Românul Marian Drăgulescu a cucerit medalia de argint în proba de sărituri din cadrul Campionatelor Mondiale de gimnastică artistică ediția, clasându-se pe locul al doilea în finala concursului masculin de sărituri, desfășurată duminică la Glasgow, cu 15,400 puncte.
Medalia de aur a revenit nord-coreanului Ri Se-Gwang, cu 15,450 pct, iar cea de bronz americanului Donnell Whittenburg, cu 15,350 pct.
Aceasta este a doua medalia obținută de delegația României la competiția din Scoția, bronzul câștigat de Larisa Iordache la individual compus feminin.
Judoka română Loredana Ohâi a obținut medalia de bronz în limitele categoriei 57 kg, vineri, la concursul Grand Slam de la Abu Dhabi.
Ohâi a învins-o în primul tur pe unguroaica Hedvig Karakas, medaliată cu argint la Jocurile Europene de la Baku, în optimi a trecut de poloneza Arleta Podolak, în sferturi s-a impus în fața austriecei Sabrina Filzmoser, pierzând semifinala cu Kim Jan-Di (Coreea de Sud). În meciul pentru locurile 3-5, Loredana Ohâi a câștigat prin ippon în fața sârboaicei Jovana Rogic, cea care a învins-o în optimi pe Corina Căprioriu.
La cat. 48 kg, Monica Ungureanu s-a clasat pe locul 5, după ce a fost întrecută în meciul pentru medalia de bronz de turcoaica Dilara Lokmanhekim. Ungureanu a învins-o în optimi pe rusoaica Kristina Rumianțeva, dar a cedat în sferturi la unguroaica Eva Csernoviczki. În recalificări, Monica a trecut de Taciana Lima (Guineea-Bissau), înainte de a pierdut cu Lokmanhekim.
Tot la 48 kg, Violeta Dumitru a învins-o în runda inaugurală pe maghiara Reka Pupp, iar apoi a pierdut la Julia Figueroa (Spania).
La cat. 52 kg, Andreea Chițu a terminat pe locul 7. Vicecampioana mondială a intrat direct în optimile de finală, unde a învins-o pe finlandeza Jaana Sundberg, apoi a pierdut în fața franțuzoaicei Priscilla Gneto, cedând și în recalificări, la Mareen Kraeh (Germania).
România mai are un reprezentant în competiție, Daniel Natea (cat. +100 kg), care va evolua sâmbătă.
La startul competiției s-au aliniat 487 de judoka din 88 de țări, 298 la masculin și 189 la feminin.
Sportiva română Larisa Iordache a cucerit medalia de bronz la individual compus, joi seara, la Campionatele Mondiale de gimnastică artistică de la Glasgow, în timp ce Laura Jurca s-a clasat pe locul 8 în finală.
Aurul a fost cucerit de americanca Simone Biles (18 ani), cu 60,399 puncte, ea devenind prima gimnastă care câștigă trei titluri mondiale consecutive la individual compus. Pe locul secund s-a clasat o altă americancă, campioana olimpică en titre Gabrielle Douglas, cu 59,316 puncte, iar Iordache a completat podiumul, cu 59,107 puncte, Jurca fiind a opta, cu 56,732 puncte. Rusoaica Svetlana Horkina a câștigat și ea trei titluri mondiale la individual compus, însă nu consecutive (1997, 2001, 2003).
Iordache, vicecampioana mondială la individual compus (Nanning, 2014), și-a început evoluția la bârnă, cu 14,766 (cea mai mare notă din concurs la acest aparat), și era pe locul 7 după prima rotație, în timp ce Jurca (13,900 la sol) se afla pe 10. După a doua rotație, Iordache ocupa locul 5 (13,900 la sol), iar Jurca era pe 7 (15,133 la sărituri). La capătul a trei rotații, Iordache a mai urcat o treaptă, fiind pe locul 4 (15,066 la sărituri), în timp ce Jurca se menținea pe șapte (13,733 paralele). În ultima rotație, Iordache a evoluat la bârnă (14,800), reușind să o depășească pe chinezoaica Shang, care a evoluat la sărituri (13,866), și să prindă podiumul, în timp ce Jurca a coborât pe locul 8, după ce a fost notată cu 13,966 la bârnă.
Medalia cucerită de Larisa Iordache salvează onoarea gimnasticii românești, care a dezamăgit la Mondialele de la Glasgow, ambele loturi ratând finalele și calificările directe la Jocurile Olimpice de la Rio de Janeiro.
Echipa feminină de spadă a României a cucerit medaliile de argint la etapa de Cupă Mondială de la Legnano (Italia), duminică, după ce a fost învinsă în finală de Rusia, cu scorul de 42-30.
România, în componența Ana-Maria Popescu (Brânză), Simona Gherman, Simona Pop, a învins Japonia în optimi, cu 38-34, în sferturi a trecut de Suedia, cu 45-37, pentru ca în semifinale să dispună de Franța, cu 36-31.
Echipa Statelor Unite s-a clasat pe locul al treilea, după ce a învins Franța în finala mică, scor 28-22.
