Nicolae Constantin Paulescu s-a născut pe 8 noiembrie 1869 la Bucureşti. Clasele I-XII le termină în Capitală, iar în 1888 devine student la Facultatea de Medicină din Paris. Anul 1891 îi aduce un post la Serviciul medical al Spitalului Hotel Dieu, condus de reputatul profesor Étienne Lancereaux. În 1892 devine extern, prin concurs, al Spitalelor din Paris, pentru ca peste 2 ani să devină, tot prin concurs, intern la Spitalul ”Notre Dame du Perpetuel Secours”.

Obţine în 1897 titlul de doctor în științe medicale şi, în acelaşi an, ia şi Certificatul de studii superioare în chimie biologică din partea Facultăţii de Știinţe din Paris. Acest an s-a dovedit prolific, Nicolae Paulescu obţinând şi postul de medic adjunct al Spitalului ”Notre Dame du Perpetuel Secours” din Paris, precum şi secretar de redacţie al revistei ”Journal de Medecine Interne”. Un an mai târziu devine posesorul Certificatului de Studii superioare în Fiziologie generală, în cadrul Facultăţii de Ştiinţe din Paris, iar în 1899 obţine titlul de doctor în ştiinţe naturale la aceeaşi facultate. Cu toate ofertele atrăgătoare de a-și exercita vocația de medic, ca urmare a performanțelor strălucite, în Franţa, Elveţia sau Statele Unite, Paulescu revine în ţară și în 1900, fondează catedra de Fiziologie la Facultatea de Medicină din Bucureşti, catedră pe care o va conduce până la sfârşitul vieţii, adică mai bine de 30 de ani. Paulescu şi-a început activitatea ştiinţifică în anul 1899, odată cu primele cercetări pe care le efectuează pentru izolarea produsului activ al secreţiei interne a pancreasului.

Sunt notorii preocupările sale pentru tratamentul febrei şi concluziile cu referire la tratarea afecţiunilor pancreasului, iar în 1916 face cunoscute, în premieră, rezultatele hipoglicemiate cu extractul apos de pancreas în diabetul experimental, extract care conţinea insulina mult căutată. Ocupația germană și implicarea activă în primul război mondial îl fac să abandoneze cercetarea, pe care o reia însă după terminarea conflagrației. În 1921 prezintă la Societatea de Biologie patru comunicări prin care anunţă descoperirea pancreinei (denumită mai târziu insulină), ca urmare a unor teste pe câini. Descoperirea pancreinei este făcută publică în presa de specialitate în 1921, brevetul pentru fiindu-i acordat pe 10 aprilie 1922 de Ministerul Industriei şi Comerţului din România.

Cercetările sale în privinţa pancreinei continuă, iar Paulescu semnalează reacţiile fizice şi chimice ce trebuie să fie aplicate extractului apos de pancreas pentru a-l debarasa de substanţele proteice aflate în exces. Descoperirea insulinei, această cucerire epocală a medicinii mondiale, care a preocupat zeci de ani pe cercetătorii din domeniu, este legată de o controversă cu privire la paternitatea ei. Nicolae Paulescu a pornit de la informații ce erau cunoscute deja de câțiva zeci de ani. Astfel, Étienne Lancereaux în 1877 a stabilit relația dintre pancreas şi diabet, iar Oskar Minkowski şi Joseph von Mering au confirmat-o experimental în 1889.

Cel care a identificat şi caracterizat din punct de vedere al acţiunilor sale, hormonul pancreatic, pe care îl denumeşte pancreatină, a fost doctorul român. Insulina a fost izolată pe 21 iunie 1921, iar acest lucru a făcut public pe 30 august 1921 într-un material apărut într-o revistă de specialitate din Belgia. Comparativ, canadienii Benting şi Besta, şi-au publicat primele rezultate cu privire la acţiunea hipoglimeciantă a extractului de pancreas abia în februarie 1922. Instrumentele învechite ale lui Paulescu nu i-au permis începerea testelor clinice pe oameni în timp ce în Canada s-a și trecut la testele umane astfel încât copilul de 14 ani Leonard Thompson a devenit prima persoană care a beneficiat de o injecție cu insulină pe data de 11 ianuarie 1922.

