Elevii Colegiului Naţional „Petru Rareş” Suceava s-au întors triumfători de la cea mai amplă competiţie de robotică şi tehnologie organizată în România – „First Tech Challenge”, de la finele săptămânii trecute, eveniment în cadrul căruia s-au întrecut peste 800 de liceeni din 33 de oraşe.

54 de echipe de tineri pasionaţi de cunoaştere, cercetare, tehnică şi inventică s-au confruntat la “First Tech Challenge” pentru miza cea mare – calificarea la Campionatul Mondial de Robotică din St. Louis, Statele Unite ale Americii, programat în luna aprilie.

Echipa suceveană „Impulsive” şi-a adjudecat Premiul I în cadrul competiţiei de la Bucureşti, câştigându-şi totodată dreptul de a reprezenta România la Campionatul Mondial de Robotică de peste ocean.

Componenţa echipei sucevene este următoarea: Tudor Andronic – coordonatorul echipajului, Raul Alexandru Hănţăscu, Robert Policiuc, Dragoş Sălăgean, Cristian Gherman, Miruna Chirilă, Irina Elena Popescu, Bogdan Tailup, Matei Barbă, Daniel-Cristian Policiuc, Filip Mihăluţ, Ştefan Şovea. Aceştia sunt din clasele IX-XII.

Echipa este coordonată de Anca Viorica Greculeac, profesor de fizică şi director adjunct al colegiului, şi de Victor Şutac, profesor de fizică.

Maşinărie construită de la zero

Cei 12 adolescenţi au proiectat, construit şi programat de la zero un robot care a intrat în ring (16 metri pătraţi), într-o întrecere cu roboţii aparţinând altor echipe. Fiecare robot a făcut parte dintr-o alianţă constituită din doi roboţi, iar în arenă au concurat câte două alianţe (patru roboţi).

Punctele au putut fi cumulate pe mai multe căi: prin cucerirea de „teritorii din ring”, prin capturarea unor mingi mici din ring sau capturarea mingii mari (cu diametrul de 50 de centimetri) şi ridicarea ei de la sol.

„E asemănător unui joc de baschet”, ne explică Tudor Andronic, coordonatorul echipajului „Impulsive”. Acesta mărturiseşte că în toamna anului trecut a aflat că România a obţinut licenţă pentru a organiza acest concurs de robotică, iar la scurt timp echipajul Colegiului „Petru Rareş” era deja alcătuit şi înscris în cursă.

„Concursul este unul cunoscut, se adresează celor dornici să-şi aplice cunoştinţele, să vadă rezultate efective ale muncii lor. Totodată, acesta promovează modul de învăţare STEAM (Science, Technology, Engineering, Art and Math), aplicarea cunoştinţelor din mai multe domenii”, a precizat Tudor.

Pentru conceperea, construcţia şi programarea maşinăriei, liceenilor li s-au pus la dispoziţie un kit de robotică din Statele Unite, o imprimantă 3D şi câteva luni de zile.

„Iniţial am avut un robot destul de basic, un fel de prototip. Am folosit componentele din kit, însă cum acesta era din State, toate erau în inch şi a fost un dezavantaj important. Am refăcut câteva ansamble”, a povestit Alexandru Hănţăscu.

După proiectarea robotului, a urmat prelucrarea pieselor, asamblarea lor şi programarea robotului, astfel încât acesta să asculte la comenzile date.

Robotul a fost structurat pe mai multe module, iar fiecare component al echipajului a avut sarcini bine definite în cadrul proiectului (marketing, software, asamblare etc.).

Însă „Piuliţă”, aşa cum l-au botezat adolescenţii, nu a fost tot timpul prietenos, ba chiar a trecut şi prin momente mai grele. Astfel că episoade în care maşinăria le-a dat mari bătăi de cap nu au lipsit pe parcursul celor câteva luni.

Trei săptămâni până la concursul din America

Doar ce s-a întors de la concursul de la Bucureşti, că „Piuliţă” a şi întrat în revizie. Au mai rămas trei săptămâni până la competiţia din Statele Unite, perioadă în care elevii trebuie să aducă mai multe îmbunătăţiri robotului.

