Romani celebri – concurs international

Facebook Twitter Email

de 

Daniel Cosovanu este elev în clasa a XI-a la Liceul Tehnologic „Tomșa Vodă” Solca

Daniel Cosovanu, elev al Liceului Tehnologic „Tomșa Vodă” Solca, a fost premiat de Patent and Trademark Office Society (SUA) în cadrul celei mai mari competiții de știință și inginerie din lume, dedicată tinerilor – Intel International Science and Engineering Fair (Intel ISEF). Concursul a avut loc la Los Angeles, Statele Unite ale Americii, în perioada 10-16 mai, Daniel fiind sigurul elev din lotul României care a fost laureat.

Delegația României a fost alcătuită de cinci elevi, dintre care trei suceveni – Octavian Coca și Ștefan Dascălu, de la Colegiul Naţional „Petru Rareş” Suceava, şi Daniel Cosovanu, de la Liceul Tehnologic „Tomșa Vodă” Solca, aceștia fiind însoțiți de conf. univ. dr. ing. Dan Milici.

Invenție premiată pentru originalitate, creativitate și elemente de noutate

Invenția cu care Daniel a intrat în competiție constă într-un generator solar de aer cald,elevul identificând o modalitate de a încălzi încăperile cu ajutorul energiei solare. Generatorul solar de aer cald nu poluează, este făcut din materiale refolosibile (doze de suc, bere) și are costuri scăzute.

La festivitatea de premiere a Intel ISEF, în afara organizatorilor concursului, printre cei care şi-au arătat aprecierea faţă de invențiile tinerilor s-au numărat numeroase asociaţii ştiinţifice americane sau internaţionale, parteneri ai competiției.
Potrivit lui Daniel, “sponsorii speciali ai acestei competiții au acordat o serie de distincții. Eu am fost premiat de o companie de patente din SUA pentru originalitatea proiectului, creativitate, elementele de noutate și explicațiile bine făcute ce au însoțit invenția. Am primit o diplomă și un premiu în bani”.

Daniel ne-a mai mărturisit că s-a gândit să patenteze invenția sa, însă acest fapt presupune costuri foarte ridicate.

Elevul din Solca lucrează de peste un an la generatorul pe care l-a creat.

“Desigur că aș mai putea aduce îmbunătățiri generatorului, însă acest lucru ar însemna cercetare la un alt nivel, teste și măsurători mai precise și mai ample”, arată elevul sucevean.

Intel ISEF 2014 a adunat peste 1.700 de elevi de liceu din întreaga lume. Premiile puse la bătaie de organizatori au avut o valoare totală de peste cinci milioane de dolari.

Vrea să urmeze Facultatea de Astronautică și Aeronautică, în SUA

Daniel Cosovanu este în clasa a XI-a. Studiile superioare vrea să le urmeze în cadrul unei Facultăți de Astronautică și Aeronautică, undeva în SUA.

“Dacă nu voi reuși în SUA, voi încerca în Anglia, poate chiar și România”, spune elevul.

sursa: monitorulsv

Facebook Twitter Email
Facebook Twitter Email

Marele premiu al competiţiei internaţionale de frumuseţe Miss Tourism Universe 2015, organizată în Beirut – Liban, a fost câştigat de către reprezentanta României – Teodora Dan. Teodora este una dintre foarte puţinele românce care reuşesc o asemenea performanţă, câştigând şi aducând în ţară coroana unei competiţii internaţionale de frumuseţe.
Teodora are 23 de ani, 1.73 m înălţime iar dimensiunile sale sunt 92-63-92, este născută în Craiova, însă locuieşte în acest moment în Bucureşti. Teodora a absolvit Facultatea de Arte, că şi planuri de viitor dorindu-şi să îşi deschidă propriul atelier de artă.
Teodora este pasionată de modeling, pictură, design vestimentar şi călătorii.

