Romani celebri – IT

Andrei Dunca are 30 de ani şi a dezvoltat afacerea pentru care Facebook a plătit în iulie 2014 o sumă cuprinsă între 400 şi 500 de milioane de dolari, fiind cea mai spectaculoasă tranzacţie a anului şi prima achiziţie a gigantului social media din România.

Business Magazin a acordat titlul „Omul Anului“ lui Andrei Dunca deoarece acesta reprezintă valorile susţinute de revistă în cei zece ani de apariţie: este tânăr, este antreprenor, este determinat şi a realizat un produs spectaculos şi vizionar, apreciat pe plan internaţional.

„This journey is 1% finished“, răspunde cu lozinca Facebook Andrei Dunca la o întrebare privind viitorul său profesional. Are 30 de ani, face proiecte online de aproape 15 şi simte că este abia la început. Se declară pasionat de fizică şi de tehnologie.

Foloseşte termenul „extracurricular“ când se referă la modul cum a învăţat programare şi web design în timpul liceului. Spune că nu a avut modele, ci că a fost pasionat. Menţionează că până la vârsta asta a acordat atenţie exclusiv dezvoltării profesionale. Mai mult, ca să nu fie distras, a plecat din ţară şi s-a concentrat pe muncă. Are adresa @fb.com, dar spune că în jumătatea de an de când lucrează în Menlo Park, campusul Facebook, nu a avut încă ocazia să schimbe opinii cu Zuck (Mark Zuckerberg, fondatorul şi preşedintele Facebook).

Are o poveste obişnuită, de om determinat să înveţe şi să îşi depăşească limitele, de tânăr preocupat de carieră mai mult decât de orice altceva, dar şi de tehnician continuu nemulţumit de ceea ce ştie şi de cât ar trebui să mai acumuleze: „Trebuie să recunosc că, încă din facultate şi până în prezent, am pus pe primul loc proiectele şi businessurile pe care am lucrat. Tot timpul asta a fost cea mai mare prioritate, iar orice altceva a avut un rol secundar. După multă muncă, nişte decizii bune şi o anumită cantitate de noroc, am ajuns să realizez lucruri la care nu m-aş fi gândit sau pe care nu le-aş fi putut prevedea. Sunt mândru de ce am reuşit să realizez şi foarte recunoscător că am ajuns să cunosc şi să lucrez împreună cu atâţia oameni extraordinari“.

A făcut şcoala la Cluj (Liceul de Informatică „Tiberiu Popoviciu“ şi ulterior Facultatea de Calculatoare de la UTCN). A început să lucreze organizat încă din liceu, din clasa a zecea, când a început, împreună cu câţiva colegi, să aibă proiecte („destul de mici, pentru companii locale, site-uri construite pentru 100 de euro“). Echipa încropită în liceu nu s-a dovedit suficient de serioasă şi nu au progresat foarte mult. La sfârşitul liceului a început să lucreze din ce în ce mai mult cu Sergiu Biriş (pe care îl cunoştea dinainte de liceu, pentru că jucau baschet împreună) – „Sergiu făcea partea de design şi eu partea de programare, am început să avem proiecte mai mari şi, în premieră pentru noi, pentru clienţi internaţionali, deşi toată echipa eram doar noi doi, lucrând fiecare de acasă“.

Prin 2004-2005, fluxul de proiecte al celor doi a început să devină mai serios şi au început să lucreze din primul lor birou. În 2006, după nenumărate site-uri construite pentru clienţi, s-au hotărât să construiască unul al lor şi să aibă şi un alt fel de business – aşa s-a născut Trilulilu, prima platformă românească de video sharing, în ianuarie 2007. Tot atunci l-au cunoscut pe Mark Trefgarne (cel care va deveni CEO-ul LiveRail), care făcea la Londra consultanţă şi construcţie de site-uri pentru companii britanice.

Cei trei au început să lucreze împreună, firma lui Mark Trefgarne ocupându-se de vânzări şi de servicii clienţi, iar Andrei şi Sergiu de partea de execuţie, web design/development: „Mark făcea outsourcing pentru web design/development către echipele noastre din Cluj pentru proiectele pe care le prindea la Londra. În timp am ajuns să lucrăm foarte strâns şi să devenim prieteni şi parteneri. Iar după câţiva ani de construit site după site pentru alţii, venise momentul să facem ceva mai serios şi mai durabil, un business adevărat. Eu şi Sergiu începuserăm deja să lucram pe Trilulilu la sfârşitul lui 2006. În paralel, lui Mark i-a venit ideea unui business de video advertising şi a scris prima specificaţie de produs pentru LiveRail în timpul vacanţei de Crăciun din 2006“.

În ianuarie 2007, Trefgarne le-a propus lui Andrei şi lui Sergiu să devină toţi trei parteneri în acest business şi să înceapă să îl dezvolte – Mark urma să se ocupe de viziunea de produs şi de vânzări, Sergiu de design, iar Andrei de programare. Astfel a început povestea LiveRail: „Am lansat primul produs în 2007 – era un ad exchange pentru reclame video, unde publisherii şi advertiserii puteau să tranzacţioneze. Mark era în continuare la Londra, încercând simultan să obţină finanţare pentru LiveRail şi să începem să funcţionăm pe piaţa americană. Ca să aibă şanse mai mari de a obţine venture capital, Mark s-a mutat în San Francisco la începutul lui 2008, ca să fie în Silicon Valley, unde toate aceste fonduri funcţionează“.

LiveRail a reuşit să obţină prima rundă de finanţare la mijlocul lui 2008, de la Pond Ventures, un fond americano-britanic, în valoare de 500.000 de dolari (în total, LiveRail a fost finanţat cu 12 milioane dolari, cel mai mare cost fiind cu oamenii, deoarece, după cum spune Dunca: „în ziua de azi tehnologia e destul de ieftină“). La momentul când LiveRail a primit prima rundă de finanţare, echipa era formată din 5 oameni, Andrei Dunca avea 24 de ani şi Mark Trefgarne 25 de ani, fiind, din punctul de vedere al investitorilor, „foarte tineri, mai ales pentru un produs B2B, enterprise“.