Cu toate că din punct de vedere cronologic Nicolae Paulescu este descoperitorul insulinei, canadienilor li s-a atribuit premiul Nobel, iar lui Paulescu i s-a contestat paternitatea descoperirii sale. Demn de relevat este faptul că cei doi canadieni l-au citat bibliografic pe Paulescu în primul lor articol privitor la insulină. Un motiv pentru care recunoașterea l-a ocolit pe doctorul bucureștean este faptul că producătorii de medicamente care ar fi vrut să producă insulina ar fi trebuit să plătească sume importante românului. În schimb canadienii au cedat brevetul pe 1 dolar Universității din Toronto, care mai departe a acordat contractul de fabricare și testare a insulinei companiei Eli Lily&comp care de-a lungul anilor a fost implicată în mai multe controverse. Doctorul Paulescu moare la București în dimineata lui 19 iulie 1931 pe când avea 61 de ani. Multe personalitati deplâng trecererea la cele veșnice a descoperitorului insulinei. La cortegiul său funerar au participat peste 30.000 de bucureșteni.

Florin Gherghina e un nume pe care nu îl ştie foarte multă lume. Preferă să stea ascuns şi modest în sala de recuperare de la etajul II al clădirii UMF de lângă Spitalul de Urgenţă Craiova. Lucrează de ani întregi cu aceiaşi copii şi, din mici pui de om care nu puteau să se mişte, darămite să meargă, a făcut oameni normali şi capabili să se descurce singuri. A terminat Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport fără să-i placă prea mult, a fost profesor de sport la Colegiul „Fraţii Buzeşti”, ajungând apoi asistent preparator universitar la Facultatea de Medicină, catedra de sport. „Văzând că nu e de mine, am hotărât să fac altceva. Cunoscându-l pe Sorin Popescu de la Facultatea de Sport, care făcea recuperare medicală, mi-a zis să fac kinetoterapie dacă nu îmi place asta. Și am zis să încerc. Nu că mi-a plăcut, mi-a plăcut teribil. Între timp se făcuse facultatea de fiziokinetoterapie la Facultatea de Medicină, iar cu ajutorul unor burse am reuşit să plec în Italia, Franţa şi Canada şi m-am specializat pe traumatologie şi pe neurologie. Am lucrat foarte mult cu răniţi şi cu împuşcaţi de război. După ce am terminat facultatea de fiziokinetoterapie de cinci ani, am făcut şi Facultatea de Medicină Generală. M-am folosit foarte mult de exerciţiul fizic ca bază a unei şedinţe de kinetoterapie. În esenţă, consider că recuperarea se adresează totuşi ştiinţei medicale, nu educaţiei fizice, sau poate fi o eventuală îmbinare, dar ar trebui să ai cunoştinţe foarte vaste de medicină, mai ales dacă lucrezi cu copii mici”, povesteşte domnul profesor din biroul aflat chiar lângă sala de recuperare, de unde se aud glasuri de copii.

„Nu vreau să devină comerţ lucrul cu copilul mic şi foarte mic”