„Sunt extrem de fericită că am reuşit să aduc titlul Miss Tourism Universe 2015 în România, fiind prima dată când această competiţie este câştigată de către o reprezentanta a ţării noastre. Aş dori să le mulţumesc tuturor românilor care au fost alături de mine pe tot parcursul competiţiei, tuturor celor care m-au susţinut, familiei mele şi agenţiei ExclusivEvent pentru că m-au considerat cea mai potrivită pentru această misiune. Am reprezentat şi promovat cu mândrie şi onoare ţară noastră în faţă întregului mapamond, fiind o experienţă incredibilă şi de neuitat! Îmi doresc că şi alte fete din ţară noastă să trăiască acelaşi sentiment de victorie, să-mi urmeze exemplul şi să aducem împreună României cât mai multe titluri câştigate în marile competiţii internaţionale de frumuseţe, dovedind întregului mapamond că româncele sunt cele mai frumoase şi inteligente femei din lume”, a declarat Teodora Dan – Miss Tourism Universe 2015

Toţi românii sunt invitaţi să viziteze pagină oficială de Facebook „Miss Tourism Universe România”- https://www.facebook.com/miss.tourismuniverse.românia.fan.page – pagină unde vor putea vedea cele mai noi şi mai fierbinţi poze cu Teodora.
Facebook Twitter Email
Facebook Twitter Email

Şase dintre cei mai buni tineri matematicieni ai lumii sunt români. Au obţinut o medalie de aur, patru de argint şi una de bronz la Olimpiada Internaţională de Matematică, organizată anul acesta în Thailanda. Ei vor să meargă mai departe la studii în străinătate, pentru că deja au fost admişi la universităţi prestigioase din Statele Unite şi Marea Britanie.

Simona Diaconu este singura fată din lotul olimpic de matematică al României şi, conform rezultatelor, cea mai bună. Anul trecut luase deja medalia de argint la Olimpiadă; acum – a câştigat aurul.

Simona Diaconu, elevă la Liceul Internaţional de Informatică din Bucureşti: A fost destul de greu. E, după cum se ştie, cea mai grea competiţie la nivelul liceului. De când eram mică îmi plăceau foarte mult numerele, mă fascinau şi treptat-treptat am vrut să aflu mai mult şi am ajuns la Olimpiadă.

Vasile Diaconu, tatăl Simonei: Cred că orice părinţi ar fi mândri cu asemenea copil. A muncit mult.

Şi nu a fost singura. Alţi cinci liceeni şi-au adjudecat locuri de pe podium: patru medalii de argint şi una de bronz. Ce nu se vede este munca din spatele acestor rezultate. Câte zece ore pe zi.

Marius Bocanu, elev: A fost întinsă pe parcursul mai multor ani, adică din clasa a cincea, a şasea, până în prezent.

Ştefan Spătaru, elev: Cred că mi-a plăcut matematica de mic şi, cumulat cu ideea de competiţie pe care o oferă olimpiada, cred că şi faptul că am avut succes încă de mic, m-a îndreptat spre calea aceasta.

Deocamdată nu ştiu sigur ce profesii vor avea. Dar sunt siguri că studiile universitare le vor face în străinătate. O alegere pe care o încurajează şi profesorii lor.

Radu Gologan, profesorul coordonator al lotului de matematică: Sunt mereu întrebat, că pleacă copiii, Simona pleacă la Princeton, ce se întâmplă? Nu, copiii ăştia când pleacă undeva fac mult mai bine României decât dacă ar sta aici, pentru că în primul rând arată lumii întregi că avem nişte tineri care sunt bine educaţi, care ştiu să performeze extraordinar şi ştiu să ajungă intelectuali de vârf.

Patru dintre olimpici sunt deja admişi la universităţi de prestigiu, precum Princeton, Harvard sau Cambridge. Ceilalţi doi, încă la începutul liceului, vor urma acelaşi drum. Nimeni nu ştie dacă vreunul din ei va reveni în România.

sursa: digi24

Facebook Twitter Email
Facebook Twitter Email

Două medalii de aur, una de argint şi una de bronz – acestea sunt premiile cu care elevele românce s-au întors acasă de la Olimpiada Europeană de Matematică pentru Fete desfăşurată la Minsk. Bucuroase, dar în acelaşi timp obosite după un drum lung, acestea au fost aşteptate de părinţi cu laude şi buchete de flori.