Cei trei antreprenori au investit imediat banii în două direcţii: dezvoltarea produsului şi stabilirea unei prezenţe pe piaţa americană. „Mark a semnat prima chirie pentru un spaţiu în San Francisco, cu o singură cameră, care era biroul LiveRail ziua şi dormitorul lui Mark noaptea.“

Asta se întâmpla în vara lui 2008, când Andrei Dunca a început să se concentreze exclusiv pe LiveRail, după plecarea din Trilulilu, plecarea din ţară şi absolvirea facultăţii: „Am plecat din România în 2008, ca să mă concentrez 100% pe LiveRail. Înainte de plecarea mea din ţară, lucram în paralel pe patru lucruri foarte serioase – CTO la Trilulilu, CEO la firma mea de web development (care încă funcţiona pentru a face rost de bani, fiindcă era prea devreme pentru Trilulilu să fie sustenabil), CTO la LiveRail (unde începusem lucrul în 2007) şi preocupările normale ale unui student în ultimul semestru de facultate – ocupat cu examene şi lucrarea de licenţă. În vara lui 2008, echipa Trilulilu a vândut 51% din companie (şi am renunţat să continuu acolo ca CTO), am absolvit facultatea şi mi-am închis firma, deci am eliminat 3 din cele 4 joburi şi am putut să mă concentrez doar pe LiveRail. În plus, ca să elimin absolut orice distragere, am şi plecat din ţară şi m-am stabilit la Londra până când am obţinut viza de lucru pentru SUA şi am putut să mă mut în San Francisco, în 2009“.

În aceeaşi perioadă, în urma vânzării a 51% din Trilulilu şi implicarea lui Alexis Bonte ca acţionar majoritar, poziţia de CEO al Trilulilu a devenit full time job pentru Sergiu Biriş şi implicarea activă a acestuia în LiveRail a încetat, în special din cauza volumului de muncă de la Trilulilu. Sergiu Biriş a rămas însă acţionar la LiveRail, „cu un procent simbolic“, după cum spune Andrei Dunca. Nici cei doi fondatori care au continuat dzvoltarea LiveRail nu au mai rămas acţionari majoritari: „Prin cele 3-4 runde de finanţare, Pond Ventures a ajuns să deţină un procent semnificativ din companie. În plus, LiveRail a acordat tuturor angajaţilor pachete de stock options, deci practic fiecare angajat a ajuns să deţină o parte din companie“.

Plecarea pe drumul LiveRail nu a avut o ţintă clară de la început şi nici implementarea nu a fost uşoară. Andrei Dunca povesteşte că, în 2008, ştiau doar că „video advertising va exploda ca business în următorii ani, mai ales după ce Google plătise o sumă extraordinară pentru YouTube. Deci ştiam că va creşte mai mult decât altă verticală din online advertising, dar nu ştiam exact în ce direcţie şi înspre ce produse, fiindcă piaţa era imatură. Cred că ne-am dat seama de potenţialul de creştere când am realizat cât de aglomerată devine piaţa şi câte companii noi apar în acest domeniu“.

Între timp, echipei mici de la LiveRail îi lipsea în mod special finanţarea, mai ales că niciunul dintre fondatori nu avea un background sau o carieră înainte de LiveRail care să le dea încredere şi confort potenţialilor investitori.

Din punctul de vedere al managementului, cel mai dificil aspect cu care s-au întâlnit cei doi odată cu saltul neaşteptat al businessului a fost să reuşească să coordoneze o echipă globală: „Cu sediul central în San Francisco, cu o echipă mare de engineering în Cluj, ulterior cu echipe de vânzări/servicii în New York şi Londra, a fost foarte greu să îi facem pe toţi aceşti oameni să se simtă parte dintr-un tot unitar, ei fiind oameni cu roluri diferite, din culturi diferite, pe fusuri orare diferite. Când o companie e atât de mult distribuită geografic, e foarte important ca liderii să fie conştienţi tot timpul de aceste dificultăţi şi să facă tot posibilul să le adreseze“.

Din punct de vedere tehnic, Andrei Dunca spune că a fost dificil să fie pregătiţi pentru creşterea extraordinară şi continuă a produsului şi a platformei, mai ales când au început să aibă clienţi importanţi şi miza a devenit din ce în ce mai mare.

Platforma LiveRail este o suită de produse, fiecare având o complexitate destul de ridicată şi produse flexibile. Au atras atenţia Facebook la începutul acestui an şi tranzacţia a evoluat destul de repede. Andrei Dunca povesteşte că, din momentul când LiveRail a început să crească, „au fost mai multe companii interesate de noi, deoarece produsul, businessul şi echipa erau atractive“.

În momentul achiziţiei de către Facebook, echipa LiveRail era de aproximativ 170 de persoane, distribuite în birourile din San Francisco, New York, Londra şi Cluj (în jur de 70 de persoane). Valoarea tranzacţiei din iulie 2014 nu a fost confirmată (nici infirmată) de cele două părţi, iar estimarea de 400-500 de milioane de dolari a fost făcută de surse ale portalului TechCrunch. Andrei Dunca spune că nu poate comenta nici preţul, nici pachetele de acţiuni ale fiecărui acţionar în momentul vânzării. Vânzarea i-a făcut însă pe fondatori milionari, chiar dacă procentele deţinute ar fi de un singur digit.

După tranzacţie, LiveRail s-a mutat în Menlo Park, iar Andrei Dunca (engineering officer) şi Mark Trefgarne (CEO) împreună cu echipa au mers mai departe cu proiectele lor şi cu o strategie susţinută de Facebook: „Am în continuare un job foarte similar la Facebook, coordonez în continuare toate echipele de engineering care se ocupă de LiveRail şi avem planuri pe termen lung pentru businessul şi produsul LiveRail. Sunt în continuare foarte pasionat de ceea ce facem şi de ceea ce vom construi în viitor, mai ales acum având suportul unei companii ca Facebook. Nu am absolut niciun plan de viitor în afara a ceea ce înseamnă LiveRail“.