La individual, chinezoaica Yiwen Sun s-a impus în finala cu Kristina Kuusk (Estonia). Româncele au avut clasări modeste: Ana-Maria Popescu — locul 17, Simona Gherman — 20, Amalia Tătăran — 41, Ioana Adriana Dumitru — 69, Anca Măroiu — 83, Ana Maria Constantin — 124, Loredana Dinu — 135, Raluca Sbârcia — 191.
Fostul căpitan al echipei naționale de fotbal a României, Cristian Chivu, s-a născut la 26 octombrie 1980, la Reșița.
Cristian Chivu, 25 martie 2011
Fundaș stânga și fundaș central, și-a început cariera la FCM Reșița. Aici a jucat în sezoanele 1996-1997 și 1997-1998, bifând 25 de meciuri și 2 goluri. S-a transferat apoi la Universitatea Craiova, pentru sezoanele competiționale 1998-1999 și 1999-2000. În 34 de meciuri în tricoul alb-albastru, a înscris de trei ori.
Primul club din străinătate care a semnat cu Cristian Chivu a fost Ajax Amsterdam, în 1999. În echipa antrenată de Ronald Koeman, românul a devenit căpitan. Alături de coechipieri precum Rafael vad der Vaart, Wesley Sneijder, Johnny Heitinga, Zlatan Ibrahimovic și Maxwell, fundașul român a fost campionul Olandei în sezonul 2001-2002, a câștigat Cupa Olandei în 2002, precum și Supercupa Olandei, în același an. În ediția 2002-2003 a Ligii Campionilor, Cristian Chivu a jucat un rol important în accederea echipei sale în etapele superioare ale competiției, fiind aproape de semifinale.
Cristian Chivu, 16 august 2000
În septembrie 2003, Cristian Chivu devine jucătorul clubului A. S. Roma. Deși titular de drept, românul a lipsit în multe meciuri, din cauza accidentărilor repetate. În cele patru sezoane petrecute la Roma, Cristian Chivu a fost prezent în teren de 123 de ori și a avut 6 reușite. Principala performanță cu Roma a fost câștigarea Cupei Italiei, în 2006-2007.
În 2007, după ce a fost disputat de trei dintre cele mai importante cluburi de fotbal din Europa, Barcelona, Real Madrid și Internazionale Milano, fundașul român s-a decis pentru Internazionale, semnând un contract pe cinci ani. La această a doua formație italiană din cariera sa, Cristi Chivu avea să obțină cele mai mari succese. Astfel, a fost de trei ori campion al Italiei, în intervalele 2007-2008, 2008-2009 și 2009-2010. A câștigat cu Inter Cupa Italiei de două ori, 2009-2010 și 2010-2011, precum și Supercupa Italiană, în 2008 și 2010. Apogeul carierei lui Cristian Chivu a fost câștigarea Ligii Campionilor, sezonul 2009-2010. În același an, a obținut și trofeul Campionatului Mondial al Cluburilor FIFA.
În ciuda acestor reușite, Cristian Chivu avea să se accidenteze grav într-un meci din campionatul Italiei, împotriva celor de la Chievo Verona, din 6 ianuarie 2010. În urma unui contact brutal cu Sergio Pellissier, fundașul român a fost scos pe targă și, la două ore după impact, se afla pe masa de chirurgie din cauza unui fracturi craniene. S-a întors pe teren la 24 martie 2010, fiind însă obligat să poarte un echipament de protecție. În cele 168 de meciuri jucate pentru Inter Milano, a înscris de 3 ori.
Cristian Chivu, pe teren la meciul de fotbal Romania — Bulgaria (2-2), contând pentru preliminariile EURO 2008
Sub culorile Tricolorului, Chivu a început să joace în echipa sub 21 de ani. În echipa națională de fotbal, a jucat la Euro 2000 și Euro 2008. A coordonat din teren echipa României de 50 de ori, conformstatisticifotbal.ro. Unul dintre cele mai importante goluri reușite la echipa națională a fost cel de la Euro 2000, primul gol din disputa cu Anglia, câștigat de tricolori cu 3-2. La 21 mai 2011, Cristian Chivu și-a anunțat retragerea din prima reprezentativă a țării noastre.
Președintele României, Traian Băsescu, îl medaliază pe fotbalistul Cristian Chivu
La 18 martie 2008, i s-a conferit, din partea Președinției României, Medalia ”Meritul Sportiv”, clasa a III-a.
Dintre titlurile individuale reușite de fotbalistul român, amintim: Gheata de aur a Olandei (2002), Fotbalistul român al anului (2002, 2009, 2010). În 2002, a fost selecționat de UEFA în Echipa anului. În 2000, a fost deținător al Trofeului Marco van Basten.
Jucătoarea română de tenis Simona Halep a debutat cu dreptul la Turneul Campioanelor de la Singapore, duminică, prin victoria cu 6-0, 6-3 în fața italiencei Flavia Pennetta, într-un meci din Grupa Roșie a competiției.
Halep, principala favorită, s-a impus după o oră și zece minute în fața italiencei, cap de serie numărul șapte. Românca și-a luat revanșa după ce Pennetta (33 ani, numărul opt mondial) a învins-o luna trecută, în semifinale la US Open, cu 6-1, 6-3, italianca reușind apoi să câștige turneul.