  Cele patru medaliate sunt eleve la Liceul Naţional de Informatică din Bucureşti. Aurul a fost cucerit de Ioana Teodorescu, elevă în clasa a XII-a, şi de Simona Diaconu, clasa a X-a.

Munca este foarte importantă, dar și ambiția, pentru că trebuie să-ți dorești, pentru că altfel nu poți să muncești atâta”, spune Ioana Teodorescu.

Mă pregătesc, probabil contează și norocul și să ai subiecte care să fie pe mâna ta”, spune și Simona Diaconu. Simona este deja la a patra medalie de aur câştigată.

Marina Ivan a cucerit medalia de argint, iar cu un an în urmă a obţinut bronzul. „Competiția a fost foarte importantă, pentru că este un lucru pentru care muncești un an de zile, iar în momentul în care să zicem că nu ești mulțumit cu performanța respectivă e ca și când nu ți-ai fi împlinit un țel”, spune ea.

O altă performanţă este cea a Ralucăi Cobzaru, care a adus acasă medalia de bronz. „Concursul nu a fost atât o motivație în sine, cât un mod de a dovedi că am învățat foarte mult și de a mă verifica”, spune Raluca Cobzaru.

Profesorii coordonatori au planuri mari pentru anul viitor. „La anul ne-am cam oferi să ținem noi şi deja standardul academic a fost destul de ridicat”, spune profesorul Mihai Bălună.

La Olimpiada Europeană de Matematică pentru Fete au participat 23 de ţări europene şi alte șapte state din afara continentului.

Sursa: digi24

Facebook Twitter Email
Facebook Twitter Email

Lotul olimpic al României a obținut două medalii de argint și o medalie de bronz la a IX-a ediție a Olimpiadei Internaționale de Științe ale Pământului (“Internațional Earth Science Olympiad” – IESO), desfășurată în Brazilia (Pocos de Caldas), în perioada 12-20 septembrie, informează un comunicat al Ministerului Educației și Cercetării Științifice transmis luni AGERPRES.

Sursa: ieso-info.org

Medaliile de argint au fost cucerite de Alexandra Dima (clasa a XI-a — Liceul Internațional de Informatică București) și Dan-Mircea Neagoe (clasa a X-a — Colegiul Național ‘Mircea cel Bătrân’ din Constanța). Medalia de bronz a intrat în posesia lui Tudor-Cristian Cozma (clasa a X-a — Colegiul Național ‘Emil Racoviță’ Iași). Din lot a făcut parte și Maria Velicu, elevă în clasa a XII-a la Liceul Internațional de Informatică din București.

La ediția din acest an a Olimpiadei Internaționale de Științe ale Pământului au participat 92 de elevi din 23 de țări.

Olimpicii români revin în țară luni după-amiază pe Aeroportul Internațional “Henri Coandă”.

AGERPRES/(AS — autor: Cristian Anghelache, editor: Cătălina Matei)

Facebook Twitter Email
Facebook Twitter Email

Elevă din Bălcescu, locul III la un concurs mondial de neuroştiinţe

• Andra Cristiana Ştefan s-a clasat pe locul III la concursul internaţional de neuroştiinţe “International Brain Bree”, care a avut loc la finalul lunii august, în Australia • fata are 17 ani şi este elevă a Colegiului Naţional “Nicolae Bălcescu” • deşi nu a intrat niciodată într-un laborator de specialitate ori în contact cu vreun neurochirurg, aceasta nu s-a lăsat intimidată de ceilalţi concurenţi şi a reuşit performanţa de a duce România pe podium • adolescenta doreşte să-şi continue studiile în Anglia şi să aprofundeze Ştiinţele Biomedicale

