Romani celebri – medicina

Facebook Twitter Email

Rucsandra Hurezeanu, Ivatherm

Rucsandra Hurezeanu
Rucsandra Hurezeanu

Rucsandra Hurezeanu a dezvoltat un model de afacere neobişnuit: dermatocosmeticele Ivatherm sunt produse în Franţa şi vândute în România.

De formaţie profesională medic, Rucsandra Hurezeanu a pornit afacerea Ivatherm în 2005, după experienţa unui MBA în marketing în Franţa şi un stagiu în cadrul companiei producătoare de medicamente Servier. „Un loc de muncă în Franţa îţi dă foarte multă încredere în forţele proprii”, povesteşte ea. La întoarcerea în România, Rucsandra Hurezeanu lucrat în farma. „Într-o multinaţională există avantaje şi dezavantaje, iar după câţiva ani mi-a venit ideea că pot încerca să construiesc ceva al meu.” Inspiraţia sa a fost stimulată de proprietăţile apei termale ale apelor minerale de la Herculane.

Marca pe care a construit-o Rucsandra Hurezeanu, plecând de la calităţile apei termale de la Herculane, este singura afacere românească de profil în ciuda faptului că sunt şi alte companii care s-au dezvoltat şi menţinut în domeniul cosmetic.

Rucsandra Hurezeanu a concesionat în 2005 un izvor – Hercules 1, singurul izvor termosalin; apa ajunge la suprafaţă de la o adâncime de 2.000 m şi este, conform analizelor, microbiologic pură; este îmbuteliată şi transportată, cam o dată pe lună sau la două luni, la două fabrici din Franţa, care sunt contractate de Ivatherm. Apa este folosită pentru fabricarea produselor Ivatherm, ambalate în ceea ce se numeşte ambalajul „primar„ (cutia sau flaconul de cremă), iar apoi aduse la depozitul central de la Târgu-Mureş, unde sunt puse în cutii, li se adaugă prospectele şi îşi încep drumul către rafturile farmaciilor. „Nu am avut probleme să ajungem la vânzare în farmacii; România oferă oportunităţi, nefiind o ţară matură”, spune Rucsandra Hurezeanu, care recunoaşte că nu ar fi fost la fel de facil să dezvolte afacerea în Franţa, unde se lansează în fiecare an zeci de noi mărci. În România, ritmul de creştere al segmentului de dermatocosmetice este favorizat şi de dimensiunile reduse ale acestuia: 15-20 de jucători se luptă pentru vânzări estimate la circa 20 de milioane de euro. Chiar dacă avansul anual se plasează la 5-10% în plină recesiune, situaţia este radical diferită de pieţele mature, unde deopotrivă ponderea consumatorilor, dar şi cheltuielile medii sunt mai mari decât cele de pe plan local.

Despre începutule afacerii Rucsandra Hurezeanu îşi aminteşte că a fost o perioadă cu o mulţime de frustrări. „Încasările nu erau suficient de mari pentru a acoperi cheltuielile şi tot timpul trebuia să aduc bani «de acasă».” A ales din start poziţionarea produselor în zona beneficiilor medicale, iar acum firma are o întreagă echipă care se ocupă de promovarea produselor la medicii dermatologi din întreaga ţară. Dovadă că alegerea a fost potrivită este că pe anumite categorii de produse (cum ar fi dermatita seboreică şi cuperoza), marca Ivatherm este lider, chiar dacă se duelează cu nume sonore la nivel mondial, ca Avene, Bioderma, Roche Posay, Skincode etc.

Despre preferinţele românilor, Rucsandra Hurezeanu spune că Moldova este „de departe cea mai bună regiune” în ce priveşte volumul vânzărilor; în Bucureşti, în schimb, clienţii sunt mai dificili.

Paşii pentru lansarea unui produs sunt clar definiţi, iar întregul proces durează cel puţin opt luni. Mai întâi, Ivatherm face o cercetare de marketing care să arate ce produs şi-ar găsi locul pe piaţă; în funcţie de care companiile franceze de cercetare fac propuneri de substanţe active, texturi, parfumuri. Francezii fac propuneri de ingrediente, echipa din România alege; urmează o etapă în care sunt trimise în ţară eşantioane cu propuneri de produse pentru a fi testate şi abia apoi este stabilit produsul final.

Şi dacă alte companii din România lucrează pentru companii consacrate în industrii de tot felul – de la automobile la îmbrăcăminte, încălţăminte şi mobilă – modelul ales de Rucsandra Hurezeanu este exact contrar. Afacerea este unul din puţinele exemple care aleg pentru producţie unităţi din străinătate. În acest domeniu, argumentează Rucsandra Hurezeanu, nici n-ar putea fi altfel. „În Franţa există o întreagă industrie pentru ingrediente şi a companiilor care fac cercetare pentru formule. În România nu am fi avut astfel de specialişti”, explică Rucsandra Hurezeanu, care îşi caracterizează afacerea drept o firmă dezvoltată cu resurse locale şi tehnologie avansată din ţări vestice. Pe de altă parte, Rucsandra Hurezeanu spune că ar fi dispusă, la un moment dat, să vândă afacerea, mai cu seamă că are multe alte idei de afaceri tot în domeniul frumuseţii, cărora nu are timp să le dedice.

Ivatherm, afacerea construită de Rucsandra Hurezeanu în domeniul dermatocosmeticelor, şi-a lansat propriul magazin online în luna martie a anulu 2013, iar vânzările au ajuns la 4% în acest moment. Anterior, vreme de un an, vizitatorii site-ului puteau lansa comenzi online, iar ponderea acestora reprezenta 1,5% din cifra de afaceri.

Autor: Ioana Mihai 

Sursa: businessmagazin

Facebook Twitter Email
Facebook Twitter Email

 

Calgary00

Traian Stoicoiu este unul dintre intelectualii români care au avut curajul să părăsească România după instaurarea comunismului şi să se remarce într-o societate liberă, în care scara valorilor era respectată. Medic chirurg de excepţie, cu încă două specializări în palmares – cardiologie şi radiologie –, ajunge unul dintre cei mai renumiţi medici din Canada, fiind cunoscut drept cel mai bun specialist în chirurgie din Calgary-ul acelor vremuri. Dumitru Sinu l-a cunoscut la Cluj, pe când se antrena cu sârg la suta de metri: „Nu există ca tu să nu-i baţi pe toţi! Ai picior iute, de căprioară” – îi spunea Stoicoiu, tânărul medic de-atunci, fost fotbalist de performanţă de odinioară, cu care nea Mitică se intersecta deseori pe terenul de sport. Medic chirurg şi, în acelaşi timp, asistent universitar la Facultatea de Medicină clujeană, în puţinultimp liber ce-l avea la dispoziţie, Traian Stoicoiu se relaxa făcând sport. Dumitru Sinu participase la mai multe competiţii şi doar o singură dată ieşise pe locul doi, în rest, era numai primul. De-aici să i se fi tras, oare, lui nea Mitică agilitatea cu care a fugit din România în toamna lui 1948? Se prea poate! Complexele antrenamente care-au urmat în competiţia cu viaţa de refugiat, de-abia atunci începeau… Deşi aveau preocupări diferite, prietenia lui Dumitru Sinu cu doctorul Stoicoiu a fost una specială. Astăzi, la mai bine de 12 ani de la trecerea în nefiinţă a lui Traian Stoicoiu, nea Mitică mă pofteşte la ora aducerilor aminte şi îmi povesteşte despre omul, profesionistul dar mai ales despre prietenul Traian Stoicoiu.

Chirurg la Cluj, pribeag în Occident
Traian Stoicoiu s-a născut la Caracal, judeţul Romanaţi la 18 martie 1907, într-o familie de intelectuali. Bunicul său fusese judecătorla Tribunalul judeţului Romanaţi, iar părinţii, cadre didactice. La zece zile de la naşterea lui Traian, Matei şi Maria Stoicoiu, părinţii săi, pleacă din Caracal, fiind repartizaţi la şcoala din Vladimir – în sud-estul Gorjului, la 50 de kilometri de Târgu Jiu, unde la 1780 se năştea Tudor Vladimirescu. Astăzi localitatea îi poartă numele. Dela Vladimir, tânăra familie de dascăli se mută însă din nou, stabilindu-sela Copăcioasa, satul natal al lui Matei Stoicoiu, mai aproape de Târgu Jiu. În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, se refugiază în Moldova, de unde revinla Copăcioasa, în 1918. Trei băieţi şi două fete aduseseră bucurie în familiei Stoicoiu: Nicolae, Traian şi Virgil (care, rând pe rând, vor părăsi România, urmându-şi destinele spre lumea liberă) şi fetele, Zoe şi Iuliana. Nea Mitică îi cunoaşte pe Traian şi pe Nicolae. Nicolae Stoicoiu era inginer chimist, fost coleg de facultate cu doamna Sonia Bunescu şi cu Traian Niţescu – doi cunoscuţi şi prieteni ai săi. Nicolae şi soţia lui, Marioara, îi sunt, o perioadă, oaspeţi în California. Doctorul Stoicoiu, la care Nicolae, fratele său, venise în vizită, fiind foarte ocupat şi implicat în munca de chirurg, ce nu era tocmai uşoară, îl roagă pe Mitică Sinu să se ocupe de ei şi îi ducela Long Beach, unde locuia vechiul său prieten. După cum am arătat în capitolul despre inginerul Stoicoiu, acesta rămâne mai mult timp pe pământul american, dar spre sfârşitul vieţii se întoarce în România. Pe Virgil Stoicoiu, avocat de profesie, nea Mitică îl întâlneşte la Paris, dar nu-l cunoaşte prea bine. I-l prezentase Traian, de la care aflase că era pasionat de politică. Traian Stoicoiu a absolvit facultatea de medicină în 1935 şi. începând cu anul 1937, face parte din corpul profesoral al facultăţii, ca asistent universitar. Tânărul cadru universitar, care fusese şi fotbalist de performanţă, independent şi sigur pe sine, dar cu idealurile spulberate de orânduirea ce tocmai se instalase ca o volbură peste lanul său de vise, aparţine unei generaţii pentru care verbul a fugi (din România) devenise o obsesie… Clujul acelor vremuri tulburi nu făcea notă discordantă faţă de alte centre universitare din ţară, devenite teatre de desfăşurare a acţiunilor mişcării legionare şi rezistenţei anticomuniste. Cei mai înverşunaţi dintre studenţi şi intelectuali aderau la doctrina legionară, alţii, simpatizau doar, fără a se implica direct, la fel ca Traian Stoicoiu. Începând cu mijlocul lunii mai 1948, comuniştii au început vânătoarea, şi, fără excepţie, au arestat masiv legionari get-beget şi simpatizanţi ai acestora, ceea ce i-a determinat pe mulţi să părăsească ţara. Tânărul medic avea o educaţie aleasă, remarcându-se întotdeauna prin distincţie şi respect pentru cei din jur, iubindu-şi profesia şi dedicându-se acesteia. Trăia în Ardealul măcinat de animozităţi ce se manifestau între români şi etnicii maghiari, induse de însăşi situaţia din ţară – o Românie lovită de ciuma roşie şi frământată de mişcările de rezistenţă anticomunistă. Sătul de situaţia incertă din România, în clocotul mişcării anticomuniste şi când pericolul arestărilor în rândul celor care nu agreau regimul era iminent, doctorul Stoicoiu renunţă la statutul de medic chirurg şi părăseşte ţara, ajutat de faimosul fotbalist de origine maghiară, Iuliu Bodola.