Simona (24 ani), finalista ediției de anul trecut a Turneului Campioanelor, este condusă cu 4-2 de Pennetta. Simona mai învins-o anul acesta pe italianca, la Miami, în optimi, cu 6-3, 7-5. Pennetta a câștigat primul meci, în 2010, în sferturi la Marbella, cu 6-4, 7-6 (4), s-a impus de două ori în 2013, la Bastad în optimi, când Halep a abandonat la scorul de 4-6, 7-5, 2-0, și în optimi la US Open, cu 6-2, 7-6 (3), precum și anul acesta, în semifinale la US Open, cu 6-1, 6-3.
La Singapore, Halep, numărul doi mondial, a dominat autoritar primul set, printr-un joc exact, căruia Penneta nu a reușit să îi facă față. Simona și-a adjudecat setul după doar 25 de minute, deși Pennetta a apelat la antrenor la scorul de 5-0.
Setul al doilea a fost mai echilibrat, românca greșind ceva mai mult. Halep a fost nevoită să salveze două mingi de break în ghemul inaugural, iar cele două jucătoare au mers cap la cap până la 3-3. Halep și-a făcut apoi serviciul la zero și apoi, deși Pennetta a discutat din nou cu antrenorul, românca a reușit să transforme a patra minge de break, desprinzându-se la 5-3. Halep a încheiat apoi conturile cu 6-3.
Românca a avut procentaje excelente la serviciu, 79% la primul și 82% la al doilea, spre deosebire de Pennetta (50% la ambele servicii). Halep a avut 13 lovituri direct câștigătoare (11 Pennetta) și a comis 14 erori neforțate (27 Pennetta).
Halep, care va mai juca în grupă cu rusoaica Maria Șarapova și cu poloneza Agnieszka Radwanska (următorul său meci va avea loc marți), și-a asigurat prin acest prim succes un cec de 263.000 dolari și 230 de puncte WTA.
AGERPRES (editor: Mihai Țenea)
Constantin Lupu (cat. 42 kg), Nicu Ojog (cat. 76 kg) și Lenard Berei (cat. 100 kg) au câștigat aurul la stilul greco-roman.
Tinerii luptători români au obținut și alte medalii la Bursa: Valentin Boicu (46 kg) a luat argintul, iar Răzvan Arnăut (cat. 54 kg), Lorenzo Botez (63 kg) și Florin Gheorghe (69 kg) s-au ales cu medaliile de bronz, tot la stilul greco-roman, potrivit paginii de Facebook a Federației Române de Lupte.
A fost declarată în anul 2000 de către Federația Internațională de Canotaj cea mai bună canotoare a secolului XX. Deține cinci medalii de aur la Jocurile Olimpice, două de argint, una de bronz. Este un nume de referință în sportul românesc și în același timp președinte al Clubului Sportiv Dinamo și al Federației Române de Canotaj – Elisabeta Lipă.
AGERPRES: Sunt 35 de ani de când ați început să practicați canotajul. Ani de antrenamente, de competiții, de trofee și medalii câștigate, ani în care pe lângă toate aceste recompense ale efortului depus în sport, ați adunat și foarte multe amintiri. Vă propun să răsfoim împreună Albumul dumneavoastră cu amintiri uitându-ne la câteva fotografii făcute de-a lungul carierei sportive, în diverse etape, cu rugămintea de a ne împărtăși ce amintiri vă leagă de respectivele momente. Elisabeta Lipă: Vă mulțumesc că v-ați gândit la mine, că am destule amintiri adunate în 35 de ani de activitate, sunt amintiri frumoase pe care le trăiesc în fiecare zi, doar dacă mă gândesc la o medalie, la o competiție, la un nume de oraș prin care am trecut, cu siguranță că aceste amintiri sunt vii în memoria mea.
AGERPRES: La doar patru ani după ce ați început să practicați canotajul ați participat la Olimpiada de la Los Angeles. Avem fotografii de la sosirea delegației pe aeroport. Aceasta este una dintre ele, iar aici este toată echipa.
Elisabeta Lipă: Aproape toată echipa, dacă mă uit bine văd numai echipa feminină, dar din acea echipă a României am avut și băieți care au ieșit campioni olimpici.
AGERPRES: Povestiți-ne cum a fost la prima olimpiadă la care ați participat.
Elisabeta Lipă: A fost olimpiada cea mai frumoasă pentru mine, cea mai dragă, din cele șase participări, mi s-a lipit de suflet. Probabil pentru că eram și foarte tânără, eram cea mai tânără canotoare din toată echipa canotajului românesc, era altă perioadă față de cea pe care o trăim, dar îmi aduc aminte parcă a fost ieri. În primul rând, am fost singura țară comunistă participantă la acea ediție și am avut parte de o atenție deosebită, am fost răsfățați la acea ediție. Nu mai spun că România a ocupat locul al doilea și cred că am învățat poporul american imnul României atunci, de câte ori s-a cântat. A fost un sentiment foarte frumos pe care l-am trăit și pe care mi-aș dori să-l mai trăiesc dar știu că nu se poate (râde).