„Aceşti copii îşi completează educaţia formală printr-o educaţie de tip non-formal. Ei au libertatea de a hotărî cui cer ajutorul, cum îşi integrează cunoştinţele, cum îşi dezvoltă abilităţile. Astfel de competiţii, de activităţi, completează tipul de cunoaştere pe care şcoala îl promovează”, a menţionat prof. Anca Greculeac.

Cât despre competiţia naţională, aceasta a menţionat că a fost cu totul excepţională, de nivel internaţional, competitorii având sprijinul Asociaţiei „Naţie prin educaţie”, al sponsorilor naţionali şi locali.

La rândul său, prof. Victor Şutac a arătat că acest rezultat se datorează şi faptului că  la Colegiul „Petru Rareş” se încurajează lucrul în echipă, cercetarea în echipă, o abordare diferită comparativ cu cea din competiţiile clasice.

Sponsorii trebuie să susţină echipa suceveană

Directoarea adjunctă a colegiului sucevean, Anca Greculeac, a făcut un apel în rândul potenţialilor sponsori de a sprijini proiectul şi participarea la etapa internaţională a echipei „Impulsive”.

”Urmează să mai investim în roboţelul nostru pentru a fi robust, rezistent, fiabil, uşor de comandat, potrivit planurilor noastre, iar asta şi într-un timp scurt”, a explicat aceasta.

Pentru doi dintre componenţii echipei, Tudor Andronic şi Raul Alexandru Hănţăscu, urmează o perioadă cu totul şi cu totul specială, aceştia urmând să petreacă o lună de zile în SUA. Între 26 şi 29 aprilie vor fi la Sf. Louis, pentru competiţia roboţilor, iar în intervalul 3-8 mai vor fi în Houston, la concursul I-Sweep.

“Acest proiect a fost defapt o pivotare a unui alt proiect pe care l-am inceput acum doi ani, Casa Automata. Cand am ajuns la partea de prototipare, ne-am lovit de problema carcaselor de produs”, povesteste Calin Brandabur, unul dintre fondatori si mastermind-ul, iar pana de curand si CEO-ul Symme3D. Alaturi de el, printre fondatori se mai numara: Bogdan Ciobotea, Vucomir Ianculov, Cristi Raita si Mihai Soare.

Producatorii de pe piata le-au cerut atunci 80.000 euro pentru o matrita sau un minim de 55.000 de bucati pe an, costuri care erau imposibil de acoperit pentru un startup ca al lor.  Drept urmare au incercat sa gaseasca o alternativa si a aparut ideea realizarea lor prin 3D printing. Si-au cumparat o imprimanta 3D,  dar avea nevoie de anumite imbunatatiri, care s-au dovedit a fi imposibil de facut, asa ca si-au construit singuri una, iar primul pas spre noul business a fost facut.

Au avut nevoie de 6 luni in partea de cercetare pentru a crea un prototip propriu. “Magnitudinea activitatii a crescut exponential atunci cand am reusit sa formam o echipa nucleu, care formeaza un tot unitar datorita expertizei profesionale pe domenii complementare, de la electronica, electrotehnica, mecanica, dezvoltare software, PR in tehnologie & IT si financiar”, spune Calin Brandabur.

La inceput, cele mai mari provocari au fost reprezentate de lipsa informatiilor si birocratia neprietenoasa. “Din start am fost nevoiti sa investim foarte mult in cercetare pentru a dezvolta produsul. Nici birocratia nu ne-a incurajat sa punem afacerea pe picioare. Altfel spus, in ciuda faptului ca am prezentat produsul si potentialul lui din punct de vedere economic, demonstrand incasari inca din prima zi, inca ne confruntam cu situatii inconfortabile. Spre exemplu, inca nu ne putem recupera TVA-ul platit pe servicii si componente”, explica fondatorul Symme 3D.

Pe parcurs, provocarile au fost de alta natura: “In primul rand, formarea echipei si gasirea oamenilor potriviti pentru angajare a fost esentiala pentru o crestere accelerata si sustenabila a startup-ului. Pe partea administrativa am intampinat dificultati in a crea si estima un proces pentru a sincroniza livrarile frunizorilor cu procesele interne de asamblare, calibrare si softare. Acest efort a fost necesitat si pentru gasirea partenerilori initiali pentru manufactura, dar si a distribuitorilor potriviti”.