Iuliu Bodola a fost unul dintre cei mai mari fotbalişti pe care i-a avut România. Născut la Braşov la 26 februarie 1912, debutează în oraşul natal,la Braşovia Braşov, apoi va jucala CA Oradea, Venus Bucureşti, Ferar Cluj şi, în final,la MTK Budapesta.Are 48 de selecţii în echipa naţională a României, pentru care înscrie 30 de goluri şi 13 în echipa similară a Ungariei. Participă cu echipa Românieila Campionatele Mondialedin 1934 şi 1938. Fostul său coechipier dela Venus Bucureşti, regretatul Ilie Savu îl caracteriza astfel: „…făcea ravagii printre adversari, având un şut necruţător şi lovind mingea la fel de bine cu ambele picioare”. Are în palmares 112 goluri marcate în prima divizie românească şi alte 85 de goluri în prima ligă ungară. Traian Stoicoiu o avusese pacientă pe mătuşa lui Bodola. Cum nu era naţionalist şi nu se alinia curentului antimaghiar al vremii, între el şi Bodola se născuse o relaţie de prietenie care-i va folosi ulterior, la plecarea din ţară. Bodola juca din anul 1946 la MTK Budapesta. Aflând intenţia tânărului medic, se oferă să-l ajute şi, la 18 august 1948, Traian Stoicoiu trece graniţa maghiară, în maşina personală a fotbalistului. Traversează Ungaria şi de aici ajung în Austria, de unde medicul român va pleca apoi spre Franţa, via Germania. După mai bine de un an, este prins la graniţa germano-franceză, unde face zece zile de puşcărie, dar reuşeşte să ajungă la Paris, în luna octombrie 1949. Urmează o perioadă de căutări, de emoţii şi examene pentru echivalarea studiilor, timp în care lucrează ca asistent medical la un spital dintr-un orăşel din apropierea Parisului. În momentul obţinerii dreptului de liberă practică, profesează ca medic, în acelaşi spital, iar în martie 1951 părăseşte Franţa şi pleacă în Canada, oprindu-se pentru început în Quebec.
CalgaryStoicoiu

Cu trei specializări în medicină – doctor la Calgary, Alberta
Ajuns în provincia canadiană Quebec, după aproape trei ani de la plecarea din ţară, Traian Stoicoiu va lucra la un spital din Montreal. Perioada de şedere în capitala provinciei este una destul de agitată. De-aici, doctorul Stoicoiu începe colaborarea la radiourile diasporei şi are intervenţiila Radio EuropaLiberă. Nu poate profesa chirurgia, pentru că în Quebec exista un articol de lege, conform căruia medicii chirurgi nu aveau dreptul să opereze, decât după cinci ani de la stabilirea în Quebec. Traian Stoicoiu nu stă pe gânduri şi se mută la Calgary (provincia Alberta), unde se stabilise inginerul Traian Niţescu, prietenul său din studenţie, o reală personalitate în domeniul prelucrării şi comercializării produselor petroliere, preşedintela Petrofina, una dintre cele mai prestigioase companii de profil din lume. Traian Niţescu părăsise România într-un mod inedit: trecuse Dunărea înot în Iugoslavia, împreună cu soţia sa, care neştiind să înoate, traversează apele fluviului ajutată de un cauciuc şi de soţul său, înotător desăvârşit. Nea Mitică Sinu auzise de aventura lui Niţescu în lagăr la Kovacica, unde inginerul român era cunoscut ca fiind un intelectual de mare clasă, cu un curaj de admirat. Nu-l văzuse însă niciodată, până în Canada. Aici îl vizitează de multe ori împreună cu doctorul Stoicoiu. Traian Niţescu îl simpatiza şi, de câte ori îl invita pe Traian la el, un uita să-i spună: „Dar adu-l şi pe Mitică cu tine!”, pentru că era o prezenţă agreabilă. Până lucrurile intră în normalitate, Traian Stoicoiu locuieşte pentru o perioadă de şase luni la inginerul Niţescu. În acest interval, muncind intens, reuşeşte să înveţe bine limba engleză şi îşi susţine examenele de echivalare a studiilor. Avea şi înclinaţie spre învăţarea limbilor străine, pentru că vorbea fluent şi franceza, germana, italiana şi maghiara. Urmează o perioadă parafată prin rezultate excepţionale care fac din doctorul român un nume strălucit pe firmamentul medicinei canadiene. Cele trei specializări în medicină, calităţile sale profesionale, susţinute de un caracter puternic, sănătos, îl propulsează în elita medicală din Calgary şi, într-un timp relativ scurt, devine cel mai solicitat chirurg din zonă: „nu-i plăcea să se laude, ci să acţioneze – îmi mărturisea de curând într-o convorbire telefonică, Gregory, băiatul domnului Stoicoiu – ştiind să explice foarte bine lucrurile, atât la clinică, cât şi acasă. A fost un excepţional profesionist, un permanent exemplu de corectitudine şi moralitate, dar şi un profesor desăvârşit în familie”. Era preferatul pacienţilor proveniţi din ţările europene – sârbi, unguri, ruşi, cehi, slovaci şi desigur, români – iar dacă doreai cumva o recomandare către un medic bun, cu siguranţă că ai fi fost îndrumat spre Traian Stoicoiu. Dăruirea sa profesională era completată de imensa dragoste de semeni, fiind un om plin de compasiune şi un generos fără margini. „Tatăl meu nu a fost unul care avea nevoie să atragă atenţia asupra sa, a fost mai degrabă tăcut, confident, un adevărat turn de tărie – îmi scria zilele trecute Rodica Stoicoiu, fiica chirurgului – nu cred că l-am auzit vreodată lamentându-se, dimpotrivă, el putea să împrumute din tăria sa şi altora şi să se îngrijească de problemele lor”.

„Nu a avut prea mult timp liber, dar cât a avut l-a petrecut cu familia!”
Traian Stoicoiu se căsătoreşte cu Helen, asistentă medicală la spitalul la care lucra – irlandeză de origine, născută în Quebec City –, o femeie tare cumsecade, de care nea Mitică Sinu îşi aminteşte cu plăcere şi care-i dăruieşte soţului său doi copii minunaţi – Gregory şi Rodica. „Când mergeam la ei în vizită,la Calgary, stăteam aproape toată noaptea la poveşti cu Traian. Cu Helen vorbeam mult despre irlandezi, despre suferinţele şi despre ţara lor. Aflasem cum şcolile le-au fost distruse şi cum au fost nevoiţi să plece la studii în alte părţi ale lumii, şi cum limba irlandeză era interzisă în vremea aceea, inclusiv în Canada. Helen era foarte simpatică – mărturiseşte nea Mitică – iar irlandezii sunt cei mai formidabili oameni pe care i-am întâlnit în exil: muncitori, corecţi, prietenoşi”. Irlandeza este o limbă străveche, de origine celtică, făcând parte din grupa insulară a aşa-numitelor limbi Q-celtice (goidelice), alături de limba scoţiană şi limba manx. Este cunoscută şi sub numele de limba gaelică, dar acest termen este incorect şi nu este precis. Astăzi are statut de limbă oficială în Irlanda, dar majoritatea populaţiei vorbeşte limba engleză, ca urmare a interdicţiei acestei limbi, în vremurile de frământări şi războaie dinaintea câştigării independenţei ţării, în anul 1937. Emigranţii irlandezi din acele timpuri au dus odată cu ei în exil tradiţiile şi cultura ţării lor. Pe alocuri, în Statele Unite, Canada şi Australia, se mai întâlnesc vorbitori de limbă irlandeză autentică, dar în toate aceste ţări utilizarea limbii irlandeze este în declin, în favoarea limbii engleze. Copiii lui Traian Stoicoiu urmează îndeaproape exemplul părintelui lor. Educaţia primită în familie, sub supravegherea atentă a mamei, mereu în preajma lor, dar şi prin dragostea şi învăţămintele primite, în puţinul timp liber pe care doctorul îl avea la dispoziţie şi îl petrecea în exclusivitate în familie, sunt astăzi oameni realizaţi, împliniţi, educaţi în spiritul respectului faţă de muncă şi mai ales faţă de oameni, făcând cinste numelui Stoicoiu.