AGERPRES: Asta se întâmpla în 1984. Patru ani mai târziu ați fost la Seul. Avem fotografii de la întoarcerea lotului olimpic de la Seul în 1988, sunteți alături de colegele canotoare.
Elisabeta Lipă: Da, sigur, sunt alături de cârmăcița bărcii de 4 vâsle, de colega mea de barcă Veronica Cochela, alte trei colege care au tras în barca de 8+1, medaliată cu argint, o văd și pe Lucica Toader, o sportivă care din nefericire nu mai este printre noi.
AGERPRES: Avem o poză cu un grup mai mare…
Elisabeta Lipă: Da, este o poză de la sosirea pe aeroport, suntem cu buchetele de flori, cu medaliile la gât, mă uit cât de tânără eram aici și nu-mi vine să cred…(râde). Și nu numai eu, toți cei care se regăsesc aici în poză. Au trecut anii peste noi și parcă au trecut prea repede. Costumația a fost foarte frumoasă, foarte elegantă, am arătat foarte bine, chiar dacă acea olimpiadă nu s-a ridicat la nivelul celei din 1984, amintirile sunt frumoase.
AGERPRES: O fotografie doar cu dumneavoastră, tot la Seul, dar îmbrăcată cu totul altfel.
Elisabeta Lipă: Da, pentru că aveam ținuta oficială, de prezentare, cea cu care eram în poza de pe aeroport, iar aici eram cu ținuta de sat olimpic, chiar dacă nu prea aveam timp s-o îmbrăcăm, pentru că de dimineața până seara eram la baza de antrenament. Amintiri frumoase cu siguranță că am. Țin minte că venise ziua plecării către țară, să ne îmbarcăm să mergem la aeroport, iar colegii de la box aveau finalele, trebuia să-i așteptăm să vină, să se îmbrace, să-și ia bagajul și să mergem la aeroport. Ei, de oboseală, de stres, dar și de bucurie în același timp, au urcat la etaj și au coborât spunând: Domnul general, noi nu mai avem nici bagaj, nu mai avem nimic în cameră, nici paturi nu mai sunt. Șeful delegației le-a spus: Măi băieți, eu cred că ați greșit etajul, v-ați dus cu un etaj mai sus, unde nu sunt paturi pentru că nu a stat nimeni niciodată. Bineînțeles că s-a rezolvat problema, dar cu întâmplări nostime.
AGERPRES: Jocurile Olimpice de la Barcelona, 1992. Sunteți aici alături de… Elisabeta Lipă: Sunt alături de colega mea de dublu, Veronica Cochela, medaliate în această probă cu argintul olimpic. Eu am ieșit campioană olimpică și în proba de simplu. Păcat că nu sunt color aceste poze, pentru că se putea vedea și ținuta noastră, extraordinar de frumoasă, alcătuită din culorile drapelului național.
AGERPRES: Aici avem o fotografie în care sunteți chiar pe scara avionului, la sosire. Sunteți a doua… Elisabeta Lipă: Da, prima cred că e tot Veronica Cochela, frumoase imagini, frumoase amintiri.
AGERPRES: Și aici un grup lărgit al lotului olimpic. Elisabeta Lipă: Exact, aici este tot lotul olimpic de canotaj, mă uit și văd colegii mei care au alături familiile, copiii…
AGERPRES: Mai avem două fotografii tot din 1992. După ce v-ați întors de la Barcelona a fost o seară specială, o seară festivă, aici sunteți dumneavoastră, iar aici sunt mai mulți sportivi, îl văd și pe Leonard Doroftei. Despre ce a fost vorba? Sunteți foarte eleganți… Elisabeta Lipă: Am avut o întâlnire toți medaliații olimpici, Comitetul Olimpic Român și Ministerul Tineretului și Sportului au organizat o recepție, o întâlnire de suflet cu familiile, cu prietenii, a fost o socializare într-un grup mai mare. Aici sunt primii sportivi ai anului. Lavinia Miloșovici, Mitică Popescu, Gică Popescu, Grigoraș (Ion — n.r.) de la lupte, Galina Astafei, Petre Cărare (tot de la lupte greco-romane — n.r.)… Da, au trecut mult anii peste noi.
AGERPRES: Trecem la anul 1996, după întoarcerea de la Atlanta ați fost primiți la Palatul Cotroceni. Este tot lotul acolo. Elisabeta Lipă: Da, cu antrenorii mei de atunci, colegele mele din barcă, am fost medaliate cu aur, colegele de la dublu, domnul Voicu, antrenorul, domnul David și bineînțeles, domnul președinte Iliescu. Foarte frumos a fost.
AGERPRES: Fotografia de la întoarcerea din 2004 de la Atena îmi place foarte mult. Toate fetele aveați pe cap cunună de lauri. Elisabeta Lipă: Aici deja apăruse Dragoș (fiul Elisabetei Lipă — n.r.), în acel an începea școala. Colegele mele Florea (Rodica — n.r.) și Papuc (Ioana — n.r.) din barca de 8+1 la această olimpiadă au avut jumătatea vârstei mele. Și Constanța Burcică, medaliată cu aur în proba de dublu categorie ușoară și care mi-a fost colegă de cameră mulți ani. Ce frumoasă e poza!
