Romani celebri – social
Loredan Gargalac, singurul “executive chef”, roman din Marea Britanie. Peste tot a gatit cu tricolorul pe guler
January 17th, 2015 |
De-a lungul timpului, Loredan a gatit alaturi de bucatari faimosi, cu stele Michelin si spera ca in scurt timp va primi si el propria stea.
Loredan Gargalac se mandreste ca este singurul executive chef roman din Marea Britanie. Il gasim in Moreton in Marsh, la 100 de kilometri de Londra, sef peste propria bucatarie. Distinctia Double A one Rosette, primita anul acesta, confirma ca restaurantul sau este in top, printre cele mai apreciate 10% din Regatul Unit.
A ajuns aici dupa 25 de ani de meserie grea si multe cutite si-au lasat amprenta pe mainile lui fermecate. A inceput la Hotel Bucuresti in 1986, a fost apoi sef la ambasada comunitatii europene.
Nu s-a multumit cu atat. A vrut sa invete si mai mult. Asa ca a plecat in Germania, iar apoi in Anglia. Peste tot a gatit cu tricolorul pe guler, iar din cand in cand le-a preparat englezilor propria varianta moderna de varza calita sau de mici. In 2005, restaurantul la care gatea a fost desemnat cel mai bun din Marea Britanie in preparate cu fructe de mare.
In 2006, omul nostru este chemat la targuri de profil sa isi arate maiestria alaturi de bucatari faimosi, ca Antony Warrol Thomson sau Raymond Blanc. Ultimul i-a si oferit un post in localul sau cu doua stele Michelin. Loredan l-a refuzat politicos. Se saturase sa fie subaltern
A ales ‘‘Moreton in Marsh” pentru ca de jur imprejur sunt ferme si mai toate produsele locale. Toti il stiu pe romanul care a venit sa revolutioneze gastronomia in micul lor oras.
Macelarul din zona a dat lovitura cu o reteta de carnati inventata de Loredan. Din carne de vanat, ciuperci de padure si afine.
Spune cu admiratie ca Loredan este singurul bucatar pe care il cunoaste care isi transeaza singur carnea.
Cand s-a stabilit aici, Loredan a mers din poarta-n poarta la toti agricultorii ca sa-si gaseasca cele mai bune ingrediente.
De altfel, romanul poveste mandru ca in perioada in care lucra la Londra l-a cucerit pe Gordon Ramsey cu o omleta gatita perfect. Fostul lui sef ii gasise si o porecla: Romanian Ramsey.
Perfect adevarat. Dupa ce a preluat sortul de executive chef, Loredan l-a convins pe patronul hotelului sa bage mana adanc in buzunar, sa renoveze localul si sa cumpere o noua camera frigorifica.
Loredan conduce o echipa inedita. Are 10 angajati. Printre ei, Doru, un bucatar pe care l-a recrutat de la alt restaurant de lux, pentru ca are reteta secreta pentru painea perfecta.
Alaturi de Doru ii gasim pe rockerul Jack, mezinul trupei si pe Dylian, un fost campion national la box in Bulgaria.
Toti acesti oameni harnici ii aduc proprietarului 40.000 de lire pe saptamana. Iar Loredan, pentru ca negociaza personal cu toti furnizorii, stie sa tina costurile sub control.
In garaj are fazani luati cu o zi inainte direct de la vanatori, la un pret incredibil
Un executive chef ca Loredan castiga in Anglia intre 40 si 80.000 de lire pe an. Acesta este si motivul pentru care a acceptat sa stea departe de casa, de sotie si mai ales de baiatul sau.
Din cauza programului incarcat, in tara ajunge doar de doua trei ori pe an.
Vrea ca Robert sa isi termine studiile in Romania, pentru ca are incredere in sistemul nostru de educatie. Pe Luminita a cucerit-o cu o cina, iar in noua lor casa ea i-a oferit cel mai frumos cadou de pana acum.
In Anglia alta este comoara sa. In portbagaj, invelite cu mare grija, isi tine toate cutitele. Fara ele nu s-ar mai putea numi bucatar.
Tata pentru 60 de suflete. Irinel Barle, preotul care i-a salvat pe cei abandonati de parinti si le-a oferit o familie
January 11th, 2015 |
Abandonati de parinti si alungati din centrele de plasament pentru ca asa prevede legea, 60 de tineri si-au gasit alinarea langa un preot de la Manastirea Prislop din Maramures.
Parintele Irineu i-a adus pe rand si le-a oferit cel mai de pret dar – o famile pe care n-au avut-o poate niciodata.
In plus, el ii ajuta sa isi gaseasca si un rost in viata.
Odata ce treci de poarta manastirii Prislop, pe langa credinta si liniste sufleteasca descoperi 60 de povesti in 60 de destine schimbate de un singur preot. Alungati din centrele de plasament la 18 ani, cativa tineri au gasit cuvantul acasa dupa nopti intregi de agonoie pe strazi.
De mai bine de 12 ani, parintele Irineu a ajutat zeci de tineri care nu reuseau sa-si gaseasca un rost in viata. Are 44 de ani, nu este casatorit, dar poate sa spuna ca are o adevarata familie.
“Nu am copii de sange, dar am peste 60 de copii, multi copii minunati pe care mi i-a dat Dumnezeu. Sunt fiinte minunate care s-au luptat de zece ori mai mult decat m-am luptat eu.”, spune parintele Ioan Irinel Barle.
Inca din perioada in care era calugar, parintele Irineu mergea des in centrele de plasament si incerca sa le cunoasca povestile celor de acolo. De fiecare data se gandea cu teama la ce se va intampla cu ei dupa ce vor fi majori.
“Dupa 18 ani, cand au trebuit sa infrunte viata, fara sa aiba un sprijin real in spatele lor si apasati de problemele grele ale anilor in care au trait fara mama si fara tata si fara o pregatire pentru a infrunta societatea, am considerat ca nu e corect sa nu deschizi usa celui care nu are nimic.“, adauga parintele Irinel.
La manastire a ajuns si Alex, considerat un mic artist. La inceput a facut icoane pe mozaic, dar acum se poate mandri cu adevarate opere de arta.