Greg Stoicoiu şi premierul Canadei Stephen Joseph Harper într-un proiect de anvergură – Istoria hocheiului
În 1960 se naşte primul copil al familiei Stoicoiu, Gregory. Îşi face studiile în oraşul natal, la Calgary şi se orientează spre arte, obţinând Bachelor of Arts in drawing and painting – licenţa în arta desenului şi picturii. A studiat şi este preocupat de istorie. Istoria este una din pasiunile sale, dar nu singura. Gregory îşi aduce aminte cum, în timpul liber, tatăl lor îi ducea în mijlocul naturii, la pădure şi la pescuit. Vânătoarea nu-i plăcea, pentru că iubea tot ce este viu şi, prin natura profesiei, el lupta pentru a salva vieţi omeneşti. Detesta politica, dar iubea sportul: fusese sportiv de performanţă, îi plăcea să-l practice şi o făcea doar ocazional, când îi permitea programul. Probabil aşa s-a născut pasiunea lui Gregory pentru sport. Astăzi cele două mari pasiuni ale sale se regăsesc într-o preocupare deosebită: face parte din departamentul de cercetare, într-un proiect de mare anvergură: o carte despre istoria hocheiului, în care este foarte implicat însuşi actualul premier al Canadei, Stephen Joseph Harper. Lucrează de şapte ani la această carte şi Greg mi-a mărturisit că are schiţa cărţii asupra lui, oriunde se duce: „I’m a hockey guy” – mi-a spus Greg în finalul discuţiei. Cuvintele lui vin ca o confirmare a faptului că pasiunea pentru sport, în special pentru hochei, este evidentă şi susţinută prin implicarea şi dăruirea de care dă dovadă în proiectul amintit. Va fi o surpriză deosebită pentru canadieni, unde hocheiul a devenit un sport popular – mai ales după 1870, când un grup de studenţi ai universităţii din Montreal introduc primele reguli cu privire la pucul de joc şi la numărul de jucători. Pe de altă parte, implicarea directă a premierului Harper în scrierea cărţii, cu siguranţă că va creşte cota ei valorică şi interesul cititorilor canadieni şi ai iubitorilor acestui sport din Canada şi din toată lumea. Stephen Joseph Harper, născut la 30 aprilie 1959, actualul premier al Canadei este liderul Partidului Conservador, devenind prim-ministru în fruntea unui guvern minoritar, în urma alegerilor federale din 2006. Este primul premier din partea Partidului Conservator recent constituit prin fuziunea partidelor Conservator Progresist şi a Alianţei Canadiene. Este membru al Parlamentului canadian încă din anul 1993, când devine deputat de Calgary-vest, ocupând această funcţie până în 1997. Fiind unul dintre membrii fondatori ai Partidului Reformei, este primul parlamentar care s-a alăturat Coaliţiei Naţionale a Cetăţenilor. În 2002, reuşeşte să reintre în structurile Parlamentului Canadei, ca lider al Alianţei Canadiene, succesoarea Partidului Reformei, şi reprezintă zona Calgary sud-vest. În 2003, ajunge la un acord cu liderul Partidului Conservator Progresist, Peter McKay, şi cele două partide fuzionează, formând Partidul Conservator. Este primul lider non-interimar, ales în martie 2004, în fruntea acestei grupări politice. La alegerile federale din octombrie 2008, Partidul Conservator al lui Harper câştigă cu o minoritate vizibilă, câştigând 143 de locuri din 308, în Camera Comunelor. Dar, în martie 2011, al patruzecilea Parlament canadian este dizolvat, ca urmare a votului de neîncredere din partea partidelor de opoziţie. La 2 mai 2011, în urma alegerilor federale, partidul lui Harper câştigă majoritatea, cu 166 de scaune parlamentare, şi se instalează un guvern majoritar format din conservatori.
Din biografia îndrăzneţului premier reiese faptul că are o legătură strânsă cu comunitatea din Calgary, căreia îi aparţine şi fiul doctorului Stoicoiu, Gregory, apropiat ca vârstă cu premierul. Stephen Joseph Harper s-a născut şi a studiat la Toronto, unde a absolvit liceul şi a intrat apoi la Universitatea Toronto, dar după două luni a renunţat şi s-a mutat la Edmonton, Alberta. Aici a lucrat pentru început în sala de e-mail a companiei Imperial Oil, ca apoi să avanseze şi să lucreze în resortul sisteme informatice din cadrul companiei. Reia studiile postliceale la Universitatea Calgary, obţinând licenţa în economie. Tot în cadrul acestei universităţi, dar ceva mai târziu, va obţine şi titlul de master în economie, în 1993. Legăturile lui Stephen Harper cu Universitatea Calgary sunt foarte puternice, drept care se întoarce adesea aici şi participă la conferinţe şi evenimente academice. Este cel mai recent prim-ministru, care, după Joe Clark, fost premier în perioada 1979-1980, nu are studii juridice.
Împătimit iubitor al hocheiului pe gheaţă, încă din copilărie este fan al echipei Toronto Maple Leafs. În prezent lucrează la această carte – de care mi-a vorbit şi Gregory Stoicoiu –, despre istoria hocheiului şi, ocazional, scrie diverse articole pe această temă.La Campionatul Mondial de Hochei pe Gheaţă pentru Juniori din 2007, Haper a apărut pe reţeaua de televiziune TSN, în cadrul emisiunii ce transmitea în direct finala Canada-Rusia. Cu această ocazie, a intervenit cu comentarii şi a fost intervievat asupra pasiunii sale pentru acest sport, şi a preocupării speciale pentru scrierea istoriei hocheiului, lucru care necesită însă multe ore suplimentare de muncă. Dar, când pasiunea există cu adevărat, se găseşte şi timpul necesar şi calea prin care poţi să guşti satisfacţia împlinirii.
Revenindla Gregory Stoicoiu, aş adăuga, ca o opinie personală, că în faptul că lucrează alături de premierul Stephen Harper la elaborarea unei cărţi despre istoria hocheiului, rezidă un caracter deosebit al acestuia, marcat prin seriozitate, pricepere şi dedicare. Are cui să-i semene: Gregory a avut un model excelent în persoana tatălui său, despre care, spre finalul conversaţiei noastre, îmi zicea: „He was a tremendous person. He was my best friend” – a fost un om excepţional, a fost cel mai bun prieten al meu. Dar nici sora lui, Rodica, nu este mai prejos. Se bucură de cele mai înalte titluri academice în domeniul teologiei.
Calgary002

Rodica Stoicoiu – Doctor în teologie, profesor universitar în Maryland, SUA
Al doilea copil al lui Traian şi Helen Stoicoiu este Rodica. Ea vine pe lume la doi ani după fratele său Greg, în anul 1962. Locuieşte în Maryland, Statele Unite. Este profesor de teologie la „Mount St. Mary’s University”, din oraşul Emmitsburg. Cu masteratul luat la „University of Notre Dame” şi doctoratul la „The Catholic University of America”, autoare a cărţii „Genesis, Evolution and the Search for a Reasoned Faith”, în prezent, predă, într-un spectru larg, cursuri de Istoria Bisericii, Teologie Fundamentală şi Sacramente. Este implicată atât în latura academică, cât şi în cea pastorală, fiind şi director de liturghie la parohia „St. Agnes” (este specializată în „Teologia liturghiei”). Aria cercetărilor sale cuprinde dialogul ortodox-catolic, teologia trinitariană şi istoria bisericii primare. În prezent, Rodica Stoicoiu se concentrează şi asupra altor articole din domeniul teologic, de care se va folosi în editarea viitoarelor sale cărţi. Printre alte lucruri pe care mi le-a povestit despre tatăl său, Rodica Stoicoiu îşi aduce aminte cum, la înmormântarea lui, au luat cuvântul câţiva dintre participanţii la funeralii, cunoscuţi, prieteni sau foşti pacienţi, adresând ultimul lor omagiu celui plecat în eternitate, într-un cadru marcat de sobrietate şi respect. Au fost reliefate omenia, generozitatea şi robusteţea lui morală şi mai ales faptul că neîntrecutul chirurg a ajutat pe toată lumea: unora le-a găsit de lucru, altora, le-a împrumutat sau le-a dăruit bani, fără a aştepta să-i fie restituiţi, cum, pentru o parte dintre ei, a girat la bănci, pentru a-şi cumpăra case. „Toţi au vorbit despre un om, despre un prieten, despre un profesionist care a trăit o viaţă de generozitate tacită”…

„Singurul prieten pe care-l am este Mitică Sinu!”
Pe Traian Stoicoiu şi Mitică Sinu îi lega o prietenie frumoasă şi veche, încă din tinereţe, când alergau pe aceeaşi pistă… Doctorul Stoicoiu, fostul fotbalist care-l încuraja pe Mitică „să lupte pentru suta de metri şi să devină campion, câştigase competiţia cu profesia, ajunsese un medic de marcă în Canada, avea o familie frumoasă şi mulţi prieteni dragi în jur. Nea Mitică s-a întrecut pe sine, a învins capcanele exilului, a ignorat greutăţile, s-a împlinit în plan familial, avea propriul său hotel şi o duzină de prieteni de calitate. Analizaţi în profunzime, cei doi au avut dintotdeauna cel puţin o trăsătură de caracter comună: dragostea de oameni, care alături de generozitate, compasiune şi demnitate, constituie principalele linii directoare ce marchează vieţile lor. După trecerea graniţelor României, traseele urmate de cei doi prieteni sunt diferite, însă drumurile lor se intersectează – prima datăla Paris, şi apoi, în Canada. Timpul petrecutla Montreala fost scurt, însă după stabilirea doctorului Stoicoiu la Calgary, Dumitru Sinu îl vizita destul de des. Trăgea la casa familiei Stoicoiu şi petreceau ore întregi povestind şi depănând amintiri. Nea Mitică rămânea de multe ori fără niciun ban, era un împătimit jucător la bursă… Atunci îl suna pe Traian, dându-i de înţeles că situaţia lui financiară nu era din cele mai bune şi încercând să-i spună, pe ocolite, că are nevoie de bani. Stoicoiu însă i-o reteza scurt: „Spune de cât ai nevoie – 2.000, 3.000?” – şi-i oferea ajutorul. Traian Stoicoiu îl înţelegea şi-l ajuta, pentru că ţinea foarte mult la el şi, în plus, avea şi de unde. Se întâmplase ca Traian Stoicoiu să fie prezent la o cină, cu încă câteva familii de români. Comunitatea românească era destul de unită şi românii noştri obişnuiau să petreacă împreună cu diverse ocazii. Vreo doi dintre cei prezenţi au făcut imprudenţa să-l bârfească pe nea Mitică… Atât i-a trebuit doctorului Stoicoiu: s-a ridicat imediat de la masă, şi-a luat pălăria şi paltonul şi a plecat spunându-le doar atât: „Acum puteţi vorbi de Mitică, dar în prezenţa mea, nu!” „Eu am aflat de acest incident de-abia peste câţiva ani. Nici n-am apucat să-i mulţumesc, pentru că Traian nu mai era…” – îşi aminteşte Mitică Sinu.
Calgary01