Florin lucrează cu copii cu malformaţii grave: tetrapareze spastice, boli cromozomiale, genetice sau traumatisme severe în urma unor accidente. Lucrează şi cu traumatismele mâinii, pentru că aici există o colaborare foarte bună cu secţia de Chirurgie Plastică a răposatului prof. Pârvănescu şi acum a prof. Ciurea. Dar munca nu e doar fizică. „Ține de psihic, de fler, de intuiţie. Aici, atmosfera nu are nicio legătură cu cea dintr-un cabinet obişnuit. Lucrăm cu copii cronici, de 10-15 ani, deja fac parte din familia mea. Eu nu lucrez cu foarte mulţi copii, mă axez pe cei pe care îi am, şi de aceea am rezultatele acestea. Dacă aş lucra industrial, atunci probabil că nu aş putea să fac nimic. Aş face ceva comercial care nu mi-ar da rezultatele scontate”, spune Florin. De aceea, dacă ar fi să i se împlinească un vis, acela ar fi să-şi construiască o lume a sa, cu sprijin şi din partea autorităţilor, unde să le dea o şansă şi o mână de ajutor copiilor care nu au nicio vină că s-au născut sau că au ajuns aşa. „Aici, la UMF, conducerea ne-a ajutat şi ne-a înţeles nevoile. Ne-a dat spaţiul acesta şi o bună parte din bani să ne cumpărăm aparatură medicală, performantă, pe care n-o să o vedeţi în foarte multe centre din Craiova sau poate deloc. E vorba despre aparatură robotizată, care mă ajută foarte mult în recuperare. Visul meu, dacă rămân în ţară şi dacă lucrurile merg bine, ar fi să fac un centru de recuperare a copilului mic care să fie dotat cu tot ce trebuie, pentru că asta lipseşte cu desăvârşire. Aş cere chiar sprijinul autorităţilor locale pentru un spaţiu sau logistică pentru a deschide un centru de recuperare de copii, aşa cum am văzut deja în ţară. Aş vrea să nu le fac comerciale. Nu vreau să devină comerţ lucrul cu copilul mic şi foarte mic. Vreau să avem un număr limitat de pacienţi, dar pe care să îi facem bine. Cu cât numărul de pacienţi creşte, cu atât rezultatele sunt mai slabe”, consideră Florin.

„Cred că mi-a luat doi ani numai ca să o fac să-şi ţină capul”

Începe să povestească despre Francesca, o fată cu care lucrează de nu mai puţin de 13 ani. „Franci e ca un copil peren al meu. Avea vârsta de trei ani când a venit, dar se comporta ca un copil de maxim o lună. Cred că mi-a luat doi ani numai ca să o fac să-şi ţină capul. De altfel, în discuţiile mele cu doctorul Neamţu, un medic ginecolog din Craiova, acesta mi-a spus că e bine dacă măcar face asta. Astăzi, Franci reuşeşte să meargă de o mână cu mama ei, iar cu mine merge independent. Problema este că nu am un psiholog care să stea cu mine şi să consilieze copilul acesta, fiind unul foarte deştept. Dar nu poţi să consiliezi un copil cu tetrapareză spastică ca pe unul care este îndrăgostit. Ei trebuie trataţi neurologic. Asta nu înseamnă că nu te poţi înţelege cu ei, ci că au tulburări motorii, nu pot să meargă, să scrie. Noi cu asta ne ocupăm, îi învăţăm să se descurce singuri. Trebuie să-i facem să fie independenţi, să nu fie o povară pentru familie, pentru societate şi pentru ei, în primul rând. Țările vest-europene investesc în acesţi copii pentru ca ei, la rândul lor, să fie plătitori de taxe mai târziu, nu să fie o povară pentru societate”, explică Florin. Un alt caz care a trecut prin mâinile sale este Mario, un copil cu o malformaţie foarte gravă. Îşi aminteşte de toţi nu ca de pacienţi, ci ca de mici bucăţele de suflet care s-au lipit de al lui. „Cu Mario am terminat, acum urmează să-şi facă treaba chirurgul. Mario este un copil cu spina bifida în formă gravă, o malformaţie care apare în timpul dezvoltării intrauterine, practic măduva spinării nu se mai dezvoltă în canalul neural, ci în afară. Copilul nu poate să meargă, să se dezvolte, apare şi hidrocefalia şi un întreg tablou şi spectru de boli cu care te confrunţi. Pe o perioadă de şase-şapte ani am reuşit să pun copilul pe picioare, ajutat şi de orteză şi de multe altele. E un copil minunat”, accentuează Florin.