“Parca mi-a deschis un viitor inainte aceasta macheta. A fost un cadou oferit parintelui si o supriza. E un ajutor mare care imi deschide o cariera in viitor.“, spune Alex.
Pata de culoare este Moise, pe care parintele l-a adus din Coasta de Fildes, in urma cu sase ani. Acum este student la facultatea de drept.
“Mi-a oferit a doua sansa sa fiu om. De mic mi-am dorit sa fiu un om mare, intelectual, dar din pacate cu problemele din Coasta de Fildes, nu m-am gandit c-o sa am sansa sa-mi indeplinesc visele.“, spune Moise Yoboua.
Tinerii de la manastirea Prislop nu asteapta insa mila din partea nimanui, ci muncesc. Parintele le-a cumparat 250 de capre pe care le ingrijesc, iar cei cu indemanare fac rozarii si bratari pentru a le vinde
Case bătrânești salvate de la pieire de un inginer constructor, accesibile turiștilor într-un sat-muzeu
December 31st, 2014 |
În localitatea harghiteană Lunca de Jos, nu departe de șoseaua națională, a luat ființă, de câțiva ani, un mic “sat în sat”, un complex turistic și muzeal format din case vechi de peste 100 de ani care au fost salvate de la pieire de un fost inginer constructor, iubitor al tradițiilor strămoșești.
Fotografii: (c) GINA STEFAN / AGERPRES FLUX
La Complexul Boros din Lunca de Jos ajungem relativ ușor, drumul este accesibil, chiar dacă este acoperit de zăpadă, iar la fața locului ne așteaptă cu zâmbetul pe buze Szasz Istvan, proprietarul locului, și Molnar Szabolcs, ginerele său și cel care se ocupă cu activitatea turistică.
Dialogul se leagă ușor, iar imaginea caselor vechi, care seamănă cu cele ale bunicilor și străbunicilor, te fascinează din prima clipă.
Szasz Istvan, un inginer constructor apreciat, a folosit la proiectele sale, derulate în România și Ungaria, doar materiale de construcție moderne, dar gândul i-a rămas mereu la casa părintească, ce a fost vândută înainte ca el să se poată bucura de ea.
Ideea de a salva case vechi i-a venit, după cum singur spune, “dintr-o sperietură”, când în urmă cu peste zece ani a dorit să recondiționeze mobilă veche și a constatat că oamenii vor să renunțe la tot ceea ce este vechi, de la case și șure până la obiecte de uz casnic moștenite de la părinți și bunici.
“Ideea mi-a venit dintr-o sperietură. Am vrut să recondiționăm mobilă veche și pentru asta am căutat material vechi. Ne-am gândit să luăm lemn din niște șure vechi. Am dat un anunț la ziar și în două săptămâni s-au prezentat peste 50 de persoane care ne-au spus că au case și șure vechi de vânzare. Atunci m-am speriat și m-am gândit că dacă toată lumea vrea să arunce ceea ce este vechi, atunci trebuie să păstrăm ceva pentru că nepoții noștri nu vor mai avea ce să vadă. Și din asta a venit ideea. Am avut ceva bani și am început să culegem astfel de case”, își începe destăinuirea Szasz Istvan.
Inițial, pe terenul de câteva hectare pe care se află “sătucul” lui Szasz Istvan s-au cultivat cartofi, dar afacerea s-a dovedit a fi păguboasă, motiv pentru care proprietarii s-au reorientat către salvarea moștenirii strămoșești.
“Am încercat să punem cartofi pe acest teren și nu am scos nici măcar sămânța. Și am zis: nu-i bai, aici nu mai punem cartofi, mai bine umplem cu case vechi și păstrăm tradiția”, spune Szasz Istvan.
Micul său sat turistic din inima localității Lunca de Jos este compus din 14 case, cea mai veche datând din 1867, dar și de o moară de apă din 1873 și de pivnițe pentru varză murată, realizate ca acum 100 de ani. Fiecare casă poartă un nume, fie al gazdei de la care a fost cumpărată, fie al locului din care provine.
Casele au fost demontate de la foștii proprietari și au fost ridicate cu multă atenție pe Valea Boroșului, folosindu-se tehnicile de construcție de acum un secol. În unele dintre case, cele mai noi, s-a amenajat baia în locul cămarei, iar la cele vechi baia este accesibilă în afara casei.
Când intru, la invitația gazdei, în prima căsuță cu cerdac, vopsită în nuanțe de albastru și alb, originară de la Valea Ghimeșului, am senzația că m-am reîntors în timp, pe vremea copilăriei și aștept ca, în orice moment, din cealaltă cameră să apară bunica, cu un castron de gogoși calde în mâini. Mobilierul este autentic și tradițional, paturile sunt acoperite cu cergi sau cuverturi țesute de mână, iar saltele sunt umplute cu paie. Mai multe costume populare sunt expuse în dormitorul casei, iar sentimentul pe care îl ai vizitând un astfel de interior este unul de bucurie că oamenii încă apreciază valorile autentice și de speranță că acestea nu vor dispărea.
Szasz Istvan recunoaște că salvarea caselor vechi reprezintă pentru el o datorie de suflet și în niciun caz o afacere.
“Este mai mult o afacere pentru suflet. Eu am lucrat în construcții, și acum am firmă de construcții și la un moment dat, după 40 ani de meserie, omul se satură de atâta beton și oțel beton. Trebuia să fac ceva în viață care să-mi bucure sufletul și m-am decis să mă reîntorc la rădăcini. Din păcate, casa noastră părintească trebuia să fie vândută, cu mobilier cu tot, în 1975, când am venit de la facultate și am rămas doar cu amintirile. Așa că mi-am refăcut aici amintirile vechi”, mărturisește Szasz Istvan.
El povestește că în 2008, când a inaugurat acest loc, i-a invitat la eveniment pe toți cei de la care a cumpărat casele și mulți dintre ei au început să plângă atunci când și-au revăzut casele copilăriei. Szasz Istvan spune, cu tristețe în glas, că a început această salvare a caselor strămoșești în ceasul al 12-lea și afirmă că foarte mulți oameni renunță cu mare ușurință la tot ceea ce este vechi.