Chiar dacă a fost achiziţionat de Facebook, LiveRail va rămâne un brand separat, iar businessul va continua să crească într-o direcţie organică. Dunca spune că toate echipele originale se identifică în continuare cu LiveRail, deşi există multe puncte de integrare cu Facebook şi cu alte echipe din Facebook. Cu atât mai mult cu cât vizibilitatea companiei a crescut exponenţial, grija pentru acurateţe tehnică nu s-a terminat: „La scara la care operăm acum, e foarte important să avem un sistem şi o infrastructură robuste. Orice problemă tehnică, chiar dacă durează doar câteva secunde, poate însemna pierderi de mii, zeci de mii, sute de mii de dolari. Presiunea e foarte mare şi nu ne permitem să nu fim cei mai buni din punct de vedere tehnic“.

Cât despre numărul clienţilor, glumeşte că le-a pierdut şirul, dar estimează în jur de 500 – printre care Dailymotion, A&E Networks, Fox Television, Gannet, Conde Nast, Songza, Univision, CBS Local, iar în UE – Telegraaf Media Group sau MailOnline: „Orice companie care are conţinut video online (pe web, pe mobil sau smart/connected TV) şi vrea să îl monetizeze e un posibilclient pentru LiveRail. Lucrăm cu clienţi de toate mărimile, de la echipe de câţiva programatori care au o aplicaţie de iPhone şi vor să o monetizeze, până la companii media gen Fox, ABC, Univision, Conde Nast“. Cifra de afaceri de anul trecut a fost de 100 de milioane de dolari, iar pentru 2014 este estimată o creştere de  200%, compania fiind pe profit de aproape doi ani.

„Suntem consideraţi experţi în tot ceea ce înseamnă online video advertising şi singura companie cu care ne batem umăr la umăr e Google“, rezumă Andrei Dunca poziţia de pe piaţă a LiveRail, dar şi motivul pentru care Facebook a plătit aproape jumătate de miliard de dolari pentru a intra în forţă pe piaţa despre care se spune că va absorbi cea mai mare parte din bugetele care vor pleca din media tradiţională către online. În 2013, pentru prima dată în istoria advertisingului, oamenii de marketing au cheltuit mai mult pentru a-şi promova brandurile online în defavoarea televiziunii, fiind în special impulsionaţi de creşterea vizibilităţii reclamelor în social media. Advertisingul pe mobil a ajuns la 7, 1 miliarde de dolari anul trecut, faţă de 3,4 miliarde în 2012, după cum arată un studiu realizat de PwC.

Andrei Dunca spune că este dificil de previzionat cât din bugetele de video ale advertiserilor vor migra către online, dar că sunt câţiva factori-cheie care pot determina o migrare mai rapidă sau mai înceată. Unul este measurement – broadcast TV advertising, care e măsurat acum prin GRP (gross rating points) de către Nielsen: „La început nu exista o asemenea metrică în digital, dar în ultimii ani începe să fie din ce în ce mai folosită. Multe campanii vin in digital cu targete măsurate în GRP. Cu cât metrica asta e adoptată mai mult în digital, cu atât le va fi mai uşor advertiserilor să cumpere digital şi să migreze bugetele“.

Un alt factor este consumul de conţinut pe platforme mobile şi renunţarea sau minimizarea accesului la tradiţionalul televizor: „Există din ce în ce mai mulţi oameni şi familii care nu au abonament la cablu, ci doar la internet, şi tot consumul de conţinut video se face prin tablete sau connected TVs, pe Netflix, Amazon, Roku, Vudu, Hulu etc. Nu mai e nevoie să aştepţi şi să consumi show-ul favorit liniar, la data şi ora difuzării, ci poţi oricând, de oriunde“.

În plus, mai spune Andrei Dunca, este interesant că, pentru prima dată, canale premium gen HBO sau Showtime se gândesc la unbundling – „să nu mai fie nevoie de abonament la cablu pentru acces la conţinutul lor şi să îl facă disponibil direct, online“. „O asemenea mişcare ar fi foarte disruptivă pentru companiile de cablu şi pentru felul tradiţional în care acest business funcţionează“, crede Dunca.

Chiar dacă se află în mijlocul evenimentelor şi la kilometrul zero al strategiilor care vor schimba lumea tehnologică pe care o ştiam până acum, Andrei Dunca se simte în continuare ca într-un start-up, deşi lucrează într-o companie cu mii de angajaţi. „Toţi sunt nişte oameni foarte deschişi, iar felul cum au decurs negocierile şi integrarea au fost foarte încurajatoare, fiindcă am simţit tot timpul că LiveRail şi Facebook au culturi similare şi aliniate. E o cultură care te încurajează să  fii tu însuţi, să ai curaj şi să fii conştient că, la sfârşitul zilei, indiferent pe ce ai lucrat sau în ce echipă eşti, noi toţi contribuim la «making this world more open and connected»“

Autor: Iuliana Roibu

Sursa:Business magazin

Visul tuturor elevilor a devenit realitate: s-a inventat app-ul prin care poți aplica la orice universitate din lume direct de pe telefonul mobil. Aplicația se numește UKADEMICS și a câștigat premiul de cel mai bun start-up la nivel European în 2014, premiu decernat la sediul Facebook din Londra de Worth Capital. Proiectul a fost declarat câștigător dintr-o listă impresionantă de peste 425 de proiecte din 27 de țări, informează un mail remis AGERPRES de UKADEMICS.

Foto: (c) ukademics/ facebook.com

UKADEMICS este proiectul unei echipe internaționale de tineri antreprenori formată din: Andre Rosendo (Portugalia), Paula Pascu (România), Vako Imnaishvili (Georgia) și Maike Tils (Germania). Cei 4 antreprenori au peste 5 ani de experiență în domeniul educației internaționale, fiind experți în procesul de admitere la universități din Marea Britanie.

UKADEMICS este echivalentul Booking.com pentru educație. Este o platforma online prin care elevii interesați de studii în străinătate își pot alege programul potrivit, pot trimite aplicația la universitate și chiar iniția formalitățile de obținere a finanțării, fără să fie nevoie să părăsească website-ul sau aplicația mobilă.