De fapt, pentru el, toţi copiii sunt minunaţi. Chiar şi cei care sunt atât de mici încât nu pot să vorbească sau să conştientizeze ce li se întâmplă. „Cel mai mic copil cu care am lucrat avea două zile. Am văzut copii de o zi, cu care a doua zi m-am apucat să lucrez. Spre exemplu, dr. Alin Stoica de la Chirurgie Pediatrică a reuşit o chestie foarte bună pentru un bebeluş care s-a născut cu o tumoră gigant la nivelul gâtului. Ieşea din zona cervicală, venea din trunchiul copilului. În urma acestei tumori, copilul a rămas cu dificultăţi în a-şi mişca mâinile. Bănuiesc că, dacă părintele se ducea în străinătate, operaţia costa foarte mult, la fel şi recuperarea. Copilul a fost operat de acest minunat doctor, recuperarea a fost făcută de noi, iar copilul este perfect acum. Acum are doi ani, doi ani şi jumătate”, spune cu mândrie medicul nonconformist care nu poartă halat, dar care poartă pe el un fel de aură, văzută doar de cei care i-au trecut prin mâini.

Florin nu are pacienţi, ci prieteni şi copii

Prin sala lui de recuperare trec anual mulţi studenţi care învaţă şi ei cât de importantă este munca pentru şi cu aceşti copii. Mare parte din ei sunt acum în străinătate sau lucrează în centre de recuperare din ţară sau pe cont propriu. Totuşi, nu plecarea lor este problema. „Ducem o lipsă de specializare, nu de specialişti. Dacă în medicină există specialitatea de oftalmologie, de chirurgie şi multe altele, la noi nu există. Studentul, când iese de pe banca facultăţii, face şi pediatrie, face şi adult, şi traumatologie, cam toată plaja. În momentul în care te duci la un specialist care se ocupă de foarte multe domenii, trebuie să aveţi mari dubii. Eu nu am putut decât să mă axez pe neurologia infantilă şi pe traumatologie. Îmi place foarte mult să lucrez cu cei afectaţi la mâini, pentru că ele sunt altceva decât restul corpului şi, având în vedere că acum avem specialişti foarte buni la spital cu care colaborăm, lucrurile merg foarte bine. Spre exemplu, am recuperat o mână amputată, repusă de prof. Pârvănescu, care acum este minunată. L-am prezentat la Bologna, iar cei de acolo au rămas foarte surprinşi şi nu au crezut că s-a putut recuperat în România aşa ceva. Pe lângă actul operator care presupune multe cunoştinţe şi mână bună, presupune luni întregi de recuperare”, explică domnul profesor.

Constantele din sala de la UMF le reprezintă Florin Gherghina, dar şi Bogdan, colegul său care e şi el în sala de recuperare, zi de zi. Împreună au reuşit să construiască un univers diferit faţă de ce se găseşte într-un cabinet clasic sau într-un spital. Nu există tristeţe, nimeni nu se comportă ca un om bolnav, nimeni nu-şi plânge de milă şi nimeni nu renunţă. Toţi luptă, de la cel mai mic dintre pacienţi, la Florin şi Bogdan şi până la bunicii sau părinţii care îşi aduc nepoţii sau copiii să se facă bine, cu o doză de speranţă în plus pe care nu o cunoscuseră până să ajungă aici. „Eu nu sunt prieten cu aceşti copii. Ei sunt copiii mei. Am şi eu copilul meu natural, o fetiţă de patru ani şi jumătate, dar mai am o grămadă de alţi copii pe lângă mine pe care îi văd acum mergând. Sunt copii pe care i-am luat acum cinci, zece, 15 ani şi care acum merg pe picioarele lor. Că o fac cu cadrul, că o fac ajutaţi de părinţi, ei merg şi nu mai sunt o povară. Lumea începe să se obişnuiască cu ei. Aş vrea să mă duc să le vorbesc copiilor de la clasele I-IV sau chiar celor de la grădiniţă şi să le spun că noi toţi suntem egali, dar unii copii se nasc cu probleme. Aş vrea să le spun că trebuie să-i ajutăm şi să nu-i privim ca pe nişte paria, dar nici să nu-i ajutăm în exces. Asta pentru că unii nu vor să fie ajutaţi atât de mult. Lumea trebuie să înţeleagă că ei sunt la fel ca noi. Pentru asta trebuie şi condiţii. Drumurile sunt făcute cum nu trebuie, rampele sunt făcute cu înclinaţii mult mai mari decât trebuie. Nu îi vedem pe străzi neapărat din cauza asta, ci mai degrabă pentru că ei se feresc de concepţia generală. Am avut un şoc în momentul în care o doamnă în vârstă a venit şi i-a spus unui copil de-al meu „vai de mine, dar ce păcate o fi avut mama ta de s-a întâmplat să fii așa?””. Asta este concepţia şi trebuie să se schimbe urgent. Florin consideră că la mijloc e vorba de ignoranţă şi de faptul că oamenii nu vor sau nu pot să înţeleagă că aceste lucruri se petrec fără voia cuiva.

