Autor: Simona ANGHEL

Peste câteva luni, olimpicul ploieștean pleacă la Oxford, pentru a se dedica total studierii unui domeniu care l-a cucerit și în care vrea să-și facă un renume. Filip lasă, însă, în urmă, prin exemplul său, un mesaj dur pentru noi toți: nu vrem, nu știm, nu suntem în stare să ne prețuim copiii, oricât de valoroși ar fi ei, dupa cum scrie ph-online.ro.

Acum 12 ani, Filip Mihai Ceacîreanu era un copil ca alți zeci de mii: emoționat, în prima zi de școală, de mână cu părinții care îl lăsau în clasă, în grija unei învățătoare, poate doar sperând că viitorul îi va aduce tot ce este mai bun. Dar un deceniu a făcut diferența, iar el este, acum, vârful de lance al unei generații întregi. Și nu doar în Ploiești, nici în județ. Nici măcar în țară, ci într-o lume întreagă. Pentru că se numără printre cei foarte puțini, opt din toate colțurile Pământului, pe care Oxford, una dintre universitățile de top la nivel mondial, i-a ales din o mie de aplicanți și, probabil, sute de mii de aspiranți, să-l pregătească într-un domeniu dificil: Matematică-Statistică.

Șansă, informație, determinare

A studia în străinătate a devenit o modă. Este ambiția în vogă a oricărui licean cu rezultate peste medie și probabil dorința multor părinți, care speră, omenește, la ce este mai bun pentru copilul lor. Dar dintr-o grămadă de vise, puține devin realitate. Cel al elevului ploieștean, în curând absolvent, este unul dintre ele. Cum a început povestea asta care, în curând, va continua la mii de kilometri de Ploiești? “Am luat totul pas cu pas”, spune Filip, atât de simplu, firesc și modest, de parcă l-am fi întrebat cum a ajuns la școală, de dimineață. Nu e de ajuns, copile, căci ceea ce ai făcut merită știut de cât mai mulți, pentru ca ei să îți urmeze exemplul și, dacă sunt destul de înțelepți, să învețe din el.

Și Filip a învățat de la alții, nu le-a știut pe toate de la bun început. A știut doar că își dorește să facă în viața lui ceva măreț, iar toată strădania trecută, prezentă și viitoare să conteze. Așa că rezultatele la olimpiadele naționale de Matematică (șase, la care a obținut cinci medalii, inclusiv una de aur) și Informatică (două) la care a participat au sosit firesc, și nu i-au adus doar premii. “Am avut doi prieteni, mai mari ca mine, care participau și ei la aceleași olimpiade și concursuri. Unul dintre ei a fost primul de care am auzit că a intrat la Oxford, din cercurile cu care am intrat în contact. Eram cam la același nivel, așa că m-am gândit să încerc, am început să cred că am șanse. În plus, mi-a surâs ideea de a învăța în Marea Britanie. Am fost cu părinții acolo, pe la 14 ani, și mi-a plăcut civilizația, mi-a plăcut cultura lor”, își amintește Filip cum a pornit pe acest drum. Informațiile de care avea nevoie pentru a deveni chiar și simplu candidat nu erau, însă, la îndemână. A primit sprijinul unei societăți și a fost îndrumat să aplice prin platformă on-line dedicată. Spera, dar nu credea, poate, la acel moment, că el va ocupa unul dintre puținele locuri pe care Oxford le punea la dispoziție, pentru domeniul Matematică-Statistică, în care dorea să studieze. Așa că s-a înscris nu la una, ci la cinci universități. De la patru a primit deja răspuns, pe al cincilea îl așteaptă. Dar numai pentru ambiția personală, căci alegerea este făcută: va fi student la Oxford.

