Bocăneț, în care maestrul Toma Caragiu juca rolul principal și se aflau în locuința actorului din blocul Continental, care s-a prăbușit la cutremurul din 1977. A fost înmormântat la cimitirul Bellu din Capitală.

Monumentul actorului Toma Caragiu din Cimitirul Bellu

În cinstea lui, teatrul din Ploiești a fost numit Teatrul ”Toma Caragiu”, strada pe care se află clădirea teatrului poartă același nume, iar în centrul orașului se află un bust al actorului.

A fost distins cu Ordinul Meritul Cultural clasa a III-a (1967) ”pentru merite deosebite în domeniul artei dramatice”.

AGERPRES/(Documentare — Marina Bădulescu, redactor arhiva foto: Mihaela Tufega, editor: Andreea Onogea)