Organizația olandeză non-profit Mars One, care și-a propus să ducă patru pionieri pe planeta Marte în 2025, un prim echipaj care va pune bazele unei colonii permanente pe Planeta Roșie, a redus numărul candidaților la 100 în urma unui nou proces de selecție, au anunțat luni reprezentanții organizației, conform SPACE.com.

Foto: (c) Mars-One/Facebook

Peste 202.000 de oameni au aplicat pentru șansa de a deveni exploratori ai Planetei Roșii în aprilie 2013, când a început procesul de selecție. Ultima etapă eliminatorie s-a produs după ce directorul medical al proiectului Mars One, Norbert Kraft, i-a intervievat pe cei 660 de candidați rămași după cele câteva runde de selecție anterioare.

“Selecția candidaților reprezintă un pas important pentru a-i identifica pe cei mai potriviți dintre ei pentru a merge pe Marte. Acești aspiranți la statutul de marțieni sunt exploratorii vremurilor moderne”, a comentat Bas Lansdorp, CEO și co-fondator al organizației Mars One.

În prezent, în cursa pentru un loc în prima capsulă spațială care va fi lansată spre Marte au mai rămas 50 de bărbați și 50 de femei, cu vârsta cuprinsă între 19 și 60 de ani. Dintre aceștia, 39 provin din America de Nord, 31 din Europa, 16 din Asia, 7 din Africa și 7 din Australia. Candidata româncă, Andreea, 34 de ani, a rămas în cursă pentru un loc în misiune.

AGERPRES/(AS — autor: Codruț Bălu, editor: Mariana Ionescu)

 Multe tehnologii ne sunt mai la îndemână decât lasă marii producători să se vadă. Goana după profit face ca uneori lucrurile să fie complicate artificial şi progresul să ne fie servit cu linguriţa, pentru a se scoate maximum din orice investiţie şi resursă, încă disponibile. La fel pare a fi şi în industria producătorilor auto, unde dependenţa de petrol e prelungită artificial, deşi există alternative tehnologice din ce în ce mai simple şi mai eficiente.

În ultimii ani toţi producătorii de automobile au prezentat publicului multe concepte şi maşini electrice, însă insuficient de convingătoare ca şi performanţe. Dacă mai punem în ecuaţie şi preţul absolut prohibitiv pentru cumpărătorul obişnuit, plus un sistem de încărcare a bateriilor gândit să oblige conectarea la prize speciale, pentru care să se plătească suplimentar, obţinem un rezultat deloc încurajator pentru alternativa maşinii electrice.

,,Intenţia mea este să construiesc o maşină electrică low-cost, accesibilă pentru toată lumea”

Din fericire, situaţia nu este deloc aşa de complicată. Un entuzisat, fără studii de specialitate, s-a încăpăţânat să demonstreze că motorul electric poate fi o soluţie nu doar ecologică şi eficientă, dar şi ieftină. Prin urmare pe străzile Piteştiului circulă o Dacia Logan 100% electrică. La prima vedere arată ca un Logan obişnuit. Doar că, deşi îi lipseşte cu desăvârşire eşapamentul, se strecoară aproape fără niciun zgomot prin traficul aglomerat al oraşului. E iute şi uşor manevrabilă, pentru că în oraş nu prea mai trebuie să calci ambreajul şi să schimbi viteza. În treapta a doua merge de la 0 la 80 km/h, fără probleme. Cuplul motor impresionant face ca plecarea de pe loc să fie mult mai rapidă decât la alte mărci cu pretenţii. Sistemul Start/Stop cu care sunt dotate suratele de top, pentru a opri motoarele termice când aşteptăm la semafor, e o banalitate pentru Loganul electric la care, dacă ai ridicat piciorul de pe acceleraţie, motorul se opreşte şi nu mai e nevoie să decuplezi ambreajul. În plus, merge cu viteza maximă permisă pe autostradă! Sunt doar câteva dintre primele concluzii trase după ce am făcut un drive-test cu proprietarul – Marc Areny, un francez îndrăgostit iremediabil de România.