UKADEMICS aduce un suflu de aer proaspăt într-un domeniu ce părea până acum neatins de revoluția web, care a schimbat fundamental celelalte domenii. Soluția este necesară mai ales în contextul în care tot mai mulți tineri aleg să studieze în străinătate. De exemplu, doar în Romania peste 6.000 de tineri au plecat la studii în Marea Britanie în 2012-2013 — o creștere de 9% față de anul precedent, reprezentând cea mai mare creștere procentuală din Europa.

“UKADEMICS este singura soluție web la ora actuală care permite calcularea șanselor de admitere la universități în străinătate pe baza mediei estimate la examenul de Bacalaureat. Sistemul a fost creat pe baza unui algoritm complex ce ia în considerare factori precum numărul studenților acceptați raportat la numărul aplicațiilor trimise și mediile de admitere din anii precedenți. Mai mult, UKADEMICS aduce transparență totală în procesul decizional — punând atenția acolo unde trebuie să fie — adică pe opinia studenților care studiază deja la universitatea respectivă. Așadar, ca aplicant mă pot orienta după cât de mulțumiți sunt studenții care sunt deja acolo. Mai mult, pot lua în calcul statistici importante precum șansele de angajare după absolvire sau nivelul salarial obținut la șase luni după finalizarea studiilor”, notează Paula Pascu, reprezentanta din partea României

Potrivit lui Andre Rosendo (Portugalia), “UKADEMICS este soluția pentru una dintre cele mai mari probleme la ora actuală la nivel de educație internațională. Tot mai mulți elevi decid să studieze în străinătate însă, la aceasta oră, nu există o soluție online prin care procesul de căutare a programului potrivit și de aplicare să fie realizat într-un mod centralizat și ușor de înțeles. Spre exemplu, UKADEMICS îți va permite să aplici simultan la universități din Marea Britanie și Olanda, Statele Unite și China. Platforma e ușor de folosit — poți realiza tot procesul singur, fără a avea nevoie de îndrumare din exterior.”

“Dorim să aducem toate universitățile din lume într-o singură platforma web” — a precizat și Vako Imnaishvili (Georgia) referitor la UKADEMICS, care cuprinde în prezent 380 de universități britanice. “Foarte curând vom extinde platforma pentru a include instituții din Statele Unite, Olanda, Danemarca, China, Canada, Australia, Brazilia”, a adăugat el.

Premiul câștigat de echipa UKADEMICS constă într-o investiție de 150.000 de lire și un program de coaching desfășurat pe parcursul a doi ani, oferit de experții în tehnologie și marketing de la Worth Capital. Pentru a marca succesul obținut la Londra, UKADEMICS oferă celor care doresc să se înscrie două aplicații gratuite la orice universitate din Marea Britanie până la data de 31 decembrie 2014.

AGERPRES/(AS-autor: Mihaela Nicolaescu, editor: Ana Bîgu)

O poveste frumoasă despre un copil frumos.

Totul a început în 2012 pe când Petru Rogojan, pe atunci în vârstă de doar 10 ani, a pășit, însoțit de mama sa, pe treptele Swiss Webacademy din Sibiu. Văzând pasiunea fiului, mama hotărâse să îl înscrie la cursul de Web Designer. În primă instanță, directoarea Swiss Webacademy a refuzat, motivând vârsta micului sibian, însă, determinarea lui Petru a avut, în cele din urmă, câștig de cauză: a fost acceptat în grupa de adulți pentru specializarea de Web Designer.

Un curs pe care Petru Rogojan l-a absolvit cu succes (fiind printre primii din grupa sa) și devenind astfel cel mai tânăr atestat de Haute Ecole d’Ingénieurs din toate timpurile. Și chiar mai mult: site-ul realizat de el atunci este site-ul oficial alPalatului Copiilor din Sibiu.

Și povestea a continuat: în 2013, Petru s-a înscris la cursul de Web Programmer. Și, la doar 11 ani, a învățat să realizeze aplicații cu baze de date web și să programeze în PhP. Și astfel a absolvit și cea de a doua parte a cursului ce poate echivala un Masterat Universitar complet. Și chiar mai mult: a absolvit pe primul loc din clasa sa.

Și chiar și mai mult: profesorii elvețieni au apreciat că Petru a realizat cel mai bun proiect de Web Programmer: site-ul realizat de el pentru Colegiului National Brukenthal (și care a devenit oficial versiunea germană a site-ului) a schimbat radical prezentarea online a instituției și baza de date profesorală.

“Ca și fost web designer independent, înainte de a mă alătura Confederației Elvețiene, consider că mă pot pronunța în privința muncii lui Petru. Și pot spune că, în mod deosebit site-ul web al Colegiului Brukenthal este foarte bine structurat. Nici nu am avut idee că un băiat de 11 ani poate crea un astfel de site web.” (Max Klaus, fondator și director adjunct al Serviciul Federal Elvețian de cooperare public-privat în domeniul criminalității informatice)

Iar povestea nu se oprește aici: în 2014 Petru a fost acceptat în Modulul de Web Expert, unde au reușit să ajungă doar cinci persoane din cei peste 150 de Web Designeri specializați. Ceea ce înseamnă că, în luna iunie 2015, Petru are toate șansele să devină, la doar 13 ani, cel mai tânăr european deținător al unei formări echivalente unui Masterat Universitar complet, recunoscut în toată lumea.

(surse: 1, 2)

Povestea lui Overclocker 2.0, un robot plimbat 900 km prin posta pentru a prinde viteza

Robert-Valeriu Cotofana (23 ani) si Andrei Kovari (18 ani) au inventat un robot de viteza si performanta, Overclocker 2.0, cu care au obtinut locul doi la RobotChallenge Vienna, unul dintre cele mai importante concursuri de profil din lume, unde au concurat impotriva a 13 tari.

Robert este student in anul IV la Facultatea de Automatica si Informatica Aplicata la Universitatea “Valahia” din Targoviste, iar Andrei este elev in clasa a XII-a la Colegiul National “Petru Rares” din orasul Beclean, Bistrita-Nasaud.