O brăileancă de doar 17 ani, elevă a Colegiului Naţional “Nicolae Bălcescu”, s-a clasat pe locul trei la un concurs internaţional de neuroştiinţe, unde au participat adolescenţi de pe toate continentele lumii. Se numeşte Andra Cristiana Ştefan şi studiază matematică-informatică la şcoală, însă are o pasiune deosebită pentru biologie. Anul acesta a reprezentat cu succes România la competiţia internaţională de neuroştiinţe “International Brain Bee”, întorcându-se acasă cu medalii, premii şi diplome. Profesorul său de la clasă, dr. Cristian Gurzu, a văzut în Andra un potenţial extraordinar, a înscris-o şi a însoţit-o la concurs, unde ai voie să participi o singură dată în viaţă. Se pare că eleva de la “Bălcescu” a profitat la maximum de şansa oferită, clasându-se pe locul trei.

Competiţia s-a desfăşurat în acest an în Australia, la Cairns, în perioada 20 – 26 august. Au participat 23 de copii din toată lumea. Evaluarea acestora a constat atât în probe teoretice, cât şi în probe practice.

La concursul mondial a văzut în realitate un creier uman

Adolescenta şi-a “sacrificat” vacanţa, dedicându-şi timpul liber studiului. A citit cărţi de medicină şi a participat la patru şedinţe de pregătire, prin telefon, cu prof. dr. Charles Watson, de la Curtin University Western Australia. Toate acestea pentru că nu a avut posibilitatea de a merge într-un laborator de specialitate, unde să se pregătească pentru probele practice, în special. Ambiţioasă, nu s-a dat bătută din cauza acestui aspect şi a mers mai departe. După două zile obositoare, în care a schimbat trei avioane pentru a ajunge în Australia, brăileanca a dat tot ce-a fost mai bun şi a obţinut punctaje foarte mari în cadrul concursului. Nu a lăsat niciun moment la vedere faptul că nu a călcat în viaţa ei într-un laborator de specialitate ori că nu a intrat în contact cu vreun neurochirurg, de la care să culeagă informaţii.

Concursul a constat în cinci probe teoretice şi practice. La prima etapă, cea de neuro-anatomie, a trebuit să identifice structuri din creierul uman. “Mirosea foarte tare a formol”, îşi aminteşte adolescenta, râzând, despre primul ei contact cu un creier uman adevărat. Deşi îl văzuse doar în cărţi şi pe internet, brăileanca a obţinut 26 de puncte din 30. Cea de-a doua probă, de neuro-histologie, a presupus identificarea în imagini a unor structuri ale creierului uman şi ale creierului unui şoarece. Fata a reuşit să obţină 25,5 de puncte din 30. Etapa a treia a competiţiei a constat în realizarea a trei eseuri pe teme ştiinţifice. Aici, lucrările Andrei au fost notate cu cel mai mare punctaj, 27,5 din 30, semn că la partea de teorie a fost cel mai bun concurent. La proba de diagnostic medical, una dintre cele mai grele, brăileanca a uimit din nou, reuşind să acumuleze 25,5/30 puncte. Probabil din cauza emoţiilor, la ultima parte a competiţiei, cea de întrebări şi răspunsuri rapide, eleva a obţinut doar 18 puncte din 30. Chiar şi aşa, Andra Cristiana Ştefan s-a clasat pe locul III. Locul I a fost câştigat de concurentul din Australia, iar locul II i-a revenit elevului din Statele Unite ale Americii.

Andra intenţionează să-şi continue studiile în Anglia

Pe lângă diplome şi medalii, Andra s-a întors acasă cu suma de 1.000 de dolari australieni, dar şi cu promisiunea profesorului dr. Charles Watson că-i va scrie scrisoare de recomandare pentru facultate. “Unii concurenţi au fost mult mai pregătiţi la probele practice, spre exemplu cei din India, Australia, Canada. Eu nu am avut posibilitatea de a lua lecţii de la un neurochirurg. Oricum, a fost cea mai frumoasă experienţă din viaţa mea! Pe lângă faptul că mi-am făcut prieteni în toată lumea, am avut ocazia de a întâlni profesori renumiţi în domeniul neuroştiinţei. Şi nu în ultimul rând, am reuşit performanţa de a mă clasa în top 3 cei mai buni elevi din lume la neuroştiinţe. Vreau să le mulţumesc organizatorilor concursului, Societăţii Internaţionale de Neurochimie şi Queensland Brain Institute, domnului profesor dr. Cristian Gurzu, domnului prof. dr. Charles Watson, coordonatorului din acest an al competiţiei prof. univ. dr. Linda Richards, dar şi părinţilor care m-au susţinut şi au crezut în mine!”, ne-a povestit eleva de la “Bălcescu”.