,,Am luat un Logan din 2005, am scos motorul, am păstrat cutia de viteze şi ambreajul şi am adaptat un motor electric la care am adăugat baterii pe litium, care însumează 190 de kg şi… gata automobilul electric! Are doar cinci componente de bază şi nişte cabluri, este foarte simplu de făcut! Eu sunt inginer în construcţii, nu am studii în domeniu, şi am făcut maşina fără probleme după ce am studiat puţin.” ne spune Mark, imediat ce deschide capota maşinii.

,,Am ales un Logan pentru că intenţia mea este să dezvolt o maşină electrică low-cost, accesibilă pentru toată lumea. Acum, toate maşinile electrice de la Renault sau alţi producători sunt foarte scumpe.” mai adaugă Marc.

Doar 1 euro pentru 100 de km parcurşi!

Este foarte mândru de reuşita sa, mai ales că a reuşit, lucru deloc uşor, să obţină şi omologare R.A.R., adică O.K.-ul de a circula cu Loganul său electric pe toate străzile din România. Cu kit-ul pe care l-a dezvoltat acum, dar la perfecţionarea căruia lucrează, are o autonomie 200 de km. Se încarcă la orice priză de 220v. Şi consumă curent de 1 euro la 100 km parcurşi! Sună bine, nu? Cu încărcătorul de acum, ciclul complet de încărcare durează 7 ore, însă testează un altul care reduce timpul de încărcare la o oră şi jumătate. De asemenea, kit-ul poate fi adaptat şi montat pe orice tip de maşină.

Maşina, cât costă maşina?

,,Cu piese cu tot, şi cu maşina, am cheltuit 13.000 de euro. Nu pun la socoteală manopera, adică munca de doi ani.” ne spune Marc. Însă preţurile ar putea scădea, considerabil, pe viitor.

În primul rând este vorba de baterii:

,,Toate bateriile sunt din China şi America. Sunt baterii făcute pentru aviaţie şi se pot folosi pentru orice. Se întâmplă să meargă foarte bine pe maşina electrică. Eu am 30 de baterii pe maşină. Am ales un sistem care merge cu 100 de volţi. Fiecare baterie costă aproximativ 200 de euro, adică 6.000 de euro pentru tot setul. Bateriile pe care le am eu acum se schimbă după 3000 de cicluri de încărcare, adică peste 10 ani. Însă acest lucru urmează să-l dovedesc şi practic, în timp. Şi dacă după 8 ani schimb bateriile şi dau alţi 6000 de euro, tot mai merg încă 8-10 ani gratis, fără să încarc la pompă!”

Ideea este că, peste 8-10 ani, preţul bateriilor se va diminua considerabil. Asta pentru că nu vor mai fi aşa de greu de găsit. Mai mult, capacitatea de stocare a acestora va fi mult mai mare. În fapt deja este, însă aşa cum spuneam, descoperirile tehnologice ni se dau cu… pipeta. Ca să nu mai spunem că unii îngroapă intenţionat orice posibilitate de a circula ieftin şi fără a polua.

,,În viitor se vor produce alte baterii, cu mai multă putere pentru aceeaşi greutate. Vom ajunge, anticipez eu, să încărcăm maşina la priza de acasă o dată la 5 sau 10 zile, iar autonomia bateriilor să fie pentru 2000-3000 de km. Specialiştii unei firme din Franţa deja au inventat o plăcuţă de 1 kg  pe care au stocat 33 de kilowaţi. Asta înseamnă că pot să fac 300 de km cu un kilogram. Cu 10 kilograme fac 3000 de kilometri! Mai există pe piaţă baterii cu argint şi ceramică care au o capacitate incredibilă. Cu 200 kg, cum am eu, merg 10.000 de km! Marii constructori, însă, nu au încă interesul pentru a introduce pe piaţă maşinile electrice. Texaco, spre exemplu, a cumpărat un brevet cu baterii pe bază de potasiu tocmai pentru a nu le mai putea produce cineva. Erau prea ieftine şi prea ecologice. Au cumpărat brevetul ca să îngroape produsul.” povesteşte Marc.