„Tatăl meu repară copii”

Deşi a avut multe propuneri să plece în străinătate şi încă are, a ales să rămână aici pentru copiii lui. Aici îi are pe cei pe care i-a ajutat, iar ei îl privesc cu siguranţă ca pe un salvator, deşi el nu crede asta. El spune simplu: „Vreau să cred că sunt un prieten care îi ajută”. În toată viaţa sa a ajutat zeci de copii care nu aveau vreo şansă şi care acum se descurcă singuri. Insuflându-le mentalitatea de luptători, împrietenindu-se cu ei şi făcându-i să se simtă speciali pe fiecare în parte, Florin a reuşit să le schimbe părerea despre ei înşişi, transformându-i în învingători. La o întrebare simplă ocoleşte cât de cât răspunsul: dacă simte că repară ceea ce natura a făcut prost. „Dumnezeu este Dumnezeu, eu sunt eu. Când copilul meu a fost întrebat de educatoare cu ce se ocupă tatăl lui, a zis aşa: ‘Tatăl meu repară copii’. Mi-a gâdilat un pic orgoliul, dar mă feresc de aşa ceva. Eu nu fac decât să ajut copii. Atât”.

de ANCA UNGURENUS

sursa: jurnalulolteniei

Munții Banatului oferă întregului mapamond apă minerală cu coloizi de aur și argint, vândută la preț de lux peste hotare, dar îmbuteliată la doi pași de Reșița, la Ocna de Fier.

Mai exact, este vorba despre afacerea Aur’a, pusă pe picioare de trei investitori din Timișoara care au decis să valorifice bogățiile naturii cărășene. Aceștia au demarat o adevărată afacere de lux cu nimic mai mult decât apă minerală din izvorul Ursoarea din Munții Dognecea, apă bogată în coloizi de aur și argint.

De asemenea, apa din Munții Dognecea are un pH ridicat, adică este natural alcalină, proprietăți care o fac din apă minerală naturală,  apă de lux comercializată la prețuri bombă. Mai mult, pentru a-i fi păstrate calitățile, apa nu va fi îmbuteliată în plastic, ci doar în sticlă, la 0,75 litri şi 0,33 litri.

Investiţia în fabrica de apă de lux din localitatea cărăşeană Ocna de Fier a fost pusă pe picioare în luna iunie a acestui an, având o valoare de 5.000.000 de euro şi o capacitate de două milioane de sticle lunar.

„Prima etapă, care a inclus lucrările de proiectare, documentele, analizele, avizele, autorizaţiile, hala de producţie, linia de îmbuteliere, realizarea branding-ului, dar şi construcţia efectivă şi amenajările, a fost gata în luna februarie a acestui an. Fabrica a început să producă în luna iunie şi are o capacitate de 2 milioane de sticle pe lună”, a declarat Horaţiu Rada, unul dintre investitorii timişoreni, citat de adevărul.ro.

Cu toate că provine și este îmbuteliată chiar în inima județului, cărășenii nu se pot bucura pe deplin d luxul de a consuma apa pe care străinii dau zeci de euro, și asta pentru că aproximativ 80% din producţie se duce la export.

De asemenea, cu toate că o sticlă iese pe poarta fabricii cu 5 euro, ea ajunge să coste și până la 25 de euro la distribuitorii străini, și asta pentru că adaosul comercianților este de la 200 la 500 la sută.

Apa de la Ocna de Fier cucerește piața externă! China, principala țintă!