AGERPRES: Următoarea fotografie se leagă de Olimpiada din China. Elisabeta Lipă: Sunt cu Violeta Beclea Szekely, Laura Badea și Mariana Bitang. Aici am avut invitație din partea Președinției României, am mers în delegația oficială cu domnul președinte Băsescu, la deschiderea JO de la Beijing, am făcut o vizită și la Casa Olimpică. Foarte frumoasă poza și foarte frumoase amintiri.
AGERPRES: Și în defilarea de la Londra, chiar la deschiderea JO, alături de… Elisabeta Lipă: Dragoș Stoenescu, portarul naționalei de polo, membrii COSR…
AGERPRES: Alături de Lia Manoliu, sunteți sportiva cu cele mai multe prezențe la olimpiadă. Cum vă simțiți în această asociere cu Lia Manoliu? Elisabeta Lipă: Mă simt foarte bine, am cunoscut-o pe doamna Lia și pot să spun că revenirea mea pentru JO din ’96, de la Atlanta, i se datorează. Eu cu un an înainte de JO am simțit nevoia să fac o pauză. După atâția ani de cantonament, să vezi zi de zi aceleași fețe, aceeași mâncare, aceeași casă, aceeași cameră, am simțit nevoia să fac și altceva. Și atunci m-am dus la serviciu, eram sportiva Clubului Dinamo, dar am vrut să văd ce înseamnă munca de polițist. Am lucrat la Poliția Capitalei. Atât de mult mi-a plăcut încât n-am mai vrut să revin în sportul de performanță. Și doamna Lia m-a chemat, era președintele Comitetului Olimpic, mi-a spus: Uța (prescurtare de la diminutivul Elisabetuța — n.r.), nu se poate, ai toată viața înainte să lucrezi, noi ne bazăm pe tine. I-am spus: Doamna Lia, eu aș veni dar nu mă lasă șeful. Mi-a spus: Cine e șeful tău, Uța? Uite, vin eu să vorbesc cu el. N-are cum să nu te lase. Bineînțeles că nu era adevărat, nu se punea problema să nu mă lase, dar eu încercam să găsesc o portiță ca să nu mai revin. Și nu s-a lăsat, eu mi-am anunțat șeful care a zis: Nu se poate, cum să vină doamna Lia? Mergem noi la dumneaei. Ne-am dus acolo, eu cu chestorul Vasile Popa, și el a spus: Are tot sprijinul meu, al nostru, de lucrat o să aibă timp, după ce se retrage o să muncească toată viața. Dar aici, la JO, noi o susținem dacă e nevoie. Și m-a convins, n-am mai avut ce să fac și am revenit. Și am ieșit campioană olimpică. Bineînțeles că am avut și eu în toată cariera momente în care am vrut să mă retrag, momente de nemulțumire, dar tot timpul doamna Lia a venit la noi la Snagov, s-a interesat ce facem, cum e antrenamentul, ce nevoi avem, cu ce poate să ne ajute.
AGERPRES: Apropo de retragere, dumneavoastră sunteți cel mai bun exemplu că la vârsta la care alții se gândesc la retragere, ați câștigat aurul olimpic, la 39 de ani… Elisabeta Lipă: Da, dacă stau bine și mă gândesc, mai aveam două luni și făceam 40 (râde)… Am demonstrat că în sport nu există limite și că vârsta n-are nicio legătură cu performanța. Dacă organismul te ajută și sănătatea e de partea ta, dacă ai dorință și ambiție să reușești să faci ceva, cu siguranță că performanța n-are cum să nu apară, iar eu sunt singura canotoare care m-am retras de trei ori și de trei ori am revenit. Și vă spun din propria experiență că revenirea este mult mai greoaie decât atunci când te apuci de sport.
AGERPRES: Avem câteva fotografii de la diverse evenimente, nu din competiții, la care ați participat.
Elisabeta Lipă: Aici mă uit că sunt un pic plinuță și e clar că nu eram într-o competiție oficială, aveam și inele pe mână, deci era o cursă foarte scurtă. La Zilele Canotajului, când le organizăm, ne mai urcăm în barcă fostele sportive cu actualele, încercăm să dăm un imbold generațiilor tinere să facă și ele ceea ce am făcut noi și să ajungă unde am ajuns noi.
AGERPRES: Tot așa, o poză cu colegele… Elisabeta Lipă: Da, pe lacul Herăstrău, la Zilele Canotajului, toate avem ”gabaritul” puțin depășit, se vede că ne-am retras de ceva timp, dar important e că avem voință și ambiție să mai urcăm în barcă și să simțim, cum ne spuneau antrenorii, barca sub noi.
