Poetul național al românilor, Mihai Eminescu, s-a născut la 15 ianuarie 1850, la Botoșani, fiind al șaptelea dintre cei 11 copii ai căminarului Gheorghe Eminovici.
Foto: (c) REPRODUCERE / AGERPRES ARHIVĂ
După ce se înscrie în 1860 la Liceul german din Cernăuți, în 1863 se retrage ca ”privatist” (elev particular), nesuportând disciplina școlară. În 1864 este copist la Tribunalul din Botoșani, iar din 1865 este custode al bibliotecii profesorului său, Aron Pumnul. Casa memorială din Ipotești, județul Botoșani
Foto: (c) Cristian LUPAȘCU / AGERPRES FOTO
După moartea acestuia, pleacă în Transilvania, la Blaj și Sibiu, unde își va continua studiile liceale, apoi ajunge la București, urmând trupele de teatru Tardini-Vlădicescu. Devine copist și sufleur în trupele lui Iorgu Caragiale (1866-1868), Mihail Pascaly (1868), participând la turnee în întreaga țară, apoi ajunge la Teatrul Național din București, unde este angajat ca sufleur. Interiorul Casei memoriale de la Ipotești
Foto: (c) Cristian LUPAȘCU / AGERPRES FOTO
În toamna anului 1869 pleacă la Viena, unde până în 1872 este ”student extraordinar” la Facultatea de Filosofie, neavând dreptul să se prezinte la examene din cauza studiilor incomplete. Audiază cursuri de filosofie, drept, economie politică, filologie romanică, științe (matematică, anatomie, fizică, astronomie etc.). Aici face parte din societatea literar-socială ”România” și cea literar-științifică ”România jună” și îl cunoaște pe Ioan Slavici, pe atunci student la Drept, cu care leagă o profundă prietenie.
Primele încercări de poezie ale lui Mihai Eminescu datează din ianuarie 1866, când a debutat cu poezia ”La mormântul lui Aron Pumnul”, pe care a semnat-o M. Eminovici. Închinată memoriei profesorului său, poezia a apărut în broșura scoasă la moartea acestuia (12/24 ianuarie 1866, la Cernăuți), intitulată ”Lăcrămioarele învățăceilor gimnăziaști den Cernăuți la mormântul prea iubitului lor profesor Arune Pumnul”. Casa lui Aron Pumnul din Cernăuți
Foto: (c) A. DAVID / AGERPRES ARHIVĂ
În același an începe colaborarea la revista ”Familia”, din Pesta, a lui Iosif Vulcan, care are meritul de a-l fi descoperit pe viitorul mare poet. Adevăratul debut în poezie are loc la 25 februarie 1866, la vârsta de 16 ani, în nr. 6/1866 (25 febr.-9 mart.) al revistei, când directorul acesteia îi va publica prima poezie, ”De-aș avea..”, semnată pentru întâia oară Mihai Eminescu (numele fiind schimbat de I. Vulcan din Eminovici în Eminescu). Începând cu 1866 și până în primăvara anului 1883, această primă poezie a fost urmată de încă 18, printre care se află: ”O călărire în zori”, ”Din străinătate” ,”La Bucovina”, ”Misterele nopții”, ”Ce-ți doresc eu ție, dulce Românie”, ”La Heliade”, ”La o artistă”, ”Amorul unei marmure”, ”Junii corupți”, ”Pe lângă plopii fără soț..”, ”Și dacă…”, ”Din noaptea…”. După apropierea de societatea literară ”Junimea”, în care creațiile sale sunt primite cu entuziasm, în 1870 începe să colaboreze la revista ieșeană ”Convorbiri literare”, unde publică mai întâi poezia ”Venere și Madonă” (15 apr. 1870), poemul ”Epigonii”, povestea ”Făt Frumos din lacrimă”. Continuă în 1871, cu poeziile ”Mortua est”, ”Înger de pază” și ”Noaptea”. Una dintre cele mai vechi imagini de arhivă înfățișându-l pe poetul Mihai Eminescu la vârsta de 19 ani
Foto: (c) Simion MECHNO / AGERPRES ARHIVĂ
Stabilit la Iași, va frecventa ședințele junimiștilor, unde își citește lucrările. Diversitatea, profunzimea și expresia artistică a liricii eminesciene sunt remarcate de criticul Titu Maiorescu, mentorul spiritual al ”Junimii”, care se va servi de poezia noului poet pentru a argumenta definirea ”direcției noi” în literatura românească, după perioada pașoptistă. Tot în 1871 au mai apărut în revista societății poemul ”Egipetul”, nuvela ”Sărmanul Dionis”, poeziile ”Înger și demon” și ”Floare albastră”.
Intrarea sa în publicistica culturală are loc în 1870, tot în ”Familia”, cu articolul ”Repertoriul nostru teatral”, o examinare critică a producției românești teatrale. Îndemnat de Titu Maiorescu, ministrul Cultelor și Instrucțiunii Publice pe atunci, să-și completeze studiile, urmează, între anii 1872-1874, la Universitatea din Berlin, cursuri de filosofie, istorie, limba sanscrită și mitologie comparată, geografie, etnografie, istoria științei ș.a., fără a le încheia însă. Reîntors la Iași, lucrează ca director al Bibliotecii Centrale (1874), profesor la Institutul Academic și ca revizor școlar pentru districtele Iași și Vaslui (1875-1876), perioadă în care îl va cunoaște pe Ion Creangă, cu care va lega de asemenea o mare prietenie. Tot la Iași o va cunoaște și pe Veronica Micle, care îi va rămâne alături până la sfârșitul vieții. portret Eminescu
Foto: (c) REPRODUCERE / AGERPRES ARHIVĂ
Importantă rămâne activitatea jurnalistică a lui Mihai Eminescu, după ce în 1876 este redactor-administrativ la ”Curierul de Iași” își va schimba statutul în acela de ziarist profesionist. Continuă colaborarea la importante reviste, ajungând la București, unde devine, la sfârșitul lui octombrie 1877, redactor la ziarul ”Timpul”, organul de presă al Partidului Conservator. Aici a lucrat, timp de aproape șapte ani, alături de I. Slavici și de I.L. Caragiale, cu care avea să alcătuiască un trio critic de temut în presa de atunci, prin articolele de atitudine, de analiză a vieții politice. În 1880 devine redactor-șef al ziarului. În paginile acestuia a publicat peste 300 de articole referitoare la problemele vieții contemporane. Din această perioadă datează și marile sale creații, publicate tot aici: ”Scrisori”, ”Luceafărul”, ”Doina” ș.a. Teiul lui Eminescu din parcul Copou, Iași
Foto: (c) Adrian CUBA / AGERPRES ARHIVĂ
Ca o recunoaștere a activității sale publicistice, în 1883 a fost ales membru al Societății Presei Române (constituită la 13 febr.), condusă de B.P. Hașdeu. În paralel, a continuat colaborarea la ”Convorbiri literare”, printre poeziile care i-au mai apărut aici numărându-se și ”Departe sunt de tine”, ”Povestea codrului”, ”Singurătate”, ”Împărat și proletar” (1874), ”O rămâi”, ”Revedere”, primele patru ”Scrisori” (1881), ”Scrisoarea V” fiind publicată postum (1890), ”Sara pe deal”, ”La steaua” ș.a. În 1883 apărea, în ”Almanahul Societății economice social-literare ‘România jună’ din Viena”, poemul ”Luceafărul”, reprodus apoi și în paginile ”Convorbirilor literare”. Bustul poetului din parcul Copou, Iași
Foto: (c) Adrian CUBA / AGERPRES ARHIVĂ
O primă culegere din opera poetică eminesciană și singurul volum de poezii tipărit în timpul vieții lui M. Eminescu a apărut la 21 decembrie 1883. Volumul ”Poesii” a fost tipărit de Editura Librăriei, Socecu&Comp — București, într-o frumoasă ținută grafică, cu un portret al poetului și cu o scurtă prefață a lui Titu Maiorescu, cel care a îngrijit această primă ediție a poeziilor eminesciene.