Admitere ca-n filme

Să ai în față un astfel de copil este o ocazie rară să afli, direct de la sursă, ce înseamnă admiterea la una dintre cele mai prestigioase universități din lume. Poate pentru unii detaliile vor fi imbold, după ce-i vor convinge că nu este o ambiție de neîndeplinit. Iar Filip ne-a răspuns relaxat la toate întrebările. Cum altfel, când a trecut prin niște emoții pe care mulți dintre noi nici nu și le pot închipui. Astăzi, au devenit o experiență despre care povestește firesc, desigur, căci până la urmă, stând de vorbă cu el, realizezi că îi era menit să o trăiască. “Aplicația a fost trimisă on-line, la toate cele cinci universități. Am avut nevoie doar de o recomandare de la cineva care mă cunoaște bine și îmi cunoaște potențialul, un profesor de exemplu, de un eseu și de un certificat lingvistic, pe care îl obținusem, cu calificativul cel mai bun. Din câte am înțeles, au fost în jur de 1.000 de candidați. La Oxford și Imperial trebuia să susțin și un examen, odată ce treceam de prima etapă a selecției. L-am dat la București, în engleză, și nici acum nu știu rezultatul. A fost trimis direct la Oxford, ca să-l aflu trebuie să fac o cerere acolo. Nu a fost un test greu, cu un grad mare de dificultate, dar au fost multe probleme de rezolvat într-un timp foarte scurt. Au vrut să pună presiune pe candidați, să vadă cum se descurcă în astfel de condiții. După examen, au mai rămas doar 200 de candidați, iar dintre ei, 30 au fost selectați pentru interviu”, povestește Filip.

El s-a numărat printre aceștia și așa ajuns pentru patru zile la Oxford, chiar în campusul celebrei universități, alături de candidați din toată lumea.

Contactul cu o altă lume

“Am avut emoții, firesc, dar părinții mei au avut emoții mult mai mari. Eu chiar m-am simțit bine acolo, m-am distrat. Aveam o sală pentru candidați unde ne întâlneam să jucăm șah, tenis de masă, unde schimbam impresii. Am făcut chiar un concurs de cultură generală între noi, am vorbit fiecare despre sistemul de învățământ din țara lui. Ne-am simțit bine și am descoperit multe lucruri. Tot acolo erau afișate programările la interviuri, iar niște studenți mai mari, probabil voluntari, ne îndrumau către colegiile unde urma să avem întâlnirile și ne explicau care este sistemul, pentru că mulți dintre noi nu eram familiarizați cu el”, își amintește Filip.

Interviul, în sine, era gândit să intimideze. Nici aici, tânărul ploieștean nu a fost pus în dificultate de subiectele în sine. Provocare era să îți ții firea în fața unor profesori, adevărate personalități, cu renume mondial, din domeniile la care erai testat, povestește acesta. “Avem în față un pix și o hârtie, iar cei doi profesori din comisie îmi dictau problemele pe care trebuia să le rezolv cu voce tare, explicând cum gândesc soluția. Nu erau foarte grele, dar atmosfera era apăsătoare, erau greu să nu te pierzi. Au fost momente în care știam clar ce am de făcut, știam rezolvarea, dar am simțit presiunea și a fost nevoie să îmi iau un răgaz scurt, să mă adun”, recunoaște Filip care, privind înapoi, spune însă că tot procesul, oricât de complicat ar părea, nu este imposibil de parcurs. El este, până la urmă, exemplul care confirmă acest lucru.

Vestea cea mare

Pentru Filip Mihai Ceacîreanu, Bacalaureatul este doar o formalitate. O medie de cel puțin 9.00 la acest examen, pe care este puțin probabil să nu o obțină, este tot ce-l mai departe de statutul de student la Oxford. Din toate direcțiile vin felicitări, chiar dacă viitorul absolvent nu le-a împărtășit decât celor apropiați bucuria lui. Nu din alt motiv, ci stăpânit de aceeași modestie pe care am simțit-o din clipa în care ne-am salutat și pe tot parcursul discuției pe care am avut-o. “Prietenii mei s-au bucurat enorm pentru mine, dar toți mi-au mărturisit că nu au fost deloc surprinși. Apoi, vestea a ajuns și la școală, am primit felicitări de la toată lumea, de la profesori cu care am colaborat, dar și de la alții, cu care nu am lucrat, inclusiv de la domnul director. Sincer, eu nu mi-aș fi dorit să se știe, nu aș fi vrut să pară că mă dau mare”, spune Filip care, acum, se gândește doar la viitor. Un viitor pe care, recunoaște, îl va petrece departe de toate acestea, pentru că, deși îi este greu, este conștient că șansele de a se întoarce în țară sunt minime. “Eu am optat pentru un curs de patru ani, ultimul însemnând un fel de masterat, după care vreau să rămân în Marea Britanie și pentru un doctorat. Apoi voi lucra acolo sau voi căuta o altă țară, mai aproape de casă. Poate Elveția, unde am fost, îmi place și unde așa avea perspective în domeniul meu”, s-a gândit tânărul ploieștean.