In prezend tproducatorul are o echipa de 12 oameni, impartiti in cele 3 sedii Symme3D: Symme3D Headquarters din Timisoara pentru cercetare, dezvoltare si distributie, Symme3D bioprinting in cadrul OncoGen, biroul Symme3D din Orlando, SUA, responsabil de asamblare finala si vanzare catre publicul american. Biroul din State a fost deschis anul trecut, cu o invetitie minima de 1.500 de dolari.

Cat despre celelalte investitii, fondatorul ei ne spune doar ca: “Symme3D este autofinantat 100%”

La sase luni de la lansarea primului produs, o imprimanta 3D multifunctionala de tip desktop, Symme3D a migrat catre tehnologii de printare la scara industriala, deschizand drumul catre industria automotive si medicala. Startup-ul din Timisoara produce imprimante multifunctionale (pe sistem Delta) si dezvolta o platforma multifunctionala pentru imprimare 3D si gravura laser. Printeaza in special parti anatomice umane, care sunt apoi folosite de chirurgi pentru a determina cu precizie pozitia unor tumori, inainte de operatie.

In prezent, pentru industria automotive, firma furnizeaza produse si servicii pentru companii precum Renault, Continental, Mahle, LTHD, Valeo si altele, revolutionand procesul de prototipare al pieselor mecanice. Iar in urma cu cateva luni, odata cu lansarea sediului din SUA, startup-ul anunta ca numara aproximativ 500 de comenzi in asteptare, doar in Europa si circa 200 pe piata americana.

“Potentialii clienti sunt atrasi in special de viteza si precizia de printare, raportul performanta-pret cantarind mult in decizia de cumparare. Competitorii nostri ofera produse performante, dar la costuri mult mai mari. La acestea se adauga posibilitatea de customizare, faptul ca muncim in permanenta la perfectionarea imprimantelor noastre si majoritatea actualizarilor de hardware si software au fost suportate de noi, suportul tehnic—toate acestea vin completarea experientei de utilizare a produselor Symme3D, oferindu-ne un avantaj competitiv mare”, sustine Calin Brandabur.

Cine cumpara imprimante 3D in Romania

“Pe plan local, piata de imprimante 3D este relativ tanara. Acum 2 ani se gaseau doar imprimante straine, in retail. Desi accesul la informatie si tehnologie exista si atunci, nu erau oameni care sa le produca. Ulterior, entuziasmul in ceea ce priveste industria de 3D printing a venit si spre Romania. In prezent, software-ul pentru imprimante 3D delta este open-source si la accesul oricui. Totusi, noi ne-am dorit alte performante si am investit, inca de la inceput, foarte multe eforturi in ceea ce priveste cercetarea. Categoric exista mult loc pentru performanta, cercetare si mai ales inovare in aceasta industrie, in Romania”, spune fondatorul Symme 3D.

Etalonul industriei de 3D printing ar trebui sa fie in SUA, mai spune el, — unde, ambitia si resursele producatorilor si entuziastilor din domeniu atinge apogeul, vorbim si despre o cultura a 3D printing-ului si o educatie in domeniu; consumatorii stiu sa aprecieze valoarea produselor si sunt curiosi sa exploreze posibilitati de printare noi, creative.

Piata 3D printingului se estimeaza ca va ajunge la circa 20.000 de miliarde de dolari pana in anul 2020.

“Symme3D se adreseaza unei piete globale, ceea ce face ca si competitorii nostri sa fie de o alta anvergura. In ceea ce priveste modelul desktop, Symme3D Original, printre competitorii nostri se numara Makerbot, Ultimaker, Wasp, Zmorph si XYZprinting. Pivotarea noastra catre 3D printing industrial ii aduce in teren si pe Stratasys, EOS si Zcorp, lideri la nivel global”, a mai explicat  Calin Brandabur.

Cum functioneaza imprimantele produse de Symme 3D

Produsele printate sunt practic proiecte 3D, randate in prealabil de catre un un proiectant 3D. Aplicatia imprimantei le imparte in straturi foarte subtiri (2-16 microni) si genereaza toate miscarile necesare pe care imprimanta 3D trebuie sa le execute pentru a crea din straturi succesive modelul 3D. Materia prima este un plastic derivat din amidonul de porumb (PLA).