Cartea cuprinde 307 pagini, cu gravuri în capul filelor. Este singurul volum de poezii publicat în timpul vieții marelui poet, alte două ediții fiind publicate în 1885 și în 1888. Cartea a fost tipărită în lipsa autorului din țară, acesta fiind internat într-un sanatoriu în Germania. Volumul cuprinde 61 de poezii, plus trei variante la ”Mai am un singur dor”. Cele 17 inedite apărute alături de unele din poeziile publicate în revistele ”Convorbiri literare” și în ”Familia” sunt: ”Glossă”, ”Odă”, ”Iubind în taină…”, ”Trecut-au anii…”, ”Veneția”, ”Se bate miezul nopții…”, ”Cu mâne zilele-ți adaugi”, ”Peste vârfuri”, ”Somnoroase păsărele”, ”De-or trece anii…”, ”Lasă-ți lumea…”, ”Te duci…”, ”Din valurile vremii…”, ”Ce te legeni…”, ”La mijloc de codru…”, ”Mai am un singur dor”, ”Criticilor mei”. În privința acurateței textului, editorul acestei prime culegeri de poezii ale poetului a operat și ”retușări” în texte, observate de-abia la publicarea ediției monumentale ”Eminescu” a lui Perpessicius (1939-1963).
Mihai Eminescu a publicat și proză: ”Sărmanul Dionis”, nuvelă fantastică, ”Cezara”, povestire erotică și romantică, ”La aniversară”, schiță erotică.
La 28 octombrie 1948, devenea membru de onoare post-mortem al Academiei Române, în semn de prețuire pentru valoroasa moștenire culturală pe care ne-a lăsat-o. În volumul său ”Eminescu — cultură și creație”, Zoe Dumitrescu-Bușulenga spunea: ”Ca o stea fixă, opera eminesciană luminează acum întregul cer al nației dându-i glorioasele ei raze, arătând participarea ei la algoritmurile geniilor universale”.
În ianuarie 2005, aniversarea a 155 de ani de la nașterea poetului Mihai Eminescu a coincis cu apariția, după zeci de ani de încercări și eforturi, a primului volum al manuscriselor eminesciene, ediție facsimilată apărută sub egida Academiei Română, volum coordonat de Eugen Simion, președintele Fundației Naționale pentru Știință și Artă. La 15 ianuarie 2006 au fost lansate volumele II-VI din această ediție, iar în 2008, la aniversarea a 158 de ani de la nașterea lui Mihai Eminescu, a avut loc lansarea a încă 12 volume din seria manuscriselor facsimilate ale lui Mihai Eminescu, care se adăugau celor șapte apărute din 2005 până la acea dată. Mormântul poetului Mihai Eminescu, din Cimitirul Bellu
Foto: (c) Radu TUȚĂ / AGERPRES ARHIVĂ
Mihai Eminescu a murit la 15 iunie 1889. A fost înmormântat în Cimitirul Bellu, de atunci locul unde se odihnește, la umbra unui tei, devenind loc de pelerinaj pentru români.
Peste 12.000 de reprezentatii in Londra cu sala plina de 27 ani. 11.000 de reprezentatii la New York si vizionat de peste 150 milioane de persoane.
Costumele inspirate din arta populara romaneasca.
Fascinanta Maria Prodan Bjornson
Placido Domingo & Maria Prodan Bjornson, probe de costum pentru “Les Contes d’Hoffmann”
Nu-s deloc adepta formulei “aproape necunoscuta in Romania” dar cred ca in cazul de fata se aplica. Cand ma gandesc ca eu insami am vazut la Londra cel putin doua productii la care a creat set designul si costumele (“The Phantom of the Opera”, “Don Giovanni” la ROH). Nu ma dau in vant dupa musicaluri, am ajuns la “The Phantom of the Opera” mai mult impinsa de la spate: fascinant mi s-a parut spectacolul. Costumele, efectele care au facut istorie in gen, cum ar fi faimosul candelabru care deschide productia. Toate acestea au fost imaginate de Maria Prodan Bjornson, scenografa de origine romana care a avut o cariera fascinanta si o poveste de viata ravasitoare. Toate detaliile vietii ei sunt spectaculoase, iesite de comun. Viata curmata la doar 53 de ani.
Am descoperit-o recent urmarind la emisiunea “In Premiera” un material care este disponibil online in arhiva lor si pe care va recomand sa-l vedeti. Stiu sigur ca veti avea impulsul imediat de a afla mai multe. Pe website-ul oficial, administrat acum de cativa colaboratori apropiati, o sa gasiti foarte multe detalii despre munca ei in balet, opera, musical si teatru. Nu ratati nici povestea vietii ei si a familiilor din Romania si Norvegia (cu ministrii, directori de teatre si …un castigator al Premiului Nobel pentru Literatura.)
România a intrat în atenţia pieţei mondiale de artă în 2014 datorită tânărului artist român Adrian Ghenie, care a vândut în acest an, la licitaţii importante, un număr de zece lucrări, stabilind şi un record personal, cu tabloul “The Fake Rothko”, adjudecat pentru 1,7 milioane de euro.
2014, anul în care România a început să conteze pe piaţa mondială de artă, prin Adrian Ghenie
DE LA CONSTANTIN BRÂNCUŞI LA ADRIAN GHENIE
Dacă în ultimii ani, Constantin Brâncuşi a continuat să fie cel mai tranzacţionat artist român pe piaţa de artă mondială, 2014 a dovedit că şi arta română contemporană începe să conteze la nivel internaţional. Ascensiunea românului Adrian Ghenie pe piaţa mondială de artă a culminat în acest an cu includerea sa pe primul loc într-un top 50 al artiştilor contemporani care au performat surprinzător de bine în licitaţii în 2014, realizat de site-ul artnet.com. Conform sursei citate, un număr total de zece lucrări realizate de Adrian Ghenie au fost vândute în acest an în licitaţii.
Astfel, tânărul artist român a reprezentat una dintre surprizele licitaţiei organizate de casa Sotheby’s, pe 30 iunie, la Londra, conform agenţiei de presă Reuters, care remarca faptul că lucrarea acestuia “The Fake Rothko” a fost adjudecată pentru 1.778.422 de euro (1.426.500 de lire sterline), o sumă de patru ori mai mare decât valoarea estimată de specialişti. De asemenea, suma pentru care a fost adjudecată lucrarea “The Fake Rothko” este de şase ori mai mare decât cel mai ridicat preţ plătit anterior pentru un tablou al artistului Adrian Ghenie la o licitaţie. Lucrarea a fost pusă în vânzare de un colecţionar american şi adjudecată de un investitor asiatic.