Speranta Romaniei sta in mainile lor: ei sunt tinerii cercetatori…

Cei doi au concurat cu robotul lor, Overclocker 2.0, impotriva a 86 de echipe din 13 tari. Practic, la RobotChallenge Vienna, Overclocker trebuia sa se ia la intrecere cu ceilalti adversari si sa dovedeasca ca are viteza. Asa ca robotul lui Robert si Andrei a trecut toate cele patru probe si a ajuns pe locul doi, cu timpul de viteza de 8,72 secunde, pe un circuit inchis de 10 metri, la distanta de doar doua secunde de primul castigator, robotul unei echipe din Letonia.

L-am construit amandoi pe rand. Expediam robotul prin posta de la unul la altul.

Tinerii inventatori s-au cunoscut la un concurs Tech School, unde Andrei a fost invitat in calitate de mentor junior pentru a tine un seminar de electronica. “Acolo am tot discutat cam la ce am putea participa si, dupa un an de zile, am inceput sa lucram la ceva robotei. Primul concurs la care am participat impreuna a fost la RobotChallenge Bucuresti unde am luat locul trei. Apoi, in urma acestui mic succes am decis sa participam si la etapa internationala, la Viena, si ne-am pus pe treaba pentru un robotel mai performant. Proiectare, comanda, asamblare, programare si asa a mai aparut un robotel cu care ne-am inscris la concursul de la Viena”, spune Andrei Kovari (foto).

Robert si Andrei au lucrat in medie 5 ore pe zi timp de 5 luni pentru a construi Overclocker 2.0. Robotul a fost “nevoit” sa calatoreasca 900 de km dus-intors de la Targoviste la Bistrita si inapoi. “L-am construit printr-o colaborare online. Nu ne-am intalnit in timp ce construiam robotul, l-am construit amandoi pe rand, expediam robotul prin posta de la unul la altul. Asta a fost si un experiment interesant, nu este necesar sa te intalnesti, ci poti sa faci totul online”, spune Robert.

Asa ca Andrei s-a ocupat de partea de electronica si management (comenzi si plati), iar Robert de asamblarea si programarea robotului. “Robotul nostru foloseste componente foarte mici si sensibile. Astfel, lipirea lor trebuie facuta cu aparate mai speciale, asa ca a fost montat la un laborator la Palatul Copiilor din Targoviste”, explica Andrei.

Robotul are o lungime de 30 cm si o latime de 15 cm si a costat aproximativ 300 de euro, bani pe care Robert si Andrei i-au scos din buzunarul propriu. Cu aceasta suma, tinerii au cumparat toate piesele componente necesare, cum ar fi senzori reflectivi in infrarosu, convertor dc-dc, placa de baza cu microcontroller, turbina electrica, controller electronic de viteza pentru turbina, controller electronic de viteza pentru motoare, motoare electrice cu reductor, roti din cauciuc cu aderenta mare, acumulator litiu polimer de mare capacitate, senzor de pornire prin telecomanda.

Dintre toate acestea, cea mai scumpa a fost turbina electrica, care a costat 27 de euro, iar cel mai ieftin a fost acumulatorul de 2 euro. “O parte din componente le-am comandat din Polonia, o parte din Fiji, o parte din Romania. Nu am folosit componente din casa, desi puteam, dar nu obtineam performanta”, ne-a povestit Robert-Valeriu Cotofana.

Tanarul sustine ca turbina electrica, cumparata din Fiji, a facut diferenta. “Ne-a crescut performanta enorm. Turbina aspira aerul de sub robot, ii creste masa aparenta, ii corecteaza centrul de greutate si nu il lasa sa alunece in curbe”, explica Robert.

De ce a luat Overclocker medalia de argint: “Cu o ora inainte de competitie am facut un upgrade de software”

Baietii spun ca nu se asteaptau sa ajunga pe locul doi cu inventia lor, insa, cu putin inainte sa inceapa competitia, Robert a facut o modificare robotului care le-a adus medalia de argint in finala. “Cu aproximativ o ora inainte de competitie am facut un upgrade de software, ceea ce i-a crescut mult performanta robotului. In software am adaugat o tehnica de corectie a erorilor, cateva linii de cod care au facut diferenta. Stiam ca trebuie sa fac acest lucru, doar ca acasa nu mai aveam timp”, sustine Robert.

El mai spune ca toti robotii utilizeaza un sistem de control inteligent, adica in robot exista un microprocesor care functioneaza asemanator cu un calculator. “Diferenta majora intre locul 1 si locul 2 este data de viteza la care functioneaza acel «calculator», creierul robotului. Este clar ca robotul nostru are o viteza de calcul mai redusa, si noi stim acest lucru. Un alt aspect care ne-a aruncat pe locul 2 a fost dat de densitatea senzorilor, adica numarul, precizia si performanta senzorilor folositi de robot. Noi am folosit 8 senzori, pentru ca robotul nu era capabil sa inteleaga mai multi. Opt senzori sunt suficienti, dar performanta robotului creste si cu numarul de senzori”, explica Robert.

Robotul trebuie sa fie elastic?!

Tinerii inventatori spun ca ar fi bine ca robotul sa nu fie rigid, ci putin elastic pentru a putea sa preia fortele care apar in sistem, asemenea unei masini la care apar incovoieri, intinderi si alte schimbari in structura. “Robotul trebuie sa fie un pic elastic pentru ca intalneste denivelari si neregularitati si elasticitatea robotului functioneaza ca si o suspensie. Sa nu te gandesti ca exista vreun elastic pe acolo pe undeva. Dar daca incerci sa il indoi, el se indoaie si revine la forma initiala, dar sa il indoi foarte putin. Ulterior revine la forma initial”, detaliaza tanarul inventator din Targoviste.

Pentru a fi acceptat in concurs, robotul nu trebuia sa depaseasca 30 cm in latime si nici greutatea de 3,5 kg si trebuia sa fie complet autonom. Robotul lor cantareste 185 de grame, deci este foarte usor, spun tinerii. “Juriul vrea sa vada daca robotul este autonom, daca urmareste complet circuitul, iar factorul decisiv este timpul pe care il scoate. Daca robotul nu indeplineste aceste conditii, atunci este scos din concurs”, completeaza Robert.