“Vor să scape oamenii de tot ceea ce este vechi. Aruncă cerga veche și își iau pături cu cerbi din Turcia, și spun că merită și ei să-și facă o casă din BCA, ca și vecinii. Noi, din păcate, am început activitatea de salvare în ultimul ceas”, afirmă proprietarul satului.
Pentru a le arăta turiștilor cum trăiau pe vremuri bunicii și străbunicii noștri, într-un fost grajd salvat de la pieire a fost înființat un mic muzeu unde sunt expuse zeci de obiecte de uz casnic, de la război de țesut până la ustensile de bucătărie, dar și fotografii vechi, costume populare, ouă încondeiate sau icoane.
Nu departe de muzeu se află și “șura de dans”, acolo unde au loc petreceri de nunți sau botezuri și unde sunt expuse fotografii ilustrând tarafuri populare, datând din perioada interbelică.
În Complexul Boros se organizează periodic tabere de creație pentru artiști, meșteșugari, dar și întâlniri ale ansamblurilor populare din Transilvania. În cele 14 căsuțe muzeu sunt 110 locuri de cazare, care au fost rezervate în totalitate pentru Revelion de către cei care vor să petreacă noaptea dintre ani într-un stil tradițional. Ceea ce înseamnă că invitații se distrează doar pe muzică interpretată de tarafuri folclorice și chiar sunt învățați să facă câțiva pași, dacă nu cunosc deloc tainele dansului popular.
“Este un loc tradițional, cu căsuțe care au vârste cuprinse între 100 și 150 de ani și Revelionul este sărbătorit tot conform tradiției, cu muzică și dansuri populare. Sunt invitate două-trei tarafuri din Ardeal și vin aici doar oamenii cărora le place și sunt interesați de cultura populară. Cei care nu știu să danseze, îi învățăm, dar cei mai mulți știu câțiva pași”, afirmă Molnar Szabolcs, agentul de turism al locului.
În satul turistic muzeu din județul Harghita a fost invitat și prințul Charles, moștenitorul tronului Regatului Unit, dar acesta nu a putut ajunge la Lunca de Jos, din cauza programului foarte încărcat. Szasz Istvan spune, însă, că “invitația rămâne permanent lansată”.
Până la vizita prințului Charles, în complexul Boros se ridică o capelă, proprietarul locului dorind să-i mulțumească, în acest fel, lui Dumnezeu pentru ajutorul acordat.
“După ce bunul Dumnezeu ne-a ajutat să salvăm atâtea case, am hotărât că și Dânsului trebuie să-i facem o casă, că merită”, mărturisește Szasz Istvan.
Chiar dacă unii turiști se tem să doarmă pe saltelele de paie sau caută confortul locurilor cu multe stele, există din ce în ce mai multe persoane care își doresc să trăiască experiența traiului arhaic și să petreacă momente de liniște într-un loc extrem de pitoresc.
Iar inginerul constructor harghitean așteaptă răbdător ca valorile autentice ale locului să fie redescoperite și privește cu bucurie la micul său sat, în care simte că vine acasă și pe care îl va lăsa moștenire nepoților săi.
“Când intru în satul meu simt că vin acasă. Nu pot să spun că sunt mândru. Îmi place și sunt satisfăcut, e un cuvânt mai potrivit. Mândria e un fel de păcat”, își încheie povestea salvatorul de case din Harghita.
AGERPRES/(A, AS — autor: Gina Ștefan, editor: Ștefan Gabrea)
Articol din Harghita, Romani celebri - arhitectura, Romani celebri - curaj, Romani celebri - social, Romani celebri - traditie | 
Comments Closed
Academicianul Nicolae Manolescu, la 75 de ani
November 27th, 2014 |
Nicolae Manolescu, critic și istoric literar, membru titular al Academiei Române, președinte al Uniunii Scriitorilor din România, s-a născut la 27 noiembrie 1939, la Râmnicu Vâlcea.
Nicolae Manolescu, 12 decembrie 2008
Foto: (c) VIOREL LĂZĂRESCU/AGERPRES ARHIVĂ
A urmat cursurile Facultății de Filologie, Universitatea București (1956-1962), în 1974 devenind doctor în litere cu teza ”Contradicția lui Maiorescu”. În 1964 își începe cariera universitară la Facultatea de Litere, Universitatea București, fiind asistent între anii 1964-1968; lector în intervalul 1968-1989 și, din 1989, profesor. Aici a condus și ”Cenaclul de luni”, a cărui primă ședință a avut loc la 3 martie 1977. Cenaclul a continuat să existe până în 1983, când a fost desființat.
După debutul publicistic în ”Viața românească” (iulie 1961) și cel editorial cu volumul ”Literatura română de azi” (1965, în colaborare cu Dumitru Micu), Nicolae Manolescu a susținut cronica literară a revistei ”Contemporanul” (1962-1972) și a ”României literare” (1972-1992). Între anii 1971-1974, a fost redactor-șef adjunct al ”României literare”, iar din 1990 este directorul acesteia.
A publicat peste 20 de cărți de critică, istorie literară și eseuri, printre care: ”Lecturi infidele” (1966); ”Teme” (șapte volume între 1971 și 1988); ”Metamorfozele poeziei” (1968); ”Contradicția lui Maiorescu” (1973); ”Introducere în opera lui Alexandru Odobescu” (1976); ”Sadoveanu sau Utopia cărții” (1976, Premiul Uniunii Scriitorilor și Premiul Academiei Române); ”Arca lui Noe, eseu despre romanul românesc” (trei volume, 1980 — 1983); ”Despre poezie” (1987); ”Dreptul la normalitate.
Discursul politic și realitatea” (1991); ”Metamorfozele poeziei. Metamorfozele romanului” (1999); ”Literatura română postbelică (Lista lui Manolescu)” (vol. I-III, 2001), care cuprinde o selecție din cronicile apărute în ”Contemporanul” și ”România literară” între anii 1962 și 1993; ”Cititul și scrisul” (2002, volum autobiografic); ”Lectura pe înțelesul tuturor” (2003), ”Viață și cărți. Amintirile unui cititor de cursă lungă” (2009).