Pe de altă parte, în luna octombrie, casele de licitaţii Christie’s şi Sotheby’s au pus în vânzare şase lucrări ale lui Adrian Ghenie, acoperind astfel toată perioada de creaţie a artistului român. Trei lucrări ale artistului – “Duchamp’s Funeral I”, “Study for «The Devil»” şi “Hunger” – au fost vândute la două licitaţii organizate la Londra, de casa Sotheby’s, cu sumele de 1.285.389 de euro, 15.714 euro, respectiv 146.453 de euro, în timp ce “The Blue Rain” a fost adjudecată la licitaţia de la Christie’s, pentru suma de aproximativ 647.000 de euro (506.500 lire sterline).
De altfel, Adrian Ghenie, născut în 1977, în Baia Mare, şi care din 2013 locuieşte şi crează la Berlin, a avut un parcurs ascendent constant pe piaţa internaţională de artă în ultimii ani, fiind reprezentant al noului val al artei vizuale româneşti. Conform news.artnet.com, Adrian Ghenie este deja cunoscut la nivel internaţional, lucrările sale aflându-se în colecţiile unor importante galerii şi muzee din lume, între care Centrul “Georges Pompidou”, Tate Liverpool, San Francisco Museum of Modern Art şi Fondazione Palazzo Strozzi din Florenţa. Printre fanii artistului s-ar număra, conform sursei citate, şi magnatul francez François Pinault, CEO-ul grupului de lux Kering, care are mai multe subsidiare, între care Alexander McQueen, Balenciaga şi Gucci.
2014 – UN AN ÎN CARE ARTA MONDIALĂ CONTINUĂ SĂ FIE DECADENT DE SCUMPĂ
În 2014, pe piaţa mondială de artă au continuat să fie tranzacţionate, pentru sume spectaculoase, lucrări importante ale unor artişti celebri, topul fiind condus de lucrarea “Black Fire”, a artistului american Barnett Newman. În plus, 2014 este anul în care un tablou semnat de artista americană Georgia O’Keeffe a devenit cea mai scumpă lucrare semnată de o artistă care s-a vândut vreodată la licitaţie – 44,4 milioane de dolari (36,1 milioane de euro).
1. “Black Fire I”, de Barnett Newman – 84,1 milioane de dolari
Lucrarea artistului american Barnett Newman (1905 – 1970) a fost adjudecată pentru 84,1 milioane de dolari (68,5 milioane de euro), la o licitaţie, organizată pe 13 mai, la New York, de casa de licitaţii Christie’s. Tabloul este considerat o capodoperă a expresionismului abstract, care surprinde perfect stilul estetic radical şi fără compromisuri al lui Barnett Newman, stabilind un record de autor pentru o lucrare a acestuia vândută într-o licitaţie.
2. Tripticul “Three Studies for a Portrait of John Edwards”, de Francis Bacon – 80,8 milioane de dolari
“Three Studies for a Portrait of John Edwards”, un ansamblu de trei tablouri, pictate în 1984, a fost una din piesele de rezistenţă ale licitaţiei organizate de casa Christie’s, pe 13 mai, la New York. Tripticul a fost considerat de Bacon însuşi una dintre cele mai bune lucrări ale sale. În 2013, un alt triptic al lui Francis Bacon, intitulat “Three Studies of Lucien Freud”, pictat de artist în 1969, a fost adjudecat pentru suma record de 142 milioane de dolari, la o licitaţie organizată tot de Christie’s, devenind opera de artă cel mai scump vândută vreodată la o licitaţie publică.
3. “Portrait of George Dyer Talking”, de Francis Bacon – 70,2 milioane de dolari
Acelaşi interes crescut al colecţionarilor faţă de opera lui Francis Bacon (1909 – 1992) s-a manifestat şi în luna februarie, la Londra, când un portret al lui George Dyer, iubitul pictorului (“Portrait of George Dyer Talking”), a fost adjudecat pentru o sumă de 70,2 milioane de dolari, tot la o licitaţie organizată de casa Christie’s.
4. “Untitled”, de Mark Rothko – 66,2 milioane de dolari
Tabloul “Untitled”, un tablou în ulei în tonurile mov şi portocaliu, pictat în 1952 de Mark Rothko, maestrul american al impresionismului abstract, a fost vândut cu 66,2 milioane de dolari, la o licitaţie organizată pe 13 mai, la la New York de casa Christie’s.
5. “Race Riot”, de Andy Warhol – 62,8 milioane de dolari
Tabloul “Race Riot”, realizat de Andy Warhol, în 1964, a fost vândut cu 62,8 milioane de dolari, în cadrul aceleiaşi licitaţii organizate la New York, pe 13 mai, de casa Christie’s.
6. “Jimson Weed/White Flower No. 1”, de Georgia O’Keeffe – 44,4 milioane de dolari
Tabloul “Jimson Weed/White Flower No. 1”, realizat în 1932 de artista americană Georgia O’Keeffe (1887 – 1986), a fost vândut cu 44.405.000 de dolari, la o licitaţie organizată la New York, pe 20 noiembrie, de casa Sotheby’s. Astfel, tabloul semnat de Georgia O’Keeffe a devenit cea mai scumpă lucrare semnată de o artistă care s-a vândut vreodată la licitaţie.
2014 – ANUL ÎN CARE PRIMELE COLECŢII DE ARTĂ DIN ROMÂNIA AU FOST LANSATE PE GOOGLE CULTURAL INSTITUTE
Pe 25 noiembrie, primele colecţii de artă şi tradiţie din România au fost lansate pe platforma online Google Cultural Institute.
Astfel, pe Google Cultural Institute pot fi consultate gratuit de utilizatorii de internet din întreaga lume imagini cu peste 800 de exponate (picturi, desene, obiecte de artă populară, artefacte religioase, fotografii, documente, dar şi o selecţie de obiecte de artă imortalizate la înaltă rezoluţie) din colecţiile Muzeului Naţional al Ţăranului Român din Bucureşti, Muzeului Naţional Brukenthal din Sibiu, Complexului Naţional Muzeal Astra din Sibiu, Asociaţiei Folclor Fără Frontiere, Ordinului Arhitecţilor din România, Fundaţiei Pro Patrimonio şi Fundaţiei Wassertalbahn (care se ocupă de trenul “Mocăniţa” de la Vişeul de Sus).
De exemplu, utilizatorii platformei Google Cultural Institute pot admira lucrări de la Muzeul Brukenthal, precum “Wilhelm IV de Bavaria”, de Hans Schwab von Wertinger, “Iacoba de Baden”, de Hans Schwab von Wertinger, “Natură statică cu cireşe”, de Theodor Aman, şi “Omul cu tichie albastră”, de Jan van Eyck.
Prezenţa acestor colecţii de artă pe platforma deţinută de Google, proprietarul celui mai popular motor de căutare pe internet, dovedeşte o dată în plus că România începe să aibă un cuvânt de spus pe piaţa mondială de artă, mai mult sau mai puţin tradiţională.
Numele maestrului Radu Beligan se identifică, de peste 75 de ani, cu teatrul. O astfel de personalitate cum este Seniorul teatrului românesc reprezintă nu doar un monument de talent, ci și un artist unic – prin glasul său inconfundabil, prin dragostea și plăcerea cu care urcă pe scenă și cu care joacă, prin ”averea” de roluri în teatru și film pe care a adunat-o de-a lungul unei cariere impresionante.