In prezent, Symme3D are o familie de imprimante 3D, formata din produse de diferite marimi si functionalitati, a caror tehnologie isi caseste aplicatie in industrii diferite.

Mai specific, imprimantele desktop se adreseaza end-userilor care le exploreaza in prototiparea de produse dintre cele mai diverse, de la obiecte de design, piese de masini, hardware etc. Symme3D Enormo este de sase ori mai mare din punct de vedere al capacitatii de printare decat Symme3D Original si se adreseaza industriei automotive, in scop de prototipare a diferitor piese. “Recent am pivotat catre alte doua industrii, de bioprintare, respectiv printare cu metal, ceea ce creste si mai mult orizonturile noastre de business”, spune reprezentantul startup-ului.

Echipa de romani care a construit case cu consum ZERO. Copacul care iti incarca telefonul de la soare

La 35 de ani după trecerea la cele veșnice a lui Mihai Viteazul se năștea Nicolae Milescu. Se pare că tatăl celui care avea să devină un învățat de seamă, un diplomat apreciat, un călător îndrăzneț și un abil spion, avea origini aromâne, sau, într-o altă variantă, grecești.

I s-a spus „Spătaru” deoarece a deținut, o vreme, acest înalt rang, la curtea Țării Românești. Și i s-a spus „Cârnul” deoarece i s-a aplicat pedeapsa crestării nasului, fiind învinuit că a dorit să-l înlăture pe domitorul Moldovei de pe tron, spre a deveni el însuși conducător al statului. Este cunoscut faptul că persoanele „însemnate”, care prezentau infirmități sau mutilări grave, nu (mai) puteau ocupa funcția de domnitor, în țările române.

De aceea, domnitorul Moldovei, susținând că a descoperit un complot pus la cale de către Milescu, a vrut să se asigure că el nu-i va răpi tronul, poruncindu-i călăului să îi cresteze nasul, cu propriul hanger. Se spune că Niculai Milescu a călătorit în ținuturile germane, unde a găsit un medic care l-a ajutat să își vindece rana rămasă în urma aplicării pedepsei sluțirii.

Este uimitor că acest om a putut desfășura o activitate diplomatică importantă, concomitent cu o muncă imensă de traducător. Vreme de șapte ani, începând cu anul 1661, Milescu s-a ocupat de tălmăcirea completă în limba română a Vechiului Testament.

În Franța, Milescu a pledat pentru înființarea unei alianțe europene antiotomane (deși fusese școlit la Constantinopol). A fost chemat la curtea țarului rus, în urma recomandării călduroase a patriarhului Ierusalimului. A lucrat, în Moscova anului 1671, ca traducător de latină, greacă și română. Având o inteligență vie și fiind iscusit în relațiile cu semenii, Nicolae Milescu a ajuns să fie foarte apreciat la curtea țarilor ruși. A fost unul dintre profesorii viitorului țar Petru I.

Nicolae Milescu a pornit către China în anul 1675, însoțit de o mare ceată de oameni înarmați (drumurile fiind bântuite de răufăcători) și de alți înalți slujbași ai țarului. La destinație, aveau să discute, ca trimiși ai lui Petru I, cu împăratul Chinei, pe nume Kangxi (1654-1722), asupra unor chestiuni legate de hotarele dintre cele două mari puteri. Rușii, avizi de pământuri străine încă de pe atunci, începuseră să aibă neînțelegeri cu chinezii, urmare a acțiunilor de ocupare a unor teritorii asiatice.

De la Nicolae Milescu Spătaru ne-au rămas scrieri captivante ce datează din vremea celor trei ani în care s-a aflat în fascinanta și aventuroasa sa misiune în Orientul Extrem. Acuratețea și abundența amănuntelor oferite sunt surprinzătoare, dar să nu uităm că Milescu Spătaru se afla în China și pentru… culegerea de informații. Misiunea încredințată lui era și una de spionaj!

Se povestește că împăratul chinez l-a primit pe Milescu ca pe un înalt oaspete, ba chiar că, impresionat de calitățile sale intelectuale, i-a oferit daruri de preț. Mai certe și mai de preț sunt, însă, numeroasele pagini pe care le-a așternut cu slove eruditul diplomat, în care a înfățișat țările, obiceiurile și popoarele străine întâlnite în fascinanta sa călătorie prin Orientul Îndepărtat.