Muzeul Literaturii Romane a găzduit lansarea cărții ‘Istoria critică a literaturii române. 5 secole de literatură’ semnată de Nicolae Manolescu. 12 decembrie 2008
Foto: (c) VIOREL LĂZĂRESCU/AGERPRES ARHIVĂ
În noiembrie 2008, a lansat lucrarea ”Istoria critică a literaturii române. 5 secole de literatură”, la care a lucrat timp de 25 de ani.
Membru corespondent al Academiei Române, ales la 24 octombrie 1997. Din 28 martie 2013, este membru titular al Academiei Române.
Din 26 noiembrie 2006 este ambasador al României la UNESCO, unde este delegat permanent al României.
Nicolae Manolescu, senator CDR de Sibiu. 16 martie 1992
Foto: (c) LUCIAN TUDOSE/AGERPRES ARHIVĂ
A fost președintele Partidului Alianței Civice, din iulie 1991 până la 28 martie 1998, când, la al III-lea Congres al partidului, s-a aprobat fuziunea dintre PAC și PNL; președinte al Consiliului Național al PNL (1997-2000). În noiembrie 1996, a candidat și la Președinția României, din partea PAC (în Alianța Națională Liberală, ANL). A fost senator de Sibiu în legislatura 1992-1996, fiind ales, în septembrie 1992, pe listele Convenției Democrate Române. În anul 2000 a demisionat din funcția de președinte al Consiliului Național al PNL și s-a retras din viața politică.
Nicolae Manolescu a fost ales președinte al Uniunii Scriitorilor din România (USR) în anul 2005. La 23 noiembrie 2009, a fost ales pentru un al doilea mandat la conducerea USR. Reales în fruntea USR la 7 octombrie 2013.
Președintele Traian Băsescu a conferit Ordinul Național ‘Steaua Romaniei’ în Grad de Mare Cruce scriitorului și criticului Nicolae Manolescu în cadrul unei ceremonii desfășurate la Palatul Cotroceni. 1 decembrie 2008
Foto: (c) SORIN LUPȘA/AGERPRES ARHIVĂ
La 1 decembrie 2008 a primit, din partea Administrației Prezidențiale, Ordinul Național ”Steaua României” în grad de Mare Cruce.
A fost distins cu premii ale Academiei Române, Uniunii Scriitorilor, Asociației Scriitorilor din București. Statul francez i-a atribuit, pentru contribuțiile aduse la dezvoltarea culturii române, medalia de ”Cavaler al Literelor și Artelor”, la 12 iulie 1993.
La 11 decembrie 2008, a primit, la Gala Premiilor “Manuscriptum”, marele premiu “Manuscriptum”, pentru cartea ”Istoria critică a literaturii române”. A câștigat Premiul Prometheus pentru întreaga carieră — Opera Omnia, acordat de fundația ”Anonimul”, în octombrie 2004.
Criticul literar Nicolae Manolescu, membru corespondent al Academiei Romane, președintele Uniunii Scriitorilor din România, ambasadorul României pe lângă UNESCO, a primit titlu onorific de Doctor Honoris Causa al Universității din Oradea.
Foto: (c) EUGENIA PASCA/AGERPRES ARHIVĂ
La 18 noiembrie 2010, a primit titlul onorific de Doctor Honoris Causa al Universității din Oradea. La 22 octombrie 2011, a primit titlul de Doctor Honoris Causa din partea Universității ”1 Decembrie 1918” Alba Iulia.
În luna decembrie 2011, Senatul Universității din București l-a declarat Profesor emerit. Din 11 decembrie 2012, este Doctor Honoris Causa al Școlii Naționale de Științe Politice și Administrative, iar din 14 decembrie 2012 este Doctor Honoris Causa al Universității ”Babeș—Bolyai” din Cluj-Napoca.
AGERPRES (Documentare — Horia Plugaru, editor: Irina Andreea Cristea)
Preotul care crede ca e mai important sa ajuti oameni decat sa zidesti biserici. “Vrem sa cream un colt de rai”
November 18th, 2014 |
- Cocotata in cabina unui avion ruginit, tusa Lenuta se simte din nou copil. Viseaza ca zboara. E felul ei de a uita ca viata a pus-o mereu la incercari. Uitata de familie, batrana, ajunsa la aproape 80, locuieste alaturi de alte 20 de femei sarmane in fosta cladire a primariei din satul buzoian Campeni. Aici, un preot cu suflet mare le-a facut adapost.
Parintele Mihail Milea zambeste tot timpul si imparte bucurie. „Eu nu stau in birou, munca mea este printre oameni, printre copii, printre cei care au nevoie de cineva sa aduca o raza de lumina si de speranta in ziua de maine”, spune preotul.
In curtea imensa, pe langa avionul pe care l-a gasit intr-o fost unitate militara, preotul le-a adus batranilor si tot felul de lighioane. „Vrem sa cream un colt de rai, un mic paradis cum era in rai. Oamenii traiau printre animale. Animalele sunt iubitoare de oameni si in judetul Buzau noi nu aveam o gradina zoologica si gandul meu e sa facem un colt zoologic.”
Pe preotul Milea greu il poti prinde. Are asezaminte in care ajuta oameni imprastiate prin tot judetul. Alearga dupa bani si resurse pentru a intretine aceste locuri. Spune ca provine dintr-o familie cu 12 copii si si-a dorit sa-i ajut si el pe cei la nevoie.
Povestea preotului Mihail Milea a inceput in anii 90, cand s-a apucat sa ridice o catedrala in centrul Buzaului pe care n-a mai terminat-o convins ca oamenii sunt mult mai importanti decat zidurile. A ridicat in schimb case si asezaminte pentru nevoiasi. In Naieni, un alt sat din Buzau, de el depinde zilnic viata a 20 de batrane care traiesc intr-un vechi CAP pe care parintele l-a transformat in casa pentru ele.
Douazeci de kilometri mai departe, la Ulmeni, aceeasi poveste: 16 barbati culesi de pe drumuri au sansa unei vieti normale. Tinerii si batranii se ajuta zilnic intre ei. Parintele i-a invatat sa se gospodareasca singuri iar sarcinile sunt bine impartite intre locatari: unii lucreaza in gradina, altii au grija de animale.