Foto: (c) LUCIAN TUDOSE / AGERPRES ARHIVA
S-a născut la 14 decembrie 1918 (ziua Sfântului Filimon — protectorul artiștilor), la Galbeni, în apropiere de orașul Roman, iar amintirile despre copilărie și despre mama sa sunt emoționante. Marele actor în 1952
Foto: (c) AGERPRES ARHIVA
“Eu m-am născut într-o familie modestă, cu patru copii. Tatăl meu, un actor cu mai puțin noroc decât mine, și-a încheiat prematur viața teatrală în urma unui diferend avut cu Mihail Sadoveanu. Mama avea o voce frumoasă, era grecoaică, venea din țara care a inventat teatrul. (…) Era casnică, ținea din toate punctele de vedere casa singură, până și hainele de pe noi erau croite și cusute de ea. În plus, știind foarte bine limba franceză ne-a învățat și pe noi. Eu am fost favorizat pentru că și-au dat seama că îmi place cartea. Părinții mei au investit tot ce puteau, ca să ajung undeva departe.(…) Sunt un băiat plecat de la țară. Mergeam cu vaca, cu picioarele goale. Imaginați-vă că băiatul acesta a luat masa cu Regina Angliei!”, povestea Radu Beligan într-un interviu.
A studiat Dreptul și Filosofia, în perioada 1937-1938, folosind bursa oferită de facultate pentru a-și plăti taxele la Conservator, dar și Academia Regală de Muzică și Artă Dramatică, unde a avut-o profesoară pe Lucia Sturdza Bulandra. La aniversarea a 100 de ani de la nașterea scriitorului Ion Luca Caragiale, 1952
Foto: (c) AGERPRES ARHIVA
Debutul pe scenă a fost în spectacolul ”Crimă și pedeapsă”, după Dostoievski. În primii ani ai carierei de actor a jucat la Teatrul ”Regina Maria” (1937-1938), la ”Uranus” (1938-1939), la Teatrul din Sărindar, la Grădina ”C.A. Rosetti”, la Teatrul ”Tudor Mușatescu”, la Majestic, la Savoy, la Teatrul ”Comedia”, la Municipal. La sfârșitul anilor ’40, a existat chiar și Compania ”Radu Beligan”. La Teatrul Național din București a venit pentru prima dată în 1945. Actorul în biroul său, 1961
Foto: (c) MARIA POSTELNICU/ AGERPRES ARHIVA
Mai târziu, în 1961, a înființat Teatrul de Comedie, fiind directorul acestuia timp de opt ani (1961-1969). La 5 ianuarie 1961 a fost prezentat publicului primul spectacol al acestui teatru — ”Celebrul 702” de Alexandru Mirodan, regia Moni Ghelerter, cu Radu Beligan în rolul principal. Pe această scenă, actorul a mai interpretat roluri în spectacolele ”Șeful sectorului suflete” de Alexandru Mirodan (1963), ”Rinocerii” de Eugene Ionesco (1964), ”Capul de rățoi” de George Ciprian (1966), ”Opinia Publică” de Aurel Baranga (1967), ”Ucigaș fără simbrie” de Eugene Ionesco (1968). În piesa ”Celebrul 702”, 1961
Foto: (c) MARIA POSTELNICU/ AGERPRES ARHIVA
”Dacă Dumnezeu ți-a dat un dar ești obligat să răspunzi acestui dar. Este profund condamnabil să lași o vocație în paragină, să nu-i dai prilejul să se împlinească. Sau măcar să se verifice într-un fel. Sunt convins că în fața instanțelor artistice și ale conștiințelor ești condamnabil dacă deturnezi un talent din drumul lui sau dacă nu îi dai un prilej să se afirme într-un fel”, spunea maestrul. În piesa de teatru ”Ucigaș fără simbrie”, jucată la Teatrul Comedie, 1968
Foto: (c) RADU CRISTESCU / AGERPRES ARHIVA
Din 1969 până în 1990, Radu Beligan a fost directorul Teatrului Național București. De-a lungul carierei, a realizat peste 80 de roluri în teatru și 30 în filme. A avut o activitate bogată și la radio și la televiziune. Primul său rol în film a fost Rică Venturiano din ”O noapte furtunoasă”, în regia lui Jean Georgescu (1943), iar ultimul în ”După-amiaza unui torționar”, în regia lui Lucian Pintilie (2001). În piesa de teatru ”Caligula” de Albert Camus, 1981
Foto: (c) MIHAI ALEXE / AGERPRES ARHIVA
”O viață trăită frumos este tot ce poate dori un om. O viață bine trăită. Eu am trăit pentru meseria mea și asta mi-a afectat de multe ori viața personală. Copiii mei ar putea să îmi reproșeze că, de multe ori, n-am fost alături de ei pentru că eram prea mult absorbit de munca aceasta. Am pus întotdeauna teatrul pe primul plan. Nu am fost cel mai bun soț și nici cel mai bun tată din lume. Totuși, cred că moștenirea spirituală pe care le-o las lor, și publicului, mă spală de aceste păcate”, spune Radu Beligan, într-un interviu, referindu-se la viața pe care a închinat-o artei. În piesa de teatru ”Contrabasul” în regia lui Grigore Gonța, 1988
Foto: (c) ARMAND ROSENTHAL / AGERPRES ARHIVA
Și-a intersectat drumul cu alte nume extraordinare ale scenei românești: Aura Buzescu, Nicolae Băltățeanu, Lucia Sturdza Bulandra, Toma Caragiu, Grigore Vasiliu-Birlic, George Vraca, Victor Ion Popa, Gheorghe Timică. A întruchipat roluri mari în unele dintre cele mai dificile partituri din dramaturgia română și universală, de la Romeo la Richard al III-lea sau Robespierre, în piese semnate de Ion Luca Caragiale, Barbu Ștefănescu Delavrancea, Camil Petrescu, Tudor Mușatescu, Mircea Ștefănescu, Victor Ion Popa, Victor Eftimiu, Mihail Sebastian, Aurel Baranga, Alexandru Mirodan, William Shakespeare, Carlo Goldoni, Nicolai Vasilievici, Gogol, Anton Cehov, George Bernard Shaw, Maxim Gorki, Albert Camus, Jules Romain, Eugen Ionesco, Jean Anouilh, Friedrich Dürrenmatt, Edward Albee, Peter Shaffer, Patrick Süskind, Neil Simon, Umberto Eco.
În piesa de teatru ”Moștenirea”, la Teatrul Național, 1989
Foto: (c) SORIN LUPSA / AGERPRES ARHIVA
Talentul regizoral al lui Radu Beligan a strălucit în ”Egoistul” de Jean Anouilh, ”De partea cui ești?” de Ronald Harwood, ”O scrisoare pierdută” de I.L. Caragiale, ”Poveste din Irkutsk” de Aleksei Arbuzov, ”Sălbaticii” de Serghei Mihailovici Mihalkov, ”Doctor fără voie” de Moliere (co-regie cu Sică Alexandrescu), ”Străini în noapte” de Eric Assous. În piesa de teatru ”Numele trandafirului” de Umberto Eco, 1994
Foto: (c) ARMAND ROSENTHAL / AGERPRES ARHIVA
Este autorul celebrelor eseuri ”Pretexte și subtexte” (1968), Luni, Marți, Miercuri…” (1978), ”Note de insomniac” (2001), dar și autor a nenumărate traduceri și adaptări din dramaturgia franceză, engleză și italiană. Actorii Radu Beligan și Gheorghe Dinică în piesa de teatru ”Azilul de noapte”, 1998
Foto: (c) ARMAND ROSENTHAL / AGERPRES ARHIVA
Cartea sa de vizită este impresionantă la capitolul premii și distincții: Artist Emerit (1953), Artist al Poporului (1962), Ordinul Meritul Cultural clasa I (1967), Premiul Academiei “Le Muse” din Florența (1980), Doctor Honoris Causa al Academiei de Arte “George Enescu” din Iași (1994), Premiul Galei UNITER — Trofeul Dionysos (1995-1996), Premiul Academiei Române (1997), Prix 14 Juillet al Ministerului de Externe al Franței (1998), Trofeul Eugene Ionesco (1999), Premiul Revistei ”Flacăra” (2000), Marele Premiu acordat de Guvernul României, în cadrul Premiilor Naționale de Teatru (2002), Doctor Honoris Causa al Universității Naționale de Artă Teatrală și Cinematografică ”I.L. Caragiale” (2003), Ordinul Drapelul Iugoslav cu steaua de aur și colan, Ordinul Serviciul Credincios ”Mare Ofițer” (2004). La 5 aprilie 2002, președintele Franței, Jacques Chirac, a semnat Decretul prin care Radu Beligan era numit în grad de Ofițer al Ordinului Național al Legiunii de Onoare franceze, fiind primul actor român căruia i s-a acordat această prestigioasă distincție.