AGERPRES: În 2004 ați fost înaintată la gradul de chestor de poliție. Avem două fotografii cu dumneavoastră în uniformă, prima cred că este chiar aici făcută, în sala în care ne aflăm acum. Elisabeta Lipă: Da, este făcută aici, la inaugurarea acestui muzeu al sportului dinamovist, cum l-am numit noi. Gradul de chestor l-am obținut în 2004 și acest grad m-a făcut să revin pentru JO din 2004, să ies campioană olimpică, pentru că eu am fost sportiva clubului din 1986, până m-am retras din activitate. Am luat-o grad cu grad și gradele au venit odată cu performanțele și știam că pentru acest grad trebuia să am o performanță ieșită din comun. Asta a fost și motivația mea de a reveni la pregătire, pentru că deja aveam la JO anterioare toate medaliile, nu mai era nimic nou pentru mine și atunci trebuia să am altceva care să mă facă să plec de acasă și să revin în barcă.
AGERPRES: Aici sunteți tot în uniformă și chiar în acțiune. Pe stradă, împărțeați fluturași, era Ziua de luptă împotriva drogurilor. Elisabeta Lipă: Da, în colaborare cu Agenția Națională de Luptă Antidrog. Particip la astfel de evenimente, pentru că populația trebuie să fie conștientizată, mai ales tinerii, că odată ce ajung să devină dependenți, viața lor este ratată și e păcat, pentru că viața e scurtă, e frumoasă și merită trăită altfel.
AGERPRES: Din 2009 sunteți președinte al Federației Române de Canotaj și președinte al Clubului Sportiv Dinamo București. În 2013 ați fost aleasă și vicepreședinte al Comitetului Olimpic Român. Care dintre aceste funcții este mai greu de îndeplinit?
Elisabeta Lipă: Funcția de președinte al Federației de Canotaj a venit la două săptămâni după ce am fost numită președinte al Clubului Dinamo. Apoi în 2013 am devenit vicepreședinte al COSR și n-aș putea să spun că una este mai ușoară decât cealaltă. Toate sunt grele, dacă te dedici și vrei să faci ceva, îți consumă și timp și energie. Dar îi mulțumesc lui Dumnezeu că sunt sănătoasă, de muncă nu fug pentru că sportul m-a ajutat să am parte de rezistență fizică și psihică și să le pot duce așa, în grup, cum îmi doresc eu.
AGERPRES: Avem o fotografie cu dumneavoastră și cu lotul de tineri canotori. Sprijiniți tinerii…
Elisabeta Lipă: Da, dacă nu sprijinim tinerii nu avem viitor. Și noi am fost sprijiniți la rândul nostru, așa că și ei au nevoie de sprijin. Avem generații de copii buni, dar tot ce se întâmplă în jurul lor le distrage atenția, pentru că sunt multe lucruri, din punctul lor de vedere mult mai interesante decât sportul și meseria de a fi campion. Dar obligația noastră este să-i responsabilizăm și să-i facem să realizeze că a fi campion nu se poate compara cu nimic.
AGERPRES: În această fotografie se vede că foarte mulți sportivi v-au fost alături atunci când ați organizat crosul MAI. Nu contează că erau atleți, că erau scrimeri, halterofili, toți v-au fost alături, sunteți buni prieteni… Elisabeta Lipă: Da, lumea sportului este mare, dar foarte mică în același timp. Și noi chiar reușim să fim alături, să ne sprijinim, nu contează că ești canotor, halterofil, luptător, gimnast, scrimer. Cine are nevoie sună și foarte rar nu au răspuns colegii la astfel de solicitări. Chiar și din afara Bucureștiului, dacă sunt evenimente, ne adunăm și ne susținem unii pe alții. Asta vedem noi în sport, nu poți să fii campion sau să reușești de unul singur, dacă n-ai și o echipă în spate care să te susțină și care să te împingă spre marea performanță.
AGERPRES: Am pregătit un set de fotografii în care apăreți alături de alți sportivi și vă rog să ne spuneți ce anume vă leagă de fiecare în parte. Aici sunteți cu Leonard Doroftei. Elisabeta Lipă: În primul rând ne leagă prietenia de la JO. Fiecare disciplină se află în cantonament în cu totul alt loc. Dar olimpiada ne adună pe toți la un loc și normal, trei săptămâni în care te vezi în fiecare zi, fie la masă, fie seara la relaxare, fie la magazin în satul olimpic, fie la refacere, ne bucurăm pe rând, așa cum intrăm în competiție pe rând, de succesul fiecăruia dintre noi când suntem pe podiumul olimpic. Atunci normal că se leagă aceste prietenii care dăinuiesc în timp pentru că un sportiv participă la o ediție, la două, la trei, la șase, și astea sunt prieteniile care se leagă între noi. Iar acum, eu ca președinte de club și Moșu’ (Leonard Doroftei — n.r.) ca președinte al Federației Române de Box n-avem cum să nu ne intersectăm drumurile.
AGERPRES: Aici sunteți cu Andreea Răducan și cu Octavian Bellu.
Elisabeta Lipă: Canotajul are o legătură aparte cu gimnastica pentru că la fiecare ediție a JO noi stăm în aceeași vilă. Avem cam același program de antrenamente, de relaxare, de odihnă și stând acolo trei săptămâni zi de zi, normal că se leagă prietenii. Și cu Andreea, cu domnul Bellu, cu doamna Bitang am o legătură specială legată în șase ediții ale JO. Sunt niște oameni deosebiți pe care ești onorat că-i ai prieteni.
