ROMANIA

Romani celebri – curaj

“Secretul e increderea prosteasca”. A fost politist de frontiera, acum vinde case de milioane in Dubai si joaca cu Tom Cruise

April 11th, 2017 |

Intr-un cartier rezidential din Dubai, Don si Mariana se bucura de racoarea serii. El este instructor pentru piloti de avion, iar ea este director general la pe Orientul Mijlociu pentru o companie italieneasca de accesorii pentru femei. S-au cunoscut on-line in Dubai si s-au casatorit de curand.

Reportaj aici

Dar viata Marianei Gherasim a fost mai complicata. S-a casatorit la 18 ani cu un tanar arab pe care l-a cunoscut in orasul natal, la Iasi, si l-a urmat prin lume. Curand au avut si o fetita, pe Rawan, dar asta nu a impiedicat destramarea familiei.”Intr-un fel am ramas fara nimic peste noapte”, povesteste ea.

O mama tanara, divortata, cu o fetita in Orientul Mijlociu. Nu lucrase niciodata pana atunci. Dupa o viata confortabila si sigura, a trebuit sa-si reconstruiasca viata. Pe Rowan a trimis-o acasa la Iasi, la bunici, iar ea a luat-o de la zero.

A aplicat la mai multe companii si in final s-a angajat vanzatoare in mall. Curand seriozitatea si ambitia au ridicat-o in ierarhia companiei. A urmat diverse cursuri, a fost chiar si la Paris, insa i-a fost foarte greu sa treaca peste divort. O apasa despartirea de Rawan.

A ajuns unul din directorii Christian Dior in Dubai si de aici a fost mai usor. Acum conduce o companie italienaesca si dupa satisfactiile profesionale, au venit si cele in plan personal. L-a cunoscut pe Don, care a cerut-o pe Mariana de sotie in fata turnului Eiffel, in Paris. Cu viori cantand, cu petalele care cadeau. A planuit asta luni de zile iar apoi a dus-o cu elicopterul la un castel in sudul Parisului

Intre timp, si fetita li s-a alaturat in Dubai. Dupa scoala generala pe care a facut-o in Iasi, Rawan este acum eleva la un liceu american in Dubai. Sunt inscrisi tineri din 67 de nationalitati si acum va trebui sa aduca si ea un steag al Romaniei, fiind prima eleva din tara noastra.

Rawan este foarte atasata de valorile in care a copilarit si spune ca in Romania unele dintre cele mai frumoase clipe din viata sa. Dar Romania este prezenta si in planurile lor de viitor: vor sa isi faca o ferma in tara. Cu experienta antreprenoriala castigata, Mariana vrea sa inceapa o afacere care sa lege Romania de Dubai. Sa aduca miere de acasa in Emiratele Arabe, pentru ca arabii iubesc acest produs

Suntem pe autostrada ce leaga Dubaiul de capitala Emiratelor Arabe Unite- Abu Dhabi. Gheorghe Seran este unul dintre cei mai buni agenti imobiliari din zona, el are in portofoliu proprietati exclusiviste de zeci de milione de dolari. El este cel care vinde casele extrem de scumpe, iar reteta succesului sau este simpla: „Incredere prosteasca in puterile tale. Sa crezi ca orice e posibil. Nu conteaza ce spune lumea ca poti sau ca nu poti. Atata timp cat ai incredere prosteasca in tine ca poti sa faci, de cele mai multe ori si reusesti. Daca n-ai incredere in tine mai bine sa nici nu incerci.”

Mister Seran, cum il cunosc toti in Dubai este reprezentantul celor mai mari dezvoltatori imobiliari din Orientul Mijlociu. Desi n-a venit decat de 8 ani aici, el are in ADN reusita si puterea de a te convinge sa cumperi.

Casa lui preferata este pe Nurai, o mica insula naturala, la 10 minute de mers cu barca de autostrada. Aici s-au construit doar 25 de vile extreme de spectaculoase si de scumpe si un hotel de 5 stele, cu case pe plaja.

Originea sa este un plus, arabii respecta foarte mult romanii. Asa ca are clientii si din famiile regale din Arbaia Saudita, Qatar sau Oman. Legile in Emirate sunt clare: cumparatorul plateste 2% din valoarea imobilului agentiei. Agentul primeste 1% sau peste, in functie de barem si de pragurile pe care le atinge.

In Romania, Gigi Seran era politist de frontiera in Arad. Si-a lasat cariera promitatoare in ministerul de interne pentru ca voia altceva. S-a educat in spiritul a ceea ce vroia sa devina: a citit autobiografiile unor oameni de succes.

Dupa o zi petrecuta printre imobile de lux, Gigi Seran isi gaseste echilibru acasam unde il astepta sotia si copii. O familie frumoasa care si-a luat propria Romanie si au dus-o in Dubai. Anda este dintr- familie mixta, mama fiind sasoaica. A trait ani de zile in Germania. „Eu spun ca la punctualitate sunt nemtoaica si la inima si suflet sunt din Romania”, spune ea.

Gigi si Anda s-au cunoscut la frontiera. Ea era printre suspecti. Nu le-a luat mult sa se cunoasca, sa se indragosteasca si sa-si faca o familie. Parintii Andei le-au facut cadou luna de miere in Dubai. Decizia de a pleca din Romania au luat-o imediat dupa vacanta. In 2006, au emigrat. Principalul motor a fost dorinta lui Gigi de altceva, se saturase de sistemul de stat romanesc. ”Spaga nu luam, dar ma duceam cu valul, toti in Romania merg cu valul, daca mergi impotriva valului esti dat afara”.

Viitorul in Dubai nu este legat numai de imobiliare. Gigi a visat de mic sa devina actor. Ambitia de a juca intr-un film l-a impins sa se inscrie la un casting pentru scenele turnate in Dubai din Misiune imposibila 4. A jucat chiar intr-o scena cu Tom Cruise. Prilej cu care a mai invatat o lectie pe care s-o aplice- echipa filmului se plangea de inexistenta unor firme de casting pentru figuratie. Asa s-a creat o oportunitate pe care n-a ratat-o. A organizat o firma de casting pentru suport de film, in paralel cu cariera in imobiliare.

Dar vanzarile de apartamente si vile ii aduc deocamdata cele mai mari satisfactii. Initial a incercat sa isi faca propriul business, dar avea probleme mari cu banii. „La urma urmei, oamenii bogati folosesc branduri si firme mari”, explica el. Asa ca acum George este seful agentiei Sotheby’s in Dubai, cea mai mare firma internationala de proprietati.

Fiecare nationalitate are calitatile ei, dar Seran este unul dintre agentii de top ai companiei. El este in topul celor mai buni 2,3 oameni din companie si asta datorita felului in care isi face treaba, datorita felului in care a muncit pe piata. Vinde apartamente care costa milioane de euro, dar poti fi si inchiriate cu 2-3000 de euro pe noapte.

A plecat din Romania pentru ca nu-si gasea locul, a visat si si-a implinit visurile. In numai 8 ani, Gheorghe Seran si-a indeplinit cele mai indraznete nazuinte – iar arma cea mai de pret i-a fost “increderea prosteasca in fortele sale”.

La cateva mii de kilometri de casa, o comunitate de oameni harnici si ambitiosi fac o alta imagine Romaniei. Creativi si seriosi, atasati de valori sanatoase invata sa ajunga pe culmile succesului. Pornesc de la 0 si gasesc curajul sa reziste. Si ajung sa isi depaseasca pana si visurile. Si isi doresc, ca intr-o buna zi, sa revina in Romania, pentru ca nu e nicaieri ca acasa.