La fel de bogată este și activitatea sa didactică, profesională și academică: profesor la Institutul de Teatru și Film (1950-1965), co-președinte, cu Yehudi Menuhin, al Festivalurilor Internaționale de Teatru și Muzică organizate de UNESCO (1971-1978), președinte activ (1971) și apoi președinte de onoare pe viață (1977) al Institutului Internațional de Teatru, membru al Cartelului Internațional de Teatru (1967), membru în Consiliul Superior al Teatrului Națiunilor, sub președinția lui Pierre Moinet, membru al Academiei ”Le Muse” din Florența, semnatar al Apelului Artiștilor pentru Securitate și Cooperare în Europa, Helsinki (1985), membru de Onoare al Academiei Române, drept recunoaștere a activității în domeniul artei (2004), Societar de onoare al Teatrului National ”I.L.Caragiale”.
”Eu sunt născut o dată cu România Mare și sunt ombilical legat de ea. Nu pot să plec. În trei rânduri am avut șansa să plec. Niciodată nu m-am gândit că aș putea să plec din România vreodată. Eu îmi iubesc țara și nu am să plec niciodată din ea, orice aș păți aici”, mărturisea maestrul Beligan, într-un interviu.
Când vine vorba despre vârsta sa, marele actor spune că pentru el timpul are altă unitate de măsură.
”Eu sunt actor. În artă, timpul se măsoară cu altfel de ceasornice. Eu nu am adunat ani, ci mai multe tinereți succesive. Eu nu privesc înapoi cu mânie, ci cu adâncă recunoștință pentru toți cei de la care am învățat inefabila și pieritoarea artă a actorului, care se stinge odată cu amintirea ultimului contemporan”, spunea Radu Beligan. În spectacolul ”Take, Ianke și Cadâr” de Victor Ion Popa, în regia lui Grigore Gonța; Marin Moraru (stg.) și Radu Beligan (dr.). 2003
Foto: (c) ALEX TUDOR / AGERPRES ARHIVA
În 2013, de ziua sa, maestrul Radu Beligan și primarul Capitalei, Sorin Oprescu, au inaugurat, pe Aleea Celebrităților din Piața Timpului din Capitală, “Gongul Thaliei”, un simbol al teatrului ce semnifică longevitatea și evoluția spirituală a slujitorilor scenei, marcând astfel 200 de ani de istorie a teatrului în București. Actorul Radu Beligan a primit în 2011 o stea pe Aleea Celebrităților. Tot atunci, maestrul a primit titlul de cel mai longeviv actor încă în activitate pe scena unui teatru, din partea Guinness World Records. Maestrul Radu Beligan (stg.), cel mai longeviv actor român, a primit de Ziua Mondială a Teatrului, o stea pe Walk of Fame din Piața Timpului, 2011
Foto: (c) ANGELO BREZOIANU / AGERPRES ARHIVA Maestrul Radu Beligan, la împlinirea a 95 de ani de viață și a 75 de ani de carieră, 2013
Foto: (c) LUCIAN TUDOSE / AGERPRES ARHIVA Maestrul Radu Beligan a primit, în iunie 2014, premiul pentru Întreaga Carieră, în cadrul celei de-a opta ediții a Galei Premiilor Gopo, eveniment organizat de Asociația pentru Promovarea Filmului Românesc (APFR) și Transilvania Film, la Opera Națională București
Foto: (c) RADU TUTA / AGERPRES FOTO La lansarea volumului ”Suntem ce sunt amintirile noastre”, de Marin Moraru, în foaierul Teatrului de Comedie din București, 2014
Foto: (c) ALEX TUDOR / AGERPRES FOTO
Anul acesta, ziua de naștere a Seniorului teatrului românesc îl prinde în plin turneu prin țară. La 28 octombrie 2014 a avut loc premiera spectacolului ”Leul deșertului”, de Mona Radu, care îi aduce pentru prima oară pe aceeași scenă pe maestrul Radu Beligan și pe actrița Maia Morgenstern. Regia spectacolului este semnată tot de Radu Beligan, iar din distribuție fac parte Mircea Rusu, Lamia Beligan, George Remeș, Tania Popa.
După premieră, a început un turneu prin țară cu piesa ”Leul deșertului”, care a trecut, până la 10 decembrie 2014, prin cele mai importante orașe — Constanța, Timișoara, Reșița, Pitești, Brașov, Focșani, Craiova, Galați, Brăila, Tulcea, Iași, Bacău, Buzău — și va continua.
Ion Vartic, Andrei Grigor, Alexander Baumgarten și Ioana Costa se numără printre laureații Premiilor Muzeului Național al Literaturii Române (MNLR), care vor fi decernate joi la sediul Institutului Cultural Român.
Foto: (c) Alex TUDOR / AGERPRES ARHIVĂ
Potrivit unui comunicat al MNLR transmis luni AGERPRES, juriul — alcătuit din acad. prof. univ. dr. Eugen Simion (președinte), prof. univ. dr. Silviu Angelescu, prof. univ. dr. Lucian Chișu, prof. univ. dr. Nicolae Mecu, conf. univ. dr. Ioan Cristescu (directorul MNLR) — a decis acordarea următoarelor premii:
* Premiul Perpessicius — ediții critice a revenit lui Toma Velici — pentru îngrijirea ediției Ion D. Sîrbu, “Opere. I. Jurnalul unui jurnalist fără jurnal. II. Corespondență”, lucrare editată de Academia Română, Fundația Națională pentru Știință și Artă, București, 2013.
* Premiul Perpessicius — ediții critice: Tudor Nedelcea — pentru îngrijirea ediției Ion D. Sîrbu, “Opere. I. Jurnalul unui jurnalist fără jurnal. II. Corespondență”, lucrare editată de Academia Română, Fundația Națională pentru Știință și Artă, București, 2013.
* Premiul Șerban Cioculescu — memorialistică și istorie literară: Măriuca Vulcănescu — pentru îngrijirea ediției Mărgărita Ioana Vulcănescu, “Memorii-Jurnal”, vol. I, Editura Vitruviu, 2013.
* Premiul Petru Creția — filologie clasică s-a acordat ex aequo: Ioana Costa — pentru volumul “Antichitățile noastre”, Editura Ratio et Revelatio, colecția Philologia Classica, Oradea, 2013 și Alexander Baumgarten — pentru traducerea și comentarii la volumul “Aristotel. Opere. Despre suflet”, Ediția a II-a, Editura Univers Enciclopedic Gold, București, 2013.
* Premiul Alexandru Piru — pentru încurajarea tinerilor cercetători: Bianca Burța-Cernat.