De ce nu România? E o întrebare pe care parcă te simți obligat să i-o adresezi, deși intuiești răspunsul. “Vreau să realizez ceva important în domeniul meu, iar pentru asta nevoie de o țară care investește resurse mari în această direcția. La noi nu se întâmplă. Iar dacă m-aș întoarce aici, cu matematica și statistica, ce-aș putea schimba eu în România zilelor noastre prin munca mea? Așa că voi alege să studiez și să lucrez unde chiar voi putea realiza ceva”, ne-a spus Filip, nu fără o doză de regret.

Cât costă să fii student la Oxford

Până la următorul pas, el trebuie să descopere, acum, și să se integreze într-un nou sistem, complet diferit de al nostru. Pe de-o parte dificil, judecând chiar și numai după distanță, pe de altă parte primitor. “Deocamdată, mă pregătesc pentru primul an la Oxford. Obiceiul este ca, la început, să locuiești în campus, iar după aceea să îți găsești o locuință. Primele zile vor fi pentru acomodare, familiarizarea cu programul, colegii de curs, profesorii”, a aflat Filip, căruia universitatea i-a pus la dispoziție și detalii cu privire la cheltuielile pe care le implică viața de student, în Marea Britanie. Este și aceasta o temă importantă pentru orice potențial candidat. Dar, din nou, sistemul de acolo vine în sprijinul aspiranților. Cu cât ești mai dispus să faci performanță, cu atât te ajută mai mult, exemplifică tânărul ploieștean. “Taxa de școlarizare este de 9.000 de lire pe an, dar ai posibilitatea să faci un credit, iar după absolvire, când te angajezi și ai un salariu de peste 20.000 de lire pe an, 10% din suma câștigată peste acest plafon va merge către rambursarea împrumutului. Până nu câștigi peste acest prag, nu plătești. De la universitate am primit niște statistici potrivit cărora, lunar, celelalte cheltuieli se ridică la 900 – 1.200 de lire pe lună, incluzând cazare, masă, transport, dar și situații neprevăzute. Însă și pentru acestea există posibilitatea accesării unor burse. Nu știu, deocamdată, foarte clar condițiile, dar pentru tinerii din familii cu venit de sub 16.000 de lire pe an – în România sunt foarte multe, cu siguranță, pragul acesta este dificil de depășit – se acordă, de exemplu, o bursă de 3.600 de lire. În fiecare serie este ales, de asemenea, un student din țările est-europene care primește o bursă de 10.000 de lire pe an. Pentru aceasta chiar mi-am propus să aplic”, a plănuit Filip.

Gânduri pentru România

Plecarea în Marea Britanie și intrarea în acest sistem cu totul nou și diferit de tot ce a cunoscut până acum nu înseamnă, pentru Filip, că se va desprinde de tot de România. Scurta călătorie deja făcută la Oxford și propria lui experiență de admitere l-au ajutat să vadă lucrurile altfel. “Discutând cu alți candidați, din restul lumii, am putut să fac o comparație cu sistemele de învățământ din alte țări și am ajuns la concluzia că la noi fiecare domeniu se studiază temeinic. Iată, în cazul meu, Statistica nu a fost disciplină separată. Dar am învățat Matematica atât de bine încât am înțeles și conceptele de Statistică de care aveam nevoie. Problema noastră este că avem foarte multe discipline. Colegilor din Marea Britanie nu le-a venit să creadă când le-am spus că avem 10 materii de studiat în ultimul an de liceu. Ei au minim trei. Pot să-și aleagă mai multe sau pot rămâne la acestea trei, pe care să le aprofundeze. De asta am avea nevoie în liceele românești. Avem avantajul subiectelor tratate temeinic și practic, față de ce se întâmplă în sistemul de învățământ din alte țări, dar sunt prea multe și cred că ar fi cu adevărat eficient dacă am reduce numărul disciplinelor, măcar în ultimii doi ani de liceu”, consideră Filip.