Sunt şi ţări în care guvernanţii gândesc ceva mai departe de interesul banului. În Canada, ne spune Marc, statul plăteşte până la 2000 de euro pentru baterii, pentru oricine vrea să îşi facă maşină electrică.

Pe lângă costul bateriilor, mai vorbim de motorul electric.

,,Vreau să fac tot produsul în România. Ştiu că sunt nişte firme de la care aş putea găsi piesele necesare. Sper să găsesc un motor şi un invector mai ieftine. Pe mine m-au costat 3000 de euro. Cred că aş putea găsi aşa ceva cu 1500 de euro.”

A renunţat la afacere pentru că nu vrea să aibă pe conştiinţă viaţa altora
Poate vi se pare greu de crezut, însă Marc a renunţat la afacerea pe care o avea în Franţa în momentul în care nu a mai vrut să participe la… răul lumii.

,,Eu am muncit în construcţii, dar când am văzut atâţi litri de petrol consumându-se, am plecat. Eu, cu trei muncitori şi un excavator, consumam 1000 de litri pe zi. Într-adevăr, firma noastră producea la nivel mare, ne permiteam, petrolul era ieftin. Şi petrolul venea din Irak, acolo unde oamenii suferă din cauza intereselor politice ale mai-marilor lumii. Le-am spus celor din Franţa că războiul din Irak se duce doar pentru că noi continuăm să folosim combustibil. Noi suntem vinovaţi că oamenii mor în alte colţuri ale lumii. Iar eu nu am mai vrut să particip la asta. Gândiţi-vă şi la faptul că un litru de motorină înseamnă 25 de ore de muncă fizică din punct de vedere al energiei şi costă 6 lei. Cu cât sunt plătiţi 25 de muncitori într-o oră?… Deci motorina nu este scumpă deloc, e chiar ieftină! Nu ne costă mai nimic pe noi. În schimb, pe alţii îi costă enorm!”

Totul a pornit cu un Porsche… 

Ideea de a construi un automobil electric low-cost i-a venit în Franţa. Pentru asta a citit şi învăţat şase luni. S-a inspirat din ceea ce au făcut ceilalţi înaintea lui, însă voia mai mult: voia să facă nu doar o maşină ecologică, ci una pe care să şi-o permită majoritatea şi care să aibă o autonomie mulţumitoare.

,,În Franţa am adaptat un Porsche din ’85, cu acelaşi motor şi aceleaşi baterii pe care le am acum pe Logan. Pasul următor a fost să îl omologhez, însă m-am lovit de un sistem total potrivnic. Am întrebat în oraşul din care provin dacă se poate înmatricula. Am fost trimis la Registrul Auto Național, unde mi s-a spus că trebuia ceva mai special. Am sunat la Porsche să întreb dacă mă ajută să omologhez kit-ul acesta, dar mi-au spus că nu se bagă decât în ceea ce este făcut de ei. Am sunat apoi la Registrul Autonom regional, nimeni nu era capabil să îmi răspundă. Am sunat la Registrul Autonom naţional, centrul din Paris, care m-a trimis la laboratorul francez de probe. Acolo am avut un răspuns negativ. Mi s-a spus: dacă vreţi să omologaţi maşina, va trebui să facem două crash-test. Îmi trebuiau încă trei maşini şi tot nu eram sigur de omologare. Ar fi însemnat pentru mine o grămadă de bani. Atunci am aflat că laboratorul francez de probă este, de fapt, privat, deţinut de Renault, Peugeot şi Citroen, adică în niciun caz nu ar fi avut interesul să mă ajute. Am sunat chiar şi la ministrul Transporturilor, am trimis documentarea. Nimeni nu m-a ajutat, nimeni nu m-a băgat în seamă. Am luat legătura şi cu politicianul care se ocupă cu ecologia. Nici măcar el nu au fost interesat.” povesteşte Marc.