AGERPRES: Alături de un alt om al apelor, ca și dumneavoastră — Ivan Patzaichin.
Elisabeta Lipă: De Ivan atâtea lucruri mă leagă, asta e la aniversarea lui, Gala Ivan Patzaichin. Prima mea întâlnire cu Ivan a fost la jocurile preolimpice din 1983. Eu eram la început de drum în performanță, iar Ivan era la apusul carierei. Mă uitam la el ca la un zeu. Nu îndrăzneam nici gura s-o deschid. Dar așa cum l-am cunoscut pe Ivan atunci, așa este în prezent. Un om de o modestie rar întâlnită, un caracter extraordinar și un prieten pe care te poți baza oricând.
AGERPRES: Tot cu Andreea Răducan. Elisabeta Lipă: Andreiuța, așa îi spun eu. Numai cuvinte de laudă, Andreea e o fată extraordinară și aici se vede legătura de prietenie între mine și ea.
AGERPRES: Prieteni și în lumea fotbalului — Gică Hagi, Gică Popescu. Elisabeta Lipă: Oameni deosebiți, Gică Hagi e un băiat de excepție, ca și Gică Popescu, pot să-i pun pe același podium cu Ivan. Caractere deosebite.
AGERPRES: Cu două doamne din lumea atletismului, una este o legendă a sportului, Iolanda Balaș Soter, și Gabi Szabo.
Elisabeta Lipă: Nu știți, dar eu vă spun unde este făcută poza asta.
AGERPRES: Asta așteptăm, să ne spuneți. Elisabeta Lipă: Este făcută în 2013, am avut ședința Comitetului Executiv al COSR, s-a întâmplat să fie ziua mea în acea zi și mi-au adus această floare foarte frumoasă. Ceea ce spun despre Andreea (Răducan — n.r.), același lucru pot să spun despre Gabi. Nu mai zic de doamna Iolanda, să-i dea Dumnezeu sănătate, să ne fie mulți ani alături, noi facem parte și din Fundația Casa Campionilor, ne vedem mai des, nu numai la evenimentele care sunt organizate de COSR, de MTS, ci avem întâlniri prietenești. Sunt două doamne deosebite, nici nu se putea altfel, având în vedere performanța lor. Ele știu că performanța nu se face ușor și că ai nevoie de sprijin și noi chiar ne putem sprijini unii pe alții.
AGERPRES: De foarte multe ori am observat că sportivii se implică în activități sociale, civice, umanitare. Aici sunteți alături de colegele canotoare la o astfel de acțiune. Elisabeta Lipă: Poza asta e făcută la Timișoara unde am pedalat prin oraș pentru mișcare, pentru sănătate, am promovat mersul cu bicicleta. Să lăsăm mașinile cât mai mult acasă și să ne mai gândim și la noi, că mersul pe bicicletă te ajută foarte mult să te menții sănătos și asta am făcut și noi, o campanie de promovare a mersului pe bicicletă în beneficiul sănătății.
AGERPRES: Ce sfat ați da unui tânăr sportiv aflat la început de drum, dumneavoastră, cvintuplă campioană olimpică? Elisabeta Lipă: Numai sfaturi bune. Un copil care ajunge în grădina performanței trebuie să realizeze că performanța nu vine foarte repede și că pentru a ajunge să faci marea performanță trebuie să sacrifici, să te sacrifici, să renunți la multe, la toate ispitele astea care ne înconjoară și să te axezi numai pe acest lucru. Performanța este atât de frumoasă, dar cere sacrificii, cere dăruire. Să-și asculte antrenorii, pentru că știu ce este cel mai bine pentru ei, să ne asculte și pe noi, cei care am ajuns să facem marea performanță, să ne întrebe dacă nu știu ce trebuie, cât trebuie să se sacrifice, că noi știm să le spunem, să le îndrumăm pașii către marea performanță și să ne creadă că performanța este frumoasă, dar și grea. Cea mai frumoasă performanță și cea mai mare împlinire o trăiești atunci când ești pe cea mai înaltă treaptă a podiumului la competiția supremă care se numește Jocurile Olimpice.
AGERPRES: Vă mulțumesc frumos că v-ați găsit vreme să stați de vorbă cu noi, acest set de fotografii vi-l oferim. Elisabeta Lipă: O, mulțumesc frumos, chiar că mi-ați făcut o surpriză!
AGERPRES: Și pentru că în octombrie este ziua dumneavoastră, vă oferim niște flori și vă spunem La mulți ani, să fiți sănătoasă și să aveți succes în tot ceea ce faceți! Elisabeta Lipă: Vă mulțumesc frumos, același lucru vă doresc, să fiți sănătoși și să fiți alături de sportivii noștri și când le este bine, și când le este rău. Vă mulțumesc mult de tot.
Comitetul Olimpic și Sportiv Român (COSR) a lansat, miercuri, Olimpiada Gimnaziilor, cel mai nou proiect de selecție a viitoarelor talente care urmează să fie descoperite în școli, la zece discipline.