Români bogaţi din Calgary!
Doctorul Stoicoiu era unul dintre cei mai de vază români din Calgary, în perioada aceea, alături de preşedintele companiei Petrofina, inginerul Niţescu, nume marcant al petrochimiei mondiale şi un recunoscut inventator. Dar vârfurile în materie de avere erau Prinţul Şuţu, Negroponte şi un moldovean, Mike Porojne. „Prinţul Şuţu deţinea în zonă terenuri întinse şi ferme renumite – îşi aminteşte Mitică Sinu. Când treceai cu trenul prin acea zonă, se anunţa: Acum trecem prin domeniul Prinţului Şuţu!” Foarte bogat era şi un alt român din Calgary, Mike Porojne. Făcuse bani mulţi, pentru că madame Porojne avea un unchi care lucra la primărie. Cunoscând proiectele care erau în obiectivul administraţiei locale, acest unchi sfătuieşte familia Porojne să cumpere terenuri în zonele de interes, unde urma să se investească masiv şi să se construiască edificii de interes guvernamental. Cum preţul de răscumpărare a terenurilor sau imobilelor din zonele ţintă, era mai mare decât preţul pieţei, cei despăgubiţi câştigau în plus. Având informaţia de la sursă, Porojne câştigă sume considerabile, pe care apoi le reinvesteşte în tot felul de afaceri profitabile. „A ajuns să deţină un hotel pe care l-a vândut mai târziu cu opt milioane de dolari – îşi aminteşte nea Mitică – dar nu s-a jenat să-mi spună: Mitică, în viaţa mea, eu n-am citit o carte”…
Fiica lui Mike Porojne era căsătorită cu băiatul unui preot din România. Mare comunist, popa! Când mergea în vizită, în ţară, bogătaşul canadian de origine română era primit cu mare pompă, fiind invitat la recepţii alături de oficialităţile locale, şi bucurându-se de o atenţie deosebită. Când revenea în Canada, fireşte, nu avea ce vorbi de rău de comunişti, lui îi mersese bine în ţară! Doctorul Stoicoiu purta adesea discuţii contradictorii cu Porojne şi nu ezita să-i spună că cel mai diabolic sistem din câte-au fost vreodată este comunismul şi că el, Porojne, habar nu are cine sunt comuniştii… Comuniştii şi regimul lor draconic îl determinaseră pe Traian Stoicoiu să părăsească România. A trăit mai bine de o jumătate de veac departe de ţară, printre străini, şi nu s-a mai întors vreodată acasă… Poate că ar fi făcut-o dacă s-ar mai fi întâlnit o dată cu Brâncuşi, aşa, ca în anii tinereţii, în parcul oraşului Târgu Jiu…

Doctorul Traian Stoicoiu şi Brâncuşi
Oltean din Copăcioasa Gorjului, cu tatăl judecător, ani buni în slujba dreptăţii la Tribunalul Judeţean Romanaţi, Matei Stoicoiu, se întoarce în ţinuturile natale imediat după naşterea fiului său, Traian, cunoscutul chirurg de mai târziu, din Calgary. Nu se cunosc date certe despre ascensiunea profesională a lui Matei Stoicoiu, ştiu însă de la nepotul său, Gregory, că a fost un dascăl renumit al Gorjului şi el, şi soţia sa, şi că la un moment dat a ajuns director de şcoală. Am mai aflat dela Grgorycă se cunoştea bine cu Constantin Brâncuşi. Că au fost sau nu colegi de şcoală, aşa cum au apărut unele informaţii în presa românească, în anii trecuţi, nu am aflat, însă că relaţia dintre cei doi era apropiată ştiu din sursă directă şi sigură. Matei Stoicoiu şi Brâncuşi au discutat mult pe marginea monumentelor sculptate de maestru, în timpul întâlnirilor lor.
Gregory mi-a mai relatat că şi tatăl său a avut onoarea să stea de vorbă cu Brâncuşi. Era student la Cluj pe vremea aceea şi venise acasă, ocazie cu care, Matei Stoicoiu l-a prezentat ilustrului sculptor. Ceea ce Gregory mai ştia de la tatăl său este faptul că, în timpul întâlnirii cu Brâncuşi, în parcul de la Târgu Jiu, Traian Stoicoiu aflase mai multe detalii despre renumitele monumente brâncuşiene. Nu putea să-mi precizeze dacă Brâncuşi le-a denumit Masa tăcerii sau Masa apostolilor neamului, nici dacă inegalabila Coloană a infinitului ar fi fost de fapt Coloana sacrificiului infinit, sau Poarta sărutului ar fi purtat denumirea de Monumentul întregirii neamului. Dar sigur este faptul că aceste memorabile opere brâncuşiene au fost comandate şi executate în memoria eroilor neamului. Prin 1950, după ce a ajuns în Franţa, Traian Stoicoiu a avut bucuria să-l întâlnească din nou pe Brâncuşi, de data aceasta la Paris. Constantin Brâncuşi a fost şi va rămâne un simbol pentru sculptura românească, unic în felul lui, iar adevărul despre operele lui nu-l va şti nimeni, niciodată, decât autorul, şi acest adevăr s-a aflat doar în gândirea artistică şi creativă a ilustrului sculptor.
Traian Stoicoiu s-a stins din viaţă în anul 1999… „Despre morţi să vorbim numai de bine!” – spune o vorbă veche românească –, dar nu acesta este motivul pentru care am prezentat în termeni elogioşii personalitatea lui Traian Stoicoiu. Mă gândeam la acea generaţie de aur – aş numi-o eu, fără să exagerez –, care, ajungând în lumea liberă, a dovedit inteligenţă, ambiţie, seriozitate, respect faţă de muncă, faţă de sine şi de semeni, lăsând în urma lor realizări profesionale de excepţie şi mândria că au aparţinut poporului român.

Autor: Octavian D. Curpaş

Sursa: Melodium

Facebook Twitter Email
Facebook Twitter Email

  Un medic stomatolog și un profesor la Universitatea Tehnică Cluj Napoca, ambii clujeni, au creat un implant dentar care imită mobilitatea dintelui natural. Potrivit citynews.ro, proiectul a fost realizat cu ajutorul unui grant obținuț de Universitatea de Medicină și Farmacie.

Stomatologul Avram Manea și profesorul Dumitru Pop lucrează la acest proiect de câtțiva ani.

„În primul rând, dintele natural are în os o mobilitate de câţiva microni pe care un implant nu o are şi, de asemenea, forţele aplicate asupra dintelui sunt amortizate de ligamentele din jurul acestuia. Implantul nostru a fost creat ca să rezolve aceste probleme.

Durata de viaţă a implantului va creşte şi pentru stomatolog va fi mai comod să găsească o soluţie de protezare, ceea ce se traduce prin reducerea costurilor pentru pacient”, a explicat stomatologul Avram Manea, pentru citynews.ro.

Implantul are o lungime și un diametru variabil în funcție de fiziologia fiecărui pacient. În următoarea perioadă va intra în perioada de teste.

„Fiecare piesă trebuie să aibă anumită formă, dar ca în orice fel de ansamblu, pe lângă forma care asigură funcţia ei, aceste piese componente trebuie să răspundă şi unor restricţii de rezistenţă”, a completat profesorul la Departamentul de Inginerie a Sistemelor Mecanice de la UTCN, Dumitru Pop, potrivit citynews.ro.

Bucharest Herald

Facebook Twitter Email
Facebook Twitter Email

 

 
Arsenie Boca este cunoscut drept Sfântul Ardealului, fiind considerat unul dintre cei mai mari duhovnici români. Renumele lui Boca s-a răspândit  rapid, la început în zona Făgăraşului, apoi în cea a Ardealului de Sud. Lucian Blaga i-ar fi spus că a ajuns un mit.

„Îţi dădea impresia că este un cuvios venit din lumea sfinţilor. Vederea lui te atrăgea şi te cucerea. Ceea ce spunea era ca şi un cuvânt de Evanghelie“, ne-a spus părintele Ioan Sofonea, din Sibiu. La statura de duhovnic cu har, pe care o dobândise din partea credincioşilor din zonă, contribuie şi câteva istorii personale, redate, în general, de către cei care i-au fost ucenici în acea perioadă, scrie Adevarul.

Aspazia Oţel Petrescu, deţinut politic pe vremea comuniştilor, povesteşte cum l-a văzut pe părinte sfidând legile fizicii: obişnuia să ia flacăra unei lumânări direct pe deget ca să aprindă cu ea altă lumânare.

Tot Aspazia l-a văzut pe Arsenie Boca, într-o noapte, purtând prin furtună o lumânare aprinsă. „Era de groază, bubuia furtuna, iar sălciile pur şi simplu măturau aleea cu coroanele lor. Părintele a luat din sfeşnic o lumânare groasă şi ne-a ţinut-o nouă, să avem lumină. La vijelia aia, flăcările lumânării se învolburau în toate felurile, se ridicau, cădeau pe lumânare, mergeau în dreapta, în stânga, în tot felul de vârtejuri, dar reveneau tot pe lumânare. Apoi mi-a spus: «Ţine şi tu lumânarea asta şi nu te mai mira atât». La mine, lumânarea s-a stins imediat. «Vezi, a adăugat, trebuie să înveţi să ţii o lumânare în furtună». Îmi vorbea codificat părintele, dar eu nu ştiam încă. El se referea la cei 14 ani de puşcărie care aveau să vină peste mine. Despre acea furtună şi acea lumină vorbea“, a povestit Aspazia Petrescu.

Puterea de a vindeca

Părintele Oprea Crăciun povestea: „Un om din sat a adus-o la părinte pe fiica sa, de 16 ani, care suferea de paralizie infantilă. Părintele Arsenie l-a trimis acasă şi a dus-o pe fată într-o chilie, unde un călugăr bătrân se ocupa de ea, îi dădea de mâncare şi apă cu care să se spele. În timpul zilei, o cărau cu roaba la noi, care munceam prin curtea mănăstirii, ca să nu stea singură. Într-o zi, am văzut roaba intrând în interiorul mănăstirii. Şi, o oră mai târziu, am văzut fata, ieşind în picioare, sprijinindu-se de braţul părintelui Boca.“

Renumele lui Boca se răspândeşte în toată ţara şi în toate cercurile sociale. Este vizitat de Regele Mihai, Ion Antonescu şi Lucian Blaga. Cu acesta din urmă are următoarea conversaţie: „Fericit eşti, părinte, că ai ajuns un mit“, i-ar fi spus poetul şi filosoful. „Maestre, această căciulă a mitului nu vreau să o port“, ar fi replicat Boca, întrerupt imediat de Blaga: „Ba o să o porţi, pentru că neamul românesc are nevoie de aşa ceva“.