* Premiul pentru eseu critic: prof. univ. dr. Ion Vartic.
* Premiul Special: Andrei Grigor — pentru coordonarea volumelor I — X — “Cronologia vieții literare”, Editura Muzeul Literaturii Române, București, 2010-2012.
Seara îi va avea ca invitați speciali pe Ion Bogdan Ștefănescu (flaut) și Ștefan Doniga (pian).
Trofeul Premiilor MNLR este realizat de artistul plastic Silviu Spirescu.
Institutul Cultural Român este partener al evenimentului, precizează MNLR.
AGERPRES/(AS — autor: Daniel Popescu, editor: Antonia Niță)
Teatrologul George Banu a primit Marele Premiu al Academiei Franceze, în cadrul ședinței solemne care a avut loc la Paris, în seara de 4 decembrie, în prezența filosofului Jean Louis Marion, a secretarei perpetue a Academiei, Hélene Carrere D’Encausse, și a fostului președinte al Franței, Valéry Giscard d’Estaing, conform unui comunicat remis luni AGERPRES.
Foto: (c) Paul BUCIUTA / AGERPRES ARHIVĂ
Premiul i-a fost acordat pentru difuzarea culturii franceze în lume.
“Suntem onorați că o personalitate ca domnul George Banu a primit Marele Premiu al Academiei Franceze și îl felicităm din inima. Suntem onorați și pentru faptul că domnul George Banu este consilier al Teatrului National ‘Radu Stanca’, al Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu și profesor al Universității Lucian Blaga, iar implicarea domniei sale în proiectele pe care le desfășurăm este întotdeauna o garanție a excelenței”, a declarat luni, Constantin Chiriac, președinte al Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu.
George Banu (n. 22 iunie 1943, București) este profesor de studii teatrale la Sorbonne Nouvelle, Paris, și un eseist de reputație mondială. George Banu și-a dedicat opera critică regiei moderne și figurilor ei exemplare (Brook, Strehler, Grotowski etc). A făcut parte din echipa de conducere a celebrei reviste “Travail théâtral” și a fost redactor-șef al revistei “Arta teatrului” (1981-1988), publicată de Théâtre National de Chaillot, condus pe atunci de Antoine Vitez. A fost director artistic al Academiei Experimentale a Teatrelor în anii 1991-2000. Ales de trei ori președinte al Asociației Internaționale a Criticilor de Teatru, este în prezent președinte de onoare al acesteia. Este, de asemenea, președintele Premiului EUROPA pentru teatru. A fost de două ori laureat al UNITER, iar în 2007 a primit Premiul Prometheus pentru întreaga activitate.
În prezent, George Banu conduce revista “Alternatives théâtrales” și coordonează colecția “Le Temps du théâtre” la Editura Actes Sud. A primit titlul de Doctor Honoris Causa al mai multor universități românești și europene. A predat în Statele Unite, Canada, China și a animat evenimente teatrale în diverse capitale ale lumii. Este membru de onoare al Academiei Române. Este responsabil (alături de Mihaela Tonitza-Iordache) al reputatei antologii Arta Teatrului și coordonator al volumelor colective Teatrul de artă, o tradiție modernă, Repetițiile și teatrul reînnoit, De la vorbă la cântec. În 2013 i-a fost consacrat volumul de studii și eseuri Călătoriile sau orizontul teatrului, avându-i ca autori, printre alții, pe Eugenio Barba, Peter Brook, Andrei Șerban, Ariane Mnouchkine, Radu Penciulescu și Niky Wolcz.
One of the greatest masterpieces of sculptor Constantin Brancusi, with which he blessed the Targu-Jiu city, is the Avenue of Heroes monumental ensemble, an homage paid to the heroes in the Gorj County, who gave their lives for their country during the World War One.
Photo credit: (c) Irina POENARU / AGERPRES PHOTO
The father of modern sculpture, as he is considered worldwide, Constantin Brancusi gifted the Targu-Jiu municipality, a few decades ago, when he decided to place here three of his works, with a very rare cultural destiny among the Romanian cities, and not only, succeeding thus in propelling it to the list of the localities with important tourism objectives, which is also proven by the large number of tourists interested in admiring and knowing the work of the famous sculptor.
Constantin Brancusi was born on February 19, 1876, in the Hobita village, near Perstisani and also not so far from the Tismana Monastery, a place which he used to visit very often together with his mother to attend the religious service.
As shown in Zenovie Carlugea’s documentary about the famous sculptor, Brancusi spent his childhood years surrounded by his father and the other fellow villagers who were used to making the objects that they needed in the household with their own hands. People made furniture, chairs and carved decorative elements into the wood and even houses, house pillars, which might be the source of inspiration for his famous work the Endless Column. His childhood was marked by a very close and beautiful relation he had with his mother, Maria, who was also the single one able to control him after the death of his father. After he graduated only three years of formal education, he ran away from home and went to Slatina, where he worked as a shop boy and later, in 1889 more precisely, he moved to Craiova, where he remained for several years, working as a waiter in various restaurants. One day, while he was working in a small public house near the Madonna Dudu Church, he took his clients completely by surprise when he showed up with a violin made by his own hands. The musicians working in the pub tried it to see how it sounded and, to the astonishment of all, the violin started to make harmonious sounds. The regulars of the pub, among whom a vestryman working at the church, sent him to the School of Arts and Crafts.
Brancusi was a hardworking student, and he finished the five years in just four. Already showing great skills as a woodcarver, he made painting frames and furniture. In 1898, he presented his first sculpture — the bust of Gheorghe Chitu — and two painting frames that can still be seen today at the first exhibition of the School of Arts and Crafts in the Dolj County, organised in the Bibescu Park in Craiova. In the same year he enrolled in the Bucharest School of Fine Arts, where he learnt from the best craftsmen of the beginning of the century in Romania, which gained him a lot of courage. He received mentions for his first works and he even got a medal, receiving many encouragements during the school year from his teacher Dimitrie Gerota, with whom he studied anatomy. He made a beautiful sculpture for which he received a prize — Ecorseul (ecorche — statue of a man with skin removed to reveal the muscles underneath), together with Gerota, PhD. In September 1902 he graduated from the School of Fine Arts. He travelled to Munich, but he didn’t feel good here and in 1904 he moved to Paris. A year later he was accepted at the Ecole Nationale des Beaux-Arts. Beginning with 1907, the great Romanian artist chose the nonfigurative art instead, becoming thus a familiar figure among the avant-garde artists in Paris.
It was his work the Kiss (1907) that finally individualized him from the other artists. The work came out as a huge surprise, since the technique was very innovative compared with Rodin’s art (Rodin was Brancusi’s former teacher). Through this work Brancusi managed to detach himself from the pattern of funerary monuments and such works that any of the amateur artists could make in fact at that time. His love affairs with Margit Pogany proved to be of great inspiration to him. The two had an exhibition together at the French Official Salon, and he made her, without her knowing, a portrait. Later he made a series of four variants to Mademoiselle Pogany. He gave one to her, he exhibited another one for the first time in 1913 at the Armony Show, from where an American citizen bought it immediately with 300 dollars, marking thus his entry to the art market in the United States and he brought another one to Bucharest, where he found no buyer, so that he gave it to the Storck family.
In 1926 he was involved in an unprecedented court battle with the US customs, when his work the Bird was subjected to customs duties. The law said that the works of art were exempted from paying the tax, but the customs officials refused to believe that the tall, thin piece of polished bronze was art and so imposed the tariff for manufactured metal objects. In the end, under pressure from the press and artists, the customs agreed that The Bird was a true work of art. Brancusi was 33 of age at the time, having his first personal exhibition in New York.