Oamenii de la R.A.R. România au fost entuziaşti, nu contează banii, vor să te ajute!
Paradoxal, deşi noi credem că România este ţara tuturor… birocraţiilor, lucrurile au stat tocmai invers cu autorităţile din ţara noastră, atunci când Marc Areny a vrut să îşi omologheze Loganul electric.

,,După ce am terminat de echipat Loganul, prima oară am fost la R.A.R. Piteşti. M-am întâlnit cu şeful instituţiei care m-a ajutat cu cântăritul maşinii şi mi-a spus care sunt toate documentele de care am nevoie. Apoi m-am dus la R.A.R. central. Am lăsat maşina acolo timp de o lună, pentru teste. Oamenii au fost foarte curioşi, voiau să vadă dacă e ceva serios. Când am deschis capota, reacţia lor a fost extrem de favorabilă: e făcută de meseriaşi! Oamenii de aici, de la R.A.R., au fost chiar entuziasmaţi, vor să faci parte din asta, nu contează banii, vor să te ajute. În Franţa, dacă nu eşti cineva, nu te bagă în seamă. Înţeleg că înainte au mai fost şi alte maşini pentru omologare, dar nu li s-a dat acceptul. Din câte ştiu, până acum, în România s-a omologat doar un Oltcit electric, tot în Piteşti. Numai că acesta nu prea avea baterii şi autonomie, avea doar două locuri… Era o maşină O.K., care arăta că se poate. Am lucrat o perioadă cu cel ce l-a făcut şi îi sunt dator într-un fel, pentru că a deschis un drum. Eu am omologat Loganul la sfârşitul lunii octombrie a acestui an şi de atunci am făcut 3000 de km fără probleme, cu doar 30 de euro.”

 ,,Cred că asta este revoluţia, că totul poate să fie liber, să fie open-source.”

Aceştia fiind paşii făcuţi până în prezent, Marc vrea ca timp de un an să testeze maşina omologată. Abia apoi intenţionează să pună la dispoziţia celor interesaţi un kit complet şi 100% sigur. Între timp, se interesează de cele mai bune oportunităţi de pe piaţă pentru baterii şi motor, pentru că vrea să scoată cea mai ieftină maşină electrică cu putinţă.

,,Vreau să fac un kit serios, încă muncesc la asta. Eu nu sunt Renault, nici un alt mare capitalist, nu vreau să mă îmbogăţesc, am deja suficient. Vreau ceva pentru toată lumea. Scopul meu este ca oricine are minime cunoştinţe de mecanică, să cumpere un kit de la mine şi să îl pună pe maşină. Acum, cine vrea schema mea, nu e problemă, i-o dau. Nu contează că e brevetul meu sau al tău. Cred că asta este revoluţia, că totul poate să fie liber, să fie open-source. Internetul face ca asta să fie posibil, informaţia să circule şi să fie împărţită cu ceilalţi.” ne mai spune Marc.

Acesta îi încurajează pe cei care vor să facă o maşină electrică pornind de la conceptul său să monteze kit-ul pe un Logan, pentru că e o maşină ieftină, fiabilă şi… ,,de ce să fie nevoie de mai mult?” Însă pentru cei care vor totuşi mai mult, dar electric, are un alt proiect în lucru:

,,Nişte americani au făcut cea mai puternică maşină din lume, este o maşină electrică. Vreau să fac şi eu asta cu Porsche-ul meu: vreau să fac cea mai puternică maşină electrică din Europa. Va avea două motoare.”

,Dacă vom continua în ritmul acesta, viitorul va fi ca la americani: oameni graşi şi bolnavi, maşini mari şi consum mare…”

Între timp, Marc îi invită pe toţi cei care au o maşină, sau îşi doresc una, să încerce, pentru o secundă, să realizeze care sunt consecinţele alegerilor pe care le fac.