SURSA: OBIECTIV.INFO

Facebook Twitter Email
Facebook Twitter Email

Prof.dr. Alexandru Ciocalteu
Prof.dr. Alexandru Ciocalteu
Foto: AGERPRES
 O inventie a medicilor romani de la Spitalul “Sf. Ioan din Capitala, premiata cu aur in 2010 la Salonul de Inventica de la Geneva, prin care pentru dializa este folosit propriul organism (peritoneul) in locul aparatului isi cauta inca sponsorii, desi preturile pentru tratament ar scadea de zece ori.

In urma cu un an, profesorul Alexandru Ciocalteu, de la Spitalul “Sfantul Ioan” din Bucuresti, impreuna cu doi tineri colaboratori, doctorii Cristina David si Alexandru Ionel Checherita, au inventat o noua metoda revolutionara de dializa, peritoneofiltrarea.

“In aceasta metoda este folosit peritoneul ca membrana de dializa, nemaifiind nevoie de aparat. Mai concret, dializa o face organismul”, a declarat, luni, profesor doctor Alexandru Ciocalteu, citata de Mediafax.

De fapt, interventia echipei medicale consta in a produce ”urina prin stoarcerea sangelui din vasele peritoneului”. Medicii folosesc chirurgia laparoscopica pentru a produce hipertensiune in vasele din peritoneu care elimina urina fiziologic prin vezica urinara. Prin acest sistem sunt introduse laparoscopic doua microechipamente, unul pentru a produce urina, iar celalalt pentru a elimina lichidul prin vezica.

“Nu am crezut ca aceasta inventie care ar reduce preturile de zece ori va astepta aproape un an sponsori pentru a incepe studiile. Poate ca inventia deranjeaza o afacere mondiala de peste 65 miliarde de euro tocmai prin scaderea preturilor de zece ori. O inventie premiata cu aur la Geneva, dar fata de care marile companii producatoare de rinichi artificiali si materiale de dializa nu arata interes deosebit. Este soarta multor inventii exceptionale ale cercetatorilor romani”, a spus profesorul Ciocalteu.

Potrivit acestuia, recent , un inginer roman, Florin Nuta, de la General Turbo SA, a oferit o sponsorizare de 80.000 de lei pentru demararea studiilor experimentale.

Numai in Romania exista aproape 10.000 de pacienti dializati pentru insuficienta renala cronica, iar costul terapiei acestor bolnavi – suportat de CNAS – depaseste o suta de milioane de euro pe an.

“Companiile ar avea de castigat daca ar accepta acest procedeu revolutionar pentru sanatate”, a mai spus profesorul Ciocalteu.

de D.G.
Sursa: hotnews
Facebook Twitter Email
Facebook Twitter Email

: A fost creat SANGELE ARTIFICIAL

by Iulia,  12 Noiembrie 2013

Rasuna in presa mondiala o stire care ne reaminteste sa fim mandri ca suntem romani: clujenii au reusit sa creeze sange artificial.

Este vorba despre o descoperire extraordinara, asteptata ca pe un miracol in lumea medicala.

O echipa de cercetatori de la Facultatea de Chimie a Universitatii „Babes-Bolyai“ (UBB) din Cluj, condusa de conf. dr. Radu Silaghi-Dumitrescu, au gasit o metoda prin care o serie de substante peste care se adauga ser fiziologic pot reda o mare parte din functiile sangelui.

descoperire medicala - sange artificial creat de romani

Cercetatorii au reusit sa sintetizeze o proteina-minune (hemeritrina) din viermi marini, aceasta proteina avand capacitatea de a transporta oxigen in organismul animalelor marine, dar se pare ca isi pastreaza aceasta abilitate si in alte organisme. Sangele a fost testat pe animale de laborator, cu efecte uluitoare si FARA efecte adverse, efecte critice care stim ca se pot intalni la transfuziile cu cantitati mari de sange donat de la alte persoane.

In zilele noastre bancile de sange au reale probleme in a suplini nevoile pacientilor, unele persoane donand chiar sange periodic pentru propriile nevoi ulterioare, incercand astfel sa minimizeze efectele adverse ale unei eventuale transfuzii cu sange de la alta persoana.

DESCOPERIREA CLUJENILOR REVOLUTIONEAZA LUMEA MEDICALA

Dalymail citeaza despre proteina folosita de clujeni pentru transportul oxigenului in cazul folosirii sangelui artificial creat de acestia: „Spre deosebire de hemoglobina, hemeritrina ramane stabila in diverse procese fizice si chimice“. Mai mult decat atat, clujenii au reusit unde alte echipe de cercetatori au esuat: sa mentina fluiditatea sangelui artificial!

Sangele artificial nu este rosu

Culoarea rosie a sangelui este data tocmai de hemoglobina:

  • cand hemoglobina transporta oxigen, deci vorbim de sange oxigenat – culoarea sangelui este rosu aprins. Asa se explica acea culoare de rosu intens cand lezam o artera – vas ce conduce sange oxigenat;
  • cand hemoglobina transporta dioxid de carbon, sangele are culoarea de rosu inghis, negricios chiar. Acesta este sangele venos.

descoperire medicala - sange artificial creat de romani
Sangele artificial nu contine hemoglobina, asadar nu are culoare rosie, ci usor galbuie, cu transparenta crescuta.

Cercetatorii afirma ca acest sange artificial ar putea fi folosit in diferite urgente medicale si ar putea salva sute de mii de vieti. Sangele artificial nu inlocuieste insa pe deplin sangele uman si nu ar trebui sa persiste in organism mai mult de cateva zile – aflam dintr-o declaratie a medicului Silaghi-Dumitrescu pentru Mediafax.

Sangele artificial: Revolutie in lumea medicala

Provocarea si totodata intentia cercetatorilor a fost de a crea sange care poate fi folosit instant, fiind depozitat sub forma de prafuri care se hidrataeaza la nevoie. Aceste prafuri nu au nevoie de a fi depozitate in frigider, de a fi prelucrate si termenul de expirare ar fi mult, mult mai lung decat in cazul transfuziilor.

Foto: Sange artificial @Shutterstock.com

Legenda lui Dracula a fost multa vreme ca un sinonim pentru Transilvania, iar acum nu mare ne este mirarea sa aflam ca pentru prima data in istoria medicala s-a obtinut sange artificial la Cluj-Napoca, un oras din Romania” – scrie mashable.com despre descoperirea medicilor romani.

In cativa ani se intentioneaza folosirea sangelui artificial in tratarea oamenilor”, aflam din Medicaldaily.

Sursa: Kudika

Facebook Twitter Email
Facebook Twitter Email
La 38 de ani, Oana Simon conduce Novei Medical din Bacău, o companie pe care a înfiinţat-o în 2007 împreună cu soţul său. Novei Medical produce dispozitive pentru analize medicale: cutii petri (pentru analize de sânge), cutii de înţepătoare (dispozitive în care se strâng deşeurile medicale), urocultoare şi coprocultoare.

  “Este singura companie din România care face astfel de produse la noi în ţară cu materiale aprobate de UE”, spune Oana Simon, care adaugă că principalii clienţi sunt clinicile şi spitalele. Firma se luptă mai ales cu produsele din China, iar Oana Simon spune că „am vrut să-mi demonstrez că şi în România se pot construi afaceri serioase în domeniul producţiei de dispozitive medicale de orice tip şi că producătorii români pot să câştige o poziţie importantă în această piaţă, în defavoarea produselor «fabricate în alte ţări» într-o manieră mai greu de verificat din punct de vedere calitativ„.

  Pe parcursul întregii cariere a acumulat experienţă în antreprenoriat, deţinând în toate companiile în care a lucrat acţiuni, împreună cu soţul său. În 1995, a preluat funcţia de manager într-o societate ce deţinea magazine de imprimate tipizate în Bacău. În câţiva ani, compania s-a extins şi a preluat o tipografie.

  „Până în 2005, când am început construcţia unei fabrici de mase plastice, am lucrat în domeniul papetăriei şi tipografiei şi am învăţat să fac toate lucrurile de la zero. Ştiam cum să gestionez un business, care sunt lucrurile de care trebuie să mă feresc, dar încercam să descopăr şi domeniul în care lucrez acum. La acea vreme era complet diferit.” Ea povesteşte că într-o afacere de producţie momentele dificile sunt dese, dar cel mai complicat aspect este „al deblocării plăţilor de la spitalele de stat cărora le livrăm marfa. Suntem mulţumiţi de relaţia cu spitalele, numai că este extrem de dificil să te dezvolţi, să investeşti permanent şi să faci lucrurile la un nivel superior, dacă banii sunt blocaţi timp de luni de zile”.

  Peste zece ani se vede având aceleaşi responsabilităţi, dar „într-un moment în care piaţa s-a aşezat, plăţile se fac în termene corecte, iar compania pe care o conduc să-şi păstreze poziţia de lider de piaţă în acest domeniu, cu un numărmult mai mare de clienţi şi mult mai multe produse în portofoliu”.

  FUNCŢIE director general
VÂRSTĂ 38 de ani
ACŢIONARIAT 100 % Mihai Simon
CIFRĂ DE AFACERI 2012 1,7 mil. euro
CIFRĂ DE AFACERI 2011 1,5 mil. euro
ANGAJAŢI 23

  |   Autor: Ioana Mihai

Sursa: Business Magazin

Facebook Twitter Email
Facebook Twitter Email

Cercetarea şi dezvoltarea nu poţi s-o faci de unul singur ● Primul produs enzimativ din lume din usturoi, praz şi– V-aş ruga să ne spuneţi câteva lucruri legate de modul în care brandul Hofigal face faţă dificultăţilor cu care se confruntă piaţa românească.