Sursa: Pro TV

Citeste mai m

Articol din emirate, Romani azi, Romani celebri - curaj, Romani celebri - toti |

Comments Closed

Gladiatorii lumii moderne: romanii care ii apara pe bogatii si puternicii lumii. Conflicte cu mafia rusa, sampanie si vedete

April 10th, 2017 |

Astazi ii vizitam pe romanii din Regatul Unit. Va invitam sa ii cunoasteti nu numai asa cum ii prezinta o parte din presa engleza. Sunt neoficial 300 de mii in Regatul Unit, si mai bine de jumatate sunt in zona capitalei. Este adevarat ca aici gasim hoti de buzunare romani, cersetori, prostituate sau zilieri care se vand ca sclavii, cu ziua. Dar nu ei ne reprezinta.

Cei mai multi romani din Marea Britanie, si mai ales cei din Londra s-au integrat perfect, fac cariera si exceleaza in domeniile lor. Incepem cu un grup de tineri care vad aporape zilnic o o nota de plata de 100 de mii de lire sterline. Sunt bodiguarzi pentru VIP-uri internationale, bogati ai lumii care isi pun viata si averile in mainile lor.

Chit ca nu sunt bogati, o nota de plata de peste o suta de mii de lire sterline dupa o noapte in club sau un weekend de huzur, la Saint Tropez, sunt deja banalitati pentru ei. E si firesc. Pentru ca ei sunt romanii care asigura protectia VIP-urilor de la Londra si au in grija de la actori si cantareti celebri, pana la fete regale si miliardari excentrici.

Bogatii lumii isi pun vietile si averile in mainile lor. Au si motive. Ai nostri sunt niste masini de lupta disciplinate, fosti sportivi de performanta, care au aparat seici si sefi de state de atacuri, ori i-au ferit de paparazzi pe Leonardo Di Caprio, Paris Hilton sau Rihanna.

Muzica, strazi invadate de lumini, intersectii aglomerate. Vitrine stralucitoare, PUB-uri si cluburi care atrag ca un magnet zeci si sute de petrecareti. Oameni care se simt bine in locuri pentru toate buzunarele. Viata de noapte a Londrei incepe in milioane de glasuri si sunet de masini cu pretentii.

Cateva limuzine se aliniaza in fata unor hoteluri cu multe stele si arhitectura victoriana. De la volan coboara barbati masivi, la patru ace. Au costume scumpe si atitudine intimidanta. Toti sunt garzi de corp care ofera la Londra protectie VIP.

“Tu o sa fii cu Leit, preiei clientul de acasa. Zarcov, tu va trebui sa mergi la Project, acelasi client de saptamana trecuta. In seara asta vom fi la aceeasi masa, vom merge impreuna sa il preluam de acasa…”

Cel care le vorbeste este Ion, plecat din Suceava in urma cu multi ani. La Londra lumea il stie drept Yohan. Prin 2000 lucra la o firma de paza din Iasi, conducea o masina autohtona si castigurile erau mici. La un deceniu distanta, a cunoscut succesul in metropola britanica si are un portofoliu de clienti impresionant. A pazit indeaproape actori celebri, ca Leonardo Di Caprio, Mickey Rourke, Zack Efron sau Tamara Eclestone. A fost langa solistul Will I Am si langa multe vedete din sport. Lista se incheie cu seici si magnati cu afaceri care produc miliarde de de euro, dolari sau lire.

“Sunt vedete, sunt fotbalisti, lumea vrea sa faca poze cu ei, de obicei nu sunt de accord sa faca poze, poate sunt in stare de ebrietate, poate nu sunt intr-un moment prielnic si va spun voua ceva? Ei ne spun, in seara asta nu sunt poze. Deci noi…nu face nimeni poze. Vor discretie, vor sa aiba masa lor sa nu vina nimeni sa vorbeasca cu prietenele lor, sotiile lor, sa se impinga, sunt cluburi, aici intervine bautura, multa lume prinde curaj cand bea peste masura”, explica Yohan.

Romanii se impart pe echipe. Unii merg sa ia clientii de la hoteluri, altii ii asteapta la cluburi si restaurante. Yohan tine legatura cu clientii.

Si clientii vin. Cu masini scumpe, etaland multa opulenta. O scena de la intrarea unui club exclusivist: un important om de afaceri pakistanez si familia sa intra discret, in timp ce soferul ramane sa imparta cadouri scumpe valetilor de afara.

O ora mai tarziu, acelasi client comanda in club sampanie de 50 de mii de lire. Sunt 10 sticle de cate 5 mii fiecare si sunt aduse dupa un ritual aparte, sub ochii romanilor care asigura paza la masa.

DJ-ul opreste muzica si toti ochii sunt atintiti asupra celor care au facut comanda scumpa. Iar intr-o singura noapte, garzile de corp vad note de plata care, adunate, depasesc bugetul anual al unor spitale mari din Romania.

“Fac vanzare astia in 2 zile cat fac toate cluburile din Londra la un loc. Numai vinerea si sambata, dar sunt note de plata de 60 de mii, 80 de mii, 100 de mii. De lire, da”.

Daca nu ai vedea doi agenti de paza la intrare, nici nu ai zice ca intr-un anume loc e un club. Este extrem de silentios si pe cladire nu exista niciun panou care sa arate ca acolo urmeaza sa aiba loc o mare petrecere.

In lumea bogatilor nu e nevoie de reclama, pentru ca accesul se face pe baza unor carduri de membru. In o anumita seara petrec laolalta copii de premieri, descendenti ai unor caste indiene bogate, dar si oameni de afaceri de pe Wall Street. Cand merg la baie sau vor sa se plimbe prin club, romanii care ii pazesc le deschid calea si nu ii scapa din ochi.

“Eu cand incep munca imi fac switch off-ul, nu ma dor picioare, nu ma doare nimic. Nu beau apa, nu mananc, nu. Nu ai cum, daca ai baut trebuie sa mergi la baie si atunci si-o ia peste ochi. E un pic mai dificila munca, dar banoasa!”, explica un bodyguard.

Atunci cand unul dintre clienti vrea sa-si impresioneze o potentiala cucerire in club, romanii sunt trimisi sa le aduca de la garaj masinile de lux. Yohan spune ca de multe ori nu are suficient de multi baieti in echipa pentru cate solicitari are. Metropola aduna in weekenduri toata crema mondiala, oameni extrem de bogati, care vin din cele mai indepartate imperii financiare ale lumii. Iar romanii le sufla in ceafa la propriu.

“Noi suntem astia din Estul Europei, cam pe noi ne aleg”, spune un bodyguard.

Romanii sunt preferati pentru ca sunt seriosi si ofera siguranta. Marian Rusu, Mario pentru clienti. Cand nu e garda de corp, e sportiv de performanta. Concureaza in galele britanice de MMA, un sport de lupta sangeros, de pe urma caruia castiga frumos.

“Sincer, vor de toate intr-o persoana. Vor siguranta, privacy, ceea ce noi de asta suntem aici nu? Majoritatea clientilor, datorita sportului ma cauta, probabil si sportivii sunt mai seriosi si mai disciplinati. Ceea ce m-a ajutat foarte mult si knock-out-ul pe care l-am scos la 3,5 secunde, asta a contat foarte mult. Toti clientii ma intreaba cum a fost cu knock-out-ul cu…”, spune Marian Rusu.

Bogatii lumii isi pun viata si averile in mainile lor pentru ca le-au castigat increderea prin seriozitate, dar si prin forta. Marian e un tavalug in ring, dar si o masina de lupta foarte disciplinata in afara lui. Munca acestor gardieni de lux e remunerata foarte bine, pentru ca presupune si multe riscuri. Pot fi in pericol atunci cand apara clienti incomozi, care pot fi victime ale unor atacuri. Si nu de putine ori au fost nevoiti sa aplaneze conflicte cu membrii ai mafiei rusesti de la Londra, cu care clientii lor s-au sicanat in cluburi.