Autor: Tohaneanu Tomi

Sursa: cunoastelumea

Avem români cu care să ne mândrim. O româncă a obţinut o poziţie în conducerea Agenţiei Spaţiale Japoneze.

Un concept inovator

Tudor Popa, Alex Simion, Miruna Gafencu, Diana Canghizer şi Adrian Conete au creat un prototip de ochelari care, prin intermediul unei tehnologii bazate pe un ansamblu de senzori poate ajuta o persoană nevăzătoare să se deplaseze în siguranţă.

Foto: Tudor

S-a întâmplat aşa: Tudor, în vârstă de 17 ani, elev la Colegiul I.L. Caragiale din Bucureşti, discuta, de 1 Decembrie anul trecut, cu Adrian, elev în clasa a XII-a la Colegiul Tehnic de Arhitectură “I.N. Socolescu”, despre sinestezie. Nu vă miraţi să aflaţi asta! Aceşti liceeni au adesea discuţii pe astfel de teme, îi preocupă subiecte complicate ca infinitul. Atunci şi-au pus întrebarea cum simt nevăzătorii culorile şi s-au gândit să creeze o soluţie tehnică prin care să îi ajute să perceapă culorile.

În ideea iniţială, era vorba de o mască de faţă şi de o altă echipă de lucru. După ce l-a cunoscut pe George, unul dintre adolescenţii de la Şcoala de Nevăzători, Tudor a înţeles că nu culorile sunt principala prioritate pentru cei cu probleme de vedere, ci deplasarea în siguranţă. Aşa că ideea s-a transformat şi Tudor şi-a strâns o altă echipă de lucru: Adrian, care e grafician şi se pricepe la 3D, Alex Simion, zis Simi, coleg de şcoală cu Tudor, pasionat de robotică, Miruna, care învaţă la Colegiul “George Coşbuc” şi excelează deopotrivă la germană şi informatică şi Diana, elevă la Liceul de Arte Plastice “Nicolae Tonitza”, care are experienţă în comunicare şi PR dobândită prin voluntariat şi activităţi în organizaţia Interact Cişmigiu, parte din Clubul Rotary.

Viitorulromaniei.ro s-a întâlnit cu trei dintre cei cinci membri ai echipei: Tudor, Diana şi Simi. Tudor a venit pregătit să ne explice cum, prin dezvoltarea tehnologiei folosite, ochelarii Mitra rezolvă cele mai importante probleme ale nevăzătorilor, adică deplasarea în locuri noi, aprecierea distanțelor, menținerea unei traiectorii în linie dreaptă.

Din nefericire, spune el, trăim într-un oraş aglomerat – Bucureştiul – şi plin de obstacole. În plus, în România, numărul nevăzătorilor a crescut în ultimele trei decenii, ajungând la peste 100.000 astăzi. Aşa că produsul dezvoltat de cei cinci – sub numele de echipa Oculus – are toate şansele să facă o diferenţă reală în viaţa nevăzătorilor. Funcțiile ochelarilor Mitra sunt încă în teste, mai spune Tudor, și căutăm soluții tehnice mai bune pentru fiecare, muncă ce implică programare, matematică și fizică.

Foto: Simi și Diana

Cum funcţionează invenţia

Ochelarii – prima invenţie brevetată în 2016 în România – au design futurist, iar toate informaţiile sunt citite de senzori, interpretate şi transmise utilizatorului prin intermediul unor sunete. Utilizatorul ştie când are obstacole în faţa lui (gropi, stâlpi de parcare, animale etc.), este avertizat dacă vine o maşină cu viteză, poate aprecia distanţele şi poate menţine o traiectorie în linie dreapta. Kit-ul cuprinde şi un microcontrolerul şi o baterie externă, ataşate pe cureaua utilizatorului şi care sunt conectate la ochelari prin intermediul unui cablu.

Mitra ar costa cel mult 400 de euro, odată lansaţi pe piaţă, iar banii acoperă costurile de producţie, care depăşesc 200 de euro, iar restul merg către dezvoltarea de noi funcţii, ţinând cont de feedbackul utilizatorilor.