– Eu pot să spun următorul lucru: că Hofigal în momentul de faţă şi-a creat un nume mai ales prin activitatea de cercetare. În afară de noi nu mai este nici o altă firmă şi fac cofinanţări. Eu în fiecare an am avut între 12 şi 14 firme pe care le-am cofinanţat. Cineva mă întreba, la un moment dat: ai făcut socoteala câţi bani ai dat la cofinanţare?! Niciodată. Aş fi cumpărat vreo 250 apartamente. Dar nu asta e problema. Problema este că din cercetarea pe care o facem noi avem foarte multe brevete. Nu există an în care să nu participăm la concursuri de inventică internaţionale, Bruxelles, Geneva, la Londra, peste tot şi nu a fost nici un an în care să nu luăm unu, două premii – medalii de aur – pentru produsele noastre. Peste 80 la sută din produsele pe care le avem sunt din proprietate privată. Cum am făcut acest lucru? Am luat o serie de oameni cu experienţă, din Institutul de cercetări chimico farmaceutice, inclusiv oameni cu care am lucrat înainte şi am avut o politică pe care o am şi acum, toţi care au venit încoace după facultate, i-am obligat să-şi ia doctoratele cu o temă sau alta din domeniul în care lucrăm şi astfel i-am obligat să se pună la curent cu tot ce este nou şi să ştie absolut toate noutăţile din domeniu. Şi cu acest lucru am reuşit să-i determin să facă meserie din pasiune. Nu poţi să avansezi, fără pasiune. Eu, în momentul de faţă am şi muncitori foarte mulţi cărora le-am spus să facă pasiune şi, aproape incredibil tineri care au brevete pe tehnologii cumpărate din afară. V-aş da un singur exemplu: am cumpărat anul trecut o instalaţie de capsule gelatinoase din China, care se vând şi pe plan mondial. Ei bine, eu am reuşit cu ei, cu muncitorii şi mecanicii respectivi, ca aceste capsule gelatinoase intercalând un utilaj – o moară coloidală – să putem introduce în ele şi produse solide în uleiurile respective. O chestiune pe care nu o are nimeni pe plan mondial. Este o premieră făcută cu oamenii de aici. Dar cu aceşti oameni care sunt de valoare. Am încercat să îi formez să fie ca oAm trecut să dezvoltăm ştiinţe pe care nici măcar nu le-am băgat în programa de învăţământ. De exemplu, în medicină. La noi, la Medicină nu se învaţă aromoterapia, enzimologia, gemoterapia. Or am înfiinţat secţie de enzimologie şi anul acesta am scos primul produs enzimatic recunoscut care rezolvă nişte treburi cu totul deosebite. Respectiv, rezolvă colesterolul, trigliceridele, tensiunea, glicemia, produs care nu are nici o toxicitate. Şi dacă vă spun materiile prime din care e făcut o să zâmbiţi: usturoi, praz şi nap! Şi am oameni care sunt interesaţi în mod deosebit să cumpere produsul pentru că aici toată tehnologia de a obţine aceste enzime are un secret. Sunt oameni din afară care ar vrea să îl transforme în medicament ca să-l folosească ei. Şi, de exemplu, sunt două ţări care  cumpără produsul de la mine şi se vinde cu de 14-15 ori preţul pentru că problema… este palpabilă. Problema colesterolului: sunt o grămadă de medicamente care au efecte benefice momentan, dar efecte toxice pe durată lungă, extrem de periculoase. Cercetări făcute acum de englezi arată că orice medicament luat pentru colesterol este o otravă. Să vă explic scurt: colestorolul este numit de noi bun şi rău. Colesterolul este fabricat de către ficat 85%. Restul de 15% vine din afară, din grăsimi, din ce mâncăm. Dacă eu încerc să reduc acest colesterol, ăla bun este căruţaşul care cară prin sânge materiile prime la celule, ăla rău care se depune pe vase este cel care se formează din el membranele celulare, noile celule care se nasc. Şi cantitatea de colesterol pe care eu o am este calculată de partea aia de creier şi ea este calculată în funcţie de câte celule îţi mor în organism. Dacă tu umbli la ficat şi cauţi să rezolvi problemele astea nu faci altceva decât să îţi accelerezi procesul de îmbătrânire. Adică este o chestie complet nouă pe plan mondial. În acest mod eu nu umblu pe organ, umblu pe ficat şi îl determin să fabrice şi noile celule care îi trebuie şi să-mi rămână colesterolul care este strict necesar. În trei-patru luni de zile am avut oameni care aveau colesterolul 280 şi au ajuns la 170, în limita strict necesară cu acest produs.
De asta am spus de enzimologie căci în afară de chinezi, ruşi, americani, în toată Europa nu mai există nimeni care să producă produse pe bază de enzime. Suntem singurii „obraznici” dacă vreţi – pentru că aşa mi s-a spus la un congres: ceea ce vreţi dvs. este obrăznicie.  Adică avem această chestiune, avem oameni şi copii pe care i-am format. Şi îi vom forma în continuare. Şi tineri şi bătrâni. Avem oameni şi de peste 80 de ani care lucrează, dar iau şi tineri, obligându-i să înveţe, să facă doctoratul, masteratul îi oblig să înveţe pentru a duce mai departe. Asta este una din căile mele de lucru cu care mă menţin cu produse noi.

Al doilea lucru pe care l-am considerat strict necesar: eu nu mai produc decât produse pe bază de materie primă pe care mi-o fabric singur, bio şi ecologică. Pentru că cercetările de pe plan mondial şi în mod deosebit… aici pot să spun că ruşii sunt foarte avansaţi chiar faţă de chinezi. Ruşii au cercetări speciale pentru aşa ceva. Un exemplu vă dau: ruşii au un institut special de cercetări care se ocupă numai de spirulină. O algă. Dar este alga completă pentru viaţă. Este alga cu care a plecat Gagarin în Cosmos, hrana pentru cosmonauţi, hrana pentru cei care lucrează în subteran, este hrana care îţi asigură absolut tot. Aici am şi un brevet făcut în mod deosebit cu Republica Moldova, profesorul Şelaru din Chişinău. Şi vreau să vă spun un lucru care nu ştiu cât se ştie la noi. Pe moldovenii din Republica Moldova noi îi tratăm aşa, ca pe nişte rude mai sărace, dar sunt mai deştepţi decât noi. Pentru că puţină lume ştie că fostul imperiu sovietic a vrut să facă arma bacteriologică şi a făcut toate cercetările la Chişinău şi, de aceea chimia era la cel mai înalt nivel. Toate ştiinţele naturale, acest centru avea studenţi, la un moment dat, din peste 120 de oraşe din toate ţările lumii. După revoluţie am făcut, imediat ce mi s-a permis, o primă întreprindere la Chişinău cu spirulina. Atunci am brevetat… am şi acum în seră fişa mea. Ruşii,  aceşti moldoveni „ai noştri”, s-au ocupat de cercetarea asta foarte avansată şi partea de bio-chimie m-a ajutat foarte mult şi pot să spun că nivelul lor ştiinţific era mult peste ce aveam noi în ţară. Şi am profitat de treaba asta. Cercetarea pe care am făcut-o cu ei a continuat pe un drum pe care, asta vreau să-l accentuez şi anume ce se întâmplă cu plantele, cu algele, cu tot ce este verde dacă foloseşti insecticide, ierbicide.  O cercetare pe care ei o demonstrează astăzi: au ajuns la nişte treburi practice deosebite. Când anumite plante: acmurariul – materia primă pentru silimarină (pentru o mulţime de utilizări). Silimarina de sinteză este una din cele patru componente. Silimarina de sinteză are o activitate de 5% faţă de silimarina naturală formată din toate componentele. Dacă această plantă este crescută cu un azotat de amoniu, ca îngrăşământ, se transformă şi se obţin nişte aminosilighine extrem de toxice. Şi dintr-un produs sănătos faci o otravă în toată regula. Foarte multe din produsele zise naturale ba din contră compromit calitatea.

Acum între Turnu-Măgurele şi Alexandria, la Furculeşti ne-am înfiinţat o întreprindere nouă care se numeşte Aromaplant şi avem peste 300 ha de pământ unde ne facem culturile, aproape 200 ha sunt transformate în terenuri bio, autorizate de Ministerul Agriculturii şi internaţional de firma italiană care se ocupă în toată Europa de aşa ceva. Aici iarăşi vă spun despre o cercetare comună cu ruşii. Am găsit o plantă care poate transforma într-un an un teren otrăvit într-unul bio. Se cheamă ştirul. Ãla pe care noi nu dăm doi bani pe el şi cu care ţăranul român creştea porcii. Amarand – denumirea sa din greacă care înseamnă „învinge tot”  – este un dar al lui Dumnezeu care face următoarele chestiuni: poţi să o pui în orice fel de pământ că nu-ţi iese la suprafaţă decât plantă curată.  Dacă vrei să vezi un teren cât e de bun smulgi un ştir. Dacă rădăcina e dreaptă şi curată atunci e teren bun, bio, dacă pe rădăcină găseşti nişte negi alea sunt nişte otrăvuri pe care ştirul reuşeşte să le scoată şi le izolează.

– M–am întrebat adeseori dacă vitalitatea extraordinară a buruienilor nu poate avea o folosinţă concretă.
– V-aţi întrebat bine. Facem o greşeală imensă că spargem acest tot pe care ni-l dă natura. Toate plantele au rostul lor – bine aţi spus. E păcat că aşa zisa ştiinţă modernă – din care am făcut şi eu parte, că am şi eu păcatele mele – ştirul ăsta mai are o proprietate descoperită de ruşi. La o anumită vârstă frunza de ştir are o activitate antibiotică atât de puternică încât nu există comparaţie cu… nici un antibiotic care există la ora actuală. Dar şi lucerna e net superioară proteinei de carne de pasăre, de vită, conţine toţi acei 8 aminoacizi de care organismul uman are nevoie; al doilea lucru: rădăcina plantei se duce până la 12 m adâncime în pământ, dacă apa este la 6 m adâncime nu mai contează dacă a plouat sau nu, dar nu numai atât. Ea scoate la suprafaţă minerale şi tot ce îi trebuie încât după ea ţăranul român ştia să  facă rotirea culturilor, 4-5 ani de cultură de grâu şi porumb, iar punea lucernă şi astfel scotea dupa câţiva ani tot ce îi trebuie plantei. O altă treabă despre plante: cine oare a dat doi bani vreodată pe napi?!