La Bisoca, in muntii Buzaului a ridicat o tabara in care sunt cazati gratis peste 1.500 de copii in fiecare vara iar alte cateva sute merg in tabara de la Maliuc, din Delta. In Buzau, a transformat un loc care statea sa cada in cantina pentru saraci si scoala de meserii pentru tinerii pe care ii aduna de pe strazi. „Credinta fara fapte, moarta este!”, afirma parintele. „Asta le spun eu, cu asta incep. Ai credinta daca faci fapte bune.”
Tot in Buzau, Mihail Milea a facut si un centru pentru victimele violentei in familie. Iar planurile lui nu se opresc aici. S-a apucat sa transforme o veche unitate militara de langa Mizil in camin de batrani. Lucrarile sunt in toi. Alaturi ii este Ionut, un tanar care de mic i-a fost aproape si care acum e voluntar. In viitorul asezamant si-au gasit deja casa 8 barbati. Fiecare se ocupa de cate ceva. Unul are grija de animale, altul face de mancare iar ceilalti construiesc.
Iulian are 46 de ani iar din decembrie anul trecut s-a mutat in vechea unitate militara. Era pe drumuri iar acum parintele i-a dat un rost in viata. „Am fost ajutat sa ajung aici, la randul meu incerc sa ii ajut pe cei care ajung aici, vor avea si ei nevoie de o schimbare de viata. Parintele Milea e ca un tata si am ajuns sa formam o familie aici. Fara el e greu …”
La fel ca si Iulian, Marius si-a gasit si el linistea in Savaliada – asa cum botezat Mihail Milea vechea unitate militara. Abandonat de mic a crescut intr-un camin de copii iar dupa ce a implinit 18 ani a ajuns pe drumuri. „Aici mie imi place foarte mult, chiar imi doresc sa vina si ceilalti copii care sunt in situatia mea, sa isi gaseasca un drum spre viata.”
Marius este doar unul dintre cei pe care parintele Milea ii are in grija. In total, in grija parintelui sunt aproape o suta de batrani si alte cateva sute de copii. Usor nu-i este. Alearga tot timpul, cauta ajutor, schimba fata locului pe unde umbla, convins ca misiunea sa este sa-i ajute pe oameni.
De la el viitorul, presedinte are de invatat. „As dori un presedinte care sa fie dintre oameni, cu oamenii si pentru oameni”, spune parintele Milea. „Sa fie un presedinte cu picioarele pe pamant, sa inteleaga realitatea de astazi de pe teren, nu din statistici, nu din birou si sa fie alaturi de oameni. Fara oameni si fara popor, sa stai in mijlocul lor niciodata nu ii vei intelege si nu poti sa ii ajuti.”
Printele Milea spune, zambind, ca Mare este Dumnezeu si cu acest gand intotdeauna problemele au gasit rezolvare iar oamenii un adapost. „Toate gandurile si ideile de bine intotdeauna vin de la Dumnezeu. Important este sa crezi in Dumnezeu si sa vrei sa faci ceva si atunci cand lucrezi pentru altii cu toata inima vine si ajutorul de la Dumnezeu.”
Regele Mihai I împlinește 93 de ani
October 25th, 2014 |
Regle Mihai I (1927-1930; 1940-1947) s-a născut la 25 octombrie 1921, la Sinaia, și este fiul regelui Carol al II-lea (1930-1940) și al reginei Elena, principesă a Greciei.
Regele Mihai I, 27 octombrie 2011
Foto: (c) Cristian NISTOR / AGERPRES ARHIVĂ
Regele Ferdinand și Mihai, 1922
Foto: (c) AGERPRES ARHIVĂ
După decesul regelui Ferdinand (12/24 august 1865-20 iulie 1927), bunicul său, în condițiile în care prințul Carol, moștenitor al tronului, renunțase oficial la succesiune, Mihai I a devenit rege al României, la numai șase ani.
Regele Carol al II-lea și Principele Mihai la poligonul de aviație de la Băneasa, 1931
Foto: (c) AGERPRES ARHIVĂ
Din cauza vârstei, prerogativele demnității regale au fost asumate, în 1927, de o Regență (1927-1930), în componența căreia intrau unchiul regelui, principele Nicolae, patriarhul Miron Cristea și Gheorghe Buzdugan, președintele Curții de Casație și Justiție. Mihai I a studiat sub îndrumarea celor mai iluștrii profesori.
Regele Mihai I, Regina Mama Elena și Patriarhul Miron Cristea (membru al Consiliului de Regență), 1930
Foto: (c) AGERPRES ARHIVĂ
La 25 octombrie 1937 a primit gradul de sublocotenent în cadrul Batalionului I vânători de munte, iar la 14 septembrie 1940 a fost avansat la gradul de general de divizie. În 1941, cu prilejul aniversării zilei de 10 mai, a devenit mareșal al armatei române. În 1943 a obținut brevetul de pilot de avioane.
Regele Carol al II-lea și Principele Mihai trecând în revistă garda de onoare în fața Palatului Regal; 1939
Foto: (c) AGERPRES ARHIVĂ
Contrar angajamentului de a nu mai avea nici o pretenție asupra tronului, Carol al II-lea a revenit în țară, în 1930, proclamându-se rege. În această situație, lui Mihai i s-a conferit, la 8 iunie 1930, titlul de Mare Voievod de Alba Iulia. După o domnie controversată, Carol al II-lea a fost obligat să abdice, la 5 septembrie 1940, fapt care a determinat revenirea la tron a regelui Mihai I. Generalul Ion Antonescu și-a asumat atribuțiile de decizie în stat.
Începând cu 1943, în jurul regelui, s-a coagulat o opoziție antiantonesciană, pe fondul schimbărilor de pe fronturile celui de-Al Doilea Război Mondial.