Dupa calificari, robotii ajung in semifinale, unde se intrec la viteza cu un robot concurent. La fiecare “meci”, robotul cu cel mai bun timp avanseaza in clasament.

Ce inventii mai pregatesc tinerii

Andrei Kovari lucreaza in prezent la un sistem CNC, un aparat industrial similar unei imprimante 3D, care taie in loc sa puna. Tanarul din Bistrita-Nasaud mai are pe lista si umanoid. “Primul este in proportie de 90% finalizat, iar al doilea este doar la stadiul de proiect. Acum adun fonduri si fac economii pentru piese pentru ca planurile (sketch-urile) sunt gata.”

Momentan, Andrei spune ca nu a decis ce facultate sa urmeze, dar analizeaza toate posibilitatile si se gandeste sa studieze cel mai probabil in Danemarca sau in alta tara nordica.

Placuta realizata de Andrei pentru robotul Overclocker 2.0

La randul lui, Robert-Valeriu Cotofana lucreaza la o inventie care detecteaza automat impactul, accidentul sau socul suferit de o persoana si care este capabila sa transmita automat coordonatele GPS catre o aplicatie. Tanarul estimeaza ca va finaliza inventia in aproximativ trei luni.

Mi-as dori ca munca mea sa aiba un impact mare si de durata.

In prezent, Robert este student in anul IV la Facultatea de Automatica si Informatica Aplicata si lucreaza la compania RoboFun, unde face roboti. In viitor, i-ar placea sa lucreze la Google pentru ca recent compania a inceput sa isi extinda afacerile in domeniul inteligentei artificiale. “M-am gandit si la CERN (Organizatia Europeana pentru Cercetare Nucleara). Acolo se dezvolta foarte multe inventii, acolo a fost inventat Internetul si s-au facut multe descoperiri. M-am gandit si la Agentia Spatiala Europeana pentru ca dezvolta foarte multe proiecte de tip roboti, sateliti, prototipuri. Cred ca acolo mi-ar fi cel mai bine. Dar cel mai mult mi-as dori ca munca mea sa aiba un impact mare si de durata”, sustine Robert.

Urmatorul lui vis este sa ajunga in Germania la un targ de Inventica din Munchen. “Acolo vreau sa public o inventie legata de siguranta conducatorilor auto, pilotilor si a motociclistilor.”

Robotul se afla acum acasa la Robert pentru ca il pregateste pentru o competitie nationala, Cupa Chindiei 2014, oraganizat in Targoviste, intre 13 si 14 aprilie.

Pentru a merge la Viena, Robert si Andrei au fost sponsorizati de o firma locala, Periks Nasaud, prin intermediul Rotary Club Nosa Bistrita, de consiliul local si de Emil Onea de la Infoeducatie.

Autor : Marinela Oprea

Sursa: wall street

Dacă în ultimii patru ani Cosmin Crihan era considerat copilul remarcabil al Dorohoiului în domeniul IT, matematică și engleză, datorită premiilor obținute la olimpiadele și concursurile școlare, acum, recentul medialiat cu aur la Olimpiada de Tehnologia Informației, 2014, este unul dintre absolvenții eminenți ai Colegiului Național „Grigore Ghica”, care-și va continua studiile la Facultatea de Automatică și Calculatoare „Gheorghe Asachi” din Iași, fiind primul pe lista admișilor, singurul din Dorohoi în această „ipostază”.

Proaspătul student dorește ca într-o zi să lucreze pentru Google, Microsoft, Bitdefender, sau orice altă companie celebră din acest domeniu. Întrebat de când a descoperit pasiunea pentru calculatoare, Cosmin a mărturisit, cu bucuria aducerilor aminte. „Pasiunea în ceea ce privește domeniul informaticii m-a acaparat încă de la vârsta de 6 ani, când am primit primul calculator. Ca un paradox, când a venit cineva să îl instaleze la mine acasă, m-am speriat, am început a plânge și m-am încuiat în cameră… După ce am prins curaj, totul a mers bine, până la primele stricăciuni făcute și la o multitudine de erori afișate, evident „nu din cauza mea”. Verișorul meu, Manuel Popa, m-a ajutat de mic să descifrez tainele acestei lumi virtuale ale calculatoarelor, explicându-mi pe îndelete fiecare operațiune făcută de un calculator și arătându-mi cum anume pot face diverse lucruri. Cu alte cuvinte, la început, eu stricam, tata plătea reparațiile, bucuros pentru faptul că din toate aceste stricăciuni, învățam câte ceva, iar vărul meu îmi „preda” câte o introducere în IT, pe înțelesul meu.” Și așa a început drumul în lumea calculatorului.

Care este secretul succeselor sale, care, să recunoaștem, nu sunt puține, aflăm din cele povestite de autor.
Primii pași… odată cu intrarea la liceu.
„Informatica, mărturisește Cosmin,  a fost o adevărată plăcere, dar și totuși un șoc la început de clasa a 9-a, când abia făceam o introducere în definiția algoritmilor la orele de informatică. Am reușit să înțeleg cum trebuie să gândești algoritmic, să creezi o rezolvare a unei probleme într-o succesiune de pași logici, cu ajutorul cărora să implementezi programul pe calculator. Când am rulat primul meu program, m-am intrebat: „Eu am făcut asta? Am pus calculatorul să facă ce vreau eu??”. Dar există o lege a lui Murphy care spune: „Calculatorul face ceea ce îi spui tu să facă, nu ceea ce vrei tu să facă.” Mi-am dat seama imediat de aplicabilitatea acestei sintagme, odată cu viitoarele programe pe care le-am creat, fiind fascinat de programarea în C++. Ca și o constatare generală: mi-a plăcut dintotdeauna să descopăr.”