The important themes that captured his attention over the many decades of his career were — the Kiss, the Sleeping Muse, Mademoiselle Pogany, the Bird in Space, the Endless Column, the Danaide and the Cock.
In 1935, Arethia Tatarescu, the President of the National League of Women from Gorj, asked him to build a monument in Targu-Jiu in the memory of the heroes who sacrificed their lives for the country. It was something that he had been wanting to do for many years, as he confessed in a later to his former student, Milita Petrascu, who was in fact the very one who recommended him to Mrs. Tatarescu — ‘I cannot tell you how happy I am to make something at home.’ The artist didn’t accept any money for his work.
According to Sorin Lory Buliga, the representative of the Brancusi Cultural Centre, it seems that the initial name Brancusi gave to his ensemble was the Avenue Heroes’ Souls. The monumental ensemble the Avenue of Heroes is the modern name of the triptic made by the sculptor over 1937-1938. The ensemble was meant to praise the memory of the heroes from the Gorj County, who sacrificed themselves during the war, as the last of a series of works of art devoted to the memory of the heroes from Targu Jiu.
Professor Zenovie Carlugea also mentioned in his documentary that the years 1936, 1937 and 1938 were ones of great effervescence in Targu Jiu. In May 1936, the city was ranked as a tourist attraction, so that to be able to draw funds from the ministries for building the monuments. In 1937, Gheorghe Tatarescu obtained 5 million lei from the Ministry of Public Works for building the Avenue of Heroes, following a straight line, from the Jiu River floodplain, through the Public Garden, to a haymarket at the edge of the town.
They soon began to make the modules for the Column in the central workshop of Petrosani (Atelierele Centrale Petrosani), assembled by Brancusi’s friend engineer Stefan Georgescu-Gorjan. The travertine blocks brought from Banpotoc, Deva, were cut and put together under the direct guidance of Brancusi, who placed the Gate of the Kiss within the Public Garden, while the League of Women from Gorj County made available 750,000 lei for expropriations along the Avenue of Heroes and also for the construction of the St Apostles Church. In the same year’s autumn, under the coordination of engineer Stefan Georgescu-Gorjan, they laid the foundation for the Column, mounted the central pillar and then put together the elements: Brancusi attended the mounting of the first elements of the column.
Photo credit: (c) Mihai POZIUMSCHI / AGERPRES ARCHIVE
Next year, he covered the Endless Column in metal; he sculpted and finished the Gate of the Kiss and the two banks which he placed on each side of the Gate. He also mounted the Table of Silence from two elements he previously ordered, the twelve round chairs around the table and the thirty square chairs along the alley between the Gate and the Table, specified Professor Zenovie Carlugea.
Sorin Buliga also mentioned that the sculptures in the Public Garden were made from travertine brought from Banpotoc, while the Column was made from 16 rhomboidal brass-clad, cast-iron modules, measuring 29.33 metres in height. Each module measures 1.80 metres in its height. The Gate of the Kiss measures 2.15 metres in its diameter and 0.88 metres in its height. The distance between The Table and The Gate is of 121 metres and that between The Gate and The Column is of 1,154 metres.
Photo credit: (c) Zeno TUFEGA / AGERPRES ARCHIVE
‘As regards the signification of the enigmatic elements of the Brancusian works, we know that they were the result of long and very profound meditations over the modality of reflecting (often symbolical) of the sacred in art. Although most of them have as deep source of inspiration the Romanian folklore art, they maintain at the same time a universal value, attracting artists, philosophers, scientists or simple admirers from all corners of our world,’ Sorin Buliga also said.
In the years that followed the completion of the monumental ensemble, Constatin Brancusi created just a few works, motivating that his work was already completed. Beginning with 1946, his health began to deteriorate; he retired in the loneliness of his workshop, among the sculptors that he liked to watch, as they remembered him about his life. His last exhibition while he was still alive was organised in New York, in 1955. Very ill, he refused to go to the hospital: ‘Well, I just prefer to wait for the Good God in my workshop.’ He died on March 16, 1957.
The manager of the ‘Constantin Brancusi’ Municipal Culture Centre, Doru Strambulescu, appreciated that the monumental ensemble had a sacred signification, all its elements representing a sacred cycle. ‘First of all, the monumental triptic ensemble the Avenue of Heroes has a sacred signification. It was made in the memory of the heroes from Gorj, who sacrificed their lives on the battlefield neat the Jiu River Bridge in the World War One, as an homage paid to these heroes. Of course, the symbolism of the ensemble as a whole is a vast one, if we consider all the studies that were made over the time related to it. We are talking about thousands of books, interpretations, but in its essence the Brancusian ensemble has a sacred signification. If we were to look into the water of the Jiu River, if we watch the Table of Silence, the Alley of the Chairs, the Gate of the Kiss, the St Apostles Church and the Endless Column, they all represent a sacred cycle,’ said Doru Strambulescu.
Photo credit: (c) Irina POENARU / AGERPRES PHOTO
He also said that in 1950 there was an attempt to dismount the Endless Column and use the material for other purposes, but the project failed. ‘In the 1950s the communist authorities were thinking to dismantle the Column and to use the material for user purposes. However, the project failed,’ Strambulescu said.
The Gorj county and local authorities wish that all the works related to Constantin Brancusi’s activity in the County could enjoy a better promotion. Te manager of the Municipal Culture Centre also said that, besides the idea of creating a museum to bear the name of the famous sculptor, there exist another plan to create a national institute and a big library to be dedicated to the sculptor’s memory. ‘So far, we have been discussing the plans related to the creation of the Constantin Brancusi museum. We want very much that all that we have in our country that is related to Constantin Brancusi to gain more visibility. Both at national and international level. Besides the museum we are thinking of creating a national institute and a big library where to bring documents about the great artist. I have nourished big hopes that the City Hall as well as the Ministry of Culture and the other institutes, such as the Romanian Academy, the Art Institute, will help us to think of a larger project. Besides the fact that Brancusi is a great personality, we need cultural marketing, we need to learn how to sell this image to the world,’ said Doru Strambulescu.
About the memorial house of the sculptor in Hobita, the manager of the Culture Centre said that, unfortunately, it was left to ruin by the local and county authorities, from unknown reasons. Another construction close to the true memorial houses was presented to tourists as being the memorial house and the authorities left it like this. ‘The memorial house in Hobita is representative for the style of the peasants’ houses that were built at that time in the areas. The one that was left to ruin is the ruin and, unfortunately, time left its mark on what was left from the house [….] However, we still hope that we will be able to do something for the true house. Either we will try to rebuild it or just to stop the deterioration process and save what it’s left of it. I believe that the Romanian state, through its authorized bodies, should take more care of everything that is related to the life and work of the great sculptor. The Romanian state has a duty to honour the genius of Brancusi and all that he left to us as inheritance,’ Strambulescu also said.
In 2007, once Romania joined the European Union, the Avenue of Heroes monumental ensemble was included in the UNESCO’s European heritage. Subsequently, the relevant authorities have initiated the procedures to include the masterpieces on the list of the monuments that belong to the world heritage, following this to actually happen in 2025.
‘We already started the procedure to include the ensemble on the UNESCO list and we hope that in 2015 this will finally happen. The files are already following its course, we just received the approval after they passed the verification stage, but we don’t know exactly when the next stage will be. I don’t believe that we will encounter any problems, since the year 2015 is already announced as one when UNESCO will add new monuments to its list,’ Doru Strambulescu said.