In cusca nu ii este frica de nimeni. In viata de noapte a Londrei, cu lux extrem, excentricitati si grandomanie, ii este cateodata teama sa nu piarda controlul realitatii in viata de zi cu zi. In care o cina nu costa zece mii de lire sterline, cum se intampla la locul de munca.

“Sunt ei bogati, eu sunt bogat ca am o familie, am un copil. Asta ma face mai bogat, nu banii”, spune Marian Rusu.

Are un baietel care creste la Targoviste, cu bunicii, dar pe care isi permite sa il vada foarte des. Se simte apreciat la Londra si castiga suficient cat sa-si permita o masina scumpa si o locuinta cu chirie intr-un cartier rezidential nou, in marele oras de pe Tamisa. Sotia lui Marian povesteste.

“Mergem foarte des, aproape la doua saptamani suntem in tara. Vara de obicei suntem in tara. De multe ori stau si ma gandesc, cand stai atat de mult intr-o tara, de multe ori nu stii ce sa faci, unde sa stai…”, spune sotia lui Marian.

“Sincer, mi-e dor de Romania foarte mult, mi-ar fi placut sa ma simt in Romania cum ma simt aici. Dar neavand posibilitatile de aici in Romania, din pacate merg in vizita in tara mea! Si asta e dureros”, spune Marian Rusu.

Merge in cantonamente, reuseste sa faca performanta si sa lupte in gale profesioniste, desi colegii sai de la firma de securitate stiu ce inseamna sa pazesti client mai multe nopti la rand.

“Se mai umfla picioarele? Vrei sa-ti arat?”

Rad, pentru ca munca e banoasa, iar ei muncesc in lux. O masina care costa cat 5 apartamente cu pretentii in Romania abia isi face loc pe strazile londoneze. La volan e Horatiu Pop, un clujean care cunoaste bine metropola Regatului Unit.

“Nu este foarte usor, dar dupa experienta totul este OK. Multa incredere. Incredere si garantie, cineva a garantat pentru mine. Premierul Turciei, printul Charles, foarte multe personalitati. Iti dai seama cine e, ca stii dinainte cine e. Si de multe ori e verificat de politie, inainte sa vina multe persoane. Sa stiti ca sunt foarte, nu sunt ca la televizor mari vedete, sunt foarte comunicativi, sunt OK”, spune Horatiu Pop.

Fie ca sunt politicieni, sportivi, fete regale sau vedete TV, Horatiu le face o incursiune pe strazile Londrei in cel mai luxos mod posibil. Vara, romanii ii urmeaza la Cannes, Monte Carlo si Saint Tropez. La petreceri pe yachturi si in localuri exclusiviste.

“Le oferim tot ce au nevoie, incepand de la rezervarea meselor pentru restaurant, rezervarea cluburilor, soferi, bodyguarzi, garda de corp in special, cam tot ce ar fi viata de noapte”, spune Ion Hartopean.

Ei sunt gladiatorii lumii moderne si si-au gasit un loc langa protipendada londoneza. Un univers la doi pasi, dar in acelasi timp foarte indepartat de lumea oamenilor obisnuiti, a tuturor celor care poarta grija chiriei si a locului de munca.

La Londra au aflat ca daca sunt sunt echilibrati si corecti, vor fi apreciati si recompensati. Au intrat intr-o lume in care seriozitatea, increderea si discretia sunt esentiale. Sa fie mereu in preajma unor oameni bogati si celebri, pentru ei, a devenit o rutina.

Sursa: Pro TV

Citeste mai mu

Articol din Romani azi, Romani celebri - curaj, Romani celebri - toti |

Comments Closed

Omul care aduce ploaia- Ing. Dan Popescu

January 28th, 2017 |

Deşertul care ameninţă 100.000 de hectare de teren în sudul Olteniei bate în retragere. De trei ani, plantări succesive au făcut ca aproape 4.000 de hectare de teren degradat să fie acum acoperite cu păduri. S-a ocupat Dan Popescu, un ingi-ner silvic care a ştiut să strângă în jurul său locuitorii satelor din apropierea deşertului, pe primarii acestora, dar şi autorităţile centrale şi locale.

O arată datele Agenţiei Europene pentru Mediu: din cauza încălzirii globale şi a defrişărilor masive, tot sudul României se deşertifică. Deocamdată, afectate grav sunt aproximativ 100.000 de hectare de teren din Olt, Dolj şi Mehedinţi.

Fenomenul se extinde cu rapiditate, astfel încât modelele realizate de experţii europeni arată că, până în anul 2035, întreaga parte de sud a României, de la Drobeta Turnu-Severin la Galaţi, se va transforma în deşert. Copiii europeni studiază la geografie despre felul cum se deşertifică România şi despre cauzele care au dus la această situaţie gravă.

În România se ştie foarte puţin despre pericolul care pândeşte solurile din partea de sud a ţării. Ca în toate domeniile, guvernanţii s-au ocupat şi nu prea. Există o strategie naţională, există şi bani pentru stoparea fenomenului (până acum bugetul a fost asigurat de Ministerul Agriculturii, acum bani mai sunt doar la Ministerul Mediului).

Documentele arată că în toată România sunt circa două milioane de hectare de terenuri degradate, iar în situaţia cea mai gravă se află 100.000 de hectare din cele trei judeţe din Oltenia, unde nisipurile au pus deja stăpânire.

Împădurirea este soluţia cea mai la îndemână, avantajele ei fiind rapide şi incontestabile. “Problema cu aceste împăduriri este că în momentul de faţă, în România, nu prea mai ai unde să împădureşti. Terenuri degradate se mai află, ici şi colo, la Agenţia Domeniilor Statului.

Cheia rezolvării problemei se află la proprietari, la oamenii obişnuiţi proprietari de terenuri. Asta a fost ideea mea şi pe baza ei am realizat proiectul împăduririlor din Sahara Olteniei”, îşi începe povestea inginerul silvic Dan Popescu.

“UNIREA TERENURILOR”
La jumătatea anilor 2000, după o lungă carieră la “stat”, olteanul a decis să renunţe la postul pe care îl avea şi să se dedice unei afaceri private, încercându-şi norocul pe cont propriu. A găsit imediat “piaţă de desfacere” pentru puieţii pe care îi cultiva: terenurile deşertificate. A început în 2006, iar acum sunt aproape 4.000 de hectare de pădure care cresc văzând cu ochii, aducând ploaia în zonă şi “înfrângând” nisipul.

“Sunt 100.000 de hectare în partea de sud a Olteniei care au nevoie de îngrijire imediată. Am început să prospectez lucrurile, am luat legătura cu mai mulţi primari din zonele afectate şi le-am propus să lucrăm împreună la acest proiect care, iată, după ce a fost pus în practică, ne aduce tuturor o multitudine de beneficii. Ideea a fost de a-i convinge pe oameni să îşi «unească» terenurile, astfel încât să obţinem parcele suficient de mari pentru a deveni păduri”, povesteşte Dan Popescu.

La început circumspecţi, primarii olteni au început să creadă apoi din ce în ce mai mult în ideea inginerului silvic. După aceea a urmat pasul cel mai important: convingerea oamenilor. “Cum să le ceri oamenilor să-ţi dea pământul? Chiar dacă era numai nisip şi nu creştea nimic acolo, ei tot nu voiau, credeau că vrem să facem o nouă colectivizare”, îşi aduce aminte Ion Spiridon, primarul comunei Urzica (Olt), unul dintre primii susţinători ai proiectului de reîmpădurire. A mers împreună cu Dan Popescu la fiecare familie în parte, le-a vorbit şi la biserică, a insistat chiar şi la serbările care se organizau în sat. Oamenii au început să fie de acord unul câte unul, în faţa promisiunii că pe terenul lor, acum plin de nisip, vor avea în câţiva ani o pădure pe care o vor putea exploata.