– Un fel de cartofi….
– Ei bine, ruşii au demonstrat o treabă, şi anume faptul că porcul care mănâncă napi nu face artrită. Şi până la 18 – 20 de ani cât trăieşte nu face nici o boală. Acum, mai nou, s-a descoperit că napul conţine în el o polizaharidă a fructozei. Anumite tipuri de napi. Că sunt mai multe feluri. Eu am în cercetare cu ruşii vreo şase tipuri de napi. După cercetări a reieşit că acest produs are distanţa foarte variabilă între oxidrili. Aceştia încadrează toate metalele toxice încât dacă iei produse pe bază de napi este exclusă orice boală de colon. Şi de aceea ştirul şi napul ruşii le-au declarat plante de interes naţional pentru sănătatea poporului şi au făcut institute de cercetări şi colaborez cu ei. Cu natura asta e foarte greu. Am fost la un congres zilele trecute: „Omenire, încotro?” Şi eu le-am spus: lăsaţi cu cometele, cu lovitul… noi ne autodistrugem singuri. S-au uitat cam ciudat la mine. Am întrebat pe cineva: de ce sub un nuc nu creşte niciodată troscot sau ştir? Există medicina vibraţională. Cel mai teribil detector de minciuni s-a făcut cu ajutorul plantelor care nu pot să te înşele. Fiecare tip de celulă din plante corespunde uneia din organismul uman. De exemplu, se cunoaşte din antichitate că ţăranul român îşi trata flebitele cu castane. Le ţinea 4-5 zile în apă apoi le sfărâma. Gemoterapia modernă arată că ce? Atunci când făcea treaba asta începea să germineze castana. Atunci apăreau celulele noi. Ca să se constate acum, după cercetări foarte multe, că celulele din germenele de castane sunt identice cu cele din  vasele de sânge ale noastre. Sistemele de vibraţie ale castanei le percepe organismul, de asta, la ţară, oamenii se duc şi îmbrăţişează castanul. Sunt vibraţiile care purifică organismul, o chestie pe care lumea o înţelege foarte greu, dar sunt şi altele… coacăzul are în frunze nişte componente care seamănă cu cortizonul, dar nu are nici o toxicitate pentru că organismul uman o acceptă. Iată, pădurarii trăiesc în aer curat. Şi toată lumea spune vai, ce bine de ei, respiră aer curat. Ei bine, ei fac parte din categoria de oameni cu cea mai scurtă viaţă. Un pădurar care a tăiat un copac până la 1 km se degajă energie negativă. Noi nu cunoaştem această lume a plantelor. Concluzia: Natura trebuie păstrată ca atare. Poate aţi văzut, pe toate produsele Hofigal eu am o lozincă, cuvintele lui Eminescu: „Natura nu minte niciodată”. Dar Eminescu nu a fost publicat înainte de Revoluţie pentru filozofia lui: Natura egal Dumnezeu. Natura are soluţii la toate. Atunci, dreptul meu este de a o lăsa cum este.

– Aş vrea să vă rog să trecem pe un registru concret. Care sunt ultimele realizări ale Hofigal?
– Am făcut această linie nouă de capsule gelatinoase unde facem produse noi, printre care unul în premieră mondială, care se numeşte LARV Albina. Asta arată că albina ca atare are foarte multe componente micro şi macro elemente comune cu ale organismului uman şi are peste 200 enzime comune cu ale organismului uman. Apilarnilul care se făcea înainte, se lua lăptişorul de matcă se făcea liofilizare şi îl făcea solid. Dar acesta are 70 la sută apă şi 30 la sută substanţă uscată. Exact ca şi organismul uman. Ei bine, în momentul când făceai această uscare distrugeai o grămadă de enzime. E pentru prima dată pe plan mondial… iau acest lăptişor de matcă, îl bag într-o maşinărie specială, îl bag în ulei, respectiv Omega 3, alături de spirulină şi îl încapsulez cu toate proprietăţile lui de la albină. Şi nu înlătur nimic din ceea ce se cheamă de la matcă. Ei bine, produsul dă nişte rezultate foarte bune. Cel mai important lucru pe care l-am constatat: are în el calitatea declanşării reacţiilor hormonale din organism. Declanşând astea absolut toate, cancerul mamar la femei, prostata la bărbaţi este imposibil să se mai poată întâmpla aşa ceva. Cea mai importantă treabă este că regenerează organismul în totalitate. Albina este singura care are în larva ei vitamina B12 într-o cantitate încât în 100 mg de larvă de albină se găsesc circa 12-16    centigrame de B12. Sunt suficiente 6 capsule pe zi ca să asimilezi necesarul zilnic de B12. Al doilea lucru în larva de albine sunt componente deosebite, dintre care unele cu iod. Asta are un iod pe care tiroida îl asimilează. Una din realizări.
O altă realizare: aspirina naturală. Am fost inspirat din poveştile din copilărie. Pe mine mă fascina atunci ideea că se făceau schimb de roci valoroase, de aur cu coajă de salcie. La toate luptele tribale fiecare trebuia să aibă în buzunar dacă se rănea, coajă de salcie ca să mănânce. După cercetări, salcia are precursorul acidului salicinic, adică salicinol şi acum e demonstrat că iarăşi enzimele au un rol deosebit. Am fost inspirat de nişte cercetări ale englezilor… aspirina ca atare a fost gândită să atace orice fel de inflamaţie. Acum se ştie şi de ce. Dar, aspirina poate face mai mult rău decât bine. Ei bine, salicinolul s-a dovedit că nu are nici o acţiune secundară. Eu am nişte rozmarin în cultură, am asociat cu o altă formă de salicinol din rozmarin şi am făcut salicinolul concentrat care înlocuieşte aspirina din toate punctele de vedere. Un lucru foarte important: toate aceste plante din care vrei să faci produse enzimatice trebuie să le faci fără să depăşeşti temperatura de 40 de grade, că astfel distrugi enzimele.

O să scoatem acum ceaiul făcut la rece.

Aici am un brevet cu totul deosebit privind uscarea plantelor – iarăşi premieră mondială. Eu usuc plantele cu aparatură din Germania şi fac uscarea prin modificarea umidităţii totale şi marea descoperire constă în faptul că toate bacteriile, chiar şi viruşii, sunt distruşi. Învelişul viruşilor este din hidrocarburi care rezistă. Dar când umiditatea a scăzut, ele crapă şi s-a dus bacteria. Acum 4-5 ani când am dat de această descoperire nu-mi venea să cred că pot să sterilizez o plantă fă1ră să o aduc la temperatură. Eu prelucrez numai cu 24 de ore înainte de a fi fabricat produsul pentru că şi aici, la capsulare, eu folosesc aceste blistere şi de aceea, de exemplu, nu le ambalez în borcane, deoarece orice capsulă care vine în contact cu umezeala şi cu oxigenul se degradează. Pentru asta am luat medalia de aur a Calităţii Europene la Oxford acum 2 ani de zile pentru calitatea produselor Hofigal pentru că aveam nişte produse cu totul deosebite. Acum voi scoate pe piaţă nişte produse noi pe bază de alfa de care vă spuneam. Mă irită faptul că la noi în ţară sunt atâţia copii bolnavi. Peste 12 la sută avem copii bolnavi la un an, doi de viaţă… cu produsele pe care le poate lua mama îi poate corecta absolut toate eventualele boli.

– Care rămâne produsul de bază al Hofigalului?
– Primul produs se cheamă Redigest. Nu are egal pe plan mondial. Îl consumă nouă şefi de state. Acest produs, cine învaţă lecţia să-l ia cu regulitate de la vârsta de 35 de ani… Este o invenţie făcută acum 18 ani la sugestia unui medic veterinar care mi-a spus: noi semănăm cu păsările foarte mult. Nu încerci să vezi dacă poti să scoţi un produs din pipota lor? Am constatat că puiul de găină în perioada de 18 zile până la 36 zile se suprapune identic din punct de vedere al enzimelor cu omul. Făcând cercetări pe treaba asta am găsit pe cuticula de pipotă doi noduli: hipofiza şi epifiza. Şi avem şi aceste enzime care ar trebui fabricate de către organism. Aceste enzime dacă le aduci de afară…  În viitorii 40 – 50 de ani dacă stăpânim enzimele vom stăpâni lumea. Dacă vii cu acest supliment de la vârsta când nu mai poţi face faţă efortului – de la enzime nu mai faci faţă – poţi să ajungi Norman Walker. Cercetător american, care la 84 de ani a renunţat la scaun şi a început să facă câţiva km pe jos, zilnic. Apoi a scris cartea „Întinereşte şi tu” pentru a-i învăţa şi pe alţii din experienţa lui de viaţă, dar şi ca medic, despre toate descoperirile şi cercetările sale. A murit la 116 ani. Cu mintea perfect limpede. Acesta spunea: Nu contează să arăţi tânăr, ci să ai minte tânără.

– Am o mâhnire teribilă că la noi în ţară se acceptă OMG-urile. A fost un congres aici. Spusă de către nemţi în plină şedinţă. Madam Merkel a avut o întâmpinare teribilă. Stuparii au găsit că matca nu mai depune 1.200 de ouă dacă iei polenul din OMG-uri, pentru că în primul an scade capacitatea cu 30 la sută, în anul 2 scade cu 50 la sută şi în anul 3 stupul se stinge. Şi aceşti stupari s-au dus cu aceste filme, le-au arătat dnei Merkel. Peste câteva zile a dat decret prin care interzice pe tot teritoriul Germaniei OMG-urile şi firmei Monsanto să plătească despăgubiri la toţi stuparii. În Europa am rămas singurii care acceptăm OMG-urile. Rezultatul: 50 la sută din bărbaţii din România nu mai pot să procreeze. Dar, suntem ţara cu cel mai bogat pământ din lume.  Dar nu ştim să-l preţuim. Dacă am trece la produse bio şi economic ne-am reveni. I-am spus şi unui ministru: dacă dvs. mâncaţi mămăliga din porumbul cultivat în pământul pe care aţi acceptat să se cultive porumb modificat genetic în nordul României, trebuie să mâncaţi 4-5 mămăligi ca să vă asiguraţi micro elementele necesare. De-aia americanii sunt toţi obezi.(Octavian Andronic)

Facebook Twitter Email
Facebook Twitter Email

Cine este Constantin Voiniciuc, tanarul de 18 ani care va revolutiona medicina, castigator al premiului de 7.000 euro la Tech School

Constantin Voiniciuc (foto), tanarul in varsta de 18 ani din Botosani despre care Wall-Street.ro a mai scris in urma cu cateva luni, a castigat marele premiu la concursul de robotica, inginerie si proiectare TechSchool organizat de catre UPC.