,,Este vorba despre cum vezi viaţa sau de cum nu mai trebuie să vezi viaţa. Trebuie să ne întoarcem la un echilibru. Se vede că lumea asta e bolnavă… Nu poţi să mai consumi în halul în care se consumă acum! În numele banului, nişte oameni distrug planeta, iar noi suntem complici. Trebuie să fim conştienţi de ceea ce facem. Cu petrolul suntem toţi… addicted. Iar dacă vom continua în ritmul acesta, viitorul va fi ca la americani: oameni graşi şi bolnavi, maşini mari şi consum mare…” a concluzionat Marc.

Multumiri autorului, eroul meu: Sevastian Mocuta 

Sursa: bitpress.ro

Foto: (c) SEBASTIAN OLARU/ AGERPRES ARHIVA

Fiica învățătorului Chiriac Dragomir, Aurora Gruescu a dorit de mică să urmeze silvicultura, ceea ce a și făcut, în 1933, când a dat examen la Facultatea de Silvicultură, parte a Politehnicii din București.

Și-a practicat meseria cu dăruire din 1938 până în 1973, când s-a pensionat. Numele său a fost legat de primul plan de împădurire națională, fixat la suprafața de 100.000 ha, a condus lucrările de combatere avio-chimică a dăunătorilor din pădurile infestate din jurul Capitalei, a făcut inovații ce s-au confirmat, legate de lucrările de mecanizare în combaterea dăunătorilor, publicând în acest sens, în ”Revista Pădurilor” mai multe articole.

Faptul că este prima femeie inginer silvic din țară și din lume i-a fost confirmat, la 16 februarie 2000, când a primit o scrisoare de la vicepreședintele Societății ”Progresul Silvic”, dr. ing. Cristian D. Stoiculescu.

Membru de onoare al Societății ”Progresul Silvic”, filiala Prahova, membru de onoare al Asociației Generale a Inginerilor din România, al Ministerului Apei, Pădurilor și Protecției Mediului.

A fost nominalizată de ŤThe American Biographical Instituteť pentru titlul de personalitate a anului 1997. A obținut Medalia de Argint la Expoziția filatelică binațională România — Israel.

Ziarista Rodica Simionescu i-a dedicat o carte intitulată ”Legământ cu taina codrilor” apărută în 2001.

Inginerul silvicultor Aurora Gruescu a murit în 2005.

Foto: (c) cdn.allshops.ro

AGERPRES/(Documentare-Irina Andreea Cristea; editor: Marina Bădulescu)