Andra Ştefan îşi doreşte să ajungă medic, însă pentru asta va trebui să muncească mult. Speră să obţină cel puţin nota 9 la examenul de bacalaureat pe care-l va susţine în 2016, apoi să-şi continue studiile la Universitatea din Anglia, la specializarea Ştiinţe Biomedicale.

Autor | Andreea ICONARU |

Sursa: obiectivbr

Facebook Twitter Email
Facebook Twitter Email

La a XXVII-a ediție a Jocurilor Olimpice, care s-a desfășurat la Sydney, în Australia, în perioada 15 septembrie – 1 octombrie 2000, România a ocupat poziția a XI-a, cu 11 medalii de aur, 6 de argint și 9 de bronz.

Sosirea sportivilor români participanți la Jocurile Olimpice de Vară de la Sydney, Australia. În imagine: echipa feminină de gimnastică artistică a României, 3 octombrie 2000

Conform www.cosr.ro, delegația României a fost compusă din 156 de sportivi. În total, aceștia au concurat la 15 discipline sportive și au obținut 26 de medalii.

Cea mai tânără sportivă din lotul olimpic al țării noastre a fost înotătoarea Diana Mocanu, în vârstă de 16 ani, iar cel mai în etate a fost trăgătorul de tir Sorin Babii. Cele mai multe medalii au fost obținute de gimnasta Simona Amânar, adică două de aur și una de bronz.

Atleta Gabriela Szabo a cucerit aurul la proba de 5000 m. Succese deosebite au fost înregistrate la canotaj. Astfel, echipajul Georgeta Damian — Doina Ignat a cucerit aurul olimpic la proba de dublu rame, iar Angela Alupei — Constanța Burcică s-au dovedit cele mai bune la dublu vâsle categoria ușoară.

Un remarcabil triumf românesc s-a înregistrat și la proba de opt rame cu cârmaci. Echipajul a fost format din Georgeta Andrunache, Doina Ignat, Veronica Cochela, Liliana Gafencu, Magda Dumitrache, Viorica Susanu, Ioana Olteanu, Elena Georgescu și Elisabeta Lipă. Elisabeta Lipă s-a aflat la cea de-a cincea participare olimpică.

Echipa feminină de gimnastică a strălucit, clasându-se pe primul loc pe echipe. Componența a fost: Andreea Răducan, Simona Amânar, Maria Olaru, Loredana Boboc, Florența Isărescu și Claudia Maria Presăcan.

Gimnasta Andreea Răducan

Olimpiada de Vară de la Sydney avea să rămână în memoria colectivă a iubitorilor de sport, din România și nu numai, printr-un incident mai puțin obișnuit. Medalia Andreei Răducan a fost retrasă, după terminarea concursului, Comitetul Olimpic Internațional anunțând că gimnasta a fost testată pozitiv pentru pseudoefedrină, substanță interzisă la vremea respectivă. În seara de dinaintea concursului, la recomandarea medicului echipei, Andreea Răducan luase un medicament comun împotriva febrei și tusei, care avea în compoziție această substanță.

În ciuda apelurilor înaintate atât de Andreea Răducan, cât și de Federația Română de Gimnastică, decizia de a o descalifica pe gimnasta româncă a rămas finală. În aceste condiții, medalia de aur a fost acordată Simonei Amânar, Maria Olaru a primit medalia de argint, iar chinezoaica Liu Xuan a primit medalia de bronz.