Aceleaşi demersuri urmate de rezultate încurajatoare şi la Mârşani şi Daneţi, în judeţul Dolj. În toamna lui 2006 s-a trecut la împădurirea cu salcâmi, plopi şi alte specii puţin pretenţioase. Aşa se face că după o lună încheiată de muncă, în Urzica s-au plantat 188 de hectare, la Mârşani alte 431 de hectare, iar la Daneţi alte 450 de hectare. Încurajaţi de rezultatele foarte bune, operaţiunile au continuat, astfel că în 2008 s-au împădurit 2.422 de hectare în Olt şi Dolj.

În cifre, asta înseamnă că în următorii 20 de ani vor fi absorbite câte 10 tone de dioxid de carbon/hectar în fiecare an. Acumularea totală de CO2 (gaz cu efect de seră, responsabil pentru schimbările climatice) este de 240.000 de tone pentru următoarele două decenii. Din punct de vedere al masei lemnoase obţinute, se estimează că producţia totală pentru perimetrele existente va fi de 230.100 de metri cubi de lemn, adică 95 de metri cubi pe fiecare hectar.

Din această producţie, proprietarii pădurii vor putea folosi lemnul şi pentru foc. Estimările arată că fiecare familie consumă în fiecare an pentru încălzirea locuinţei şi gătit circa 5 metri cubi de lemn. Asta înseamnă că populaţia va consuma doar 35.900 de metri cubi de lemn pentru foc, restul până la 230.000 de metri cubi putând fi folosit pentru alte activităţi industriale.

În momentul de faţă, s-au indentificat 4.316 de hectare de teren degradabil perimetre ce pot fi plantate. Dintre acestea, aproximativ 800 de hectare au documentaţia întocmită şi aşteaptă banii pentru a putea fi împădurite. Proiectele întocmite de primării au fost până acum finanţate dintr-un fond al Ministerului Agriculturii, care însă nu mai poate fi accesat. Doar Ministerul Mediului mai pune la dispoziţie bani pentru împăduriri atât prin fonduri de la buget, cât şi prin fonduri structurale.
Bogdan Iuraşcu/Jurnalul Naţiona

ASOCIAŢIA ASOCIAŢIILOR
Asociaţiile Mârşani, Urzica, Daneţii şi Celaru au format o asociaţie-mamă, denumită “Renaşterea Pădurii”. “Oamenii care lucrează la stat şi ar trebui să apere pădurea, s-o îngrijească, nu-şi fac treaba cum trebuie. Este o bătaie de joc şi acest lucru mă supără foarte tare. Noi, prin aceste asociaţii, am reuşit să remediem această situaţie şi nu ne vom opri aici”, spune Alexandru Dunoiu, de la asociaţia de proprietari din Mârşani. Mai trebuie spus că toată campania de împăduriri nu a beneficiat de participarea vreunei vedete sau a vreunui politician. O campanie similară, mediatizată excesiv de un post tv a dus la plantarea a doar 30 de hectare de pădure.

Sursa: jurnalul

Articol din Romani celebri - cercetare, Romani celebri - curaj, Romani celebri - economie, Romani celebri - social, Romani celebri - toti |

Comments Closed

O schioare cu un picior amputat, medic patolog în Germania, câștigă medalii pentru România la Jocurile Paralimpice

August 31st, 2016 |

Scris de Andrei Militaru

Laura Văleanu este o tânără de 26 de ani, originară din Sibiu, a cărei viaţă este demnă de un scenariu de film. Pentru Laura viaţa a fost până acum o “aventură” plină de neprevăzut, cu măriri şi decăderi, în care a făcut ca imposibilul să devină posibil. Şi a reuşit când alţii nu-i dădeau nicio şansă. A reuşit pentru că ea este imaginea fidelă a curajului, ambiţiei, devotamentului, pasiunii, entuziasmului, toate adunate laolaltă.

Destinul Laurei a fost unul tragic. La vârsta de 16 ani a avut un teribil accident de motocicletă, în urma căruia i-a fost amputat un picior de la gambă în jos. În mod normal, o victimă a unui astfel de eveniment este, practic, condamnată să traiască toată viaţa într-un scaun cu rotile, stârnind compasiunea celor din jur. Nu a fost şi cazul Laurei, care a refuzat cu obstinaţie să accepte că viaţa ei poate deveni un calvar, a refuzat să se lamenteze. În ciuda infirmităţii, a continuat să lupte pentru visurile sale, conştientă fiind că are toată viaţa înainte. Ajutată de un psihic de fier, a depăşit acest moment de cumpănă şi nu a renunţat niciodată să spere că, într-o zi, va redeveni un om normal. Şi chiar a reuşit graţie unor oameni cu inimă mare. A primit o proteză cu ajutorul căreia a învăţat să meargă din nou. Dar dorinţa ei cea mai mare era să urce din nou pe schiuri, un sport care i-a marcat, în sens pozitiv, copilăria. Ar fi de prisos să spunem că a reuşit şi de această dată, ba mai mult, a făcut schi de performanţă, fiind cooptată în lotul paralimpic al României şi participând la Jocurile Paralimpice.

În paralel cu schiul, Laura a urmat cursurile Facultăţii de Medicină ale Universităţii din Munchen. Timp de cinci ani a studiat asiduu, iar de curând a devenit doctor patolog la institutul de specialitate din Munchen, preluând din mers şi activitatea de asistent universitar. Practic, timpul Laurei se împarte acum între laboratoarele medicale, tratate şi cursuri studenţeşti, rapoarte de cercetare şi pârtia de schi. Este un amestec straniu de activităţi, care defineşte existenţa acestui om minunat.

Laura Văleanu s-a născut în Sibiu, provenind dintr-o familie de intelectuali. La o vârstă la care alți copii abia învață să vorbească și să scrie, tânăra, motivată și îndrumată de tatăl său, a făcut cunoștință prima dată cu limba germană.

“În clasa a I-a am învăţat să scriem şi să citim în germană, iar în clasa a II-a am învăţat în română. În clasa a IV-a am dat test la germană pentru a intra la Liceul Brukenthal, pe care l-am și absolvit ulterior. Tata a avut foarte mulţi prieteni saşi și lui i se părea foarte important să învăț limba germană”, povestește tânăra.

În paralel cu studiul limbii lui Goethe, a deprins deopotrivă tainele schiului, încurajată tot de tatăl ei. A început să schieze la vârsta de cinci ani, iar de atunci acest sport a acaparat-o iremediabil. A ajuns să trăiască pentru schi, să se hrănească şi să respire aerul tare al schiului. “Am ajuns să iubesc acest sport mai mult decât aş putea iubi o fiinţă. Am ajuns să nu mai pot trăi fără schi, fără acea senzaţie care mi-o dă acest sport. Schiul a devenit drogul meu fără de care nu mai puteam trăi.”

Pe lângă rezultatele excelente obținute la școală, Laura a avut rezultate pe măsură și la schi. În scurt timp a devenit schioare profesionistă, iar la vârsta de 15 ani a câștigat primul ei titlul major în acest sport, titlul de campioană națională. În plus, a adoptat un stil de viaţă alert, combinând exerciţiul fizic cu cel mental. Practic, viaţa Laurei era perfectă, însă atipică pentru un adolescent de vârsta ei. “Aveam un sentiment ciudat atunci, deoarece îmi atinsesem toate scopurile şi totul era roz, dar parcă totuşi nu eram mulţumită pentru că voiam mai mult.