Daniel Vizman, cercetător în cadrul Facultăţii de Fizică a Universităţii de Vest Timişoara (UVT), distins recent de Academia Română cu premiul ‘Constantin Miculescu’ pentru o serie de lucrări privind creşterea cristalelor, derulează un proiect pentru cel mai mare laser din lume, cel de la Măgurele.
‘Este primul premiu pe care-l primesc în România, ca semn al recunoaşterii activităţii mele ştiinţifice. Dincolo de gestul simbolic al recunoaşterii muncii de cercetare, distincţia Academiei Române are o altă semnificaţie, mult mai importantă pentru mine, aceea a recunoaşterii utilităţii muncii mele. Simt că nu muncesc degeaba’, a declarat marţi prof. dr. Daniel Vizman.
Fizicianul timişorean a câştigat anul trecut un proiect pe care-l derulează pentru centrul ELI-NP (Extreme Light Infrastructure-Nuclear Physics) de la Turnu Măgurele, şi care constă în creşterea unor cristale ce urmează a fi iradiate cu laser. Acestea se confecţionează la Timişoara, iar apoi, iradierea se va produce la Măgurele.
‘Am câştigat proiectul în cadrul ILA, laserul care se construieşte la Măgurele, să iradiem cristale cu radiaţia laser. Unele dotări le avem deja în laboratorul nostru, pe altele le vom cumpăra, în cadrul proiectului care este în valoare de circa 300.000 de lei. La Timişoara creştem cristalele, dar tot la noi are loc şi o parte a experimentului. Celulele solare pentru aplicaţii spaţiale de la noi vor fi duse la Măgurele pentru iradiere. Le supunem iradierii pentru a vedea cum se deteriorează în timp şi ce se întâmplă dacă o radiaţie de diverse particule interacţionează cu acestea. Modelarea o facem la Timişoara şi comparăm cu rezultatele experimentale pe care le obţinem acolo, pentru că noi nu avem laseri’, a detaliat Vizman.
Primul lot de cristale modelate va pleca spre Măgurele până în luna iunie. Cristalele produse de fizicienii de la UVT în unicul laborator de cercetare de profil din România sunt solicitate companii din străinătate, dar niciun agent economic din ţară nu a fost interesat de acestea, până în prezent. Aceste cristale de siliciu sunt folosite ca bază în industria electrotehnică, inclusiv pentru panourile solare, dar oamenii de afaceri din România preferă că cumpere produsul finit din China şi nu să dezvolte o industrie autohtonă.
‘În laboratorul nostru s-au produs, în urmă cu circa 40 de ani, primele cristale de florură de calciu, de safir, din România. Erau folosite la fabricarea aparatelor de măsură a curentului electric de la AEM, la Optica şi în industria de apărare. După 1990, odată cu prăbuşirea industriei, nici agenţii economici nu au mai fost interesaţi de prototipurile noastre’, a afirmat Vizman. Creşterea unui astfel de cristal este anevoioasă: materia primă trebuie topită şi apoi solidificată încet, astfel încât să li se dea timp atomilor să se organizeze cu câţiva milimetri pe oră. Tocmai de aceea, preţul unui astfel de cristal de câţiva centimetri pătraţi poate ajunge la zeci de mii de euro.
“În urma colaborării pe care am avut-o cu Institutul Fraunhofer din Germania, de-a lungul a 10 ani, am dezvoltat un program care, ulterior, a fost folosit de toţi liderii mondiali de pe piaţa siliciului, din Japonia, din Europa, din SUA, din Coreea. Problema este că în România noi nu avem firme care să crească cristale. Nicio firmă din România nu creşte cristale, cu toate că sunt vitale pentru tehnologii. China a monopolizat toată piaţa cristalelor pentru panourile fotovoltaice”, a spus cercetătorul. Acesta a subliniat că laboratorul din Timişoara este deschis la transferul de know how al producerii şi utilizării cristalelor în producţie, adăugând că tehnologia de vârf din România “este în suferinţă”.
Cu toate că rezultatele cercetării fizicienilor timişoreni par să nu treacă dincolo de pereţii laboratorului, studenţii de la Fizică sunt atraşi de cercetare încă din anul I, un viitor mai bun deschizându-li-se în străinătate, prin şcolile doctorale. Profesorul Daniel Vizman are 6 doctoranzi care lucrează în acest domeniu.
“Ceea ce facem ca să-i motivăm sunt legăturile cu exteriorul, astfel ca după de învaţă ceva aici, să le asigurăm să-şi continue cercetarea, să facă un post-doctorat dincolo, să revină la noi. Unii mai vin, depinde şi ce le poţi oferi”, adaugă fizicianul timişorean. Cele două articole publicate în 2012 pentru care Vizman a fost premiat de Academia Română fac parte dintr-o serie de lucrări dedicate studiului influenţei parametrilor de creştere asupra curgerii topiturii şi a formei interfeţei de cristalizare. Articolul ‘Numerical Study of Melt Convection and Interface Shape in a Pilot Furnace for Unidirectional Solidification of Multicrystalline Silicon’ studiază simetria structurilor de convecţie din topitura de siliciu în relaţie cu gradientul de temperatură impus şi cu viteza de creştere a cristalului. Aceste rezultate au explicat distribuţia impurităţilor în cristalul de siliciu şi forma interfeţei de cristalizare, parametrii de care depinde calitatea cristalului. Revista Crystal Growth and Design a selectat aceste rezultate pentru coperta numărului în care a fost publicat articolul. Articolul ‘Numerical studies on a type of mechanical stirring in directional solidification method of multicrystalline silicon for photovoltaic applications’ propune soluţii de omogenizare a topiturii şi de optimizare a formei interfeţei de solidificare. Astfel, este studiată influenţa pe care un agitator mecanic o are asupra curgerii topiturii şi asupra formei interfeţei de solidificare. Cercetarea a fost realizată împreună cu un doctorand şi un partener din Franţa. Pe această linie, în anul 2013 au mai fost publicate trei articole care propun idei novatoare pentru controlul topiturii bazate pe folosirea câmpurilor magnetice şi electrice.