Până când sistemul va fi reformat, însă, el este dovada clară că, și așa, elevii români pot să răzbată. Și să o facă frumos, răsunător. Doar că tot el constată că, dintre atâția copii buni, prea puțini au curajul să facă un pas mare. “Noi avem elevi buni, mai buni decât au ei, dar copiilor români le lipsește, în primul rând, încrederea în ei. Și le lipsește informația. Toți trebuie să știe că, dacă îți dorești și ești pasionat de un domeniu, atunci nu este imposibil să reușești. E drept, când nu ai toate informațiile, un obiectiv îți poate părea foarte departe. Poate că este greu de atins, dar poate fi atins. Și eu mă gândeam la fel, dar am luat-o pas cu pas și am ajuns aici”, le transmite Filip celor din generațiile următoare, din care și-ar dori să vadă cât mai mulți colegi cu el, în campusul uneia dintre cele mai prestigioase universități din lume.

Încă un succes din care nu vom învăța nimic?

Percepția lui Filip despre sistemul românesc de învățământ și șansele reale ale unui elev din țara noastră de a ajunge într-o universitate de prestigiu este împărtășită și de alți colegi de-ai săi. Ploieștiul a mai dat olimpici și a trimis și alți studenți excepționali la școli din străinătate. De obicei, cei care își trec medalii olimpice în palmares aleg un astfel de drum. Și, de obicei, toți recunosc că pornesc spre viitor fără niciun gând de a se întoarce în țara lor, care nu le oferă nicio perspectivă, după ce a investit ani de zile în ei. Din păcate, suntem și probabil că vom rămâne multă vreme o pepinieră de valori, numai că ne vom mulțumi să le exportăm înainte de a avea o idee măcar despre cât de mult avem de pierdut. Ne mândrim când copiii noștri, ca Filip și mulți alți ca ei, copii atât de frumoși și prețioși, în toate sensurile, își fac renume peste hotare. Din păcate, este singurul lucru cu care rămânem, pentru că nu suntem capabili nici măcar să ascultăm, darămite să înțelegem și să aplicăm soluțiile pe care aceste minți deschise ni le oferă, ori de câte ori sunt întrebați. Le facem cu mâna, apoi suspinăm de dorul lor. Și atât.

Sursa: obiectivonline

Delegația României a fost alcătuită de cinci elevi, dintre care trei suceveni – Octavian Coca și Ștefan Dascălu, de la Colegiul Naţional „Petru Rareş” Suceava, şi Daniel Cosovanu, de la Liceul Tehnologic „Tomșa Vodă” Solca, aceștia fiind însoțiți de conf. univ. dr. ing. Dan Milici.

Invenție premiată pentru originalitate, creativitate și elemente de noutate

Invenția cu care Daniel a intrat în competiție constă într-un generator solar de aer cald,elevul identificând o modalitate de a încălzi încăperile cu ajutorul energiei solare. Generatorul solar de aer cald nu poluează, este făcut din materiale refolosibile (doze de suc, bere) și are costuri scăzute.

La festivitatea de premiere a Intel ISEF, în afara organizatorilor concursului, printre cei care şi-au arătat aprecierea faţă de invențiile tinerilor s-au numărat numeroase asociaţii ştiinţifice americane sau internaţionale, parteneri ai competiției.
Potrivit lui Daniel, “sponsorii speciali ai acestei competiții au acordat o serie de distincții. Eu am fost premiat de o companie de patente din SUA pentru originalitatea proiectului, creativitate, elementele de noutate și explicațiile bine făcute ce au însoțit invenția. Am primit o diplomă și un premiu în bani”.

Daniel ne-a mai mărturisit că s-a gândit să patenteze invenția sa, însă acest fapt presupune costuri foarte ridicate.

Elevul din Solca lucrează de peste un an la generatorul pe care l-a creat.

“Desigur că aș mai putea aduce îmbunătățiri generatorului, însă acest lucru ar însemna cercetare la un alt nivel, teste și măsurători mai precise și mai ample”, arată elevul sucevean.

Intel ISEF 2014 a adunat peste 1.700 de elevi de liceu din întreaga lume. Premiile puse la bătaie de organizatori au avut o valoare totală de peste cinci milioane de dolari.