Seara fatidică care i-a schimbat viața

Însă, aspirațiile Laurei s-au transformat fulgerător în fum din cauza unui teribil accident de motocicletă petrecut în Sibiu pe când avea 16 ani. “Era foarte aglomerat drumul, aşteptam să trec printr-o intersecţie şi am avut neşansa ca o maşină care venea din dreapta mea să intre direct în mine. M-a lovit în plin. Accidentul a avut loc la o lună după ce îmi luasem motorul”, își amintește cu seninătate tânăra. De aici înainte a urmat un adevărat calvar, cu zeci de zile petrecute în spitale, cu suferințe uriașe și operații nenumărate rămase fără rezultat, deoarece medicii nu i-au mai putut salva piciorul.

“Am ajuns la spital, la Sibiu, și exact în aceeași noapte am fost transferată la Târgu Mureş cu o ambulanță, nu cu elicopterul. Nici până azi nu am înțeles de ce nu am mers cu elicopterul. La astfel de accidente, extremitățile sunt cele mai afectate, iar dacă nu intervii asupra lor în șase ore, nu mai ai ce să le faci. Am fost operată destul de târziu, deja şansele de reuşită erau destul de mici pentru că degetele deveniseră negre. Apoi am fost mutată la Cluj, mama mea fiind medic şi având foarte mulţi prieteni acolo. Din păcate era prea târziu, ajunsesem la faza în care rămăsesem doar cu călcâiul piciorului.”

Într-o asemenea situație, Laura a avut de luat o decizie care avea să-i marcheze toată viața. A avut de ales între varianta unei reconstrucţii plastice prin acoperirea părţii afectate cu muşchi de pe spate sau de pe abdomen sau varianta amputării şi înlocuirea piciorului cu o proteză.

“Când mă gândesc acum, mi se pare tare greu ca un copil de 16 ani să ia o astfel de decizie. Am luat decizia amputării de la nivelul gambei, deoarece nu doream să mai am parte de alte operaţii care ar fi urmat dacă aş fi ales varianta reconstrucţiei. Din primele clipe de când am ajuns la spital am ştiut că o să-mi amputeze piciorul, dar am fost mereu pozitivă şi optimistă.”

După accident nimic nu mai era perfect, ci totul trebuia luat de la zero. “Înainte de accident am avut 67 kg, după accident ajunsesem la 47 kg, mi se atrofiase musculatura destul de mult pentru că nu făceam nimic. Eu nu am trăit această experienţă neplăcută într-un mod negativ, ci am văzut-o ca pe o provocare. Atunci mi-am dat seama că fusesem degeaba nemulțumită anterior accidentului pentru că viaţa mea fusese perfectă, dar de multe lucruri în viaţa îţi dai seama prea târziu de anumite lucruri. Important e să înveţi din fiecare experienţă şi cel mai important e să ştii să-ţi controlezi stările cu ajutorul minţii, să fii propriul tău psiholog.”

După toate chinurile trăite în spital, la revenirea acasă, Laura a primit o proteză cu care nu s-a adaptat deloc la început. Trebuia să o schimbe săptămânal pentru că piciorul îi era umflat după operaţie. Apoi a început să o schimbe lunar, iar ulterior, cu ajutorul unei firme de specialitate din Oradea, a făcut rost de o proteză definitivă, specială pentru schi, care a costat 15.000 de euro. Totuși, și aceasta a avut nevoie de mai multe ajustări, până când Laura a simțit-o ca pe piciorul ei.

A durat câţiva ani până a învățat să meargă perfect, fără dureri şi disconfort. Însă marea ei dorință era să revină pe schiuri. “Grija mea a fost mereu să mai pot merge cu motorul şi să mai pot schia. Am avut accidentul în septembrie, iar în decembrie, când a dat prima zăpadă, nu mai puteam de nerăbdare să schiez din nou. Şi aici am plecat de la zero, am început pas cu pas, ca şi cu mersul pe jos. Am învăţat cu fosta mea antrenoare, în Păltiniş, pe pârtia mică, ca la cinci ani, atunci când am schiat prima oară în viaţa mea. După doar o zi pe pârtia mică eram deja pregătită să merg pe pârtia mare. A fost un sentiment foarte ciudat, dar în acelaşi timp am simţit acea satisfacţie pe care numai schiul mi-o putea da. Iar de acolo şi până la schiul de performanţă mă aştepta un drum lung și deloc uşor.”

Motto-ul Laurei: “Întâlnește oamenii potriviți la momentul potrivit”

La trei luni distanță de la accident și după ce a învățat să schieze din nou, viața Laurei a cunoscut o nouă turnură neașteptată. Povestea ei a ajuns la urechile unor jurnaliști de la o televiziune locală. Astfel, mai multe filmulețe cu Laura pe schiuri, ajutată de proteza specială, au fost vizionate de oficiali ai Comitetului Naţional Paralimpic (n.r. – for care se ocupă de coordonarea și pregătirea sportivilor cu dizabilități pentru întrecerile destinate acestora), care pregătește sportivii pentru Jocurile Paralimpice.

“Eram în clasa a 12-a, înainte de Bacalaureat. M-au sunat şi m-au întrebat dacă vreau să merg anul următor, în 2010, la Jocurile Paralimpice de la Vancouver. Am acceptat, dar am mers fără prea multe antrenamente. Mi s-a părut foarte greu, în condiţiile în care la o competiţie de o asemenea anvergură nu poţi merge fără să te antrenezi temeinic. Totuși, am participat la primele mele Jocuri Paralimpice. La Vancouver am întâlnit oamenii potriviți la momentul potrivit. Oamenii de acolo, atmosfera, tăria lor de caracter m-au făcut de 1.000 de ori mai puternică şi mi-au schimbat perspectiva despre viaţă. M-am schimbat acolo în două săptămâni cât alţii în ani. Am revenit la viaţa de zi cu zi mai puternică ca niciodată şi foarte încrezătoare în mine.”

Ulterior, prin intermediul tatălui ei și al unui antrenor de schi german, Laura a făcut cunoștință cu actuala sa antrenoare de schi, o nemțoaică ce pregătește sportivi din lotul național paralimpic al Germaniei. Tinerei schioare i s-a reactivat licenţa de schi şi a redebutat la Campionatele Mondiale, în 2013. Practic, ea s-a pregătit cu lotul paralimpic al Germaniei şi a concurat pentru România la întrecerile internaționale.

Un an mai târziu, a urmat Olimpiada de la Soci, pentru care s-a pregătit un an întreg. Grație antrenamentelor intense efectuate sub stricta îndrumare și supraveghere a antrenoarei sale, Laura s-a prezentat mult mai bine la Soci decât la Vancouver. “Am terminat pe locul 5, iar un an mai târziu, în 2015, am concurat la toate probele, inclusiv cele de viteză şi am terminat pe locul 3 în proba de slalom uriaș”, mai spune tânăra care acum se pregătește pentru Jocurile Paralimpice din 2018, din Coreea de Sud.

Deși concurează sub tricolor la concursurile internaționale, dar se pregătește cu lotul paralimpic al Germaniei, Laura nu beneficiază de niciun sprijin din partea Federației Române de Schi Biatlon. Singurul sprijin îl are de la Comitetul Paralimpic Român, care o susține din punct de vedere logistic, nu și financiar. De altfel, ea beneficiază de bunăvoința antrenorilor de la lotul german, care o pregătesc benevol. “Comitetul Naţional Paralimpic nu dispune de fonduri să plătească antrenori, iar federația nu este interesată de soarta mea. Cu toate acestea, nu m-am gândit niciodată să concurez pentru Germania, chiar dacă este țara mea adoptivă, deoarece România este țara mea natală și pentru ea voi concura mereu.”