sursa: ziuadevest

Foto: (c) CRISTIAN NISTOR/ AGERPRES ARHIVA

‘Este primul premiu pe care-l primesc în România, ca semn al recunoașterii activității mele științifice. Dincolo de gestul simbolic al recunoașterii muncii de cercetare, distincția Academiei Române are o altă semnificație, mult mai importantă pentru mine, aceea a recunoașterii utilității muncii mele. Simt că nu muncesc degeaba’, a declarat marți, pentru AGERPRES, prof. dr. Daniel Vizman.

Fizicianul timișorean a câștigat anul trecut un proiect pe care-l derulează pentru centrul ELI-NP (Extreme Light Infrastructure-Nuclear Physics) de la Turnu Măgurele, și care constă în creșterea unor cristale ce urmează a fi iradiate cu laser. Acestea se confecționează la Timișoara, iar apoi, iradierea se va produce la Măgurele.

‘Am câștigat proiectul în cadrul ILA, laserul care se construiește la Măgurele, să iradiem cristale cu radiația laser. Unele dotări le avem deja în laboratorul nostru, pe altele le vom cumpăra, în cadrul proiectului care este în valoare de circa 300.000 de lei. La Timișoara creștem cristalele, dar tot la noi are loc și o parte a experimentului. Celulele solare pentru aplicații spațiale de la noi vor fi duse la Măgurele pentru iradiere. Le supunem iradierii pentru a vedea cum se deteriorează în timp și ce se întâmplă dacă o radiație de diverse particule interacționează cu acestea. Modelarea o facem la Timișoara și comparăm cu rezultatele experimentale pe care le obținem acolo, pentru că noi nu avem laseri’, a detaliat Vizman.

Primul lot de cristale modelate va pleca spre Măgurele până în luna iunie.

Cristalele produse de fizicienii de la UVT în unicul laborator de cercetare de profil din România sunt solicitate companii din străinătate, dar niciun agent economic din țară nu a fost interesat de acestea, până în prezent.
Aceste cristale de siliciu sunt folosite ca bază în industria electrotehnică, inclusiv pentru panourile solare, dar oamenii de afaceri din România preferă că cumpere produsul finit din China și nu să dezvolte o industrie autohtonă.
‘În laboratorul nostru s-au produs, în urmă cu circa 40 de ani, primele cristale de florură de calciu, de safir, din România. Erau folosite la fabricarea aparatelor de măsură a curentului electric de la AEM, la Optica și în industria de apărare. După 1990, odată cu prăbușirea industriei, nici agenții economici nu au mai fost interesați de prototipurile noastre’, a afirmat Vizman.

Creșterea unui astfel de cristal este anevoioasă: materia primă trebuie topită și apoi solidificată încet, astfel încât să li se dea timp atomilor să se organizeze cu câțiva milimetri pe oră. Tocmai de aceea, prețul unui astfel de cristal de câțiva centimetri pătrați poate ajunge la zeci de mii de euro.

Citiți știrea integrală pe fluxul destinat abonaților AGERPRES

AGERPRES/(A — autor: Otilia Halunga, editor: Diana Dumitru)

Foto: (c) Alex.TUDOR / AGERPRES ARHIVĂ

Potrivit unui comunicat de presă al Inspectoratului Școlar al Municipiului București remis miercuri AGERPRES, la Campionatul Internațional de Robotică ”First Tech Challenge” au participat 1.500 de concurenți.

AGERPRES/(AS — autor: Roberto Stan, editor: Mihai Simionescu)

Foto: (c) Simona Le Roy / www.facebook.com

Prezentată recent, în 16 ianuarie, la Euronews, în cadrul celei mai cunoscute emisiuni de educație internațională, Learning World, metoda PAF a fost tradusă în 14 limbi, inclusiv limba română. Pe site-ul internet al Simonei Le Roy se conectează zilnic părinți și cadre didactice din țări ca SUA, Franța, Anglia, dar și din India, Bangladesh, Liban, Mexic, Estonia.