Regele Mihai și Regina Mamă Elena in vizită la Monetăria Națională, 1945
Foto: (c) RADOR / AGERPRES ARHIVĂ
La 23 august 1944, ora 22.30, prin Proclamația către țară, difuzată de posturile de radio, regele Mihai anunța “ieșirea noastră din alianța cu puterile Axei și imediata încetare a războiului cu Națiunile Unite”. În același timp, s-a anunțat formarea unui guvern de uniune națională care a fost însărcinat cu încheierea păcii cu Națiunile Unite: “din acest moment încetează lupta și orice act de ostilitate împotriva armatei sovietice, precum și starea de război cu Marea Britanie și Statele Unite”.
Comentând desfășurarea evenimentelor din august 1944 din România, radiodifuziunea britanică relata chiar în 23 august: “gestul României va avea efecte profunde”, iar postul de radio american din Europa, din aceeași seară, sublinia: “De acum înainte România este un nou aliat în tabăra Națiunilor Unite, ea manifestând voința de a se alătura la lupta care se duce împotriva inamicului comun”. Referindu-se la aceleași evenimente, Radio Paris conchidea: “Franța consideră că, prin urmările actului de la 23 August 1944, România a contribuit la reducerea duratei războiului cu cel puțin șase luni”.
În urma încheierii celui de-al Doilea Război Mondial, monarhul român a fost decorat cu ordinul Pobeda (Victoria), cea mai înaltă distincție militară sovietică și una dintre cele mai rare din lume ”pentru actul curajos al cotiturii hotărâte a politicii României spre ruptura cu Germania hitleristă și alierea cu Națiunile Unite’. Ordinul Pobeda a fost acordat doar de 20 de ori, mai multor lideri sovietici, dar și la cinci lideri străini, între care și regele Mihai I.
După 1944, treptat, atribuțiile regelui au fost reduse până când au devenit simbolice, ca urmare a strategiei puterii politice de la Moscova. În 1947, în condițiile ocupației militare sovietice și a eliminării de pe scena politică românească a partidelor politice tradiționale, PNȚ și PNL, monarhia a devenit ultimul obstacol în calea subordonării țării intereselor dictate de Moscova.
Regele Mihai trecând în revistă garda de onoare la Palatul Parlamentului, în stânga primul ministru Petru Groza, 1945
Foto: (c) RADOR / AGERPRES ARHIVĂ
La 30 decembrie 1947, politicienii comuniști l-au forțat pe regele Mihai I să abdice și să părăsească țara, în ianuarie 1948, împreună cu familia. La scurt timp, acesta a făcut declarații privind abdicarea sa forțată. Reacția conducerii comuniste nu a întârziat să apară, în urma deciziei Consiliului de Miniștri din 22 mai 1948, Familiei regale i s-a retras cetățenia română și i s-au confiscat bunurile membrilor săi.
Regele Mihai I și Regina Ana
Foto: (c) Cristian NISTOR / AGERPRES ARHIVĂ
Mihai I s-a căsătorit la 10 iunie 1948, la Atena, cu alteța sa Ana de Bourbon Parma, din familia regală a Danemarcei. Altețele lor regale au cinci fiice: Margareta (n. 1949), Elena (n. 1950), Irina (n. 1953), Sofia (n. 1957) și Maria (n. 1964).
Familia Regală a locuit, până la sfârșitul anului 1948, la vila Sparta din Florența, locuința Reginei mamă Elena. Din 1949, regele Mihai I și regina Ana s-au mutat la Lausanne și apoi, în Marea Britanie, unde au locuit până în 1956, când s-au stabilit în Elveția la Versoix, lângă Geneva. A supervizat activitatea Comitetului Național Român, gândit ca un guvern al României în exil. A păstrat legătura cu refugiații români din străinătate și s-a adresat țării prin mesajele de Anul Nou, transmise de la postul de radio Europa Liberă.
În aprilie 1992, fostul suveran, împreună cu familia sa, au sărbătorit, pentru prima oară după 44 de ani, zilele de Paște la Mânăstirea Putna și au vizitat Bucureștiul, în cadrul unei vizite cu caracter privat. Totodată, de marile sărbători creștine și în funcție de angajamentele lor publice, Majestățile Lor participă la diverse manifestări organizate fie la Castelul de la Săvârșin, fie la Palatul Elisabeta din București.
Regele Mihai I și Regina Ana, alături de Principesa Margareta și Principele Radu, primesc un grup de colindători la Castelul de la Săvârșin
Foto: (c) Ioan WEISL / AGERPRES ARHIVĂ
La 21 februarie 1997, prin Hotărârea de Guvern nr. 29, s-a revocat Decizia Consiliului de Miniștri din 22 mai 1948, Mihai I devenind cetățean român.
Regina Ana, Regele Mihai I, Principesa Margareta și Principele Radu
Foto: (c) Alex TUDOR / AGERPRES ARHIVĂ
În cadrul unei ceremonii private, la 30 decembrie 2007, regele Mihai I a semnat noul Statut Dinastic al Familiei Regale a României, prin care a desemnat-o pe principesa Margareta drept succesoare dinastică și moștenitor la Șefia Casei Regale a României.
Ceremonia de conferire a distincției ‘The Freedom of the City of London’, regelui Mihai, din partea reprezentanților ‘Guild of Freemen of the City of London’, la Palatul Elisabeta
Foto: (c) Cristian NISTOR / AGERPRES ARHIVĂ
Mihai I este membru de onoare al Academiei Române (19 dec. 2007) și i-au fost acordate de-a lungul timpului titlul de Doctor Honoris Causa al Universității de Vest din Timișoara și de Cetățean de Onoare al municipiului Timișoara (21 mai 2009), titlul de Doctor Honoris Causa al Universității de Științe Agricole și Medicină Veterinară (USAMV) din Cluj-Napoca (7 octombrie 2009), medalia “Dr. Alexandru Șafran”, din partea Federației Comunităților Evreiești din România (13 octombrie 2010), distincția “The Freedom of the City of London” din partea Guild of Freemen of the City of London pentru că a scurtat “cu cel puțin șase luni” cel de-Al Doilea Război Mondial salvând mii de vieți (10 mai 2011), titlul de cetățean de onoare al orașului ceh Kromeriz acordat în semn de recunoștință pentru rolul pe care l-a jucat în cel de-Al Doilea Război Mondial, în eliberarea de sub ocupația nazistă a mai multor orașe (23 octombrie 2011).