Cei trei afaceriști care au pus pe picioare brandul de lux născut în inima munților cărășeni se axează în principal pe piața externă, având deja câteva contracte serioase în China, Germania, Cehia, Slovacia, Belgia şi Austria.

UPDATE: Apă cu aur și la Reșița

Cu toate că mare parte din producție se duce spre piața externă, apa de lux se găsește și la Reșița, incepand cu data de 29 septembrie prin intermediul magazinului de produse naturiste PRO HOLISTIC PLUS SRL (Bd-ul Revoluția din Decembrie , nr.5, zona Complex). Prețul unei sticle de 0,75 litri este de 10 lei.

Alexandra JURCA

Sursa: reper24

Prima implantare a unei inimi semi-artificiale pentru un pacient care suferă de insuficiență cardiacă foarte severă a fost realizată la Institutul C.C. Iliescu, a anunțat vineri, într-o conferință de presă, managerul unității medicale Șerban Bubenek.

Potrivit acestuia, operația a avut loc în urmă cu trei săptămâni, la un pacient cu vârsta de 65 de ani din Călărași care urmează să fie externat săptămâna viitoare.

Potrivit profesorului doctor Vlad Iliescu, dispozitivul este utilizat pentru partea stângă a inimii. Acesta este folosit în lume de peste cinci ani cu rezultate bune.

Medicul a menționat că supraviețuirea prin utilizarea acestui dispozitiv este de 7—9 ani, comparativ cu vechea tehnică unde supraviețuirea, la cinci ani, era de aproximativ 20 la sută.

“Este o medicină de vârf și asta este o dovadă că și în România se practică o astfel de medicină. Toate aceste proceduri au fost posibile pentru că la nivel decizional s-a înțeles că este necesară finanțarea lor pentru că pacientul roman trebuie să poată beneficia de toate opțiunile care există în specialitatea respectivă”, a spus Iliescu.

El a explicat că există trei programe decontate de CNAS noi: programul de valve trans-cateter — care constă în faptul că valva nu se mai pune prin operație deschisă ci printr-un acces, fie printr-un vas, fie prin inimă.

“Aceasta procedură de utilizarea valvelor trans-cateter este o procedură de excepție care se aplică doar la bolnavii care sunt prea gravi pentru a putea fi operați prin intervenție clasică. Acestea sunt indicațiile în toate ghidurile internaționale. De la o procedură izolată care se făceau la unul sau doi pacienți pe an a ajuns un program. Noi am făcut trei-patru bolnavi. În urmă cu o lună și ceva am mai făcut încă trei. Există această posibilitate pentru pacientul roman. Sigur că există o listă de așteptare. Trebuie să înțelegea lumea că o listă de așteptare exista și în Anglia și în alte țări, absolut peste tot în lume”, a afirmat medicul.

Vlad Iliescu a susținut că un alt program este cel de endo-proteze pentru cei care au dilatări ale aortei și sunt foarte grav pentru a fi operați pe cale clasică.

“Al treilea program este cel de semi inima artificială, adică susține inima stângă, nu înlocuiește întreaga inimă. Este o pompiță care ține locul în insuficiență cardiacă terminală. Când ventriculul stâng al unui pacient nu mai funcționează deloc, iar pacientul este fie un candidat la transplant, fie unii nu sunt candidați la transplant din anumite rațiuni se utilizează acest dispozitiv. Rămân cu aceste dispozitive ani de zile și pacienți trăiesc, duc o viață normală. Costurile dispozitivului sunt mari. Am început în acest centru, probabil dacă programele vor fi finanțate în continuare vom extinde și în alte centre. (…) Anul acesta ne-a dat bani pentru trei sau patru proceduri de cord artificial. Pentru valvele trans-cateter ne-au finanțat pentru zece proceduri dar ne mai putem finanța și în plus vreo trei-patru și vom face cam 10-15 proceduri”, a declarat Vlad Iliescu.

AGERPRES/(AS-autor: Roberto Stan, editor: Cătălina Matei)

Invenția a primit medalia de aur a salonului, Premiul special al Secțiunii ‘Medicină și sănătate’ și trei diplome acordate de delegațiile Franței, Rusiei și Poloniei.