O altă premieră, de data aceasta binevenită, pentru gimnastica românească a constat în cucerirea primului titlu de campion olimpic. Performerul a fost Marius Urzică, reușita sa venind după o evoluție de excepție la cal cu mânere.

La kaiac-canoe, Florin Popescu și Mitică Pricop s-au dovedit, împreună, imbatabili la întrecerea C2 — 1000 m.

Diana Mocanu


Surprizele plăcute au continuat să apară la înot, unde tânăra Diana Mocanu și-a adjudecat primele două medalii de aur, în probele de 100 și 200 m spate, o premieră pentru natația românească.

Cea de-a unsprezecea medalie de aur pentru România a venit de la scrimă, Mihai Claudiu Covaliu urcând cea mai înaltă treaptă a podiumului la sabie individual.

Trecând la medaliile de argint, atleta Violeta Beclea a fost a doua la proba de 1500 m, iar la maraton, medalia a fost câștigată de Lidia Elena Simon. La gimnastică artistică, fetele noastre au continuat să câștige medalii, reușind argintul la individual compus prin Maria Olaru și la sărituri, prin Andreea Răducan. La înot, Beatrice Nicoleta Câșlaru Coadă a reușit o performanță excelentă la 200 m mixt, clasându-se pe poziția a doua.

Prima din cele nouă medalii de bronz a fost reușită de Gabriela Szabo, la 1500 m. O performanță similară i-a aparținut atletei Oana Manuela Pantelimon, la săritura în înălțime. Boxerul Dorel Simion a fost al treilea pe podiumul olimpic la categoria semimijlocie 67 kg, iar la gimnastică artistică, Simona Amânar a obținut bronzul la sol. O medalie de bronz pentru România a fost reușită, la judo, de Simona Marcela Richter, la 78 kg.

La kaiac-canoe am avut două echipaje de bronz, adică Florin Popescu — Mitică Pricop la C2 — 500 m și Raluca Ioniță, Mariana Limbău, Elena Radu și Sandală Toma la K4 — 500 m. Beatrice Nicoleta Câșlaru Coadă a mai urcat o dată pe podiumul olimpic la proba de 400 m mixt, iar Iulian Raicea a câștigat, la rândul lui, bronzul olimpic la pistol viteză. La bârnă, kaiac-canoe K2-500 m, înot ștafetă 4 x 200 m liber, floretă individual și la sabie echipe sportivii tricolori au fost aproape de a prinde podiumul, terminând pe locul patru.

Reușitele sportivelor românce au fost cu atât mai frumoase cu cât, la Sydney, s-au celebrat 100 de ani de când femeile au fost acceptate în arena olimpică.

Aceste performanțe au asigurat României, la vremea respectivă, un onorant loc 14 în ierarhia tuturor Olimpiadelor, cu un total de 265 medalii, dintre care 74 de aur, 83 de argint și 108 de bronz, înaintea Olandei, Canadei, Cubei, Norvegiei, Coreei, Belgiei, Spaniei, Africii de Sud, Austriei, Kenyei, Braziliei etc.

Sosirea sportivilor români participanți la Jocurile Olimpice de Vară de la Sydney, Australia. În imagine: susținători ai delegației române, pe Aeroportul Otopeni, 3 octombrie 2000

În clasamentul pe medalii, SUA a ocupat primul loc, cu 37 de medalii de aur, 24 de argint și 31 de bronz, urmată de Rusia, pe locul al II-lea, cu 32 de medalii de aur, 28 de argint și 28 de bronz și de China, pe locul al III-lea, cu 28 de medalii de aur, 16 de argint și 15 de bronz. Vedeta ediției a fost australianul Ian Thorpe, cu trei medalii de aur și două de argint la înot.

La 11 octombrie 2000, președintele României, Emil Constantinescu, a declarat în cadrul ceremoniei de decorare a medaliaților olimpici, la Palatul Cotroceni, că sportivii noștri au reușit să uimească și să încânte o lume întreagă, demonstrând, încă o dată, că România este una dintre marile puteri ale sportului.