AGERPRES/(Documentare-Irina Andreea Cristea; editor: Anca Pandea)
Cum trăieşte cea mai bogată româncă din lume. Are atâţia bani încât donează anual 25 mil.dolari
August 18th, 2013 |
1 /6.
Cea mai bogată româncă este o persoană extrem de discretă, însă la fel de generoasă ca Bill Gates, donaţiile făcute de aceasta împreună cu soţul ei fiind impresionante.
Cea mai bogată româncă din lume este soţia miliardarului american John Paulson, Jenny. Nu se cunosc prea multe informaţii din timpul în care aceasta a trăit în România. Ea a renunţat la cetăţenia română atunci când a fost naturalizată în SUA, iar din anul 2000 este căsătorită cu John Paulson, miliardar care controlează compania Paulson & Co şi cu care are două fete. Jenny Zaharia a fost asistenta personală a lui John, iar de când s-au căsătorit, apare rareori în public şi atunci la evenimente caritabile.
John Paulson, 57 de ani, are o avere estimată la 11,2 miliarde de dolari, fiind clasat pe locul 27 în topul celor mai bogaţi americani, conform revistei Forbes. Jenny locuieşte în New York unde familia deţine o casă impresionată în Upper East Side. Cumpărată în anul 2004 cu 14,7 milioane de dolari, această casă, construită în 1917, a fost iniţial un club privat. Dar, aceasta nu este singura locuinţă a celor doi. Paulson a mai cumpărat un apartament de două camere aproape de biroul său pe care a plătit 2,9 milioane de dolari în 2010. Acesta se află pe Fifth Avenue, unul dintre bulevardele celebre ale New Yorkului. Tot în New York, Jenny şi soţul ei mai au o casă care valorează 41 de milioane de dolari. Familia mai deţine o casă de vacanţă în staţiunea Aspen, care în prezent este scoasă la vânzare cu 29,9 milioane de dolari. Paulson vinde această reşedinţă deoarece a cumpărat o fermă în acelaşi stat, Colorado, de la un prinţ saudit pe care a plătit 49 de milioane de dolari.
Soţul româncei a dat lovitura odată cu criza imobiliară, pariind masiv pe colapsul pieţei imobiliare. Astfel în 2007, Paulson&Co a obţinut un profit net de 15 mld. dolari, din care 4 mld. dolari au fost câştigurile personale ale lui John. Investitorul a repetat isprava şi anul următor obţinând un profit total de 5 mld. dolari, din care 2 mld. partea sa. Deşi de atunci afacerile i s-au mai “răcit”, Paulson este acum unul dintre marii investitori în aur.
Familia Paulson este foarte activă din punct de vedere filantropic. Cei doi fac donaţii anuale de peste 25 mil. dolari, în special către Universitatea din New York şi către spitale. Anul trecut Jenny şi soţul ei au donat 100 de milioane de dolari pentru conservarea parcului Central Park din New York.
Autor: Capital.ro
Romania was elected for a new term in the Council of Consultant Fellows of the UNESCO on the protection of the underwater cultural heritage, according to a press release of the Ministry of Foreign Affairs.
Elections were held in Paris, votes being cast by all the states part of the 2001 Convention on the protection of the underwater cultural heritage.
Other countries that were also elected were: France, Argentina, Mexico, Iran and Tunisia. The new mission of Romania under UNESCO is in line with the promotion of the priority political-diplomatic objectives of the country in the strategic cultural field and completes the structure of missions engaging Romania in its capacity as a member of UNESCO.
Romania is also a member in the UNESCO’s Committee for the Return of Cultural Property to its Country of Origin or its Restitution in Case of Illicit Appropriation and in the UNESCO Committee on the Protection of Cultural Property in the Event of Armed Conflict.
Romania being a member in the specialized and management structures of UNESCO ensures the protection of its terrestrial and underwater cultural heritage as values of the world, with special implications for their protection at national level’, MAE says.
Romania had its first mission as a member in the Council of Consultant Fellows of the UNESCO over 2011-2013. Back then it was about the renewed membership of half of the Council members, some of them elected in a draw for a two year term.
The new term obtained by Romania in the May 28 elections is for four years and is based on the expertise in the basic fields of the Convention, targeting: underwater archaeology, international law, basic sciences (geology, archeology, metallurgy), for protection the sites of the underwater cultural heritage.
Sources: AGERPRES
Dr. Radu Varia, primul român şi primul istoric de artă străin ales vreodată Membru de Onoare al Royal Scottish Academy
May 29th, 2013 |
Într-un cadru fastuos, în prezenţa Lordului Cameron of Lochbroom, Consilier al Majestăţii Sale, şi a mai multor reprezentanţi ai Palatului Buckingham, Arthur Watson, Preşedintele Academiei Regale a Scoţiei i-a remis la Edinburgh criticului şi istoricului de artă Dr. Radu Varia, “personalitate de seamă a culturii contemporane”, Diploma de Membru de Onoare al Royal Scottish Academy.
Sub semnătura Reginei Elisabeta II întărită de Sigiliul Regal, stă scris: «Radu Varia, în Adunarea Generală din ziua a 5-a a anului 2012, a fost ales aşa cum se cuvine Membru de Onoare al Academiei Regale a Scoţiei, în virtutea eminentelor sale împliniri pe tărâmul istoriei artelor şi al manifestărilor artistice, în speranţa ca aceste împliniri să contribuie la progresul şi la onoarea Societăţii, la înflorirea Artei, şi pentru a onora demnitatea celor ce ne îndrumă pe această cale».
În răspunsul său, Dr. Radu Varia a spus între altele: «Vin dintr-o ţară veche, România, o ţară plină de tradiţii artistice ce au înflorit în peste şapte mii de ani, tradiţii perpetuate şi în ziua de azi, ca pe tărâmul magic al Maramureşului. O ţară, totodată, care a marcat modernitatea prin opera sculptorului Constantin Brâncuşi, prin originalitatea şi valorile eterne pe care le întruchipează». El a adăugat: «Am descoperit Scoţia şi Edinburghul acum 45 de ani datorită unui prieten numit Richard Demarco, prezent aici în aceste clipe în calitate de Membru de Onoare al Academiei Regale. El a înţeles de timpuriu că Europa nu va fi niciodată ea însăşi fără România, fără Maramureş, fără Brâncuşi. Şi a luptat eroic contra teribilei izolări în care ne aflam, deschizând porţile lumii libere pentru tânăra noastră generaţie de artişti şi de intelectuali. Edinburghul, nu Parisul sau New Yorkul, devenea atunci capitala visului lor».