Următorii pași i-a făcut singur în fața calculatorului, căutând, încercând, studiind…
„Nu eram mulțumit deloc cu faptul că noi, la clasă, implementam doar programe într-o consolă, care făceau doar niște calcule, procesări și în final afișări. Voiam mai mult, astfel încât să văd cu adevărat rezultatele învățării sintaxei acestui limbaj de programare. Astfel, descoperind programarea web, m-am indepartat putin de limbajul C++, și m-am apucat de învățat HTML, CSS, Javascript, PHP, MySQL, astfel încât să pot crea un site interactiv, nu doar un schelet cu imagini, culoare și text, cum ni se preda la orele de TIC. Aceeași reacție am avut-o când am scris prima pagină de procesare a unei logări adevărate, cu nume de utilizator și parolă, pe o pagină web: „Am făcut eu cu adevărat asta? DA! M-am logat pe site-ul meu!”. Și aici a început pasiunea pentru o programare aplicabilă, care să mă ajute în viitor să realizez ceva practic.”

Drumurile lui Cosmin nu s-au rezumat la lumea calculatorului, alte pasiuni , alte cărări ale cunoașterii a străbătut de-a lungul anilor de școală. Iată ce își amintește cu mare drag:
„Sunt pasionat, de asemenea, de matematică și de limba engleză. În clasa a 5-a, am descoperit și o altă lume minunată, pe care și acum o ador: matematica. Alt paradox ar fi faptul că eu în clasele primare scriam povești și incurajat de d-na invatatoare Mihaela Burlacu le publicam în școală si nu numai,chiar imi amintesc ca am luat si un premiu la o revista din Pitesti.Dar, din momentul în care domnul profesor Marcel Angheluș, care mi-a fost și diriginte, ne-a predat prima lecție de matematică de clasa a 5-a, pur și simplu am știut că acesta va fi domeniul meu: cel real. Chiar dacă am fost la concursuri și olimpiade și la alte discipline, m-am axat, în principal, pe matematică, limba engleză și informatică. La limba engleză am participat an de an la olimpiadă, până în clasa a 11-a, inclusiv, și, de fiecare dată, am obținut câte un premiu (ultimul în clasa a XI-a, premiul I la etapa judeteană) pentru că, deși fiind la profilul matematică-informatică, îmi place foarte mult limba engleză.”

De unde și de ce limba engleză, l-am întrebat curioasă.
„Pasiunea pentru limba engleză am moștenit-o de la mama mea, care m-a învățat încă de când eram la grădiniță, cuvinte și expresii, pe care le asimilam în joacă, cu plăcere. În școala generală, am avut in clasa a III-a ore cu un voluntar american si pot spune ca am absorbit efectiv gramatica explicată de mama, doamna profesoară Elena Pochișcan și doamna profesoară Otilia Puiu, cu ajutorul cărora am reușit să îmi însușesc într-atât limba engleză, încât, atunci când vorbeam, gândeam din reflex în engleză și traduceam (dacă puteam) în limba română.”

Și matematica?
„Și la matematică am participat anual la olimpiadă și la diferite concursuri, din clasa a 5-a, până la sfârșitul liceului. A fost o experiență deosebită, care m-a ajutat foarte mult în a acumula cunoștințe noi, mai avansate. Concursul de matematică „Euclid” m-a pregătit, la fiecare etapă la care am participat, pentru următoarea teză sau testare la matematică, astfel încât îmi făceam recapitularea în mod indirect, fără acel stres care apare în ultimele clipe, și, în același timp, obținând diplome și medalii. Matematica m-a pasionat încă din clasa întâi, când învățam noțiunile elementare. În școala generală, curios fiind, abia așteptam următoarea lecție pe care domnul profesor Angheluș Marcel ne-o preda într-un mod inimaginabil de plăcut. Eram nevoit să caut pe internet următoarele lecții, deoarece eram ținut în suspans de domnul diriginte, care pur și simplu mă făcea să vreau să aflu tot mai mult.” 
Se știe că oamenii au avut și au întotdeauna nevoie de modele. Modele pe care și le aleg sau le sunt sugerate, de obicei de către părinți, în cazul copiilor. De asemenea, știm că de când lumea elevii își aleg ca modele pe unul sau mai mulți dintre profesori.

Dacă a avut sau nu un astfel de model care să-i influențeze creșterea lăuntrică și linia vieții,  ne spune, în cele ce urmează, Cosmin.
„Da, am avut modele dintre dascălii mei. Aș dori să le mulțumesc: doamnei profesoare Luminița Morariu, care mi-a trezit dorința de a învăța adevărata informatică, explicându-mi noțiunile elementare din limbajul HTML și din structura sistemelor de calcul; domnului profesor (și diriginte) Marcel Angheluș, care mi-a fost un dascăl de neegalat, predând matematica de gimnaziu așa cum nimeni nu cred că va reuși vreodată; domnului profesor Georgel Șlincu, care m-a ajutat tot timpul când am avut nevoie, m-a îndrumat la o mulțime de concursuri și olimpiade, fiind ca și al doilea diriginte pentru mine, matematica cu dumnealui fiind într-atât o plăcere, încât învățam unele lucruri dinainte, doar din curiozitate, neavând răbdare să îmi fie predate la ore, când rămâneam efectiv lipit cu ochii de tablă și mai reprimam câte un „Aaaa!” involuntar când domnul profesor explica noțiuni noi; doamnei profesoare Cristina Drăghici, fără de care informatica ar fi fost o enigmă, dumneaei ajutându-mă să-mi hrănesc curiozitatea în domeniul IT prin participarea la concursuri dedicate și să-mi dezvolt gândirea prin toate problemele algoritmice lucrate, și, nu în ultimul rând, doamnelor directoare Otilia Puiu și Gretti Cucoreanu care m-au încurajat şi susţinut precum și celorlalți profesori ai mei, pentru toate lucrurile pe care le-am învățat de la dumnealor și pentru tot ajutorul oferit în anii de liceu.” 
A participat la multe concursuri de informatică și a adus mândrie și recunoaștere liceului în care a învățat prin rezultatele obținute. Ce-am aflat despre aceste concursuri? Mi-a povestit chiar el cu lux de amănunte.