Vrea să urmeze Facultatea de Astronautică și Aeronautică, în SUA

Daniel Cosovanu este în clasa a XI-a. Studiile superioare vrea să le urmeze în cadrul unei Facultăți de Astronautică și Aeronautică, undeva în SUA.

“Dacă nu voi reuși în SUA, voi încerca în Anglia, poate chiar și România”, spune elevul.

sursa: monitorulsv

Cea mai recentă competiție să adesfășurat în Brazilia, unde au participat peste 500 de concurenți din 29 de țări, printre ei numărându-se și George Ileană.

„Mă pregătesc mai intens înainte de concursuri, înainte de cel mai recent stăteam cam patru ore pe zi. Dar eu în medie, zilnic, stau cam două ore. Joc de la 4 ani, m-au învăţat tatăl meu şi bunicul meu”, a explicat George Ileană

Nivelul șahului în România este destul de ridicat după cum declară Elisabeta Polihroniade.

„În lume ne situăm, după Campionatele Mondiale, în primii 20, dar înainte, nu cu mulţi ani, echipele noastre stăteau mai sus. Chiar mult mai sus. Este schimbarea vieţii în general, s-au deschis porţile şi probabil că foarte multă lume găseşte altceva, după cum doresc, după talent”

sursa: sharethis

Simona Diaconu, elevă la Liceul Internaţional de Informatică din Bucureşti: A fost destul de greu. E, după cum se ştie, cea mai grea competiţie la nivelul liceului. De când eram mică îmi plăceau foarte mult numerele, mă fascinau şi treptat-treptat am vrut să aflu mai mult şi am ajuns la Olimpiadă.

Vasile Diaconu, tatăl Simonei: Cred că orice părinţi ar fi mândri cu asemenea copil. A muncit mult.

Şi nu a fost singura. Alţi cinci liceeni şi-au adjudecat locuri de pe podium: patru medalii de argint şi una de bronz. Ce nu se vede este munca din spatele acestor rezultate. Câte zece ore pe zi.

Marius Bocanu, elev: A fost întinsă pe parcursul mai multor ani, adică din clasa a cincea, a şasea, până în prezent.

Ştefan Spătaru, elev: Cred că mi-a plăcut matematica de mic şi, cumulat cu ideea de competiţie pe care o oferă olimpiada, cred că şi faptul că am avut succes încă de mic, m-a îndreptat spre calea aceasta.

Deocamdată nu ştiu sigur ce profesii vor avea. Dar sunt siguri că studiile universitare le vor face în străinătate. O alegere pe care o încurajează şi profesorii lor.

Radu Gologan, profesorul coordonator al lotului de matematică: Sunt mereu întrebat, că pleacă copiii, Simona pleacă la Princeton, ce se întâmplă? Nu, copiii ăştia când pleacă undeva fac mult mai bine României decât dacă ar sta aici, pentru că în primul rând arată lumii întregi că avem nişte tineri care sunt bine educaţi, care ştiu să performeze extraordinar şi ştiu să ajungă intelectuali de vârf.

Patru dintre olimpici sunt deja admişi la universităţi de prestigiu, precum Princeton, Harvard sau Cambridge. Ceilalţi doi, încă la începutul liceului, vor urma acelaşi drum. Nimeni nu ştie dacă vreunul din ei va reveni în România.

sursa: digi24

Alături de alți tineri, Dan a realizat un film ce s-a bucurat de o apreciere atât de mare, încât producția a fost selectată la Festivalul de la Cannes. „Tibi” este acum noua senzație a momentului, iar mulți așteaptă cu nerăbdare să îl vadă. Dan s-a întors de curând și a povestit o parte din experiența lui acolo.

Ce a însemnat Cannes pentru tine?

Călătoria la Cannes a fost o șansă spontană. Probabil e inutil să spun cât de imensă e lumea cinematografică, văzută prin ochii unui începător, la ce nivel de interacțiuni se poate ajunge între persoane total neașteptate, fiecare cu scopul său, țeluri spre care uneori tind mecanic, fără să mai guste plăcerea drumului până la împlinirea lor.

„Este ceva de neimaginat, grandios, impunător, restrictiv pentru „oamenii de rând”, dar și înălțător și provocator pentru progres în carieră.”