Valoarea totala a premiilor, pe care UPC, oganizatorul evenimentului o va oferi celor patru castigatori ai concursului se ridica la 18.000 de euro, bani cu ajutorul carora norocosii vor avea posibilitatea sa isi dezvolte inventiile si sa le perfectioneze.

Proiectul tanarului din Botosani care a luat marele premiu in valoare de 7.000 de euro este denumit „Robo Hand” si reprezinta o mana robotica / bionica ce poate fi utilizata cu succes in industria chimica sau medicala.

Prin amplificarea fortei si controlului mainii robotice, Constantin poate determina transformari la nivelul chirurgiei romanesti, mana robotica putand fi un prototip utilizat pe scara larga in operatiile de extrema precizie si in domeniul telemedicinei in interventiile de la distanta.

Bugetul de 7.000 de euro pe care l-a castigat il va ajuta pe Constantin Voiniciuc sa dezvolte si sa implementeze o versiune avansata a prototipului la care lucreaza deja din timpul competitiei.

“Cu ajutorul unor senzori amplasati la nivelul unei manusi, conectati prin intermediul unui cablu de date, sunt trimise comenzile la mana robotica, prin care se actioneaza dispozitivul. Utilitatea poate varia de la mediul chimic unde se lucreaza cu substante toxice sau corozive pana la cel medical sau militar”, spunea tanarul intr-un interviu exclusiv Wall-Street.ro.

Pentru dezvoltarea proiectului, Constantin Voiniciuc preciza ca i-au fost necesari circa 2.000 de lei, cel mai mult lucrand la partea mecanica – un obstacol “unde multi s-au incurcat si au abandonat”, spune el.

Mana robotica nu este insa sigurul proiect la care lucreaza tanarul din Botosani. El este preocupat de mai multe aparate de zbor si alte mecanisme conexe. Pasiunea pentru robotica a descoperit-o la varsta de 10 ani, cand a inceput sa participe la diferite concursuri de specialitate, a urmat o documentare pe internet pentru nenumaratele proiecte in care a fost angrenat. O mare parte din pricepere o datoreaza profesorului sau de la Palatul Copiilor din Botosani.

Pentru ca isi doreste sa urmeze studii de profil si dupa terminarea studiilor, Constantin Voiniciuc ia in calcul posibilitatea de a studia in tara, la Bucuresti sau de a gasi oportunitati de dezvoltare si in strainatate.

“M-ar interesa o specializare in domeniul roboticii sau electronicii si exista cateva oportunitati pentru dezvoltare in strainatate. In orice caz, as vrea sa ma intorc in tara, unde sa pot pune in aplicare cele invatate. Ma vad peste ani lucrand in cercetare, sa usurez cat mai mult viata si activitatea oamenilor din jurul meu”, a mai spus castigatorul marelui premiu pentru Wall-Street.ro.

  Locurile 2, 3 si 4 – premii totale de 11.000 de euro

Printre ceilalti castigatori ai concursului de robotica organizat de UPC se numara si Costin Costea(foto dreapta – 5.000 de euro), elev in clasa a 10-a in Slobozia,creatorul tricoului de la care iti poti incarca telefonul mobil, cu care Wall-Street.ro a avut ocazia sa stea de vorba in toamna anului trecut.

Costin are in plan sa devina unul din promotorii, in Romania, ai tendintei globale de tehnologie ce interactioneaza cu imbracamintea oamenilor.

Pe locul trei s-a clasat Florin Gheorghe, elev in clasa a 12-a in Ploiesti care a creat aplicatia iGrammar care realizeaza automat online analize de sintaxa si de corectitudine a topicii. El planuieste sa utilizeze grant-ul de 3.000 euro pentru adezvolta o suita de aplicatii pentru PC-uri si dispozitive mobile in domeniul gramaticii si vocabularului, domeniu ce a cunoscut un declin in ultimii ani in Romania.

Ideea de a creea un observator mobil pentru copiii din localitati ce nu beneficiaza de observatoare astronomice i-a adus lui Miriam Buzgau premiul special Tech School, la categoria astronomie. Miriam a castigat o participare la tabara de vara organizata de Kennedy Space Center – centrul educational al NASA, premiu care valoreaza aproximativ 3.000 de euro.

Ea va avea astfel oportunitatea sa cunoasca cele mai noi si importante tehnologii digitale in domeniul intelegerii astronomiei pentru generatiile actuale.

Competitia de proiecte din cadrul programului educational Tech School a beneficiat de un juriu international in cadrul caruia au analizat fezabilitatea si ingeniozitatea proiectelor oameni de stiinta romani, mentori in cadrul programului, precum Adrian Stoica – Advanced Robotics Research la NASA/JPL, Aurora Simionescu – Einstein Fellowship Research, Stanford/NASA, Adrian Buzatu – cercetator in cadrul proiectului Atlas la CERN, Catalin Buliga – CTO al UPC Romania si Alin Jderu, multiplu premiat in cadrul concursurilor internationale de robotica.

In cadrul programului, peste 220.000 de pasionati de tehnologie au interactionat pe platforma online in primele 6 luni de la lansare. In jurul celor 3 domenii de tehnologie s-a format o comunitate activa de 3.700utilizatori si promotori ai Tech School care au generat peste 530 de proiecte.

Tinerii au acces in continuare pe TechSchool.ro la stiri, tutoriale, materiale video si interviuri din aria celor mai noi tehnologii.

Autor Patrick Vrabie,

Sursa: wall street

Facebook Twitter Email
Facebook Twitter Email

Industria plantelor medicinale şi aromatice din România atinge o cifră de afaceri cumulată de aproape un miliard de euro anual. Însă, pe fondul creşterii cererii, piaţa s-ar putea dubla rapid.

Cultivarea plantelor medicinale și aromatice, procesarea acestora și producerea de ceaiuri, cosmetice, produse farmaceutice și diverse suplimente alimentare a devenit în ultimii ani o afacere bănosă. O dovedește puzderia de magazine de produse naturiste care au apărut  ca ciupercile după ploaie în toată țara. Adevărul este că potențialul natural al României este imens: din totalul celor 3.700 de specii de plante care cresc în țara noastră, flora medicinală este reprezentată de 800 de specii, dintre care 283 au proprietăți terapeutice certe.

Înainte de 1990, exista în acest domeniu o singură intreprindere, evident, cu capital de stat: Plafar. Azi, există zeci de societăți private care se ocupă de cultivarea, procesarea și valorificarea plantelor medicinale și aromatice. S-au format asociații și grupuri de producători. Dar principala organizație a producătorilor și prelucrătorilor de plante medicinale și aromatice din România este Patronatul „Planta Romanica“. Acesta reunește 25 de firme, printre care, Hofigal București, Exhelios Timișoara, Dacia Plant Sebeș, județul Alba etc. Nu există date oficiale exacte, dar în domeniu se vehiculează o cifră de afaceri anuală de circa 800-900 de milioane de euro.


Hofigal, o poveste de succes 

Una dintre cele mai cunoscute mărci de produse homeopate, gemoderivate şi fitoterapice galenice din România este Hofigal București. Înființată în 1990 de către inginerul chimist Ştefan Manea, firma Hofigal era la început o afacere mică, de familie, producea și vindea doar două-trei produse, din plante cultivate pe un mic teren agricol. Ștefan Manea ne-a povestit cum a ajuns azi în topul firmelor din acest domeniu: „Am pornit de jos, cum se spune, la începutul anilor ‘90, dar, încet-încet, ne-am extins activitatea, am achiziționat sau concesionat mai multe terenuri, ne-am creat propria noastră bază de semințe, precum și propria tehnologie și capacitățile de procesare. Astfel, am ajuns azi să cultivăm materia primă pe 35 de hectare și să realizăm peste 450 de produse, cu aproximativ 500 de angajați“.

Pe scurt, Hofigal produce și comercializează o gamă largă de produse din plante medicinale și aromatice, medicamente, suplimente alimentare, cosmetice și substanțe farmaceutice. În anul 2003, firma a deschis un centru de terapie naturală la Breaza, în județul Prahova. Iar în 2006, a deschis  în Bucuresti centrul medical „Hofimed“, unde se folosesc metode de diagnostic și tratament care contribuie la stimularea forțelor proprii de refacere și autovindecare a organismului. „Toate materiile prime active le obţinem în condiţii controlate, în cadrul unei agriculturi strict ecologice“- ne-a spus Ștefan Manea. Pentru a ajunge la acest nivel, Hofigal a ecologizat inițial terenurile prin cultivarea succesivă a diferitor specii de plante, care au extras din sol toate substanţele ce ar fi putut impurifica recoltele ulterioare. Abia după aceea au fost cultivate plantele folosite ca surse de materii prime active, fără îngrăşăminte chimice, erbicide, stimulatori, și alte tipuri de tratamente chimice.

Despre cifra de afaceri și despre profit, Ștefan Manea nu crede că este important să ofere date. „Important este că, deși am investit foarte mult în tehnologie, utilaje și echipamente, nu suntem pe pierderi. Dimpotrivă, obținem în fiecare an suficient profit pentru a le asigura salariaților noștri niște venituri decente pentru zilele noastre“, ne-a spus în încheiere patronul firmei Hofigal.


Am pornit de jos, cum se spune, la începutul anilor ‘90 dar, încet-încet, ne-am extins activitatea și am ajuns azi să cultivăm materia primă pe 35 de hectare și să realizăm peste 450 de produse.

Ștefan Manea, patronul firmei Hofigal

Autor: Alexandru Boariu

Sursa Capital

Facebook Twitter Email
Cauta
Articole - Romania pozitiva