Alin Petrache, președintele Comitetului Olimpic și Sportiv Român
Prin intermediul Olimpiadei Gimnaziilor se dorește lărgirea ariei de selecție la atletism, badminton, baschet, handbal, fotbal, tenis de masă, oină, volei, rugby și șah.
Tot miercuri a fost semnat un parteneriat între Comitetul Olimpic și Sportiv Român și Dedeman, pentru o durată de cinci ani de zile, iar Olimpiada Gimnaziilor este primul proiect al acestei cooperării.
Alin Petrache, președintele Comitetului Olimpic și Sportiv Român, a declarat: ”Dorim să descoperim viitorii campioni. Scopul nostru este să facem din această Olimpiadă a Gimnaziilor o competiție cum era pe vremuri Daciada”.
Alin Petrache a mai precizat: ”Cred că este cea mai mare competiție multisport după Revoluție, în care vom angrena peste 6.000 de școli din România la cela zece sporturi. Va fi o competiție extraordinară în care fiecare copil va plutea să se dezvolte și să își descopere toate aptitudinile sportive. Sper să fie un impact major. Este o competiție extrem de puternică. Federațiile își vor trage seva, așa se vor descoperi viitorii campioni olimpici. Pot să vă spun că au început înscrierile pe discipline sportive, peste o lună de zile debutează întrecerile, iar competiția se va termina anul viitor, înainte de finalul anului școlar. Cred că o să fie o competiție frumoasă, de care sportul de masă avea nevoie”.
Legat de contractul semnat, Petrache a precizat: ”Parteneriatul nostru cu Dedeman se desfășoară pe un termen lung, până la Jocurile Olimpice din Japonia, programate pentru 2020. Este cel mai mare parteneriat semnat de COSR în ultimul deceniu”.
Dragoș Pavăl, președintele Dedeman, a spus la rândul său: ”Sunt onorat că am semnat acest parteneriat. Dedeman a dovedit că se dedică planurilor românilor pentru a avea un confort mai bun. Noi susținem sportul de performanță, precum și sportul de masă. Avem parteneriate cu Simona Halep, cu echipele de handbal, volei, fotbal, cu sportivi din atletism. Pe de altă parte, suntem aproape atât de juniori, cât și de seniori”.
La evenimentul de la Casa Olimpică au participat conducători ai federațiilor române de atletism, badminton, baschet, handbal, fotbal, tenis de masă, oină, volei, rugby și șah, foști campioni olimpici și conducători de cluburi sportive, numeroși jurnaliști.
Haralambie Dumitraș, președintele Federației Române de Rugby, a declarat: ”Ne bucurăm să fim parte la acest proiect destinat copiilor. Cu acest prilej, vor fi promovate valori precum respectul, integritatea, fair play. Federația noastră se mândrește cu faptul că suntem implicați în acest proiect”.
Presedintele Federației Române de Tenis de Masă, Cristinel Romanescu, a precizat: ”Subliniez faptul că România a obținut la cadeți, juniori și seniori titlul de campion european, după ce au fost învinse pentru prima dată sportive care proveneau din China. Vreau să o felicit pe Elizabeta Samara pentru recentul titlu european câștigat la simplu”.
AGERPRES (autor: Aristotel Bunescu, editor: Mihai Țenea)
Tenismanul român Horia Tecău, în formă în acest an, aflat pe locul 4 în clasamentul ATP la dublu, devine din luna octombrie imaginea Marina Yachting, brand italian premium de renume, ce a setat standardele de calitate și eleganță sportivă.
Asocierea are rolul de a familiariza publicul din România cu colecțiile celebrului brand genovez, care propun piese pret-a-porter de inspirație navy pentru ținutele casual de zi cu zi și marchează noua colecție toamnă-iarna 2015, potrivit unui comunicat remis AGERPRES.
”Adevărata eleganță vine din faptul că în fiecare zi putem, prin mici detalii, să ne manifestăm pasiunile. Marea m-a fascinat întotdeauna prin respectul pe care îl impune și prin maiestuozitatea ei. Plecând de la această convingere, asocierea cu Marina Yachting a fost naturală, acest brand întruchipând toate atributele pe care vreau să le transmit la rândul meu publicului din România”, a declarat Horia Tecău.
Acest parteneriat demonstrează planurile ambițioase pe care Marina Yachting le are pentru România. Brand-ul este prezent pe piața locală de mai puțin de jumătate de an, cu două magazine — unul în Mega Mall și cel de-al doilea în cadrul galeriei hotelului Vega din Mamaia.
Parteneriatul cu Horia Tecău a debutat printr-o ședință foto pentru colecția de toamnă-iarnă 2015. Shooting-ul a fost realizat în România.
După cum s-a anunțat, perechea formată din Horia Tecău și olandezul Jean-Julien Rojer a obținut calificarea la Turneul Campionilor, care se va desfășura la Londra între 15 și 22 noiembrie. Tecău și Rojer au câștigat în acest an două turnee: cel de Mare Șlem de la Wimbledon, precum și cel de la Rotterdam.
AGERPRES (AS/autor: Teodora Oprea, editor: Mircea Lazaroniu)