Fiind un participant în Short Film Corner, am avut acces în Marche du Film (Piața de filme), unul dintre cele mai mari târguri de distribuție/cumărare și vânzare de producții cinematografice, unde ai o șansă unică să înveți cum funcționează mecanismele din spatele aparențelor, din latura pragmatică a operelor de artă. E un paradis pentru lungmetraje și o stâncă numai bună de escaladat pentru autorii filmelor scurte. Depinde de tine ce reușești să faci și cu cine ajungi, din întâmplare sau nu, să intri în vorbă și să îi atragi atenția.

Citisem mai multe articole legate de experiența diverșilor filmmakeri din lume la Cannes, și în special și din secțiunea mea. Dar e total altceva când ajungi să o trăiești pe propria piele.

Cum s-a văzut totul prin ochii unui licean?

După o noapte în Nisa, echipă gură-cască, Mediterană, palmieri, lumini și exotic, am ajuns în Cannes.

„Eu eram țintit pe ce vreau să fac și simțeam că nimic nu îmi poate sta în cale. Îmi spuneam: Acum e acum, e o oportunitate pe care nu o pot rata, trebuie să intru în vorbă cu cât mai multă lume și să îmi formez o bază de date de persoane din care să cern viitori colaboratori pentru proiecte.”

Din momentul în care am coborât scările din Palais de Festival și am ajuns în zona de scurtmetraje, lucrurile au stat cu totul altfel.

„Pentru moment, am fost de-a dreptul copleșit de mulțimea de oameni, hărmălaia, agitația de tineri producători, regizori și actori, gata „să se vândă” și să facă exact aceleași lucruri pe care intenționam și eu cu atât de multă determinare și iluzie a unicității să le fac. Dar, cumva, era minunat. Eram acolo și asta însemna deja ceva.”

Cum arăta o zi a lui Dan Iliuță la Cannes?

Pentru următoarele două zile, am învățat (în mare, bineînțeles, pentru că festivalul e un loc imens), cum funcționează lucrurile și unde se desfășoară evenimentele importante.Am avut noroc cu cazarea, pentru că am stat aproape și nu îmi lua mult drumul până la Palais, dacă trebuia să îmi schimb vestimentația sau să iau materiale promoționale pentru film. Vlad și Radu, scenariștii filmului Tibi și colegii mei de clasă, s-au pus la cozi și au văzut filmele care aveau de obicei premiera cu o zi în urmă, pe când Vlad și Cezara (actorii) făceau cunoștință cu cât mai multe persoane cu care să împărtășească experiență. Eu am încercat să descopăr cât mai multe planuri pe care le pot dezvolta cu acest film, dar și cu proiecte viitoare, pentru că la vârsta mea, evoluția e cel mai important proces, și cred că experiențele trebuie luate progresiv. Sigur, ne-am înarmat cu cărți de vizită, cu flyere și afișe pentru film, și am pornit la treabă.

Ai avut parte de provocări?

O provocare destul de mare a fost să găsim medii prielnice pentru filmul nostru, care se clasează undeva în categoria de mediumetraj. Într-una dintre zile, ne-am împărțit pe două echipe și am pornit în două direcții: unii dintre noi am stat în Short Film Corner, cunoscând diverși distribuitori sau buyeri de filme, pe care să îi atragem spre filmul nostru și să îi determinăm să găsească un format potrivit pentru acesta, ceilalți dintre noi am urcat la etaj în Marche du Film și ne-am început „agățarea” interesaților, prezentându-ne filmul ca un lungmetraj.

„Am primit, de la fiecare persoană cu care am intrat în contact, sfaturi și puncte de vedere pe care cred că niciun alt mediu nu ni le-ar fi putut oferi, la acel nivel. Și cu această strategie cel puțin, au apărut câteva posibilități de distribuție mondială pe care nu putem să nu le luăm în calcul.”

Au fost și lucruri care nu te-au impresionat?