Potrivit medicului, proteza se folosește în înlocuirea șoldului atunci când este afectată articulația coxo-femurală.

“Sunt multe afecțiuni care implică această articulație, plecând de la boli degenerative gen artroze, tumori ale capului femural, dar și traumatismele colului femural când se pierde continuitatea osului. Scopul este de a înlocui sau, mai degrabă, de a întări colul femural. Proteza care se folosește în mod prezent și pe care o folosim în sală zi de zi este o coadă mai lungă care ajunge până în interiorul canalului femural. Pentru a o introduce în canalul femural avem nevoie de o rezecție mai largă a colului femural și avem nevoie de dexteritate pentru a o putea implanta într-o anumită poziție care să nu ducă la o luxare a protezei. Avantajul acestei proteze este că păstrăm la maximum din os și mai ales din colul femural. Noi dăm jos sau rezecăm doar partea uzată, rezecăm doar capul femural”, a explicat medicul.

El a adăugat că proteza are un sistem inovator de fixare, combinând un sistem necimentat cu unul cimentat.

“Cimentul nu ajunge să umple tot osul, după înșurubare și fixare primară cimentul vine doar să fixeze acest șurub mai simplu. Pe ea se va fixa o piesă intermediară care este din inox sau ceramică, nu contează acest lucru. Avantajul este de conservare și ușurință de montare. Celelalte proteze se fixează prin batere cu ciocanul, existând riscul chiar de fracturare a colului femural. Acesta este implantat cu ușurință prin înșurubare”, a spus Marius Moga.

Medicul a precizat că proiectul este în fază de prototip, nefiind experimentat pe pacienți.

El a susținut că, în cazul în care invenția va ajunge la stadiul de producție, costul va fi de jumătate sau chiar mai puțin decât al unei proteze folosite în prezent.

Prof. univ. dr. Augustin Semenescu, de la Facultatea Știința și Ingineria Materialelor de la UPB, unul dintre cei care au contribuit la realizarea invenției, a afirmat că este mult mai ușor de realizat proteza care a fost premiată decât cea care se folosește în prezent.

“Ar putea diminua cheltuielile Ministerului Sănătății cu un procent foarte mare. Este mult mai simplu de realizat acest tip de proteză. Inițial, am prevăzut o proteză care avea niște șanțuri și voiam să introducem pentru fixare și să se stabilizeze în os ciment ortopedic. Am constatat că nu merge această idee și am trecut la acest prototip. Este mult mai stabilă și din punct de vedere al fixabilității. I-am prevăzut filetul pentru a se fixa. Trebuie să găsim un investitor care să fie dispus să preia brevetul, să realizeze produsul, să facem testele preliminare și să intre în producție de serie. Ar fi ideal, pentru că nu am mai importa astfel de produse”, a susținut profesorul universitar.

Comandantul Spitalului Militar Central, Florentina Ioniță Radu, a anunțat că i-a propus șefului Statului Major al Armatei avansarea în grad înainte de termen a celor doi medici militari — Marius Moga și Cezar Ionuț Călin — care au contribuit la realizarea protezei.

“Am trimis propunerea și sperăm ca acest lucru să se întâmple la 1 Decembrie. (…) Ideea este că aceste brevete trebuie să se reflecte până la urmă în practică și în creșterea calității actului medical și a vieții pacientului. Noi ne propunem, discuțiile sunt avansate, ca acest proiect, acest brevet de invenție să fie la baza unui proiect poate cu fonduri europene aplicat în ideea în care acum se dezvoltă proiectele europene, adică să fie o asociere între universitate-spital și unitatea economică efectivă care va și implementa acest produs”, a afirmat comandantul spitalului.

La rândul său, rectorul UPB, Mihnea Costoiu, a declarat că această primă invenție reușită împreună cu SMC reprezintă “doar un cap de pod”, urmând și alte aplicații ale medicilor și inginerilor toate în folosul oamenilor.

AGERPRES/(A — autor: Roberto Stan, editor: Claudia Stănescu)