The French say ‘Noblesse oblige’ and Romanians should learn to say ‘Brancusi oblige!’ And I don’t mean an effort of perception or interpretation of the sculptor’s work, but the greatness of it, in its entirety. Constantin Brancusi returned the Romanian spirituality to the universal one and left us a priceless inheritance: he made us citizens of this world. We own him not because he is Romania or French, but because, due to the greatness of his work, his huge value cannot be denied. Which is something that we cannot say about many Romanians today: Brancusi is a citizen of the universe and we have the duty to follow into his steps and to cherish him. AGERPRES
Fotograful român Alex Conu s-a situat pe locul al doilea în categoria “Against the Light” a concursului International Earth and Sky 2014
Fotograful român Alex Conu (Imagine: Facebook)
Cea de-a cincea ediţie a concursului International Earth and Sky, care este organizat de The World at Night (TWAN), National Optical Astronomy Observatory şi Global Astronomy Month from Astronomers Without Borders, a avut două categorii: “Beauty of The Night Sky” şi “Against The Lights”, potrivit washingtonpost.com.
Alex Conu, din România, s-a situat pe poziţia a doua la categoria “Against the Light”, cu fotografia “Reflected Aurora”.
Această fotografie a fost realizată de Alex Conu în Insulele Lofoten din nordul Norvegiei, pe 15 martie. “După câteva zile furtunoase, Aurora a revenit în Reine, un sat pitoresc de pescari din Norvegia”, a spus Alex Conu. “Îmi plac cu adevărat nopţile când apare luna. Peisajul este frumos luminat şi imaginile realizate sunt mult mai interesante“, a adăugat acesta.
Câştigătoarea categoriei “Against the Light” a fost Giorgia Hofer, din Italia, cu fotografia “Light in the Sky”.
Pe locul al treilea la aceeaşi categorie s-a situat Majid Ghohroodi, din Iran, cu fotografia “Unlimited Sky”, pe locul al patrulea – Mark Gee, din Noua Zeelandă, cu “Fog Below And The Stars Above”, iar pe locul al cincilea – Song Hongxiao, din China.
Pe de altă parte, categoria “Beauty of The Night Sky” a fost câştigată de Luc Perrot, din insula franceză La Réunion, din Oceanul Indian, cu fotografia “Over the Top”.
Pe locul al doilea s-a situat Ben Coffman, din Portland, SUA, cu fotografia “False Dusk and Falls at Oregon Coast”, pe locul al treilea – Nicholas Roemmelt, din Austria, cu “Kirkjufell Nights”, pe locul al patrulea – Ibrahim Elawadi, din Egipt, cu “Little Explorer”, iar pe locul al cincilea Phil Hart, din Australia, cu “Bioluminescence & Star Trails”.
“The World at Night” este un program lansat în 2007, care aduce un tribut celor mai spectaculoase imagini ce prezintă combinaţii de peisaje şi porţiuni ale cerului şi care sunt realizate la nivel internaţional.
Fotografiile câştigătoare la ediţia din acest an au fost selectate din imagini înscrise şi realizate în 55 de ţări şi teritorii, conform universetoday.com.
Fotograful român Alex Conu este pasionat de astronomie. A studiat astrofizică la Universitatea din Bucureşti şi în prezent locuieşte în insulele Lofoten din Norvegia. Fotografiile sale au fost publicate în reviste precum National Geographic, Sky şi Telescope, conform site-ului său, colorsoflofoten.com.
Marius a fost abandonat de mamă la naștere. Nu îi face plăcere să-și aducă aminte de copilărie. E născut în 1979, la Piatra Neamț și a stat în mai multe centre de plasament din Iași. „Am avut o copilărie dură… La centru, cine prindea o felie de pâine în plus, o ascundea în pantof. Situaţia s-a schimbat prin ‘97, când au început să vină străini şi să aducă alimente şi medicamente, încălţăminte….”, îşi mai aminteşte Marius.
Cei care l-au cunoscut spun că era un elev silitor. „A crescut în sistem şi a beneficiat de ajutorul nostru până la 23 de ani, având gradul II de handicap, suferă de o boală mai ciudată, boala Wilson. De aceea nu are voie să lucreze într-un mediu toxic şi a avut mari probleme cu găsirea unui loc de muncă. Ne bucurăm că şi-a găsit într-un final, mai ales că a învăţat atâta carte. Noi mereu l-am încurajat în ceea ce priveşte studiile“, a declarat Tiberiu Bantaş, purtătorul de cuvânt al Direcţiei Generale de Protecţie a Copilului Iaşi, pentruziaruldeiasi.ro.
Marius e un luptător. După liceu a intrat la Facultatea de Mecanică și a absolvit-o în 2005. Apoi a urmat Facultatea de Filologie, iar în prezent este masterand la Universitatea de Arte „George Enescu”, unde studiază arta foto-video și regia.
Până acum, a avut 12 expoziții de fotografie, dintre care una, în 2010, la vestitul muzeu Luvru.
„Tema a fost «Culorile vieţii», şi a fost cu vânzare. Una dintre fotografii, cu chipul unui copil, a fost cumpărată chiar de Angelina Jolie şi Brad Pitt. Erau în trecere. În afară se cumpără, în ţară nu prea. Doar dacă din întâmplare sunt în vizită turişti. Sunt pasionat de fotografie de la 8 ani, iar la 14 ani, în timp ce eram într-o excursie cu Centrul în Anglia, am luat timp de trei săptămâni lecţii de fotografie de acolo“, mai povestește fotograful pentru jurnaliștii de la Ziarul de Iași.
Acum are planuri și mai mărețe pe care vrea să și le îndeplinească. Printre altele, și-a propus ședințe foto în Pacific și Noua Zeelandă.
Rezultatul cel mai frapant al licitației de artă contemporană organizate luni de casa de licitații Sotheby’s, la Londra, i-a aparținut pictorului român Adrian Ghenie, al cărui tablou “The Fake Rothko” (2010) s-a vândut pentru suma de 1.426.500 de lire sterline, scrie portalul artnet.com.
Pictorul, originar din Cluj, era deja un hit la nivel mondial, scrie Coline Milliard, semnatara unui articol despre această licitație, publicat pe portalul citat, dedicat artei.
Zvonurile — scrie artnet.com — susțin că numeroși consultanți în domeniul artei au cerșit la ușile Galerie Judin (dealerul său din Berlin) la ultima expoziție a acestuia, în speranța de a obține o lucrare care pentru mulți a rămas dincolo de posibilități.
Deși lucrările sale sunt expuse la Centrul “Georges Pompidou”, iar magnatul și colecționarul francez François Pinault se numără printre fani, vânzarea tabloului pentru suma de 1,42 de milioane de lire sterline — față de o estimare maximă de 350.000 de lire — îl plasează pe Ghenie într-o ligă total diferită, crede artnet.com.
Licitațiile de seară de artă contemporană sunt dedicate doar unui grup restrâns de artiști foarte rentabili, însă evenimentul de luni a dovedit că Ghenie ar putea foarte bine deveni unul dintre aceștia, notează portalul.
La aceeași licitație, un triptic rar, semnat de Francis Bacon, alcătuit din portrete ale iubitului acestuia, George Dyer, a fost vândut pentru suma de 26,7 milioane de lire sterline.
AGERPRES / (AS — autor: Ana Bîgu, editor: Mariana Ionescu)
January 15th, 2015 |
Articol din 