Dincolo de componenta business a festivalului, Cannes-ul este un loc magic. Premierele de film organizate cu mare fast, proiecțiile de seară, dress code-ul respectat, localurile elegante și vibe-ul strălucitor sunt toate părți ale unei tradiții care se succede în fiecare an cu o rigurozitate crucială, deși uneori teatrală. Pentru că, desigur, există și părți negative; din câte am înțeles de la participanți ai fostelor ediții, calitatea filmelor a scăzut considerabil. Am văzut producții cu o actorie impecabilă, însă uneori, cu povești, idei expuse și viziuni de la care cereai tacit mai multe, însă nu ți se oferea nimic, și rămâneai cu așteptarea nestinsă. Există aspecte care pot fi îmbunătățite, majoritatea care țin și de organizare.Două filme care mi-au captat atenția au fost „Youth”, în regia lui Paolo Sorrentino, care servește o combinație perfectă între cinism și sinceritate ascunsă în cel puțin două relații dintre personaje și Love-ul lui Gaspar Noe, dar și „Comoara”, pe care sper să o văd cât de curând în țară, pentru că acolo nu am apucat.

Cum v-au privit ceilalți?

La premiera scurtmetrajului nostru a fost prezentă și doamna Irina Margareta Nistor, de prezența căreia ne-am bucurat. Dumneaei ne-a felicitat pentru povestea frumoasă din „Tibi” și ne-a oferit la final, simbolic, o cutie de bomboane de la Lisabona, menită să ne aducă succes în tot ceea ce facem. Ne-am întâlnit cu nume mari din cinematografia românească și la pavilionul național, parte a „International Village”, cu toții curioși de filmul nostru și de acum invitați la premiera din București din această vară.

Ce impresii ați lăsat?

„Ni s-a spus în repetate rânduri că emanăm o stare de bine și un entuziasm pur, chiar și mergând pur și simplu pe Croazetă. Nu pot să contrazic nimic din remarca asta. E o experiență minunată, și am simțit asta din plin.”

Universul Cannes înseamnă doar strălucire?

În spatele acestor imagini de fațadă, se ascund multe întâmplări care denotă ipocrizie, capcane și interese pur egocentriste. Mașinile de lux, hotelurile și cluburile exclusiviste, vestimentațiile extravagante și întregul labirint de blizt-uri ale aparatelor de fotografiat sunt părți ale unui ritual exagerat, prezentate cu ingeniozitate. Credibil sau nu, și acel covor roșu este o simplă mochetă pe niște trepte. Cred că acesta a fost un motiv responsabil pentru ușoara melancolie a colegilor mei, nimic nu fiind relevant pentru adevărata valoare individuală a celor din industrie, sau chiar și din afara ei. Eu personal, am fost pregătit pentru a trage astfel de concluzii, chiar și dinainte de festival. E o lume aparte în anumite aspecte, însă izbitor de comună și lumească prin alte lucruri. Nu rămâne decât alegerea fiecăruia, dacă vrea să facă parte din ea sau nu. Până la urmă, e fascinația mea, o dedicare a vieții pe care o îmbrățișez, așa cum este.

„Dar atât timp cât suntem oameni și vom avea scopuri raționale, nimic nu va fi ideal sau perfect, și orice utopie își are ancorele pe un pământ pe care ne stau picioarele cu toții. Bucuria momentului a meritat totul.”

El e Dan. Elev în clasa a XI-a. Dar a demonstrat tuturor că orice este posibil dacă îți dorești cu adevărat. Și niciun vis nu este prea îndrăzneț, dacă faci totul cu pasiune.

Sursa: antena1

Profesoara lui de fizică spune că elevii pasionaţi de o anumită materie au, de cele mai multe ori, nevoie doar de îndrumare din partea dascalului.

Învăţământul românesc ar trebui să se gândească la vârfurile pe care le are. Ceea ce este trist e faptul că de multe ori aceşti copii sunt obligaţi să desfăşoare nişte activităţi pe care nu şi le doresc şi pe care ar putea să le deşfăşoare singuri, fără să se plictisească, a declarat Dorina Cucu, profesoară de fizică.

Performanţa cere multe ore de muncă individuală şi chiar renunţarea la timpul liber.

Codrin se pregăteşte intens pentru Olimpiadele Internaţionale de Astronomie şi Astrofizică. Citeşte articole de pe internet şi cărţile procurate de părinţii lui.

Astronomia şi astrofizica nu fac parte din programa şcolară. Cât priveşte facultatea – în ţară sau afară – mai are timp să se gândească.