Absolventă de medicină a unei prestigioase universități europene

Dacă alți sportivi profesioniști își petrec toată viața în sălile de antrenament sau în cantonamente, preferând gloria efemeră, ei bine, Laura s-a gândit și la viitorul ei și la vremurile când nu va mai putea să facă sport de performanță. Influențată puternic de mama ei, medic de profesie, tânăra schioare a urmat cursurile Facultății de Medicină a Universității Ludwig-Maximilian din Munchen, facultate pe care a absolvit-o recent. Cum a ajuns să studieze în Munchen?

“Încă din gimnaziu am început să facem schimburi de experienţă cu şcoli din Elveţia, Germania şi Austria. Eram fascinată de ţările acestea, de elevi, de mentalitatea oamenilor. Asta m-a determinat să-mi doresc să studiez într-una din aceste ţări. Iniţial am vrut să dau examen pentru Viena, m-am pregătit pentru acest examen, dar a coincis cu proba de sport de la bacalaureat şi nu am mai putut ajunge la examen. Apoi am optat pentru Munchen pentru că era cel mai aproape oraş de România, erau zboruri directe către Sibiu, aveam şi prieteni din ani mai mari care studiau acolo.”

A fost admisă cu nota de la bacalaureat, s-a pregătit doi ani, după care a susținut examenul de admitere de stat, un examen pe care îl promovează, în medie, 50% dintre concurenţi. Apoi a urmat cursurile propriu-zise, care au durat trei ani, după care încă un an în care a făcut practică în spital la toate specializările. La final a dat un examen scris şi oral, pe care l-a promovat cu succes și astfel a devenit medic patolog. Acum lucrează la Institutul de Patologie din Munchen ca rezident și spune că este extrem de încântată de munca pe care o prestează. Lucrează mai bine de 12 ore pe zi și nu câștigă foarte mult raportat la orele lucrate, dar asta n-o împiedică pe Laura să fie mereu motivată.

“Întotdeauna am vrut să fac medicină, de când eram mică, mama mea fiind medic, probabil că m-a influenţat indirect. Studiul de medicină nu mi s-a părut greu. Atât de mult îmi place şi atât de mult mă pasionează, încât nu mi se pare greu că trebuie să învăţ tot timpul şi să mă pregătesc tot timpul. Nu mi-aş putea imagina să fac altceva, nici nu cred că aş fi bună de altceva.”

În plus, pe lângă munca din Institutul de Patologie și antrenamentele de pe pârtia de schi, Laura a găsit timpul și resursele pentru a-și face intrarea și în mediul academic. “La clinica universitară unde lucrez acum este extraordinar pentru că, în afară de faptul că fac ceea ce face un patolog, am şi cursuri cu studenţii. Am început de curând să predau. Pe lângă muncă, activitate de predare şi schi, mai trebuie să facem şi partea de cercetare pentru că suntem la clinică universitară şi este obligatoriu să facem şi cercetare”, explică Laura, care mai spune că, deși timpul său este destul de comprimat, întotdeauna își găsește momente de relaxare în schi. “Am noroc că lucrez pe segmentul de patologie, drept urmare am weekend-urile libere şi mă pot pregăti. Zilnic fac câte 2-3 ore de antrenament. Acum, pe perioada verii, pregătirea se bazează foarte mult pe condiţie fizică, iar în weekend-uri merg şi schiez pe gheţar. Îmi place să fac lucruri grele doar pentru satisfacţia pe care o primesc la final.”

CITAT: “Din primele clipe de când am ajuns la spital am ştiut că o să-mi amputeze piciorul, dar am fost mereu pozitivă şi optimistă.” Laura Văleanu, medic patolog și sportiv paralimpic

Sursa: viitorulromaniei

Articol din Romani celebri - curaj, Romani celebri - femei, Romani celebri - sport |

Comments Closed

Comoara uitată a ţării: cum vor să folosească britanicii cânepa românească

July 9th, 2016 |

Comoara uitată a ţării: cum vor să folosească britanicii cânepa românească

Uitată de români, dar extrem de apreciată de occidentali, cânepa ar putea reveni în atenţia cultivatorilor noştri prin atenţia unui grup de iniţiativă, coordonat de Ivan Patzaichin

Până în 1989, România ocupa locul I în Europa la cultura inului şi a cânepei şi locul IV în lume. Se cultivau aproximativ 75.000 de hectare de in şi 49.000 de hectare de cânepă. Astăzi, însumat, cele două plante tehnice abia dacă acoperă câteva sute de hectare. O mână de oameni încearcă, însă, să readucă atât cânepa, cât şi unul, pe locul pe care îl merită în economia României, cu atât mai mult cu cât vorbim despre o plantă cu mii de întrebuinţări, foarte bine cotată în occident.

Mai multe detalii pe adaevarul

Articol din Initiative, Romani celebri - curaj |

Comments Closed

Constănţeanul care pilotează elicopterul unui preşedinte african. Regii şi reginele Africii au zburat cu el

March 8th, 2016 |

Constănţeanul care pilotează elicopterul unui preşedinte african. Regii şi reginele Africii au zburat cu el - enachepilotafrica1-1457113786.jpg

Constănţeanul care pilotează elicopterul unui preşedinte african. Regii şi reginele Africii au zburat cu el - enachepilotafrica2-1457113695.jpg

Constănţeanul care pilotează elicopterul unui preşedinte african. Regii şi reginele Africii au zburat cu el - enachepilotafrica3-1457113706.jpg

În anul 1958, anul în care s-a născut Ovidiu-Vinceţiu Cristian, tatăl lui, căpitanul-pilot Dumitru Cristian, zbura cu avionul subsonic MIG-15 pe aerodromul Mihail Kogălniceanu.

Ovidiu a copilărit, alături de alţi copii ai aviatorilor, în jurul blocurilor de la pădure şi, când era zbor de zi sau de noapte, auzea zgomotul avioanelor la pornire şi decolare. Uneori, când părinţii lor se întorceau din misiuni de interceptare, zbor pe traiect sau zbor în zona de lucru, înaintea intrării în tur de pistă, unii piloţi executau un viraj la joasă înălţime deasupra blocurilor de locuinţe. Copiii, la vederea avioanelor ce treceau deasupra lor, ridicau mânuţele deasupra capului şi strigau din răsputeri: „Tati, tati, te văd, vino mai aproape!”.

Copilul Ovidiu-Vincenţiu Cristian era fascinat de zborul avioanelor cu reacţie subsonice, iar mai târziu de zborul avioanelor supersonice MIG-21. Încă de atunci, de mic copil, Ovidiu a vrut să devină aviator, ca tatăl său. După primii 17 ani din viaţă petrecuţi în familia aviatorilor militari, în anul 1980, după absolvirea liceului industrial din Constanţa a susţinut examenul de admitere la Şcoala militară de ofiţeri activi de aviaţie „Aurel Vlaicu” de la Boboc. Când a aflat de reuşita băiatului său, co-lonelul Dumitru Cristian care era comandantul unităţii de elicoptere – Tuzla, a planificat un zbor cu elicopterul Puma de la Tuzla la Boboc unde a aterizat chiar pe aerodrom. L-a întâmpinat chiar comandantul şcolii de atunci, colonelul Ion Tătăranu, cu care zburase Dumitru Cristian la Mihail Kogălniceanu. Şi-au strâns mâinile, iar Cristian i-ar fi spus: „Sunt mândru de reuşita fiului meu, dar aveţi grijă, să scoateţi din el un pilot tot aşa de bun ca mine!Fără avioa-ne supersonice! Mai bine la elicoptere!”.