AGERPRES (Documentare — Horia Plugaru, redactor Arhiva foto — Mihaela Tufega, editor: Irina Andreea Cristea)

Facebook Twitter Email
Facebook Twitter Email

Românul Adrian Cârlan a câștigat o competiție internațională organizată de Agenția spațială americană NASA, împreună cu o echipă de informaticieni din Republica Cipru, Serbia și Ucraina, cu un proiect de construire a unei drone utilitare pentru o stație spațială, informează Ambasada României în Republica Cipru pe pagina de Facebook, potrivit site-ului pulsulafroditei.com.

Foto: (c) pulsul-afroditei.com

Adrian Cârlan, născut la Bacău și absolvent al Facultății de Automatică și Calculatoare din cadrul Universității ‘Gheorghe Asachi’ din Iași, s-a stabilit în urmă cu cinci ani 5 ani la Limassol.

Participanților la competiția NASA li s-a cerut să creeze o aplicație pentru mobil, un soft sau un echipament tehnic care ar putea contribui la misiunile de explorare a spațiului și la îmbunătățirea calității vieții pe Pământ. Juriul ‘NASA International Space Apps Challenge’ a selecționat proiectul echipei din Cipru și alte 5 dintre cele 950 de proiecte din 135 de țări.

Proiectul echipei din care face parte și Adrian Cârlan este intitulat ‘ArachnoBeeA’ și constă în construirea unei drone utilitare pentru o stație spațială, cu rolul de a transporta mărfuri, utilaje și echipamente.

NASA a invitat echipa ‘ArachnoBeeA’ la Centrul Spațial Kennedy din Florida (SUA) pentru a participa la lansarea rachetei Space-X, în luna septembrie 2015.

La 24 iulie, Organizația pentru Explorarea Spațiului a Republicii Cipru a organizat o conferință de presă la care au participat ministrul cipriot al Transporturilor, Comunicațiilor și Lucrărilor Publice, Marios Demetriadis, reprezentanți ai Ambasadelor României, Ucrainei și Serbiei, specialiști în domeniu și alți invitați, ocazie cu care sponsorii echipei — compania CYTA și Organizația pentru Tineret din Cipru — i-au premiat pe cei 10 informaticieni.

Într-un interviu acordat site-ului pulsulafroditei.com, Adrian Cârlan a explicat că Arachnobeea este ‘o dronă utilitară ce poate fi folosită de membrii echipajului de la bordul stației spațiale ISS’. ‘Designul fiind modular, poate fi adaptat oricăror condiții de lucru. Astfel, în ambient presurizat se poate deplasa folosind cele 4 rotoare (albina), iar în spațiile depresurizate cu ajutorul celor 4 membre (păianjen). De aici și conceptul de dronă hibridă Păianjen-Albină’, a declarat el, precizând că, ‘pe lângă fuziunea de senzori, drona este echipată și cu un braț robotic, care poate fi modificat prin atașarea unor unelte diferite’.

Întrebat dacă este mai ușor să te realizezi în afara țării decât acasă, în România, tânărul informatician a declarat că nu crede că există o ‘regulă’. ‘Cunosc multă lume care s-a realizat în România, dar de asemenea cunosc mulți prieteni care s-au realizat peste hotare. Totul ține de firea și de determinarea fiecăruia. Dar în același timp, mediul propice dezvoltării proprii este foarte important (…) Din cauza lipsei de suport, dar și a lipsei investițiilor din infrastructură, industrie, cercetare, educație, oamenii de valoare decid să părăsească țara. Tinerii aleg să lucreze în alte țări pentru a putea să-și realizeze visurile și cariera profesională’, a arătat el, declarându-se convins că ‘avem nevoie de o schimbare de mentalitate, atât a clasei conducătoare, cât și a generațiilor actuale și viitoare’, și de investiții în educație și în infrastructură.