Educatori de origini și culturi diferite sunt atrași de această metodă simplă, ludică și eficientă. Denumită sugestiv în limba română PAF, acronim de la Partnership Against Fear, metoda propune transformarea fricii copiilor într-un motor pentru stimularea inteligenței, a creativității și a încrederii în sine.

‘PAF nu este o metodă școlară, ci o aventură extraordinară în care părinții și copiii, utilizându-și cunoștințele, pasiunile, hobby-urile, transformă, aș putea spune că transmută frica, această emoție extrem de puternică, în încredere în forța proprie. Este ca un fel de big-bang al copilăriei. Ce ar fi dacă am utiliza această extraordinară energie pentru a-l ajuta pe copil să devină mai creativ și mai încrezător în el însuși, mi-am zis. Un băiețel a descoperit astfel că creionul este o armă foarte puternică’, a explicat, pentru AGERPRES, autoarea de origine bihoreană.

Părinții sunt cei care observă, în primul rând, fricile copilului, diferite după vârstă, cele mai frecvente, între trei și șase ani, fiind frica de persoane necunoscute, frica de a fi abandonați, de întuneric, de monștri, de catastrofe naturale sau de insecte, chiar timiditatea. Pentru a le alunga, se creează împreună cu părinții, bunicii sau alte persoane apropiate scenarii și conjuncturi educative.

‘O fetiță de patru ani cu frică de întuneric. Mămica ei îmi spune că nu are foarte mult timp, pasiunile ei fiind reduse la gătit și la călătorii. Fetiței îi place să își ajute mama la bucătărie, să fie cu ea, îi plac și dulciurile… Întotdeauna trebuie găsit punctul de întâlnire între pasiunile părintelui și ale copilului. Sunt mai multe etape. Dar mai întâi copilul trebuie să înțeleagă ce este întunericul. Și-atunci, cu mama ei, le-am propus să facă o prăjitură de ciocolată neagră, prăjitura nopții. Fetița decorează apoi noaptea, cu steluțe, cu lună etc. O altă activitate a fost o vizită la bibliotecă ca să vadă animale care trăiesc noaptea. După care și-au imaginat o excursie în jurul lumii, ca să îi explice cum funcționează Soarele, cât ține noaptea în unele țări, cu multe jocuri logice. Alte jocuri, expediția cu lanterna, erau oferite de bunici, care creau și umbre chinezești cu mâinile și multe altele. În nici două săptămâni, fetița a scăpat’, a povestit Simona le Roy.

Scopul specialistului este ca, printr-o joacă împreună, să se găsească metode sănătoase de a învinge frica și nu de obține un copil ‘cât se poate de ascultător și docil’. ‘Nu dorim să avem și să creștem un copil ascultător. Părinții trebuie să fie conștienți că este mult mai important pentru copil să fie îndrumat prin metode de apărare sănătoase. Există un model cultural, sau mai degrabă o tendință, în care părintele rezolvă tot. Dar când tata și mama rezolvă tot, ce-i mai rămâne lui de făcut? În viață, în loc să caute el soluția, se va rezuma la a căuta persoanele care să îi rezolve lui problema’, a explicat terapeutul.

Licențiată în Științele educației la Paris5, cu un master în art-terapie și antropologie culturală, Simona Le Roy a publicat, pentru copii, 25 de povești în limbile franceză și engleză, pe site-ul Amazon. Poveștile ei lasă deschisă poarta creativității pentru copii, care sunt invitați la final să rezolve ei înșiși, pe lângă varianta oferită de scriitor, problemele personajelor.

O primă dezbatere în România pe tema fricilor la copii la care autoarea metodei PAF va participa va avea loc pe 5 februarie, la Cluj-Napoca.

AGERPRES / (A — autor: Eugenia Pașca, editor: Marius Frățilă)