Cu acest proiect echipa Oculus a obținut locul întâi la etapa naționala a concursului Social Innovation Relay 2016 şi a câştigat trofeul Compania Anului, la concursul de antreprenoriat Junior Achievement. La acesta din urmă a ajuns datorită profesoarei Mihaela Găvănescu, de la Colegiul “I.L. Caragiale”, cu care Tudor şi Simi au urmat cursul de educaţie antreprenorială. Au trecut cu succes de toate etapele concursului, au participat la sesiuni de mentorat în cadrul cărora au învăţat cum să îşi transforme ideea în business, cum să facă un plan de afaceri, ce fel de promovare să aleagă, noţiuni de marketing, de pitch, de vânzări şi tot aşa.

Ideea echipei Oculus a câştigat marele premiu la concursul de anul acesta şi merge la finala europeană din Elveţia, între 25-28 iulie. Problema e, spune Diana, că au primit doar trei burse de la Junior Achievement pentru această deplasare, ceea ce înseamnă că doi dintre ei nu ar putea participa la finală. Liceenii caută sponsori care să le acopere suma de 1.690 de euro, necesară transportului, cazării şi achitării taxei de participare şi pentru ceilalţi doi membri ai echipei.

Concursul din Elveţia, mai spune Diana, e o mare oportunitate pentru ei din mai multe motive: e cel mai mai mare de acest gen la nivel european, juriul e format din personalităţi reputate pe zona de antreprenoriat, iar la eveniment prototipul va fi testat de multiple organizaţii pentru nevăzători din Elveţia.

Echipa Oculus

Foto: Tudor, Diana și Simi

Tudor Popa, CEO & Developer, are 17 ani, a participat la diverse concursuri de robotică, e pasionat de tehnică din copilărie – datorită conversaţiilor pe care tatăl său, fizician, le avea cu prietenii care veneau în vizită. A făcut pian, chitară, îi plac blues-ul şi rockul alternativ – a avut o trupă timp de două săptămâni, era serios, făceau şi repetiţii, completează Diana, râzând –  e pasionat de schi, de scufundări, dar şi de mersul pe bicicletă. Planul lui este să urmeze Universitatea Politehnică, Automatică sau Electrotehnică. O altă opţiune e Informatica, la Facultatea de Matematică a Universităţii din Bucureşti. Tudor, însă, nu exclude nici varianta studiilor peste graniţă.

Alex Simion, producţie & developer, are rezultate excepţionale la concursuri de informatică software (aplicaţia de transfer GCode care a obţinut medalia de bronz la concursul internaţional Informatrix) şi e pasionat de fotbal. Când era mic a şi jucat la un club, de unde i se trage şi porecla de Simi.  Anul trecut a creat un robot care urmăreşte o linie neagră pe un plan alb, robotica fiind o pasiune descoperită la liceu, în clasa a X-a. E decis să rămână în ţară şi să meargă ori la Politehnică, ori la Informatică la Universitatea din Bucureşti.

Miruna Gafencu, marketing & developer, face parte din lotul olimpic naţional la limba germană şi a câştigat, anul trecut, Premiul II la faza naţională individuală şi Premiul III pe echipe. Totodată, e pasionată de programare. Miruna cântă în Corul Operei, ştie să cânte şi la pian şi e pasionată de schi.

Adrian Conete, designer, are experienţă în modelarea 3D, e pasionat de fotografie şi, potrivit Dianei, e un spirit liber şi nonconformist, ceea ce, spune ea, e clar o calitate. E singurul vegan din echipa Oculus, completează Tudor, şi are un bichon care se aude lătrând în fundal ori de câte ori vorbeşte cu el la telefon.

Foto: Diana

Diana Canghizer, PR, e activă în bordul asociaţiei Interact Cişmigiu, parte a clubului Rotary şi are experienţă în organizarea de evenimente. Deşi e elevă la design la Liceul de Arte Plastice “Nicolae Tonitza”, Diana vrea să dea la Medicină şi face meditaţii la biologie şi chimie. E, însă, pasionată şi de artă, de istoria artei – merge la olimpiada naţională chiar – de desen, pictură, sculptură, dar şi de voluntariat şi gătit. Marea ei nemulţumire e că în sistemul de învăţământ liceal voluntariatul nu e încă apreciat la justa lui valoare şi că profesorii nu pun accent pe internshipuri şi pe învăţarea practică.

Sursa: viitorul romaniei