AGERPRES/(AS — editor: Irina Cristea)

Facebook Twitter Email
Facebook Twitter Email

Echipa României a obținut două medalii de aur, una de argint și una de bronz la cea de a 47-a ediție a Olimpiadei Internaționale de Chimie, desfășurată în perioada 20 – 29 iulie, la Baku (Azerbaijan), rezultat care a clasat-o pe locul I în Europa și pe 6 în lume, într-un clasament neoficial al țărilor participante (79).

Potrivit unui comunicat al Ministerului Educației și Cercetării Științifice remis miercuri AGERPRES, medaliile de aur au fost adjudecate de Dumitru Călugăru (clasa a XII-a, Colegiul Național “Tudor Vladimirescu” din Târgu Jiu), laureat cu argint la ultimele două ediții, și Andrei Iliescu (clasa a XII-a, Liceul Internațional de Informatică din București). Punctajele realizate le-au permis celor doi olimpici clasarea în primele zece locuri ale concursului.

Medalia de argint a fost obținută de Paul Haidu-Gerea (clasa a X-a, Colegiul Național ”Mircea cel Bătrân” din Constanța), iar medalia de bronz a intrat în posesia lui Vlad Mihai Mandric (clasa a XII-a, Colegiul Național ”Sfântul Sava” din București), premiat și la ediția de anul trecut (argint).

Conform MECȘ, Dumitru Călugăru, Andrei Iliescu și Paul Haidu-Gerea și-au adăugat în palmares distincții de cel mai înalt nivel (medalii de aur și argint) și la Olimpiada Internațională de Chimie ”D. Mendeleev” din primăvara acestui an.

AGERPRES/(AS — autor: Sorin Peneș, editor: Georgiana Tănăsescu)

Facebook Twitter Email
Facebook Twitter Email

Lotul României a obținut două medalii de argint la Olimpiada Internațională de Lingvistică din Bulgaria, informează Ministerul Educației și Cercetării Științifice.

Medaliat cu aur la ediția precedentă, dar și la recent încheiata Olimpiadă Internațională de Biologie, Dan Mircea Mirea (clasa a XII-a, Colegiul Național “Frații Buzești” din Craiova) a obținut în acest an medalia de argint și premiul pentru “cea mai bună soluție găsită în rezolvarea unui subiect”. O distincție similară — medalie de argint — a cucerit și Teodora-Elena Solovan, elevă a Colegiului Național “Petru Rareș” din Suceava, se arată într-un comunicat al MECȘ.

Din lotul României la această olimpiadă au mai făcut parte medaliatul cu argint din 2014, Vlad Neacșu, elev la Liceul Internațional de Informatică din București, și Denisa Apetroaiei, elevă la Liceul Teoretic “Mihail Kogălniceanu” din Vaslui. Elevii români au fost pregătiți și însoțiți de Roxana Dincă și Adina Dragomirescu, profesori la Facultatea de Litere a Universității din București.

Olimpiada Internațională de Lingvistică, una dintre cele douăsprezece olimpiade de științe, este un concurs organizat pe două niveluri: o probă individuală și o probă pe echipe.Subiectele solicită operarea cu analogii, prin aplicarea elementelor de logică gramaticală și logică matematică în procesul de înțelegere a unor texte în limbi necunoscute, pornind de la premisa că lingvistica ordonează gândirea și reglează procesul de comunicare lingvistică explicită prin construcția de structuri care favorizează învățarea cu ușurință a oricărei limbi.

La ediția curentă a Olimpiadei Internaționale de Lingvistică (a XIII-a), desfășurată în perioada 20 — 24 iulie, în Bulgaria (Blagoevgrad), au participat echipe din 29 de țări: Australia, Bangladesh, Bulgaria, Canada, China, Cehia, Estonia, Franța, Ungaria, India, Irlanda, Islanda, Japonia, Kazahstan, Lituania, Olanda, Polonia, România, Rusia, Singapore, Slovenia, Coreea de Sud, Spania, Suedia, Taiwan, Turcia, Ucraina, Anglia și Statele Unite ale Americii.

AGERPRES/(AS — autor: Oana Ghiță, editor: Georgiana Tănăsescu)

Facebook Twitter Email
Cauta
Articole - Romania pozitiva