„Acumulând cunoștințe în acest domeniu, am participat în fiecare an la Concursul de Informatică Aplicată (CIA), care s-a transformat, începând din 2012, în Olimpiada de Tehnologia Informației (OTI), obținând, de fiecare dată, locul I la etapa județeană. La etapele naționale am obținut, în ordine, 2 mențiuni, cu medalii de bronz și argint, și un premiu III, cu medalie de aur, în ultimul an. Toate acestea m-au ajutat să capăt încredere și să nu renunț niciodată la ceea ce îmi doresc cu adevărat. Mai am și un principiu important, cum că experiența e un factor indispensabil al învățării. În cazul meu, un procent mare din cunoștințele din domeniul IT pe care le-am acumulat se bazează pe experiențe. Spre exemplu, un procesor scos de mine pentru a-i înlocui pasta termoconductoare, era cât pe ce să sfârșească într-un mod teribil, după ce i-am îndreptat cu un ac câțiva pini îndoiți din cauza neatenției mele. Acum, fac această operație fără probleme, întrucât experiența își spune cuvântul, iar partea hardware a unui PC mă fascinează la fel de mult ca cea software.”

Dintre toate concursurile la care a participat unul l-a marcat, l-a inpresionat, i-a plăcut cel mai tare. De ce, am aflat dim mărturisirile lui.
„Am participat în clasele a XI-a și a XII-a la Concursul Național „InfoEducație”, un concurs de proiecte, diferențiat pe secțiuni. Scopul este să faci un proiect, pe care să-l prezinți în fața comisiei și a publicului, pentru care primești apoi întrebări și ești jurizat conform unor criterii, după care obții un punctaj, pe baza căruia ești departajat. În ambele etape județene am obținut premiul I, participând cu un site dedicat colegiului meu (vechiul GhicaUpload, respectiv actualul nextGen Social Network). Am trecut astfel la etapa națională a concursului, unde miza a fost foarte mare, întrucât participă elevi din toată țara, pasionați de informatică. Deci, am plecat în tabăra Gălăciuc, un adevărat „rai al informaticienilor”, aș putea-o numi. Aici am avut ocazia să socializez cu alți elevi şi care sunt fascinați de lumea IT aşa cum sunt şi eu. Am avut ocazia să întâlnesc și să discut cu reprezentanți (studenți sau angajați) ai Bitdefender, Mozilla, Microsoft, Cisco, Intel, Google, etc. Chiar dacă nu am obținut un loc printre primii, a fost o adevărată experiență, un câștig enorm pentru mine, deoarece, chiar dacă la început am avut impresia că juriul nu este foarte impresionat de proiectul meu și mă critică într-atât încât să mă simt stânjenit, mi-am dat seama că ei nu doreau decât să mă ajute, să îmi explice ce e bine și ce nu e, ca în cazul viitoarelor mele creații, să nu mai fac aceleași greșeli și astfel să progresez. Mi-au dat sugestii, explicații, etc. pentru a putea îmbunătăți lucrurile pe viitor și a crea ceva mai bun, mai sigur și mai util. „Vom critica cartea, iară nu persoana.” – Mihail Kogălniceanu.

După cum am spus, chiar dacă nu am obținut un premiu oferit pentru participanții de pe primele locuri, tricourile și abțibildurile cu BitDefender, Java și Mozilla Firefox și ochelarii de soare de la Google nu au fost deloc „de lepădat”. Pe lângă concursul propriu-zis, distracția și-a spus cuvântul, fiind o cale de recreație după un an de școală, deoarece tabăra se organizează anual, în vară, iar campionatele de jocuri în rețea între aproximativ 20 de inși, într-o cabană în aer liber, toți alimentându-și laptopurile de la o singură priză, era un mod extraordinar de a te distra și de a râde copios.

Și întrebarea firească, ce va urma odată cu plecarea la facultate?
„În cazul facultății, m-am orientat pe partea de informatică aplicată, adică pe automatică și calculatoare, secțiunea calculatoare și tehnologia informației, deoarece pentru mine practica primează și nu aș vrea să devin un programator care petrece ore întregi în fața calculatorului; nici chiar așa. Voi continua să particip la concursuri și în facultate și sper să obțin rezultate la fel de bune ca și în liceu, pentru că acestea mă ajută să mă pregătesc pentru viață.”

P.S.: Precizez că aceste răspunsuri sunt date de un absolvent mate-info și nu filologie.

Întâlnirea cu Cosmin s-a încheiat cu un zâmbet de bucurie în privirea acestuia, iar pentru mine cu satisfacția de a fi stat de vorbă cu unul dintre copiii excelenți ai Dorohoiului, cu un „absolvent de mate –info” care povestește foarte frumos. Îl aștept pe Cosmin în prima venire acasă după începerea cursurilor la facultate cu impresii de ”boboc”. (Ana Maria Gîbu – colaborator DorohoiNews.ro)

Lotul olimpic de informatică al României a cucerit patru medalii, dintre care una de aur și trei de argint, la a XXII-a ediție a Olimpiadei Balcanice de Informatică pentru seniori, desfășurată la Ankara, în perioada 10 – 17 august, informează un comunicat de presă al Ministerului Educației Naționale(MEN), remis luni AGERPRES.

Foto: (c) ANGELO BREZOIANU/ AGERPRES ARHIVA

Medalia de aur a fost obținută de Mihai-Iulian Andreescu, elev în clasa a XII-a la Colegiul Național de Informatică ‘Tudor Vianu’ din Capitală.
Medaliile de argint au fost adjudecate de Radu Szasz, clasa a XII-a, Colegiul Național ‘C. Brediceanu’ din Lugoj, județul Timiș, Tudor-Petru Țiplea, clasa a XII-a, Colegiul Național ‘Dragoș Vodă’ din Sighetu Marmației, județul Maramureș și Mihai Gheorghe, clasa a XII-a, Liceul Internațional de Informatică din București.
Echipa României a fost condusă de profesorii Szabó Zoltan și Dan Pracsiu.
Competiția a reunit 13 echipe din 11 țări: Albania, Bosnia, Bulgaria, Cipru, Grecia, Macedonia, Moldova, Muntenegru, România, Serbia și Turcia. Echipa Turkmenistanului a participat în calitate de țară invitată, iar Turcia, din postura de țară-gazdă, a avut două echipe în concurs.

AGERPRES/(AS-autor: Roberto Stan, editor: Vicențiu Purcărea)