Dr. Radu Varia este autorul operei fundamentale despre Constantin Brâncuşi, universal recunoscută. Cu ocazia conferinţei sale consacrată marelui sculptor: Brâncuşi, o mare experienţă spirituală, el a primit acum doi ani Medalia de Argint a Academiei Regale din Edinburgh, care în 185 de ani a onorat astfel numai 12 personalităţi ale culturii. Dr. Radu Varia este primul istoric de artă non-britanic ales Membru de Onoare al Royal Scottish Academy, alături de Sir David Talbot-Rice, de Lord Kenneth Clarck, şi de artişti ca Degas, Braque, Chagall, Rodin sau Henry Moore.
Sursa: Bucharest Herald
La mormântul lui Traian Popovici
Întreaga lume a fost bulversată cu 20 de ani în urmă, când Steven Spielberg a istorisit povestea edifiantă a unui industriaş obişnuit, german, chiar simpatizant nazist pe vremuri, care a reuşit să salveze 1100 de evrei ameninţaţi cu moartea, punându-i să muncească în uzina sa, înşelând astfel SS-ul. Hollywood a decernat şapte premii Oscar filmului « Lista lui Schindler ».
Ca şi ceilalţi spectatori, şi românii au plâns descoperind această extraordinară epopee. Totuşi, puţini dintre ei ştiu că unul din compatrioţii lor a avut în acea epocă un comportament şi mai admirabil, cu consecinţe uluitoare, care ar fi trebuit să-l facă un erou la scară planetară… dacă n-ar fi fost aproape uitat în ţara sa.
Primar al oraşului Cernăuţi in timpul războiului, Traian Popovici a scos din ghearele naziştilor 25.000 de suflete pe care aceste brute se pregăteau să le trimită în lagărele de exterminare, furnizându-le acte false. De douăzeci de ori lista lui Schindler !
Românesc pe vrema ceea, astăzi în Ucraina, aflat la vreo 40 de kilometri de Rădăuţi, Cernăuţi, oraşul cu şapte nume, în română, rusă, ucraineană, germană, ebraică, poloneză, maghiară, poate şi cehă, era una din perlele Europei Centrale, un fel de Cambridge, răscruce multiculturală unde înflorea umanismul şi cultura, înaintea barbarismelor secolului XX.
Între 1941 şi 1942, Traian Popovici, care nu era evreu, a refuzat să se supună ordinelor Bucureştiului de a colabora cu germanii, în scopul de a elimina această comunitate importantă. Complet izolată, faţă în faţă cu ostilitatea şi ura generalizate împotriva ei în regiune, el a rezistat, apărător îndârjit al intregii populaţii pe care o avea în grijă, şi nu s-a supus ordinelor din ce în ce mai imperative ale lui Antonescu.
Au încercat să-l asasineze de mai multe ori, dar nimic nu i-a tulburat determinarea. Expunându-se la riscuri personale dintre cele mai nebuneşti, inventând minciuni şi pretexte dintre cele mai extravagante, traficând documente pentru a împiedica până în ultimul moment familiile să urce în trenul morţii, el a reuşit să smulgă din ghearele călăilor mai mult de jumătate din evreii din oraşul său, deşi autorităţile îi dăduseră autorizaţia să salveze numai 200, venind uneori el însuşi să-i scape în ultimul moment din vagoanele unde erau închişi.
Demis din postul său, interzicându-i-se toate funcţiile publice, mort prematur în 1946, la numai 54 de ani, în anonimat, Traian Popovici nu a putut gusta recunoştinţa semenilor.
Un drum din Bucovina duce la mormântul său, în grădina bisericii din liniştitul sat Colacu, comuna Fundu Moldovei, lângă Câmpulung Moldovenesc. Merg de fiecare dată când pot, pentru a mă reculege. Culeg un buchet de flori de pe câmp, căci nu există florării îm împrejurimi. Îi întreb pe localnici dacă îl cunosc pe acest om al locului. Cu un aer consternat şi uimit, dau din cap că nu. În cimitir, cred că sunt observat când depun florile.
Ar trebui să mă simt revoltat în faţa acestei indiferenţe, ingratitudini…dar, ciudat, mă simt mai degrabă liniştit. Liniştit să ştiu că oameni care dau speranţa Omenirii există pe toate meleagurile.
Îmi spun chiar că aş fi dorit să fiu un mare român, ca Traian Popovici! Din fericire, amintirea sa nu a dispărut din mintea tuturor oamenilor. Autorităţile i-au ridicat un monument în satu lui. Israel i-a conferit titlul de « Drept între popoare » în onoarea non-evreilor care au salvat evrei cu preţul vieţii lor, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial.
Acum trei ani, Dustin Hoffman a hotărât să ecranizeze personajul într-un film pe care vrea să-l producă el însuşi, dar se pare că are probleme în a găsi finanţarea. Până acum, biografiile actorului american indicau că este de origine rusă, referindu-se la tatăl său, dar Dustin Hoffman a lămurit lucrurile spunând : « Sunt un evreu român ». Părinţii săi au părăsit ţara în 1937, cu puţin înaintea naşterii lui, cu trei-patru ani înaintea începerii Holocaustului şi a primelor pogroame în România, pentru a se instala în California. Mama sa avea un prenume românesc, Liliana, dar numele de Gold nu ne spune exact locul unde trăia familia, căci îl găsim frecvent şi la Bucureşti, şi în Moldova. La fel şi numele tatălui, Harvey Hoffman, e foarte răspândit.
“Dacă Traian Popovici este uitat în ţara sa, măcar românii şi prietenii Romaniei să-i redea într-o zi locul pe care-l merită. Printre primii”
Autor Henry Gillet
Sursa: Adevarul