Pilot, ca şi tatăl său

În anul 1984, după absolvire şi obţinerea brevetului de pilot militar a fost înaintat la gradul de locotenent aviator şi repartizat la Regimentul 59 Elicoptere – Tuzla, regiment care fusese comandat de tatăl său ce ieşise, între timp, la pensie. Schimbul de ştafetă între cei doi, tată şi fiu, a avut loc pe aerodromul Tuzla, un schimb între două generaţii de piloţi militari. Ovidiu a fost încadrat ca pilot la Escadrila I comandată de maiorul Ion Cojanu şi, până în luna iulie a anului 1987, a zburat copilot, apoi pilot-prim pe elicopterul IAR-316 B (Alouette) învăţând arta pilotajului de la instructori şi comandanţi, zboruri pe condiţii meteorologice, ziua sau noaptea, zboruri pe traiect, zboruri în formaţie, zboruri la punct fix, dar şi antrenamente pentru trageri în ţinte terestre.

Pe data de 06 iulie 1987 elicopterul IAR-316 B (Alouette) nr.19 era staţionat pe stadionul din Valu lui Traian pregătit pentru misiuni aviochimice. Comandantul echi-pajului era Maiorul Valerian Neagoe şi copilot Locotenentul Ovidiu-Vincenţiu Cristian. La elicopter, maistrul militar Vasile Raţă, mecanicul de bord, îi aştepta cu uşile deschise. Piloţii au urcat pe scaune, şi-au prins curelele de mijloc, căştile radio le-au fixat pe urechi şi au pornit motorul. Neagoe a stabilit legătura radio cu aerodromul Tuzla: „Pornim şi decolăm pentru Sibioara”. După o ultimă verificare exterioară a aeronavei a urcat şi mecanicul. Cei doi piloţi s-au concentrat pe comenzi: manşe, manete de pas şi paloniere. „Libelula” s-a ridicat uşor de la sol în plan vertical. Nimic deosebit nu le-a atras atenţia. Motorul funcţiona în parametri. Ovidiu urmărea altimetrul şi, când au atins înălţimea de 15 metri, elicopterul s-a dezechilibrat dintr-o dată. Neagoe a mai apucat să le strige celorlalţi: „Ţineţi-vă bine! Ne prăbuşim! Defect roata liberă!”. O pală a rotorului, aşa zisa „pală albastră“, a ieşit din planul ei de rotaţie secţionând grinda de coadă. Elicopterul n-a mai putut fi controlat şi s-a izbit cu putere de pământ. Dintre toţi, Ovidiu a avut cel mai mult de suferit, fiind transportat de urgenţă la Bucureşti şi operat.

După aproximativ un an, a revenit la zbor, continuându-şi activitatea ca pilot în cadrul Regimentului, apoi a Grupului de elicoptere, în multe misiuni. Una dintre cele mai importante, în premieră în România, s-a desfăşurat în perioada 09-21 martie 1998 şi s-a numit „STRONG RESOLVE 98″. A fost cel mai mare exerciţiu multinaţional desfăşurat de forţele NATO în Oceanul Atlantic de la crearea Alianţei.

Trecut în rezervă, dar cu planuri la fel de mari

În anul 2001, în urma reorganizării aviaţiei militare, unitatea de la Tuzla s-a desfiinţat şi locotenent-comandorul Ovidiu-Vincenţiu Cristian a fost trecut în rezervă. N-a renunţat însă la zbor.

A rămas în continuare pe aerodromul Tuzla şi a zburat ca pilot civil pe elicopterul IAR-316 B (Alouette) până a atins cifra de 2.100 ore zbor. Apoi a făcut trecerea pe elicopterul BELL-206 L4T GEMINI şi a executat zboruri în folosul societăţii ,,Petromar S.A.”, transportând personal şi materiale pentru platformele de foraj şi extracţie petrol şi gaze din Marea Neagră. A notat în carnetul de zbor cam 600 de ore cu acest tip de elicopter. Din anul 2006 a zburat cu elicopterele BELL 206 L1 LONG RANGER aproximativ 700 ore, AGUSTA-109 S GRAND aproximativ 350 ore şi AUGUSTA-139 aproximativ 400 de ore pentru compania omului de afaceri Ion Ţiriac.

Pilot în flotila prezidenţială din Guineea Ecuatorială

Din anul 2010 s-a angajat ca pilot în Guineea Ecuatorială pentru a executa zboruri în folosul guvernului şi preşedinţiei acestei ţări. Asta face şi în prezent: pilotează elicopterul AUGUSTA-139 deasupra unor zone de care mulţi dintre noi nici nu am auzit vreodată. Ovidiu zboară de la Libreville către Point Noir, de la Malabo, Bata, Mongomeyen către Niefang, Oyala, Mongomo, Mbini, Evinayong, Ebebein, Kogo, locuri în care familia prezidenţială, membrii guvernului, invitaţi şi prieteni ai acestora au nevoie. În elicopterul VIP pe care îl pilotează urcă, de regulă, 6-8 pasageri. Misiunile se execută la o înălţime de 150-300 de metri, iar în momentul traversării unor munţi urcă şi la 3.000 de metri. Viteza de croazieră este de 250-260 Km/oră. Sunt doi membri în echipaj, un pilot român şi unul austriac, iar uneori urcă şi un inginer Italian. Zboruri frecvente face spre insula Corisco, la graniţa cu Gabon şi spre insula Bioko unde au baza aeriană. Misiunile pilotului român Ovidiu-Vincenţiu Cristian sunt misiuni cu predilecţie VIP şi sunt considerate misiuni de importanţă deosebită. Sunt misiuni în condiţiile date de clima tropicală.

În ultimii patru ani de când zboară pentru statul Guineea Ecuatorială Ovidiu a avut ocazia să zboare cu aproape jumătate din şefii de stat şi de guverne, regi şi regine ai continentului Africa. Este singurul pilot român ce zboară în acea zonă a lumii. Este cel mai bun ambasador al şcolii româneşti de pilotaj. Un pilot constănţean ce zboară în flotila prezidenţială a altui stat. Mulţi piloţi din lume nu au făcut faţă condiţiilor dure de acolo.

Căpitan-comandor (r) Nelu Enache – ARPIA, Filiala Constanţa

Sursa: cugetliber

Articol din Romani azi, Romani celebri - curaj, Romani celebri - toti |

Comments Closed

Cascadoria care i-a impresionat pe americani, realizată cu o Dacia 1300, în 1995, la Alba Iulia. Cum a zburat Lae Dreghici 63 de metri peste două TIR-uri

March 6th, 2016 |

O cascadorie celebră realizată în anul 1995 de Lae Dreghici, la Alba Iulia, a ajuns până pe posturile TV din SUA. Cascadorul „a zburat“ cu o Dacia 1300, modificată, de pe o trambulină cu o înălţime de patru metri, peste două TIR-uri aşezate unul după celălalt. A fost cea mai spectaculoasă cascadorie a momentului, la care au fost martori peste 40.000 de spectactori.

Cascadoria care i-a impresionat pe americani, realizată cu o Dacia 1300, în 1995, la Alba Iulia. Cum a zburat Lae Dreghici 63 de metri peste două TIR-uri

Pilotul maşinii a fost Lae Dreghici (avea atunci 43 de ani), cunoscut pentru zeci de cascadorii în filme celebre, iar copilot a fost Mircea Buta. Distanţa în aer parcursă de maşină în timpul cascadoriei a fost de 63,68 metri, cu o viteză de 140 km/h, la 11 metri înălţime. Maşina a aterizat “în bot” şi s-a rostogolit pe partea stângă. Chiar dacă autoturismul a suferit avarii serioase, pilotul şi copilotul au scăpat nevătămaţi. Cascadoria nu a fost, în final, omologată, dar a fost cea mai spectaculoasă realizată până atunci în România. Imagini au ajuns şi la televiziuni din Europa şi SUA, iar Lae Dreghici a fost invitat în America pentru a colabora cu cascadori de acolo.

Mai multe pe adevarul

Articol din Romani azi, Romani celebri - curaj, Romani celebri - toti |

Comments Closed

Eroul care a sărit în apele reci ale Dâmboviței și a salvat două vieți

February 28th, 2016 |

Un tânăr de 30 este eroul care a sărit în apa rece a Dâmboviţei şi a scos la mal victimele prinse între fiarele contorsionate ale maşinii căzute ieri în râu. În timp ce alţi şoferi filmau accidentul sau vorbeau despre drama copilului de 8 ani şi a părinţilor acestuia, prizonieri încă în maşina scufundată cu roţile în sus, bărbatul a sărit în apă. Gestul său a salvat viaţa băiatului şi a mamei acestuia.

Sunt imaginile filmate de martorii oculari, în momentul în care Alexandru Puiu îl aduce la mal pe copilul de 8 ani. Un singur om îi sare în ajutor salvatorului. Restul continuă să filmeze operaţiunea de salvare.

„Am dat prima oară de copil, l-am prins de mână, l-am scos, a fost momentul de bucurie şi în acelaşi timp de groază. Sincer, de frig, de abia puteam să mai înaintez, am avut noroc că a sărit un băiat de pe mal să mă ajute pentru că eram foarte înfrigurat. Am auzit maşina poliţiei după ce l-am scos pe băiat, ulterior m-am întors să îl scot şi pe bărbat”, povestește Alexandru Puiu.

Totul s-a întâmplat în doar câteva clipe. În timp ce Alexandru încerca să îl scoată din maşină pe şoferul maşinii, pe mal agentul George Dorin resuscita copilul de 8 ani.

„În maşina care era în Dâmboviţa, în momentul în care eu am ajuns şi acordam primul ajutor, o persoană de sex masculin l-a scos pe presupun tatăl copilului, şoferul. Am procedat la masajul cardiac, mi-am dat jos hainele de pe mine ca să îl încălzesc după care au venit cei de la SMURD şi l-au preluat în ambulanţă”, spune George Dorin, agent de poliție.

„Prima grijă a fost copilul, m-am dus la el şi am văzut că domnul poliţist a fost omul potrivit la locul potrivit”, adaugă Alexandru Puiu.

Până la sosirea ambulanţei, Alexandru a dispărut în mulţime. Poliţiştii nici n-au apucat să-i mulţumească pentru pentru gestul său.

„Nu am făcut chestia asta ca să ies în evidenţă. De ce am sărit în apă? Pentru că aşa e normal. Aşa ar fi trebuit să facă cei din jur, mulţimea. Ăsta ar fi trebuit să fie primul impuls”, spune Alexandru Puiu.

Astăzi, atât Alexandru Puiu, cât şi agentul Dorin George au luat legătura cu medicii care se îngrijesc de copilul de 8 ani. Doctorii le-au spus că micuţul se simte mai bine, dar că pericolul nu a trecut.

În urmă cu două zile, o femeie a murit în râul Dâmbovița, după ce a căzut cu mașina în apă.

Sursa: digi24

Articol din Romani azi, Romani celebri - curaj, Romani celebri - sport |

Comments Closed

FLAVIU CERNESCU A ESCALADAT CRUCEA DE PE CARAIMAN

January 15th, 2016 |

Cu toții am mers, cel puțin o dată în drumețiile noastre, până la Crucea de pe Caraiman. Aici, am admirat peisajele, am fotografiat depărtările, ne-am amintit motivele construcției monumentului și, probabil zâmbind, am pornit mai departe. Însă acrobatul Flaviu Cernescu a hotărât ca în prima sa întâlnire cu cea mai înaltă cruce din lume amplasată pe un vârf montan să nu se mulțumească doar cu admiratul, ci să facă ceva de-a dreptul memorabil: să escaladeze Crucea de pe Caraiman pe ceață și fără echipament de asigurare.

Aflată în şaua masivului Caraiman, pe marginea abruptului către Valea Seacă, Crucea Caraiman este un monument istoric, care a fost construit între 1926 și 1928, pentru a cinsti memoria românilor care au murit în Primul Război Mondial. Ridicată la altitudinea de 2.291 de metri, a fost desemnată cea mai înaltă cruce din lume amplasată pe un vârf montan, potrivit site-ului Guinness World Record. Crucea are o înălţime de 28 de metri şi este executată din profile de oţel, fiind montată pe un soclu din beton armat placat cu piatră, înalt de 8 metri. Lățimea stâlpului vertical este de 2 metri, lungimea brațelor orizontale până în axul stâlpului este de 7 metri, iar latura unui ochi pătrat de zăbrea este de 2 metri. Mai multe despre istoricul Crucii am scris AICI.

Flaviu Cernescu, cunoscut după ce a ajuns în semifinale la „Românii au talent” şi recunoscut pentru locurile neobişnuite şi înalte unde își „face numerele”, nu mai vizitase, până anul trecut, obiectivul-emblemă al Văii Prahovei. Însă faima românului a ajuns și la urechile lui Bear Grylls, care i-a cerut lui Flaviu să filmeze pentru emisiunea sa. Astfel că românul a decis să facă din prima vizită la Crucea de pe Caraiman un eveniment cu totul deosebit.

Mai exact, Flaviu a urcat până la Cabana Babele cu telecabina, după care a mers, pe monociclu, până la Cruce. Ajuns pe vârful secundar al Caraimanului, românul a escaladat, pe o ceață deasă, structura metalică prin exterior, fără echipament de asigurare. La destinație, adică în vârful Crucii, Flaviu Cernescu a fluturat steagul României, spre uimirea celor prezenți, în acea zi, la monumentul istoric. Iar ca aventura să fie completă, românul a mers pe fiecare latură din vârful Crucii Caraiman, singurul „ajutor” fiindu-i o cameră Go Pro.

Evenimentul spectaculos a fost filmat în iulie 2015, dar abia pe 11 ianuarie 2016 a fost dat publicității și poate fi urmărit în videoclipul de mai jos:

„M-am speriat puțin când am văzut că intră soarele în nori și se așează ceața. La un moment dat nu mai vedeam orașul absolut deloc. Curentul varia, cum intra soarele în nori, cum creștea curentul. Era frig, asta a fost cea mai mare problemă, mi-au înghețat mâinile urcând pe exteriorul structurii. Lumea se vede foarte frumos, înălțimea pune în valoare lucrurile într-un mod de ansamblu care mie îmi place”, a declarat Flaviu Cernescu pentru emisiunea „Exclusiv în România”.

Balaurul pe monociclu

Originar din Caraş Severin, Flaviu Cernescu are 33 de ani și este inginer IT, dar a renunţat la munca sa pentru a se dedica sportului şi acrobaţiei. De 10 ani merge pe monociclu şi sfidează gravitaţia pe o chingă de numai 2 centimetri, denumită slackline. Iar popularitatea nu a întârziat să apară, mai ales după ce Flaviu a realizat câteva videoclipuri în care își demonstrează abilitățile.

Spre exemplu, în august 2014, s-a plimbat cu monociclul pe marginea barajului Vidraru, pe o bordură de 20 de centimetri lățime, la 166 de metri înălțime. Mai jos aveți dovada:

Iar asta nu e tot. Ce ziceți de o coborâre, tot cu monociclul, pe Caraiman?

Nu în ultimul rând, trebuie menționat că Flaviu Cernescu, cunoscut și sub numele de „Balaurul”, a fost subiectul unui documentarul realizat de regizorul Sabin Dorohoi. Românul încearcă să învie o poveste transilvăneană de acum 378 de ani. Documentarul îl puteți urmări mai jos: